Noptile

Octavian
Paler
Noptile, cnd mi amintesc iarasi de noi,
totdeauna pe ntuneric si amenintati totdeauna,
mbratisati sub ghilotina mereu,
totdeauna obsedati de timp si de noapte,
haituiti de umbre n care ne recunoastem pe noi,
totdeauna ca n prima noapte a lumii
si totdeauna vorbind despre sfrsitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mari si de soare
si totdeauna pe acest nisip negru al noptii
fara sa stim daca mine vom mai fi mpreuna,
totdeauna asteptnd cutitul ghilotinei sa cada,
totdeauna despartirile,
totdeauna dragostea amenintata de altii
si de noi nsine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne lumineaza, cnd se ating, minile,
totdeauna nfricosati ca minile noastre
vor ajunge la capatul dragostei noastre
si totdeauna visnd sa ne iubim fara sa stim
daca suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
daca lumea ncepe cu noi sau sfrseste.
Totdeauna dragostea n umbra ca nteleptii lui
Rembrandt,
ea care n-are nevoie de ntelepciune, ci de
speranta
si totusi daca vom muri vreodata dragostea noastra,
va muri nu din pricina noptii
ci din pricina ca noi nsine am amenintat-o prea
mult.