Monolog comic

Rica Venturiano din O noapte furtunoasa de Ion Luca Caragiale

Angel radios! De cand te-am vazut intaia data, pentru prima oara mi-am pierdut
uzul ratiunii. Sunt nebun de amor! Fruntea mea imi arde, tamplele-mi se bat, sufar
peste poate, parca sunt turbat. M-ai intrebat sa-ti spun cine sunt, ti-am spus! Ma
intrebi acum sa-ti spun ce caut? Ingrato! Nu tu mi-ai scris in orginal? Nu tu mi-ai
scris sa fiu dupa zece ceasuri, numarul 9, strada Catilina, cand o-I vedea la
fereastra ca se micsoreaza lampa? Iata-ma! M-am transportat pana aici sa-ti repet
ca te iubesc precum iubeste sclavul lumina si orbul libertatea! In van te aperi! Si tu
ma iubesti pe mine, nu mai umbla cu mofturi! Am vazut asta inca in seara aceea de
la Iunion, cand privirile noastre s-au intalnit, am citit in ochii tai cei sublimi ca si tu
corespunzi la amoarea mea. M-am tinut dupa voi pana la stabiliment. Simtisem ca
mitocanul de cumnata-tu ma mirosise si abandonandu-ma curajul de a mai intra pe
o strada fara lampi gazoase, m-am intors indarat de frica sa nu pat vreun conflict cu
mitocanul! Alaltaieri seara, amoarea mi-a inspirat curaj! M-am tinut dupa voi pana
la aceasta suburbia dar cand sa-ti vad justaminte adresa, mi-au taiat calea niste
caini. Cand am aflat ca sezi p-aci, m-am interest de la baiatul de la cherestigeria lu
cumnata-tu , cum stai cu familia. Am aflat ca acum esti libera, ti-am scris prima
mea epistola intr-un moment de inspiratiune, mi-ai raspuns sa viu, si-am venit sa-ti
repet ca nu orce s-ar zice si orice s-ar face, eu voi sustinea sus si tare ca tu esti
aurora ce deschide bolta instelata intr-o adoratiune poetica.