Sunteți pe pagina 1din 8

Plante care iti pun sangele in miscare

Foto: ehow.com

Problemele de circulatie a sangelui pot provoca numeroase afectiuni, de la migrene foarte puternice pana la atacurile cerebrale. Fumatul, tensiunea ridicata sau nivelul crescut al colesterolului sunt principalele cauze ale circulatiei deficitare. Te poti trata naturist, cu plante care asigura si un echilibru general al organismului tau. Specialistii americani au realizat un top al celor mai bune plante pentru circulatia sangelui. Ele sunt usturoiul, ardeiul rosu, ghimbirul, ginkgo biloba si ginsengul, informeaza ehow.com. Sunt folosite inca din cele mai vechi timpuri in special pentru stimularea circulatiei, dar proprietatile lor le recomanda pentru imbunatatirea starii generale de sanatate. Rar s-au inregistrat reactii adverse, iar de cele mai multe ori au aparut pe fondul combinarii lor cu unele medicamente. Usturoiul este un adevarat panaceu. Consumul regulat previne formarea cheagurilor si ingrosarea sangelui. Exista persoane care nu tolereaza usturoiul pentru efectul sau asupra florei stomacale. Ele pot incerca celelalte remedii naturale, la fel si persoanele care sunt sub tratament medicamentos de anticoagulante. Ardeiul rosu imbunatateste circulatia periferica. In sezonul rece, cand mainile si picioarele sunt reci in permanenta din cauza temperaturilor scazute, una dintre cauze poate fi chiar circulatia deficitara. Astfel, cate un ardei rosu la fiecare masa poate fi cel mai bun remediu pentru tine. Nu se recomanda aceasta cura naturista daca urmezi un tratament medicamentos pentru reglarea tensiunii arteriale sau cu sedative. Ghimbirul actioneaza precum usturoiul. Primele efecte sunt asupra tranzitului intestinal si, de aici, circulatia sangvina va fi considerabil imbunatatita. Nu se recomanda insa femeilor insarcinate. Extractul de ginkgo biloba este cunoscut deja ca un bun tonic cerebral. Tocmai de aceea are influente majore asupra circulatiei sangelui, cea a extremitatilor va fi imbunatatita rapid, la fel si intregul sistem nervos. Ginsengul stimuleaza circulatia in intreg organismul. Este un bun tonic al plamanului, are chiar rol de detoxifiere a acestuia, in special in cazul fumatorilor, dar imbunatateste si tranzitul intestinal. Daca te hotarasti sa urmezi o dieta naturista pentru imbunatatirea circulatiei sangelui, recomandarile medicilor sunt absolut necesare pentru ca acest tratament sa fie potrivit starii tale de sanatate. 1

Atat dozajul cat si componenta lui sunt foarte importante pentru a avea rezultatele asteptate, deci evita sa fii propriul medic. Bolile vaselor de snge afecteaz dramatic vieile multor oameni din ara noastr i nu numai, fiind rspndite n ntreaga Europ. Ele sunt cauzele unui foarte mare procent de decese premature, ns schimbarea modului de via, a dietei i tratamentele naturiste reduc deteriorarea arterelor i mbuntesc starea de bine a organismului. Bolile vaselor de snge se afl la originea celor mai multe afeciuni cardiovasculare cum ar fi hipertensiunea arterial, atacul de cord, angina pectoral, dureri ale picioarelor n timpul mersului, minile i picioarele reci sau accidentele vasculare cerebrale. Care sunt cauzele acestor afeciuni ? - depunerea colesterolului ru (LDL) pe pereii vaselor de snge duce la formarea unui strat glbui numit aterom, care ngusteaz vasele i provoac turbulene n curgerea sngelui. Astfel arterele se pot rupe genernd hemoragii. Factorii care duc la acumularea de colesterol sunt fumatul, creterea cantitii de grsimi i de zahr n snge sau diferitele infecii. - ngroarea sngelui duce la formarea cheagurilor. Aceasta este determinat de sedentarism, de o diet srac n nutrieni i bogat n grsimi sau de infecii. - ntrirea pereilor arterelor este provocat de scderea elasticitii naturale a acestora, de ngroarea sngelui ct i de depunerea. Cum s reducem riscurile apariiei bolilor vaselor de snge ? - renunai la fumat deoarece acesta provoac ngustarea arterelor i crete oxidarea grsimilor din snge. Fiecare tigar distruge 25 mg de vitamina C (aceasta v proteja mpotriva bolilor de inim). - evitai sedentarismul fcnd exerciii fizice care v stimuleaz circulaia i mresc proporia de colesterol bun care v protejeaz vasele de snge. - dieta: - consumul de ceap, praz, roii, usturoi, mere i pete scade riscul apariiei aterosclerozei deoarece aceste alimente contribuie la scderea nivelului de colesterol ru din snge. - evitai s mncai alimente cu coninut de grsimi animale deoarece acestea determin formarea de ateroame. - evitai consumul excesiv de sare deoarece aceasta crete tensiunea sngelui si poate duce la apariia bolilor vasculare. - exist cteva alimente care ne salveaz de colesterolul ru i ajut la meninerea pereilor arteriali n stare bun, cum ar fi : legumele, cerealele, nucile (care conin acizi grai omega-6), pete gras, semine de dovleac (care conin acizi grai omega-3). - mncai fructe i legume deoarece acestea conin salicilai naturali care previn ngroarea anormal a sngelui. - un pahar de vin rou pe zi este de asemenea recomandat deoarece dilat arterele i mbuntete fluxul sangvin. - reducei stresul deoarece acesta elibereaz n organism adrenalin i ali hormoni care cresc presiunea sngelui i fac sngele mai vscos ducnd la formarea de cheaguri. - meninerea greutii este foarte important deoarece acumularea de grsime crete probabilitatea atacului de cord. Fitoterapie - consumai condimente cum sunt ghimbirul, ardei iute, scorioara i cuioare pentru ca acestea dilata vasele de snge i stimuleaz circulaia la nivelul minilor i picioarelor. - usturoiul crud scade hipertensiunea i colesterolul i ajut sngele s circule fluent. - gingko biloba previne formarea colesterolului ru. Bei zilnic pn la 3 cni de ceai cu acest compus. - mncai grepfrut deoarece conine pectin care reduce colesterolul i desfund arterele. - bei ceai de pducel (obinut dintr-o linguri de flori i frunze sau fructe zdrobite) care trateaz hipertensiunea i angina pectoral. - coenzima Q10 (o gsii la magazinele cu produse naturiste) reduce frecvena crizelor de angin. 2

Papadia Adaugat de George la June 29, 2010 in Catalog plante 0 comentarii Denumirea plantei: Papadia (lat. Taraxacum officinale) Familia: Compositae Denumiri populare: Cicoare, Floarea-malaiului, Flori-galbene, Laptuca, Lilicea, Papa-gainii, Pui-degasca. Ecologia si raspandirea: Aceasta planta este vazuta pe pajisti, pasuni, fanete, poieni, livezi, terenuri necultivate. Planta evita locurile foarte ude. Perioada de vegetatie: Infloreste in aprilie-mai si continua pana in septembrie. Perioada de recoltare: Inainte de inflorire se colecteaza frunzele, primavara sau toamna radacinile, iar tulpinile in timpul infloririi. Uscarea frunzelor si tulpinilor se face la umbra, intinse in straturi subtiri, iar radacinile si rizomii se spala sub jet de apa si se usuca la soare sau in locuri si bine aerisite. Dupa uscare, plantele au gust amarui. Calitati curative si actiune farmaceutica: Colagoge, coleterice, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic, depurative sanguin, antidiabetice, antireumatice, anticanceroase, astringent, antibiotice, antitumorale, antiinflamatoare. Afectiuni pentru care se recomanda: Afectiuni stomahice, gastrite hiperacide, hepatita cronica, insuficienta hepatica, ciroza, elimina calculii biliari, dischinezie biliara, colecistita, constipatie, afectiuni cardiovasculare, combate cancerul de san, afectiuni renale, reumatism, guta, dezechilibru hormonal, combate anemia la copii, combate afectiunile dermatice, cataracta, conjunctivita. Mentiuni: Inainte de folosire va rugam consultati medicul de familie. Mod de administrare: - uz intern Hepatita cronica: se mananca tulpini proaspete de papadie 5-6 pe zi Diabet zaharat: se mananca pana la 10 tulpini pe zi, atat timp cat papadia este inflorita. Se spala tulpina cu flori cu tot, abia dupa aceea se indeparteaza floarea si se mesteca incet tulpina. Aceasta are la inceput un gust amarui, este acrisoara si zemoasa si se aseanana cu andivele. Tulpinile proaspete ne scapa de mancarimi, eczeme si eruptii, imbunatatesc sucul gastric, pot dizolva fara dureri calculul biliar, ele stimuleaza activitatea hepatica si biliara Datorita efectului sau depurativ, ajuta si in artrita si reumatism; inflamatiile ganglionilor se retrag, daca se tine pana la sfarsit cura de 3-4 saptamani cu tulpini proaspete. Radacinile de papadie, mancate crude, la fel ca si cele uscate servite la ceai au efect depurativ, de stimulare digestiei, sudorific si diuretic. Ele fac sangele foarte fluid, fiind considerate un mijloc excelent contra sangelui ingrosat infuzie din 1-2 lingurite la o cana de apa, se beau 2-3 cani pe zi. Aterioscleroza: infuzie din 1-2 lingurite de planta la o cana de apa, se beau 2-3 cani pe zi, 2-3 saptamani. Eczeme: infuzie (sau decoct din radacini) din 1-2 lingurite frunze la o cana apa, 2-3 cani zi. Stimularea diurezei: infuzie din frunze si din planta intreaga si decoct din radacini 1-2 lingurite la o cana apa, se beau 2-3 cani pe zi. - uz extern Se poate folosi ca produs cosmetic infuzia preparata din oparirea plantei si a radacinii. Preparare: Ceai: Se pune peste noapte 1 lingurita (cu varf) de radacini in 1/4 litru de pa rece, se incalzeste a doua 3

zi pana incepe sa fiarba si se filtreaza. Aceasta cantitate se bea, inghititura cu inghititura, 1/2 ora inainte si 1/2 ora dupa micul dejun. Salata: Din frunze si radacini crude, proaspete. Tulpini: A se mesteca bine si a se manca zilnic 5-10 tulpini crude, spalate. Sirop: Se pun de 2 ori cate 2 maini pline de flori de papadie intr-un litru apa rece. Se pune la foc mic pana incepe sa fiarba, se lasa sa dea in cateva clocote bune, se ia oala de pe foc si se lasa totul sa stea peste noapte. A doua zi, se goleste continutul intr-o sita, se scurge, iar florile se storc cu ambele maini. Sucul se amesteca cu 1 kg de zahar nerafinat, la care se adauga jumatate de lamaie taiata felii (coaja se arunca daca a fost tratata cu substante chimice). Oala se pune pe foc fara capac. Pentru a se pastra toate vitaminele, se da la foc mic. Astfel lichidul se evapora fara a fierbe. Siropul se pune la racit o data, max. de doua ori, ca sa i se poata stabili adevarata consistenta. N-are voie sa devina prea gros, caci sar zaharisi dupa o pastrare mai indelungata, dar nici prea subtire, caci atunci ar incepe sa fermenteze dupa un timp. Trebuie sa devina un sirop adevarat, vascos, care, uns pe chifla sau painea cu unt de la micul dejun, este absolut delicios. Contraindicatii: A nu se consuma planta dupa inflorire. Atentie ! sucul laptos al papadiei poate provoca intoxicatii dac se foloseste in cantitate mare. Simptome: greata, diaree, modificarea ritmului inimii. Se poate administra carbune.

Traista-ciobanului, o planta ce regleaza circulatia sangelui Nici nu se topeste bine zapada ca traista-ciobanului si apare grabita peste tot pe unde gaseste o bucatica de pamant, pe drumuri, campii, pamanturi intelenite, ogoare paraginite, santuri, povarnisuri, dar mai ales, in rondurile de flori si straturile cu zarzavat timpuriu, de unde este smulsa cu ciuda si asta pentru ca foarte putini ii stiu calitatile terapeutice. Este o planta cu origini europene dar care s-a extins cam peste tot in lume. In functie de zona geografica, traista-ciobanului, pe numele stiintific Capsella bursa-pastoris, se mai numeste si arior, buruiana-de-friguri, coada-pisicii, pasatel, pascuta, pastele-cailor, punga-babei, pungapopii, pungulita, rapan, straita-popii sau tasculita. Frunzele de la baza plantei seamana foarte mult cu cele de papadie. Traista- ciobanului are o inaltime de 20, 30 de cm si infloreste din martie pana in noiembrie. Are flori mici, de un alb murdar, asezate sub forma de ciorchine, si fructele sub forma de inimioare care, la pipait, amintesc de pielea fin prelucrata. Datorita caracterului ei hemostatic, la inceputuri, planta se recomanda mai ales femeilor in perioada ciclului, ceaiul, din care se consuma zilnic doua, trei cesti, fiind recomandat in toate tipurile de hemoragii, nazale, stomacale, intestinale si in metroragii - hemoragii uterine nereguiate. In cazul ranilor la care sangele nu se mai opreste, infuzia de traista-ciobanului are un efect hemostatic imediat. In cazul menstruatiilor abundente, se beau,... mai mult Sambata, 21 Aprilie 2012, ora 09:55 2 comentarii Alte articole despre: plantele primaverii, traista ciobanului hemostatic, traista ciobanului tensiune arteriala, traista ciobanului menstruatii abundente

Plante la indemana, cu efecte miraculoase Plantele, folosite adesea ca si condimente sau in ceai, au efecte pe care si recentele studii stiintifice incep sa le recunoasca. Durerea de cap, problemele de stomac si chiar lipsa concentrarii pot fi amelioarate cu ajutorul acestora. Menta poate ajuta in cazul crampelor stomacale, dar si in cazul simptomelor sindromului colonului iritabil sau chiar al herpesului, atunci cand se consuma ceai de menta, fapt confirmate chiar de stiinta, conform Daily Mail. In cazul herpesului, frunzele proaspete pot fi sfaramate si adaugat ulei, pentru a se realiza o compresa ce duce la vindecarea locului afectat. Uleiul mentolat poate fi folosit ca si remediu pentru durere. Rozmarinul este un ajutor pentru creier si se spune ca, in trecut, invataceii purtau rozmarin in par pentru a retine si a-si aminti mai bine informatiile. Iar stiinta a confirmat ca rozmarinul imbunatateste circulatia sangelui la nivel cerebral. In plus, se pare ca este folositor in cazul celor care sufera de Alzheimer. Iar un studiu recent a aratat ca stimuleaza la productia unei enzime care ajuta ficatul sa curete mai bine toxinele din sange. Oregano Florile sale sunt antiseptice, iar intreaga planta are proprietati antibacteriene. Uleiul de oregano poate fi folosit ca si antibiotic, el exterminand, in testele de laborator, stafilococii. Oregano are de 42 de ori mai multi antioxidanti decat merele, de 30 de ori mai multi decat cartofii si de 12 ori mai mult decat portocalele, a aratat un studiu... mai mult Duminica, 26 Iunie 2011, ora 20:38 Alte articole despre: remedii plante, menta sanatate, cimbru beneficii, rozmarin proprietati, salvie sanatate

Viata sanatoasa: Trateaza-te cu plante! Criza este inca in toi, medicamentele sunt din zi in zi mai scumpe si, din nefericire, noi, oamenii, ne mai si imbolnavim si adesea suntem pusi in situatia de a oscila daca sa dam banii pe medicamente ori sa ni-i oprim pentru paine. Nu mai este pentru nimeni un secret ca plantele pe care adesea le ocolim, le ignoram, din neincredere ori lipsa de informare, pot vindeca unele dureri la fel de bine, uneori chiar si mai bine, decat medicamentele de sinteza si sunt si foarte ieftine. Plantele folosite sub diferite forme, ceaiuri, tinctiuri, prafuri, unguente, siropuri nu au reactii adverse si nu dau dependanta. Iata o lista cu cateva astfel de plante: Scoarta de salcie. Este stramosul aspirinei. Amelioreaza durerile de cap si cele reumatice. Combate 5

nevralgiile si starile de insomnie. Ceaiul din scoarta de salcie se recomanda sub forma de gargara in caz de faringita, gingivita si afte bucale. Se poate prepara un decoct din doua linguri de coaja de stejar, bine uscata si macinata, la o cana de apa. Se fierbe 15 minute la foc mic dupa care se filtreaza lichidul ramas. In caz de febra sau sau dureri reumatice se beau cate trei linguri pe zi. Patlagina. O gasim verde si proaspata chiar si sub mustul zapezii daca e nevoie de o compresa naturala, cu efect garantat pentru o lovitura sau un furuncul dureros care coace si zvacneste. Frunza se spala, se usuca intr-un prosop, se trece usor cu o sticla peste ea ca sa se inmoaie putin daca nervurile sunt prea pronuntate... mai mult Sambata, 27 Noiembrie 2010, ora 21:45 5 comentarii Alte articole despre: tratamente plante, tratamente naturiste

Plante care iti pun sangele in miscare Problemele de circulatie a sangelui pot provoca numeroase afectiuni, de la migrene foarte puternice pana la atacurile cerebrale. Fumatul, tensiunea ridicata sau nivelul crescut al colesterolului sunt principalele cauze ale circulatiei deficitare. Te poti trata naturist, cu plante care asigura si un echilibru general al organismului tau. Specialistii americani au realizat un top al celor mai bune plante pentru circulatia sangelui. Ele sunt usturoiul, ardeiul rosu, ghimbirul, ginkgo biloba si ginsengul, informeaza ehow.com. Sunt folosite inca din cele mai vechi timpuri in special pentru stimularea circulatiei, dar proprietatile lor le recomanda pentru imbunatatirea starii generale de sanatate. Rar s-au inregistrat reactii adverse, iar de cele mai multe ori au aparut pe fondul combinarii lor cu unele medicamente. Usturoiul este un adevarat panaceu. Consumul regulat previne formarea cheagurilor si ingrosarea sangelui. Exista persoane care nu tolereaza usturoiul pentru efectul sau asupra florei stomacale. Ele pot incerca celelalte remedii naturale, la fel si persoanele care sunt sub tratament medicamentos de anticoagulante. Ardeiul rosu imbunatateste circulatia periferica. In sezonul rece, cand mainile si picioarele sunt reci in permanenta din cauza temperaturilor scazute, una dintre cauze poate fi chiar circulatia deficitara. Astfel, cate un ardei rosu la fiecare masa poate fi cel mai bun remediu pentru tine. Nu se recomanda aceasta cura naturista daca... mai mult Vineri, 12 Februarie 2010, ora 08:39 Alte articole despre: legume circulatie sange, plante circulatie sange, dieta circulatie sange

Ia-ti portia de sanatate din plantele ayurvedice Plantele medicinale ayurvedice sunt folosite pentru crearea unor remedii pentru diferite boli si afectiuni. Idea de baza a medicinii ayurvedice este ca dosha sa ramana in echilibru, pentru ca organismul sa se vindece sau sa ramana sanatos in limba sanscrita, dosha inseamna defect sau ceva ce poate duce la degradare; cei 3 dosha - Vata, Pitta si Kapha - sunt factori biologici foarte importanti in procesul aparitiei bolilor si in prevenirea si vindecarea lor). Cand unul dintre cei 3 dosha se agraveaza sau incepe sa domine constitutia organismului, sanatatea ta este amenintata, iar atunci cand iei masuri pentru ca dosha fie din nou sub control, corpul tau se poate vindeca. Prin folosirea plantelor ai posibilitatea sa rezolvi problema doshei agravate si sa iti aduci corpul in echilibru, te invata Life 123. Radacina de Ashwagandha este utilizata pentru a consolida slabiciunea. Poate ajuta o persoana care este epuizata fizic sau psihic si, uneori, este folosita pentru a trata impotenta sau un numar scazut de spermatozoizi. De multe ori este comparata cu planta ginseng, datoriza capacitatii sale de a energiza o persoana in mod natural. Radacina de Coleus forskohli, un fel de menta, este utilizata in mai multe scopuri. Se spune ca este buna pentru a imbunatati circulatia, restabileste sanatatea inimii, trateaza insuficienta cardiaca congestiva si ajuta circulatia pulmonara. De multe ori este utilizata in combinatie cu alte plante medicinale. Radacina de ghimbir este... mai mult Miercuri, 04 Noiembrie 2009, ora 19:14 Alte articole despre: plante medicinale ayurvedice, beneficii plante ayurvedice

Plante recomandate cardiacilor Tratamentele naturiste pentru cardiaci reprezinta remediul perfect, de lunga durata si sigur pentru mentinerea in forma si evitarea complicatiilor nedorite. Pe langa alimentele prescrise de medic, exista cateva plante care fac minuni pentru cardiaci. Care2.com ofera cateva ponturi naturiste, pentru mentinerea starii de sanatate si buna functionare a organelor interne. Toate tratamentele insa vor fi dublate de exercitii fizice recomandate de catre specialisti, pe baza analizelor medicale si stadiul afectiunii. Arborele de cacao este un foarte bun tonic cardiac. Sub forma de cacao cu lapte ori tinctura din micul arbore, tratamentul este eficient dupa cateva luni de utilizare. Evitati consumul de ciocolata pe baza de cacao, daunator in aceste cazuri. 7

Ardeiul rosu este si el indicat cardiacilor. Consumat zilnic, imbunatateste circulatia sangelui, iar palpitatiile vor fi doar o amintire neplacuta. Usturoiul este cunoscut pentru efectele sale benefice asupra organismului. Egiptenii i-au gasit in antichitate 200 de intrebuintari, dar, pentru cardiaci, cea mai importanta este actiunea asupra tensiunii arteriale. Consumul zilnic de usturoi normalizeaza nivelul grasimilor din sange si astfel, circulatia va fi imbunatatita. Paducelul, un arbust spinos care creste in paduri si tufisuri, este si el recomandat cardiacilor. Atat florile cat si fructele actioneaza precum un sedativ al sistemului cardiovascular si se administreaza sub forma de ceaiuri. Talpa... mai mult

S-ar putea să vă placă și