Nichita Stnescu

Balada motanului
Motan m-a fi dorit s fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare i mustee lungi,
c-un ochi verzui i-un ochi cprui.
La ora cnd tr-grpi
zpada nopii se adun
eu, cocoat pe-acoperi,
s urlu a pustiu la lun.
i-atuncea, apte gospodine
s dea cu bolovani n mine
i s m-njure surd, de Domnul,
c le-am stricat, urlnd, tot somnul.
De sus, din vrful sptmnii,
s le rnjesc urlat, scrbos:
iubesc doar locul nu stpnii,
precum fac cinii pentr-un os.
i iari apte gospodine
s dea cu bolovani n mine,
iar eu s urlu, urlu-ntruna
att ct n-o apune luna.
Motan m-a fi dorit s fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare i mustee lungi
c-un ochi verzui i-un ochi cprui.
Cnd zorii ziua o deznoad
s m tot duc, s m tot duc
i tinicheaua prins-n coad
s-o zdrngnesc pe strzi, nuc.
Jegos i obosit, apoi,
cu maele n liturghie,
s m adun, s m-ncovoi
prin albiturile-n frnghie.

Ca-n faa unui obolan

spinarea s mi-o fac colan
s scuip, s scuip i-n urm iar
hai-hui s plec pe strzi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
s le gonesc pe la pricini,
s-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui i-un ochi cprui.
Iar cnd o fi uitat s mor
la crciuma din mahala
sorbit-n calea pumnilor
posirc acr viu s stea.
"Hei... via, via... iei din cort
hai, pune-mi-te iar pe dan...
te uit... zace colo-n an
motanul mort, motanul mort..."
11 august 1955