Sunteți pe pagina 1din 2

PLAFONAREA

Păcatul cel mai răspândit e plafonarea


Şi lucrul doar la jumătate dus.
Atunci când ţi se pune întrebarea
Şi când te mulţumeşte căutarea
Cuvântului prea ieftin ca răspuns.

Păcatul nu-i atunci când faţa-i tristă


Şi nici atunci când visele te dor,
Ci numai dac-o faptă altruistă
O faci de mântuială
Sau pentru nu ştiu care spectator.

Cumplit nu e când pierzi în mod total,


Ci numai să te joci că ai învins.
Şi nu-i ruşine să te zbaţi sub val
Şi nici să cazi în drumul tău spre mal,
Ci e păcat să fii un luptător pretins.

Un lucru nu-i destul să fie început


Şi nici sfârşit aşa-ntr-o doară...
Un zâmbet dacă-i numai de-mprumut,
Iar „Bună ziua” sec şi abătut,
Sunt ca un mucegai căzut peste cămară.

Eroul doar pe jumătate nu-i erou,


E doar un trădător de veşnicie,
Şi vechiul lustruit nu este nou,
Iar binele neterminat e rău,
Ca şi atunci când eşti bogat...pe datorie.

La Dumnezeu nu merge cu trişare


Şi nici cu sfinţi pe jumătate decăzuţi.
Ori aşteptarea este aşteptare
Ori alergăm în alergare-
În cerul Lui nu-i loc de prefăcuţi.

E timpul să ne plângă inima de dor.


E vremea să cântăm cu toată gura
Şi să trăim ca orice bun aşteptător,
Cu ochii pironiţi la răsărit de nor,
Iar El venind, ne va plăti toată măsura.

S-ar putea să vă placă și