Gherase Petrut Madalin , FAP , Sectia Pedagogia Artei

Art i politic
Abstract
Meditatia nu e un scop in sine. Problema meditatiei conduce la aceea a raportului dintre arta si
societate prin faptul ca suscita o intrebare cu privire la capacitatea artei de a regla societatea. Ea nu
poate deci sa se realizeze decat daca reuseste sa se ocupe politic.
Raportul dintre arta si politica a fost tratat intr-o conceptie contemporana la Viena spresfarsitul
Imperiului Habsurgic.
1.Arta si politica
Viena e creuzetul modernitatii .Totul se inventeaza in acest oras din centrul Europei in care
traiesc Freud si Wittgenstein, Otto Wagner si Kokoschka, Klimt si Schoenberg.Stiinta, arhitectura,
pictura, muzica o rup cu trecutul si se ridica impotriva culturii burgheze, producand ceva nou. Arta
vieneza e salvatoare pentru ca duce spre libertatea atat indragita de catre Secession.
Din aceasta perspectiva exista riscul de a vedea arta transformandu-se intr un simplu refugiu;
intradevar Viena este mereu amenintata de estetism
1
. In plus, reinnoirea politicului are loc in cea mai
mare ambiguitate.
Implicit estetismul este depasit ,, Arta pentru arta devine Art as art, cum vor sustine artistii
conceptualisti americani. Arta e un tot, o sinteza. Ea devine o matrice care rezuma societatea si
poateparticipa in mod perfect pertinent la reglarea ei. La Viena, ca si in arta contemporana, se faureste
o arta inegratoare si expresiva. Dupa cum a demonstrat Jean Clair, conceptia despre arta care se inscrie
in modernitate este totusi fragila
2.
In flirtul sau cu politica arta e permanent amenintata de manipulare.
Unde se situeaza politica in arta? Ancheta se restrange . Daca politica se afla in arta, trebuie sa
ne intrebam cum functioneaza, cum se insereaza cum devine productiva.

1 Jean Jacques Gleizal, Arta i politicul, Bucureti, Editura Meridiane, 2003
2 Adelin Guyot, Patrick Restellini, Arta nazist - o art de propagand, Bucureti, EdituraCorint, 2002


Analizand opera lui Laurence Weiner, in lucrarea sa, De nombreux objets colors places cote a
cote pour forme rune range de nombreux objets colores , Jean Marc Poinsot ii indica
cercetatorului o cale
3
.
Dupa cum se exprima J.-M Poisont, el ,, ne ofera un obiect colorat si totodata altceva.
Opera nu se situeaza,, in ci ,, intre.
Ea nu se afla nici in enunt ,nici in suporturile sale. ,,Se poatea dmite ca Laurence Weiner,
precizeaza Poisont, manuieste paradoxul , dar trebuiesa aflam cui permite s-o faca, adica ce
statut al operei si ce practica artistica fac posibila o atare functionare.
Aceasta functionare este ceea a exppozitiei generalizate, a demultipicatorii oportunitilor
si a modalitatilor de prezentare a operelor, demultiplicare capabila sa modifice in profunzime
ceea ce Weiner numeste conditiile materialului Pentru a fi mai explicit, expozitia are loc intr-
un muzeu, dar acesta nu constituie o istorie a artei . Si ideea centrala : ,, Expozitia este deci a
priori o posibilitate de prezentare
4.
Cu alte cuvinte, pentru Weiner, activitatea artistica nu e de conceput decat atunci cand
opera pluteste. Arta nu se confunda nici cu obiectul, nici cu istoria artei. Ea presupune o
prezentare libera care se realizeaza in expozitie.
Obiectul devine critica a obiectului incepand din momentul in care, prin expunerea sa , i
se evidentiaza virtualitatile. Artistii contemporani pot expune orice (din pacate). Totul e sa
expuna, deoarece acolo se produce miracolul artei. O atare lucrare opereaza o adevarata
deconstructie a valorii. Ea e necesarmente critica si, prina ceasta, politica. In ea, politicul, care
consta in procesul de prezentare, nu e un plus. Se contopeste cu toate elementele mecanismele
artistice in asemenea masura incat arta care il vehiculeaza poate fi calificata drept structural
politica.


3
4



In fond, expunerea ii confera operei de arta totalitatea dimensiunilor sale. Asa cum
constata Remy Zaug, expunerea da expresivitate operei
5
.
cufundata in cultura, capabila sa-i confere societatii un sens, arta este un loc de
concentrare si de productie simbolica. Ea se extinde si este in masura sa stabileasca termenii
dezbaterii privind civilizatia. Arta reduce la orizontala .Prezentata, ea prezinta la randu-i. In
calitate de regizor, ea reprezinta si mentine distanta dintre natura si cultura, morala si politica
,dar si Orient si Occident, dintre Nord si Sud. Unul dintre cele mai graitoare exemple ale acestei
actiuni ale artei contemporane ne este oferit de Beuys atunci cand ,refuzand sa puna piciorul pe
pamant American, obtine sa fie transportat cu ambulanta pana la galeria in care va trai cateva zile
in tovarasia unui coiot
6.
Beuys crede ca acel coiot poate contribui la o reinnoire a omului care-si
va redobandi prin animal energia pierduta. Arta lui Beuys se situeaza, in modul cel mai serios, in
aceasta punere in scena care este un alt fel de a face politica.
Analiza ideologiei artistice ne-a indepartat de arta si de modul ei de functionare. Acum
trebuie sa ne intoarcem la ea si sa aratam ca pentru a fi structural politica , arta a fost nevoita sa
se modifice profund in relatia sa cu lumea. Am trecut efectiv la o arta a reprezentarii la o arta
expresiva. Cu toate acestea, reprezentarea n-a disparut. S-a produs o alunecare .Ceea ce acum se
reprezinta e meditatia.
2 Avangarda
Teoria avangardei consta din transpunerea in arta a unei problematici politice si militare
bazate pe ideile de rupturi, de progres si angajare politica
7
. Arta de avangarda este o arta politica
ea se rupe de trecut si se situeaza intr-o perspectiva istorica de progres. Arta moderna tine de
aceasta conceptie, dar unele origini ale sale se pot gasi, de exemplu, in neoclasicismul lui David.
Nu este catusi de putin de mirare, rationalismul si iluminismul sunt fundalul filozofic al
avangardei.
5
6


7
In timp ce arta moderna estea ceea a diverselor avangarde, arta contemporana are un
raport privilegiar cu postmodernismul. Postmodernismul este intradevar, o ideologie care
valorifica arta si cultura .
Cat despre arta contemporana, ea a putut gasi in postmodernism elementele unui raspuns
la intrebarea privind modul in care arta poate poetiza politica fara a ajunge la estetism.
Daca Beuys are stramosi , primul este incontestabil David, revazut si corectat de Michel
Tevoz. Asa cum demonstreaza acesta din urma, David isi incepe arta ca pe o scena de teatru. Cel
ce a pictat Juramantul Horatilor are de altfel un imens success de public.
Tablourile sale sunt admirate de o multime entuziasta pentru ca arta il situeaza in miezul
dezbaterii politice a vremii sale.















Arta contemporana se caracterizeaza prin noile relatii pe care le stabileste intre creatie si
politic. Intr-adevar, incepand din anii saizeci, artele plastice integreaza direct politica in scopul
lor. Arta si politica nu mai au o relatie de exterioritate. In timp ce artistul devine principe poate
deveni artist. Aceasta situatie pune bazele legitimitatii unui nou discurs despre arta care, de acum
inainte, nu tine doar de istoria artei, ci si de stiintele politice.
Acestea din urma nu mai trebuie considerate ca o noua disciplina interesata de arta, ci ca
o rascruce. Arta nu se pierde in politic ci isi afla in el inflorirea. Politicul preia arta care isi ia un
nou avant, intr-o noua metoda de gandire. Dupa cum stim, artistul nu mai e singur si izolat in
atelierul sau el trebuie sa tina seama de niste date care, desigur , existau, dar care de acum inainte
sunt constientizate.
Arta poate fi considerata ca o metoda de descentralizare a poeziei. Politicul are nevoie
mai mult ca oricand sa devina poetic pentru a crea punti. Reluand expresia lui Bruno Latour, se
poate afirma ca civilizatia noastra rationala a constat din privilegierea procesului de purificare.
Sa pastram in minte imaginea lui Beuys si a coiotului sau cu care va sta in America fara a pune
piciorul pe pamantul celor ce i-au exterminat pe indieni. Pentru a se regasi pe sine , ne spune
Beuys omul trebuie sa-si restabileasca legatura cu natura. In acest sens, arta sa este ecologica, nu
pentru ca iubeste pomii si animalele, ci pentru ca stie ca omul nu exista in afara unui mediu
inconjurator pe care-l integreaza.
Arta contemporana a permis aparitia unei arte structural politice. Politicul, la randul sau,
are tot interesul sa asculte mesajul artei. Afirmand acest lucru si acordandu-i artei intreaga
noastra atentie, nu ne departam de gravele preocupari ale epocii noastre.
Desigur, arta nu ofera solutia, dar este in masura sa deschida dezbaterea si sa contribuie
la reconstituirea unui corp politic care, asemenea celui omenesc, va trebui sa-si gaseasca un
echilibru in inevitabila sa fragmentare.










































































































Jean Jacques Gleizal, Arta i politicul, Bucureti, Editura Meridiane, 2003
Adelin Guyot, Patrick Restellini, Arta nazist - o art de propagand, Bucureti, EdituraCorint,
2002