Lupul i motanul de Alecu Donici Un lup odat au intrat, De fric, nu de voie bun, Scpnd viaa, la un sat.

El se gonea din urm De ctre vntori cu pute narmai i cini ntrtai; Iar un aa alai s nu dea Dumnezeu Nici la vrjmaul meu. n dezndjduire, Srmanul lup cta oriunde mntuire i, ntlnind pe un motan, Prieten de mai an, i zice: "Frioare! Tu nu tii undeva aici a mea scpare?" - Ba tiu - rspunse el - alearg la Trifan, C este foarte blnd i milostiv ran. - Oh! nu pot, ctre dns' sunt tare vinovat, Cci ast-iarn lui viica i-am mncat. - Apoi d fuga la Arvinte, El este un ran i vrednic i cuminte. - Cu dnsul iari sunt smintit, Pentru c-adeseori lui oi am sprcuit.

- Aadar ce s faci? La vornicul btrn Alearg, c e bun i primitor romn. - Nici la acesta n-am obraz, Lui an cu nite miei i-am fost fcut necaz. - Apoi dar, cumtre, nu-i bine. i ce ndejde ai aice pentru tine, Cnd tu cu toii eti stricat i numai singur vinovat: Culege dar ce-ai semnat!