Omida si Fluturele

Trndu-i, o omid, prelungu-i trup cu pr Pe craca fr frunze a unui jalnic mr, Se pomeni oprit de-un fluture nervos: - S nu-ndrzneti, urto, s-i duci trupul blos Pn aici la mine, cci o vei ncurca! M mir i-acum c Cerul, n direptatea Sa, V las nc-n via tot neamul hbuc! Coboar, deci, de nu vrei n pumni s te apuc! Dup o sptmn, omida deveni Un fluture femel cum rar mai poi gsi. Zburnd din floare-n floare, se ntlni deodat Cu cel ce o jignise (acum, mai grizonat). - Frumoasa mea, hai spune-mi, te-am cunoscut cumva? Cci ochii-i, doi luceferi, parc mi spun ceva... Oh!... Simt fa de tine un dor de ne-neles i-a vrea, de-i face cinste, s fiu al tu ales! i jur c-i va fi bine cci eu sunt bun, cinstit i permanent n via iubirii i-am slujit!... - Destul!... spuse femela, fiindc te tiu demult i vocea-i prefcut nu vreau s-o mai ascult. Dei spui c o via iubirii i-ai slujit, Eu m-am convins c nu eti dect un ipocrit! MORALA De nu vrei ca n via s-i fie ru, ci bine, Nu-i arunca dispreul pe cel ce nu-i ca tine! Chiar dac el i pare ca prost, urt, miel, Gndete-te c-odat ai fost exact la fel!

Toporul si Padurea
Minuni n vremea noastr nu vz a se mai face, Dar c vorbea odat lemne i dobitoace Nu rmne-ndoial; pentru c de n-ar fi, Nici nu s-ar povesti. i caii lui Ahil, care proorocea, Negreit c au fost, de vreme ce-l trgea. ntmplarea ce tiu i voi s-o povestesc Mi-a spus-o un btrn pe care l cinstesc i care mi zicea C i el o tia De la strmoii lui, Care strmoi ai lui ziceau i ei c-o tiu De la un alt strmo, ce nu mai este viu i pe-ai crui strmoi, zu, nu pot s vi-i spui. ntr-o pdure veche, n ce loc nu ne pas, Un ran se dusese s-i ia lemne de cas. Trebuie s tii, ns, i pot s dau dovad, C pe vremea aceea toporul n-avea coad. Astfel se ncep toate: vremea desvrate Orice invent omul i orice duhul nate. Aa ranul nostru numai cu fieru-n mn ncepu s slueasc pdurea cea btrn. Tufani, palteni, ghindarii se ngrozir foarte: "Trist veste, prieteni, s ne gtim de moarte, ncepur s zic, toporul e aproape! n fundul unei sobe ranu-o s ne-ngroape!" - "E vreunul de-ai notri cu ei s le ajute?" Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute i care era singur ceva mai la o parte. "Nu." - "Aa fii n pace: ast dat-avem parte; Toporul i ranul alt n-o s izbuteasc, Dect s osteneasc." Stejaru-avu dreptate: Dup mult silin, cercri ndelungate, Dnd n dreapta i-n stnga, cu puin sporire, ranul se ntoarse fr de izbutire. Dar cnd avu toporul o coad de lemn tare, Putei judeca singuri ce trist ntmplare. Istoria aceasta, de-o fi adevrat, mi pare c arat C n fiece ar Cele mai multe rele nu vin de pe afar, Nu le aduc strinii, ci ni le face toate Un pmntean de-ai nostri, o rud sau un frate.