Dacă ai ști să-mi citești în suflet,

Ai descoperi o lume adâncă și fără de

sfârșit,
O lume în care se ascunde o dragoste
nemărginită,
Dar și temeri și tristeți ascunse sub
zâmbete false.

Ai fugi poate, înspăimântat de ceea ce

vei găsi,
Într-un labirint de emoții și gânduri,
Dar când vei înțelege că totul este iubire,
Te vei pierde în infinitul ei, fără să mai
cauți ieșire.

Te vei pierde în mine... în mine și în tine,

Căci iubirea noastră este un cerc
deschis,
Fără început și fără sfârșit,
Un ciclu al vieții care ne ține în strânsă
legătură.
Dar și tristețile noastre vor fi descoperite,
Ascunse sub măști și zâmbete false,
Dar iubirea le va curăța și le va
transforma,
În lacrimi strânse în snop de furtună, dar
devenite mărturii ale puterii noastre.

Și poate că uneori, în nebunia iubirii

noastre,
Vom fi iubiți de rafale de ploi nesfârșite,
Dar vom ști că suntem puternici
împreună,
Și că nimic nu poate să nu despartă.

Și atunci poate vei înțelege,

Că iubirea noastră este absolutul,
Un absolut care nu poate fi cuprins în
cuvinte,
Ci doar trăit și simțit în fiecare clipă.

Așa că dacă ai ști să-mi citești în suflet,

Ai descoperi că iubirea noastră este o
întâmplare fără nume,
Dar care va dainui întotdeauna în infinitul
timpului,
Ca un simbol al puterii și frumuseții iubirii
pure.

dacă ai ști
să îmi citeşti în suflet te-ai pierde în
infinitul dragostei de tine înspăimântat
ai fugi de tristețile
ascunse sub zîmbete false sau
încrustate
în măşti
lacrimi strînse în snop de furtună
ar năvăli nebune
în ropote de ploi nesfîrşite şi n-ai mai şti
dacă sunt absolutul iubirii
sau o întîmplare fără nume