Lupul i mielul

de La Fontaine
Verdictul celui tare e lucru hotrt:
Vom arta numaidect.

Un miel, cuprins de-o sete mare,

Bea dintr-o ap curgtoare.
Un lup flmnd, n drumul lui,
Ajunse-n preajma mielului.
Cum de cutezi s-mi tulburi butura?
Rcni atunci, spre el, cu toat gura.
Te pedepsesc, s tii, pentru-ndrzneal.
Dar, zise mielul cu sfial,
Nu-i cazul, dac m gndesc,
S fii att de mnios.
Uitai-v c m gsesc
Cu douzeci de pai mai jos
Pe cursul apei i n-am cum
S-o tulbur eu acum
Ba, nsui tu o tulburi, zbier cumplita fiar
i cu un an n urm m-ai i fcut de-ocar.
Pe-atunci, i spuse mielul, n-am putut
S fac ce-ai zis, cci nu eram nscut.
i nc sug la snul mamei, doar
E fratele-i, de nu eti tu!
Nici el nu e acela, nu
 Cci frate n-am. Atunci, e unul dintr-ai ti.
V tiu eu ct suntei de ri;
Nu m cruai, cu anii,
Nici voi, nici cinii, nici ciobanii.
Zicnd acestea, lupul nfac mielu-ndat,
l duce-ntr-o pdure-adnc
i, fr nici o judecat,
l mnnc

Od
de Ion Luca Caragiale
Umbli hoinrind p-n lume
ca un orb, la ochi legat,
i de ct vreme-acuma
pe la mine n-ai mai dat!
Prpdeti tu de poman
preioasele sgei,
S te-alegi cu hul numa
de l-ati ingrai poei
Te-am vorbit ru eu vreodat?
vinovat cu ce i-am fost,
De m horopseti uitrii,
tu, copil frumos i prost?
A! De-ai ti cum mngi nc
urmele unde-ai rnit!
Cu ce dor mi-aduc aminte
ct atunci am ptimit!
Vino, crudule, cu pieptul
gata dezvelit te-atept;
Nu cu una, d cu dou!
sgeteaz drept n piept!
i pe maic-ta zeia,
jur c n-am s te hulesc:
 Mai omoar-m o dat,
s mai simt c iar triesc!

Duel
de Ion Luca Caragiale
Naivul plug odat (probabil, ofensat)
La un duel de moarte pe tun l-a provocat.
Dar adversarul ano rcni cavalerete:
Mielule-n genunche! i-n frunte l-a scuipat
i pe teren, naivul a fost silit firete
Mult umilite scuze s cear de la tun.

Morala
Doamne! Ferete
Pe mojicul prost de boier nebun!

Porumbelul i furnica
de La Fontaine
Pe ct i st-n putin, fii bun cu oriicine:
Adesea ai nevoie chiar de mai mici ca tine,
Cum am s-art prin dou exemple, de ndat,
Atta e n pilde povaa de bogat.

De mult mai mici fiine e vorba de-astdat.

Din limpezimea unui ru, sorbea un porumbel, odat,
Cnd o furnic a czut n mijlocul acelei ape.
Vzndu-se, ca-ntr-un ocean, srmana gz-ameninat,
Se strduia, din rsputeri, dar n zadar, spre mal s scape.
Zrind-o, porumbelul de mil-a fost cuprins
i-un fir de iarb punte pe ap i-a ntins.
n felu-acesta ajutat,
Ajunse iar pe mal, salvat.
Acolo, sus, un oarecare
Descul fiind cldur mare
Avnd un arc la el,
Se pregtea s trag n bietul porumbel,
Pe care-l i vedea
n oal cum fierbea.
Dar chiar atunci furnica l pic de picior
i omul se apleac, iar pasrea, de zor,
O i pornete-n zbor,
Zburnd cu ea-mpreun
i supa bun.