CAPITOLUL I: ASPECTELE GENERALE LEGATE DE PSIHOLOGIA

PERSONALITII
1. INTRUDUCERE N PSIHOLOGIA PERSONALITII
Hogan (1998) afirm c psihologia personalitii se preocup de analiza naturii naturii umane.
Acest subiect este n opinia autorului de o importan practic, moral i politic deosebit
virtula, toat politica public este prezis de asumpiile despre natura uman iar psihologia
personalitii este singura disciplin empiric care abordeaz problema naturii umane explicit.
Hogan (1998) adopt o abordare de tip istorie a ideilor pentru a defini coninutul psihologiei
personalitii. Aceasta abordare se refer la o analiz de coninut n care se ncearc identificarea
temelor eseniale de la baza acestui subiect. Adoptnd aceast perspectiv autorul propune n
1976 cinci idei- cheie care formeaz substana personalitii. Acestea sunt:
a) Motivaia. Fiecare teorie a personalitii include unele asumpii despre motivaia uman.
Termenii motivaionali sunt conceptele explicative distincte n psihologia personalit ii;
psihologii folosesc trsturile pentru a prezice aciunile oamenilor i utilizeaz concepte
b)

motivaionale pentru a le explica.

Incontientul. Orice teorie competent a personalitii face trimiteri la felul n care
ideile, emoiile i impulsurile de care nu suntem contieni influeneaz comportamentul

nostru i despre felul n care devin acestea incontiente.

c) Sinele. Orice teorie a personalitii conine o definiie a sinelui i ncearc s explice felul
n care acesta se dezvolt i influeneaz comportamentul nostru. Imaginile despre sine
pot avea fie proprieti motivaionale fie reglatorii si pot fi contiente sau incontiente.
d) Dezvoltarea. Fiecare teorie a personalitii ar trebui s conin idei despre felul in care
personalitatea se dezvolt i se schimb n timp. Dei majoritatea discuiilor se axeaz pe
dezvoltarea intrapsihic, este adecvat s fie descris i felul n care tinerii devin integrai n
societatea mai larg, proces numit socializare sau dezvoltare moral.
e) Maturitatea. Fiecare teorie a personalitii conine un model, o viziune sau o definiie a
maturitii idei despre sntatea mental i despre cum se poate destructura.
Nici o teorie a personalitii nu acoper chiar toate aceste domenii. De exemplu, Freud a
ignorat conceptul de imagine de sine. Cu toate acestea Hogan (1998) consider c acestea sunt
ideile-rdcin ale psihologiei personalitii care permit psihologilor s realizeze trei determinri
importante atunci cnd iau n considerare o teorie a personalitii. n primul rnd aceste idei
permit distincia ntre ceea ce este i ceea ce nu este psihologia personalitii. Acele teorii care se
bazeaz pe principiile nvrii i care localizeaz cauzele aciunii umane n situaii nu sunt,

prin definiie, teorii ale personaliii; sunt de fapt versiuni ale psihologiei sociale behavioriste. n
al doilea rnd, putem evalua adevarea unei teorii observnd gradul n care aceasta acoper cele
cinci teme.
2. DEFINIREA PERSONALITII
De-a lungul anilor, au fost propuse diferite definiii ale personalitii. Multe dintre acestea se
refer la un sistem mental o colecie de aspecte psihologice ce includ motivaia, emoiile i
gndurile. Definiiile variaz n ceea ce privete identitatea acestor component dar majoritatea
ajung la concluzia c personalitatea implic un patern al sistemelor mentale.
Definiiile personalitii subliniaz diferite aspecte n funcie de orientarea teoretic a
propuntorilor. Pentru unii psihologi, esena definiiei este felul n care persoanele rspund sau
reacioneaz la oamenii sau situaiile ntlnite. Pentru alii este important compenenta organic,
biofizic, ereditar a personalitii. Alii accentueaz paternurile de oragnizare ale personalitii
care dau consisten i stabilitate comportamentului. Exist i clinicienii care subliniaz
importana adaptrii la mediu. Nu n ultimul rnd exist psihologi care concept personalitatea ca
fiind expresia unicitii individului.
Conform lui Furnham i Heaven (1999) majoritatea definiiilor dispun de cteva teme specifice:
Diferenele individuale oamenii sunt unici dar pot fi descrii i categorizai de-a lungul
unor dimensiuni fundamentale variate sai n categorii specifice;
Dimensiunile personalitii sunt dispoziii comportamentale n sensul c ele coreleaz cu
determinarea i motivaia pentru a influena comportamentul social;
Dimensiunile personalitii sunt relative stabile n timp i se manifest consistent i coerent
de-a lungul situaiilor sociale variate;
Personalitatea unei persoane poate, i trebuie, s fie descompus n prile sale specifice i
fundamentale i, n acelai timp combinate ntr-un sistem organizat pentru a ntelege
funcionarea sa.
Exemple de definiii:
Personalitatea este suprema realizare a idiosincraziei nnscute a fiinei umane. Este un act
de curaj nalt n faa vieii, este afirmarea absolut a tot ceea ce constituie individual, este cea
mai de success adaptare la condiia universal a existenei cuplat cu cea mai mare libertate de
auto-determinare posibil (Jung, 1934)
"Personalitatea este organizarea mental ntreag a fiinei umane n fiecare stadiu de
dezvoltare. Ea cuprinde fiecare faz a caracterului uman: intelectul, temperamental, aptitudinile,
moralitatea i fiecare atitudine care s-a construit de-a lungul vieii individuale (Warren &
Carmichael, 1930, p. 333)

Personalitatea este insi esena fiinei umane (Hall & Lindzey, 1957, p. 9)
Personalitatea este organizarea mai mult sau mai puin durabil a caracterului,
temperamentului, inteligenei i fizicului unei persoane, aceast organizare determin adaptarea
sa unic la mediu. (Eysenck, 1953, cf. Zlate 2006).
Personalitatea este organizarea dinamic n cadrul individului a acelor sisteme psihofizice
care determin gndirea i comportamentul lui characteristic (Allport, 1981).
Personalitatea nu este o entitate substanial existent ce poate fi studiat, ci un contruct
complex ce trebuie dezvoltat i definit de observator (Smith & Vetter, 1982, p.5).
Liury (1990) consider c personalitatea poate fi definit n sens restrns (personalitatea
descrie doar aspecte afective i sociale, adic temperamental i caracterul, oamenii comportnduse relative stabil n situaii sociale) dar i n sens larg (personalitatea se refer la ansamblul
tuturor caracteristicilor individului, ncepnd de la cele senzorio-motorii, cognitive, aptitudini i
interese, aspecte emotive pn la valorile care depend de societate). n aceast accepiune,
personalitatea apare ca un compozit de factori genetici, cultural-situaionali, de nvare,
schimbri personale, mecanisme incontiente, procese cognitive i trsturi (Hergenhahn i
Olson, 1999 cf. Bonchi i al. 2006).
Atkinson i al. (2002) defineau personalitatea ca un patern distinctiv i caracteristic al
gndirii, afectivitii i comportamentului care definete stilul personal al unui individ si
influeneaz interaciunea acestuia cu mediul. Din acest punct de vedere autorii consider ca
psihologia personalitii ncearc:
a) S descrie i s explice diferenele interindividuale felul n care indivizii se deosebesc
ntre ei;
b) S sintetizeze, ntr-o viziune integratoare asupra personalitii, numeroasele procese care
pot influena interaciunile individului cu mediul interaciuni biologice, de dezvoltare,
nvare, gndire, afectivitate, motivaie i interaciune social.
O definiie contemporan a personalitii este oferit de Carver i Scheier (2000, p.5):
Personalitatea este o organizare dinamic, n interiorul persoanei, a sistemelor psihofizice care
creeaz paternurile caracteristice de comportament, gnduri i sentimente ale unei persoane
(Carver & Scheier, 2000, p.5).
Organizarea dinamic sugereaz reajustri continue, adaptarea la experien, upgradare
continu iar meninerea personalitii nu se oprete aici. Personalitatea presupune o

procesualitate i o organizare, nu o juxtapunere de piese diferite.

n interiorul persoanei sugereaz nmagazinarea intern a paternurilor, idee ce susine
asumpia c personalitatea influeneaz comportamentele, etc.

Sisteme psihofizice sugereaz ideea ca fizicul (somaticul) este implicat in ceea ce suntem.

Personalitatea este un concept psihologic ale crui baze sunt fiziologice.

Paternuri caracteristice implic ideea consistenei/continuitii ce identific n mod unic

un individ.
Comportament, gnduri si sentimente indic faptul c personalitatea include o plaj larg

de experiene/manifestri, c personalitatea se dezvluie n modaliti multiple.

Carver i Scheier (2000) sugereaz ca termenul de personalitate dezvluie un sens al
consistenei, o cauzalitate interioar i distinctivitate personal.
Personalitatea este setul stabil de tendine i caracteristici care determin acele aspecte
commune i difereniatoare din comportamentul psihologic al oamenilor (ganduri, semtimente,
aciuni) care au continuitate n timp i care nu pot fi uor nelese ca rezultat singular al
presiunilor sociale i biologice ale momentului (Maddi, 1989). "Personalitatea se refer la
paternul individual de procese psihologice ce iau natere din motivaiile, sentimentele, gndurile
i alte arii majore ale funcionrii psihologice. Personalitatea este exprimat prin influenele sale
asupra corpului, n viaa mental contient i prin comportamentul social al individului
(Mayer, 2005).
3. MODALITI DE ABORDARE ALE PERSONALITII - Nomotetic
versus idiografic
Creu (2005) formuleaz ntrebarea fundamental cu care psihologia personalitaii s-a
confruntat de-a lungul anilor: Scopurile cercetrii trebuie s vizeze descoperirea paternurilor
generale, a legitilor de funcionare care, virtual, s-ar aplica oricrui individ sau trebuie s
vizeze analiza extensiv a personalitii fiecarui individ, separat, pentru a-l nelege n expresia
unicitatii sale functionale?. Se stie deja ca in functie de raspunsul ales, demersurile teoreticometodologice au fost fie cel nomotetic, fie cel idiografic. Acelasi autor realizeaza o detaliere a
acestor doua tipuri de abordari ale personalitatii din perspectivele catorva teoreticieni de marca.
Astfel, in psihologia personalitatii, termenii de idiografic si nomotetic au fost introdusi de
Gordon Allport (1937) care i-a definit din punct de vedere teoretic si metodologic. Unii
cercetatori au incercat sa conceapa strategii metodologice cat mai sensibile la manifestarile
distinctive si centrale ale fiecarei persoane. Acestia considerau ca orice demers de intelegere a
personalitatii individuale trebuie sa se intemeieze doar pe experientele particulare ale persoanei
respective. Aceasta orientare a fost numita idiografica (de la grecescul idios = propriu, persoana).
Alti cercetatori au apreciat ca unicitatea personalitatii poate fi inteleasa doar ca produs al unor
legitati bio-fizico-psihologice. Acestia plecau de la asumptia ca desi, personalitatea este unica

sub aspectul organizarii sale interne, structurile generate prin organizarea functionala sunt de fapt
produse ale unor procese generale pentru toti indivizii. Aceasta abordare a fost numita
nomotetica ( de la grecescul nomos=lege, norma) si se centreaza pe identificarea legilor ce stau
la baza personalitatii tuturor indiviziilor.
Un alt autor identificat de Cretu (2005) care a realizat o distictie similara de abordare a
personalitatii apartine lui Cattell (1944). Acesta considera ca masuratorile personalitatii pot fi
ipsative si normative. Masuratorile ipsative (dein latina ipse=sine, cu referire la sine) se aplica
individului ca entitate izolata, atunci cand pentru aspectul sau trasatura studiata cercetatorul nu
dispune de un etalon extern de raportare, sau atunci cand raportarea externa in sine este
considerata nerelevanta (Hogan, 2003 apud. Cretu, 2005). Astfel, scorul obtinut de o persoana la
o anumita trasatura de personalitate dobandeste semnificatie si poate fi interpretata psihologic
doar prin raportare la o alta trasatura de personalitate (de exemplu, o persoana se evidentiaza mai
mult prin agreabilitate si mai putin prin constiinciozitate pentru ca scorul la agreabilitate este
mai mare decat cel al constiinciozitatii). In acelasi timp, masuratorile normative apeleaza la un
element extern de raportare sau la un etalon construit in baza unor norme de grup (de exemplu, o
persoana este mai agreabila decat o alta pentru ca a obtinut un scor mai mare la Agreabilitate
decat cea din urma). Cretu (2005) concluzioneaza ca atunci cand interesul cercetatorului se
plaseaza la nivelul interpersonal, nu la cel intrapersonal, scorul unei persoane la o trasatura are o
semnificatie mai buna decat in functie de pozitia pe care o ocupa la nivelul etalonului. Pe de alta
parte, nevoia de raportare a persoanei la un referent extern tine de natura sociala a constructiei
personalitatii.
Conform Cretu (2005) o delimitare similara a fost realizata de Mischel (1973) care a
introdus distictia intre abordarea centrata pe persoana si abordarea centrata pe variabila. Astfel
abordarea idiografica este de fapt centrata pe persoana in timp ce abordarea nomotetice este
focalizata pe variabila. Scopul abordarilor centrate pe variabila este de a investiga si intelege
aspecte particulare ale persoanei (variabile) si nu persoana ca intreg. Abordarea centrata pe
variabila considera ca astfel poate obtine o imagine globala a personalitatii celor investigati:
Individul unic este punctul simplu de intersectie a unui numar de variabile cantitative
(Eysenck, 1952 apud. Cretu, 2005). Abordare centrata pe persoana considera ca o astfel de
perspectiva nu poate ajunge la complexitatea si unicitatea individuala. De aceea sustinatorii
acestui punct de vedere considera ca numai focalizarea pe aspectele unice ale persoanei poate

surprinde aspectele care o diferentiaza de celelalte persoane si astfel o trasnforma intr-o

personalitate distinctiv conturata.
Cretu (2005) expune si punctul de vedere al lui Bem (1983) care face disticntii clare intre
cele patru abordari si astfel elimina confuziile ce pot aparea. Astfel, abordare nomotetica
presupune un set comun de descriptori dispozitionali (trasaturi) ce poate fi utilizat pentru a
descrie toate personalitatile iar diferentele individuale sunt doar pozitionari diferite de-a lungul
acestor dimensiuni. Abordarea idiografica considera ca fiecare individ trebuie evaluat utilizand
un set strict specific de trasaturi-descriptor. Abordarea centrata pe variabile analizeaza pozitia
relativa a indivizilor de-a lungul acestor variabile, in timp ce abordarea centrata pe persoana se
preocupa de modul specific si distinctiv de configurare a variabilelor in persoana.
Zlate (2000) sintetizeaza principalele caracteristici ale abordarii nomotetice si ale celei
idiografice. Astfel, psihologia nomotetica se caracterizeaza prin:
a) Cauta explicatiile cauzale ale fenomenelor psihice si sociale, folosindu-se in acest scop
de un limbaj analitic bazat pe operationalizarea variabilelor si conceptelor, pe utilizarea
modelelor stricte cauza-efect;
b) Urmareste cuantificarea proceselor mintale si comportamentale;
c) Propozitiile cauzale formulate pe baza studiului subiectilor alesi la intamplare sunt
generalizate apoi asupra populatiei neinvestigate;
d) Foloseste in larga masura experimentul de laborator
e) Recurge la materialul cules prin metode idiografice numai pentru scopuri ilustrative,
deoarece aceste date sunt nesistematice, bazate pe bunul-simt si mai ales cantitative;
f) Legile descoperite sunt deductive si probabiliste, oferind explicatii functionale ale
fenomenelor
Psihologia idiografica se bazeaza pe metode si presupuneri opuse:
a) Manifesta un interes profund si sustinut fata de studiul si analiza unui singur caz pe o
perioada mai indelungata de timp, deci pentru studiile de tip longitudinal, deoarece numai
in felul acessta este posibil sa fie evaluate curentele singulare in toata complexitatea
lor;
b) Exploreaza specificatiile individuale, pe de o parte, pentru ca fiecare individ este
presupus a fi unic, pe de alta parte, deoarece tocmai diferentele individuale sunt
considerate determinantii primari ai comportamentului;
c) Favorizeaza in cercetare unele metode relativ nestructurate, deschise, proiective si
interpretative (analiza documentelor personale, a biografiilor, cercetarea naturalista etc),
acestea permitand subiectului sa se exprime in propria sa limba, sa fixeze intelesurile care
tin de lumea vietii sale personale, sa constientizeze experientele parcurse.

Cele doua abordari diferentiaza intr-o maniera fundamentala diversele teorii asupra personalitatii
si metodele ei de evaluare:
a) abordarea nomotetica studiaza ceea ce indivizii au in comun si permite identificarea
trasaturilor sau tipurilor de personalitate contribuind la elaborarea unei structuri ipotetice a
personalitatii
Acestei abordari i se reproseaza o perspectiva elementarita, atomista, incapabila sa explice
complexitatea conduitei umane.
b) abordarea idiografica analizeaza individul in globalitatea sa, tinand cont de toate
componentele care intra in interactiune si permite accesul la procesele, inaccesibile
observatiei, care stau la baza comportamentelor observate si masurate cu ajutorul tehnicilor
obiective ale psihometriei
Acetsei abordari i se reproseaza lipsa rigorii si faptul ca ofera o imagine mai degraba
impresionista asupra personalitatii.
Quick (1997 apud. Furnham si Heaven, 1999) a incercat s clasifice diferenele dintre
cele dou abordri.
Dimensiunea idiografic-nomotetic a cercetrii tiinifice

Definiia lumii
Ipoteza lumii
Procesele centrale

Metoda
Metafora
Interacinule
Caracteristica cunoaterii
Tratarea faptelor
Puncte forte

Puncte slabe

Paradigma de cercetare
Nomotetic
Determinat
Mecanism
Analiza
Integrarea
Reducionism
Experimentul
Maina
Cauzaefect
Positivistpragmatic
Exclusiv
Intindere
Precizie
Replicabilitate
Predicie
Lipsa bogiei

Idiografic
Nedeterminat
Contextualism
Sinteza
Dispersia
Holism
Istoria
Evenimentul istoric
Reciproctranzacional
Hermeneuticspiritual
Inclusiv
Adncime
Bogie
Unicitate
Comprehensivitate
Lipsa preciziei

Lupta sau dezacordul ntre abordarea nomotetic i cea idiografic este frecvent considerat lupta
dintre psihologii duri i cei sensibili. Cercettorii idiogtafici tind s fie sensibili i consider
c personalitatea este mai mult dect o simpl descriere. Acetia se confrunt adesea cu ceea ce
ei consider analiza reducionist i mecanicist a intregii persoane de ctre coala nomotetic

(Valentine, 1992 apud. Furnham, Heaven, 1999). n central acestei discuii este intrebarea dac
tiina individului este posibil. Neurocercettorii prezint de multe ori studii de caz individuale
a celor care au suferit trauma extreme. Cu toate acestea Valentine (1992 apud. Furnham, Heaven,
1999) considera: rezultatele acestor studii sunt din punct de vedere tiinific neinterpretabile
dac nu exista o exist o baz adecvat de comparaie (fie n forma performanelor anterioare
traumei ale pacientului, care sunt de obicei indisponibile, fie n forma scorurilor unei populaii
normale la testele standardizate). Luate izolat, este dificil s se determine dac rezultatele unui
caz singular se datoreaz ansei, i dac acestea sunt generalizabile. Aceste date sunt insificiente
pentru a stabili legi generale.
Cercettorii idiografici accentueaz unicitatea indivizilor i faptul c proprietile calitative
ale indivizilor nu pot fi subiectul cunatificrii i c acea combinaie unic de trsturi, abiliti,
nevoi, etc., sunt cele importante. Cercettorii nomotetici rspund prin a sublinia idea c dac nu
ar exista comunaliti ntre indivizi, atunci cercetarea idiografic ar fi lipsit de sens. Acetia
consider c toate aspectele comportamentului uman chiar i valorile, dispoziiile sau aspectele
capricioase pot fi msurate adecvat. Ei argumenteaz idea c, de fapt, metoda empiric este cea
mai bun modalitate de a examina structure complexe. Dac exist o structur sistematic la to i
oamenii atunci metoda cantitativ este cea mai bun modalitate de a o investiga.
Cercettorii nomotetici consider c metodele cu adevrat idiografice nu pot fi tiinifice i
c de fapt numai msurtorile nomotetice se aplic cazurilor individuale. Psihologii care au
favorizat abordarea nomotetic i care au dominat psihologia trsturilor n ultimii 30 de ani, nu
resping ideea c omul este unic. Cu toate acestea, autorii percep unicitatea ca fiind reflectarea
combinaiei unice de niveluri ale dimensiunilor de trsturi, n timp ce dimensiunile nsele sunt
la fel pentru toat lumea. Dup cum afirma Eysenck: Pentru omul de tiin unicitatea
individului este pur i simplu punctual de intersecie a unui numr de variabile cantitative
(Eysenck, 1952 apud. Furnham i Heaven, 1999).
Cloninger (1996) enumera 3 obiectii majore frecvente privind valoarea stiintifica a studiului
clinic al indivizilor:
Nu permite predictii. Studiile indivizilor separati rezida in faptul ca ele unt incapabile sa
produca predictii care sa poata fi testate cu ajutorul unor observatii obiective. De ex., in
studiile de caz psihanalitice, analistul face interpretari, dar acestea nu sunt testate intr-o

maniera sistematica.
Lipsa obiectivitatii. Majoritatea clinicienilor afirma ca studiul de caz este fundamentat pe o
intersubiectivitate la care psihologul si subiectul contribuie fiecare cu partea sa in cadrul unei

situatii unice si inanalizabile. Studiul de caz nu poate fi nici obiect, nici intrument al unei

cercetari verificabile (M. Reuchlin, 1992)

Nu permite generalizari. Generalizarea, in baza unui numar mic de observatii, la nivelul
intregii populatii, implica riscul unor erori foarte mari.
Daca acceptam aceste critici, ajungem in situatia paradoxala de a studia personalitatea

pierzand individul printre mediile grupurilor cercetate. Astfel putem ajunge la adevaruri generalvalabile, uneori atat de generale, incat nu mai au nimic in comun cu viata oamenilor concreti pe
care peram sa-i intelegem si ajutam (Cloninger, 1996).
Referindu-se la disputa nomoteti-idiografic, clinic (calitativ)-experimental (cantitativ),
Cloninger (1996) evidentiaza urmatoarele resurse ale studiului indivizilor separati:
Intelegerea personalitatilor exceptionale sau plasate in medii exceptionale.
Ofera ocazia modificarii unor teorii. Aplicarea unei teorii la un individ anume permite nu
numai intelegerea lui, ci si clarificarea teoriei insasi. Particularitatile vietii acestui individ pot

antrena modificari teoretice.

Plasarea individului in contextul sau. Mediul social influenteaza profund indivizii,
furnizeaza stimularile, reactiile care modeleaza comportamentul si ofera cadrul de referinta

necesar descoperirii sensului experientelor oamenilor.

Permite evidentierea complexitatii personalitatii. Abordarile nomotetice, experimentale, care
reduc personalitatea la una sau mai multe variabile abordarile idiografice, clinice, au ca
functie intrinseca aceea de a evidentia complexitatea persoanei. Numarul mare de
caracteristici pe care le are in vedere clinicianul il conduc pe acesta la un nivel superior al

descrierii si intelegerii mecanismelor profunde ale comportamentului uman.

Intelegerea schimbarii si dezvoltarii personalitatii. In contrast cu cercetarea traditionala care
nu oberva indivizii, cel mai adesea, decat intr-o singura situatie, abordarea biografica

introduce factorul timp care clarifica procesul scimbarii si dezvoltarii peronalitatii umane.
Accentul pus pe procesele care se desfasoara in interiorul personalitatii.
Cloninger (1996) considera ca intregul caracterul stiintific al metodelor experimentale este

minat de imposibilitatea studierii persoanei, in complexitatea ei, in situatie; studierea

fragmentara a persoanei, izolarea artificiala a unor variabile si imosibilitatea de a ajunge la o
imagine comprehensiva a persoanei prin combinarea unor scoruri sunt doar cateva aspecte care
trebuie avute in vedere in disputa clinic-experimental.
Lamiell (1981 cf. Zlate, 2000) argumenteaz faptul c teoriile personalitii sunt mai degrab
ineficiente n a descrie personalitatea individului. El a propus abordarea idiotetic care utilizeaz

metodele idiografice pentru descrierea personalitii i principiile nomotetice pentru studierea

personalitii.
4. TEORII EXPLICITE ALE PERSONALITATII
La nivel stiintific, teoria reprezinta ansamblul elementelor cognitive si reprezentarea relatiilor
dintre aceste elemente, modul de organizare a informatiilor cu privire la modul de functionare a
personalitatii. Teoriile stiintifice abordeaza personalitatea in maniera riguroasa bazandu-se pe
metode si tehnici care impun rigoarea experimentala in studiul personalitatii (Dumitru, 2001).
Putem considera fiecare teorie in termenii diferitelor caracteristici cum ar fi ipotezele,
cercetarea si aplicabilitatea (Eysenck 1991, apud. Furnham si Heaven 1999). O teorie buna a
personalitatii trebuie sa includa o afirmare clara a datelor pe care incearca sa le explice; utilizarea
unor concepte clare, bine-definite si utile care sunt suficient de discriminatoare pentru a oferi o
descriere adecvata. Pe de alta parte, e nevoie de o examinare a calitatii, cantitatii si coerentei
cercetarilor experimentale realizate pentru teoria respectiva. Testarea teoriilor este de o relevanta
majora pentru dezvoltarea psihologiei personalitatii ca stiinta.
Furnham si Heaven (1999) considerau ca scopul psihologiei personalitatii este de a intelege
(a descrie si explica) individualitatea. Felul in care teoreticienii definesc personalitatea variaza in
functie de tipul de comportament considerat a fi relevant pentru studiul fiintei umane si
constructele folosite pentru a descrie si conceptualiza acel comportament. Teoriile pot fi evaluate
dupa numeroase criterii.
De exemplu, Hall si al. (1985 cf. Furnham si Heaven 1999) a selectat 9 dimensiuni de
diferentiere ale teoriilor explicite:
1. Daca comportamentul uman este controlat de procese constiente sau de procese
inconstiente
2. Daca ceea ce este cel mai important este procesul invatarii (cum poate fi modificat
comportamentul) sau rezultatele (structura)
3. Daca comportamentul uman este determinat in mod esential de factori genetici sau de
factori de mediu
4. Daca cheia intelegerii comportamentului curent al unei persoane se afla in trecut
(copilarie) sau in prezent (trecutul imediat)
5. Daca oamenii pot fi mai bine intelesi in termenii unui intreg orgaic sau analitic, in
termenii unor unitati mai mici, discrete de comportament
6. Daca comportamentul este conceput ca un produs al persoanei (interior) sau al
situatiei si mediului extern
7. Daca comportamentul persoanei este considerat a fi orientat spre scop sau poate fi
explicat doar in termenii evenimentelor anterioare

8. Daca comportamentul este determinat de cateva motive (innascute) interioare sau de

motivatii dobandite
9. Daca studiaza normalitatea prin raportare la anormalitate sau daca normalitatea este
cantitativ si calitativ diferita
Ewen (1993, cf. Furnham si Heaven 1999) incearca sa clasifice multi teoreticieni clasici
ai personalitatii in functie de un set de dimensiuni, pe care le considera in mod particular
relevante:

Natura de baza a fiintelor umane masura in care natura umana este ereditar maligna sau
benigna. Freud se pozitioneaza la polul malign, prin accentul pus pe implusurile innascute
incestuos si destructiv, in timp ce Rogers este un autor tipic pentru perspectiva optimista.

Reducerea impulsurilor (drive reduction) masura in care toate motivatiile pot fi explicate
in termenii reducerii instinctelor (satisfacerea lor). Freud si Cattell credeau ca baza intregii
motivatii umane este reducerea impulsurilor. Maslow si Allport considerau ca notiuni precum
mentinerea si cresterea unei tensiuni placute trebuie incluse.

Dinamica naturii umane masura in care toate comportamentele sunt determinate de cauze
anterioare (cauzalitate), sau in termenii scopului si obiectivelor pe care oamenii si le stabilesc
pentru ei insisi (teleologie). Freud si Skinner se localizeaza pe pozitia cauzalitatii, in timp ce
Allport si Kelly, pe cea teleologica.

Importanta motivelor inconstiente masura in care cunoasterea sinelui adevarat este dificil
de obtinut. Pentru toti freudienii, importanta inconstientului poate si supraestimata, in timp
ce pentru toti behavioristii, cum ar fi Skinner si Bandura, acest lucru este mai putin
important.

Masura in care conceptele structurale si conflictele intr-psihice sunt importante. Freud si

Cattell credeau ca ambele sunt importante, in timp ce Bandura si Adler le considerau pe
ambele neimportante.

Importanta anxietatii si mecanismelor de aparare. In aceasta privinta, unii freudieni (Freud,

Horney si Sullivan) se afla la polul extrem (inalt), in timp ce altii (Adler) se situeaza la polul
opus.

Dezvoltarea personalitatii importanta evenimentelor din copilarie. Freud le considera

foarte importante iar Allport, teoreticianul trasaturilor, foarte putin.

Asemeni oricarei teorii stiintifice si teoriile personalitatii trebuie evaluate dupa anumite criterii
precum (Hjelle and Ziegler, 1981, cf. Furnham si Heaven 1999):

verificabilitatea o teorie este cu atat mai valoroasa cu cat conceptele folosite au fost
verificate in investigatii independente. O teorie este buna daca se verifica in cat mai
multe si mai diverse cazuri si daca aceste verificari determina modificarea teoriei, atunci

cand este necesar

valoarea euristica masura in care o teorie stimuleaza cercetarea, aceasta din urma

conferindu-I un support empiric sufficient de relevant

consitenta interna coerenta si caracterul necontradictoriu al sustinerilor sale
economicitatea numarul de concepte explicative pe care le propune. Cu cat o teorie
utilizeaza mai putine concepte pentru a explica o gama larga de fapte cu atat ea este mai

buna.
comprehensivitatea se refera la numarul si diversitatea fenomenelor explicate. O teorie
este cu atat mai comprehensive cu cat explica mai multe aspecte ale comportamentului

favorizand exactitatea si precizia explicatiilor.

semnificatia functionala masura in care teoria ii ajuta pe oameni sa inteleaga
comportamentele cotidiene sis a se cunoasca pe ei insisi sip e altii.

In functie de aceste sase criterii, teoriile personalitatii sunt evaluate diferit (Hjelle, A.L., Ziegler,
J.D., apud. Dumitru, 2001):
Criterii

de Scazuta

Moderata

Ridicata

evaluare a teoriilor
personalitatii
Verificabilitatea

Freud,

Maslow, Murray, Kelly

Skinner,

Adler,

Erikson,

Rogers

Allport, Adler, Murray

Freud,

Bandura,

Allport
Valoarea euristica

Erikson,

Kelly, Maslow
Consistenta
interna

Skinner,

Bandura, Rogers
Freud, Allport

Adler,
Murray,

Maslow,
Rogers,

Bandura,

Kelly,

Skinner, Erikson
Intelegerea

Bandura,

Maslow, Freud, Adler

comportamentului

Erikson,

Rogers,

Murray,

Allport,

Skinner, Kelly
Semnificatia

Murray,

functionala

Kelly

Allport, Adler,
Bandura

Erikson, Freud,

Rogers,

Maslow, Skinner

In acord cu unii autori (Hjelle, Ziegler, 1981, apud. Dumitru, 2001) se considera ca una
dintre cauzele fundamentale ale multitudinii de teorii si conceptii privind personalitatea rezida in
prezumtiile de baza asupra naturii umane. Aceste prezumtii reprezinta descrieri ale personalitatii
situate pe un continuum bipolar in care se pozitioneaza orice teorie a personalitatii si care
cuprind urmatoarele aspecte:
Libertate determinism: comportamentul persoanei este expresia libertatii de gandire si actiune a
acestuia sau este cauzat de actiunea unor factori externi, neexistand astfel, libertatea de
manifestare a individului?
Rationalitate irationalitate: omul actioneaza rational sau faptele sale sunt determinate si
directionate de forte irationale?
Holism elementarism: comportamentul uman este expresia manifestarilor personalitatii ca
intreg sau a unor elemente (aspecte, laturi) particulare, independente de mediu?
Factori constitutionali factori de mediu: ce rol au factorii ereditari si respective, factorii de
mediu in explicarea naturii umane si a comportamentului unei persoane?
Schimbare uniformitate: in ce masura personalitatea se schimba, se restructureaza pe parcursul
existentei sale sau se complace intr-un conservatorism, se manifesta conformist si chiar
obedient?
Subiectivitate obiectivitate: existenta umana este influentata, in buna masura, de factori
obiectivi, externi sau de factori subiectivi, interni?
Stimulare interna stimulare externa: cauzele reale ale actiunilor umane se afla in interior, sunt
generate de stimuli interni sau in exterior, sunt stimulate de stimulari externe?
Homeostazie heterostazie: sunt oamenii motivate pentru reducerea tensiunii interne sau
realizarea unei stari de echilibru, sau actiunile lor sunt directionate spre evolutie, dezvoltare,
autoactualizare si realizarea de sine?

Cognoscibilitate incognoscibilitate: poate fi natura umana cunoscuta in mod stiintific sau ea

ramane, in mare parte o enigma, un mister?
Pozitia teoreticienilor personalitatii fata de prezumtiile de baza asupra naturii umane (dupa
Hjlelle, si Ziegler, 1981, apud. Dumitru, 2001):
Caracteristici de Puternic Moderat Slab

Mediu

Slab

Moderat Puternic

baza
Libertate

Adler,

determinism

Allport

Maslow,

Bandura,

Erikson

Kelly

Skinner,

Rogers
Rationalitate

Maslow,

irationalitate

Rogers,

Freud.
Murray

Adler,

Freud

Erikson

Bandura,
Allport,
Murray,
Kelly
Holism

Adler,

elementarism

Allport,

Maslow,

Kelly,

Rogers,

Murray,

Erikson

Freud

Factori

Rogers,

constitutionali
factori de mediu
Schimbare
uniformitate

Bandura

Maslow

Skinner

Adler,

Skinner,

Freud,

Allport,

Bandura,

Kelly

Murray

Erikson

Maslow,

Allport

Skinner,

Murray,

Adler,

Kelly

Freud

Erikson

Skinner

Rogers,
Erikson,
Bandura
Subiectivitate
obiectivitate

Adler,
Maslow,
Rogers,

Murray

Allport

Bandura

Kelly
Stimulare
interna

Adler,

Freud,

Maslow,

Murray,

stimulare

Allport<

Erikson

externa

Rogers

Homeostazie
heterostazie:

Bandura

Freud,

Skinner

Erikson

Murray

Adler,
Maslow,
Allport,
Rogers

Cognoscibilitate

Freud,

Allport,

Skinner,

Erikson

Murray

incognoscibilitate Bandura

Adler,
Maslow,
Rogers,
Kelly

Astazi este larg recunoscut faptul ca, in studiul personalitatii, nu exista o singura paradigma
ci mai multe, este vorba, mai degraba, de un ansamblu de conceptii teoretice putandu-se vorbi
despre un eclectism conceptual si metodologic. Spiritul modern si post modern in studiul
personalitatii isi propune trecerea de la speculatiile despre natura umana la instituirea unor
concepte operationalizabile si posibil de studiat empiric. Numarul mare de teorii ale
personalitatii ridica problema evaluarii lor si, in functie de aceasta, optiunea pentru o paradigma
teoretico-metodologica mai larg acceptata (Dumitru, 2001).