Sunteți pe pagina 1din 12

Fratii Karamazov

Feodor Dostoevsky
Introducere
• Romanul debuteaza cu prezentarea familiei Karamazov, in capul careia se afla Feodor Pavlovici
Karamazov, un mosier desfranat, un personaj absurd, dar care se pricepea totusi sa-si menajeze
afacerile. Feodor fusese casatorit de doua ori, prima sa sotie, Adelaida Iovanova Miusova,
apartinand undei familii de seama din gubernie, parintii acesteia fiind mosieri, iar ea avand o
educatie aleasa. Desi aceasta era foarte frumoasa, Fodor n-a ezitat sa transforme caminul sau intr-
un bordel in care veneau fel de fel de femei. Adelaida i-a daruit un fiu lui Feodor, Dmitri, dar
vazand ca nici dupa nasterea acestuia, el nu se schimba, l-a parasit lasandu-i si fiul in grija. In
urma acestei casatorii , Feodor se putea considera un om destul de bogat deoarece ii ramasese
zestrea neveste care nu era deloc mica. Plecarea acesteia de acasa nu l-a afectat deloc, ba chiar, a
uitat si de fiul sau de care a avut grija o sluga, Grigori.
• Soarta lui Dmitri n-a fost deloc placuta deoarece a fost luat de sub tutela lui Grigori de unchiul sau Piotr
Alexandrovici, dupa moartea acestuia de o matusa, care si ea si-a dat sufletul, fiind luat mai apoi in grija
de fiica acesteia. Dmitri a intrat intr-o scoala militara si a ajuns pana in Caucaz unde a rausit sa-si adune
galoane de ofiter, iar la varsta de douazeci si unu de ani s-a intors in gubernia tatalui sau, convins fiind
ca mama sa si unchiul sau ii lasasera o avere din care ar putea trai linistit, fara lipsuri materiale, doar ca
tatal sau a reusit sa-l traga pe sfoara dandu-i doar o parte din bani si spunandu-i mai apoi ca i-a dat cu
mult peste averea care i-a lasat-o mama sa, lucru care l-a facut pe Dmitri sa il dusmaneasca deoarece in
adancul sau pe tatal sau averea sa ar fi trebuit sa fie mult mai mare.
• Pe langa Dmitri, Feodor a mai avut inca doi fii din a doua casatorie cu Sofia Iovanovna, o orfana ramasa
in grija unei vaduve a unui general cunoscut prin partile acele. Femeia nu a fost de acord cu casatoria
celor doi, stiind ce fel de om este Feodor, doar ca n-a putut s-o opreasca pe Sofia care a fugit de acasa
pentru a se casatori cu el. Dupa cativa ani, datorita faptului ca Feodor n-a incetat sa adune in casa sa tot
soiul de lepadaturi, Sofia s-a imbolnavit, suferind de o boala de nervi care o facea uneori sa-si iasa din
minti. In ciuda bolii sale, aceasta a dat nastere la doi copii: Ivan si Aleosa. Cand cel mic, Aleosa avea
frageda varsta de trei ani, Sofia a murit punand capat astfel suferintei, iar copii au ramas, ca si Dmitri, in
grija slugilor pentru ca Feodor nu se ocupa deloc de ei.
• Interesandu-se mereu de soarta Sofiei si a copiilor, vaduva generalului la care aceasta ramasese in
tutela a luat copiii din casa lui Feodor, ocupandu-se chiar ea de ei, doar ca viata n-a fost generoasa
nici cu acestia si nu peste mult timp a murit si vaduva si au trebuit sa-si schimbe iar locuinta, in
casa unui om de vaza, maresalul nobilimii din gubernie, Efim Petrovici Polenov. Acest maresal s-a
ocupat de soarta lor, Ivan fiind trimis la Moscova la liceu, iar mai apoi la universitate,
demonstrand astfel ca era un baiat destept cu o aplecare deosebita pentru invatatura.
Inca din primii ani de facultate, Ivan a inceput sa publice articole pe la ziarele vremii, in ultimul
an, fiind destul de cunoscut la edituri, dar nu numai, chiar si cititorii auzisera de el datorita unor
publicatii care au provocat valva in randul tutoror rangurilor sociale.

Tutorele sau, Erfim, nu s-a atuns deloc de avrea pe care i-o lasase mama sa, ba chiar a
inmultit-o de la o mie de ruble la doua mii, astfel ca ajuns la varsta majoratului, acesta se putea
considera un om bogat si putea sa-si asigure un viitor stralucit, doar ca soarta l-a impins inapoi in
gubernia tatalui sau, unde a ramas sa locuiasca alaturi de acesta.
• Cand s-a intors Ivan, Aleosa, fiul cel mic era deja in gubernie de un an si jumatate, facandu-si
ucenia in manastirea din apropierea satului, convins fiind sa se inchida pentru totdeauna in spatele
zidurilor manastirii. Pe atunci implinise si el douazeci si unu de ani si era deja major, lucru care i-a
oferit libertatea de a pleca de sub tutela lui Efim care, prinsese drag de el si il crescuse in casa sa.

Pe langa acesti fii legitimi ai sai, se banuia ca mai are un fiu cu Lizaveta, o fata nebuna care
traia din mila celorlalti. Intr-o noapte, intorcandu-se de la o petrecere cam beat, impreuna cu inca
cativa sateni au dat din intamplare de Lizaveta care dormea intr-un tufis, iar ceilalti sateni au luat-o
in bataie de joc spunand ca o astfel de fiinta nu poate fi privita ca o femeie, doar Feodor sustinand
ca el poate sa o priveasca ca pe o femeie. Dupa cateva luni de la aceasta satenii au remarcat ca
Lizaveta era insarcinata si majoritatea au banuit ca Feodor nu si-a continuat drumul spre casa cu ei
si a violat-o. Banuielile acestora s-au adeverit cand Lizaveta a nascut deoarece, a sarit gardul curtii
sale si s-a ascuns in baia din curte unde a nascut si si-a dat sufletul, sarcina mancandu-i si ultimele
puteri. Bineinteles ca Feodor si-a renegat fiul, dar totusi acesta si-a trait intreaga viata in casa sa,
fiind crescut de slugile sale,Grigori si nevasta sa.
• Dmitri se asezase si el in sat impreuna cu sotia sa, Katerina Iovanovna, pe o cunoscuse intr-un sat
unde fusese el ofiter. Aceasta era fiica colonelului din sat care a fost plecata pentru multi ani la
studii de Moscova, de unde s-a intors intampinata de bucuria intregii gubernii.
Dmitri a incercat sa poarte o conversatie cu ea, dar aceasta era prea infumurata, crezandu-i-se mult
superioara, lucru care l-a infuriat si l-a determinat sa caute o metoda sa se razbune. Tocmai primise
o suma considerabila de bani de la tatal sau, o asa zisa parte din averea sa, cand, colonelul a fost
pus intr-o situatie dificila deoarece folosise banii guberniei in folosul propriu, iar mai marii sai i-au
oferit trei zile sa inapoieze banii pentru a nu fi concediat din functie. Stiind ca nu au de unde sa
faca rost de atatia bani doar in trei zile, Dmitri a trimis vorba Katerinei ca el detine suma de care ei
nevoie si ca o sa-i imprumute banii daca o sa vina ea in persoana sa i ceara. Dmitri credea ca va fi
o injosire pentru ea, dar spre mirarea lui, a venit dupa bani si a si facut o plecaciune la picioarele
sale dupa ce i-a dat banii. Dupa acest eveniment, Katerina i-a marturisit ca s-a indragostit de el si
s-au casatorit, dar odata cu mutarea lor in gubernia copilariei lui Dmitri, mariajul lor s-a destramat
deoarece lui Dmitri i se pusese pata pe o anume Grusenka, pe care intreaga gubernie o considera o
dezmatata.
• Feodor credea ca Smedeakov ii este credincios deoarece, chiar daca nu a recunoscut ca este fiul
sau, l-a trimis la un curs la Moscova pentru a se face bucatar si acesta progresase foarte mult in
arta gatitului, datorita lui. Era un foarte bun bucatar si nici nu era atat de prost pe cat credeau unii,
demonstrand asta intr-o discutie despre credinta si Dumnezeu, uimind pe toti cei prezenti. Singurul
defect care ii afecta grav existenta era faptul ca mostenise boala de la mama sa si facea destul de
des crize de epilepsie.

Macinat de gelozie, Dmitri nu mai suporta sa astepte si da buzna in casa tatalui sau pe care il
loveste puternic, acesta cazand la pamant, dupa care, Dmitri, ca turbat incepe sa o caute pe
Grusenka sustinand ca avazut-o cotind spre casa, dar ca n-a apucat s-o urmareasca. Convingandu-
se ca aceasta nu venise la tatal sau, se infurie si mai tare si afirma ca ar fi in stare sa-l omoare daca
Grusenka ar veni la el, cuvinte care ii vor afecta viata mai tarziu.
• Dupa aceasta intamplare, Aleosa reuseste in sfarsit sa ajunga la Katerina careia ii transmite un
mesaj de la Dmitri, si anume: "ramas bun", lucru care o mira pe aceasta. Spre mirarea lui Aleosa,
peste ceva timp apare si Grusenka acolo, ca invitata a Katrinei. Cele doua discutasera inainte si
Grusenka i-a spus ca pe Dmitri la prins in mrejele sale doar pentru a-si bate joc de el, si, mai apoi,
stabilesc de comun acord sa-I demonstreze ca de fapt ea e indragostita de alt barbat pentru ca
acesta sa renunte la ea, lucru care o incanta pe Katerina si o determina s-o ridice pe Grusenka in
slavi de fata cu Aleosa si sa-i sarute mana, doar ca aceasta isi arata adevarata fata si afirma ca n-o
sa faca nimic din ceea ce au stabilit, ba chiar nu-I saruta mana inapoi, jignind-o astfel profund,
ceea ce o scoate din minti pe Katerina care a sarit sa o plezneasca, noroc ca Aleosa a oprit-o.
Bucuroasa ca a iesit triumfatoare Grusenka pleaca, iar Katerina, de rusine il roaga si pe Aleosa sa
plece, nu inainte de a-I inmana un bilet de la doamna Hohlakova.
• Katerina il roaga pe Aleosa sa mearga la o familie saraca si sa-i inmaneze niste bani deoarece
Dmitri a dezonorat capul acelei familii si oricum sunt cam stramtorati si le-ar prinde bine niste
bani. Dmitri, impins de furie, l-a luat pe acest capitan, care ii aranja anumite afaceri si l-a tarat in
strada fara sa tina cont de multimea care se adunase si de strigatele copilului acestuia de a inceta.
Aleosa primeste, dar nu reuseste sa ii inmaneze banii colonelului, care, era si tatal baiatului care il
muscase de deget, Iliusecika, vizita cu care afla de ce era furios baiatul pe el. Colonelul, desi
stramtorat, nu primeste acesti bani pentru a-si pastra demnitatea in fata baiatului sau care ramasese
farte marcat de modul in care i-a umilit Dmitri tatal si avea de gand sa se razbune la un moment
dat.

Aleosa se intoarce la Katerina Iovanovna sa-i inapoieze banii, dar aceasta era bolnava,
lesinase si avea febra asa ca nu a reusit s-o vada, dar a putut sa petreaca putin timp cu Liza pe care
a si sarutat-o pentru prima data, chiar daca nu parasise ordinul calugaresc.
• Dmitri, ros de remuscari fata de modul in care s-a comportat cu Katerina, intentioneaza sa-I inapoieze banii
pe care ar fi trebui sa-I fi trimis rudei sale la Moscova, dar pe care i-a cheltuit in doar trei zile cu Grusenka si
merge la Kuzma Kuzmici sa-i ceara imprumut trei mii de ruble. Acesta refuza sa-I imprumute banii, dar ii
propune sa mearga la Cermasnea si sa se inteleaga cu Copoiu, cel care avea sa cumpere terenul tatalui sau, poate
acesta ii va da banii lui pe teren, fiind fiul lui Feodor si asa va reusi sa-si recupereze averea pe care i-a lasat-o
mama sa. Pentru a pleca acesta si-a vandut ceasul si a mai imprumutat ceva bani de la gazdele sale deoarece era
lefter, dar ajus acolo, il gaseste pe Copoiu beat crita si nu reuseste sa vorbeasca nimic concret cu acesta si in final
realizeaza ca a fost tras pe sfoara si se ingrijoreaza de cele ce s-au fi putut intampla cat el a lipsit din gubernie.
• Ajuns la Mokroe, o gaseste pe Gursenka petrecand alaturi de fostul sot si prietenii acestuia si se aseaza alaturi
de ei, oferindu-le din bunatatile aduse cu el. La un moment dat, Grusenka ii marturiseste fostului sot ca a venit
doar sa-l vada si sa-i marturiseasca ca nu se va intoarce niciodata la el, deoarece a folosit-o, iar dupa a parasit-o,
desi avea o varsta frageda. Bucuros de aceasta rasturnare de situatie si de faptul ca Grusenka ii marturiseste ca va
ramane alaturi de el pentru ca i-a fost fidel, Dmitri isi doreste sa plece cu ea in lume, doar ca planurile ii sunt
sfarmate de venirea politiei. Acestia gasesc asupra lui o suma destul de mare de bani, care, impreuna cu toate
bunatatile pe care le-a adus cu el la Mokroe se aduna cam la trei mii de ruble, exact banii pe care tatal sau ii
pusese deoparte pentru Grusenka, si care acum, ca a fost asasinat, au disparut din plicul in care erau pusi. Pe langa
acesti bani mai gasesc si batista plina de sange in buzunarul sau si il aresteaza pentru uciderea propriului tata.
Incheiere
• Afland de aceasta catastrofa, Ivan se intoarce in gubernie si cand discuta cu Smedeakov afla
ca de fapt acesta il omorase pe batran si ca el, intr-un fel era autorul moral al crimei deoarece
Smedeakov ii spusese dinainte ca Dmitri isi va omora tatal, dar el, pleaca, fara sa-i pese la
Moscova, In loc sa ramana in gubernie sa impiedice crima. Amenintat de Ivan ca va spune
adevarul la proces, Smedeakov se sinucide si chiar daca Katerina Iovanovna aduce unul din cei
mai buni avocati sa-l apere pe Dmitri, avocat care reuseste sa demonstreze ca autorul crimei putea
fi la fel de bine si Smedeakov, Dmitri este acuzat vinovat si inchis.

S-ar putea să vă placă și