2.

Titlul cărţii: ,, Tratat de Asistenţă Socială"

Titlul capitolului: Personalitatea individului determinat fundamental important în
evaluarea familiei şi individului
Autorul: George Neamţu

În dorinţa psihologilor de a explica modul de funcţionare a oamenilor au luat naştere

definiţii şi teorii ale personalitaţii. Între cele mai cunoscute definiţii se pot menţiona cele ale lui
R.B. Cattell ( 1992 ) care spune că personalitatea este „ ceea ce permite prezicerea modului de
acţiune al unei persoane într-o situaţie dată ”, N. Sillamy ( 1996 ) afirmă că
„ personalitatea este elementul stabil al conduitei unei persoane ceea ce o caracterizează şi o
diferenţiază de o altă persoană ” iar P. Brânzei ( 1979 ) susţine că „ personalitatea este
ansamblul caracteristicilor temperamentale, caracteriale şi voliţionale ale fiecărei persoane în
parte, ca rezultat al interacţiunilor dinamice dintre primul şi al doilea sistem de semnalizare,
determinând atitudinea liber conştientă faţă de lume şi faţă de propria persoană ”.
Aceste definiţii ale personalităţii subliniază faptul că personalitatea se constituie într-un
ansamblu de caracteristici care permit descrierea specificul acelei persoane, a unicităţii sale, scot
în evidenţă caracterul unic al unei personalităţi şi că toate elementele ce formează personalitatea,
depin unele de altele şi alcătuiesc un sistem în care evoluţia unui element atrage după sine
schimbarea treptată a relaţiei cu celelalte elemente şi apoi schimbarea sistemului.
În evaluarea individului trebuie ţinut cont de personalitatea acestuia deoarece aceasta
explică stabilitatea unei persoane de-a lungul timpului şi în situaţii diferite dar şi diferenţele
comportamentale dintre indivizii aflaţi în aceeaşi situaţie.
În „ Tratatul de asistenţă sociala ” a lui George Neamţu „ personalitatea este un concept
folosit în limbajul comun pentru a desemna comportamentul observabil al celorlalţi în termenii
modurilor specifice de a relaţiona, interacţiona şi a se adapta la mediul social şi fizic ”. Individul
funcţioneză ca un sistem deschis asupra căruia orice schimbare de-a lungul vieţii influenţează
comportamentul acelei persoane.
Personalitatea este modul caracteristic în care o persoană gândeşte şi se adaptează la
mediul ei. În analiza personalităţii trebuie ţinut cont de perspectiva asupra formării şi funcţionării
acesteia astfel încât să ne putem explica comportamentul uman, senzaţiile, percepţiile, valorile,
motivaţiile, abilitatea de a învăţa şi a se dezvolta, tendinţa oamenilor de a relaţiona cu ceilalţi.
Există patru perspective care abordează teoriile personalitaţii şi anume: perspectiva
psihodinamică, behavioristă, umanistă şi biologică. Perspectiva psihodinamică, a fost inaugurata
de Freud la începutul secolului XX. El susţinea că structura personalităţii are 3 componente
inconştientului, subconştientului ( ego ) şi conştientul ( super-ego). Chiar daca evaluarea
perspectivei psihodinamice nu se reduce la aceste 3 componente concluzia este că forţele
inconştientului influenţează comportamentul oamenilor, conflictele intrapsihice joacă un rol
important în dezvolarea personalităţii iar experienţele din prima copilărie influenţează
personalitatea adultă. Perspectiva behavioristă scoate în evidenţă rolul mediului în condiţionarea
comportamentului şi accentuează importanţa contextului social formarea personalitaţii.
Perspectiva umanistă s-a conturat ca o reacţie la perspectiva psihodinamică şi behavioriste,
principalul reproş fiind că cele 2 orientări sunt dezumanizate şi au susţinut că oamenii işi pot
domina moştenirea animală primitivă, işi pot controla trebuinţele biologice, că oamenii sunt
fiinţe conştiente şi raşionale, care nu sunt la discreşiainconştientului şi a conflictelor intrapsihice.
Perspectiva biologică accentuează rolul motivelor biologice şi acordă o mare importanţă
experienţei timpurii pre şi postnatală în formarea personalităţii.
Asistenţii sociali evaluează individul şi familia ţinând cont de personalitatea individului
si familiei, evaluează impactul unei situaţii sau probleme asupra persoanelor implicate în ea,
apreciază semnificaţiile acesteia pentru persoana în cauză.
Evaluarea implică analiza nevoilor, a trebuinţelor, a intereselor, a scopurilor, a aspiraţiilor
şi a sentimentelor pe care indivizii le au cu privire la situaţia respectivă. Evaluarea fiind prima
etapă a procesului de asistenţă socială presupune şi identificarea problemei, a situaţiei, o estimare
personalizată a gravităţii şi a urgenţei problemei identificate.