Personalitatea elevilor

Temperament şi caracter

Studenţii:

Nistor Claudia-Maria
Udrea Melinda Lavinia
Orzaţă Camelia Ecaterina

Facultatea de Litere , Anul I, Romana-Engleza II

 Cuprins:
Personalitatea elevilor
Temperament şi caracter

I Personalitatea
1. Conceptul de personalitate
2. Definiţii ale personalităţii
3. Caracteristici ale personalităţii
4. Structura personalităţii
5. Dinamica personalităţii.

II.Temperamentul.
1. Definiţie
2. Clasificare
3. Rolul temperamentului în învaţare
4. Calitatea temperamentului
5. Test al temperamentului

III. Caracterul
1. Definiţie
2. Componente ale caracterului
3. Sarcini ale şcolii
4. Citate

IV. Bibliografie
 I.PERSONALITATEA

1. Conceptul de personalitate

Termenul de personalitate este atât de utilizat în limbajul cotidian, încât

fiercare are sentimentul întrebuinţării lui corecte in cele mai diverse situaţii. În
schimb, utilizarea lor ca termeni ai ştiinţei psihologice pune atâtea probleme
încât, am putea spune că istoria psihologiei se confundă cu istoria
răspunsurilor la întrebarea “Ce este personalitatea?”.
În sensul cel mai specific psihologic, personalitatea este forma sau figura
psihosomatică a omului, comportamentală şi corporală stabilă şi relativ
identică cu sine în timp, care este reflectată de cei din jur şi prin care omul este
identificat ca persoană umană, cu un nume propriu, o biografie proprie, un
comportament caracteristic şi o fizionomie specifică.
La origine termenul de „persona” (latină) înseamnă masca personajului din
teatrul antic care exprimă prin figura desenată, dominanţa psihică a rolului:
mască veselă sau tristă. Întrucât teatrul reflectă viaţa, s-a utilizat adesea şi
sensul invers, metafora privind viaţa ca un teatru, ai căror actori, personajele,
sunt persoanele umane. Persona sau persoana umană este figura specifică,
forma inconfundabilă pe care jocul vieţii, pe scena dramatică a lumii, o înscrie
pe chipul fizic şi psihocomportamental al fiecărui om.
Se impune, însă, să deosebim mai întâi persoana de personalitate.
Termenul de persoană desemnează individul uman concret. Personalitatea,
dimpotriva, este o construcţie teoretică elaborată de psihologie în scopul
înţelegerii şi explicării -la nivelul teoriei ştiinţifice- a modalităţii de fiinţare şi
funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim
persoană umană.

2. Definiţii ale personalităţii

O definiţie celebră, dată personalităţii este cea a lui G. W. Allport, şi anume:

„Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor
sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său
caracteristic”. Astfel “organizare dinamică” se referă la “organizare
mentală”(formarea structurilor de idei care ghidează în mod dinamic
activitatea).
Termenul de “psihofizic” include abordarea structural-sistematică şi “ne
aminteşte că personalitatea” nu este nici exclusive mentală, nici excusiv
nervoasă. Ca urmare, această organizare a personalităţii atrage după sine
funcţionarea atât a spiritului cât şi a trupului într-o unitate inextricabilă. Iar
sistemul rezultat, care este personalitatea însăşi, reprezintă ca orice sistem “un
complex de elemente aflate în interacţiune”.
O a doua definiţie la care facem apel este cea propusă de Paul Popescu-
Neveanu în “Dicţionar de psihologie”. Din acest unghi de vedere,
personalitatea, “subiectul uman, este considerat ca unitate bio-psiho-socială,
ca purtător al funcţiilor epistemice, pragmatice şi axiologice”.
Personalitatea apare astfel ca un “macrosistem al invarianţilor informaţionali
şi operaţionali ce se exprimă constant în conduită şi sunt definitorii sau
caracteristici pentru subiect”. Şi această definiţie atrage atenţia asupra
legăturilor structural-sistemice existente între latura informaţională-
operaţională a activităţii, între gândire şi conduită.
O a treia definiţie, îi aparţine lui Mihai Golu şi subliniază acelaşi aspect
esenţial pentru înţelegerea personalităţii- anume faptul că aceasta reprezintă
“un sistem hipercomplex, cu autoorganizare, teleonimic, determinat biologic
şi
socio-cultural, cu o dinamică specifică, individualizată”. Şi această definiţie
scoate în evidenţă idea că personalitatea este un sistem autoorganizat datorită
dinamicii resurselor sale interne orientate spre un scop.
Din analiza acestor definiţii rezultă câteva concluzii cu valoare metodologică
importantă în domeniul psihologiei educaţiei:
1) personalitatea reprezintă un complex de elemente aflate într-o
interacţiune reciprocă având un caracter dinamic, emergent.
2) personalitatea se bazează pe o structură bio-psiho-socio-culturală.
3) personalitatea constituie un sistem supraordonat, incluzând în structura sa
un ansamblu de subsisteme a căror legi/principii de funcţionare sunt
construite pe ideea de ierarhizare.

3.Caracteristici ale personalităţii

O privire generală asupra definiţiilor date personalităţii evidenţiază câteva

caracteristici ale acesteia:
-globalitatea : personalitatea cuiva este constituită din ansamblul de
caracteristici care permite descrierea acestei personae, identificarea ei printer
celelalte. Orice contrucţie teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să
permită, prin operaţionalizarea conceptelor sale, descrierea condiutelor şi
aspectelor psihofizice care fac din orice fiinţă umană un exemplar unic.
-coerenţa : majoritatea teoriilor postulează idea existenţei unei anumite
organizări şi interdependenţe a elementelor componente ale personalităţii.
Când în comportamentul cuiva apar acte neobişnuite, ele surprind deoarece
contravin acestui principiu; încercând să explicăm, să înţelegem acţiunile
curajoase ale unei persoane timide, nu facem altceva decât să reducem
incoerenţa iniţială. Postulatul incoerenţei este indispensabil căci personalitatea
nu este un ansamblu de elemente juxtapose, ci un system funcţional format din
elemente interdependente.
- permanenţa (stabilitatea) temporală: dacă personalitatea este un sistem
funcţional, în virtutea coerenţei sale, acesta generează legi de organizare a
căror acţiune este permanentă. Deşi o persoană se transformă, se dezvoltă, ea
îşi păstrează identitatea sa psihică.

Aceste trei caracteristici, evidenţiază faptul că personaliatea este o structură.

4.Structura personalităţii

Structura personalităţii poate fi determinată în conformitate cu mai multe

criterii. Facem, însă, referinţă la două criterii :
a) raportul dintre planul general-particular-concret
b) natura conţinutului organizat, exprimat la nivel de trăsături generale
a* După primul criteriu de analiză structura personalităţii se referă la laturile
acesteia. Identificăm trei tipuri ale personalităţii:
1) Latura generală a personalităţii ce include caracteristicile comune ale
omului ca specie. Ele sunt considerate atribute categoriale general-umane
( aici incluzând şi capacitatea de învaţare a omului, resursă de educabilitate, de
dezvoltare psihică permanentă a acestuia).
Calitatea lor este foarte importantă pentru desfăşurarea activităţilor specific
umane, inclusiv a celui de educaţie şi de instruire. Din acest punct de vedere
latura generală a personalităţii este o sursă de optimism pedagogic, constituind
o premisă psihologică pentru realizarea unui învăţământ frontal eficient.
2) Latura particulară a personalităţii este în legătură cu anumite
componente interne-aptitudini, atitudini, convingeri, sentimente, mentalităţi
etc. , comune unui anumit grup, determinat din punct de vedere social,
profesional, istoric. Această structură tipologica a personalităţii conatituie o
premisă psihologică pentru realizarea unui mod specific de organizare a
procesului de învăţământ- învăţământul pe grupe.
3) Latura individuală a personalităţii exprimă însuşirile unice ale fiecărei
persoane, pe fondul unor caracteristici tipice şi generale care sunt comune
unor gprupe, respectiv, omului ca specie. Această latură trebuie cunoscută de
profesori prin analiza caracteristicilor psihice cognitive, afective, volitive,
motivaţionale, concentrate aptitudinal şi atitudinal- caracteristici care conferă
fiecărui elev individualitate, nerepetebilitate. Latura individuală condtituie o
premisă psihologică pentru organizarea şi realizarea unui învăţământ
individual eficient.
b* După cel de-al doilea criteriu de analiză, structura personalităţii se referă
la conţinutul psihologic al acesteia, organizat la nivelul următoarelor trei
însuşiri generale: temperamentul, aptitudinile şi caracterul sau latura
dinamico-energetică, latura eficientă şi latura relaţională.

5. Dinamica personalităţii

Dinamica personalităţii se referă la transformările care au loc pe fondul unei

anumite stabilităţi care există la nivelul structurii personalităţii.
Sunt evidenţiate două laturi ale dinamicii personalităţii:
1) dinamica în plan individual
2) dinamica în plan social
Caracterul dinamic al personalităţii este urmarea faptului că organizarea sa
biopsihologică internă este condiţionată de factorul timp, căci personalitatea
evoluează în funcţie de timp.
În al doilea rând caracterul dinamic corespunde „unităţii de contrarii” care
există la nivelul fiecărei personalităţi, între structurile funcţionale „statice”, „
invariate” şi „dinamica funcţinală ” care vizează modificările şi adaptările
curente la mediul înconjurător.
În al treilea rând, „ personalitatea nu este un simplu sistem dinamic ci un
sistem dinamic evolutiv în autoorganizare”.
Pe de altă parte, caracterul dinamic este şi rezultatul faptului că
personalitatea constituie un sistem hipercomplex, rezultat din numărul ridicat
de corelaţii interne şi legături externe.
II. TEMPERAMENTUL

1.Definiţie

Cele mai accesibile, uşor de observat şi identificat trăsături de personalitate

sunt cele temperamentale. Ele se referă la nivelul energetic al acţiunii, la
modul de descărcare a energiei şi la dimanica acţiunii.
De aceea încercând să descriem pe cineva, vom putea utiliza, fără teama de a
greşi prea mult, adjective precum: energic, exploziv, rezistent, expansiv, rapid,
lent şi antonimele acestora.
Prin urmare, temperamentul este un ansamblu structurat şi stabil de
trăsături de personalitate care exprimă caracteristicile ei dinamico-
energetice.
Prin caracteristicile energetice înţelegem capacitatea de efort psihic,
potenţialul sau disponibilul de energie neuropsihică; prin însuşirile dinamice
desemnăm caracteristicile globale ale mişcării sau activităţii
psihocomportamentale, viteza de desfăşurare, amploarea, mobilitatea şi altele
specific psihologice.
Caracteristicile dinamic-energetice ale persoanei sunt pregnante cele mai
accesibile observaţiei şi studiului.
Ele “imprimă o notă dominantă tuturor trăirilor şi comportărilor” persoanelor.
“Dimanica temperamentală se exteriorizează atât în mişcările persoanei cât
şi în activitate, în conduitele voluntare ori în procesele de cunoaştere; ea se
imprimă în mimica individului, în viteza şi ritmul vorbirii, în aspectele
scrisului său”.

2. Clasificare

Prima clasificare a temperamentelor care, cu o serie de îmbunătăţiri a rezistat

până în zilele noastre este cea propusă de cunoscuţii medici ai Antichităţii,
Hipocrate (400 î.Hr.) şi Galenus(150 d.Hr.). Aceştia, în concordanţă cu
filosofia epocii care consedera că întreaga natură este compusă din patru
elemente fundamentale – aer, pământ, foc şi apă – au afirmat că în corpul
omenesc amestecul „ umorilor” ( hormones) ce reprezintă aceste elemente
determină temperamentul.
 În funcţie de dominanţa uneia din cele patru „umori” (sânge, bilă neagră, bilă
galbenă, flegmă) temperamentul poate fi:
-sangvin
-melancolic
-coleric
-flegmatic
Deşi această explicaţie era oarecum naivă trebuia să remarcăm intuirea ideii
(adoptată de filosofia modernă) că macrocosmosul se reflectă în
microcosmos.
O bună descriere s acelor patru temperamente aparţine filoyofului german
Immanuel Kant, expusă în lucrarea sa „ Atropologia” (1798).
Astfel după Kant:
Colericul este: activ, teatral, pripit, înflăcărat, iute.
Sangvinicul este : glumeţ, comod, socialul, fără griji, încrezător, mulţumit.
Flegmaticul este : calm, persistent, controlat, cu principii, raţional.
Melancolicul este: anxios, nefericit, necăjit, serios, suspicios, meditativ.

Cum arată cele patru tipuri clasice de temperament?

a) Colericul este o persoană emotivă, irascibilă, oscilează între entuziasm
şi decepţii cu tendinţa de exagerare în tot ceea ce face ; foarte expresivă,
uşor de citit, gîndurile si emoţiile i se succed cu repeziciune.
b) Sangvinicul se caracterizează prin ritmicitate şi echilibru. Persoanele cu
acest temperament au în general o bună dispoziţie,se adaptează uşor şi
econimic. Uneori marea lor mobilitate se apropie de nestatornicie,
periclitând persistenţa în actuini şi relaţii.
c) Flegmaticul este o persoană imperturbabilă inexpresivă şi lentă, calmă.
Puţin comunicativă, greu adaptabilă, poate obţine performenţe deosebite
în muncile de lungă durată.
d) Melancolicul este la fel de lent şi inexpresiv ca flegmaticul, dar îi
lipseşte forţe si viguarea acestuia; emotiv şi sensibil, are i viaţă
interioară agitată datorită unor exagerate exigenţe faţă de sine şi a unei
încrederi reduse în forţele proprii.
Mai există deasemenea tipul psihologic extravertit şi tipul psihologic
intovertit, utilizate pentru prima dată de elveţianul Carl Gustav Jung.
Tipul psihologic extravertit se caracterizează prin fire deschisă,
comunicativitate şi sociabilitate . Este vesel, optimist, îi place să fie în
centrul atenţiei şi să întreţină buna dispoziţie. Se află mai mult printre
oameni şi lucruri decât printre cărţi şi teorii. Încrezător în sine şi alţii este
adesea persoană de succes social. Îşi pierde uşor stăpânirea de sine, se
mânie repede dar nu pentru multă vreme. În faţa unui obstacol prima
reacţie temperamentală a extavertitului este angajearea în depăşire şi
agresivitate. În ceea ce priveşte gândirea şi cunoaşterea, preferă să adopte
ideile existente, opiniile colective, să se supună percepţiei faptelor aşa cum
sunt.
Tipul psihologic introvertit se caracterizează printr-un mod diferit de
comportament. Fire închisă, este mai tacut şi mai retras; preferă mai mult
să asculte decât să vorbească, evită ocazia de a vorbi despre sine. Preferă să
înveţe şi să lucreze singur, serios, ordonat, mai puţin înclinat spre glume şi
veselie . Se caracterizează prin profunzimea sentimentelor, stăpânire de
sine, autocontrolul emoţiilor. În faţa unui obstacol prima reacţie
temperamentală a introvertitului este de a se retrage sau de inhibiţie şi
autoculpabilizare. În ceea ce priveşte gândirea şi cunoaşterea, se remarcă
prin faptul că acordă mai multe importanţă ideilor proprii, opiniilor
personale.

3. Rolul temperamentului în învăţare

Înţelegem mai uşor cum învaţă copiii dacă ne concentrăm atenţia asupra
temperamentului lor.
Vom vedea astfel că avem tipuri diferite de inteligenţă şi că excelăm în
domenii diferite.
• Temperamentul Intuitivo-Afectiv
Intuitiv-afectivii sunt fericiţi dacă îi pot mulţumi pe ceilalţi, profesori sau
elevi. Se simt răspunzători de atmosfera din clasă, încearcă să aibă grijă de
toţi şi sunt sensibili la sentimentele lor. Relaţiile stabilite sunt foarte
importante pentru ei, ca şi faptul să se înţeleagă pe sine şi ăe cei din jur.
Sentimentali şi idealişti, aceşti copiii pot suferii mari dezamăgiri când
realitatea nu e pe măsura aşteptărilor lor. Le place să înveţe şi pun preţ pe
cunoaştere. Vor să le ălacă tuturor, dar au nevoie de încurajarea
profesorilor. Se exprimă cu usurinţă folosind cuvinte complicate fiind
cititori pasionaţi. La vârste mai mari le place literatura în care se implică
personal având reacţii emoţionale. Nu le e uşor să privească lucrurile cu
obiectivitate.
• Temperamentul Intuitiv-Reflexiv
Elevii intuitiv-reflexivi sunt însetaţi de cunoaştere de la o vârstă fragedă.
Pun preţ pe inteligenţă şi îşi respectă profesorii numai dacă îi consideră
competenţi. Asimilează informaţiile în mod abstract. Sunt atraşi de ce
decurge logic şi raţional şi se comportă ca nişte mici oameni de ştiinţă. Se
cufundă într-o activitate de tip ştiinţific, documentare si coroborare a
datelor, căci nu prea sunt cooperanţi în clasă, părând chiar asociali şi lipsiţi
de cuvinte.
Unii dintre ei , mai ales introvertiţii, par ciudaţi căci refuză, de obicei, să
se joace şi să comunice cu ceilalţi copii. Sunt independenţi nefiind
influenţaşi de profesori sau părinţi. Sunt ingenioşi, cu idei fundamentate
logic, ordonarea şi sistematizarea nu reprezintă o problemă pentru aceşti
copii.
•Temperamantul Senzorial-Judicativ
Elevii senzorial-judicativi simt nevoia să mânuiască şi să facă lucruriri
decât să înveţe teorii şi să asimileze informaţiile prin intermediul celor
cinci simţuri. Acumulează cunoştiinţe progresiv, liniar, ajutaţi fiind de
confortul şi siguranţa mediului în care învaţă. Răspund cu uşurinţă la
întrebarile care vizează fapte concrete căci pe acestea le reţin în primul
rând. Li se potrivesc însărcinările practice şi preferă să li se spună ce să
facă şi cum, căci duc lipsă de crestivitate şi inventivitate.
Sunt conştiincioşi când indeplinesc sarcini, se adaptează la viaţa şcolară,
solidari cu clasa, îi încântă rutina şi structura şcolară. Îndeplinesc cu
seriozitate orice însărcinare practică şi se străduiesc să fie binecrescuţi şi să
facă servicii altora, notele fiind foarte importante pentru ei.
•Temperamentul Senzorial-Perceptiv
Sunt similari cu senzorial-judicativii datorită nevoii de a învăţa mai
degreabă acţionând asupra lucrurilor decât scriind sau vorbind despre ele.
La şcoală au nevoie de mobilitate şi libertate şi le place să deseneze,
învăţând mai mult din imagini şi filme.Teria şi lecturile sunt prea abstracte
pentru ei. Simt nevoia să-şi folosească cele cinci simţuri şi învaţă spontan
de la viaţa din jur.
Senzorial-perceptivii excelează când primesc însărcinări practice,
competiţiile, riscul şi evenimentele palpitante sunt în cazul lor cei mai buni
stimulenţi. Pe măsură ce cresc lecţiile devin prea teoretice, ăşi pierd
interesul pentru şcoală, nu mai cooperează şi pot manifesta chiar tulburări
de comportament. Adesea, profesorii îi consideră leneşi sau proşti, dar
când le permit să devină activi şi mobili în timp ce învaţă se descurcă
foarte bine. În schimb, dacă li se cere să stea cuminţi şi să absoarbă mental
 informaţiile, devin codaşii clasei şi s-ar putea să nu ajungă la liceu sau mai
sus.

4.Calitatea temperamentului
Calitatea temperamentului caracterizează componenta dinamică a
personalitătii, ceea ce îi conferă o stabilitate sporită fată de celelalte calităti
psihice ale individului. Componentele principale ale temperamentului sunt
următoarele: activitatea psihică generală, activitatea motorie, emotionalitatea.
La rândul său, temperamentul influentează alte caracteristici psihice, cum sunt
rapiditatea si stabilitatea proceselor psihice, ritmul activitătii si a
comportamentului, intensitatea proceselor psihice.
Proprietătile au un caracter potential, ceea ce le permite să se manifeste
activ sau să se afle într-o stare latentă în dependentă de anumite conditii.
Aceasta, de altfel, se referă în egală măsură si la alte proprietăti psihice.
Conditiile sociale în care se manifestă temperamentul individului sunt
prioritare, în sensul că indivizii de temperamente total diferite pot avea în
conditii diferite un comportament asemănător. Atunci însă, când conditiile
sunt aceleasi, comportamentul lor devine diferit.

Temperamentele sunt neutre din punct de vedere valoric (nici un temperament

nu e bun sau rău, fiecare are şi aspecte pozitive şi aspecte negative);
Temperamentele nu sunt pure, se găsesc adesea nuanţe temperamentale,
amestecuri (80%);
Sunt înnăscute, fiind dependente de tipul de A.N.S.
Trăsăturile de temperament pot fi compensate prin dezvoltarea la nivelul
caracterului a unor însuşiri care sa suplinească (de exemplu, un nivel energetic
mai scazut poate fi compensat printr-o bună organizare a acţiunilor, prin
dezvoltarea aptitudinilor, deprinderilor necesare. Exista mecanisme de
compensare învăţate în timpul vieţii care pot constitui indici falşi asupra
temperamentului unei persoane. De exemplu, exista persoane care prezinta
caracteristicile temperamentului melancolic, dar care să ascundă în realitate un
temperament coleric.
Sunt educabile, pot fi modelate aspectele negative prin voinţă, exerciţiu,
mijloace educaţionale;
Un exemplu de automodelare a trăsăturilor temperamentale ni-l oferă TITU
MAIORESCU care l-a facut pe Serban Cioculescu să afirme:
„nu s-a născut olimpian, ci a devenit ca atare printr-o muncă laborioasă de
modelare conştientă a propriei sale personalităţi. Cel care a trecut in ochii
contemporanilor săi ca un om rece, impasibil (glacial), a fost în adolescenţă şi
tinereţe un neliniştit, un anxios, un pasionat.”

În concluzie, putem spune că temperamentul, ca subsistem al

personalităţii se referă la o serie de particularităţi şi trăsături înnăscute care ,
neimplicând responsabilitatea individului, nu pot fi valorizate moral, dar sunt
premise importante în procesul devenirii socio-morale a fiinţei umane.
Traditional se disting patru tipuri de temperament: coleric, flegmatic,
melancolic, sangvinic. Fiecare din ele este însotit de unele combinări stabile
ale calitătilor psihice care, de altfel, si servesc la caracterizarea lui. E bine ca
medicul să tină seama de particularitătile temperamentului pacientului, care îl
vor ajuta să stabilească relatii bune cu pacientul si să organizeze un tratament
optim. Pe de altă parte, trebuie luat în seama faptul că cele patru tipuri de
temperament mentionate se întâlnesc în formă “pură” destul de rar. De obicei,
se poate vorbi doar despre predominarea unuia sau altuia din ele la un individ.

Datorită acestui fapt, construirea unui test al temperamentului si

interpretatrea stiintifică a rezultatelor obtinute în urma testării ridică unele
probleme deosebite. Prezentăm în continuare un test numit “formula
temperamentului”. Temperamentul este prezentat ca sumă a celor patru
componente clasice, care însă se manifestă cu intensităti diferite, si anume:

T = (Ac/A x 100%)C + (As/A x 100%)S + (Af/A x 100%)F + (Am /A x 100%)M

Unde, “A” este numărul total al răspunsurilor pozitive, iar Ac (respectiv As,
Af, Am) reprezintă numărul răspunsurilor pozitive la întrebările din
compartamentul 1 (respectiv 2, 3, 4). Iată si întrebările:

1. COLERICUL
Dacă:
1. sunteti neastâmpărat si agitat;
2. sunteti impulsiv si irascibil;
3. sunteti nerăbdător; 4. sunteti categoric si lipsit de echivoc cu alti
oameni;
5. sunteti hotărât si întreprinzător;
6. sunteti încăpătânat;
7. vă descurcati bine în dispute;
8. lucrati doar când aveti chef, si atunci fortati nota;
9. sunteti capabil de a risca;
10. nu sunteti ranchiunos, nici supărăcios;
11. aveti un discurs rapid, pasionat, si o intonatie neuniformă;
12. sunteti neechilibrat si predispus pentru actiuni frenetice;
13. sunteti necrutător fată de neajunsuri;
14. aveti o mimică expresivă;
15. sunteti capabil de a reactiona energic si a decide rapid;
 16. sunteti permanent în căutarea noului;
17. gesturile dvs sunt repezi si bruste;
18. sunteti tenace;
19. sunteti predispus la schimbări bruste ale dispozitiei;
atunci sunteti un coleric pur.

2. SANGVINICUL
Dacă:
1. sunteti vesel si voios;
2. sunteti energic si activ;
3. adesea nu duceti un lucru început la bun sfârsit;
4. aveti tendinta de a va supraaprecia;
5. sunteti capabil de a asimila repede tot ce e nou;
6. interesele si atractiile dvs nu sunt stabile;
7. treceti usor peste esecuri si neplăceri;
8. vă acomodati usor la diferite conditii;
9. vă pasionează orice activitate nouă;
10. atunci când o activitate încetează să vă mai intereseze, o tratati cu
indiferentă;
11. treceti usor de la o activitate la alta;
12. vă displace munca cotidiană, monotonă;
13. sunteti sociabil si receptiv, nu vă jenati în prezenta unor oameni noi;
14. sunteti rezistent si laborios;
15. vorbiti repede, tare si articulat, gesticulati, aveti o mimică expresivă;
16. nu vă pierdeti calmul într-o situatie com- plexă, neasteptată;
17. sunteti totdeauna bine dispus;
18. adormiti si vă treziti repede;
19. adesea nu sunteti suficient de mobilizat, nu vă cântăriti bine deciziile;
20. uneori sunteti superficial, distrat;
atunci sunteti un sangvinic pur.

3. FLEGMATICUL
Dacă:
1. sunteti calm si cu sânge rece;
2. sunteti consecvent si cumpănit în orice activi tate;
3. sunteti prudent si chibzuit;
4. stiti să asteptati;
5. sunteti tăcut si vă displace trâncăneală;
6. vorbiti linistit si cumpătat, cu pauze, fără a afisa emotii strindente, cu cele
mai discrete gesturii si mimică;
7. sunteti retinut si răbdător;
8. duceti lucrul început la bun sfârsit;
9. nu vă irositi puterile pentru fleacuri;
10. urmati cu strictete graficul vietii si al muncii;
11. vă controlati cu usurinta pornirile;
12. sunteti putin sensibil la critică si laudă;
13. nu sunteti răutăcios, aveti o atitudine îngăduitoare fată de săgetile care vă
sunt adresate;
14. aveti interese si relatii constante;
15. vă includeti cu greu într-o activitate si treceti cu greu la alta;
16. îi tratati pe toti în mod egal;
17. vă place acuratetea si ordinea;
18. vă acomodati cu greu la conditii noi;
19. sunteti inert, nepăsător;
20. aveti stăpânire de sine;
atunci sunteti un flegmatic pur.

4. MELANCOLICUL
Dacă:
1. sunteti timid;
2. vă pierdeti în conditii noi;
3. cu greu stabiliti contactul cu oameni necunoscuti;
4. nu sunteti încrezător în propriile forte;
5. suportati usor singurătatea;
6. esecurile vă coplesesc si vă dezorientează;
7. aveti tendinta de a vă închide în sine;
8. obositi repede;
9. vorbiti încet, uneori pe soptite;
10. vă aliniati fără să vreti la caracterul conlocutorului;
11. unele lucruri vă impresionează atât de mult, încât vă podidesc lacrimile;
12. sunteti foarte sensibil la critică si laudă;
13. sunteti extrem de exigent fată de sine si de altii;
14. sunteti suspicios si ipohondru;
15. aveti o sensibilitate exagerată;
16. sunteti din cale afară de supărăcios;
17. sunteti nesociabil, nu împărtăsiti nimănui propriile gânduri;
18. sunteti inactiv si sfios;
19. sunteti docil;
20. căutati compasiune si ajutor din partea altora;

atunci sunteti un melancolic pur.

Formula temperamentului poate reda rezultatele testării, de exemplu, în felul

următor:

T = 40% C + 30% S + 10% F + 20% M.

Formula arată că tipul dominant în caracterul Dvs este coleric, chiar dacă nu
vă sunt străine si unele trăsături proprii sangvinicului. Un astfel de
temperament poate fi numit coleric-sangvinic.

Cum se comportă un elev aparţinând unuia dintre cele patru

temperamente?
Elevul coleric este agresiv, gălăgios; nu-şi poate stăpâni furia atunci când se
simte nedreptăţit, dar nici veselia râzând în hohote în chiar mijlocul lecţiilor.
Ajunge frecvent în faţa dirigintelui şi directorului pentru răbufnirile şi
violenţele sale. Îi place să se impună celorlalţi colegi, este încăpăţânat şi
nesăbuit în actele sale, riscând adesea.
Elevul sangvinic molipseşte şi pe ceilalţi cu veselia sa; este mereu
neastâmpărat, pus pe glume, bravează cu succes atunci când ia note proaste,
greşeşte din grabă şi superficialitate, dar e dispus să-şi ceară scuze şi să se
împace cu toată lumea; se entuziasmează cu uşurinţă, vorbeşte neîntrebat şi
bârfeşte fără mari reţineri, nu poate păstra mult timp un secret.
Elevul flegmatic este reţinut în tot ceea ce face şi spune; îşi alege cu grijă
cuvintele atunci când trebuie să vorbească, analizează problemele din diverse
puncte de vedere, cântăreşte îndelung orice răspuns, este conştiincios şi se ţine
întotdeauna de cuvânt, de aceea este, în general, respectat şi apreciat de ceilalţi
care sunt totuşi intrigaţi de conservatorismul şi conformismul său.

Elevul melancolic tremură veşnic de teama celor din jur, colegi si profesori,
roşeşte uşor, se sperie de tot ceea ce ar putea fi o ameninţare pentru el, se
îmbolnăveşte (mai mult subiectiv, imaginar) atunci când trebuie să dea lucrări,
plânge cu uşurinţă când e şicanat sau din cauza tensiunii afective.
 III. CARACTERUL

1.Definiţie:
Caracterul reprezintă latura relaţional-valorică a personalităţii fiind un
ansamblu structurat şi stabil de însuţiri ale acesteia care exprimă calităţile
voinţei omului şi atitudinile determinative ale conduitelor sale moral-
valorice, psihosociale şi socioculturale.
Din punct de vedere al psihologiei dinamice psihanalitice a personalităţii
caracterul este comun cu superego-ul lui Freud, care constă în aplicarea
voinţei morale la sine , „o dispoziţie permanentă de inhibare a pulsiunilor
instinctive în acord cu un principiu de reglare”; profilul psihomoral al
individului este un rezultat al „voinţei moraliceşte organizată”(Mlages).
Caracterul este deci modul constant, caracteristic de conduită socială,
moral-valorică a persoanei în relaţiile cu ceilalţi oameni, determinată de o
voinţă moraliceşte organizată.
Această constanţă comportamentală socială, moral-valorică, voluntară
este dată de atitudinile omului.
Însuşirile de personalitate din care se compune caracterul sunt atitudinile
şi trăsăturile voluntare de caracter.
Atitudinile exprimă poziţiile constante pa care le adoptă omul faţă de sine
şi faţă de componentele mediului sociocultural, având rolul de drijare şi
reglarea a conduitelor sale. Trăsăturile de caracter au rol de autoreglaj al
comportamentului persoanei.
În acest sens caracterul este „cea mai înaltă şi statornică modalitate de
autoreglaj la nivelul problemelor majore ale relaţiilor interumane, ale
muncii, vieţii sociale şi vieţii personale ”.
Spre deosebire de temperament, care, se referă la însuşirile puternic
ancorate în ereditatea individului, caracterul vizează îndeosebi
suprastructura socio-morală a personalităţii, calitatea de fiinţă socială a
omului. De câte ori vorbim despre caracter, mai mult ca sigur implicăm un
standard moral şi emitem o judecată de valoare (Allport, 1981).
Etimologic, termenul de caracter, care provine din greaca veche,
înseamnă tipar, pecete şi ,cu referire la om, sisteme de trăsături, stil de
viaţă. Acest termen ne trimite la structura profundă a personalităţii, ce se
exprimă prin comportamente care în virtutea frecvenţei lor într-o gamă
întreagă de situaţii, sunt uşor de prevăzut.
2.Componente ale caracterului
În structura caracterului se pot distinge trei grupe fundamentale de
atitudini:
•Atitudinea faţă de sine, caracterizată prin:
- demnitate personală
- încredere de sine
- modestia
- amorul propriu
- autodepăşirea
•Atitudinea faţă de muncă, caracterizată prin:
-dragostea faţă de muncă
-sârguinţa, hărnicia
-conştiinciozitatea
-iniţiativa
-responsabilitatea
-disciplina în muncă
•Atitudinea faţă de societate, caracterizată prin:
-umanismul şi principialitatea
-sociabilitatea şi cinstea
-încrederea în oameni
-spiritul critic şi autocritic
-onestitatea
Deasemenea, în structura caracterului se pot distinge două tipuri de
trăsături:
•Trăsături voluntare, precum:
-consecvenţa şi perseverenţa
-hotărârea şi independenţa
-fermitatea şi dârzenia
-bărbîţia şi curajul
• Trăsături negative, precum:
-lenea şi minciuna
-egoismul şi parvenitismul
-slugărnicia şi grosolonia
-infatuarea şi impertinenţa
-vanitatea şi disimularea etc.
Prin urmare, cunoaşterea caracterului constituie un obiectiv care
depăşeşte zona obiectivelor educaţiei morale. Cunoaşterea caracterului
permite, de fapt, cunoaşterea potenţialului generalal unei persoane sau al
elevului. Deşi, prin însăşi definiţia şi structura sa, caracterul îşi confirmă
importanţa majoră, determinată chiar, datorată faptului că ea „este
rezultatul unui şir de integrări a funcţiilor şi proceselor psihice particulare
din perspectiva relaţinării omului cu semenii- dar şi cu sine- şi a adaptării
sale la mediul socio-cultural în care trăieşte.”.

3.Sarcini ale şcolii

Având in vedere plasticitatea deosebită a „substanţei” psihologice ce va
constitui personalitatea viitorului adult, şcoala trebuie şă-şi asume într-o
manieră sistematică, mai susţinută, responsabilităţi formative. Cercetări
experimentale au demonstrat că intensitatea trăsăturilor psihologice ce
alcătuiesc profilul psihologic al cuiva se distribuie conform curbei lui
Gauss. Cu alte cuvinte, în mod normal performanţele şcolare şi sociale, în
general, ale fiecarui elev nu pot să se situeze toate la un nivel superior, mai
ales când sarcinile şcolare se situează la un nivel ridicat de dificultate.
De aceea, educatorii trebuie să creeze situaţii în care eleviii să-şi cunoască
nu numai limitele, ci şi (mai ales) resursele.
Conştientizarea limitelor şi s resurselor, uneori foarte diferite de la elev la
elev, conduce la formarea unei imagini despre sine echilibrate, a demnităţii
şi a respectuluide sine şi faţă de ceilalţi. Se ajunge astfel la acceptarea
diferenţelor fireşti dintre oameni, la creşterea spiritului de toleranţă şi la
evitarea etichetărilor globale care pot împinge pe unii elevi spre periferia
grupului şcolar, cu efecte negative asupra personalităţii acestora.
Comunicarea de tip persuasiv, metodele directe implicând condiţionările
clasice şi operante, şi unele metode indirecte, sunt considerate utile în
formarea atitudinilor, proces ce diferă considerabil de cel al însuşirii
informaţiilor, priceperilor şi deprinderilor.
În ceea ce priveşte modelele indirecte, ele acţionează în mod deosebit prin
mecanismele învăţării sociale bazate pe imitaţii, pe identificare, pe
exemple, pe modelare ,etc.. Din această perspectivă, am putea spune că una
din cele mai importante sarcini formative ale şcolii este aceea de a oferi
modele , cai de urmat.
Prin urmare, profesorul sau expectanţele acestuia modelează
comportamentul şi performanţele elevilor şi aceştia devin ceea ce
profesorii cred că pot deveni. În aceste condiţii, optimismul pedagogic se
instituie ca o condiţie necesară a succesului.
 Abordarea diferenţială a elevilor în funcţie de personalitatea,
temperamentul şi caracterul lor, trebuie să conducă la conştientizarea şi
valorificarea resurselor de care aceştia dispun.

Citate:
„Caracterul este destinul” Heraclit

„Caracterul fără inteligenţă poate multe, însă inteligenţa fără

caracter nu valorează nimic.” – Cicero

“Poti judeca cu usurinta caracterul unui om observand modul in

care ii trateaza pe cei care nu pot face nimic pentru el “- Goethe
Bibliografie:

• Andrei Cosmovici şi Luminiţa Iacob: „Psihologie şcolară”,

Colegium, editura Polirom Iaşi, 1998

• Gabriela C Cristea:” Psihologia educaţiei”, Pedagogia XXI,

editura Coresi, Bucureşti

•Margareta Modrea: „Psihologia în exemple şi modele

explicative”

•Romulus Crăciunescu:” Psihologie pentru pregătirea

profesorilor” editura Universitaria, Craiova, 2007

• Patricia Hedges: „Personalitatea şi temperamentul. Ghidul

tipurilor psihologice”, trasucere din engleză de Ana-Maria
Schevab, editura Humanitas Practic

•Roşca Alexandru: „Psihologie generală”, editura Didactică şi

Pedagogică , Bucureşti

•http://www.medfam.ro/mf/mf/mf14/psiho14.html

• http://www.didactic.ro/