Anul acesta se împlinesc 40 de ani de cînd s-a descoperit că plantele sînt

capabile să comunice şi să aibă sentimente

Oamenii cred că povestea despre sentimentele plantelor ţine de science-fiction.

Anul acesta se împlinesc 40 de ani de cînd un cercetător american a descoperit
că plantele pot comunica între ele, dar şi cu oamenii. Ele nu numai că nu sînt
imobile cum s-a crezut secole de-a rîndul, dar transmit şi sentimente, pot fi
agresive sau prietenoase, geloase, supărate, fericite, altruiste sau egoiste, au
compasiune. Sînt nişte spioni tăcuţi, dar discreţi, care asistă la evenimentele din
viaţa noastră. Poate că vegetarienii ar trebui să-şi revizuiască părerea că
animalele merită cruţate, iar plantele nu. Lumea vegetală are o viaţă secretă a ei,
pe care n-o percepem. Plantele sînt fiinţe la fel de vii ca şi noi, ne simt, ne
urmăresc şi încearcă să ne transmită ce au de spus.

Sufletul lumii vegetale

Fără plante nu am putea nici respira şi nici mînca. Pe dosul fiecărei frunze, 75 de
milioane de kmp de ţesuturi vegetale se străduiesc să devoreze gazul carbonic şi
să expire oxigen. Din cele 375 de miliarde de tone de hrană care se consumă în
fiecare an pe planetă, partea cea mai importantă vine de la plante. Oamenii se
simt fericiţi atunci cînd trăiesc înconjuraţi de verdeaţă. Florile ne însoţesc acasă,
la serviciu, la evenimente festive. Le oferim dragoste şi respect. Casele noastre
se înfrumuseţează cu grădini, oraşele cu parcuri, ţările cu rezervaţii naturale.
Sîntem înconjuraţi de plante, dar nu ştim că ele sînt martore la stările noastre
sufleteşti. Mai mult, ne judecă, ne avertizează cu privire la nenorocirile ce se vor
întîmpla, funcţionează ca nişte veritabile detectoare de minciuni. A purta o
conversaţie cu plantele nu trebuie considerat un gest caraghios. O dovedesc
numeroasele experimente ştiinţifice.

Plantele se mişcă

Darwin a demonstrat că fiecare cîrcel este înzestrat cu puterea de a se mişca

independent de ceilalţi. La începutul secolului XX, biologul vienez Raoul France a
emis ideea, şocantă pentru naturaliştii din vremea sa, că plantele se mişcă la fel
de liber şi de graţios ca cele mai mlădioase animale, numai că noi nu ne dăm
seama de aceasta pentru că mişcarea se petrece într-un ritm mult mai lent decît
putem percepe. În perioade de secetă, rădăcinile în căutare de umiditate sparg
reţelele de canalizare şi se înfig, cum e cazul lucernei, pînă la 12 metri adîncime,
străpungînd obstacolele de beton. O tulpină de secară are circa 13 milioane de
radicele, însumînd mai bine de 600 de kilometri. Un cîrcel are nevoie, în medie,
de 67 de minute ca să dea un ocol complet spaţiului din jurul său, iar atunci cînd
întîlneşte un suport, îi ajung 20 de secunde ca să înceapă să se răsucească în
jurul obiectului respectiv. Dacă mutăm o plantă de la locul ei, în mai puţin de o
oră îşi va schimba direcţia, în funcţie de noua poziţie.

„Viaţa secretă a plantelor“

În „Viaţa secretă a plantelor“, cartea care a făcut senzaţie la mijlocul secolului
trecut, autorii Peter Thompkins şi Christopher Bird descriu experimentele făcute
în acea perioadă pentru a demonstra că plantele au metode de comunicare
specifice. S-a descoperit că ele disting sunete pe care urechea omenească nu le
poate percepe şi unde luminoase, invizibile pentru om, cum sînt razele infraroşii
şi ultraviolete. Plantele sînt sensibile în special la razele X şi la frecvenţa înaltă
folosită în transmisiile televizate. Cei doi cercetători au plecat de la concluziile lui
France: „plantele sînt înzestrate cu toate atributele fiinţelor vii şi se dovedesc
capabile de cele mai violente reacţii cînd sînt maltratate şi de cea mai vie
recunoştinţă faţă de cineva care Ie înconjoară cu dragoste şi le îngrijeşte din
suflet“. Numai că la vremea aceea studiile publicate de el au fost fie ignorate de
specialişti, fie considerate pure elucubraţii.

A ghicit gîndul omului

În 1966, Cleve Backster, cel mai apreciat specialist american în detectarea

minciunilor, a conectat unul dintre electrozii poligrafului său la una dintre
frunzele unei plante tropicale. Backster era curios să vadă dacă, turnînd apă la
rădăcină, planta va reacţiona în vreun fel. Pe bandă, acul poligrafului a lăsat
urme care indicau o reacţie similară cu aceea a unei fiinţe umane supuse unui
stimul emoţional scurt. Uluit, Backster a înţeles din oscilaţiile specifice ale
aparatului, că plantei i-a plăcut apa. Şi-a continuat experimentele. Gîndindu-se ce
să mai încerce, Backster şi-a închipuit că arde o frunză. Peniţa a început să
deseneze o curbă energică, prelungită în sus. Planta îi ghicise gîndurile şi s-a
speriat. Mai tîrziu, Backster s-a prefăcut că vrea să aprindă chibritul. Reacţia a
fost nulă. Planta părea că poate face diferenţa între intenţiile reale şi cele
simulate.

Şi plantele leşină

Cercetătorul a crezut că e ceva în neregulă cu poligraful, aşa că şi-a echipat

laboratorul cu aparatură performantă. A supus la teste asemănătoare peste 25
de specii de plante şi fructe printre care salata verde, ceapa, portocalele şi
bananele. Acestea reacţionau nu numai la ameninţările venite din partea
cercetătorilor, ci şi în faţa unor pericole potenţiale, ca de exemplu apariţia bruscă
a unui cîine în încăpere. „Plantele văd poate mult mai bine fără ochi decît văd
oamenii cu ochii“, a conchis el. El a mai observat că atunci cînd o plantă e
ameninţată cu distrugerea şi simte acest pericol sau iminenţa unei agresiuni
exterioare, se apără „leşinînd“, ca o fiinţă omenească. Backster a conectat un
filodendron la galvanometrul T şi a încercat să ghicească care e anul naşterii unui
prieten. A început să rostească pe rînd nişte ani. Planta a determinat abaterea
acului atunci cînd anul a fost ghicit, semn că a identificat reacţia emoţională a
omului la rostirea adevărului.

Cei mai buni detectivi

Încercînd să vadă dacă plantele sînt înzestrate cu memorie, Backster a pus la

punct un scenariu în urma căruia trebuia demascat un răufăcător. A aşezat două
plante în aceeaşi cameră. Şase poliţişti legaţi la ochi au tras cîte un bileţel dintr-o
pălărie. Pe unul din ele scria că poliţistul trebuia să distrugă una dintre plante.
Agentul trebuia să comită fapta în cel mai mare secret: singurul martor al crimei
trebuia să rămînă cea de-a doua plantă. Planta-martor n-a avut nicio reacţie la
poligraf la trecerea celor cinci nevinovaţi prin dreptul ei, dar acul a oscilat
nebuneşte la apropierea făptaşului. Cînd o tînără a fost găsită asasinată într-o
fabrică din New Jersey, Backster a fost însărcinat de poliţie să investigheze
principalii suspecţi cu ajutorul detectorului de minciuni. Backster s-a gîndit să
conecteze la poligraf fiecare dintre cele două plante ornamentale care se aflau în
biroul unde fusese descoperit cadavrul. Toţi suspecţii au trecut prin încăpere.
Plantele n-au reacţionat deloc. Ulterior, s-a găsit ucigaşul. Nu era dintre
muncitorii uzinei.

Dragoste la distanţă

Între o plantă şi stăpînul ei pare a se stabili o relaţie afectivă. Folosind

cronometre perfect sincronizate, cercetătorul a constatat că plantele lui
continuau să reacţioneze la gîndurile care-i treceau prin minte în timp ce se afla
în altă încăpere, pe culoar sau chiar pe stradă, la o depărtare considerabilă.
Plantele lui au reacţionat pozitiv în clipa cînd el s-a hotărît să se întoarcă acasă la
New York, de la 20 de kilometri depărtare. O altă plantă a reacţionat emoţionată
în clipa cînd, la o comunicare ştiinţifică, a fost proiectată asistenţei o fotografie a
ei. Backster a izolat o planta într-o cutie de plumb. Efectele asupra poligrafului au
fost aceleaşi. Poligraful reacţiona şi cînd stăpînul se tăia la deget. Plantele erau
sensibile la moartea celulelor. Ba chiar şi la moartea bacteriilor din ţeava
chiuvetei atunci cînd cercetătorul a turnat dezinfectant.

Rumoare în lumea ştiinţei

După doi ani şi jumătate, Backster a început experimente mai complicate. A

conectat trei plante la trei galvanometre, în trei camere diferite, iar în altă
încăpere, a opărit un crevete. Toate cele trei plante au reacţionat în acelaşi
moment şi cu maximă violenţă la moartea crevetelui. Această experienţă şi
rezultatele au fost consemnate în 1968 în articolul „Dovezi ale unei reacţii
primare la vegetale“, din The International Journal of Parapsychology. Acel număr
a fost solicitat în tiraj suplimentar. S-a stîrnit o adevărată nebunie în presă şi
lumea ştiinţifică. Uluitoarele dezvăluiri ale lui Backster au suscitat un asemenea
interes încît în întreaga lume secretarele şi menajerele au început să discute tot
felul de intimităţi cu plantele lor. Descoperirea lui Backster a determinat folosirea
plantelor în diagnosticarea medicală, investigaţia criminalistică sau în domeniul
spionajului. Cu subvenţiile care au început să curgă din toate părţile, Backster şi-
a procurat echipamentele cele mai scumpe.

Detectoarele infidelităţii

După Backster, mai mulţi fizicieni, biologi din întreaga lume au început să facă
experimente pe plante înregistrîndu-le reacţiile la acţiunea diferiţilor stimuli.
Pierre Paul Sauvin, un specialist în electronică din West Petterson, a reuşit să
schimbe sensul de deplasare al unui trenuleţ în funcţie de gîndurile şi de emoţiile
pe care le transmitea conectat la o plantă. A repetat experienţa în faţa publicului
de la Madison din New Jersey. A mai reuşit să aprindă lumina folosind reacţiile
plantelor conectate la un comutator. A studiat şi reacţiile la plăcere ale plantelor.
A plecat departe cu o iubită, iar plantele au reacţionat la plăcerea lui, declanşînd
comutatorul. Putea să devină bogat vînzîndu-şi invenţia soţiilor geloase. Dar
descoperirea lui n-a avut succes fiindcă nimeni n-a vrut să investească într-un
aparat de depistat infidelităţile. Sauvin a mai reuşit să facă să decoleze un avion
miniatural şi să deschidă uşa garajului cu ajutorului gîndului transmis plantelor.
Armata americană s-a arătat în sfîrşit interesată, dar rezultatele au rămas
secrete.

Vocea cactusului

Doctorul Ken Hashimoto, colaborator al poliţiei japoneze în detectarea

minciunilor, auzind de experienţele lui Backster a încercat să dea unui cactus o
voce cu ajutorul unui echipament electronic conceput de el. Vocea plantei
semăna cu bîzîitul ascuţit al cablurilor de înaltă tensiune. Soţii Hashimoto au
reuşit să înveţe planta să numere şi să socotească cu numere pînă la 20.
Lucrarea sa „Introducere în percepţia extrasenzorială“ a fost solicitată în 60 de
tiraje, iar „Misterele lumii quadridimensionale“, în 80. Chimistul Marcel Vogel din
Los Gatos, angajat la firma IBM pe la mijlocul anilor ’50, a rupt două frunze şi în
fiecare zi s-a gîndit la ele. La una, sugerîndu-i că e încă în viaţă, la cealaltă, ca la
una moartă. După o săptămînă, prima părea abia smulsă de tulpină, cealaltă era
uscată. Era convins că e vorba de transfer de „energie psihică“ şi că
intenţionalitatea creează un cîmp energetic.

Gelozie vegetală

În primăvara lui 1971, Vogel a început o nouă serie de experienţe. Cerînd unui
prieten să transmită nişte gînduri unui filodendron, reacţia plantei s-a stins
repede. Prietenul a dezvăluit că s-a gîndit că filodendronul lui de acasă e mult
mai frumos. Vogel a conchis că plantele au amor propriu. Ele manifestă aversiune
sau simpatie profundă şi faţă de anumiţi oameni. Eileen-Elixir Caddy a dezvoltat o
grădină, transformînd-o într-un adevărat Eden, deşi solul era arid. A fost bănuit
că uriaşele lui legume sînt obţinute cu îngrăşăminte. Profesorul Lindsay R. Robb,
expert în probleme de agricultură al Organizaţiei Naţiunilor Unite, n-a putut da o
explicaţie şi totul a fost considerat un mister. În realitate, stăpînul obţinuse
rezultatele doar vorbind frumos cu plantele. Pare incredibil, dar aceasta este
realitatea: plantele sînt nişte fiinţe vii, cu personalitate proprie.