Sunteți pe pagina 1din 16

1.

Diferentele dintre celulele eucariote si procariote


Organismele procariote fac parte bacteriile si algele albastre verzi.
Organismele eucariote pot fi unicelulare sau pluricelulare, pe cind procariotele sunt numai unicelulare.
Toate organismele unicelulare se numesc ,,protiste .

Celulele eucariote au nucleu bine individualizat, inconjurat de o membrana proprie. Dimpotriva, la celulele procariote materialul
nuclear este raspindit in citoplasma formind asa numitul nucleoid sau echivalent nuclear, ce defapt este o singura molecula circulara de acid
dezoxiribonucleici constituie cromozomul unic al procariotelor.
Procariotele se imultesc prin simpla scindare a celulei dupa ce sau dublat componentele acesteia. Dimpotriva eucariotele au forte de
evolutie de imultire :diviziune si meioza.In cursul diviziunii celulare la eucariote materialul nuclear se condenseaza sub forma mai multor
cromozomi ,al caror numar si structura sunt caracteristice fiecarei specii.
Eucariotele au in citoplasma organite celulare (mitocondrii, lizozomi, peroximi , aparatul Golgi ,reticolul endomplasmatic) delimitate
prin membrane de restul citoplasmei care formeaza matricea citoplasmatica sau citoscheletul .Celula eucariota are o compartimentare
structurala si functionala a citoplamei.Procariotele nu au organite celulare si deci nici compartimentarea citoplasmei.
Procariotele au la periferia celulei o membrana citoplasmatica(ce nu poate avea prelungiri la interiorul citoplasmei numite mezozomi si
in afara ei un perete celular.
Eucariotele au in citosol un citoschelet ce determina forma si miscarile celulei din care face parte si curentul citoplamatic si miscarea
locomotoriei amiboidala.Procariotele nu au aceste proprietati , locomotia , fiind asigurata de un flagel cu structura mult mai simpla ca cei intilniti
la unele eucariote .


2. Structurile interne ale bacteriilor si functiile acestora

Materialul nuclear
- depoziteaza intr-un singur cromozom toata informatia genetica a bacteriei
- cromozomul desfasurat are lungimea de 1 mm
- in structura sa intra ADN, ARN si Proteine
- materialul nuclear nu este separate de citoplasma printr-o membrana, ci prin forte chimico-fizice
- AND-ul bacterian contine informatia genetica

Citoplasma
- este un sistem coloidal dens, sub forma de gel
- alcatuita din: apa (80%), L, zaharuri, saruri minerale
- contine DOAR Ribozomi
- contine o mare cantitate de ARN

Membrana citoplasmatica
- este o structura LP, margineste la exterior citoplasma
- este organizata dupa modelul mozaicului fluid (molecule de P care plutesc intre 2 straturi de fosfolipide, traversandu-le)
- prezinta permeabilitate pentru moleculele liposolubile, hidrosolubile si electroliti
- P pot fi transmembranare sau de suprafata

Rolul proteinelor:
catalizatori ai biosintezei componentelor celulare
transport celular
au activitate adenozin-trifosfatazica (ATP-aza)

Functiile membranei citoplasmatice
Permeabilitate selective trec usor anionii (Cl
-
)
greu ionii de Na
+
, K
+
, G si P
Are rolul mitocondriilor din celulele eucariote


Mezozomii
- sunt invaginari ale membranei citoplasmatice care au contact cu genomul bacterian
- sunt esentiali pentru viabilitate
- au rol in:
marirea suprafetei membranei citoplasmatice
replicare (atasarea AND-ului in timpul diviziunii celulare)
sinteza invelisurilor celulare

Peretele bacterian
- contine o substanta complexa = peptidoglicanul
Peptidoglicanul
- structura pluristratificata alcatuita din lanturi in care alterneaza acidul N-acetil muramic cu N-acetil glucozamina
- lanturile sunt legate intre ele prin structure tetra-peptidice

4. Diferentele intre peretele bacteriilor gram-pozitive si gram-negative
Grosimea peptidoglicanului este diferita, ceea ce confera caracterul de Gram pozitiv sau Gram negativ astfel:
peretele bacteriilor Gram +
- este gros de 200-400 nm
- lanturile de acizi aminati sunt legate prin multiple legaturi peptidice
- este alcatuit din 40-50 de straturi de peptidoglican
- contin polimeri solubili in apa = acizi teichoici
parietali
transmembranari sau lipoteichoici formeaza o retea intre peretele cellular si membrana citoplasmatica
teichuronici alcatuiti din N-acetil glucozamina si acid glucuronic

Rol: architectural;
mentin C% ionilor metalici in spatiul periplasmic (intre membrana citoplasmatica si perete);
determinant in patogenitate;
receptori de fagi si colicine
- prezinta flageli

peretele bacteriilor Gram -
- este subtire de 10-20 nm
- are foarte putine legaturi peptidice
- prezinta intre peptidoglican (care alcatuieste peretele celular) si membrana externa se gaseste spatiul periplasmic
- spatiul periplasmic contine enzime hidrolitice cu rol in scindarea macromoleculelor (proteaze, lipase, fosfataze, nucleaze)
- prezinta flageli si pili

Coloratia Gram este coloratia de baza in bacteriologie, coloratie care sta la baza clasificatii primare a bacteriilor.


3. Structurile externe ale bacteriilor si functiile acestora

Membrana externa
- se poate indeparta cu detergenti, fenol si EDTA
- stratul intern este alcatuit din fosfo-lipide
- stratul extern alcatuit din L-polizaharide
- P sunt in cantitate mai mare decat in membrana citoplasmatica
- P care traverseaza peretele sunt proteinele transmembranare; P care formeaza pori se numesc porine; alte P sunt P integrale, care ajuta la
mentinerea integritatii membranei externe

Functie: regleaza trecerea moleculelor mai mari de 700 Da in celula

Flagelii
- sunt lungi, filamentosi
- este alcatuit din 3 parti:
1. un filament lung
2. structura de prindere a filamentului
3. corpul bazal care imprima miscarea filamentului
- miscarea bacteriei se realizeaza prin rotatia corpului bazal in sensul invers acelor de ceasornic
- abilitatea bacteriilor de a se misca le permite acestora chemotaxia (miscarea ca raspuns la substantele attractive/respingatoare din mediu)
- cel mai des, flagelii apar la bacilli si foarte rar la coci

Aranjamentul tipic al flagelilor:
Monotriche bacterii care au un singur flagel la un pol al celulei
Lofotriche bacterii care au un manunchi de flageli la o extremitate
Amfitriche bacterii care au flagelii grupati la ambele extremitati
Peritriche flagelii sunt dispusi de jur imprejur

- chimic, sunt alcatuiti din P contractile = flagelina

Pilii
- sunt subtiri
- sunt formatiuni rigide
- proteina din pili = pilina
- pot fi de 2 feluri:
Scurti, abundenti pilii comuni
Lungi, rari sex pilii au abilitatea de a fi legati de virusuri care paraziteaza bacteriile (numite bacteriofagi); sex pilii actioneaza ca
receptori specifici pentru acesti bacteriofagi
- confera adezivitatea bacteriilor la suprafata epiteliilor, hematiilor si ciupercilor

Capsula
- invelis al celulei, alcatuit dintr-un gel vascos
- este alcatuita din polizaharide
- unele bacterii au la suprafata un strat polizaharidic fin care are forma unei retele, aceasta forma de capsula fiind numita slime layer
- atat bacterii G+ cat si G-
Functie: confera rezistenta la fagocitoza si deci protejarea bacteriilor de mijloacele de aparare ale gazdei

Sporii
- sporularea = mecanismul prin care bacteriile se adapteaza la conditiile neprielnice de viata, prin formarea endosporilor
- endosporii = formatiuni de rezistenta, care se formeaza intracellular la bacterii ca Bacillus si Clostridium


5. Factorii organici si anorganici necesari nutritiei bacteriene

Factorii organici
G folosite ca sursa de energie
Aa si nucleotidele folosite ca elemente structural de baza pentru sinteza Psi acizilor nucleici
L componenta majora a membranei celulare
VitaminE folosite ca si cofactori


Factorii anorganici
Apa constituie sursa de oxigen si de hidrogen
N (azotul) folosit in sinteza aa si a nucleotidelor
Mg, Zn, Mg, Co si Fe folositi ca si cofactori ai enzimelor
Na folosit de sistemele de transport
Fosforul constituent essential al nucleotidelor si al fosfolipidelor
Sulful
Oxigenul

6. Clasificarea bacteriilor dupa necesarul de oxigen
1) Strict aerobe
- folosesc ca acceptor final oxigenul care se transforma in apa
- necesita prezenta oxigenului in mediu pentru a trai si a se multiplica
2) Strict anaerobe
- traiesc in medii lipsite de oxigen, oxigenul neputand fi degradat de aceste bacterii (le omoara)
- oxigenul are rol toxic, prin formarea de peroxide de hydrogen (H2O2)
3) Aerob-facultativ anaerobe
- se dezvolta in mediu cu oxigen, dar se pot dezvolta si in absenta acestuia
4) Microaerofile
- necesita in ambianta cu oxigen o tensiune scazuta de CO2

7. Clasificarea bacteriilor in functie de temperature necesara cresterii
Termofile traiesc la temperature mai mari de 45 C (45-70)
Mezofile traiesc la temperature de 20-45C (=bacteriile patogene pentru om)
Criofile traiesc la temperature mai mici de 20C


8. Fazele multiplicarii bacteriene

R) Faza de lag (numele provine de la to lag = a intarzia)
- bacteria se acomodeaza la noile conditii de viata
- lungimea perioadei depinde de bacterie, de calitatea mediului, de numarul bacteriilor insamantate

S) Faza exponentiala (logaritmica)
- inmultirea bacteriilor se face in progresie geometrica
- vaccinurile se prepara din bacterii in aceasta faza

T) Faza stationara
- in care factorii nutritive din mediu incep sa scada prin consum
- bacteriile continua sa se divida, dar lent
U) Faza de declin - numarul bacteriilor incepe sa scada prin moartea celulelor imbatranite

In laborator se folosesc culturi in faza stationarii (culturi de 18-24 ore) si culturi in faza logaritmica (de 6 ore) pentru antibiograme.


9. Replicarea ADN-ului bacterian
Replicarea este fenomenul prin care se obtin 2 molecule de ADN bacterian dintr-o singura molecula.
Replicarea are loc dupa ce
Se acumuleaza factorii necesari pentru initierea replicarii
Se atinge masa celulara critica
Replicarea este corelata cu diviziunea celulara. Diviziunea celulara urmeaza replicarii cromozomului.

Etapele replicarii
1. Desrasucirea molecule de ADN sub actiunea ADN-helicaza si desprinderea legaturilor de H dintre cele 2 lanturi
2. Fiecare lant de ADN serveste ca model pentru sinteza unei catene complementare
- sinteza are loc simultan pe cele 2 lanturi dar difera sensul de sinteza
- pe catena pe care sensul de sinteza este invers fata de bifurcatie, sinteza se produce fragmentar
- pe catena cealalta, sinteza se produce continuu
3. Fragmentele ADN se unesc sub actiune AND-ligazei

10. Sinteza Proteinelor bacteriene are loc in 2 etape:

Transcrierea informatiei genetice dintr-o zona delimitate a AND-ului intr-o molecula de ARNmesager, complementar lantului AND;
transcrierea este catalizata de ARN-polimeraza.

Traducerea se produce la nivelul ribozomilor bacterieni
ARNul de transfer este o molecula care are la cele 2 capete 2 codoni:
un codon complementar unui codon al ARNm
un codon specific unui singur aa, datorita caruia moleculele mici de ARNt pot tranporta din citoplasma bacteriana la RB un singur aa

- lanturile de ADN sunt antiparalele si complementare, de aceea numai 1 dintre cele 2 lanturi de ADN pot servi in sinteza 1 m de ARN specific
- ARNm transmite informatia din molecula de AND; fiecare molec de ARNm are rol de model pentru sinteza uneia sau a mai multor P
2

Gena este secventa de ADN care codifica o proteina.
Procesul prin care secventa de nucleotide a ARNm determina secventa de aa a P nou sintetizate se numeste translatie.

Ribozomii (=complexe de ARN ribosomal si de numeroase P ribosomale) traduc fiecare ARNm in secventa corespunzatoare de polipeptid cu
ajutorul ARNt, a amino.acil.sintetazei, a factorilor de initiere si a factorilor de elongatie

11. Mutatia genetica bacteriana
Mutatiile sunt modificari de mica dimensiune ale ADN-ului, care consta in schimbarea secventei bazelor azotate, deci a nucleotidelor
Microorganismul resultant = mutant, iar cel din care a provenit = salbatic

1) Mutatiile spontane nu depind de factorii de mediu
2) Mutatiile induse apar sub actiunea unor agenti fizici (UV, radiatii X, temperaturi peste 60C) sau chimici

Modul de aparitie a mutatiilor. Mutatiile punctiforme. Inlocuirea unei singure b.a. duce la modificarea codului genetic, pentru ca noul
codon va semnifica sinteza altui aminoacid
1. substitutie (inlocuirea unei baze azotate cu alta)
tranzitie (inlocuirea unei b.a. cu alta din aceeasi grupa, purinica/pirimidinica)
transversie (o baza purinica este inlocuita cu o baza pirimidinica)

2. deletie (indepartarea uneia sau a mai multor perechi de b.a. din secventa originala)
3. insertie (adaugarea uneia sau a mai multor perechi de b.a. la o pozitie a secventei originale)
4. inversie (modificarea orientarii unui segment de ADN in raport cu secventele inconjuratoare)

Mutatiile care afecteaza mai multe secvente nucleotidice = extinse
Mutatiile ADN-ului bacterian se pot repara prin mecanisme speciale, reparatorii.
Formele variante ale genelor se numesc alele.

12. Transferul genetic prin transformare = schimbul de material genetic intre bacterii
In cursul transformarii, segmente de ADN eliberate de bacteria donor sunt preluate din mediul extracellular de bacteria recipient
Moleculele de ADN care pot fi active in transfomare trebuie sa aibe cel putin 500 nucleotide lungime

Abilitatea bacteriilor de a prelua ADN extracellular si de a fi transformate = competenta
Competenta permite AND-ului bacterian sa interactioneze cu AND- ul exogen. Acest lucru este posibil la sfarsitul fazei logaritmice, cu putin
timp inainte intrarii in faza stationara.

Mecanismul transformarii este diferit la bacteriile Gram+ de cele Gram-
La bacteriile Gram +
- fragmentul de AND dublu-catenar este legat de celula donatoare, unde este scindat in cele 2 lanturi
- in faza urmatoare numai un lant va intra in celula primitoare pentru o perioada scurta de aproximativ 5min, care se afla intre preluarea
AND-ului strain si integrarea sa in AND-ul gazdei
- acest moment se numeste eclipsa

La bacteriile Gram-
-fragmentele de ADN se leaga de membrana celulei primitoare
- apoi, aceste fragmente ale AND-ului exogen intra in celula primitoare

13. Transferul genetic prin transductie
Transductia = procesul de transfer genetic prin intermediul unor virusuri care paraziteaza bacteria, numiti bacteriofagi (transductori)
Bacteriofagul este un microorganism format dintr-un acid nucleic (ARn sau ADN), invelit intr-un complex proteic, numit capsida.

La nivelul peretelui celular se gasesc receptori specifici pentru un anumit fag.
Dupa fixare, fagul elibereaza o enzima (muramidaza) care lizeaza peretele bacterian.
Astfel ADNul fagic este injectat in citoplasma celulei bacteriene.

Convietuirea bacterie-bacteriofag are 2 faze/cicluri:
Faza/ciclul lizogen
Faza/ciclul litic

Transductia este de 2 feluri:
Transductia specializata
- are loc cand ac nucleic al bacteriofagului se desprinde din genomul bacterian in care a fost inclus si preia o zona mica de ADN bacterian
- parazitarea unei alte bacterii este urmata de capatarea de aceasta de propietati noi

Transductia generalizata
- consta in transductia unui cromozom bacterian intreg, invelit in capsida virala
- in timpul convieturii fag-bacterie, ADN-ul bacterian poate fi invelit de capsida virala si apoi poate fi transferat intr-o alta bacterie.

14. Transferul genetic prin conjugare baceriile isi schimba genotipul

- fragmente de ADN plasmidic/cromozomal sunt transferate prin alipirea a 2 bacterii, dintre care una este celula donor mascul, iar cealalta
este celula receptor, celula femela.
- caracterul de masculinitate este dat de prezenta unui factor de infertilitate, care este o gena;
C Celula care il poseda este denumita celula F*
C Celulele care nu poseda gena F sunt celule receptoare de material genetic, se numesc celule F
-


- abilitatea de donor este determinate de plasmidele de fertilitate sau sex plasmide

Fiecare bacterie F* are 1-3 pili care se leaga specific de bacteria receptoare.
Se formeaza o punte citoplasmatica si un lant al plasmidului ADN este transferat de la donor receptor.
Lantul transferat este convertit la un plasmad ADN dublu circular in bacteria Receptoare, iar in Donor se sintetizeaza un nou lant pentru a
inlocui lantul transferat.

15. Apararea locala antiinfectioasa

Rezistenta antiinfectioasa
- este nespecifica deoarece NU este declansata de un anumit agent infectios, ci este urmarea activitatii unui microorganism strain asupra
organismului uman
- este alcatuita dintr-o multitudine de reactii care apara omul de invazia microorganismelor

Factorii externi de care depinde rezistenta naturala
1. temperatura ambianta cu care este obisnuit org uman deoarece reactiile de aparare au nevoie de o anumita temp optima;
2. lumina solara - oamenii care sunt tinuti mult timp la intuneric au rezistenta antiinfectioasa scazuta;
3. iradierea profesionala sau accidentala scade apararea antiinfectioasa.

Factori interni care pot influenta rezistenta naturala antiinfectioasa:
1. starea de nutritie
2. varsta
3. sexul
4. rasa -negrii au rezistenta antiinfectioasa mai scazuta la naumite bacterii
5. ocupatia -minerii sunt predispusi la tuberculoza
6. boli metabolice sau endocrine.

16. Rolul benefic al florei saprofite in apararea antiinfectioasa

- este constituita din microorganismele care populeaza suprafata si cavitatile naturale ale organismului
=bariera impotriva bacteriilor patogene
- este compusa in special din bacterii si ciuperci.
Virusurile saprofite apar rar, iar protozoarele sunt intalnite in tractul digestiv, la fel de rar.

- aceasta flora actioneaza antagonist cu flora patogena, devenind un mijloc de aparare al organismului uman
- uneori aceasta flora poate deveni patogena prin patrunderea ei in cavitati sterile (organele interne, articulatiile, sangele, plamanii, SN)
precum si prin dezechilibrarea ei datorata antibioterapiei
- flora patogena de bacteriile care nu populeaza in mod normal suprafetele si cavitatile organismului;
- prezenta acestora este intotdeauna echivalenta cu infectia

- competitia dintre bacteriile saprofite si cele patogene este atat o competitie pentru substratul nutritiv si pentru oxigen, cat si la nivelul
receptorilor celulari ai tesuturilor


17. Toxinele bacteriene se clasifica in
Exotoxine, produse de bacterii Gram +
Endotoxine, produse de bacterii Gram -

Exotoxinele
- unele dintre ele au fost transformate de bacteriologi in vaccinuri (toxina difterica, toxina tetanica)
- exotoxinele sunt alcatuite din 2 parti distincte:
+ Fractiunea B (binding) serveste legarii de receptorii specifici existenti in anumit tesuturi
+ Fractiunea A (activity) este responsabila de activitatea toxica specifica


Endotoxina
- este parte componenta a peretelui bacterian, mai precis a membranei externe
- componentl activ este lipidul A, care:
= determina febra
= declanseaza mecanismele coagularii si ale fibrinolizei
= stimuleaza poducerea unor factori imuni (TNF, interleukine, prostaglandine).
=
- are efecte patologice grave (febra inalta, hipotensiune, soc, moarte) in infectiile cu bacterii Gram - in care este eliberata in cantitati mari.

EXOTOXINE produse de bacteriile G+ ENDOTOXINE produse de bacteriile G-
Structura chimica Proteica Lipolizaharidica
Stabilitate la temperatura Termo-labile Termo-stabile
Transformare in vaccinuri Posibila Imposibila
Actiune patogena Specifica Nespecifica:
febra, hipotensiune, insuf de organe

18. Penicilinele

Mod de actiune: bactericid, actioneaza pe peretele bacterian. Inhiba sinteza prin blocarea enzimelor implicate in sinteza peptidoglicanului.
Spectru: - sunt antibiotice active pe bacteriile Gram+, initial.
- produsele semisintetice au spectru mai larg cuprinzand: coci Gram-, bacili Gram + si bacili Gram-.
Clase de peniciline:
1. Grupa penicilinei G activa doar pe G+
2. Grupa meticilinei rezistenta la penicilinaza stafilococului
3. Grupa penicilinelor cu spectru larg au actiune si pe bacili G- (ampicilina si derivatii ei)
4. Penemii si Carbapenemii semisintetice, rezistente la -lactamaze
Efecte secundare: principalul efect secundar este cel alergic, 1%-10% din persoane au alergie la peniciline.
Necesara testarea prin intradermoreactie.
19. Macrolidele
Membrii importanti: 1. Eritomicina (=este antibioticul care se foloseste in infectiile streptococice, cand exista alergii la peniciline)
2. Lincomicina
3. Streptograminele

Mod de actiune - sunt bacteriostatice
- pot fi bactericide in concentratii mari
- actioneaza prin inhibitia fractiunii 50S a ribozomilor
Spectru: limitat; se suprapune peste cel al penicilinei G
Efecte secundare:
- scazute, pot da manifestari patologice minore digestive: greturi, varsaturi, diaree.
- rar, eritromicina poate fi hepatotoxica.

20. Aminozidele. Prima din aceasta clasa a fost streptomicina. Se administreaza injectabil
.
Mod de actiune - sunt bactericide
- se fixeaza pe ribozomi unde impiedicca sinteza P prin erori de lectura ale codului genetic la nivelul fractiunii 30 S

Spectru: Coci G+ si G-, bacil tuberculos.
Spectinomicina se administreaza in doza unica in blenoragie.
Rezistenta la aminozide prin producerea de enzime: acetilaze, adenilaze, fosforilaze care inactiveaza antibioticul.

Efecte secundare: Afectare toxica labirintica: cefalee, tulburari de echilibru, ameteli.
Afectare toxica audtiva: zgomote in urechi, scaderea audibilitatii, surzire.
Afectare renala: proteinurie, oligurie.

21. Tetraciclinele - sunt bacteriostatice

Mecanismul de actiune este controversat.
Se presupune ca fixeaza divesi ioni metalici.
Se presupune ca impiedica sinteza P prin impiedicarea atasarii aa la ribozomi.

Spectru larg: bacterii Gram- si +, bacterii cu perete deficient
Efecte secundare:
- diaree prin dezechilibru florei intestinale
- Sunt interzise la gravide (efect teratogen) si la copii pana la 2 ani.
- Determina la copii o coloratie galbena a dentitiei si o structura friabila a acesteia.

22. Cloramfenicolul este bacteriostatic

Mod de actiune actioneaza prin inhibitia sintezei P la nivelul ribozomilor pe fractiunea 50S (impiedica atasarea aa la proteina nou-formata)
Spectru larg: bacterii G+ si-, bacterii fara perete ( Riketsii si Chlamydii)

Avantaje: penetreaza bine in LCR si in ggl mezenterici.
Efecte secundarre:
- efect toxic grav pe maduva hematopoietica, determina aplazii ireversibile prin mecanism necunoscut.
- sindromul Grey la nou nascut prin deficit de conjugare a bilirubinei.
- Utilizare restransa la febra tifoida, in meningite si in abcese cerebrale.

23. Genul Staphylococcus. Patogenitate

- cuprinde coci Gram +, imobili, nesporulati, in general necapsulati, dar pot fi si capsulati
- sunt grupati in ciorchine, datorita separarii incomplete a celulelor fiice in urma diviziunii
- sunt aerobi facultativ anaerobi, mai rar microaerofili
- peretele celular contine peptidoglican si acizi teichoici

Staphylococcus aureus este o specie patogena.
Cele mai multe specii de stafilococ care apartin florei endogene a pielii si mucoaselor nu produc coagulaza = stafilococi coagulaza-
negativi (SCN) si sunt considerate saprofite sau avand potential patogen foarte scazut (S. epidermidis, S. capitis, S. auricularis etc.)

CARACTERE DE PATOGENITATE:
1) Capacitatea de aderenta. Capacitatea de a adera la mucosae, epitelii si endotelii este rezultanta mai multor caracteristici precum
- prezenta acidului lipoteichoic, cu rol in aderenta la epitelii
- clumping factorul (coagulaza legata), receptor pentru gibrinogen

2) Activitatea antifagocitara a unor component celulare (numite si agresine): structuri capsulare, Proteina A, alte P hidrofobe

3) Capacitatea hipersensibilizanta a unor component ale pretelui cellular, cum sunt: Proteina A, acizii teichoici, ce pot determina
hipersensibilizarea, care explica in mare masura caracterul recidivant al infectiilor stafilococice

4) Prezenta plasmidelor de rezistenta la antibiotice (factori R)
- grupul de factori R, responsabili de sinteza -lactamazei
- asocierea mai multor plasmide la tulpinile stafilococice cu polirezistenta




5) Enzime si toxine

a) Enzime
COAGULAZA LIBERA activeaza o globulina plsmatica asemanatoare protrombinei si determina coagularea plasmei recoltata pe a-cg
COAGULAZA LEGATA (Clumping factor)
- insolubila
- este legata de suprafata corpului bacterian (face parte din structura acestuia)
- se leaga de fibrinogen
- favorizeaza depunerea de fibrina pe suprafata bacteriei, cu rol fagocitar
- coaguleaza fibrin in jurul leziunii si in vasele limfatice, formand un perete ce limiteaza procesul infectios

FIBRINOLIZINA lizeaza cheagul de fibrin
HIALURONIDAZA hidrolizeaza acidul haluronic, fluidificand s,f, a tesutului conjunctiv, scade pH, creste permeabilitatea tisulara
NUCLEAZA TERMOREZISTENTA (Termonucleaza) distruge nuclei celulari
LIPAZELE descompun L din m. celulare si L tegumentare, scade pH
LECITINAZA A scindeaza lecitinele din m. celulare
CATALAZA inactiveaza peroxidul de hidrogen (H2O2) produs de neutrofilul activat, cu rol bactericid (il descompune in apa si O2)

b) Toxine
HEMOLIZINE -hemolizina (c.m.importanta, are effect cytotoxic si citolitic asupra hematiilor, leucocitelor, fibroblastilor) -, -, - hemolizina
LEUCOCIDINE au actiune citolitica selective asupra neutrofilelor si macrofagelor; inhiba chemotactismul leucocitelor
ENTEROTOCINE (-) reabsorbtia apei din lumenul intestinal si (+) receptorii mucoasei digestive, fiind implicate in toxiinfectiile alimentare
TOXINA EPIDERMOLITICA SI EXFOLIANTA (EPIDERMOLIZINA) induce clivarea intraepidermica la nivelul stratului granulos al tegumentului
TOXINA SOCULUI STAFILOCOCIS TSST produce eruptive cutanata eritematoasa, cu/fara descuamare, hipotermie, hipotensiune arterial,
mialgii, varsaturi, diaree, soc

24. Tratamentul in infectiile stafilococice

Tratamentul cu antibiotic se face conform antibiogramei.

Stafilococul auriu poseda mai mai multe mecanisme de rezistenta la antibiotic, in special producerea de -lactamaza.
Infectiile profunde beneficiaza in primul rand de tratament chirurgical.
Se pot administra peniciline semi-sintetice, cefalo-sporine, eritromicina, clindamicina sau asocieri de peniciline semi-sintetice plus
o aminoglicozida.

Antibioticele considerate antistafilococcice de rezerva: vancomicina si teicoplanina
Imunoterapia cu stock vaccin si auto-vaccin stafilococic este eficienta in infectiile recidivante.


25. Genul Streptococcus. Clasificare

- coci Gram +, dispusi in lanturi, imobili, nesporulati, uneori capsulati
- sunt coci aerobi facultative anaerobi, unii fiind strict anaerobi
- habitat: tegumente si mucosae

Clasificare dupa aspectul hemolitic
Streptococci -hemolitici duc la aparitia unei hemolize totale, caracteristica speciilor patogene
Streptococii -hemolitici produc o zona de hemoliza partial, avand un aspect cu tenta verzuie pe mediile de agar, caracteristica
s. viridans si pneumococilor
Streptococii -hemolitici produc hemoliza incomplete
Streptococii -hemolitici nu produc hemoliza

Clasificare dupa sistemul LANCEFIELD
- este o clasificare serologica, bazata pe reactia antiserurilor specific cu AG hidrocarbonate, component ale peretelui cellular
- streptococii -hemolitici se impart in serogrupuri notate de la A T

26. Streptococul -hemolitic grup A (streptococcus pyogenes). Patogenitate. Infectii acute si complicatii post-
streptococice

- sunt coci G+, dispusi in lanturi, saprofiti, patogeni sau saprofiti conditionat patogeni
- peretele bacterian contine o C% mare de mureina

- pe mediile lichide (bullion glucozat) cresc sub forma de flocoane si duc la aparitia unui depozit pe fundul eprubetei
- pe mediile solide duc la aparitia coloniilor de tip S, incolore, hemolitice sau M, in cazul strpc. capsulati

Structura
Componentele antigenice include capsula polizaharidica C, peptidoglicanul si acidul lipoteichoic, P de suprafata, incluzand Proteina M, F etc
Membrana citoplasmatica contine anumite AG similar cu cele din cordul uman, m. netezi si scheletici, fibroblastele valvelor cardiac, tesuturile
neuronale.
In cazul strpc. de grup A, Proteinele R si T sunt folosite ca si marker epidemiologici.
Proteina M este un factor clar de virulenta, fiind implicate atat in colonizare, cat si in rezistenta la fagocitoza. Au fost identificate peste 50 de
tipuri de P.M ce participa la specificitatea antigenica.
P. M din fimbrii leaga fibrinogenul seric si blocheaza legarea Complementului la peptidoglycan. Acest lucru confera supravieturiea
microorganismului prin (-) fagocitozei.

Capsula este non-antigenica, intrucat contine acid hyaluronic, similar cu acela din t.conjunctiv al gazdei. Aceasta permite bacteriri sa-si
ascunda AG proprii sis a devine nerecunoscut de catre gazda.
Capsula previne si fagocitoza de catre neutrofile si macrofage.
Patogenie
Colonizarea tractului respirator si faringitele acute pot duce la infectii ale urechii medii, sinuzite sau pneumonii. De la nivelul urechii medii
si sinusurilor, infectia se propaga la meninge, ducand la meningite.
Bacterimia poate duce la infectii ale oaselor (osteomielite) sau ale articulatiilor (artrite)

Invazinele streptococice liseaza celulele eucariote, incluzand hematiile si fagocitele; lizeaza, de asemenea, macromolecule i nformationale;
permit bacteriei sa se imprastie in tesuturi prin dizolvarea fibrinei gazdei si a substantelor intercelulare

Toxinele pyrogenice streptococice, acestea sunt cunoscute sub denumirea de toxine eritrogenice si sunt de 3 tipuri A, B si C.
Aceste toxine actioneaza ca niste superantigene.
In plus, stimuleaza celulele T prin legarea de moleculele MHC clasa II direct si nespecific.
Datorita toxinei, streptococul pyogen mai poarta denumirea si de bacteria mancatoare de carne.

Infectii streptococice
Infectii localizate
Angina streptococica - durere in gat, febra si frisoane, indispozitie
- mucoasa faringiana este hiperemica si edematiata, cu exsudat purulent la nivelul peretelui exterior al faringelui
- frecvent, faringita exsudativa este insotita de ggl limfatici cervicali anteriori mariti si durerosi

Infectiile tractului respirator inferior (pneumonia) apar rar si urmeaza de regula unei infectii virale care scade imunitatea organismului.
Infectiile localizate ale pielii sunt reprezentate de impetigo. Locurile afectate sunt de obicei fata, suprafata din jurul nasului si gurii si
picioarele, dar pot avea si alte localizari.

Infectii invazive
Erizipelul
- inflamatie edematoasa a pielii, caracterizata prin leziuni cutanate sub forma de platou
- localizari: zona malara a fetei si membrele inferioare
Fasciita necrozanta
- infectie care afecteaza fasciile superficiale si profunde ale muschilor unei extremitati sau ai trunchiului
- tratamentul consta in drenaj
Septicemia apare ca urmare a cimplicatiilor infectiilor localizate

Infectii toxigene
Scarlatina
- infectie streptococica, in special faringiana, datorata uneia din cele 3 toxine pirogene streptococice A,B sau C
- se caracterizeaza si prin limba zmeurie si paloare periorala
Sindromul toxico-septic
- apare in urma productiei de eritrotoxina A

Complicatii post-streptococice
reumatismul articular acut (RAA)
- este o complicatie doar a infectiilor faringiene
- poate duce la distrugerea valvelor cardiace
glomerulonefrita acuta (GNA)
- poate aparea si in cazul infectiilor pielii
- se produce prin depunerea complexelor AG-AC pe membrana bazala a glomerulilor renali

27. Tratamentul infectiilor produse de Streptococul -hemolitic grup A
- prin antibioterapie
- prezinta sensibilitate la penicilina
- in caz de alergii, tratamentul se face cu eritromicina


28. Streptococul grup B. Patogenitate si terapie

Patogenitate
Capsula este responsabila de invazia tulpinilor
La femeile gravide, duce la avort, septicemiue post-partum sau post-abortum.
La nou-nascut exista 2 tipuri de infectii infectii cu debut precoce, ce apare imediat dupa nastere
infectii cu debut tardive, ce apar la sugari cu varste intre 1 saptamana si 3 luni

Antibioterapie
- strpc. grupului B sunt sensibili la penicilina G si amoxicilina, precum si la macrolide si tetracicline.

29. Streptococul grup D. Patogenitate si terapie
Grupul D include enterococii si streptococii de grup D non-enterococici.

Patogenitate
Enterococii sunt frecvent implicate in infectii intraspitalicesti si bacterimii aparute la imunodeprimati.
Sunt responsabili de 10-20% din cazurile de endocardita bacteriana atat pe valvele native cat si pe cele protezate.
De asemenea, pot duce la infectii urinare, in special la persoanele tratate cu antibiotic.
In infectiile abdominale, biliare, peritoneale, ale plagilor chirurgicale se asociaza frecvent enterobacteriilor sau germenilor anaerobi,
care pot creste patogenitatea lor.

Terapie
Combinatie de penicilina/ampicilina cu un aminoglicozid.
Enterococii devin extreme de rapid rezistenti la antibioticele uzuale, inclusive vancomicina precum si cefalosporinele de generatie III.
30. Streptococcus viridans. Patogenitate. Terapie

31. Streptococcus pneumoniae. Patogenitate. Terapie

Patogenitate
Pneumonia
- este localizata de obicei la nivelul lobului inferior al plamanului (pneumonie lobara)
- tratata, boala se vindeca in 2-3 saptamani
- mortalitatea apare la batrani si la pacientii cu bacterimie in antecedente

Sinuzite si otite medii
- acest tip de afectiuni apare dupa o infectie virala a tractului respirator superior
- otitele medii sunt mai des intalnite la copii, in timp ce sinuzitele pot aparea la orice varsta

Meningitele
- apar fie prin extindere directa a infectiei de la sinusuri sau urechea medie, fie ca rezultat al bacterimiei
- pot aparea la orice varsta

Terapie
Mare majoritate a tulpinilor sunt sensibile la penicilina si eritromicina.
Antibiograma este totusi necesara.
Mortalitatea este ridicata in cazul afectiunilor pneumococice, in special in cazul persoanelor varstnice, imunocompromisi sau persoane
debilitate.
Din aceasta cauza se practica o imunizare cu vaccinul polizaharidic polyvalent. Vaccinul asigura o protective de lunga durata (pana la 5 ani).
In cazul tulpinilor rezistente la penicilina se administreaza cefalosporine de generatia III.


32. Neisseria meningitides. Patogenitate
- are ca habitat mucoasa cailor aeriene superioare si se transmite mai ale aerogen
- local determina rinofaringite, dar in conditiile unei imunodepresii poate produce o bacterimie cu localizari secundare meningeale
- ii este caracteristica aparitia rashului peteial
- meningita bacteriana este o boala cu evolutie severa care, fara tratament, evolueaza spre deces

- sursa este reprezentata de persoanele care prezinta meningococ la nivelul nazofaringelui
- calea de infectie este respiratorie prin picaturile Pflge
- incubatia este scurta, in jur de 3 zile

- meningita se manifesta prin cefalee insotita de frison, febra si stare generala alterata
- debutul este deseori brusc cu greata, varsaturi, fotofobie, apatie, iritabilitate
- pe masura ce boala evolueaza pot aparea myalgia, apneea si tulburarile motorii
- peteiile (puncte hemoragice cutanate) sau purpura (hemoragia intradermica) apar in primele 3 zile de la debut

33. Tratamentul in infectia meningocoocica
- se poate face cu Penicilina, care penetreaza cu usurinta membrana inflamata hemato-encefalica
- la persoanele alergice la Penicilina se mai pot folosi cefalosporine de generatia III (cefotaxime sauu ceftriaxone), dar numai injectabile
- la persoanele din focarul epidemiologic se face profilaxia cu sulfamide sau Riftamicina

Se studiaza obtinerea unui vaccin universal pentru meningita meningococcica, dar tulpinile de N.meningitidis prezinta un nivel ridicat de
variatia proteinelor antigenice de suprafata sub presiunea factorilor de mediu. [nici eu nu am prea inteles multe din fraza asta ]
Dintre clasele 2 si 3 de protein ale membranei externe, PorA este preferata pentru obtinrerea de vaccin, pentru ca anticorpii anti=PorA sunt
o component majora a imunitatii anti-meningocicice. Secventa aminoacizilor PorA in regiunea de fixare a anticorpilor difera de la tulpina la
tulpina. PorA are cateva regiuni circulare care depasesc suprafata membranei si care reprezinta tintele pentru fixarea anticorpilor.


34. Neisseria gonorhoreae. Patogenitate

- este agresiva pentru orice tip de mucoasa: genital, rectala, faringiana, conjunctivala si determina infectii acute cu tendinta la invazie tisulara
- bacteria adera de epiteliu prin intermediul pililor, apoi penetreaza in spatiul subepitelial
- endotoxina pare sa fie factorul major al patogenitatii
- debutul este acut, manifestat prin prezenta unei secretii purulente galben-verzui insotita de disurie si mictiuni frecvente
- la femei, infectia este mai frecvent asimptomatica
- de la locul, regiunea infectata initial, bacteriile difuzeaza spre prostate, epididim sau, in cazul femeilor, spre trompele uterine
- netratata infectiile gonococice evolueaza spre cronicizare si pot duce la infertilitate
- alte complicatii mai mari pot fi artrita, peritonita sau chiar meningite si septicemii datorita raspandirii pe cale hematogena
- oftalmia gonococica a nou-nascutului poate aparea prin contaminare in cursul nasterii. Profilaxia infectiei se face prin administratea tuturor
nou-nascutilor de instilatii cu azotat de argint.

35. Tratamentul in gonoree

Antibiograma este recomandata de rutina pentru ca au aparut tulpini rezistente la Penicilina
Tratamentul infectiei se poate face cu antibiotic (in functie de rezultatul antibiogramei) in doza unica: ampicilina sau amoxicilina,
cirpoflaxacin, spectinomicina.

Majoritatea tulpinilor de gonococ sunt sensibile la penicilina, dar s-au observant aparitia a 2 tipuri de tulpini rezistente:
rezistenta scazuta tulpini care au ramas sensibile la concentratii crescute de penicilina
resistenta crescuta datorita unei plasmide producatoare de -lactamaza rezistenta la penicilina este totala
Tulpinile rezistente la penicilina pot fi tratate cu cefuroxime, cefotaxim, aztreonam sau spectinomicina
36. Corynebacterium difteriae. Patogenitate (difteria)

Corynebacteriile sunt bacilli G+ la limita, anaerobi, nesporulati, cu rezistenta medie in mediul extern
- un mare numar de membri ai acestei familii sunt patogeni, dar exista si specii saprofite, intalnite pe piele si mucosae (difteroizi)

Specia Corynebacterium diphteriae este singura specie patogena strict pentru om si cuprinde 3 tipuri: gravis, mitis, intermedius.
Toxiinfectia difterica este o boala infectioasa acuta, transmisibila; Transmiterea se face aerian prin picaturi Pflge sau indirect prin
obiecte contaminate cu secretii respiratorii, maini murdare, pe cale digestive, prin vectori, pasiv.

Incubatia: 2-6 zile
Debut: insidios, cu febra moderata care creste gradat, astenie intensa, greturi insotie sau nu de varsaturi, anorexie si dureri faringiene.
Examenul obiectiv evidentiaza eritem faringian, cu exudat lichid care se transforma rapid in false membrane aleb-sidefii

Perioada de stare: falsele membrane se extend rapid, in cateva ore cuprind tot faringele, sunt foarte aderente.
Falsele membrane sunt constituite din mucoasa faringiana necrozata sub actiunea toxine difterice, cu producerea de inflamatie si tromboza
in submucoasa.

Difteria laringiana (grup difteric) poate fi
primara (ca manifestare izolata a difteriei)
secundara (extinderea procesului de la angina difterica)
- apare la 20-30% din cazurile de difterie
- este mai frecventa la copiii mici cu rezistenta scazuta printr-o viroza anterioara
- se manifesta clinic ca o laringita obstruanta
- apar si semne generale de toxemie: febra 38-39 C, greata, varsaturi, astenie, facies palid, incercanat, puls slab tahicardic, hipotensiune
arteriala.

Toxina difterica este o exotoxina contituenta din 2 parti:
componenta A responsabila de actiunea toxinei
componenta B responsabila de fixarea molecule pe celula tinta
- actioneaza la nivelul celulei miocardice, SN, tesutului renal si glandelor suprarenale, blocandu-le activitatea.

Laboratorul evidentiaza leucocitoza cu neutrofilie
In caz de afectare renala se constata: oliguria, albuminuria si clindrurie.
Evolutie: angina difterica netratata sau tratata tardiv duce la deces in 40-60% din cazuri.
In cazurile tratate cu ser antidifteric, febra scade in 24 de ore, nu se mai extend false membrane.

37. Terapia si profilaxia (prevenirea) in difterie

Tratamentul specific consta in administrarea precoce de ser antidifteric in primele 4 zile de boala; dupa 6-7 zile se administreaza
anatoxina
Antibioticele utilizate sunt penicilina/eritromicina

Profilaxia difteriei se face prin administrarea trivaccinului DTP (difterio-tetano-pertusius).
La copil se administreaza in total 3 doze de vaccine, intramuscular, la interval de o luna, urmate de revaccinarea la 1,5 ani si la 6 ani.
Periodic, dupa vaccinare se poate administra anatoxina difterica, pentru mentinerea imunizarii.


38. Bacilul carbunos. Patogenitate (antraxul)

- este un bacil lung, G+, imobil, sporulat
- in organism si pe geloza-sange apare inconjurat de o capsula de natura P
- nu este rezistent la caldura, factori chimici
- inafara de forma vegetativa, bacilul carbunos dezvolta spori, insa numai in prezenta oxigenului

ANTRAXUL
- este o antropozoonoza determinate de bacillus anthracis
- afectand in mod primar animalele, de la care poate fi transmisa la om, sub 2 forme principale:
antrax extern (sau cutanat)
antrax intern (pulmonary, digestive, meningian)

- in conditii vitrege, bacilul produce endospori care pot ramane ingropati in sol multi ani; astfel, sporii ajung in organismul animal, unde se
inmultesc, putand provoca chiar moartea acestuia; inmultirea poate continua sip e animalul mort. Odata ce nutrientii sunt epuizati, sporii ajung
din nou la nivelul solului, unde ciclul se reia

- antraxul are un character de boala infectioasa profesionala, afectand ,pe langa zootehnici si agricultori, pe muncitorii care manipuleaza
animalele sau produsele acestora: lana, piei, par.

antraxul cutanat se numeste si pustula maligna pentru ca evolueaza sub forma de papula, apoi ulcereaza si se acopera de o crusta neagra
forma pulmonara infectie respiratorie cu debut brusc, febra, frisoane, care evolueaza rapid spre septicemie, meningita si deces
forma intestinala apare dupa consumul de carne contaminate; se manifesta prin dureri abdominale, diaree si ascita

Recoltarea produselor patologice se face in functie de afectiunea clinica, serozitatea din vezicula sau pustule, lichid cu edem in antraxul
cutanat; sputa in antraxul pulmonary; materii fecale in antraxul gastrointestinal; sangele in septicemii; LCR in meningita; material necropsic la
decedati.
Bacilul carbunos este sensibil la : Peniciline, tetracicline, cloramfenicol. Ampicilina, eritromicina si gentamicina
Tratamentul se face cu penicilina G. La cei alergici, se recurge la tetraciclina sau eritromicina

39. Caile de transmitere ale bacilului carbunos (pagina 133?)
aerob, se dezvolta cu usurinta pe mediile uzuale, la un optimum de temperature de 35-38C
prin crestere in bullion, formeaza flocoane cu depozit pe peretii eprubetei, lasand mediul limpede
pe geloza simpla sau geloza sange, tulpinile virulente dezvolta colonii rotunde, opace, su suprafata rugoasa, marginile neregulate; au
aspectul unei impletituri de filamente cap de meduza, coarna de leu, caractere de cultura rough

40. Patogenitatea enterobacteriilor saprofite, conditionat patogene

Familia Enterobacteriaceae
- este formata din peste 200 de specii de bacilli G-, cu habitat in tractul intestinal al omului si animalelor
- sunt aerobi facultativ anaerobi
- unii mobile, datorita unor cili pritrichi, altii imobili
- majoritatea necapsulati, iar unii incapsulati
- nesporulati
- din aceasta familie fac parte specii saprofite ale tubului digestive, conditionat patogene, precum si specii obligat patogene pentru om.

Genurile cu importanta medicala sunt

a) saprofiti conditionat patogeni
Genul Escherichia, cu specia tip E.Coli
Genul Klebsiella, cu specia tip K. pneumoniae
Genule Proteus, cu speciile: P.vulgaris, P.mirabilis

b) specii obligat patogene
Genul Salmonella
Genul Shigella
Genul Yersinia

41. Escherichia coli. Patogenitate
- este principala bacterie aerob facultativ anaeroba din tractul intestinal al omului
- poate determina boala diareica la sugari
- tractul digestiv al omului este colonizat cu E.coli dupa cateva ore de la nastere;
- sursa de bacterii este reprezentata de alimente, apa si interuman direct, de la persoanele car ingrijesc nou-nascutul

Patogenitate
- tulpinile de E. Coli pot produce infectii: peritonite, coleciistite, infectii de plaga, infectii cutanate
- tulpinile patogene de E.Coli determina 3 tipuri de infectii la om:
infectii de tract urinar
meningita la nou-nascut
infectii intestinale

- principalii factori de patogenitate sunt:
adezinele: factorii de colonizare CFA I/CFA II, fimbrii, factorul de aderenta la E.Coli enteropatogen (EPEC)
invazinele: hemolizina, invazine Shigella-like ce determina invazia intracelulara
toxinele: enterotoxine LT (termolabila), ST (termostabila), citotoxine, endotoxina (LPZ)
propietatile antifagocitare, antibactericide: capsula, antigenele K, LPZ
caracterele genetice: transfer genetic prin transductie si conjugare, factori R si plasmide rezistente la antibiotice

42. Klebsiella. Patogenitate. Tratament (Genul Klebsiella)

- cuprinde bacilli G- scurti, incapsulati, imobili, lactoza-fermentativi
- capsula polizaharidica factor de patogenitate important, prin rezistenta fata de factori de aparare amtiinfectioasa ai gazdei

- pe baza analizei ADN au fost identificate 7 specii:
1) K. pneumonia
2) K. ozaenae
3) K. rhino-sclero-matis
4) K. oxytoca
5) K. planticola
6) K. terrigena
7) K. ornithinolytica

Klebsiella ozenae produce ozena, infectie cronica a mucoasei nazale
Klebsiella pneumonia determina
- infectii ale tractului respirator
- infectii urinare
- peritonite
- colecistite
- infectii ale tesuturilor moi, infectii de plaga
- poate produce boala diareica la copii si n.n.

Klebsiella rhinoscleromatis este implicate in aparitia rino-scleromului

Tratament - se face conform antibiogramei
- este importanta testarea tulpinilor pentru producerea de ESBL
- atat prin metoda difuzimetrica (Kirby Bauer), cat si prin metoda microdilutiilor, de exemplu prin sistemul VITEK, se testeaza simultan
sensibilitatea la cefotaxim si cefatazim, simple si in combinatie cu acid clavulanic.
43. Tratamentul in febra tifoida
Genula Salmonella cuprinde bacilli G-, mobili, neincapsulati, aerobi-facultativ anaerobi, lactozo-negativi
cuprinde mai multe specii care se formeaza prin combinatii specifice ale antigenelor pe care le prezinta in structura
Febra tifoida
- este determinate de specia Salmonella typhy (Grup D)
- transmiterea se face pe cale fecal-orala
- surse de infectie: apa contaminata, oua de rata contaminate insuficient preparate termic

- dupa ingestie, bacteria se multiplica activ in submucoasa si formatiunile limfoide ale intestinului (placi Peyer) trec in sange, unde
determina prima bacterimie;
- apoi invadeaza toate formatiunile limfatice, splina, maduva hematopoetica, ficat
- de aici trec din nou in sange a doua bacterimie si se elimina masiv prin bila si urina; prin bila se elimina prin materiile fecale

Simptomatologia
Febra inalta: 39-41C, cefalee Simptomatologie digestiva:
anorexie, constipatie
Splenomegalie, hepatomegalie
Leucopenie
Complicatii: perforatie intestinala (peritonita tifica), hemoragie intestinala

Tratament - antibioticele de electie sunt: Cloramfenicolul, Ampicilina.

44. Genul SHIGELLA. Patogenitate (dizenterie)
- bacilli G -, imobili
- aerobi facultativ anaerobi
- include specii obligat patogene

Shigelele sunt grupate in 4 subgrupe pe baza antigenelor somatice O:
- Subgrupa A: S. disenteriae, cu 12 serotipuri
- Subgrupa B: S. flexneri, cu 6 serotipuri
- Subgrupa C: S. boydii, cu 18 serotipuri
- Subgrupa D: S. sonnei, 1 serotip.

Dizenteria bacilara:
- sursa de infectie: singurul rezervor de Shigella este tubul diestiv al omului. Shigella nu face parte din flora intestinala normala, ci aceste
bacterii sunt prezente in materiile fecale ale bolnavilor, purtatorilor sau fosti bolnavi
- transmiterea: pe cale fecal-orala, prin maini murdare sau prin apa si alimente contaminate

Patogenitate: produce 2 enterotoxine:
toxina ShET1 produsa mai ales de Sh. Flexnerii
toxina ShET2 este detectabila la 80% dintre shigelle

Boala la om este consecinta penetrarii shigelelor in celulele epiteliale ale colonului, multiplicarea intracelulara si invazia celulelor vecine.
Infectia este limitata la mucoasa.

Boala se manifesta sub doua forme clinice:
1. prin aparitia la 24-48 h de la contaminare, a unei diarei cu sange si mucus, cu dureri abdominale, febra
2. diaree apoasa asociata cu varsaturi si cu deshidratare moderata

45.Yersinia pestis. Patogenitate (Ciuma) produce ciuma sau pesta
- virulenta este data atat de capacitatea de multiplicare intracelulara, de prezenta unei capsule cu rol antifagocitar, de producerea de
endotoxina si exotoxina, coagulaza
- rezervor de bacterii: sobolani, soareci
- transmiterea se face prin intermediul puricilor sau contactelor cu tesuturi animale infectate

-infectia la om are 2 fome:
Pesta bubonica: - incubatie: 7 zile
- febra, adenopatie dureroasa axilara si inghinala
- agolmerare de ggl tumefiati, cu edem si hemoragie abcedeza(=formeaza un abces) fornand bubonul
- se poate complica cu septicemice
- mortalitate in 75% din cazuri

Pesta pulmonara: - incubare: scurta de 1-3 zile
- febra, stare generala alterata si manifestari clinice pulmonare
- se poate complica cu septicemia si meningita
- mortalitate in 90% din cazuri

46. Pseudomonas aeruginosa. Patogenitate
- bacilli G-, aerobi, mobile, glucoza non-fermentativi, oxidaza pozitivi
- se gasesc in glora tegumentului si a intestinului subiectilor sanatosi, ca saprofiti

- specie conditionat patogena cu numerosi factori de virulenta (caractere de patogenitate)
1. capacitatea de aderenta (datorita fimbriilor)
2. invazivitatea (datorata enzimelor proteo-litice extracelulare)
3. mucopolizaharidul ce formeaza un slime la tulpinile capsulate protejeaza bacteriile de activitate fagocitelor si a unor antibiotice
4. Exoenzima S (- activitatea fagocitelor) si Exotoxina A (prin blocarea sintezei P, are o actiune de necroza tisulara la locul de colonizare)

Patogeneza: determina infectii la pacienti cu aparare antiinfectioa redusa; infectii de plaga, infectii cutanate la arsi, infectii urinare si respiratorii,
otite medii etc.
47. Vibrionul holeric bacil Gram -, drept si in foma de virgula, mobil datorita unui flagel polar, aerob f. anaerob

Structura antigenica: 1. Antigenul H flagella, P, termolabil (anticorpii impotriva acestui gen nu confera protectie antiinfectioasa)
2. Antigenul O somatic, LPZ, termostabil (anticorpii anti-O confera protectie)
Holera
- boala diareica severa, de tip enterotoxigen
- nu este o infectie cu caracter invaziv
- dupa ingestia unui nr de 10
8
-10
10
bacterii, acestea raman in tractul intestinal si se ataseaza de microvili intestinali cu ajutorul Tcp pililor
- aici se multiplica si elibereaza enterotoxina holerica

Entero-toxina holerica
- este o exotoxina P, termolabila, formata din 2 subunitati: A+ B
- activitate: determina diaree apoasa severa, deshidratare masiva, acidoza
48. Tratamentul in holera
- reechilibrarea hidroelectrolitica pe cale endovenoasa
- Tetraciclina este antibioticul de electie (4g/zi)
- pot fi administrate si alte antibiotice: Cloramfenicol, Furazolidon
- profilaxia: administrarea unui vaccin ce contine extract lipopolizaharidic si ofera protectie pentru 6 luni


49. Mycobacterioze (ciuperca in forma de bastonas) Genul Mycobacterium familia Mycobacteriaceae si ordinul Actinomicetale
a) bacilli G-
b) strict aerobi
c) imobili
d) nu formeaza spori sau capsula
e) sunt acid-alcoolo-rezistenti (AAR)
f) se multiplica lent, avand un timp de generatie (T.G) lung.
g) sunt distrusi de radiatiile UV

Mycobacterium tuberculosis sau bacilul Koch agentul etiologic al tuberculozei
M. tuberculosis + M. bovis (agentul etiologic al tuberculozei bovine) +M. africanum = complexul M. tuberculosis
-Speciile acestui complex + M. leprae (ag etiologic al leprei) singurele specii din genul Mycobacterium care sunt strict patogene pentru om.
-In rest, celelalte specii sunt saprofite s conditionat patogene pentru om (oportuniste)

Aceste micobacterii cunoscute ca si non-tuberculoase pot interfera procesul imun din tuberculoza si pot determina boli
asemanatoare (clinic, radiologic si histopatologic) cu tuberculoza, numite micobacterioze.
Fata de tuberculoza, unde transmiterea = aeriana, iar sursa = bolnavul infectat cu TBC (cu localizare de regula pulmonara),
micobacteriozele nu prezinta contagiune interumana.

Clasificarea se face in functie de:
viteza cresterii bacililor pe mediul de cultura
morfologia macro si microscopica a coloniilor
comportamentul acestora la lumina sau intuneric


53.Mycobacterium leprae (numit si bacil Hensen)
Forme clinice:
Lepra tuberculoida la persoanele cu imunitate celulara indemna
Leziunile = cutanate, sub forma de macule apigmentare.
Apar si leziuni neurologice cu parestezii, anestezie.

Lepra lepromatoasa la persoanele cu deficit al imunitatii celulare
Leziunile = de tip granulomatos difuz, cu afectarea nasului, urechilor, pometilor.
Apar si tulburari neurologice si manifestari sistemice: anemie si limf.adenopatii.
Tratament Sulfonamide

50. Stadiile infectiei tuberculoase
- afectiune infecto-contagioasa, cu tendinta spre cronicizare
- poate afecta orice organ, dar cea meai frecventa localizarea este cea pulmonara
- sursa infectiei: omul bolnav
- transmiterea: pe cale aeriana, prin picaturi Pflugge

1) Riscul unei personae sanatoase de a se infecta cu bK depinde de sursele cu care vine in contact si de durata contactului cu acestea.
Tuberculoza care apare consecutiv infectiei, la o persoana care nu a fost infectata anterior, se numeste tuberculoza primara.
Nu orice infectie (care presupunde declansarea RI) evolueaza spre imbolnavire; doar 10% din infectati se imbolnavesc in cursul vietii.

2) Aparitia tuberculozei la persoanele deja infectate, unde au persistat bacilli tuberculosis in stare dormanta, este numita tuberculoza
secundara.

Bacilii inhalati ajung in teritoriul pulmonar periferic si inferior, unde o reactie inflamatorie, numita sancru de inoculare.
Bacilii care se multiplica intracelular, disemineaza pe cale limfatica si sanguina, rezultand complexul primar.
Dupa 4-12 saptamani pacientul prezinta hipersensibilitate de tip intarziat dar si cresterea activitatii bactericide impotriva bK, prin limfocite Tc.
De aceea, doar un numar mic de bacilli ajung in circulatie si aici raman ca dormanti (in locuri puternic oxigenate)
In majoritatea cazurilor, aceasta prima infectie este subclinical si trece neobservata.

In anumite conditii (precum: diabet zaharat, boala ulceroasa, hepatita cronica, stress, iradiere) bacilii tuberculosis dormanti isi pot relua
multiplicarea, astfel aparand tuberculoza pulmonara secundara. In lipsa tratamentului specific, boala este fata in 50% din cazuri.

51. Imunitatea in tuberculoza
Daca se efectueaz 2 inoculari cu aceeasi doza, la acelasi cobia, cu distanta de cateva saptamani intre acestea, se observa ca R
organismului este diferit

La prima injectare:
- reactia inflamatorie imediata dispare dupa primele 48 de ore
- la locul punctiei se va forma un nodul care va ulcera, determina formarea unui sancru
- in cateva luni animalul moare prezentand semne evidente de boala

Daca la acelasi animal, dupa 3-4 saptamani de la prima administrare, se efectueaza o a doua injectare
- local va aparea o induratie de culoare inchisa care se necrozeaza la 72 ore si in cateva zile se vindeca
- desi animalul moare, leziunile sunt determinate de bacillii inoculati initial.

Se demonsttreaza astfel ca prima infectie determina modificari semnificative in raspunsul gazdei fata de a doua infectie
Aceste modificari sunt:
- reactie rapida si brutala, locala, cu necroza la 48-72 ore
- capacitatea de a localiza, limita sau exclude o noua imblonavire: lipsa afectarii ggl satelit, lipsa diseminarii limfohematogene, vindecare
spontana, rapida si completa a leziunilor celei de a doua inoculari.


52. Tratamentul in tuberculoza
Terapia in tuberculoza respecta urmatoarele principii:
1) Initierea tratamentului imediat dupa confirmarea diagnosticului
2) respectarea dozelor si ritmului de administrare
3) minim 6 luni, cu faza de atac asocierea de 4 antibiotice
faza de continuare 2 antibiotice

Antibioticele antituberculoase
1) esentiale (de linia 1-a): Izoniziada (HIN), Rimfapicina (R), Etambutol (E), Pirazinamida (Z), Streptomicina(S).
2) de rezerva (de linia a2a): amikacina, Kanamicina, etionamida, cicloserina, ciprofloxacina, protionamida.
Profilaxia: prin vaccinarea BCG, in prima saptamana de viata



54. Clostridium tetanii = bacill G+, sporulat, anaerob
TETANOSUL
- este determinat de sporii bacilului, proveniti din sol, dar si din intestinal oamenilor+animalelor
= toxiinfectie caracterizata prin necroza musculara in jurul plagii
durere la nivel cervical si in muschii masticatori
Pacientul nu prezinta febra, dar prezinta rigiditate musculara si paralizie spastica.

Mediul anaerob faciliteaza transformarea sporilor in forme vegetative, multiplicarea bacteriilor, secretia de exotoxine.

Toxinele se elibereaza in timpul fazei stationare. Toxina spasmogena, tetanospasmina, difuzeaza prin transport axonal, de la nivel periferic in
SNC (cornul A al MS), unde se fixeaza pe neuronii inhibitori , dar si la nivelul placii neuromotorii si blocheaza eliberarea de
neurotransmitatori.
Fixarea toxinei este ireversibila si determina contractii spastice ale musculaturii somatice si, in final, moartea prin stop respirator.


55.Tratamentul si profilaxia tetanosului
Antibiograma nu se realizeaza in coloratia de rutina.
Infectia este tratata prin toaleta chirurgicala a plagii, admintrare de antibiotic (metronidazol, penicilina).

Profilaxia: consta in administrare de vaccin.
Vaccinul DiTePer contine o anatoxina care conduce la formarea de AC anti-toxina tetanica.


56.Clostridium perfringens. Patogenitate (gangrena gazoasa, toxiinfectia alimentara)
Gangrena gazoasa
- este produsa prin contaminarea plagii cu mai multe specii de clostridii deoarece sursa (sol, mateii fecale) este polimicrobiana.
- c.m. importante specii sunt: Cl. perfringens (80%), Cl. novyi (40%) si Cl. septicum (20%).

Cl perfringens este impartit in 5 tipuri (A,B,C,D,E), fiecare producand un spectru unic de toxine de natura proteica.
Cele mai importante pentru patogenie sunt: alfa toxina si omega toxina, ambele avand actiune citolitica

Toxiinfectia alimentara:
- este determinate de ingerarea unui nr mare de bacterii generatoare de enterotoxina
- tipul A este implicat de cele mai multe ori in toxiinfectie alimentara. Tipurile C si F o enterocolita necrozanta, hemoragica.
Incubatia: 8-36 ore;
Debutul: brusc;
Manifesatri clinice: greata, diaree apoasa, dureri abdominale;


57.Tratamentul in gangrena gazoasa
- se face toalete palgii in scopul oxigenarii si inlaturarii portiunilor necrozate
- se folosesc cantitati mari de apa oxigenata care actioneaza specific pe bacteriile anaerobe
- tratamentul: antibiotice (penicilina cu metronidazol)
antitoxine

58. Clostridium botulinum. Patogenitate. Botulismul

- produce BOTULISMUL (toxiinfectie care poate debuta prin simptome gastrointestinale)
- sporii sunt raspanditi in sol si contamineaza alimentele
- bacteria se multiplica si produce toxina botulinica (cea mai toxica substanta cunoscuta)
- toxiinfectia este rezultatul consumarii de alimente contaminate cu toxina (mezeluri, conserve de carne,peste, legume)

Toxina se absoarbe in I.G si actioneaza la nivelul SN
SN este afectat prin paralizii flasce. Pacientul prezinta vertij, diplopie, greutate la deglutitie si vorbire, constipatie si dureri abdominale.
Etapa critica implica afectarea nervilor intercostali a diafragmului si imposibilitatea respiratiei.

Exista 3 tipuri de infectie:
1. botulismul adultului care apare prin ingestia de toxina din alimente
2. botulismul sugarului bacteria se mutiplica in tractul intestinal unde excreta si toxina
3. botulismul de plaga locul in cate bacteria se multiplica si produce toxina


59.tratamentul in botulism

Diagnosticul se bazeaza pe simptomatologia clinica (gstrointestinala si neurologica) si este confirmat de analizele de laborator.

Pentru prevenirea bolii este necesar: sa se elimine cauza, prin prepararea corespunzatoare a alimentelor
sa se evite consumul de alimente conservate in conditii improrpii

Pentru distrugerea sporilor de Cl. Botulinum este foarte importanta sterilizarea la 120 grade Celsius timp de 20 min
- se administreaza seruri care neutralizeaza toxina nefixata
- antibioticele nu au efect asupra toxinei botulinice, tratamentul constand in administrare de antitoxina (A,B,C,D,E,F,G)

60. Patogenitatea anaerobilor endogeni

61.Treponema pallidum.Patogenitate. sifilisul
- bacterii spiralate, cu spire regulate; prezinta miscari active
- treponemele nu se coloreaza in coloratia Gram, ci doar prin metoda de impregnare argentica
- treponemele patogene nu sunt cultivabile pe medii artificiale, ci doar pe testicul de iepure

Patogenitate:
- sifilisul este o boala specifica omului
- transmiterea se face
pe cale sexuala
prin transfuzii sau manipulare de produse contaminate
transmitere de la mama la fat

62. Caile de transmitere in sifilis

63. Sifilisul congenital

Sifilisul matern poate determina: moartea intrauterina a fatului, nastere prematura, moarte neonatala sau infectie congenitala
Sifilisul congenital precoce: se manifesta prin coriza luetica, nas in sa, dinti in ferastrau, leziunui osoase, leziuni cutaneo-mucoase
Sifilisul congenital tardiv: leziunile apar dupa varsta de 2 ani, mai ales la pubertate.

64. Sifilisul venerian (dobandit). Stadiile bolii

Sifilisul primar:
- treponemele se multiplica la poarta de intrare, de unde se raspandes la niv ggl regionali
- dupa 2-6 sapt de la contaminare, apare o papula care se erodeaza central o ulceratie caracteristica = sancru dur
- leziunea este nedureroasa, acoperita cu o secretie clara bogata in treponeme
- este insotita de adenopatie inghinala
- leziunile de sifilis primar se vindeca spontan, dar treponemele disemineaza pe cale limfatica si hematogena a.i. la 3-6 saptamani de la
debutul sancrului apar manifestarile de infectie treponemica generalizata sifilis secundar

Sifilisul secundar:
- leziuni cutanate
- leziuni caracteristice = sifilide: rash maculo-papular cutanat si papule hipopigmentate (condiloame la niv mucoaselor bucala si perianala)
- aceste leziuni sunt bogate in treponeme si contagioase
- netratate, dupa o evolutie recuenta de 3-5 ani, isi pierd contagiozitatea
- alte manifestari: micro.poli.adenopatii, meningita, hepatita si nefrita

Evolutia sifilisului secundar este: 33% catre vindecare spontana, 33% catre sifilis latent (asimptomatic), 33% catre sifilisul tertiar

Sifilisul tertiar:
- se manifesteaza dupa o perioada de 1-20 ani
- leziunile sunt de tip granulomatos la nivelul pielii, oaselor si ficatului

leziuni ale mucoaselor: palatului, limbii, foselor nazale care afecteaza si struct cartilaginoase
leziuni degenerative la nivelul SN: PGP, tabes
leziuni cardiovasculare: anevrism de aorta, insuficienta valvulara aortica


65. Patogenitatea genului Mycoplasma

Genul Mycoplasma face parte din clasa Mollicutes (cu membrane moale)
- sunt organisme procariote, au un genom mic dar care contine atat AND cat si ARN
- G-; M.pneumonia=aeroba; restul- aerob f. anaerobe

Speciile patogene pentru om: Mycoplasma pneumoniae
Mycoplasma hominis
Mycoplasma genitalium
Ureaplasma urealyticum

Mycoplasma pneumoniae se transmite pe cale aerogena, prin picaturi Pflugge
- produc (majoritar) infectii ale cailor respiratorii superioare
- doar in 5-10% din cazuri - traheo-bronsita sau pneumonie.
- tusea neproductiva este manifestarea cea mai caracterisitca
- pot exista si manifestari extrarespiratorii: cutanate, cardiace, neurologice, anemie hemolitica autoimuna.

Myoplasma hominis, gentalium si ureaplasma urealiticum se transmit pe cale sexuala

La femei
- scretie vaginala anormala
- simptome de boala inflamatorie pelvica
- stare febrila post-partum sau post-abortum

La barbat se manifesta prin uretrita non-gonococica:
- secretie uretrala
- disurie (arsura, usturime la urinat)
- dureri la nivelul prostatei, frisoane, febra


66. Tifosul exantematic

Genul Rickettsia apartine familiei Rickettsiaceae
- aceasta familie cuprinde bacilli G-, obligat patogeni

Specia tip este considerate Rickettsia prowatzekii produce tifosul exantematic
- sursa de infectie: omul
- transmiterea: prin paduchele de corp

Debutul: brusc cu febra, cefalee, mialgii si eruptie cutanata
Manifestari clinice: apar dupa o perioada de incubatie de 2-30 zile
Complicatiile tifosului exantematic: miocardita si tulburari neuologice

Tratament: tetraciclinele si Cloramfenicolul
- in lipsa tratamentului mortalitata poate depasi 50% din cazuri