Sunteți pe pagina 1din 538
CUPRINS PARTEA I TEHNOLOGII DE EXECUŢIE ŞI MONTAJ Nr. TITLUL Pag. Crt. 1 Noţiuni de
CUPRINS PARTEA I TEHNOLOGII DE EXECUŢIE ŞI MONTAJ Nr. TITLUL Pag. Crt. 1 Noţiuni de
CUPRINS PARTEA I TEHNOLOGII DE EXECUŢIE ŞI MONTAJ Nr. TITLUL Pag. Crt. 1 Noţiuni de

CUPRINS

CUPRINS PARTEA I TEHNOLOGII DE EXECUŢIE ŞI MONTAJ Nr. TITLUL Pag. Crt. 1 Noţiuni de căldură

PARTEA I TEHNOLOGII DE EXECUŢIE ŞI MONTAJ

Nr.

TITLUL

Pag.

Crt.

1

Noţiuni de căldură

2

2

Căldura şi starea de agregare a materiei

4

3

Temperatura

7

4

Scări de temperatură

9

5

Cantitatea de căldură

10

6

Apa caldă , aburul de joasă presiune şi proprietăţile lor

16

7

Apa ca agent termic

18

8

Materiale folosite în construcţia cazanelor

22

9

Extras din PTC 9 2010

28

10

Extras din PTCR 7/1 - 2010

31

11

Îmbinări – tăierea , filetarea , îmbinarea cu filet şi prin sudură

38

12

Extras din PTC 9 2010

45

13

Tehnologia materialelor – diagrama Fe - c

47

14

Proprietăţile mecanice şi tehnologice ale materialelor şi aliajelor

51

15

Semifabricate

52

16

Tratamente termice

56

17

Tratamente termochimice

62

18

Coroziunea metalelor

64

19

Tehnologia prelucrărilor la rece

68

20

Date generale de clasificare şi condiţii privind instalarea cazanelor

72

21

Extras din I 13- 02

74

22

Descrierea principalelor tipuri constructive de cazane

79

23

Descrierea principalelor părţi componente ale unui cazan de abur

81

24

Descrierea principalelor tipuri de cazane de abur

82

25

Cazane de apă fierbinte şi apă caldă

92

26

Părţi componente principale

95

27

Noţiuni despre combustibili şi ardere

101

28

Produşii de combustie

102

29

Aerul carburant sau aerul necesar arderii

104

30

Natura flăcării

105

31

Eficienţa arderii

107

32

Analiza gazelor de ardere

108

33

Clasificarea şi proprietăţile combustibililor

110

34

Alte surse de căldură

116

35

Carte tehnică Cazan electric Protherm

120

36

Instalaţii de ardere

129

37

Focare şi instalaţii de ardere

131

38

Tirajul

137

39

Principiul tehnicii de condensare

139

40

Cazane pe combustibil solid – consideraţii generale

143

41

Cazane cu funcţionare pe principiul gazeificării lemnului

146

42

Arzătoare de gaz cu aer insuflat

148

43

Anexe – arzătoare , scheme de montaj , instalaţii de ardere, cazane etc.

151

44

Instalaţii de protecţie şi automatizare

179

45

Automatizarea funcţionării cazanelor

181

46

Extras din HG 752 / 2010

191

47

Aparate de măsură şi control

195

48

Alte măsurători utilizate la cazane

200

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

Nr. TITLUL Pag. Crt. 49 Analizoare de gaze 201 50 Alte echipamente de protecţie şi
Nr. TITLUL Pag. Crt. 49 Analizoare de gaze 201 50 Alte echipamente de protecţie şi
Nr. TITLUL Pag. Crt. 49 Analizoare de gaze 201 50 Alte echipamente de protecţie şi
Nr. TITLUL Pag. Crt. 49 Analizoare de gaze 201 50 Alte echipamente de protecţie şi

Nr.

TITLUL

Pag.

Crt.

49

Analizoare de gaze

201

50

Alte echipamente de protecţie şi automatizarea funcţionării

203

51

Rezervoare de condensat şi de combustibil

207

52

Anexe – vase de expansiune , aparate de măsură şi control , automatizări

211

53

Apa şi instalaţia de alimentare cu apă

225

54

Conducte şi armături

239

55

Dispozitive de siguranţă

245

56

Supape de siguranţă

247

57

Instalaţii de siguranţă în centrala termică

249

58

Vase de expansiune deschise

250

59

Vase de expansiune închise

253

60

Extras din PTC 7 - 2010

260

61

Aplicaţii – elemente de siguranţă , reglaj , aerisire , pompe etc.

264

62

Regimul chimic al apei din cazan - generalităţi

275

63

Instalaţii pentru tratarea apei

277

64

Influenţa regimului chimic asupra exploatării cazanului

279

65

Condiţii de calitate a apei de alimentare şi din cazan

281

66

Protecţia suprafeţelor interioare ale circuitului termic

281

67

Extrase din PTC 2 - 2010

282

68

Regenerarea filtrelor

288

69

Regimul termo chimic al generatoarelor de abur

298

70

Evitarea formării depunerilor

301

71

Caracteristicile apei de alimentare în cazanele ignitubulare

307

72

Recomandări finale

311

73

Aplicaţii – scheme de tratare , componente , automatizări , pompe , filtre etc.

312

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

COMPETENŢE FUNDAMENTALE Competenţa I COMUNICARE INTERPERSONALĂ Conţinut competenţă: Descriere Unitatea se referă la
COMPETENŢE FUNDAMENTALE Competenţa I COMUNICARE INTERPERSONALĂ Conţinut competenţă: Descriere Unitatea se referă la

COMPETENŢE FUNDAMENTALE

Competenţa I

COMUNICARE INTERPERSONALĂ

FUNDAMENTALE Competenţa I COMUNICARE INTERPERSONALĂ Conţinut competenţă: Descriere Unitatea se referă la
FUNDAMENTALE Competenţa I COMUNICARE INTERPERSONALĂ Conţinut competenţă: Descriere Unitatea se referă la

Conţinut competenţă:

Descriere

Unitatea se referă la competenţa necesară fochistului privind procesul de comunicare în care este implicat în timpul desfăşurării tuturor activităţilor profesionale specifice, primirea şi transmiterea informaţiilor, de modul în care participă la discuţii atât cu colegii cât şi cu personalul din conducere Elemente de competenţă Criterii de realizare

1.

Primeşte şi transmite informaţii

1.1

Comunicarea se face utilizând un limbaj adecvat situaţiei şi interlocutorului.

1 .2 Informaţiile sunt exprimate clar, concis şi la obiect, astfel încât comunicarea să fie eficientă .

1.3 Metoda de comunicare este adecvată scopului şi importanţei comunicării.

1.4 Informaţiile transmise sunt analizate şi selectate cu discernământ, pentru a se asigura acurateţea şi relevanţa acestora.

1.5 Comunicarea se face pe un ton politicos iar informaţiile sunt transmise cu operativitate.

1.6 Comunicarea se face utilizând mijloacele de comunicare adecvate situaţiei

2.

Participă la discuţii

2.1

Participarea la discuţii este constructivă, punctele de vedere divergente fiind argumentate cu politeţe.

2.2

Participarea la discuţii se face respectând punctul de vedere al interlocutorului.

2.3

Discuţiile sunt orientate cu politeţe în sensul concentrării pe subiectul de interes.

2.4

Participarea la discuţii se face fără a întrerupe interlocutorul.

Gama de variabile

Interlocutorii pot fi: colegii de echipă, şefii ierarhici, membrii echipei de reparaţii şi de revizie tehnică etc.; Metode de comunicare: verbale sau non verbale; Mijloace de comunicare: direct, telefon mobil, documente, semne etc.

Ghid pentru evaluare

La evaluare se va urmări:

- capacitatea de a comunica eficient în situaţii concrete;

- utilizarea corectă a mijloacelor de comunicare din dotare;

- tonul utilizat şi atitudinea faţă de interlocutor;

- capacitatea de argumentare;

- capacitatea de a se adapta la interlocutor şi la situaţii neprevăzute. Cunoştinţele necesare se referă la:

- terminologia de specialitate

a) Noţiuni generale – terminologie de specialitate

- Noţiuni de căldură;

- Apa caldă , aburul de joasă presiune şi proprietăţile lor ;

- Materiale folosite în construcţia cazanelor , îmbinări etc. ; - Tehnologia materialelor

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

1

NOŢIUNI DE CĂLDURĂ 1.1. INTRODUCERE În acest capitol sunt prezentate teoria moleculară a materiei şi
NOŢIUNI DE CĂLDURĂ 1.1. INTRODUCERE În acest capitol sunt prezentate teoria moleculară a materiei şi

NOŢIUNI DE CĂLDURĂ

NOŢIUNI DE CĂLDURĂ 1.1. INTRODUCERE În acest capitol sunt prezentate teoria moleculară a materiei şi efectul
NOŢIUNI DE CĂLDURĂ 1.1. INTRODUCERE În acest capitol sunt prezentate teoria moleculară a materiei şi efectul

1.1. INTRODUCERE În acest capitol sunt prezentate teoria moleculară a materiei şi efectul căldurii asupra materiei. Capitolul abordează noţiunile de căldură şi temperatură precum şi legătura dintre acestea. Sunt date definiţiile căldurii şi temperaturii şi metodele folosite pentru măsurarea acestora. De asemenea, sunt descrise şi explicate procesele transferului de căldură precum şi termenii legaţi de transferul de căldură.

1.2.

MATERIA

Oamenii de ştiinţă susţin că materia este alcătuită din structuri reticulare numite molecule, care la rândul lor sunt alcătuite din atomi. Atomul este definit ca cea mai mică parte dintr-un element chimic care mai păstrează însuşirile chimice ale elementului respectiv. Molecula este definită ca cea mai mică parte dintr- o substanţă (compus de elemente chimice) care mai păstrează proprietăţile materialului sau compusului dat. Atomii sunt alcătuiţi din particule mai mici, sau particule energetice numite neutroni, protoni şi electroni. Atomul este elementul de bază în alcătuirea materiei. Neutronii şi protonii alcătuiesc nucleul atomului. In jurul acestui nucleu orbitează alte particule denumite electroni. In Figura 1-1 este înfăţişată construcţia unui atom. Numărul de particule care formează nucleul unui atom, precum şi numărul de electroni care înconjoară nucleul determină elementul chimic reprezentat de acel atom. Diferiţii atomi care se combină formând o moleculă determină substanţa sau materialul format. Dacă toţi atomii sunt identici, substanţa rezultata se numeşte element. Dacă se combină atomi diferiţi, moleculele şi substanţa rezultată se numeşte compus. Combinarea moleculelor în elemente sau compuşi se face sub formă reticulară (vezi Figura 1-2). Atom - Cea mai mică parte dintr-un element chimic care poate lua parte la o reacţie chimică păstrând însuşirile elementului respectiv. Neutron - Particula elementară a atomului; particulă neutră din punct de vedere electric, care intră în alcătuirea nucleului. Proton - Particulă elementară a atomului; particulă pozitivă din punct de vedere electric, care intră în alcătuirea nucleului. Electron – Particulă elementară a atomului; particulă negativă din punct de vedere electric care se învârte pe orbită în jurul nucleului. Element Compus Termen definit de text .

jurul nucleului. Element Compus Termen definit de text . FIGURA 1-1 Părţile componente ale unui atom

FIGURA 1-1 Părţile componente ale unui atom . Neutronii şi protonii se găsesc în nucleu, iar electronii orbitează în jurul nucleului.

FIGURA 1-2 Moleculă. Moleculele se combină între ele după o formă rectangulară formând Elemente sau compuşi chimici.

Un element chimic pur are toţi atomii identici. În prezent se cunosc peste 100 de elemente

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

2

Molecule Compus: Sare [Clorură de sodiu) Molecule FIGURA 1-3 Compus. Atomii unor elemente diferite s-au
Molecule Compus: Sare [Clorură de sodiu) Molecule FIGURA 1-3 Compus. Atomii unor elemente diferite s-au
Molecule Compus: Sare [Clorură de sodiu) Molecule FIGURA 1-3 Compus. Atomii unor elemente diferite s-au
Molecule Compus: Sare [Clorură de sodiu) Molecule FIGURA 1-3 Compus. Atomii unor elemente diferite s-au
Molecule Compus: Sare [Clorură de sodiu) Molecule FIGURA 1-3 Compus. Atomii unor elemente diferite s-au

Molecule

Molecule Compus: Sare [Clorură de sodiu) Molecule FIGURA 1-3 Compus. Atomii unor elemente diferite s-au combinat

Compus:

Sare [Clorură de sodiu) Molecule

FIGURA 1-3 Compus. Atomii unor elemente diferite s-au combinat formând un com pus. În cazul în care se combin ă doi sau trei atomi diferiţi pentru formarea u nei molecule, substanţa

rezultată este un compus. Un exem plu de compus este sarea de bucătărie. Sarea d e bucătărie este formată din atomi de sodiu şi atomi de cl or care s-au combinat şi au format molecule . Moleculele celor două substanţe s-au combinat formând cl orură de sodiu, sau uzual sarea de bucătărie (ve zi Figura 1-3). Prin definiţie,

substanţă neputând fi

Un element chimic este o su bstanţă ai cărei atomi sunt identici, această

descompusă în particule mai mici d ecât atomul fără ca ea să piardă proprietăţile c omune elementului. Un

compus este o substanţă formată

cuvinte, sarea poate fi

din atomi diferiţi; substanţa nu poate fi desco mpusă în părţi mai mici

decât molecula fără ca ea să pia rdă proprietăţile comune compusului. Cu alte

clor şi sodiu, dar după descompunere substan ţa nu va mai fi sare de

descompusă în elemente, adică în bucătărie.

1.3. DEFINIŢIA CĂLDURII În alcătuirea materiei, m oleculele se dispun într-o reţea reticulară. Ace ste molecule stau unite

datorită atracţiei reciproce, frecării ş i presiunii, pe care le numim coeziune. Materia apare deseori so lidă şi rigidă ca formă. Acest lucru ne poat e conduce la ideea că

dispunerea moleculelor ce alcătuie sc materia este statică sau lipsită de mişcare. oricărei substanţe se află în mişca re. Chiar şi fierul şi oţelul, pe care le simţim

alcătuite din molecule care se află î n continuă mişcare. Coeziunea moleculelor este suficient de mare pentru

În realitate moleculele atât de inflexibile sunt

păstrarea unor limite care definesc forma materiei în ciuda faptului că moleculele su nt în continuă mişcare în interiorul acesteia. Gradul de mişcare al part iculelor unei substanţe determină cantitatea d e căldură din substanţa

Astfel, gradul de mişcare

respectivă. Când o substanţă este î ncălzită, creşte mişcarea relativă a particulelor. al particulelor arată cantitatea de că ldură suplimentată acelui corp (vezi Figura 1 -4).

de că ldură suplimentată acelui corp (vezi Figura 1 -4). FIGURA 1-4 Mişcarea moleculară . Mişcarea
de că ldură suplimentată acelui corp (vezi Figura 1 -4). FIGURA 1-4 Mişcarea moleculară . Mişcarea

FIGURA 1-4 Mişcarea moleculară . Mişcarea relativă a moleculelor unei substan ţe arată cantitatea de căldură din substanţa respectivă.

S.C. CONFOR TUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

3

FIGURA 1-5 Temperatura şi stare a de agregare a materiei. Amândouă sunt legat e de
FIGURA 1-5 Temperatura şi stare a de agregare a materiei. Amândouă sunt legat e de
FIGURA 1-5 Temperatura şi stare a de agregare a materiei. Amândouă sunt legat e de
FIGURA 1-5 Temperatura şi stare a de agregare a materiei. Amândouă sunt legat e de
FIGURA 1-5 Temperatura şi stare a de agregare a materiei. Amândouă sunt legat e de

FIGURA 1-5 Temperatura şi stare a de agregare a materiei. Amândouă sunt legat e de viteza de mişcare a moleculei.

EXEMPLUL 1-1

Când gheaţa este încălzită, a ceasta se transformă în apă. Când apa este încă lzită în continuare, ea se

în stare lichidă şi apoi

gazoasă. Mişcarea moleculelor creşt e cu creşterea temperaturii. Pentru ilustrarea ac estei legi a fizicii priveşte Figura 1-5.

ca măsură a mişcării moleculelor dintr -o substanţă. Această

definiţie nu este prea potrivită pentr u aplicaţiile practice, dar ne ajută să explicăm fe nomenul fizic.

transformă în abur. În acest exem plu observăm o transformare din stare solidă

Căldura poate fi definită

CĂLDURA ŞI STAREA DE AGREG ARE A MATERIEI

Materia are una până la trei s tări de agregare: solidă, lichidă sau gazoasă.

În stare solidă, mişcarea

moleculelor este într-o oarecare măsură limita tă. Moleculele formează

substanţe cu forme bine definite, f ără a fi necesare oprelişti speciale. Un exempl u de substanţă aflată în

stare solidă este gheaţa, forma solid ă a apei. În stare lichidă mişcarea m oleculelor creşte, acestea nemaiputând sta în li mite bine definite decât dacă substanţa în stare lichidă se a flă într-un recipient care să limiteze mişcarea m oleculelor. într-un lichid,

acţiunea forţei gravitaţionale este

excepţie făcând moleculele care sca pă de pe suprafaţa lichidului prin evaporare. De ci, pentru limitarea miş-

cării moleculare a unui lichid pe ver ticală şi orizontală, este necesar un recipient cu fund şi pereţi laterali. În

Figura 1-6 este ilustrată mişcarea

pahar sau ibric este un

exemplu bun de comportare a mole culelor unei substanţe în stare lichidă.

suficient de mare pentru a limita pe vertical ă mişcarea moleculelor,

moleculară din interiorul unui lichid. Apa dintr-un

Căldură* Stare - Formă sau structură fizică a unui material, cum ar fi solid, lichid sau gazos

fizică a unui material, cum ar fi solid, lichid sau gazos FIGURA 1-6 Mişcarea molecu lară

FIGURA 1-6 Mişcarea molecu lară într-un lichid . Moleculele au viteză sufic ientă pentru a permite

substanţei să se mişte pe verticală în sus şi-n jos, dar nu suficientă pentru a trece în atmosferă În stare gazoasă molecul ele se mişcă atât de repede încât au tendinţa

de împrăştiere în toate

prin suprafaţa de lichid

direcţiile. În consecinţă, orice gaz ti nde să umple tot spaţiul din recipientul în care es te pus.

S.C. CONFOR TUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

4

Aburul provenit din apa care fierbe stare gazoasă. Aburul tinde să um ple spaţiul de
Aburul provenit din apa care fierbe stare gazoasă. Aburul tinde să um ple spaţiul de
Aburul provenit din apa care fierbe stare gazoasă. Aburul tinde să um ple spaţiul de
Aburul provenit din apa care fierbe stare gazoasă. Aburul tinde să um ple spaţiul de

Aburul provenit din apa care fierbe

stare gazoasă. Aburul tinde să um ple spaţiul de deasupra apei care fierbe, cum a r fi partea superioară a

unui ceainic, exercitând o presiune

odată cu încălzirea

substanţei. În consecinţă, gheaţa încălzită se tr ansformă în apă; dacă se continuă încălzirea ap ei aceasta se transformă în vapori. Transformarea s-a produ s din stare solidă în stare lichidă şi apoi în stare gazoasă. Deci încălzirea este necesară pentru creşterea vite zei de mişcare a moleculelor şi reciproc, mişcar ea relativă a moleculelor arată cantitatea de căldură înmagaz inată de substanţă. Figura 1-4 ilustrează acest principiu. La presiune atmosferică nor mală, apa poate rămâne în stare solidă doar la te mperatura de maximum

este un exemplu bun de comportare a molec ulelor unei substanţe în

egală pe toate suprafeţele recipientului, inclusiv p e suprafaţa apei.

Viteza de mişcare a mol eculelor din orice substanţă fluidă creşte

0°C (32°F). Dacă este încălzită la te mperaturi mai ridicate de 0°C gheaţa se topeşte , sau altfel spus trece în stare lichidă. Căldura care permit e această transformare se numeşte căldur ă latentă. Căldura care determină o transformare de stare fără modificarea temperaturii substanţei, măsur abile cu un termometru, se numeşte căldură latentă. Apa ră mâne în stare lichidă între 0°C şi 100°C (212°F). Căldura care modifică

se numeşte căldură

sensibilă. Se foloseşte acest term en deoarece diferenţa de temperatură poate f i simţită. De asemenea, această temperatură poate fi măsur ată cu un termometru. Dacă temperatura este r idicată peste 100°C, apa se transformă în abur, starea gazoa să a apei. Fiecare creştere de temperatură este d efinită de o cantitate de căldura corespunzătoare care a fost transferată apei. Figura 1-7 reprezintă un g rafic în care este prezentată relaţia dintre c antitatea de căldură şi

temperatura apei în cele trei stări de

temperatura măsurabilă a une i substanţe dar care nu îi schimbă starea

agregare ale sale.

dar care nu îi schimbă starea agregare ale sale. FIGURA 1-7 Grafic reprezentân d relaţia cantitatea

FIGURA 1-7 Grafic reprezentân d relaţia cantitatea de căldura şi temperatura un ui kilogram de apă , în cele trei stări de agregare ale sale. Termodinamica - ştiinţa căldurii şi a fenomenelor legate de aceasta. Transfer de căldură Pentru folosirea căldurii ca i nstrument de control a temperaturii dintr-o incin tă, aceasta trebuie să fie transportată de la punctul de gener are la punctul de utilizare. Pentru transportul căl duri se folosesc una sau mai multe metode de transfer a ace steia. Metodele sunt:

Conducţie Convecţie Radiaţie Căldura este transferată prin toate cele trei metode.

Legea a doua a termodina micii stabileşte că transferul de căldură are loc d e la un corp cald la unul rece, şi niciodată invers, decât cu co nsum de energie. La transferul căldurii p rin conducţie, căldura unui material încălzit tr ece de la o moleculă la alta. Ca exemplu putem da o bară d e fier ţinută cu unul din capete în foc. Capătul b arei care este pus în foc se încălzeşte foarte tare, iar pe măs ură ce căldura se propagă, celălalt capăt al bare i devine din ce în ce mai cald. Căldura condusă nu este tran sferată instantaneu deoarece este nevoie de ti mp pentru a fi încălzită fiecare moleculă în parte, o molec ulă putând să transfere căldura moleculei urmă toare numai după ce ea

este condusă prin fundul

însăşi este încălzită. Figura 1-8 ilust rează acest principiu. Căldura de la un arzător oalei la apa din interior pentru a o fi erbe.

S.C. CONFOR TUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

5

FIGURA 1-8 Conducţia. Căldura e ste transferată prin fundul oalei . În cazul transferului căl
FIGURA 1-8 Conducţia. Căldura e ste transferată prin fundul oalei . În cazul transferului căl
FIGURA 1-8 Conducţia. Căldura e ste transferată prin fundul oalei . În cazul transferului căl
FIGURA 1-8 Conducţia. Căldura e ste transferată prin fundul oalei . În cazul transferului căl
FIGURA 1-8 Conducţia. Căldura e ste transferată prin fundul oalei . În cazul transferului căl

FIGURA 1-8 Conducţia. Căldura e ste transferată prin fundul oalei . În cazul transferului căl durii prin convecţie, căldura este transporta tă în substanţa care se doreşte a fi încălzită de către mol ecule cu ajutorul curenţilor. Un exemplu în ac est sens este transferul căldurii de la un calorifer prin inter mediul curenţilor de aer. Transportul căldurii est e efectuat de moleculele de aer. Alt exemplu este transportu l căldurii prin intermediul apei încălzite care ap oi este pompată printr-o reţea de conducte până la punctele de utilizare. în aceste exemple căldura este tran sportată prin intermediul aerului sau apei (vezi Figura 1-9).

prin intermediul aerului sau apei (vezi Figura 1-9). FIGURA 1-9 Convecţie. Căldura e ste transportată de

FIGURA 1-9 Convecţie. Căldura e ste transportată de moleculele de aer aflate în mi şcare .

A treia metodă de realiza re a unui transfer de căldură, prin radiaţie , depinde de undele sau

radiaţiile electromagnetice emise d e sursele de căldură. Undele de propagare a

undele de lumină. Dacă două corpu ri cu temperaturi diferite sunt suficient de aprop iate, căldura va trece de

la corpul cald la cel rece prin radiaţi a emisă de suprafaţa corpului cald. Un exemplu î n acest sens îl constituie

aproape de foc, simţim

căldura cu partea cea mai apropia tă de acesta, în timp ce partea opusă a corpu lui nostru rămâne rece. Radiaţia căldurii se efectuează numa i perpendicular de pe suprafaţa radiantă. Orice corp care se interpune în cale a undelor, le va intercepta şi va fi încălzit de ac estea, dar căldura nu va

căldura pe care o simţim în faţa u nui focar deschis în care arde focul. Dacă stăm

căldurii sunt similare cu

trece dincolo de acest corp. Căldur a radiată nu încălzeşte aerul în mod direct, ci în călzeşte numai obiectele pe care le întâlnesc undele. În Figur a 1-10 este prezentat un exemplu de transfer de căldură prin radiaţie.

un exemplu de transfer de căldură prin radiaţie. FIGURA 1-10 Transfer de căldu ră prin radiaţie.

FIGURA 1-10 Transfer de căldu ră prin radiaţie. Căldura este transportată p rin intermediul undelor electromagnetice.

Măsurarea căldurii Căldura este un termen c are se referă la cantitate. Unul intre cei mai ob işnuiţi termeni folosiţi în relaţia cu căldura este temperatura, care se referă direct la intensitatea căldurii şi d oar indirect la cantitatea de căldură. Pentru a calcula cantitat ea de căldură trebuie ca mai întâi să măsurăm te mperatura.

S.C. CONFOR TUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

6

TEMPERATURA. Temp eratura este măsura intensităţii căldurii. Dacă t emperatura unei c amere Dacă se
TEMPERATURA. Temp eratura este măsura intensităţii căldurii. Dacă t emperatura unei c amere Dacă se
TEMPERATURA. Temp eratura este măsura intensităţii căldurii. Dacă t emperatura unei c amere Dacă se
TEMPERATURA. Temp eratura este măsura intensităţii căldurii. Dacă t emperatura unei c amere Dacă se

TEMPERATURA. Temp eratura este măsura intensităţii căldurii. Dacă t emperatura unei camere

Dacă se încălzeşte şi mai

mult camera cu ajutorul sistemului de încălzire, temperatura va creşte, iar dacă exis tă o pierdere de căldură

de variaţia cantităţii de

căldură, dar nu este o măsură direc tă a acesteia. TERMOMETRE. Cel m ai obişnuit dispozitiv de măsurare a tempera turii este termometrul. Principiul de funcţionare a majorită ţii termometrelor are la bază proprietatea subst anţelor de a se dilata la încălzire şi de a se contracta la răcir e. Termometrul clasic din sticlă este f ormat dintr-un tub de sticlă închis, cu un gol d e diametru foarte mic la interior şi cu un bulb de sticlă în p artea inferioară. În Figura 1 -11 este ilustrat u n termometru clasic din sticlă.

din cameră, temperatura va scădea . În acest caz, temperatura aerului este legată

este de 24°C, această citire de term ometru indică intensitatea căldurii din cameră.

parte din tub conţin un lichid cu punctul de înghe ţ foarte scăzut, aşa cum

sunt alcoolul sau mercurul. Pe m ăsură ce temperatura din jurul bulbului de sti clă creşte, alcoolul sau

mercurul se dilată iar coloana de lic hid se ridică în tija termometrului. Dacă temper atura scade, alcoolul sau

coboară datorită micşorării volumului lichidul ui. Tubul de sticlă este

împărţit în diviziuni egale pe o a numită lungime numită scală gradată. Intens itatea căldurii din jurul

mercurul se contractă, iar coloana

Bulbul sau rezervorul şi o

termometrului este determinată prin citirea mişcării coloanei de lichid pe scara grada tă folosită.

mişcării coloanei de lichid pe scara grada tă folosită. FIGURA 1-11 Termometru clasic din sticlă. Există

FIGURA 1-11

Termometru clasic din sticlă.

Există multe tipuri de term ometre folosite în instalaţiile de încălzire, printr e care cele cu acţionare directă, de tipul lamelor bimetal şi c ele cu acţionare indirectă, de tip termocuplu şi te rmistor. Termocuplul este un dispoz itiv format din două conductoare din metale d iferite care au un capăt sudat. Se mai numeşte şi cuplu. î ntre cele două conductoare apare un curent el ectric de joasă tensiune

datorat variaţiei de temperatură.

Potenţialul curentului electric de joasă tens iune variază odată cu

modificarea temperaturii în punctul în care cele două conductoare sunt sudate îm preună. Celălalt capăt al conductoarelor este legat la bobin a magnetică a unui dispozitiv indicator. Pe m ăsură ce tensiunea din conductoare variază datorită modif icărilor de temperatură, este acţionat acel indic ator al scării gradate şi

astfel se înregistrează temperatura

dintr-un circuit, variaţii sunt prezentate câteva

Termistorul este un dispozit iv electronic care sesizează variaţiile curentului datorate modificărilor de temperatu ră din vecinătatea dispozitivului. În Figura 1-12 modele de termometre.

de la locul unde este fixat termocuplul.

de termometre. de la locul unde este fixat termocuplul. FIGURA 1-12 Două modele de ter mometre

FIGURA 1-12 Două modele de ter mometre des folosite în instalaţii.

S.C. CONFOR TUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

7

Exist ă termometre special e capabile să măsoare tempe raturi extrem d e ridicate, ca
Exist ă termometre special e capabile să măsoare tempe raturi extrem d e ridicate, ca
Exist ă termometre special e capabile să măsoare tempe raturi extrem d e ridicate, ca
Exist ă termometre special e capabile să măsoare tempe raturi extrem d e ridicate, ca

Există termometre special e capabile să măsoare temperaturi extrem d e ridicate, ca cele din interiorul unei flăcări, precum şi ter mometre capabile să măsoare temperaturi extre m de joase, ca cele din sistemele frigorifice.

SCĂRI DE TEMPERATURĂ.

scara standard de măsurare a temperaturii fo losită în Statele Unite.

Această scară a fost stabilită luând u-se ca 0°F temperatura de îngheţ a unei sări ş şi 212°F temperatura de

fierbere a apei la nivelul mării. Pe ac eastă scară punctul de îngheţ al apei este la 32° F.

Cealaltă scară des folosită la termometre este scara CELSIUS. Scara Celsius este folosită în sistemul metric. Scara Celsius este utiliz ată pe scară largă pentru măsurarea temp eraturii în toate ţările

mapamondului cu excepţia Statelor

Celsius a fost în prezent adoptată şi în Statele Unite împreună cu alte unităţi metric e de măsură. Pe scara Celsius temperatur a de 0°C este punctul de îngheţ al apei la nivel ul mării, iar temperatura de 100°C este punctul de fierbere a apei în aceleaşi condiţii de presiune. În Figura 1- 13 sunt ilustrate cele două scări uzuale de temperatură.

Unite unde este folosită doar în scopuri ingin ereşti şi ştiinţifice. Scara

Scara FAHRENBEIT este

ereşti şi ştiinţifice. Scara Scara FAHRENBEIT este FIGURA 1-13 Scările de tempera tură Fahrenheit şi Celsius

FIGURA 1-13

Scările de tempera tură Fahrenheit şi Celsius

În rezolvarea problemelor este deseori necesar să se transforme temperat ura din grade Fahrenheit în grade Celsius şi invers . Pentru e fectuarea acestei transformări se poate stabili r elaţia matematică dintre cele două mărimi. Pe scara Fahren heit, între punctul de îngheţ al apei de 32° şi cel de fierbere de 212° există 180°. 212°-320 = 180° Pe scara Celsius, diferenţa între punctul de îngheţ al apei (00) şi cel de fierbere (100°) este de

100°.

Astfel, relaţia dintre scara F ahrenheit şi Celsius este de 180:100 sau 1,8:1. Această relaţie ne pune la dispoziţie un coeficient de 1,8 f olosit în procesul de transformare. Trebuie luată în calcul şi diferenţa de 32° dintre temperatura de îngheţ a apei pe cele două scări.

Pentru a transforma o tem peratură din grade Fahrenheit în grade Celsius grade Fahrenheit temperatura de î ngheţ a apei (32°) iar rezultatul se împarte la

două scări), după cum urmează:

C° = (F°-32°)/1,8 EXEMPLUL 1-2 Dacă temperatura aerului ca re iese din instalaţia de climatizare este de 59° F, care este temperatura în grade Celsius?

C° = (59-32)/1,8 = 15° C

se scade din citirea în 1,8 (raportul dintre cele

S.C. CONFOR TUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

8

Pentru transformarea temperaturii se adună cu 32°: F°=(C° x 1,8) + 32°C EXEMPLUL 1 –
Pentru transformarea temperaturii se adună cu 32°: F°=(C° x 1,8) + 32°C EXEMPLUL 1 –
Pentru transformarea temperaturii se adună cu 32°: F°=(C° x 1,8) + 32°C EXEMPLUL 1 –
Pentru transformarea temperaturii se adună cu 32°: F°=(C° x 1,8) + 32°C EXEMPLUL 1 –

Pentru transformarea temperaturii se adună cu 32°:

F°=(C° x 1,8) + 32°C

EXEMPLUL 1 – 3 Dacă temperatura aerului ca re iese dintr-un furnal este de 73°C, care este e temperatura în grade Fahrenheit? Rezolvare

din grade Celsius în grade,Fahrenheit, se înmulţ eşte cu 1,8 iar rezultatul

F° = (C° x 1,8) + 32° = (73° x 1,8) + 32° = 163,4° F Specialiştii trebuie să fie fa miliarizaţi şi cu alte două scări de temperatur ă. Acestea sunt rareori

folosite în practică, dar sunt folosite în diferite calcule ce se referă la aer şi tempera tură. Ambele scări au ca punct de referinţă zero absolut, pu nctul teoretic la care nu mai există căldură în tr-o substanţă oarecare. Numele acestor scări este Rankine ş i Kelvin, fiecare purtând numele unor renumiţi oa meni de ştiinţă.

Scara Rankine are ca punct d e referinţă scara Fahrenheit , iar scara Kelvin pe În Figura 1-14 sunt prezentate com parativ cele patru scări.

cea Celsius .

sunt prezentate com parativ cele patru scări. cea Celsius . FIGURA 1-14 Compararea celor Zero absolut

FIGURA 1-14 Compararea celor

Zero absolut poate fi calcula t. El se situează la 460° sub 0°F şi la 273° sub 0°C. Deoarece scările de temperatură Celsius şi Fahrenheit a u puncte de referinţă diferite, zero absolut este diferit ca cifră pe fiecar e dintre acestea, dar cifrele în fapt se referă la a ceeaşi temperatură. Nici un termometru nu poate măsura te mperaturi atât de joase ca zero absolut, dar aces tea pot fi calculate.

Rankine este de 460°,

în grade Rankine se face adăugând la citirea p e scara Fahrenheit cifra

Deoarece diferenţa dintre transformarea gradelor Fahrenheit

460, după cum urmează: R°=F° + 460° EXEMPLUL 1-4 Dacă citirea temperaturii în g rade Fahrenheit este de 73°F care este citirea p e scara Rankine?

Rezolvare Se adună 73° cu 460. Rezultat ul este citirea pe scara Rankine :

patru scări de temperatură.

punctele de zero pe scările Fahrenheit şi

= F° + 460° = 73° + 460°

=

533° R

Deoarece diferenţa dintre pu nctele de zero pe scările Celsius şi Kelvin este de 273°, transformarea

Celsius

gradelor Celsius în

cifra 273, după cum urmează: K°

EXEMPLUL 1-5 Dacă citirea temperaturii în g rade Celsius este de 22,8°C care este citirea pe scara Kelvin?

Rezolvare Se adună 22,8°C cu 273°. Re zultatul de 295,8°K este răspunsul la întrebare:

grade

Kelvin

se

face

adăugând

la

citirea

pe

scara

= C° + 273°

K° = C° + 273° = 22,8° + 273° = 295,8°K

S.C. CONFOR TUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

9

Deşi există multe tipuri de termo metre, toate sunt gradate în grade Fahrenheit sa au
Deşi există multe tipuri de termo metre, toate sunt gradate în grade Fahrenheit sa au
Deşi există multe tipuri de termo metre, toate sunt gradate în grade Fahrenheit sa au
Deşi există multe tipuri de termo metre, toate sunt gradate în grade Fahrenheit sa au

Deşi există multe tipuri de termo metre, toate sunt gradate în grade Fahrenheit sa au Celsius. Fiecare dintre aceste tipuri de termometre pot de servi într-o măsură mai mare sau mai mică diferi te domenii de activitate,

dar toate fac acelaşi lucru: măsoară

intensitatea căldurii.

CANTITATEA DE CĂLDURĂ

Temperatura este doar una din tre variabilele care trebuie cunoscută când se discută despre căldură. Temperatura este măsura intensită ţii căldurii, dar în instalaţiile de încălzire problem a principală o constituie cantitatea de căldură. Pentru măsurarea cantită ţii de căldură trebuie avute în vedere tem peratura şi masa sau volumul materialului implicat în schimbul de căldură. De exemplu, un ceainic cu 4 litri de apă fiartă la altitudinea de zero metri are o temp eratură de 100°C. Deoarece volumul de apă şi abur es te redus, nu se poate vorbi de o cantitate mare de căldura înmagazinata în fluidele din ceainic. Dar un caza n de aburi care pune in mişcare o turbina pen tru generarea curentului

de apa . Dacă temperatura apei şi aburului di n cazan este de 100°C,

electric poate sa aibă sute de litri

cantitatea de căldura înmagazinată de fluidele din cazan este foarte mare datorita v olumului mare de apă şi abur. Cantitatea de căldura necesa ră creşterii temperaturii apei dintr-un cazan pân ă la punctul de fierbere este mult mai mare decât cea ne cesară creşterii temperaturii apei dintr-un ceai nic până la punctul de

fierbere.

Termenul folosit pentru desc rierea cantităţii de căldură in unităţi U.S. este Br itish termal unit (Btu). O

unitate Btu este definită drept cant itatea de căldură necesară ridicării temperaturii

unui pound (lb) (0,454

kg) de apă cu 1° F, sau mai exact, de la 59° F la 60° F. O unitate Btu reprezintă c u aproximaţie cantitatea de căldură degajată de un chibrit ap rins. Vezi Figura 1-15.

degajată de un chibrit ap rins. Vezi Figura 1 -15. FIGURA 1-15 British termal uni t

FIGURA 1-15 British termal uni t . La arderea unui chibrit se degajă o cantitate egală cu 1 Btu

sau

kilocaloria. Caloria este defi nită drept cantitatea de căldura neces ară pentru a ridica

temperatura unui gram de apă

Căldura specifică este ca ntitatea de căldură care creşte sau scade te mperatura unui gram

de substanţa cu 1°C. Căldurile sp ecifice prezentate în tabele sunt raportate la apa , luându-se ca diferenţă de temperatura 1° C. Căldura speci fică a apei este 1 de vreme ce pentru creşterea temperaturii unui gram

de apă cu 1°C este necesară 1 cal orie. Fiecare substanţă are o căldură specifică

substanţe. Căldura specifică a aerul ui la presiune constantă este 0,24 kcal/kg °C ia r la volum constant este 0,17 kcal/kg °C. Pentru compararea căldurii specifice a unor materiale comune vezi T abelul 1-1.

unică, diferită de a altor

de căldura aproximativ

In

sistemul

metric

pe ntru

căldură

se

folosesc

ca

unităţi

de

măsură

caloria

cu un grad Celsius.

S.C. CONFOR TUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

10

TABELUL 1-1 Căldura specifică la presiune constantă a unor materiale uzuale. Pentru măsurarea căldurii e
TABELUL 1-1 Căldura specifică la presiune constantă a unor materiale uzuale. Pentru măsurarea căldurii e
TABELUL 1-1 Căldura specifică la presiune constantă a unor materiale uzuale. Pentru măsurarea căldurii e
TABELUL 1-1 Căldura specifică la presiune constantă a unor materiale uzuale. Pentru măsurarea căldurii e
TABELUL 1-1 Căldura specifică la presiune constantă a unor materiale uzuale. Pentru măsurarea căldurii e

TABELUL 1-1 Căldura specifică la presiune constantă a unor materiale uzuale. Pentru măsurarea căldurii e ste necesar să se cunoască atât masa corpului c cât şi temperatura. Dacă se cunoaşte greutatea unui materi al, iar acesta este supus unei variaţii de temper atură, poate fi calculate cantitatea de căldura implicată în pr oces.

Formula de calcul folosită pen tru determinarea cantităţii de : căldură implicată Q = m c (T1 –T2) Q = cantitatea totală de căld ură implicată în proces m = masa materialului c = căldura specifică a materi alului (T1 -T2) = diferenţa de temp eratură rezultată în proces

Pentru a găsi cantitatea de căldura specifică a acestuia şi cu

căldură exprimată în calorii sau kiloc alorii, în funcţie de unitatea de măsură a masei.

EXEMPLUL 1-6 Dacă temperatura a 56 de

kg apă este de 15°C, ce cantitate de căldură, în calorii, este necesară

pentru a creşte temperatura apei la 60°C? Rezolvare Se înmulţeşte masa de 56 kg cu căldura specifică a apei 1. °C) şi cu diferen ţa de temperatură (60°-

15°).

Q = m c(T1-T2) = 56 x 1 x (60°-15°) = 2520 kcal

de căldură necesară schimbării temperaturii aer ului, se înmulţeşte masa

acestuia cu căldura specifică şi cu di ferenţa de temperatură. EXEMPLUL 1-7 Dacă într-o clădire sunt introd use prin sistemul de ventilare 90 kg de aer la te mperatura de 2°C şi este necesară ridicarea temperaturii ace stuia la 24°C (temperatura din interiorul clădirii) , care este cantitatea de căldură necesară? Rezolvare

Q = m c(T1-T2) = 90x0.24x(24-2) = 475kcal Cantitatea de căldură necesar ă creşterii temperaturii aerului de la 2°C la 24°C este de 475 kcal .

căldură implicată într-un proces se înmulţeşt e masa materialului cu diferenţa de temperatură în grade Celsius. Rezu ltatul este cantitatea de

într-un proces este:

Pentru a determina cantitatea

S.C. CONFOR TUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

11

DE REŢINUT ! DEFINIŢIA CĂLDURII Căldura – este o formă a energiei şi este cea
DE REŢINUT ! DEFINIŢIA CĂLDURII Căldura – este o formă a energiei şi este cea

DE REŢINUT !

DE REŢINUT !

DEFINIŢIA CĂLDURII

DE REŢINUT ! DEFINIŢIA CĂLDURII Căldura – este o formă a energiei şi este cea care
DE REŢINUT ! DEFINIŢIA CĂLDURII Căldura – este o formă a energiei şi este cea care

Căldura – este o formă a energiei şi este cea care face să varieze temperatura atmosferei şi a corpurilor ce ne înconjoară şi ne dă senzaţia de cald sau frig. Unitatea de măsură a căldurii este caloria. Aceasta fiind o unitate de măsură foarte mică, în termoenergetică se lucrează mai mult cu multiplii caloriei şi anume:

kilocaloria - 1 Kcal = 1 000 cal;

megacaloria

gigacaloria - 1 Gcal = 1000 Mcal = 1 000 000 Kcal = 10 9 cal.

- 1 Mcal = 1 000 000 cal;

Alte unităţi de măsură uzuale pentru căldură :

watt - ul cu multiplii săi; joul - ul cu multiplii săi;

1 Gcal = 1,16 MW;

1 KW = 860 Kcal;

1 cal = 4,1855 jouli;

CANTITATEA DE CĂLDURĂ Cantitatea de căldură – este cantitatea de energie internă transmisă fără efectuarea de lucru mecanic. Cantitatea de căldură – este o mărime ce caracterizează un sistem termodinamic şi se exprimă cu relaţia:

Q = m • c • ∆T

[Kcal; Gcal]

unde:

– Q – cantitatea de căldură; – m – masa sistemului; – c – căldura specifică a sistemului; –∆T – este variaţia sau diferenţa de temperatură, în cazul nostru: diferenţa dintre temperatura finală T 2 şi cea iniţială T 1 ;

ECUAŢIA CALORIMETRICĂ

Q cedat = Q primit(absorbit)

Cantitatea de căldură cedată de un corp este egală cu cantitatea de căldură absorbită de un corp rece, în condiţiile în care corpurile cald – rece sunt în acelaşi mediu şi izolate faţă de mediu.

TRANSMITEREA CĂLDURII.

Transmiterea căldurii este procesul fizic prin care căldura trece de la un corp cu temperatura mai ridicată la un corp cu temperatura mai scăzută sau de la o parte a corpului la alta datorită unei diferenţe de temperatură. Căldura se poate transmite prin următoarele trei forme de bază:

– conducţie;

– convecţie;

– radiaţie.

TRANSMITEREA CĂLDURII PRIN CONDUCŢIE Prin conducţie se înţelege transmiterea căldurii în masa unui corp, din aproape în aproape, prin activarea mişcării moleculelor, dar care rămân în aceeaşi poziţie medie.

TRANSMITEREA CĂLDURII PRIN CONVECŢIE Prin convecţie se înţelege schimbul de căldură între un fluid (lichid sau gaz) în mişcare şi o suprafaţă fixă a unui corp solid cu care vine în contact direct.

TRANSMITEREA CĂLDURII PRIN RADIAŢIE Orice corp încălzit deasupra temperaturii “zero absolut” (- 273,15 o C) radiază în jurul său o cantitate de energie care se propagă în spaţiul înconjurător sub formă de radiaţii. Radiaţia – este fenomenul de transmitere a căldurii de la un corp la altul sub formă de energie radiantă.

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

12

MĂRIMI FIZICE. UNITĂŢI DE MĂSURĂ. CORELAŢII ÎNTRE UNITĂŢILE DE MĂSURĂ. TEMPERATURA Temperatura – este
MĂRIMI FIZICE. UNITĂŢI DE MĂSURĂ. CORELAŢII ÎNTRE UNITĂŢILE DE MĂSURĂ. TEMPERATURA Temperatura – este
MĂRIMI FIZICE. UNITĂŢI DE MĂSURĂ. CORELAŢII ÎNTRE UNITĂŢILE DE MĂSURĂ. TEMPERATURA Temperatura – este
MĂRIMI FIZICE. UNITĂŢI DE MĂSURĂ. CORELAŢII ÎNTRE UNITĂŢILE DE MĂSURĂ. TEMPERATURA Temperatura – este

MĂRIMI FIZICE. UNITĂŢI DE MĂSURĂ. CORELAŢII ÎNTRE UNITĂŢILE DE MĂSURĂ.

TEMPERATURA

Temperatura – este mărimea fizică care indică nivelul de încălzire al unui corp. Un corp este mai cald sau mai rece dacă are o temperatură mai ridicată sau mai coborâtă. Temperatura se măsoară în grade centigrade sau în grade Celsius:

t = [ o C].

Temperatura absolută corespunzătoare valorii de 0 [ o C] este de 273,15 [K]

[K] – (grade Kelvin):

0 [ o C] = + 273,15 [K]

Temperatura absolută măsurată în grade Kelvin va avea formula:

T [K] = t [ o C] + 273,15

Măsurarea temperaturii se face cu aparate numite termometre. Cele mai utilizate termometre sunt:

a) Termometre cu lichid – acestea se bazează pe dilatarea volumetrică a unui lichid. Cele mai utilizate lichide sunt:

– mercur (Hg) (este un metal lichid);

– alcool;

– toluen;

– metil benzen.

b) Termometre manometrice indicatoare – funcţionează pe principiul măsurării presiunii vaporilor saturaţi sau a unui lichid în funcţie de temperatură. Acestea măsoară temperaturi de la - 40 [ o C] care sunt citite pe o scală gradată.

c) Termometre manometrice cu contacte electrice – sunt similare celor de mai sus, dar la

o anumită temperatură închid sau deschid un contact electric. Pe acestea se pot monta

alarme, sonerii etc.

d) Termocupluri - sunt traductoare de temperatură care se bazează pe apariţia unei tensiuni în circuitul a două conductoare din materiale diferite. Tensiunea este proporţională cu diferenţa de temperatură dintre cele două joncţiuni. Termocuplurile cele mai utilizate sunt din următoarele metale:

– cupru - constantan - t ≤ 300 [ o C];

– fier - constantan - t ≤ 600 [ o C];

– cromel - alumel - t ≤ 1000 [ o C];

– platină şi aliajele ei - t ≤ 1800 [ o C];

e) Termorezistenţe – acestea se bazează pe modificarea rezistenţei electrice a unui conductor sub influenţa temperaturii. Cele mai folosite termorezistenţe sunt din următoarele materiale:

– cupru pentru temperaturi de la -100 [oC] la +200 [oC];

– platina pentru temperaturi de la -200 [oC] la +500 [oC];

f) Pirometre de radiaţie totală - se folosesc pentru măsurarea temperaturilor înalte cuprinse între 600 [ o C] şi 2000 [ o C] şi se bazează pe măsurarea energiei radiate de corpul a cărui temperatură o măsurăm.

PRESIUNEA Presiunea – reprezintă forţa care apasă perpendicular pe suprafaţa unui corp. Unitatea de măsură principală este atmosfera [at]:

1 [at] = 1 [kgf/cm 2 ]

În practică se folosesc mai multe unităţi de măsură care sunt aproximativ egale:

1 [at] =1 [atm] =1 [bar] = 10 5 [N/m 2 ] = 1 [kgf/cm 2 ]

La temperatura de aproximativ +4 [ o C] se fac următoarele aproximări:

1 [bar] =10 000 [mmH 2 O] =760 [mmHg]

1 [at] =100 000 [Pa] = 10 5 [Pa] (Pa = pascal)

Presiunea atmosferică reprezintă forţa cu care apasă aerul atmosferic pe suprafaţa pământului. Presiunea manometrică (fizică) reprezintă presiunea citită pe aparatele de măsură:

Presiunea

absolută

=

Presiunea

manometrică

+

Presiunea

atmosferică

Măsurarea presiunilor se face cu următoarele aparate:

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

13

a) Manometre – sunt aparate de măsură care indică permanent presiunea dintr-o instalaţie, recipient, cazan.
a) Manometre – sunt aparate de măsură care indică permanent presiunea dintr-o instalaţie, recipient, cazan.
a) Manometre – sunt aparate de măsură care indică permanent presiunea dintr-o instalaţie, recipient, cazan.
a) Manometre – sunt aparate de măsură care indică permanent presiunea dintr-o instalaţie, recipient, cazan.

a) Manometre – sunt aparate de măsură care indică permanent presiunea dintr-o instalaţie, recipient, cazan. Manometrul este in legătură cu spaţiul în care se măsoară presiunea printr-un tub sifon în formă de “U” sau spirală care are rolul de a menţine un tampon lichid pentru protejarea elementului elastic al aparatului.

b) Vacuummetre – sunt aparate pentru măsurarea presiunilor mai mici decât presiunea

atmosferică şi care se numeşte depresiune. Vacuummetrele sunt simple sau cu contacte electrice. c) Manometre diferenţiale – sunt aparate care se utilizează pentru măsurarea diferenţei dintre două presiuni, fiind prevăzut cu două racorduri, ce se conectează la cele două surse de presiune (unul la conductă şi unul la presiunea atmosferică).

DEBITUL Debitul – reprezintă cantitatea de fluid ce trece printr-o conductă de secţiune [S] în unitatea de timp.

Unităţile de măsură pentru debite sunt:

D = [t/h] = [m 3 /h] = [Kg/s] = [l/s]

Măsurarea debitelor de fluide se face cu aparate complexe, numite debitmetre, compuse din:

– element de strangulare (ajutaj sau diafragmă);

– traductor de presiune diferenţială;

– traductor de presiune absolută;

– traductor de temperatură; – bloc de calcul.

FORŢA

Forţa [F] se defineşte ca fiind cauza care schimbă starea de repaos sau de mişcare a corpurilor. Unităţi de măsură:

F = Kilogram forţă [kgf] sau Newton [N]

Kilogramul forţă – este forţa care aplicată unui corp cu masa de un kilogram îi imprimă acestuia o acceleraţie de 9,8 m/s 2 . Newtonul – este forţa care aplicată unei mase de un kilogram îi imprimă acesteia o acceleraţie de 1 m/s 2 .

1 [N] = 0,102 [Kgf]

1 [Kgf] = 9,8 [N]

LUCRUL MECANIC Lucrul mecanic [L] – este produsul dintre forţă F [kgf] şi lungimea l [m] cu care corpul este deplasat de forţa F în direcţia ei:

L = F • l

Unităţi de măsură:

L = [kgf m] sau Joul [J]

PUTEREA

Puterea [P] – este lucrul mecanic efectuat în unitatea de timp.

P

L

kgf

m

t

s

DENSITATEA [Ρ] Densitatea [ρ] – este masa unităţii de volum.



m kg

V

m

3

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

14

1.4. REZUMAT Căldura este cel mai important factor în creşterea unui ambient plăcut într-o clădire,

1.4. REZUMAT

1.4. REZUMAT Căldura este cel mai important factor în creşterea unui ambient plăcut într-o clădire, şi
1.4. REZUMAT Căldura este cel mai important factor în creşterea unui ambient plăcut într-o clădire, şi
1.4. REZUMAT Căldura este cel mai important factor în creşterea unui ambient plăcut într-o clădire, şi

Căldura este cel mai important factor în creşterea unui ambient plăcut într-o clădire, şi prin urmare studiul încălzirii, ventilării şi a condiţionării aerului este imperios necesar. Pentru a înţelege cum este generată, distribuită şi folosită căldura într-un sistem de încălzire a unei clădiri este necesar să se cunoască structura materialelor şi modul lor de comportare la căldură. Teoria moleculară face posibilă înţelegerea multor fenomene legate de căldură. De exemplu, căldura, temperatura şi schimbările stării de agregare pot fi explicate cu ajutorul teoriei moleculare a materiei. Toate materialele sunt alcătuite din molecule, combinaţii de atomi aflate în continuă mişcare. Viteza relativă de deplasare a moleculelor în interiorul unui material depinde de cantitatea de căldură înmagazinată de acesta. Cantitatea de căldură determină temperatura materialului, iar viteza de deplasare a moleculelor determină starea de agregare a materialului (solida, lichidă sau gazoasă). Temperatura este un termen care se referă la gradul sau intensitatea căldurii şi se măsoară în grade Celsius sau Fahren-heit. Căldura este un termen care se referă la cantitate şi se măsoară în calorii (cal), kilocalorii (kcal) sau Briiish termal units (Btu). Temperatura teoretică la care un corp este lipsit total de căldură se numeşte zero absolut Au fost elaborate scări termometrice având ca puncte de reper temperatura de îngheţ şi de fierbere a apei. Acestea sunt scările Celsius şi Fahrenheit . Pe scara Celsius apa îngheaţă la 0°C şi fierbe la 100°C. Pe scara Fahrenheit apa îngheaţă la 32°F şi fierbe la 212°F.

1.5. TERMENI NOI

moleculă atom neutron proton electron element compus coeziune căldură stare de agregare căldură latentă căldură sensibilă termodinamică conducţie convecţie radiaţie temperatură termometru scări termometrice Fahrenheit Celsius zero absolut Rankine Kelvin British termal unit căldură specifică calorie

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

15

APA CALDĂ , ABURUL DE JOASĂ PRESIUNE ŞI PROPRITĂŢILE LOR 2.1. INTRODUCERE In practică există
APA CALDĂ , ABURUL DE JOASĂ PRESIUNE ŞI PROPRITĂŢILE LOR 2.1. INTRODUCERE In practică există
APA CALDĂ , ABURUL DE JOASĂ PRESIUNE ŞI PROPRITĂŢILE LOR 2.1. INTRODUCERE In practică există
APA CALDĂ , ABURUL DE JOASĂ PRESIUNE ŞI PROPRITĂŢILE LOR 2.1. INTRODUCERE In practică există

APA CALDĂ , ABURUL DE JOASĂ PRESIUNE ŞI PROPRITĂŢILE LOR

2.1.

INTRODUCERE

In practică există cel mai adesea situaţii în care căldura produsă într-un punct al clădirii trebuie transportată în camerele sau spaţiile ce se doresc încălzite şi care se află la o oarecare depărtare de acel punct. De exemplu, centrala unei clădiri se află într-un spaţiu special amenajat, fiind folosită pentru încălzirea întregii clădiri. Din cauza distanţei, căldura trebuie transportată în spaţiile dorite prin intermediul unui mediu sau unui agent de transport. Aerul, apa şi aburul sunt agenţii cei mai frecvent folosiţi în acest scop. în acest capitol sunt prezentaţi toţi aceşti agenţi termici, insistându-se însă asupra aerului şi a apei.

2.2. SCHIMBUL DE CĂLDURĂ

O parte a cazanului, cu rol de schimbător de căldură, este destinată preluării căldurii degajate de flacără şi de gazele de ardere şi încălzirii agentului termic, aer sau apă, folosit la încălzirea clădirilor. Descrierea schimbătoarelor de căldură este detaliată în capitolele ce urmează, aici fiind prezentate doar succint. Se numeşte schimbător de căldură orice dispozitiv capabil să preia căldura dintr-un mediu şi să o transfere altui mediu. În Figura 2-1 este prezentat un schimbător de căldură folosit la centralele termice cu aer cald.

de căldură folosit la centralele termice cu aer cald. FIGURA 2-1 Schimbător de căldură cu aer

FIGURA 2-1 Schimbător de căldură cu aer La generatoarele cu aer cald, schimbul de căldură are loc între gazele de ardere fierbinţi din interiorul schimbătorului şi aerul care trece în exteriorul acestuia. La centralele termice cu apă caldă sau aburi, schimbul de căldură se realizează între gazele de ardere şi apă, cele două medii fiind separate prin intermediul unei tubulaturi. COEFICIENTUL DE TRANSFER DE CĂLDURĂ Formula din Capitolul 1 referitoare la cantitatea de căldură poate constitui un suport în explicarea procesului transferului de căldură prin pereţii unui schimbător . În acea formulă, Q = m c(T 1 -T 2 ) Mediu sau agent termic - Un gaz sau un lichid folosit pentru transportul căldurii dintr- un loc într-altul prin intermediul unui sistem sau al unei instalaţii de încălzire. Schimbător de căldură Termen definit în text Coeficient de transfer de căldură .Factor de conducţie In cazul transferului de căldură printr-un material oarecare, datorită temperaturilor diferite din cele două medii situate de o parte şi de alta a materialului, formula trebuie corectată, avându-se în vedere mişcarea celor două medii, pelicula de aer sau apă de pe fiecare parte a materialului şi faptul că viteza de cedare a căldurii într-un punct este proporţională cu viteza de încălzire a aceluiaşi mediu, în alt punct. Prin urmare, în calcule, se folosesc constante cum sunt coeficientul de transfer de căldură sau factorul de conducţie. Factorul de conducţie sau coeficientul ג, se calculează pentru fiecare suprafaţă de încălzire în parte, luându-se în considerare variabilele menţionate mai sus. Factorul de conducţie este o mărime egală cu cantitatea de căldură transferată în unitatea de timp prin unitatea de arie a suprafeţei unui material cunoscut când diferenţa de temperatură dintre cele două medii este 1 °C. Formula transferului termic este:

Q/t = A

x

ג x(T 1 -T 2 )

Unde :

Q / t

= cantitatea de căldură transferată timp de o oră, în kcal/h

ג

= factorul de conducţie, în kcal / m2h°C

T 1 -T 2 = diferenţa de temperatură de o parte şi de alta a materialului, în °C

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

16

În practică, specialiştii nu sunt nevoiţi să calculeze debitul de căldură eliberat de schimbătorul de
În practică, specialiştii nu sunt nevoiţi să calculeze debitul de căldură eliberat de schimbătorul de
În practică, specialiştii nu sunt nevoiţi să calculeze debitul de căldură eliberat de schimbătorul de
În practică, specialiştii nu sunt nevoiţi să calculeze debitul de căldură eliberat de schimbătorul de

În practică, specialiştii nu sunt nevoiţi să calculeze debitul de căldură eliberat de schimbătorul de căldură folosit. Această valoare este pusă la dispoziţie de producătorul echipamentului în catalogul de prezentare a produsului.

2.3. AERUL CA AGENT TERMIC

Un sistem de încălzire cu aer are în componenţă o cameră de ardere cu arzător unde se produce arderea şi un schimbător de căldură (baterie de încălzire) care preia în mare parte căldura flăcării şi a gazului de ardere . În Figura 4-2 este prezentată o secţiune printr-un generator de aer cald cu schimbătorul de căldură montat. Căldura preluată de schimbătorul de căldură din gazele de ardere este cedată aerului distribuit în clădire cu scopul încălzirii acesteia. La schimbătoarele de căldură obişnuite peretele despărţitor din metal, care face separarea aerului de gazele de ardere, este foarte subţire şi prin urmare randamentul schimbului de căldură este foarte mare, în mod obişnuit, de 80 procente.

este foarte mare, în mod obişnuit, de 80 procente. FIGURA 2-2 Schimbător de căldură cu aer

FIGURA 2-2 Schimbător de căldură cu aer şi secţiune printr-un generator de aer cald cu mişcare descendentă a aerului la care schimbătorul de căldură este montat în partea inferioară Aerul folosit ca agent termic este introdus în spaţiile de încălzire fie direct, fie prin intermediul canalelor. Circularea aerului este realizată cu ajutorul unei suflante sau unui ventilator. În continuare, pentru descrierea acestui tip de sistem de încălzire se va folosi termenul de circulaţie forţată. Pentru a se realiza circulaţia completă, trebuie avut în vedere ca aerul să se întoarcă în schimbătorul de căldură. La trecerea aerului cald prin încăperile care trebuie încălzite, aceasta cedează căldura. Aerul ajuns astfel la temperatura camerei este dirijat spre generatorul de căldură pentru a relua ciclul. Creşterea temperaturii aerului Creşterea temperaturii aerului în schimbătorul de căldură este egală cu diferenţa dintre temperaturile aerului la ieşirea şi respectiv intrarea în schimbător. Prin urmare, termenul indică valoarea cantităţii de căldură preluate de aer la trecerea prin schimbătorul de căldură. Creşterea temperaturii depinde de cantitatea de căldură disponibilă, de eficienţa schimbului de căldură şi de cantitatea de aer care trece prin schimbător. Fiecare schimbător de căldură este proiectat să dea randamentul maxim la o anumită ridicare de temperatură bine stabilită. La generatoarele de aer cald cu combustie, ridicarea de temperatură poate să fie de 27°C până la 32°C, la cele electrice de până la 10°C, iar la cele cu pompe de căldură în jur de numai 7°C. Este important de verificat creşterea temperaturii aerului deoarece o valoare prea mare a acestui reactor indică faptul că schimbătorul de căldură este prea încălzit şi se poate deteriora. O valoare prea mică a acestui factor impune circularea unei cantităţi mari de aer pentru a se a ajunge la confortul termic dorit. Creşterea temperaturii poate fi determinată prin măsurarea, cu ajutorul unui termometru, a temperaturii de intrare şi de ieşire a aerului din generatorul de aer cald şi efectuarea diferenţei dintre ele, după cum urmează:

Δ T = T R -T A

unde Δ T = ecartul de temperatură

T R

T A

Măsurarea directă este binevenită în cazul generatoarelor de aer cald la care accesul este facil. Deseori, la proiectarea unui sistem sau unei instalaţii de încălzire cantitatea de aer circulat este stabilită în funcţie de clădire şi nu de capacitatea generatoarelor folosite.

= temperatura de ieşire sau de refulare = temperatura de intrare sau de admisie

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

17

In acest caz trebuie verificată valoarea ridicării temperaturii în schimbătorul de călduri pentru a calcula
In acest caz trebuie verificată valoarea ridicării temperaturii în schimbătorul de călduri pentru a calcula
In acest caz trebuie verificată valoarea ridicării temperaturii în schimbătorul de călduri pentru a calcula
In acest caz trebuie verificată valoarea ridicării temperaturii în schimbătorul de călduri pentru a calcula

In acest caz trebuie verificată valoarea ridicării temperaturii în schimbătorul de călduri pentru a calcula corect debitul de aer necesar a fi circulat prin sistemul de încălzire ales. Această verificare se poate face în funcţie de valoarea cantităţii de căldură a generatorului în unitatea de timp şi de valoarea măsurată a ridicării de temperaturii aerului în schimbător. Formula folosită este următoarea:

Unde :

T

T=

Q /t

qc

= creşterea temperaturii aerului în schimbătorul de căldură, °C

Q / t = cantitatea de căldură transferată în unitatea de timp, în kcal/h

q

= debitul de aer, în m3/h

c

= căldura specifică a aerului, egală cu 0,31 [kcal/m3 h]

Aceasta formulă este valabilă în condiţii standard de presiune şi temperatura a aerului. Condiţiile standard presupun că temperatura şi umiditatea relative la care se efectuează măsurările să aibă valori standard, anterior determinate. În practică , pentru situaţiile care le presupune numai încălzirea , nu este cazul să se ia în considerare variaţia de presiune odată cu variaţia temperaturii , astfel încât temperaturile din formulă reprezintă valori măsurate cu termometru uscat, numite temperaturi sensibile. Pentru a calcula valoarea creşterii temperaturii aerului schimbătorul de căldura se ia din cartea tehnica valoarea cantităţii de căldură cedate timp de o oră de generatorul de aer cald şi se împarte la produsul dintre coeficientul c şi debitul de aer ce trece prin schimbător în intervalul de timp considerat. Rezultatul este valoarea ridicării temperaturii aerului la trecerea prin schimbătorul de căldură, în °C. EXEMPLUL 2-1 Dacă un generator de aer cald are un debit de 16130 kcal/h, iar ventilatorul este reglat să furnizeze 1613 m3/h , care este creşterea temperaturii aerului în schimbătorul de căldură ? Rezolvare

qc /t = 1613* 0,31

Q

16130

= 32, 26 ° C

Răspunsul este 32,26°C. Ecartul de temperatură în schimbătorul de căldură este de 32,26°C. Sistem de încălzire cu apă caldă - Sistem de încălzire care foloseşte apa ca mediu primar de încălzire. Corp de încălzire

2.4. APA CA AGENT TERMIC

Într-un sistem de încălzire cu apă caldă, mediul de transport a căldurii la punctul de utilizare este apa. Arzătorul este situat sub cazan iar apa este încălzită de flacără şi de gazele de ardere. În Figura 2-3 este prezentat un cazan de apă caldă pe gaz. Se folosesc mai multe tipuri de cazane de apă caldă, dar toate au acelaşi scop: încălzirea apei. Apa calda circulă spre spaţiile ce trebuie încălzite prin intermediul conductelor. Apa este condusă spre un corp de încălzire, cum ar fi o serpentină sau un calorifer. Acesta are rolul de a realiza schimbul de căldură între apa caldă şi aerul din jurul lor. Stratul de aer încălzit din jurul corpului de încălzire încălzeşte treptat întreg spaţiul din încăpere. Instalaţia de încălzire este formată dintr-o conductă de tur, o conducta de retur şi una sau mai multe pompe pentru circularea apei. Apa este un foarte bun agent termic deoarece are capacitate foarte mare de înmagazinare a căldurii. Dar cum scopul final este încălzirea aerului dintr-o încăpere, sistemele de încălzire cu apă caldă sunt mai eficiente pentru încălzirea spaţiilor situate la distanţă de punctul de producerea agentului termic. Pentru a înţelege de ce transferul de căldură este atât de bun la sistemele de încălzire cu apă caldă, trebuie avut în vedere căldura specifică a apei care poate fi definită şi ca valoarea cantităţii de căldură înmagazinată de apă în unitatea de volum. Apa este substanţa la care se raportează toate celelalte substanţe în ceea ce priveşte căldura specifică şi prin urmare se consideră că apa are o căldură specifică egală cu 1,0, Deci, pentru ridicarea temperaturii unui gram de apă cu 1°C este necesară o cantitate de căldură de o calorie. Valoarea de 1,0 a căldurii specifice a apei este relativ ridicată faţă de a altor substanţe. În Tabelul 4- 1 sunt prezentate căldurile specifice ale câtorva substanţe, printre care se numără şi apa. Se observă că valoarea căldurii specifice a apei este de 1,0 kcal/ kg °C , cât timp cea a aerului la presiune constantă este

de numai 0,24 kcal/kg °C , ceea ce înseamnă că apa poate înmagazina o cantitate de căldură de aproximativ patru ori mai mare pe unitate de masă .

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

18

FIGURA 2-3 . Tip uzual de cazan mic cu apă caldă , la care se
FIGURA 2-3 . Tip uzual de cazan mic cu apă caldă , la care se
FIGURA 2-3 . Tip uzual de cazan mic cu apă caldă , la care se
FIGURA 2-3 . Tip uzual de cazan mic cu apă caldă , la care se
FIGURA 2-3 . Tip uzual de cazan mic cu apă caldă , la care se

FIGURA 2-3 . Tip uzual de cazan mic cu apă caldă , la care se văd componentele principale şi locul de fixare a arzătorului

Substanţă

Căldură specifică

Kcal/kg 0C

Aer

0,240

Aluminiu

0,220

Cupru

0,093

Sticlă

0,210

Gheaţă

0,500

Fier ( oţel )

0,115

Argint

0,056

Abur

0,480

Apă

1,000

TABEL 2 -1 Căldura specifică a câtorva substanţe uzuale Creşterea temperaturii apei Uneori la proiectarea unui sistem de încălzire cu apă caldă este necesar determinarea creşterii temperaturii apei din cazan, care este tot un schimbător de căldură. Cantitatea de căldură transportată de apă depinde de temperatura apei şi de debitul apei circulate în metri cubi pe oră. Ştiind că elementul etalon în definirea căldurii specifice este apa şi că pentru ridicarea temperaturii unui kg de apă cu un grad Celsius este necesară o cantitate de căldură egală cu 1 kilocalorie, se poate determina valoarea creşterii temperaturii apei în cazan. Uzual, debitul apei ce trece prin sistem se măsoară în m3/ h. Formula devine:

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

19

Q /t ∆ T = qc Unde : ∆ T q = debitul de apă
Q /t ∆ T =
Q /t
∆ T =

qc

Q /t ∆ T = qc Unde : ∆ T q = debitul de apă ce

Unde :

T

q = debitul de apă ce trece prin cazan sau boiler, în l /min

c = coeficient care depinde de greutatea specifică a apei ( ρ apă= 0,9982 kg/m3) egal cu 63 (include şi conversia debitului din l/mim în m3/h)

= creşterea temperaturii apei în cazan, în °C

Deci, pentru a se determina creşterea temperaturii apei într-un cazan, se împarte valoarea cantităţii de

căldură a cazanului în unitatea de timp (luată din cartea tehnică) la produsul dintre coeficientul c şi debitul de apă ce trece prin cazan în intervalul de timp considerat. Rezultatul este valoarea creşterii temperaturii apei în interiorul cazanului, în °C.

2.5. ABURUL CA

AGENT TERMIC

Instalaţiile de încălzire în care aburul este folosit ca mediu de transport a căldurii sunt similare celor cu apă caldă. Diferenţa o constituie cazanul şi sistemul de conducte pentru tur şi pentru returul condensatului. Deoarece arzătorul este proiectat să ridice temperatura apei până la transformarea acesteia în abur, iar aburul ocupă un volum mult mai mare decât apa, instalaţia de încălzire trebuie proiectată să reziste la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică. Aburul format este dirijat spre corpurile de încălzire, unde are loc schimbul de căldură. Cedarea de căldură are ca rezultat condensarea aburului şi transformarea lui in picături de apă care se întorc pe conducte de retur la cazan pentru a relua ciclul. Aburul este rareori folosit pentru încălzirea clădirilor mici sau mijlocii. Pentru realizarea unui sistem de încălzire cu abur există tabele în care sunt trecute valorile cantităţii de căldură înmagazinată în unitatea de masă (kg) de abur pentru diferite temperaturi şi presiuni, tabele utile oricui specialist care realizează un astfel de sistem.

DE REŢINUT !

DE REŢINUT !

ABURUL ŞI PROPRIETĂŢILE LUI. NOŢIUNI DESPRE APA CALDĂ FOLOSITĂ ÎN INSTALAŢIILE DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ.

Dacă se încălzeşte un vas care conţine apă, căldura ridică temperatura apei, iar când s-a ajuns la o anumită temperatură, apa începe să fiarbă, trecând din stare lichidă în stare gazoasă, adică în abur sau vapori. Prin transformarea apei în abur, aceasta îşi măreşte volumul de circa 1700 ori faţă de volumul apei din care a provenit.

Ex:

1 kg de apă ocupă un volum de 1 dm 3 ;

– 1 kg de abur la presiune atmosferică ocupă un volum de 1700 dm 3 .

VAPORIZAREA Vaporizarea – este procesul de trecere al apei din stare lichidă în stare gazoasă sub acţiunea unei surse de încălzire. Vaporizarea are loc în toată masa de lichid.

EVAPORAREA

Evaporarea – este fenomenul de vaporizare al apei numai la suprafaţa lichidului.

Evaporarea, spre deosebire de fierbere, are loc la orice temperatură (Ex.: evaporarea apei din râuri, lacuri etc.).

APA CALDĂ

Apa caldă – este apa care are o temperatură maximă de 110[C] şi este produsă în cazane de apă caldă sau în schimbătoarele de căldură (boilere, aparate în contracurent, schimbătoare cu plăci) ca agent secundar, agentul primar fiind apa fierbinte sau aburul. Serveşte la încălzirea clădirilor, ca apă calda menajeră sau în alte scopuri tehnologice. In practică, temperatura apei calde pentru încălzire este de maxim 95C (pentru a se evita vaporizarea) şi presiunea uzuală de 0,5 bar.

ABURUL ŞI PROPIETĂŢILE LUI

În funcţie de temperatură avem:

a) Abur saturat, care este de două feluri:

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

20

– abur saturat umed – este aburul saturat care are în compoziţie şi picături foarte
– abur saturat umed – este aburul saturat care are în compoziţie şi picături foarte
– abur saturat umed – este aburul saturat care are în compoziţie şi picături foarte
– abur saturat umed – este aburul saturat care are în compoziţie şi picături foarte

abur saturat umed – este aburul saturat care are în compoziţie şi picături foarte fine de apă; abur saturat uscat – este aburul saturat din care lipseşte total faza lichidă a apei.

b) Abur supraîncălzit – este aburul a cărui temperatura este mai mare decât temperatura de saturaţie, corespunzătoare presiunii respective. Aburul supraîncălzit, folosit în instalaţiile moderne de cazane de abur, poate ajunge la temperaturi de 500÷600 [C].

TITLUL ABURULUI

Titlul aburului [x] – reprezintă raportul dintre cantitatea de abur saturat uscat şi cantitatea de abur saturat umed.

abur saturat uscat şi cantitatea de abur saturat umed . Aburul saturat uscat are titlul x

Aburul saturat uscat are titlul x = 1 Vaporii când s-au condensat în întregime au titlul x = 0

ABURUL DE ÎNALTĂ PRESIUNE. ABURUL DE MEDIE PRESIUNE. ABURUL DE JOASĂ PRESIUNE. Aburul de joasă presiune – are presiunile cuprinse între 1 şi 12 bar şi temperatura de până la 300[C]. Este folosit în scopuri tehnologice (prese, ind. chimică, alimentară, etc.). Aburul de medie presiune – are presiuni cuprinse între 12 şi 50 bar şi temperaturi cuprinse între 300÷450[C]. Este folosit pentru alimentarea turbinelor cu abur de putere mijlocie până la 15 MW. Aburul de înaltă presiune – are presiuni mai înalte de 50 bar şi temperaturi ce depăşesc 450[C]. Se foloseşte de regulă în termoenergetică pentru alimentarea turbinelor cu abur de până la 330MW.

2.6.

REZUMAT

În practică, energia termică eliberată prin procesul de combustie trebuie distribuită sub formă de căldura în spaţiile sau clădirile ce se doresc a fi încălzite. Deoarece unele din gazele de ardere pot fi dăunătoare organismului, căldura existentă în ele trebuie preluată cu ajutorul unor medii sau agenţi de transport prin intermediul cărora să poată fi transportate la locul de utilizare. Mediile cel mai des utilizate în acest scop sunt aerul, apa şi aburul. Căldura din gazele de ardere este preluată cu ajutorul schimbătorului de căldură. În interiorul schimbătorului de căldură gazele de ardere şi agentul termic nu ajung niciodată în contact direct. Valoarea coeficientului de transfer de căldură de la gazele de ardere la agentul termic poate fi calculată cu exactitate, iar cantitatea de căldură transportată poate fi dedusă. Formulele de calcul dau posibilitatea specialiştilor să calculeze debitul de aer, apă sau abur necesare a fi distribuit în diferitele spaţii ale unei clădiri pentru a se asigura confortul termic necesar. Fiecare agent termic are proprietăţi diferite, care duc la folosirea lui în anumite situaţii practice bine determinate. Deoarece aerul este cel care încălzeşte încăperile, acesta va fi ales cu precădere, ori de câte ori este posibil. Dacă este necesar să se transporte căldura pe distanţe mari, atunci agentul termic primar va fi apa sau aburul, iar aerul va fi agentul secundar de transfer de căldură. Agentul termic optim în fiecare caz în parte trebuie ales după analiza atentă a necesarului de căldură din clădirea respectivă .

2.7. TERMENI NOI

mediu schimbător de căldură coeficient de transfer de căldură creşterea temperaturii

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

21

condiţii standard temperatura aerului sistem de încălzire cu apă caldă corp de încălzire condensat MATERIALE
condiţii standard temperatura aerului sistem de încălzire cu apă caldă corp de încălzire condensat MATERIALE

condiţii standard temperatura aerului sistem de încălzire cu apă caldă corp de încălzire condensat

de încălzire cu apă caldă corp de încălzire condensat MATERIALE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢIA CAZANELOR , ÎMBINĂRI
de încălzire cu apă caldă corp de încălzire condensat MATERIALE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢIA CAZANELOR , ÎMBINĂRI

MATERIALE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢIA CAZANELOR , ÎMBINĂRI etc.

3.1. MATERIALE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢIA CAZANELOR Materialele din care sunt realizate părţile componente ale cazanelor (suprafeţele de schimb de

căldură) în cele mai multe cazuri sunt oţelurile speciale. Aceste oţeluri speciale trebuie să fie foarte rezistente întrucât sunt supuse următoarelor solicitări:

a) solicitări mecanice, produse de presiunea interioară din ţevi sau tambur;

b) solicitări termice (tensiuni termice) produse de diferenţa de temperatură din elementele suprafeţelor de schimb de căldură;

c) solicitări variabile, ca urmare a variaţiei în timp şi spaţiu a solicitărilor mecanice şi termice, solicitări ce produc oboseala materialului şi care apar la funcţionarea în regim tranzitoriu:

porniri, opriri, variaţii ale parametrilor fluidului de lucru şi circulaţie defectuoasă (preferenţială) a fluidului de lucru.

d) solicitări chimice, produse prin coroziunea chimică si electrochimică fie de fluidul de lucru cu impurităţi (O 2 , H 2 , Cl, CO 2 ), fie de gazele de ardere prin coroziunea de înaltă temperatură (VO) sau prin coroziunea de joasa temperatura datorata lui SO 4 .

e) eroziunea materialului produsă de impactul acestuia cu particulele solide conţinute în gazele de ardere (funingine, zgură, etc.) OŢELURI FOLOSITE LA CONSTRUCŢIA INSTALAŢIILOR DE CAZANE DE ABUR SI APĂ CALDĂ

Suprafeţele de schimb de căldură din cazane sunt realizate de regulă din oţeluri de calităţi impuse în general de presiunea şi temperatura fluidului de lucru. Oţelurile folosite la cazane trebuie sa aibă:

– rezistenţă la tracţiune; – plasticitate mare;

– sudabilitate bună;

– să se comporte corespunzător la fluaj (limita tehnică de fluaj sau deformare de 1la 10 ore de funcţionare şi rezistenţa tehnică la fluaj, adică rezistenţa la rupere după 10 ore), să fie rezistente la coroziune şi ieftine. Tipuri de oţel folosite:

a) oţeluri carbon obişnuite (OL) STAS 500/1-68 şi 500/2-68 pentru tambure la presiunea de până la 8 bar şi temperatura de 120C;

b) oţeluri carbon de calitate şi slab aliate (OLC) STAS 7450-79, STAS 880-80 şi STAS 791- 80, folosite până la temperaturi de 550C;

c) oţeluri înalt aliate rezistente la coroziune şi refractare STAS 3583-80, folosite la

temperaturi de peste 550C. Tamburele se construiesc din oţeluri conform STAS 2883/3 –80, în opt mărci de calitate K1, K2

…….K8.

Ţevile pentru suprafeţele de schimb de căldură din cazane fabricate din oţel carbon sau aliat, se livrează conform STAS 3478-80 şi se alege în funcţie de temperatura de calcul şi de presiune. Calitatea oţelului trebuie să corespundă STAS 8184-80, iar lungimile de livrare corespund STAS 404-80 şi STAS 530-80.

OTELURI

Oţelurile reprezintă materialele principale folosite în prezent în construcţiile metalice sudate. Există multe posibilităţi de clasificare a oţelurilor, însă în legătură cu sudarea au importanţă următorii factori:

conţinutul de carbon şi suma impurităţilor solide (P - f - S) şi gazoase. înrăutăţirea proprietăţii de sudare are în vedere conţinutul de carbon, însă o anumită influenţă negativă o au şi elementele de aliere. Din acest punct de vedere se practică calculul carbonului echivalent (Ce), determinat după STAS 7194-79;

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

22

— proprietăţile mecanice ş i mai ales cele de tenacitate, manifestat e pregnant cu ocazia
— proprietăţile mecanice ş i mai ales cele de tenacitate, manifestat e pregnant cu ocazia
— proprietăţile mecanice ş i mai ales cele de tenacitate, manifestat e pregnant cu ocazia
— proprietăţile mecanice ş i mai ales cele de tenacitate, manifestat e pregnant cu ocazia

proprietăţile mecanice ş i mai ales cele de tenacitate, manifestat e pregnant cu ocazia

solicitărilor,

temperatura medi ului, natura construcţiei etc.;

structura constituenţilor

de formare, din care punct de vedere, ma i favorabilă este cea

ferito-perlitică, caracterizată chi mic prin carbon sub 0,25 %.

Clasificarea oţelurilor pentru sudură recomandate de I.I.S. are în vedere r rezistenţa mecanică la

diferite temperaturi

rupere între 35—70 daN/mm* după cum se arată în

şi valorile rezilienţei cu crestătura în V, la

tabelele

1,7 si

1,8

rezilienţei cu crestătura în V, la tabelele 1,7 si 1,8 În tabelul 1.9 sânt prezentat e

În tabelul 1.9 sânt prezentat e oţelurile perlitice cu conţinut minim de car bon. Structura acestor oţeluri este ferito-perlitică sa u perlito-feritică, în afara situaţiilor când l i se aplică tratamente termice sau termochimice.

S.C. CONFOR TUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

23

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 4
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 4
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 4
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 4
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 4

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

24

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 5
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 5
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 5
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 5
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 5

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

25

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 6
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 6
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 6
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 6
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 6

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

26

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 7
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 7
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 7
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 7
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2 7

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

27

Gradul de omogenizare al s tructurii şi forma constituenţilor influenţează mecanice, mai ales plasticitatea .
Gradul de omogenizare al s tructurii şi forma constituenţilor influenţează mecanice, mai ales plasticitatea .
Gradul de omogenizare al s tructurii şi forma constituenţilor influenţează mecanice, mai ales plasticitatea .
Gradul de omogenizare al s tructurii şi forma constituenţilor influenţează mecanice, mai ales plasticitatea .
Gradul de omogenizare al s tructurii şi forma constituenţilor influenţează mecanice, mai ales plasticitatea .

Gradul de omogenizare al s tructurii şi forma constituenţilor influenţează mecanice, mai ales plasticitatea . Acelaşi efect îl au reducerea impurităţilor

gaze. Tabelul 1.9 cuprinde în contin uare oţelurile perlitice cu conţinut mediu de ca rbon şi slab aliate. Datorita conţinutului de carb on şi a elementelor de aliere, această grupă p rezintă proprietăţi de rezistentă mai ridicate. Conţinutu l de carbon şi elementele de aliere, sânt dozat e în aşa fel, încât să nu influenţeze în rău proprieta tea de sudare. Structura acestor oţeluri est e ferito-perlitică sau perlito-feritică, în afara situaţiilo r când suferă tratamente termice.

caracterizate printr-o

înaltă stabilitate termică. Struct ura acestor oţeluri este în general perlitică. Acelaşi tabel mai cuprinde do uă grupe de oţeluri şi anume; oţeluri feritice şi ferito-martensitice,

pozitiv proprietăţile şi a conţinutului de

Alte oţeluri indicate în tabel

sânt cele perlitice aliate cu crom molibden,

caracterizate în special printr-un conţinut ridicat de crom şi oţelurile austenitic e ca o combinaţie în alierea cu crom şi nichel sau co nţinut ridicat de mangan.

practic necesităţilor, delimitând problemele c are se ridică pentru

Această grupare răspunde folosirea tehnologici de sudare.

După cum se observă, princi palele oţeluri elaborate în ţara noastră, destina te îmbinărilor sudate,

pot fi grupate astfel : oţeluri de

table pentru cazane, recipiente s ub presiune, butelii, construcţii navale, ţevi pe ntru cazane, oţeluri

turnate nealiate sau aliate.

uz general, oţeluri carbon de calitate, oţelu ri cu granulaţie fină,

CERINŢE ESENŢIALE DE SECUR ITATE PENTRU CAZANE

Observaţii preliminare

Cerinţele esenţiale de securitate

Cerinţele esenţiale de securitate su nt obligatorii pentru constructorii de cazane. Cer inţele esenţiale se aplică cazanelor atunci când sunt utiliza te în condiţii care sunt prevăzute, în mod re zonabil, de producător. Producătorul are obligaţia să efectu eze o analiză de risc în vederea identificării acel or riscuri care corespund

se aplică cazanelor care fac obiectul preze ntei prescripţii tehnice.

cazanelor, fiind obligat să proiec teze şi să construiască cazanele având în v edere această analiză. Cerinţele esenţiale trebuie să fie int erpretate şi aplicate astfel încât la momentul proi ectării şi fabricaţiei să se

ţină seama de nivelul tehnic şi de

asigurarea unui grad ridicat de prot ecţie privind sănătatea şi securitatea.

Cazanele pot fi construite conform

oricăror standarde elaborate sau însuşite de pro ducător cu condiţia de a

practica curentă, precum şi de aspectele tehn ice şi economice pentru

se demonstra respectarea cerinţelor esenţiale de către cazanul produs.

S.C. CONFOR TUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

28

Construirea cazanului prin utilizarea unor standarde armonizate care stau la baza prescripţiilor ISCIR pentru cazane
Construirea cazanului prin utilizarea unor standarde armonizate care stau la baza prescripţiilor ISCIR pentru cazane
Construirea cazanului prin utilizarea unor standarde armonizate care stau la baza prescripţiilor ISCIR pentru cazane
Construirea cazanului prin utilizarea unor standarde armonizate care stau la baza prescripţiilor ISCIR pentru cazane

Construirea cazanului prin utilizarea unor standarde armonizate care stau la baza prescripţiilor ISCIR pentru cazane de abur şi de apă fierbinte constituie certitudinea respectării acestor cerinţe esenţiale de securitate.

Generalităţi

Cazanele trebuie să fie proiectate, fabricate şi verificate şi, după caz, echipate şi instalate astfel încât să fie garantată securitatea acestora atunci când sunt puse în funcţiune în conformitate cu instrucţiunile producătorului sau în condiţii previzibile în mod rezonabil. La stabilirea soluţiilor cele mai adecvate, producătorul trebuie să aplice următoarele principii în ordinea indicată:

• să elimine sau să reducă pericolele, în măsura în care este posibil;

• să aplice măsuri adecvate de protecţie pentru pericolele care nu pot fi eliminate;

• dacă este cazul, să informeze utilizatorul cu privire la pericolele care au rămas şi să indice, dacă este

necesar, ca utilizatorul să ia măsuri speciale, adecvate pentru reducerea riscurilor la momentul instalării şi/sau utilizării. Dacă se cunoaşte sau poate fi previzibilă în mod clar posibilitatea unei utilizări necorespunzătoare, cazanele trebuie să fie astfel proiectate încât să se prevină un posibil pericol datorat utilizării necorespunzătoare sau, dacă nu este posibil, să existe un avertisment că echipamentele sub presiune nu trebuie să fie folosite în acest mod.

Proiectare

Generalităţi

Cazanele trebuie să fie proiectate corespunzător luând în considerare toţi factorii determinanţi pentru a se garanta că echipamentele sunt sigure pe toată durata lor de viaţă. La proiectare trebuie să fie utilizaţi coeficienţi de siguranţă corespunzători şi trebuie să se utilizeze metode de proiectare clare, despre care se ştie că includ marje de securitate adecvate pentru prevenirea tuturor tipurilor de avarii. Se vor prevedea mijloace adecvate de protecţie pentru a limita parametrii de funcţionare, cum sunt aportul de căldură, transferul de căldură şi, după caz, nivelul fluidului, astfel încât să se evite orice risc de supraîncălzire locală sau generală. Se vor prevedea, dacă este necesar, puncte de prelevare a probelor pentru a permite verificarea proprietăţilor fluidului, astfel încât să se evite riscurile datorate depunerilor şi/sau coroziunii. Vor exista prevederi adecvate pentru eliminarea riscului avariilor datorate depunerilor. Se vor prevedea posibilităţi de degajare în siguranţă a căldurii suplimentare după oprire. Se vor prevedea măsuri pentru prevenirea acumulărilor periculoase de amestecuri inflamabile de substanţe combustibile şi aer, precum şi pentru evitarea întoarcerii flăcării. Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât riscul exploziei să fie minim în cazul unui incendiu de origine externă. Condensul produs la pornire şi/sau în timpul funcţionării nu trebuie să afecteze siguranţa cazanelor. În cazul unei fluctuaţii de energie auxiliară în limite normale, cazanul trebuie să continue să funcţioneze în condiţii de siguranţă totală. O fluctuaţie anormală sau o întrerupere în alimentarea cu energie auxiliară ori restabilirea acestei alimentări nu trebuie să conducă la o situaţie periculoasă. Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât riscurile de origine electrică să fie prevenite. Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât defectarea unui dispozitiv de siguranţă, de control sau de reglare să nu constituie o sursă de pericol. Dacă un cazan este dotat cu dispozitive de siguranţă şi control, funcţionarea dispozitivelor de siguranţă nu trebuie să fie influenţată de funcţionarea dispozitivelor de control. Toate părţile cazanelor care sunt instalate şi reglate în faza de fabricaţie, şi care nu trebuie să fie manipulate de către utilizator sau instalator, trebuie să fie protejate corespunzător. Manetele şi alte dispozitive de comandă sau reglaj trebuie să fie marcate clar şi să aibă instrucţiuni corespunzătoare pentru a împiedica orice eroare de manevrare. Forma lor trebuie să fie astfel aleasă încât să excludă manevrarea accidentală. Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât viteza de degajare a gazelor arse să nu prezinte nici un risc. Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât degajările de gaze combustibile, care se produc în timpul aprinderii, la reaprindere şi după stingerea flăcării, să nu poată deveni o acumulare periculoasă de gaze combustibile.

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

29

Cazanele destinate a fi folosite în spaţii închise trebuie să fie dotate cu un dispozitiv
Cazanele destinate a fi folosite în spaţii închise trebuie să fie dotate cu un dispozitiv
Cazanele destinate a fi folosite în spaţii închise trebuie să fie dotate cu un dispozitiv
Cazanele destinate a fi folosite în spaţii închise trebuie să fie dotate cu un dispozitiv

Cazanele destinate a fi folosite în spaţii închise trebuie să fie dotate cu un dispozitiv special pentru a evita o acumulare periculoasă de gaze de ardere. Cazanele care nu sunt dotate cu astfel de dispozitive vor funcţiona numai în spaţii ventilate corespunzător. Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât, atunci când sunt folosite în mod normal aprinderea şi reaprinderea să se facă lin. Se va asigura interaprinderea . Cazanele trebuie să fie fabricate astfel încât, atunci când sunt folosite în mod normal, să fie asigurată stabilitatea flăcării şi produsele de ardere să nu conţină concentraţii neadmise de substanţe nocive. Cazanele trebuie să fie fabricate astfel încât, atunci când sunt folosite în mod normal, să nu aibă loc scăpări accidentale de produse de ardere. Cazanele conectate la un coş pentru evacuarea produselor de ardere trebuie să fie fabricate astfel încât, în condiţii de tiraj normal, să nu apară degajări de produse de combustie în cantităţi periculoase în camera în care este utilizat cazanul.

Cazanele trebuie să fie fabricate astfel încât să asigure utilizarea raţională a energiei, corespunzător nivelului tehnic al acestora şi luându-se în considerare aspectele legate de siguranţă. Părţile unui cazan, destinate să fie amplasate în apropierea podelei sau a altor suprafeţe, nu trebuie să atingă temperaturi care să prezinte un pericol pentru zona înconjurătoare. Temperatura butoanelor sau a manetelor nu trebuie să prezinte un pericol pentru utilizator. Temperatura suprafeţelor părţilor exterioare ale cazanelor, cu excepţia suprafeţelor sau părţilor care participă la transmiterea căldurii, nu trebuie să prezinte, în condiţii de funcţionare, pericol pentru utilizator. Materialele şi componentele folosite la fabricarea unui cazan, care ar putea să intre în contact cu alimentele sau cu apa folosită în scopuri sanitare, nu trebuie să afecteze calitatea acestora.

Proiectare pentru o rezistenţă adecvată Cazanele trebuie să fie proiectate pentru încărcări corespunzătoare destinaţiei acestora şi a altor condiţii de funcţionare previzibile în mod rezonabil. În mod special, următorii factori trebuie să fie luaţi în considerare:

a) presiunea internă/externă;

b) temperatura mediului ambiant şi temperatura de funcţionare;

c) presiunea statică şi masa conţinutului în condiţii de funcţionare şi încercare;

d) încărcări datorate condiţiilor de trafic, vântului sau cutremurelor;

e) forţe şi momente de reacţiune rezultate din elementele de susţinere, elementele de prindere, conducte

etc.; f) coroziune şi eroziune, oboseală etc.; Pentru diferite încărcări care pot să apară trebuie să fie luată în considerare posibilitatea apariţiei lor simultane. Pentru o rezistenţă adecvată, proiectarea trebuie să se bazeze pe o metodă de calcul conform prevederilor de la pct. 3.3.3, ca regulă generală, şi, dacă este necesar, suplimentată cu o metodă de proiectare prin experimentare, conform prevederilor de la pct. 3.3.4.

Metoda de calcul

a) Incinta sub presiune şi alte aspecte legate de încărcare

Pentru cazane eforturile admisibile trebuie să fie limitate luând în considerare toate posibilităţile de avarie previzibile în mod rezonabil, în condiţii de funcţionare. În acest scop se utilizează factori de securitate pentru

a elimina complet orice nesiguranţă care rezultă din fabricaţie, din condiţii reale de funcţionare, din eforturi, din modele de calcul şi din proprietăţile şi comportarea materialelor. Metodele de calcul trebuie să asigure o marjă de siguranţă suficientă. Cerinţele enunţate mai sus pot fi îndeplinite dacă se utilizează una dintre următoarele metode, după caz, dacă este necesar fie ca o completare, fie în combinaţie cu altă metodă:

- proiectare conform unor formule;

- proiectare pe baza analizei;

- proiectare pe baza unor metode din mecanica ruperii.

b) Rezistenţă

Pentru a stabili rezistenţa cazanului în cauză, trebuie efectuate calcule de proiectare adecvate. În mod special se aplică următoarele reguli:

• presiunile de calcul nu trebuie să fie mai mici decât presiunile maxim admisibile, şi trebuie luate în

considerare presiunile statice şi dinamice ale fluidului;

• temperaturile de calcul trebuie să ţină seama de limitele de siguranţă corespunzătoare;

• proiectarea trebuie să ţină seama în mod corespunzător de toate combinaţiile posibile de temperatură şi

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

30

presiune care pot să apară în condiţii previzibile de funcţionare ale cazanului de apă caldă;
presiune care pot să apară în condiţii previzibile de funcţionare ale cazanului de apă caldă;
presiune care pot să apară în condiţii previzibile de funcţionare ale cazanului de apă caldă;
presiune care pot să apară în condiţii previzibile de funcţionare ale cazanului de apă caldă;

presiune care pot să apară în condiţii previzibile de funcţionare ale cazanului de apă caldă;

• eforturile maxime şi concentratorii de eforturi trebuie menţinuţi în limite de siguranţă;

• calculul pentru incinta sub presiune trebuie să utilizeze valori corespunzător cu proprietăţile materialelor şi trebuie să utilizeze factori de securitate adecvaţi. Caracteristicile materialelor de care se ţine seama, după caz, cuprind:

- limita de curgere 0,2%, sau 1% din limita de întindere corespunzătoare temperaturii de calcul;

- rezistenţa la rupere;

- rezistenţa la fluaj, respectiv limita de curgere la fluaj;

- date referitoare la oboseală;

- modulul de elasticitate;

- capacitatea adecvată de deformare plastică;

- rezilienţa;

- rezistenţa la rupere.

• trebuie să fie aplicaţi coeficienţi de îmbinare adecvaţi cu caracteristicile materialelor care depind, de

exemplu, de tipul controlului nedistructiv, de proprietăţile materialelor îmbinate şi de condiţiile de funcţionare

avute în vedere;

Pentru îmbinări sudate coeficienţii de îmbinare nu pot depăşi următoarele valori:

- pentru cazanele care sunt supuse la încercări distructive şi nedistructive care confirmă că întreaga serie de îmbinări nu prezintă defecte importante: 1;

- pentru cazanele care sunt supuse la încercări nedistructive la intervale neregulate: 0,85;

- pentru cazanele care sunt supuse numai examinării vizuale, fără a se efectua alte încercări nedistructive:

0,7,

Dacă este necesar trebuie avute în vedere totodată şi tipul eforturilor precum şi proprietăţile mecanice şi tehnologice ale îmbinărilor.

• proiectarea trebuie să ia în considerare toate tipurile posibile de uzură, previzibile în mod rezonabil cum

sunt coroziunea, fluajul şi oboseala, în funcţie de destinaţia cazanului de apă caldă, în instrucţiunile de funcţionare a cazanului de apă caldă prevăzute la pct. 3.20 trebuie acordată o atenţie deosebită

caracteristicilor speciale de proiectare, care sunt reprezentative pentru durata de viaţă a cazanului de apă caldă, ca de exemplu:

- pentru fluaj: numărul de ore de funcţionare la temperaturile specificate, stabilit prin proiect;

- pentru oboseală: numărul de cicluri la nivelurile de eforturi specificate, stabilit prin proiect; - pentru coroziune: adaosul de coroziune stabilit prin proiect.

c) Stabilitate

Atunci când grosimea calculată nu permite o stabilitate structurală adecvată, trebuie să fie luate măsurile necesare pentru remedierea situaţiei având în vedere pericolele din timpul transportului şi manipulării.

3.3.4. Metoda de proiectare prin experimentare Proiectul unui cazan poate fi validat, total sau parţial, utilizând un program de încercări care se efectuează pe un model experimental al echipamentului sub presiune sau al categoriei de echipamente. Programul de încercări trebuie să fie definit în mod clar înaintea efectuării încercărilor şi avizat de ISCIR- INSPECT pentru modulul de evaluare a proiectării. Programul de încercări trebuie să cuprindă condiţiile de încercare, precum şi criteriile de acceptare şi de respingere. Valorile actuale ale dimensiunilor esenţiale şi caracteristicile materialelor utilizate pentru echipamentul sub presiune se măsoară înaintea efectuării încercărilor. În timpul încercărilor trebuie să poată fi observate toate zonele critice ale echipamentului sub presiune cu ajutorul unor instrumente adecvate, care să permită măsurarea, cu precizia necesară, a deformărilor şi tensiunilor.

Programul de încercări trebuie să cuprindă următoarele:

a) o încercare de rezistenţă la presiune, prin care se verifică faptul că la o presiune cu o limită de siguranţă stabilită funcţie de presiunea maximă admisibilă, echipamentul nu prezintă scurgeri sau deformaţii semnificative care depăşesc o valoare limită stabilită. Presiunea de încercare trebuie să fie stabilită ţinând seama de diferenţa dintre valorile mărimilor geometrice şi ale caracteristicilor de material măsurate în condiţii de încercare şi valorile utilizate la proiectare. De asemenea, trebuie să se ţină seama de diferenţele dintre temperaturile de încercare şi temperaturile de proiectare.

b) acolo unde există pericol de fluaj sau de oboseală, încercări adecvate stabilite funcţie de condiţiile de

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

31

funcţionare a echipamentului, ca de exemplu durata de menţinere la temperaturile specificate, numărul de cicluri
funcţionare a echipamentului, ca de exemplu durata de menţinere la temperaturile specificate, numărul de cicluri
funcţionare a echipamentului, ca de exemplu durata de menţinere la temperaturile specificate, numărul de cicluri
funcţionare a echipamentului, ca de exemplu durata de menţinere la temperaturile specificate, numărul de cicluri

funcţionare a echipamentului, ca de exemplu durata de menţinere la temperaturile specificate, numărul de cicluri la nivelurile de eforturi specificate;

c) atunci când este necesar, încercări suplimentare privind alţi factori conform prevederilor de la pct. 3.7 şi 3.8, cum ar fi coroziunea sau deteriorări din exterior.

CERINŢE TEHNICE PRIVIND OMOLOGAREA PROCEDURILOR DE SUDARE FOLOSITE FENTPU EXECUTAREA LUCRURILOR LA INSTALAŢIILE MECANICE SUB PRESIUNE ŞI LA INSTALAŢIILE DE RIDICAT

Condiţii pentru sudare

Pregătirea şi sudarea probelor se efectuează în conformitate cu WPS şi în condiţiile generale de sudare din producţie. In anexa F se indică un model pentru WPS. La elaborarea WPS se aplică următoarele principii:

a) omologarea se efectuează cu procedeul care se utilizează în producţie;

b) metalele de adaos trebuie să fie compatibile cu materialul de bază, procedeul şi poziţia de sudare;

c) prelucrarea marginilor tablelor şi/sau ţevilor pentru probă trebuie să fie aceeaşi sau asemănătoare

cu cea din producţie;

d) dimensiunile probei să fie cele specificate în tabelele şi figurile din prezenta prescripţie tehnică (a

se vedea tabelele 3 şi 4 şi figurile 1 până la 5).

e) echipamentul de sudare trebuie să fie similar cu cel din producţie;

f) sudarea trebuie efectuată în poziţiile şi la unghiurile racordurilor utilizate în producţie (a se vedea

anexa E);

g) combinaţia dintre metalul de bază, metalul de adaos şi materialele auxiliare trebuie să corespundă

cu condiţiile utilizate în producţie;

h) sudura trebuie acceptată conform capitolului 6;

i) proba trebuie marcată;

j) în cazul în care îmbinările sudate ale produsului urmează să sufere, ulterior sudării, prelucrări

(deformări, tratamente termice) care pot produce modificări structurale sau a caracteristicilor de rezistenţă,

probele sudate executate în vederea omologării vor fi supuse, după sudare, aceloraşi prelucrări; condiţiile respective vor fi prevăzute în WPS de către unitatea de montaj sau reparatoare.

Metode de verificare şi criterii de acceptare Examinarea vizuală se efectuează în starea în care probele se află după sudare. Toate probele se examinează nedistructiv (END) şi distructiv în conformitate cu condiţiile din tabelul 7, după efectuarea oricărui tratament termic după sudare. Îmbinările sudate vor fi examinate vizual conform EN 970:1999, utilizând în acest scop aparate optice de mărit obişnuite (lupe, microscoape, etc.) fără să se constate defecte peste limitele admise de prescripţiile tehnice, colecţia ISCIR, care reglementează montarea, asamblarea sau repararea instalaţiilor sub presiune şi de ridicat pentru care se face omologarea procedurii de sudare. Verificarea dimensională a îmbinării sudate se va efectua conform SR EN ISO 13920:98 şi SR EN 25817:1993, clasa de toleranţă B dacă nu se prescrie altfel în specificaţia procesului de sudare stabilită de unitatea de montaj sau reparatoare. Probele găsite corespunzător din punct de vedere al examinării vizuale vor fi supuse încercărilor conform prevederilor tabelului 7. Toate probele se examinează nedistructiv după efectuarea oricărui tratament termic după sudare, şi înainte de prelevarea epruvetelor. Examinările cu radiaţii penetrante ale îmbinărilor sudate se vor efectua în conformitate cu prescripţiile tehnice CR 13, colecţia ISCIR. Examinările cu ultrasunete ale îmbinărilor sudate se vor efectua în conformitate cu prescripţiile tehnice CR 4 pentru îmbinări sudate cap la cap şi pentru îmbinări sudate la colţ, colecţia ISCIR sau proceduri specifice, avizate ISCIR. Examinările cu lichide penetrante ale îmbinărilor sudate se vor efectua în conformitate cu prescripţiile tehnice CR 6, colecţia ISCIR. Examinările cu pulberi magnetice ale îmbinărilor sudate se vor efectua în conformitate cu prescripţiile tehnice CR 8, colecţia ISCIR.

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

32

Tabel : Examinarea şi încercarea probelor Probă   Tipul încercării   Volumul încercării Nota
Tabel : Examinarea şi încercarea probelor Probă   Tipul încercării   Volumul încercării Nota

Tabel : Examinarea şi încercarea probelor

Tabel : Examinarea şi încercarea probelor Probă   Tipul încercării   Volumul încercării Nota
Tabel : Examinarea şi încercarea probelor Probă   Tipul încercării   Volumul încercării Nota

Probă

 

Tipul încercării

 

Volumul încercării

Nota

 

Examinarea vizuală

 

100%

-

Îmbinarea

Examinarea suprafeţei

 

100%

1

cu

sudură

Examinarea

cu

radiaţii

penetrante

sau

cu

100%

-

cap la

cap

ultrasunete

la figurile 1 şi 2

Încercarea la tracţiune transversală

 

2

epruvete

-

Încercarea la îndoire transversală

 

4

epruvete

2

 

Încercarea la încovoiere prin şoc

 

2

seturi (6 epruvete)

6

Încercarea de duritate

 

1

epruvetă

3

Examinare macroscopică

   

-

Examinare microscopică

 

1

epruvetă

-

 

Examinarea vizuală

 

100%

-

Îmbinarea

Examinarea suprafeţei

 

100%

1

în

T

cu

Examinarea cu ultrasunete

 

100%

4

pătrundere completă (S) figura 3

Încercare de duritate

 

2

epruvete

3

Examinare macroscopică

 

2

epruvete

-

 

Examinare vizuală

 

100%

-

Îmbinarea

Examinarea suprafeţei

 

100%

-

cu

sudură

Încercarea tehnologică de rupere

 

1 probă

-

în

colţ

la

Încercare de duritate

 

1 probă

3

table

,

Examinarea macroscopică

 

2 epruvete

-

figura 5

Îmbinarea

Examinare vizuală

 

100%

-

cu

sudură

Examinarea suprafeţei

 

100%

1

de

racord

Examinarea cu ultrasunete

 

100%

4 şi 7

(5), figura

Încercare de duritate

 

4

epruvete

3

4

sau alte

Examinarea macroscopică

 

4

epruvete

-

tipuri

 

Examinarea microscopică

   

Încercări mecanice Generalităţi Încercările mecanice, cu excepţia celor de duritate şi a examinărilor micro şi macroscopice, se efectuează în prezenţa inspectorului ISCIR-INSPECT IT şi a responsabilului tehnic cu sudura (RTS). Atât materialele de bază (table sau ţevi) destinate executării probelor pentru omologare cât şi fiecare epruvetă în parte, vor trebui marcate prin poansonare de către inspectorul ISCIR-INSPECT IT. 6.6.2. Încercarea la tracţiune transversală încercarea la tracţiune a îmbinării sudate se va executa pe epruvete având forma şi dimensiunile

conform SR EN 895:1 997, funcţie de felul metalelor de bază utilizate (table, ţevi şi dimensiunile (grosime, diametru) acestora, astfel:

a) epruvete plate, cu porţiune calibrată;

b) epruvete fâşii, cu porţiune calibrată, în cazul ţevilor.

De asemenea, în cazul ţevilor cu diametrul exterior mai mic sau egal cu 51 mm, epruvetele fâşii cu secţiune calibrată pot fi înlocuite cu epruvete tronson tubulare, fără porţiune calibrată. Încercarea la tracţiune se efectuează pe 2 epruvete prelevate transversal. Se va îndepărta supraînălţarea sudurii pe ambele feţe, pentru a se obţine o epruvetă cu grosime egală. În cazul ţevilor cu diametrul exterior > 50 mm, trebuie să se îndepărteze supraînălţarea sudurii pe ambele feţe, pentru a se obţine o epruvetă cu grosimea egală cu cea a peretelui ţevii. În cazul ţevilor cu diametrul exterior <= 50 mm şi când se utilizează ţevi cu pereţi subţiri cu diametru mic, supraînălţarea sudurii poate fi lăsată neprelucrată pe suprafaţa interioară a ţevii. Epruvetele pentru încercarea la tracţiune vor avea grosimea egală cu a materialului de bază al probei sudate; în cazul când aceasta nu este posibil datorită capacităţii maşinii de încercare pentru grosimi mai mari de 30 mm se poate preleva, din secţiunea respectivă, un set de epruvete de grosimi aproximativ egale,

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

33

conform SR EN 395:1997, astfel încât să se acopere întreaga secţiune, încercarea unui set de
conform SR EN 395:1997, astfel încât să se acopere întreaga secţiune, încercarea unui set de
conform SR EN 395:1997, astfel încât să se acopere întreaga secţiune, încercarea unui set de
conform SR EN 395:1997, astfel încât să se acopere întreaga secţiune, încercarea unui set de

conform SR EN 395:1997, astfel încât să se acopere întreaga secţiune, încercarea unui set de epruvete constituind o singură încercare în condiţiile prevăzute în tabelul 7. Încercarea la tracţiune se va executa în conformitate cu prevederile SR EN 895:1997 şi este admisă dacă pe fiecare epruvetă încercată se obţin, după caz, următoarele rezultate:

a) rezistenţa la rupere a îmbinării sudate este egală sau mai mare decât rezistenţa minimă la tracţiune

a materialului de bază prevăzută în norma de produs;

b) rezistenţa la rupere a îmbinării sudate este egală sau mai mare decât rezistenţa minimă la tracţiune

prevăzută prin norma de produs a celui mai slab dintre materiale le de bază, în cazul în care se folosesc la

executarea probei sudate în vederea omologării materiale de bază care au rezistenţă la tracţiune diferite.

Încercarea la îndoire Încercarea la îndoire a îmbinărilor sudate se va executa pe epruvete având forma şi dimensiunile conform SR EN 910:1997, grosimea acestora fiind egală cu a materialului de bază utilizat la realizarea probei sudate. Încercarea la îndoire se efectuează pe 4 epruvete prelevate transversal; se încearcă 2 epruvete cu rădăcina supusă la întindere şi 2 epruvete cu rădăcina supusă la comprimare. Pentru grosimi de tablă >= 12 mm, încercarea la îndoire transversală se poate înlocui cu 4 încercări la îndoire transversală laterală. În cazul îmbinărilor din metale diferite sau eterogene, cu sudură cap la cap la table, în locul epruvetei pentru încercare la îndoire transversală se poate utiliza o epruvetă pentru încercarea la îndoire longitudinală. Încercarea la îndoire seva executa conform SR EN 910:1997, prin îndoire liberă sau îndoire ghidată în matriţe; diametrul dornului sau a rolei de îndoire trebuie să fie 3t iar unghiul de îndoire 180-, cu excepţia cazurilor când ductibilitatea scăzută (norma de material) a metalului de bază sau de adaos impune alte limitări. Epruvetele pentru încercarea la îndoire vor fi considerate admise dacă nu vor avea defecte deschise depăşind 3 mm măsurate în orice direcţie pe suprafaţa convexă a epruvetei după îndoire. Defectele care apar la colţurile epruvetei în timpul încercării nu vor fi luate în consideraţie. Încercarea la încovoiere prin şoc Încercarea la încovoiere prin şoc a îmbinărilor sudate se va executa pe câte un set de 3 epruvete, cu crestătura în V, practicată în sudură pe axa transversală a acestuia şi în zona influenţată termic (ZIT), conform SR EN 875:1997. Încercarea la încovoiere prin şoc se va executa obligatoriu pentru grosimi ale metalului de bază de minim 6 mm pentru table şi minim 12 mm pentru ţevi. Se utilizează epruvete Charpy cu crestătură în V prelevate la 1 mm până la 2 mm sub suprafaţa exterioară a metalului de bază şi transversal pe sudură. Crestătura se execută perpendicular pe suprafaţa exterioară a sudurii. În ZIT crestătura trebuie să fie la 1 mm până la 2 mm faţă de linia de topire iar în sudură crestătura trebuie să fie pe axa sudurii. Pentru grosimi mai mari de 40 mm trebuie să fie prelevate 2 seturi suplimentare unul în sudură şi unul în ZIT, situate la rădăcină. Pentru îmbinări din metale diferite se efectuează încercări la încovoiere prin şoc pe epruvete prelevate din fiecare ZIT în fiecare metal de bază. În cazul în care producătorul materialului de bază nu garantează prin norma de produs valoarea energiei de rupere KV sau a rezilienţei KCV ci numai valoarea KCU, se execută încercările pe epruvete cu crestătura în U. Încercarea la încovoiere prin şoc se va executa la temperatura cea mai scăzută prevăzută prin norma de produs pentru materialul de bază; dacă încercările se execută şi pentru alte temperaturi intermediare, numărul de epruvete prevăzute se măreşte corespunzător, astfel încât pentru fiecare temperatură să fie încercat cate un set de 3 epruvete cu crestătură în sudură şi în zona influenţată termic, în specificaţia procesului de sudare precizându-se temperaturile la care urmează a fi executate încercările şi rezultatele admise. în cazul în care încercările la încovoiere prin şoc se execută la temperatură mai ridicată decât cea mai scăzută temperatură prevăzută prin norma de produs pentru materialul de bază (de exemplu: încercările se execută la -20 C faţă de -40 C prevăzută în norma de produs pentru materialul de bază), atunci omologarea procedurii de sudare este limitată, făcându-se în acest sens precizările necesare în specificaţia procedurii de sudare de către unitatea constructoare, de montaj sau reparatoare, şi în fişa de omologare a procedurii de sudare. Încercarea la încovoiere prin şoc este corespunzătoare dacă se obţin rezultatele minime prevăzute prin norma de produs pentru materialul de bază în aceleaşi condiţii de încercare (acelaşi tip de epruvetă, aceeaşi temperatură de încercare).

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

34

Încercarea tehnologică de rupere a îmbinărilor sudate în colţ la table Încercarea tehnologică de rupere
Încercarea tehnologică de rupere a îmbinărilor sudate în colţ la table Încercarea tehnologică de rupere
Încercarea tehnologică de rupere a îmbinărilor sudate în colţ la table Încercarea tehnologică de rupere
Încercarea tehnologică de rupere a îmbinărilor sudate în colţ la table Încercarea tehnologică de rupere

Încercarea tehnologică de rupere a îmbinărilor sudate în colţ la table Încercarea tehnologică de rupere a îmbinărilor sudate în colţ se execută pe epruvete prelevate conform STAS 5976/1-82. încercarea se consideră admisă dacă la rădăcină nu se constată lipsă de topire, iar suma lungimilor incluziunilor de zgură sau a porilor nu depăşeşte 50 mm.

Încercarea tehnologică de aplatizare Încercarea tehnologică de aplatizare se execută pe epruvete prelevate din ţevi cu diametrul mai mic de 51 mm conform STAS 5540/6-77. Încercarea se consideră admisă dacă epruvetă sudată nu este aplatizată la valoarea prescrisă prin norma de produs a materialului de bază, fără apariţia fisurilor şi suprafaţa cordonului de sudură. Analiza macroscopică şi microscopică Analiza macroscopică şi microscopică se execută pe probe conform SR EN 1321:2000, în condiţiile tabelului 7. Proba pentru examinarea macroscopică se prelucrează şi se atacă chimic pe o suprafaţă, pentru a se observa clar linia de topire, ZIT şi aşezarea trecerilor la sudarea multistrat.

Examinarea macroscopică trebuie să includă şi metalul de bază neinfluenţat termic. Proba se consideră admisă dacă:

a) La analiza macroscopică a îmbinărilor sudate cap la cap şi a îmbinărilor de racord nu se constată lipsă de pătrundere sau de topire şi fisuri, precum şi alte defecte (incluziuni de gaze sau zgură) cu dimensiuni peste limitele prevăzute de prescripţiile tehnice - colecţia ISCIR, pentru instalaţiile la care se va utiliza procedeul de sudare supus omologării. b) La analiza macroscopică a îmbinărilor sudate în colţ nu se constată lipsă de topire sau fisuri; de asemenea concavitatea sau convexitatea cusăturii să nu fie mai mare de 1,5 mm iar diferenţa între dimensiunile catetelor sudurii să nu depăşească 1,5 mm. Buletinul de analiză macroscopică va conţine 1 fotografie pentru fiecare probă cerută. c) La analiza microscopică a îmbinărilor sudate cap la cap şi de racord să nu apară neomogenităţi sau structuri care reduc proprietăţile plastice ale sudurii. Buletinul de analiză microscopică va conţine 3 fotografii (MB+ZIT+sudură) pentru fiecare probă cerută. Încercarea de duritate încercarea de duritate se va executa conform SR EN 1043/1:1997 sau STAS 5976/1-82. Se va utiliza metoda Vickers HV 10. Amprentele se fac în sudură, în cele două ZIT şi în metalul de bază cu scopul de a măsura şi înregistra domeniul valorilor din îmbinarea sudată. Aceasta va include şiruri de amprente dintre care unul trebuie să se afle la maximum 2 mm sub suprafaţă. Pentru fiecare şir de amprente trebuie să existe minimum 3 urme individuale în fiecare parte a sudurii, în cele 2 ZIT şi în cele 2 părţi ale metalului de bază. Prima amprentă din ZIT se plasează cât mai aproape de linia de topire. Valoarea maximă nu va depăşi 350 HV10 cu excepţia acelor materiale de bază care prin norma de produs au valori mai mari; diferenţa de duritate dintre materialul de bază, zona influenţată termic sau materialul depus nu trebuie să depăşească:

-100 unităţi pentru oţeluri carbon sau slab aliate; -150 unităţi pentru oţeluri aliate. În cazuri speciale, cu acordul ISCIR, se admit şi durităţi mai mari. În cazul în care îmbinarea sudată se execută între două materiale de bază din grupe diferite, interpretarea valorilor durităţii se va face conform valorilor din diagrama durităţii, pentru fiecare material de bază cu zonele specifice ce le determină în cadrul îmbinării respective

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

35

DE REŢINUT ! PRINCIPALELE SEMNE CONVENŢIONALE UTILIZATE PENTRU SCHEMELE TERMOMECANICE ÎN TERMOENERGETICĂ. - cazan de
DE REŢINUT ! PRINCIPALELE SEMNE CONVENŢIONALE UTILIZATE PENTRU SCHEMELE TERMOMECANICE ÎN TERMOENERGETICĂ. - cazan de
DE REŢINUT ! PRINCIPALELE SEMNE CONVENŢIONALE UTILIZATE PENTRU SCHEMELE TERMOMECANICE ÎN TERMOENERGETICĂ. - cazan de
DE REŢINUT ! PRINCIPALELE SEMNE CONVENŢIONALE UTILIZATE PENTRU SCHEMELE TERMOMECANICE ÎN TERMOENERGETICĂ. - cazan de

DE REŢINUT !

DE REŢINUT !

PRINCIPALELE SEMNE CONVENŢIONALE UTILIZATE PENTRU SCHEMELE TERMOMECANICE ÎN TERMOENERGETICĂ.

PENTRU SCHEMELE TERMOMECANICE ÎN TERMOENERGETICĂ. - cazan de abur; - conductă de abur; - condensate sau
PENTRU SCHEMELE TERMOMECANICE ÎN TERMOENERGETICĂ. - cazan de abur; - conductă de abur; - condensate sau

- cazan de abur;

- conductă de abur;

- condensate sau apă tratată

- încrucişare de conducte fără legătură;

- ramificaţie de conducte;

- filtru pentru epurarea apei

- turbină cu abur;

- cazan de apă fierbinte;

- preîncălzitor de suprafaţă;

- preîncălzitor de amestec;

- separator (filtru de impurităţi);

- condensator abur;

- rezervor închis fără presiune;

- rezervor închis cu saltea de abur;

- rezervor deschis;

- rezervor cu preaplin;

- rezervor sub presiune

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

36

- degazor termic; - ejector; - pompă; - electropompă; - robinet cu sertar; - electroventil
- degazor termic; - ejector; - pompă; - electropompă; - robinet cu sertar; - electroventil
- degazor termic; - ejector; - pompă; - electropompă; - robinet cu sertar; - electroventil
- degazor termic; - ejector; - pompă; - electropompă; - robinet cu sertar; - electroventil

- degazor termic;

- ejector;

- pompă;

- electropompă;

- robinet cu sertar;

- electroventil ;

- electropompă; - robinet cu sertar; - electroventil ; - ventil cu acţionare pneumatică; - clapet

- ventil cu acţionare pneumatică;

- clapet de reţinere;

- diafragmă măsură debit;

- oală de condens;

- supapă de siguranţă;

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

37

ÎMBINĂRI TAIEREA, FILETAREA, IMBINAREA CU FILET ŞI PRIN SUDURĂ 1. TAIEREA Tevile sint livrate din

ÎMBINĂRI

ÎMBINĂRI TAIEREA, FILETAREA, IMBINAREA CU FILET ŞI PRIN SUDURĂ 1. TAIEREA Tevile sint livrate din fabrica,
ÎMBINĂRI TAIEREA, FILETAREA, IMBINAREA CU FILET ŞI PRIN SUDURĂ 1. TAIEREA Tevile sint livrate din fabrica,
ÎMBINĂRI TAIEREA, FILETAREA, IMBINAREA CU FILET ŞI PRIN SUDURĂ 1. TAIEREA Tevile sint livrate din fabrica,

TAIEREA, FILETAREA, IMBINAREA CU FILET ŞI PRIN SUDURĂ 1. TAIEREA

Tevile sint livrate din fabrica, avand lungimi intre 3 si 5 m. Deoarece lungimea tevilor folosite in instalatii este diferita de lungimea de livrare, este necesara taierea acestora la dimensiunea de montaj. In atelierul central al intreprinderii, tevile se taie mecanizat iar pe santier, manual sau mecanizat. Taierea mecanica a tevilor se executa cu urmatoarele tipuri de masini:

— masini cu disc taietor cu viteza de rotate mare. Taierea se realizeuza cu ajutorul unui disc taietor actionat de muncitorul care efectueaza operatia de taiere, teava este fixala pe un postament. Aceste masini se folosesc pentru taierea tevilor cu diametrul pina la 3/4"; — ferastraie mecanice cu panza Ferastraul are o miscare de du-te vino si este actionat prin motor electric teava este fixa. Se folosesc pentru taierea tevilor cu diametrul pina la 4" si a profilurilor metalice; — masini cu cutit fix; aceste masini sunt construite pe principiul strungului, piesa de taiat se roteste, in timp ce cutitul are o pozitie fixa, inaintind pe masura ce se realizeaza taierea. Taierea manuala se realizeaza cu ajutorul ferastraului pentru metale. Este o taiere prin aschiere, realizata prin o pinza de fcrastrau din otel special, fixata intr-un cadru metalic. Utilizarea ferastraului manual este indicata numai in cazul taierii unui numar redus de tevi si pentru diametre pina la 60 mm.

unui numar redus de tevi si pentru diametre pina la 60 mm. Opertiile de prelucrare manuala

Opertiile de prelucrare manuala a tevilor pe santier se efectueaza pe un banc de lucuru sau pe o masa de lucru solida si stabila, cu marginile protejate cu otel cornier de 40x40x4 mm si cu blatul de scandura de brad 4 cm grosime Lungimea mesei este de 1000—1660 ,latimea de 800 - 1000 mm si inaltimea de 800 - 9000 mm. Bancul este prevazut cu sertare pentru scule, piese mici, materiale de etansare etc. Pe el se mai gasesc fixate, cu buloane. menghine, dispozitive care au rolul de a fixa, prin stringere intre falci fara a le deforma, tevile sau piesele ce urmeaza a fi prelucrate. Principalele tipuri de menghine utilizate pe şantier sunt:

- menghina paralela, la care una din fălci se deplasează, fălcile rămânând tot timpul paralele una faţă de cealaltă;

- menghina cu picior sau articulată, care are o falca fixa si una mobilă în jurul unui ax. Se execută din oţel

forjat,ceea ce permite şi efectuarea de operaţii de batere cu ciocanul, spre deosebire de celelalte tipuri de

menghine, care se execută din fontă, la care nu sunt permise astfel de operaţii

- menghina pentru ţevi, care se fabrică în două mărimi — pentru ţevi până la 2" şi pentru ţevi pana la 4".

Bancul de lucru se aşează astfel încât să fie bine luminat în timpul lucrului atât de lumina naturală cât şi de iluminatul artificial. Pentru unele prelucrări simple de ţevi chiar la locul de montaj se foloseşte menghina Pionier, care este montată pe un trepied, are o greutate: mică şi se transportă uşor de un singur om. Pentru mărirea stabilităţii ei în timpul lucrului trepiedul are o platformă pe care sta muncitorul care lucrează la menghina.

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

38

Pentru lucrări mici, pe şantier se mai folosesc bancurile de lucru mobile, prevăzute cu o
Pentru lucrări mici, pe şantier se mai folosesc bancurile de lucru mobile, prevăzute cu o
Pentru lucrări mici, pe şantier se mai folosesc bancurile de lucru mobile, prevăzute cu o
Pentru lucrări mici, pe şantier se mai folosesc bancurile de lucru mobile, prevăzute cu o
Pentru lucrări mici, pe şantier se mai folosesc bancurile de lucru mobile, prevăzute cu o

Pentru lucrări mici, pe şantier se mai folosesc bancurile de lucru mobile, prevăzute cu o menghină paralelă şi cu sertare pentru scule. Tăierea manuală cu ajutorul ferăstrăului pentru metale se realizează astfel: înainte de începerea operaţiei de tăiere se prinde pânza de ferăstrău in ramă; pânza nu trebuie întinsă prea puternic şi nici lăsată prea slab întinsă, deoarece şi într-un caz şi în altul există pericolul de a se rupe la prima forţare. în timpul tăierii, ţeava se fixează în menghină în aşa fel incit linia de tăiere să fie cât mai apropiată de fălcile menghinei;.dacă ţeava se fixează astfel, ea nu vibrează în timpul tăierii, pânza de ferăstrău nu se poate rupe, şi se obţine o linie de tăiere dreaptă. Pe linia trasată pentru tăiere se execută un mic şanţ cu o pilă triunghiulară; în acest şanţ se aşează pânza de ferăstrău. Ferăstrăul se prinde de minerul de lemn cu mina dreaptă, astfel încât degetul mare să se afle deasupra, iar celelalte patru degete să susţină minerul de lemn în partea inferioara. Mana stingă se prinde de cadru.

lemn în partea inferioara. Mana stingă se prinde de cadru. Tăierea se efectuează prin mişcări line

Tăierea se efectuează prin mişcări line înainte şi înapoi. Mişcarea activă (de tăiere) este cea înainte, când se apasă pe ferăstrău. la început, ferăstrăul se ţine în poziţie orizontală şi, pe măsură ce se înaintează cu tăierea, sa înclină uşor. La ţevile cu dimensiuni mai mari, tăierea se execută până la o adâncime la care operaţia începe sa fie incomodă. în această situaţie, ţeava se desface din menghina, se roteşte cu 40—90 grade spre partea opusă muncitorului, se prinde din nou în menghină şi se reia tăierea, Spre sfârşitul operaţiei trebuie o atenţie deosebită, ca ţeava să nu se rupă din tăietură; de aceea trebuie susţinută fie de un dispozitiv special, fie de un ajutor, După taiere, țevile prezintă bavuri care trebuie curăţate manual cu o pila semirotunda sau plată ori cu ajutorul unei freze

FILETAREA

Filetul este un şanţ tăiat pe suprafaţa exterioară sau interioară a ţevilor, pentru a permite înşurubarea unei alte piese care are tăiat același şanţ pe suprafaţa interioară sau pe cea exterioară. Operaţia de tăiere a filetului se numeşte filetare. Diferitele feluri de filete se deosebesc intre ele prin: pas, înălţime, profil şi după cum sunt tăiate (dreapta sau stânga). Pasul filetului este distanta măsurată pe generatoare între două spire. Profilul filetului poate fi: triunghiular, dreptunghiular, trapezoidal, rotund.

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

39

triunghiular (Whitworth), cu unghiul la vârf de 55° (fig. 1.12.) Dimensiunea lui nominală se exprimă
triunghiular (Whitworth), cu unghiul la vârf de 55° (fig. 1.12.) Dimensiunea lui nominală se exprimă
triunghiular (Whitworth), cu unghiul la vârf de 55° (fig. 1.12.) Dimensiunea lui nominală se exprimă
triunghiular (Whitworth), cu unghiul la vârf de 55° (fig. 1.12.) Dimensiunea lui nominală se exprimă

triunghiular (Whitworth), cu unghiul la vârf de 55° (fig. 1.12.)

Dimensiunea lui nominală se exprimă în ţoii şi litera G (G 1 1/4"). In construcţiile metalice se folosesc ţevi cu filet metric, notat cu M. Dimensiunile caracteristice sunt date în milimetri, unghiul la vârf este de 60°. Filetul

Whitworth are pasul si adâncimea mai mica decât la cel metric, astfel ca nu produce slăbirea peretelui ţevii, iar profilul lui fiind mai ascuţit asigură o etanşare mai bună.

In instalaţii se

folosesc ţevi cu filetul

mai bună. In instalaţii se folosesc ţevi cu filetul La ţevile de oţel, filetul poate fi
mai bună. In instalaţii se folosesc ţevi cu filetul La ţevile de oţel, filetul poate fi

La ţevile de oţel, filetul poate fi cilindric sau conic. Filetul cilindric are acelaşi diametru pe toată

lungimea filetată, cu excepţia ultimelor două spire - porţiunea de degajare a filetului. Mufele şi celelalte fitinguri au totdeauna filet cilindric. Filetul conic are diametrul exterior variabil - mai mic la început şi mai mare la sfârșitul filetului. Conicitatea normala este de 1/16 (6,25%). Filetul conic realizează o îmbinare filetată mai etanşă, însă necesita prelucrare mai exacta si mai îngrijită. Lungimea totală l a filetului conic se compune din: lungimea l 2 , pe care fitingul se înşurubează cu mana pana la cel puţin jumătate sau pana la cel mult trei sferturi din lungimea filetului fitingului, l t porţiunea de înşurubare forţată şi f porţiunea de degajare a filetului Filetarea se poate efectua manual cu ajutorul clupelor, în cazul filetelor exterioare, şi cu ajutorul burghielor de filetare (tarozilor), in cazul filetelor interioare, sau mecanizat cu maşini de filetat ţevi de mare productivitate. Clupele sunt dispozitive folosite pe şantier pentru tăierea rapidă şi corectă a filetelor exterioare la ţevi. Aceste dispozitive pot fi uşor şi repede reglate atât pentru diferite diametre cât şi pentru tăiere de filet pe dreapta sau stânga. Se produc trei tipuri de clupe:

- Clupe cu bacuri fixe

- Clupe reglabile cu un singur mâner si cu mecanism cu clichet - Clupe reglabile cu două sau patru minere

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

40

Clupa cu bacuri fixe este cel mai simplu dispozitiv, care este alcătuit din corpul propriu-zis
Clupa cu bacuri fixe este cel mai simplu dispozitiv, care este alcătuit din corpul propriu-zis
Clupa cu bacuri fixe este cel mai simplu dispozitiv, care este alcătuit din corpul propriu-zis
Clupa cu bacuri fixe este cel mai simplu dispozitiv, care este alcătuit din corpul propriu-zis

Clupa cu bacuri fixe este cel mai simplu dispozitiv, care este alcătuit din corpul propriu-zis al clupei executat din oţel 1, doua mânere de prindere 2, bacurile 3 pentru tăiat filetul, inelul de ghidaj 4 si şurubul de presiune 5. Bacurile au forma exterioară dreptunghiulara sau rotunda, la fel ca şi locaşul lor din corpul clupei, permiţând aşezarea rapidă şi corectă şi fixarea cu ajutorul şurubului de presiune. Inelul de ghidaj permite aşezarea clupei pe ţeava în poziţie corecta, Aceste clupe se execută în mai multe mărimi, pentru mai multe diametre. Pentru fiecare dimensiune de ţeava sunt bacuri si inele de ghidaj diferite.

de ţeava sunt bacuri si inele de ghidaj diferite. ÎMBINAREA PRIN SUDURĂ Generalităţi Asamblarea

ÎMBINAREA PRIN SUDURĂ

Generalităţi Asamblarea conductelor prin sudare este larg folosită în instalaţiile de încălzire centrală. Sudarea este operaţia de execuţie a îmbinărilor nedemontabile la piese metalice, prin încălzirea zonei de îmbinare până la temperatura de topire a materialului de bază care, împreună cu metalul de adaos, formează sudura cu o structură omogenă asemănătoare cu cea a metalului de bază. Procedeul de îmbinare prin sudare este o metodă larg folosită până la cele mai mici diametre deoarece prezintă o serie de avantaje, şi anume:

- îmbinarea este mai durabilă;

- asigura o etanșeitate mult mi bună şi mai sigură;

- elimină fitingurile şi racordurile olandeze, care sunt costisitoare şi necesită manoperă multă ;

- suprimă flanşele – deci economie de metal, şuruburi, garnituri, manoperă, reduce costul izolaţiei şi elimină pierderile de căldură în zona flanşelor

Îmbinarea prin sudură este obligatorie pentru conductele de apă fierbinte cu presiunea peste 10 daN/cm 2 şi pentru conductele de apă fierbinte şi abur cu presiunea sub 10 daN/cm 2 şi cu diametrul mai mare de 100 mm.

Procedeele de sudură pot fi clasificate, ţinând seama de modul de încălzire (sursa de încălzire) şi de starea materialului de sudat, în: procedee de sudare prin topire şi procedee de sudare prin presiune. Pe şantierele de construcţii se utilizează procedeele de sudare prin topire, şi anume :

- sudarea cu gaz, în care căldura necesară topirii este produsă de flacăra unor gaze combustibile

amestecate cu oxigen. Gazul folosit cel mai des este acetilena, de unde şi denumirea de sudură oxiacetilenică;

- sudarea cu arc electric (sudarea electrică), în care topirea locală a materialului de sudat se realizează

prin efectul caloric al arcului electric produs între metalul de sudat şi un electrod. Pe şantier se foloseşte numai sudura executată manual, în industria prelucrătoare se folosesc maşini automate de sudat electric. La asamblarea ţevilor cu diametre mici şi în locuri strâmte (cazul instalaţiilor interioare) se foloseşte sudura oxiacetilenică; pentru diametre mari, deci mai mult în exterior, se foloseşte sudura electrică.

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

41

Sudarea oxiacetilenică La sudura oxiacetilenică metalul de sudat (de bază) şi metalul de adaos (sârma
Sudarea oxiacetilenică La sudura oxiacetilenică metalul de sudat (de bază) şi metalul de adaos (sârma

Sudarea oxiacetilenică

Sudarea oxiacetilenică La sudura oxiacetilenică metalul de sudat (de bază) şi metalul de adaos (sârma de
Sudarea oxiacetilenică La sudura oxiacetilenică metalul de sudat (de bază) şi metalul de adaos (sârma de

La sudura oxiacetilenică metalul de sudat (de bază) şi metalul de adaos (sârma de sudat) se încălzesc şi se topesc cu ajutorul unei flăcări produse prin arderea acetilenei în curent de oxigen, amestecul iese cu o anumită presiune prin duza (becul) unui aparat numit arzător (aparat de sudare suflai sau brener). Acetilena este produsă într-un generator de acetilena, iar oxigenul este furnizat de o butelie în care se găseşte în stare comprimată. Generatoarele de acetilenă folosite sunt de tipul celor uşor de transportat şi care se pot instala chiar lângă locul de muncă, evitând astfel conductele lungi. Acetilena se obţine din carbura de calciu tehnică, cunoscută sub numele carbid, în contact cu apa. Din 1 kg carbid se obţin, în funcţie de calitate şi de granulele, 250—280 1 de acetilenă. In figura este reprezentat un tip de generator folosit în mod curent pe şantiere. Încărcătura de carbid a generatorului este de circa 5 kg, iar debitul orar, de 3500 1. Presiunea de lucru a generatorului este de 0,4 daN/cm 2 . Atunci când există pericol de îngheţ al apei în generator sau când generatorul din diferite motive nu poate fi utilizat, pot fi folosite butelii de acetilena comprimată la 15 daN/cm 3 . Aceste butelii au o capacitate de 40 1. Buteliile de acetilena se vopsesc în galben, pentru a fi uşor deosebite.

se vopsesc în galben, pentru a fi uşor deosebite. Oxigenul tehnic se livrează în butelii cu
se vopsesc în galben, pentru a fi uşor deosebite. Oxigenul tehnic se livrează în butelii cu

Oxigenul tehnic se livrează în butelii cu o capacitate de 40 1, la o presiune de 150 daN/cm 3 , sau un volum de 6 m 3 oxigen. Pentru a nu fi confundate buteliile de oxigen se vopsesc în albastru.

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

42

Presiunea de lucru a oxigenului depinde de grosimea piesei de sudat şi este cuprinsa între
Presiunea de lucru a oxigenului depinde de grosimea piesei de sudat şi este cuprinsa între
Presiunea de lucru a oxigenului depinde de grosimea piesei de sudat şi este cuprinsa între
Presiunea de lucru a oxigenului depinde de grosimea piesei de sudat şi este cuprinsa între

Presiunea de lucru a oxigenului depinde de grosimea piesei de sudat şi este cuprinsa între 1,3 şi 8,5 daN/cm 2 . Pentru a reduce presiunea, de la presiunea oxigenului din butelie la presiunea do lucru, se foloseşte reductorul de presiune Reductoarele se fabrică din alamă, sunt prevăzute cu două manometre şi se vopsesc în culoare albastră. Trusa de sudare se compune din următoarele piese: un mâner, opt arzătoare, un aparat de tăiere şi 15 becuri. Arzătorul este dispozitivul în care se produce amestecul de oxigen cu acetilenă şi la care se adaptează becul de sudare; la capătul becului se aprinde acetilena. Cu cât grosimea ţevii ce urmează a fi sudată este mai mare cu atât diametrul becului este mai mare, deci şi consumul de acetilena si de oxigen creşte. Cu cele opt mărimi de arzător se poate suda oţel cu grosimea de 0,5—30 mm. In tabela se dau principalele date tehnice ale arzătoarelor.

tabela se dau principalele date tehnice ale arzătoarelor. Tuburile (furtunurile) utilizate pentru oxigen şi

Tuburile (furtunurile) utilizate pentru oxigen şi acetilenă sunt din cauciuc colorat diferit (roşu pentru acetilenă, albastru cenuşiu pentru oxigen). Lungimea normală a tuburilor este de 30 m. Ca material de adaos se utilizează sârme din oţel cu diametrele de 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 mm, de diferite calităţi, in funcţie de calitatea sudurilor ce trebuie realizate. Diametrul sârmei pentru sudură se alege în funcţie de grosimea piesei, astfel: pentru grosimea S a piesei de 1. 2, 3, 4, 5, 6, 8. 10 mm, diametrul d al sârmei este, respectiv, de 1, 2, 2, 3, 4, 4, 5, 6 mm. în general se ia : d= S/2 + 1 [mm]. Tăierea oxiacetilenică se bazează pe proprietatea metalelor de a putea arde în curent de oxigen, când sunt încălzite la temperaturi ridicate. Aparatajul folosit la tăiere este identic cu acela întrebuinţat la sudură, cu excepţia arzătorului care are o altă construcţie. Viteza de tăiere a materialului este în funcţie de grosimea materialului care la rândul ei condiţionează consumul de oxigen şi de acetilenă.

Sudarea electrică

Sudarea electrică se bazează pe proprietatea arcului electric de a dezvolta temperaturi foarte înalte (3500°C). La această metodă. marginile pieselor şi metalul de adaos (electrodul) sunt aduse simultan în stare de topire cu ajutorul arcului electric care se formează între piesă şi electrod. în figura este arătată schema de funcţionare a unei instalaţii de sudare electrică, cu transformator. Sudarea electrica se poate executa fie cu curent continuu produs de generatoare de sudura, fie eu curent alternativ prin transformatoare de sudura. Generatoarele de sudură sunt dinamuri electrice ce pot fi acţionate de motoare cu ardere internă sau de motoare electrice; se folosesc acolo unde nu există o sursă de energie electrică sau cea existenta nu poate asigura puterea necesară. Generatorul produce curent continuu la tensiune de lucru redusă 45—50 V şi intensitate ridicată, variabilă de la 50 la 350 Transformatorul de sudură este folosit pentru a reduce tensiunea reţelei publice de 220 sau 380 V la o tensiune de lucru redusă, de 60—75 V, şi de intensitate ridicată, 75—480 A.

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

43

Sudarea electrică este de 3-4 ori mai ieftină şi mai productivă decât sudarea oxiacetilenică. In
Sudarea electrică este de 3-4 ori mai ieftină şi mai productivă decât sudarea oxiacetilenică. In
Sudarea electrică este de 3-4 ori mai ieftină şi mai productivă decât sudarea oxiacetilenică. In
Sudarea electrică este de 3-4 ori mai ieftină şi mai productivă decât sudarea oxiacetilenică. In
Sudarea electrică este de 3-4 ori mai ieftină şi mai productivă decât sudarea oxiacetilenică. In

Sudarea electrică este de 3-4 ori mai ieftină şi mai productivă decât sudarea oxiacetilenică. In cazul utilizării transformatoarelor, consumul de energie electrică este de 3,5—4,5 kWh pentru 1 kg de metal depus prin sudură, ceea ce reprezintă o economie în jur de 4O% faţă de energia consumată în cazul utilizării generatoarelor de sudură. Conductoarele de sudură fac legătura între generatorul sau transformatorul de sudură şi portelectrod, precum şi cu clema de contact a piesei de sudat. Cablurile de sudură sunt din funie de cupru, izolată cu cauciuc si pânză cauciucată. Secţiunea cablului este de :35—120 mm, în funcţie de intensitatea maximă a curentului utilizat. Lungimea este de 20 m pentru lucrări executate pe şantier şi de 5—10 m pentru lucrări executate în atelier. Portelectrodul este dispozitivul în care se prinde electrodul de sudura. El este ţinut în mină de cel care execută sudură şi trebuie să fie bine izolat. Este legat la unul din polii generatorului sau al transformatorului, prin intermediul cablului de sudură. La celălalt pol se leagă piese de sudat cu ajutorul unei cleme de contact

se leagă piese de sudat cu ajutorul unei cleme de contact Electrozii se fabrică din sârmă

Electrozii se fabrică din sârmă de oţel de 1,5; 2; 2,5; 3,25; 4; 5; 6 şi 8 mm diametru şi cu lungimi de 225—450 mm. Pentru îmbunătăţirea calităţii sudurilor (rezistenţă, plasticitate), electrozii se învelesc cu un strat de săruri care asigură o atmosferă de gaze protectoare şi o răcire mai înceată a sudurii. Diametrul electrodului utilizat este în funcţie de grosimea materialului ce trebuie sudat, care la rândul lui condiţionează intensitatea curentului.

S.C. CONFORTUL S.R.L.

SUPORT CURS FOCHIST

44

TERMENI TEHNICI DE SPECIALITATE : CAZANE DE APĂ CALDĂ ŞI ABUR DE JOASĂ PRESIUNE Extrase
TERMENI TEHNICI DE SPECIALITATE : CAZANE DE APĂ CALDĂ ŞI ABUR DE JOASĂ PRESIUNE Extrase
TERMENI TEHNICI DE SPECIALITATE : CAZANE DE APĂ CALDĂ ŞI ABUR DE JOASĂ PRESIUNE Extrase
TERMENI TEHNICI DE SPECIALITATE : CAZANE DE APĂ CALDĂ ŞI ABUR DE JOASĂ PRESIUNE Extrase

TERMENI TEHNICI DE SPECIALITATE : CAZANE DE APĂ CALDĂ ŞI ABUR DE JOASĂ PRESIUNE

Extrase din :

PT C 9-2010 publicat în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 385 bis/10.VI.2010

CAZANE DE APĂ CALDĂ ȘI CAZANE DE ABUR DE JOASA PRESIUNE