Sunteți pe pagina 1din 13

Biografie: Mihai Eminescu (nscut Mihail Eminovici)

(nascut. 15 ianuarie 1850, Botoani - decedat. 15 iunie 1889, Bucureti) a


fost un poet, prozator i jurnalist romn, socotit de cititorii romni i de
critica literar postum drept cea mai important voce poetic din literatura
romnCopilria a petrecut-o la Botoani i Ipoteti, n casa

printeasc i prin mprejurimi, ntr-o total libertate de micare i


de contact cu oamenii i cu natura, stare evocat cu adnc
nostalgie n poezia de mai trziu (Fiind biet sau O, rmi).

Poveti de Mihai Eminescu:

Mihai Eminescu este cel mai cunoscut poet din literatura romn. Dei s-a
manifestat i ca prozator sau jurnalist, este considerat de cititori i de critica literar
mondial drept cea mai important voce poetic din literatura romn.
Opera poetic a lui Mihai Eminescu din perspectiva comparativ a istoriei literare,
innd cont de criteriul cronologic, face parte din ceea ce, n Europa, poart numele de
a doua generaie romantic, sau romantic trzie. Activitatea literar a lui Eminescu se
ntinde pe ceva mai mult dect zece ani i a fost tradus i publicat n nenumrate
limbi.
Iat ce spune Nichita Stnescu despre Eminescu: "Cel mai mare poet sunt vreo
optsprezece, printre care m numr i eu. Mari poei sunt vreo patru (respectiv Lucian
Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia i Ion Barbu), dar, Doamne, poet este numai unul
i acela este Mihai Eminescu!"

Ft-Frumos din lacrim


Clin-Nebunul
Frumoasa lumii
Borta-vntului
Finul-lui-Dumnezeu
Finul-lui-Dumnezeu

Poezii de Mihai Eminescu pentru copii

Poezii pentru copii scrise de Mihai Eminescu. Lista complet a


poeziilor pentru copii nsoit de comentarii literare, nregistrri
audio i alte informaii. Poezii scurte pentru copii.
Ce te legeni? (codrule)
Ce-i doresc eu ie, dulce Romnie
Copii eram noi amndoi
Criasa din poveti
Diana
Doina
Dorina
Ft-Frumos din tei
Fiind biet pduri cutreieram
Floare-albastr
Freamt de codru
Gloss
nger de paz
Iubind n tain
La Bucovina
La mijloc de codru
La moartea principelui tirbey
La mormntul lui Aron Pumnul
La steaua
Mai am un singur dor
Mnua
Noaptea
Nu voi mormnt bogat
Numai poetul
O, mam

NATURA EMINESCIAN
Eu am optat pentru Natura eminescian drept tem de abordat n vederea redactrii acestei lucrri,
deoarece eu consider c natura nu trebuie vzut doar ca un fenomen n domeniul tiinei, ci ea trebuie
vzut i ca un element creeator care mbogete i nfrumuseeaz literatura.
Natura, n sens larg, este echivalent cu lumea material, universal fizic, universul materialsau,
simplu, universul sau n termeni populari ,,Mama natur.
,,Natura se refer la totalitatea lucrurilor i fiinelor din univers, lumea fizic nconjurtoare,
cuprinznd vegetaia, formele de relief, clima, fenomenele fizice i viaa, n general.Termenul nu include
obiectele artificiale, create de om sau realizate printr-o aciune de orice fel a omului.
Cuvntul ,,natur i are originea n latinescul ,,natura.
Avnd utilizri variate, astzi cuvntul ,,natur se poate referi generic la regnul vegetal sau
animal, precum i la felul n care anumite lucruri lipsite de via interacioneaz cauznd fenomene fizice
sau geologice sau legate de materie i energie. De asemenea, se refer la ceea ce numim slbticie
(animale slbatice, stnci, pduri, ape i n general acele lucruri ce nu au fost alterate cu sau fra tiin
de om sau care persist indiferent de aciunea acestuia). Totalitatea aciunilor omului care influeneaz
natura sunt cuprinse ntr-un factor antropic.
Natura poate fi energic neleas ca fiind constituit din: Pmant, via, ecosistem, slbticie,
frumuseea naturii, materie i energie, sau chiar natura aflat dincolo de planeta Pmant .
Natura este ntlnit i n operele lui Mihai Eminescu, de cnd era nc copil i pn cnd i-a
scris testamentul liric Mai am un singur dor.
Ceea ce se numete de obicei ,,natur, adic aspecte geologice, faun i flor, se gsesc la
Mihai Eminescu, sub chip foarte elementar.Nu culoarea, nu varietatea sunt notele eseniale, ci
dimensiunea sau cantitatea.Aceasta este hotrt prin puterea de a intimida contiina, de a o
anula.Versuri ca: ,,Neamurile-mbtrneau,/Criile se treceau,/Numai codrii ti creteau,/i n umbra cea
de veci/Curgeau rurile reci cuprind numai noiunea simpl de ,,codru,dar ntr-o dimensiune colosal.
Pdurea noastr empiric are o durat limitat, fiind supus dezagregrii, codrul eminescian
ns ,,crete peste marginile de timp ale domniilor, peste acelea ale raselor, el este din veci. Imaginea
aceasta egiptean de trinicie de-a lungul mileniilor, de vigoare gigantic determin dimensiunea
microscopic a omului i deteapt acel sentiment tipic eminescian de nevoie de a se lsa n voia
dinamicii firii.

Poetul romantic este ,,vizionar , putnd percepe prile ntr-un ntreg, exteriorul lumii
reale n interiorul misterios al sufletului, pentru c exist ntre lucruri i ntre fiine raporturi
analogice, corespondene, structur ascuns a lumii, care face ca omul i universul s se reflecte
reciproc i s-i corespund. O astfel de viziune este ce s-a numit ,,orphism n poezia
romantic, potrivit dorinei poetului de a contempla natura cu sentimentul infinitului, cum era
definit sentimentul naturii n poetica romantic, n leciile lui Jouffrey despre natura poeziei:
,,Totul vorbete, totul triete n natur; chiar piatra, mineralul cel mai inform triete o via surd i nu
vorbete un limbaj misterios: i acest limbaj; pstorul, n singurtate, l nelege, l tie tot aa sau mai
mult dect savantul i filozoful, ca i poetul
Prin metafora simbolic un poet poate face din viziunea naturii viaa propriului su sentiment,
reflectarea aspectelor naturii exprimnd astfel istoria intim a sufletului su. Trei sunt astfel lumile ce se
ofer contemplatorului, n orphismul romantic: lumea vizibil, ca peisaj, reflectarea ei n lumea interioar
a omului, ca sentiment al naturii, i, dincolo de aceast reflectare, o suprarealitate invizibil, un univers
infinit n micarea lui dup formula definitorie a romantismului, de circulaie n epoc: ,,externus mundus
est figura hominis et homo est mundus absconditus, quia visibilia in eo sunt invisibilia
Din prima modalitate a orphismului romantic, n descrierea lumii vizibile ca peisaj, poezia lui
Eminescu aduce tabloul naturii despre care George Clinescu spune: ,,E foarte de crezut c natura

eminescian cu fauna i cu flora ei s aib un punct de plecare istoric n privelitea din Moldova de sus,
i anume din Valea Siretului, unde muntele i cmpul sunt cu planuri apropiate i nu lipsete mediul
acvatic.Eminescu a i dat de astfel descripii ale geologiei slbatice moldovene.
Geroge Clinescu spune c: ,,Eminescu are printre copaci cteva esene la care ine n chip
deosebit i care nfieaz, poate, pentru el nsuirile generale ale copacului.
Teiul figureaz mireasma: ,, Dar prin codrii ea patrunde/ Lng teilu vechi i sfnt,/ Ce cu flori
pn-n pmnt/ Un izvor vrjit ascunde.
Bradul e copacul artic care simbolizeaz trinicia: ,,Colinde, colinde/ E vremea colindelor,/ Cci
gheaa se-ntinde/ Asemeni oglindelor./ i tremur brazii/ Micnd rmurelele,/ Cci noaptea de azi-i/
Cnd scnteie stelele.
Plopul, prin tremurul frunzelor lui, d amintirilor o micare lent: ,,Pe lng plopii fr so/ Adesea
am trecut;/ M cunoteau vecinii toi-/ Tu nu m-ai cunoscut
Arinul, fiind o esen pduratic, slbticete privelitea: ,,Peste vrfuri trece lun,/ Codru-i bate
frunza lin,/ Dinte ramuri de arin/ melancolic cornul sun.
Stejarul mrete prin marea lui coroan cmpul ceresc de alunecare, al lunii: ,, Putut-au oareatta dor/ n noapte s se sting/ Cnd luna trece prin stejari/ Urmnd mereu n cale-i,/ Cnd ochii ti,
tot nc mari,/ Se uit dulci i galei?.
Fagul vr contiina n inima codrului de o singur esen: ,,-O, privii-i cum viseaz/ Visul
codrului de fagi!/ Amndoi ca-ntr-o poveste/ Ei i sunt aa de dragi!
Salcia este copacul lacustru: ,,De spnzur prin ramuri de slcii argintoase/ O-ntreag-mprie
n cuib legntor;/ A firii dulce limb de el era-neleas/ i l umplea de cntec, cum l umplea de dor.
Mesteacnul indic atitudinea, aducnd cu scoara lui alb un element hibernal: ,,Un prete din
fund i ridic zpada sa nflorit cu roze de pustie i se vzu o scen, a crei culise reprezentau arbori i
tufie de-o tnr i mustoas verdea, iar fondul reprezenta un deal mbrcat n pdure de
mesteacn...
Paltinul prevestete regiunea alpin: ,,Colo unde stau Carpaii cu de stnci nalte coaste,/ Unde
paltinii pe dealuri se nir ca mndr oaste.
Salcmul este copacul de vale n peisajul stesc: ,,Ah!n curnd satul n vale-amuete;/ Ah! n
curnd pasu-mi spre tine grbete./ Lng salcm sta-vom noi noaptea ntreag,/ Ore ntregi spune-i-voi
ct mi eti drag.
Liliacul simbolizeaz venirea primverii i idila juvenil: ,,A noastre inimi i jurau/ Credin pe
toi vecii,/ Cnd pe crri se scuturau/ De floare liliecii.
Nucul, cireul, mrul sunt pomi de livezi, simboluri ale lcomiei copilreti: ,,Vedea n zarea vii
nuci mari cu frunza lat/ -o lume de flori albe pe iruri de cirei.
Asemeni viinul: ,,Viinii-s cu crengi grele de boabe-ntunecoase.
Flora eminescian nu este feeric, nu este bogat, dar ea nfrnge spiritul prin intensitate. Cum
privelitea are mai totdeauna un lac n mijloc sau o ap i n apropiere pdurea, iarba este vegetalul
obinuit, ns o iarb de lun, n care n-a clcat picior de om: ,,De jur mprejur stau stncele urieeti
de granit ca nite pzitori negri, pe cnd valea insulei adnci i desigur sub oglinda mrii e acoperit de
snopuri de flori, de vie slbatice, de ierburi nalte i mirositoare, n cari coase n-a intrat niciodat.Cum
spune i George Clinescu:,, Eminescu pune iarba mai cu seam n pdure, acolo unde vegetaia se
nbue, nestrbtut, fiindc e clar c, pentru el, nsuirea de cpetenie a vegetalului e s creasc ntruna.
Fauna este i ea foarte srac i aleas dup aceleai criterii dup care a fost aleas i flora.n
rndul nti vine calul, care simbolizeaz zborul oniric, al nclecrii spaiului.Eroii lui Mihai Eminescu
clresc: ,,Calu-i alb, un bun tovar,/ neuat ateapt-afar.. sau ,, Vede-un tnr chiar alturi,/ Pe-un
cal negru e clare. Calul este de altmiteri animalul din poveste, singura fiin care poate urma pe om n
rtcirile lui.

De asemenea n opera eminescian mai apar i animalele care sunt legate de pdurea
slbatic, boutul, cerbul i ciuta: ,,Caii mrii, albi ca spuma,/ Bouri nali cu steme-n frunte,/ Cerbi cu
coarne rmuroase,/ Ciute sprintene de munte.
Eminescu amintete i psrile: filomela, rndunica, vulturul, corbul ntunecat, lebada nordic,
pitpalacul apoi ,, Cucul cnt, mierle, presuri-/ Cine tie s le-asculte/ Ale paserilor neamuri/ Ciripesc
pitite-n ramuri/ i vorbesc cu-att de multe/ nelesuri.
Tot peisajul naturii este pentru Eminescu o panoram simbolic.
Natura n poezia lui Eminescu, dup o remarc a lui Tudor Vianu, n primele poezii apare ca o
pictur colorat cu strluciri fantastice i ntruchipri de basm, ca n Mortua est, pentru a se schimb cu
timpul ntr-un specatacol al Frumuseilor firii, ntr-un univers auditiv i n egal msur vizual, cu
rezonane discrete ntr-un sentiment al contopirii omului cu firea.
A doua modalitate a orphismului romantic, descrierea lumii ca reprezentare n lumea interioar a
omului, apare n poezia lui Eminescu nc din prima perioad poetic Prin nopi tcute: ,,Prin nopi
tcute/ Prin lunce mute,/ Prin vntul iute,/ Aud un glas;/ Din nor ce trece,/ Din luna rece,/ Din visuri sece,/
Vd un obraz./ Lumea senin,/ Luna cea plin/ i marea lin,/ Icoan-i sunt;/ Ochiu-mi o cat/ n lumea
lat,/ Cu mintea beat/ Eu plng i cnt. Sau O stea prin ceruri:,,tii de ce stelei i-am dat un nume/
Numele unui suflet rtacit,/ Ce-acuma palid, uitat de lumme,/ A-mbtrnit?/ Pentru c ochiul ce
lcrimeaz,/ Dup-cea steau care s-a stins/ Este al meu suflet ce mediteaz,/ E-ochiul meu plns..
n poeziile mai putin filozofice, Eminescu a fost un poet ,,naiv n sensul dat termenullui de
Schiller, adic a vzut natura din mijlocul ei, aa cum este ea. Dar poetul a ncifrat n simbolurile creaiei
folclorice sensuri proprii, idei filozofice dobndite de el fie prin propria experien de via, fie sub
influena literaturii romantice a timpului. Pe msur ce sporete meditaia filozofic n anumite poezii de
factur romantic, poetul se dovedete un poet ,,sentimental n sensul dat termenului tot de Schiller,
adic a vzut natura n prelungirea ei dincolo de limitele realitaii imediate, ca expresie a nostalgiei
infinitului, n imaginea unui univers infinit n micarea lui,acesta fiind i ultimul aspect al orphismului
romantic.
Imaginaia puternic a romanticilor, nsufleete specatacole la care cei mai muli rmn
indifereni: Cerul mai nti cu norii, aurora, azurul, bolta nocturn scaldat n razele lunii sau n
scnteierea stelelor, la Novalis, Lamartine, Victor Hugo, care i proiecteaz sufletul ntr-o lumea a
atrilor, fcnd sensibil atmosfera, dar mai ales la Shelley, unul dintre cei mai mari poei ai naturii, n
cele mai multe poeme avnd ca subiect lumina vibrant a dimineii, noapta, norii, vntul. Cu toate aceste
elemente ale naturii omul intr n comunicare, ele triesc, sufer, viseaz ca el i cu el, i vorbesc i l
sftuiesc. Novalis afirma c ,,spre a nelege natura trebuie s-o facem s se nasc, cu toat adncimea
ei, nluntrul nostru , ori pentru aceast veche funciune magic a limbajului, care fcea din fiecare
cuvnt un simbol, devine un mijloc al poetului de a crea lumea din nou, dup un plan al su, ntr-o magie
poetic. Ceea ce de fapt nseamn trecerea de la natura obiectiv, ca peisaj, la o anumit interiorizare a
ei, cum tot Novalis spunea: ,,Spre interior duce drumul misterios... n noi este universul; n noi sau nicieri
este eternitatea cu luminile ei, trecutul i viitorul.
Unii istoriografi mai exigeni au considerat o ciudenie n faptul c Eminescu a cntat marea fra
s-o vad niciodat, iar unii critici literari, tot att de exigeni, c greu s-ar gsi la un loc ceea ce dorea
poetul: marea, cerul senin i codrul. Dar gndindu-ne la valoarea simbolurilor nelegem c poetul
vedea marea privind bolta cerului, cci, marea, cerul i codrul n peisajul nchipuit de el simbolizeaz
aceeai idee: ntlnirea vieii cu moartea. Ritmul micrii cosmice, care ngn somnul venic al poetului,
este sugerat de zgomotul apelor i de glasul frunziuluiscuturat de vntul rece al toamnei: ,,Luceasc cer
senin/ Eternelor ape,/ Care din vi adnci/ Se-nal la maluri/ Cu brae de valuri/ S-ar atrna de stnci./ i
murmur-ntr-una/ Cnd spumegnd recad;/ Iar pe pduri de brad/ Alunece luna,/ Reverse dulci scntei/
Atottiutoarea,/ Deasupra-mi crengi de tei/ S-i scuture floarea.
Elementele naturii au toate o valoare simbolic. n vreme ce poetul va fi pmnt n singurtate-i,
troienit cu drag de aduceri aminte, glasul izvoarelor i va ngna somnul venic; mareava geme de patimi
mbrind pmntul cu braele ei de valuri, mereu aceleai valuri ce n zadar vor s se atrne de

stncile malului; luceferii i vor zmbi din nlimile cerului, iar luna l va acoperi n razele ei, alunecnd
prin pdurea de brazi. Ca simbol al nemrginirii, apele mrii sunt eterne, iar cerul este senin, izvoarele
sunt blnde, iar luna ca simbol al destinului omenesc n succesiunea repetat a vieii i a morii, este
atottiutoare.
George Clinescu observ la Eminescu c ,, codrul, marea, rul, luna sunt nu fenomene, ci idei,
diviniti: fenomen este doar omul.

Comentariu literar la poezia : Revedere


Elegie filozofica, "Revedere" pune in evidenta spatiul sacru al codrului, acolo unde timpul nu
actioneaza, ci intra intr-o alta sfera de referinta, devenind vesnicie. Poezia apare in anul 1879,
existand, sub forma de ciorne, in diverse variante. Astfel, in manuscrisul II. 2283, 86 v, inceputul este
scris intr-un limbaj popular genuin:
"Oliolio codrutule,
Ce mai faci, dragutule?".
Padurea este un personaj, o entitate cu puteri de materializare a dorintelor copilului din "Fiind baiet
paduri cutreieram", cu posibilitatea de a micsora, mari sau incetini pana la nemiscare timpul uman,
subiectiv, o parte a timpului universal, sacru, ca in poezia "O, ramai":
"Si privind in luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri".
Subiectul "padurii vrajite", "la foret magique", este prezent si in "Povestea codrului" (1876, Iasi,
dupa Perpessicius) si in "Freamat de codru" (Iasi, 1879), ca si in "Musatin si codrul", imaginea
domului silvan fiind valorificata aici din perspectiva istorica, ca o cetate ideala, Sarmisegetuza lui
Decebal, inchisa in magie si somn, pana cand un alt corn, "mandru, triumfal", o va trezi din nou la
viata si la lupta. Dupa legenda lui Traian si a Dochiei, cea mai des citata de folcloristi, dar prelucrata
poetic si in "Memento mori", cetatile dacice se transforma intr-o padure nepatrunsa, adapostind zeii
si fortele magice, menite sa revigoreze, sa dea putere eroilor aparatori ai pamantului stramosesc.
Extinzand sfera de referinta, codrul este sediul magilor indieni, al inteleptilor atemporali, al zeilor
chtonici care traiesc urmarind miscarea epocilor, al pesterii magice a lui Zalmoxis, in ultima instanta.
Codrul este, se vede, un loc complex de celebrare a fericirii prin abolirea timpului, cu o singura
conditie: ocrotitul nu trebuie t5i998td99hly sa paraseasca locul vrajit, asa cum se intampla si in
poezia "Herbstklage", de Lenau:
"Fragend rauscht es aus dem Wald:
Hat dein Herz sein Glueck gefunden?" ("Din codru iese-un fosnet care-ntreaba:
Inima ta si-a gasit fericirea?"),
fapt ce se petrece, de altfel, si in poezia eminesciana.
Cum releva Zoe Dumitrescu-Busulenga ("Eminescu - cultura si creatie", 1976), poezia
"Revedere" este veriga spatiala a unui periplu poetic ce incepe cu "Fiind baiet paduri
cutreieram", in care poetul-copil ajunge la o armonie deplina cu natura, cu padurea, cu peisajul eiparadiziac. Padurea este un topos cu puteri protectoare, in care visul interfereaza realul, iradiind o
magica atractie asupra copilului ocrotit de boltile de frunze. in "O, ramai" vraja aceasta, potentata
erotic, dobandeste expresie verbala printr-o chemare neobisnuita, de fiinta feminina care intuieste
departarea iminenta a iubitului. Declaratia este directa:

"O, ramai, ramai la mine,


Te iubesc atat de mult!"
si ar parea pur omeneasca, daca raportarile urmatoare la cadrul natural nu ar explicita relatia
indicibila a poetului cu o natura paradiziaca ce se deschide imaginatiei poetice. Padurea este un
receptacul al tuturor dorintelor ("Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult"); sub puterea ei magica, prin oglindire in ape si "in al umbrei intuneric",
copilul-poet devine stapanitorul acestui taram fantastic, cu o flora dezvoltata ilimitat, cu vuiet de
valuri.si unduiri de "nalte ierbi", cu taine greu revelate ("Eu te fac s-auzi in taina Mersul cardului de
cerbi"). Simbolistica apei, de o complexitate uimitoare in poezia eminesciana, domina acest cadru,
interferata cu aceea a lunii, intr-o imagine ce atinge sublimul, sugerand abolirea timpului, care isi
relativizeaza durata pana la anulare:
"Si privind in luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri".
in aceste versuri armonizarea cadrului este deplina, spatiul se anuleaza, inaltul inundand terestrul
intr-o imagine de o cromatica inedita ("vapaia de pe lacuri"), la fel si timpul, clipa si veacul
confundandu-se. Acestea sunt spatiul si timpul varstei de aur, atinse prin magie poetica, zice Zoe
Dumitrescu-Busulenga.
Este , de fapt, ideala "tinerete fara batranete", pe care, ca si in basm, incalcand interdictiile, sugerate
in chemarea padurii, poetul, in inocenta si inconstienta sa, o pierde:
"Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinand;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit in camp razand".
Iesirea se face in camp, metafora a spatiului deschis, periclitat, aspru al vietii. Periplul se incheie
printr-o intoarcere tarzie, in poezia "Revedere", cand glasul codrului este insa altul, rece, ca al
timpului etern, inflexibil si neiertator.
Poezia "Revedere" releva, printr-o dramatica antiteza, conditia efemera a omului, accentuata prin
comparatie cu eternitatea naturii, starea generala a lumii umane, supusa ciclicitatii temporale.
Pentru poetul iesit in campul larg al vietii, timpul sacru din "O, ramai" sufera un proces de
dihotomizare: unul ramane al codrului, ocolit de vijelia temporala distructiva, altul este al omului,
fiinta fragila, care nu accepta "conul atemporal" creat de padure si se refugiaza intr-o "zona de
reflux", unde vectorii celei de-a patra dimensiuni, temporale, se desprind, spre a deveni, pe un mic
domeniu, liniari, prin aceasta inchizandu-si reversibilitatea. Vremea este reprezentata, in mod
simbolic, printr-o adevarata avalansa a anilor ("Vreme trece, vreme vine"), care nu se mai scurg
usor, lin, ci, dimpotriva, devastator, apasand fragila constitutie a omului. O astfel de presiune a
timpului, a existentei il indreapta pe poet din nou catre spatiul magic si ocrotitor al codrului,
incercand sa reinnoade firele unei eternitati pierdute:
"- Codrule, codrutule,
Ce mai faci, dragutule,
Ca de cand nu ne-am vazut
Multa vreme au trecut
Si de cand m-am departat,
Multa lume am imbiat".
Spre deosebire de poezia "O, ramai", rolurile sunt de asta data inversate, dialogul il incepe acum
poetul, tonul cald si imbietor, conciliator este al lui, nu al unei paduri cu glas de iubita. Bucla spatiotemporala a destinului uman, autoizgonit, prin inconstienta, dintr-un paradis pierdut, redata prin
repetitie si acumulare, "multa vreme", "multa lume", se revarsa in meditatia definitorie din cuprinsul
poeziei, "Numai omu-i schimbator,

Pe pamant ratacitor", sinteza expresiva a dramei eminesciene, prin extensiune, a intregii umanitati.
Raspunsul codrului cuprinde doua secvente, una particularizanta, redusa la spatiul silvan, pusa sub
semnul pronumelui eu, alta generalizatoare, extinsa la dimensiunile unei naturi cosmice, in care
personalulnoi identifica suma de entitati eterne ale intregului univers. Asadar, mai intai o
reconstituire a unui cadru silvestru marcat de eternitate, vazuta ca o succesiune a anotimpurilor
("Iarna viscolu-l ascult", "Vara doina mi-o ascult"), creandu-se un univers sonor, vibrant, ca o
reverberare a muzicii sferelor in planul terestru.
Este o natura inca apropiata omului, interferenta cu glasul si cu pasii acestuia:
"Vara doina mi-o ascult
Pe cararea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
implandu-si cofeile,
Mi-o canta femeile."

Glasul codrului din a doua secventa a raspunsului sau ia insa, fata de om, o distanta imensa,
astrala.
Este identic cu glasul Demiurgului din poemul "Luceafarul", intr-o natura parca panteista, in care
fiecare element exprima, din puncte diferite, o singura voce, aceea a Creatorului. Ultima strofa din
pbezia"Revedere" este o mica secventa din aceeasi magma creatoare a marelui poem,
semnificand, in alta expresie literara, acelasi motiv al sortii schimbatoare in raport cu eternitatea
universului. Codrul nu se mai refera acum la timpul uman, semnificat prin cuvantul "vreme", reperele
sale sunt deja de alte dimensiuni, temporale si cosmice:
"- Ce mi-i vremea, cand de veacuri
Stele-mi scanteie pe lacuri,
Ca de-i vremea rea i sau buna,
Vantu-mi bate, frunza-mi suna;
Si de-i vremea buna, rea,
Mie-mi curge Dunarea".
Omul isi amplifica drama existentiala, fiind situat chiar in mijlocul acestei lumi eterne, fapt redat si
prin simetria perfecta a strofei: versurile care ii transcriu conditia efemera ("Numai omu-i schimbator,
Pe pamant ratacitor") sunt inconjurate de cate sase versuri ce redau eternitatea naturii, cele citate
mai sus si ultimele sase, care maresc dimensionalitatea spatio-temporala:
"Iar noi locului ne tinem,
Cum am fost asa ramaneu:
Marea si cu raurile
Lumea cu pustiurile,
Luna si cu soarele,
Codrul cu izvoarele."
. Enumeratia acestor elemente, simboluri ale eternitatii, amplifica singuratatea si efemeritatea
omului, ducand la extrem drama sa existentiala. Pe de alta parte, antiteza aceasta a timpului
etern si a timpului uman se poate extinde sub aspect analitic. Timpul codrului este sacru, adica
circular, reversibil si recuperabil, potrivit lui Mircea Eliade. Codrul se regenereaza pe sine insusi ("Tu
din tanar precum esti
Tot mereu intineresti"), numai omul este nestatornic, calator, in timp ce, pentru domul
silvan, vremea ramane aceeasi, neschimbata. Toate elementele naturii se unesc deasupra
acestui axis mundi, stelele ce "scanteie pe lacuri", vantul ce "bate frunza-n dunga", Dunarea, fluviul
imens care strabate continentul, apa curgatoare inchizand in ea trecerea timpului, la fel ca Nilul,
martor etern la trecerea civilizatiilor antice.
Natura, statornica prin ea insasi, este actionata de forte lente si eterne, derivate din acea energie
cosmica primordiala, ce se reflecta la nivelul pustiurilor, al izvoarelor, al lunii si al soarelui, doar

mici caramizi in constructia aceasta enorma care este universul, unde omul ocupa un loc
neinsemnat, el fiind "schimbator,
Pe pamant ratacitor".
Revederea devine, in acest context, un ramas bun, in curand fiinta de lut urmand sa fie prinsa de
vartejul timpului. Un simplu bocet funerar, la adresa fiintei umane perisabile, care a avut nesabuinta
de a se desparti de puterile magice, protectoare, ale padurii, pentru nimicnicia idealurilor omenesti,
adevarate mori de vant in calea istoriei. intoarcerea, tarzie, devine imposibila, fapt ilustrat
in "Revedere", sau se poate realiza numai prin moarte, prin reintegrare, in sens mioritic, in natura,
ipostaza ultima figurata in "Mai am un singur dor"si in variantele sale.
Sub aspect prozodic, in "Revedere" se identifica influente ale poeziei populare.
Ca toti romanticii, Mihai Eminescu a fost atras, in mare masura, de creatia folclorica. Multe dintre
poeziile sale, "Calin (file din poveste)", "Luceafarul", "Miron si frumoasa fara corp", "Doina",
"Dorinta", au filiatii folclorice, relevand modul in care poetul a asimilat gandirea poetica populara,
ridicand-o la nivelul marilor teme si motive ale liricii sale. Poeziile despre codru, indeosebi "Ce te
legeni..."
, "Revedere", "La mijloc de codru..."
, sunt cele mai apropiate de forma si de continutul ideatic al creatiei populare, parand, in unele
variante din manuscrise, chiar transcrieri specifice unui culegator de folclor. Desigur, nu este cazul
sa insistam asupra profunzimii ideatice dobandite de aceste poezii, fiind in buna masura exprimata
in comentariile de mai sus, insa asupra formei artistice se pot face observatii care sa justifice
intrebarea pusa. Formulele de adresare, masura versurilor, de opt silabe, ritmul trohaic, rima
imperecheata se desprind direct dintr-un etimon folcloric de baza. Tonalitatea de doina, de meditatie
in chip popular, dezarmant de sincera, asupra trecerii timpului se combina, in "Revedere", cu idei
filozofice care circula in toate marile poeme eminesciene, de la"Scrisoarea I" pana la "Memento
mori".
Dobandind, ca in perioada de maturitate, o simplitate lexicala remarcabila, incarcata insa de un
semantism profund, poezia "Revedere" pare o doina culta, cu o sonoritate domoala, trista, de
meditatie asupra sortii schimbatoare a omului. Interogatia retorica, personificarea codrului sunt
mijloace artistice frecvente intr-o poezie cu vadite filoane folclorice. Folosirea cuvintelor din fondul
vechi al limbii romane ilustreaza, de asemenea, inclinatia poetului spre "prelucrarea" extrema a
limbii, spre "limba de miere" a cronicarilor. )

Cu penetul ca sideful
de Mihai Eminescu
Cu penetul ca sideful
Strlucete-o porumbi,
Cu cporul sub arip
Adormit sub o vi.

i tcere e afar.

Lumineaz aer, stele.


Mut-i noaptea - numai rul
Se frmnt 'n pietricele.

FAT FRUMOS DIN LACRIMA Mihai Eminescu


Basmul este o specie literara a genului epic, o oglindire [...] a vietii in moduri
fabuloase. (G. Calinescu). Este o opera narativa de obicei in proza, de intindere mica
sau mijlocie, in care intamplarile povestite sunt fantastice, iar personajele sunt
supranaturale si poarta valori simbolice.
Bogat reprezentat in creatia populara, basmul poate sa aiba si autor cunoscut, dar
sursa lui ramane tot folclorica.
Publicat in 1870 in revista Convorbiri literare, basmul in discutie respecta in linii
generale schema epica a prototipului popular.
Astfel, Fat-Frumos din lacrima incepe cu o situatie initiala repetabila, fixata intr-un
timp indepartat si neprecizat: in vremea veche, un cuplu imparatesc isi traia zilele in
durere, din pricina ca soarta refuza sa-i daruiasca u urmas; acesta ar fi motivul
imparatului fara succesor, pe care l-am intalnit si in Tinerete fara batranete si viata
fara de moarte, ori in alte creatii folclorice.
Intr-o zi, in timp ce indurerata imparateasa se ruga la icoana Maicii Domnului,
aceasta din urma, induiosata, a lacrimat, lacrima fiind supta de tanara craiasa. La
timpul sorocit, ea va naste un print pe care l-a numit Fat-Frumos din lacrima (motivul
nasterii miraculoase).
Conform schemei narative a basmului popular, Fat-Frumos creste intr-o luna cat altii
intr-un an, iar cand acesta ajunge la varsta maturitatii, pleaca in lume (motivul
calatoriei initiatice).
Evenimentul care tulbura echilibrul initial este vrajba dintre tatal lui Fat-Frumos si un
imparat vecin, conflict care dura de cincizeci de ani; aceasta este cauza plecarii eroului
hotarat sa se lupte cu urmasul imparatului vrajmas.

Ajungand insa la palatul acestuia, Fat-Frumos este primit cu bucurie de catre noul
imparat si tinerii devin frati de cruce. In virtutea acestui legamant, Fat-Frumos il
izbaveste pe imparatul vecin de Mama Padurilor (care cerea jertfa de copii si pe care o
invinge in lupta, dupa ce inversase cele doua buti pline cu apa si respectiv, cu putere).
Se pastreaza, astfel, eternul conflict intre Bine si Rau (prezent in basme), cu victoria
celui dintai. Ca rasplata a vitejiei, Fat-Frumos o primeste pe Ileana (fiica Mamei
Padurilor), care-i va deveni, mai tarziu, mireasa.

Sirul probelor initiatice pe care trebuie sa le treaca eroul nu se incheiase inca. Rugat de
tanarul imparat vecin sa i-o aduca pe fata Genarului, Fat-Frumos va fi supus si la alte
incercari: se tocmeste sluga la o baba, careia ii paste iepele, scapand de moartea
fagaduita

cu

ajutorul

imparatului

tantarilor

si

al

imparatului

racilor

(motivul

animalelor/vietuitoarelor naszdravane); la capatul timpului juruit, isi alege un cal (din


cei sapte), drept plata a muncii sale.
Ca si in basmul popular, calul ales este slabanog, dar baba pusese in el sapte inimi;
cu ajutorul lui, fata Genarului este rapita si adusa la cel care o iubea.
Intre timp, Ileana orbise din pricina lacrimilor varsate de dorul lui Fat-Frumos.
Intoarcerea acestuia ii aduce insanatosirea, iar nunta va constitui finalul compensator.
Se poate observa astfel, ca multe dintre functiile basmului (cum le numeste V. Propp)
sunt respectate: situatia initiala, plecarea eroului de acasa, paguba (lipsa) adusa de un
raufacator, incercarile prin care trece personajul pozitiv, lupta lui cu raufacatorul,

victoria eroului benefic, intoarcerea acasa si nunta. Fireste, intamplarile sunt plasmuite
de imaginatie, sunt fantastice.
Fat-Frumos din lacrima prezinta insa si unele deosebiri care ii confera caracterul
de basm

cult:

a) Formula introductiva In vremea veche, pe cand oamenii, cum sunt ei azi, nu erau
decat in germenii viitorului pastreaza timpul indefinit al lui A fost odata, dar ii
lipseste nota de unicitate (ca niciodata) si proiectia in fabulos a basmului (pe cand se
potcoveau purecii). In schimb, autorul ii imprima o tenta filozofica, oamenii fiind
priviti

ca potentia (posibilitate),

in

termenii

lui

Aristotel.

b) Daca in basmul popular portretele lipsesc, de data aceasta fiecare presonaj este
bogat zugravit cu ajutorul unor figuri de stil tipic eminesciene: inparatul era intunecat
si ganditor ca miazanoaptea, imparateasa are fata alba ca o marmura vie, Mama
Padurilor este o aparitie inspaimantatoare, in stil romantic: Ochii ei doua nopti
turburi,

gura

ei

un

hau

cascat,

dintii

ei

siruri

de

pietre

de

mori.

c) Eminesciene sunt si pasajele descriptive in care luna, lacul, noaptea, bogatia


coloristica

si

multimea

florala

amintesc

de

lirica

marelui

poet.

d) Epitetele (marmora lucie si alba, cerul cernit), comparatiile originale (fata


dulce ca visele marii), hiperbolele care tind spre colosal, toate sunt ale Poetului etern.
e) Fat-Frumos din acest basm porneste in lume horind si doinind din fluier, fapt care ii
confera atributele lui Orfeu (personaj mitologic des intalnit in opera eminesciana).
In concluzie, Fat-Frumos din lacrima de Mihai Eminescu, este un basm cult, intrucat
autorul imbogateste schema narativa folclorica si o completeaza cu elemente specifice
creatiei sale.

Comentariu: Opera lui Mihai


Eminescu ocupa un loc deosebit in
cultura romaneasca. Deoarece
povestirile, pe care copiii le aud la
gradinita, pot contribui la orientarea
valorica si spre intelegerea binelui si a
raului, un act de culturalizare pentru
copii, de cunoastere, la nivelul lor de

intelegere, a vietii si a operelor pe care


scriitorul le-a scris pentru ei.