UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ TIMIŞOARA

FACULTATEA DE CONSTRUCŢII
PROFIL INSTALAŢII PENTRU CONSTRUCŢII

- PROIECT –
REŢELE TERMICE

COORDONATOR STUDENT
PĂCURAR CRISTIAN VIDAC NICOLAE
 1. FOAIE DE CAPĂT
PROIECT NR. 1/2007

Obiectiv : Zonă rezidenţială

Denumirea lucrării : Reţeaua de termoficare cu apă fierbinte 130 / 80 °C

Faza : Studiu

Beneficiar : Consiliul local Timisoara

Proiectant : Vidac Nicolae

An IV Instalaţii 1
 2. BORDEROU

A. Partea scrisă :
1. Foaie de capăt ( pag. 1)
2. Borderou ( pag. 2)
3. Tema de proiectare ( pag. 3)
4. Memoriu tehnic justificativ ( pag. 4 )
5. Breviar de calcul ( pag. 5 )
5.1. Calculul simplificat al necesarului de căldură
5.2. Calculul hidraulic al conductelor
5.3. Calculul termic al conductelor ( aerian şi subteran )
5.4. Calculul mecanic al conductelor ( determinarea dimensiunilor compensatoarelor
de dilatare )
6. Antemasuratoare

B. Partea desenată :
1. Plan de situaţie
2. Graficul piezometric al reţelei – scara 1:5000
3. Profil longitudinal cu pozare supraterana – scara %
4. Profil longitudinal cu pozare subterana -scara 1:250
5. Detalii (suport fix , suport mobil , compensator de dilatare U ) -scara 1:15

An IV Instalaţii 2
 3. TEMA DE PROIECTARE

Să se dimensioneze reţeaua de apă fierbinte ( supraîncălzită ) 130 / 80 °C ce alimentează un

numar de 16 puncte termice (P.T) din cadrul unei localitati urbane situata in zona climatica II
( text= -15 oC).
Reteaua termica va fi de tip ramificata , pozata in doua variante : suprateran si subteran ( canale
termice si direct in sol – cinducte preizolate ). Lungimea retelei de termoficare de la cel mai
indeparat punct termic pana la CET va fi de 9 km . Denivelarile de teren intre punctul cel mai de
jos si cel mai inalt , h=/- 4 m .

Clădirile racordate la reţeaua de termoficare sunt :

1) Clădiri de locuit

L [m] l [m] h [m] Nr. clădiri

CL1 12 8 4 26
CL2 24 10 7 14
CL3 24 12 12 10
CL4 62 30 16 4

2) Clădiri social - culturale

L[m] l [m] h [m] Nr. clădiri

CSC1 60 85 12 3
CSC2 55 40 24 1
CSC3 65 60 20 3

3) Clădiri industriale

L [m] l [m] h [m] Nr. clădiri

CI1 140 80 18 1
CI2 250 40 7 4
CI3 70 80 12 4

An IV Instalaţii 3
 4. MEMORIU TEHNIC JUSTIFICATIV

Conform temei de proiectare , in cadrul prezentei documentatii s-a realizat proiectarea retelei de
termoficare cu apa fierbinte (supraincalzita )-130/80 oC prin intermediul careia se asigura
alimentarea cu energie termica necesara incalzirii cladirilor situate in orasul Timisoara pentru
care se cunoaste planul de situatie redat in plansa nr.1
Destinaţiile şi dimensiunile clădirilor sunt date în tema proiectului.
Calculul necesarului de căldură s-a efectuat prin metoda caracteristicii termice a clădirii şi
prin metoda de calcul pe conturul exterior, în calculele ulterioare considerându-se valoarea cea
mai mare.
Temperatura interioară de calcul s-a ales conform STAS1907/2, iar temperatura exterioară de
calcul pentru Timisoara este de -15 °C conform STAS1907/1. Caracteristica termică a clădirii s-a
ales din tabele în funcţie de destinaţia clădirii şi volumul construit.
Calculul necesarului de căldură pentru ventilare s-a efectuat prin metoda caracteristicii de
ventilare şi prin metoda numărului de schimburi orare, în calculele ulterioare s-a luat valoarea cea
mai mare.
Calculul necesarului de căldura pentru ACM s-a efectuat utilizând indice de consum de
căldură, în funcţie de destinaţia clădirii şi apreciind numărul de ocupanţi ai clădirii.
Proiectarea reţelelor de termoficare s-a făcut conform normativului PE 207/80 pentru
proiectarea reţelelor de termoficare.
Amplasarea punctelor termice este redată pe planul de situaţie (planşa nr.1). La stabilirea
traseelor reţelei s-a ţinut cont de posibilitaţile de amplasare şi de gospodaria subterană existentă
în zonă, luându-se în considerare atât aspectul tehnic cât şi cel constructiv.

An IV Instalaţii 4
 5. BREVIAR DE CALCUL

5.1. Calculul simplificat al necesarului de căldură

5.1.1. Necesarul de căldură pentru încălzire

Calculul simplificat al necesarului de căldură pentru încălzire se face pe baza unor date
estimative referitoare la perspectiva dezvoltării în timp a unei zone de locuinţe sau a unei zone
industriale, numărul de locuitori în perspectivă, numărul de apartamente, obiectivele social –
culturale sau industriale ce urmează a fi realizate.

5.1.1.1. Metoda caracteristicii termice a clădirii

Estimarea pierderilor de căldură prin elementele de construcţii se bazează pe relaţia :

Qi =xi ×V e ×( t i−t e ) ×a [ W ]
Qi – necesarul de căldură datorat pierderilor prin elementele de construcţii [W]
xi – caracteristica termică a clădirii în funcţie de destinaţia şi volumul construit al clădirii,
valori date în tabele [W/m3 °C]
Ve – volumul exterior al clădirii [m3]
ti – temperatura interioară convenţională de calcul [°C] conform STAS SR 1907-2/97
te – temperatura exterioară convenţională de calcul [°C] conform STAS SR 1907-1/97
a – coeficient de corecţie care ţine seama de variaţia lui xi cu temperatura exterioară

te [°C] -12 -15 -18

a 1,35 1,29 1,21

S-a ales a = 1,29 pentru te = -15 [°C].

Neetanseitatile ferestrelor si usilor exterioare determina aparitia unei ventilatii naturale prin
presiunea termica sau presiunea vantului , cu patrunderea aerului rece exterior in interiorul
spatiilor de incalzit , ceea ce conduce la un consum suplimentar de caldura pentru incalzirea
acestui aer :
Q VN =f ×Qi [ W ]
Unde:
QVN – necesarul de căldură pentru ăncălzirea aerului rece infiltrat din exterior [W]
Qi – necesarul de caldura datorat pierderilor prin elementele constructiei [W]
f – coeficient de corecţie care ţine seama de temperatura exterioară si este dat in tabelul de
mai jos:

te [°C] +10...0 0...-5 -5...-10 -10...-15 -15...-20

f 0,22-0,20 0,20-0,15 0,15- 0,10-0,07 0,07-0,05
0,10

An IV Instalaţii 5
 Necesarul total pentru incalzire este :

QiT =Qi +QVN [ W ]

QiT – necesarul total de căldură pentru încălzire [W]
Qi – necesarul de căldură datorat pierderilor prin elementele de construcţii [W]
QVN – necesarul de căldură pentru ăncălzirea aerului rece infiltrat din exterior [W]

5.1.1.2. Metoda de calcul pe conturul exterior al clădirii

Metoda constă ăntr-un calcul aproximativ al transferului de căldură pe conturul exterior al

cădirii, indiferent de destinaţie, ţinându- se cont de raportul suprafeţei pline (zidite), suprafeţei
vitrate (ferestre, luminatoare, uşi exterioare)

S E =S p + S v [ m2 ]
SE – suprafaţa exterioară a clădirii (inclusiv acoperişul sau terasa) [m2]
Sp – suprafaţa plină [m2]
Sv – suprafaţa vitrată [m2]
 pentru clădiri de locuit : Sv =0,1-0,2 SE
S-a ales Sv =0,15 SE
 pentru clădiri social-culturale şi administrative : Sv =0,2-0,4 SE
S-a ales Sv =0,3 SE
 pentru hale industriale : Sv =0,1-0,3 SE
S-a ales Sv =0,2 SE

Q pp=S p ×( t i−t e ) ×K p [ W ]
Qpp – pierderile de căldură prin suprafeţele pline [W]
Sp – suprafaţa plină [m2]
ti – temperatura interioară convenţională de calcul [°C] conform STAS SR 1907-2/97
te – temperatura exterioară convenţională de calcul [°C] conform STAS SR 1907-1/97
Kp – coeficient global de transfer de căldură prin suprafeţe pline, în funcţie de starea vremii,
se măsoară în [W/m2 °C] ; Kp = 1,98

te – fără vânt, climă uscată te = ± 5 °C cu vânt şi ploaie Valori STAS

Kp 0,79 1,70 1,5 – 1,98

Q pv =S v×( t i −t e )× K v [ W ]
Qpv – pierderile de căldură prin suprafeţele vitrate [W]
Sv – suprafaţa vitrată [m2]
ti – temperatura interioară convenţională de calcul [°C] conform STAS SR 1907-2/97
te – temperatura exterioară convenţională de calcul [°C] conform STAS SR 1907-1/97
Kv – coeficient global de transfer de căldură prin suprafeţe vitrate, în funcţie de starea
vremii, se măsoară în [W/m2 °C] ; Kv = 5,23

te – fără vânt, climă uscată te = ± 5 °C cu vânt şi ploaie Valori STAS

An IV Instalaţii 6
 Kv 3,82 8,26 3,25 – 5,23
Necesarul total de căldură pentru încălzire devine :
QiT =1, 2×( Q pp +Q pv ) [ W ]
QiT – necesrul total de căldură pentru încălzire [W]
Qpp – pierderile de căldură prin suprafeţele pline [W]
Qpv – pierderile de căldură prin suprafeţele vitrate [W]

5.1.2. Necesarul de căldură pentru ventilarea clădirilor

Necesarul de căldură pentru ventilare reprezintă cantitatea de căldură necesară încălzirii

aerului proaspăt introdus printr-un sistem de ventilare într-o clădire social-culturală, administra
tivă sau industrială cu scopul de a evacua nocivităţile (gaze, vapori, praf) şi de a menţine o
temperatură interioară cât mai constantă.

5.1.2.1. Metoda de calcul după numărul de schimburi orare

Se utilizeaza relatia :
L=n×V i [ m3 / h ]
L – debitul de aer ventilat [m3/h]
n – numărul de schimburi orare [schimburi/h]
n = (3 – 4) [schimburi/h] la clădiri social-culturale şi industrii slab poluante
S-a ales n = 3 pentru clădirile tip Ai
S-a ales n = 4 pentru clădirile tip Bi
n = (5 – 8) [schimburi/h] la industrii poluante
S-a ales n = 6 pentru clădirile tip Ci
Vi – volumul interior al spaţiului ventilat [m3]

1
Qv = ×L×ρ×c p ×Δt [ W ]
3 ,6
Qv – necesarul de căldură pentru ventilare [W]
L – debitul de aer ventilat [m3/h]
ρ – densitatea medie a aerului [kg/m3]
ρ = 1,2 [kg/m3]
cp – căldura specifică a aerului [kJ/kg °C]
cp = 1 [kJ/kg °C]
t – diferenţa de temperatură a aerului înainte şi după bateria de încălzire [°C]
 pentru industrii poluante ( n≥5 schimburi/h), ventilarea se realizează fără
recircularea aerului, întreg debitul de aer fiind preluat din exterior
Δt =t i −t e [ ° C ]
ti – temperatura interioară convenţională de calcul [°C] conform STAS SR 1907-2/97
te – temperatura exterioară convenţională de calcul [°C] conform STAS SR 1907-1/97
 pentru industrii nepoluante( n<5 schimburi/h), ventilarea se realizează cu
recirculareaparţială sau totală a aerului interior
Δt =t ref −t i [ °C ]

An IV Instalaţii 7
 tref – temperatura de refulare a aerului cald [°C] ; tref = ti +5...8 [°C]
ti – temperatura interioară convenţională de calcul [°C] conform STAS SR 1907-2/97
5.1.2.2. Metoda de calcul după caracteristica de ventilare a clădirii

Metoda se bazează pe relaţia:

Qv =x v ×V e ×( t i−t e ) [ W ]
Qv – necesarul de căldură pentru ventilare [W]
xv – caracteristica de ventilare a clădirii [W/m3 °C] în funcţie de destinaţia şi volumul
construit al clădirii,valori date în tabele [W/m3 °C]
Ve – volumul exterior construit [m3]
ti – temperatura interioară convenţională de calcul [°C] conform STAS SR 1907-2/97
te – temperatura exterioară convenţională de calcul [°C] conform STAS SR 1907-1/97

5.1.3. Necesarul de căldură pentru prepararea apei calde menajere

Debitul de apă caldă menajeră se determină în funcţie de natura consumatorului,

posibilităţile acestuia de acumulare, durata de utilizare, etc.
1
Qac = ×G ×c ×( t −t ) [ W ]
3 , 6 ac p ac ar
Qac – necesarul de căldură pentru prepararea apei calde menajere [W]
Gac – debitul de apă [kg/h]
cp – căldura specifică a apei [kJ/kg °C]
cp = 4,18 [kJ/kg °C]
tac – temperatura apei calde menajere
tac = 60 [°C]
tar – temperatura apei reci menajere
tac = 10...15 [°C]

În prezentul proiect s-a folosit relaţia de calcul care ţine seama şi de neuniformitatea
consumurilor :
q cac ×N
Qac = [W ]
2. . .2 , 5
Qac – necesarul de căldură pentru prepararea apei calde menajere [W]
q cac – indicele consumului de căldură, în funcţie de destinaşia clădirii [W/loc]
N – numărul de persoane luate în calcul

5.1.4. Necesarul total de căldură

Qreţea=Qi +Qv +Q ac +ΔQ [ W ]

Qreţea – necesarul total de căldură transportat pe reţeaua de termoficare [W]
Qi – necesarul termic pentru încălzire [W]
Qv – necesarul de căldură pentru ventilare [W]
Q – pierderile de căldură pe lungimea reţelelor de transport [W]

An IV Instalaţii 8
 Q = 0,05 x (Qi + Qv +Qac)[W]
Ulterior se verifică Q după determinarea grosimii optime a izolaţiei termice.
5.2. Calculul hidraulic şi graficul piezometric al reţelei de termoficare

Prin calculul hidraulic se determină diametrele reţelei de termoficare prin care agentul
termic transportă la consumator necesarul total de căldură. Lungimea reţelei cât şi modul de
dispunere a acesteia în teren, determină repartiţia presiunilor în reţea, determinând caracteristicile
echipamentelor de pompare.
Calculul hidraulic determină analitic datele prin care se întocmeşte graficul piezometric.
Graficul piezometric sau graficul presiunilor dintr-o reţea de termoficare prezintă repartiţia
presiunilor dintr-o reţea. Se pot astfel uşor determina presiunile disponibile la fiecare punct de
racordare al reţelei, se pot alege sistemele de racordare ale consumatorilor şi se pot calcula ţi
alege metodele pentru echilibrarea hidraulică a consumatorilor.

5.2.1. Calculul hidraulic al reţelelor cu apă fierbinte

Etapele desfăşurării calculului sunt următoarele:

1) Se trasează pe un plan, pe care sunt amplasaţi consumatorii, reţeaua de termoficare
ţinându- se cont de posibilităţile de amplasare generate de forma reliefului, de căile de acces,
şosele, căi de transport pe şine, cât şi de alte reţele sau gospodării subterane din zonă ( cabluri
electrice, reţele de canalizare, telefonie, etc. )
Planşa cu traseul şi cu modul de pozare al reţelei astfel ales, trebuie să aibă aibă avizul
tuturor societăţilor furnizoare de utilităţi din zonă ( electricitate, apă, canal, telefoane, etc.) faţă de
a căror reţele trebuie respectate distanţe minime înscrise în Normativul PE 207 – 80.
2) Se definitivează traseul reţelei şi se determină lungimile tronsoanelor de calcul. Prin
tronson se înţelege acea porţiune de reţea care îşi păstrează constante diametreul şi debitul de
agent pe o anumită lungime dată.
3) Debitul de calcul al fiecărui tronson se determină cu relaţia:
3 , 6×Q
G= [ kg /h ]
c× Δt
Q – sarcina termică totală transportată pe tronsonul respectivă [W]
cp – căldura specifică a apei [kJ/kg °C]
cp = 4,18 [kJ/kg °C]
t – diferenţa de temperatură a agentului de transport [°C]
Δt =t tur −t retur [ °C ]
ttur – temperatura agentului termic pe tur [°C]
ttur =130 [°C]
tretur – temperatura agentului termic pe retur [°C]
tretur =80 [°C]
4) Lungimea echivalentă a fiecărui tronson Lechiv se determină pentru a se ţine cont de
pierderile locale care în această fază de calcul pot fi doar estimate. Se majorează lungimea
măsurată a tronsoanelor cu:
 25 % pentru conducte magistrale cu compensatoare din ţeavă U sau Z
 30 % pentru conducte de racord

An IV Instalaţii 9
 5) Se determină diametrul tronsoanelor începând de la ultimul punct termic spre CET
pentru rugozităţi k = 0,5 [mm] ( conducte în exploatare ) şi viteze v = 0,5...2 [m/s].
6) Vitezele de curgere ale agentului termic trebuie să fie crescătoare începând cu ultimul
tronson spre sursa de alimentare
7) Pierderile specifice de presiune se pot adopta astfel:
 30...50 [Pa/m] pentru conducte magistrale
 80...150 [Pa/m] pentru conducte de ramificaţie la punctele termice

Calculul se face tabelar incluzând reţeaua principală şi toate racordurile la punctele

termice.

5.2.2. Calculul şi alegerea diafragmei de laminare pe ramificaţii

Echilibrarea hidraulică a consumatorilor se face prin diafragme de laminare. Presiunile

disponibile diferite existente în punctele de racordare ale reţelei de termoficare, trebuie aduse la
aceeaşi valoare pentru a exista o echilibrare hidraulică a tuturor consumatorilor şi de a realiza
astfel o funcţionare cvasiuniforma a tuturor consumatorilor.

1) Se apreciază iniţial:
Dn
d≥ [ mm ]
5
d – diametrul orificiului de laminare [mm]
Dn – diametrul nominal al conductei pe care se prevede diafragma [mm]
2) Se calculează k cu relaţia:
s
k =10 , 5−1 , 3×
d
s – grosimea diafragmei
s = 5 [mm]
3) Relaţia de calcul a diafragmei este:

d=k×
√ G
√ H exc
[ mm ]
d – diametrul orificiului de laminare a diafragmei [mm]
G – debitul de agent termic pe tronsonul considerat [t / h]
Hexc – presiunea excedentară ce trebuie laminată prin diafragmă [mH2O]
Δp exc = p disp−Δp T − Δp PT [ mmH 2 O ]
pexc - presiunea excedentară ce trebuie laminată prin diafragmă [mmH2O]
pdisp – presiunea disponibilă în nodul din care se constituie tronsonul [mmH2O]
pT – presiunea disipată de-a lungul tronsonului [mmH2O]
pPT– presiunea disipată prin schimbătoarele de căldură din punctul termic [mmH2O]
4) Se repetă paşii 2), 3) încă de două ori pentru a avea în total trei iteraţii

5.2.3. Graficul piezometric al reţelei de conducte cu apă fierbinte

An IV Instalaţii 10
 Graficul piezometric constituie reprezentarea grafică a presiunilor conductelor tur – retur
ale reţelei de termoficare în regimul dinamic de funcţionare.
Transpunerea grafică a valorilor de calcul se face la o scară convenabilă în care se figurează
lungimea reală a traseului şi pierderile de-a lungul conductelor. Se obţine astfel un grafic al
presiunilor, făcute sugestiv şi care evidenţiază presiunea disponibilă în punctele de racord ale
consumatorilor alimentate de reţeaua de termoficare.
În funcţie de nivelul presiunilor în regim static ( nivelul de umplere al reţelei ), cît şi de
configuraţia consumatorilor din teren, se poate evidenţia modul posibil de racordare al
consumatorilor la reţeaua de termoficare, respectiv racordarea directă sau indirectă.
Presiunea statică maximă pe care o poate suporta instalaţia este în funcţie de componentele
acesteia. Astfel, instalaţiile de încălzire cu corpuri statice ( radiatoare de fontă ) admit o presiune
de utilizare maximă de 40...45 mH2O, iar registrele sau corpurile sudate acceptă presiuni maimari.
Dacă presiunea disponibilă în punctul de racord este mai mică decât presiunea maximă
admisibilă, consumatorul poate fi racordat direct la reţeaua de termoficare, în caz contrar,
racordarea se face indirect prin intermediul schimbătoarelor de căldură.
Pierderea de presiune proprie a CET este de 30...50 mH2O, iar a unui punct termic de
2...7mH2O.

5.3. Calculul termic al reţelelor pentru fluide calde

5.3.1. Calculul termic al conductelor amplasate aerian

Fluxul termic unitar liniar se determina cu relatia :

Δt tf −t 0
q l= = [W /m]
R1 R li + Rlp + Rliz + R isp + R¿

t f −t 0
q l=
de d iz
∗1 ∗1
1 1 di de de 1
+ ∗ln ∗ln ∗ln + ⋅
π∗d i ⋅ α i 2∗π∗λ p 2∗π∗λiz 2∗π∗λsp d iz π∗d e∗α e
Unde:
ql-flux termic unitar liniar [W/m]
Δt-diferența de temperatură între agentul termic și mediul ambiant [˚C]
Rl-rezistența termică totală între interior și exterior [m/W ˚C]
tf-temperatura fluidului [˚C]
t0-temperatura mediului ambiant [˚C]
Rli-rezistența termică prin convecție între agentul termic și peretele interior al conductei [m/W ˚C]
Rlp-rezistența termică prin conducție prin peretele conductei [m/W ˚C]
Rliz-rezistența termică prin conducție prin stratul izolator [m/W ˚C]
Rlsp-rezistența termică prin conducte fie prin stratul de protecție al izolației [m/W ˚C]
Rle-rezistența termică prin convectie de la protecția exterioară la aerul înconjurător [m/W ]
αi-coeficient de convecție între agentul termic și peretele interior al conductei[W/m˚C]
αe-coeficient de conversie între stratul de protecție exterioară și aerul înconjurător [W/m˚C]

An IV Instalaţii 11
λp-conductivitatea termică a peretelui conductei [W/m˚C]
λiz-conductivitatea termică a stratului izolator [W/m˚C]
λsp-conductivitatea termică a stratului de protecție a izolației [W/m˚C]
di-diametrul interior al conductei [mm]
de-diametrul exterior al conductei [mm]
diz-diametru izolatii termice [mm]
δiz-grosime izolatie [mm]
Grosimea se poate determina cu relația:

d iz −d e
δ iz = [mm]
2

Coeficientul de convecție α i Între efectul termic și peretele interior al conductei si stabilește

cu relația criteriale empirice în funcție de natura fluidului, regimul de curgere, condițiile
geometrice specifice.
Valorile orientative sunt:
 α i=10...300-pentru gaze și aburi supraîncălzit de joasă presiune
 α i=1500...5000-pentru aburul supraîncălzit de înaltă presiune
 α i=6000...10000-Pentru apă caldă și fierbinte
Coeficientul de convecție α e Între stratul exterior de protecție al izolației termice și mediul
ambian se poate adopta astfel:
 α e=7...8-pentru suprafețe orizontale cu circulație ascendentă
 α e=5...6-pentru suprafețe orizontale cu circulație descendentă
Conductivitatea termică a stratului de protecție al izolației, în funcție de materialul utilizat
are valorile:
 λ sp=1 [ W /m℃ ] − pentrutabla

 λ sp =0 , 2 … 0.3 [ W /m℃ ] −carton bituminat

Conductivitatea termică a stratului izolant se explică pentru relația analitică de forma:

λ iz =a+b +t m
Unde:
a,b-Constante ce depind de natura materialului utilizat ca izolator
tm-temperatura media stratului izolat
Pierderile de căldură totală a unui conductor este dată de relația:

Qt =q l∗Le =q i∗( K∗L+ 1 ) [W ]

Unde:
qT-pierderea de căldură totală a unei conducte [W]
ql-fluxul termic unitar liniar [W/m]
Le-lungime echivalenta conductei [m]
K-coeficient de majorare a pierderilor de căldură prin elementele de susținere a conductei
L-lungimea geometrică a conductei [m]
l-lungimea ce echivalează pierderile de căldură prin armături și îmbinări neizolate[m]

An IV Instalaţii 12
K=1,25-pentru conducte în aer liber
L=4,5 m pentru d=100mm
L=6 m pentru d=500 mm

5.3.2. Calculul termic al conductelor amplasate subteran

5.3.2.1. Calculul termic al conductelor amplasate subteran

Rezistența izolat și termice se determină cu relația:

1 d iz
Rliz = ∗ln [m/W ℃]
2∗π∗λiz de
Unde:
λiz-conductivitatea termică a stratului izolator m/W℃
diz-diametru izolației termice [mm]
de-diametru exterior al conductei [mm]

Rezistența stratului protector al izolației:

1
R¿ = [m/W ℃]
π∗α e∗d e
Unde:
αe-coeficient de convecție între stratul de protecție exterioară și aerul înconjurător
de-diametru exterior al protecției [mm]
Rezistența interioară a canalului termic
1
Rti = [m/W ℃]
π∗α i∗D ei
Unde:
αi-coeficient de convecție între agentul termic și peretele interior al conductei
Dei-diametru echivalent interior
4∗S
De-diametru echivalent exterior unde D e =
P
S-aria secțiunii transversale străbătută de fluid
P-perimetru udat de fluid
Rezistența peretelui canalului termic:
1 De
Rlp = ∗ln [m/W ℃]
2∗π∗λcan Dei
can=1,28 W/m˚C pentru canal din beton
λcan=1,55 W/m˚C pentru canal din beton armat
λcan=1,77 W/m˚C pentru canal din zidarie de caramida

Rezistența solului pentru conducta în canalul termic:

Risol =
1
2∗π∗λ sol
∗ln
4∗h m
De W [
℃ daca
]
h
De
≥2

λsol=1,2 W/m˚C pentru soluri putin umede

An IV Instalaţii 13
λsol=1,8...2,3 W/m˚C pentru soluri umede

Amintind pierderile specifice de căldură date în tabele, temperatura din canalul termic se
realizează cu relația:
t can=t sol + K∗( ql 1+ ql 2 )∗¿

Tsol=5 [0C]
K-Coeficient de majorare a pierderilor de căldură prin elementele de susținere a conductei
K=1,15-pentru rețele magistrale pozate în canal termic
Pierderile de căldură specifice sunt date de:
(t −t )
q l 1= f 1 can [W /m]
Rliz + R ¿1

(t f 2−t can )
q l 2= [W /m]
Rliz + R ¿2

Pierderea totală de căldură este dată de relația:

Qt =q l1 + L1 +q l 2∗L2 [W ]
L1-lungimea conductei pe tur
L2-lungimea conductei pe retur

5.3.2.1. Calculul termic al conductelor preizolate îngropate direct în pământ

Rezistența solului pentru conducta îngropată direct în pământ este:
1 4∗h
Risol = ∗ln [ m/W ˚ C ]
2∗π∗λ so de
Pierderile de căldură specifice sunt date de :

( t f 1−t sol ) ( R liz 2+ Risol )− ( t f 2−t sol )∗Rl 1 , 2

q l 1=
( Rliz 1 + Rlsol 1 )∗¿ ¿

( t f 2−t sol ) ( R liz 2 + Risol ) −( t f 2−t sol )∗Rl 1 , 2 [W /m]

q l 1=
( Rliz1 + Rlsol 1 )∗¿ ¿
Pierderea totală de căldură este dată de relația:

Qt=ql1*L1+ql2*L2 [W]

L1-lungimea conductei pe tur

L2-lungimea conductei pe retur

An IV Instalaţii 14
5.4. Calculul mecanic al conductelor
Prin calcul termomecanic se determină fixe, mobile, distanțele dintre acestea și modul de
preluare al dilatărilor.
Dilatarea conductei se calculează cu formula:
∆ l=α∗L∗∆ t[mm ]
Unde:
α-eficient de dilatare termică liniară a materialului conductei
L-lungimea conductei [mm]
Δt-diferența de temperatură la care este supusă conducta
auto compensare se realizează la conducte sub trasee L și Z. Lungimea brațului H care
compensează alungirea Δl este :
H= ( 0,0063 … 0,071 )∗√ De∗∆ l[m]
Unde:
Deeste diametrul exterior conductei în mm
Δl-este alungirea conductei datorată dilatației termice

An IV Instalaţii 15
 Întocmit,
Vidac Nicolae

An IV Instalaţii 16