Din istoricul cărții

Proiect trandisciplinat la limba și literatura

româna realizat de Gheorghița Alexandra
Din IPLT ,,Ștefan cel Mare’’

Antichitate
China a fost recunoscută, la sfârșitul
secolului XV-lea, ca fiind țara care a produs
mai multe cărți decât toate celelalte state ale
lumii la un loc
În Grecia Antică nu se dispunea de multă
hârtie, de aceea se foloseau diverse materiale,
precum: piei de animale sau chiar piele de
șarpe.
Cu toate că dispuneau de multe cărți, aristocrații
romani au continuat să păstreze prestigiul
culturii orale tradiționale. Era la modă cititul cu
voce tare de către un lector sau de către un sclav
al casei.
În acea perioadă, literatura erotică, previziunile
astrologice erau considerate lecturi pentru un
public needucat.
Gravarea inscripțiilor pe lespezi de piatră era o
tradiție foarte veche. Scriptul hindus este cea
mai veche formă de scriere cunoscută în
subcontinentul indian.
• În ceea ce privește incașii, aceștia nu au dezvoltat niciodată un limbaj scris. Cu toate acestea,
sistemul lor de evidență numit Quipu este unic în istoria omenirii. Quipu înseamnă nod în
quechua, limba incașilor. Un quipu (khipu) era o metodă utilizată de incași și alte culturi
andine antice pentru a ține evidența și a comunica informații folosind șiruri și noduri. În
absența unui sistem de scriere alfabetic, acest dispozitiv simplu și portabil a obținut un grad
surprinzător de precizie și flexibilitate
• Codexul era cartea scrisă de vechii azteci în care țineau evidențele istorice. Codexul a fost
incredibil de util atât pentru ei, cât și pentru istoricii moderni. Era format din mai multe pagini
diferite, fiecare făcută din scoarță sau piei de animale.
• Scoarţa de copac sau miezul de lemn. Pe acesta se putea scrie fie pe lemnul crud, fie după ce a
fost acoperit în prealabil cu un strat de ceară. scriere veche de pe teritoriul Rusiei pe suport de
lemn
• Cele mai vechi cărţi pot fi socotite tăbliţele cuneiforme din argilă arsă din Mesopotamia
şi sulurile de papirus din Egipt. Tăbliţele erau în general dreptunghiulare, de
dimensiuni variate până în 37 cm lungime. Când a apărut necesitatea scrierii şi pe a
doua tăbliţă a apărut şi cartea.
• Cartea antichităţii, în forma ei clasică, era scrisă pe piele de animale sau papirus şi avea forma
de rulou sau de sul; se numea volumen (volumen, inis = înfăşurare, încolăcire, mişcare
circulară).
• n Evul Mediu, forma generală a cărţii este codexul (lat. codex, cis = scoarţă, trunchi de
copac), tăbliţă de scris, carte, condică, având ca model tablele romane legate cu balamale.
Codexul era mai uşor de mânuit şi se putea scrie pe ambele feţe ale papirusului,
pergamentului sau hârtiei. Forma de codice a cărţii a făcut necesară apariţia paginaţiei şi a
titlului.
• Antichitatea a fost preocupată intens de carte, sub forma bibliofiliei (a dragostei
de carte), constând în strângerea manuscriselor frumoase şi rare şi a textelor originale ale unor scriitori consacraţi .
• o istorie veche de 5.000 de ani
• În secolul al II-lea chinezii au inventat hârtia.
• În Europa hârtia a ajuns abia în anii 1100.
• După apariţia hârtiei, suportul de scriere a fost manuscrisul.

• n anul 1450 a fost creat tiparul cu litere mobile de către Johannes Gutenberg. Pentru prima dată, Gutenberg a utilizat în 1440 litere de plumb pe care le-a asamblat
una câte una pentru a forma cuvinte.

• Cartea sfântă a fost apărută în 48 de exemplare, sub forma a două volume care aveau 1200 de pagini. Munca
de imprimare a Bibliei la maşina inventată de Gutenberg a durat mai bine de doi ani.
• ”Papirusul era , de fapt, o plantă acvatică care se găsea mai ales în Delta Nilului.

• Puteau atinge o lungime de 10-12 metri. Celebru este papirusul Harris, o cronică a regelui egiptean Ramses al III-lea, descoperită de arheologi, care avea peste 40 de metri”, mai explică
profesorul.

” Denumirea vine de la oraşul Pergamon din Asia Mică.