Blestem de iubire

poezie [ ]

Colecţia: poezii de dragoste

-------------------------
de Alice Diana Boboc [Mermaid ]

2007-08-29 | |

Blestem cu blestem pe nume pe glas

picură din vârful unghiilor
blestem de dorinţă de iubire de neştiinţă
blestem pe lumină pe întuneric pe trăire
sărută-mă
când îţi ating ochii în gând
te vreau sub blestem etern
ca al meu să fii sânge din sânge
iubire din iubire
arzând plutind dorind

fără zi
fără noapte
fără vise

stare continuă de aşteptare

fără final
lasă-ţi cuvintele să se împrăştie pe jos
la picioarele lumii
nu avem nevoie de ele
aburii n-au nevoie să vorbească
atinge-mă cu fiori fără să mă atingi
ia-mă fără să mă ai
blestem de iubire de suflet
de inimă de flăcări

fără timp
fără trup
fără viaţă
Cea mai frumoasă despărţire
poezie [ ]

Colecţia: poezii de dragoste

-------------------------
de medeea iancu [audrey ]

2009-03-26 | |

Dacă nu mă mişc
Nu mai simt nimic
Nu-mi mai pun întrebări
Ştiu doar că minutele trec
De 50 de mii ori 50 de mii de ori mai greu
Nu mai trec deloc
Cea mai bună poziţie e
Cînd nu mai văd deloc lumina
Cînd toate lucrurile şi obiectele sunt absorbite
Ele nu mă ating trec doar sub forma minutelor
Cea mai bună poziţie e
Atunci cînd totul amorţeşte în jurul meu
Totul se transformă
În linişte

Dacă nu mă mişc
Ura mi se şterge
ca o frunză umedă luată pe pantof
mi se desface firişoare
nu le examinez nu le privesc
toate lucrurile lumii se descompun
o data cu mine

dacă nu mă mişc
iubirea rămîne acolo
ca nişte chei blocate în uşă

în camera goală
e doar un suflu cald
care se ridică din trup
ca un chip frumos de mort
II

nu ştiu cum am ajuns pînă acasă

nu ştiu care era diferenţa între buzele tale şi vocea ta
cum ziua aceasta frumoasă
s-a transformat într-un naufragiu.
Nu ştiu de ce te văd
Ca pe un peisaj aflat la mare depărtare
Nu îţi disting bine chipul
Nici cuvintele tale doar tăcerea ta distantă şi rece
Tot ce ne înconjoară este
O noapte cu braţe strălucitoare şi amorfe.

Nu ştiu cum am strîns vesela

Cum am aranjat în plase fiecare obiect
Totul se întîmplase ca şi cum erai mort
Cum goleam spaţiul înadins
Fiecare gest îl făceam precis
ca pe un copil pe care îl îngrop
după toate acestea
rămîn doar eu agăţată în tăcere
o femeie în doliu strîngînd în palme durerea.

Toate neputinţele toate

Tristeţile şi slăbiciunile toate
Ca un suflet bătrîn care te caută.

III

Nimeni nu ne-a văzut astăzi

Cu degetele tremurînde cu palmele depărtate
Cu trupurile încovoiate cu pielea roasă de
O dragoste frugală.

În fiecare dimineaţă
Întunericul trece peste noi
Ca un cîntec trist de dragoste

IV

Cel putin e soare afară

Cel putin sufletul meu e mai bun
E viaţa sub această mare tristeţe
Cel putin umblu cu tine de mînă
În marea ta absenţă

Totul e dragoste sub aceste frici

Teama de a te prăbuşi
Teama de a te afla cu faţa în cel mai mare rău
Răul pe care ţi-l contruieşti zilnic
Nu pierzi nicio clipă să-l periezi să-l întreţii
El e singurul care ţine legată această căldură

Deja mi s-a creat dependenţa

Aceeaşi cu privitul în oglindă
Nu ştiu cum să te apropii mai mult
Nu ştiu cum pot zdrobi această poruncă
Iubeşte-mă mai mult
Iubeşte-mă mai mult decît pe aproapele tău

Fac totul invers

Fac totul pentru răul cel mare
Doar atunci e bine
Doar atunci frica mi se face iubire
Şi din ea beau în fiecare dimineaţă

VI

Mă ascund
Sau nu mă mişc
Ca să nu-mi aduc aminte de tine
Mă închid în casă
Mă fac cel mai urît om
Las dependenţa să crească în mine ca un mucegai

Şi ce dacă
Nu mă pot abţine
Aşa pot să fiu curajoasă
Aşa pot să găsesc un sens
Cînd timpul a luat chipul inimii;
Doar noaptea mă îndoiesc de puterea mea
Cînd în minte ni se formează
Totala singurătate abandonul şi moartea.
VII

Aş putea continua la nesfîrşit

Aş putea slăvi această slăbiciune
Începe să-mi fie mai bine dacă recunoasc
Începe să-mi placă să mă mişc cu această tăietura pe trup
Alerg dansez mă bucur toată durerea se împrăştie în carne
Îmi place din ce în ce mai mult absenţa ta
Mă fardez îmi aleg hainele aurii mă pregătesc pentru ce e mai greu
Rămîn aceeaşi mă iubesc din ce în ce mai mult
Mă repet mă distrug nu las semne
Puterea mă umflă desigur
Acum sunt cea mai frumoasă femeie

Nu te grăbi
poezie [ ]

-------------------------
de bogdan dragomir [bolomir bogdanov ]

2009-04-06 | |

mă aşez peste trupul tău ca o zăpadă peste morminte

aerul se crapă sub greutatea somnului

azi nu te grăbi
lumina are întârziere de o viaţă

mâna ta alunecând peste pereţii concavi

ca şi când din lipsa de aer
ar amorţi în somn iubirea

nu te grăbi

în noaptea aceasta
totul e pe jumătate închis
- Iar voi.. voi..ma judecati pe mine!!! Cu ce drept??
Tacere...
- De ce taceti acum? Nu sunteti demni de tacere, nu sunteti demni nici de
vorbe.. Ci doar de tusea bolnava si de rasul isteric de hiena..
Tacere..
- Acum vorbiti! Sau radeti, strigati sau tusiti!Aruncati cu noroi si cu pietre.. Nu
meritati sa stai neclintiti..
Tacere..
- Nu pot sa cred.. Va urasc .. Mai greu, mai obositor si mai cumplit decat azi,
decat acum decat ..
Tacere ..
- Ochi ce nu merita sa vada,
In intuneric bezna s-o vedeti!
Sa vedeti orbi in lumea lor cea oarba
Si morti tacuti in golul ce sunteti!
Si moartea sa va ocoleasca nesatula..