Analiza comparata a sistemelor de redistribuie in UE

Studenti: Cretoi Luminita Elena Curca Elena Adriana Cutesi Oana Elena
1

Analiza comparata a sistemelor de redistribuire din UE

n anul 1959, Richard Musgrave a publicat un studiu al economiei publice denumit The theory of public finance n care acesta enun c statul prin politica sa bugetar intervine n economie prin ndeplinirea a trei funcii : funcia de alocare, funcia de stabilizare a conjuncturii economice i cea de redistribuire. Prin funcia de redistribuire a veniturilor, statul ncearc s asigure justeea, echitatea i egalitatea social. Aceast funcie se realizeaz astfel: statul colecteaz, sub form de impozite, o parte din veniturile create pe plan naional; apoi redistribuie ceea ce a prelevat prin transferuri cu caracter social i economic, n cadrul aa- numitului stat al bunstrii generale( welfare state). ntr-o economie global, dominat de circulaia perpetu a oamenilor n diferite ri, n cutarea bunstrii, un sistem de norme de coordonare pentru protecia acestora este necesar pentru a asigura securitatea social. n Uniunea European nu exist o restricie n ceea ce privete modul de organizare al sistemelor de protecie social, adoptandu-se metode diferite n fiecare stat ceea ce a condus la existena mai multor forme de structurare acestea putnd fi grupate n funcie de caracteristicile principale sub form a cinci submodele: nordic, anglo-saxon, continental, sudic i catchingup(ECE).

Sistemele economico-sociale din UE:

1. Submodelul nordicscandinav (Finlanda, Suedia, Danemarca, Olanda) se caracterizeaz prin: grad ridicat de redistribuire; -acest aspect poate fi observat din analiza datelor preluate de pe Eurostat pe o perioada de 10 ani, respectiv 2003-2012. Astfel, prin analiza si compararea datelor pentru cele 5 submodele, a reiesit faptul ca submodelul scandinav este cel mai eficient, tarile

nordice inregistrand un nivel de colectare al taxelor si impozitelor de peste 50% din PIB, fiind cel mai ridicat la nivelul Uniunii Europene. iar deficitul bugetar promovarea incluziunii sociale, statul implicandu-se in mod direct in excluderea discriminarii sociale cu scopul de a exista un echilibru intre drepturile si obligatiile indivizilor cat si a societatii in ansamblu si in existenta universalitii asistenei sociale, toate aceste caracteristici contribuind la mentinerea unui nivel ridicat de redistribuire desi acest submodel asigura reducerea diferentelor intre nivelurile de dezvoltare a regiunilor, statele asigurand coeziune economica si sociala cetatenilor prin accesarea instrumentelor financiare pentru realizarea acesteia ( Fonduri Structurale si de Coeziune) , totusi economiile din submodelul scandinav sunt cele mai competitive din UE aceste tari reprezinta un model pentru celelalte state membre deoarece au reusit sa elimine efectele urmatoarelor compromisuri: intre costul ridicat al fortei de munca si gradul de ocupare; acestea au reusit sa mentina o stabilitate macroeconomica, legislativa, oferind un mediu de afaceri atractiv in mare parte prin eliminarea evaziunii fiscale intre eficienta macroeconomica si inegalitatea ridicata a veniturilor, acest compromis a fost eliminat prin mentinerea aceluiasi sistem social generos cu cresterea bazei de impozitare, efect al dezvoltarii economice intre beneficiile sociale acordate (somaj si pensii) care ar diminua stimulentele pentru cautarea unui loc de munca si gradul de activare pe piata muncii; scandinavii au gasit o solutie de mijloc prin combinarea politicilor active pe piata muncii cu masurile de securitate sociala, concept cunoscut in economie sub denumirea de flexicuritate. Comisia Europeana a definit acest termen ca fiind o strategie integrata sa sporeasca in acelasi timp flexibilitatea si securiatea pe piata muncii. Flexicuritatea nseamn, practic, flexibilizarea pieei forei de munc (n sensul liberalizrii accesului i a ieirii de pe pia, modernizarea legislaiei muncii, stimularea participrii categoriilor defavorizate tineri, femei, persoane n vrst) simultan cu creterea securitii n faa riscurilor sociale (condiii de munc mai sigure, prelungirea vieii active n condiiile formarii profesionale pe toat durata vieii). Suma celor 2 principii implic dezvoltarea capacitii de adaptare a lucrtorilor i a angajatorilor i poate contribui la o gestionare pozitiv a schimbarilor intervenite pe piaa muncii. Spre exemplu, in Danemarca, flexicuritatea a caracterizat piata muncii inca din secolul trecut, insa in anii 80 a crescut ingrijorator rata somajului statul fiind nevoit sa introduca o serie de reforme. Tinta acestora era de a motiva somerii sa isi caute noi locuri de munca prin reducerea
3

duratei somajului si prin anularea dreptului de a primi beneficii sociale pe durata participarii la programe de pregatire. Un element cheie al acestor reforme era reprezentat de o politica fiscala expansionista. Flexibilitatea pe piata muncii este caracterizata printr-o mare mobilitate a locurilor de munca, contracte de munca pe perioada determinata, putine restrictii pentru angajare si concediere. De asemenea un element al flexicutitatii daneze este reprezentat de beneficiile generoase ale somerilor care pot beneficia de pana la 90% din ultimul venit pe o perioada de 2 ani, cu conditia ca in acest timp sa demonstreze disponibilitatea pe piata muncii. Cel de-al treilea element in flexicuritatea daneza este reprezentat de politicile active pe piata muncii care presupun motivarea somerilor sa isi gaseasca loc de munca fara ajutor din partea statului precum si cursuri de calificare si recalificare, Danemarca avand cea mai mare rata de participare a adultilor la cursurile de formare profesionala. Criza financiara care a inceput in 2008 a afectat si principiile de baza ale securitatii daneze generand patru conflicte: in primul rand, pentru faptul ca in 2011 s-a triplat rata somajului, danezii au inceput sa ceara o mai buna protectie a locurilor de munca. Sindicatele au gasit ca solutie cresterea platilor compensatorii ceea ce duce la cresterea costurilor de concediere. In al doilea rand, siguranta veniturilor a scazut in ultimii ani, rata compensatiilor scazand cu 25% fata de 1982. Declinul acestei generozitati a afectat atat flexibilitatea angajatorilor, cat si siguranta veniturilor angajatilor, acest lucru avand ca rezultat crestere presiunilor politice asupra legislatiei statului. De asemenea, continua scadere acestei sigurante este asociata cu schimbarile programelor de flexicuritate, caracterizandu-se printr-o trecere dinspre abordarile catre capitalul uman spre cele in care primeaza angajarea, punandu-se mai mult accent pe gasirea unui loc de munca decat pe pregatirea personalului; aceste efecte fiind vizibile in timpul crizei prin cresterea ratei somajului. Sistemul de formare profesionala a avut si el de suferit in aceasta perioada, deoarece au fost reduse fondurile alocate cursului de pregatire, insa in prezent guvernul doreste sa revina la cote mai ridicate alocate acestui sistem. In ultimul rand, criza globala si-a pus amprenta asupra increderii mutuale dintre guvern si sindicate, in special dupa scurtarea perioadei de acordare a somajului. Flexicuritatea daneza este rezultatul capacitatii de adaptare atat a angajatilor, dar si a angajatorilor la fluxurile din economie. In concluzie, Danemarca ofera un exemplu celorlalte tari din perspectiva gasirii unui echilibru intre fortele globalizarii si politicile de bunastare sociala.

2. Submodelul anglo-saxon (Marea Britanie, Irlanda).

Acest submodel se aseamana cu modelul american din punct de vedere al abordarii liberare a sistemului de bunastare social astfel incat responsabilitatea sociala este transmisa de catre stat individului prin limitarea asistentei sociale. Guvernul nu reglementeaza piaa muncii, neimplicandu-se activ in actiunile de cautare a unui loc de munca ale somerilor, ceea ce implica cheltuieli bugetare reduse. Submodelul anglo-saxon este considerat al doilea ca si eficienta dupa cel nordic intrucat a neutralizat efectele a doua compromisuri:prin practicarea unei fiscalitati relativ scazute si prin acordarea ajutoarelor de somaj pe o perioada mai mica de timp, avand o pondere in salariu redusa au determinat costuri mai mici ale fortei de munca si o rata de somaj mai scazuta. Cel de-al treilea compromis este caracteristic acestui submodel, in conditiile in care cresterea economica se reflecta intr-o inegalitate ridicata a salariilor si a veniturilor in societate. 3. Submodelul continental (Frana, Germania, Austria, Belgia i Luxemburg)

In acest caz beneficiile somerilor sunt calculate ca si cota din venitul obtinut anterior, ceea ce duce la reducerea interesului acestora in participarea activa in cautarea unui loc de munca, avand ca rezultat inregistrarea unor rate ridicate ale somajului. Acest compromis ar putea fi solutionat prin introducerea unor politici active pe piata muncii. De asemenea, acest submodel este caracterizat printr-o piata a muncii reglementata afectandu-se flexibilitatea fortei de munca. Prin practicarea unei fiscalitati mai ridicate in comparatie cu tarile anglo-saxone a avut ca rezultat reducerea numarului locurilor de munca nou create si a ratei de ocupare. Compromisul dintre eficien i echitate a fost solutionat, in cadrul tarilor din submodel continental, existand o inegalitate mai redus a veniturilor (comparativ cu cele anglo-saxone), insa acest lucru este rezultatul sporirii n trecut a cheltuielilor cu protecia social.

4. Submodelul sudic (Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Malta, Cipru)

Desi in tarile din Europa sudica rolul statului este unul rezidual, cheltuielile sociale fiind indreptate in mare parte spre populaia vrstnic i ctre anumite grupuri ocupaionale, piata muncii este puternic reglementata, ducand la o forta de munca putin flexibila.

Deoarece prezinta cheltuieli sociale reduse, ajutoare sczute pentru omaj, o piata a muncii reglementata si o rata de redistribuire redusa, insotite de un sistem economic ineficient, submodelul sudic nu a solutionat niciunul dintre cele trei compromisuri existand o rata de ocupare scazuta, o rata ridicata a somajului pe termen lung si prezinta cele mai mari inegalitati dintre venituri din Uniunea Europeana.

5. Submodelul catching-upal Europei Centrale i de EstECE(Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Romnia i Bulgaria).

Tarile din acest submodel nu au un model de organizare al sistemelor nationale de bunastare propriu, unele tari precum Ungaria si Slovenia indreptandu-se spre submodelul continental (optand pentru cresterea cheltuielilor cu protectia sociala) in timp ce altele au adoptat promovarea unei fiscalitati apropiate de cea din submodelul anglo-saxon mentinand aceste cheltuieli la cote scazute(Tarile Baltice). Fiind tari in curs de dezvoltare acestea inregistreaza rate ridicate de crestere economica si de ocupare, insa exista o inegalitate ridicata a veniturilor(ratele ocuprii sunt cele mai ridicate n cazul Sloveniei si Cehiei).

Analiza veniturilor publice si a cheltuielilor sociale pe baza datelor preluate de pe Eurostat

Conform literaturii de specialitate, veniturile statului sunt formate din totalitatea resurselor banesti instituite prin legi, care contribuie la constituirea fondurilor banesti ale acestuia,alcatuind un tot unitar denumit sistemul veniturilor publice. Cheltuielile publice concretizeaz cea de-a doua faz a funciei de repartiie a finanelor publice i anume aceea a repartizrii resurselor financiare pe diferite destinaii. Prin cheltuielile publice statul acoper necesitile publice de bunuri i servicii considerate prioritare n fiecare perioad. In functie de politicile fiscale adoptate de fiecare submodel se observa mari fluctuatii ale ratei fiscalitati, fiind existente diferente chiar si de pana la 15%, aceasta calculandu-se ca raport intre nivelul impozitelor si produsul intern brut. Pe intreaga peioada analizata(2003-2012) s-a
6

inregistrat valorea minima in Romania de 32% (2003) si maxima de 57.8% in Danemarca(2005). Ca si modalitatea de formare a veniturilor publice acestea se constituie din impozite directe si indirecte. Spre exemplu, in anul 2010 rata fiscalitatii ca procent in PIB a inregistrat cea mai mica valoare in Slovacia de 32.3% , iar cea mai mare a fost de 55% in Danemarca. In acest caz impozitele directe au variat de la 9% din PIB in Grecia pana la 32% in Danemarca, cele indirecte s-au situat intre 11% in Spania si 19% in Danemarca, iar contributiile sociale au inregistrat valori cuprinse intre 1.7% in Danemarca si peste 19% in Franta. In ceea ce priveste cheltuielile unui stat, cea mai mare pondere o reprezinta cele privind protectia sociala, fapt datorat sustenerii de catre Uniunea Europeana a ideologiei de stat al bunastarii, insa in functie de abordarea fiecarui submodel fata de implicarea activa a statului pe piata muncii, de durata si marimea beneficiilor sociale acordate(somaj, pensii, alocatii) acestea inregistreaza ponderi diferite in totalul cheltuielilor, valoarea minima de 8.5% in Letonia (2007), iar cea maxima in anul 2010 de 25.3% (Danemarca). Ideologia conform careia submodelul nordic este cel mai eficient dintre cele europene este sustinuta si de inregistrarea celor mai ridicate rate de fiscalitate la nivelul Uniunii Europene, fapt ilustrat in graficul de mai jos-fig. 1(informatiile valorice au fost preluate din baza de date Eurostat). Ca si medie aritmetica, valorile inregistrate s-au situat intotdeauna peste 50%, neobservandu-se modificari semnificative pe perioada crizei economice, ceea ce reflecta o buna organizare macroeconomica,iar in ceea ce priveste statele ce alcatuiesc acest submodel Olanda este singurul care prezinta o rata a fiscalitatii situata sub 50% pe perioada analizata(2003-2012), avand o medie de 45,5%. Fiind un submodel alcatuit din state bine dezvoltate, acestea acorda o mare importanta individului sustinandu-l prin acordarea de beneficii sociale ridicate ceea ce se transpune printr-o pondere ridicata a cheltuielilor sociale in totalul cheltuielilor (intre 33-44%), dar si in PIB (intre 15-25%). Desi acorda multe beneficii somerilor, aceste tari inregistreaza o rata a somajului scazuta, datorita implicarii active in cautarea unui nou loc de munca, ba chiar si in formarea profesionala sau recalificarea acestora. De asemenea, aceasta rata scazuta este cauzata si de restrictiile impuse de catre stat la acordarea acestor beneficii, spre exemplu:
7

- sa fii devenit somer in mod involuntar, deoarece fondurile de somaj nu sunt obligate sa plateasca prestatii daca ai devenit somer ca urmare a unei greve sau a unui conflict de munca; - sa fii inregistrat la serviciul local de somaj ca fiind in cutarea unui loc de munca si trebuie sa indeplinesti toate conditiile prevzute in schema asigurrii de somaj, respectiv vizite regulate la oficiul de ocupare; - sa fii in mod activ in cautare de lucru si in masura sa accepti o slujba; - sa fii fost membru al unui fond de somaj cel putin 1 an. Perioadele de asigurare sau munca in alt stat membru pot fi luate in considerare - sa fii fost lucrator salariat sau independent cel putin 52 de saptamani in ultimii trei ani. Serviciul militar si anumite perioade de formare profesional sunt luate in considerare ca perioade de munc.

In ordine descrescatoare, dupa tarile scandinave se situeaza submodelul continental cu valori cuprinse intre 40%-50%, fiind relativ constante intrucat obiectivele economice nu sunt in concordanta cu cele sociale. Practicarea unei fiscalitati relativ ridicate influenteaza negativ stabilitatea macroeconomica prin reducerea capacitatii de creare a locurilor de munca in sistemul privat. Comparativ cu celelalte submodele, acesta joaca un rol important in evolutia modelului european, deoarece contribuie cu peste 50% la formarea PIB-ului Uniunii Europene. In cazul tarilor acestui submodel, situarea cheltuielilor sociale in ierarhia modelului european se afla in concordanta cu cea a veniturilor, aflandu-se pe pozitia imediat urmatoare tarilor scandinave cu valori situate intre 15% si 24%. Spre deosebire, de submodelul nordic aceste valori sunt ridicate in special din cauza unei rate mari a somajului, acestia neputand solutiona cel de-al doilea compromis, deoarece somerii beneficiaza de ajutoare relativ ridicate; insa statul nu se implica activ pe piata muncii ceea ce induce intr-o oarecare masura fenomenul dependentilor de ajutoare bugetare, oamenii nefiind motivati sa isi gaseasca de lucru.

In ceea ce priveste submodelul sudic, se poate observa din grafic are un grad de fiscalitate mai scazut decat cel continental cu o valoare minima de 39.5% in 2003 urmand un trend ascendent pana in anul 2007 cand s-a inregistrat valoarea maxima de 42.2%, prezentand oscilatii relativ reduse in urmatorii ani.Scaderea brusca inregistrata incepand cu anul 2008 se datoreaza declansarii crizei financiare care a precedat perioada de recesiune din 2009. Statul se implica destul de putin in ceea ce priveste protectia sociala, oferind ajutor de somaj doar anumitor categorii de indivizi . Dat fiind faptul ca piata fortei de munca este una rigida, diferentele intre venituri se explica prin incapacitatea statului de a spori forta de munca deoarece exista decalaje regionale mari Comparativ cu submodelul nordic si cel continental gradul de evaziune fiscala este mult mai ridicat, tarile sudice fiind recunoscute pentru economia subterana, aspect ce il face sa fie un exemplu negativ. In ceea ce priveste cheltuiele sociale, asa cum se ilustreaza in fig. 2 , ponderea in PIB a acestora se mentine la cote relativ constante in jurul valorii de 14% in perioada 2003-2007, iar apoi ca urmare a crizei financiare globale din anul urmator incepe o ascensiune pana in 2011 depasindu-se pragul de 17%. Cele mai mari dificultati in gasirea unui loc de munca le intampina in aceste state populatia tanara. Statistic vorbind submodelele anglo-saxon si catching-up inreagistreaza valori apropiate in ceea ce priveste ponderea veniturilor in PIB, chiar daca factorii determinanti sunt diferiti, rata de fiscalitate fiind cuprinsa intre 36-39%. Ambele submodele prezinta diferente semnificative comparativ cu celelalte componente ale modelului european; pe langa evaziune fiscala exista si alte cauze precum inegalitatea dintre venituri si cheltuieli si forta de munca intr-o continua scadere din cauza procesului de imbatranire ceea ce duce la imposibilitatea crearii unui sistem economic omogen. Comparand cele 2 submodele, din grafic se poate observa ca pentru anglo-saxon exista fluctuatii mult mai mari decat pentru cel catching-up care are un trend relativ constant, fiind singura economie europeana pentru care criza economica nu a avut un impact total negativ, Polonia fiind singura tara cere a evitat recesiunea. Aceste fluctuatii din primul submodel sunt rezultatul necorelarii eficientei cu echitatea. Daca gradul de ocupare al fortei de munca este unul ridicat intrucat statul nu se implica activ in

procesul angajarii ba chiar ofera ajutor de somaj intr-un procent scazut din remuneratie, nu putem spune acelasi lucru si despre distribuirea veniturilor in societate. Cheltuielile sociale prezinta fluctuatii asemanatoare ca pondere in PIB neinregistrand modificari mari pana in anul 2008, insa la nivelul anului 2009 se observa o crestere brusca in ambele cazuri diferenta fiind de aproximativ 3 puncte procentuale. In urma analizei acestui grafic, putem grupa statele in functie de gradul de fiscalitate in: ri cu un grad de fiscalitate sczut (sub 40%) Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romnia, Slovacia, Irlanda, Polonia, Spania, Malta ri cu grad de fiscalitate mediu (ntre 40-45%) - Grecia, Cehia, Portugalia, Slovenia, Cipru, Germania, Luxemburg, Marea Britanie ri cu grad de fiscalitate ridicat (ntre 45-50%) - Ungaria, Olanda, Italia, Belgia, Austria ri cu grad de fiscalitate foarte ridicat (peste 50%) - Finlanda , Frana, Suedia, Danemarca.

Rata fiscalitatii in UE Fig.1

54.0 53.0 52.0 51.0 50.0 49.0 48.0 47.0 46.0 45.0 44.0 43.0 42.0 41.0 40.0 39.0 38.0 37.0 36.0 35.0 nordic anglo-saxon continental sudic catching-up

Axis Title

2003 51.5 36.1 47.3 39.5 37.8

2004 52.0 37.1 46.5 39.9 37.5

2005 52.8 37.8 46.6 40.6 37.5

2006 52.7 39.1 46.1 41.2 37.6

2007 52.1 38.7 45.8 42.2 38.3

2008 52.3 38.8 46.6 41.1 37.9

2009 52.1 37.0 47.1 39.8 38.0

2010 51.7 37.4 46.6 40.7 37.7

2011 51.7 37.2 47.1 41.4 38.4

2012 51.9 38.2 48.1 41.7 37.8

10

Cheltuieli privind protectia sociala Fig. 2

24.0 22.0 20.0 18.0 16.0 14.0 12.0 10.0 Submodelul nordic submodelul anglo-saxon submodelul continental submodelul sudic submodelul catching-up 2003 21.4 12.5 20.0 13.9 13.2 2004 21.2 12.7 19.9 13.9 12.9 2005 20.7 13.1 19.8 14.3 12.8 2006 20.2 13.0 19.4 14.2 12.6 2007 19.5 13.4 18.8 14.3 12.2 2008 19.8 14.8 19.3 14.8 12.9 2009 22.3 17.3 21.3 16.5 15.4 2010 22.1 17.4 20.9 16.7 15.0 2011 21.8 17.3 20.5 17.1 14.2

In concluzie, incepand cu anul 2002 majoritatea statelor membre ale UE au implementat cateva masuri pentru promovarea flexicuritatii si pentru reformarea sistemului de asigurari de somaj: Au redus durata de acordare si marimea somajului, incadrarea facandu-se in functie de mai multi factori precum vechime, domeniul de activitate, salariul anterior si contributia anterioara la asigurarile sociale. Cel mai elocvent exemplu in acest sens il repezinta limitarea la 14% in Marea Britanie si 31% in Irlanda(in cazul celor cu 20 de vechime) din salariul mediu, pe cand in tari ca si Germania si Suedia s-a micsorat ponderea acestui beneficiu social in salariul net anterior; iar ca si perioada de acordare, plafonul se incadreaza intre 5 luni(Cehia) si 24 luni (Danemarca). Unele tari precum Austria, Belgia, Slovacia au stabilit obligatii stricte in ceea ce priveste cautarea activa a unui loc de munca, in timp ce alte state ca si Letonia, Portugalia si Italia recurs inclusiv la sanctionarea celor care nu actioneaza in aceasta privinta.
11

In special in submodelul nordic, guvernul a inceput sa se implice activ in formarea unor planuri individualizate de actiune. Analizand ritmul de crestere a PIB-ului, si ca urmare rata fiscalitatii, putem concluziona faptul ca Uniunea Europeana nu se confrunta doar cu o criza financiara ci si cu una structurala ca re nu permite omogenizarea sistemului economic european. Criza economica alimenteaza un soi de amenintare, ce este reprezentata de reduceri bugetare la o gama larga de programe sociale, multi comentatori si analisti sustinnd ca problema cheltuielilor sociale ar trebui sa fie luata mult mai n serios si protejata pe o baza foarte larga, iar Europa are nevoie de un pact social si de solidaritate, nu numai unul bazat pe consolidarea unor norme fiscale. Cu toate acestea, astfel de discutii devin sterile, o data cu punerea n comun a diferitelor aspecte ce tin de politicile sociale si economice. Luciana Balanuta, Uniunea Europeana intre securitate sociala si dezvoltare progresiva?

Bibliografie: 1. Cristian Socol, Marius Marinas, Aura Gabriela Socol, Economia teoretica si aplicata, vol. XVII(2010) 2. Daniel Hinst, Danish Flexicurity Model , 2011 3. EUROFOUND, The second phase of flexicurity: an analysis of practices and policies in the Member States, 2012; 4. http://www.ziare.com/ 5. http://denisapatrascu.wordpress.com/ 6. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/

12