1.

DETERMINAREA NECESARULUI DE CĂLDURĂ

Necesarul de căldură pentru încălzirea încăperilor se calculează conform STAS 1907-

1/1997.
Prezentul standard stabileşte modul de determinare a necesarului de căldură de calcul pentru
clădiri civile şi industriale, în vederea proiectării instalaţiilor de încălzire.
Necesarul de căldură de calcul Q, al unei încăperi se calculează cu relaţia:

Q = Qr[1 +
^ TL ] + Qi [W]

în care:
QT - flux termic cedat prin transmisie, considerat în regim termic staţionar corespunzător
diferenţei de temperatură între interior şi exterior elementelor de construcţie care delimitează
încăperea [W];
Qi - sarcina termică pentru încălzirea de la temperatura exterioară convenţională de calcul a
aerului infiltrat prin neetanşietăţile uşilor şi ferestrelor şi a aerului pătruns la deschiderea acestora [W];
Ac - adaosul pentru compensarea efectului suprafeţelor reci;
A0 - adaosul pentru orientare;
Necesarul de căldură de calcul al unei încăperi se majorează sau se micşorează cu fluxul
termic absorbit sau cedat de diverse procese cu caracter permanent dacă acesta depăşeşte 5% din
necesarul de căldură de calcul, Q.

Fluxul termic cedat prin transmisie, QT, se calculează cu relaţia:

QT=2CMm-A-^—^ + QS [W]
K.

în care:
CM - coeficient de corecţie al necesarului de căldură de calcul funcţie de masa specifică a
construcţiei;
m - coeficientul de masivitate termică a elementelor de construcţie exterioare;
A - aria suprafeţei fiecărui element de construcţie, determinată conform STAS 6472/3 [m2];

-10-