MAESTRUL ŞI DISCIPOLUL

SRI CHINMOY
CUPRINS
Introducere ……………………………..…... 5

Prolog ………………………..…..…………. 9

CAPITOLUL 1:
Rolul Guru-lui …………….…….……… 11

CAPITOLUL 2:
Alegerea unui Guru ……….…….……… 23

CAPITOLUL 3:
Maestrul Realizat …………….….……… 33

CAPITOLUL 4:
Maestrul şi discipolul ………….….……. 41

CAPITOLUL 5:
Unitatea cu Maestrul ……………...……. 51

Povestiri şi piese de teatru ……….….…….. 63

Calea noastră ……………………..……….. 91

Note …………………………..…………… 99

Despre autor …………………..…………. 101

INTRODUCERE
 Ce este un Maestru spiritual veritabil şi ce fel de
înţelepciune întrupează? Cine sunt discipolii săi şi ce forţă îi
obligă să îl urmeze? În această remarcabilă colecţie de scrieri,
Maestrul spiritual Sri Chinmoy elucidează pentru noi, dinamica
profundă care îi leagă pe Maestrul spiritual sau Guru şi pe
discipolul său. Această dinamică este o elocvenţă de iubire şi
dovedeşte o viziune transformatoare a vieţii. Cuvintele lui Sri
Chinmoy revelează un adevăr spiritual foarte înalt al cărui scop
este schiţat de către odiseea pe care Maestrul şi discipolul o
întreprind împreună. Natura acestei odisee merită atenţia noastră.
În termenii lui Sri Chinmoy, un adevărat Maestru spiritual
sau Guru este cineva care a dobândit Realizarea Lui Dumnezeu,
perfecţiunea ultimă în înţelepciunea vieţii, şi care caută să
comunice această înţelepciune altora. Pentru oricine care are o
foame arzătoare pentru cunoaştere şi pace interioară, o astfel de
înţelepciune este deja vizibilă în acel suflet care L-a Realizat pe
Dumnezeu. Sri Chinmoy însuşi emană o strălucire şi o pace aşa
de profundă, şi o iubire care îşi asumă răspunderea şi este
necondiţionată, încât nimeni nu poate scăpa în prezenţa sa de
sentimentul unei încântări tăcute. Maestrul iluminat comunică
înţelepciunea, rareori prin cuvinte şi niciodată prin instrucţiuni
didactice. Învăţătura sa este tăcerea emanaţiei sale, armonia
gesturilor sale, compasiunea zâmbetului său şi infinitatea inimii
sale. Autoritatea sa protejează prin iubirea şi pacea sa iar de
dragul acestora discipolul se leagă pe sine, de voinţa Maestrului
său, cu o devoţiune voluntară.
Sunt doar câteva suflete care L-au Realizat pe Dumnezeu şi
încă şi mai puţini Maeştrii spirituali care L-au Realizat pe
Dumnezeu. Aşa cum subliniază Sri Chinmoy - recunoscând că
bogăţia interioară pe care a descoperit-o este dreptul prin naştere
şi tezaurul ascuns al fiecărui om - un Maestru spiritual adevărat îşi
oferă darul indivizilor de pretutindeni care suferă şi caută. Acest
dar de preţ vine fără plată - deoarece iubirea şi pacea nu au preţ -
şi ne învaţă să vedem răsfrângerea lor în toate lucrurile create. Şi
astfel cu infinită compasiune, Maestrul spiritual ia frustrarea şi
durerea de la cei care vin la el şi le dă în schimb propria sa pace şi
bucurie.
Un Maestru spiritual este un maestru al răbdării infinite. În
el sunt reunite determinarea unui războinic neînfricat şi tandreţea
gingaşă a mamei. Folosind anii ca şi sistem de coordonate, el
sculptează recalcitrantul material uman al discipolilor săi,
transformându-l în însăşi imaginea păcii. Această sarcină este
uriaşă. Deoarece pacea este naturală pentru sufletul omului aşa
cum este aerul pentru respiraţie, totuşi pacea ne evită. Fiecare din
noi pretinde că nu doreşte nimic altceva decât pace şi totuşi
fiecare dintre noi trăieşte într-o mare de turbulenţe. Greşeala stă în
propria noastră ignoranţă, îndoială şi devoţiune inadecvată faţă de
sursa păcii din interiorul nostru. Şi astfel Maestrul trebuie repetat
să îi oblige pe discipoli să se îndepărteze de falsele soluţii oferite
de înrăutăţirea vieţii şi să îşi găsească în final propriul lor refugiu
în altarul din inimile lor.
Prin propria sa simplitate, bucurie şi seninătate ca aceea a unui
copil, Maestrul oferă continuu discipolului o imagine a
adevăratului ţel al discipolului. La început, influenţa Maestrului îi
oferă discipolului experienţe repetate dar temporare de linişte şi
încântare. Dar de-a lungul timpului aceste experienţe generează în
discipol îmbobocirea credinţei în propriul său potenţial interior.
Această credinţă e înfometată după realizarea propriei viziuni
interioare. Sri Chinmoy scrie: “Este treaba Maestrului spiritual să
îl facă pe discipol să simtă că fără iubire, fără adevăr şi lumină
viaţa este lipsită de sens şi de roade. Cel mai important lucru pe
care îl face un Maestru spiritual pentru copii săi este să îi facă
conştienţi de ceva vast şi infinit din interiorul lor, care nu este
nimic altceva decât Însuşi Dumnezeu.”
Pentru Sri Chinmoy, modalitatea principală a instruirii
spirituale este meditaţia, prin care Maestrul scoate treptat la iveală
calităţile care îi vor permite discipolului să facă progres interior şi
să contraatace atracţia exercitată de forţele şi obiceiurile negative
şi autodistrugătoare. Prin meditaţie discipolul începe un proces
care va transforma în cele din urmă rădăcinile fiinţei sale. Acest
proces îl obligă să înceteze să se identifice cu evenimentele
exterioare, cu succesele sau eşecurile vieţii sale. În schimb va
începe să găsească în interiorul său o sursă care nu ezită niciodată,
o sursă aşa de profundă încât nu este perturbată de vicisitudinile
vieţii. Fiecare eveniment din viaţă, fie că este de bucurie sau de
durere, devine o ocazie prin care discipolul adânceşte devoţiunea
sa faţă de această sursă de o remarcabilă frumuseţe şi preţuieşte
beatitudinea pe care i-o oferă. Această călătorie misterioasă spre
această sursă necunoscută se dezvăluie într-un miracol de bucurie
şi recunoştinţă, pentru căutătorul adevărat, devenind realitatea
fascinantă a vieţii sale. Toate celelalte experienţe îşi pierd
importanţa în faţa necesităţii acestei călătorii către pace, lumină şi
încântare.
Sri Chinmoy ne spune că pe măsură ce Maestrul spiritual
cultivă foamea interioară a discipolilor săi dragi, el îi conduce
către recunoaşterea faptului că superioritatea, realizarea şi Pacea
infinită care îi aparţine, sunt şi ale lor proprii. Când discipolul
simte acest adevăr, el înţelege că adevărata supunere faţă de
Maestrul său nu este nimic altceva decât determinarea sa
constantă de a rămâne în inima sa şi de a revendica lumina
Maestrului său pentru sine însuşi. Supunerea exterioară, sau
acordul cu sfaturile şi cerinţele Guru-lui spiritual, exprimă unica
recunoaştere interioară a faptului că deoarece Maestrul este în
totalitate numai pentru el, discipolul năzuieşte să fie în totalitate
numai pentru Maestru. Deoarece este una cu Maestrul, discipolul
face ca viziunea Maestrului să devină a sa. Din cauză că Maestrul
este una cu discipolul său, el acceptă cu bucurie, ca fiind ale sale,
imperfecţiunile discipolului şi îşi asumă responsabilitatea
completă pentru transformarea acelor imperfecţiuni în
perfecţiune.
Cu o recunoştinţă cuprinsă de uimire, discipolul vede din
nou şi din nou că propria sa iubire de sine, plină de îndoieli de
sine, este nimic în comparaţie cu dragostea pe care Maestrul său o
nutreşte pentru el. La început ezitând apoi cu devoţiune
crescândă, el se abandonează experimentării acestei iubiri. Cu
puterea vindecătoare a compasiunii sale Maestrul înlocuieşte
treptat limitările discipolului său cu sinceritatea minţii, puritatea
inimii şi devoţiunea faţă de viziunea sacră a vieţii.
 Sri Chinmoy numeşte Calea sa o Cale a iubirii, a
devoţiunii şi a abandonului. Discipolul îşi iubeşte Maestrul şi prin
el iubeşte propriul său Sine cel mai înalt. Cu infinită grijă şi
afecţiune tandră el se dăruieşte hrănirii realităţii pe care Maestrul
o scoate la iveală în interiorul său. Şi în final, el îşi predă întreaga
sa fiinţă, cu toate imperfecţiunile sale, voinţei propriei sale
realităţi. Prin unitatea sa cu Guru, el învaţă că fiecare din noi îl are
în posesie în interiorul său, pe Dumnezeu iar toată Creaţia nu este
nimic altceva decât Lumina Lui Dumnezeu. El vede că rolul său
este pur şi simplu să fie al acestei Luminii, să o manifeste, să o
iubească şi să o preţuiască în ceilalţi. Cu o revărsare de încântare
el îmbrăţişează darul vieţii. Cu recunoştinţă el oferă această viaţă
viziunii Maestrului său. Iar cu o compasiune profundă, Maestrul îi
arată oceanul de pace al vieţii sale.

Sunanda
 PROLOG

GURU-L

Guru vede în discipolul său chiar imaginea Lui Dumnezeu; aşa că

el se sacrifică în totalitate pentru discipol. Discipolul vede şi simte în
Guru-l său unicul adăpost al limitărilor sale; deci el este întru-totul
iubire pentru Guru-l său.

Iubirea Guru-lui pentru discipolul său reprezintă puterea sa.

Abandonul discipolului în faţa Guru-lui său este puterea discipolului.

Guru este în acelaşi timp sursa realizărilor discipolului şi cel mai

credincios slujitor al iubirii discipolului.

Guru are doar o singură armă plină de compasiune: iertarea.

Discipolul are trei săbii fără teacă: limitarea, slăbiciunea şi
ignoranţa. Cu toate acestea, Guru învinge cu mare uşurinţă.

A dobândi Realizarea de unul singur este ca şi cum ai trece

oceanul într-o luntre. Dar a obţine Realizarea prin intermediul graţiei
unui Guru este ca şi cum ai trece oceanul aflându-te într-o
ambarcaţiune rapidă şi puternică, care te va purta în siguranţă peste
marea ignoranţei înspre Ţărmul de Aur.

O discipolule, îl cunoşti pe cel mai prost cumpărător de pe

Pământ? El este Guru-l tău şi nimeni altul. El îţi cumpără ignoranţa
şi îţi dă înţelepciune; îţi cumpără neputinţa şi îţi dă putere. Poţi
vreodată să îţi imaginezi un târg mai prost? Acum învaţă numele
prostiei Guru-lui tău: Compasiunea şi nimic altceva.
 ADEVĂRATUL TĂU ÎNVĂŢĂTOR

Cel care te inspiră

Este adevăratul tău învăţător.

Cel care te iubeşte

Este adevăratul tău învăţător.

Cel care te obligă

Este adevăratul tău învăţător.

Cel care te desăvârşeşte

Este adevăratul tău învăţător.

Cel care te preţuieşte

Este adevăratul tău învăţător.
Învăţătorul uman te învaţă
Cum să citeşti.
Învăţătorul divin, neobosit,
Citeşte pentru tine.
 Unul îţi călăuzeşte mintea
Către portalul minţii,
Celălalt te face să îţi deschizi sufletul
Către Vastitatea cerului Albastru.

ROLUL GURU-LUI

Un adevărat Maestru spiritual este cineva care a dobândit

Realizarea Lui Dumnezeu. Toată lumea este una cu Dumnezeu, dar
adevăratul Maestru spiritual şi-a stabilit unitatea conştientă cu
Dumnezeu. În fiecare clipă el poate intra într-o conştiinţă mai înaltă
şi poate coborî mesaje de la Dumnezeu pentru acei discipoli care au
credinţă în el. Maestrul, dacă este veritabil, Îl reprezintă pe
Dumnezeu pe Pământ pentru acei căutători care au cu adevărat
aspiraţie şi credinţă în el. El a fost autorizat sau împuternicit de
Dumnezeu ca să îi ajute. Adevăratul Învăţător, adevăratul Guru, este
însuşi Dumnezeu. Dar pe Pământ deseori El va opera în şi printr-un
Maestru spiritual. Maestrul energizează căutătorul cu inspiraţie iar în
decursul timpului, prin Graţia infinită a Lui Supreme, îi oferă
căutătorului Iluminare.
 Faci o greşeală când îl consideri pe Maestru numai ca o persoană,
ca un corp uman. Tu trebuie să simţi că adevăratul Maestru se află
înăuntrul fizicului. De ce discipolii mei au venit la mine? Pentru că
adevăratul lor Maestru, Supreme, se află în interiorul meu. Supreme
se află de asemenea în interiorul lor, dar în ei El încă doarme pe când
în mine El este complet trezit. Maestrul şi discipolul sunt ca şi doi
prieteni care au aceiaşi capacitate, dar unul doarme şi are nevoie de
ajutor pentru a se trezi, înainte de a-şi manifesta capacitatea. Guru
este cineva care va veni, îi va atinge picioarele fratelui său, îi va
mângâia capul şi va spune: “Te rog trezeşte-te. A venit timpul ca noi
să lucrăm pentru Tatăl nostru.”
Când un Maestru acceptă pe cineva ca discipol, el acceptă acea
persoană ca o parte a sa. Dacă discipolul este imperfect, atunci
Maestrul de asemenea rămâne imperfect. În perfecţiunea discipolului
stă perfecţiunea Maestrului. Eu întotdeauna spun că nu am
individualitate, că nu am personalitate. Realizările discipolilor mei
sunt acelea care mă vor duce fie în Rai fie în iad. Eu am capacitatea
de a rămâne tot timpul în Rai, dar ei cu uşurinţă mă pot târî în fiecare
clipă în iad deoarece i-am acceptat ca fiind ai mei proprii.
Un Maestru spiritual adevărat încearcă să scoată la iveală,
divinitatea interioară a discipolului, din profunzimile interioare ale
inimii sale. El bate la uşa inimii discipolului şi trezeşte copilul divin
din el, pe care noi îl numim suflet. El îi spune sufletului: “Tu vei
veghea asupra celorlalţi membrii ai familiei – fizicul, mintea, şi
vitalul – şi vei avea grijă de ei. Ei fac în mod constant greşeli. Acum
dă-le o nouă viaţă, un nou înţeles, un nou scop.”
Este treaba Maestrului spiritual să îi facă pe discipolii săi să simtă
că fără iubire, fără adevăr şi lumină viaţa este fără sens şi
neroditoare. Cel mai important lucru pe care îl face un Maestru
spiritual pentru copii săi spirituali este să îi facă conştienţi, vigilenţi,
în legătură cu ceva vast şi infinit din interiorul lor, care nu este nimic
altceva decât Însuşi Dumnezeu.
Adevărul transcendental cel mai înalt se află înăuntrul inimilor
noastre, dar din nefericire noi încă nu l-am descoperit. De aceea îi
rog pe discipolii mei să meargă adânc înăuntrul lor şi să mediteze în
inimă, cea care găzduieşte sufletul. Până la urmă ei învaţă cum să
contacteze sufletul şi încep să asculte de ordinele sale. În acel
moment ei au început să facă un progres real către descoperirea
Sinelui lor cel mai înalt şi mai profund.
 Dacă cineva este deja evoluat, adică am putea spune, dacă cineva a
mai practicat viaţa spirituală în încarnările precedente şi este în
măsură să asculte de dictatele fiinţei sale interioare, nu este absolut
necesar pentru el ca să aibă un Maestru spiritual. În acel caz el
trebuie doar să intre în adâncul interiorului său şi să practice viaţa
spirituală foarte sincer. Din moment ce nu doreşte ajutorul unui
Maestru, el trebuie să depindă în întregime de el însuşi şi de Graţia
nemărginită a Lui Dumnezeu. Dar noi trebuie să ştim că o Cale
spirituală este foarte dificilă; doar în rare ocazii oamenii L-au
Realizat pe Dumnezeu fără ajutorul unui Maestru spiritual.
Majoritatea Maeştrilor spirituali au primit ei înşişi ajutor de la
cineva, timp de o zi sau o lună sau un an sau zece ani, înainte ca ei să
Îl Realizeze pe Dumnezeu.
Aşa cum avem nevoie de învăţători pentru cunoaşterea noastră
exterioară – pentru a ilumina fiinţa noastră exterioară – tot aşa avem
nevoie de un Maestru spiritual ca să ne ajute şi să ne ghideze în viaţa
noastră interioară, mai ales la început. Altfel progresul nostru va fi
foarte încet şi nesigur, şi riscăm să devenim teribil de confuzi. Vom
primi experienţe înalte şi elevate, dar nu le vom da semnificaţia
cuvenită. Îndoiala s-ar putea să eclipseze mintea noastră şi vom
spune: “Eu sunt un om obişnuit, deci cum pot eu să am acest fel de
experienţă? Probabil că mă înşel.” Sau le vom spune prietenilor
noştri iar ei ne vor răspunde: “Totul este numai halucinaţie mentală.
Uită de viaţa spirituală.” Dar dacă există cineva care cunoaşte ce este
Realitatea, acesta îţi va spune: “Nu acţiona ca un prost. Experienţele
pe care le-ai avut sunt absolut reale.” Maestrul îl va încuraja, îl va
inspira pe căutător şi îi va da explicaţiile potrivite ale experienţelor
sale. De asemenea, dacă acel căutător greşeşte în meditaţia sa,
Maestrul va putea să îl corecteze.
De ce se duce cineva la Universitate când el poate să studieze şi
acasă? Pentru că el simte că va primi o instruire expertă de la oameni
care cunosc bine subiectul. Acum, se ştie că au existat puţini –foarte,
foarte puţini – adevăraţi oameni erudiţi care nu s-au dus la nici o
Universitate. Da, există şi excepţii. Fiecare regulă admite şi excepţii.
Dumnezeu este în fiecare, iar dacă un căutător simte că el nu are
nevoie de un ajutor omenesc, el este binevenit să îşi încerce singur
capacitatea. Dar dacă cineva este înţelept şi doreşte să alerge spre
Ţel, în loc să se împiedice sau să meargă foarte încet, atunci ajutorul
unui Guru poate fi considerabil.
 Hai să presupunem că eu mă aflu în Londra. Eu ştiu că New
York-ul există şi că trebuie să mă întorc acolo. De ce am nevoie ca să
ajung acolo? De un avion şi de un pilot. În ciuda faptului că ştiu că
New York-ul există, nu mă pot duce singur acolo. Similar, tu şti că
Dumnezeu există. Tu vrei să ajungi la Dumnezeu, dar cineva trebuie
să te ducă acolo. Aşa cum avionul mă duce la New York, cineva
trebuie să te ducă la Conştiinţa Lui Dumnezeu care se află adânc
înăuntrul nostru. Cineva trebuie să ne arate cum să intrăm în propria
noastră Divinitate care este Dumnezeu.
Un Maestru spiritual vine la tine cu o ambarcaţiune. El spune:
“Vino! Dacă vrei să ajungi la Ţărmul de Aur, te voi duce. Mai mult,
odată ce te urci în corabia mea, poţi să cânţi pe ea, poţi să dansezi,
poţi chiar şi să dormi; dar eu te voi duce în siguranţă la Ţel.”
De milenii noi am înotat în marea ignoranţei. Când ne trezim,
vrem să înotăm de-a lungul acelei mări înspre oceanul Luminii şi
Beatitudinii. Dacă ştim că există un cârmaci şi că există o corabie
care ne poate duce în siguranţă până la ţelul nostru, atunci desigur
vom încerca să îi cerem ajutorul. Un Maestru spiritual veritabil
cunoaşte drumul şi este obligat să ne ajute să ne atingem ţelul. Ca şi
un cârmaci, el ne va purta spre celălalt ţărm.
Dacă cineva ne ajută în lumea exterioară – de exemplu un avocat
sau un doctor – acesta ne va cere o plată. Dar când Guru te duce la
ţelul tău, el nu va lua nimic pentru sine. Tu nu trebuie să îi dai nici
măcar o părticică din averea ta lui Guru, deoarece el are propria sa
avere infinită. Până la urmă vei vedea că totul este una şi aceiaşi
bogăţie. Ţelul lui, ţelul tău, ţelul tuturor este acelaşi: Pacea, Lumina
şi Beatitudinea infinită. Maestrul spiritual îţi spune: “Tu eşti
flămând. Eu am o rezervă infinită de hrană divină din cea pe care tu
o vrei, aşa că nu trebuie să iau nici un pic dintr-a ta.”
În viaţa omenească, dacă oamenii văd că cineva a cerut ajutor,
atunci ei s-ar putea să spună: “Oh, el nu a putut să o facă singur.”
Dar o persoană care este cu adevărat înfometată după Dumnezeu va
spune: “Nu contează cine oferă mâncarea, îmi este foame şi vreau să
mănânc imediat. Aceasta este mâncarea după care am plâns întreaga
mea viaţă şi el mă aprovizionează cu aceasta. Atâta timp cât el îmi
hrăneşte adevărata Divinitate, voi mânca.”
Dacă crezi că acceptând un Maestru spiritual tu eviţi propriile tale
responsabilităţi, faci o greşeală, fiindcă în acel moment te separi de
Maestrul tău. Aceia care îmi sunt discipoli foarte devotaţi nu simt că
sunt străini. Ei simt unitatea cu mine. Ei simt că eu am o capacitate
mai mare decât a lor, aşa că îşi identifică capacitatea lor mai mică cu
capacitatea mea care este mai mare. Când intră în capacitatea mea, ei
simt că intră în propria lor capacitate, deoarece înăuntrul meu ei văd
numai iubire şi grijă.
Numai simţind unitatea cu Maestrul tău poţi face cu adevărat
progres. Dacă simţi că eşti un străin sau un intrus în inima
Maestrului tău, sau numai dacă gândeşti că eşti un oaspete, atunci
niciodată nu vei reuşi în viaţa ta spirituală. Cât timp poţi sta în casa
prietenului tău ca şi oaspete? Câteva zile, o lună şi pe urmă va trebui
să pleci. Chiar dacă simţi că vii ca prieten totuşi s-ar putea să pleci.
Dar dacă simţi că locuinţa sa este şi locuinţa ta, atunci eşti în
siguranţă, veşnic în siguranţă.
Când discipolul şi Maestrul descoperă că se află în siguranţă unul
în inima celuilalt, ora iniţierii se apropie cu repeziciune. Când
Maestrul iniţiază pe cineva, el îi dă acelei persoane o parte din viaţa
sa. În momentul iniţierii, Guru face o promisiune solemnă către
căutătorul individual şi către Supreme că el va face tot posibilul să îl
ajute pe căutător în viaţa sa spirituală, că îşi va oferi inima şi sufletul
ca să îl ducă pe discipol în sferele cele mai înalte de Dincolo.
Maestrul îi spune Lui Supreme: “Până când nu voi aduce acest copil
la Tine, nu îl voi părăsi; jocul meu nu se va încheia.” Iar discipolului
îi spune: “De acum încolo, poţi conta pe mine; te poţi gândi la mine
ca fiind al tău.”
În momentul iniţierii Maestrul de fapt ia asupra sa multitudinea
de imperfecţiuni ale discipolului, atât din încarnarea precedentă cât
şi din încarnările trecute. Bineînţeles există Maeştrii spirituali
adevăraţi şi sinceri, precum şi Maeştrii falşi. Aici mă refer la
Maeştrii adevăraţi. Unii Maeştrii care sunt foarte sinceri iniţiază doar
un discipol pe lună. După ce îl iniţiază pe discipol ei cad bolnavi şi
suferă teribil, deoarece de fapt au luat asupra lor imperfecţiunile
discipolului. De asemenea, există unii Maeştrii spirituali care sunt
capabili să iniţieze mulţi discipoli fără să sufere, deoarece au
capacitatea să arunce în Conştiinţa Universală imperfecţiunile pe
care le iau asupra lor. Dar de asemenea sunt unii Maeştrii falşi care
iniţiază cincizeci, şaizeci sau o sută de discipoli odată, sau care
iniţiază prin procură. Dar acest tip de iniţiere de masă este o decepţie
cruntă.
 Guru poate iniţia discipolul în diverse feluri. El poate face iniţierea
în modul tradiţional indian, în timp ce discipolul meditează. El de
asemenea îl poate iniţia pe discipol în timp ce acesta doarme sau
când discipolul se află în conştiinţa sa normală, dar este calm şi
liniştit. Guru poate iniţia discipolul numai prin intermediul ochilor.
El se va uita la discipol şi imediat persoana va fi iniţiată – dar nimeni
nu va şti nimic. Un Maestru de asemenea poate efectua o iniţiere
fizică, care înseamnă să apese cu mâna capul, inima sau orice parte a
corpului discipolului. În acel moment, el încearcă să facă conştiinţa
fizică să simtă că a avut loc iniţierea. Dar pe lângă acţiunea fizică,
Guru îl va iniţia pe discipol şi într-un mod psihic. Atunci Guru vede
şi simte sufletul discipolului şi acţionează asupra sufletului. Iniţierea
poate fi de asemenea făcută printr-un procedeu ocult sau în vis. Dacă
atunci nu este disponibil nici un Maestru spiritual, însuşi Dumnezeu
poate lua o formă omenească foarte luminoasă în visul tău sau în
timpul meditaţiei tale şi te poate iniţia El Însuşi. Dar acest lucru este
foarte rar. De cele mai multe ori iniţierea este făcută de către un
Maestru.
Discipolii mei nu trebuie să mă roage ca să îi iniţiez în exterior,
pentru că eu ştiu ce este mai bine pentru ei; cum s-ar spune, eu ştiu
dacă iniţierea exterioară le va accelera progresul interior. Deseori îi
iniţiez pe discipolii mei prin Ochiul al Treilea, care simt că este o
modalitate mai convingătoare şi mai eficientă. Mulţi mi-au observat
ochii atunci când sunt în conştiinţa mea cea mai înaltă. În acel
moment ochii mei obişnuiţi, ochii mei omeneşti, devin în totalitate
una cu Ochiul meu al Treilea. Atunci aceşti doi ochi obişnuiţi
primesc Lumină infinită de la cel de al Treilea Ochi iar această
Lumină, radiind divinitate, intră din ochii mei în ochii aspirantului.
Imediat Lumina intră în întreg corpul aspirantului pătrunzând din
creştet până în tălpi. Atunci văd Lumina, propria mea Lumină,
Lumina Lui Supreme, strălucind în ignoranţa discipolului şi aceea
ignoranţă îşi oferă recunoştinţa. Ea spune: “Acum că am devenit a ta,
acum că m-ai făcut a ta, voi fi a ta pentru totdeauna.” Atunci eu
devin responsabil pentru iluminarea ignoranţei discipolului şi
discipolul devine responsabil în a mă ajuta să Îl manifest pe Supreme
pe Pământ.
Numai fiindcă te-am iniţiat nu înseamnă că tu poţi merge să
iniţiezi pe altcineva. Nu este ca şi cum eu ţi-am spus un Adevăr iar
acum tu poţi să îl spui altcuiva. Deseori aud că un Maestru a iniţiat
pe cineva, iar apoi discipolul se duce să iniţieze pe altcineva şi aceea
persoană merge la o altă persoană – ca descendenţii de familie. Dar o
astfel de iniţiere nu are nici o valoare. Adevărata iniţiere trebuie
întotdeauna făcută de către un Maestru care L-a Realizat pe
Dumnezeu; nu poate fi făcută prin împuternicire. Dacă un Maestru
are puterea spirituală să iniţieze un discipol direct pe plan ocult,
atunci este în regulă. Dar dacă spune că poate să iniţieze pe cineva
prin intermediul unui discipol care este încă un începător, acel tip de
iniţiere este absurd. Când vezi oameni în Statele Unite care spun că
li s-a cerut de către Maeştrii lor spirituali din India să îi iniţieze pe
alţii, atunci poţi fi sigur că aceea nu este deloc o iniţiere; este doar
decepţie. Iniţierea trebuie făcută direct de către Maestru, fie în planul
fizic, fie în planul interior.
Când un Guru iniţiază un discipol, el îl acceptă pe discipol fără
rezerve şi necondiţionat. Chiar dacă discipolul pleacă după iniţiere
plângându-se de Guru, Guru va acţiona întotdeauna în şi prin acel
discipol. S-ar putea chiar ca discipolul să meargă la un alt Guru, dar
Guru-l care l-a iniţiat întotdeauna îl va ajuta în lumea interioară pe
respectivul căutător. Şi dacă noul Guru este suficient de nobil, atunci
el îi va permite Guru-lui iniţial să acţioneze în şi prin discipol. Deşi
conexiunea fizică cu primul Guru este tăiată, iar în fizic Guru nu îl
vede pe discipol, din punct de vedere spiritual el este obligat să îl
ajute deoarece a făcut o promisiune Lui Supreme.
Chiar dacă discipolul nu merge la un alt Guru ci pur şi simplu
cade de pe Calea Adevărului, totuşi Guru-l iniţial trebuie să îşi
menţină promisiunea. Discipolul s-ar putea să cadă de pe Calea
spirituală pentru o încarnare, două încarnări sau chiar mai multe
încarnări, dar Guru-l său – fie că va fi în corp fie că va fi în regiunile
înalte – va avea grijă în mod constant de discipol şi va aştepta ocazia
să îl ajute în mod activ când el se va întoarce iarăşi spre Calea
spirituală. Guru-l este cu adevărat detaşat, dar tocmai din cauză că a
făcut o promisiune discipolului şi Supreme-ului din discipol, Guru-l
aşteaptă un timp nelimitat ocazia de a-l duce pe discipol la Ţel.
Unii dintre discipolii mei care cândva au urmat Calea mea foarte
sincer de asemenea m-au părăsit la fel de sincer. Dar dacă sunt
discipolii mei în lumea interioară, dacă deja i-am acceptat şi ei erau
discipolii mei adevăraţi, atunci aş dori să spun că nu i-am uitat. S-ar
putea să le trebuiască una, două, cinci sau şase încarnări pentru a se
reîntoarce la viaţa de aspiraţie, dar nu contează cât timp le va lua, îi
voi ajuta în drumul lor către Realizarea Lui Dumnezeu.
Din cauza promisiunii pe care am făcut-o sufletului discipolului şi
Lui Dumnezeu, eu sunt mai responsabil pentru fiecare discipol decât
discipolul însuşi. Dar pe de altă parte, cine îmi îngăduie să îmi asum
această responsabilitate? Discipolul! Eu sunt la mila discipolilor. În
această clipă, Dumnezeu este o idee vagă pentru ei, astfel încât astăzi
s-ar putea să mă accepte şi mâine s-ar putea să mă părăsească. În
planul exterior discipolul s-ar putea să mă părăsească; dar atâta timp
cât Supreme doreşte ca să mă concentrez asupra acelei persoane şi să
trimit Lumina Sa acelei persoane, trebuie să o fac. După ce părăseşte
Cale noastră, discipolul s-ar putea să nu urmeze nici o Cale spirituală
sau s-ar putea să meargă pe o altă Cale. Dar odată ce am acceptat pe
cineva, până când Supreme nu îmi spune că persoana respectivă se
află în grija altcuiva, până atunci eu sunt responsabil pentru ea.
Eu le spun studenţilor mei: “Sunt gata să vă iau toate problemele
cu condiţia ca voi să fiţi gata să simţiţi că sunteţi pentru mine şi doar
pentru mine. Dacă credinţa vă este risipită ici şi colo, între un grup şi
un alt grup şi dacă veniţi să meditaţi la Centre-ul nostru din an în
Paşti, atunci chiar dacă spuneţi că sunt Maestrul vostru, mă lăsaţi
fără posibilitatea de a face ceva pentru voi. Dacă cu adevărat îmi daţi
întreaga voastră existenţă, interioară şi exterioară, doar atunci pot
face ceva pentru voi. Numai în baza unităţii mele absolute cu voi şi a
acceptării voastre totale faţă de mine pot eu să vă preiau
problemele.”
Când un Maestru de rang foarte înalt îţi spune că ai o relaţie
eternă cu el, atunci el vorbeşte din perspectiva unităţii sale absolute
cu Supreme şi cu sufletul tău. El ştie că tu te vei afla întotdeauna sub
îndrumarea sa interioară. Şi când vei Realiza pe Cel de Sus vei vedea
că aceea Conştiinţă supremă pe care ai Realizat-o este aceiaşi cu
Conştiinţa pe care Maestrul a reprezentat-o pe Pământ. Un adevărat
Maestru spiritual întrupează Conştiinţa infinită a Lui Supreme şi
reprezintă Conştiinţa respectivă pe Pământ.
Când Maestrul vorbeşte despre o legătură eternă, această relaţie
este una de acceptare mutuală. Maestrul nu va spune: “Fie că eşti fie
că nu eşti conştient de ea, eu îmi voi menţine conexiune eternă cu
tine şi vom fi uniţi pentru eternitate.” Nicidecum, dacă Maestrul are
cu adevărat capacitatea de a stabili această legătură eternă cu
discipolul, atunci el de asemenea are capacitatea să îl facă pe
discipol să simtă că a făcut acest lucru. Maestrul oferă acest mesaj
sufletului căutătorului, iar căutătorul simte că această legătură
interioară cu Maestrul său va dura veşnic. Apoi, cu cea mai mare
plăcere, compasiune, recunoştinţă şi mândrie Maestrul îl acceptă pe
discipol din toată inima şi permanent. Iar discipolul va avea de
asemenea aceleaşi sentimente pentru Maestru; el va simţi că
Maestrul nu este o entitate separată ci îi aparţine în întregime. El va
simţi că însăşi înălţimea cea mai superioară pe care el o numeşte
Maestru, este propria sa parte cea mai iluminată. Când el are acest
tip de sentimente, acest fel de realizare, atunci legătura eternă dintre
Maestru şi discipol poate să înceapă.
Relaţia eternă dintre Maestru şi discipol este semnificativă doar în
cazul unui Maestru Realizat. Dacă Maestrul nu este complet Realizat
atunci el doar îl înşeală pe discipol. Sunt mulţi Maeştrii care nu L-au
Realizat pe Dumnezeu dar pur şi simplu spun: “O, noi avem o
conexiune eternă. Eu voi avea grijă de tine chiar şi după ce îmi voi
părăsi corpul.” Când acest tip de Maestru îşi părăseşte corpul,
discipolul poate să strige constant după Maestrul său, dar nu va primi
nici un răspuns. Chiar şi când se află în planul fizic, acest tip de
Maestru nu este de nici un folos. El face numai promisiuni false.
Scopul principal al iniţierii este să aducă în prim plan sufletul.
Dacă nu există iniţiere atunci purificarea corpului, a vitalului, a
minţii şi a inimii nu pot fi niciodată complete. Dacă nu există iniţiere
atunci Ţelul cel mai înalt nu poate fi niciodată Realizat. Cei care îmi
sunt apropiaţi au simţit înflorirea iniţierii lor în clipa în care, din
toată inima, i-au dedicat Lui Supreme din mine întreaga lor viaţă –
corpul, vitalul, mintea, inima şi sufletul. Această înflorire a iniţierii
este într-adevăr mai mult decât o iniţiere. Este revelarea propriei
divinităţi a discipolului. În momentul respectiv ei simt că ei şi Guru-l
lor au devenit în totalitate unul. Ei simt că Guru-l lor nu există fără
ei, iar ei nu au nici o existenţă fără Guru-l lor. Guru şi discipolul
reciproc, se împlinesc unul pe celălalt şi simt că această împlinire
vine direct de la Supreme. Iar cel mai mare secret pe care discipolul
îl învaţă de la Guru este acesta: doar împlinindu-L mai întâi pe
Supreme poate el să desăvârşească restul lumii.
Cum poate Guru să îl împlinească pe Supreme? Guru îşi joacă
rolul său luând ignoranţa, imperfecţiunea, obscuritatea, impuritatea
şi rea voinţa de la discipol şi ducându-le cu credinţă şi cu dăruire la
Supreme. Discipolul îl împlineşte pe Supreme stând în mod constant
în corabia lui Guru, în străfundurile cele mai adânci ale inimii Guru-
lui şi simţind că există doar pentru împlinirea Maestrului său. Să îl
împlinească, să îl manifeste: aceasta este unica menire, unicul scop,
unica semnificaţie a vieţii discipolului.

Guru nu este corpul. Guru este revelaţia şi manifestarea unei

Puteri divine pe Pământ.

Să Îl întâlneşti pe Dumnezeu fără un intermediar

S-ar putea să nu fie imposibil,
Dar este cu siguranţă o sarcină
Semeaţă, colosală şi greu de atins.
*

Ai primit vreun ajutor la învăţarea alfabetului? Ai avut nevoie

de un profesor care să te ajute să stăpâneşti instrumentul tău
muzical? Ţi s-a dat o instruire care ţi-a îngăduit să îţi obţii
diploma? Dacă ai avut nevoie de cineva care să te ajute să faci
aceste lucruri, nu ai de asemenea nevoie de un Învăţător care să
poată să te călăuzească înspre cunoaşterea Divinului, către
Înţelepciunea Infinitului? Acel Învăţător este Guru-l tău şi nimeni
altcineva.

Guru-l şi discipolul trebuie să se testeze unul pe celălalt cu

încântare, cu seriozitate şi cât se poate de bine înainte de cu
încântare, cu seriozitate şi cât se poate de bine înainte de
acceptarea lor reciprocă. Altfel, dacă ei greşesc în alegerea lor,
Guru va trebui să danseze cu eşecul iar discipolul cu pierzania.

*
 Ce înseamnă acceptarea unui discipol de către un Guru?
Înseamnă că Guru va trăi bucuros în lumea sacrificiului de aur.

Iniţierea supremă este atunci când Maestrul îi spune

discipolului: “Ia ceea ce am”, iar discipolul îi spune Maestrului:
“Ia-mă aşa cum sunt”.
 Un mare Învăţător îl inspiră
Pe căutător.

Un mare Învăţător aspiră

În şi prin intermediul căutătorului.

Un mare Învăţător ştie

 Că el este sufletul călătoriei
Căutătorului
Şi de asemenea ţelul călătoriei sale.

ALEGEREA UNUI GURU

Există trei tipuri de Învăţători spirituali. Primul va spune: “Voi

face totul pentru tine, copilul meu. Tu nu trebuie să faci nimic. Poţi
să dormi, poţi să bei, poţi să te bucuri de o viaţă vitală, poţi să faci
orice. Doar stai în propria ta lume şi eu îţi voi da Realizarea şi
Eliberarea. Tu nu trebuie să faci nimic.” Ar trebui să păstrezi o
distanţă de mii de mile depărtare de acest fel de Maestru spiritual.
Al doilea tip de Învăţător va spune: “Eu ţi-am spus ce este
Adevărul. Am încercat să îţi ofer inspiraţie. Eu mi-am jucat rolul;
acum tu trebuie să munceşti din greu ca să îţi atingi ţelul. Tu trebuie
acum să îţi descoperi propria divinitate interioară.” Acest fel de
Învăţător nu rezolvă nici una dintre problemele discipolului. Acest
Învăţător este slab, chiar dacă este sincer.
Apoi mai există un al treilea fel de Învăţător. În virtutea unităţii
sale absolute cu Supreme-ul Cel Prea Înalt, el îi spune discipolului:
“Copilul meu, hai să mergem împreună. Tu vei aspira, iar eu voi
coborî Graţia şi Compasiunea infinită de la Supreme. Eu am propria
mea izbăvire, dar voi merge cu tine şi te voi îndruma. Hai să mergem
împreună.” Acesta este adevăratul Învăţător spiritual.
Cum poate un aspirant să ştie dacă un Maestru care proclamă că
este Realizat, este cu adevărat Realizat? Un Maestru spiritual care L-
a Realizat pe Dumnezeu nu este cineva cu aripi şi cu un nimb care să
îl autentifice. El este normal, exceptând faptul că viaţa sa interioară
are din abundenţă Pace, Lumină şi Beatitudine. Deci dacă vii la un
Maestru spiritual aşteptând altceva decât Pace, Lumină, Beatitudine
şi Putere nemărginită, atunci vei fi dezamăgit. Dar, de asemenea,
trebuie să ştii dacă eşti în măsură să judeci. Dacă nu cunosc nimic
despre ştiinţa medicală, cum voi judeca un mare doctor? Doar un alt
doctor va ştii cum să îl judece corect.
În viaţa spirituală, un căutător adevărat, care are o aspiraţie şi o
dedicare sinceră, a primit deja puţin din Lumina interioară. Din
cauza aspiraţiei sale, Dumnezeu l-a înzestrat cu o picătură de
Lumină, iar cu acea Lumină el este obligat să vadă şi să simtă ceva
într-un adevărat Maestru spiritual. Dacă cineva este cu adevărat
avansat în viaţa spirituală şi face un progres rapid în călătoria sa
interioară, atunci aspiraţia sa va fi judecătorul cel mai potrivit pentru
a vedea dacă Maestrul este veritabil sau nu. Cel mai bun judecător
este aspiraţia lui sinceră.
Un Maestru nerealizat te poate trage pe sfoară o zi sau o lună sau
câţiva ani, dar nu te poate înşela pentru totdeauna. Dacă propria ta
aspiraţie sinceră este sută la sută pură şi dacă nu vrei pe nimeni
altcineva decât pe Dumnezeu, atunci Dumnezeu nu te va lăsa să stai
la nesfârşit cu un Maestru nesincer şi nerealizat. Este imposibil!
Deseori oamenii vin şi încearcă să judece dacă Maestrul este sau
nu perfect. Aici ei cu uşurinţă pot să facă o greşeală. Dacă Maestrul
este veritabil – adică cum s-ar spune, dacă Maestrul L-a Realizat pe
Dumnezeu – atunci ceea ce lor le poate apărea ca fiind o slăbiciune a
Maestrului, nu îi va împiedica în Realizarea Sinelui.
Pe de altă parte, aşa numitele slăbiciuni omeneşti sunt una; dar
dacă Maestrul îşi permite să trăiască o viaţă vitală inferioară, o viaţă
sexuală, atunci Maestrul este lipsit de valoare şi trebuie să îl
părăseşti. Dacă nu simţi puritate în Maestru, dacă nu vezi în el
perfecţionarea vieţii vitale inferioare, a vieţii emoţionale, atunci
trebuie să te ţii la distanţă de el. Altfel cum vei putea vreodată primi
de la el desăvârşirea propriei tale vieţi vitale?
 Unii Maeştrii au propria lor Realizare, Realizarea adevărată şi
totuşi unii dintre discipolii lor îi părăsesc. Dar crezi că un Maestru
nu este Realizat numai fiindcă unii oameni l-au părăsit? Nicidecum,
propriile imperfecţiuni şi limitări ale aspirantului sunt acelea care îi
iau de lângă Maestru. Unii oameni ajung într-un anumit punct şi
atunci vitalul sau ego-ul lor iese în prim plan şi ei nu doresc să
meargă mai departe.
După ce au acceptat viaţa spirituală timp de doi ani, şase ani,
chiar zece ani, unii oameni obosesc. Dacă cineva oboseşte să meargă
pe Calea spirituală şi părăseşte Calea, nu este neapărat Planul Lui
Supreme. Aşa că nu încerca să judeci un Maestru spiritual doar
fiindcă mulţi îl părăsesc. Mulţi vor pleca dar mulţi alţii vor veni.
Chiar dacă un Maestru este autentic s-ar putea să nu îţi fie
destinat. Cum poţi ştii când ţi-ai găsit Maestrul? Este cam în felul
următor. S-ar putea să fie mulţi oameni în jurul tău, dar când vezi o
anumită persoană, imediat simţi bucurie. Aceasta înseamnă că
sufletul tău are o anumită conexiune cu persoana respectivă. Zece
persoane se pot afla chiar în faţa ta şi pentru nouă din ele s-ar putea
să nu simţi nimic. Dar faţa unei persoane sau însăşi prezenţa sa te va
face să te bucuri. În cazul respectiv trebuie să ştii că această
persoană are o conexiune interioară cu tine.
Dacă ai o legătură interioară cu un Maestru veritabil, este foarte
probabil că ea a existat timp de mai multe încarnări. Astfel încât în
clipa în care îl vezi pe Maestrul respectiv vei simţi o bucurie fără
margini, copleşitoare. Întreaga ta fiinţă va fi supraîncărcată cu
bucurie şi lumină interioară. Vei simţi că viaţa ta şi-a găsit în sfârşit
sursa în Maestru. Vei simţi că tu eşti o frunză iar Maestrul este
pomul. Maestrul spiritual care te face să simţi imediat bucurie,
bucurie spontană, bucurie nemărginită, este Maestrul tău. Uneori,
dacă eşti suficient de norocos, s-ar putea să îţi găseşti Maestrul de
prima dată când vezi un Maestru spiritual. Pe de altă parte s-ar putea
să trebuiască să mergi la câţiva Maeştrii spirituali.
Când găseşti un Maestru a cărui simplă prezenţă îţi dăruieşte
imediat inspiraţie, bucurie, pace şi beatitudine, atunci trebuie să îţi
pui ultima şi absolut cea mai importantă întrebare: “Dacă Maestrul
nu îmi dă Realizarea, Eliberarea sau orice vreau, pot eu să îi ofer
iubirea mea, devoţiunea mea, abandonul meu, viaţa mea?” Dacă
răspunsul este: “Da, eu nu doresc nimic de la el cu excepţia faptului
de a-mi fi îngăduit să îl slujesc şi să îi ofer ceea ce am şi ceea ce
sunt” atunci, vei ştii cu siguranţă că el este Maestrul tău. El este
indiscutabil Maestrul tău.
Este o zicală care spune: “Când studentul este pregătit,
Învăţătorul apare.” Dar de multe ori, de sute de ori, se întâmplă că
Maestrul a venit şi discipolul este de asemenea pregătit, dar în faţa
discipolului se află un văl de ignoranţă. El nu vede Lumina, deşi
Lumina se află chiar în faţa sa. Dacă însuşi Învăţătorul tău stă în faţa
ta şi te binecuvântează de douăzeci de ori, chiar şi atunci s-ar putea
să nu îl recunoşti. Învăţătorul te recunoaşte, dar nu îţi poate spune:
“Tu eşti studentul meu”, deoarece tu l-ai înţelege greşit. De exemplu,
vei gândi: “Eu am milioane de dolari. Din acest motiv el îmi spune
că îi sunt discipol. Mă roagă să îi fiu discipol ca să poată să pună
mâna pe banii mei sau pe lucrurile care îmi aparţin.”
În această lume, când descoperim ceva de unul singur, numai
atunci simţim că este adevărat. Când altcineva descoperă ceva şi ne
spune şi nouă, atunci nu credem, ne îndoim. Dacă realizarea faptului
că sunt Maestrul tău vine din interior, atunci simţi că este
descoperirea ta; dar dacă eu ţi-o spun atunci simţi că ai tot dreptul să
te îndoieşti de mine. Am văzut chiar câţiva căutători sinceri care erau
destinaţi să îmi fie discipoli şi care mai devreme sau mai târziu mi-
au devenit discipoli; dar pe care ceva îi împiedica să mă accepte la
momentul respectiv. Faptul că le-aş fi spus nu ar fi grăbit
recunoaşterea mea de către ei. Din contră, aceasta doar i-ar fi
întârziat ulterior. Aşa că am păstrat tăcerea, pentru ca atunci când
timpul va da roade, ei să poată avea satisfacţia propriei descoperiri.
În viaţa spirituală există unii Învăţători care te pot instrui timp de
câţiva ani şi sunt alţii care te pot învăţa de la nivelul de grădiniţă
până la cursul universitar cel mai superior. Aceştia au capacitatea să
te ducă pe culmile cele mai înalte. Chiar dacă un Învăţător este
sincer, dacă nu are capacitatea să te ducă cel mai sus, bineînţeles că
îl vei părăsi atunci când te-a dus atât de departe cât poate el să te
ducă. De asemenea sunt aşa numiţii Maeştrii spirituali care nu au
deloc capacitatea de a te învăţa, dar care vor încerca să te ţină cât pot
de mult, doar ca să te exploateze. Dar, tu eşti acela care trebuie să ştii
dacă Învăţătorul este capabil să te ajute. Fiinţa ta interioară îţi va
spune dacă tu faci sau nu progres satisfăcător. În clipa în care simţi
că nu faci nicidecum progres în ciuda sincerităţii tale, atunci nu îţi
pierde timpul preţios. Ai tot dreptul să îl părăseşti pe Învăţător
oricând doreşti.
 Dar ceea ce se întâmplă uneori este că Învăţătorul are o
cunoaştere adevărată, veritabilă, dar studentul nu doreşte să înveţe
adevărul în modul în care Învăţătorul doreşte să îl înveţe – sau mai
degrabă, în modul în care Divinul doreşte ca să predea Învăţătorul.
Din nefericire, deseori se întâmplă că atunci când un Învăţător
spiritual spune un adevăr sau dezvăluie adevărul, este greşit înţeles
de către mintea plină de îndoieli a aspirantului. Aspirantul pune o
întrebare, dar dubiul său mental nu îi permite să accepte răspunsul.
Atunci, nu contează cât de adevărat, cât de semnificativ şi cât de
sublim poate fi răspunsul, acesta nu îi este de folos căutătorului.
Unii căutători îşi schimbă Învăţătorii aproape lunar. Astăzi un
Învăţător, mâine altul, ziua următoare alt Învăţător. Ei sunt extrem de
agitaţi şi nu vor atinge niciodată Iluminarea.
Un Învăţător este ca şi o corabie. Dacă te afli într-o ambarcaţiune
eşti în siguranţă. Dar dacă stai cu picioarele în două bărci atunci tu
doar o să cazi în marea ignoranţei. Dacă eşti aşezat în siguranţă în
corabia mea sau în corabia altcuiva, atunci căpitanul va fi capabil să
te ducă la celălalt ţărm. Apoi, odată ce ai ajuns la destinaţie vei
vedea că toate vapoarele au ajuns acolo, dar pe diferite rute. Ţelul
este unul, dar Căile sunt multe. Nu poţi schimba în mod constant
căile şi să speri în acelaşi timp că vei menţine aceiaşi viteză.
Căutătorul trebuie să fie înţelept, cu grijă şi să aibă discernământ.
Roma se află într-un singur loc, dar sunt multe drumuri care duc
acolo şi fiecare căutător va apuca pe un alt drum. Fiecare Maestru
are dreptate în felul său. Dar odată ce ai ales un Maestru trebuie să
rămâi pe Calea sa cu o dedicare şi un abandon, total. Deoarece nu
poţi călători pe două drumuri în acelaşi timp.
Un Maestru te învaţă ceva, un alt Maestru te învaţă altceva iar un
al treilea te învaţă ceva complet diferit. Poţi să îţi închipui că sunt ca
şi diferitele materii de la şcoală: istorie, geografie, filozofie şi aşa
mai departe. Dar aş dori să îţi spun că în viaţa spirituală este doar un
singur subiect: Realizarea Lui Dumnezeu. Pentru acest subiect unic,
subiectul cel mai profund, tu ar trebui să urmezi o anumită Cale.
Dacă este Calea devoţiunii, minunat. Dacă este Calea cunoaşterii,
excelent. Dacă este Calea slujirii altruiste, minunat. De asemenea le
poţi combina pe toate într-una. Când Îl vei Realiza pe Dumnezeu,
toate Căile vor deveni una; cele trei Căi majore a devoţiunii, a
cunoaşterii şi a serviciului dezinteresat, inevitabil, se transformă
treptat în una.
 Nu putem spune despre Calea noastră că este pe de departe cea
mai bună pentru toată lumea. Haide-ţi să nu fim aşa de stupizi.
Putem doar spune despre Calea noastră că este Calea iubirii, a
devoţiunii şi a abandonului. Dacă alţii doresc să o accepte, foarte
bine. Calea noastră este cea mai bună pentru noi şi noi rămânem pe
această Cale deoarece este Calea pe care Supreme doreşte să o
urmăm. Ceilalţi de asemenea trebuie să găsească Calea care este cea
mai bună pentru ei.
Calea spirituală, călătoria vieţii interioare, este un proces de-o
viaţă. Dacă eşti pregătit să treci printr-o disciplină îndelungată,
numai atunci îţi vei primi adevăratul Maestru. Când studiezi, tu
trebuie să o faci cu seriozitate, pentru a-ţi putea trece examenele.
Similar, trebuie să fi extrem de serios şi de sincer în viaţa ta
spirituală. Deci, mai întâi, te rog coboară adânc în interior şi vezi
dacă doreşti ca un Maestru spiritual să te îndrume tot restul vieţii şi
dacă poţi să asculţi de el în totalitate, din toată inima şi
necondiţionat. Dacă simţi că poţi urma cu credinţă şi devoţiune un
Maestru şi să îţi dăruieşti viaţa Căii sale, atunci Maestrul este obligat
să vină la tine. Dacă simţi că nu poţi şi nu eşti capabil să exişti fără o
viaţă spirituală, atunci poţi fi sigur că eşti pregătit pentru viaţa
spirituală. Dacă simţi că nu poţi sta pe Pământ fără Pacea interioară,
fără Bucuria interioară, fără călăuzirea vie a Lui Dumnezeu prin
intermediul unui Maestru spiritual – dacă ai ajuns la acest stadiu –
atunci eşti obligat să primeşti foarte curând un Maestru spiritual.
Nu există căutător pe Pământ care va rămâne fără un Învăţător,
dacă are nevoie disperată de unul. Dacă aspiraţia lui este intensă,
dacă plânsetul său interior urcă în mod constant, cum poate
Dumnezeu să rămână adormit? Dumnezeu este Acela care a aprins
flacăra aspiraţiei în acel căutător şi Dumnezeu este Acela care îi va
aduce un Maestru spiritual sau îl va aşeza la picioarele unui Maestru
spiritual.

Există o mare diferenţă între a-l cunoaşte pe Învăţător şi a

cunoaşte învăţăturile sale. Învăţăturile sale arată lumii ceea ce el
are, dar ceea ce el este, e un alt nume al Viziunii Eternităţii.

*
 Mintea războinică a căutătorului are nevoie de Calea adevărată.
Inima cercetătoare a căutătorului are nevoie de Învăţătorul
adevărat.
Sufletul căutătorului care aspiră are nevoie de Dumnezeul
adevărat.

Nu te omorî îngrijorându-te
În legătură cu Învăţătorii falşi.
Scutul sincerităţii tale te va proteja
Şi de asemenea, categoric te va ajuta
Să găseşti un Învăţător adevărat.

Doar un Învăţător spiritual fals

Gândeşte şi simte
Că numai el este perfect,
Iar restul
Învăţătorilor spirituali
Sunt falşi.

Maestrul tău nu se ascunde de tine.

Ochiul tău lipsit de viziune

Şi mintea ta neliniştită
Sunt acelea care nu îţi îngăduie să îl recunoşti
Chiar şi atunci când stă
Tocmai în faţa ta
Cu Ochiul Compasiunii sale Eterne.
 Nu aici ci îndepărtată
Este lumea tăcută a păcii.
Aici şi niciunde altundeva
Un suflet care L-a Realizat pe Dumnezeu va aduce
 Acea lume liniştită a păcii.

MAESTRUL REALIZAT

Realizarea Lui Dumnezeu înseamnă descoperirea Sinelui în

sensul cel mai înalt al termenului – Realizarea conştientă a unităţii
tale cu Dumnezeu. Atâta timp cât rămâi în ignoranţă, vei simţi că
Dumnezeu este altcineva, care are Putere infinită, în timp ce tu eşti
persoana cea mai neînsemnată de pe Pământ. Dar în clipa în care Îl
Realizezi pe Dumnezeu, ajungi să cunoşti faptul că tu şi Dumnezeu
sunteţi absolut unul atât în viaţa interioară cât şi în viaţa exterioară.
Realizarea Lui Dumnezeu înseamnă identificarea ta cu Sinele tău
absolut cel mai înalt. Când te poţi identifica cu Sinele tău cel mai
înalt şi poţi rămâne pentru totdeauna în aceea conştiinţă, când o poţi
revela şi manifesta la bunul tău plac, atunci tu poţi să ştii că L-ai
Realizat pe Dumnezeu.
 Tu ai studiat cărţi despre Dumnezeu iar oamenii ţi-au spus că
Dumnezeu se află în fiecare din noi. Dar tu nu L-ai Realizat pe
Dumnezeu în viaţa ta conştientă. Pentru tine, toate acestea sunt
speculaţii mentale. Dar când L-ai Realizat pe Dumnezeu, ştii în mod
conştient ceea ce este Dumnezeu, cum arată El, ce vrea El. Când
dobândeşti Realizarea de Sine, tu rămâi în Conştiinţa Lui Dumnezeu
şi vorbeşti cu Dumnezeu faţă în faţă. Îl vezi pe Dumnezeu atât în
finit cât şi în Infinit; Îl vezi pe Dumnezeu atât la modul personal cât
şi la cel impersonal. Aceasta nu este halucinaţie mentală sau
imaginaţie; este o realitate directă. Această realitate este mai
autentică decât aceea de a te vedea chiar aici în faţa mea. Când
cineva vorbeşte cu o fiinţă omenească acolo există întotdeauna un
văl de ignoranţă – întuneric, imperfecţiune, neînţelegere. Dar între
Dumnezeu şi fiinţa interioară a aceluia care L-a Realizat, nu poate fi
nici o ignoranţă, nici un văl. Deci îi poţi vorbi Lui Dumnezeu mai
clar, mai intim şi mai deschis decât unei fiinţe omeneşti.
În interiorul umanului, divinul îşi află existenţa. Nu trebuie să
trăim în peşterile din Himalaya pentru a ne dovedi divinitatea;
această divinitate o putem aduce în prim plan în viaţa noastră
obişnuită, de zi cu zi. Din nefericire, am ajuns să credem că
spiritualitatea este ceva neobişnuit deoarece vedem atât de puţini
oameni spirituali în această lume a ignoranţei. Dar adevărata
spiritualitate înseamnă acceptarea vieţii. Mai întâi trebuie să
acceptăm viaţa aşa cum este iar apoi trebuie să încercăm să
divinizăm şi să transformăm faţa lumii cu aspiraţia şi cu Realizarea
noastră.
Uneori oamenii cred că o persoană Realizată este total diferită de
o persoană obişnuită şi se poartă într-un mod foarte neobişnuit. Dar
aş dori să spun că o persoană Realizată nu trebuie şi nu ar trebui să
se poarte anormal. Ce a Realizat ea? Ea a Realizat Adevărul ultim
întru Dumnezeu. Şi cine este Dumnezeu? Dumnezeu este Cineva sau
Ceva absolut normal. Când cineva Îl Realizează pe Cel Prea Înalt,
înseamnă că are în cantitate infinită Pace, Lumină şi Beatitudine
interioară. Nu înseamnă că înfăţişarea sa exterioară sau trăsăturile
sale vor fi diferite. Nu înseamnă că el va deveni anormal în vreun
fel. Nicidecum, el este normal. Chiar şi după ce un Maestru spiritual
L-a Realizat pe Cel Prea Înalt, el mănâncă, doarme, vorbeşte şi
respiră la fel cum fac şi ceilalţi.
 Oamenii care nu au nimic în comun cu lumea spirituală deseori
cred că un Maestru, dacă este cu adevărat Realizat, trebuie să facă
miracole în fiecare clipă. Dar miracolele şi Realizarea Lui
Dumnezeu nu merg neapărat împreună. Când te uiţi la un Maestru
spiritual cele care le vezi sunt următoarele Pace, Lumină,
Beatitudine şi Putere spirituală. Intră în el şi vei fi obligat să vezi
aceste lucruri. Dar dacă aştepţi altceva de la un suflet Realizat, dacă
vii la un Maestru spiritual crezând că el îţi va îndeplini multitudinea
de dorinţe şi te va face multimilionar, atunci eşti sortit dezamăgirii.
Dacă este Voia Lui Supreme, Maestrul poate cu uşurinţă să coboare
din abundenţă prosperitate materială şi să îl facă pe cineva
multimilionar peste noapte. Dar de obicei nu este Voinţa Lui
Supreme. Voia Lui Supreme este să ai prosperitate interioară şi nu
belşug exterior.
Un Maestru Realizat este ca şi cineva care ştie foarte bine cum să
urce şi cum să coboare din pom. Când Maestrul coboară, el nu pierde
nimic deoarece el ştie că în clipa care urmează va putea din nou să
urce. Presupunând că un copil aflat la poalele pomului spune: “Te
rog dă-mi cel mai delicios mango.” Imediat Maestrul va aduce unul
jos şi apoi iarăşi va urca. Şi dacă nimeni altcineva nu va mai cere un
mango, el va sta pe o creangă şi va aştepta.
Dacă dormi adânc şi cineva te ciupeşte şi strigă: “Trezeşte-te!
Trezeşte-te!”, el nu îţi face nici o favoare. Tu te vei supăra. Dar
Maestrul spiritual nu te va deranja; el nu te va ruga să te trezeşti. El
va sta lângă patul tău şi va aştepta până când te vei trezi, iar în clipa
în care te vei scula el te va ruga să te uiţi la soare.
Aici pe Pământ, dacă o fiinţă omenească are ceva de oferit şi
cealaltă persoană nu acceptă, atunci prima persoană se înfurie. Ea îi
spune: “Tu prostule! Pentru binele tău îţi ofer ceea ce îţi ofer.” Ea se
va certa cu cealaltă persoană şi va fi foarte nemulţumită dacă darul ei
nu va fi acceptat. În cazul unui Maestru spiritual, este altfel. El va
veni cu averea sa dar dacă omenirea nu o acceptă, el nu va blestema
omenirea. Chiar dacă omenirea îl insultă şi îl vorbeşte de rău, el nu
se va plânge Lui Dumnezeu. Cu răbdarea sa fără margini el va
spune: “În regulă, azi tu dormi. Poate că mâine te vei trezi şi vei
vedea ceea ce am să îţi ofer. Te voi aştepta.”
Un Maestru spiritual adevărat nu va pierde nimic dacă Pământul
respinge ceea ce el are, deoarece el este bine ancorat în viaţa şi în
conştiinţa sa interioară. De asemenea dacă omenirea acceptă ceea ce
îi oferă, el iarăşi nu va pierde nimic. Cu cât dă mai mult cu atât mai
mult primeşte de la Sursă. Acest lucru nu se aplică aspiranţilor
obişnuiţi sau Maeştrilor falşi. Dacă ei dau ceva, ei nu îl pot înlocui.
Dar Maestrul care este în contact cu capacitatea nelimitată a lumii
interioare, are drept sursă oceanul infinit. Nimeni nu poate goli
infinitul ocean interior.
Maestrul adevărat vrea să le ofere totul discipolilor săi devotaţi,
dar puterea lor de receptivitate este limitată. Astfel încât el încearcă
să lărgească „potirele” lor pentru ca ei să poată fi capabili să
primească Pacea, Lumina şi Beatitudinea pe care el le aduce. Dar el
nu poate forţa un aspirant să primească mai mult decât poate
aspirantul să ducă. Altfel vasul căutătorului se va sparge. Un Maestru
poate doar să toarne, să toarne şi să toarne Lumina sa infinită asupra
discipolilor săi, dar de îndată ce este atinsă limita capacităţii lor,
restul ce va fi în plus se va irosi.
Unii Maeştrii sunt foarte selectivi şi vor doar suflete care sunt în
totalitate consacrate, care au o aspiraţie intensă şi care sunt întru-
totul sortite vieţii spirituale. De exemplu, Sri Ramakrishna, a dorit
doar un număr limitat de discipoli şi era foarte selectiv în legătură cu
cei pe care îi accepta. Dar alţi Maeştrii spun: “Oricine doreşte să
înveţe ceva despre viaţa spirituală este binevenit în comunitatea mea.
Şi fie ca fiecare să progreseze în acord cu propriul său standard.”
Aşa că ei acceptă mii de discipoli.
Dar nu contează câţi discipoli acceptă, dacă sunt Maeştrii
spirituali adevăraţi, vor accepta numai discipolii care le sunt
destinaţi. Dacă ştiu că cineva va face un progres mai rapid cu
ajutorul altui Maestru, atunci ocult şi spiritual eu voi face ca aceea
persoană să simtă, în decurs de câteva luni, că nu îmi este destinată.
Ceea ce contează nu este numărul de discipoli pe care îi are un
Maestru ci dacă el îi duce la Ţel. Dacă eu sunt Realizat, iar altcineva
este de asemenea Realizat, noi suntem ca doi fraţi care au acelaşi
Tată. Ţelul nostru este să îi ducem pe fraţii şi surorile noastre mai
tinere la Tatăl. Jocul va fi complet doar atunci când toată omenirea
va fi dusă la Dumnezeu. Dacă doi Maeştrii sunt fraţi cu adevărat,
atunci cum poate fi unul nefericit sau nemulţumit dacă cineva merge
la Tatăl ajutat de celălalt? În viaţa spirituală, contează nu cine a făcut
ceva ci dacă lucrul a fost făcut. Cine a făcut este doar o problemă de
nume şi formă care va fi ştearsă din istorie. Ceea ce contează este
dacă evoluţia a avut loc pe Pământ.
 Iarăşi, tu trebuie să ştii că adevăratului Maestru îi pasă foarte mult
dacă discipolii care îi sunt destinaţi ajung de fapt la el. Sri
Ramakrishna obişnuia să urce la ultimul etaj al casei sale şi să strige
după discipoli spirituali. El obişnuia să o întrebe pe Mama Kali de ce
discipolii care îi erau destinaţi nu vin la el. Oamenii ar putea să
întrebe de ce nu a putut să aştepte Ora Lui Dumnezeu. De fapt, Ora
Lui Dumnezeu venise pentru Sri Ramakrishna, dar ignoranţa lumii îi
punea piedici. Dumnezeu I-a spus să facă ceva şi I-a dat capacitatea,
dar ignoranţa stătea chiar în faţa sa şi îi întârzia, îi întârzia şi îi
întârzia manifestarea. Sri Ramakrishna nu striga după discipoli care
ar fi venit şi i-ar fi atins picioarele. El striga după discipolii care ar fi
fost adevăratele sale braţe şi mâini, care ar fi zburat cu el în
Conştiinţa Universală, care ar fi lucrat pentru el şi în felul acesta ar fi
trudit pentru Dumnezeu.
E adevărat că nimeni nu este indispensabil. Dar, în acelaşi timp,
fiecare persoană este absolut necesară atâta timp cât ea este absolut
sinceră în aspiraţia sa şi în slujirea ei faţă de Misiunea Lui Supreme.
Din mândrie şi vanitate nimeni nu ar trebui să simtă că este necesar;
dar toată lumea este necesară dacă este un instrument sincer, dedicat
şi ales al Lui Dumnezeu. Maestrul are nevoie de discipoli deoarece
ei sunt expresia propriei sale conştiinţe. Când el primeşte Comanda
de la Cel de Sus ca să facă ceva pe Pământ, atunci el trebuie să
încerce să îi găsească pe aceia care vor urma să facă parte integrantă
din conştiinţa sa, care să îl ajute să îndeplinească acel Ordin.
Conform tradiţiei Maeştrii spirituali obişnuiau să spună: “Dacă ai
ceva, ceilalţi sunt obligaţi să vină. Eleşteul nu merge la o persoană
însetată; ci persoana însetată vine la eleşteu.” Acest lucru este
absolut adevărat dacă o persoană matură este însetată. Dar dacă simţi
că persoana însetată este doar un prunc, atunci este altă poveste.
Bebeluşul va plânge în camera sa iar mama va trebui să vină
alergând, ca să îl hrănească. Mama nu îi va spune bebeluşului: “Tu
trebuie să vii la mine, din moment ce tu vrei ceva de la mine.”
Dimpotrivă, mama pune totul deoparte şi alergă la bebeluş. La fel
este şi în viaţa spirituală, unii Maeştrii simt nevoia să iasă în lume
deoarece ei simt că în materie de conştiinţă lumea exterioară este
doar un bebeluş. Aceşti Maeştrii simt că sunt mulţi copii care plâng
după viaţa spirituală, după înţelepciunea spirituală, după
desăvârşirea spirituală, dar care nu ştiu unde sau cum să le găsească.
Astfel încât Maeştrii merg din loc în loc şi îşi oferă lumina în scopul
de a sluji Divinitatea din omenire.
Când lumea strigă după hrană interioară, trebuie să o hrănim,
dacă avem capacitatea. Dacă eu am capacitatea să îţi dau ceva şi de
asemenea am capacitatea să merg şi să stau chiar în faţa ta, de ce ar
trebui să te chem la mine? Dacă am atât capacitatea de a mă aşeza în
faţa ta cât şi aceea de a-ţi oferi hrana spirituală pe care o doreşti,
atunci acesta este lucrul pe care trebuie să îl fac.
*

Un suflet care L-a Realizat cu adevărat pe Dumnezeu

Trebuie să coboare bucuros
În problemele pământeşti ale omenirii.

El nu meditează
Pentru propria sa Realizare.
Aceasta este deja obţinută!
El meditează
Pentru Iluminarea ta.

Un adevărat Guru este cerşetorul altruist, dedicat şi etern care

imploră Atotputernicia şi Omniprezenţa de la Dumnezeu, pentru a-i
hrăni pe discipolii săi care sunt inconştient flămânzi şi care
conştient aspiră – în perfect acord cu nevoile sufletului lor.

Guru-l este magnetul spiritual care îl atrage în mod constant pe

discipol către Lumina Infinită a Lui Supreme.

Doar el singur este liderul divin care are capacitatea de a

înrădăcina inspiraţia în străfundurile sufletului omenesc.
 *

Un adevărat Maestru spiritual trebuie să poarte greul

Responsabilităţilor fără număr
Ale familiei sale spirituale.
Dar totuşi el rămâne
Într-o conştiinţă de copil
Pentru ai umple pe copii săi căutătorii
Cu bucuria şi încântarea
Lui Dumnezeu, Copilul etern.
Căutătorii pot face
Cel mai rapid progres
Dacă cutează să simtă
 Că inima Maestrului
Plânge neîncetat după ei
Iar sufletul Maestrului
Iubeşte vieţile lor
Infinit, infinit mai mult
Decât pot ei vreodată să îşi iubească
Propriile lor vieţi.

MAESTRUL ŞI DISCIPOLUL

Un adevărat Maestru spiritual este acela care are o unitate

inseparabilă cu Cel Prea Înalt. În virtutea acestei unităţi, el poate
intra cu uşurinţă în căutător ca să vadă dezvoltarea şi aspiraţia
acestuia şi ca să cunoască totul despre viaţa sa interioară şi
exterioară. Când Maestrul meditează în faţa discipolilor săi, el
coboară de Sus: Pace, Lumină şi Beatitudine iar acestea intră în ei.
Atunci ei automat învaţă, din interior, cum să mediteze. Toţi Maeştrii
spirituali adevăraţi predau în tăcere, meditaţia. Un Maestru autentic
nu trebuie să îţi explice în exterior cum să meditezi sau să îţi dea o
tehnică specifică de meditaţie. El poate pur şi simplu să mediteze
asupra ta şi emanaţia sa tăcută te va învăţa cum să meditezi. Sufletul
tău va intra în sufletul lui şi va aduce de la sufletul său mesajul,
cunoaşterea despre cum să meditezi.
Sunt unii care îl înţeleg greşit pe Maestru atunci când el stă în faţa
lor şi se roagă. Ei cred că el, ca şi ei, cere Graţia. Ei gândesc: “De ce
să îl deranjăm pe Maestru? Hai să ne descurcăm singuri.” Dar ei nu
realizează că este o mare diferenţă între rugăciunea sau invocarea lor
şi cea a Maestrului. Când Maestrul se roagă pentru Lumină, el
devine Lumina. Când el coboară Graţia, el devine izvorul Graţiei Lui
Supreme. La vremea respectivă cei care au credinţă în Maestru
primesc de la el Graţia atothrănitoare şi atotîmplinitoare.
Discipolii care se află într-o dificultate sau care suferă de vreo
boală, deseori îl roagă pe Maestru să îi ajute. Apoi, când Maestrul îşi
foloseşte puterea spirituală pentru a-i vindeca, ei încep să îi ridice în
slăvi pe doctorii lor sau minunatul medicament pe care l-au luat.
Maestrul nu are nevoie de aprecierea lor. Dacă ei doresc să spună că
el nu o merită, el este în întregime gata să fie de acord. Dar
recunoştinţa lor ar trebui să meargă la Supreme şi nu la doctori sau la
vreun medicament. De asemenea, unii oameni simt Graţia care este
coborâtă, dar ei cred că ei au coborât-o prin forţa propriei lor
aspiraţii sau că ei o merită în vreun fel sau într-altul. La vremea
respectivă Maestrul nu spune nimic, aşteptând timpul când
căutătorul va realiza el însuşi adevărul. În interior el va transmite
mesajul la sufletul căutătorului iar după o vreme sufletul va aduce
mesajul în conştiinţa exterioară a căutătorului şi adevărul va fi
cunoscut.
Maestrul este ca oceanul. Când discipolul se aruncă în oceanul
conştiinţei Maestrului, el este curăţat de toate impurităţile sale şi
imediat va simţi o izbăvire temporară. S-ar putea să te întrebi: “Unde
se duc impurităţile şi imperfecţiunile după ce au intrat în Maestru?”
Maestrul le aruncă în Conştiinţa Universală. După câteva minute,
după o oră sau după un anumit timp ele s-au dus toate din el. Uneori
Maestrul nu le ia de loc ci doar le oferă direct Lui Supreme. Maestrul
îl binecuvântează pe discipol în numele Lui Supreme, ca
reprezentantul său direct, astfel încât el nu este afectat.
Când Maestrul îndepărtează impurităţile discipolului, nu
înseamnă că discipolul este vindecat de ele. Mâine iarăşi discipolul
se va întoarce cu aceleaşi gânduri impure şi idei nedivine, deoarece
el nu a cucerit aceste însuşiri obscure din interiorul său. Astăzi el îşi
aruncă limitările în Maestru, dar mâine din nou le va aduna. Aşa că
atunci când un căutător îşi oferă imperfecţiunile Maestrului, el ar
trebui să încerce să primească de la Maestru cât mai multă Lumină
posibil. Dacă poate să ţină înăuntrul vasului său interior Pacea,
Lumina şi Beatitudinea pe care le oferă Maestrul, atunci el va fi
capabil să lupte împotriva imperfecţiunilor viitoare din viaţa sa. Până
când discipolul nu este capabil să reţină bogăţia pe care o primeşte
de la binecuvântările Maestrului, până atunci el nu va fi capabil să
dobândească puritate şi nu va fi capabil să facă într-adevăr progres
interior – ca să nu mai vorbim de Realizarea Adevărului
transcendental cel mai înalt.
O persoană care L-a Realizat pe Dumnezeu poate fi întotdeauna
fericită în conştiinţa sa interioară unde se află o revărsare constantă
de Lumină şi Beatitudine. Nefericirea Maestrului în lumea exterioară
vine de la discipolii săi deoarece el se identifică cu toate forţele rele
de care ei suferă. Guru are puterea să anuleze legea Karma-ei pentru
discipolii săi dar în timp ce o anulează el intră în problemele lor.
Dacă trebuie să trag pe cineva afară din apă trebuie să fiu în apă ca
să îl pot ajuta. În acelaşi timp, am nevoie de un ajutor conştient de la
cel care se îneacă. Când Maestrul nu primeşte cooperarea
discipolilor, când discipolii preţuiesc defectele lor nedivine şi nu le
dau drumul, atunci suferă el cel mai mult.
Nici un discipol nu îşi poate face Maestrul fericit dacă el sau ea
nu sunt fericiţi în interior. Nici măcar un tată obişnuit nu va fi fericit
când îşi vede fiica sau fiul nefericiţi. Din moment ce un Maestru
spiritual este un tată spiritual, el nu poate fi niciodată fericit atunci
când copiii săi spirituali sunt trişti sau deprimaţi. Dacă plângi
deoarece soţul se poartă urât cu tine sau soţia se poartă urât cu tine
atunci compasiunea şi simpatia Maestrului se află acolo. Dar dacă tu
nu arunci de-o parte suferinţa, atunci compasiunea Maestrului nu are
nici un efect. Dacă îţi preţuieşti depresia şi suferinţa atunci ajutorul
Maestrului este zadarnic. El se va identifica cu suferinţa ta şi cu
durerile inimii tale şi va suferi de durerea pe care tu o simţi – poate
chiar în măsură mai mare decât tine. Dar dacă nu încerci în mod
conştient să scapi de suferinţă şi să intri în conştiinţa iluminată a
Maestrului, atunci suferinţa şi compasiunea Maestrului vor fi
zadarnice. Iar tu nu vei fi nici măcar capabil să o recunoşti. Tu nu vei
simţi compasiunea infinită a Maestrului deoarece tu ţii mai mult la
suferinţa ta decât la iubirea divină a Maestrului tău.
 Când îţi oferi problemele Maestrului nu trebuie să simţi că îi pui
în cârcă o mare povară. Maestrul este gata să îţi accepte ignoranţa. El
a venit aici cu un ocean de Lumină; iar dacă îi oferi marea ignoranţei
ea nu îl va afecta. Dar din păcate tu simţi că ignoranţa ta este atât de
preţioasă încât cu o mână o dai iar cu cealaltă o iei înapoi. În clipa
aceasta simţi că ignoranţa e inutilă şi eşti fericit să i-o dai
Maestrului. Tu simţi că eşti foarte deştept deoarece i-ai dat ceva
lipsit de importanţă şi în schimb ai primit de la el ceva foarte
important. Dar în clipa următoare ignoranţa te face să simţi că ceea
ce i-ai dat lui era mult mai valoros decât ceea ce ţi-a dat el ţie; ţi se
pare că plăcerea vitală este mult mai importantă decât Lumina. Când
te afli în meditaţia ta cea mai profundă, tu simţi că Lumina este mai
importantă decât întunericul. Dar când eşti în viaţa obişnuită, viaţa
de dorinţă, tu simţi că Lumina este falsă şi vagă – că e în întregime
halucinaţie mentală.
Sunt unii discipoli care aproape zilnic sunt dojeniţi de Maestrul
lor. De asemenea sunt unii discipoli care nu primesc mustrări în viaţa
exterioară, nici măcar odată la şase luni. Dar în lumea interioară
Maestrul deseori îi ceartă şi îi ameninţă deoarece el şi-a asumat în
totalitate responsabilitatea pentru ei. Deseori Învăţătorul vede că
sufletul căutătorului este mai mult decât dornic să îi urmeze
călăuzirea, dar vitalul ezită şi mintea rezistă. La vremea respectivă
dacă Supreme doreşte ca acel căutător să îşi atingă potenţialul
maxim şi să coboare adânc în marea aspiraţiei, atunci Supreme îi
ordonă Maestrului să îşi arate autoritatea divină. E adevărat că atunci
când trăieşti în vital s-ar putea să crezi că Maestrul te ceartă; dar
când trăieşti în inimă vei vedea că grija sa divină este aceea care
acţionează. Iar tu eşti acela care i-ai dat autoritatea; şi nu el şi-a luat-
o. Tu eşti acela, inima ta este aceea care i-a dat lui autoritatea să te
desăvârşească şi să te modeleze ca să îi fii asemeni Celui de Sus,
Absolutului.
Sunt două căi majore prin care, eventual, un discipol poate să Îl
Realizeze pe Dumnezeu cu ajutorul unui Maestru. O cale este ca să
te identifici complet şi conştient cu Maestrul. Fie te identifici
conştient cu el şi încerci să devii una cu el; fie te predai voinţei sale,
care în cazul unui Maestru adevărat nu este nimic altceva decât
Voinţa Lui Supreme.
Când atingi apa, care reprezintă conştiinţă, imediat puritatea şi
senzaţia liniştitoare a apei va intra în tine. Când atingi o floare,
imediat simţi parfumul şi puritatea florii. Numai atingând, te
identifici; şi identificându-te primeşti esenţa acelui lucru. Similar,
când te uiţi la o fotografie de-a Maestrului tău aflat în meditaţie, îi
atingi conştiinţa. Apoi te identifici cu el şi devii parte integrantă a
Conştiinţei infinite pe care el a Realizat-o.
De asemenea prin abandonul tău conştient faţă de Supreme din
Maestrul tău, tu devii tot ceea ce el are şi tot ceea ce el este. Micuţa
picătură intră în oceanul nemărginit şi devine însăşi oceanul. Această
predare este abandonul părţii tale neluminate în faţa părţii tale cele
mai superioare, care este reprezentată de Supreme-ul din Maestrul
tău spiritual. În acest caz Maestrul tău reprezintă propriul tău Sine
cel mai înalt.
Într-o zi Sri Ramakrishna şi doi dintre discipolii săi cei mai
apropiaţi se reîntorceau la ashram într-o barcă. Aceşti doi discipoli şi
Sri Ramakrishna erau extrem de flămânzi. Pe când se aflau încă în
barcă, Sri Ramakrishna l-a rugat pe unul dintre ei să îi aducă suc şi
ceva de mâncare. Când discipolul le-a dus, Ramakrishna nu le-a dat
celorlalţi nici măcar o fărâmă. El a mâncat şi a băut totul de unul
singur! Dar datorită identificării lor cu Maestrul, din cauza unităţii
lor cu el, acei doi discipoli au simţit cu adevărat că le-a dispărut în
totalitate foamea şi setea.
Dacă un discipol şi-a stabilit acest tip de unitate interioară cu
Maestrul său, atunci el nu va aştepta nimic. Copilul nu aşteaptă
nimic de la mama lui. El ştie că mama i-a dat şi va continua să îi dea
totul deoarece este datoria sfântă a mamei să aibă grijă de copil. La
fel, este datoria sfântă a Maestrului să îţi fie în mod constant de
folos. Tu îl slujeşti cu aspiraţia şi dedicarea ta; iar el te slujeşte cu
grija şi compasiunea sa. Tu îţi joci rolul cu aspiraţie; acesta este
datoria ta. El îşi joacă rolul său prin grija şi compasiunea sa care îţi
ridică conştiinţa; aceasta este datoria lui.
Cum poţi să îţi joci rolul cu aspiraţie? Dimineaţa devreme, când
te ridici din pat, îi poţi spune Lui Supreme: “O Supreme, fă-mă să Îţi
fiu necondiţionat devotat astfel încât să Te slujesc în felul Tău
propriu.” Apoi înaintea micului dejun poţi să o repeţi din nou. De
îndată ce termini cu micul dejun, spune-o încă o dată. Când mergi la
şcoală sau la serviciu, poţi iarăşi să o spui. Înainte de a începe orice
acţiune, roagă-te în mod conştient ca să fi capabil să îl slujeşti pe
Supreme, cât mai devotat şi necondiţionat. De fiecare dată vibraţia
rugăciunii tale va dura două minute, şase minute sau zece minute,
depinde de calitatea însufleţirii sale. Dar de fiecare dată când înalţi
această rugăciune tu reînnoieşti vibraţia. În curând va fi precum un
clopoţel. După ce ai început să suni clopoţelul va deveni automat şi
vei simţi cum clopoţelul sună în interiorul tău în mod constant.
Începe să te rogi dimineaţa devreme şi continuă să o faci în cursul
zilei. De fiecare dată când începi ceva, încercă să îţi aduci în prim
plan devoţiunea. Apoi cu fiecare activitate diferită, devoţiunea ta va
creşte.
Un discipol care este lipsit de sinceritate crede că Maestrul poate
fi câştigat în exterior, prin intermediul linguşirilor. Dar Maestrul
poate fi câştigat doar în virtutea devoţiunii discipolului faţă de
Supreme din el şi a unităţii interioare, conştiente, cu el. Spunându-i
Maestrului că este mare sau oferindu-i avere materială, nu poate fi
dobândită Realizarea Lui Dumnezeu. Este minunat dacă poţi să îţi
consacri viaţa, dar adevărata dedicare trebuie să fie bazată pe
unitatea interioară. Dacă un căutător doreşte Realizarea ultimă a
Adevărului cel mai Înalt, atunci Divinul din Maestru trebuie să fie
mulţumit în felul în care Divinul doreşte să fie mulţumit.

Învăţătorul uman îi spune studentului,

“Lucrează cu mine şi îţi voi da totul.”
Învăţătorul divin îi spune discipolului,
“L-am reţinut pe Dumnezeu, ca să te aştepte.
Nu întârzia; vino cu mine să Îl vezi.”

Acela este un excelent Învăţător spiritual

Al cărui ochi sunt hotărâţi
Şi a cărui inimă este iertătoare.

Acela nu poate fi niciodată un adevărat Maestru

Care te primeşte ca discipol
Acceptând condiţiile tale.
 *

Nu Maestrul spiritual,
Ci Supreme din el,
Este Acela care merită şi care primeşte
Devoţiunea căutătorului.

Deoarece el este reprezentantul Lui Dumnezeu

Aici pe Pământ,
El este atent cu inimile tuturor
La fel cum este cu a sa proprie.

Iubeşte-ţi Maestrul.
Este calea scurtă
Către progresul spiritual.

Ai credinţă în Maestru.
Este calea şi mai scurtă
Către progresul spiritual.

Supune-te Maestrului.
Este calea cea mai scurtă
Către progresul spiritual.

Nu există o cale mai bună pentru un discipol de a-şi sluji Guru-l

decât ascultând de sfaturile sale.
Viaţa sa este plină de tulburare,
Viaţa sa este plină de lucruri fără valoare,
Viaţa sa este plină de grabă.
El este imaginea lipsei de sinceritate,
El este imaginea nerecunoştinţei,
El este imaginea eşecului.
El eşuează în a linişti furtuna poftelor sale trupeşti,
El eşuează în a ieşi din abisul îndoielii sale,
 El eşuează în a îngropa sicriul fricii sale.
Şi totuşi
El va fi salvat,
El va fi eliberat,
El va fi împlinit
Deoarece
A auzit apropierea paşilor Maestrului său.

UNITATEA CU MAESTRUL

Un discipol fie că este fie că nu este, în exterior, aproape de

Maestru, uşa inimii Maestrului îi este deschisă douăzeci şi patru de
ore pe zi. Dacă discipolul bate la uşa Maestrului, Maestrul îi va
deschide. Dar când bate, el ar trebui să bată cu aspiraţia sa sinceră şi
nu cu cerinţele insistente ale vitalului său. Dacă el vine cu cerinţele
vitalului său, uşa Maestrului nu va fi niciodată deschisă. Dar dacă
vine cu aspiraţia sa, el îl va mulţumi pe Maestru mult dincolo de
închipuirea sa şi doar la o bătaie fină, uşa se va deschide larg pentru
el.
Un discipol poate să îl mulţumească pe Maestru în felul în care
doreşte Maestrul să fie mulţumit sau în modul propriu al
discipolului. Când Maestrul doreşte să fie mulţumit în propriul său
fel, nu înseamnă că el este un autocrat. Mai degrabă înseamnă că
Maestrul cunoaşte modul în care doreşte Suprem ca să fie mulţumit.
În cazul unui Maestru veritabil, voinţa Maestrului şi Voia Lui
Supreme sunt întotdeauna aceleaşi.
Un discipol poate să îi facă cel mai bine pe plac Maestrului dacă
nu aşteaptă nimic de la Maestru. El doar va da şi va da; se va oferi
total şi necondiţionat. Din nefericire, când un discipol dă ceva,
deseori, aşteaptă imediat, în schimb, un anumit lucru. Acest lucru se
întâmplă deoarece el trăieşte într-o lume a compromisului, iei şi dai.
Dar viaţa spirituală nu este o piaţă. Maestrul ştie ce este cel mai bine
pentru discipol şi când este timpul cel mai potrivit să îi dea acel
lucru. Dacă Maestrul dă ceva prea devreme, în loc să ilumineze
conştiinţa obscură a discipolului, el s-ar putea chiar să spargă vasul
interior al discipolului.
Puterea Maestrului e obligată să îl Ilumineze pe discipol dacă
discipolul are receptivitate. Dacă discipolul nu este receptiv atunci
puterea Maestrului va fi inutilă. Din contră ea va fi dăunătoare. Dar
dacă discipolul îi îngăduie Maestrului să acţioneze în felul său, care
este modalitatea în care Divinul ordonă, atunci Supreme-ul din
Maestru va fi capabil să modeleze discipolul în acord cu Voinţa
Divină.
Există patru modalităţi prin care discipolii încearcă să Îi facă pe
plac Lui Supreme din Maestrul lor. Mai întâi sunt unii care vor să Îl
mulţumească pe Supreme din Maestru în modul în care Supreme
vrea să fie mulţumit. Cum pot ei să facă acest lucru? În virtutea
aspiraţiei şi meditaţiei lor ei intră în Maestru şi primesc mesajul pe
care el doreşte să îl ofere iar atunci ei încearcă să acţioneze în
concordanţă. Sau îl lasă pe Maestru să intre în ei şi încearcă să
primească mesajul său. În fiecare zi Maestrul comunică cu sufletele
discipolilor săi hrănindu-le cu Lumină, Pace şi Beatitudine. Zilnic
Maestrul le spune sufletelor cum pot ele să Îl mulţumească pe
Supreme, iar sufletele aduc mesajul la mintea conştientă a
discipolilor. Atunci discipolii fie acceptă fie resping mesajul.
Pentru că din nefericire, majoritatea discipolilor nu au
capacitatea să intre în Maestru tot timpul sau nu au receptivitatea de
a primi mesajul Maestrului, ei încearcă cu toată sinceritatea,
devoţiunea şi iubirea să îl mulţumească pe Maestru în modul în care
ei simt că este cel mai bine. Ei s-ar putea să simtă că dacă fac un
anumit lucru pentru Maestru, atunci Maestrul va fi foarte încântat.
Este o atitudine bună, fără îndoială, deoarece ei încearcă foarte
sincer să Îl mulţumească pe Supreme din Maestru în conformitate cu
capacitatea lor sau în acord cu intensitatea aspiraţiei lor. Ei nu
încearcă să îl înşele pe Maestru sau să îi creeze probleme. Ei doar
încearcă să Îl slujească pe Supreme din el în felul în care ei simt că
este cel mai potrivit. Primul mod este pe de departe superior, infinit
superior; dar şi această a doua modalitate este de asemenea bună.
Apoi mai este o a treia modalitate. În acest caz discipolii simt că
dacă Maestrul le va spune să facă ceva, ei îl vor face; dacă Maestrul
le va spune să nu facă ceva, ei nu îl vor face. Apoi, dacă ceva nu
merge cum trebuie, bietul Maestru trebuie să îşi asume întreaga vină.
Dar dacă lucrurile merg cum trebuie, imediat ego-ul lor iese la iveală
şi spun: “Aspiraţia noastră este aceea care a fost responsabilă pentru
acest succes.”
Maestrul spiritual le spune acestor discipoli: “Dacă eu spun: ‘Fă
asta’, deoarece acela este lucrul pe care sufletul tău vrea să îl faci,
este bine dacă îl faci. Dar dacă l-ai face în virtutea propriului tău
sentiment interior, atunci ai primi infinit mai multă bucurie deoarece
ai simţi că tu singur ai descoperit adevărul.” Adevărul a fost deja
descoperit în numele lor, de către Maestru. Dar acum depinde de
discipoli să descopere în străfundurile cele mai adânci ale inimilor
lor că ceea ce ei vor şi ceea ce Maestrul vrea este acelaşi lucru.
Maestrul le poate spune discipolilor: “Fă asta! Fă cealaltă!” Dar el
le poate spune aceasta doar acelor copii spirituali ai săi care i-au
oferit în totalitate corpul, vitalul, inima şi sufletul lor – şi nu acelora
care au venit doar ca să vadă dacă el este o persoană spirituală şi
dacă el le poate rezolva problemele. Maestrul trebuie să facă totul
pentru aceia care l-au acceptat cu adevărat. Dar discipolii trebuie să
ştie că Maestrul este gată să îi slujească în funcţie de cât de adânc au
intrat ei în interiorul său şi cât de mult îl iubesc cu adevărat pe
Supreme din el.
Un discipol sincer, al oricărui Maestru spiritual, va primi bucuria
cea mai mare ascultând de comanda Maestrului şi nu de mintea sa
fizică. Aceia care sunt altruişti, devotaţi şi determinaţi merg pe calea
Maestrului în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare secundă. Dacă un
căutător are acest tip de sentimente devotate faţă de Maestrul său
spiritual, atunci el poate face cel mai rapid progres în viaţa sa
interioară.
În final, există o a patra atitudine. Aşa numiţii aspiranţi acceptă
un Maestru pentru o zi sau două doar ca el să le rezolve problemele.
Pe urmă, când problemele lor s-au rezolvat ei pleacă. Sau ei spun că
au venit la Maestru pentru Eliberare şi Realizare, dar atunci când văd
că este un proces lung şi intens, ei îl părăsesc. Ei spun că au venit
pentru Realizarea cea mai înaltă, dar atunci când văd că de fapt calea
Maestrului nu este modul în care ei vor să Îl Realizeze pe
Dumnezeu, ei simt că Maestrul nu le este destinat şi dispar.
Unii oameni îl întreabă pe un Maestru spiritual ce să facă, iar
când el le spune, ei fac exact opusul. Dacă ştii că nu eşti capabil să
îţi asculţi Maestrul, cel mai bine este să nu îl întrebi ce să faci. Altfel,
când sinceritatea va intra în inima ta şi aspiraţia ta se va ridica în tine
cu o flacără crescândă, te vei simţi mizerabil că nu ai ascultat de el.
Dacă nu i-ai fi cerut sfatul prima dată, atunci tu nu te-ai fi simţit
mizerabil deoarece ai fi avut în întregime libertatea, de la început
până la sfârşit, ca să iei o decizie şi să ţi-o execuţi singur. Când un
Maestru dă un sfat, el exprimă Voia Lui Supreme. Apoi este la
latitudinea discipolului să îl accepte sau să-l respingă. Dacă îl
respinge, Maestrul nu va fi niciodată nemulţumit. Un Maestru
adevărat este mult mai presus de acceptarea sau de refuzul
discipolului. Dar dacă Maestrul doreşte, el poate spune discipolului:
“Tu îţi întârzii propriul progres. Dar Dumnezeu se află în interiorul
tău şi El va continua să mărşăluiască. Încet dar sigur, într-o bună zi,
El te va duce la Ţel.” Mai mult de atât nu este nevoie să spună
Maestrul.
Când un Maestru spune ceva unui discipol, el o spune pentru
binele discipolului. Dar din păcate, deseori când Maestrul vorbeşte,
discipolul crede că Maestrul are vreun motiv. Chiar dacă discipolul
nu are acest sentiment, deseori el va accepta părerile Maestrului cu o
mare împotrivire interioară. Ce poate să facă săracul Maestru? Dacă
tace, discipolul simte că Maestrul este indiferent faţă de el. El spune:
“Maestrului nu îi pasă de mine; lui îi pasă doar de alţii. El nu îmi
spune nimic.” Şi deşi aspirantul a plâns în lumea interioară luni şi
ani de zile pentru a obţine sfatul Maestrului, când Maestrul îi spune
fă aşa sau aşa, imediat discipolul obiectează. El va spune întregii
lumi: “Maestrul m-a rugat să fac asta; de aceia o fac. Pentru mine, eu
nu vreau sau nu am nevoie; o fac doar ca să îl mulţumesc pe
Maestru.” În lumea interioară discipolii plâng după ceva; iar în
lumea exterioară îl blamează pe Maestru fiindcă le-a dat ceea ce au
cerut.
 Un Maestru spiritual încearcă să le facă pe plac discipolilor săi pe
toate nivelele. Uneori are succes, alte ori nu. Uneori primeşte sută la
sută de la ei; alteori primeşte zero la sută. El încearcă să îi
mulţumească, plin de devoţiune, în lumea fizică, în lumea vitală, în
lumea mentală, în lumea intuitivă şi în lumea sufletelor. Majoritatea
dintre discipolii lui s-ar putea să nu fie conştienţi de aceste lumi
interioare, dar ei sunt conştienţi de lumea exterioară în care trăiesc.
Nu este întotdeauna posibil pentru un Maestru ca să le facă pe
plac discipolilor. Uneori un discipol simte că dacă Maestrul nu îi dă
ceea ce vrea el atunci Maestrul este fie lipsit de bunăvoinţă fie nu îi
pasă de el. Dar dacă Maestrul îi dă ceea ce doreşte, sufletul
discipolului se va simţi mizerabil şi îl va blestema pe Maestru. Iar
Dumnezeu îl va face responsabil pe Maestru. El va spune că
Maestrul întârzie în mod conştient progresul acelui discipol. Dacă un
copil vrea să mănânce otravă, mama nu îi va da otravă numai ca să îi
facă pe plac.
Fiecare Maestru are trei tipuri de discipoli: discipoli adevăraţi,
discipoli falşi şi discipoli fanatici. Discipolii fanatici nu prea cred ce
spune Maestrul. Ei nu au o încredere implicită în Maestrul lor dar
vor să facă lumea să simtă că ei au încredere. Ei insistă ca întreaga
lume să creadă că ceea ce spune Maestrul este Evanghelia cea mai
sfântă. Dar ei nu au nici o iotă de credinţă adevărată în Maestrul lor.
Discipolii fanatici vor numai să arate lumii cât de multă credinţă au
ei şi cât îi sunt ei de apropiaţi Maestrului.
Discipolii falşi simt că atunci când fac ceva pentru Maestru, îi fac
o mare favoare. Ei simt că Maestrul se îneca şi ei l-au adus în
siguranţă la mal. Deşi aceşti oameni s-ar putea să aibă, în felul lor, o
sinceritate şi o aspiraţie adevărată ei nu sunt discipoli adevăraţi.
Acelora cărora le vine greu să accepte judecata Maestrului sunt de
asemenea discipoli falşi. Ei simt că adevărul trebuie să fie justificat
şi înţeles mental. Dacă Maestrul le spune ceva, ei imediat întreabă:
“De ce? De ce? De ce?” Ei întotdeauna vor cere justificări. Până
când şi până ce minţile lor nu sunt convinse că ceea ce a spus
Maestrul este adevărat sau că vine de la Supreme, ei nu vor face
nimic din ce le cere Maestrul. Dacă Maestrul trebuie să-şi ofere
mesajul în mod repetat pentru a convinge minţile unor discipoli,
dacă trebuie să îşi petreacă viaţa justificându-şi purtarea, atunci el
niciodată nu va putea face ceva pentru acei discipoli. Ei îşi pierd
timpul lor preţios iar Maestrul îşi pierde timpul său preţios. Mintea
poate fi convinsă doar pentru o clipă. Maestrului s-ar putea să îi
trebuiască ore pentru a convinge mintea dar în scurt timp aceeaşi
minte iarăşi se va îndoi de Maestru.
Deseori aceşti discipoli nu vor cu adevărat justificări. Ei vor
numai să îşi arate “formidabila lor înţelepciune”. Sau ei simt că
întrebările pe care le-au pus nu au mai fost niciodată puse şi că
întrebările însăşi vor rămâne nemuritoare, dar aş dori să vă spun că
în această lume toate întrebările au fost deja puse şi tuturor
întrebărilor li s-a dat deja răspunsul. Când un discipol
pune o întrebare, el schimbă numai câteva cuvinte dintr-o întrebare
pusă nu de mult. Şi când Maestrul răspunde la întrebare, el de
asemenea schimbă doar câteva cuvinte. Aici pe Pământ nimic nu este
nou. Toate întrebările au fost puse de milioane de ori de către
milioane de căutători; şi toate răspunsurile au fost date de către
Maeştrii spirituali adevăraţi. Nimic nu este nou; folosim doar fraze
diferite, cuvinte diferite, expresii diferite.
Dacă Maestrul spune ceva pe care mental tu nu îl înţelegi atunci
meditează asupra acelui lucru. Vei ajunge să înţelegi semnificaţia
interioară a afirmaţiei Maestrului. Dar văzând greşeli sau cerând
răspunsuri mentale adecvate, tu doar îţi satisfaci curiozitatea
mentală. În acelaşi timp tu literalmente poluezi inimile pure ale
acelora care fie că şi-au stabilit unitatea cu Maestrul fie vor să îşi
stabilească unitatea cu el. Din cel mai înalt punct de vedere spiritual,
dacă Maestrul spune că ceva este negru atunci discipolii săi vor simţi
că este negru chiar dacă este alb. Acum vei spune că negrul este
negru şi albul este alb. Dar din cel mai înalt punct de vedere spiritual
dacă un Maestru spiritual vede că ceva este negru şi dacă tu poţi
intra în conştiinţa lui şi de asemenea să îl vezi ca fiind negru, atunci,
în momentul respectiv îţi vei stabili unitatea interioară cu Maestrul.
Şi acesta este începutul Realizării Lui Dumnezeu.
Eu le spun discipolilor mei: “Dacă simţiţi că modul vostru de a
vedea adevărul este mai puternic sau mai real, atunci s-ar putea să
fiu de acord cu voi pentru a evita complicaţiile. Dacă îţi spun: ‘Fă
asta’ şi tu spui: ‘Nu, nu, asta este greşit’ atunci imediat voi fi de
acord cu tine. Eu ştiu că nu greşesc dar nu vreau să te contrazic. Voi
aştepta numai ca sufletul tău să iasă în prim plan şi să te facă să simţi
că am avut dreptate.” Uneori discipolul simte: “Ce ştie Guru despre
asta?” sau “Ce ştie el despre viaţa exterioară?” În regulă, atunci tac.
Dar într-o bună zi sufletele lor vor ieşi la suprafaţă şi le vor spune că
am spus lucrul care trebuie, lucrul absolut corect.
În viaţa spirituală, în fiecare clipă tinzi să ajungi la ţel. Uneori, în
timp ce năzuieşte să îşi atingă ţelul, un jucător de fotbal se va face că
va lovi mingea cu piciorul drept. Dar dacă el simte că în faţa
piciorului drept se află un adversar foarte puternic, imediat schimbă
mingea pe piciorul stâng şi marchează gol. Atunci, numai fiindcă la
un moment dat a părut că va lovi mingea cu piciorul drept, imediat
oamenii vor gândi: “Vezi, el nu a putut să marcheze cu piciorul
drept; piciorul său drept nu a fost în stare. De aceea şi-a folosit
piciorul stâng.” Dar ceea ce contează la urma urmei este înscrierea
golului. Nu are importanţă dacă respectivul şi-a folosit piciorul drept
sau piciorul stâng pentru a marca.
Ceea ce este important este ca să îţi atingi Ţelul şi ca să te facă să
îţi atingi Ţelul. Adevăraţii Maeştrii te vor duce negreşit la Ţel. Dar
dacă Maestrul întâlneşte o mare rezistenţă la o anumită abordare a
problemei, atunci va schimba abordarea. S-ar putea să ţi se pară că el
a greşit sau nu a văzut adevărul. El vede adevărul, dar tu trebuie să
ştii că el are de-a face cu posibilităţi şi uneori este necesar să îşi
schimbe poziţia.
Adevăraţii discipoli sunt aceia care în fiecare clipă văd adevărul
prin ochii Maestrului şi simt adevărul cu inima Maestrului. Nu este
nici un fel de separare între un discipol adevărat şi un Maestru
adevărat. Fie că adevăraţii discipoli şi-au stabilit deja unitatea cu
Maestrul în fiecare plan de conştiinţă, de la cel mai de sus la cel mai
de jos; fie, ei plâng şi încearcă să îşi stabilească unitatea inseparabilă
cu Maestrul. Ei nu îşi folosesc mintea ca să judece dacă Maestrul are
sau nu dreptate; ei îşi folosesc inima pentru a deveni una cu
înţelepciunea Maestrului. Dacă cineva simte autenticitatea şi
realitatea cuvintelor Maestrului, atunci acela este obligat să
primească conştiinţa Maestrului. Adevăraţilor discipoli nu trebuie să
li se spună motivul pentru care Maestrul spune sau face ceva. Ei
întotdeauna simt că Maestrul face lucrul corect şi ei ştiu că el îl face
în totalitate pentru ei. Mai mult de atât, în fiecare clipă un discipol
adevărat este gata să lupte împreună cu Maestrul împotriva
ignoranţei; şi va simţi că Maestrul luptă împotriva ignoranţei nu
pentru propria sa izbăvire ci pentru mântuirea discipolului.
Realizarea Lui Dumnezeu nu este ca şi cum ai mânca o banană
sau ai bea o ceaşcă de ceai. Este ceva cu adevărat dificil! Dar în ziua
în care Îl vei Realiza pe Dumnezeu, pe Supreme, vei vedea că preţul
pe care l-ai plătit este mult prea mic. Preţul Realizării Lui Dumnezeu
nu este niciodată corect. Acum preţul este indiscutabil prea mare; nu
există nici măcar un singur discipol care va spune că preţul nu este
mare. Dar când Îl vei Realiza pe Dumnezeu, vei vedea că Guru te-a
ajutat într-o asemenea măsură încât preţul a fost foarte, foarte mic.
Fiecare aspirant trebui să îşi ofere voinţa, Voinţei Lui Supreme, în
mod conştient, însufleţit, devotat şi necondiţionat. Când dorinţa îi
cere să facă ceva iar aspiraţia îi cere să facă altceva, el trebuie să
abandoneze cerinţele vitalului şi îndoielile minţii în faţa voinţei
aspiraţiei inimii şi iluminării sufletului. Uneori întreaga fiinţă doreşte
să se abandoneze dintr-o dată şi să sară în marea Realităţii divine,
dar mintea care are îndoieli spune: “Fii atent! În loc de o perlă s-ar
putea să găseşti un periculos animal de apă.” În momentul respectiv,
noi trebuie să ignorăm mintea. Când din partea discipolului există o
ezitare, el este într-adevăr pierdut.
În multe cazuri ştim care este Voia divină, dar noi nu ne-am
abandonat voinţa din cauza letargiei sau lipsei de aspiraţie intensă.
Noi simţim că dacă nu ne abandonăm în acest an, nu este nici o
pagubă; vom mai avea multe alte şanse până la sfârşitul vieţii. Dar
dacă nutrim astfel de idei, atunci niciodată nu ne vom abandona.
Când este vorba de gelozie, nesiguranţă sau îndoială, unii discipoli
simt că dacă nutresc aceste forţe astăzi, mâine ei vor fi capabili să le
cucerească când vor vrea. Dar acel mâine nu va veni niciodată în
viaţa lor. Dacă nu începi imediat, nu vei mai începe niciodată şi
transformarea naturii tale nu va mai avea loc niciodată.
S-ar putea să spui: “Înainte aveam mai multă gelozie sau mai
multă nesiguranţă decât acum, aşa că treptat, eu fac progres. Dar tu
nu trebuie să te compari cu trecutul tău obscur ci cu viitorul tău de
aur. Simte că eşti un luptător divin şi trebuie să lupţi până la capăt. S-
ar putea să spui că ţi-ai cucerit 90 la sută din gelozie şi a rămas doar
10 la sută. Dar vreau să îţi spun că până nu ai cucerit-o în întregime,
nu poţi fi sigur de victorie. Astăzi s-ar putea să simţi că ai cucerit
unele dintre aceste forţe rele; zece zile mai târziu vei vedea că
precum un val, toate forţele rele au intrat din nou în conştiinţa ta şi te
afli iarăşi acolo de unde ai început. De îndată ce devii conştient de
orice mişcare greşită din interiorul tău, te rog să începi imediat să
lupţi împotriva ei ca un erou divin.
 Iarăşi, unii aspiranţi au un sentiment de complacere deoarece ei
au parcurs o distanţă mare şi acum se pot odihni puţin. Dar acest
lucru este foarte periculos. Chiar dacă mai ai de făcut doar un singur
pas pentru a-ţi atinge Ţelul final, nu trebuie să te odihneşti. Chiar
aflaţi în pragul Realizării, mulţi dintre căutătorii spirituali au căzut.
Ei au fost luaţi de valul tentaţiei sau al îndoielii şi numai după mulţi
ani au fost ei capabili să îşi reia viaţa spirituală. Deci trebuie să fii
întotdeauna în alertă; trebuie să mergi constant înainte.
Nici unei depresii, nici unei gelozii, nici unei îndoieli, nici unei
frici nu îi poate fi permis să rămână în interiorul tău. Dacă tu reţii
calităţile nedivine atunci îţi sapi singur groapa. Nici nu îţi poţi
imagina ce poate să facă deprimarea, ce poate să facă îndoiala şi ce
poate să facă gelozia! Ele te pot duce înapoi la viaţa animală, deşi te
afli în corp omenesc. Ele o vor face şi vor continua să o facă dacă tu,
în mod conştient, nu le arunci afară din viaţa ta. Dacă într-adevăr Îl
iubeşti pe Supreme atunci scapă de îndoială, gelozie şi toate celelalte
forţe nedivine – odată pentru totdeauna.
Fiecare aspirant trebuie să facă o promisiune interioară că se va
supune Voinţei Lui Supreme – măcar în această viaţă. El trebuie să
îşi spună: “La urma urmei, aceasta este doar o viaţă. Acum am
douăzeci sau treizeci sau patruzeci de ani. S-ar putea să rămân pe
Pământ până când voi avea optzeci de ani. Sunt eu aşa o persoană
inutilă că nu pot să îmi ţin o promisiune sau nu pot să urmez un
anumit drum câţiva ani care şi aşa zboară repede?” În încarnarea ta
următoare, dacă nu vrei să rămâi pe o Cale spirituală, nu ai decât.
Dar, dacă vrei să îi dai vieţii spirituale o şansă ca să te mulţumească
şi să te împlinească, trebuie să o trăieşti într-un mod adecvat. Uită de
Eternitate şi Infinitate. Îngrijeşte-te numai de viaţa asta scurtă dintre
sutele de vieţi pe care le-ai trăit şi pe care urmează să le trăieşti pe
Pământ. Dacă poţi cu adevărat să îţi abandonezi voinţa ta Voinţei Lui
Supreme, doar pentru o singură viaţă, satisfacţia absolută va răsări în
viaţa ta. Chiar acum tu te lupţi şi te zbaţi să îţi abandonezi voinţa Lui
Supreme. Dar aş dori să îţi spun că de fiecare dată când te predai în
acest fel, tu câştigi în putere. Apoi, în cele din urmă, tu vei atinge
punctul când chiar dacă vei vrea să ai o voinţă separată de Voinţa
divină, nu vei putea deoarece vei fi contopit cu Voinţa unică. În acel
moment a ta va fi Victoria Lui Supreme.

*
 O inimă pură
Este nepieritoare.
Un suflet hotărât
Este suveran.
Un adevărat Maestru
Este Zâmbetul Infinităţii
Şi
Plânsul Eternităţii.

Realizarea poate fi obţinută prin Graţia Lui Dumnezeu, graţia

Guru-lui şi aspiraţia căutătorului. Graţia Lui Dumnezeu este ploaia.
Graţia Guru-lui este sămânţa. Aspiraţia căutătorului este actul
cultivării. Iată că recolta neobişnuit de bogată este Realizarea!

Maestrul tău este podul sacru

Care te ajută să treci râul turbulent al vieţii
Şi să îţi atingi ţelul care ţi-a fost destinat.

Dacă navighezi spre Supreme

Aşezat în corabia Maestrului
Atunci tu şi Maestrul tău veţi cânta împreună
Cântecul Etern al Unităţii.

Un Maestru spiritual este un dinam viu

Care în fiecare clipă
Oferă din abundenţă,
În interior şi în exterior
Inspiraţie şi aspiraţie.
Lumea trebuie doar să îl accepte.
 *

Tu ai nenumărate întrebări,
Dar există un singur răspuns:
Drumul se află chiar în faţa ta,
Iar ghidul te aşteaptă.
 ACEASTĂ PLANTĂ ESTE OMUL,
ACEASTĂ PLANTĂ ESTE
DUMNEZEU

A fost odată un căutător. De mulţi ani el căuta un Maestru, un

Guru. Din nefericire el nu găsise nici unul. A fost pe la multe grupuri
spirituale, dar Învăţătorii pe care i-a întâlnit nu i-au fost pe plac. Aşa
încât el încă mai căuta şi mai căuta un Maestru spiritual. Într-o bună
zi, în timp ce mergea pe stradă, a văzut un Maestru spiritual
împreună cu câţiva discipoli. Ei stăteau pe o peluză, pe o pajişte
minunată şi câţiva dintre discipoli udau iarba.
Acest căutător de care vorbim s-a apropiat de Maestru şi i-a spus:
“Maestre, toţi aceşti discipoli ai tăi ascultă de tine indiferent ce le-ai
spune. Ei cred în tine şi ei au dreptate în a-ţi da ascultare. Dar aş dori
să îţi spun ceva, chiar dacă nu vei fi de acord cu mine.”
Maestrul a replicat: “Adevărul cu certitudine nu este monopolul
meu exclusiv. Dacă tu ai descoperit vreun adevăr, bineînţeles eu voi
accepta adevărul tău, din toată inima. Acum te rog spune-mi, care
este adevărul pe care l-ai descoperit?”
Iar căutătorul a răspuns: “Descoperirea mea este următoarea: o
persoană laică nu Îl poate Realiza aşa de uşor pe Dumnezeu. Eu sunt
o fiinţă omenească, lumească şi ştiu că până şi să îţi găseşti un
Maestru este pur şi simplu imposibil. Nu mi-am găsit încă un
Învăţător spiritual, deoarece nici un Învăţător spiritual nu mi-a fost
pe plac; atunci cum va fi posibil să Îl Realizez pe Dumnezeu care
este ceva infinit mai dificil? Dacă numai găsirea unui Maestru este
aşa de dificilă atunci darămite să primesc Realizarea în viaţa aceasta;
este pur şi simplu imposibil. Eşti de acord cu mine?”
Maestrul i-a spus: “Din păcate, nu sunt de acord cu tine. Alţii s-ar
putea să creadă că ceea ce spui este corect, dar în acest caz aş dori să
îţi spun că nu este aşa de greu nici să îţi găseşti un Maestru, nici să
primeşti Realizarea Lui Dumnezeu.”
Căutătorul a fost surprins şi chiar discipolii Maestrului au fost
uimiţi într-o anumită măsură de remarca Maestrului deoarece
majoritatea dintre ei ştiau cât de greu le-a fost să îşi găsească un
Maestru, iar Realizarea Lui Dumnezeu era încă ceva foarte
îndepărtat.
Maestrul a spus: “Acum uită-te aici. În clipa aceasta unii dintre
discipolii mei udă iarba. În jur se află plăntuţe.” Maestrul a arătat
spre două plante micuţe. Apoi Maestrul a luat o unealtă de grădinărit
şi a scos una dintre plante. Luând întreaga plantă, atât rădăcina cât şi
frunzele, s-a îndreptat către o altă plantă. Acolo de asemenea a
dezgropat întreaga plantă şi a înlocuit-o cu prima. Pe urmă a luat cea
de a doua plantă şi a pus-o în locul primei.
Şi atunci Maestrul a rostit: “Uită-te aici. Această plantă este omul
şi această plantă este Dumnezeu. Iar eu sunt Maestrul. Am venit aici
şi am atins această plantă. A durat câteva minute, doar două minute.
De îndată ce am atins-o, imediat în acea clipă, planta mi-a dat un
răspuns divin iar eu am luat-o şi am sădit-o în locul unde a fost
planta numită ‘Dumnezeu’. Apoi am luat planta – Dumnezeu şi am
primit întreaga Sa Compasiune, Iubire, Fericire şi Beatitudine şi am
pus-o acolo unde era planta – om. A durat doar câteva minute. L-am
dus pe om la Dumnezeu şi L-am adus pe Dumnezeu la om.”
Noul căutător a spus: “Maestre, vreau să îţi fiu discipol. Te rog
iniţiază-mă.”
“Te voi iniţia îndată, copilul meu”, a spus Maestrul. Apoi a
adăugat: “Dacă tu simţi că este aproape imposibil ca să Îl Realizezi
pe Dumnezeu, înseamnă că idea ta despre Dumnezeu este greşită şi
idea ta despre spiritualitate este greşită. Tu eşti ataşat de lume, dar
dacă ai avea acelaşi ataşament faţă de Dumnezeu, atunci ai vedea că
poţi cu uşurinţă să ajungi la Dumnezeu. Şi acum, când eu merg la
Dumnezeu, bat la uşă. Imediat El deschide şi vine la mine. Eu îi
spun: ‘Te rog vino cu mine.’ El vine cu Iubirea, Bucuria,
Binecuvântarea şi Compasiunea Sa infinită. Atunci eu vin şi bat la
uşa ta, dar când eu bat la uşa ta, tu nu deschizi. Ţii uşa închisă,
zăvorâtă şi bineînţeles Dumnezeu şi cu mine mergem înapoi. Pe
urmă, când vreau să te duc la Palatul Lui Dumnezeu îţi spun: ‘Vino
cu mine’. Când din nou bat la uşa Lui Dumnezeu, Dumnezeu spune
că aşa cum nici tu nu I-ai deschis uşa când L-am adus la tine, nici El
nu îţi va deschide uşa. Dacă tu ai fi deschis atunci când L-am adus ca
Oaspete pe Dumnezeu, natural că Dumnezeu de asemenea ţi-ar fi
îngăduit să intri în Palatul Său. Deci dacă îţi ţii deschisă uşa inimii,
Dumnezeu poate cu uşurinţă să intre.
Dar când mă apropii de tine, tu imediat eşti tulburat. Te gândeşti
că ai frică, îndoieli, probleme emoţionale, probleme vitale, că eşti
gelos şi aşa mai departe. Nu vrei să te expui; ci vrei să te ascunzi.
Dar această plantă pe care am mutat-o, planta – om s-a arătat fără
frică, fără îndoială şi nu s-a ruşinat când am atins-o – nu a avut
absolut nimic. Nu i-a fost de loc frică de propria sa ignoranţă. A fost
cutremurată că cineva o duce într-un alt loc unde era Dumnezeu. Aşa
că atunci când te ating, când un Maestru spiritual te binecuvântează
sau meditează pe tine, în momentul respectiv dacă îţi oferi ignoranţa
şi imperfecţiunile împreună cu calităţile tale devotate, atunci este atât
de uşor pentru Maestru să te ducă în întregime la Dumnezeu. Dacă
nu, este aproape imposibil pentru Maestru să facă ceva pentru
transformarea conştiinţei discipolilor sau măcar să purifice conştiinţa
lor. Este doar un schimb de plante. Acest lucru îl face Maestrul
atunci când are de-a face cu copii săi spirituali. O plantă este
Dumnezeu, cealaltă plantă este omul.”
Şi atunci, încet, Maestrul s-a îndepărtat.
 SFATUL MAESTRULUI
REFERITOR LA ALEGEREA UNEI CĂI

A fost odată un Maestru spiritual care dorea să acorde fiecărui

copil al său spiritual grijă, binecuvântări şi călăuzire specială şi asta
în ciuda faptului că avea sute şi sute de discipoli. El conducea mai
multe întâlniri pe săptămână, uneori şi câte două în aceiaşi zi, astfel
încât fiecare întâlnire să poată fi într-un cerc restrâns şi intimă,
indiferent de numărul noilor căutători pe care îi primea în familia sa
spirituală.
O dată sau de două ori pe săptămână Maestrul le permitea
vizitatorilor să vină şi să participe la întruniri, iar unii dintre ei se
decideau, mai târziu să-i urmeze Calea. Într-o zi, după întâlnire,
patru dintre vizitatori – trei băieţi şi o fată – au venit la Maestru.
Unul dintre băieţi s-a închinat în faţa Maestrului şi i-a spus:
“Maestre, mă accepţi să îţi fiu discipol? Am venit aici săptămânal în
ultima lună şi în final am ajuns la concluzia că asta este Calea mea.”
Maestrul l-a întrebat pe căutător cum îl cheamă şi câteva lucruri
despre viaţa sa exterioară, iar apoi s-a concentrat, în tăcere, asupra
sufletului acestuia. La sfârşit i-a spus: “Cu siguranţă că te accept să
îmi devii discipol. Îţi acord din toată inima acceptarea mea. Te rog
vino constant şi devotat la întrunirile noastre. Eu văd clar că aceasta
este Calea ta.”
Noul discipol a fost extrem de fericit şi de recunoscător deoarece
a fost acceptat de către Maestru.
Atunci unul dintre ceilalţi doi băieţi a spus: “Maestre şi eu am
venit în ultima lună, dar tocmai am aflat că putem veni doar de patru
sau cinci ori înainte de a ne hotărî să îţi devenim discipoli. Eu simt
că aceasta s-ar putea să fie Calea mea dar nu doresc să îţi devin
discipol chiar acum pentru că nu aş vrea să am conflicte interioare
sau să îmi iau un angajament doar cu jumătate de inimă. Vreau să fiu
absolut sigur.”
Maestrul i-a răspuns: “Îţi admir profund sinceritatea. Din
nefericire, noi avem această regulă aici la ashram, dar în schimb eşti
binevenit la întâlnirile ţinute Miercuri seara, în afara ashramului.
Mulţi oameni vin la acele întâlniri opt sau nouă luni sau chiar un an,
dar ei nu şi-au luat nici un angajament iar noi nu le-am cerut să îşi ia
nici un angajament referitor la Calea noastră. Bineînţeles, eu sunt
aceeaşi persoană, acelaşi Maestru spiritual, fie că mă aflu în ashram
fie că sunt în afara acestuia, deci tu încă vei mai avea şansa să te
hotăreşti dacă sunt Maestrul tău.”
“Maestre sunt fericit să aflu că pot veni la întâlnirile tale de
Miercuri şi cu siguranţă voi continua să vin să meditez cu tine. Dar
de ce ai, chiar de la început, această regulă strictă? Iartă-mă că te
întreb, dar de ce ar avea viaţa interioară a cuiva, aceste limitări
exterioare?”
Maestrul i-a explicat: “Fiul meu, dacă avem reguli şi reglementări
ca acestea putem să ne armonizăm mai efectiv ca şi grup. Fiecare
organizaţie are nevoie de reguli şi reglementări ca să poată să
funcţioneze fără piedici. De asemenea este mai uşor să disciplinezi
vieţile discipolilor dintr-o comunitate spirituală dacă sunt unele
reguli.
De asemenea este şi un motiv spiritual, fiul meu. Am văzut clar că
dacă doreşti să alegi o Cale spirituală, patru vizite la un Maestru
spiritual sunt mai mult decât suficiente ca să te decizi dacă acea Cale
este sau nu Calea care îţi este destinată ţie. După ce m-ai văzut de
atâtea ori, dacă eu trebuie să îţi fiu Maestru eşti obligat să simţi ceva
pentru mine. Eu nu spun că doar din cauză că sunt un Maestru
spiritual tu trebuie să simţi ceva în mine; dar dacă sunt destinat să îţi
fiu Maestru, categoric vei simţi ceva în mine care te va încuraja şi te
va inspira să îmi devii discipol. Dacă tu spui că totuşi, în cazul tău,
durează mai mult deoarece vrei să fii foarte atent şi precaut pentru ca
să eviţi să faci o greşeală, atunci mi-ar face plăcere să te invit, încă o
dată, să vii la cealaltă întâlnire, timp nelimitat. Acordă-ţi timpul
necesar. După şase luni sau mai mult, dacă simţi că aceasta nu este
Calea care îţi este destinată, poţi să încerci alte Căi.
Hai să spunem că eu sunt fratele tău spiritual mai mare. Deoarece
eu sunt puţin mai avansat decât tine în viaţa spirituală, rolul meu este
să te duc la Tatăl nostru comun, dar eu însumi nu sunt Ţelul. Dacă
există cineva care este puţin mai avansat spiritual decât tine, atunci
bineînţeles el de asemenea va fi capabil să te ducă la Tatăl. Noi,
Maeştrii spirituali, suntem ca nişte mesageri; noi doar îi ducem pe
căutători la Tatăl. Vei avea aceeaşi şansă să Îl Realizezi pe
Dumnezeu fie că accepţi această Cale fie că accepţi altă Cale. Dacă
este nevoie să îţi acorzi timp, atunci te rog acordă-ţi timpul necesar,
dar nu fi trist sau tulburat. La întâlnirea respectivă şi la toate
întâlnirile mele – într-adevăr, pretutindeni – uşa inimii mele îţi este
larg deschisă.”
Cel de-al doilea căutător s-a închinat în faţa Maestrului. “Maestre,
sunt profund mişcat de nobleţea inimii tale şi de profunzimea
înţelepciuni tale. Cu siguranţă voi continua să vin la întâlnirile tale.
Îţi mulţumesc.”
Acum cel de al treilea băiat s-a apropiat de Maestru. “Maestre, eu
văd că viaţa mea se află într-o stare de confuzie. Cum pot să îmi
apreciez propria sinceritate? Maestre, te rog dă-mi un sfat.”
Maestrul a spus: “Mi se pare mie că tu ai două întrebări nu una.
Una are de-a face cu confuzia ta iar cealaltă cu sinceritatea ta. De ce
eşti confuz? Ce te face să simţi că eşti confuz? Acceptarea Căii
noastre este un lucru; dar confuzia din viaţa ta, din interiorul minţii
tale, este un lucru în totalitate diferit. Întreabă-te dacă vei fi fericit
dacă nu accepţi Calea noastră. Dacă simţi că vei fi fericit şi dacă spui
că nu eşti confuz referitor la respingerea sau acceptarea Căii noastre,
atunci confuzia ta este în totalitate separată de faptul de a ne accepta
sau nu. Este la latitudinea ta să ne accepţi sau să ne respingi. Această
Cale este o modalitate de a vedea adevărul. Sinceritatea ta îţi va
spune dacă este pentru tine.”
“Dar Maestre,” l-a întrerupt căutătorul: “cum pot să îmi evaluez
sinceritatea?”
Maestrul i-a răspuns: “Cu uşurinţă poţi să te pronunţi asupra
propriei sincerităţi. Sinceritatea ta depinde în întregime de lărgimea
sau de nobleţea inimii tale. Nu trebuie să fii o persoană spirituală
pentru a fi sincer. Gândeşte-te la tine ca la două persoane. Gândeşte-
te la vitalul, la mintea şi la fizicul tău ca la cineva care se îneacă în
marea ignoranţei şi gândeşte-te la inima şi la sufletul tău ca la o altă
persoană, care înoată de-a curmezişul mării ignoranţei. Separă-ţi
mintea, vitalul şi corpul de inima şi de sufletul tău. Simte că în timp
ce mintea, vitalul şi corpul tău se îneacă, inima şi sufletul tău au
capacitatea de a le salva. Ce ar trebui să faci acum? Dacă te separi de
persoana care se îneacă, dacă rămâi cu inima şi sufletul, imediat
largheţea inimii şi viziunea sufletului despre viitor vor veni să
salveze omul din tine care se îneacă. Dar tu trebuie să decizi dacă
eşti sau nu dornic să urmezi calea inimii şi a sufletului pentru a-ţi
salva fizicul, vitalul şi mintea. Dacă simţi că fizicul îţi dă mesajul
corect, că vitalul îţi dă mesajul corect, că mintea îţi dă mesajul corect
atunci nu vei simţi nevoia reală pentru o viaţă spirituală. Dar dacă de
exemplu simţi că mintea se îneacă, atunci ar trebui să te întorci
înspre inimă deoarece inima este capabilă să ofere iluminare minţii.
Când intri în viaţa spirituală, mintea ta intelectuală va fi doar un
obstacol nefericit. Mintea, ca atare, nu este rea dar ea trebuie
iluminată de către lumina inimii. Iar lumina inimii vine chiar de la
suflet.”
Cel de al treilea căutător a spus: “Maestre îţi voi urma sfatul şi
sunt sigur că problema confuziei mele şi problema sincerităţii mele
vor fi în curând rezolvate. Voi încerca să mă identific cu inima şi
sufletul meu.”
Acum ultimul vizitator, fata, i-a spus Maestrului: “Deşi deja
meditez şi trăiesc o viaţă interioară de mulţi ani, aceasta este absolut
prima dată când am încercat să găsesc un Maestru. Eu simt o
puternică afinitate faţă de tine dar nu este prea devreme pentru mine
ca să iau o decizie?”
Maestrul i-a răspuns: “Fiica mea, intră în inima şi sufletul tău, iar
pe urmă dacă simţi că aceasta este Calea ta, cu siguranţă că ar trebui
să vii aici. Dacă simţi că nu este Calea ta atunci du-te într-alt loc.
Dar aceasta este unica mea rugăminte pentru tine şi pentru toată
lumea care nu a acceptat nici un Maestru spiritual: găsiţi-vă Maestrul
cât de repede puteţi. Deoarece sunteţi sinceri, de aceia vă rog să nu
întârziaţi. S-ar putea să îmi spuneţi că trebuie să aşteptaţi Ora Lui
Dumnezeu dar eu vă spun că ceasul deja a bătut. De aceia aţi venit
aici şi vă gândiţi să mergeţi la fel de bine şi în alte locuri. Unii
oameni sunt foarte neastâmpăraţi. Deşi ei văd un obiect care le place
în primul magazin în care au intrat, ei cred că poate vor găsi ceva
mai deosebit în alt magazin. Ei merg la douăzeci de alte magazine,
sperând să găsească un anumit lucru, iar după ce au căutat mult şi
bine, deseori sfârşesc în a reveni la primul magazin.
Dar dacă oamenii sunt înţelepţi, dacă sunt cu adevărat flămânzi şi
găsesc în primul magazin fructul care le va satisface foamea, atunci
ei îl mănâncă acolo pe loc şi nu se mai deranjează să meargă din
magazin în magazin. Bineînţeles, dacă nu le place mâncarea oferită
acolo, au tot dreptul să meargă în alt loc. Dar unii oameni îşi exercită
ceea ce ei numesc înţelepciunea omenească şi care nu are nici o
validitate din punct de vedere spiritual. Însăşi în natura lor le stă să
spună: „Hai să mergem şi să căutăm alte lucruri.” Dar dificultatea
constă în faptul că timpul este foarte preţios. Dacă trebuie să mă uit
roată prin multe magazine şi să scotocesc prin toate, în timp ce îmi
pierd timpul cineva s-ar putea să meargă şi să cumpere fructul pe
care iniţial l-am vrut. De asemenea, negustorul nu ţine deschis
douăzeci şi patru de ore pe zi. Dacă eu scotocesc prin magazinul său
vreme îndelungată, fără să cumpăr lucrul de care am nevoie, s-ar
putea ca el să decidă că a venit timpul să îşi închidă magazinul şi s-ar
putea să mă roage să mă duc să caut în altă parte. Atunci, eu voi fi
cel care rămâne nemulţumit şi neîmplinit.
Deci, după ce cobori adânc în interior, dacă inima şi sufletul îţi
spun că aceasta nu este Calea ta, fi curajoasă şi caută un alt Maestru.
Dar dacă simţi că aceasta este Calea ta, atunci nu îi permite minţii să
iasă la iveală şi să îşi aducă îndoielile.
S-ar putea să crezi că mintea este în mod sincer prevăzătoare în a
pune întrebări inimii, dar mintea îşi arată doar nesiguranţa. Mintea
este neajutorat de nesigură şi de aceea întotdeauna creează confuzie.
Ai încredere doar în inima şi în sufletul tău. Dacă sufletul îţi
transmite prin intermediul inimii, mesajul, că aceasta este Calea ta,
atunci acceptă această Cale şi ţine-te de ea.
 Ceea ce vă spun este că întotdeauna este mai bine să fi alert şi să
nu pierzi timpul. Noi avem de studiat trei subiecte. Primul subiect
este Realizarea Lui Dumnezeu, al doilea este Revelarea Lui
Dumnezeu şi cel de al treilea este Manifestarea Lui Dumnezeu. Cu
greu abia am început să studiem primul subiect, dar trebuie să
terminăm toate cele trei cursuri. Fiecare curs durează aşa de mult.
Dumnezeu ştie câte secole, câte încarnări va dura fiecare. Deci cu cât
începem mai repede, cu atât mai bine pentru noi.”
Cel de al patrulea căutător s-a închinat şi a spus: “Maestre, nu voi
pierde nici o secundă. Voi merge adânc în interior şi voi găsi Calea
care este pentru mine. Maestre, tu eşti cu adevărat fratele nostru
spiritual a cărui unică grijă este progresul nostru. Suntem profund
mişcaţi de îndrumarea ta necondiţionată. Vom face ceea ce ne-ai
spus.” Cei patru căutători s-au închinat cu recunoştinţă în faţa
Maestrului, înainte de a pleca acasă.

VREAU NUMAI UN SINGUR STUDENT: INIMA

A fost odată un Maestru spiritual care avea sute de adepţi şi de

discipoli. Maestrul ţinea deseori discursuri în diferite locuri –
biserici, sinagogi, temple, şcoli şi universităţi. El ţinea discursuri
oriunde era invitat şi oriunde discipolii săi făceau pregătirile
necesare. El ţinea conferinţe pentru copii şi pentru adulţi. Ţinea
conferinţe pentru studenţii de la universităţi şi pentru gospodine.
Uneori ţinea conferinţe în faţa savanţilor şi a căutătorilor celor mai
avansaţi. Iar lucrurile au decurs în acest fel vreo douăzeci de ani.
În cele din urmă a venit o vreme când Maestrul a decis să îşi
întrerupă conferinţele. El le-a spus discipolilor: “Ajunge! Fac acest
lucru de prea mulţi ani. Acum nu voi mai ţine nici un discurs. Doar
tăcere. Voi păstra tăcerea.”
 Aproape zece ani Maestrul nu a ţinut conferinţe. El a păstrat
tăcerea în ashramul său. El şi-a menţinut tăcerea pretutindeni. El a
răspuns la mii de întrebări dar acum nici măcar nu mai medita în faţa
publicului. După zece ani discipolii l-au implorat să îşi reia vechiul
obicei de a ţine conferinţe, de a răspunde la întrebări şi de a ţine
meditaţii publice. Ei toţi au insistat şi în final el a consimţit.
Imediat discipolii săi au făcut, în mai multe locuri, pregătirile
necesare. Au dat anunţuri în ziare şi au pus afişe pretutindeni pentru
a anunţa că Maestrul lor va ţine din nou conferinţe şi meditaţii înalte
pentru public. Maestrul a mers în acele locuri cu câţiva dintre
discipolii săi favoriţi şi care erau foarte devotaţi şi dedicaţi; şi sute de
oameni s-au adunat pentru a îl asculta pe Maestru şi pentru a primi
răspunsul la întrebările lor. Dar spre surprinderea generală, Maestrul
nu a vorbit de loc. De la începutul şi până la sfârşitul întâlnirii, timp
de două ore, el a păstrat tăcerea.
Unii dintre căutătorii din audienţă s-au supărat. Ei au spus că în
ziare şi pe afişe scria că Maestrul va ţine un scurt discurs, va
răspunde la întrebări şi va ţine şi o meditaţie. “Cum se poate că el nu
a vorbit de loc?” au întrebat ei. “E un mincinos” au spus mulţi şi
dezgustaţi au părăsit devreme întâlnirea. Alţii au rămas până la
sfârşitul celor două ore cu speranţa că poate Maestrul va vorbi la
sfârşit, dar el a încheiat meditaţia fără să spună nimic. Unii dintre
oamenii din audienţă au simţit bucurie în interiorul lor. Unii au stat
numai fiindcă le-a fost teamă că dacă vor pleca devreme, ceilalţi vor
crede că ei nu sunt spirituali şi că nu au putut deloc să mediteze.
Deci unii au plecat, alţii au stat cu o lipsă totală de tragere de inimă,
alţii au stat pentru a se da mari în faţa altora şi foarte puţini au stat cu
cea mai mare sinceritate, devoţiune şi chemare lăuntrică.
Şi lucrurile au mers aşa trei sau patru ani. Erau mulţi care îl
criticau fără milă pe Maestru şi îi făceau pe discipoli să se simtă
prost spunându-le: “Maestrul vostru este un mincinos. Cum vă
justificaţi voi oamenilor când daţi anunţuri în ziare că Maestrul
vostru urmează să ţină un discurs, să răspundă la întrebări şi să ţină
meditaţii? El ţine doar meditaţii şi noi nu învăţăm nimic din ele.
Cine poate medita două sau trei ore? El ne prosteşte pe noi şi se face
şi de râs.”
Unii dintre discipolii săi apropiaţi erau foarte tulburaţi. Ei se
simţeau mizerabil că Maestrul lor era insultat şi criticat. Ei au insistat
din nou şi din nou în faţa Maestrului ca să ţină doar un scurt discurs
şi să răspundă la câteva întrebări la sfârşitul meditaţiei. Maestrul,
într-un final, a fost de acord.
Acum, cu următoarea ocazie, Maestrul de fapt nu a uitat dar s-a
răzgândit. A început să mediteze şi de data aceasta în loc de două ore
a ţinut o meditaţie de patru ore. Chiar şi discipolii săi apropiaţi s-au
întristat. Ei nu s-au putut supăra pe Maestru deoarece este o greşeală
karmică serioasă ca să te superi pe Maestrul tău. Dar le era teamă că
cineva din public se va ridica şi îl va insulta pe Maestru. În sinea lor
s-au pregătit să îl apere pe Maestru în caz că va avea loc vreo
calamitate.
Când au trecut patru ore şi nu era nici un semn că Maestrul fie va
vorbi, fie va încheia întrunirea, unul dintre discipolii săi foarte
apropiaţi s-a ridicat şi a spus: “Maestre, te rog să nu uiţi ce ai
promis.”
Imediat Maestrul a spus: “Promisiunea mea! Da, v-am făcut o
promisiune vouă oamenilor, aşa că acum este datoria mea sfântă să
ţin un discurs. Astăzi discursul meu va fi foarte scurt. Aş dori să vă
spun că am ţinut sute de discursuri, mii de discursuri. Dar cine a
ascultat discursurile mele? Mii de urechi şi mii de ochi. Studenţii
mei erau urechile şi ochii ascultătorilor – mii şi mii de urechi şi de
ochi. Dar am eşuat în a-i învăţa ceva. Acum vreau să am un tip
diferit de student. Noile mele studente vor fi inimile.
Am oferit mesaje în mii de locuri. Aceste mesaje au intrat pe o
ureche şi au ieşit pe cealaltă, totul petrecându-se în timpul cel mai
scurt. Şi oamenii m-au văzut ţinând discursuri şi răspunzând la
întrebări. Pentru o clipă ochii lor au întrezărit ceva în mine şi apoi
totul s-a pierdut. În timp ce vorbeam despre măreţia Adevărului,
Păcii, Luminii şi Beatitudinii, urechile nu au putut să le recunoască
deoarece urechile erau deja pline de rumoarea, îndoiala, gelozia,
nesiguranţa şi impuritatea care s-au acumulat de-a lungul multor ani.
Urechile erau în totalitate poluate şi nu au primit mesajul. Iar ochii
nu au recunoscut Adevărul, Pacea, Lumina şi Beatitudinea mea
deoarece ochii au văzut totul în felul lor propriu. Când ochii
omeneşti văd ceva minunat, ei imediat încep să compare. Ei spun:
“Cum se poate că el este frumos, că discursul său a fost minunat, că
întrebările şi răspunsurile lui sunt încântătoare? Cum e posibil că eu
nu pot fi la fel?” Şi imediat apare gelozia. Urechea omenească şi
ochiul omenesc răspund amândouă cu gelozie. Dacă urechea aude
ceva bun despre altcineva, imediat apare gelozia. Dacă ochiul vede
pe altcineva care este frumos, imediat persoana devine geloasă.
Urechile şi ochii şi-au jucat rolul. Şi s-au dovedit a fi studenţi
nedivini şi nu i-am putut învăţa. Progresul lor a fost foarte
nesatisfăcător. Acum vreau noi studenţi şi am noi studenţi. Aceste
studente sunt inimile, în care va creşte unitatea – unitatea cu
Adevărul, unitate cu Lumina, unitatea cu Frumuseţea interioară,
unitatea cu ceea ce Dumnezeu are şi cu ceea ce Dumnezeu este.
Studenta – inima este aceea care are capacitatea să se identifice cu
Înţelepciunea, Lumina şi Beatitudinea Maestrului. Şi când se
identifică cu Maestrul îşi descoperă propria realitate: Adevărul,
Pacea, Lumina şi Beatitudinea infinită. Inima este adevărata
ascultătoare; inima este adevărata observatoare; inima este adevărata
studentă care devine una cu Maestrul, cu Realizarea Maestrului, cu
Viziunea Maestrului şi cu Lumina eternă a Maestrului. De acum
încolo, inima va fi unica mea studentă.

AŞTEPTAREA UMANĂ
ŞI ÎMPLINIREA DIVINĂ

Într-o bună zi, un discipol foarte apropiat al unui mare Maestru

spiritual a venit la Maestru şi i-a spus: “Maestre, mi-ai spus să nu
aştept nimic de la viaţă dar să aştept totul numai de la Dumnezeu. Eu
am credinţă în Dumnezeu, dar până când o să Îl văd faţă în faţă, cum
pot eu să aştept ceva de la El? Dacă văd o persoană s-ar putea să
aştept ceva de la ea, dar dacă nu o văd cum pot să aştept ceva de la
ea? Îmi văd mâinile şi aştept ceva de la mâinile mele. Îmi văd
membrele şi deoarece le văd, eu simt că le pot ruga să îmi facă o
favoare. Dar în cazul Lui Dumnezeu, din moment ce nu Îl văd, cum
pot să aştept ceva de la El?”
 Maestrul i-a răspuns: “Copilul meu, este adevărat că nu L-ai
văzut pe Dumnezeu, dar aş dori să îţi spun că sunt multe lucruri pe
care le primeşti şi care nu vin de la o acţiune a mâinilor sau a ochilor
tăi sau al oricărei părţi a corpului tău. Sunt multe lucruri pe care nu
le aştepţi de la tine şi nici de la altcineva, dar aceste lucruri se petrec
deşi nu vezi nici o cauză exterioară sau un efort exterior făcut de
către o persoană cunoscută ţie. Ele vin în Felul propriu al Lui
Dumnezeu, care este mult dincolo de imaginaţia ta.”
“Maestre, aceasta este adevărat. Dar trebuie să spun că foarte des,
atunci când aştept ceva de la Dumnezeu, aşteptările mele nu se
împlinesc.”
Maestrul l-a întrebat: “Când tu aştepţi ceva de la tine, se
împlinesc aşteptările tale întotdeauna?”
“Nu, Maestre.”
“Dacă nu poţi să le împlineşti pe toate câte le aştepţi de la tine,
de ce aştepţi ca Dumnezeu să îţi satisfacă toate cele pe care le aştepţi
de la El? Cineva aşteaptă ceva deoarece şi-a stabilit un ţel pentru
sine şi deci aşteaptă ca ţelul să ajungă la el sau vrea să meargă să îşi
atingă ţelul. Deoarece cineva are o determinare a minţii, fie atrage
destinaţia spre sine fie se duce el către destinaţia sa. Dar eforturile
proprii ale cuiva nu sunt întotdeauna suficiente pentru a avea succes.
Nicidecum! Există o forţă superioară care se numeşte Graţie,
Compasiunea Lui Dumnezeu. Când acea Compasiune Divină
coboară de Sus, nu mai există nimic ce să nu poţi să aştepţi de la
viaţa ta. Când Compasiunea Divină coboară, dacă ai o aşteptare
divină, ea este cu siguranţă împlinită.
De asemenea, la începutul călătoriei, căutătorul s-ar putea să aibă
un ţel mai inferior deoarece el încă nu este conştient de capacitatea
sa cea mai înaltă sau deoarece el nu este eliberat de dorinţele sale.
Dacă individul nu are o aspiraţie adevărată, sinceră, dacă nu este un
căutător autentic, atunci Dumnezeu îi va da numai ceea ce el vrea şi
aşteaptă în mod conştient. Dar dacă se roagă şi meditează însufleţit şi
deoarece Dumnezeu vede sinceritatea şi potenţialul său, de aceea
Dumnezeu nu va dori ca el să atingă un ţel mai inferior. Dumnezeu
ţine pregătit pentru acesta un ţel infinit mai înalt.
La început s-ar putea ca tu să aştepţi doar un pic de Lumină, dar
Dumnezeu te pregăteşte astfel încât să îţi poată da o expansiune
infinită de Lumină. La început s-ar putea să încerci să primeşti doar
o picătură de Nectar şi s-ar putea să simţi că ea este suficientă. Dar
Dumnezeu doreşte să te hrănească cu o cantitate foarte mare de
Nectar. Deci când eşti în totalitate sincer în viaţa ta spirituală, dacă ai
un ţel mai inferior, Dumnezeu s-ar putea să îţi interzică acel ţel
inferior deoarece El ţi-a pregătit un Ţel mai superior. Dar deoarece tu
nu vezi Ţelul mai superior, tu simţi că Dumnezeu nu este bun cu tine
şi că Lui nu Îi pasă de tine.”
“Ce este un ţel inferior sau un ţel mai mic?” a întrebat discipolul.
“Hai să îţi dau un exemplu” a replicat Maestrul. “Eu obişnuiam să
îmi doresc să fiu controlor de bilete în tren. Când eram copil, atunci
când venea un controlor de bilete în tren şi cerea biletele eram aşa de
fascinat de mişcările şi gesturile sale încât îmi doream să ajung exact
ca şi el. Şi acum iată! Am devenit un Maestru spiritual. A fi un
Maestru spiritual este o realizare infinit mai mare decât aceea de a fi
un controlor de bilete în tren. Deci Dumnezeu nu mi-a permis să îmi
ating acel ţel care era mai inferior.
Odată, cândva, am dorit să devin un mare atlet, un alergător foarte
rapid, dar Dumnezeu a vrut altceva. A dorit ca eu să devin un
alergător foarte rapid dar nu în viaţa exterioară ci în viaţa interioară.
Numele, faima şi realizările unui atlet care este un alergător campion
în viaţa exterioară, durează doar câţiva ani. E adevărat că el îi inspiră
pe cei tineri; dar inspiraţia pe care el o oferă este nimic în comparaţie
cu inspiraţia pe care o oferă un campion interior, un Maestru
spiritual. Când un Maestru spiritual oferă inspiraţie cuiva atunci
conştiinţa acelei persoane este elevată şi persoana respectivă merge
cu un pas mai departe către Ţelul cel mai înalt. Ţelul ultim poate fi
atins în cele din urmă cu ajutorul inspiraţiei şi aspiraţiei unui
Maestru.”
Discipolul i-a spus: “Dar Maestre, chiar şi atunci când aştept
Ţelul cel mai înalt de la Dumnezeu – Pacea, Lumina şi Beatitudinea,
în cantităţi infinite – chiar şi atunci aşteptările mele nu se împlinesc.”
“Fiul meu, când tu aştepţi Pace, Lumină şi Beatitudine de la
Dumnezeu, aceasta înseamnă că tu ţi-ai stabilit un ţel foarte înalt.
Dacă tu aştepţi ceva de la prietenii sau rudele tale sau de la vecinii
sau cunoscuţii tăi şi dacă ei nu vor să îţi dea atunci nu o vor face. Şi
de îndată ce tu nu primeşti nimic eşti nefericit deoarece simţi că deşi
ai fi meritat tu nu ai primit; sau tu simţi că ceilalţi nu vor să îţi dea
ceva din cauza geloziei sau fricii că ei nu vor fi capabili să îşi arate
supremaţia, dacă tu primeşti lucrul respectiv.
 Dar în cazul Lui Dumnezeu, dacă El nu Îţi dă ceva, nu este din
cauză că El este gelos pe tine sau deoarece El crede că dacă îţi dă
Infinitatea Sa, atunci nu îşi va putea păstra supremaţia. Nicidecum!
Tu s-ar putea să simţi că ceea ce ai primit este doar o picătură
micuţă, în timp ce lucrul pe care încă îl aştepţi este un ocean infinit;
dar când Dumnezeu îţi dă numai o picătură este din cauză că El
simte că până şi această picătură micuţă s-ar putea să fie prea mult
pentru tine. Dar treptat, Dumnezeu îţi creşte capacitatea şi va veni o
vreme când vei putea primi o picătură mare. Iar în final vei fi capabil
să primeşti oceanul însuşi.
Dacă tu aştepţi ceva de la Dumnezeu dar nu îl primeşti, fi sigur că
Dumnezeu are un motiv foarte bun şi legitim ca să nu îţi dea acel
lucru. Asta din cauză că El îţi va da ceva cu mult mai bun în viitor. Şi
de asemenea El îţi va spune motivul pentru care te refuză. Când El
nu îţi îndeplineşte aşteptările, El îţi dă Lumină. Prin intermediul
acelei Lumini, El îţi clarifică motivul pentru care El nu îţi dă ceea ce
aştepţi. Iară dacă El îţi dă imediat ceea ce ceri, atunci El de
asemenea îţi va spune motivul pentru care ţi-l dă acum. Deci copilul
meu dacă tu vrei să aştepţi ceva, aşteaptă nu de la tine, nu de la
altcineva, ci numai de la Dumnezeu.
Împlinirea aşteptărilor este în acelaşi timp o necesitate
omenească şi o satisfacţie divină. Când spunem că suntem
mulţumiţi, aceea este împlinirea aşteptărilor noastre. Dar această
împlinire a aşteptărilor noastre are loc într-un mod divin atunci când
ne predăm voinţa noastră Voinţei Lui Dumnezeu.
Altfel, ar trebui să ne rugăm la Dumnezeu, să medităm pe
Dumnezeu, să Îl venerăm pe Dumnezeu şi să încercăm să Îl
mulţumim pe Dumnezeu aşteptând dintr-un motiv greşit. Deoarece
ne-am rugat opt ore ne vom aştepta ca Dumnezeu să ne dăruiască un
zâmbet. Dar de unde ştim noi că primind un zâmbet de la Dumnezeu
viaţa noastră va fi imortalizată sau că primind altceva pe care l-am
dorit, viaţa noastră va fi împlinită?
Dacă aşteptăm de la Dumnezeu într-un mod divin, Realitatea se
va contura clar în noi; şi cu această Realitate, vom fi capabili să
mergem spre Nemurirea noastră, Ţelul nostru transcendental cel mai
înalt.”
 CINE ESTE MAI IMPORTANT:
GURU SAU DUMNEZEU

Într-o zi s-a întâmplat că un Maestru spiritual a fost martor la o

ceartă mizerabilă, la o dispută între doi dintre discipolii săi. Cei doi
discipoli erau cât pe ce să se ia la bătaie. Aşa că Maestrul s-a
apropiat de ei şi le-a spus: “Care este acum problema? De ce vă
certaţi şi vă luptaţi?”
Amândoi s-au plâns cu glas tare: “Maestre, Maestre ajută-ne!
Avem nevoie de îndrumarea ta. Avem nevoie de lumina ta.”
 Maestrul le-a răspuns: “Dacă amândoi vorbiţi în acelaşi timp, nu
pot să vă fac dreptate. Aşa că spuneţi-mi, unul dintre voi, ce vă
deranjează de fapt.”
Unul dintre ei a răspuns: “Maestre, mărul discordiei eşti tu şi
nimeni altcineva.”
“Poftim?” a spus Maestrul.
Discipolul a continuat: “El spune că Maestrul, Guru-l, este mai
important decât Dumnezeu. Eu spun că este imposibil; Dumnezeu
este cel mai important. El spune că Guru este mai important
deoarece Guru ne arată drumul, pavează calea şi Guru îl duce pe
discipol la Dumnezeu. El spune că deşi Lui Dumnezeu îi pasă de
toţi, chiar şi de cei adormiţi şi lipsiţi de aspiraţie, dacă cineva doreşte
imediat grija şi binecuvântarea de la Dumnezeu, el poate să le obţină
prin intermediul Guru-lui. Din acest motiv Guru este mai important.
Dar eu spun că nu este aşa; Dumnezeu este Acela care i-a dat lui
Guru această iubire şi compasiune; Dumnezeu este Acela care l-a
făcut pe Guru să fie un instrument care ajută omenirea. Deci pentru
mine, Dumnezeu este mai important.
El spune că există un Ţel, dar dacă cineva nu îl duce la Ţel – acel
cineva fiind Guru – atunci Dumnezeu va rămâne întotdeauna ceva
foarte îndepărtat. El spune: ‘Ţelul poate fi acolo, dar cine mă duce la
Ţintă? Eu nu pot merge singur fiindcă eu nu cunosc drumul. Deci
Guru este mult mai important deoarece Ţelul nu va veni la mine.’
Eu spun că nu este aşa, Ţelul s-ar putea să nu vină la mine, dar
Ţelul este Dumnezeu. Acum, dacă Guru te duce la Ţintă, la
Dumnezeu şi apoi Lui Dumnezeu nu îi pasă de tine, ce importanţă
mai are mesagerul? Guru poate să aducă pe cineva aproape de Ţel;
dar dacă Ţelului nu îi pasă de acea persoană atunci, bineînţeles,
călătoria este inutilă. O fiinţă omenească poate să ducă pe cineva la
un Maestru, dar dacă Maestrul nu este mulţumit de persoana pe care
i-ai adus-o atunci cazul este fără speranţă. Cel mai important lucru
este nu cine l-a adus pe discipol, ci acela care este mulţumit de
discipol. Dacă Dumnezeu este mulţumit de cineva, atunci este mai
mult decât suficient.
El spune că dacă Guru acceptă ca cineva să fie discipolul cel mai
drag lui, atunci el ia asupra sa legea karma-ei. Când tatăl ştie că fiul
său a făcut ceva greşit şi tatăl doreşte să îl salveze pe fiu, el ia
pedeapsa asupra sa. Acesta este Guru. Dar Dumnezeu este Tatăl
Universal. El are de-a face cu Legea Sa Cosmică. Dacă facem ceva
greşit, Dumnezeu ne va face să suportăm consecinţele; vom fi
pedepsiţi. El simte că Guru este mai important, deoarece Guru ia
asupra sa pedeapsa pe care o merită discipolul, în timp ce Dumnezeu
va respecta întotdeauna Legea Sa Cosmică.
Dar eu spun că nu este aşa, Dumnezeu nu ne pedepseşte;
Dumnezeu ne dă numai o experienţă. Cine pedepseşte pe cine?
Dumnezeu îşi are propria Sa experienţă în şi prin noi. Deci noi nu
primim nici o pedeapsă ci mai degrabă Dumnezeu se bucură sau
suferă în şi prin noi.
Mai mult de atât, Dumnezeu a existat şi înainte ca Guru să vină
în tărâmul manifestării şi Dumnezeu va continua să fie Dumnezeu
încă mult timp după ce Guru va părăsi tărâmul manifestării. Guru a
venit de la Dumnezeu şi se va reîntoarce la Dumnezeu, Sursa lui.
Dar Dumnezeu este infinit şi etern. Niciodată El nu va înceta să
existe. Dumnezeu este Totul; Guru este întruparea temporară.
Guru, eu am cea mai mare devoţiune faţă de tine. Deşi el spune că
tu eşti mai important decât Dumnezeu şi eu spun că Dumnezeu este
mai important; eu am cea mai mare încredere în tine. Ai vrea tu te
rog să ne luminezi în această problemă?”
Guru a spus: “Uite, dacă tu crezi că Guru este corpul, atunci Guru
nu este deloc important. Dacă tu crezi că Guru este sufletul, atunci
Guru şi Dumnezeu sunt la fel de importanţi; ei sunt unul şi acelaşi.
Dar dacă tu simţi că Guru este Sinele infinit, Eul Transcendental,
atunci tu trebuie să simţi că nici corpul lui Guru nici sufletul lui
Guru ci Supreme din el este Acela care este Sinele Transcendental.
Supreme este Guru, Guru-l tuturor. Dacă vrei să separi fizicul,
sufletul şi Eul Transcendental, dacă doreşti să le separi în trei părţi
diferite, atunci niciodată nu Îl vei Realiza pe Dumnezeu, niciodată
nu vei fi în stare să Realizezi Adevărul cel mai Înalt. Pentru a putea
să Realizezi Adevărul cel mai Înalt ar trebui să slujeşti aspectul fizic
al Maestrului, să iubeşti sufletul Maestrului şi să adori Eul
Transcendental al Maestrului. Lucrul cel mai important este să vezi
lumina nemărginită a Maestrului în fizicul său; să vezi conştiinţa
unităţii inseparabile în sufletul său şi Eliberarea eternă în Sinele său.
Doar atunci Maestrul şi Dumnezeu pot deveni unul.
Dumnezeu şi Guru sunt la fel de importanţi în Jocul Etern, în
Drama Divină.”
 TREBUIE SĂ ÎŢI URMEZI FIREA PROPRIE

(Un om sfânt înoată în râu. Un spectator stă leneş pe mal,

privindu-l. Omul sfânt vede un scorpion chiar în faţa lui. Fiindu-i
milă de sărmana creatură el o prinde, o ţine şi foarte încet, delicat
o pune pe pământ. În timp ce face acest lucru, scorpionul îl înţeapă
foarte tare. Omul începe să verse lacrimi de durere.)

OMUL SFÂNT: Am vrut să te salvez şi te-am salvat. Aceasta

este răsplata mea? În orice caz eu mi-am făcut datoria.
 (Câteva minute mai târziu scorpionul cade iarăşi în râu. Din nou
spectatorul observă.)

OMUL SFÂNT: O, sărmană creatură, din nou suferi. Îmi pare

rău de tine.

(El ridică din nou scorpionul şi îl pune pe pământ. Din nou

scorpionul îl înţeapă dar de data aceasta şi mai tare. El ţipă din
cauza durerii chinuitoare.)

CEL CARE PRIVEŞTE: Eşti un prost! De ce ai făcut asta?

Prima dată ai făcut o greşeală şi a doua oară ai repetat aceeaşi
greşeală.

OMUL SFÂNT: Prietene, ce pot să fac? Îmi stă în fire să iubesc,

firea mea este să salvez. În firea scorpionului stă să urască şi să
înţepe. Eu trebuie să îmi urmez firea şi scorpionul trebuie să îşi
urmeze firea. Dacă va cădea din nou în apă, eu îl voi ridica din nou
şi din nou, indiferent de câte ori va cădea. Voi fi rănit, voi plânge,
voi geme; dar nu îmi voi nega natura care este de a iubi, de a salva şi
de a îi proteja pe alţii.

(Imediat cel care a privit sare în râu pentru a-i atinge picioarele
omului sfânt.)

CEL CARE PRIVEŞTE: Tu eşti Învăţătorul meu; tu eşti Guru-l

meu. Am căutat şi mi-am dorit un Guru. Azi am găsit în tine pe
adevăratul meu Guru. Din moment ce sunt discipolul tău de acum
încolo dacă scorpionul cade în râu eu voi fi acela care îl va pune
înapoi pe pământ.

(Discipolul cântă.)

Amar bhabana
Amar kamana
Amar eshana
Amar sadhana
Tomar charane
Peyechhe ajike thai
Moher bandhan hiyar jatana
Timir jiban shaman shasan
Halo abasan nai nai ar nai.

[Gândurile mele, dorinţele mele, aspiraţia mea, disciplina vieţii mele

Şi-au găsit astăzi Raiul, la Picioarele Tale.
Legătura tentantă a ataşamentului şi durerile inimii,
Întunericul vieţii şi tortura morţii,
Nu le mai văd, nu le mai simt.]

(El îl ajută pe omul sfânt să iasă din râu. Acum Guru stă pe mal
şi se uită la privelişte. În câteva minute scorpionul cade iarăşi în
râu. Discipolul îl prinde, îl ţine şi îl pune pe pământ, dar pe el
scorpionul nu îl înţeapă.)

DISCIPOLUL: Cum se poate Maestre că nu am fost înţepat? Am

crezut că şi eu voi fi înţepat de scorpion. De două ori te-a înţepat fără
milă. Nu înţeleg.

MAESTRUL: Copilul meu, nu înţelegi? Să îţi spun? O să mă

crezi?

DISCIPOLUL: Te rog, te rog spune-mi. Te voi crede Maestre.

MAESTRUL: Scorpionul de asemenea are suflet şi sufletul lui i-

a spus că dacă te-ar fi înţepat, tu în loc să îl pui pe pământ, imediat l-
ai fi omorât. Scorpionul a ştiut că tu nu ai fi acceptat şi că nu i-ai fi
tolerat nerecunoştinţa. De la tine scorpionul nu a avut nici o
asigurare referitor la siguranţa sa. Scorpionul nu te-a împuns fiindcă
a simţit acest lucru. În cazul meu, sufletul scorpionului a ştiut că
niciodată nu o să îl omor, indiferent de câte ori m-ar împunge; eu
doar l-aş fi prins şi l-aş fi pus în siguranţă pe pământ. În lumea de zi
cu zi oamenii de asemenea se luptă, se ceartă şi îi ameninţă pe alţii
numai atunci când văd că adversarii lor sunt fie mai slabi fie nu sunt
dornici să lupte. Dacă văd că cineva este într-adevăr mai puternic
decât ei, atunci vor păstra tăcerea.

DISCIPOLUL: Maestre, ai discipoli?

 MAESTRUL: Am mulţi, mulţi discipoli.

DISCIPOLUL: Ce faci cu ei?

MAESTRUL: Dau şi iau, iau şi dau. Iau otrava din ei în fiecare

zi şi le dau nectar. Le iau aspiraţia şi le dau Realizarea. Iau de la ei
ceea ce au – ignoranţă şi le dau ceea ce am – înţelepciune. Ei îmi dau
asigurarea manifestării mele şi eu le dau asigurarea Realizării lor.
Avem nevoie unii de alţii. Tu ai nevoie de mine ca să-ţi goleşti în
mine impuritatea, imperfecţiunea, obscuritatea şi ignoranţa ta. Iar eu
am nevoie de tine ca să te pot umple cu de toate, cu tot ceea ce se
află în interiorul meu. Astfel ne împlinim unul în celălalt. Natura ta
este să îmi dai ceea ce ai: impuritate, obscuritate, imperfecţiune,
limitări, legături şi moarte. Natura mea este să îţi dau ceea ce am:
puritate, iubire, bucurie, lumină, binecuvântare şi perfecţiune. Când
natura ta intră în natura mea şi esenţa mea intră în esenţa ta, amândoi
suntem întru-totul manifestaţi şi împliniţi. Astfel căutătorul şi
Învăţătorul îl împlinesc pe Pilotul Etern, pe Supreme.

DOI DISCIPOLI

(Doi discipoli se află într-o cameră din ashram-ul Maestrului

lor.)

PRIMUL DISCIPOL: Ţi-am spus, ţi-am spus!

AL DOILEA DISCIPOL: Ce mi-ai spus?

PRIMUL DISCIPOL: Ţi-am spus că Maestrul nostru nu are

nimic. Nimic! El nu are nici o putere spirituală. El nu are nici o
putere ocultă. El ştie doar să vorbească. El vorbeşte despre Realitatea
Transcendentală şi Conştiinţa Universală şi despre toate câte poate să
le facă cu puterea lui ocultă. Dar toate sunt minciuni. El ştie cum să
vorbească şi noi ştim cum să ascultăm. Dar el nu are nimic, nimic.
Uită-te cum suferă de trei luni de reumatism. Dacă ar fi avut o iotă
de putere ocultă, el s-ar fi putut autovindeca.

AL DOILEA DISCIPOL: Inima mea îmi spune că el are

capacitatea de a se vindeca, dar că Dumnezeu i-a cerut să aibă
această experienţă.

PRIMUL DISCIPOL: El spune că ne ia karma, dar noi nu am

făcut nimic. Eu nu am făcut nimic greşit. Tu şi ceilalţi discipoli nu
aţi făcut nimic greşit. Ceea ce se întâmplă este că el dă vina pe noi
atunci când el face ceva greşit. Cine ştie cu ce a greşit în lumea
interioară? De aceia îşi primeşte pedeapsa. Iar în exterior dă vina pe
noi.

AL DOILEA DISCIPOL: El niciodată nu aruncă vina asupra

noastră. Iar eu îl cred atunci când spune că ne ia karma.

PRIMUL DISCIPOL: Tu îl crezi? Atunci crede-l. Stai cu el şi

suferă. Mori cu el.

AL DOILEA DISCIPOL: O să mor cu el. Şi nu doar o să mor cu

el dar voi muri pentru el.

PRIMUL DISCIPOL: Dumnezeu a creat două categorii de

oameni pe Pământ: o categorie pentru a înşela, iar cealaltă categorie
pentru a fi înşelaţi; o categorie pentru a fi escroci iar cealaltă
categorie pentru a se profita de ei.

(Intră Maestrul. Primul discipol începe să se îndepărteze. Cel de

al doilea discipol se pleacă atingând picioarele Maestrului.)

MAESTRUL (către primul discipol): Deci tu ştii că eu nu am

nici o capacitate, că doar mă laud? Atunci, eu nu sunt Maestrul
potrivit pentru tine. Vei face cel mai bun lucru dacă vei merge la un
alt Maestru sau vei aştepta să vină la tine Maestrul potrivit. Pleacă de
la mine. Du-te acasă şi trăieşte în pace. (Către cel de al doilea
discipol): Tu crezi în mine. Acum spune-mi, tu simţi într-adevăr că
iau în corpul meu ignoranţa şi imperfecţiunile tale? Sau doar o spui
deoarece ai studiat filozofia mea şi cărţile scrise de alţii? Ai citit
despre Ramakrishna care a luat impurităţile, imperfecţiunile şi
ignoranţa discipolilor săi şi a suferit atât de mult. Mulţi, foarte mulţi
Maeştrii spirituali au făcut la fel. Crezi că eu o spun numai din cauză
că aşa de mulţi dintre ei au spus-o? Crezi că eu numai vorbesc sau tu
crezi că eu într-adevăr iau aceste lucruri de la tine?

AL DOILEA DISCIPOL: Maestre, eu ştiu ce iei de la mine. În

fiecare zi îmi iei nesinceritatea, întunericul, impuritatea, gelozia,
îndoiala, nesiguranţa şi multe alte imperfecţiuni. Unde se duc ele?
Eu ţi le dau iar ele vin la tine. Dacă nu mai este nimeni altcineva pe
Pământ care să creadă astfel, nici că îmi pasă. Chiar dacă tu îmi spui
că nu le iei, că este karma ta, eu nu te voi crede. Eu ştiu că
Dumnezeu îţi dă această experienţă pentru binele meu. Dacă eu aş fi
trecut prin experienţa respectivă, poate că aş fi murit.

MAESTRUL: Copilul meu, sunt două motive din cauza cărora

sufăr. Unul dintre motive este că eu iau asupra mea povara,
imperfecţiunile, defectele nedivine ale discipolilor mei apropiaţi.
Aceasta este ceea ce Supreme vrea ca să fac. Sunt două metode de a
lua karma. O modalitate este să o iei asupra ta şi să suferi, iar
cealaltă modalitate este să arunci imperfecţiunile discipolilor în
Conştiinţa Cosmică. Dar calea cea mai uşoară, infinit mai uşoară este
să le iei asupra ta. Este o modalitate directă. Tu suferi şi eu imediat te
ating şi îţi iau suferinţa. Cealaltă modalitate este ca şi cum te-aş
purta într-un alt loc, la Conştiinţa Universală. Conştiinţa Universală
poate fi văzută ca şi un morman de deşeuri. Eu îţi iau impurităţile,
imperfecţiunile şi le fac pachet. Apoi trebuie să car acel pachet acolo
şi să îl arunc. Dar în celălalt caz doar te ating şi ca un magnet îţi iau
suferinţele, durerile, defectele nedivine. Această cale este mai simplă
şi de aceea o aplic. Dumnezeu vrea ca să fac aşa.
Eu îi spun Lui Dumnezeu: “Doamne, copiii mei mă iubesc aşa de
mult iar eu nu îi iubesc, nu îi mulţumesc.” Atunci Dumnezeu îmi
spune: “Uită-te cum suferi pentru ei. Uită-te la propria ta iubire,
copilul Meu – cât de sincer şi cât de devotat îi iubeşti. Tu simţi că în
perfecţiunea copiilor tăi se află perfecţiunea ta, ceea ce este perfect
adevărat. Ei te iubesc tocmai din cauză că simt că dacă te pot acapara
atunci vor câştiga totul. Te iubesc pentru a te putea avea; tu îi iubeşti
pentru ca să poţi să îi aduci la Mine. Tu îi iubeşti deoarece simţi că
dacă îi poţi aduce la Mine, atunci ţi-ai jucat rolul. Iubindu-te ca să te
poată avea pentru ei, la rândul lor ei simt că şi-au jucat rolul lor. Şi
când tu îi iubeşti, când îi aduci la Mine, la al tău Cel Prea Înalt,
atunci tu simţi că ţi-ai îndeplinit rolul.”
De asemenea Dumnezeu mi-a mai dat încă un motiv ca să sufăr.
Mulţi oameni vin la mine numai cu dorinţe, pofte, rugăminţi. Ei vin
la mine doar ca să le împlinesc dorinţele. Dar dacă văd că sunt
paralizat de durere, că şi eu sunt expus la boli şi suferinţe, că eu sunt
la fel de vulnerabil ca şi ei atunci îşi spun: “El este un invalid, este
neajutorat. Cum poate în vreun fel să ne ajute? Cu ce este mai bun
decât noi?” Ei simt că cel mai bun lucru pentru ei este ca să meargă
la altcineva care îi poate ajuta, aşa că mulţi pleacă. Dar realitatea este
că Dumnezeu vrea ca aceşti oameni să mă părăsească. Când ei
pleacă, barca mea devine mai uşoară şi poate atunci să meargă mult
mai repede către Ţel. Dumnezeu vrea ca oamenii lipsiţi de aspiraţie
să îl părăsească pe Maestru şi astfel ambarcaţiunea Maestrului să
devină mai uşoară.
Deci acestea sunt motivele pentru care sufăr. Când un discipol
sincer vede că sufăr în locul lui, îşi spune: “Dacă îmi iubesc cu
adevărat Maestrul, atunci ar trebui să îi ofer numai bucurii.” Aşa că
discipolul face o promisiune, o promisiune interioară: “Vreau ca el
să fie în totdeauna mândru de mine. Nimic nu mă va bucura mai
mult decât să văd că Maestrul este întotdeauna mândru de mine.”
Aşa că discipolul nu mai face şi alte greşeli iar Maestrul devine
fericit şi mândru.

(Primul discipol se închină şi îi atinge picioarele Maestrului.)

PRIMUL DISCIPOL: Maestre, atâta vreme am fost o creatură

lipsită de credinţă şi inumană. De azi înainte voi fi discipolul tău
credincios şi devotat

AL DOILEA DISCIPOL: Maestre, eu ţi-am fost atâta vreme un

discipol devotat şi credincios. Astăzi mi-ai spus secretul suferinţei
tale. De azi încolo mă consider o parte importantă şi conştientă a ta.
Mă consider un braţ al tău. Maestre, compasiunea ta este unica
mântuire a vieţii mele.
 PRIMUL DISCIPOL: Maestre, iertarea ta este unica mântuire a
vieţii mele.

MAESTRUL (către primul discipol): Recunoscându-ţi prostia şi

ignoranţa ai adus în prim plan divinitatea ta. (Către cel de al doilea
discipol): Prin faptul că m-ai recunoscut, că ai recunoscut Adevărul
spiritual tu ai manifestat pe Pământ Divinitatea Lui Dumnezeu. Tu ai
manifestat pe Pământ Voinţa Divină.
 CALEA NOASTRĂ

Cele ce urmează fac parte dintr-un discurs ţinut de Sri Chinmoy în

care el descrie Calea sa spirituală.

Calea noastră este în esenţă Calea inimii şi nu Calea minţii. Asta

nu înseamnă că noi criticăm Calea minţii. Departe de noi această
intenţie. Noi doar simţim că această Cale a inimii ne conduce mai
repede spre ţelul nostru. Să presupunem că vreau să ajung într-un loc
aflat la o distanţă de 300 de mile. Pot să ajung la destinaţie fie
mergând pe jos fie luând avionul. Fără îndoială, voi ajunge la
destinaţie mult mai repede dacă zbor cu un avion cu reacţie. Similar,
ne vom atinge ţelul mult mai repede dacă ne folosim inima care
aspiră şi nu mintea care se îndoieşte. Inima este în întregime iubire.
Mintea este adesea în totalitate confuză. Când vorbim despre inimă
ne referim la inima spirituală, care este inundată de Iubire Divină.
Inima este extraordinar de importantă deoarece înăuntrul ei se
găseşte prezenţa vie a sufletului. Într-adevăr, conştiinţa sufletului se
răspândeşte în întreg trupul, însă locul adevărat al sufletului este în
interiorul inimii. Sufletul are totul: Pace, Lumină şi Beatitudine în
măsură nemărginită. Primim aceste calităţi divine în interiorul inimii
noastre, direct de la suflet. Iar din inimă putem să le aducem pe drept
cuvânt în minte, în vital şi în fizic.
Dumnezeu este extrem de simplu. Noi suntem aceia care ne
gândim la El ca la cineva care este complex. El vorbeşte în limbajul
cel mai simplu, doar că noi nu Îl înţelegem. Toţi suntem surzi. Am
fost surzi de milenii. Bietul Dumnezeu vorbeşte necontenit şi
neobosit dar nu avem timp să Îl ascultăm.
Calea noastră este o Cale a simplităţii. Un copil este simplu; el îşi
iubeşte mama. Nu trebuie să iubească pe nimeni altcineva; mama lui
este pentru el întreaga lume. El se dedică mamei. Dacă mama îi cere
să facă ceva, el o ascultă. Un copil este atât de simplu încât încearcă
să facă totul pentru a-şi mulţumi mama; şi mulţumind-o el face
lucrul just şi îşi atinge ţelul cel mai înalt.
În viaţa obişnuită, dacă cineva iubeşte o altă persoană, atunci îşi
petrece cea mai mare parte a timpului său cu acea persoană. El îşi
dăruieşte timpul preţios acelei persoane. Dacă este vorba de
adevărată iubire omenească – nu despre Iubirea divină ci despre cea
umană – atunci uneori el se supune capriciilor celuilalt chiar dacă
acestea sunt absurde. El se supune deoarece cei doi şi-au format o
legătură interioară şi exterioară prin puterea iubirii lor. Deci, dacă
cineva iubeşte pe altcineva, atunci este pregătit să-şi sacrifice chiar
preţioasa sa înţelepciune.
În viaţa spirituală lucrurile sunt total diferite. Iubirea divină nu ne
leagă niciodată. Dimpotrivă ne extinde şi ne eliberează. Când vedem
şi simţim că suntem eliberaţi, simţim înăuntrul nostru o obligaţie
divină de a înfăptui ceva pentru Pilotul nostru Interior. Cum putem
să rămânem indiferenţi faţă de Acela care ne-a dăruit totul, care ne-a
adus mesajul Iubirii şi Compasiunii divine? Ar fi cu putinţă ca noi să
nu Îi dăruim ceva în schimb? Dacă rămânem în viaţa noastră
exterioară atunci doar vom încerca să apucăm şi să posedăm totul,
chiar dacă aparţine altora. Însă dacă trăim în suflet, încercăm
necontenit să dăruim tot ceea ce avem şi tot ceea ce suntem Pilotului
Interior. Iubirea divină înseamnă dăruirea sinelui.
Însă nu este îndeajuns doar să dăruieşti ceva, să oferi ceva.
Trebuie să fie dăruit cu entuziasm şi cu un puternic îndemn lăuntric.
Noi I-l dăruim Pilotului Interior din noi şi din ceilalţi. Când îi dăruim
ceva altuia, trebuie să simţim că I-l dăruim Divinului din cealaltă
persoană, Lui Supreme din el, care are nevoie de acest ajutor de la
noi. Când dăruim Iubire divină altuia, trebuie să o facem cu bucurie
şi însufleţit. Însă, în timp ce dăruim, nu trebuie să simţim că îi facem
celeilalte persoane o mare favoare şi că deoarece ne aflăm în situaţia
de a îl ajuta îi suntem astfel superiori. Nicidecum! Trebuie să simţim
că Dumnezeu ne-a dat marea şansă de a-i fi de folos şi ar trebui să îi
fim recunoscători acelei persoane care ne-a pus în postura de o ajuta
sau de a Îl sluji pe Supreme din ea. Trebuie să avem un sentiment de
recunoştinţă că am devenit instrumentul Său ales, deşi ar fi putut
alege foarte uşor pe altcineva în locul nostru. Trebuie să ne arătăm
recunoştinţa necontenită doar pentru faptul că ne-a folosit. Acest fel
de devoţiune reprezintă serviciul nostru dezinteresat.
Apoi vine abandonul. Acest abandon nu reprezintă supunerea
unui sclav în faţa stăpânului său. Un stăpân obişnuit va vedea greşeli
în natura sclavului său, în timp ce va crede că el este întotdeauna
perfect. Însă în cazul Lui Supreme nu se întâmplă de loc aşa. Când
El se ocupă de noi, El simte că imperfecţiunile noastre sunt propriile
Sale imperfecţiuni. Atunci când vede greşeli în natura noastră
omenească El simte că sunt ale Sale. Până când noi nu suntem
desăvârşiţi Dumnezeu nu se va simţi pe Sine Desăvârşit. El este într-
adevăr Omniscient, Omnipotent şi Omniprezent. Însă atunci când
este vorba despre manifestarea perfecţiunii aici pe Pământ,
Dumnezeu simte că El este încă imperfect în mine, în tine şi în toţi
cei din jur. Mesajul perfecţiunii desăvârşite nu s-a ivit încă pe
Pământ. Ne abandonăm Lui Dumnezeu din toată inima ştiind foarte
bine că nu avem şi nu suntem mai nimic. Dacă Îi dăm nimicnicia
noastră devenim un instrument ales al Lui Supreme şi Îi permitem
Perfecţiunii Sale să se dezvolte în noi.
Iubirea, împlinirea şi Dumnezeu merg întotdeauna alături.
Dumnezeu nu va fi niciodată mulţumit cu ceva incomplet, nerealizat,
neîmplinit şi nemanifestat. El doreşte de la noi Realizarea,
Revelarea, Manifestarea şi Desăvârşirea. Dacă aceste lucruri nu se
împlinesc în această viaţă, atunci va trebui să ne mai încarnăm de
câteva ori. Însă Dumnezeu nu va îngădui nimănui să rămână
nerealizat şi neîmplinit. Astăzi este vremea ca tu să Îl Realizezi pe
Dumnezeu. Mâine va fi vremea ca prietenul tău să Îl Realizeze pe
Dumnezeu. Poimâine va sosi timpul ca altcineva să-L Realizeze pe
Dumnezeu. Există pentru fiecare persoană o oră pe care noi o numim
“Ora Aleasă a Lui Dumnezeu”. La Ora aleasă de El persoana este
obligată să Îl Realizeze pe Dumnezeu.
Noi simţim că această Cale este mult mai uşoară şi mai eficientă
în sensul că nu trebuie să citim milioane de cărţi pentru a cunoaşte
care este Adevărul. Nu trebuie să ne punem la treabă mintea toată
ziua bună ziua pentru a ştii cum arată Adevărul. Nicidecum!
Adevărul este înăuntrul nostru şi plânge pentru a ieşi la iveală. Însă,
din nefericire, am ţinut uşa închisă şi nu îi îngăduim Adevărului să
iasă la lumină.
Şi cum putem acum să eliberăm Adevărul din celula închisorii
sale? Din nou, trebuie să vă spun că prin intermediul iubirii. Iubire
pentru cine? Iubire pentru Dumnezeu. Şi Cine este Dumnezeu?
Dumnezeu este partea iluminată cea mai înaltă din noi. Dumnezeu
nu este nimic altceva sau altcineva. Eu am un cap şi două picioare.
Haideţi să spunem că partea mea cea mai înaltă este reprezentată de
cap, iar partea mea cea mai joasă este reprezentată de picioare, de
ignoranţa mea. Eu ştiu că ambele părţi cea mai înaltă şi cea mai joasă
sunt ale mele. Partea cea mai joasă trebuie să pătrundă în cea înaltă
pentru a fi transformată, eliberată şi împlinită. Partea cea mai înaltă
trebuie să pătrundă în cea joasă pentru a fi revelată şi manifestată.
Pe Calea noastră simţământul identificării este absolut necesar.
Partea cea mai înaltă trebuie să îşi simtă unitatea deplină cu partea
cea mai joasă. Iar partea cea mai joasă trebuie să îşi simtă unitatea
deplină cu partea cea mai înaltă. Nu mai este nevoie să vă spun că
partea cea mai înaltă îşi simte întotdeauna unitatea cu partea cea mai
joasă. Partea cea mai joasă este aceea căreia i se pare foarte greu să
fie una cu partea cea mai înaltă din cauza temerii, îndoielii şi
geloziei sale.
Ce fel de angajament este necesar pentru a urma Calea noastră?
Nu este ca acela pe care îl faci atunci când pătrunzi în alte organizaţii
spirituale sau culturale. În cazul acestor organizaţii s-ar putea să
trebuiască să plăteşti o taxă permanentă. Însă atunci când eu îţi cer să
îţi asumi un angajament este altceva. Ei îţi spun că dacă tu vezi ceva
în mine, dacă vezi şi simţi Lumina din interiorul meu, atunci dacă
doreşti să urmezi Calea noastră poţi să o faci. Nu vor fi nici un fel de
pretenţii financiare. Nu va trebui să îmi dai 5 sau 10 dolari sau
altceva de acest fel. Nicidecum! Aici este vorba doar de propria ta
aspiraţie – de cât de consecvent şi de sincer poţi fi în viaţa spirituală.
Dacă nu eşti sincer, atunci nu vei fi în măsură să alergi repede. Însă
dacă eşti sincer şi consacrat atunci vei alerga foarte repede.
Angajamentul pe care îl cer de la voi pentru a urma Calea noastră
este consecvenţa în aspiraţia şi în meditaţia voastră şi un plânset
interior sincer. Nu cer nimic altceva de la nici un discipol.
Calea noastră, Calea Inimii, este de asemeni o Cale a acceptării.
Trebuie să acceptăm lumea. Dacă intrăm într-o peşteră din Himalaya
ori dacă stăm pe vârful unui munte şi plângem după satisfacţia şi
realizarea noastră personală, atunci nu vom face nimic pentru lume.
Ar fi cam aşa: eu voi mânca mâncare după pofta inimii mele şi îi voi
lăsa pe fraţii mei flămânzi şi nehrăniţi. Asta nu este bine. Dacă sunt
cu adevărat o fiinţă omenească, trebuie să am grijă ca fraţii mei să
mănânce alături de mine. Doar mâncând împreună vom primi
satisfacţia cea mai mare.
Similar, în viaţa spirituală, adevăraţii Maeştrii spirituali simt că
este datoria lor sfântă să mănânce în faţa omenirii şi să îşi împartă
mâncarea spirituală cu ea. Dar dacă omenirea în ansamblul ei nu
vrea să mănânce aşa cum ar trebui, dacă mulţi încă dorm şi nu au
simţit foamea spirituală, atunci ce poate face un Maestru spiritual?
Însă dacă există câţiva căutători cu adevărat înfometaţi, Maestrul
spiritual le va spune: “Masa este pregătită. Haideţi să mâncăm
împreună.”
Pe Calea noastră, aceea a acceptării, trebuie să ştim că Pământul
este încă departe de desăvârşire. Însă, până când nu vom accepta
conştiinţa Pământului, cum vom putea să o desăvârşim? Dacă cineva
are o durere, trebuie să îl masez. Doar atunci durerea va dispare.
Similar, dacă Pământul nu este desăvârşit într-un anumit loc, trebuie
să îl ating cu aspiraţia şi cu grija mea. Doar aşa îl pot transforma. Cât
timp conştiinţa Pământului nu este pe deplin realizată, eu voi încerca
să rămân pe Pământ pentru a sluji omenirea cu ajutorul conştiinţei
mele interioare.
 NOTE

Supreme – cuvânt englez care înseamnă Supremul; cel mai

important; cel mai măreţ. Semnificaţia acestui cuvânt pentru Sri
Chinmoy este Supremul, Cel Prea Înalt, Divinul Absolut. În acest
context Sri Chinmoy foloseşte expresia ca sinonim al cuvântului
“Dumnezeu”, ca fiind ceva viu, intim, încântător, minunat şi totodată
ceva dinamic şi în continuă mişcare, un Dumnezeu al experienţei şi
realizării. Aceasta este o expresie universală ce se adresează tuturor
limbilor şi are un efect mantric foarte puternic, cu un sens greu de
descris. Pentru Sri Chinmoy pur şi simplu “Supreme” înseamnă
totul.

Pilotul Interior – sau Pilotul Supreme. Acest Conducător Interior

reprezintă divinul care există în noi, care ne îndrumă şi care ne
călăuzeşte. Înseamnă Supreme interior sau Fiinţa noastră cea mai
tainică, de care trebuie să ascultăm şi cu care trebuie să devenim una,
aceasta fiind îndatorirea cea mai înaltă a omului.

Guru – este un cuvânt sanskrit care înseamnă “cel care

iluminează” şi se foloseşte atunci când i te adresezi unui Maestru
spiritual.

Yoga – este un cuvânt sanskrit care înseamnă “uniunea cu

Dumnezeu”.

Aspiraţie – înseamnă o viaţă focalizată în mod conştient spre

interior, o “flacără interioară ce se înalţă”, ce încearcă să ajungă la
adevărul ultim, la ţelul ţelurilor, la Realizarea Sinelui sau la
Realizarea Lui Dumnezeu.

Realizarea Lui Dumnezeu – înseamnă recunoaşterea,

identificarea şi realizarea Divinului din noi, precum şi unitatea
noastră conştientă cu Conştiinţa Universală, cu Atotcunoaşterea, cu
Infinitul. Eternitatea şi nemurirea sunt ţelurile finale ale tuturor
sistemelor yoga.
 Lumea vitală – Sri Chinmoy împarte existenţa umană în cinci
planuri: corpul, vitalul, mintea (raţiunea, intelectul), inima spirituală
şi sufletul (spiritul). Partea vitală cuprinde toate energiile vitale,
emoţiile şi dinamismul vieţii omeneşti. În regiunile inferioare ale
vitalului găsim toate însuşirile animale ca de exemplu: agresivitatea
şi sexualitatea.

Abandon – în limba engleză “surrender”. Mai înseamnă şi a ceda,

a capitula necondiţionat, a se preda.

Ashram – este un cuvânt sanskrit care înseamnă “comunitate

spirituală”.

Karma – este un cuvânt sanskrit care se referă la legea acţiunii şi

reacţiunii. Conform tradiţiei hinduse noi suportăm consecinţele
acţiunilor noastre iar atunci când obţinem Eliberarea suntem eliberaţi
de karma şi nu ne mai supunem legilor acesteia.
 Despre Sri Chinmoy

Sri Chinmoy s-a născut în 1931, în

Bengal, India. El este un Maestru
spiritual în totalitate Realizat şi
dedicat în a-i inspira şi a-i servi pe
aceia care caută un înţeles mai
profund al vieţii. Încă din anii
copilăriei a avut multe experienţe
mistice profunde iar la vârsta de
doisprezece ani a intrat într-un
ashram. Viaţa sa din ashram a
inclus o practică spirituală intensă care cuprindea meditaţii de
până la 14 ore pe zi, scrierea de poezii şi esee, compunerea de
cântece devoţionale şi practicarea atletismului. Aici şi-a petrecut
următorii douăzeci de ani în rugăciuni şi meditaţii intense,
perfecţionându-şi viziunea interioară şi atingând stadiul de
unitate cu Dumnezeu pe care diverse tradiţii îl numesc Iluminare
sau Realizarea Lui Dumnezeu.
Sri Chinmoy şi-ar fi petrecut restul vieţii într-o transă de
samadhi menţinând doar o conexiune minimă cu lumea fizică,
dar o comandă interioară l-a determinat să părăsească India şi
să îşi ofere Realizarea omenirii care aspiră. Din 1964 s-a mutat
la New York şi de atunci au fost înfiinţate o serie de “Centre Sri
Chinmoy” în întreaga lume.
El este un susţinător al “Căii Inimii” ca fiind cea mai simplă
cale de a face un progres spiritual. El ne învaţă că meditând
asupra inimii spirituale, căutătorul spiritual poate să îşi
descopere propria comoară interioară de pace, lumină şi iubire.
După Sri Chinmoy, rolul unui Maestru spiritual este de a-l ajuta
pe căutător să trăiască astfel încât aceste bogăţii interioare să îi
lumineze viaţa. El îşi educă discipolii în viaţa lor interioară şi le
elevează conştiinţa nu doar dincolo de aşteptările lor dar şi
dincolo de imaginaţia lor. În schimb le cere discipolilor săi să
mediteze consecvent şi să încerce să îşi cultive calităţile
interioare.
 Sri Chinmoy ne învaţă că iubirea este calea cea mai directă de
a ne apropia de Supreme. Când un copil mic simte iubire pentru
tatăl său, nu contează cât de mare este tatăl său în ochii lumii;
prin intermediul iubirii copilul simte doar unitatea cu tatăl său şi
cu posesiunile acestuia. Această apropiere raportată la Supreme
îi permite căutătorului să simtă că Supreme împreună cu
Eternitatea, Infinitatea şi Nemurirea Sa, îi aparţine în totalitate
căutătorului. Sri Chinmoy simte că această filozofie a iubirii
exprimă legătura cea mai profundă dintre om şi Dumnezeu, care
sunt aspectele unite ale aceleaşi Conştiinţe. În jocul vieţii omul se
împlineşte pe sine prin Supreme realizând că Dumnezeu este
Sinele cel mai înalt al omului. Supreme se revelează pe Sine prin
om, care îi serveşte ca instrument în transformarea şi
perfecţionarea lumii.
Calea lui Sri Chinmoy nu se încheie odată cu obţinerea
Realizării. Odată ce L-am Realizat pe Cel Prea Înalt, mai este
necesar să manifestăm această realitate în lumea din jurul
nostru. După cum spune Sri Chinmoy: “Să te urci într-un pom de
mango este grozav dar nu este suficient. Trebuie să coborâm din
nou ca să distribuim mango-urile şi să facem omenirea să fie
conştientă de semnificaţia lor. Până când nu facem asta, rolul
nostru nu este încheiat şi Dumnezeu nu va fi niciodată satisfăcut
şi nici împlinit.”
Conform tradiţiei spirituale indiene, Sri Chinmoy nu a
accepată plată pentru îndrumarea sa spirituală şi nici pentru
concertele sau meditaţiile publice pe care le ţine. Unica sa taxă
este plânsul interior sincer al căutătorului. Iar când acceptă un
discipol îşi asumă responsabilitatea completă pentru progresul
interior al căutătorului. Sri Chinmoy acceptă ca studenţi pe
căutătorii de pe diverse nivele de dezvoltare, de la începători la
foarte avansaţi şi cu iubire îi călăuzeşte în interior şi în exterior
conform nevoilor individuale.
Sri Chinmoy a trăit o viaţă foarte activă, demonstrând că
spiritualitatea nu înseamnă să evadezi din lume ci să o
transformi. A ţinut discursuri la nenumărate Universităţi iar din
1984 a susţinut 770 de Concerte dedicate Păcii.
 Fiind un scriitor prolific a publicat peste 1 550 de cărţi
spirituale de poezie, aforisme, esee, scurte povestiri, piese de
teatru şi discursuri. De asemenea a pictat peste 150 000 de
picturi numite Jharna – Kala (Sursa izvor a Artei), a desenat
peste 13 milioane de păsări numite “Dream – Freedom – Peace –
Birds” şi a compus peste 16 000 de cântece.
A fost un atlet şi a crezut în beneficiile spirituale ale mişcării
fizice. Sri Chinmoy a fost jucător de tenis, un cunoscut ridicător
de greutăţi care a stabilit o serie de recorduri mondiale. Pentru a
demonstra că pacea interioară obţinută prin meditaţie poate fi o
sursă de putere a ridicat obiecte cântărind peste 7 000 pounds
(3,5 tone) folosind doar un singur braţ. A alergat 21 de
maratoane şi 5 ultramaratoane. El şi-a încurajează discipolii să
participe la diverse întreceri sportive. Sub călăuzirea sa “Echipa
internaţională de maraton Sri Chinmoi” organizează sute de
crosuri incluzând cea mai lungă alergare din lume Crosul de 1
300 de mile (5 000 de km) precum şi alergarea bianuală pentru
pace “Peace Run”
De asemenea există un program denumit “Sri Chinmoy Peace
Blossoms” care cuprinde o serie de repere (oraşe, munţi, lacuri,
cascade, parcuri, state, peste 150 de naţiuni) care au fost
dedicate păcii.
Sri Chinmoy a intrat în Mahasamadhi – procesul mistic prin
intermediul căruia Maeştrii spirituali îşi părăsesc corpul - în
dimineaţa zilei de 11 octombrie 2007.
 ALTE CĂRŢI ALE ACELUIAŞI AUTOR APĂRUTE ÎN
LIMBA ROMÂNĂ:

MEDITAŢIA - Desăvârşirea omului întru bucuria Divinului

– prezentată cu simplitatea şi claritatea care au devenit pecetea
scrierilor lui Sri Chinmoy, această carte este într-adevăr una dintre
cele mai cuprinzătoare ghiduri despre meditaţie scrise vreodată.
Unele dintre subiectele tratate sunt: tehnici de meditaţie eficiente
care pot fi învăţate de toată lumea; cum să îţi linişteşti mintea;
dezvoltarea puterii de concentrare; menţinerea păcii interioare în
permanenţă; deschiderea centrului inimii pentru a descoperi
puterea sufletului; cum să te rogi cu adevărat ... plus o secţiune
specială în care Sri Chinmoy răspunde întrebărilor.

IDEALURILE VIEŢII ÎNTRU DUMNEZEU – SAMADHI

ŞI SIDHI – această carte este o relatare direct de la sursă a
stărilor de conştiinţă pe care doar câţiva Maeştrii spirituali le-au
experimentat vreodată. Nu este o carte teoretică sau filozofică ci o
descriere plină de viaţă şi detaliată a posibilităţilor cele mai
îndepărtate ale conştiinţei umane.

ARIPILE BUCURIEI – această carte cuprinde parabole,

anecdote, poveşti, poeme ce oferă trăiri interioare pline de
prospeţime despre fiecare şi despre relaţia noastră cu lumea
exterioară; aforisme ce pot fi folosite ca şi afirmaţii personale;
imagini ce evocă şi oferă un suport plin de inspiraţie în practica
iluminării; găsirea propriei căi spre pacea interioară.

ÎNVĂŢĂTURA TĂCUTĂ – această expunere simplă ne arată

în detalii uimitor de clare atât teoria cât şi practica meditaţiei. Sri
Chinmoy simte că spiritualitatea este o căutare obişnuită aşa cum
toată lumea doreşte la un moment dat în viaţă ceva mult mai
profund în interior. Şi după cum spune autorul: “Toţi Maeştrii
spirituali adevăraţi ne învaţă meditaţia în tăcere.”

Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul:

www. srichinmoy.org