Sunteți pe pagina 1din 5

Kogaion la geto –daci şi semnificaţia lui

Împăraţii Chinei făceau sacrificii în vârful munţilor... Shiva Maheshvara cobora în


vârful lui Bhu-Phnom... Buddha locuia într-o grădină splendidă, în vârf de munte... Moise
a primit tablele legii în vârful Sinaiului... nemuritorii taoişti se înalţau la cer din vârful
unui munte... Arca lui Noe s-a oprit în vârful Ararat-ului... Motivul e omniprezenţa în
culturile lumii: Meru în India, Kuen-Luen în China, Fuji Yama în Japonia, Olimpul grec,
Potala în Tibet, Sinai şi Golgota, Muntele Alb celtic, s.a.m.d. În biblie oamenii au
construit turnul Babel (ziggurat-ul din Babilon) pentru a urca la ceruri. Acelaşi model îl
urmau şi faraonii egipteni; de altfel, numele Babilon (Bab-Ilani- poarta zeilor) sau Babel
(Bab-el- poarta zeului) înseamnă acelasi lucru- locul unde s-a construit ceea ce egiptenii
numeau Sba - poarta cerurilor înstelate. În toate tradiţiile găsim un munte polar, central, a
cărui aură spirituală îi depăşeşte cu mult dimensiunile fizice; ascensiunea este, evident, de
natură spirituală.

Aşadar Muntele- metaforă a vieţii prin simpla-i existenţă statică- este pasul spre
supra-uman. Odată atingând înălţimile existenţei spirituale, renaşterea poate avea loc doar
prin sacrificiul suprem (jertfa întru Zamolxe) sau moartea iniţiatica (prin descensus ad
inferno- coborârea în Pesteră, Tarâmul Celalalt, de unde iniţiatul se întoarce în lume fiind
născut a doua oară de Geea, de Mama Universală Primordiala- Terra Mater).

Istoria antică prin Herodot (Cartea IV, 93, 94) ne spune că: ...geţii se cred
nemuritori şi... că cel care piere se duce la (Z)almoxis. Geograful Strabon (Geografia,
VII, 3, 5) ne arată că altarul acestui zeu era situat în vârful unui munte sfînt (cu peşteră şi
rîu aferent) numit Kogaionon, localizare pe care cercetătorii o caută de secole. Aşadar,
strămoşii noştrii geţi / daci aveau un zeu suprem numit Zalmoxe / Zamolxe şi credeau în
nemurirea sufletului.

Izvoarele antice sunt puţine şi incerte:"astfel se spune că un oarecare get,numit


Zamolxe,a fost sclavul lui Pitagora.De la filosof a obţinut oarecare informaţii despre
fenomenele cereşti,în timpul peregrinării sale în Egipt. Întors în patrie,Zamolxe a
dobândit respectul cârmuitorilor şi pe al poporului, ca tălmăcitor al fenomenelor cereşti.
În cele din urmă a izbutit să-l convingă pe rege să şi-l facă asociat ,ca pe un om ce avea
însuşirea de a dezvălui voinţa zeilor. La început i s-a încredinţat doar funcţia de
sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor ,iar apoi l-au proclamat zeu pe el însuşi.
Zamolxe şi-a ales o anume peştera ,inaccesibilă tuturor celorlalţi,şi acolo îşi petrecea
viaţa,întâlnindu-se rar cu oamenii,afară de rege şi de dregătorii lui.Regele ,când a văzut
că oamenii sunt mult mai supuşi faţă de el decât mai înainte,ca faţă de unul care le da
porunci după îndemnul zeilor,i-a dat tot sprijinul. Acest obicei a dăinuit până în vremea
noastră;după datină,mereu se găsea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui,iar la
geţi acest om era chiar numit zeu.Pâna şi muntele cu peştera a fost socotit sfânt şi aşa îl
şi numesc.Numele lui este Kogaionon,la fel ca al râului care cuege pe lângă el.Apoi când
peste geţi a ajuns să domneascăBurebista,împotriva căruia divinul Cezar s-a pregătit să
pornească o expediţie,această cinste o ţinea Deceneu.Iar practica pythagoreică de a se
abţine de la carne a rămas la ei ca o poruncă dată de Zamolxe"(Strabon,Geografia,VII ,
3,5).Zamolxis a căutat un loc, de unde, în ciuda condiţiilor neprielnice, să poată observa
nestingherit cerul. Acest loc a fost găsit, era "o locuinţă subpământeană", în fapt o
crevasă naturală în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificată, pentru a obţine
un coridor din care se putea observa cerul într-o anumită dechidere unghiulară. După ce
lucrarea a fost terminată, Zamolxis "dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinţa lui
de sub pământ. A trăit acolo trei ani. Tracii doreau mult să-l aibă, jelindu-l ca pe un mort.
În al patrulea an, el le-a apărut şi astfel Zamolxis făcu vrednice de crezare învăţăturile
lui..."(C.f.Herodot.IV.95). Deşi vreme de trei ani a lăsat să se creadă că este mort, ca apoi
să apară iar în comunitate, se pare că Zamolxis nu a urmărit o "reînviere" care să
întărească învăţăturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolării de trei
ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebită importanţă.

Kogaionon este socotit muntele sacru ce adăpostea sanctuarul marelui zeu


Zamolxis, unde acesta consulta oracolul şi unde se retragea pentru mari perioade de
timp.Unde este cu exactitate acest loc, nu a fost încă demonstrat. El reprezenta un centru
religios în care se stabilea o legătură cu lumea divină. Inversul muntelui este o cavernă
subpământeană ca aceea în care, Herodot menţionează că, s-a retras Zalmoxis timp de 4
ani. Muntele ilustra spiritualitatea geto-dacilor care credeau în existenţa unui tărâm sfânt
ca: Agarttha, Paradeşa-Paradis, Shambala din tradiţiile orientale, un centru axial care
dirijează lumea. Scriitori antici au citat existenţa, în Dacia hiperboreană de sub Ursa
Mare, a unor elemente reprezentative pentru astfel de centre, fără să le înţeleagă
semnificaţia spirituală: Polul Getic (Geticus Polus), Axa Lumii (Cardinex Mundi),
Muntele Sfânt (Cogaiononul), Insula Albă (Leuke).... Soarta a decis ca rezistenţa eroică a
geto-dacilor în faţa năvălitorilor romani să fie înscrisă, de Apolodor din Damasc, pe o
columnă plasată în centrul Romei. Plasarea zeilor ceresti pe virful muntilor era un fapt
obisnuit şi la traci, fraţii dacilor, dar şi la greci, romani şi celţi, pentru care munţii erau
sălaşuri ale zeilor, aşa cum a fost Olimpul sălaşul zeilor greci şi înainte de acesta Olimpul
divinilor pelasgi. Aşadar dacii se urcau pe culmile munţilor pentru a se ruga, pentru a fi
mai aprope de cer, în care credeau că sălăşluiesc zeii lor, iar incintele sacre de pe crestele
munţilor au fost locuri de contact cu divinitatea.

Muntele Sfânt al dacilor a stârnit multe controverse şi va mai stârni mult timp
de-acum încolo.La fel şi rolul acestui Munte Sfânt în spiritualitatea dacicã este diferit în
părerile unora sau altora.
Tradiţia Muntelui Sfânt al Daciei a fascinat pe mulţi scriitori. În cartea sa
Muntele Sfânt al Daciei, publicată în engleză la ed. Nagard, Ion P. Bogdan de la
Timişoara susţinea că Polul Getic ar fi indicat, la început, locul sfânt unde Uranus s-ar fi
unit cu Gaea. Mult mai târziu, când cunoştinţele oamenilor au evoluat şi au atribuit un
înţeles geografic şi astronomic polului, s-a constatat că acesta era în nordul Daciei şi au
apărut chiar opinii că tradiţia polului ar fi migrat în Dacia din nord, ceea ce este puţin
probabil. Ion. P. Bogdan identifica Cogaiononul în Munţii Bihor.El se baza pe
asemănarea acestora cu descrierea Muntelui Meru de Mircea Eliade în Cosmologie şi
alchimie babiloniană şi pe tradiţii locale. Spunea că numele ar fi fost Cuca lui Ion.
Menţiunea lui Paul Lazăr Tonciulescu (în România la p. 167) că în georgiană şi persană
munte se spune koh, iar în osetă kogh ar întări această ipoteză. În secolul 18, D. Auville
presupunea că Muntele Sfânt era Kaszon sau Kaszin din Moldova; Alexandru Borza
spunea că era vârful Gugu de la est de Caransebeş, iar alţii, că era Ceahlăul. Recent,
Cristiana Pănculescu argumenta că era Vârful Ocolit Bucura. Astăzi cei mai mulţi cred că
Muntele Sfânt era la Sarmizegetusa dacică. Mulţi munţi au fost centre de viaţă religioasă.
Au existat asceţi şi contemplativi, adoratorii lui Zalmoxis, care se hrăneau cu vegetale,
miere, lapte şi brânză. Strabon adăuga că aceştia erau solitari, pioşi, trăiau departe de
femei şi, în Tracia, se numeau ktistai (ctitori). Flavius Josephus informa că la daci se
numeau pleistai (constructori de cetăţi). Mircea Eliade caracteriza pe aceşti geto-daci,
specialişti ai sacrului, că duceau pe munţi o viaţă monahală, retrasă.

Cum în vechea Dacie creştinarea s-a făcut treptat, multe din tradiţiile păgâne au
fost adaptate la creştinism. Primii călugări creştini care s-au retras în munţi sau în alte
locuri mai izolate, au continuat viaţa asceţilor geto-daco-traci ktistai, pleistai, abioi.
Sihaştrii români, ca şi pusnicii din Orient, au căutat pacea prin izolare, în vederea unei
legături nemijlocite cu Dumnezeu.
Bibliografie:

1. Nour A., Cultul lui Zalmoxis , Editura Antet, Bucureşti,2006.


2. Densuşianu Nicolae, Dacia preistorica,Editura Arhetip,
Bucureşti 2002.
3. Dacia magazin, Nr.22 mai-iunie 2005.
4. www. civilizaţiadacă.dap.ro
5. www.dacia.org