PATOLOGIA TRUNCHIULUI CEREBRAL

PARTE A SISTEMULUI NERVOS INTRACRANIAN

Parte a sistemului nervos intracranian (encefal) care face tranzitia intre creier si
maduva spinarii. Trunchiul cerebral este unit in spate cu creierul mic prin pedunculii
cerebelosi. El este divizat in trei parti: bulbul rahidian, protuberanta inelara si pedunculii
cerebrali. Substanta cenusie centrala este fragmentata in nuclei, care constituie originea
ultimilor zece nervi cranieni. Substanta alba este reprezentata de fascicule lungi dintre care
unii, ascendenti, sunt senzitivi (cai ale sensibilitatii de suprafata si ale sensibilitatii profunde),
altii, descendenti, fiind motori (fascicul piramidal si cai extrapiramidale). Trunchiul cerebral
delimiteaza, impreuna cu creierul mic, o cavitate umpluta cu lichid cefalorahidian, cel de al

4-lea ventricul. Centrii respiratori vitali se situeaza la nivelul sau.

Fig.1 Seciune mediosagital prin creier, evideniind principalele componente

anatomice ale acestuia.
Pe suprafata trunchiului cerebral se gaseste originea aparenta 1 a ultimelor zece
perechi de nervi craniei ( III-XII). Fig 2.

1 Originea aparenta difera de cea reala, prima fiind protiune exterioara, vizibila
din care iese nervul, iar cea reala reprezentata de nuclii aflati in interior.

Trunchiul cerebral este alcatuit din componente supraetajate:

Bulbul rahidian( medulla oblongata)
Pons (protuberanta, puntea lui Varolio sau pur si simplu puntea)
Mezencefalul
Bulbul rahidian 2 este partea cea mai de jos a trunchiului cerebral, situandu-se
deasupra si in prelungirea maduvei spinarii. In partea superioara, ajunge pana la punte, de
care este despartit prin santul bulbopontin (un sant transversal). Are forma unui trunchi de
con, cu baza mica avand diametrul de 1,25 cm inspre maduva si baza mare avand diametru de
2 cm inspre punte. Lungime bulbului rahidian este de aproximativ 3 cm.

2 Bulbul rahidian organ nervos care , impreuna cu puntea lui Varolio si

pedunculii cerebrali, formeaza trunchiul cerebral si provine din rombencefal.

Puntea lui Varolio ( Pons)- este o formatiune nervoasa care apare la mamifere si este
ce mai dezvoltata la om. Este situata anterior de cerebel deasupra bulbului rahidian si
dedesuptul mezencefaluilui.
Mezencefalul sau creierul mijlociu este cea de-a treia structura anatomica nervoasa a
trunchiului cerebral, situata deasupra puntii, de care se desparte prin santul pontopeduncular,
si dedesuptul encefalului, de care este despartit printr-un plan care uneste comisura 3
posterioara a creierului cu marginea posterioara a corpilori mamilari.

PATOLOGIA
Patologia ramura a medicinei care se ocupa cu studiul bolilor si a efectelor provocate
de acestea.
Leziunile care afecteaza direct tesutul trunchiului cerebral se numesc intraaxiale sau
parenchimale, iar cele situate n afara trunchiului cerebral, ce afecteaza meningele sau nervii
cranieni, sunt numite extraaxiale. De asemenea, pot fi unilaterale si bilaterale. Efectele unei
leziuni pot fi ipsilaterale (pe aceeai parte) sau contralaterale (pe partea opusa). Un exemplu
de leziune extraaxiala este tumora numita neuronimul de acustic. Acesta se dezvolta din
celulele Schwann ale nervului vestibulocohlear (VIII). Mai nti, neurinomul afecteaza nervul
acustic (VIII), dupa care ncepe sa comprime (apese) trunchiul cerebral, nervii cranieni din
jur si cerebelul. Pacientul semnaleaza pierderea auzului, diminuarea reflexului cornean (de
nchiderea a pleaopelor la stimulari puternice sau nocive), pareza faciala periferica, ataxie
(imposibilitatea de a coordona miscarile precise) si tremor inteniional (la miscarile
voluntare).Si alte procese expansive mari de fost craniana posterioara pot duce la aparitia
simptomelor de trunchi cerebral, fie prin comprimare, fie prin infiltrare secundara a a
acestuia. Acestea pot fi : meningioame (tumora benigna care se dezvolta pe arahnoida),
abcese cerebeloase, astrocitoame (tumora de diverse malignitati,aparuta din astrocite),
ependinoamele (tumori dezvoltate din celulele ependimale) de ventricul IV etc.
Medicul trebuie sa cunoasca specializarea funcional a fiecarei substructuri
anatomice pentru a corela simptomele cu zona afectata. Pentru aceasta trebuie sa cunoasca
aferentele si eferentele care circula prin bulb, punte si mezencefal, localizarile reale si
aparente ale nervilor s.a.m.d.
3 Comisura- o zona foarte larga ce contine fibre nervoase care transmit
informatia intre emisfere.

Majoritatea leziunilor bulbului si puntii sunt vasculare, motiv pentru care nu vom
intra n detalii, fiind necesare, dupa parerea noastra, cunostinte despre sistemul vascular
cerebral pentru a ntelege aceste tipuri de leziuni. Pentru pons, totusi, am prezentat
neurinomulde acustic.
Dintre sindroamele mezencefalului, amintim urmatoarele :
- Sindromul Weber : paralizia nervului oculomotor (III) prin lezarea fibrelor emergente ale
nervului ;
- Sindromul tegmental central : paralizie de nervoculomotor, provocata de lezarea nucleului
sau fibrelor nervului, la care se adauga tremor sau miscari involuntare contralaterale
(hemicoree) atribuite lezarii nucleului rosu ;
- Sindromul Benedikt : paralizie ipsilaterala de nervoculomotor si din miscari involuntare
contralaterale;
- Sindromul Claude : paralizie ipsilaterala de nervoculomotor ;
- Sindromul Fowille peduncular : sindrom Weber asociat cu paralizia privirii laterale,
bolnavul privind spre partea sanatoasa ;
- Sindromul nucleului rosu Foix : micscari involuntare si tulburari de sensibilitate, fara
afectarea nervului oculomotor ;
- Sindromul nucleului rosu de tip inferior (Benedikt) paralizie ipsilaterala de nerv
oculomotor;
- Sindromul Perinauld : paralizia miscarii de verticalitatea ochilor.
- Sindromul lui von Monakov (sindromul senzitiv al calotei) : paralizia ipsilaterala a nervului
oculomotor si aparitia hemiansteziei si hemiparesteziilor contralaterala ;
Sindromul locusului niger (substanta neagra) :tulburari de tonus muscular ;
- Sindromul loked-in : apare n cazul lezarii bilaterale a tectumului prin ocluzia arterei
bazilare si duce la ntreruperea bilaterala a tracturilor corticobulbar si corticospinal, care
provoaca tetraplegie (paralizia tuturor membrelor), mutenie si pareza faciala.
Este o afectiune extrem de grava, putnd fi confundata cu coma, nsa bolnavul este
constient, are ochii deschisi si i poate misca voluntar, clipitul si miscarea ochilor fiind
singurele sale capacitati de comunicare.
Este, desigur, foarte dificil a nvata toate aceste sindroame de-o data. De aceea,
sintetizam si aratam ca cele mai multe sindroame ce apar sunt legate de paralizia nervului
oculomotor (Claude, Benedikt etc.), de tonus muscular (sindromul locusului niger), diverse
forme de anestezii, paralizii si miscari involuntare ipsilaterale si contralaterale (implicate, de
regula, n cadrul celorlalte doua mari categorii de sindroame).

n ceea ce priveste patologia formatiunii reticulate, vom vorbi despre doua sindroame :
mutismul akinetic si sindromul de logoree si hiperkinezie. Mutismul akinetic (gr. kinetikos
cauza a miscarii) este o tulburare permanenta sau intermitenta a starii de constienta,
caracterizata prin lipsa de raspuns la ntrebari (mutism) si imobilitate a capului si corpului
(akinezie). Bolnavul tine ochii deschisi, i deplaseaza spre examinator, spre obiectele
prezentate si spre sursa de zgomot, dar nu are nici un raspuns emotional sau motor la
ncercarile examinatorului de a comunica cu el si nici fata de tot ce se petrece n jur. Un
aspect foarte important este ca bolnavul nu este paralizat, ci doar incapabil de a reactiona. n
cazul episoadelor intermitente, bolnavul poate spune nume de persoane si fapte prezentate
sau petrecute n faza totala de akinezie si mutism. Exista, pe lnga mutismul akinetic de
origine reticulata, si un mutism akinetic de origine frontala sau cingulara (cortexul frontal).
Dupa cum am aratat mai sus, reflexul de orientare este pastrat n ciuda imobilitatii
totale, ritmul somn-veghe este pastrat si este posibila alimentatia pasiva, deglutitia fiind n
stare relativ buna, dar, desigur, bolnavul nu poate exprima daca i place sau nu ce mannca.
Se pare ca mutismul akinetic este provocat de lezarea SRAA.
Sindromul de logoree si hiperkinezie a fost descris de Dnil si Arseni (1977), care
au observat ca starea bolnavilor poate avea si un aspect opus mutismului akinetic, respectiv
logoree (trncneal excesiv) i hiperkinezie (hiperactivitate motorie) sau alte fenomene
intermediare (logoree far hiperkinezie, hiperkinezie far logoree, hiperkinezie cu mutism).
Acest sindrom apare att preoperator, ct i postoperator la bolnavii cu diverse leziuni de tip
tumoral sau vascular.
Sindromul se caracterizeaz prin hipermnezie (exagerarea evocrii faptelor trecute),
exagerarea ateniei, a reflexului de orientare (bolnavul ntoarce capul i tresare la o mul ime
de stimuli nesemnificativi), mobilitate exagerat, sim critic ascuit, somn foarte puin (2-3
ore din 24). Bolnavul poate pstra raionamente normale, n funcie de ntinderea i
localizarea leziunii. Existena acestui sindrom i-a condus pe cei doi cercettori romni
(Dnil, 1972, Studiu clinici experimental asupra psihopatologiei substantei reticulate ;
Arseni, Dni 1977, Logorrhea syndrome with hyperkinesia) s afirme existena SRIA, care
este afectat de acest sindrom. Pe lng aceste sindroame, leziunea FR mai poate conduce i la
rigiditate a tonusului muscular, hipertonicitate, dereglrii ale posturii corpului .a.