Doctrine politice

Curs 8

24.nov.2010

DOCTRINA DEMOCRATICA CRESTINA

1.
2.
1.

Aparitia si evolutia dictrinei democratice crestine.

Constituirea doctrinei democratice crestine. Continutul acesteia.
Aparitia si evolutia doctrinei democratice crestine.
Religia, dogma sa teologica nu a avut niciodata o pozitie de neutralitate fata
de societate si nici nu si-a limitat actiunea numai la aspectul religios, ci ea s-a implicat
in cele mai multe cazuri direct in viata sociala, morala, spirituala si politica.
Conferirea naturii divine puterii, institutiilor si reprezentantilor acesteia, in
mod deosebit monarhului constituie cea mai elocventa dovada in acest sens. Marile
religii budismul, brahmanismul, islamismul, crestinismul vor constitui atat
doctrine religioase, cat si principalele cadre ideologice ale regimurilor politice,
punandu-si amprenta asupra gandirii, actiunii si conduitei politice din antichitate,
feudalism si o buna parte din perioada moderna.
Intr-o asemenea situatie s-a aflat si crestinismul. La inceputurile activitatii
sale, in perioada crestinismului primitiv, desi nu si-a propus sa se implice in viata
politica, declarandu-se apolitic (protesta insa impotriva statului roman, propaga
inlocuirea acestuia cu un stat al egalilor si al dreptatii, insufla maselor ideea prabusirii
organizarii politicii romane si venirea unui Mesia care va instala dominatia egalitatii si
dreptatii, fapt ce echivala cu o noua alternativa social-politica), crestinismul a fost de
la bun inceput implicat in viata politica.
In feudalism, Biserica si dogma teologica vor domina societatea , constituind
atat aliatul si coparticipantul la viata politica, cat si opozantul major al puterii de stat.
Reforma, Renasterea, liberalismul si revolutiile burgheze de la mijlocul sec XIX
au impus separarea Bisericii de stat, scoaterea ei in afara fortei politice si
transformarea intr-o institutie publica, iar credinta intr-o problema personala a fiecarui
cetatean.
Biserica risca sa ramana in afara vietii publice, sa fie izolata de credinciosi. De
aceea, din acel moment s-a pus problema adaptarii Bisericii si a dogmei sale teologice
la noile credinte ale vietii sociale. Aceasta insemna regandirea perceptelor sale
fundamentale, punerea lor de acord cu noua realitate a dezvoltarii sociale.
Insemna, de fapt, crearea unei noi doctrine care sa tina seama de prefacerile
din viata sociala, economica, spirituala si politica a epocii moderne si mai ales
contemporane.
De-a lungul sec XIX, Biserica a facut numeroase incercari de a-si adapta
dogma teologica, conduita si activitatea, la spiritul vremii, de a gasi un limbaj comun
cu omul si societatea contemporana.
Mai intai, s-a incercat apropierea Bisericii de liberalism, avand in vedere
caracterul democratic al acestuia, dreptul la credinta, la gandire, la actiune al
individului.
Aceasta ar fi insemnat subordonarea Bisericii, a dogmei sale teologice,
liberalismului. Reprezentantii Bisericii doreau, insa, crearea unei paradigme crestine

Doctrine politice
Curs 8

24.nov.2010

independente, in corespondenta cu cerintele si spiritul vremii. De aceea, vor renunta

la alianta cu liberalismul.
Dupa acest moment s-a incercat crearea unui catolisim social, impregnat cu
ideile revolutiei de la 1848. Curand, s-a constatat ca acestea nu erau compatibile cu
principiile si valorile crestine, cu ceea ce doreau in realitate sa creeze liderii Bsericii.
Vaticanul care reprezinta centrul spiritual moral si politic al catolicismului va
prelua incepand cu pontificatul Papei Leon al XIII-lea (1878-1903) elaboratele unei
conceptii proprii privind relatia dintre Biserica, politica si social, asa cum o cerea si
impunea noua era a dezvoltarii.
Ideea reconcilierii dintre stat si Biserica a fost expusa pentru prima oara de
Papa Leon al XIII-lea in 1879, in care sustinea necesitatea unirii eforturilor dintre
cele doua institutii in realizarea binelui comun.
In enciclica Eterni Pacis, publicata in 1879, desi continua sa se mentina
caracterul de divinitate al puterii, faptul ca ea vine de la Dumnezeu, apar si elemente
noi ce tineau de noua realitate social-politica, cum ar fi:
Acceptarea alegerii de catre cetateni a celor ce guverneaza
Respectarea vointei acestora
Acceptarea ideii unui regim politic democratic.
La 15 mai 1891 este publicata enciclica Rerum Novarum, considerata a fi
actul de referinta in constituirea noii doctrine democrat-crestine. Aici se pune
pentru prima oara in mod deschis problema raportului dintre Biserica Catolica, viata
sociala si politica a timpului.
In enciclica sunt abordate probleme sociale majore, cum ar fi:

Caracterul sacru al proprietatii, dar este criticata si concentrarea averii in marile

minoritati si este expusa ideea redistribuirii surplusului catre categoriile sociale
sarace.
Se pune problema realizarii omului prin munca, obligativitatea sociala de a crea
locuri de munca
Partidele politice crestine sunt indrumate sa se orienteze spre gruparile sociale
dezavantajate.
Acelasi papa (Leon al XIII-lea), in 1901 publica enciclica Graves de
Communi, in care incerca sa defineasca noua doctrina. Termenul de democratcrestina se va impune in fata celor de socialism crestin, actiune crestina, crestinism
social, crestinism popular. Acelasi papa da si dezlegarea pentru infiintarea partidelor
politice confesionale, luand ca model partidul catolic belgian creat in 1840.
Dupa Primul Razboi Mondial apar numeroase partide politice confesionale
crestine in Italia, Austria, Olanda, Germania. Prin acestea, Biserica isi crea
instrumente politice care permiteau sa intervina in viata sociala, sa se implice in
aceasta.

2.

Constituirea doctrinei democratice crestine. Continutul acesteia.

Doctrine politice
Curs 8

24.nov.2010

Procesul constituirii doctrinei democratice crestine a fost unul indelungat,

inceput in cursul secolului XIX, continuat in perioada interbelica si postbelica.
In functie de continutul doctrinar, de mesajul politic, de reportul cu Biserica,
de rolul in societate, se cunosc 2 momente ale procesului de constituire a doctrinei
democrat-crestine:
a)

Momentul initial care incepe in a 2-a jumatate a secolului XIX si tine pana la
sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Doctrina democrat-crestina din aceasta perioada este putin structurata si
sistematizata. Ea se prezinta mai mult ca un catolicism social, fiind puternic
dependenta de Biserica si impregnata cu principii si valori ale crestinismului.
Doctrina democrat-crestina a acestei perioade, nici prin continut sau prin
valorile sau mesajul promovat nu se apropie de elaboratele politice neoclasice:

In primul rand, ea este lipsita de democratism, lucru recunoscut de insusi Papa

Leon al XIII-lea, care arata ca intre democratia sociala si cea crestina nu exista
legatura.
De asemenea, prin continutul ei, ea se indeparteaza de doctrinele neoclasice.
Perceptele crestinismului continua sa domine viata sociala si a cetatenilor. Ele ii
orienteaza si directioneaza in continuare actiunea si conduita.
Doctrina democratica crestina a acestei perioade nu si-a definit cu precizie
obiectivele politice, ramanand in continuare subordonata Bisericii. De aceea,
in luptele la care au participat partidele sale confesionale, rezultatele au fost minore
sau esecuri.
Doctrina acestei perioade, partidele sale politice confesionale sunt in continuare
subordonate Bisericii si Vaticanului. Dependenta e atat de vizibila incat Papa Leon
al XIII-lea, in 1886, cere deputatilor catolici din parlamentul Germaniei sa il sustina pe
Bismarck, adversarul Vaticanului. In aceasta perioada, Vaticanul este principala
institutie religioasa si politica a dogmei democrat-crestine. El este cel care o
promoveaza.
Marile schimbari si innoiri social-politice ce au avut loc in perioada interbelica
au afectat si influentat in mod pozitiv si doctrina democrat-crestina. Desi nu se
produce o ruptura radicala fata de Vatican, de principiile si valorile crestine, totusi, la
nivelul acestei paradigme incepe un proces lent, dar consecvent de laicizare si
democratizare. Sub impulsul radicalismului social sunt acceptate de de doctrina
democrat-crestina unele principii si valori politice democratice, cum ar fi:

Pluralismul politic
Acceptarea vointei cetatenilor
Centrarea activitatii politice de la nivelul Bisericii spre partidele politice
Inceperea elaborarii unor programe politice cu scopuri si obiective bine
precizate si conturate.
Toate acestea prevestesc marile schimbari social-politice, innoirile ce vor avea
loc in perioada postbelica in doctrina democrat-crestina.
3

Doctrine politice
Curs 8
b)

24.nov.2010

Al doilea moment al procesului de constituire al doctrinei democrat-crestine este cel

postbelic. El a fost influentat de transformarile care au avut loc in viata sociala,
economica, politica a societatii burgheze, dar si a relatiilor internationale.
Este perioada cand doctrina democrat-crestina va deveni un elaborat de
esenta laica si burgheza, in care democratismul politic va fi considerat o conditie
esentiala a acestuia.
Procesul marilor transformari din cadrul doctrinei democrat-crestine va incepe
cu declararea autonomiei sale si a partidelor sale fata de Biserica. Acest proces va
avea importante consecinte, atat in continutul doctrinei democrat-crestine, in actiunea
si conduita puterii sale politice, in rolul sau in societate.
In planul continutului, consecinta a fost diminuarea prezentei componentelor,
principiilor si valorilor de esenta crestina. Unele au fost eliminate, altele regandite si
reinterpretate din perspectiva laica si puse de acord cu cerintele si spiritul vremii.
Spiritul laic, stiinta, vor domina fundamentul teoretic-ideologic al acestei doctrine
crestine.
Se va schimba si obiectivul doctrinei democrat-crestine. Acesta nu va mai fi
servirea lui Dumnezeu , ci a omului, a problematicilor sale economice, politice,
culturale.
Modificarea continutului doctrinei democrat-crestine s-a rasfrant si asupra
partidelor politice confesionale:

In primul rand, acestea si-au afirmat si ele independenta fata de Biserica.

Consecinta a fost aceea ca si-au modificat programele politice care se vor fundamenta
pe principii si valori laice, independente de Biserica, ancorate in cerintele vremii.
Partidele politice confesionale, independente fata de Biserica isi vor permite sa
atraga in cadrul lor si elemente din diferite clase si grupuri sociale,
intelectuale, burgheze, ale clasei muncitorimii, care nu au nimic in comun cu
credinta, capatand astfel o deosebita audienta sociala si politica.
Doctrina si partidele politice confesionale isi vor modifica si mesajul politic. El nu
se va mai adresa numai credinciosilor, ci si celor care militeaza pentru dreptate,
justitie, pentru binele comun. Prioritatea nu mai este credinta, ci interesele
economice, sociale, politice ale cetatenilor.
Toate aceste modificari au permis partidelor politice confesionale sa se
angajeze in sistemul de aliante politice cu partidele burgheze. Ele, de fapt s-au
transformat in doctrina si partide politice burgheze.
In functie de societatile nationale in care fiinteaza, de sarcinile si obiectivele
urmarite, partidele democrat crestine oscileaza intre fortele politice de centru , centru
dreapta sau chiar de centru-stanga.
Ele se adreseaza unor largi categorii sociale. S-au produs modificari si in
continutul puterii, al originii, si naturii acestora.
Desi nu este negat caracterul divin, apar insa si idei acceptate privind
caracterul contractual al politicului si puterii, faptul ca ea vine de la oameni si
trebuie sa serveasca pe oameni.

Doctrine politice
Curs 8

24.nov.2010

Puterea politica trebuie sa fie dreapta, democratica, sa serveasca binee

oamenilor. Este acceptata ideea ca daca un guvernamant incalca legile, vointele
cetatenilor, acestia au dreptul la nesupunere.
S-a modificat si conceptia privind locul si rolul statului in societate. In
viziune democrat-crestina, statul trebuie sa fie expresia vointei cetatenilor. El trebuie
sa fie un arbitru al societatii, sa militeze pentru impacare si colaborare intre oameni,
sa estompeze sau sa elimine contradictiile din societate, sa asigure infaptuirea binelui
comun.
Au fost regandite, remodelate si unele valori libertate, egalitate, fericire
sau dreptate. Acestea au fost asezate pe fundamente laice, in corespondenta cu
realitatea sociala, cu dorinta umana.
Astfel, libertatea e considerata un drept fundamental al omului, ea e acceptata
sub multiplele sale ipostaze libertatea gandirii, persoanei, a credintei, libertatea
omului de a-si alege felul de viata, inclusiv libertatea sexuala.

Egalitatea este o valoare noua ce apare in doctrina democrat-crestina. Toti oamenii

trebuie sa fie egali intre ei, intrucat ei sunt creatia Domnului si sunt creati dupa chipul
si asemanarea acestuia. Inegalitatea umana e contrar vointei lui D-zeu si este gresita,
o mentalitate a vechiului.

Insasi ideea acceptarii si supunerii fata de divinitate capata o caracteristica laica,

rationala, e diluata. Oamenii crestini de azi nu pot accepta automat si neconditionat
pe Dumnezeu. Ei au nevoie de un Dumnezeu uman, care sa vina in intampinarea
cerintelor si nevoilor sale.

Insasi notiunea de fericire a capatat intelesuri si interpretari noi. In noua doctrina

democrat-crestina, fericirea e conceputa drept ceva real, nu ipotetica, iluzorie. Ea
trebuie sa se realizeze pe pamant, nu in viata de apoi. Ea nu depinde de divinitate, ci
de actiunea umana, de societate.
Problemelor economice care tin de om, de conditia si calitatea vietii
acestuia sunt abordate in doctrina democrat-crestina. In primul rand, proprietatea este
considerata principalul mijloc de dobandire al fericirii, de realizare a omului. Ea se
realizeaza prin munca. Salariul se considera expresia justitiei unui sistem social
economic, a corectitudinii functiilor sale.
Intreaga fundamentare economica a doctrinei democrat-crestine sta pe
economia de piata, care isi propune sa coreleze principipiul libertatilor de piata cu cele
ale dreptatii si sgalitatii sociale.
De aceea, e criticata si condamnata politica de imbogatire pe cai necinstite.
In stransa legatura cu problematica economica este si cea a mediului. In
esenta, doctrina democrat-crestina, in problematica ecologica se pronunta pentru
conservarea mediului, apararea si protejarea lui, pentru mentinerea unui echilibru
intre cerintele societatii, resursele si polsibilitatile mediului natural.
In relatiile internationale, statele, in doctrina democrat-crestina, trebuie sa
promoveze adevarul si justitia, sa aduca binele comun. Ele trebuie sa respecte
drepturile fiecarui popor la o viata independenta, sa aiba acces liber la progres si
civilizatie.

Doctrine politice
Curs 8

24.nov.2010

In problematica pacii si razboiului, doctrina democrat-crestina exclude

razboiul ca modalitate de rezolvare a relatiilor si diferentelor dintre oameni si state. E
adptul pacii.
Cu toate limitele si inconsecventele sale, doctrina democrat-crestina si
partidele sale constituie intr-o serie de societati din Europa, forme politice de
guvernamant Belgia, Olanda sau de alianta Italia, Austria, Germania.
Paradigma democrat-crestina este prezenta si in tari latino-americane, dar si
tari ale fostului bloc comunist. In Romania, dupa 1989 s-a constituit Partidul
National Taranist Crestin Democrat care a afirmat ca doreste sa promoveze
valorile democratice crestine, sa uneasca viata politica cu cea religioasa.
Partidele democrat-crestine sunt reprezentate in UE. De asemenea, la nivel
mondial exista Uniunea Mondiala Democrat-Crestina