Suport Curs Fochist Pentru Cazane de Abur Si Apa Fierbinte

S.C. ARTOPROD S.R.
L
Rm.Valcea, Ale. Parteneriatului, nr.12, Tel: 0250/736527; 0744/147345; fax:0250/736528
Web: www.artoprod.ro; e-mail : office@artoprod.ro ; artoprodsrl@yahoo.com
Regim chimic la cazane ; Laboratoare Chimice si Bacteriologie; Avize-autorizatii mediu; Studii impact; Bilanturi de mediu; Cursuri de calificare, Cursuri de
absolvire, Cursuri de calificare si autorizare ISCIR;
SUPORT CURS
FOCHIST PENTRU CAZANE DE ABUR SI APA FIERBINTE

(autorizat ISCIR ca FOCHIST CLASA A)
COD COR 818204
1
S.C. ARTOPROD S.R.L
PROGRAMA ANALITICĂ A PROGRAMULUI DE SPECIALIZARE

Fochist pentru cazane de abur si apa fierbinte
Numărul orelor
Tema de predare
Teorie Practică
Noţiuni generale:
- noţiuni despre căldură
- aburul şi proprietăţile sale 8 -
- tehnologia materialelor (materiale folosite în construcţia cazanelor,
îmbinări)
Cazane de abur si de apa fierbinte:
- date generale
16 -
- clasificarea cazanelor
- descrierea principalelor tipuri de cazane
Părţile principale ale cazanelor:
- instalaţii pentru prepararea şi depozitarea combustibililor
- gospodăria de combustibil
- instalaţii de ardere şi focare
- suprafeţele de încălzire şi vaporizare
- suprafeţele de încălzire auxiliare
- construcţia metalică de susţinere 50 16
- înzidirea şi izolaţia termică
- instalaţii pentru evacuarea zgurii şi cenuşii
- instalaţii de alimentare cu apă
- conducte, armături, dispozitive de siguranţă
- aparate de măsurare şi control
- automatizarea funcţionării cazanelor
Combustibili şi arderea:
- clasificarea şi proprietăţile combustibililor 10 -
- procesul de ardere a combustibililor
Regimul chimic al cazanelor de abur si de apa fierbinte:
- noţiuni privind balanţa apă-abur într-o instalaţie de cazane
8 8
- condiţii de calitate a apei de alimentare din cazan
- noţiuni despre tratarea apei
Exploatarea cazanelor:
- măsuri pregătitoare înainte de punerea în funcţiune
- punerea în funcţiune
- funcţionarea cazanului 20 20
- supravegherea în timpul funcţionării
- oprirea cazanului din funcţiune
- organizarea exploatării, evidenţa primară, jurnalul de tură
Exploatarea economică a cazanelor: 16 8
- pierderi de căldură în funcţionare
- randament
2
S.C. ARTOPROD S.R.L
- indici pentru controlul exploatării economice

- funcţionarea în regim automat
Avarii la instalaţiile de cazane:
- avarii la instalaţiile de ardere
- avarii la elementele cazanului
- avarii la instalaţiile anexe
20 8
- măsuri pentru evitarea şi eliminarea avariilor
- sisteme automate de protecţie
- sisteme de semnalizare preventivă
- intervenţia sistemelor automate pentru diminuarea riscurilor avariilor
Curăţarea, revizia, repararea şi verificarea tehnică oficială:
- curăţarea interioară şi exterioară a cazanului
16 8
- revizia cazanului
- condiţii de recepţie tehnică: verificarea tehnică oficială
Masuri de prim ajutor in caz de avarie/accident 2 2
Legislaţie, reglementări, normative, instrucţiuni 4 -
TOTAL 170 70
3
S.C. ARTOPROD S.R.L
1. Noţiuni generale
Ocupaţia de fochist se referă la totalitatea competenţelor tehnice şi organizatorice care permit

exploatarea în condiţii de securitate a cazanelor şi implică cunoştinţe şi abilităţi deosebite
privind operarea şi supravegherea funcţionării cazanelor de abur, apă fierbinte, apă caldă şi
abur de joasă presiune precum şi a supraîncălzitoarelor şi economizoarelor independente,
denumite în continuare „cazane”.
Fochistul este o persoană instruită şi autorizată să opereze, să supravegheze cazanele şi să
intervină cu promptitudine, prin acţiuni specifice şi în limitele de competenţă, asupra cauzelor
care pot produce funcţionarea anormală sau avarii ale cazanului. Acest lucru presupune o
activitate complexă, care depinde de foarte mulţi factori cum sunt: tipul cazanului şi a
instalaţiilor auxiliare, diversitatea operaţiilor care trebuie executate în cadrul limitelor de
competenţă, multitudinea cunoştinţelor tehnice pe care trebuie să le dobândească,
profesionalismul în activitate, aplicarea normelor de protecţia muncii, PSI şi a prescripţiilor
tehnice ISCIR, protecţia mediului înconjurător, etc.
Toate aceste elemente se regăsesc în principal într-o serie de competenţe care se referă la:
1. Comunicarea interpersonală
2. Perfecţionarea pregătirii profesionale
3. Lucrul în echipă
4. Aplicarea normelor PM, PSI şi a prescripţiilor tehnice ISCIR
5. Completarea documentelor
6. Pregătirea cazanului pentru pornire
7. Pornirea cazanului
8. Exploatarea cazanului
9. Oprirea, răcirea şi golirea cazanului
10. Semnalizarea defecţiunilor apărute
Pentru înţelegerea proceselor de ardere a combustibililor, a transmiterii căldurii, a circulaţiei

apei în cazan, a formării aburului şi a proprietăţilor sale, considerăm util să amintim pe scurt
unele noţiuni generale.
1.1. Noţiuni de bază
Corp - Prin corp înţelegem tot ce ocupă un loc în spaţiu. Un vechi postulat afirmă că două
corpuri diferite nu pot ocupa în acelaşi timp, acelaşi loc în spaţiu.
Exemplu: Apa şi aerul sunt două corpuri diferite. Cazanul, când este „gol” el este de fapt "plin
cu aer". Când umplem cazanul "gol' cu apă, trebuie să deschidem mai întâi robinetul de
aerisire pentru ca, în timp ce apa intră în cazan aerul să iasă în atmosferă.
Clasificarea corpurilor
După starea de agregare deosebim corpuri:
solide - cele care au formă şi volum propriu:cazane, pompe etc,
lichide - au volum propriu, dar iau forma vaselor în care sunt puse apa,păcura etc;
4
S.C. ARTOPROD S.R.L
gazoase - n-au nici formă nici volum propriu, umplând tot volumul pe care îl au la
dispoziţie: aer, abur, gaz metan etc.
Corpurile lichide şi gazoase - pentru că ambele au proprietatea „de a curge” (prin
conducte, robinete, fisuri)- sunt numite fluide.
Structura materiei - Materia este formată din atomi care constituie elementele chimice.
În natură se cunosc peste 100 elemente chimice, cele mai uzuale fiind:
- O (oxigen) - Ca (calciu) - Fe (fier)
- H (hidrogen) - Na (natriu sau sodiu) - Cu (cupru)
- N (azot) - K (kaliu sau potasiu) - Al (aluminiu)
- C (carbon) - Mg (magneziu) - Si (siliciu)
- S (sulf) - CI (clor) -Mn (mangan)
- P (fosfor) - Hg (mercur) - Cr (crom) etc.
-
Combinarea elementelor chimice - Atomi se pot combina între ei formând molecule,
după anumite legi.
Exemplu:
- o moleculă de hidrogen se compune din doi atom de hidrogen: H + H = H2;
- o moleculă de oxigen se compune din doi atomi de oxigen O + O = O2;
- hidrogenul şi oxigenul se găsesc în natură numai sub formă moleculară.
- o moleculă de apă se compune din doi atomi de hidrogen şi un atom de oxigen: H2 +1/2
O2 = H2O;
- un atom de carbon C se combină cu unul sau doi atomi de O, formând, în primul caz, oxid
de carbon (monoxid) iar în al doilea caz, dioxid (bioxid) de carbon:
C + 1/2O2 = CO; C + O2 = CO2;
Moleculele unui corp sunt atrase între ele de o forţă de atracţie numită forţă de coeziune.
Dacă forţa de coeziune este foarte mare, corpul este solid.
Dacă forţa de coeziune este mică, corpul este lichid.
Dacă forţa de coeziune este foarte mică, corpul este gazos.
În natură, unele corpuri pot fi găsite în toate cele trei stări de agregare.
Exemplu: apa - lichid, gheaţa - solid, aburul - gazos.
Transformări fizice - sunt transformări prin care se poate schimba forma corpurilor sau
starea lor de agregare, dar nu şi compoziţia lor.
Transformări chimice - sunt transformările prin care se schimbă compoziţia chimică a

unei substanţe.
Exemplu:
- în procesul de ardere, gazul metan CH 4 se combină cu oxigenul şi rezultă apă şi dioxid de
carbon: CH4 + 2O2= C02 + H20;
- hidrogenul prin ardere, se combină cu oxigenul şi formează apă: H2 +O2=H20
- sulful, prin ardere, formează cu oxigenul dioxidul de sulf: S +O2=SO2
Principiul conservării materiei afirmă că, în toate transformările fizice şi chimice

materia nu se pierde, ci numai se transformă, cantitatea de materie rămânând constantă.
Masa corpurilor - Simplist, definim masa unui corp simbol „m”, cantitatea de materie
5
S.C. ARTOPROD S.R.L
din acel corp.

Unitatea de măsură pentru masă este kilogramul, având simbolul kg şi este masa unui litru
(dm3) de apă pură la temperatura de +4 °C.
Forţa - simbol F - se defineşte ca fiind cauza schimbării stării de repaus sau de mişcare a
corpurilor. Se măsoară în kilograme forţă, având simbolul kgf.
1 kilogram forţă este forţa care aplicată unui corp cu masa cu masa de 1 kg îi imprimă
acestuia o acceleraţie de 9,8 m/sec2.
În sistemul internaţional de unităţi, unitatea de măsură pentru forţă este newtonul (simbol N).
Newtonul este forţa care aplicată unei mase de un kilogram îi imprimă; acesteia o
acceleraţie de un metru pe secundă la pătrat. Relaţia dintre N şi kilogramforţă este:
1 N = 0,102 kgf, 1 kgf = 9,8 N.
În tehnică, forţa se simbolizează printr-un segment de dreaptă OF (indicând direcţia forţei),
având la un capăt punctul de aplicaţie O şi la celălalt capăt F o săgeată indicând sensul forţei.
O F
Fig. 1.1 Simbolizarea forţei
Segmentul OF reprezintă, la scară, mărimea, direcţia şi sensul forţei (fig. 1.1.).
Lucrul mecanic - simbol L - este produsul dintre forţa F în kgf şi lungimea I în m cu care
corpul este deplasat de forţă F, în direcţia ei. Se măsoară în kilogram forţă metru. L = F x I
(kgfm).
În sistemul internaţional, lucrul mecanic se măsoară în J (jouli). Un joule este lucrul mecanic
produs de o forţă de un newton când punctul ei de aplicaţie se deplasează cu un metru, pe
direcţia forţei. 1J= 1N x 1m.
Energia - simbol E - este capacitatea pe care o are un corp de a produce lucru mecanic şi se
exprimă, ca şi acesta, în kgfm sau joule.
Puterea - simbol P - este lucru mecanic efectuat în unitatea de timp.

P = L/t = E/t (kgfm/sec) kilogram forţă metru pe secundă
Deci, puterea este numeric egală cu energia dezvoltată în unitate de timp.
Echivalenţa între diverse unităţi de energie este reprezentată în tab.1.1.a. şi tab.1.1.b.
În natură, energia se întâlneşte sub diverse forme: termică, mecanică, electrică. chimică,
nucleară, eoliană, hidraulica etc.
Legea conservării energiei demonstrează că energia (simbol E) nu se pierde, ci numai se
transformă.
Exemplul Energia chimică latentă a combustibilului se transformă prin ardere în energie
termică: aceasta, încălzind apa şi transformând-o în abur, produce energie mecanică
(învârtirea turbinei de abur) iar aceasta prin transformarea în generatorul electric, produce
energie electrică. Energia electrică se transformă la rândul ei în energie termică, energie
mecanică etc.
Greutatea specifică este greutatea unităţii de volum a unui corp; se simbolizează cu litera
grecească γ (gama) şi se măsoară în kgf/dm 3 la solide şi lichide, şi în kgf/m3 la gaze.
Greutatea specifică a principalelor materiale este:
6
S.C. ARTOPROD S.R.L
- abur saturat la 10 bar - 5,049 kgf/m 3; aer -1,293 kgf/m3; gaz metan - 0,717 kgf/m3;
- apă - 1 kgf/dm3; mercur - 13,69 kgf/dm3; motorină - 0,87 kgf/dm3;
- lemn 0,12-1 kgf/dm3; fier - 7,8 kgf/dm3; cupru - 8,93 kgf/dm3.
Corpurile mai uşoare decât apa plutesc, iar cele mai grele, se scufundă. Altfel spus, greutatea
specifică arată de câte ori corpul respectiv este mai greu decât apa.
Densitatea este masa unităţii de volum. Simbolul folosit este litera grecească ρ (ro) şi se
măsoară în g/cm3 sau în kg/m3.
Presiunea - simbol p - se defineşte ca raportul între dintre forţa F şi suprafaţa S pe care

această forţă F se exercită perpendicular şi uniform.
Presiunea este deci forţa în kgf ce apasă pe fiecare cm 2 din suprafaţa interioară a cazanelor,
recipienţilor sau conductelor sub presiune.
Presiunea poate acţiona şi din exterior.
Dacă luăm ca unitate de măsură pentru forţă - kg - şi pentru suprafaţă - cm 2, atunci unitatea
de măsură pentru, presiune este kgfcm2.
Daca se ia ca unitate de măsura pentru forţa - N (newton) şi pentru suprafaţă - m 2,

atunci unitatea de măsură pentru presiune (în sistemul internaţional) este N/m 2 sau Pascal,
simbol Pa:
1 Pa=1 N/m2; 1 kPa=1.000 Pa; 1 MPa=1.000.000 Pa=10 bar.
Deoarece presiunea de 1 Pa este foarte mică, în practică se foloseşte ca unitate bar-ul, care
este egal cu:
1 bar=1000 mbar=100.000 Pa=0,1 MPa=1,02 kgf/cm 2=1,02 at=14,5 psi.
În tehnică se foloseşte curent ca unitate de măsură a presiunii atmosfera tehnică (simbol
at): 1 at=1kgf/cm2=0,98 bar
În practică se consideră că 1 bar este aproximativ egal cu:
1 bar=1 kgf/cm2=1 at=10 m CA (coloană apă)=735,5 mm Hg=14,5 psi
Alte unităţi de măsură pentru presiune derivate din cele de mai sus:
1 m CA=6,1 kgf/cm2 =0,098 bar;
1 mm CA=0,098 mbar=0,0001 kgf/cm2
1 mm Hg=1 Torr=1,333 mbar=0,00136 kgf/cm 2
1 psi=0,069 bar=0,0703 kgf/cm2.
După cum măsurarea se face faţă de presiunea atmosferică sau faţă de vidul absolut,
deosebim:
Presiunea relativă - simbol pr - este presiunea care se măsoară cu manometre. Acestea

măsoară presiunea faţă de presiunea atmosferică şi indică zero atunci când au racordul liber în
atmosferă. Deci manometrele indică suprapresiunea faţă de presiunea atmosferică, adică
presiunea relativă. Se măsoară în at.
7
S.C. ARTOPROD S.R.L
Presiunea absolută - simbol pabs- măsurată în ata (atmosferă absolută) este presiunea faţă de
vidul absolut. Se măsoară cu manometre de presiune absolută, care indică cea 1 bar când au
racordul liber în atmosferă.
Valoarea presiunii absolute (măsurată cu un manometru de presiune absolută) este egală
cu presiunea relativă (măsurată cu un manometru de presiune relativă) + presiunea
atmosferică (cea. 1 at). De exemplu, presiunea relativă de 8at echivalează cu presiunea
absolută pabs = 8 at +1 at=9 ata.
Presiunea atmosferică - simbol patm - se datorează greutăţii stratului de aer ce înconjoară

Pământul. Ea apasă pe fiecare cm2, cu o forţă de circa 1 kgf=1 at.
Aerul - este un amestec în volume de 21% O, 78% N, 1% alte gaze şi are o densitate de 1,293
kg/m3 (1 m3 de aer cântăreşte 1,293 kgf). Greutatea coloanei de aer de la suprafaţa Pământului
până la cea 2-3000 km cât este grosimea stratului de aer apasă pe fiecare cm 2 din suprafaţa
Pământului cu o presiune denumită atmosferă fizică (atm).
1 atm = 1,013 bar = 1,033 kgf/cm2 = 760 mm Hg = 10,33 m CA.
Valorile date mai sus reprezintă presiunea atmosferică standard, la nivelul mării. în realitate,
presiunea atmosferică variază cu altitudinea şi condiţiile meteorologice.
Dacă la altitudinea 0 m (nivelul mării), presiunea atmosferică este de 760 mm Hg, la
înălţimea de 1000 m este de 674 mm Hg, iar la 8000 m este de 266 mm Hg.
Evident că presiunea atmosferică acţionează asupra oricărui corp de pe suprafaţa
pământului, deci şi asupra oamenilor, animalelor, plantelor, caselor etc.
Asupra unui om (care are o suprafaţă exterioară de cea. 4000 - 5000 cm 2) acţionează deci
forţe de 4000 -5000 kgf. Aceste forţe sunt compensate de presiunea interioară din corp, care se
menţine la o valoare egală cu presiunea atmosferică. Omul poate suporta. în anumite condiţii,
presiuni exterioare până la9 bar, unele mamifere până la 25 bar, iar animalele marine de
adâncime până la 1000 bar.
Existenţa presiunii atmosferice a fost demonstrată de Torricelli şi este ilustrată în
. Acţiunea presiunii atmosferice
Un tub de sticlă, lung de cea 1 m, se umple cu mercur. Se astupă capătul liber cu degetul
şi se răstoarnă într-un vas cu mercur. Mercurul din tub va cobora, rămânând la înălţimea de
cca. 760 mm, deasupra fiind vid. Ceea ce menţine coloana de mercur la înălţimea respectivă
8
S.C. ARTOPROD S.R.L
este presiunea atmosferică (Pa) care apasă asupra suprafeţei mercurului din vas.
presiunea atmosferică, notată cu Pa, este echilibrată de greutatea coloanei de mercur de 760
mm care apasă cu circa 1 kgf pe fiecare cm2.
Unitatea de măsură este denumită Torr, în cinstea lui Torricelli (1Torr =1 mm col. Hg).
Dacă repetăm experienţa cu apă (cu un tub lung de cea. 11 m), apa va rămâne în tub
până la înălţimea de cea 10,33 m.
Presiunea atmosferică se măsoară cu barometre, acestea fiind de fapt manometre de
presiune absolută cu un domeniu foarte restrâns, de regulă între 950 şi 1050 mbar. Barometrul
măsoară presiunea atmosferică, faţă de vidul absolut.
Exemplu: Pentru a pune în evidenţă existenţa şi efectele presiunii atmosferice, relatăm
următorul caz:
Într-o staţie CFR sosesc, de la o fabrică din apropiere, două vagoane cisternă, după
descărcarea păcurii. La unul din ele se constată că pereţii cisternei erau puternic deformaţi spre
interior, deşi de la fabrică ambele plecaseră în stare normală.
La anchetă s-a stabilit că fochistul, pentru a descărca mai repede păcura, a introdus în
cisterne abur de la centrala termică.
La sosirea locomotivei de manevră, şi după terminarea descărcării ultimei cisterne,
fochistul a închis capacele gurilor de vizitare de la ambele cisterne.
Pe parcursul dintre fabrică şi staţie, aburul din ultima cisternă s-a răcit şi s-a condensat, în
cisternă creându-se depresiune (vid). La prima cisternă nu a fost aceeaşi situaţie, întrucât
aceasta, stând cu capacul deschis cea. 4 ore, cât a durat descărcarea celei de-a doua cisterne,
aerul a intrat în ea pe măsura condensării aburului, menţinându-se presiunea atmosferică în
interiorul cisternei.
Presiunea atmosferică, care apasă cu cca.1 kgf pe fiecare cm 2, la ultima cisternă - în
interior fiind depresiune (vid) - s-a exercitat numai asupra pereţilor exteriori, care nefiind
calculaţi pentru această situaţie, s-au deformat spre interior (burduşire).
Un calcul simplu ne arată că, la cisterna avariată, având un diametrul D=1,8 m=180 cm şi
o lungime de L=10 m=1000 cm şi vidul interior de cea. 0,5 kgf/cm 2, pe suprafaţa cisternei s-a
produs o apăsare din exterior cu o forţă de:
π x D x L x (Pa - 0,5) = 3,14 x 180 x 1000 x (1 - 0,5) = 282.600 kgf - care explică
deformarea pereţilor cisternei spre interior.
Presiunea hidrostatică (simbol ph) - este presiunea exercitată de greutatea coloanei de

lichid aflat deasupra punctului de referinţă.
Presiunea hidrostatică nu depinde de forma vasului, ci numai de înălţimea coloanei de
lichid şi de densitatea lichidului.
Notând cu h înălţimea coloanei în m, şi cu γ greutatea specifică în kgf/dm 3, presiunea
hidrostatică este:
ph=(γ x h)/10
Pentru apă, având greutatea specifică y (îh kgf/dm 3)=1, presiunea hidrostatică va fi:
ph= h/10
Aplicaţie - La proba de presiune hidraulică, la un cazan de înălţime mare, indicaţia
manometrului de la bază este egală cu indicaţia manometrului de la partea superioară, la care
se adaugă distanţa pe verticală dintre ele (înălţimea coloanei de apă în m), împărţită la 10.
1.2. Notiuni de căldura

9
S.C. ARTOPROD S.R.L
1.2.1. Definiţie, unităţi de măsură

Prin însăşi natura meseriei sale, fochistul este direct legat de producerea şi distribuirea
căldurii, aceasta putând fi utilizată la încălzire, prepararea hranei şi apei calde menajere, în
industrie, la producerea energiei electrice etc.
Ce este căldura? O definiţie generală ar fi: căldura este o formă a energiei, mai sugestiv,
căldura este cea care face să varieze temperatura atmosferei şi a corpurilor ce ne înconjoară
şi ne dă senzaţia de cald şi frig.
Energia termică, alături de energia electrică (ce se obţine în cea mai mare parte din energia
termică), este cea mai răspândită formă de energie.
Cum percepem căldura? Încă de la început, omul a "simţit" că un corp este mai rece sau mai
cald, faţă de alt corp, sau faţă de acelaşi corp, în alt moment.
Mai târziu omul a inventat termometrul, un instrument cu care a putut aprecia obiectiv gradul
de "încălzire" sau "răcire" al unui corp.
De asemenea, a conceput şi realizat metode şi aparate cu care s-a putut măsura cantitatea"
de căldură pe care o primeşte sau o cedează un corp altui corp.
Cum se produce căldura? Căldura se poate obţine pe mai multe căi. De exemplu:
- prin arderea combustibililor (naturali sau artificiali solizi, lichizi sau gazoşi) în foc deschis, în
sobe sau în focarul cazanelor;
- prin transformarea energiei electrice în încălzitoare, folosind de regulă rezistenţe electrice;
- prin transformarea energiei solare. Soarele - steaua sistemului nostru planetar - produce
continuu cantităţi uriaşe de căldură - prin fuziune termonucleară - în urma căreia atomii de
hidrogen se unesc şi se transformă în atomi de heliu eliberând căldura. Temperatura la
suprafaţa Soarelui atinge cea. 6.000°C, iar în interiorul lui cea. 15.000.000°C.
Din căldura produsă de soare, numai a doua miliarda parte ajunge pe Pământ prin radiaţie,
această energie fiind suficientă pentru a naşte şi întreţine viaţa pe planeta noastră. O parte din
această energie poate fi utilizată pentru încălzire;
- prin transformarea energiei nucleare obţinute din fisiunea uraniului, în centrale nucleare.
Dintr-un kg de uraniu se poate produce căldură cât se obţine din 2500 tone de cărbune.
În laboratoare este în curs de experimentare obţinerea energiei prin fisiune nucleară, prin
procese similare cu cele ce se produc în soare;
- prin transformarea energiei geotermice (energia existentă în scoarţa terestră). în unele
regiuni din pământ ies cu presiune ape termale cu temperatură de 40-80°C (şi chiar mai mult),
care pot fi, şi sunt folosite la încălzire;
- prin transformarea energiei mecanice captate din mediul înconjurător - a vântului (eoliană), a
apelor curgătoare (hidro), a mareelor etc. Uzual, această transformare se face în energia
electrică.
Toată căldura produsă de cazanele este folosită pentru încălzirea agentului termic - apa şi
implicit aburul - care se încălzeşte, înmagazinează, transportă şi cedează căldura primită
acolo unde este necesar, instalaţii de încălzire centrală, industriale sau pentru producerea
energiei electrice.
Excepţie fac cazanele cu fluide diatermice care folosesc ca agent termic în scopuri industriale
alte lichide în afară de apă.
10
S.C. ARTOPROD S.R.L
Ce este totuşi căldura?

S-a arătat la început că, toate corpurile, indiferent de starea lor de agregare, sunt formate
din molecule, iar acestea din atomi. Atomii sunt formaţi dintr-un nucleu central şi unul sau mai
mulţi electroni, ce se învârtesc în jurul nucleului.
Aceste particule foarte mici, care alcătuiesc orice corp nu sunt fixe, ci sunt într-o continuă
agitaţie.
La corpurile solide particulele sunt legate între ele prin puternice forţe de coeziune, vibrând în
jurul unei poziţii de echilibru.
La corpurile lichide, particulele au o mişcare de translaţie, de alunecare, a unora în raport cu
altele. De aceea nu au formă proprie, ci numai volum propriu.
La gaze, mişcarea acestor particule este haotică, dezordonată, în toate direcţiile, de aceea
gazele ocupă tot spaţiul pe care îl au la dispoziţie.
S-a observat că la toate corpurile - solide, lichide, gazoase - amplitudinea mişcării acestor
particule, agitaţia lor, este cu atât mai mare cu cât corpul este mai cald şi invers. Această
mişcare continuă a particulelor corpurilor datorită căldurii poartă numele de agitaţie termică.
La temperaturi scăzute aceste mişcări ale particulelor scad în intensitate, devin mai lente, cu
atât mai mult cu cât temperatura este mai scăzută.
La temperatura de -273,15°C (zero absolut), mişcarea, agitaţia particulelor, încetează complet.
Dacă la nivelul acestui curs nu putem explica mai complet ce este "în sine" căldura,
cunoaştem şi folosim efectele ei, între care:
- creşterea şi scăderea temperaturii corpurilor;
- dilatarea şi contractarea corpurilor;
- schimbarea stării de agregare a corpurilor.
1.2.2. Caloria
Căldura, fiind o formă de energie, se măsoară cantitativ în unităţi de energie cu aparate
numite calorimetre.
Cantitatea de căldură (simbol q), se măsoară în calorii (cal).
O calorie este cantitatea de căldură necesară unui gram (g) de apă pentru a-i ridica
temperatura cu 1°C, la presiunea atmosferică.
În practică se folosesc multipli ai caloriei: kilocaloria (kcal) şi gigacaloria (Gcal),
1 kcal = 1.000 cal; 1 Gcal = 1.000.000.000 cal = 1.000.000 kcal.
În sistemul de măsură internaţional (SI), unitatea de măsură pentru cantitatea de căldură este
joule (simbol J) şi multiplul său kJ (1 kJ = 1.000 J).
1.2.3. Temperatura - simbol t - este o mărime care indică gradul de încălzire al unui corp. Se
măsoară în grade Celsius (:C), grade Kelvin (:K) sau grade Farenheit (°F).
Scara Celsius are ca 0°C temperatura la care îngheaţă apa şi 100°C temperatura la care
aceasta fierbe, la presiunea atmosferică. Distanţa dintre 0 şi 100 s-a împărţit în 100 părţi
egale, fiecare diviziune fiind 1°C. Se notează cu t° C. Temperaturile de la 0 în sus sunt
temperaturi pozitive, iar cele de la 0 în jos, negative.
11
S.C. ARTOPROD S.R.L
grade
grade Kelvin °K grade Farenheit °F
Celsius °C
grade Celsius °C t°C t°C = T°K-273.15 t °C = 5/9 (t °F-32)
T°K =
grade Kelvin °K T°K T °K = 5/9 t °F+255.4
t°C+273.15
grade Farenheit t°F =

t°F = 1.8T°K459 t°F
°F 1.8t°C+32
Relaţiile de transformare intre diverse scări de temperatura.
Scara Kelvin are ca 0°K temperatura de -273,15°C (temperatura cea mai scăzută
posibil - 0 absolut). Se mai numeşte şi scară absolută. Se notează cu T°K.
Scara Farenheit °F are ca puncte fixe 32° şi 212° corespunzătoare temperaturii de solidificare
şi fierbere a apei, distanţa dintre ele împărţindu-se în 180 părţi egale, reprezentând 1°F. Se
notează cu t°F.
Relaţiile de transformare între diverse scări de temperatură sunt indicate în Tab.1.2.
Exemplu Apa caldă cu temperatura t = 90 °C (grade Celsius), va avea în grade absolute
Kelvin:
T = 90 + 273,15 = 363,15°K.
Invers, apa caldă care are temperatura absolută de 363,15°K va avea t = 363,15 -
273,15 = 903C.
1.2.4. Căldura specifică
Căldura specifică este cantitatea de căldură necesară unui kg dintr-un corp pentru a-şi
ridica temperatura cu 1°C. Se notează cu "c" şi se măsoară în kcal/ kg grad (pentru apă c = 1
kcal/kg grad, pentru oţel c = 0,115 kcal/kg grad, pentru cupru c = 0,094 kcal/kg grad).
Căldura specifică a corpurilor depinde de natura lor şi de temperatura la care se măsoară.
Dintre corpurile uzuale, apa are căldura specifică cea mai mare. Rezultă că, la acelaşi
volum sau la aceeaşi greutate, apa poate înmagazina sau ceda cea mai mare cantitate de
căldură, ceea ce o impune ca fluid de lucru pentru cazane.
Apa se încălzeşte şi se răceşte de 5 ori mai încet decât nisipul.
Pentru a calcula cantitatea de căldură (q) necesară încălzirii unui corp, se înmulţeşte
masa acelui corp m (în kg) cu căldura specifică c (în kcal/kg grad) şi cu diferenţa dintre
temperatura finală (t2°C) şi temperatura iniţială (t1 °C):q = m x c x (t2 -t1)
Exemplu: Pentru a încălzi 10 kg de apă, de la temperatura ambiantă de t, = 20°C la
temperatura finală, t, = 90°C, întrucât apa are c = 1 kcal/kg grad, este necesar să-i cedăm o
cantitate de căldură:
q = 10 x 1 x (90 -20) = 700 kcal.
1.2.5. Transmiterea căldurii
Căldura se transmite, de la sine, de la corpul mai cald (sau părţi ale acestuia) la corpul mai
rece (sau părţi ale acestuia), până când temperaturile celor două corpuri (sau părţi de corp)
devin egale.
Cantitatea de căldură (energia termică) transmisă (transferată) de la corpul 1 (mai cald)
la corpul 2 (mai rece) cu T2 < T1, este:
12
S.C. ARTOPROD S.R.L
Et = K A (T1 - T2),
în care: K = coeficientul total de transfer termic;
A = aria suprafeţei corpului 2 expusă fluxului termic provenit de la corpul 1Transmiterea
căldurii se poate face în 3 moduri:
a) prin radiaţie - orice corp emite, prin radiaţie, o cantitate de căldură în funcţie de
temperatura sa absolută (în °K) şi de natura sa. Cantitatea de căldură radiată de un corp aflat
la temperatura T (-K) este dată de legea lui Ştefan - Boltzmann şi se calculează cu formula:
q = C x (T/100)4, unde C este coeficientul de radiaţie, uzual între 3,2 şi 4,6 kcal/m2 x h x (100
grd)4. Coeficientul de radiaţie pentru corpul negru absolut este de 4,96 kcal/m2 x h x (100
grd)4, fiind maximul posibil teoretic.
Prin corp negru se înţelege un corp care, indiferent de temperatura lui, are proprietatea
de a absorbi toate radiaţiile electromagnetice de toate frecvenţele, fără a reflecta nimic.
Ex: hârtia neagră absoarbe şi reţine 95%, iar cea albă cea 5% (restul respinge).
Deci orice corp emite căldură prin radiaţie (unde electromagnetice în domeniul
infraroşu) proporţional cu puterea a 4-a a temperaturii sale absolute. Prin radiaţie, căldura se
transmite ca şi lumina, în linie dreaptă, cu viteza luminii, inclusiv în vid; se reflectă şi se
refractă.
Energia de radiaţie transmisă la un corp se împarte în trei:
o parte pătrunde în corp, transformându-se în energie termică;
o parte este reflectată;
o parte traversează corpul.
Corpurile negre au capacitate de absorbţie şi de emisie maximă. Corpurile albe au capacitate
de a reflecta la maximum radiaţiile. Corpurile cenuşii absorb parţial energia de radiaţie.
Aplicaţii:
- astfel se explică de ce vara trebuie să purtăm haine de culoare deschisă,iar iarna de culoare
închisă;
- efectul de seră. Radiaţiile luminoase străbat sticla şi încălzesc aerul din seră. Căldura
dezvoltată nu poate ieşi din seră, pentru că sticla este opacă (izolantă) pentru radiaţiile
termice.
b) prin conducţie (conductibilitate), căldura se transmite de la o moleculă la alta, de la o
faţă la cealaltă a peretelui, fără transport de materie.
Exemplu: Când ţinem o tijă metalică cu un capăt în foc, simţim după un timp că ne arde la
mână. Căldura s-a transmis de la un capăt la celălalt, din moleculă în moleculă.
Material λ Material λ
Oţel 47.6 Cărămidă roşie 1.16
Fontă 25 Cărămidă refractară 0.67
Cupru 384 Vată de zgură 0.04

Aluminiu 204 Vată minerală 0.035
Aer 0.02 Piatră de cazan 0.17
Apă 0.5 Funingine 0.035
Valoarea coeficientului în kcal/m x h x grad pentru diverse materiale
S-a constatat că nu toate corpurile transmit la fel căldura: unele o transmit mai uşor,
13
S.C. ARTOPROD S.R.L
altele mai greu. Deci unele corpuri sunt bune conducătoare de căldură (în special metalele),
iar altele sunt rău conducătoare de căldură (sunt izolante).
Conductivitatea termică λ (lambda) reprezintă cantitatea de căldură care se transmite în
unitatea de timp, printr-o suprafaţă de 1 m² de perete, cu grosimea de 1 m, când diferenţa
dintre temperaturile suprafeţelor opuse (deci căderea de temperatură) este de 1 grad şi se
măsoară în kcal/m h grad.
Se observă că funinginea este mult mai izolantă decât aceeaşi grosime de piatră
depusă pe suprafaţa de încălzire a cazanului.
Deci fochiştii trebuie să aibă grijă ca arderea să fie bună (fără depuneri de funingine) şi
ca apa de alimentare să nu depună piatra. Acestea sunt condiţii de bază pentru a exploata
economic şi în siguranţă cazanul.
Se mai observă că, în afară de metale (primele 4 poziţii) care sunt bune conducătoare
de căldură, restul corpurilor sunt rele conducătoare de căldură (izolante, unele mai mult, altele
mai puţin).
Suprafeţele de încălzire ale cazanelor, adică acele suprafeţe prin care se transmite
căldura de la foc şi gazele arse la apă (tambur, tub focar, ţevi, plăci tubulare etc.) se fac din
oţel (în trecut, cutiile de foc ale locomotivelor se făceau din cupru, care transmite cel mai bine
căldura).
Părţile exterioare ale cazanelor şi conductelor termice se izolează cu materiale izolante
(cărămizi, vată minerală etc) ca să împiedice transmiterea de căldură în exterior (pierderile de
căldură).
c) prin convecţie căldura se transmite de la un fluid (lichid sau gaz) cald, în mişcare, la
suprafaţa unui corp solid sau în masa unui fluid (acelaşi sau altul) cu care vine în contact, prin
intermediul particulelor de fluid. Transportul de căldură se face prin curenţi de materie şi este
specific fluidelor.
Mişcarea, circulaţia fluidelor se poate face fie pe cale naturală (prin gravitaţie sau
termosifon), fie pe cale artificială (cu pompe, ventilatoare etc).
Forţa care determină circulaţia naturală (prin gravitaţie sau termosifon) se datorează diferenţei
dintre greutatea specifică a fluidului cald (mai mică) şi cea a fluidului rece (mai mare).
Prin încălzire se măreşte energia internă a corpurilor, moleculele se îndepărtează mai
mult unele de altele (corpul se dilată), deci. în acelaşi volum fiind mai puţine molecule, volumul
respectiv va cântări mai puţin, va fi mai uşor.
Exemplu: Dacă într-un vas cu apă la 20:C se toarnă apă caldă la 95:C, imediat apa
caldă, fiind mai uşoară, se va ridica în partea de sus.
La fel aerul şi orice fluid cald mai uşor se ridică, iar cel rece mai greu coboară şi-i ia
locul.
Această circulaţie, această mişcare a apei calde în sus şi a apei reci în jos - şi a oricărui
alt fluid -, se numeşte circulaţie naturală, prin gravitaţie sau termosifon. Pentru apă:
1 dm3 la 4 °C cântăreşte 1 kgf;
1 dm3 la 20 °C cântăreşte 0,9982 kgf;
1 dm3 la 95 °C cântăreşte 0.9619 kgf:
Această forţă este dată de relaţia:
p = (γ r - γc) x h/10 unde:
p = presiunea eficace în kgf/cm2
γr si γc greutatea specifică a apei reci (de la alimentare sau din retur) şi a celei calde (din
cazan sau din tur) în kgf/dm3
14
S.C. ARTOPROD S.R.L
h = diferenţa de nivel între axa cazanului (sau schimbătorului de căldură) şi axa corpului de
încălzire, în metri.
Din formulă rezultă marea influenţă pe care o are înălţimea h în crearea forţei
ascensionale ce determină circulaţia apei în sistem.
Rezultă că, la cazanele de încălzire centrală, radiatoarele situate la mică înălţime faţă de
cazan se vor încălzi mai greu. La fel apa din boiler se va încălzi cu atât mai repede, cu cât
acesta este montat la o înălţime mai mare faţă de cazan.
Spre exemplu, aplicând formula de mai sus pentru h = 2 m, temperatura pe tur de 95°C şi pe
retur de 20 °C, rezultă:
p = (0,9982 - 0,9619) x 2/10 = 0,00726 kgf/cm2.
În acelaşi mod se explică circulaţia şi încălzirea continuă a apei în cazanele de abur şi
de apă caldă: apa de lângă pereţii cazanului, care sunt în contact direct cu flacăra sau gazele
arse, se încălzeşte mai repede şi mai puternic, devine mai uşoară şi se ridică, iar altă apă mai
rece, deci mai grea vine şi îi ia locul, ridicându-şi apoi temperatura.
Astfel, în timpul funcţionării cazanelor de orice fel (cu excepţia cazanelor cu circulaţie
forţată) avem o circulaţie continuă a apei în cazan, circulaţie care asigură încălzirea întregii
mase de apă.
La fel se explică şi circulaţia gazelor arse în focar, în canale de fum şi în coş, precum şi
încălzirea încăperilor (aerul cald de lângă sobă sau calorifer, încălzindu-se mai mult, devine
mai uşor, se ridică şi alt aer rece vine să-i ia locul, astfel încălzindu-se prin convecţie toată
încăperea).
Din focarul unui cazan, căldura dezvoltată prin arderea combustibilului, se transmite
apei din cazan prin toate cele 3 moduri de transmitere menţionate mai sus:
prin radiaţie: radiaţiile calorice (infraroşii) emise la arderea combustibilului în focar ajung pe
suprafeţele metalice de încălzire care formează pereţii focarului şi care se numesc suprafeţe
de radiaţie;
prin convecţie: gazele arse. după ieşirea din focar, în drum spre coş, întâlnesc suprafeţele de
convecţie (ţevi de fum la cazanele ignitubulare, sau ţevi de apă la cazanele acvatubulare) şi,
fiind calde, cedează căldura pe care o conţin acestor suprafeţe de convecţie;
prin conducţie: căldura ajunsă în modul de mai sus pe suprafeţele de radiaţie şi de convecţie
se transmite din moleculă în moleculă de la partea dinspre foc şi gaze arse, la partea dinspre
apă prin conducţie, încălzind apa din cazan;
prin convecţie, apa de lângă suprafeţele de radiaţie, încălzindu-se mai repede şi mai mult
devine mai uşoară, se ridică, şi altă apă mai rece şi mai grea îi ia locul, astfel încălzindu-se
prin convecţie, toată apa din cazan.
Cantitatea de căldură pe care apa din cazan o primeşte de la focul ce arde în focar,
depinde de:
- cantitatea şi calitatea combustibilului consumat;
- mărimea suprafeţei de încălzire;
- metalul din care este construită aceasta;
- natura şi grosimea depunerilor pe suprafaţa de încălzire.
1.2.6. Modificări ale corpurilor sub acţiunea căldurii

Prin încălzire şi răcire, deci sub influenţa căldurii, corpurile îşi schimbă dimensiunea şi starea.
1.2.6.1. Dilatarea şi contractarea corpurilor
15
S.C. ARTOPROD S.R.L
Prin încălzire, corpurile se dilată, adică îşi măresc dimensiunile, iar prin răcire se
contractă, adică îşi micşorează dimensiunile, însă nu toate la fel.
Dintre corpurile solide, metalele se dilată cel mai mult.
încălzit de la 0 la 100 °C 1 metru liniar de oţel se dilată cu 1,2 mm, 1 m de cupru cu 1,7 mm şi
1 m de aluminiu cu 2,4 mm.
Coeficientul de dilatare al oţelului este de 0,012 mm pe metru şi fiecare grad de
temperatură.
Exemplu: O ţeava de oţel de 50 m lungime, încălzită de la 20 °C la 150 °C, deci cu 150 - 20 =
130 °C, se lungeşte cu: 0,012 x 130 x 50 = 78 mm.
Lichidele se dilată în medie de 100 de ori mai mult decât corpurile metalice. Apa are o
comportare diferită: la temperatura de +4°C are volumul cel mai mic, acesta crescând sub şi
peste această temperatură. Apa încălzită de la +4°C la 100°C îşi măreşte volumul cu 4,35%,
încălzită la 200 °C îşi măreşte volumul cu 15,6% şi încălzită la 300 °C îşi măreşte volumul cu
40,3%. Prin îngheţare, apa îşi măreşte volumul cu 9% (aşa se explică spargerea ţevilor când
apa din ele îngheţată).
Coeficientul de dilatare volumică a apei este de 0,18 mm3/ m3 grad.
Gazele, la presiune constantă - indiferent de natura lor - se dilată cu a 273 parte din volumul
pe care îl au la t = 0°C când sunt încălzite cu 1°C şi invers (de aici rezultă, teoretic, că volumul
gazelor la temperatura absolută de -273,15°K este zero).
Coeficientul de dilatare volumică a gazelor este de cca. 20 de ori mai mare decât al
apei, fiind la toate gazele de 3,17 mm³/ m³ grad.
Aplicaţii: Cazanele bloc abur şi similare se sprijină pe fundaţii în câte 2 puncte, dintre care unul
este mobil, pentru a permite dilatarea şi contractarea cazanelor.
La pornire, cazanele sunt umplute cu apă numai până la nivelul minim deoarece, prin
încălzire, volumul apei (deci şi nivelul ei) creşte, iar la oprire sunt umplute cu apă până la
nivelul maxim, deoarece prin răcire, nivelul scade.
Tot pentru preluarea dilatării, conductele termice lungi au compensatoare de dilataţie.
Buteliile de aragaz, buteliile de CO2 etc, trebuie ferite de încălzire, pentru că, prin dilatarea
gazelor, presiunea din interior poate să producă explozia buteliilor (cazuri întâmplate).
Exemplu: La o fabrică de zahăr, în luna ianuarie, după terminarea perioadei de
prelucrare a sfeclei de zahăr, cazanele de abur s-au oprit şi golit de apă. Primăvara, la
controlul oficial, organul ISCIR constată că tamburul inferior, la un cazan de 30 t/h şi 15 bar,
este crăpat pe o lungime şi deschidere mare (grosimea virolei era de 20 mm). Cauza: nu s-a
urmărit golirea completă de apă a cazanului care, îngheţând, a provocat grava avarie.
În fiecare iarnă, în special în timpul sărbătorilor, în multe centrale termice se produc
avarii şi pagube însemnate deoarece, la oprirea lor, fochiştii nu au golit complet instalaţiile de
apă, iar şefii lor, nu au dispus şi nu au controlat dacă s-a efectuat această operaţie absolut
indispensabilă.
1.2.6.2. Modificări de stare

Sub influenţa căldurii, prin încălzire şi răcire, corpurile îşi schimbă starea de agregare,
astfel:
Topirea - este transformarea unui corp solid în corp lichid, prin încălzire (absoarbe căldură).
Exemplu: gheaţa prin încălzire se transformă în apă; aliajul din dopurile fuzibile se topeşte
când cazanul rămâne fără apă (se supraîncălzeşte).
16
S.C. ARTOPROD S.R.L
Solidificarea - este transformarea unui corp lichid în corp solid prin răcire (cedează căldură).
Exemplu: apa, prin răcire la 0°C se transformă în gheaţă, iar plumbul topit, prin răcire la 327°C
se solidifică.
Vaporizarea - este transformarea unui corp lichid în corp gazos, prin încălzire (absoarbe
căldura).
Exemplu: apa încălzită la 100°C la presiunea atmosferică se transformă în vapori (gaz).
Vaporizarea are loc în toată masa lichidului în timpul fierberii.
Evaporarea - este transformarea unui lichid în vapori, numai la suprafaţa lui, la orice
temperatură sub temperatura de fierbere (absoarbe căldură din mediul înconjurător).
Exemplu: Aşa se explică uscarea străzilor după ploaie, uscarea rufelor spălate etc. Căldura
necesară evaporării apei (lichidului) - aceeaşi ca şi în cazul fierberii - se ia din mediul
înconjurător sau din căldura lichidului (apei) respectiv, a cărui temperatură scade. De aceea,
după baie, simţim răcoare din cauza apei rămase pe corp, care se evaporă, absorbind căldura
corpului.
Condensarea - este transformarea unui corp gazos în corp lichid, prin răcire (cedează
căldura).
răcire sub temperatura de saturaţie
Exemplu: vaporii de apă, prin condensează, transformându-se în apă (condensat).
Sublimarea - este transformarea unui corp solid în corp gazos direct, fără a mai trece prin
faza lichidă, absorbind căldura din jur.
Exemplu: Gheaţa îşi reduce în timp dimensiunea până dispare complet; s-a transformat în
vapori de apă.
Desublimarea - este transformarea unui corp gazos în corp solid, direct, fără a mai trece prin
faza lichidă, cedând căldura.
Transformările de stare ale corpurilor

Exemplu: în dimineţile de iarnă, după nopţi friguroase, găsim geamurile de la case,
maşini etc. acoperite de gheaţă provenită din vaporii de apă din atmosferă.
Calefacţia - este vaporizarea intensă, la suprafaţă, a apei, când aceasta se află în vecinătatea
unui corp încins. Datorită vaporizării, apa nu poate lua contact direct cu corpul din cauza
stratului de abur ce se interpune între corp şi lichid. Spre exemplu, apare când cazanul a
rămas fără apă şi fochistul alimentează cazanul cu apă, care ajunge la tubul focar, sau în
17
S.C. ARTOPROD S.R.L
ţevile supraîncălzite.
1.2.7. Legile fierberii

Prin fierbere, se înţelege transformarea unui lichid în vapori (gaze) în toată masa sa.
Lichidele se transformă în gaze după următoarele trei legi:
La aceeaşi presiune, fiecare lichid fierbe la aceeaşi temperatură. Temperatura la care fierbe
lichidul la presiunea respectivă se numeşte temperatura de fierbere sau de saturaţie.
Exemplu: la presiunea atmosferică apa fierbe la 100°C, mercurul la 357°C, alcoolul la
78°C. La înălţimea de 3000 m şi p = 425 mm Hg apa fierbe la 90°C, iar la p = 2 bar apa fierbe
la 133°C etc.
În literatura de specialitate se semnalează că apa, care nu conţine aer, fierbe la
temperaturi superioare (până la 140°C, la presiunea normală), iar vaporii se formează brusc,
generând explozii periculoase. Pentru a înlătura această eventualitate se introduc în apă bule
de aer sau "pietricele de fiert" cu muchii ascuţite.
Dacă presiunea rămâne constantă, atunci şi temperatura rămâne constantă în tot timpul
fierberii, indiferent de intensitatea focului. Căldura cedată în timpul fierberii transformă apa în
abur. Căldura necesară unui kg de lichid încălzit la temperatura de vaporizare (fierbere) pentru
a se transforma integral în vapori, la aceeaşi presiune, se numeşte căldura latentă de
vaporizare. Se simbolizează cu litera r şi se măsoară în kcal/kg.
Căldura latentă de vaporizare a apei la presiunea atmosferică este r = 539 kcal/kg, fiind
foarte mare comparativ cu a altor lichide.
Aşa cum rezultă din tab.1.4., căldura latentă de vaporizare r scade cu creşterea presiunii,
de la 539 kgf/kg la presiunea atmosferică, la 0 la p = 225 bar.
Cu cât creşte presiunea cu atât creşte temperatura de saturaţie (de fierbere), aşa cum se
arată în diagrama 1.1. şi tabelul 1.4.
Entalpia - Cantitatea de căldură conţinută într-un kg de apă sau abur se numeşte entalpie şi se
măsoară în kcal/kg. Se simbolizează cu litera i, respectiv cu i' pentru apă şi i" pentru abur.
Exemplu: Pentru a încălzi un kg de apă (m = 1 kg, c = 1 kcal/kg grad) de la o temperatura
t1(în °C) la o temperatură t2 (în °C), este necesară o cantitate de căldură (în kcal):
q = m x c (t2 - t1) = t2 - t1
Deci, pentru a încălzi un kg de apă la presiunea atmosferică de la 20 °C (temperatura
ambiantă) la 100 °C (temperatura de fierbere sau de saturaţie) este necesară o cantitate de
căldură q = 100 - 20 = 80 kcal, iar dacă o încălzim de la 0 °C la 100 °C este necesară o
cantitate de căldură q = 100 kcal, care este de fapt entalpia apei la 100 °C (i 1 = 100 kcal/kg).
Între 0° - 100°C, cantitatea de căldură conţinută de apă este egală, numeric cu
temperatura apei.
În continuare, ca să transformăm un kg de apă, la presiunea atmosferică şi temperatura
de 100 °C, în abur, la aceeaşi presiune şi temperatură este necesară o cantitate de căldură
egală cu căldura latentă de vaporizare (r = 539 kcal/kg), deci entalpia aburului la 100 °C şi
presiunea atmosferică este i" = 100+539 = 639 kcal/kg
Menţionăm că, prin transformarea apei în abur,

acesta îşi măreşte volumul de circa 1700 ori faţă de
volumul apei din care a provenit. Un kg de apă ocupă
un volum de 1 dm3. Acelaşi kg de apă, transformat în
18
S.C. ARTOPROD S.R.L
abur la presiunea atmosferică, ocupă un volum de 1673 dm3
Variaţia în funcţie de presiune a:
- temperaturii de saturaţie (de fierbere) a apei (curba de echilibru a apei cu vaporii săi)-curba 1
- entalpiei (conţinutului de căldură) a aburului i" - curba 2
Având în vedere pierderile, 1kg abur este produs de 1,1 - 1,2 kg apă. În tabelul 1.4.
sunt trecute, după măsurători şi calcule specifice: temperatura de fierbere ts, căldura de
vaporizare r, entalpia apei i', entalpia aburului saturat i", entalpia aburului supraîncălzit (acesta
la diverse temperaturi) i", toate funcţie de presiunea p. în diagrama 1.1. este trecută variaţia
temperaturii de saturaţie ts şi a entalpiei, funcţie de presiune p.
În tab.1.4. se observă că entalpia aburului saturat i", la orice presiune, este egală cu entalpia
apei i' + căldura latentă de vaporizare r la presiunea respectivă: i" = i1 + r1.
Pr Temp. Căldură Entalpie Entalpie Entalpia aburul (i") a aburului supraîncălzit la

esiun de latentă apă (i') abur
e (P) fierber de saturat (i")
e vaporiza
re (i)
250 °C 300 °C 400 °C 500 °C
bar °C kcal/kg kcal /kg kcal/kg kcal/kg kcal/kg kcal/kg kcal/kg

0 100 539 100 639 710 758 762 833
0,7 115 529 115 644 - - - -
1 120 526 120 646 709.9 757.5 782.2 832.4
2 133 517 133 651 708.8 757.2 781.8 832.1
3 143 510 143 653 707.4 756.4 781.4 831.9
4 151 503 152 656 706.1 750.2 781.1 831.6
5 158 498 159 658 705.8 755.7 780.7 831.4
6 164 494 166 659 705 755.1 780.3 831.1
8 174 485 176 662 703.5 754.1 779.5 830.5
10 183 478 185 664 702 753 778 830
13 194 469 -37 666 699 751.5 777.5 829.3
15 200 463 204 667 697 750.5 776.7 828.8
20 214 449 218 668 693.2 748 774.7 827.4
40 250 409 260 669 670 737.1 766.5 822.1
50 263 394 275 667 667 732 762 819
19
S.C. ARTOPROD S.R.L
100 311 315 335 650 651 697 737 805

150 341 240 384 623 622 647 710 790
200 365 150 431 582 583 612 676 776
Caracteristicile apei, aburului saturat şi supraîncălzit
1.3. Apa caldă, apa fierbinte, aburul, precum şi proprietăţile lor
1.3.1. Caracteristicile principale ale apei şi aburului

Analizând diagrama 1.1. şi tabelul 1.4. se observă că:
- Temperatura apei şi aburului din cazan la nivelul apei sunt egale şi cresc odată cu
creşterea presiunii (curba 1).
Această creştere se opreşte la presiunea de 225 kgf/cm 2 = 221,36 bar, la care corespunde
temperatura t = 374,15 °C = 647,3 °K.
Acest punct k se numeşte punctul critic al apei, iar temperatura şi presiunea acestui punct
se numesc, temperatura respectiv presiunea critică a apei.
Pe măsură ce creşte temperatura apei, se măreşte volumul ei, şi densitatea apei scade. Dar
pe măsură ce creşte volumul apei, scade volumul aburului, pe care apa îl comprimă,
determinând creşterea densităţii lui.
Densitatea apei scăzând iar a aburului crescând, pe măsură ce creşte temperatura se
ajunge la situaţia că, în punctul critic, densitatea apei şi aburului devin egale, apa putând fi
considerată ca un abur foarte dens.
La presiunea critică, apa se transformă brusc în abur fără a-şi mări volumul şi fără a cere un
plus de căldură din exterior (în acest punct căldura latentă de vaporizare r = 0).
Din această cauză, circulaţia naturală a apei este practic imposibilă. De altfel, cazanele de
abur cu circulaţie naturală se construiesc până la presiunea de 180 bar.
La presiuni mai mari de 230 bar, deci peste punctul critic, apa se transformă direct în abur
supraîncălzit, fără a mai trece prin faza de abur saturat (aceste cazane se numesc cazane cu
evitarea domeniului vaporilor umezi).
- Entalpia (conţinutul de căldură) aburului - i" - creşte de la 639 kcal/kg la presiunea
atmosferică, atingând maximul la presiunea de 32 bar, când i" = 669,7 kcal/kg, după care scade
continuu ajungând ca la punctul critic (p = 225 kgf/cm 2) să fie i"= 505 kcal/kg (curba 2 din
diagramă şi col. 6 din tabel).
- Laminarea aburului - La circulaţia aburului prin conducte şi armături, datorită frecărilor
cu pereţii acestora, a schimbărilor de secţiune şi de direcţie, se produce o cădere a presiunii
aburului.
Prin laminare aburul saturat uscat cu p < 32 bar se supraîncălzeşte, iar cel cu p > 32 bar
devine mai întâi umed şi se supraîncălzeşte numai la căderi mari de presiune. Prin laminare
aburul umed se usucă şi pe urmă se supraîncălzeşte, în timpul laminării, entalpia vaporilor se
menţine constantă, iar presiunea se reduce.
- Temperatura apei şi aburului din cazan - fiind practic egale şi dependente numai de
presiune, cazanele de abur saturat se echipează numai cu manometre, nu şi cu termometre.
La cazanele de abur supraîncălzit şi la cazanele de apă caldă şi fierbinte, este necesară
montarea de termometre pe circuitul de abur supraîncălzit, respectiv pe circuitele de apă caldă
sau fierbinte.
20
S.C. ARTOPROD S.R.L
1.3.2. Definiţii
Apa, prin încălzire, după cantitatea de căldură pe care o primeşte, se transformă în unul
din următoarele fluide încălzitoare:
Apa caldă - este apa care are temperatura maximă de 110°C şi este produsă de
cazanele de apă caldă sau în schimbătoarele de căldură (boilere sau aparate contracurent) ca
agent secundar, agentul primar fiind apa caldă, apa fierbinte sau aburul. Serveşte la încălzirea
clădirilor, a apei calde menajere, în scopuri tehnologice etc.
Apa fierbinte este apa care are temperatura de 110°-150 °C şi chiar mai mult. Este
produsă de cazane de apă fierbinte (C5D, CAF etc.) şi se foloseşte la termoficare sau în
scopuri tehnologice.
Aburul saturat umed - este aburul care mai este încă în contact cu apa din care a
provenit (aburul din cazan) şi care mai conţine picături de apă.
Titlul aburului este cantitatea de abur uscat în kg conţinut într-un kg de abur umed şi se
notează cu x.
Umiditatea aburului este cantitatea de apă în kg conţinută într-un kg de abur umed şi este
egală cu 1 - x.
Exemplu: Dacă într-un kg de abur umed se află 0,915 kg abur saturat uscat, titlul acestui
abur este x = 0,915 sau în procente x = 91,5%, iar umiditatea 1 -0,915 = 0,085, sau în procente
8,5%.
Aburul saturat umed se produce în cazane de joasă presiune sau medie presiune (cu
presiune sub sau peste 0,5 bar) şi se foloseşte obişnuit ca abur tehnologic sau pentru încălzire.
El conţine cu atât mai multă umiditate (deci este de calitate inferioară) cu cât nivelul apei
în cazan (la sticle de nivel) este mai ridicat.
Abur saturat uscat - este aburul care nu mai conţine picături de apă. Are titlul x = 1 şi
umiditate egală cu 0.
Abur supraîncălzit - provine din aburul umed care este trecut prin supraîncălzitor (la
cazanele care au supraîncălzitor) unde i se ridică temperatura, de la temperatura pe care o are
în cazan, la 250÷600 °C, presiunea rămânând aceeaşi. Prezintă următoarele avantaje:
- posedă, la aceeaşi presiune, o temperatură mai mare;
- un kg de abur supraîncălzit ocupă un volum mai mare decât un kg de abur saturat la
aceeaşi presiune;
- un m3 de abur supraîncălzit cântăreşte mai puţin decât un m 3 de abur saturat la aceeaşi
presiune;
- producerea de lucru mecanic în maşini sau turbine cu abur este mai ieftină decât cu abur
saturat;
- conţine mai multă căldură şi se poate transporta la distanţe mai mari, fără riscul de a se
condensa uşor.
Se foloseşte ca abur tehnologic, dar mai ales ca abur energetic, la turbinele ce produc
curent electric.
Condensat - este apa provenită prin răcirea aburului.

21
S.C. ARTOPROD S.R.L
Exemplu: Să explicăm cu ajutorul diagramei 1.1. şi a tab. 1.4. cum se transformă apa în
abur şi aburul în apă - condensat - la un cazan cu presiunea p = 8 bar. Apa din cazan, la p = 8
bar şi temperatura sub cea de fierbere, dacă se încălzeşte până ajunge la t, = 174 °C
corespunzătoare presiunii de 8 bar, se transformă în abur, absorbind căldura latentă de
vaporizare r = 485 kcal/kg, corespunzătoare presiunii de 8 bar.
Invers, aburul din cazan la p= 8 bar, i" = 662 kcal/kg şi t = 174 °C dacă se răceşte puţin sub
ts= 174CC. se transformă în apă - condensat - eliberând căldura latentă de vaporizare r = 485
kcal/kg, condensatul rămânând cu 662 - 485 = 177 kcal/kg, cât are apa din cazan la p = 8 bar.
Scăzând presiunea, scade şi temperatura condensatului şi când presiunea ajunge la
presiunea atmosferică, temperatura apei - condensatului - ajunge la 100°C, când conţine 100
kcal/kg.
Această transformare se poate produce şi când variem presiunea, temperatura rămânând
constantă.
Condensatul trebuie recuperat şi folosit integral deoarece este cea mai bună apă pentru
alimentarea cazanului întrucât:
- are temperatură ridicată (90 - 95°C) care ridică temperatura apei de adaos
şi micşorează consumul de combustibil (măreşte randamentul);
- micşorează consumul de apă de adaos tratată;
- nu conţine săruri minerale, deci nu depune piatră.
Circulaţia fluidelor prin conducte - De regulă, fluidele (apa, aburul, condensatul,

combustibilul lichid sau gazos etc) circulă prin conducte sub acţiunea presiunii.
De-a lungul conductelor, din cauza frecărilor cu pereţii cu asperităţi ai conductelor,
schimbărilor de direcţie, ramificaţiilor, strangulărilor, trecerii prin robinete etc, se produc căderi
de presiune prin rezistenţa pe care acestea o opun curgerii.
Căderea de presiune creşte cu lungimea conductei şi scade cu creşterea diametrului ei.
De aceea, circulaţia fluidelor la distanţe mari, se poate face numai cu staţii de pompare
intermediare, care readuc presiunea fluidelor respective la valoarea iniţială.
Robinetele cu cep şi robinetele cu ventil opun o mai mare rezistenţă la curgerea fluidelor
şi deci o cădere de presiune mai mare decât robinetele cu sertar (vane) sau cu sferă.
Se recomandă ca robinetele cu sertar (vane) sau sferă să fie folosite ca robinete
principale de abur, pe conducta de alimentare cu apă şi oriunde este necesar, ca presiunea să
scadă mai puţin.
La variaţia secţiunii unei conducte apar variaţii de viteză ale fluidului, care produc
modificări locale ale presiunii. Astfel, în ajutajele convergente ale conductei, presiunea fluidului
scade, iar viteza creşte, în timp ce în porţiunile divergente, presiunea creşte, iar viteza scade.
1.4. Tehnologia materialelor

1.4.1. Materiale folosite la construcţia cazanelor, tipuri de îmbinări
Materialele metalice folosite în construcţia, montarea şi repararea cazanelor, trebuie să

corespundă condiţiilor tehnice de recepţie şi marcare prevăzute de standardele naţionale sau
standardele producătorilor.
Materialele de adaos folosite la sudare trebuie să fie astfel alese încât să corespundă
materialului de bază, procedeului de sudare şi să se asigure îmbinării sudate caracteristici
mecanice şi tehnologice cel puţin egale cu cele minime prevăzute pentru metalul de bază în
22
S.C. ARTOPROD S.R.L
standardul de produs.
În cazul în care producătorul de materiale aplică un sistem al calităţii corespunzător,
certificat de un organism notificat care a efectuat şi o evaluare specială pentru materiale, se
presupune că certificatele emise de producător atestă conformitatea cu cerinţele prevăzute la
acest punct.
Producătorii de materiale (interni sau externi) trebuie să fie certificaţi de un organism
notificat care a efectuat o evaluare specială pentru materiale şi produse metalice, astfel încât
certificatele emise să ateste conformitatea cu cerinţele prevăzute.
Materialele produse în ţară pot fi utilizate dacă satisfac cerinţele specifice prevăzute în
prescripţiile tehnice aplicabile, în vigoare la data fabricării.
Materialele provenite din import se pot utiliza pe baza standardului de produs şi a
condiţiilor tehnice privind recepţia, marcarea, livrarea şi documentele de
garanţie prevăzute de legislaţia din ţara de provenienţă a producătorului şi/sau condiţiilor
specifice prevăzute de proiect.
Table de oţel
La temperaturi de calcul de la 60°C până la 200°C inclusiv, tablele vor avea garantată
prin standardul de produs limita de curgere la cald la temperatura respectivă sau la una
superioară.
Pentru tablele utilizate la execuţia elementelor a căror temperatură de calcul este peste 200°C,
se va garanta prin certificatul de calitate valoarea limitei de curgere la cald pentru temperatura
de calcul sau pentru o temperatură de încercare prevăzută prin standardul de produs
superioară temperaturii de calcul. Funcţie de temperatura de calcul, după caz, se vor folosi
oţeluri la care standardele de produs prevăd şi garantează rezistenţa tehnică de durată şi limita
tehnică de fluaj.
Prin „standarde de produs” se înţeleg standardele naţionale sau standardele
producătorului care stabilesc condiţiile tehnice, regulile pentru verificarea calităţii, marcarea,
livrarea şi documentele pentru materialul sau produsul siderurgic respectiv (table, ţevi etc.).
Tamburii (virolele), fundurile, plăcile tubulare, capacele plane, tuburile focare, etc, se
execută din tablă de oţel carbon, slab şi mediu aliat, K 410, K 460, K 510, având compoziţia
chimică, calităţile, certificatele de calitate şi marcajele, grosimea şi calitatea acestora fiind fixate
de proiectant, în funcţie de parametrii cazanului (debit, presiune, temperatură).
Pe fiecare element de cazan după trasarea conform desenului, se reproduce marcajul
înscris pe materialul respectiv de uzina siderurgică furnizoare.
Tăierea tablelor se face prin mijloace mecanice sau termice.
Forma tablelor se dă prin vălţuire sau presare la cald sau la rece.
Ţevile pot fi îndoite la cald sau la rece.
Până în anii ’40 asamblarea tablelor se făcea numai prin nituire.
În prezent, asamblarea se face prin sudură, conform unor tehnologii de sudare elaborate
pe baza procedurilor de sudare omologate.
Detaliile îmbinărilor sudate (forma şi dimensiunile), volumul de control nedistructiv în
procente, sunt indicate în desenul tip de ansamblu.
Sudura tablelor poate fi cap la cap sau de colţ.
Sudurile se execută numai de catre sudori autorizati ISCIR.
Sudura poate fi manuală, semiautomată sau atomată.
Ţevile se prind în placa tubulară din focar prin mandrinare şi bercluire, iar camera de fum
prin evazare
23
S.C. ARTOPROD S.R.L
În prezent s-a generalizat prinderea ţevilor în tambur sau în plăcile tubulare prin
mandrinare-sudură. Toate sudurile, atât la table cât şi la ţevi, trebuie să fie poansonate cu
poansonul propriu de către sudorul care le-a executat.
Pentru verificarea deplasării elementelor de cazan datorită dilatării termice se montează
indicatoare (repere) de deplasare.
1.4.2. Tratamentul termic
Pentru eliminarea tensiunilor interne care apar în urma formării la cald sau la rece şi a
sudurii, în unele elemente de cazan, acestea se supun unui tratament termic de refacere a
structurii iniţiale ( normalizare, îmbunătăţire, detensionare, etc.). Aceasta se realizează prin
încălzirea într-un cuptor şi menţinerea la o temperatură constantă, pentru o perioadă de timp
specificată, a întregului element sau succesiv a părţilor componente.
1.4.3. Verificarea sudurilor
Se face vizual şi prin :
 încercări nedistructive :
o control cu raze X sau Y
o lichide penetrante
o pulberi magnetice
o ultrasunete.
 încercări distructive (efectuate pe probe):
o încercarea la tracţiune (a îmbinărilor sudate şi a materialului depus)
o încercări la îndoire;
o încercări la încovoiere ( prin şoc – rezilienţă)
 analize macro şi microscopice
 măsurarea durităţii
 încercarea la presiune hidraulică.
1.4.4. Cartea cazanului

Odată cu cazanul, constructorul expediază la beneficiar Cartea cazanului ce conţine
instrucţiuni privind montarea, exploatarea şi întreţinerea cazanului (pornirea, funcţionarea,
oprirea, revizia, conservarea etc).
1.4.5. Alte masuri

La terminarea construirii cazanului, se face proba de presiune, după care se pune placa
de timbru şi se emite declaratia de conformitate si celelalte documente, atestând prin aceasta
respectarea normativelor si standardelor specifice privind construcţia cazanului. Cazanele nu se
pot instala, monta şi repara decât de către agenti economici autorizati în acest scop de ISCIR.
Aceste unităţi trebuie să aibă sudori, precum şi ingineri sau tehnicieni – responsabili tehnici cu
sudura, responsabili cu supravegherea lucrarilor – autorizaţi de către ISCIR.
2. TIPURI DE CAZANE
2.1. Date generale
Se ştie că omul se simte bine când în locuinţă, la locul de lucru sau afară, temperatura
24
S.C. ARTOPROD S.R.L
este între 18-25 °C. Sub această valoare începe să aibă senzaţia de frig, iar peste, senzaţia de
căldură mare.
Omul suportă greu temperaturile ridicate, pentru limitarea cărora se folosesc instalaţii de
climatizare, care asigură în locuinţe şi la locurile de muncă temperatura dorită.
Temperaturile scăzute sunt suportate şi mai greu de om. Pentru a creşte temperatura în
locuinţe sau la locul de muncă, omul a apelat la foc, folosind căldura degajată prin arderea
combustibilului pentru ridicarea temperaturii mediului din jur. La început s-a folosit numai
sistemul de încălzire locală făcându-se foc mai întâi în vatră, apoi la sobe, fiecare foc trebuind
să fie făcut, alimentat şi întreţinut individual.
După apariţia cazanelor de abur şi apoi a celor de apă caldă şi fierbinte, în prima
jumătate a secolului al XIX-lea, a început să se folosească din ce în ce mai mult încălzirea
centrală, mai întâi în locuinţe, apoi şi la locul de muncă. În anul 1825, Seguin a inventat
caloriferul.
Prin sistemul de încălzire centrală focul nu se mai face în fiecare încăpere ce trebuie
încălzită, ci într-un singur loc, pentru întreaga clădire sau chiar pentru mai multe clădiri, în
focarul cazanului. Asigurarea căldurii la locuinţe şi la locul de lucru este o necesitate deoarece
împiedică îmbolnăvirile şi permite desfăşurarea activităţilor productive.
În cele ce urmează vom descrie pe scurt, sistemele de încălzire centrală prin cazane.
În unele ţări, după primul război mondial, iar în ţara noastră după anul 1958, a început să
se răspândească sistemul de încălzire centrală prin termoficare, ce asigură agentul termic - apa
caldă - pentru cartiere şi chiar oraşe întregi.
De la cazan - sau de la punctul termic - agentul termic, apa caldă sau aburul, încărcat de
căldură, ajunge prin circulaţie naturală (prin gravitaţie sau termosifon) sau prin pompare, la
corpurile de încălzire (radiatoare etc.) din încăperi, unde cedează căldura aerului din jur.
Agentul termic se întoarce în cazan sau la punctul termic cu temperatură scăzută, unde
se încălzeşte din nou şi transportă căldura primită în încăperi.
Rezultă că, apa caldă (sau aburul) care circulă în instalaţiile de încălzire centrală, nu este
altceva decât un cărăuş care transportă căldura primită de la cazan sau punctul termic la
corpurile de încălzire, după care se înapoiază de unde a plecat, pentru a prelua o nouă
cantitate de căldură.
Corpurile de încălzire, montate obişnuit sub glaful ferestrelor, cedează căldura primită de
la agentul termic aerului din jur. Acesta se încălzeşte, devine mai uşor, se ridică, şi alt aer, mai
rece şi mai greu, îi ia locul. In acest mod, prin fenomenul de convecţie, se creează curenţi de
aer care răspândesc căldura în toată încăperea.
2.2. Definitii
Cazan cu circulaţie forţată - cazanul de abur sau de apă fierbinte în care circulaţia apei sau a
amestecului apă-abur se realizează cu ajutorul unei pompe;
Cazan cu circulaţie forţată unică - cazanul de abur sau de apă fierbinte în care apa străbate o
singură dată sistemul vaporizator, respectiv sistemul de încălzire, pentru a se transforma în
abur, respectiv în apă fierbinte;
Cazan cu circulaţie naturală - cazanul de abur sau de apă fierbinte în care circulaţia apei sau
a amestecului apă-abur se realizează ca urmare a diferenţelor de greutate specifică apărute
prin încălzire/vaporizare;
Cazan de abur - echipament sub presiune care produce abur utilizat în afara acestuia, folosind
căldura produsă prin arderea combustibililor, căldura recuperată din gazele fierbinţi rezultate
25
S.C. ARTOPROD S.R.L
dintr-un proces tehnologic sau prin folosirea energiei electrice;

Cazan de apă fierbinte - echipament sub presiune care produce apă fierbinte care este
utilizată în afara acestuia, folosind căldura produsă prin arderea combustibililor, căldura
recuperată din gazele fierbinţi rezultate dintr-un proces tehnologic sau prin folosirea energiei
electrice;
Cazan de abur cu circulaţie forţată multiplă - cazanul de abur în care amestecul apă-abur
străbate de mai multe ori sistemul vaporizator pentru a se transforma integral în stare de vapori
cu ajutorul pompei de circulaţie;
Cazan diatermic - cazanul care foloseşte ca agent intermediar ulei, aburul fiind generat într-un
schimbător de căldură cu agent primar uleiul, iar secundar apa;
Cazan mobil - cazanul de abur sau de apă fierbinte instalat pe mijloace mobile, care prin
construcţie este destinat să funcţioneze în orice loc, inclusiv în timpul transportului;
Cazan recuperator - cazanul de abur sau de apă fierbinte care foloseşte căldura recuperată
din gazele fierbinţi rezultate dintr-un proces tehnologic;
Cazan stabil - cazanul de abur sau de apă fierbinte care prin construcţie este destinat să
funcţioneze pe o fundaţie fixă;
2.3. Clasificarea cazanelor

După pericolul pe care-l prezintă, cazanele se clasifică în cinci categorii de la A la E în
funcţie de valoarea indicelui de clasificare (i) şi de caracteristicile tehnice ale cazanului, conform
tabelului de mai jos:
Categoria
Indice de clasificare (i)/caracteristici tehnice
cazanului
A i > 150
B 75 < i ≤ 150
C 25 < i ≤ 75
D i ≤ 25
Cazane de abur cu sau fără focar şi la care următoarele caracteristici tehnice nu
depăşesc limitele:
- presiune maximă: 10 bar;
- suprafaţa de încălzire: 2 m2;
E
- diametrul interior al tamburului: 400 mm;
- capacitatea: 100 l (conţinutul de apă până la nivelul maxim admisibil al apei din
cazan; în cazul în care nu se poate stabili cu exactitate aceasta, se ia în
considerare capacitatea întregului spaţiu sub presiune al cazanului).
Indicele de clasificare se calculează cu relaţia:

i = V (Ts - 100ºC)
unde: i = indice de clasificare (fără unitate de măsură);
V = volumul de apă din cazanul de abur umplut cu 100 mm peste nivelul minim din tambur
sau volumul total de apă din cazanul de abur cu străbatere forţată, din cazanul de
apă fierbinte sau din economizorul independent, în m 3;
Ts = temperatura de saturaţie a aburului sau temperatura maximă a apei la cazanele de
apă fierbinte şi economizoarele independente, în ºC.
Din punct de vedere al supravegherii cazanelor în timpul exploatării, acestea se clasifică

în următoarele categorii:
26
S.C. ARTOPROD S.R.L
a) cazane cu supraveghere în regim permanent - notate S0;

b) cazane cu supraveghere în regim nepermanent sau cu supraveghere periodică -
notate S1.
Cazanele care pot fi încadrate în categoria S1 sunt cazanele de abur având debitul maxim
10 t/h şi presiunea maximă 16 bar şi cazanele de apă fierbinte având debitul maxim 5 Gcal/h, la
care producătorul prevede acest lucru.
În funcţie de intervalele de timp maxime după care este obligatoriu ca operatorul să fie
prezent în centrala termică pentru efectuarea verificării instalaţiei (24 sau 72 de ore), regimurile
de funcţionare fără supraveghere permanentă sunt notate cu S1-Sp-24 şi, respectiv S1-Sp-72.
Cazanele menţionate mai jos intră în categoria de clasificare D, indiferent de rezultatul
calculului efectuat pentru stabilirea categoriei de clasificare:
a) cazanele cu ţevi de fum (ignitubulare) a căror suprafaţă de încălzire este construită
numai din ţevi cu diametrul exterior de cel mult 102 mm şi care îndeplinesc următoarele condiţii:
1) suprafaţa de încălzire este de cel mult 30 m2;
2) conţinutul de apă este de cel mult 50 l/m2 suprafaţă de încălzire;
3) presiunea nominală este de cel mult 6 bar.
b) cazanele ignitubulare verticale la care plăcile tubulare inferioare sunt neglijabile ca
suprafeţe de încălzire faţă de suprafaţa ţevilor de fum;
c) cazanele acvatubulare cu suprafaţa de încălzire de cel mult 50 m 2 şi presiunea nominală
de cel mult 6 bar, construite din ţevi cu diametrul exterior de cel mult 51 mm şi colectoare cu
diametrul exterior de cel mult 100 mm.
Din punct de vedere al fluidului folosit:

- cazane cu apă;
- cazane cu alte fluide decât apă (difil, difenil, uleiuri, soluţii amoniacale).
Din punct de vedere al fluidului produs

- cazane de apă caldă (cu temperatura de maximum 110°C), practic maximum 95°C;
- cazane de apă fierbinte (cu temperatura între 110-150 °C);
- cazane de abur saturat;
- cazane de abur supraîncălzit.
După destinaţia agentului termic produs:

- cazane de încălzire centrală;
- cazane de termoficare;
- cazane pentru abur tehnologic;
- cazane energetice.
După presiunea din cazan:
- cazane de joasă presiune (cu presiunea de maximum 0,5 bar, sau temperatura de
maximum 110°C);
- cazane de medie presiune (cu presiunea peste 0,5 bar, sau temperatura peste 110°C).
Se mai foloseşte şi noţiunea de cazane de înaltă presiune, când presiunea este mai mare
de 64 bar. Şi acestea sunt deservite tot de fochişti de medie presiune, neexistând fochişti de
înaltă presiune.
Din punct de vedere constructiv:
- cazane ignitubulare, la care focul circulă prin ţevi şi apa în exteriorul ţevilor. Sunt cazane cu
27
S.C. ARTOPROD S.R.L
volum mare de apă;

- cazane acvatubulare, la care apa circulă prin ţevi şi focul în exteriorul ţevilor. Sunt cazane
cu volum mic de apă;
- cazane speciale sau rapide, la care circulaţia apei în cazan se face cu ajutorul pompelor de
presiune (circulaţie forţată). Sunt cazane cu volum foarte mic de apă.
După combustibilul folosit:
- cazane pentru combustibil solid;
- cazane pentru combustibil lichid;
- cazane pentru combustibil gazos;
- cazane pentru combustibil mixt;
- cazane recuperatoare (care folosesc căldura rezultată din procese tehnologice).
După tirajul cazanului:
- cazane cu tiraj natural;
- cazane cu tiraj artificial sau forţat.
După circulaţia apei în cazan:
- cazane cu circulaţie naturală (prin gravitaţie sau termosifon);
- cazane cu circulaţie forţată (cu pompe).
După modul de deservire:
- cazane cu deservire manuală;
- cazane automatizate(conduse pe calculator).
După poziţia tamburului:
- cazane orizontale;
- cazane verticale.
După modul de fixare:
- cazane stabile (montate pe fundaţie);
- cazane mobile (montate pe şasiuri mobile);
- cazane semistabile (montate pe şasiuri mobile, dar care nu pot funcţiona în timpul deplasării).
După numărul drumurilor de foc şi de gaze arse:
- cazane cu 1, 2, 3, 4 sau 5 drumuri de foc şi de gaze arse.
După locul de amplasare:
- cazane amplasate în centrale termice;
- cazane funcţionând în aer liber.
2.4. Parametrii si principalele tipuri de cazane
2.4.1. Parametrii şi caracteristicile cazanelor

În cele ce urmează se definesc principalii parametri ai cazanelor, unităţile de măsură uzuale,
precum şi domeniul în care se pot încadra cazanele din exploatare.
Dintre aceştia, suprafaţa de încălzire, presiunea maxim admisă şi debitul de abur al
cazanului sunt trecute pe placa de timbru.
2.4.1.1. Suprafaţa de încălzire - este partea metalică a cazanului care, pe o parte este în
contact cu apa, iar pe cealaltă, cu focul sau gazele arse.
Se măsoară în m2 şi variază între 1 ÷ 5000 m2 şi chiar mai mult.
Fochistul trebuie să cunoască ce părţi ale cazanului formează suprafaţa de încălzire pentru a
le menţine permanent curate, fără depuneri de piatră sau funingine, deoarece prin acestea se
transmite căldura de la foc la apă.
28
S.C. ARTOPROD S.R.L
2.4.1.2. Presiunea maxim admisă - este cea mai mare presiune admisă în exploatarea
cazanului respectiv şi este stabilită de proiectantul cazanului. Se măsoară în bar (kgf/cm 2) sau
MPa şi poate fi între 0,1 şi 225 bar, şi chiar mai mult.
2.4.1.3. Presiunea nominală a aburului - este presiunea maximă a aburului la ieşirea din
robinetul principal de abur, în condiţiile debitului şi temperaturii nominale. Se măsoară în bar.
Este puţin mai mică decât presiunea maxim admisă.
2.4.1.4. Presiunea minimă a apei fierbinţi este presiunea care corespunde unei temperaturi
de saturaţie mai mare cu cel puţin 20°C decât temperatura apei fierbinţi.
2.4.1.5. Debitul specific - este cantitatea de abur pe care o poate dezvolta, în medie, un m 2
din suprafaţa de încălzire, într-o oră. Se măsoară în kg abur/m 2 h şi poate fi între 10 şi 600 kg
abur/m2 h.
2.4.1.6. Debitul nominal - este cantitatea maximă de abur pe care o poate debita în mod
continuu, un cazan într-o oră, la presiunea şi temperatura nominală. Se măsoară în tone de
abur/h şi este cuprins în domeniul 0,1-4500 tone abur/
h şi chiar mai mult.
La cazanele de apă caldă şi la cazanele de apă fierbinte se specifică debitul caloric.
2.4.1.7. Debitul nominal caloric al unui cazan de apă fierbinte, de apă caldă sau de abur,
este cantitatea maximă continuă de căldură preluată de apa fierbinte, de apa caldă sau de
abur, în unitatea de tip, la temperatura maximă a apei calde, apei fierbinţi sau a aburului. Se
măsoară în kcal/h sau Gcal/h.
În prezent, în locul unităţilor de măsură de mai sus se dau puterile termice ale cazanelor, în
kW sau MW, ştiind că 1 kW= 860 kcal, iar 1 MW = 1000 kW = 860.000 kcal/h.
2.4.1.8. Debitul minim - este debitul cel mai mic pe care îl poate da un cazan la presiunea
nominală, debit sub care nu trebuie să funcţioneze, deoarece circulaţia apei în ţevi este redusă
şi acestea se pot arde. Este de 30÷40% din debitul nominal.
2.4.1.9. Debitul minim reglat este debitul minim continuu de abur pe care cazanul trebuie
să-l asigure la presiunea şi temperatura nominală a aburului.
2.4.1.10. Debitul de vârf - este cel mai mare debit de abur ce poate fi produs de cazan, la
solicitare maximă, timp de maximum 30 minute. Este de regulă cu 10% mai mare decât debitul
nominal.
2.4.1.11. Debitul optim - este debitul la care 1 kg de abur se obţine cu
minimum de combustibil consumat. Este de cea. 80% din debitul nominal.
2.4.1.12. Temperatura aburului supraîncălzit - este temperatura aburului la ieşirea din
supraîncălzitor, fiind cuprinsă între 250 şi 650 °C.
2.4.1.13. Temperatura maximă a apei fierbinţi este temperatura cea mai mare cu care apa
fierbinte iese prin robinetul principal al cazanului (la noi t = 150÷170 °C).
2.4.1.14. Temperatura minimă a apei fierbinţi este temperatura cea mai mică cu care apa
intră în cazan.
2.4.1.15. Randamentul cazanului - indică ce parte din căldura dezvoltată în focar prin
arderea combustibilului se transmite (util) apei din cazan, restul reprezentând pierderi. Este
cuprins, de regulă, între 60 şi 95% (0,6-0,95).
Exemplu: Parametrii cei mai înalţi atinşi la cazanele construite până în prezent sunt:
- în ţară: cazanul C 1035, tip Benson, construit la Vulcan şi montat la termocentralele de la
Rovinari şi Turceni, având debitul de 1035 tone abur pe oră, presiunea maximă de 192 bar,
temperatura aburului supraîncălzit de 540 °C şi cazanul Benson de la termocentrala Işalniţa de
510 t/h, pmax= 211 bar. şi t = 540 °C.
29
S.C. ARTOPROD S.R.L
- în occident: s-au construit unele cazane cu debite de 4500 tone abur pe oră, altele cu
presiuni maxime de 350 bar (deci peste punctul critic), iar altele cu temperatura aburului
supraîncălzit de 650 °C.
2.4.2. Principalele tipuri constructive de cazane

Cazanele de abur se împart în 3 mari categorii: cazane ignitubulare, cazane acvatubulare şi
cazane speciale.
1. Cazane ignitubulare
La aceste cazane, focul circulă prin ţevi, iar apa prin exteriorul ţevilor.
Sunt cazane cu volum mare de apă, construite, obişnuit, pentru debite şi presiuni mici
(debitul maxim 4 t/h, presiunea maximă 20 bar, mai rar peste).
Cele mai multe cazane ignitubulare se compun dintr-un tambur cilindric orizontal (sunt şi
cazane cu tamburul aşezat vertical, denumite cazane verticale), în care se găseşte apă până la
nivelul indicat de sticlele de nivel, deasupra acesteia fiind spaţiul de abur.
Aproape de capete, au câte o placă tubulară (la unele, placa tubulară din spate este
înlocuită cu o cameră de fum pentru întoarcerea gazelor arse).
Între cele două plăci tubulare se montează un tub de flacără, neted sau ondulat (cu două dopuri
fuzibile în partea de sus) şi o serie de ţevi de fum.
Suprafaţa de încălzire a cazanelor ignitubulare se compune din suprafaţa tubului focar, a ţevilor
de fum, a plăcilor tubulare, şi, la unele, din partea inferioară a tamburului.
2. Cazane acvatubulare
Cazanele acvatubulare sunt cazane la care apa circulă prin ţevi, iar focul şi gazele arse - prin
exteriorul ţevilor, deci invers decât la cazanele ignitubulare. Cazanele acvatubulare prezintă,
faţă de cele ignitubulare, următoarele avantaje:
- se pot construi pentru suprafeţe de încălzire, debite de abur, debite specifice de abur şi
presiuni mult mai mari;
- pentru acelaşi debit, consumul de metal este mai mic;
- sunt cazane cu volum mic de apă, deci se pot pune în funcţiune în timp scurt şi prezintă un
pericol mai mic, în caz de explozie;
- au randamente mai mari, deservire şi reparare mai uşoare;
- pe când cazanele ignitubulare se construiesc pentru debite de 0,2 – 4 şi presiuni de 4 - 20 bar,
cazanele acvatubulare se construiesc pentru debite de 6,5 - 1000 t/h şi presiuni de 8 - 200 bar
(mai rar, în afara acestor domenii);
- cazanele acvatubulare nu au dopuri fuzibile.
3. Cazane energetice
Sunt cazane care funcţionează în cele două tipuri de centrale electrice:
 CTE - centrale termo-electrice (de condensaţi), în care aburul produs de cazane este
trimis în întregime în turbinele cu abur care antrenează generatoarele electrice, producând
energie electrică (curent electric). La ieşirea din turbine, aburul are o presiune foarte mică, 0,03
÷ 0,04 bar şi o temperatură de circa 25 °C. El este trimis în condensatoare, unde este răcit prin
folosirea unei mari cantităţi de apă de răcire, condensul rezultat intrând din nou în cazan , ca
apă de alimentare.
 CET - centrale electrice de termoficare. Şi aici aburul produs de cazane este trimis în
turbinele de abur care produc energie electrică, dar, din turbine o parte din abur este prelevat la
30
S.C. ARTOPROD S.R.L
o temperatură de 200- 250 °C, fiind folosit pentru a produce apă fierbinte pentru termoficare.
Căldura pe care o conţine aburul prelevat este cedată apei într-un schimbător de căldură
(boiler), numit schimbător de căldură de bază.
Condensul rezultat este folosit ca apă de alimentare pentru cazane. Deci în CET, spre
deosebire de CTE, aburul din cazane produce şi energie electrică şi energie termică pentru
încălzirea prin termoficare a locuinţelor.
4. Cazane de apă fierbinte

Sunt cazane care nu produc abur, ci apă fierbinte cu temperaturi între 110 ÷ 150 °C. Se
folosesc pentru încălziri centrale la ansambluri de locuinţe precum şi pentru încălziri industriale,
sere etc, iar cele mari, pentru încălzire prin termoficare.
Pentru ca apa să nu se transforme în abur la temperatura de peste 100°C, este necesar
ca tot timpul, presiunea în cazan să fie mai mare decât presiunea corespunzătoare temperaturii
de saturaţie (de fierbere) a apei la temperatura respectivă şi este indicată în tabelul 1.2. şi
diagrama 1.1.
Aceste cazane nu au în partea de sus spaţiu de abur şi nici sticle de nivel, atât cazanul,
cât şi întreaga instalaţie de încălzire pe care o deserveşte, fiind complet pline cu apă.
Debitul cazanului se măsoară în gigacalorii pe oră (1 Gcal = 1.000.000 kcal). Cazanele de apă
fierbinte pot fi:
- cazane mici de apă fierbinte, de 1, 2, 3 sau 5 Gcal/h, sau
- cazane mari de apă fierbinte, tip CAF .
5. Cazane rapide (speciale)

Circulaţia apei în interiorul tuturor cazanelor de abur descrise anterior se face pe cale
naturală, prin gravitaţie sau termosifon, realizată prin diferenţa de greutate dintre apa mai
rece (mai grea) şi apa mai caldă (mai uşoară) din interiorul cazanului (din apropierea părţilor
suprafeţei de încălzire, expusă temperaturii mai ridicate), apa rece împingând pe cea caldă şi
luându-i locul . Aşa cum s-a arătat anterior, cu cât viteza de circulaţie a apei în cazan este mai
mare , cu atât debitul specific (deci şi debitul nominal) de abur este mai mare.
Circulaţia naturală a apei în cazan este posibilă numai până la presiunea maximă de 180 bar,
după care, diferenţa de densitate scăzând proporţional cu creşterea presiunii (chiar dispărând
complet la presiunea critică), circulaţia naturală devine, practic, imposibilă.
Din această cauză, la presiuni mai ridicate, circulaţia apei în interiorul cazanului se face forţat,
cu ajutorul pompelor.
Cazanele cu circulaţie forţată sunt de două tipuri:
 cazane cu circulaţie forţată multiplă (La Mont, Velox);
 cazane cu circulaţie forţată unică, cunoscute şi sub numele de cazane cu străbatere forţată
(Benson, Sulzer).
Acestea sunt cazane cu debite şi presiuni mari.
Iniţial cazanele cu circulaţie forţată s-au construit pentru debite şi presiuni mici , dar
ulterior, s-a constatat că pot produce debite specifice de abur foarte mari, ceea , ce a motivat
studierea şi diversificarea lor.
Deasemeni, cazanele de abur se impart in:
• cazane de abur energetic;
• cazane de abur tehnologic.
Cazanele energetice sunt cazanele ce produc abur supraîncălzit, la o presiune mai
31
S.C. ARTOPROD S.R.L
mare decât cea atmosferică şi o temperatură mai mare decât temperatura de saturaţie
corespunzătoare presiunii date.
Cazanele de abur tehnologic sunt cazane ce produc abur saturat destinat unui
consumator industrial. Aceste cazane au parametrii reduşi ( presiunea şi temperatura). Aburul
saturat produs are temperatura egală cu temperatura de saturaţie ( abur umed),
corespunzătoare presiunii nominale a cazanului.
Aceste cazane se folosesc în: industria uşoară, industria alimentară, industria
farmaceutică, industria chimică etc.
2.4.3. Descrierea principalelor tipuri constructive de cazane, Componente

a) Tamburul (T) – este un corp cilindric, având fundurile bombate, prevăzut cu guri de vizitare.
Tamburul are rol de rezervor permanent de apă pentru cazan dar aici are loc şi separarea
aburului de apă.
Apa este la partea inferioară a tamburului, iar aburul umed ocupă restul spaţiului din
tambur. De obicei la cazanele de abur, în interiorul tamburului se găseşte un separator de
picături care separă picăturile de apă antrenate de aburul umed şi la cca 200 mm sub nivelul
“0” al tamburului ( echivalent cu axa de simetrie al cilindrului) se află un colector pentru purja
continuă a cazanului prin care se elimină sărurile din apa din tambur, amplasat de-a lungul
tamburului. La 200 mm sub nivelul “0” este de regulă cea mai mare concentraţie de săruri în
apa cazanului.
b) Focarul (F) – este partea instalaţiei de cazan în care are loc arderea. Atât focarele
cazanelor cât şi arzătoarele sunt dimensionate în funcţie de tipul cazanului şi a combustibilului
folosit.
c) Sistemul vaporizator (SV)
Sistemul vaporizator sau vaporizatorul are rolul de a ridica temperatura emulsiei apă-abur de la
focul ce arde în focar, prin fenomenul de radiaţie. SV preia apa din colectoarele inferioare ale
cazanului, o încălzeşte, apoi apa ajunge din nou în tambur.
d) Economizorul (ECO)
Economizorul este construit din colectoare: intrare–ieşire, legate între ele prin serpentine
dispuse paralel.
Economizorul are rolul de a ridica temperatura apei de alimentare ce urmează să intre în
tambur, reducând totodată temperatura gazelor evacuate la coş. Deci, preia căldură din gazele
care sunt evacuate spre atmosferă.
e) Supraîncălzitor de abur (SÎ)
Supraîncălzitorul de abur are rolul de a ridica temperatura aburului până la valoarea de
utilizare, deci până la temperatura nominală de livrare spre consumator.
Este construit ca şi economizorul din serpentine legate în paralel la un colector intrare şi un
colector ieşire al aburului.
f) Preîncălzitor de aer (P.A.)
Aerul necesar arderii este aspirat din atmosferă de un ventilator şi încălzit într-un schimbător de
căldură numit preîncălzitor de aer. Astfel aerul intră în focarul cazanului cu o temperatură mai
mare, căldură, care a fost preluată de la gazele rezultate în urma arderii. În acest mod procesul
de ardere este îmbunătăţit, iar randamentul cazanului creşte, reducându-se căldura cu care
gazele sunt evacuate la coş, căldură care reprezintă cea mai mare pierdere pentru cazane.
Preîncălzitorul de aer este de obicei ultima suprafaţă de schimb de căldură a cazanului.
32
S.C. ARTOPROD S.R.L
CAZANE DE ABUR
Schema generală a unui cazan de abur

T – tambur; 2 – ţevi coborâtoare; 3 – colectori inferiori; A – arzător; F – focar; SV – sistem vaporizator;
PA – preîncălzitor de aer; ECO – economizor EPA – electropompă de alimentare;
SÎ – supraîncălzitor de abur; VA – ventilator aer; VG – ventilator gaze arse;
g) Arzătorul (A)
Arzătorul serveşte la introducerea combustibilului în focarul cazanului, unde, are loc
arderea amestecului aer – combustibil.
Arzătorul trebuie să asigure următoarele condiţii:
• să asigure un amestec bun între combustibil şi aerul necesar arderii;
• să asigure aprinderea instantanee a combustibilului care se face cu un aprinzător
automat sau manual;
• să asigure arderea cu randament maxim al combustibilului;
• să-şi păstreze caracteristicile de funcţionare la orice sarcină a cazanului.
După modul în care se realizează circulaţia emulsia apă – abur în sistemul
vaporizator, cazanele sunt împărţite astfel:
• cazane cu circulaţie naturală;
• cazane cu circulaţie forţată:
- multiplă;
- cu străbatere unică;
• cazane speciale.
h) Cazane cu circulaţie naturală a apei
În figura de mai jos avem prezentat un cazan tipic cu circulaţie naturală.
Apa de alimentare, prin intermediul electropompei de alimentare E.P.A. ajunge, după ce
trece prin economizorul cazanului, notat ECO, în tambur, notat în figură cu T.
Tamburul cazanului datorită volumului său asigură rezerva de apă a cazanului.
Tamburul este un corp cilindric, având fundurile bombate.
Din tamburul T apa coboară prin intermediul ţevilor coborâtoare 2, având densitatea ρc,
33
S.C. ARTOPROD S.R.L
în colectorii inferiori notaţi cu 3.

Ţevile de urcare formează sistemul vaporizator notat SV. Datorită căldurii primite în
general prin radiaţie, apa din ţevile urcătoare SV se preîncălzeşte, ajunge la saturaţie şi apoi se
vaporizează.
Densitatea amestecului apă – abur scade pe măsură ce înălţimea H a ţevii de ecran
(SV) creşte, astfel ρu< ρc .
În continuare emulsia apă abur formată în SV ajunge în tambur. În tamburul T are loc
separarea aburului la partea sa superioară de unde prin ţevile culegătoare aburul umed (în
stare de saturaţie) intră în supraîncălzitorul de abur SÎ şi apoi la diverşi consumatori.
Schema de principiu a unui cazan cu circulaţie naturală a apei

Dn ; Pn ; Tn – parametrii nominali ai cazanului; E.P.A. - pompă alimentare; ECO. - economizor;
T. - tambur; C - colector; c - densitatea apei din ţevile coborâtoare; Dp - debitul de purjă;
v - densitatea apei (emulsiei apă – abur) în ţevile de urcare; p - presiunea din tambur;
qr - căldura primită prin radiaţie de la flacăra din focar.
La creşteri ale presiunii, diferenţa dintre densitatea apei şi densitatea aburului scade
astfel că la p = pcr = 225 ata cazanele cu circulaţie naturală a apei nu mai pot funcţiona.
Deci cazanele cu circulaţie naturală se construiesc la presiuni mai mici decât presiunea
critică 225 ata
În cursul de cazane o noţiune des întâlnită este cea de sistem vaporizator SV care se
compune din:
- tambur;
- ţevi coborâtoare;
- colectoare inferioare;
- ţevi ecran (urcătoare);
- colectoare superioare;
- tambur.
Toate aceste elemente formează conturul de circulaţie. Ţevile de urcare formează
ecranele SV.
Datorită căldurii primite în general prin radiaţie, apa în ţevile coborâtoare se
supraîncălzeşte, ajunge la saturaţie şi apoi se vaporizează. Densitatea amestecului apă-abur
scade pe măsură ce înălţimea ţevii de ecran creşte, astfel: pv < pc
Considerăm un plan median la nivelul colectoarelor C.
34
S.C. ARTOPROD S.R.L
presiunea în ţevile de coborâre: pc = p + pc · g · h

presiunea în ţevile urcătoare: pu = p + pu · g · h
unde: pu < pc
Presiunea de circulaţie este cauza micşorării agentului de răcire prin ţevile de ecran
(urcătoare). Cu cât presiunea este mai mare , cu atât viteza de circulaţie este mai mare şi
răcirea mai sigură.
ΔN creşte dacă: - p c ↑ creşte sau dacă - p u ↓ scade
Pentru mărirea cantităţii de abur prin ţevile de ecran ar trebui să ridicăm presiunea de
circulaţie.
La cazanele cu circulaţie naturală însă la creşterea presiunii peste anumite limite
diferenţa dintre densitatea apei din ţevile coborâtoare şi emulsia apă-abur din ţevile urcătoare
se micşorează astfel că la: p = pcr= 225 atm, pc~ pv , circulaţia se înrăutăţeşte şi cazanele nu
mai pot funcţiona. În practică, cazanele cu circulaţie naturală se construiesc să funcţioneze la o
presiune nominală de: 160 ÷ 170 atm.
i) Cazane cu circulaţie forţată multiplă a apei

Faţă de cazanele cu circulaţie naturală, cea prezentată în schema precedentă, la aceste
cazane în circuitul SV este inclusă o pompă de circulaţie. Deci circulaţia agentului în ţevile SV
este forţată şi asigurată de pompa de circulaţie PC.
Avantajul acestor cazane este faptul că tamburul poate fi aşezat la orice cotă, deci şi la
cota „zero”. Nici aceste tipuri de cazane nu pot funcţiona la presiunea critică deoarece când
presiunea creşte se înrăutăţeşte procesul de separare al bulelor de abur din apa din tambur.
Aceste cazane pot funcţiona până la presiuni de ≈ 200 atm.
Din ECO apa intră în tamburul T. Tamburul poate fi aşezat oriunde ( şi la cota 0) datorită
pompei de circulaţie. Din T, PC introduce apa la saturaţie în SV, realizat din două părţi: -
radiaţie şi convecţie.
Trecerea de la PC în SV se face prin colectorul C şi a diafragmei D. Rolul diafragmei D
este următorul:
a) alimentarea colectorului C cu apă se face prin 2-4 conducte; din C pleacă ţevile de
ecran foarte multe la număr. Trebuie prin fiecare ţeavă a SV să circule acelaşi debit
pentru a se răci.
b) de a distribui uniform apa în ţevile de ecran. Diafragmele sunt capete de ţevi a căror
diametru este variabil astfel încât debitul de apă prin ţevile SV să fie egal.
O problemă la aceste tipuri de cazane o prezintă PC care trebuie să aibă o construcţie

specială întrucât temperatura agentului vehiculat este temperatura de saturaţie din tambur.
35
S.C. ARTOPROD S.R.L
Tipul reprezentativ de cazan cu circulaţie forţată multiplă a apei; cazanul „la mont”
EPA – electropompă alimentare; P.A. – preîncălzitor aer; ECO – economizor; T – tambur; S – supraîncălzitor; SV
– sistem vaporizator; PC – pompă de circulaţie; C – colector; D – diafragmă
j) Cazane cu străbatere forţată unică

Aceste cazane nu au tambur.
Schema de principiu a unui cazan cu circulaţie străbatere forţată unică

Circulaţia agentului prin sistemul vaporizator se face forţat datorită pompei de alimentare.
Amestecul apă-abur parcurge o singură dată circuitul SV.
Cazanele cu străbatere forţată unică pot funcţiona la orice presiune.
36
S.C. ARTOPROD S.R.L
- subcritici: p < pcr < 255 ata

- supracritici: p > pcr > 225 ata
k) Cazane cu volum mare de apă

Sunt în general cazane industriale cu parametrii coborâți. Sunt de 3 tipuri:
a) cazane cu volum mare de apă cu tub de flacără
b) cazane cu volum mare de apă cu tub de flacără şi ţevi de fum
c) cazane combinate
Cazane cu tub de flacără
Schema de principiu a unui cazan cu tub de flacără
T- tambur; F – focar; TF – tub de flacără; D – dom; Dp – debit purjă
Aceste cazane se compun dintr-un tambur cu diametrul de 1,5 ÷ 2,5 m în care se

găseşte montat unul sau 2 tuburi de flacără.
Pentru mărirea suprafeţei de contact, deci a randamentului, aceste cazane se realizează
cu tubul de flacără cu pereţi ondulaţi .
Partea de început a tubului de flacără joacă rol de focar.
Sunt proiectate pentru funcţionarea pe combustibil lichid sau gazos.
Gazele de ardere trec prin interiorul tubului de flacără cedând căldură apei din tambur,
iar în partea finală, printr-un zid sunt dirijate în faţă printr-un canal de sub tambur 1, apoi prin
canalul de ducere 2 (tot sub tambur) sunt evacuate. Pentru îmbunătăţirea circulaţiei apei (sunt
tot cazane cu circulaţie naturală). T.F. se așează excentric, iar alimentarea cu apă se face prin
partea cu stratul mai gros de apă.
Sensul circulaţiei apei în jurul tamburului de flacără este cel indicat de săgeţi. Stratul
subţire de apă din stânga tamburului se încălzeşte mai repede, densitatea apei scade, cea din
stratul mai gros cu densitatea mai mare asigură circulaţia naturală. Aburul rezultat la partea
superioară a tamburului trece prin dom şi apoi la consumator. Domul are rolul de a reţine
picăturile de apă antrenate de abur. În dom sunt nişte jaluzele pentru a reţine picăturile de apă.
Dacă gazele de ardere la deplasarea lor din spate spre faţa cazanului nu se face prin
canalul 1 şi se face prin ţevi amplasate în volumul de apă al tamburului se obţine cazanul cu
37
S.C. ARTOPROD S.R.L
T.F. şi ţevi de fum.

Caracteristicile cazanelor cu volum mare de apă:
a) sunt cazane industriale, servind desfăşurării diferitelor procese tehnologice (industria
petrolului, alimentară, uşoară).
b) produc abur saturat (p şi t coborâte).
c) consum mare de metal [ kg metal /tonă abur]
d) sunt capabile să preia şocurile de debit cerute de consumator ( consumatorul industrial

necesită un debit abur cu o variaţie mare în timp). Explicaţia rezidă în aceia că volumul mare de
apă este în acelaşi timp şi un acumulator de căldură.
Presupunem că la un moment dat cazanul funcţionează cu debitul D1, p1 şi o
temperatură de saturaţie corespunzătoare t1.
Brusc consumatorul solicită:
D2 > D1 => p2 < p1
Temperatura de saturaţie t1 din tambur fiind mai mare face ca instantaneu o cantitate de
apă să se vaporizeze şi să satisfacă această creştere de debit. Invers fenomenul este
caracterizat printr-o condensare a aburului din tambur.
l) Cazane cu volum mic de apă
Sunt de două feluri:
a) cu ţevi de apă cu înclinare mică;
b) cu ţevi de apă cu înclinare mare;
a) Cazane cu ţevi de apă cu înclinare mică
Se mai numesc cazane secţionale.
Din economizor apa intră în tambur, apoi prin ţevile 2 în camerele de apă 3. De aici prin
ţevile de vaporizare 4 în camerele de abur 5. SV se compune din ţevi drepte cu înclinare faţă de
orizontală de (15÷20)grade, de aceea se numesc cazane cu ţevi cu înclinare mică.
Emulsia apă – abur se colectează în camerele 5 şi prin ţevile 6 înapoi în tambur. Din
tambur aburul merge la supraîncălzitor şi apoi la consumatori, iar apa îşi reia traseul descris
anterior.
Unele tipuri de cazane au o parte a pereţilor ecranată.
Sistemul format din ţevile 2, camerele3, ţevile 4, camerele de abur 5, ţevile 6 formează o
secţiune, de aici se numesc cazane secţionale.
b) Cazane cu ţevi de apă cu înclinare mare
Cazanele cu ţevi de apă cu înclinare mare sunt cele mai răspândite.
Ţevile de ecran ale sistemului vaporizator sunt verticale, de aceea se numesc cu
38
S.C. ARTOPROD S.R.L
înclinare mare. Acestea primesc căldura în majoritate prin radiaţie de la gazele de ardere
existente în focar, de aceia se mai numesc şi cazane de radiaţie.
Sistemul de vaporizare se compune din: tambur, ţevi coborâtoare montate în afara
focarului, care duc apa în colectoarele inferioare ale ecranelor (colectoarele sunt amplasate tot
în exteriorul focarului).
Din colectoarele inferioare urmează ţevile de ecran care îmbracă în interior pereţii
focarului. În ecrane începe fenomenul de vaporizare al apei.
Schema de principiu a unui cazan cu ţevi de apă cu înclinare mică

VA – ventilator aer; PA – preîncălzitor aer; ECO – economizor; S – supraîncălzitor; Dp – debit purjă;
C – colector; 1 – tambur; 2 – ţevi de legătură; 3 – camera de apă; 4 – ţevi ale sistemului vaporizator;
5 – camera de abur (emulsie apă-abur); 6 – ţevi urcătoare;
39
S.C. ARTOPROD S.R.L
Schema de principiu a unui cazan cu ţevi de apă cu înclinare mare

m) Tipul reprezentativ de cazan cu străbatere unică tip Benson
Circulaţia agentului se face forţat şi este asigurată de electropompa de alimentare. O moleculă
de apă străbate întreg circuitul cazanului doar o singură dată până la transformarea sa în abur
supraîncălzit
Schema de principiu a unui cazan cu străbatere unică tip "Benson"

SV rez. – sistem vaporizator rezidual; PA – preîncălzitor aer; IR – instalaţie reglaj temperatură abur
n) Cazane de abur tip blocabur (ABA)

Se mai numesc agregate blocabur pentru că întreg cazanul: cazanul în sine, instalaţia de
alimentare cu apă, instalaţia de alimentare cu combustibil, instalaţia de automatizare sunt
instalate pe acelaşi şasiu. Sunt uşor transportabile şi se pot monta oriunde există posibilitate de
alimentare cu apă, combustibil energie electrică. De regulă funcţionează pe combustibil lichid
40
S.C. ARTOPROD S.R.L
sau gazos.
Cazanele ABA se compun dintr-un tambur cilindric de (1,5 ÷2,5) m construit din virole de
oţel sudate, care are în faţă o placă tubulară, iar în spate o cameră inelară (cameră de
întoarcere pentru gazele de ardere). Are de regulă trei drumuri de gaze arse.
- drumul I – din faţa cazanului (de la arzător) prin tubul focar neted sau ondulat; (sunt cazane
cu 2 tuburi de flacără);
- drumul II – din spate spre faţa cazanului printr-un grup de ţevi aşezate la mijlocul cazanului;
- drumul III – din faţă în spate printr-un grup de ţevi aşezate la partea inferioară a cazanului.
Cazanele ABA pot avea un dom la partea superioară prin care este evacuat aburul,
prevăzut cu separator de picături, sau aburul poate ieşi direct din tambur.
Partea de început a tubului de flacără joacă rolul de focar iar în continuare de ţeavă de
fum. Aceste cazane fiind cu circulaţie naturală, pentru îmbunătăţirea circulaţiei apei, tubul de
flacără se aşează excentric iar apa intră în partea cu stratul mai gros de apă.
Cazan de abur tip blocabur (ABA)
Caracteristicile principale ale cazanelor tip ABA:

- sunt cazane industriale;
- produc abur saturat (p şi t coborâte);
- au consum mare de metal pe tona de abur;
- au avantajul că sunt capabile să preia şocurile de debit cerute de consumator.
41
S.C. ARTOPROD S.R.L
o) Cazane acvatubulare
Cazanele acvatubulare sunt cazane la care apa circulă prin ţevi, iar focul şi gazele arse
prin exteriorul ţevilor, deci invers faţă de cazanele ignitubulare.
Aceste cazane au următoarele avantaje:
- se construiesc pentru debite mai mari de abur;
- sunt cazane cu volum mic de apă deci are o pornire mai rapidă;
- au randamente mai mari;
- se folosesc şi se repară mai uşor;
- se construiesc cu înzidire din cărămidă refractară deci manopera multă şi sunt mai
scumpe.
Cazane acvatubulare-tip CR- cazane de radiaţie sau ecranate
- focarul este ecranat (toţi pereţii focarului au ţevi de apă sau ţevi de radiaţie, întrucât
primesc cea mai mare parte din căldură prin radiaţia focului din focarul cazanului).
- la cazanele mai mari (ex. cazanele CR 16) pereţii cazanului sunt pereţi membrană
(ţevile unite între ele prin platbandă de 5 mm.
r) Cazane de apă fierbinte
Cazane de apă fierbinte
Cazanele de apă fierbinte (CAF) fac parte din categoria cazanelor cu străbatere forţată
şi sunt cazane ce produc apă caldă sau supraîncălzită destinată unor procese tehnologice dar
în principal se folosesc pentru termoficarea urbană.
Străbaterea forţată a apei prin cazan este asigurată de pompele din reţelele de
termoficare care funcţionează într-un circuit închis.
Aceste cazane pot avea 4 – 6 – 8 – 16 arzătoare, fiecare arzător, de obicei are ventilator
de aer propriu iar aerul de ardere este preluat direct din atmosferă fără o preîncălzire
prealabilă.
Izolaţia folosită pentru aceste cazane este de tip uşor şi fixată direct pe pereţii ecranelor.
Aceste cazane se proiectează pentru combustibili solizi, lichizi sau gazoşi.
Cazanele de apă caldă au acelaşi principiu de funcţionare ca şi cazanele de apă
fierbinte numai că tmax la cazanele de apă caldă este 110 ºC.
Un alt tip de cazan de apă fierbinte dar mai puţin folosit este cazanul de apă fierbinte
42
S.C. ARTOPROD S.R.L
prin amestec.
CAZANE DE ABUR CU DOMA
Oferta de cazane de abur de joasă presiune pe combustibili lichizi şi gazoşi include şi gama
de cazane orizontale de debite mici ACD, destinate utilizării în industria uşoară şi în special în
industria textilă, în următoarele tipodimensiuni:
Presiune
Tip cazan Debit (kg/h)
(bar)
ACD 0,1 - 6 100
ACD 0,15 - 6 150
ACD 0,2 - 6 200 2-6
ACD 0,25 - 6 250
ACD 0,3 - 6 300
Cazanele din gama ACD pot fi utilizate şi la încălzirea cu abur şi prepararea apei calde de
încălzire şi a apei calde menajere!
Principalele caracteristici tehnico-funcţionale ale cazanelor din gama ACD sunt următoarele:
• sunt cazane orizontale, cu ţevi de fum orizontale, echipate bloc pentru funcţionare şi
izolate cu lamel mineral şi tablă de inox;
• produc un randament termic brut garantat de 90 %;
• pornire rapidă;
• la cerere, se pot livra pe platformă pe care se poate plasa un rezervor de apă de
alimentare şi colectare condens şi o staţie de dedurizare.
Avantajul achiziţionării cazanelor din această familie este dat de faptul că acestea sunt
cu până la 40 % mai ieftine decât cazanele similare ca debit şi performanţe!
Gabaritele cazanelor sunt mai reduse, necesită spaţii mai mici pentru centrala termică şi
sunt uşor de integrat în liniile tehnologice.
În cadrul retehnologizării unor centrale termice la beneficiari care au consumatori atât de abur
de joasă presiune cât şi de apă caldă, Pifati a venit cu o soluţie de unificare a sursei de căldură
utilizând numai cazane de apă caldă atât pentru încălzire cât şi pentru procesul tehnologic.
Unificarea surselor a condus la reducerea investiţiei atât la centrală cât şi la instalaţia
43
S.C. ARTOPROD S.R.L
termomecanică.
Pentru cazurile în care utilajele tehnologice nu permit presiuni mai mari ca 0,7 bar s-au
folosit schimbătoare de căldură în plăci în al căror secundar se recirculă apă caldă la presiunea
admisă.
Tipuri constructive de cazane

Din punct de vedere constructiv cazanele din gama uzuala prezenta pe piata, pot fi cu
doua sau trei drumuri de fum. In functie de numarul drumurilor de fum, de sectiunile si forma
canalelor de fum, acestea pot oferi o suprafata de schimb de caldura si o pierdere de sarcina
pe traseul de gaze arse, diferite. Evacuarea gazelor de ardere este asigurata de presiunea
creata de ventilatorul de pe arzatorului (injectorului), acesta trebuind sa asigure atat cantitatea
de aer necesara arderii, cat si o presiune a amestecului aer/combustibil, la intrarea in camera
de ardere, mai mare sau egala cu contrapresiunea cazanului (pierderea de sarcina pe traseul
de gaze arse).
In gama de puteri pana la 1000 KW se construiesc cazane avand corpul din elementi de
fonta sau din tabla de otel sudata. Peste 1000 KW, in general, cazanele se construiesc numai
din otel. Volumul camerei de ardere este direct proportional cu puterea in focar (puterea
termica) a cazanului. Forma camerei de ardere este un cilindru a carui lungime si arie a
sectiunii poate diferi de la un producator la altul, pentru aceiasi putere. Adaptarea
dimensiunilor si formei flacarii, dezvoltata de arzator, la camera de ardere a cazanului se face
de catre personalul tehnic de deservire la PIF sau la interventiile de revizie / reparare.
1. Cazan cu trei drumuri de fum distincte:

- Arzatorul se monteaza pe usa frontala a cazanului,
- Camera de ardere este deschisa la partea din spate. Primul drum de fum il constituie chiar
camera de ardere in care se formeaza flacara arzatorului. Transferul de caldura intre flacara si
agentul termic, prin corpul metalic peretilor camerei, are loc, in mare masura, prin radiatie
termica.
- pe al doilea drum de fum gazele de ardere se intorc in camera frontala superioara.
- al treilea drum de fum il constituie traseul gazelor de ardere catre racordul
de cos din spatele cazanului.Pe drumurile 2 si 3 transferul de caldura se face cu prioritate prin
convectie termica intre gazele arse si agentul termic. Cazanele de acest tip trebuie echipate cu
arzatoare cu tun scurt (standard). Se recomanda ca tunul arzatorului sa nu patrunda mai mult
de 50 mm in camera
de ardere, fata de
peretele interior al usii
frontale. In caz contrar
se diminueaza distanta
de desfasurare si ardere
completa a flacarii
(lungimea activa a
camerei de ardere).
Efecte negative:
o flacara de putere
nominala poate atinge
44
S.C. ARTOPROD S.R.L
placa din spate a camerei de ardere ceea ce duce la ardere incompleta a combustibilului si
supraincalzire locala a corpului metalic,
zona din fata a camerei de ardere pe care nu se dezvolta flacara, se pierde din punct de
vedere al schimbului termic (se diminueaza randamentul schimbului de caldura),
o flacara reglata corect la dimensiunea camerei, e foarte posibil sa genereze o putere in focar
mai mica decat cea nominala a cazanului.
Cazanele Buderus – Germania, de apă caldă au 3 drumuri de foc şi gaze arse.Se
construiesc din elemente de fontă cenuşie (un element faţă, mai multe elemente la mijloc şi
element final), în diverse tipodimensiuni, cu puteri termice între 10-1200kW. Fiind din fontă,
au o durată de funcţionare foarte mare, practic peste 50 de ani, fără reparaţii.
Sunt complet automatizate, deservire prin telecomandă, reglare digitală în funcţie de
temperatură exterioară, poluare foarte redusă. Unele au boiler încorporat. Consumă gaze sau
combustibil lichid.
Se construiesc pentru apartamente, vile, hoteluri etc.
2. Cazan cu 2 + 1 drumuri de fum (cu flacara intoarsa):

- camera de ardere este deschisa la partea din fata. Drumurile 1 si 2 de fum parcurg acelasi
spatiu, camera de ardere.
- al treilea drum de fum
este identic cel de la
cazanul tip 1.
Arzatorul se va echipa cu
tun lung. Capatul dinspre
interior al tunului de ardere
trebuie sa depaseasca cu
cel putin 5 cm partea
frontala superioara a
camerei de ardere astfel
incat flacara
sa nu “bata” in coroana
frontala a camerei de
ardere (punctul de intrare al
gazelor arse in drumul trei
de fum).
3. Cazane cu doua drumuri de

fum:
- camera de ardere este deschisa la

partea din spate,
- racordul la cos este prevazut in
partea din fata a cazanului.
- arzator cu tun scurt.
45
S.C. ARTOPROD S.R.L
Constructia in trei drumuri de gaze , sunt cazane cu randament ridicat, reduc substantial
cheltuielile de combustibil (petrol sau gaze naturale); placa tubulara cu minimum de suduri
proiectata sa reziste la temperaturi ridicate.
CAZAN CU COMBUSTIBIL SOLID TIP CT - M - NUOVA VALMAGGI

Cazanele model CT - M pentru producerea de apa calda sunt construite pentru utilizarea
diferitor tipuri de deseuri din lemn tocat(rumegus, tocatura, talaj, pulberi, etc.) sau piese din
lemn.
Recuperatorul termic este proiectat si construit pentru functionarea dupa reglementarile
prevazute de DECRETO 02-1997 N.22, pentru recuperatoarele energetice care utilizeaza
deseuri derivate din prelucrarea lemnului tratat si netratat, cum ar fi:
rumegus din lemn, tocatuta, tocatura de la panouri: inobilate, panouri laminate, panouri
melaminate si deseuri de borduri abs si pvc, etc. sau utilizarea unor combustibili lichizi sau
gazosi.
Structura cazanului este in intregime din tabla de otel cu camera de combustie invelita in
intregime in baie de apa, camera de combustie de mari dimensiuni imbracata in totalitate cu
mterial refractar de prima calitate care asigura o combustie totala a materialului alimentat cu
cantitati mici de substante poluante si pulberi incombustibile.
Pe linga aceasta este prevazut si cu o usa de incarcare manuala sau pentru operatiuni
periodice de curatare. Generatorul pentru productia de apa calda este cu trei drumuri de fum,
de tip orizontal cu tuburi de fum imersate in apa, fascicolul de tevi este prevazut cu o camera
de intoarcere cu usi pentru curatarea tevilor de fum.
Caracteristici tehnice generale ale cazanelor:
Generatorul de tip monobloc cu tuburi de fum este complectat cu toate accesorile pentru
functionare automata, conform normelor in vigoare.
Are un volum mare de apa si o inertie termica foarte buna. Randamentul global al
generatorului este foarte elevat pana la 90 % in conditii de exploatare optime.
GENERATOR DE APA CALDA CU TREI DRUMURI DE FUM TIP CT-M
Generatoarele de apa calda tip CT-M, sint proiectate pentru recuperarea termica din
gazele fierbinti provenite de la o instalatie de termodistrugere.
Caracterisicile termofluidomecanice ale acestui generator sint studiate pentru a asigura
fiabilitate si randament maxim in orce conditi de incarcare.
Dimensiunile mari ale camerei de ardere permit o stationare adecvata in timpul
stabilizarii gazului la temperatura inalta garantand o combustie completa.
Circulatia apei in contracurent cu viteza mai mare in zonele cu incarcare termica mai
intensa, permite obtinerea unui inalt coeficient de schimb termic.
Arhitectura fascicolului de tevi, cu drumurile de fum dispuse in sens orizontal, impiedica
depunerea cenusii pe suprafata de schimb termic.
Cenusa vine recoltata intr-o palnie montata sub fascicolul de tevi de unde este posibila,
la cerere instalarea unui extractor automat de cenusa, cu transportor melcat.
Materialele folosite la constructia cazanului sint oteluri de inalta calitate, sudurile sint
46
S.C. ARTOPROD S.R.L
executate manual de un personal cu nalta calificare.

Toate fazele de constructie vin verificate de sistemul de control.
Aceste caracteristici, complexitatea lor, asigura o elevata prestatie atat termica raportata
la randament cat si functionare continua de lunga durata fara interventii majore.
Instalatia de combustie:Camera de combustie de tip 'flama rotativa'.Instalatia este conpusa

din:
- Camera de combustie statica cu axe orizontale cu:
- N°1 corp central amestec adaptat pentru favorizarea amestecului de material cu aerul de
ardere, realizata din tabla de otel sudat, invelita cu apa, imbracata in interioar cu o piesa
monbloc din ciment refractar cu un inalt continut de alumina
- Sistem de racire cu apa
- Sistem de racire cu aer
- Sistem de aer de combustie primar in mai multe sectoare
- Sistem de aer de combustie secundar in mai multe sectoare
- Sistem de alimentare a cmbustibilului cu:
- Baza focarului pt alimentare manuala.
Cazane cu funcţionare pe principiul gazeificării lemnului

Funcţionare cu gazeificarea lemnului (flacăra întoarsă) reprezintă continuarea arderii
gazului de lemn - gazogenului - într-o cameră de ardere secundară cu căptuşeală ceramică la
temperaturi ridicate. Aerul necesar arderii este asigurat de către un ventilator.
Avantajele cazanelor pe combustibil solid cu gazeificare:
- Camera de ardere spaţioasă permite încărcarea cu lemne de dimensiuni mari;
- Ventilatorul asigură aerul necesar arderii în orice condiţii;
- Exhaustorul facilitează arderea, reduce afumarea cazanului la minim şi asigură o
ardere eficientă;
- Construit inteligent pentru o ardere eficientă;
- Uşor de curăţat;
- Funcţionarea automată a ventilatorului;
- Echipat cu serpentină de răcire, element de protecţie împotriva supraîncălzirii;
- Arderea inversă şi căptuşirea ceramică asigură o ardere foarte bună, cu nivel de noxe
redus la minim. Condiţii generale pentru o funcţionare eficientă cu randament ridicat
- Cazanele pot fi instalate doar de către unităţi profesioniste, specializate şi instruite de
către producător.
- Cazanul trebuie instalat într-o încăpere specială, destinată scopului, uscată şi bine
ventilată.
Pentru a preveni formarea condensului acid în cazan şi a mări în acest fel durata de
viaţă a cazanului, dar şi pentru a obţine o funcţionare eficientă în regim de gazeificare
trebuie respectată condiţia de bază, de a menţine temperatura în returul cazanului peste
65°C.
În acest scop este obligatorie montarea ansamblului de ridicare a temperaturii pe retur
sau termoventil TV 60°C şi pompă de recirculare.
- Pompa de circulaţie a agentului termic trebuie acţionată prin intermediul unui termostat
independent şi trebuie să funcţioneze doar atunci când temperatura agentului termic în
cazan este în jur de 70 - 80°C.
47
S.C. ARTOPROD S.R.L
- Indiferent de modul de funcţionare al cazanului, temperatura apei existente în cazan

trebuie să fie de 80 - 90°C.
- În perioadele tranzitorii când necesarul termic este în mod constant sub 40 % din
puterea nominală şi când cazanul se foloseşte doar pentru preparare ACM trebuie oprit
şi repornit zilnic. Nu se va utiliza perioade prelungite la capacitate minimă.
- Tirajul coşului la valoarea specificată (21 - 35 Pa în funcţie de tipul cazanului).
1.Tirajul insuficient reduce durata de viaţă, cazanul este predispus la depuneri de funingine şi
gudroane, la afumare în momentul încărcării cu combustibil. Soluţie: înălţarea coşului sau
utilizarea unui exhaustor special.
2.Tiraj prea mare: creşte consumul de combustibil (cresc pierderile prin coş, scade
randamentul).
- Suprafaţa schimbătorului de căldură trebuie curăţată cu regularitate. Funinginea şi gudroanele
înrăutăţesc schimbul de căldură.
- Este obligatorie protejarea cazanului împotriva supraîncălzirilor accidentale. Soluţii propuse
pentru protecţie
1. Serpentina de răcire;
2. Utilizarea supapei termice (temperatura de descărcare 95°C);
3. Montare de vas de expansiune supradimensionat;
4. Montarea a două radiatoare cu posibilitate de circulaţie naturală în scopul răcirii agentului
termic în cazul opririi accidentale a pompei de circulaţie;
5.Conectarea pompei la o sursă neîntreruptibilă de energie electrică (UPS 500 - calculatoare).
Curăţarea cazanului trebuie efectuată în mod regulat, de câte ori este nevoie. Se
recomandă curăţarea la intervale de 3-5 zile. Produsele de ardere acumulate (cenuşa)
împreună cu condensul şi gudroanele înrăutăţesc schimbul de căldură, scad randamentul
cazanului.
De asemenea o cantitate mare de cenuşa va micşora spaţiul de ardere, va putea
înfunda drumurile de gaze sau aer şi pot produce distrugerea pieselor ceramice sau a
cazanului. Mod de curăţire:
- se decuplează ventilatorul. Dacă ventilatorul este de tip exhaustor, acesta poate să rămână în
funcţiune;
- se deschide uşa de umplere şi se va mătura cenuşa din orificiul de trecere în camera
inferioară de unde se va evacua ulterior. Plăcile ceramice nu se vor scoate din cazan.
Intervalul de curăţire depinde de calitatea lemnului utilizat, intensitatea arderii, tirajul coşului şi
alte condiţii. Se recomanda curăţarea o data pe săptămână.
Notă: Curăţarea regulată şi corectă este deosebit de importantă pentru obţinerea puterii
nominale în mod constant, respectiv o durată de viaţă mărită.
48
S.C. ARTOPROD S.R.L
3. PĂRŢILE PRINCIPALE ALE CAZANELOR

Părţi componente principale
Părţile principale ale unui cazan sunt:
- cazanul propriu-zis, care conţine apă, în care are loc încălzirea şi transformarea
acesteia în agent termic. Este format, de regulă, din tambur şi suprafeţele de încălzire;
- focarul cazanului, în care are loc arderea combustibilului cu degajare de căldură care
se transmite apei din cazan;
- instalaţia de ardere a combustibilului;
- instalaţia de tiraj;
- instalaţia de alimentare cu apă;
- staţia de tratare a apei;
- armăturile cazanului;
- instalaţia de automatizare (la cazanele automatizate);
- izolaţia şi înzidirea cazanului.
1. Depozitarea combustibilului(gospodaria de combustibil)

Combustibilul lichid este stocat in rezervoare:
a) în rezervoare de zi, pentru consumul zilnic;
b) în rezervoare de depozit, pentru înmagazinare.
Rezervoarele de zi se confecţionează prin sudură din tablă de oţel, de formă
paralelipipedică sau cilindrică orizontală.
Până la o capacitate de maximum 2 000 litri, rezervorul de zi se poate monta chiar
în centrala termică, cu condiţia:
- să nu fie deasupra cazanelor, ci lateral, la o distanţă de 2,50 m de injector şi nu pe
direcţia eventualelor rateuri de gaze;
- să nu aibă indicatoare de nivel de sticlă;
- să aibă conductă de aerisire care comunică cu exteriorul;
- să aibă conducte de scurgere şi de preaplin care comunică cu exteriorul.
49
S.C. ARTOPROD S.R.L
Rezervor de zi pentru combustibil lichid :

A - vedere sus; B - vedere din dreapta ; C - vedere din fata; 1 - rezervor; 2 - indicator de nivel; 3 –
umplere ; 4 — alimentare; 5 – preaplin aerisire , 6 – golire
a – lungimea rezervorului , b – lățimea rezervorului , c – înălțimea rezervorului
In interiorul clădirilor se pot monta rezervoare de combustibil lichid până la o

capacitate de maximum 10 000 l, dar într-o încăpere complet separată de restul clădirii prin
pereţi şi planşee incombustibile, cu ieşirea spre exterior directă şi separată.
Rezervorul de zi se prevede cu:
- indicator de nivel (plutitor cu miră gradată);
- racord de umplere;
- racord de serviciu (alimentare);
- racord de preaplin şi aerisire;
- racord de golire.
In situaţia în care rezervorul este amplasat în altă încăpere decât aceea în care
lucrează mecanicul centralei, mira se plasează în această din urmă încăpere, prin
prelungirea cablului.
Pe racordul de umplere se realizează legătura cu conducta de la pomparea
combustibilului, iar pe racordul de serviciu, prin intermediul unui organ de închidere,
legătura cu injectoarele de combustibil de la cazane.
Racordul de preaplin, prin intermediul unei pâlnii de observaţie, împreună cu
racordul de golire, prin intermediul unui organ de închidere, se recomandă a fi condus la
rezervorul de depozit.
Racordul de aerisire se conduce direct în exterior.
In cazul folosirii unui combustibil lichid cu viscozitate mai ridicată, rezervorul de zi se
prevede şi cu o serpentină pentru încălzirea combustibilului şi cu racordurile respective
pentru agentul termic.
50
S.C. ARTOPROD S.R.L
In cazul utilizării aburului drept agent termic, condensul rezultat de la încălzirea

rezervoarelor nu este permis a se returna la cazane, fiind necesar a fi evacuat la
canalizare.
De la rezervoarele de zi combustibilul lichid venind prin cădere la injectoare, ele se
montează la înălţime, pe suporturi similare celor indicate pentru boilerele orizontale, cu
asigurarea spaţiului necesar deasupra pentru acces la capacul de vizitare.
Rezervoarele de depozit se execută de formă cilindrică orizontală, iar pentru
capacităţi mari (peste 50 t), de formă cilindrică verticală.
Capacitatea depozitului de combustibil se stabileşte în funcţie de consumul centralei
termice şi de condiţiile de aprovizionare (posibilităţi de transport, existenţa liniei de cale
ferată etc).
Amplasarea şi montarea rezervoarelor de depozit se poate realiza îngropat,
semiângropat sau suprateran, cu respectarea prevederilor şi distanţelor indicate în normele
de pază contra incendiilor.
In majoritatea cazurilor, rezervoarele de depozit se montează îngropat pe un pat de
nisip şi pe suporturi din beton în formă de şa.
Rezervorul de depozit se prevede cu:
- cămin de vizitare cu capac, construit direct pe rezervor, metalic sau din zidărie;
- gură de umplere şi de vizitare, cu filtru şl cu capac, amplasate în cadrul căminului;
- dispozitiv pentru introducerea tijei de măsurat nivelul;
- racord de alimentare cu sorb, vană cu sertar cu tijă şi roată de manevră;
- racord de aerisire;
- scară metalică de acces în interior pentru vizitarea rezervorului.
De la racordul de aerisire al rezervorului se conduce o conductă de aerisire până la
o construcţie apropiată sau se montează pe un stâlp metalic sau din beton.
Conducta de aerisire se duce până la o înălţime de circa 3 m deasupra nivelului
terenului şi se montează la capătul ei un opritor de flăcări.
Pentru evitarea pericolului formării electricității statice , rezervoarele de depozit se
pun la pământ printr-o priză de pământ proprie sau legat de a unei construcţii învecinate.
La rezervoarele de depozit amplasate subteran sau semiîngropat se iau măsuri de
izolare pentru protecţia contra coroziunii.
51
S.C. ARTOPROD S.R.L
Rezervor de depozit pentru combustibil lichid :

1— rezervor; 2 — cămin de vizitare; 2 — gură de umplere şi vizitare cu filtru şi capac; 4 — racord de
alimentare ca sorb,vana, tijă si roată de manevră; 5 - racord aerisite; 6 - scara metalica; 7 - dispozitiv pentru
introducerea tijei de măsurat nivelul; D - diametrul părţii cilindrice a rezervorului; I - lungimea părţii cilindrice a
rezervorului; L –lungimea totala a rezervorului; ɗ - grosimea mantalei cilindrice a rezervorului; ɗ1 —
grosimea fundului bombat al rezervorului; ɗ 2 — grosimea peretelui căminului; R – raza calotei sferice
fundului bombat.
2. Suprafeţele de vaporizare (de încălzire) ale cazanelor

Sunt acele părţi ale cazanelor care, pe o parte sunt în contact cu focul sau gazele arse,
iar pe cealaltă parte, cu apa. Sunt suprafeţe active ale cazanului care produc agentul termic:
apa caldă, apa fierbinte sau aburul.
Este absolut necesară cunoaşterea acestor părţi ale cazanului de către fochist pentru
că, de menţinerea curată a acestora (fără depuneri de piatră sau de funingine), depinde buna
funcţionare a cazanului. Aceste părţi sunt:
La cazanele ignitubulare:
a) Tamburul cazanului - face parte (la unele cazane) din suprafaţa de încălzire, fiind
atins de gazele arse, pe partea inferioară (în drumul II şi III la cazanele Cornwall, în drumul
III la cazanele Manotehnica).
La unele cazane, tamburul are în partea de sus o domă de abur, în care se colectează
aburul mai uscat (cu mai puţine picături de apă), de unde pleacă la consumatori. Pe domă,
se găsesc racorduri pentru supapele de siguranţă, pentru capul de abur, pentru robinetul de
aerisire, precum şi gura de vizitare.
Tamburul cazanului, indiferent de tip, este un rezervor cilindric, realizat din virole de
oţel sudate (în trecut erau nituite), care are 1 - 2 guri de vizitare (la unul sau ambele capete,
sus sau/şi jos) cu 2 spaţii: în partea inferioară, spaţiul de apă, iar în cea superioară, spaţiul
52
S.C. ARTOPROD S.R.L
de abur.
În tambur, intră 1 - 2 ţevi de alimentare cu apă. (în dreptul nivelului minim), ţevile de
legătură ale sticlelor de nivel şi manometrului, racordurile pentru supapele de siguranţă,
pentru ieşirea aburului şi pentru robinetul de aerisire. La unii tamburi, în interior, se găsesc
jgheabul de liniştire a apei de alimentare şi separatorul de apă din abur.
b) Plăcile tubulare (inclusiv camerele de întoarcere a gazelor arse la cazanul ABA de
0,4-1 t/h).
c) Ţevile de fum, care se prind între plăcile tubulare, prin mandrinare, filetare (ţevile
ancoră), sau prin sudură (în prezent).
d) Cutia de foc (la cazanele tip locomotivă) sau tubul focar (la celelalte). Tubul focar
poate fi neted sau ondulat (cel ondulat are suprafaţa de încălzire mai mare cu cca, 13 - 14%
şi suportă mai uşor dilatările şi contractările, solicitările plăcilor tubulare fiind mai mici). La
cazanele ABA modernizate, tubul focar este parţial neted, parţial ondulat.
De obicei, tubul focar se îmbină cu plăcile tubulare prin sudură. La unele cazane mai
vechi (tip MTD, Poiana, etc), tubul focar este scurt şi are, în continuare, un fascicul de ţevi,
tubul fiind prins la capete în plăcile tubulare, şuruburi (îmbinare demontabilă). Acest mod de
îmbinare permite ca repararea şi curăţirea de piatră să se facă mai uşor, prin demontare.
La cazanele acvatubulare
a) Tamburul cazanului - la unele cazane (BW, CR9, CR16 etc), face parte din
suprafaţa de încălzire, partea inferioară a acestora fiind în contact cu gazele arse.
b) Toate ţevile de apă (de legătură, camerele secţionale, ţevile fierbătoare, ţevile de
radiaţie de convecţie, colectoarele acestora), aflate în drumul focului sau gazelor arse, cu
excepţia ţevilor de cădere (care sunt afara drumului gazelor arse). Ţevile de apă se prind în
tambur şi colectoare prin mandrinare sau sudură.
c) Numai ţevile, în cazul cazanelor rapide.
3. Suprafeţe de încălzire auxiliare

În afara suprafeţei de încălzire propriu-zise, unele cazane au şi (una sau mai multe)
suprafeţe de încălzire auxiliare, care pot fi:
a) Supraîncălzitorul de abur - aburul produs de cazan este abur saturat umed şi, deşi
trece prin separatoare de apă din abur (înainte de a ieşi din cazan), totuşi, mai conţine
picături de apă. Pierderea de căldură pe traseu face ca o parte din aburul saturat să
condenseze, iar apa rezultată, împreună cu cea de la ieşirea din cazan, face ca aburul să
fie impropriu folosit în anumite procese tehnologice (de exemplu , la turbinele electrice,
unde se cere abur cu temperaturi şi presiuni ridicate, fără picături de apă, care ar deteriora
paletele turbinelor).
Din aceste motive, încă de la începutul acestui secol, unele cazane au fost
echipate cu supraîncălzitoare de abur.
Acestea sunt formate din ţevi de oţel de calitate, cu diametrul de 30 - 45 mm,
racordate la un capăt la un colector, în care intră aburul saturat din cazan, iar la celălalt
capăt, la un distribuitor, de unde pleacă spre consumator ca abur supraîncălzit.
Ţevile supraîncălzitorului pot avea forme diferite şi sunt aşezate fie vertical, fie
orizontal. Supraîncălzitoarele pot fi amplasate în focar (supraîncălzitoare de radiaţie), sau în
drumul gazelor arse(supraîncălzitoare de convecţie), unele cazane având ambele tipuri de
supraîncălzitoare.
53
S.C. ARTOPROD S.R.L
Supraîncălzitor de abur cu 2 trepte

Supraîncălzitoarele sunt echipate cu manometru, termometru şi supapă de siguranţă.
În supraîncălzitor, aburul din cazan, îşi ridică temperatura de la temperatura aburului
din cazan la o temperatură de 250 - 600°C, presiunea rămânând aceeaşi.
În funcţie de tipul cazanului pe care îl deserveşte, fochistul trebuie să fie instruit
(conform instrucţiunilor interne afişate în sala de cazane), asupra măsurilor şi manevrelor din
faza de pornire a cazanului(când ţevile supraîncălzitorului sunt fără abur şi deci se pot arde)
precum şi din timpul funcţionării, ca să păstreze temperatura aburului supraîncălzit în limitele
admise.
b) Preîncălzitorul de apă sau economizorul , realizat din fascicole de ţevi (din fontă cu
aripioare, la cazanele vechi sau din oţel, neted sau cu nervuri), aşezate în drumul gazelor
arse, după supraîncălzitor, când gazele au temperatura de 300 - 450°C. Este echipat cu:
- 2 supape de siguranţă (cele izolabile de cazan);
- 2 termometre (unul la intrarea şi altul la ieşirea apei);
- un manometru şi o conductă de ocolire (la cazanele mai vechi, pentru alimentarea directă
în cazul defectării economizorului).
Apa de alimentare intră în economizor cu o temperatură de minimum: 40°C, pentru a
nu produce "transpiraţia" pereţilor ţevilor şi depuneri de funingine. La ieşirea din economizor,
temperatura este cu 20 - 40°C mai mică (la economizoarele de tip nefierbător)sau egala (la
economizoarele de tip fierbător) comparativ cu cea din tamburul cazanului. Apa circulă în
contracurent cu gazele de ardere.
54
S.C. ARTOPROD S.R.L
Amplasarea în şah a serpentinelor unui economizor

1- colector intrare apă ; 2 – colector ieşire apă ; 3 – serpentine ; 4 – suport serpentine
Dintre avantajele economizorului, se pot enumera:

- mari economii de combustibil, prin recuperarea unei importante cantităţi de
căldură din gazele de ardere;
- reţinerea unei părţi din sărurile apa de alimentare (care altfel s-ar depune în
cazan);
- evită răcirea (deci contractarea) pereţilor interiori ai cazanului (care s-ar produce la
introducerea apei reci ).
c) Preîncălzitorul de aer, care poate fi de tip tubular lamelar sau de tip rotativ . Cel
cilindric, se compune dintr-un tub cilindric, având la capete două plăci tubulare, între care se
mandrinează o serie de ţevi, prin interiorul cărora, circulă gazele arse. Prin exteriorul
ţevilor , circulă aerul de ardere refulat de un ventilator , care în preîncălzitor ajunge la 100 -
300°C, intrând apoi în focar. In interiorul preîncălzitorului sunt plasate şicane care schimbă
direcţia de circulaţie a aerului, pentru îmbunătăţirea schimbului de căldură.
Preîncalzitor de aer tubular

c1 - pereţi izolaţi termic; 2 - ţevi netede; 3 - plăci tubulare; 4 - plăci intermediare (şicane).
Preîncălzitorul de aer se plasează în canalul de gaze arse, după economizor, având ca
avantaje:
- economie de combustibil, prin reducerea temperaturii gazelor la coş;
55
S.C. ARTOPROD S.R.L
- nu răceşte pereţii interiori ai focarului şi îmbunătăţeşte arderea combustibilului.

La cazanele care utilizează combustibili lichizi (şi chiar gaze), este necesară curăţirea
interiorului ţevilor de gaze, cel puţin o dată pe semestru, deoarece păcura nearsă şi funinginea
depuse, în afara înrăutăţirii schimbului de căldură, pot înfunda complet preîncălzitorul şi provoca
aprinderea şi incendierea acestuia (chiar a acoperişului sălii de cazane - cazuri des întâmplate).
Unele tipuri de supraîncălzitoare, economizoare şi preîncălzitoare de aer, precum şi
amplasarea lor în circuitul de foc şi gaze arse sunt prevăzute în cartea tehnică a cazanului.
Preîncălzitor de aer rotativ

1 - cilindru (rotor) din lamele de tablă; 2 - canal de intrare şi ieşire a gazelor de ardere; 3 - canal de intrare şi
ieşire a aerului; 4 - axul de rotase al preîncălzitorului; 5 - carcasă preîncălzitor.
4.Fundaţia, construcţia metalică de susţinere şi înzidirea cazanelor

Fundaţia cazanelor se va executa în baza unui proiect întocmit în conformitate cu
legislaţia în vigoare şi se va dimensiona astfel încât să se asigure poziţia de montare a
cazanului şi să suporte fără pericol de cedare greutatea cazanului, inclusiv a conţinutului de apă
în cazul încercării hidrostatice de presiune. Numărul punctelor de sprijin ale tamburului vor fi
astfel alese încât să se reducă la minim solicitările la încovoiere ale acestuia, să preia sarcinile
suplimentare statice şi dinamice provocate de instalaţiile auxiliare sau accesoriile cazanului şi să
permită examinarea îmbinărilor sudate. Tamburele prevăzute cu racord de purjare vor fi montate
înclinat spre acest racord.
Construcţia metalică de susţinere a cazanelor trebuie să fie dimensionată ţinând seama
de sarcinile suplimentare statice şi dinamice provocate de instalaţiile auxiliare sau de accesoriile
56
S.C. ARTOPROD S.R.L
cazanului montate pe cazan şi de acoperiş (în cazul cînd acesta se sprijină pe construcţia
metalică). Construcţia metalică trebuie să fie astfel protejată încît să se evite posibilitatea
încălzirii materialului peste temperatura limită luată în considerare în proiectul de execuţie.
Unele cazane de abur pot fi înzidite individual sau în baterie. Bateria nu poate fi
formată decît din două cazane. Cazanele cu înălţimea de la pardoseală mai mare de 8 m nu
trebuie să fie înzidite în baterie.
Pereţii exteriori ai cazanelor, respectiv stratul izolator (în cazul în care prin construcţia
cazanelor nu există zidărie), vor avea o grosime suficientă care să reducă la limită pierderile de
căldură. Suprafeţele exterioare ale zidăriei sau izolaţiei, inclusiv izolaţia aparatelor din sala
cazanelor, nu trebuie să aibă o temperatură mai mare de 55C. Local, în zona
supraîncălzitorului, în dreptul grinzilor şi nervurilor scheletului metalic, se admit temperaturi mai
mari, dar maxim 70C. Suprafeţele exterioare ale izolaţiei cazanelor, în cazul în care nu există
zidărie prin construcţia cazanelor, vor fi protejate cu tablă rezistentă la coroziune. Cazanele
trebuie să fie astfel montate încât să permită dilatarea liberă a tuturor părţilor componente
datorită variaţiilor de temperatură în timpul funcţionării. Dispozitivele care permit dilatarea trebuie
să fie uşor controlabile. Posibilitatea dilatării se va realiza prin suspendare sau rezemare cu
posibilităţi de alunecare a elementelor respective, fiind menţinută însă etanşeitatea.
Unele cazane ignitubulare (Cornwall, Manotehnica, etc), au o parte din drumurile de gaze
arse limitate de zidărie. Unele cazane acvatubulare (B\V. IPROM, etc), au focarul şi drumurile de
gaze arse limitate de zidărie.
Zidăria atinsă de foc şi gaze arse cu temperaturi peste 450°C, este realizata din cărămidă
refractară cu mortar din argilă refractară, iar canalele de fum prin care circulă gaze cu
temperaturi sub 450°C, precum şi exteriorul zidăriei refractare, este realizat din cărămidă roşie
cu mortar de var. Intre zidărie si părţile cazanului din afara ei, etanşarea se realizează cu şnur
de azbest .
Fochistul trebuie să verifice dacă starea zidăriei focarului şi drumurilor de gaze arse este
etanşă, fără crăpături (acestea se observă uşor, zonele respectivi fiind afumate).
Dacă se observă astfel de zone, ele trebuie imediat reparate, spre a înlătura pătrunderea
de aer fals şi înrăutăţirea tirajului cazanului (care duce la depuneri de funingine pe suprafeţele
de încălzire).
Obişnuit, o parte din pereţii focarului sunt acoperiţi cu cărămidă refractară sau au în
jurul arzătoarelor o ambrazură. din material refractar. Acestea au rolul de a înmagazina căldura
şi de a menţine în interiorul focarului o temperatură ridicată, condiţie esenţială pentru o
ardere bună a combustibilului.
5. Izolarea cazanului
Pentru a împiedica pierderile de căldură, părţile cazanului care nu sunt înzidite se
izolează cu materiale izolante (vată de sticlă, vată minerală, etc.) protejate la exterior cu tablă
galvanizată.
Se consideră că un cazan are o izolaţie bună, dacă temperatura pereţilor exteriori nu
depăşeşte 40 – 50 °C, ceea ce se constată prin faptul că putem ţine mâna pe izolaţie. Dacă
simţim că izolaţia frige, în porţiunea respectivă izolaţia nu este corespunzătoare, trebuind să fie
refăcută.
57
S.C. ARTOPROD S.R.L
6. Canalul de fum (gaze arse)

Uneşte partea din spate a cazanului cu baza coşului de fum şi este realizat din cărămidă,
cu o secţiune mai mare decât secţiunea coşului. Pentru a nu micşora tirajul, trebuie să fie bine
tencuit; în el se montează registrul (șuberul), cu care se poate regla tirajul coşului. Registrul, ca
şi canalul de fum, trebuie să fie perfect etanş, pentru a nu pătrunde aer fals care înrăutăţeşte
arderea.
7. Gura de vizitare
Cazanele de abur au cel puţin o gură de vizitare (ovală, 300 x 400 mm, sau circulară, Ø 400
mm), prin care fochistul sau organul de control pot intra în spaţiul de apă pentru a curăţa, repara
sau verifica interiorul cazanului.
8. Uşi de vizitare
În zidăria drumurilor de gaze arse sunt amplasate uşi metalice, prin care se poate intra în
interior pentru curăţire, reparare sau verificare.
9. Gura de curăţare
Unele cazane au, în pereţii exteriori sau în colectoare, guri de curăţire, astupate cu dopuri
filetate sau capace ovale. Prin acestea, se face curăţirea, spălarea şi verificarea spaţiului de
apă, ele trebuind să fie desfăcute ori de câte se face spălarea interioară a cazanului.
10. Guri de observare

Gura de observare este o ţeava, ce are la capătul exterior sticlă refractară, prin care
observăm culoarea flăcării în focar, deci calitatea arderii combustibilului. Lipsa sticlei are ca
urmare ieşirea gazelor din focar în sala cazanelor (la focarele cu suprapresiune) sau intrarea
aerului fals în focar (la celelalte), deci înrăutăţirea arderii. În plus, în caz de explozie sau
răbufnire de gaze în focar, pot accidenta pe cei din jur.
11. Clape de explozie

Sunt montate în exteriorul drumurilor de gaze arse, având rolul de a se deschide automat
în caz de explozie de gaze în focar sau canalele de fum, pentru a limita suprapresiunea ce
apare la explozie, deci pentru a evita deteriorarea pereţilor cazanului şi zidăriei. Clapele de
explozie sunt de două feluri:
- cu balama, amplasate astfel încât să asigure etanşeitatea pe scaun prin propria greutate;
- cu discuri, apăsate pe scaun de resorturi.
12. Instalaţii de ardere şi focare
Definiţie şi clasificare
Focarul este partea cazanului în care are loc arderea combustibilului cu cedare de
căldură (care se transmite apei din cazan) şi gaze arse (care ies din coş în atmosferă). Rolul
focarului este de a asigura aprinderea şi arderea completă a combustibilului respectiv
stabilitatea flăcării. De asemenea focarul trebuie să asigure condiţiile de transmitere a căldurii
prin radiaţie şi convecţie de la produsele arderii la suprafeţele de schimb de căldură.
Ca element important al focarului apare instalaţia de ardere care poate fi:
- pentru arderea combustibililor solizi;
58
S.C. ARTOPROD S.R.L
- pentru arderea combustibililor lichizi;

- pentru arderea combustibililor gazoşi;
- arzătoare combinate:
a) gaz - păcură;
b) combustibil solid - gaz.
Volumul şi construcţia focarului depinde de structura combustibilului şi de posibilităţile
de amestec ale acestuia cu aerul de ardere.
Focarele se pot clasifica după:
Poziţia faţă de tamburul cazanului:

- focare interioare (în interiorul tamburului de apă), ca la cazanele ignitubulare ;
- focare inferioare, situate sub tambur, ca la cazanele acvatubulare;
- focare anterioare , care se găsesc în exteriorul tamburului, în faţa cazanului, fiind o
prelungire a focarului. Acestea au pereţii formaţi din cărămidă refractară şi se construiesc la
unele cazane atât igni cât şi acvatubulare pentru combustibil inferior, unde este nevoie de o
cantitate mare de combustibil, ce nu ar putea arde în focarul propriu-zis al cazanului.
După tipul de combustibil ars în focar:

- focare pentru combustibil solid;
- focare pentru combustibil lichid;
- focare pentru combustibil gazos;
- focare pentru combustibil mixt
Focare pentru combustibil solid

Aceste focare, utilizate pentru cărbune, deşeuri lemnoase, etc, se compun din: camera de
ardere (focarul propriu-zis), grătar şi cenuşar. Forma şi dimensiunile focarului depind de:
- felul combustibilului (cărbuni sau deşeuri lemnoase);
- modul de alimentare cu combustibil a focarului;
- în cazul cărbunilor, după cum sunt introduşi în focar sub formă de bulgări, sau sub formă
de praf de cărbune.
Focare cu deservire manuală

Au un grătar plan înclinat, format din bare de fontă cu lăţime mai mare la capete decât la
mijloc, pentru a lăsa între ele un spaţiu de circa 2 mm. Acest spaţiu este necesar pentru
pătrunderea aerului din cenuşar, printre barele grătarului, sub stratul de combustibil care arde pe
grătar.
Alimentarea cu cărbuni a grătarului se face de fochist, cu lopata, după închiderea parţială a
şubărului la coş şi deschiderea uşii focarului.
Aprinderea se face cu lemne sau alt combustibil, după care se aruncă cu lopata cărbuni,
începând din fund spre faţă.
Grosimea stratului de cărbune depinde de calitatea şi granulaţia cărbunelui în timpul arderii,
acolo unde apar pete întunecate pe grătar, înseamnă că zgura s-a lipit de grătar şi nu mai poate
intra aerul. În acest caz fochişti trebuie să spargă zgura cu unelte specifice.
Pe un grătar plan, se pot arde 70 - 80 kg cărbuni pe fiecare m² de gratii . Un fochist poate
alimenta cu lopata circa 700 - 800 kg cărbune în 8 ore.
59
S.C. ARTOPROD S.R.L
Focare mecanizate
La cazanele mai mari, alimentarea cu cărbuni a focarelor se face mecanizare dintr-un
buncăr- pâlnie, situat deasupra intrării în focar. Sunt mai multe tipuri.
Focare cu grătar lanţ

Sunt formate din bare de grătar mobile, montate sub formă de continuu, între 2
tamburi, dintre care unul motor care face ca lanţul săl mişte continuu cu o viteza de 0, 1 - 0,6
m/min. In prima parte a grătarului cărbunii se încălzesc şi se usucă, în partea din mijloc ard,
iar la în partea finală zgura cade în buncărul de zgură.
Focare pentru cărbune pulverizat

Acest tip de focare realizează cea mai bună ardere a cărbunelui.
După ce cărbunele este măcinat în mori speciale (cu bile, role, ciocane sau mori
ventilator) până este adus la particule foarte fine, mult mai mici de 1 mm, praful este condus prin
conducte cu curent de aer în silozuri, iar de acolo, în acelaşi mod, este insuflat cu aer în focar,
unde este ars în arzătoare speciale.
Focare pentru combustibili lichizi şi gazoşi

Au numai cameră de ardere, fără grătar şi cenuşar. în prima parte a focarului are o
zidărie sau o ambrazură refractară care menţine în focar o temperatură ridicată, absolut
necesară arderii complete a combustibilului.
Instalaţii pentru arderea combustibilului lichid

Aşa cum s-a arătat, în focarele cazanelor, se poate arde unul din următoarele feluri de
combustibil lichid: păcură, combustibil lichid uşor (CLU), motorină. Pulverizarea păcurii, a
combustibilului lichid uşor sau motorinei, se poate realiza cu aer comprimat, cu abur sau
mecanic (cu pompă de combustibil).
Injectoare cu aer comprimat

Se folosesc rar, la cazanele care consumă sub 100 kg combustibil pe oră. Aerul este
aspirat în focar prin depresiune, realizată cu ajutorul coşului de fum sau se foloseşte aer
comprimat.
Injectoare cu abur
Pentru pulverizarea păcurii, se utilizează aburul de la cazanul propriu sau, la pornire,
de la alt cazan; în lipsă de alt cazan, pornirea se face arzând in focar lemne, cărbuni sau alt
combustibil, până când presiunea ajunge de la 2 - 3 bar, după care se poate pune în
funcţiune injectorul cu abur. La ieşirea din ajutaj, viteza combustibilului antrenat de abur
creşte foarte mult şi este pulverizată fin. Capul injectorului trebuie curăţat des de zgură.
Schema unui injector de păcură cu abur este dată în fig. de mai jos.
Are avantajul că este simplu, uşor de întreţinut, dar şi dezavantajul unui consum de 6
- 7% din producţia de abur.
60
S.C. ARTOPROD S.R.L
Injectoare pentru combustibili lichizi

a – injector cu pulverizare cu aer comprimat ; b – injector cu pulverizare cu abur ;
c – injector cu pulverizare mecanică
Injectoare centrifugale
Se folosesc la unele cazane Manotehnica precum şi la unele cazane apă caldă (fig.
de mai jos). De la rezervorul de zi, CLU ajunge în corpul injectorului (1), trece prin axul
motorului electric (2), se amestecă cu aerul primar venit prin canalul cu clapetă (3) şi intră în
ventilatorul (4). După ventilator, scutul (5) lasă liber un canal prin care intră altă cantitate de
aer, care, împreună cu amestecul ce iese din ventilator, formează un vârtej (6) în focar.
Ventilatorul are o turaţie de 3000 rot/min.
Aceste injectoare se construiesc pentru consumuri între 10 şi 70 kg CLU/oră, adică
pentru debite calorice între 96.000 şi 672.000 kcal/h.
61
S.C. ARTOPROD S.R.L
Injector centrifugal pentru combustibil lichid (semiautomat ).
Injectoare mecanice
Injectoarele mecanice sunt folosite pentru pulverizarea păcurii în focar la presiunea de
10 - 40 bar, creată 'le o pompă de combustibil cu roţi dinţate. Se folosesc la cazanele mari şi la
toate cazanele automatizate. Presiunea si temperatura de injecţie sunt indicate de un
manometru şi un termometru. în
capul injectorului se află o duză, în care este montat un disc cu canale, un disc cu orificii şi
orificiul duzei (cu 0 de 1 -s mm).
La trecerea prin discul cu canale tangenţiale, păcura capătă o mişcare de rotaţie, fiind
fin pulverizată şi amestecându-se bine cu aerul, pentru a realiza o ardere bună .Duza trebuie
curăţată periodic.
Injector de păcură cu pulverizare prin presiune :

1 – capul injectorului ; 2 – corpul injectorului ; 3– cot de racord ; 4 – piesă de racord ;
5 – piesă de fixare ; 6 – disc cu canale ; 7 – disc cu orificii ; 8 –duză .
Pompa cu roţi dinţate
Se compune dintr-un corp de fontă sau oţel (1), în care se rotesc în sensul săgeţilor
două roţi dinţate (2), care aspiră combustibilul din partea de jos şi îl refulează în partea de sus.
Supapa de suprapresiune (3) deschide fereastra (4), punând în legătură conducta de aspiraţie
62
S.C. ARTOPROD S.R.L
(5) cu cea de refulare (6), atunci când presiunea pe refulare a pompei devine prea mare,
returnând (recirculând) combustibilul în interiorul pompei.
Roata dinţată din dreapta este cuplată cu un motor electric, care, obişnuit are pe acelaşi
ax, un ventilator pentru introducerea aerului în focar, în tot timpul funcţionării pompei.
Pompa cu roti dintate
Instalaţia de păcură
Destinată alimentării unuia sau mai multor cazane, instalaţia de păcură cuprinde unul sau
mai multe rezervoare de depozitare, care trebuie să asigure consumul pe cel puţin 10 - 20 zile.
Acestea se execută din tablă de oţel, şi după poziţia lor, pot fi: supraterane, subterane sau
semiîngropate.
Ele trebuie să fie prevăzute cu ţeava de aerisire, gură de vizitare, interioară şi exterioară,
indicator de nivel cu plutitor (sau tijă gradată la cele îngropate), serpentină de preîncălzire a
păcurii (cu abur, plasată în partea jos a rezervorului), robinet de scurgere a apei din păcură
(apa fiind mai grea se adună în partea de jos), care trebuie deschis mai des de fochist pe timp
de ploaie, zăpadă, umezeală. Rezervoarele au capacitatea de 10 - 1000 m³ şi alimentate din
cisterne CFR sau auto. În timpul descărcării, gura de vizitare trebuie să fie deschisă. Din
rezervoarele de depozitare, păcura este împinsă cu ajutorul pompelor de combustibil (la
centralele mari este prevăzută o staţie pompare cu preîncălzirea păcurii) în rezervorul de zi,
situat în sala de cazane pe un perete lateral (nu în dreptul injectorului), la o înălţime de 5 – 6
m, si are o capacitate de 500 - 2000 kg şi este prevăzut cu: ţeavă de aerisire, ţeava de prea
plin (care readuce în rezervorul de depozitare combustibil în surplus), indicator de nivel cu
plutitor, serpentina de incalzire si teava cu robinet de scurgere a apei.
Din rezervorul de zi, păcura vine prin cădere la injector, înainte de acesta fiind montat un
preîncălzitor şi un robinet de închidere. Fochistul trebuie să asigure etanşeitatea completă a
întregii instalaţii de păcură, astfel încât nici în centrala termică, nici în afară, să nu existe
pierderi de combustibil. El trebuie să cureţe injectoarele şi să urmărească să aibă o ardere
bună, deoarece păcura nearsă se depune pe pereţii cazanului şi împiedică transmiterea
căldurii .Rezervoarele de depozitare şi rezervoarele de zi trebuie curăţate anual de depuneri.
Agregatul de pompat şi preîncălzit păcura
63
S.C. ARTOPROD S.R.L
Instalaţia de gaze
Gazul metan utilizat drept combustibil la cazane se extrage din podişul Transilvanei şi din
zonele subcarpatice, iar în mare parte se importă din Rusia.
De la locul de extracţie este adus sub presiune, prin conducte de oţel, la locul de utilizare.
Prima magistrală de gaz metan din ţară s-a construit în 1942 pentru alimentarea
termocentralei Grozăveşti cu gaze din Ardeal.
Presiunile utilizate la transportul gazului metan, sunt:
- presiuni înalte: peste 6 bar (în Rusia, 32 bar);
- presiuni medii: 2 - 6 bar;
- presiuni reduse: 0,2 - 2 bar;
- presiuni intermediare: 0,05 - 0,2 bar (în instalaţiile interioare industriale, prevăzute cu
arzătoare ce pot funcţiona cu această presiune);
- presiune joasă: sub 0,05 bar (la noi, plafonul presiunii joase s-a stabilit la 0,03 bar =
300 mm coloană apă, fiind folosit pentru consumatorii de uz casnic).
Instalaţia de alimentare cu combustibil gazos cuprinde:

- staţia de gaze din incinta unităţii, în care sunt montate contoarele de gaze şi la care au acces
numai furnizorii de gaz , de la care pleacă spre o conductă de gaze, vopsită în galben închis,
între staţia de gaze din incinta unităţii şi centrala termică, pe care se montează, la cca. 20 m.
de intrarea în CT, un robinet de închidere manuală (sau de la distanţă), ce trebuie cunoscut şi
închis de fochist în caz de forţă majoră: incendii, explozii, cutremur mare, când nu se mai
poate închide robinetul din CT. Pe conducta de gaze din CT, se găsesc:
- un robinet de închidere manuală, rapidă;
- un separator de apă din gaze;
- un regulator de presiune, ce menţine presiunea din aval (după regulator) la o valoare
constantă, necesară arzătorului, deşi presiunea din amonte (ce intră în regulator) variază în
limite largi;
- un dispozitiv de siguranţă ce echipează regulatorul, care, în cazul defectării regulatorului,
împiedică creşterea presiunii în aval la o valoare periculoasă ;
- un presostat care comandă închiderea electroventilului, când presiunea gazelor a scăzut
sub o valoare minimă reglată;
- câte un manometru înainte şi după regulator;
- două robinete de închidere automată, înseriate, normal închise, având între ele o ţeava de
aerisire pe care este montat un electroventil normal deschis, pentru eliminarea gazelor
scăpate, eventual, după primul ventil automat, când ventilele sunt închise;
- două robinete de închidere manuală, înseriate, in locul celor de mai sus, la cazanele
neautomatizate.
- un detector de gaze automat ce comandă un electroventil exterior de închidere în caz de
scăpări de gaze.
Schemele instalaţiilor de automatizare pe gaze sunt descrise în alt capitol La cazanele
ce consumă gaze, pentru evitarea exploziile de gaze în focar, registrul la coş este prevăzut la
mijloc cu un orificiu de cea. 50 mm diametru, pentru ca în timpul opririlor, când registrul este
închis, eventualele pierderi de gaze să fie evacuate în atmosferă.
Arzătoare
64
S.C. ARTOPROD S.R.L
Arzătoarele realizează amestecul dintre combustibil şi aer în vederea asigurării arderii,

în condiţii bine stabilite, pentru obţinerea de energie termică.
Arzătoarele trebuie să realizeze următoarele:
- amestecul aer-combustibil;
- trebuie să asigure ardere în mod continuu prin alimentarea flăcării cu amestec de
combustibil - aer;
- trebuie să menţină un raport optim între combustibil şi aer pentru a obţine un
randament maxim;
- dirijarea flăcării pe direcţia cerută de procesul tehnologic;
- posibilitatea de reglare a cantităţii de combustibil şi a aerului, adaptat la procesul
tehnologic;
- să asigure stabilitatea atmosferei din focar în funcţie de caracterul arderii. Arzătoarele,
ca şi focarele, se clasifică şi se aleg în funcţie de tipul combustibilului.
Arzătoare pentru combustibil gazos

Arzătoarele pentru combustibil gazos sunt de 3 feluri:
- arzătoare manuale, la care aprinderea, reglarea şi oprirea focului se face manual, de
către fochist, iar aerul este aspirat prin tirajul coşului. Exemplu: arzătoarele Şeitan cu 1 -
4 etaje;
- arzătoare semiautomate, la care aprinderea şi stingerea focului se face automat, iar
reglarea arderii se face manual, prin variaţia concomitentă a clapetelor de gaze şi aer;
- arzătoare automate la care aprinderea, reglarea focului funcţie de regim şi oprirea, se
face automat.
Arzătoarele semiautomate şi automate, sunt echipate cu un ventilator, care asigură
aerul necesar arderii, având clapete de reglare pe conductele de gaze şi aer ce intră în focar,
care permit reglarea cantităţii de gaze şi aer pentru a asigura o ardere completă. In afară de
acestea, pentru a asigura arderea completă, este necesar ca aerul să se amestece bine cu
gazele.
Exemplu: La un cazan ABA 4 care funcţionează cu gaze, la verificarea oficială, s-au constatat
mari depuneri de funingine pe plăcile tubulare şi ţevi . S-a constatat că, la acest cazan, clapeta
de aer nu se deschidea complet.
Indiferent de felul arzătorului, înainte de aprinderea focului, trebuie să se facă manual
sau automat preventilarea focarului şi a drumurilor de gaze care să permită o schimbare de
minim 5 ori a volumului de aer a acestor componente.
Dacă după aprindere focul s-a stins, trebuie închis imediat robinetul de gaze şi făcută
din nou preventilarea (pentru a elimina riscul de explozie a gazelor) şi abia după aceea, se va
face reaprinderea. De asemenea, după oprire, trebuie să se facă postventilarea.
Suflătoare de funingine
Suflătoarele de funingine au rolul de a îndepărta depunerile de funingine de pe
suprafeţele de încălzire. Suflarea funinginii se face cu suflătoare cu aer comprimat sau cu
abur. Se manevrează de către fochist, în conformitate cu instrucţiunile interne. Există şi
suflătoare de funingine cu bile metalice, care cad de sus, din ţeava în ţeava, scuturând
funinginea depusă, şi care, după ce au ajuns jos, sunt readuse mecanic în partea de sus.
Instalaţii de epurare a gazelor arse
65
S.C. ARTOPROD S.R.L
In special la arderea cărbunilor, gazele ies pe coş încărcate cu particule de cenuşă şi se

depun în mediul din jur, poluându-l. Pentru a evita aceasta, la cazanele mari se montează în
coş, fie cicloane, în care praful este separat de gaze prin schimbarea direcţiei de curgere (pot
fi mai multe cicloane în serie multicicloane), fie electrofiltre. Acestea sunt compuse din două
rânduri de electrozi, unul care ionizează gazele şi încarcă cu electricitate particolele de
cenuşă, iar celălalt, de depunere, atrage particolele încărcate. Sursa electrică este de mare
tensiune, cca. 50 kV. Praful depus trebuie scuturat periodic, folosind metode speciale.
Tirajul
Anterior, s-a arătat că, pentru a avea loc arderea, în focar trebuie să intre nu numai
combustibil, ci şi aer. Aerul necesar arderii intră în focar, prin tiraj.
Prin tiraj înţelegem curentul de aer care intră în focar făcând posibilă arderea
combustibilului şi apoi, iese pe coş cu gazele arse, în atmosferă.
Tirajul, adică intrarea aerului din atmosfera înconjurătoare se poate face în 2 moduri: natural şi
artificial.
Tirajul natural
Tirajul natural se realizează cu ajutorul coşului de fum şi se poate explica în două
moduri:
a) Presupunem că în faţa focarului este un coş imaginar, similar cu cel real, situat în spatele
cazanului. In coşul imaginar, este aer la temperatura şi presiunea atmosferică; în coşul real,
sunt gaze arse, calde, care sunt mai uşoare decât aerul atmosferic, din care cauză, aerul mai
greu intră în focar şi împinge gazele arse pe coş, în atmosferă.
b) Prin arderea combustibilului în focar, se formează gaze care, fiind calde, sunt mai uşoare şi
au tendinţa de a se ridica în sus; în locul lor, intră în focar aerul din atmosferă, care, împreună
cu combustibilul, se transformă în gaze arse, calde, acest proces producându-se continuu, şi
realizând circuit de aer proaspăt prin focar.
Tirajul artificial
Se foloseşte la cazanele automatizate şi la toate cazanele mari, care ar necesita coşuri
înalte, deci costisitoare. Tirajul artificial se poate realiza prin:
- ventilatoare aşezate în faţa cazanului, care aspiră aerul din sala cazanelor sau din
exterior şi îl trimit sub presiune în focar, fără preîncălzire sau cu preîncălzire, prin
intermediul unui preîncălzitor de aer; în acest caz, în focar nu avem depresiune ci
suprapresiune faţă de presiunea atmosferică;
- exhaustoare sau ventilatoare de gaze arse, care se montează în spatele cazanului şi
absorb gazele arse din canalul de fum şi le trimit sub presiune în coş, creând astfel în
focar o mare depresiune, ce produce intrarea unei cantităţi mari de aer în focar, necesar
arderii unei cantităţi mai mari de combustibil.
Exhaustoarele se aseamănă cu ventilatoarele, dar lucrează în condiţii mai grele căci
gazele arse au temperatura peste 130 - 250°C, din care cauză lagărele trebuie răcite cu apă.
Unele cazane au şi exhaustor şi ventilator. Totdeauna trebuie pornit întâi exhaustorul şi apoi
ventilatorul. De altfel, în instalaţia de automatizare a cazanului există o interblocare care nu
permite inversarea acestei ordini.
Atât ventilatorul cât şi exhaustorul, se compun dintr-o carcasă metalică exterioară-
statorul ce are la interior un rotor cu palete învârtit de un electromotor . Aerul sau gazele arse
66
S.C. ARTOPROD S.R.L
sunt aspirate în centrul rotorului şi evacuate la periferia paletelor rotorului, în focar, respectiv în
coş. Tirajul cazanelor se măsoară cu indicatoare de tiraj, în mm col apă şi variază între 8 şi
400 mm col. apă (8 - 15 mm col. apă, în cazul tirajului natural, ajungând până la 400 mm col.
apă, în cazul ventilatoarelor de gaze arse sau exhaustoare) şi sunt specifice fiecărui tip de
cazan.Fochistul trebuie să cunoască valoarea tirajului la cazanul pe care îl deserveşte şi să
încerce să-l realizeze.
Aspecte constructive, funcționale şi de exploatare ale arzătoarelor de gaz,

cu aer insuflat, destinate instalațiilor de producere a căldurii inteligente
Generalităţi
Printre arzătoarele de gaz, de concepție modernă, care se folosesc astăzi pentru
echiparea instalațiilor de producere a căldurii inteligente, se enumera si modelele GZ2, GZ3 si
GZ4, fabricate de firma germana MAN B&W Diesel AG si destinate cazanelor cu puteri
cuprinse intre 100 si 1450kW.
Arzătoarele de gaz din seria de fabricație GZ2 - GZ4 sunt arzătoare automate, in două
trepte, cu construcție monobloc. Ele sunt concepute pentru funcționarea cu gaze naturale (GZ
2-GZ4) si gaze lichefiate (GZ2) conform normei DVGW G260 si sunt construite conform DIN
4788 si DIN EN 676 si verificate după DVGW si CE.
Arzătoarele de gaz GZ2 - GZ4 sunt arzătoare de suprapresiune, cu o mare capacitate
de insuflare a aerului si cu particularităţi bine definite. Datorita acestor particularitati si a unei
duze de pătrundere a aerului de construcție reglabila, ele se potrivesc atât pentru cazanele
moderne de mare producție, cu flacără întoarsă, cât şi pentru cazanele de concepție mai
veche. Noua concepție a arzătoarelor in două trepte GZ2 - GZ4 oferă un raport al puterilor de
maxim 50:100% (GZ2 - GZ3), respectiv 60:100%(GZ4) si o gradație optimă a celor doua trepte
de sarcină, în condiții de exploatare normală.
Aspecte constructive
Construcția propriu-zisă
Arzătoarele de gaz GZ2-GZ4 au următoarele particularitati constructive:
• carcasa este turnată din metal uşor;
• tija arzătorului se executa ținând seama de puterea cazanului şi de sistemul mixt de
amestecare de mare putere;
• duza de pătrundere a aerului este reglabilă;
• prezintă servomotor cu clapeta de aer, pentru regimurile de lucru în două trepte;
• modelele GZ2 si GZ3.0 prezintă motor de curent alternativ, iar modelele GZ3.1 – GZ4,
motor trifazat;
• sunt echipate cu transformator de aprindere si suflantă de aer;
• modelele GZ2-GZ3.0 au rampa de gaz compactă;
• modelele GZ2-GZ3 sunt prevăzute cu presostat automat de ardere, cu supraveghere
prin infraroșu, iar modelul GZ4, cu supraveghere prin ionizare;
• flanşele au garnituri de etanșare şi şuruburi de strângere.
Arzătoarele de gaz se supun, înainte de intrarea în exploatare, la o verificare
individuală, la temperatura maximă admisibilă prescrisă.
Sistemul mixt de amestecare de mare putere este modern, construit simetric şi oferă
posibilitatea ca, împreună cu o reglare exactă a rampei de gaze compactă (GZ2 - G3.0), să se
67
S.C. ARTOPROD S.R.L
obţină necesarul de căldură dorit, precum şi o valorificare optimă a energiei în ambele trepte
de sarcină, cu o ardere lipsită de impurităţi dăunătoare.
Regimul în două trepte se reglează prin intermediul clapetei de aer cu servomotor, care
modifică, pe de o parte, cantitatea de aer pentru cele două trepte de sarcină şi, pe de altă
parte, conectează comutatoarele, reglate cu came, la ventilele magnetice de gaze din rampa
de gaz compactă(GZ 2 – GZ 3.0) şi respectiv din rampa de gaz (GZ 4).
Aspecte funcționale
Reglarea arzătoarelor GZ 2 si GZ 4
Fiecare arzător este reglat după domeniul de putere al cazanului şi testat la
temperatura maximă admisibilă prescrisă. Reglarea şi punerea în funcțiune a arzătoarelor de
gaz trebuie să fie realizate numai de către un specialist.
Duza de pătrundere a aerului

a) Reglarea duzei de pătrundere a aerului la arzătoarele GZ 2/GZ 3 .
Duza de pătrundere a aerului poate fi reglata după deschiderea arzătorului. Ambele
șuruburi ale duzei de pătrundere a aerului trebuie să fie desfăcute, iar după reglare acestea se
vor înșuruba la loc.
b) Reglarea duzei de pătrundere a aerului la arzătoarele GZ 4.
Duza de pătrundere a aerului poate fi reglată după deconectarea arzătorului şi
desfacerea capacului ce amortizează zgomotele produse de ventilator. Ambele șuruburi ale
duzei de pătrundere a aerului trebuie să fie desfăcute, iar după reglare acestea se vor
înşuruba la loc.
68
S.C. ARTOPROD S.R.L
Aspecte de exploatare
Modul de construcție şi echiparea arzătorului în funcţie de putere facilitează
specialistului montarea rapidă, punerea în funcțiune şi întreţinerea uşoară în exploatare.
Șuruburile si garnitura de etanșare pentru fixarea arzătorului sunt incluse. Racordarea
electrica se realizează cu o priza rapidă, conform DIN 4791.
Arzătoarele montate pe cazane sunt testate în fabricație şi au puterea prereglată. O
modificare a puterii arzătorului este posibilă prin reglarea corespunzătoare a supapei de
alimentare cu gaz şi a dimensiunilor de reglaj (dimensiunea B) şi reglarea clapetei de aer.
Instalatorul este responsabil de respectarea normelor de protecție în vigoare. Aceste
arzătoare trebuie să fie montate în concordanţă cu prevederile normelor de montaj in vigoare
si trebuie exploatate numai în spatii bine aerisite. De asemenea, trebuie respectate toate
instrucțiunile de montare şi de punere în funcțiune.
Instalarea si racordarea conductei de gaze pot fi făcute numai de către un instalator
autorizat; greutatea rampei de gaz compactă, respectiv a rampei de gaz trebuie sa fie
susținuta prin suporți de fixare. Montarea legăturilor electrice trebuie să se realizeze în
conformitate cu normele de montaj şi exploatare în vigoare.
Controlul etanşeităţii
Controlul etanșeității oferă utilizatorului unei instalații de ardere cu gaz o siguranța
suplimentară; acesta se recomandă, în principal, la arzătoarele de mare putere. De regulă se
verifică, programat, ventilele magnetice.
Întreținere si service
Pe baza reglementarilor legale în vigoare, se recomandă verificarea anuală a întregii
instalații de ardere, de către un specialist. Cu aceasta ocazie trebuie controlate reglarea şi
funcționarea arzătorului, trebuie curăţat arzătorul (suflanta, sistemul de amestecare, instalația
de aprindere), filtrul de gaz eventual se schimbă, şi trebuie uns axul clapetei de aer la GZ 4.
Pentru desfășurarea comodă a operațiilor de întreținere poate fi separat capacul
carcasei de părţile componente, după desfacerea șuruburilor şi a legăturilor cu rampa
compactă de gaze, respectiv cu rampa de gaze de la carcasa arzătorului; după dezasamblare
arzătorul poate fi montat în departamentul de service (GZ 2- GZ 3). La GZ 4 este posibilă,
după scoaterea ștecherului, desprinderea cablului de ionizare şi desfacerea șurubului de la
capacul flanșei. Corpul duzei se dezasamblează separat.
Înainte de scoaterea corpului duzei trebuie urmărit dacă servomotorul a revenit la poziția
„închis“.
69
S.C. ARTOPROD S.R.L
70
S.C. ARTOPROD S.R.L
71
S.C. ARTOPROD S.R.L
72
S.C. ARTOPROD S.R.L
73
S.C. ARTOPROD S.R.L
74
S.C. ARTOPROD S.R.L
75
S.C. ARTOPROD S.R.L
76
S.C. ARTOPROD S.R.L
77
S.C. ARTOPROD S.R.L
78
S.C. ARTOPROD S.R.L
13. Instalaţia de alimentarea cu apă
Despre apa de alimentare

Întrucât apa de alimentare are o importanţă deosebită în exploatarea economică şi în
siguranţă a cazanului, în cele ce urmează, se prezintă noţiuni de bază despre aceasta.
La cazanele de abur, pentru a menţine nivelul apei din cazan, ele trebuie să fie alimentate cu
apă, în funcţie de consumul de abur.
La cazanele de apă caldă şi fierbinte, la care apa circulă în circuit închis deci în mod normal
nu se consumă, se produc totuşi pierderi din cauza neetanşeităţilor, pierderi ce trebuie
compensate prin adaos de apă de alimentare .
Apa de alimentare pentru cazanele de abur se compune din: condens şi apă de adaos. Am
pus întâi condensul, pentru a arăta importanţa acestuia întrucât condensul este cea mai bună
apă de alimentare, deoarece nu conţine săruri şi, în plus, are o temperatură ridicată.
Beneficiarii, interesaţi să aibă maximă economie şi siguranţă în funcţionarea cazanelor,
trebuie să se preocupe, între altele, de recupera condensului într-o proporţie cât mai mare. Ceea
ce nu se poate recupera din condens, se completează cu apă de adaos. Apa de adaos provine
din apa din natură (apa brută) din reţeaua de apă a localităţii, din puţuri, lacuri, râuri .
Deşi circa 70% din suprafaţa Pământului este acoperită de apă, cea mai mare parte (cea din
mări şi oceane) fiind sărată, doar o mică parte poate fi folosită pentru consumul casnic şi
industrial.
În natură, apa urmează un circuit închis: apa de la suprafaţa pământului (râuri, lacuri, mări,
oceane), se evaporă, formează nori, care se condenseze şi cad pe pământ sub formă de ploaie
sau zăpadă. Apa se infiltrează în pământ şi, fiind un solvent foarte bun, la trecerea prin diverse
straturi, se încarcă cu săruri şi gaze şi iese la suprafaţă, fie sub formă de izvoare, fie este
scoasă, din puţuri, cu ajutorul pompelor. Din această cauză, apa din natură (nici cea din reţea)
nu este niciodată chimic pură (adică formată numai din H2O), ci conţine şi materii străine, şi
anume:
- materii în suspensie: mâl, nisip, materii vegetale, uleiuri;
- săruri ce formează duritatea apei;
- săruri ce formează alcalinitatea apei;
- gaze libere: O2 şi CO2.
Aceste impurităţi, în funcţie de categoria cazanului, trebuie eliminate, înainte de a ajunge în
cazan. Pentru funcţionarea economică a cazanului, ideală ar fi apa chimic pură (aşa cum,
aproximativ, este condensul). Deoarece apa nu se găseşte în această stare, beneficiarul trebuie
să ia măsuri pentru reţinerea, măcar parţială, a materiilor străine (exemplificate mai sus) din apa
de alimentare.
Pentru a cunoaşte ce conţine, la intrarea în cazan, atât apa brută, cât şi cea obţinută din
aceasta, după staţia de tratare, în tabelul de mai jos sunt prezentate rezultatele analizelor
chimice efectuate la o termocentrală din Bucureşti cu cazane de categorie mare .
Diferenţele dintre conţinutul apei brute (de la "robinet" şi din puţ) şi cel al apei de
alimentare a cazanului, se datoresc faptului că sărurile minerale conţinute de apa brută, sunt
reţinute la trecerea acesteia prin staţia de tratare.
Indicii apei de alimentare din tabel sunt pentru cazane de categoria VI (cu presiunea între
64 şi 100 bar.)
Din tabel, rezultă marea "bogăţie" în substanţe străine a apei brute, materii străine care
79
S.C. ARTOPROD S.R.L
trebuit reţinute în staţia de tratare a apei, spre a nu ajunge, prin apa de alimentare, în cazan.
În prescripţiile tehnice în vigoare ISCIR, sunt daţi indicii de calitate pe care trebui să-i aibă
apa de alimentare, apa şi aburul din cazan. Aceştia sunt diferiţi, funcţie de categoria
cazanului, care se stabileşte în funcţie de presiunea si tipul constructiv al cazanului.
Materie în suspensie
Materiile în suspensie din apa de alimentare se reţin prin filtrare în diverse sisteme,
deoarece prima condiţie pentru apa de alimentare este să fie limpede, incoloră , fără
suspensii şi fără ulei.
Exemplu: La o centrală termică, trei cazane de abur de 4 t/h (alimentate cu apă dintr-un
lac) iar la alta două cazane bloc abur de 0,7 t/h (alimentate cu apă din puţuri) s-au avariat
grav (tuburile focare deformate şi ţevile de fum acoperite de o pastă de noroi), din cauza
mâlului din apa de alimentare si a faptului că fochiştii nu au purjat cazanele.
Pentru a vedea materiile în suspensie din apa de alimentare, se ia apă de alimentare într-o
sticlă şi se examinează depunerile după 48 ore.
Sărurile
În circuitul său prin pământ apa de alimentare dizolvă o parte din sărurile întâlnite,
căpătând, în funcţie de caracteristicile acestora, fie duritate, fie alcalinitate.
Duritatea apei
Dacă apa întâlneşte şi dizolvă săruri de calciu şi magneziu, acestea produc duritatea apei.
În funcţie de caracteristicile acestor săruri, duritate poate fi:
- duritatea temporară, produsă de bicarbonaţii de calciu şi magneziu. Aceste săruri, prin
încălzire la temperatura de saturaţie, se depun pe părţile mai puţin calde, atât sub formă de
piatră (cu aspect spongios, buretos, uşor raşchetabilă), cât şi sub formă de nămol (care se
elimină prin purjare).
- duritatea permanentă, produsă de celelalte săruri de calciu şi magneziu (cloruri, sulfaţi
şi silicaţi), care sunt stabile din punct de vedere termic şi care, ajunse în cazan, îşi măresc
treptat concentraţia (prin vaporizarea apei şi alimentarea continuă cu apă), până când ajung
la saturaţie şi încep să se depună pe suprafeţele interioare ale cazanului sub formă de crustă
(piatră). Această piatră se depune pe părţile mai calde ale cazanului, în straturi cu grosimi
mai mici. Este foarte aderentă, foarte greu raşchetabilă şi nu se poate îndepărta decât prin
spălări chimice cu acid clorhidric. Operaţia de spălare, fiind periculoasă pentru cazan, se face
numai de unităţi specializate şi cu aprobarea ISCIR. Depunerea de silicaţi (dublu silicat de
calciu şi magneziu, în straturi dense şi lucioase) este şi mai greu de eliminat, chiar prin
spălări chimice.
Duritatea totală = duritatea temporară + duritatea permanentă. Unitatea de măsură pentru
duritatea apei este milivalul la litru (mval/1).
1 mval duritate/l = 28 mg CaO (oxid de calciu)/l = 2,8°d (grade duritate germană). Piatra
depusă fiind foarte izolantă provoacă:
1) Supraconsum de combustil, cu atât mai mare cu cât grosimea pietrei este mai mare
2) Avaria cazanului. Temperatura pereţilor metalici ai cazanului (nefiind răciţi suficient),
creşte, rezistenţa oţelului scade sub valoarea luată în calcul la proiectare şi presiunea din
interior deformează pereţii cazanului. Un strat de piatră, chiar de 0,5 mm, în interiorul ţevilor
de radiaţie (din focar) provoacă arderea şi fisurarea ţevilor. Au fost şi cazuri când, din cauza
80
S.C. ARTOPROD S.R.L
depunerilor ,mari de piatră, suprafeţele de încălzire ale cazanului s-au deformat atât de mult
încât cazanele nu au mai putut fi reparate şi s-au casat.
3) Piatra şi nămolul se depun în ţevile economizoarelor, sub plutitoarele nivostatelor, în
orificiile de trecere ale robineţilor de la sticlele de nivel manometre, presostate, pe scaunele
supapelor de siguranţă, scoţându-le din funcţiune şi punând în pericol siguranţa funcţionării
cazanului. Piatra şi nămolul înfundă ţevile de alimentare cu apă (mai ales la intrarea în
cazan), pot ajunge şi în supraîncălzitor, provocând arderea ţevilor acestuia.
Exemplu: trei unităţi diferite au alimentat cazanele Manotehnica, CTF1 CR 9, cu apă
netratată. Rezultatul: primele două cazane s-au găsit complet blocate de piatră şi atât de
deformate în interior, încât au trebuit să fie casate. La cazanul CR 9, ţevile s-au găsit
deformate şi au trebuit schimbate prematur . Evident, toate cazanele au produs abur din ce în
ce mai puţin şi au consumat combustibil din ce în ce mai mult.
Din cele de mai sus, rezultă că niciodată, sub nici un motiv, nici chiar pentru o perioadă
oricât de mică, nu trebuie alimentat cazanul cu apă brută; va fi alimentat numai cu apă tratată
care nu conţine materiile străine enumerate anterior. Tratarea apei se face în staţii de
dedurizare, care sunt diferite, după parametrii cazanului.
Staţii de dedurizare în ciclu Na-cationic cu mase cationice (schimbătoare de ioni).

Se compun din două filtre unul activ, altul de rezerva şi un recipient de saramură. În
acestea se reţin din apa brută numai sărurile ce produc duritate, spre a se evita depunerea
lor în cazan sub formă de piatră (crustă). Atât filtrele, cât şi recipientul de saramură, trebuie
să fie bine vopsite la interior pentru a nu fi atacate de sare.
Mai nou, acestea se protejează la interior prin acoperire cu ebonită. Una din cele mai bune
soluţii constructive este realizarea filtrelor şi recipientului de saramură din material plastic.
Un filtru este un rezervor cilindric vertical, care are în partea de jos şi de sus, câte o placă
perforată, prevăzută cu duze (elemente de filtrare) sau crepine din polistiren. Peste placa de
jos, se aştern două straturi de nisip cuarţos, cu granulaţii diferite. Se acoperă cu apă, după
care se aşează masa cationică până la jumătatea primului vizor. Apoi se umple cu apă până
la 100 -150 mm deasupra nivelului masei cationice.
Masa cationică se prezintă sub formă de granule din răşină, cu diametre mici (0,2-1,5 mm).
Apa brută, intră în filtru prin partea de sus, trece prin masa cationică, se reţin sărurile de
calciu şi magneziu şi iese prin partea de jos, fără aceste săruri, deci dedurizată. Chimic,
răşina schimbătoare de ioni reţine ionii din calciu şi magneziu şi eliberează ionii de sodiu,
formând săruri care nu se depun ca piatră, dar produc alcalinitate. Cu timpul, capacitatea
filtrului de reţinere a sărurilor ce produc duritatea, se epuizează prin:
- pierderi de masă schimbătoare de ioni, prin elementele de filtrare de jos în timpul
funcţionării) şi de sus (în timpul afânării);
- blocarea masei cationice cu fier, aluminiu (când nu este bine cauciucat dizolvatorul de
sare şi filtrul), precum şi cu impurităţi din apă (când nu este perfect limpede) sau din sare.
Epuizarea filtrului depinde de cantitatea de apă vehiculată prin acesta şi de duritatea apei
tratate.
Când analiza apei la ieşirea din filtru indică duritate, filtrul se scoate din acţiune şi se trece
pe filtrul de rezervă. Filtrul epuizat se regenerează cu sare de bucătărie. După regenerare, se
face analiza apei la ieşirea din filtru spre a verifica dacă filtrul şi-a recăpătat capacitatea de
reţinere a sărurilor.
Staţiile de dedurizare a apei, fiind de diverse tipodimensiuni, pentru corecta exploatare
81
S.C. ARTOPROD S.R.L
trebuie să aibă:
- robineţii de manevră numerotaţi cu etichete;
- schema staţiei cu robineţii numerotaţi;
- instrucţiuni de exploatare pentru operaţiunile ce trebuie făcute la regenerarea filtrului:
afânare, prepararea şi introducerea saramurii, stagnarea saramurii , scurgerea acesteia,
spălare. În timpul stagnării saramurii în filtru, are loc procesul chimic invers , ionii de Ca şi
Mg reţinuţi în masa răşinii, sunt înlocuiţi cu ioni de sodiu.
Deoarece multe staţii de dedurizare aflate în funcţiune nu mai au cărţile tehnice de
exploatare, redăm principiul de funcţionare.
Regenerarea filtrelor
1. Afânarea. Se introduce apă de jos în sus, pentru:
- a răscoli, a umfla masa cationică, spre a distruge canalele preferenţiale făcute în timpul
curgerii apei de sus în jos şi a înlătura tasarea ei;
- a elimina impurităţile aflate în masa cationică.
Se deschide robinetul 3 şi apoi treptat robinetul 4 urmărind prin vizorul sus ca viteza apei
să nu fie prea mare şi să nu se antreneze la ieşire masă ionică. Operaţiunea durează cca 30
minute sau până când iese apa curată, după care se închide robinetul 4 iar 3 se lasă deschis
până nu mai curge apă prin el, după care se închide, apa rămânând deasupra masei
minimum 20 mm(datorită gâtului de lebădă).
Se mai face afânare şi când, în timpul funcţionării, se constată că diferenţa de presiune a
apei între intrare şi ieşire (indicată de manometre) depăşeşte 0,6 bar, ceea ce înseamnă că
filtrul este îmbâcsit cu mâl. În acest caz, se scot din funcţiune filtrul, (se trece pe filtrul de
rezervă), se face afânarea până când iese apă curată, apoi se pune din nou în funcţiune.
2. Regenerarea masei cationice, se realizează cu o soluţie de sare 8 - 10%, în scopul
redării capacităţii de schimb a masei, epuizată în timpul funcţionării.
Se introduce în dizolvatorul de sare cantitatea de sare indicată de mărimea filtrului (20 kg
pentru tipul A , 40 kg pentru tipul B şi 75 kg pentru tipul C).
Se deschid ventilele 9, 10, 2 şi 5, saramura intrând în filtru prin R1 ieşind prin R3 şi 5.
După ce nu mai curge prin 5, se lasă saramura în contact cu cationul 30 - 40 minute. În
acest timp are loc procesul chimic invers: ionii de calciu şi magneziu reţinuţi în masa rășinii,
sunt înlocuiţi cu ioni de sodiu.
Staţiile de dedurizare care nu conţin toate componentele, vor fi completate de beneficiar.
Dacă după regenerare, analiza apei la ieşire indică duritate, pot fi două cauze:
- apa brută conţine mari cantităţi de săruri de sodiu (cloruri şi sulfaţi) cca. 800 - 1000
mg/kg;
- masa cationică este degradată, în special cu oxid de fier, când vasul de saramură şi
filtrele nu au fost bine cauciucate.
Masa cationică se degradează dacă este ţinută uscată sau la o temperatură sub - 5°C.
Staţiile de dedurizare protejate la interior cu clorcauciuc, trebuie revizuite şi revopsite la
cca. 3 ani. Altfel, fierul dizolvat din coroziuni (fierul trivalent) blochează chimic masa cationică,
unde este reţinut preferenţial, micşorându-se capacitatea de dedurizare. Fierul din masa
cationică se poate îndepărta numai prin operaţiuni de reactivare, de către unităţi specializate.
Masa cationică poate fi folosită 15 - 25 ani, dacă nu este îmbâcsită cu oxizi de fier, mâl,
materii organice şi dacă nu se pierde prin crepine (în timpul funcţionării sau afânării). Pentru
evitarea pierderii de masă cationică se folosesc prinzători de granule.
82
S.C. ARTOPROD S.R.L
Pentru funcţionarea normală a staţiei de tratare se recomandă:

- temperatura apei la intrare să fie de 10 - 40° C;
- presiunea apei la intrare să fie de maximum 3 bar;
- debitul de apă ce trece prin filtru să fie cuprins între debitul minim şi maxim specificat
pentru filtrul respectiv. În acest scop, este necesară montarea unui rezervor tampon între
staţie şi cazan;
- sarea de bucătărie folosită trebuie să fie curată, fără impurităţi, mâl, pământ, corpuri
străine, în care scop trebuie să fie păstrată îngrijit în cutii de lemn cu capac;
- manometrele de la intrarea şi ieşirea apei să fie în stare de funcţionare, sa aibă
domeniul de 6 bar, cel de intrare, şi de 4 bar cel de ieşire, şi ambele, dunga roşie la 3 bar;
- diferenţa de presiune normală, indicată de manometre, la intrarea şi ieşirea din filtru,
este de 0,6 bar. Dacă apa intră cu 3 bar şi iese cu mai puţin de 2,4 bar, filtrul este îmbâcsit şi
trebuie făcută o afânare, până când apa iese, limpede. Dacă intră cu 3 bar şi iese cu 2,9 bar,
înseamnă că s-a pierdut masa cationică, trebuind verificată şi completată;
- nivelul apei în filtru trebuie să fie totdeauna deasupra masei cationice;
- să aibă apometru, cel puţin pe ieşire. Se vor nota indicaţiile apometrului imediat după
punerea în funcţiune, după regenerare, precum şi în momentul când s-a constatat că filtrul s-
a epuizat, deducându- se cantitatea de apa dedurizată, vehiculată, într-un ciclu, prin fiecare
filtru. În ciclul următor, analizele apei la ieşirea din filtru se pot face mai rar, frecvenţa lor fiind
mai mare cu cât ne apropiem de cantitatea de apă vehiculată într-un ciclu, determinată în
ciclul anterior;
- dispozitivele de luat probe de apă şi abur, să fie în bună stare de funcţionare. Probele
de apă şi abur vor fi răcite;
- unităţile, în special cele care nu au încă laborante, trebuie să pună permanent la
dispoziţia fochiştilor eriocrom negru T mojarat cu borax, pentru efectuarea analizei apei la
ieşirea din filtru şi a condensului.
Fosfatul trisodic, introdus în cazane prin apa de alimentare, are proprietatea de a face ca
sărurile de calciu şi magneziu, care au "scăpat" din filtru, sau cele din condens, să nu se
depună sub formă de piatră, ci sub forma de nămol, care se elimină prin purjare.
În plus, fosfatul formează pe pereţii interiori ai cazanului o peliculă de fosfat de fier,
protectoare împotriva coroziunilor.
Soluţia de fosfat trisodic se prepară astfel: vasul de fosfat trisodic se umple pe jumătate cu
apă dedurizată sau condens, se toarnă 5 kg fosfat, după care se completează apa până la
nivelul inferior al pâlniei.
Se amestecă prin rotirea amestecătorului 5 - 10 minute. Soluţia ajunge în rezervorul
tampon de apă, dozată la 11 - 13 picături pe minut (numai în timpul fracţionării, deci al
alimentării cazanului cu apă).
Excesul de fosfat nu trebuie depăşit, deoarece produce coroziune caustică.
Alcalinitatea apei este dată de săruri de sodiu şi potasiu (carbonaţi, bicarbonaţi,

hidroxizi). Deosebim: alcalinitatea "m", a apei de alimentare , şi alcalinitatea "p", a apei din
cazan.
Unitatea de măsură pentru alcalinitate este milivalul la litru - mval/l.
1 mval/1 = 53 mg Na2CO3 /l (53 miligrame de carbonat de sodiu la un litru de apă )
S-a arătat anterior că, în staţiile de dedurizare, cationii de calciu şi magneziu, care conferă
83
S.C. ARTOPROD S.R.L
apei duritate, sunt înlocuiţi cu ioni de sodiu. Deci, în timpul dedurizării, bicarbonaţii de calciu
şi magneziu din apa brută se transformă bicarbonat de sodiu, care dau apei caracter alcalin.
La aceştia se adaugă sărurile ce formează alcalinitatea m a apei brute, în funcţie de
cantitatea lor si măresc alcalinitatea p a apei din cazan. Sub influenţa presiunii din cazan,
bicarbonatul de sodiu se descompune în:
- bioxid de carbon, care, antrenat de abur corodează în special reţelele de condens;
- hidroxid de sodiu (soda caustică), care dă apei caracter alcalin şi sare, fiind toxic, face
inutilizabil aburul în industria alimentară.
Apele uşor alcaline nu depun piatră şi nici nu corodează. Dacă alcalinitatea este însă mai
mare, aceasta:
- produce spumegarea apei (observabilă la sticlele de nivel) şi antrenarea ei în abur, deci
impurificarea aburului, cu urmări negative: depuneri ce produc arderea ţevilor
supraîncălzitorului, depuneri pe paletajul turbinelor etc;
- dă aburului, inclusiv condensului, caracter acid şi corosiv;
- produce fragilizarea caustică ce se manifestă, între altele, prin apariţia de neetanşeităţi
la îmbinări.
Valoarea alcalinităţii p a apei din cazan, determină cuantumul de purje.
Îndepărtarea bicarbonatului de sodiu din apa brută se face în staţii de dezalcalinizarea
apei, în filtre cu răşini cationice, care transformă bicarbonatul în acid carbonic, uşor de
eliminat Acestea se regenerează cu acid clorhidric sau sulfuric şi sunt descrise detailat în
cărţile de specialitate.
Centralele termice cu cazane ecranate au atât staţii de dedurizare (care reţin sărurile ce
formează duritatea), cât şi staţii de dezalcalinizarea (care micşorează alcalinitatea apei de
alimentare), deci tratarea apei se face în două trepte.
pH-ul este un indicator al activităţii ionilor de hidrogen. Din acest punct de vedere, apele
se împart în:
- ape puternic acide, cu pH = 0 - 4;
- ape slab acide, cu pH = 4 - 7;
- ape neutre, cu pH = 7;
- ape slab bazice, cu pH = 7 - 10;
- ape puternic bazice, cu pH = 10 - 14.
Apa cu pH = 8 - 9, este apă puţin alcalină şi se consideră cea mai bună pentru cazan,
deoarece nici nu depune piatră, nici nu corodează.
O soluţie de hidrat de hidrazină, cu un pH = 9,5 - 10, se foloseşte pentru acoperirea
suprafeţelor interioare din spaţiul de apă cu un strat de magnetita, de culoare negru lucios,
care le protejează împotriva coroziunilor.
pH-ul se determină cu aparate numite pH-metre, sau cu hârtii indicatoare.
Degazarea apei
În afară de săruri minerale şi impurităţi, apa brută conţine şi gaze libere sau dizolvate,
între care, cele mai importante sunt oxigenul şi bioxidul de carbon. Acestea produc coroziuni
ale pereţilor metalici ai cazanului, conductelor etc. .
În tambur, coroziunile apar, în special, în zona de separaţie apă-abur, sub formă de
ciupituri sau, în vecinătatea sudurilor, sub formă de plăgi.
Oxigenul dizolvat în apă provine din aerul atmosferic şi produce coroziuni locale
punctiforme, sub formă de ciupituri.
84
S.C. ARTOPROD S.R.L
Bioxidul de carbon dizolvat se găseşte în apele naturale, iar în cazan, conţinutul se

măreşte prin descompunerea bicarbonaţilor. El produce coroziuni uniforme pe suprafeţe
întinse, sub formă de plăgi, în special în reţeaua de condens, economizoare etc.
Eliminarea acestor gaze se face prin:
a) degazare chimică se face la cazanele de apă fierbinte, în centrale termice unde nu
există cazane cu abur. În apă, se introduc substanţe avide de oxigen, ca de exemplu
hidrazină. Nedegazarea corespunzătoare duce la corodarea foarte rapidă a ţevilor cazanelor
de apă fierbinte şi la scoaterea acestora din funcţiune (după 6-8 ani de funcţionare cu apă
nedegazată, ţevile cazanelor de apă fierbinte C5D sunt corodate până la perforare, trebuind să
fie înlocuite parţial sau total);
b) degazarea termică, pentru eliminarea O2 şi CO2 din apă, se face cu degazoare, fiind
obligatorie la cazanele ecranate cu debite peste 6,5 t/h (CR 9, CR 16, CR 30).
Mai jos se prezintă un degazor termic fabricat de Termorom Cluj-Napoca. Este echipat cu
sticlă de nivel, termometru şi manometru.
Condiţiile necesare pentru ca degazorul să funcţioneze normal, adică să ne elimine O 2 şi
CO2, sunt:
- temperatura apei în degazor să fie între 102 °C şi 104 °C;
- nivelul apei în degazor să fie la 3/4 din înălţime;
Aceste 2 condiţii se pot îndeplini prin manevrarea robinetelor de abur şi apă, de către
fochist sau laborant, dar de preferat este soluţia reglării automate, regulatoare directe de nivel
şi temperatură.
- presiunea în degazor să fie de 0,2÷ 0,5 bar .
- aburul să barboteze în rezervorul orizontal.
Cazanele ignitubulare şi cele acvatubulare neecranate nu au nevoie de degazor, deoarece
aceste cazane sunt ele însele un fel de degazor.
Impurificarea aburului. Aburul pur, este aburul provenit din apa fără săruri. Impurificarea
aburului se datorează:
- funcţionarii cazanului cu nivelul apei peste nivelul maxim. În acest caz, particulele de
apă şi spumă sunt antrenate de abur;
- variaţiilor bruşte de debit, care produc antrenarea apei de către abur;
- creşterii alcalinităţii p peste valoarea admisă (se formează spumă, care este uşor
antrenată de abur);
- produselor tehnologice cu care vine în contact
Impurificarea aburului are între altele, drept urmări:
- înfundarea sau arderea ţevilor supraîncălzitorului;
- depuneri de săruri solubile pe ventilele şi flanşele conductelor de abur, provocând
neetanşeitatea lor;
- nivelul nu se mai vede clar în sticlele de nivel din cauza spumegării apei, cazanul putând
rămâne fără apă.
Măsuri pentru evitarea impurificării aburului:
- funcţionarea cazanului cu nivelul apei normal (să nu scadă sub jumătatea sticlei de
nivel);
- evitarea variaţiilor bruşte de debit;
- prevederea, în tambur, a unor dispozitive pentru liniştirea apei şi pentru separarea
emulsiei apă-abur;
85
S.C. ARTOPROD S.R.L
- în caz că apa spumegă în sticlele de nivel, se vor face mai frecvent purjări şi alimentări
cu apă, urmărindu-se atent nivelul apei;
- dacă există staţii de dezalcalinizare, se va verifica funcţionarea normali a acestora.
Instalaţii de alimentare cu apă

Pompa de apă, indiferent de tipul acesteia, trebuie să îndeplinească, cel puţin următoare,
două condiţii:
- să aibă debitul de apă mai mare decât debitul de abur al cazanului;
- presiunea de refulare să fie mai mare decât presiunea din cazan.
Debitul Q în m³/h şi înălţimea H în mcol. apă sunt înscrise pe plăcuţa fiecărei pompe de
apă. În afară de pompe (de mână, cu abur sau electrice), cazanele pot fi alimentate şi cu
injectoare de apă cu abur.
La centralele termice cu mai multe cazane, obişnuit, cazanele nu au pompe proprii de
alimentare cu apă, ci toate pompele sunt montate la un loc, formând staţia de pompe de
alimentare cu apă, care deserveşte toate cazanele. Pompele refulează apa într-o bară de apă
comună, din care se ramifică la fiecare câte o conductă de alimentare, nivelul apei la fiecare
cazan menţinându-se prin manevrarea manuală sau automată a robinetului de pe această
conductă .
Pompe centrifuge
Pompa centrifugă se compune dintr-o carcasa metalica numita stator in interiorul careia se
gaseste un rotor cu palete, al cărui ax este antrenat de axul electromotorului, cu o turaţie de
1500 sau 3000 rot/min.
Ţeava de aspiraţie a apei pătrunde în stator, în dreptul centrului rotorului. Apa este
antrenată de palete cu viteza rotorului, forţa centrifugă a acesteia producând presiune în
conducta de refulare.
Pompă centrifugă cu un rotor

Pompele centrifuge pot avea unul sau mai multe rotoare (etaje), cu atât mai multe cu cât
presiunea de refulare trebuie să fie mai mare. În acest caz, apa refulată din primul rotor trece
86
S.C. ARTOPROD S.R.L
în al doilea rotor, apoi în al treilea, până la ultimul, mărindu-şi din ce în ce presiunea. Sunt
pompe care au până la 20 rotoare (etaje), ajungând la presiuni de peste 200 bar.
La capete, arborele pompei se sprijină pe lagăre, cu rulmenţi ce se ung, la unele pompe cu
ulei, la altele cu vaselină. Etanşarea este asigurată de presetupe.
Fochistul trebuie să urmărească ca lagărele să nu se încălzească peste 80°C şi, la cele cu
ulei, să completeze uleiul. La intervale regulate, în funcţii de tipul pompei, rulmenţii se
demontează, se spală în benzină, după care se montează, schimbându-se uleiul sau
vaselina.
Pompe Sadu
Sunt frecvent folosite la alimentarea cu apă a cazanelor industriale.
Se construiesc pentru debite de 2 - 100 m³/h, cu înălţimea de pompare H = 8 - 180 m şi
temperatura maximă de 105 °C sau 130°C.
Sunt pompe multietajate, cu maxim 15 rotoare, cu carcasele strânse pun tiranţi exteriori.
Arborele pe care sunt montate rotoarele, se roteşte în două lagăre cu rulmenţi ce se ung cu
vaselină, care se schimbă după cea. 4.000 de ore de funcţionare. La extremităţi, etanşarea
este asigurată cu garnitură de azbest grafitat.
Pornirea:
- se verifică, acţionând cu mana de la cuplă, rotirea uşoară a pompei, frecările interne;
- se închide complet vana de refulare;
- se amorsează pompa, prin umplere cu apă (numai în cazul când pompa este amplasată
mai sus decât rezervorul de apă);
- dacă are instalaţie de răcire a lagărelor, se vor deschide robinetele circuitelor respective;
- se porneşte pompa şi se consideră amorsată atunci când manometrul indică o presiune
mai mare decât H de pe etichetă;
Dacă pompa nu s-a amorsat sau dacă s-a dezamorsat în timpul funcţionării, se verifică
dacă temperatura apei nu este prea mare. Tot timpul pompa trebuie fie plină cu apă.
Se deschide treptat vana de pe circuitul de refulare, până când manometrul indică
presiunea de refulare. Pompa nu trebuie să funcţioneze mult cu robinetul pe refulare închis.
La o funcţionare normală:
- presetupa trebuie să picure apă 40 - 60 picături pe minut;
- nu trebuie să se audă zgomote sau vibraţii;
- încălzirea lagărelor, maximum 80° C.
Oprirea pompei:
- se închide vana de pe conducta de refulare;
- se opreşte motorul;
- dacă/există pericol de îngheţ, pompa se goleşte.
Condiţia ca pompa să se amorseze este ca la pornire să fie plină cu apă, în care scop.
conducta de aspiraţie are la capătul de jos un sorb cu clapetă, care se deschide în momentul
opririi pompei. Dacă pompa s-a golit, se deschide robinetul de aerisire şi se umple pompa cu
apă, până iese prin robinetul de aerisire.
Înălţimea de aspiraţie a apei, măsurată de la centrul rotorului, până la nivelul apei din vas,
este teoretic de 10 m (1 at = 10 m col. apă). Practic însă din cauza frecărilor şi a faptului că în
centrul rotorului nu se poate realiza vid, înălţimea de aspiraţie a apei, la temperaturi mai mici
de 30°C, este de maxim 6 - 7 m. Cu cât temperatura apei creşte, cu atât înălţimea de aspiraţie
scade, astfel că, la temperaturi de peste 60°C, rezervorul trebuie aşezat deasupra pompei.
87
S.C. ARTOPROD S.R.L
Caracteristicile pompelor
Din curbele caracteristice ale unei pompe rezultă:
- înălţimea (presiunea) de refulare ide cu creşterea debitului (curba H);
- randamentul creşte cu debitul pompei, până la o valoare optimă, după care începe să
scadă(curba π );
- la fel, puterea absorbită (curba Pa)
- NPSH – ul , înălţimea de aspiraţie a pompei , scade cu scăderea debitului ;
- debitul variază proporţional cu turaţia;
- înălţimea de pompare variază proporţional cu pătratul turaţiei;
- puterea electromotorului variază cu cubul turaţiei.
Din cele de mai sus rezultă măsurile de luat în exploatare:
1. Pompele nu se vor folosi la întâmplare. Debitul şi presiunea lor trebuie să fie cât mai
apropiate de valorile maxime ale cazanului, dar cu puţin mai mari decât acestea. Folosirea
unor pompe cu debite şi presiuni mai mari duce la consum suplimentar de curent electric
(randamentul scăzut).
2. Dacă trebuie mărită înălţimea de refulare, se micşorează debitul.
3. Dacă pompa nu amorsează din cauza temperaturii ridicate a apei, se va încerca mărirea
debitului prin mărirea deschiderii robinetului cu sertar, de pe refulare.
Injectorul de apă cu abur

Unele cazane din import, au, în locul celei de a doua electropompe, un injector apă cu
abur pentru alimentarea cu apă a cazanului.
Acesta se compune dintr-un corp exterior , în interiorul căruia sunt montate două
conuri(trompete) convergente, C1 şi C2, în care aburul îşi măreşte progresiv viteza (şi scade
presiunea), reglabilă prin ventilul cu ac VC, acţionat de maneta M şi cama E.
Din cauza vitezei mari a aburului, se antrenează apa din rezervorul de alimentare ajunsă
între trompetele C1şi C 2, făcând ca apa să se amestece cu aburul (care condensează masiv),
după care amestecul apă-abur trece prin difuzorul divergent C3, unde îi scade viteza şi îi
creşte presiunea până la o valoare superioară celei din cazan.
88
S.C. ARTOPROD S.R.L
Injector de apă cu abur
Pornire:
Se deschide robinetul de abur. Se mişcă maneta M către o poziţie intermediară, până când
apa apare la racord. Se continuă mişcarea până când maneta s-a rotit cu 90°, sau cel puţin
până când injectorul începe aspiraţia şi când începe să se audă şuieratul specific de
funcţionare.
Oprire:
Se duce maneta M în poziţia iniţială şi se închide robinetul de abur.
Injectorul funcţionează până la presiunea maximă de 15 bar şi temperatura maximă a apei
de alimentare de 40°C.
14. Conducte, armături şi dispozitive de siguranţă

Conducte
Pentru vehicularea agentului termic în instalaţiile de încălzire se folosesc conducte din ţevi
de oţel fără sudură sau ţevi din oţel sudate longitudinal cu diametre de 3/8" până la 2" şi ţevi
din oţel fără sudură, laminate la cald sau ţevi sudate longitudinal pentru diametre interioare
mai mari de 51 mm.
Îmbinarea ţevilor se face prin sudură cu excepţia celor cu diametre până la 2" care se pot
îmbina şi prin fitinguri filetate în cazul reţelelor pentru vehicularea agenţilor termici cu parametri
normali (apă caldă până la 110°C şi abur până la 0,5 bar) .
În sălile de cazane se montează o serie de conducte prin care se transportă fluide(lichide
sau gaze): apă, abur, combustibil lichid sau gazos, purja cazanului, condensatul, etc.
La conducte (ţevi) întâlnim:
- compensatoare de dilataţie pentru preluarea dilatărilor şi contractărilor în timpul
încălzirii sau răcirii;
- reazeme sau suporţi pentru susţinerea conductelor;
- izolaţii cu vată minerală sau alte materiale pentru a împiedica pierderile de căldură;
Pentru marcarea vizibilă a fluidelor ce circulă prin conducte, conductele din sala cazanelor
se vopsesc respectând codul pentru culori convenţionale:
- apă - verde;
- abur - roşu;
- combustibili lichizi - maro (sau galben);
- combustibil gazos - galben;
- aer - albastru.
Alte date suplimentare pe conducte se înscriu pe conductă prin săgeţi sau cu ajutorul
etichetelor.
Armături
În centrale şi puncte termice se utilizează o mare varietate de armături: robinete de
închidere cu ventil sau cu sertar, robinete de închidere cu cep (canale), robinete de închidere-
deschidere cu bila, clapete sau ventile de reţinere, supape, de siguranţă, clapete de reglaj,
aparate pentru separarea condensatului.
Sub denumirea generală de armături se înţeleg armăturile fine şi cele grele.
Ca armături fine se consideră: termometrele, manometrele, hidrometrele şi indicatoarele
de nivel.
89
S.C. ARTOPROD S.R.L
Ca armături grele se consideră: robinetele cu sertar (vane), robinetele cu ventil,

robinetele cu cep şi armăturile de siguranţa şi de reglare.
Robinete
Robinetele au rolul de a opri sau permite trecerea fluidelor (lichide sau gaze) prin
conductele prin care sunt montate.
Robinetele sunt de mai multe feluri:
- cu ac;
- cu cep;
- cu ventil;
- cu sferă;
- cu sertar;
- robinete de reţinere cu ventil
- robinete de reţinere cu clapă
Robinete cu sertar (vane) Robinet cu sfera
Capul de alimentare
Este un ansamblu format dintr-un robinet de închidere şi un robinet de reţinere cu ventil
sau cu clapă montate în incinta cazanului pentru a nu permite circulaţia fluidului în sens invers:
dinspre cazan în conductă sau rezervorul de alimentare cu apă.
Capul de alimentare fiind defect în anumite cazuri permite circulaţia în sens invers a
drumului şi acest lucru poate duce la avarii de proporţii datorită vaporizării instantanee a apei
şi producerii acelor şocuri numite "lovituri de berbec".
Robinete cu sertar (vane)

Sunt organe de închidere, dar în anumite limite pot fi folosite şi pentru reglarea debitului
de agent termic. Ca element de închidere se foloseşte sertarul sau pana. Aceste robinete
servesc ca organe de închidere la trecerea fluidelor prin conducte sau aparate.
Robinetele cu sertar se fabrică cu flanşe de racordare sau cu mufe de racordare,
etanşarea îmbinării realizându-se în primul caz prin garnituri, iar în al doilea caz prin ştemuire.
Pe roţile de manevră ale robinetelor se indică în relief, prin turnare, sensul de rotaţie
pentru închiderea şi deschiderea robinetului.
Robinetele cu sertar se execută din fontă sau oţel, utilizându-se în funcţie de natura
90
S.C. ARTOPROD S.R.L
fluidului si domeniul de presiune.

Ca regulă generală, organele de închidere care se prevăd pentru separarea aparatelor sau
unor porţiuni din instalaţii, se montează în locuri accesibile, în poziţii corespunzătoare
funcţionării normale.
Robinete cu ventil
Se utilizează pentru conducte până la 50 mm diametru, au un sens obligatoriu de
circulaţie a fluidului indicat printr-o săgeată pe corpul robinetului. Coeficientul .de pierdere de
sarcină locală este mare, cu excepţia celor cu scaun oblic.
Aceste robinete servesc, de asemenea, ca organe de închidere şi de reglare a debitului

sau a presiunii.
La montarea robinetelor cu ventil se urmăreşte ca fluidul care circulă prin conductă să intre
în robinet pe sub ventil, în acest scop pe corpul ventilului fiind imprimată, prin turnare, o
săgeată care indică sensul curgerii fluidului.
Robinetele cu ventil se execută din oţel, fontă şi materiale neferoase şi se utilizează în
funcţie de natura fluidului şi domeniul de presiuni.
Robinetele cu ventil se îmbină prin flanşe, mufe sau mufe filetate.
Din gama robinetelor cu ventil fac parte şi ventilele de reţinere. Acestea sunt armături care
permit trecerea unui fluid numai intr-un singur sens. Fiind organe de siguranţă şi nu de
închidere, se montează totdeauna alături de un organ de închidere.
Robinete cu cep
Sunt utilizate în special pentru goliri, eliminarea aerului din instalaţie, reglarea debitului de
combustibil etc. Sunt turnate din fontă şi se prevăd cu un portfurtun în locul căruia se poate
monta un capac de etanşare. Din această categorie fac parte si robinetele cu cep cu trei căi
utilizate ca element de siguranţă în paralel cu vanele de închidere ale cazanelor.
91
S.C. ARTOPROD S.R.L
Aceste robinete constituie cel mai simplu dispozitiv de închidere alcătuit din corpul
robinetului cu un locaş conic în care intră un cep de aceeaşi formă.
Robinetele cu cep se folosesc, în general, ca organe de golire, manevrându-se cu cheie
şi îmbinându-se prin mufe filetate sau flanşe.
Din categoria robinetelor cu cep fac parte şi robinetele cu trei căi care se folosesc drept
robinete de siguranţa pe conductele de siguranţă ale generatoarelor de căldură (cazane de
apă caldă şi schimbătoare de căldură).
Armaturi de închidere şi reglare pentru instalaţiile interioare

Armăturile utilizate în instalaţiile interioare intră în general în alcătuirea sursei de căldură
(robinete de închidere, robinete de golire). Sunt şi organe de închidere specifice ca : robinetul
cu ventil cu dublu reglaj, robinetul cu ventil cu reglaj prestabilit, ventilul de aerisire, precum şi
unele aparate specifice instalaţiilor de încălzire cu abur.
Ca armătură specifică de reglare automată este de menţionat robinetul de reglare
termostatic cu acţiune directă montat in locul obişnuitului robinet cu dublu reglaj pentru
echilibrarea hidraulică a circuitelor instalaţiei.
Robinetul cu dublu reglaj

Este astfel construit încât oferă un reglaj fix utilizabil la punerea în funcţiune a instalaţiei
de către realizatorul instalaţiei şi un reglaj obişnuit de închidere parţială sau totală a
circuitului agentului termic de către ocupantul unei încăperi. Construcţia
prezintă dezavantajul că poziţia iniţială a cilindrului cu care se realizează reglajul fix este
determinată prin intuiţia şi experienţa instalatorului şi necesită intervenţii ulterioare.
92
S.C. ARTOPROD S.R.L
Robinetul cu reglaj prestabilit
Reprezintă o variantă perfecţionată a robinetului cu dublu reglaj oferind în raport cu acesta

avantajul că încă de la proiectare se poale prestabili poziţia iniţială a dispozitivului de reglare
fixă, poziţie ce se fixează cu ajutorul unei chei.
Robinetul de reglare termostatic
Se montează în locul robinetului cu ventil cu dublu reglaj, fiind un element de reglare

automată a fluxului termic cedat de corpul de încălzire, astfel încât în încăpere să se păstreze
temperatura prescrisă. Cel mai răspândit este tipul cu acţiune directă, care nu face apel la
energia exterioară .Robinetul este alcătuit în principal dintr-un corp 7, adăpostind elementul
termostatic 5 solidar cu ventilul. Elementul termostatic 5, un burduf elastic, închide sau
deschide ventilul funcţie de presiunea exercitată de fluidul de lucru, presiune la rândul ei
93
S.C. ARTOPROD S.R.L
dictată de variaţia temperaturii mediului ambiant în care se află. Temperatura dorită se

prescrie prin butonul 4 care modifică forţa de apăsare a arcului 3.
Robinetul cu ventil pentru eliminarea aerului. Denumit curent robinet, de aerisire se

montează pe corpurile sau aparatele de încălzire din care aerul nu poate fi eliminat pe cale
naturală (aşa- numitul montaj în sac).
Diafragmele de echilibrare hidraulică a ramurilor distribuţiei

Sunt asemănătoare cu cele utilizate la măsurarea vitezei, respectiv a debitelor de fluid în
conducte, cu deosebirea că flanşele de montaj nu sunt prevăzute cu canale şi prize pentru
măsurarea diferenţei de presiune amonte-aval de diafragmă.
Mufele şi teurile de reglare

Au alcătuirea similară cu cea a unei piese de ramificare cu deosebirea că în
ramificaţie se montează o piesă de reglare 2, care prin înşurubare poate obtura parţial
secţiunea de trecere a fluidului. După alegerea poziţiei piesei de reglare ramificaţia se astupă
cu un dop filetat 3.
94
S.C. ARTOPROD S.R.L
Clapele de reţinere
Se prevăd în scopul asigurării circulaţiei agentului termic într- un singur sens indicat pe
corpul armăturii. Se prevăd pe racordurile de refulare ale pompelor montate în paralel, pe
racordurile de refulare ale pompelor de alimentare cu condensat a cazanelor de abur, pe
racordurile de refulare ale pompelor de adaos etc.
La repunerea în funcţiune a instalaţiei se elimină întâi aerul şi pătrunzând în
instalaţie, aburul ajunge şi la acest element, care încălzit întrerupe legătura cu atmosfera.
Aparatele de condensat termostatice au ca element principal burduful închis 5, montat
solidar cu capacul 2 şi ventilul 3 în corpul 1, în interiorul burdufului se afla o substanţă cu
coeficient de dilatare mare ale cărei variaţii de volum determină alungire, respectiv contracţia
burdufului. Parcurs de amestecul condensat-abur în sensul indicat pe figură, aparatul va
funcţiona cu intermitenţă(prezenţa aburului determină închiderea ventilului pe scaunul 4) sau
îşi va găsi o poziţie de echilibru care să permită trecerea în exclusivitate a condensatului.
Unele variante constructive au în locul burdufului o construcţie din elemente bimetalice a căror
formă se modifică cu temperatura. Aparatele de condensat termodinamice sunt mai simple şi
mai ieftine.
Dispozitive de siguranţă
Dopuri fuzibile
Se recomandă ca, la cazanele ignitubulare să se monteze, în partea de sus a tubului focar
sau în plafonul cutiei de foc, două dopuri fuzibile.
Un dop fuzibil se compune dintr-un corp de oţel K 410 care are în partea de mijloc un filet
conic ce se înşurubează în partea de sus a tubului focar. Dopul trebuie să se poată înşuruba
cu mâna 8 - 10 mm şi încă 6 - 7 mm cu cheia. În interior se toarnă un aliaj de 87,46% plumb şi
12,54% stibiu care se topeşte la 252 ºC, când cazanul rămâne fără apă şi tubul focar se
supraîncălzeşte.
Aburul sau emulsia apă abur de deasupra, pătrunde în focar cu zgomot, alarmând
fochistul care va trebui să oprească imediat cazanul.
Placa de timbru
Placa de timbru - reprezintă marcajul de identificare al cazanului. Este o placă metalică
dreptunghiulară, montată în frontul cazanului, sau la loc vizibil care conţine următoarele date:
95
S.C. ARTOPROD S.R.L
- denumire întreprindere constructoare şi sediul;

- nr. cazan;
- anul fabricaţiei;
- debit nominal;
- presiune nominală;
- suprafaţă de încălzire;
- temperatura nominală;
- temperatura apei de alimentare.
Indicatoare de nivel (specifice numai pentru cazanele de abur)

Fiecare cazan trebuie să aibă două indicatoare de nivel directe (sticle de nivel) care indică
nivelul apei în cazan în fiecare moment.
Sticlele de nivel funcţionează pe principiul vaselor comunicante cu 2 racorduri în spaţiul de
abur, respectiv spaţiul de apă, al cazanului.
Indicatoarele de nivel se clasifică în:
- indicatoare de nivel cu acţiune directă - legate direct la spaţiile de apă-abur ale
cazanului;
- indicatoare de nivel cu acţiune indirectă cu sticlă de nivel sau cu cadran. Acestea
indică sau înregistrează nivelul apei în cazanul de abur cu ajutorul unui dispozitiv suplimentar
care transformă măsurarea înălţimii nivelului într-o indicaţie funcţie de mărimea respectivă.
Pentru cunoaşterea şi supravegherea nivelului apei în cazanele de abur, în recipiente şi în
rezervoare se montează indicatoare de nivel.
Indicatoarele de nivel cu tub de sticlă se prevăd la: cazanele de abur, rezervoarele
de condensat, vasele de expansiune sub presiune şi vasele de acumulare de lingă
vasele de expansiune închise.
La rezervoarele de condensat amplasate în locuri greu accesibile (în cuve) se prevăd
indicatoare de nivel cu plutitor, pentru a putea fi citite dintr-un loc accesibil.
De asemenea, la rezervoarele de combustibil, nefiind permisă folosirea indicatoarelor de
nivel cu tub de sticlă, se prevăd indicatoare de nivel cu plutitor (miră gradată).
Indicatoarele de nivel cu sticlă trebuie să asigure indicarea neîntreruptă a nivelului apei pe
toată înălţimea sa de lucru. Când vizibilitatea indicatorului nu satisface această condiţie se
montează două sau mai multe indicatoare, amplasate astfel incit să indice în mod neîntrerupt
nivelul apei pe toată înălţimea de lucru.
Indicatoarele de nivel au două armături de închidere - sus şi jos - şi un robinet de purjare,
sub care se montează pâlnia cu dispozitiv de protecţie şi conductă de evacuare.
Montarea indicatoarelor de nivel trebuie să asigure ca suprafaţa vizibilă a acestora să fie
bine iluminată.
Supape de siguranţă
Sunt prevăzute pentru limitarea superioară a presiunii în instalaţii sau componente
ale instalaţiilor. Se fabrică cu diametre cuprinse între 20 şi 150 mm, pentru presiuni până la
100 bar şi temperaturi până la 400 ºC.
Fiecare cazan trebuie prevăzut cu cel puţin două supape de siguranţă. Când cazanul are
supraîncălzitor, una din supape se montează pe acesta.
Dacă cazanul are economizor pe colectorul de intrare-ieşire se montează deasemeni câte
o supapă de siguranţă.
96
S.C. ARTOPROD S.R.L
Cazanele mari au supape de siguranţă cu acţionare indirectă (cu impuls) alcătuite din 2
supape:
- una principală;
- una auxiliară cu diametrul mai mic reglată să deschidă la presiunea maxim admisă care
comandă deschiderea şi închiderea supapei principale.
Pentru protejarea instalaţiilor şi a aparatelor (cazane, schimbătoare de căldură, recipiente
etc.) împotriva creşterii presiunii peste limitele admise se folosesc supape de siguranţă.
Se produc două tipuri de supape de siguranţă:
- cu pârghie şi contragreutate;
- cu încărcare directă prin arcuri.
Contragreutatea sau arcurile au rolul de a ţine ventilul apăsat pe scaun pentru echilibrarea
presiunii.
Supapele de siguranţă se montează astfel încât să fie uşor accesibile, iar apa sau aburul
evacuat la intrarea lor în funcţiune să nu pună în pericol personalul de întreţinere.
Dimensiunile, numărul şi locurile unde se montează supapele de siguranţă sunt stabilite
prin instrucţiuni metrologice. Supapele de siguranţă se montează în poziţii corespunzătoare
funcţionării normale. Cele cu pârghie şi contragreutate se montează cu tija verticală, astfel
ca ridicarea contragreutăţii să se poată face liber, indiferent de poziţia ei pe pârghie.
Supapele de siguranţă se reglează prin stabilirea poziţiei contragreutăţii, respectiv a
arcului, corespunzător presiunii de asigurare prescrise.
97
S.C. ARTOPROD S.R.L
Dispozitiv de siguranţă hidraulic (zăvor hidraulic)

Acesta se montează în locul supapelor de siguranţă la cazanele de abur de joasă presiune
( p ≤ 0,5 bar) şi în general pentru presiuni mici.
Se pot monta ca protecţie şi pe circuitele de retur ale sistemelor de termoficare unde
presiunile nu depăşesc de regulă 6 bar.
Dispozitivul se compune dintr-un tub în formă de "U", cu un braţ mai scurt, ce se

98
S.C. ARTOPROD S.R.L
racordează la cazan, iar cel lung 1 la rezervorul cilindric 2 construit din tablă de 3 mm. Între
rezervor şi partea de jos a tubului "U" se montează o ţeavă 3 având la capăt un dop de golire
4. Racordul 5 face legătura cu atmosfera, iar peretele despărţitor 6 împiedică reintrarea apei
prin acest racord.
Dispozitivul se umple cu apă până la nivelul a-a prin pâlnia 7, după care se închide
robinetul de sub ea. Pe măsură ce creşte presiunea, nivelul apei coboară în braţul scurt şi
creşte în braţul lung. Dacă presiunea creşte şi după ce nivelul a ajuns în partea de jos a
braţului "U" surplusul de abur iese prin braţul lung în rezervor şi de acolo, prin racordul 5 în
atmosferă, fiind astfel exclusă creşterea presiunii în cazan.
Între dispozitivele de siguranţă şi cazane sau schimbătoare de căldură nu trebuie să
se prevadă nici un organ de închidere sau alt dispozitiv de strangulare care ar permite,
la o manevrare greşită, să împiedice legătura liberă a acestora cu atmosfera.
15. Aparate de măsură şi control

Aparate de măsură
Cazanul, ca oricare maşină sau instalaţie, trebuie să funcţioneze la anumiţi parametri care să
satisfacă atât procesul tehnologic pentru care este instalat , cât şi funcţionarea în condiţii
normale şi de siguranţă.
Parametrii care trebuie măsuraţi şi cunoscuţi în exploatarea cazanului sunt: presiuni (în cazan,
a combustibilului lichid sau gazos etc), consumul (de combustibil, de apă, etc), producţia de
agent termic (abur, apă fierbinte etc), compoziţia gazelor arse etc.
Unele aparate sunt numai indicatoare, indicând valoarea respectiv in momentul citirii la aparat
(presiune, temperatură etc), altele sunt şi indicatoare şi înregistratoare, înregistrând valorile
respective pe benzi de hârtie, obişnuite pe 24 ore (astfel încât se poate examina modul cum a
funcţionat cazanul în intervalul respectiv), acestea fiind aparate indicatoare - înregistratoare.
Alte aparate însumează unele valori (consumuri de combustibil, producţia de abur etc.) pe un
anumit interval de timp , fiind cunoscute sub numele de aparate sumatoare.
În fine, unele din aparatele de mai sus, semnalizează acustic şi/sau optic ori de câte ori,
mărimea respectivă a ieşit din limitele normale.
Măsurarea temperaturii
Până la +300°C măsurarea se face cu termometre cu mercur sau alcool, drepte sau
colţare, montate în armături speciale. Pentru montarea lor, pe conducte sau aparate se sudează
mufe,care permit imersia în fluidul măsurat a bulbului termometrului protejat de o armătură
metalică.
Urmărirea temperaturii în acest domeniu, în cadrul sistemelor de automatizare sau
transmitere la distanţă a datelor, se face cu termometre cu rezistenţă.
Temperaturile peste 300°C în fluide sau pe suprafeţe se măsoară cu ajutorul
termocuplelor fer-constantan, cupru-constantan sau platină-rodiu, în funcţie de nivelul
temperaturii.
Temperatura gazelor de ardere, a suprafeţelor calde incandescente ce emit radiaţii în
spectrul vizibil se măsoară cu ajutorul pirometrelor cu dispariţie de filament.
Sunt de asemenea termometre utilizând radiaţia în infraroşu cu ajutorul cărora se pot
măsura fără contact, prin simpla vizare de la distanţă, orice temperaturi ale suprafeţelor.
Variaţia în timp a temperaturilor în instalaţii se urmăreşte prin înregistrare în aparate
special construite în acest scop.
99
S.C. ARTOPROD S.R.L
Măsurarea temperaturii se face cu termometre. Cele mai utilizate termometre sunt următoarele:
Termometre cu lichid
Termometru tubular din sticla cu scala interioara, cu imersie partiala si diverse lichide
termometrice (mercur sau lichid organic colorat); Scala interioara din geam sau carton;
Se bazează pe dilatarea volumetrică a unui lichid amplasat într-un bulb racordat la un tub
capilar foarte subţire. Tubul capilar este plasat în faţa unei scale gradate în grade. În funcţie de
temperatură, lichidul pătrunde proporţional tubul capilar, poziţia acestuia determinându-se vizual.
Cel mai utilizat lichid pentru măsurarea temperaturii este mercurul, termometrele cu mercur
putând măsura temperaturi de la - 30 până la
+ 300°C. Pentru măsurarea temperaturilor scăzute se folosesc alte lichide (alcool, toluen,
metilbenzen), putându-se măsura temperaturi sub - 100°C. Pentru o citire uşoară, în aceste
lichide se introduc coloranţi. Acest tip de termometre sunt numai indicatoare.
Termometre manometrice indicatoare

Termometrele manometrice funcţionează pe principiul măsurării presiunii vaporilor
saturaţi ai unui lichid, în funcţie de temperatură. Sunt compuse dintr-un tub ce conţine lichidul
respectiv şi dintr-un manometru cu tub Bourdon, scala gradată direct în grade, racordat la bulb
printr-un tub capilar. Măsoară temperaturi cuprinse între - 40 şi
+ 300°C. Aceste termometre sunt mai vizibile şi se pot citi de la distanţă, recomandându-se a fi
folosite în locul termometrelor cu mercur .
Pentru măsurarea temperaturilor în conducte şi echipamente şi pentru supravegherea
exploatării instalaţiilor de încălzire centrală se folosesc termometre.
Tipurile de termometre cele mai utilizate sunt, în general, cele cu lichid, drepte sau colţare
montate în manşoane de protecţie pentru protejarea termometrului faţă de şocurile mecanice.
Ştuţul acestor manşoane se umple cu ulei, pentru a uşura transmiterea căldurii de la agentul
termic la rezervorul termometrului. Manşoanele se fixează prin sudură pe conducte, recipiente,
distribuitoare etc.
100
S.C. ARTOPROD S.R.L
Termometrele indicatoare se montează:

- la cazanele de apă caldă şi apă fierbinte, pe conducta de ieşire;
- la aparatele de contracurent, pe intrarea şi ieşirea circuitelor primar şi secundar;
- pe boilere;
- pe acumulatoarele de apă caldă de consum;
- pe distribuitoarele de apă caldă sau supraîncălzită;
- pe toate ramurile care vin la colectoare la instalaţiile de încălzire eu apă caldă şi apă fierbinte,
precum şi pe ieşirea generală din colectoare;
- la intrarea şi ieşirea din hidroelevatoare şi pompe de amestec;
- pe rezervoarele de condensat şi de combustibil lichid încălzit.
Pentru operaţii de reglare şi de control ocazional se execută o tijă metalica pentru
montat termometrul indicator, şi anume:
- pe conductele de alimentare cu apă caldă sau apă fierbinte a clădirilor, la intrarea şi
ieşirea acestora;
- pe ramurile principale (ducere şi întoarcere) ale reţelelor interioare sau exterioare
de distribuţie de apă caldă sau apă fierbinte;
- la intrarea şi ieşirea apei calde sau a apei fierbinţi la aparatele consumatoare mari
(baterii de încălzire, aeroterme etc).
Pentru montarea termometrelor pe conducte se recomandă:
- a se prefera, ori de câte ori este posibil, montarea în coturi;
- a se evita, pe cit posibil, montarea în condiţii de vibraţie;
- montarea înclinat, în sens opus sensului de curgere al fluidului din conductă,
exceptându-se termometrele drepte în cazul montării lor pe conducte orizontale şi
termometrele colţare în cazul montării acestora pe conducte verticale, acestea montându-
se perpendicular pe axa conductei;
- pe conducte cu diametrul mai mare de 200 mm, se permite montarea
termometrelor perpendicular pe axa conductei;
- pe conducte cu diametrul exterior sub 80 mm, se folosesc la montarea termometrelor
extensii (lărgiri locale ale diametrului);
- la alegerea adâncimii de cufundare a ştuţului manşonului se urmăreşte ca elementul
101
S.C. ARTOPROD S.R.L
sensibil al acestuia să ajungă cu centrul său în axa conductei.

La cazanele de apă caldă şi respectiv pe circuitul secundar al schimbătoarelor de căldură
ce produc apă caldă pentru încălzire sau pentru consum, se recomandă să se monteze
termometre cu contacte electrice cu semnalizare acustică şi, eventual, optică la atingerea
temperaturii maxime admise.
Termometre manometrice cu contacte electrice

Sunt similare cu cele de mai sus, dar manometrul este prevăzut cu contacte electrice care
se închid sau deschid la atingerea unor valori limită ale temperaturii. Deoarece aceste contacte
sunt, de obicei, foarte fragile, pentru protecţia lor şi pentru a le asigura o funcţionare
îndelungată, se recomandă utilizarea de relee intermediare cu curent de acţionare redus.
Termocupluri
Termocuplurile sunt traductoare de temperatură care se bazează pe apariţia unei tensiuni
termoelectromotoare în circuitul a două conductoare din materiale diferite, ale căror capete se
găsesc la temperaturi diferite Tensiunea generată este proporţională cu diferenţa de temperatură
dintre cele două joncţiuni.
Deoarece tensiunea dată de termocupluri este mică, de la câţiva milivolţi la câteva zeci de
milivolţi, se utilizează împreună cu milivoltmetre, regulatoare , amplificatoare sau potenţiometre
electronice.
Cele mai utilizate termocupluri sunt: cupru-constantan (până la 300°C). fier-constantan (până
la 600°C), cromel-alumel (până la 1000°C). In termocupluri realizate din materiale nobile (platină
şi aliaje ale acesteia) domeniul de măsură ajunge până la 1800°C sau chiar peste.
Termorezistenţe
Se bazează pe modificarea rezistenţei electrice a unui conductor sub influenţa temperaturii.
Cele mai folosite sunt temorezistenţele din cupru (pentru măsurarea temperaturilor între - 100 şi
+ 200°C) şi din platină (pentru măsurarea temperaturilor între - 200 şi + 500°C). Se folosesc
împreună cu logometre , punţi sau amplificatoare electronice.
Traductoare de temperatură semiconductoare

Sunt de obicei, traductoare miniaturale, integrate, bazate pe modificarea caracteristicilor
102
S.C. ARTOPROD S.R.L
materialelor semiconductoare cu temperatura. Se folosesc între - 50 şi + 150°C.
Pirometre de radiaţie totală

Se folosesc pentru măsurarea sau reglarea temperaturilor înalte (600 -2000°C) şi se
bazează pe măsurarea energiei radiate de corpul a cărui temperatură vrem s-o măsurăm.
Măsurarea presiunilor
Pentru măsurarea presiunilor se folosesc manometre de diverse construcţii, adecvate
nivelului de presiune măsurat, tipului de fluid, gradului de precizie urmărit, citirii directe sau la
distanţă, cu sau fără înregistrare etc. În general, presiunile se măsoară luând ca referinţă
presiunea atmosferică. Diferenţa de presiune între două puncte ale instalaţiei se poate măsura
cu două manometre sau cu un singur manometru diferenţial.
Cele mai răspândite construcţii de manometre sunt cele cu tub Bourdon pentru presiuni până
la 100 bar, barometrele aneroide cu membrană sau burduf până la 25 bar şi manometrele cu
coloană de lichid până la 1 bar.
Pentru măsurări în domeniul presiunilor mici se folosesc micromanometrele.
Manometre
Manometrele se folosesc pentru măsurarea suprapresiunilor faţă de presiunea atmosferică,.
Deasemenea, se utilizează şi manometre cu contacte electrice.
Pentru măsurarea presiunilor fluidelor aflate sub presiune se folosesc manometre. Tipurile
de manometre utilizate în instalaţiile de încălzire centrală sunt : cu membrană sau cu tub elastic
în formă de arc.
Manometrele indicatoare se montează:
- la cazanele de abur;
- la intrarea şi ieşirea din reductoarele şi regulatoarele depresiune;
- pe distribuitoarele de abur;
- pe distribuitoarele şi colectoarele instalaţiilor de încălzire cu apă cu circulaţie prin pompe;
- pe aspiraţia şi refularea pompelor de circulaţie, adaos, amestec etc;
- pe rezervoare închise sub presiune (rezervor închis de condensat, vas de expansiune
închis etc).
Pentru reglare şi control ocazional se montează mufă şi robinet pentru montat manometre
indicatoare (prize de presiune), şi anume:
- pe conductele de încălzire cu apă, la intrarea şi ieşirea acestora din clădiri;
- pe conductele de abur, la intrarea lor în clădiri;
103
S.C. ARTOPROD S.R.L
- înainte şi după separatoare de nămol, hidroelevatoare, diafragme;

- pe conductele de intrare şi ieşire în şi din aparatele de contracurent.
Cazanele de încălzire cu apă caldă se prevăd cu hidrometru (manometru de lichid)
pentru măsurarea nivelului apei din instalaţie, gradat în metri coloană de apă.
La cazanele de abur se recomandă montarea unor manometre cu contacte electrice cu
semnalizare acustică şi, eventual, optică, pentru semnalizarea atingerii presiunii maxime.
La vasele de expansiune închise se montează manometre cu contacte electrice sau
presostate pentru pornirea si oprirea automată a pompelor de adaos.
La măsurarea presiunii fluidelor în mişcare locul de prelevare a presiunii se alege astfel în-cit
să nu se perturbe curgerea fluidului si să nu se modifice distribuţia presiunii în locul respectiv,
ceea ce ar putea duce la obţinerea unor date eronate.
Montarea manometrului:
a – vedere din fata , b – vedere laterala .
1 – mufa , 2 – sifon , 3 – robinet cu trei cai , 4 - manometru
Priza de presiune nu se amplasează:

- pe porţiunile curbe ale conductelor;
- la ramificaţiile conductelor;
- în apropierea organelor de închidere;
- sub anumite distanţe faţă de diafragme sau alte dispozitive de strangulare.
Pe conductele înclinate, prin care se transportă lichide, priza de presiune nu se amplasează
la partea superioară a conductei.
In cazul măsurării locale a presiunii fluidelor cu temperatura peste 60°C, este
obligatorie folosirea sifonului pentru protecția termica a manometrului
Înainte de darea in funcțiune , sifonul se umple cu apa .
Manometrele se montează în locuri lipsite de vibraţii sau trepidaţii, bine iluminate,
uşor accesibile şi cu vizibilitate optimă.
Manometrele se montează şi se utilizează în aceeaşi poziţie în care au fost etalonate, adică
cu cadranul vertical, montându-se după firul cu plumb.
In cazul montării manometrelor la pompe se urmăreşte, pe cât posibil, ca manometrele de pe
104
S.C. ARTOPROD S.R.L
aspiraţie şi de pe refulare să se monteze la acelaşi nivel, eliminându-se astfel influenţa coloanei

cu lichid ce denaturează rezultatul măsurătorii.
Scala manometrelor se alege astfel încât valoarea indicatoare a presiunii nominale să
fie plasată în treimea mijlocie a acesteia.
Pe cadranul manometrului, respectiv hidrometrului, se marchează cu o linie roşie presiunea
maximă a elementului pe care este montat manometrul.
Vacuummetre
Depresiunile (presiunile sub presiunea atmosferică) se măsoară cu vacuumetre . Acestea
sunt destinate măsurării depresiunii faţă de presiunea atmosferică (vacuumului) şi sunt, de fapt
manometre de presiune absolută cu domeniul de 1 bar.
Ele indică zero atunci când au racordul liber e în atmosferă, reper fiind, de regulă, în partea
dreaptă a scalei. Unele vacuumetre au şi contacte electrice.
Manovacuumetre
Sunt manometre de presiune absolută destinate măsurării presiunii şi depresiunii faţă de
presiunea atmosferică (suprapresiune sau depresiune), fiind manometre de presiune absolută -
cu sau fără contacte electrice - cu domeniul : -1 şi + câţiva bar. Ele indică zero atunci când au
racordul liber In atmosferă, st reper fiind plasat în zona de lucru a scalei.
Manometre diferenţiale
Manometrele diferenţiale se utilizează pentru măsurarea diferenţei dintre două presiuni, fiind
prevăzute cu două racorduri, ce se conectează la cele două surse de presiune.
Micromanometre
Micromanometrele sunt manometre diferenţiale pentru măsurarea suprapresiunilor sau
depresiunilor mici (de - 25 mm col H2O), utilizate pentru măsurători de presiune a gazelor în
focar, gazelor de combustie, sau la coş (indicatoare de tiraj).
Sunt formate dintr-un tub de sticlă în formă de U, montat pe o placă de lemn gradată în mm,
gradaţia 0 fiind pe mijloc, tubul se umple până la gradaţia 0 cu un lichid colorat. Un capăt al
tubului U este liber, în legătură cu atmosfera, iar celălalt este legat într-un tub de cauciuc cu o
ţeava metalică folosită pentru captarea presiunii de măsurat.
105
S.C. ARTOPROD S.R.L
Manometru cu tub U
Pentru măsurarea suprapresiunii sau depresiunii într-un punct din focar, curentul de fum, coş
etc, introducem capătul metalic al ţevii în locul respectiv. Dacă acolo avem o suprapresiune
(presiunea mai mare decât cea atmosferică la capătul liber), aceasta împinge lichidul colorat,
coborându-l în ramura dreaptă şi urcându-l în ramura stângă. Se citeşte pe scala gradată
distanţa – în mm - dintre cele două nivele, aceasta fiind suprapresiunea din locul unde am
introdus capătul ţevii metalice a tubului U (suprapresiunea în mm col. Dacă în locul respectiv
este depresiune, aceasta acţionează asupra lichidului colorat, coborându-l în ramura stângă şi
urcându-l în ramura dreaptă.
Sunt şi micromanometre cu tub înclinat care prezintă avantajul că permit citirea cu precizie a
unor presiuni mici, distanţa între diviziuni fiind mai mare.
Manometru cu tub înclinat
.
Observație. Pentru a avea o ardere completă a combustibilului, fochistul trebuie să
urmărească realizarea şi menţinerea valorii tirajului la valoarea specificată în instrucţiunile
interne prin variaţia poziţiei şubărului la coş.
106
S.C. ARTOPROD S.R.L
Alte aparate pentru măsurarea presiunii

În afară de aparatele descrise mai sus, pentru măsurarea presiunii se folosesc şi traductoare
de presiune tensometrice, cu semiconductori, deplasare zero, de rezonanţă etc. Acestea sunt
utilizate în buclele automatizare, pentru măsurători mai pretenţioase sau la calibrări.
Alte măsurători utilizate la cazane

Măsurarea debitului de abur
Aparatele pentru măsurarea debitului de abur sunt aparate complexe compuse din:
- element de strangulare (ajutaj sau diafragmă);
- traductor de presiune diferenţială;
- traductor de presiune absolută;
- traductor de temperatură;
- bloc de calcul.
Diafragma sau ajutajul realizează o cădere de presiune locală proporţională cu debitul
volumetric vehiculat prin conductă, bazată pe modificarea presiunii dinamice prin micşorarea
secţiunii de curgere.
Măsurarea debitului de abur cu dispozitiv de strangulare
Traductorul de presiune diferenţială măsoară diferenţa de presiune produsă pe elementul de

strangulare şi o transformă într-o mărime electrică proporţională cu debitul volumetric vehiculat.
Traductorul de presiune absolută măsoară presiunea absolută pentru calculul debitului
masic.
Traductorul de temperatură măsoară temperatura pentru efectuarea corecţiilor necesare
calculului debitului masic.
Blocul de calcul primeşte semnalele de la cele trei traductoare şi le converteşte - pe baza
relaţiilor fizice de calcul - într-un semnal direct proporţional cu debitul masic de abur. Acest
semnal poate fi integrat prin contorizare sau / şi înregistrat pe diagrame.
Măsurarea debitului de combustibil gazos

Măsurarea consumului de combustibil. Se face în cazul gazelor cu ajutorul contoarelor
amintite, în cazul combustibilului lichid prin contoare mecanice (cu roţi dinţate, cu lobi etc.), iar în
cazul combustibilului solid, prin cântărire.
Debitul de combustibil gazos se măsoară cu contoare de gaz - debite relativ mici - sau cu
debitmetre cu diafragmă, realizate similar cu debitmetrele de abur descrise la punctul anterior.
107
S.C. ARTOPROD S.R.L
Măsurarea debitului de combustibil lichid

Debitul de combustibil lichid sau alte lichide omogene (apă, etc.) se măsoară cu debitmetre
volumetrice. Acestea sunt compuse din:
- un sistem de transformare a deplasării (vitezei) lichidului într-o mişcare de rotaţie
proporţională cu debitul de lichid, realizat cu un rotor cu cupă sau cu turbină;
- un sistem de indicare şi / sau contorizare, realizat mecanic (printr-un sistem tip ceasornic)
sau electric (cu traductor inductiv).
Cele mai utilizate sunt traductoarele de debit cu turbină cu sesizor inductiv.
La aceste sisteme se pot ataşa elemente de corecţie a debitului cu temperatura (pentru
măsurarea debitului masic).
Mai rar, se utilizează sisteme de măsură gravimetrice, bazate pe determinarea intervalului de
timp în care se consumă o cantitate fixă de combustibil.
Măsurarea consumului de combustibil solid

Pentru măsurarea cantităţii de combustibil solid (în bucăţi sau în stare pulbere), se foloseşte
metoda gravimetrică.
Determinarea cantităţii de combustibil solid se face, de obicei, cu cântare automate, care
mecanizează procesul de cântărire şi înregistrează rezultatul măsurării.
Cântarele automate pot fi de două feluri:
- cântare pe porţii, care efectuează cântărirea combustibilului în porţii separate;
- cântare pentru cântărirea continuă a combustibilului în timpul transportului acestuia.
Analizoare de gaze
Aparatele pentru analiza automată a gazelor arse sunt folosite pentru determinarea
procentuală a volumului de bioxid de carbon şi a sumei procentuale a volumelor de oxid de
carbon şi hidrogen(CO+H2) din gaze provenite din ardere, precum şi pentru determinarea
excesului de aer (de ardere).
La utilizarea analizoarelor de gaze, de mare importanţă este alegerea corectă a locului
de prelevare a probei de gaze. Aceasta trebuie să reprezintă compoziţia întregii mase de gaze
care circulă prin canalul de gaze.
În acest scop, sonda de prelevare a gazului se aşează pe cât posibil în mijlocul curentului, în
locuri unde nu există vârtejuri sau zone moarte, trebuie aşezate sondele de prelevare a gazelor
în apropierea locurilor prin care poate pătrunde aerul (gura de vizitare, registre, neetanşeităţi în
zidărie). Gaura din peretele canalului de gaze prin care trece sonda de prelevare a gazului
trebuie să fie bine etanşată. Temperatura gazelor la locul de prelevare a probelor trebuie să fie
între 200 - 600°C. Scala analizoarelor pentru bioxid de carbon se etalonează de la 1% la 20%
CO2.
Analiza gazelor arse se mai poate efectua şi pe cale chimică, cu aparate Orsat. Acestea
determină procentul de CO2, CO şi O2 din gazele de ardere în momentul determinării (operaţie
ce necesită circa 25 - 30 min), şi nu conţine aparate ca cele electrice de mai sus. Se compun din
3 flacoane de observare, ce conţin:
- NaOH (hidroxid) - pentru determinarea CO2;
- Permanganat de potasiu - pentru determinarea O2;
- Soluţie de clorură cupruamoniacală - pentru determinarea CO.
108
S.C. ARTOPROD S.R.L
Debitul de fluid vehiculat în conducte.

Se măsoară cu ajutorul diafragmelor asociate cu manometre diferenţiale de
construcţie adecvată, cu ajutorul debitmetrelor cu plutitor sau a debitmetrelor electromagnetice.
Unele construcţii de debitmetre permit înregistrarea şi citirea la distanţă, ca şi integrarea în
scopul determinării cantităţii de fluid vehiculate într-un interval de timp. Pentru
măsurarea debitelor, respectiv a cantităţilor de gaze naturale sunt construcţii speciale de
contoare cu citire directă sau cu înregistrare.
Aparat pentru aprecierea consumatorilor de căldură

pe corpuri de încălzire :
a - schema de principiu a aparatului ;
b -montare pe carpul deîncălzire
Măsurarea energiei termice livrate sau consumate

Se face cu ajutorul contoarelor de căldură, construcţii complexe în care se asociază un
debitmetru de fluid cu termometre pentru temperatura de ducere şi temperatura de întoarcere
şi cu un sistem mecanic, electric sau electronic de integrare.
Asemenea contoare de căldură nu pot fi utilizate decât pentru consumatori importanţi (sau
grupuri de consumatori mici), date fiind complexitatea aparatului şi costul său ridicat. De altfel,
nici structura unei instalaţii de încălzire nu permite contorizarea energiei termice la nivel de
apartament,în unele ţări se utilizează aparate simple ce permit aprecierea consumurilor
de căldură, chiar la nivel de corp de încălzire.
Un astfel de aparat este alcătuit în principal dintr-o ţeava de sticlă solidară cu o armătură ce
se montează (sigilat) în contact cu corpul de încălzire în interiorul ţevii se introduce un fluid
special a cărui evaporare în timp devine o măsură a consumului de căldură, deoarece
evaporarea este dependentă de temperatura corpului de încălzire. Cantitatea de substanţă
evaporată se citeşte pe scala gradată a tubului de sticlă.
Măsurarea sau controlul nivelului lichidelor în instalaţie sau elemente ale acesteia.
Se poate face direct (sticle de nivel, conducte de semnalizare, sisteme mecanice cu plutitor
etc.) sau indirect cu ajutorul unor traductoare. Spre exemplu, controlul nivelului apei într-o
instalaţie poate fi făcut utilizând indicaţiile unui manometru. Sunt şi construcţii speciale urmărind
transmiterea la distanţă a informaţiei sau automatizarea unor procese. Exemplu : nivostatul
urmăreşte variaţia între cota minimă şi cota maximă a apei in domul cazanului de abur,
comandând după caz pornirea sau oprirea pompei de alimentare cu condensat.
109
S.C. ARTOPROD S.R.L
Regulator de temperatura
1 – termostat,
2 – tub flexibil ,
3 – ventil termostatic
Regulatoare de temperatura
Aceste armături servesc pentru limitarea temperaturii maxime la prepararea apei calde.
Regulatorul de temperatura cel mai obişnuit — fără energie auxiliară — se compune din
următoarele părţi principale:
- un termostat, element sesizor, care se montează in aparatul în care se {separă apa caldă
sau pe conducta de ieşire a acesteia din aparat fără ca între generatorul de căldură şi sesizor să
fie organe de închidere;
- un tub flexibil, care asigură legătura între termostat şl ventilul termostatic;
- un ventil termostatic, care se montează pe conducta de intrare a agentului încălzitor având
rolul de a regla admisia acestuia în aparat în funcţie de valoarea temperaturii de preparare.
Ventilul termostatic se montează între două organe de închidere, prevăzându-se cu conductă
de ocolire.
Alte echipamente de protecţie in funcţionarea cazanelor

Distribuitoare şi colectoare
Pentru centralizarea comenzilor de închidere şi deschidere a agentului termic, abur, apa
fierbinte, apa caldă, pe grupuri de consumatori, precum şi pentru asigurarea unui reglaj al
debitului de agent termic se folosesc distribuitoare şi colectoare.
Distribuitoarele şi colectoarele sunt confecţionate din tronsoane de ţeava cu capace bombate
la capete şi sunt prevăzute cu racorduri sudate pentru fiecare ramură a distribuţiei alimentată,
respectiv colectată. Diametrul ţevii se alege considerând debitul de agent termic total vehiculat
la viteza de 0,5 m/s la apă caldă, respectiv de 20 m/s la abur. Lungimea este determinată de
numărul şi diametrul racordurilor, respectiv al roţilor de manevră ale vanelor, astfel încât între
acestea să rămână un spaţiu de aproximativ 100 mm. Alimentarea distribuitorului, respectiv
plecarea din colector se face printr-un racord cu flanşă, de regulă fără organ de închidere.
Celelalte racorduri având diametrele corespunzătoare conductelor de plecare sau sosire sunt
prevăzute cu vane cu flanşe.
Lungimea racordurilor se alege astfel încât axele roţilor de manevră să se înscrie pe
o orizontală. Pe fiecare ramură se prevăd conducte de golire cu robinete cu portfurtun. De
asemenea se prevăd racorduri de golire ale distribuitorului, respectiv colectorului. La distribuitor
se prevede un termometru montat de regulă pe conducta de alimentare, la înălţime
110
S.C. ARTOPROD S.R.L
corespunzătoare. La colector se prevăd termometre pe fiecare ramură de sosire (nu şi pe

conducta de plecare), astfel încât să poată fi semnalată orice dereglare survenită între grupurile
de consumatori, pentru a fi luate măsurile necesare. Cele două manometre înlocuite uneori cu
un singur manometru diferenţial servesc pentru verificarea presiunii disponibile la distribuitor-
colector.
Umplerea cu apă a instalaţiilor se face printr-un racord special al colectorului.
Instalaţiile cu abur au numai distribuitor (nu şi colector), racordurile nu sunt prevăzute cu
termometre şi nici cu conducte de golire
Distribuitor şi colector :
a - distribuitor ; b - colector ; 1 - corpul distribuitorului (colectorului) ; 2 - racord ;
3 - robinet de închidere : 4- termometru ; 5 - manometru ; 6 - golire distribuitor (colector) ; 7 -
golire racord ; 8 - racord flexibil pentru umplerea instalaţiei ;
9 - jgheab colector
In instalaţiile de încălzire centrală cu apă caldă, apă fierbinte şi abur se prevăd distribuitoare,
respectiv colectoare, la care se racordează utilajele (cazane, pompe, schimbătoare de căldură
etc.), aparatele consumatoare mari, precum şi conductele ramurilor principale de distribuţie.
Distribuitoarele sunt alcătuite din:
- corpul distribuitorului, executat din ţeava sau din tablă; .
- capace, executate din tablă, In general de formă bombată. Pentru distribuitoarele din
instalaţii care nu intră sub incidenta prevederilor prescriptiilor tehnice. se pot monta capace
drepte, dar numai până la diametrul de 400 mm;
- ştuţuri.
Ştuţurile pentru racorduri se execută din ţeava la dimensiunea organului de închidere
al racordului, prevăzându-se cu flanşe, iar pentru golire din ţeava filetată.
Ştuţurile se pot monta la partea superioară sau inferioară a distribuitorului sau pe ambele părţi.
Lungimea ştuţurilor şi distanţa între ele se stabileşte în funcţie de diametrele racordurilor,
astfel ca axele tuturor vanelor sau ventilelor să fie pe aceeaşi linie orizontală.
Pentru aparate de măsură se mai pot prevedea:
- mufă pentru manometru indicator;
- teacă (tije) pentru termometru.
Distribuitoarele cuprinzând organe de închidere pentru separarea utilajelor sau a unor părţi
din instalaţii, se montează în locuri accesibile şi în poziţii care permit manevrarea uşoară a
acestor organe (la o înălţime de montaj a distribuitorului de 1—1,3 m).
Distribuitoarele se montează pe diferite suporturi tip consolă , în funcţie de diametru,
încastrate în zidărie.
111
S.C. ARTOPROD S.R.L
Pentru distribuitoarele nerezemate de perete susţinerea se face pe picioare independente.
Separatoare de namol
In scopul reţinerii suspensiilor mecanice şi a impurităţilor din instalaţiile de încălzire centrală
se folosesc separatoarele de nămol. Acestea se montează:
- pe conductele de întoarcere de la instalaţiile interioare de apă caldă sau apă fierbinte
înainte de intrarea în cazane sau schimbătoare de căldură, la un număr mai mare de aparate
prevăzându-se un separator de nămol pe conducta comună de întoarcere;
- pe conductele de branşare a punctelor termice la reţeaua de termoficare cu apă fierbinte;
- înaintea reductoarelor de presiune.
Dimensiunile separatorului de nămol sunt în funcţie de diametrul conductei pe care se
montează. Separatoarele de nămol se susţin pe suporturi
Pentru curăţire şi scoaterea sitelor, separatoarele de nămol se prevăd cu mosor (tronson de
ţeava cu flanşe la capete cu o lungime egală cu a paharului-suport pentru sită).
Pentru reparaţii în caz de avarii, se poate prevedea o conductă de ocolire a separatorului
prevăzută cu vane, pentru funcţionare în perioade scurte de timp.
Pe racordul de aerisire al separatorului se montează o armătură de închidere, iar pe cel de
purjare o armătură de golire sau o flanşă oarbă.
Racordarea separatorului de nămol la conductele de legătură se execută prin flanşe cu
şuruburi cu piuliţă.
Ventilatoare
La unele instalaţii de ardere pentru introducerea aerului de combustie sau pentru evacuarea
gazelor arse prin tiraj forţat se folosesc ventilatoare, în general de tip centrifugal.
Aceste ventilatoare se montează într-un mod similar celor pentru pompe centrifugale.
Ventilatoarele se montează în interiorul construcţiilor sau în aer liber.
Ventilatoarele se amplasează astfel ca axul lor să fie riguros orizontal. Axul motorului electric
la ventilatoarele direct calate trebuie să fie coaxial, iar la cele antrenate prin curele paralel cu
axul ventilatorului.
Se verifică ventilatorul care trebuie să permită o uşoară rotire a axului cu mina, iar rotorul să
fie perfect echilibrat, să nu dea bătăi şi să nu frece carcasa.
Pentru evitarea transmiterii vibraţiilor la clădire, ventilatoarele se montează, de asemenea,
pe postamente cu strat elastic sau eu dispozitive pentru amortizare.
Pentru a împiedica propagarea vibraţiilor şi zgomotului mecanic, între ventilator şi canalele
din tablă se prevăd racorduri elastice (burduf din pânză cu inserţie de cauciuc).
Ventilatoarele pentru gaze calde sunt de construcţie specială având clupă prelungită şi
lagărele răcite cu apă.
Pentru introducerea mecanică în sala de cazane a aerului necesar arderii se pot folosi şi
ventilatoare axiale.
Acestea se montează într-o carcasă direct pe canalul de aer, prin intermediul unor racorduri
elastice, sau în golul în zidărie prevăzut pentru aspirarea şi refularea aerului.
Reductoare de presiune
Racordarea instalaţiilor de încălzire cu abur de presiune joasă la reţelele de transport de
abur de o presiune mai ridicată se realizează prin intermediul reductoarelor de presiune.
Reductoarele de presiune sunt de mai multe tipuri, realizându-se în construcţii foarte
112
S.C. ARTOPROD S.R.L
diferite. Tipurile de reductoare de presiune cele mai cunoscute sunt cu arc sau cu
contragreutate. La ambele tipuri presiunea deplasează prin intermediul unui piston
(eventual o pârghie, o membrană sau un burduf elastic) axul şi scaunul ventilului contra
presiunii exercitate de arc sau contragreutate.
Reductoarele de presiune se îmbină cu conductele de legătură sau cu alte armături prin
flanşe.
Reductoarele au două racorduri: cel de intrare a aburului cu presiune ridicată şi cu
diametru mai mic şi cel de ieşire a aburului cu presiune redusă cu diametru mai mare.
La montare trebuie respectat sensul de circulaţie a aburului. De asemenea, la montare şi
în timpul probelor se reglează, după necesităţi, presiunea de ieşire prin schimbarea
tensiunii arcului. respectiv a lungimii braţului contragreutăţii.
In cazul unui debit mare de abur se pot monta mai multe reductoare de presiune în
paralel.
In cazul unor domenii de presiuni foarte diferite, reducerea se poate realiza în trepte prin
reductoare pentru domeniile respective montate în serie.
Reductoarele de presiune se montează cu conductă de ocolire, dimensionată spre a
realiza o pierdere de presiune echivalentă celei ce se produce în reductor. In aval şi
amonte de reductor, precum şi pe conducta de ocolire se montează organe de închidere.
După reductorul de presiune, în sensul de circulaţie al aburului, se montează un
dispozitiv de siguranţă corespunzător presiunii la care trebuie realizată reducerea.
Pe conducta de ocolire în mod obişnuit, pentru siguranţă, se prevăd câte două organe de
închidere.
Montarea si racordarea rezervoarelor de condensat şl de combustibil

Rezervoare de condensat
Pentru colectarea condensatului în instalaţiile cu abur se folosesc rezervoare. Acestea se
execută prin sudură, din tablă de oţel în formă paralelipipedică sau cilindrică
In instalaţii industriale, în vederea recuperării căldurii conţinute în condensatul de medie
presiune se folosesc rezervoare de condensat închise (sub presiune) împreună cu
expandoarele de condensat.
Rezervoarele de colectare a condensatului se montează în centralele termice de abur şi în
staţiile de colectare şi de pompare a condensatului.
Cota la care se montează rezervoarele de condensat rezultă din schema de colectare a
acestuia (prin cădere liberă sau bazat pe presiunea remanentă).
La amplasarea rezervoarelor de condensat se respectă regulile generale pentru rezervoare
de orice natură, şi anume:
- în jurul rezervoarelor se asigură spaţii de acces minime de 0,50 m, care pot fi micşorate pe
două laturi la 0,10 m, dacă rezervorul nu este prevăzut cu izolaţie termică şi dacă poate fi
deplasat pentru revizii;
- la rezervoarele izolate termic se asigură pe toate laturile spaţii de acces de 0,50 m;
- rezervoarele având suprafaţa bazei peste 5 m² se montează pe suporturi, asigurând un spaţiu
liber minim de 0,20 m;
- deasupra rezervoarelor cu gaură de vizitare cu acces din partea superioară se lasă un spaţiu
liber cu înălţimea minimă de 0,60 m.
In multe cazuri, rezervoarele de colectare a condensatului se așează în incinte adâncite.
Montându-se totdeauna în comun cu pompele pentru alimentarea cu apă a cazanelor sau
113
S.C. ARTOPROD S.R.L
pentru pomparea condensatului este necesar a se asigura condiţiile indicate în PTC 1- 2010,
spre a se evita pericolul cavitaţiei pe aspiraţia acestora.
Pentru a se evita o rapidă corodare a fundului, rezervoarele metalice nu se așează direct pe
pardoseală, ci pe nişte suporturi din lemn, metal sau zidărie (beton), lăsându-se un interspaţiu
minim pentru circulaţia aerului de 0,10 m.
Suprafaţa interioară şi exterioară a rezervoarelor se protejează prin vopsire.
La centralele termice cu funcţionare continuă în tot cursul anului se recomandă montarea a
două rezervoare, spre a putea face lucrările de revizie şi de reparaţie a unui rezervor fără
oprirea cazanului. In unele cazuri, pentru satisfacerea acestui deziderat se foloseşte un singur
rezervor divizat în două compartimente distincte ce pot funcţiona independent.
Rezervoarele de colectare a condensatului se execută cu următoarele racorduri (sub formă
de ştuţuri din ţeava cu flanşe):preaplin şi aerisire; golire; serviciu, legare pompă; intrare
condensat.
Pentru indicarea nivelului din rezervor şi pentru comanda automată a pornirii şi opririi
pompelor, rezervoarele se prevăd cu plutitor cu ghidaj .
In afara acestor racorduri, de la caz la caz, se mai pot prevedea:
- racorduri pentru indicator de nivel cu tub de sticla;
- racord pentru termometru indicator.
Racordul de preaplin prin intermediul unei pâlnii de observaţie, împreună cu racordul de
golire, prin intermediul unui organ de închidere, se leagă la canalizare.
Racordul de preaplin se execută cu secţiune suficient de mare, pentru a evita punerea sub
presiune a rezervorului, la o nefuncţionare accidentală a pompei.
Racordul de aerisire, derivat din conducta de preaplin sau racord independent, se conduce in
exterior. Acest racord trebuie făcut de secţiune suficient de mare spre a asigura evacuarea în
atmosferă a aburului care vine pe conductele de colectare a condensatului sau care se poate
forma la suprafaţa lichidului din rezervor, a doua vaporizare realizându-se datorită unei
temperaturi prea ridicate a acestuia.
Racordul de intrare a condensatului în rezervor se recomandă a fi continuat în
interiorul rezervorului printr-o conductă dusă până aproape de fundul acestuia, astfel ca
intrarea condensatului să se facă în masa de lichid şi nu în spaţiul de aer de deasupra acesteia.
In cazul colectării condensatului cu presiuni diferite, se recomandă ca anterior intrării în
rezervor să se prevadă un vas de egalizare a presiunii condensatului.
Rolul de egalizare a presiunii condensatului îl poate îndeplini însuşi rezervorul de colectare,
cu condiţia unor racorduri de intrare a condensatului separate pe presiuni.
Pentru a se reduce disiparea de căldură în spaţiul în care este montat rezervorul de
colectare a condensatului se practică termo-izolarea exterioară a acestuia.
16. Automatizarea functionarii cazanelor

Prin sistem de automatizare, se înţelege ansamblul de elemente (aparate, mecanisme,
dispozitive, organe de execuţie, inclusiv legăturile dintre ele), care echipează cazanele şi
instalaţiile termomecanice anexe din centralele termice în scopul realizării automate sau
semiautomate a unor funcţiuni de reglare, protecţie, comandă, măsurare şi semnalizare în
cadrul proceselor care se desfăşoară în centralele termice în limitele circuitelor tehnologice de
apă, abur, aer, combustibil şi gaze de ardere.
Cerinţe esenţiale pentru sistemele de automatizare

114
S.C. ARTOPROD S.R.L
Cerinţe referitoare la funcţiile sistemului de automatizare

Nivelul de dotare al centralelor termice şi al echipamentelor individuale cu sisteme de
automatizare precum şi funcţiile pe care acestea le vor îndeplini se stabilesc de proiectant.
Stabilirea funcţiilor sistemului de automatizare trebuie să ţină cont de caracteristicile
constructive şi funcţionale ale fiecărui tip de cazan, de cerinţele utilizatorului precum şi de
condiţiile minime prevăzute în prezenta, după cum urmează:
- pentru toate tipurile de cazane este obligatoriu să se prevadă un sistem de semnalizare
preventivă şi de avarie;
- pentru toate tipurile de cazane care funcţionează cu depresiune în focar este obligatoriu să
se prevadă un sistem de protecţie aferent procesului de evacuare a gazelor de ardere;
- pentru toate tipurile de cazane care funcţionează pe combustibili gazoşi sau lichizi este
obligatoriu să se prevadă un sistem de protecţie aferent procesului de ardere;
- pentru toate tipurile de cazane echipate cu două sau mai multe arzătoare care funcţionează
pe combustibili lichizi sau gazoşi este obligatoriu ca sistemul de protecţie aferent instalaţiei de
ardere să fie prevăzut cu un organ general de blocarea combustibilului, suplimentar şi
independent de robinetele de închidere rapidă ale fiecărui arzător;
- pentru toate tipurile de cazane de abur este obligatoriu să se prevadă un sistem de protecţie
aferent procesului de alimentare cu apă;
- pentru cazanele de abur cu tambur, având un debit nominal Dn ≥ 10 t/h, este obligatoriu să
se prevadă un sistem de reglare automată a nivelului;
- pentru toate tipurile de cazane de abur cu străbatere forţată este obligatoriu să se prevadă un
sistem de reglare automată a alimentării cu apă;
- pentru cazanele de apă fierbinte se vor prevedea obligatoriu circuite de protecţie specializate
care să determine declanşarea cazanului în următoarele situaţii:
 creşterea temperaturii apei la ieşirea din cazan, până la 20 0 C sub temperatura de
saturaţie corespunzătoare valorii minime a presiunii apei la ieşirea din cazan;
 scăderea presiunii apei la ieşirea din cazan până la presiunea de saturaţie
corespunzătoare unei temperaturi cu 10 0 C peste valoarea maximă a temperaturii apei
la ieşirea din cazan (dacă debitul caloric este mai mare de 25 Gcal /h);
 pentru toate cazanele de apă fierbinte şi de apă caldă, scăderea debitului de apă la
intrarea în cazan sub limita care asigură o circulaţie suficientă a apei prin cazan.
Sistemele de automatizare trebuie să realizeze pentru fiecare echipament în parte funcţiile
pentru care au fost proiectate asigurând pornirea, supravegherea şi reglarea automată a
funcţionării, protecţia şi oprirea în condiţii de siguranţă a cazanelor de abur, de apă fierbinte, de
apă caldă şi a celorlalte instalaţii termomecanice anexe din centralele termice, pe care le
deservesc.
Principalele funcţii realizate de sistemele de automatizare de la cazanele de abur, de
apă fierbinte şi de apă caldă sunt:
- de comandă,
- de reglare,
- de protecţie,
- de semnalizare,
- de monitorizare a parametrilor funcţionali,
Fiecarei funcţii îi sunt asociate elemente de automatizare specifice, grupate funcţional în
cadrul unui subsistem de automatizare. Subsistemele sunt la rândul lor sisteme cu o arhitectură
şi logică proprie care trebuie să satisfacă cerinţele de siguranţă specifice.
115
S.C. ARTOPROD S.R.L
Cerinţe pentru sistemele de comandă

Sistemele de comandă trebuie să aibă individualizate circuitele / canalele de comandă
activate manual sau automat, care trebuie să satisfacă următoarele condiţii generale:
a) să fie proiectate în concordanţă cu buclele de reglare şi cu subsistemele de protecţie;
b) să asigure realizarea funcţiunilor proprii care le revin la pornirea şi oprirea
echipamentului tehnologic, sau în cursul funcţionării acestuia; Programele de pornire / oprire
care se derulează secvenţial, automat fac parte tot din sistemul de comandă;
c) să dispună de organe de manevrare (butoane, manete, etc) uşor de acţionat,
amplasate raţional în raport cu poziţia normală de lucru a operatorului;
d) sistemele de comandă a căror acţiune este echivalentă parţial sau integral cu
funcţiunile unei bucle de reglare sau de protecţie, trebuie proiectate astfel încât acţiunea lor să
nu se suprapună cu cea a comenzilor automate de reglare sau de protecţie echivalente.
Cerinţe pentru buclele de reglare

Buclele de reglare trebuie concepute pentru a fi compatibile şi integrate în sistemul de
reglare a echipamentului. Fiecare buclă de reglare trebuie să satisfacă următoarele condiţii
generale:
a) elementele componente ale buclei să fie conectate funcţional într-un circuit închis care
să conţină cel puţin: un regulator, un traductor de reacţie şi un organ de execuţie;
b) Funcţia regulatorului trebuie să poată fi preluată de operatorul uman în regimul de
funcţionare „manual”;
c) evoluţia parametrului reglat trebuie să poată fi vizualizată şi înregistrată;
d) să asigure realizarea funcţiunile proprii care îi revin în cursul funcţionării cazanului;
e) să nu împiedice derularea programelor de pornire şi de oprire ale cazanului şi să
îndeplinească funcţiunile proprii care îi revin în cadrul acestor programe;
f) să asigure calitatea reglării în condiţii normale de exploatare a cazanului;
g) să fie concepute în concordanţă cu celelalte subsisteme ale sistemului de automatizare
al cazanului, precum şi cu elementele de echipare (organe de execuţie, dispozitive de
siguranţă, aparate de măsurare, etc);
Cerinţe pentru sistemele de protecţie automată

Fiecare circuit de protecţie / canal de protecţie din cadrul sistemului trebuie să satisfacă
următoarele condiţii generale:
a) să asigure realizarea funcţiilor proprii care îi revin în cursul funcţionării cazanului;
b) să nu împiedice derularea programelor de pornire / oprire şi să îndeplinească funcţiile
care îi revin în cadrul acestor programe;
c) să fie conceput în concordanţă cu buclele de reglare;
d) să fie realizat cu scheme care să utilizeze contacte care se deschid când parametrul
supravegheat atinge o valoare / stare anormală funcţionării în siguranţă;
e) să fie compatibil cu celelalte circuite de protecţie din ansamblul care formează sistemul
de protecţie al echipamentului tehnologic (cazan);
f) Sistemul de protecţie trebuie să asigure, independent de funcţiile de reglare automată
ale sistemului de automatizare, unitatea funcţională a tuturor circuitelor / canalelor de protecţie,
care, în situaţie de avarie, conduc cazanul spre o stare sigură a tuturor circuitelor sale
tehnologice.
116
S.C. ARTOPROD S.R.L
Cerinţe pentru sistemul de semnalizare

Sistemul de semnaliza trebuie să asigure atenţionarea operatorului prin semnalizarea
preventivă acustică şi optică a unor situaţii de preavarie, şi semnalizarea de avarie în cazurile
atingerii valorilor de protecţie de către parametrii critici ai procesului.
a) Circuitele de semnalizare (alarmare optică şi acustică) trebuie să utilizeze scheme cu
contacte care se deschid în situaţii anormale ale valorilor parametrilor supravegheaţi;
b) Pentru toate situaţiile prevăzute să declanşeze cazanul prin protecţie, se vor prevedea
praguri de prealarmare (semnalizare preventivă) care vor preceda intrarea în starea de avarie,
când cazanul este declanşat prin protecţie;
c) Setările circuitelor de semnalizare preventivă trebuie să fie diferite de setările de
protecţie ale aceluiaşi parametru supravegheat, oferind o marjă suficientă pentru întreprinderea
unor acţiuni corective, astfel încât atingerea pragului de avarie să poată fi evitată;
d) Să aibă elemente de avertizare optică şi acustică (lămpi de semnalizare vizibile şi hupe
sau sunerii cu nivel sonor corespunzător) uşor şi clar perceptibile de către operator;
e) Circuitele de prealarmare să fie absolut separate faţă de cele de declanşare prin
protecţie atât din punct de vedere al canalelor de transmitere a semnalelor cât şi din punct de
vedere al elementelor constitutive (senzor primar – releu final de activare a alarmei);
Cerinţe pentru sistemul de monitorizare a parametrilor funcţionali

Sistemul de automatizare trebuie prevăzut cu un număr minim de aparate indicatoare
locale, de panou şi de aparate înregistratoare, care pot fi incluse, după caz, în circuitele
buclelor de reglare şi / sau în circuitele de semnalizare.
Aparatele de măsurare, afişare şi înregistrare a valorilor parametrilor trebuie să satisfacă
următoarele cerinţe generale:
a) să aibă exactitatea de măsurare şi comportarea dinamică corespunzătoare cerinţelor
buclei de reglare sau subsistemului de protecţie care reglează / supraveghează acelaşi
parametru;
b) să aibă domeniul de măsurare compatibil cu limitele de variaţie ale parametrilor
monitorizaţi;
c) să afişeze vizibil şi direct valorile, fără a necesita calcule suplimentare şi interpretări
pentru evaluarea vaorii reale a parametrului măsurat;
d) să nu fie influenţate de variaţiile sau de căderea sursei de energie auxiliară în afara
limitelor permise de satisfacerea cerinţelor de siguranţă în funcţionare a echipamentului
monitorizat;
e) să poată fi verificate în timpul funcţionării echipamentului monitorizat fără a perturba
funcţionarea acestuia;
Cerinţe referitoare la siguranţa efectuării manevrelor în timpul funcţionării

Sistemul de automatizare trebuie să permită efectuarea fără risc, în timpul funcţionării
echipamentului tehnologic, a următoarelor manevre / intervenţii:
a) trecerea buclelor de reglare de pe “Automat” pe “Manual” şi invers;
b) modificarea setărilor şi reconfigurarea parametrilor interni ai regulatoarelor;
c) verificarea funcţionării circuitelor de protecţie;
d) verificarea circuitelor de semnalizare optică şi acustică;
e) verificarea cursei elementelor de execuţie;
f) verificarea detectoarelor de flacără;
g) verificarea exactităţii indicaţiilor aparatelor de măsurare;
117
S.C. ARTOPROD S.R.L
Cerinţe pentru componentele sistemelor de automatizare

Componentele sistemului (aparate locale şi de panou, organe de execuţie şi legăturile
dintre ele) trebuie să satisfacă următoarele condiţii minime:
a) să fie rezistente în raport cu solicitarea lor mecanică, termică şi chimică, în condiţii de
exploatare;
b) să corespundă condiţiilor tehnice prevăzute de standardele şi normativele din domeniu,
aplicabile fiecărei categorii de elemente de automatizare ;
c) să fie omologate / certificate, verificate şi garantate de către producătorii respectivi din
punct de vedere al performanţelor şi a durabilităţii lor;
d) să fie garantate de către producător că sunt adecvate pentru utilizare în sisteme de
automatizare la cazane de abur, apă fierbinte / caldă şi echipamente tehnologice anexe din
centralele termice, dacă sunt folosite în subsistemele de protecţie;
e) componentele prevăzute cu posibilităţi de modificare a caracteristicilor de lucru
(configurarea şi ajustarea parametrilor interni) vor avea sisteme de asigurare împotriva
dereglării accidentale şi a accesului personalului neautorizat, în măsura în care aceste
componente nu sunt integrate într-un panou sau pupitru asigurat din acest punct de vedere;
f) organele de execuţie, aparatele de măsurare locale sau regulatoarele directe, care
utilizează drept sursă de energie şi/sau semnal informaţional combustibilul, trebuie să fie
etanşe şi asigurate împotriva scurgerii accidentale a combustibilului în mediul ambiant sau în
focarele cazanelor, în cazul defectării lor. Aceste componente nu pot fi montate în circuitele
tehnologice decât cu posibilitatea izolării lor sigure în cazul necesităţii demontării pentru
intervenţii.
Cerinţe speciale pentru centrale termice fără supraveghere permanentă

Modul de supraveghere în funcţionare, permanent sau periodic, se stabileşte de către
proiectantul centralei termice ţinând cont de caracteristicile constructiv-funcţionale ale
cazanelor şi instalaţiilor termomecanice anexe din centrala termică, de nivelul de dotare al
acestora cu sisteme de automatizare, şi va fi precizat în documentaţia transmisă la ISCIR
pentru obţinerea avizului obligatoriu de instalare.
Regimul de supraveghere nepermanentă în funcţionare poate fi stabilit doar la cazanele
pentru care constructorul declară că au fost proiectate, construite, complet echipate cu
sisteme de automatizare şi verificate pentru funcţionarea fără supraveghere permanentă.
4. COMBUSTIBILII SI ARDEREA
Clasificarea şi proprietăţile combustibililor ; Combustibili uzuali
Combustibilul, este definit ca orice material care prin ardere produce căldură Combustibilii
cei mai frecvent folosiţi pentru producerea căldurii sunt gazele naturale, păcura, gazele
118
S.C. ARTOPROD S.R.L
petroliere lichefiate (GPL) şi cărbunii. Gazele, petrolul şi cărbunii sunt similare din punct de
vedere chimic, dar diferenţele de ordin fizic impun manevrarea diferită. Specialiştii în instalaţii
trebuie să cunoască aceste diferenţe precum şi modul de procurare, distribuţie şi folosire a
fiecărui combustibil în parte.
Combustibili gazoşi
Cei mai des folosiţi combustibili gazoşi sunt gazele naturale şi gazele petroliere lichefiate
(GPL). Câteva din celelalte gaze folosite în cazuri speciale sunt gazele de furnal, gazele de
sondă, gazele petroliere, gazele de rafinărie şi gazele provenite din epurarea sistemului de
canalizare. În Tabelul 2-1 sunt prezentate proprietăţile câtorva combustibili gazoşi. Deoarece
folosirea acestor din urmă combustibili gazoşi este foarte restrânsă, în continuare se fac
referiri la gazele naturale şi la cele petroliere lichefiate (GPL). Cunoaşterea comportării celor
două tipuri de gaze ajută la înţelegerea şi posibilităţile de folosire a celorlalţi combustibili
gazoşi.
Gazele naturale
Deşi gazele naturale se găsesc pretutindeni pe glob, originea lor nu este cu adevărat
ştiută Deoarece gazele naturale se găsesc de obicei în asociere cu petrolul , oamenii de ştiinţă
consideră că acestea ar avea origini comune. Atât petrolul cât şi gazele naturale sunt
considerate a avea ca origine reziduurile de animale şi de plante fosile .
Gazul natural a fost folosit cu sute de ani în urmă pentru încălzire şi iluminat, dar numai în
ultimul secol a început să fie folosit pe scară largă. Chinezii antici foloseau gazul natural din
sonde de mică adâncime pentru a încălzi apa mării şi a extrage sarea. Săparea primei sonde
de gaze naturale cu caracter comercial din Statele Unite a avut loc la începutul anilor 1800 în
statut New York. Locuitorii zonei Fredonia, 'New York, au fost surprinşi de apariţia unei vâne de
gaz care ardea. Un tânăr armurier a întrezărit posibilităţile de utilizare ale acesteia şi a săpat o
sondă de mică adâncime pentru a recupera gazul, folosindu-l apoi pentru încălzire şi iluminat.
Acesta a fost punctul de pornire al primei companii comerciale de gaze naturale organizată în
Statele Unite.
Prima utilitate dată gazului a fost aceea de iluminare. Gazul era aprins într-un opaiţ, iar
flacăra, prin luminozitatea ei naturală dădea lumină de jur împrejur.
Valoarea gazului natural ca produs de încălzire a fost rapid recunoscută, dar folosirea pe
scară largă trebuia să mai aştepte până la apariţia sistemului de distribuţie prin conducte.
Odată ce a fost dezvoltat sistemul de distribuţie de la câmpurile gazeifere la consumatori,
producătorii de furnale au inventat echipamente speciale pentru arderea gazului. Astfel gazul
natural a devenit rapid cel mai popular dintre combustibilii folosiţi pentru încălzire. Principalul
motiv este comoditatea, nu trebuie transportat cu camioane şi nici nu necesită spaţiu de
depozitare. Acest motiv şi abundenţa lui relativă, transformă gazul natural într-un combustibil
convenabil pentru încălzire în sfera industrială, comercială şi casnică.
Gazul natural care urmează a fi livrat în sistemul de distribuţie este exploatat în sonde
săpate special în acest scop sau este recuperat la cap de sondă, gazul fiind ars sau eliberat în
atmosferă la capul sondei, în prezent gazul natural şi-a câştigat locul normal, fiind recuperat şi
apoi folosit.
Câmpuri gazeifere importante se găsesc pretutindeni în lume. Gazul din câmpurile
gazeifere este transportat prin conducte magistrale.
Prin intermediul acestora gazul este transportat la sistemele locale sau zonale de
119
S.C. ARTOPROD S.R.L
distribuţie din majoritatea zonelor, acolo unde populaţia este destul de numeroasă.
Dezvoltarea sistemului de distribuţie a fost principala verigă de transformare a gazului
natural în cel mai uzual combustibil folosit . Gazul este adus până la limita de proprietate a
consumatorului prin intermediul conductelor principale de distribuie.
Utilizatorul este legat la conducta principală de distribuţie cu o ţeavă de branşament până
la contorul de gaz. Presiunea gazului din conducta principală de distribuţie este relativ mare,
pentru a se asigura furnizarea acestuia. Regulatorul de presiune este un dispozitiv montat
lângă contor, care reduce presiunea din conducta principală la cea necesară. Regulatoarele
sunt folosite şi pentru reducerea presiunii la arzătoare, în toate cazurile când acestea sunt
folosite În România, presiunea din conductă este măsurată în milimetri coloană de apă (mm
H2O), atmosfere (atm) sau bari (bar).
Presiunea din conducte se măsoară cu ajutorul unui instrument numit manometru.
Când se proiectează un sistem de alimentare cu gaz, trebuie avută în vedere cantitatea de
gaz necesară fiecărui element de încălzire în parte. Gazul se măsoară în metri cubi pe oră
(m³/h), iar consumul este determinat de puterea calorifică a gazului.
Conductele sunt dimensionate în aşa fel să asigure cantitatea de gaz necesară, dar
curgerea gazului prin conducte depinde şi de rezistenţa pe care o întâmpină gazul la trecerea
prin acestea. Întotdeauna există anumite frecări între gaz şi pereţii conductelor sau fitingurilor.
Suma acestor frecări dau rezistenţa la trecerea gazului prin conducte. Pentru a se asigura
deplasarea gazului prin conducte, acesta este adus sub presiune. Astfel se contracarează
rezistenţa la curgere prin conducte.
Gazul natural este lipsit de culoare şi miros. Compoziţia chimică variază în funcţie de
provenienţă, dar componentul major îl constituie metanul (CH4). Deoarece metanul este
compus din hidrogen şi carbon, combustibilul se numeşte hidrocarbură, la fel ca toţi ceilalţi
combustibili comuni. Majoritatea gazelor naturale conţin şi metan şi o cantitate redusă de
azot. Puterea calorifică a gazelor naturale este în medie de 9000 kcal/m³ de gaz. în unele
cazuri această valoare poate fi mai mare iar în altele, mai mică.
Gazele petroliere lichefiate (GPL) sunt propanul sau butanul sau un amestec al acestor
două gaze. Propanul şi butanul sunt produse secundare ale industriei petroliere.
Regulator de presiune - Dispozitiv care reglează presiunea din sistem.
Manometru - Dispozitiv de măsurare a presiunii din medii lichide sau gazoase.
Gazele petroliere lichefiate au fost folosite încă de la începuturile industriei petroliere. Atât
propanul cât şi butanul se găsesc în stare gazoasă, dar lichefiază uşor la presiune. Acesta
este motivul pentru care sunt lichefiate, depozitate şi transportate în recipiente sub presiune.
Astfel este posibilă alimentarea cu GPL a zonelor care nu dispun de un sistem de distribuţie
prin conducte. Atât propanul cât şi butanul constituie combustibili larg folosiţi. Butanul este
folosit şi ca reactiv pentru unele procese chimice.
Gazele petroliere lichefiate sunt transportate de la sursa de alimentare cu ajutorul
cisternelor auto sau feroviare, special proiectate în acest sens. La nivelul distribuitorilor locali,
gazele lichefiate sunt transportate în cisterne mai mici care aprovizionează clienţii cu
combustibil. Fiecare transfer dintr-o cisternă în alta se face păstrându-se presiunea în cisterne
cu ajutorul pompelor. Consumatorul trebuie la rândul său să menţină presiunea combustibilului
din butelia de alimentare, cu toate că ulterior, la ieşirea din butelie şi trecerea prin regulator,
acesta se gazeifică. Ca mod de folosire, gazele lichefiate ard la fel ca şi cele naturale.
Folosirea butanului este oarecum limitată deoarece acesta nu se gazeifică ta temperaturi
120
S.C. ARTOPROD S.R.L
mai mici de 0°C. Din această cauză nu este folosit drept combustibil în situaţia în care butelia
de alimentare trebuie să fie montată în spaţii deschise unde temperatura poate să scadă sub
0°C. Atât propanul cât şi butanul sunt formate din hidrogen şi carbon, la fel ca ceilalţi
combustibili.
Formula chimică a butanului este C4H10, putând însă prezenta urme de alte gaze.
Formula chimică a propanului este C3H8. Puterea calorifică a gazelor lichefiate este mult mai
mare decât a gazelor naturale.
Butanul are o putere calorifică de 28.800 până la 29.340 kcal/ m³ de gaz ars. Propanul are
o putere calorifică de aproximativ 22.500 kcal/ m³. În Tabelul 2-1 sunt prezentate valorile
comparative.
Gazeificare – Transformarea unui lichid în gaz.
Păcura
Păcura este o fracţiune lichidă derivată din distilarea petrolului. Petrolul sau ţiţeiul, este
extras din sonde sub formă de amestec complex de substanţe chimice, în marea lor majoritate
hidrocarburi . Acest amestec este separat în rafinării în diverşi combustibili cum ar fi benzină,
petrol lampant , motorină, uleiuri minerale, vaselină, parafină, păcură, asfalt etc. Păcura însăşi
este împărţită în mai multe sorturi, numerotate. Pentru echipamentele mici de încălzire cel mai
des folosit este sortul nr. 2. Păcura grea numită şi păcură reziduală este mai vâscoasă,
asemănătoare gudronului şi se foloseşte mai ales la acţionarea navelor maritime şi la marile
uzine termice pentru producerea agentului termic.
Păcura a fost folosită la încălzit şi iluminat de sute de ani. Sursa iniţială au fost fisurile din
scoarţa terestră, unde ţiţeiul ieşea natural la suprafaţa pământului. Aici păcura se aduna în
bălţi şi putea fi luată cu orice recipient.
Primele arzătoare comerciale pentru păcură au fost arzătoare cilindrice, deschise în
partea superioară, în care păcura ardea la suprafaţă, iar aerul comburant era luat de
deasupra punctului de ardere. Acest tip de arzător nu este economic.
Pe la 1850, arzătoarele cu păcură au fost modernizate, folosindu-se un amestec de aer şi
păcura introduse sub presiune în camera de ardere. Această inovaţie făcea posibilă urmărirea
procesului de ardere şi totodată crea o flacără eficientă. În prezent majoritatea
echipamentelor de încălzire cu păcură folosesc acelaşi tip de arzător, iar producătorii îi aduc
încontinuu îmbunătăţiri pentru creşterea eficienţei procesului de ardere. În figura este
prezentat un arzător modern de păcură frecvent utilizat în clădirile comerciale sau micile
clădiri de locuit .
121
S.C. ARTOPROD S.R.L
Arzător de păcură
Păcura este depozitată în rezervoare mari la rafinărie până când este încărcată în cisterne
auto sau feroviare pentru a fi transportată la companiile de distribuţie. Pentru consumul local,
păcura este furnizată consumatorilor tot cu ajutorul cisternelor. Se depozitează în rezervoare
speciale montate lângă locul de utilizare. Acestea pot fi pozate subteran sau suprateran. Din
rezervoare, păcura este transportată prin pompare către arzătoarele echipamentelor de
încălzire.
Distilare – proces de fierbere sau de transformare a unui lichid în stare gazoasă(vapori) de
condensare a vaporilor şi colectare a lichidului condensat .
Păcura este formată în principal din carbon şi hidrogen, în proporţie de aproximativ 85%
carbon şi 15% hidrogen. Ea mai conţine urme de oxigen, azot şi sulf. Sortul Nr.2, produsul cel
mai frecvent folosit pentru încălzirea clădirilor comerciale mici şi a celor de locuit, are o putere
calorifică de aproximativ 9321 kcal pe litru de combustibil consumat Dacă această păcură este
introdusă într-un arzător performant, randamentul este de 80% sau 7457 kcal/l .această
valoare fiind căldura degajată de fiecare litru de păcură în parte.
Cărbunii
Data exactă când aceştia au fost pentru prima dată folosiţi nu este cunoscută, dar există
indicii de folosire a lor cu cel puţin 4000 de ani în urmă. Chinezii foloseau cărbunii în urmă cu
aproximativ 3000 de ani, iar în Vechiul Testament sunt amintiţi ca sursă de încălzire. Cu toate
acestea, folosirea lor pe scară largă a început doar în urmă cu 200 de ani.
Primii care au recunoscut valoarea economică a cărbunilor au fost englezii, folosindu-i pe
scară largă în secolul XVIII pentru susţinerea revoluţiei industriale. Cu toate acestea, în Statele
Unite nu au avut o recunoaştere comercială până în jurul anului 1750. La mijlocul secolului
XIX, dezvoltarea căilor ferate a dus la mărirea pieţei de desfacere a cărbunelui, dând
posibilitatea industriei să-l folosească şi în zone până atunci greu accesibile.
Începând cu sfârşitul secolului XIX şi continuând până în 1950, cărbunii au fost folosiţi pe
scară largă în industrie şi pentru încălzirea clădirilor comerciale şi de locuit .Totuşi, odată cu
dezvoltarea sistemelor de distribuţie a electricităţii şi gazelor naturale, folosirea cărbunilor
pentru încălzire a fost aproape complet abandonată. Cărbunii continuă să fie o sursă
importantă de generare a căldurii în sectorul industrial şi în cel comercial.
Exploatarea lor se face atât prin galerii subterane cât şi în carieră. Exploatarea prin galerii
subterane este relativ scumpă şi deseori periculoasă. Acesta este motivul pentru care se
recurge la exploatarea cărbunilor în carieră ori de câte ori straturi de cărbune se află la o
adâncime rezonabilă pentru a asigura eficienţa exploatării. Prin exploatarea în carieră se pot
obţine cantităţi importante de cărbuni la preţuri relativ mici.
Cărbunele este adesea transportat direct din mină la punctul de utilizare cu ajutorul
vagoanelor de cale ferată sau a benzilor transportoare. Acesta este cazul multor termocentrale
construite în ultimii ani.
Una din cele mai mari probleme în folosirea cărbunelui drept combustibil este murdăria.
Cărbunele fiind un combustibil solid, prin ardere rezultă produşi secundari nedoriţi. Cu toate că
şi cărbunii sunt hidrocarburi la fel ca şi gazul natural sau păcura, aceştia au un procent mult
mai ridicat de carbon şi conţine minerale străine.
La folosirea cărbunilor în stare solidă cu greu se poate ajunge la o eficienţă sporită a
procesului de ardere. În urma arderii rezultă funingine, zgură (bucăţi de cenuşă) care duce la
122
S.C. ARTOPROD S.R.L
creşterea costurilor atunci când se foloseşte combustibil solid.

În trecut, când cărbunii erau folosiţi pe scară largă, poluarea cu fum şi funingine era
considerată un rău necesar. Dar o dată ce s-a ajuns la recunoaşterea necesităţii de a păstra
mediul înconjurător curat, trebuie acordată o atenţie deosebită măsurilor de evitare a poluării.
Există în prezent posibilitatea folosirii unui echipament de încălzire pe bază de cărbuni care să
funcţioneze relativ curat, dar acesta presupune filtre suplimentare şi o tratare prealabilă a
cărbunilor înainte de utilizare, măsuri care duc la creşterea preţului de cost.
Puterea calorifică a cărbunilor variază foarte mult în funcţie de compoziţia lor chimică.
Carbonul este componentul principal, dar pe lângă acesta cărbunii mai conţin hidrogen şi alţi
compuşi chimici. Cărbunii se clasifică în diferite categorii în funcţie de duritate şi de compoziţia
lor chimică.
Compoziţia chimică şi duritatea cărbunilor sunt cele care influenţează proprietăţile de
ardere şi noxele pentru fiecare categorie de cărbune în parte.
Alte surse de căldură

Cea mai frecvent folosită sursă de căldură a fost cea tradiţională de ardere a unui
combustibil. Cu toate acestea, deseori sunt folosite şi alte surse de încălzire. Încălzirea
electrică a devenit la fel de utilizată ca cea cu gaz sau păcură în multe zone ale tarii. De
asemenea, încep să fie frecvent folosite sursele solare şi geotermale.
Electricitatea este mai degrabă o formă de energie decât un combustibil, dar atunci când
este folosită în sistemele de încălzire este deseori tratată ca un combustibil. Începând cu anul
1950, folosirea electricităţii ca sursă de căldură s-a răspândit vertiginos. În prezent în
noile clădiri se foloseşte electricitatea ca sursă de încălzire la fel de mult ca în trecut sursele
de încălzire cu combustibili. În zone cu un înalt potenţial electric, pierderile de căldură ale
clădirilor sunt calculate în kilowatt - oră (kWh), un termen care se referă la energia calorică.
Pompele de căldură (maşini frigorifice), ce folosesc atât elemente de încălzire cât şi
elemente de răcire, sunt deseori folosite pentru încălzirea clădirilor de locuit şi a celor
comerciale. În majoritatea cazurilor aceste aparate folosesc ca sursă de energie, energia
electrică.
În prezent există o preocupare susţinută în ceea ce priveşte energia solară, căldura
geotermală şi alte surse de căldură ce pot fi folosite pentru încălzirea clădirilor, prestându-se o
muncă susţinută în acest sens. Aceste surse neconvenţionale au fost folosite în mod
experimental pentru încălzirea unui număr restrâns de clădiri. Trebuie avut în vedere
dezvoltarea unor tehnologii noi care sa folosească sursele de energie neconvenţionale şi la
posibilitatea găsirii altor surse de energie care vor schimba mentalitatea în domeniul încălzirii
clădirilor.
Alternative pentru încălzire

Deoarece sursele convenţionale de combustibili sunt limitate şi pe cale de epuizare, se
duce în prezent o intensă şi accelerată muncă de căutare a noi rezerve de combustibili şi a noi
surse de energie.
Oamenii de ştiinţă caută modalităţi de captare a unor energii existente în natură dar care
nu sunt totdeauna accesibile. Printre aceste energii se numără energia solară, energia
eoliană, energia valurilor şi căldura geotermală. Numai unele din aceste alternative au putut fi
cercetate până în faza punerii lor în practică, acestea fiind folosite doar pe scară restrânsă.
Dar toate şi multe altele se vor dezvolta cu siguranţă pe parcursul timpului.
123
S.C. ARTOPROD S.R.L
Energia solara
Este evident că razele solare transportă o cantitate uriaşă de căldură de la Soare la
Pământ Deşi omenirea a folosit această energie în diverse moduri din cele mai străvechi
timpuri, cercetările şi tehnologia au făcut posibilă utilizarea ei doar în ultima sută de ani.
Practic există două metode de încălzire cu ajutorul energiei solare. Prima se numeşte
metodă pasivă. În sistemul pasiv, clădirea, sau părţi ale acesteia sunt încălzite de razele
solare. Interiorul clădirii se încălzeşte apoi datorită energiei acumulate în părţile expuse la
Soare.
Cealaltă metodă, a sistemului activ, presupune existenţa unor panouri colectoare care
înmagazinează energia razelor solare într-un mediu, cum a fi apa sau aerul, care apoi este
folosit pentru încălzirea spaţiilor din clădire.
Principiul sistemului pasiv a apărut odată cu orientarea faţadei clădirilor spre sud pentru a
capta lumina solară în timpul iernii. Sistemele active sunt rezultatul unei tehnologii relativ noi.
Energia solară este captată şi cu panouri fotosensibile fiind transformată de acestea direct
în curent electric. Curentul este ulterior folosit în diverse scopuri sau pentru încălzire.
Această lucrare nu are pretenţia unei descrieri complete a diferitelor metode de încălzire
cu ajutorul energiei solare, dar cu siguranţă că evoluţia acestor sisteme de încălzire va
continua, iar utilizarea energiei solare pentru încălzirea clădirilor va deveni foarte populară.
Căldura geotermală
Termenul geotermal se referă la căldura din interiorul scoarţei Pământului. Oamenii de
ştiinţă au ajuns la concluzia că centrul Pământului este alcătuit din materie fluidă în stare
incandescentă. Dovezi care ar susţine această teorie pot fi observate în diferitele locuri unde
căldura iese la suprafaţă sub formă de izvoare termale, gheizere şi cel mai dramatic sub formă
de vulcani; în unele situaţii această căldură poate fi captată şi utilizată ca sursă de energie. În
acest scop pot fi folosite izvoarele de apă termală care apar în mod natural la suprafaţa
pământului sau se pot săpa sonde de captare a apei termale cu ajutorul pompelor. Apele
termale şi aburul natural sunt folosite în multe locuri de pe mapamond ca agenţi de încălzire
atât pentru clădirile comerciale cât şi pentru cele de locuit.
Procesul de ardere a combustibililor

În timpul arderii sau combustiei, are loc combinarea compuşilor chimici din combustibil cu
oxigenul din aer. În acest proces iau naştere compuşi noi si se degajă căldură. Cu toate că
suntem interesați doar de căldură, este important sa cunoaștem si procesul de generare al
acesteia. Acest capitol se refera la cantitatea de căldură degajată în timpul combustiei, la
produsele rezultate in urma acestui proces şi la condițiile de siguranţă ce se impun.
Procesul de combustie
Combustia, procesul de ardere a unei substanţe, poate fi definită ca reacția de degajare a
energiei calorice de către o substanţă combustibilă care suferă un proces de oxidare. Arderea
are loc prin combinarea elementelor chimice din combustibil cu oxigenul. Reacția chimică este
similară cu cea a ruginirii metalelor, cu mențiunea că ruginirea se desfășoară într-un interval
mare de timp, iar cantitatea de căldură degajată este neglijabilă. Arderea unui combustibil este
un proces relativ rapid în care intervin cantităţi importante de combustibil şi oxigen, motiv
pentru care căldura degajată este mult mai mare. (Vezi Fig. 1). Pentru ca arderea sa aibă loc,
124
S.C. ARTOPROD S.R.L
este necesar să fie îndeplinite trei condiții.

Acestea sunt:
1. Combustibilul
2. Oxigenul
3. Căldura
Elementele chimice din combustibil au înmagazinată în ele o formă de energie. Aceasta
energie nu poate fi nici creată, nici distrusă, dar poate fi transformată în alte forme de energie.
Acesta este principiul enunţat în legea conservării energiei. În timpul combustiei energia
înmagazinată în combustibil este transformată în căldură şi lumină, care sunt alte forme de
energie.
Combustibilii şi arderea
Combustibilii sunt alcătuiți din atomi de carbon şi hidrogen a căror combinație este diferită
în funcţie de tipul combustibilului.
În timpul combustiei, atomii de carbon şi de hidrogen din combustibil se combină cu atomii
de oxigen din aer dând naştere unor elemente noi, cu degajare de căldură. Metanul (CH4),
care este componentul cel mai frecvent întâlnit în combustibilii gazoşi, are în compoziţia sa un
atom de carbon şi patru atomi de hidrogen. La combinarea metalului cu oxigenul, care are loc
la temperaturi destul de ridicate, atomul de carbon se combină cu doi atomi de oxigen formând
bioxid de carbon (CO2), iar doi atomi de hidrogen se combină cu un atom de oxigen formând
apa (H2O). Temperatura critică la care are loc aceasta reacţie se numeşte temperatură de
aprindere.
Ceilalţi combustibili, având compoziţia chimică diferită de cea a metanului, dau naştere în
urma combustiei la produşi de reacţie uşor diferiţi, dar fiind alcătuiţi tot din atomi de carbon şi
hidrogen, arderea are loc în aceleaşi condiţii.
Specialiştii în probleme de încălzire nu sunt obligaţi să cunoască în profunzime procesele
chimice care au loc în timpul arderii, dar trebuie să cunoască reacţia ce stă la baza acestui
proces, deoarece una din metodele de determinare a eficienţei de ardere este aceea a analizei
gazelor de ardere, care presupune determinarea cantităţii produşilor chimici rezultaţi în urma
combustiei.
Combustia metanului.
În procesul de ardere, elementele chimice ale combustibilului se combină cu oxigenul
rezultând căldură şi alţi compuşi chimici ai aceloraşi elemente.
Temperatura de aprindere - Temperatura la care amestecul de oxigen şi combustibil începe

să ardă.
În timpul arderii oxigenul este luat din aer. Acesta conţine şi azot care este eliberat în urma
procesului. Cantitatea de azot eliberată în urma arderii este egală cu cea preexistentă în aerul
implicat în proces.
Oxigenul necesar combustiei

Oxigenul necesar combustiei este obţinut din aerul care se amestecă cu combustibilul în
flacără sau prin amestecul prealabil al acestora. Aerul din atmosferă conţine 78% azot şi 21%
oxigen. De asemenea conţine si urme de alte elemente, dar acestea nu influenţează arderea.
Prin combustie azotul rămâne neschimbat, în reacţie intrând doar oxigenul care se combină cu
125
S.C. ARTOPROD S.R.L
elementele chimice ale combustibilului.
Căldura necesară combustiei

Într-un arzător clasic, amestecul de aer şi combustibil în cantităţile necesare arderii se face
de la sine. În acest caz, condiţia ce trebuie îndeplinită pentru a avea loc combustia este
atingerea temperaturii de aprindere. Reacţia chimică între hidrocarburile din combustibil şi
oxigenul din aer va fi declanşată numai în cazul atingerii unei temperaturi adecvate. Pentru
iniţierea combustiei în echipamentele de încălzire se folosesc scântei piezoelectrice sau flăcări
pilot. După aprinderea focului, căldura degajată este suficient de mare pentru întreţinerea
arderii. Dacă la un moment dat însă temperatura din focar scade sub punctul de aprindere,
combustia încetează iar flacăra dispare. Dispozitivele de iniţiere a aprinderii sunt prezentate
în capitolul Instalaţii de ardere.
Produsii de combustie
Ori de cate ori se reuşeşte arderea completă a unui combustibil, produşii de reacţie sau de
combustie sunt inofensivi. Dar în cazul în care arderea nu dispune de suficient aer, rezultă
produşi care sunt foarte dăunători.
Arderea completă
Când arderea este alimentată cu aer suficient, reacţia de combinare a atomilor de carbon
şi hidrogen din combustibil cu atomii de oxigen din aer este completă. Reacţia se numeşte în
acest caz ardere completă. Noii compuşi, sau noile combinaţii de elemente rezultate sunt
produşi nepoluanţi atât pentru om cât şi pentru atmosferă.
Principalii produşi sunt: apa (H2O) si bioxidul de carbon (CO2).
Arderea incompletă
Când arderea nu este alimentată cu aer suficient pentru ca reacţia de combinare a
atomilor de hidrogen şi carbon cu atomii de oxigen sa fie completă, prin procesul de ardere iau
naştere produşi dăunători omului. Reacţia în acest caz se numeşte ardere incompletă. În
timpul arderii incomplete, atomii de hidrogen sunt primii care se combină cu cei de oxigen,
micşorând numărul de atomi de oxigen rămaşi liberi. Ca rezultat, în loc să se formeze bioxidul
de carbon (CO2), are loc formarea monoxidului de carbon (CO). Bioxidul de carbon este un
gaz nepoluant; monoxidul de carbon este însă un gaz mortal. Ceilalţi produşi ai unei arderi
incomplete sunt aldehidele şi funinginea. Aldehidele sunt compuşi chimici toxici care irită
mucoasa nazală şi ochii. Funinginea este carbonul nears.
Arderea incompletă apare şi când temperatura din focar scade sub punctul de aprindere,
de exemplu când flacăra întâlneşte sau atinge o suprafaţă metalică rece. Particulele nearse de
carbon din flacără se lipesc de suprafaţa metalică sub formă de funingine. Când intr-o flacără
observăm apariţia funinginii aceasta este semnul unei arderi incomplete. Arderea incompletă
poate să apără şi în interiorul unui focar.
Aerul necesar arderii

Arzătoarele echipamentelor de încălzire sunt concepute astfel încât amestecul aerului cu
combustibilul să fie cel necesar unei arderi complete. Proiectantul sistemului de încălzire
trebuie să fie sigur că echipamentul va dispune de aerul necesar, fiind de datoria specialiştilor
în instalaţii să regleze arzătorul pentru realizarea unei arderi complete.
126
S.C. ARTOPROD S.R.L
Limite de aprindere
Aprinderea se realizează doar în momentul în care amestecul combustibil-aer a
ajuns la proporţia "corectă". Pentru ca amestecul să se aprindă, este necesar să se combine
cantităţi destul de exacte de oxigen şi combustibil. În Figura 6. este arătat faptul că pentru
gazele naturale proporţia trebuie sa fie de 4 pană la 14 procente de gaz, iar restul pana la 100
de procente aer, altfel arderea nu are loc. La mai puţin de 4 procente de gaz, amestecul este
prea sărac, iar la peste 14 procente este prea bogat. Limitele inferioară şi superioară ale
amestecului sunt caracteristice fiecărui combustibil în parte. Orice combustibil poate fi aprins
doar când se ajunge la proporţia corectă a amestecului.
Cantitățile de aer necesare

Fiecare combustibil în parte are nevoie în procesul de combustie de o anumită cantitate de
aer, direct proporțională cu cantitatea de combustibil implicată în proces.
De vreme ce amestecul combustibil-aer este atât de important, trebuie avut in vedere

asigurarea arzătoarelor cu o sursă suplimentară de aer. Acesta se numeşte exces de aer.
Orice sistem de ardere trebuie astfel proiectat încât să poată fi asigurat un factor un exces de
aer de cel puţin 50 de procente, sau jumătate din cantitatea de aer teoretic necesara pentru o
ardere completă .
Combustibili
Combustibili gazoşi - Combustibili care la introducerea în arzător se află în stare gazoasă.
Combustibili lichizi - Combustibilii care la introducerea în arzător se află în stare lichidă
(vapori de lichid), fiind apoi aduşi în stare gazoasă datorita căldurii .
Natura flacarii
În procesul de ardere iau naştere două tipuri de flăcări: albastră şi galbenă. Fiecare din
acestea caracterizează un anumit amestec combustibil-aer implicat în procesul de
combustie. Arzătoarele folosite în focare sunt cele care alimentează arderea cu amestecul
combustibil-aer şi, prin urmare, tipul flăcării depinde de construcţia arzătorului şi de
combustibilul folosit .Există anumite tipuri de arzătoare şi combustibili care permit
amestecarea combustibilului cu aerul, înainte ca acesta să participe la ardere, iar în acest caz
flacăra rezultată are culoare albastră. Ca exemplu poate fi dat arzătorul care realizează
amestecul aerului cu combustibilii gazoşi, cum sunt gazele naturale sau cele de furnal . În
arzătoarele pentru combustibili lichizi, cum este păcura, sau pentru combustibili solizi, cum
sunt cărbunii, amestecul combustibil-aer nu se poate realiza în prealabil. În aceste cazuri,
flacăra rezultată va avea culoarea galbenă..
Flacăra albastră
Dacă aerul este amestecat în prealabil cu combustibilul (aceasta însemnând înainte de
ieşirea din arzător), flacăra rezultată în urma arderii va avea culoarea albastră. Aceasta este o
flacără foarte curată. Ea se numeşte flacăra Bunsen, după arzătoarele folosite în laboratoare.
În figura este prezentat în secţiune un arzător Bunsen, putându-se observa modul de
alimentare cu gaz şi aer prin intermediul unor orificii existente la baza corpului cilindric al
arzătorului.
127
S.C. ARTOPROD S.R.L
Secţiune printr-un arzător Bunsen

Amestecul combustibilului cu aerul se face în corpul arzătorului, pe măsură ce gazele se
ridică spre partea superioară. Prin aprindere, ia naştere o flacără curată, albastră. Flacăra
albastră este rezultatul arderii rapide a hidrogenului şi carbonului din combustibil. Combustibilii
gazoşi sunt combustibilii care pot fi amestecaţi în prealabil cu aerul. Flăcările produse sunt de
obicei albastre.
Flacăra galbenă
Dacă nu se poate realiza amestecul prealabil al combustibilului cu aerul sau dacă
amestecul conţine prea puţin aer, prin ardere ia naştere o flacăra galbenă. Culoarea galbenă a
flăcării este dată de particulele de carbon care nu sunt oxidate complet. Acestea se
localizează în mantaua flăcării şi devin incandescente datorită căldurii. În final particulele de
carbon ard prin aportul de aer din jurul flăcării.
Arzătoarele incandescente sau cu flacără galbenă au fost folosite în iluminatul cu gaz din
secolul XIX. Datorită incandescentei, arzătoarele cu flacără galbenă dau mai multa lumină
decât căldură. Lumina reprezintă o forma nedorită de energie pentru subiectul propus,
adică încălzirea. În figura de mai jos este reprezentat un arzător obişnuit cu flacăra galbenă.
Arzător cu flacăra galbenă, în care aerul comburant se amestecă cu combustibilul doar în flacără
Combustibilii lichizi nu ard în stare lichidă. Ei trebuie să ajungă în stare gazoasă, apoi
trebuie să se amestece cu aerul şi numai după aceea pot fi aprinşi. În figura este reprezentat
un vas cilindric cu păcura ai cărei vapori în amestec cu aerul au putut fi aprinşi. Păcura lichidă,
se evaporă şi se amestecă cu aerul odată ce vaporii se ridică deasupra gurii vasului.
128
S.C. ARTOPROD S.R.L
Arzător simplu de păcura.
Vaporii de păcura în amestec cu aerul, ard. Aceştia se aprind numai după ce se amesteca
cu aerul deasupra gurii arzătorului, evaporarea păcurii datorându-se căldurii .
Deseori, pentru a se realiza un amestec mai eficient al aerului cu păcura se foloseşte un
arzător cu pulverizare, numit injector. În acest tip de arzător, păcura este introdusă sub
presiune printr-un jiclor. La trecerea prin jiclor, păcura este pulverizată într-o cameră de ardere
cu o formă bine definită. Pe măsura pulverizării păcurii în camera de ardere, aceasta se
amestecă cu aerul care este introdus sub presiune în focar tot prin intermediul jiclorului. Astfel
se creează un amestec combustibil. În figura este reprezentat capul unui astfel de injector.
Deoarece amestecul unui combustibil lichid cu aerul se face cu destulă dificultate,

pentru aprinderea şi arderea acestora se folosesc cel mai adesea arzătoare vaporizatoare.
Acest tip de arzător a fost mult îmbunătăţit, ajungând să funcţioneze la fel de eficient ca
arzătorul Bunsen. Cu excepţia cazurilor în care amestecul prealabil al combustibilului lichid cu
aerul nu poate fi realizat, randamentul arzătoarelor de acest tip este comparabil cu cel al
arzătoarelor cu combustibil gazos (arzătoare Bunsen). Combustibilii solizi (cum sunt cocsul,
lemnul şi cărbunii) ard doar în stare gazoasă. Căldura degajată în cursul procesului de iniţiere
a arderii vaporizează substanţele combustibile care se amestecă cu aerul comburant
producând combustia.
Tipul de flacără rezultata depinde de cantitatea de aer ce intră în amestec cu vaporii, iar
cantitatea de aer depinde de modelul şi de sistemul de funcţionare al arzătorului.
Eficienţa arderii
In timpul arderii, elementele chimice din aer şi din combustibil se combină întotdeauna în
proporţii exacte. Aerul comburant se combină cu combustibilul dând naştere gazelor de ardere
(compuşi noi rezultai in urma reacţiei) după principiul volumelor egale, adică volumul gazului
de ardere rezultat este egal cu suma volumelor de aer si combustibil. Graficul din figura de mai
jos ilustrează acest principiu.
Un specialist care analizează elementele chimice din combustibil si pe cele din aer poate
preciza ce elemente apar în gazele de ardere, precum şi eficienţa procesului de combustie.
În timpul celei mai eficiente arderi aproximativ 21% din cantitatea totala de oxigen
existenta in aer se combina cu carbonul si cu hidrogenul din combustibil rezultând bioxid de
carbon si vapori de apa.
Azotul din aer nu intra in reacţie cu celelalte elemente. Gazele de ardere au bioxid de
129
S.C. ARTOPROD S.R.L
carbon si azot in proporţii bine determinate în funcţie de cantităţile de carbon si hidrogen

existente in combustibil si de aerul folosit.
Mai jos va prezentam un grafic prin care se demonstrează ca volumul produşilor de ardere
este întotdeauna egal cu suma volumelor de combustibil si aer implicate în procesul de
combustie .
Pentru gazele naturale si păcura, procentul de bioxid de carbon existent in gazele de
ardere este de 8 pană la 10 procente. Limita maxim admisa este de 12 procente. In tabel sunt
reproduse rezultatele analizei gazelor de ardere pentru gazele naturale.
Analiza gazelor de ardere

Analiza gazelor de ardere se face pentru determinarea eficienţei de funcţionare a unui
arzător. Rezultatele analizei indică dacă echipamentul este într-o stare tehnică bună şi/sau
dacă acesta are nevoie de reglare sau înlocuire.
O analiza simplă presupune efectuarea a trei teste: (1) analiza CO 2; (2) analiza unei
mostre de fum, şi (3) citirea temperaturii la coşul de fum. Dacă se aleg metoda de analiză
maximală, testele se efectuează pe mostre de gaze de ardere măsurându-se totodată şi
temperaturile din coşul de fum. Majoritatea analizelor gazelor de ardere sunt efectuate fie cu
ajutorul instrumentelor electronice de măsură cu citire instantanee a datelor, fie prin instalarea
permanentă a unor instrumente de măsură şi monitorizarea continuă a parametrilor.
Un analizor de bioxid de carbon (CO 2) este un dispozitiv care permite citirea în procente a
cantităţii de CO2 din gazele de ardere care părăsesc focarul. Analizorul poate fi un instrument
tubular cu un lichid care are proprietatea de a absorbi bioxidul de carbon sau un dispozitiv de
măsură manual. Pentru a se efectua măsurătoarea bioxidului de carbon, este necesar ca
analizorul sa fie conectat la coşul de evacuare a gazelor de ardere din focar . Instrumentele
manuale de măsură funcţionează pe baza amestecului gazelor de ardere cu lichidul din
analizor. Instrumentele electronice funcţionează pe principiul analizei gazelor de ardere la
trecerea printr-o camera de ionizare. Analizorul indică, în procente, cantitatea de CO 2
existentă în gazele de ardere. Analiza unei mostre de fum ne poate spune dacă arderea este
completă sau nu. Existenta fumului indică faptul că prin ardere nu a fost consumată toată
cantitatea de carbon. Temperatura din coşul de fum se măsoară cu ajutorul unui termometru
special destinat temperaturilor înalte. Apoi este comparată cu temperatura camerei pentru a se
determina temperatura radiată de arzător.
Executarea măsurătorilor:
Pentru efectuarea corectă a analizei gazelor arse trebuie mai întâi să se regleze arzătorul
pentru a funcţiona la parametrii săi normali. Arzătorul se va aprinde şi lăsa să ardă timp de 10
minute pentru stabilizare, după care se ia proba de CO 2 din gazele de ardere ajunse pană la
primul punct posibil de infiltrare a aerului - acesta fiind registrul de coş sau ramificarea
canalului de fum. Prelevarea probei de fum se face în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu
prelevarea probelor de bioxid de carbon.
Pentru ca arderea să fie corectă, analiza trebuie să indice doar urme de fum iar cantitatea
de CO2 trebuie să fie de 8 pană la 10 procente. Dacă fumul este în cantităţi mai mari, atunci
trebuie suplimentat aerul comburant. Se va verifica din nou cantitatea de bioxid de carbon
pentru a ne asigura că nu a scăzut sub 8 procente.
Dacă fumul nu poate fi limitat doar la urme, se verifică fiecare parte componentă a
arzătorului pentru a se determina posibilele erori în funcţionare şi se verifică posibilele
întreruperi de alimentare cu aer ale camerei de ardere.
130
S.C. ARTOPROD S.R.L
Pentru definitivarea analizei trebuie măsurată temperatura gazelor de ardere. Procedeul

este acela de introducere a unui termometru special destinat temperaturilor ridicate în fluxul
gazelor de ardere, în acelaşi loc unde au fost prelevate probele de CO2 şi fum.
Temperatura astfel măsurată trebuie apoi comparată cu temperatura camerei în care se
fac măsurătorile. Diferenţa dintre cele două temperaturi, sau temperatura gazelor de ardere
minus temperatura din cameră reprezintă temperatura radiată de arzător.
După efectuarea analizei se determină direct eficienţa arderii, în funcţie de valorile
cantităţii de CO2 obţinute, cu ajutorul unei rigle sau a unui grafic culisat( abacă).
Pentru efectuarea analizei gazelor arse se folosesc din ce in ce mai des in ziua de astazi,
analizoare de gaze de generatie noua, care prin introducerea unei sonde in cosul de fum, se
pot citi si imprima pe o imprimanta speciala toate caracteristicile arderi: continut de CO, CO 2,
noxe, randament, etc.
131
S.C. ARTOPROD S.R.L
5. REGIMUL CHIMIC AL CAZANELOR
Generalităţi
Regimul chimic al cazanelor reprezintă totalitatea condiţiilor impuse funcţionării cazanelor
de abur şi apă fierbinte din punct de vedere al calităţii apei de alimentare, apei din cazan,
aburului şi condensatului în scopul realizării unei exploatări in condiții de siguranță.
Pentru o mai bună înţelegere este necesar să se definească componentele regimului
chimic şi anume:
- apă brută - apa naturală care stă la dispoziţia exploatatorului cazanelor;
- apa de adaos - apa tratată, care completează pierderile din circuitul apă abur/condensat;
- condensat - rezultă din condensarea aburului, după ce acesta a fost utilizat;
- apa de alimentare - apa care intră în cazan şi este formată din condensatul recuperat, de
calitate corespunzătoare şi apa de adaos, tratată;
- apa din cazan - apa aflată în sistemul vaporizator al cazanului;
- aburul saturat - aburul generat de cazan, care se află în contact cu apa din cazan;
- aburul supraîncălzit - aburul la ieşirea din supraîncălzitor.
Apa brută, apa naturală, nu poate fi folosită ca atare pentru alimentarea cazanelor datorită
impurităţilor pe care le conţine şi care pot fi clasificate, după cum urmează:
- materii în suspensii: mâl, nisip, resturi vegetale şi animale, uleiuri;
- săruri dizolvate: bicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de calciu, magneziu şi sodiu;
- gaze dizolvate, în principal: oxigen O2 şi dioxid de carbon CO2.
Pentru măsurarea concentraţiei acestor impurităţi se folosesc două unităţi de măsură şi
anume:
- miligrame pe litru - mg/l;
- milival pe litru - mval/l;
Aceste impurităţi trebuie eliminate din apa brută printr-o tratare corespunzătoare,
funcţie de compoziţia apei brute şi a cerinţelor cazanului respectiv.
Materii în suspensie
Se pot elimina prin filtrare mecanică sau în cazul unor suspensii fine, de natură coloidală
apa trebuie supusă, înainte de filtrare, unui proces de coagulare.
Coagularea se realizează prin tratarea apei brute cu reactivi chimici, care adăugaţi apei
formează flocoane mari.
Flocoanele astfel formate atrag suspensiile din apă, cresc în greutate şi se depun sub
formă de nămol. Dintre reactivii cei mai folosiţi pentru operaţia de coagulare se menţionează:
sulfatul de aluminiu, clorura ferică şi sulfatul feros.
Prin aceste procedee trebuie să se asigure o eliminare a suspensiilor până la maxim 5
mg/l, adică o apă limpede.
Materiile în suspensie, ajunse în cazan, conduc la formarea de depuneri pe suprafeţele de
schimb de căldură. Aceste depuneri, având un coeficient de schimb de căldură foarte mic,
conduc la deformarea elementelor sub presiune - tub focar, ţevi de fum, ţevi de apă şi în timp
chiar la spargerea acestora.
Eliminarea uleiului se face mai greu şi se recomandă să se evite contaminarea apei cu
acesta.
Sărurile dizolvate
132
S.C. ARTOPROD S.R.L
Din punct de vedere al regimului chimic la cazane, prezintă importanţă sărurile care
conferă apei duritatea şi alcalinitatea.
Duritatea apei este conferită de conţinutul apei în săruri de calciu şi de magneziu.
Funcţie de comportarea sărurilor, care compun duritatea apei, în procesul de fierbere din
cazan, se disting:
- duritate temporară - formată din bicarbonaţi de calciu şi magneziu.
Prin încălzirea apei, aceste săruri se descompun, indiferent de concentraţia lor şi în funcţie
de condiţiile apei din cazan, se depun pe suprafeţele de schimb de căldură, în zona mai puţin
caldă a cazanului aderent sau/şi sub formă de nămol, care se poate elimina prin purjă
intermitentă;
- duritate permanentă - formată din restul sărurilor de calciu şi magneziu în principal
sulfat şi silicat de calciu şi magneziu.
Aceste săruri sunt stabile din punct de vedere termic şi se depun numai când concentraţia
acestora a depăşit pragul de solubilitate.
Depunerile acestor săruri se formează în zonele mai calde ale cazanului, unde există un
transfer mai intens de căldură.
Aceste depuneri sunt foarte aderente şi îndepărtarea lor este dificilă. Se folosesc
următoarele notaţii:
- duritate totală: dT
- duritate temporară: dtp
- duritate permanentă: dp
Între acestea există relaţia: dT = dtp+ dp
Unitatea de măsură pentru duritatea apei este mval / l , iar pentru aprecieri practice se
foloseşte gradul de duritate, între acestea existând relaţia:
1 mval / l = 28 mg CaO = 2,80 (grade de duritate)
Depunerile cauzate de duritate, formează un strat izolator, împiedicând transferul de

căldură. Existenţa depunerilor pe suprafeţele de schimb de căldură conduce la:
- consum suplimentar de combustibil, care funcţie de grosimea depunerii capătă diferite
valori:
- avarierea cazanului, manifestată prin deformarea elementelor sub presiune (tub focar,
ţevi)datorită rezistenţei opuse de către stratul de depunere la transferul de căldură.
Metalul se supraîncălzeşte, nefiind răcit de către apă, pierde din rezistenţa mecanică şi
intră într-un domeniu de plasticitate, se deformează datorită presiunii din cazan şi în final se
fisurează şi se sparge.
În mod normal diferenţa de temperatură, în cazul unei ţevi curate, între apă şi peretele ţevii
este de 40 ºC. Un strat de depunere de 1 mm poate produce o supraîncălzire locală a peretelui
ţevii până la 500 ºC. La această temperatură oţelul obişnuit are o rezistenţă de numai 10
kg/cm2 şi o alungire de peste 85%, ceea ce conduce la deformarea şi spargerea ţevii.
- blocarea dispozitivelor de siguranţă ale cazanului
Depunerile cauzate de duritate, nămol şi cruste, ajung la nivostate, blocând plutitorul, la
robinetele de control ale indicatoarelor de nivel (sticle de nivel), ale manometrelor, precum şi
pe scaunul supapelor de siguranţă, punând astfel în pericol funcţionarea în condiţii de
siguranţă a cazanelor.
Pentru evitarea acestor neajunsuri se recurge la tratarea corespunzătoare a apei de
adaos, precum şi la condiţionarea apei de alimentare şi a apei din cazan.
133
S.C. ARTOPROD S.R.L
În funcţie de compoziţia apei brute, de cerinţele cazanului şi de structura balanţei apă -

abur - condensat metodele de tratare a apei de adaos merg de la dedurizare până la
demineralizarea totală a apei.
1. Dedurizarea apei
Se bazează pe înlocuirea calciului şi magneziului din apă cu sodiu. Prin acest schimb,
toate sărurile din apă sunt transformate în săruri de sodiu, care sunt foarte solubile şi nu se
mai produc depuneri.
Dedurizarea se poate obţine prin metode chimice care se bazează pe reacţiile de
precipitare dintre un reactiv specific şi ionii durităţii.
Dintre reactivii folosiţi se menţionează: varul (hidroxidul de calciu Ca(OH)2 ), soda
calcinată ( carbonatul de calciu NaCO3 ), soda caustică ( hidroxidul de sodiu NaOH ) şi
fosfatul trisodic ( Na2PO4 ). Tratarea cu aceşti reactivi se face atât afara, cât şi în interiorul
cazanului (cu excepţia varului).
• Dedurizarea cu schimbători de ioni

Dedurizarea cu schimbători de ioni este metoda cea mai larg aplicată şi constă în reţinerea
de către masa schimbătoare de ioni a ionilor de calciu şi magneziu ai apei ce străbate un strat
de astfel de masă.
Locul ionilor durităţii (Ca, Mg) îl iau ionii de sodiu, cedaţi de masa schimbătoare de ioni.
Sărurile de sodiu, fiind solubile, nu produc depuneri.
Dedurizarea se efectuează într-un filtru şi este reprezentată schematic astfel:
Apa brută intră pe la partea superioară şi parcurge stratul de masă de sus în jos.
Ca şi Mg sunt reţinuţi de masa schimbătoare de ioni şi în apă trec ionii de sodiu astfel că la
ieşirea din filtru nu mai prezintă duritate.
Când toate grupele active ale cationitului au fost saturate cu ioni de calciu şi magneziu, în
efluent apar primele urme ale durităţii, filtrul în acel moment fiind considerat epuizat şi scos din
funcţie.
Pentru a readuce filtrul la starea de funcţionare se efectuează următoarele operaţiuni:
• Afânarea - se introduce apă brută de jos în sus, cu viteza de aproximativ 10 m/h, timp de 20-
30 min. pentru a se asigura o detaşare a masei de 50-100%, care în timpul funcţionării s-a
134
S.C. ARTOPROD S.R.L
comprimat şi eventual s-au creat canale preferenţiale de curgere.

În cazul în care în timpul funcţionării unui filtru s-a observat o diferenţă de presiune, citită
pe manometru de intrare şi cel de ieşire, mai mare de 0,8 bar, se face o afânare chiar dacă
filtrul nu este încă epuizat.
Dacă este nevoie, durata afânării se poate prelungi până la apariţia la ieşire, a unei ape
limpezi.
• Regenerarea - se efectuează folosind o soluţie de sare (clorură de sodiu - NaCl), saramură
de 10%, în scopul refacerii grupelor active ale răşinii cationice în formă sodiu
şi în acest fel, răşina să fie capabilă pentru o nouă producţie de apă dedurizată. Saramura se
obţine prin introducerea de sare în rezervorul de saramură.
Cantitatea de sare este funcţie de volumul de răşină din filtru respectiv 100÷200kg sare
pentru 1 m3 de răşină. Se introduce apă brută de aproximativ zece ori cantitatea de sare.
După dizolvare saramura se filtrează prin filtru cu nisip.
Introducerea saramurii filtrate se face pe la partea superioară a filtrului.
• Spălarea - se execută prin introducerea apei brute pe la partea superioară a filtrului şi se
scoate pe la partea inferioară.
Are drept scop îndepărtarea saramurii rămase în filtru. Spălarea se încheie atunci când apa la
ieşirea din filtru nu prezintă duritate.
• Alcalinitatea apei reprezintă conţinutul de bicarbonaţi din apa brută şi tratată şi de carbonaţi
şi hidroxizi în apa din cazan.
Se deosebesc două feluri de alcalinitate:
- alcalinitate m - dată de bicarbonaţi şi este caracteristică pentru apa brută, tratată şi de
alimentare.
- alcalinitate p - dată de carbonaţi şi hidroxizi şi este caracteristică pentru apa din cazan;
Unitatea de măsură pentru alcalinitate este mval / l.
PH-ul apei indică prin valoarea lui, caracterul acid sau alcalin al apei. Scala pH se întinde de
la 0 până la 14. Apele cu pH 0…7 se consideră acide, la pH =7 apa este neutră şi între 7 şi 14
apele sunt alcaline sau bazice. Apele naturale au pH de 6…8, apa din cazan are pH-ul peste
9. În domeniul de pH 9…11, apa are un puternic caracter coroziv. Pentru a ridica pH-ul
aburului, respectiv a condensatului, în vederea protejării reţelei de condensat, se adaugă în
apa de alimentare amoniac. Doza de amoniac se reglează astfel ca pH-ul condensatului să fie
8,5…9,5.
2. Degazarea apei
Aşa cum s-a menţionat, pe lângă impurităţile în suspensie şi sărurile dizolvate, apa mai
conţine şi gaze dizolvate: oxigen şi dioxid de carbon. Acestea conferă apei un caracter
puternic corosiv. Coroziunea produsă de aceste gaze dizolvate în apă este de tip electrochimic
şi se prezintă sub formă de ciupituri. Aceste coroziuni se plasează în special în economizoare,
la jocul apei în tambur şi pe reţelele de recuperare a condensatului.
Îndepărtarea gazelor din apă se face prin operaţia de degazare.
Pentru cazanele de joasă şi medie presiune se practică degazarea termică.
În cazul unei exploatări corecte, oxigenul din apă, care la temperatura ordinară este de ≈
8…10 mg; O2 / l, poate fi redus sub 0,1 mg O2 / l.
O exploatare corectă a unui degazor termic, trebuie să ţină seama de următoarele 4 condiţii:
- temperatura apei în degazor să fie corespunzătoare presiunii, respectiv 102÷104oC la
suprapresiune de 0,2÷0,3 bar.
135
S.C. ARTOPROD S.R.L
- diferenţa de temperatură a apei la intrare şi la ieşire din degazor nu poate fi mai mare de
20oC, deci la intrare apa trebuie să aibă temperatura de 80÷85oC.
- să existe un dispozitiv de barbotare cu abur în rezervorul degazorului.
- menţinerea nivelului constant al apei în degazor.
3. Dedurizarea - Decarbonatarea
Prin acest procedeu se elimină din apă atât duritatea cât şi alcalinitatea m. Aşa cum s-a
menţionat prin dedurizare nu se modifică alcalinitatea m a apei tratate, adică conţinutul de
bicarbonaţi.
Decarbonatarea se poate realiza prin schimb ionic în mai multe variante: paralel, serie de
filtre.
4. Demineralizarea parţială şi totală

Prin această operaţie se elimină sărurile conţinute de apele naturale.
Demineralizarea se poate efectua pe cale termică, prin distilare şi pe cale chimică, prin
schimb ionic.
5. Tratarea condensatului
Condensatul reprezintă o componentă de importanţă deosebită a apei de alimentare a
cazanelor.
În cazul centralelor termice, condensatul determină calitatea apei de alimentare, deoarece
acesta, în mod obişnuit, are o calitate mai bună decât apa de adaos.
Produsele cu care se poate impurifica condensatul provin din: impurificări cu fluide de
proces, în general în schimbătoarele de căldură sau boilerele de termoficare şi din impurificări
cu produse rezultate din fenomenele de coroziune a instalaţiei de condensat.
În cazul impurificării cu apă brută din boilere se recomandă o dedurizare a condensatului. În
cazul impurificării cu uleiuri minerale se va face o filtrare peste un pat de cărbune activ. Pentru
impurificare cu sodă, NaOH se face o filtrare a condensatului prin masă cationică.
Influenţa regimului chimic asupra exploatării economice şi sigure a cazanului

Depunerile, Coroziunile, Impurificarea aburului
Alimentarea cazanelor de abur şi apă fierbinte cu apă netratată sau tratată necorespunzător
se reflectă negativ în exploatarea acestora.
Dacă pentru cazanele ignitubulare, cu volum mare de apă şi cu flux termic moderat, regimul
chimic al apei este o problemă de mers economic, pentru cazanele cu volum mic de apă şi cu
flux termic foarte ridicat, regimul chimic este o condiţie exclusivă pentru un mers sigur.
Aplicarea unui regim chimic necorespunzător are un efect neeconomic: consum suplimentar
de combustibil, distrugerea elementelor metalice, întreruperi în funcţionare.
Formele de manifestare ale regimului chimic necorespunzător sunt: depunerile, coroziunile
şi impurificarea aburului.
1. Depunerile
Constituie unul din cele mai mari inconveniente pentru cazanele de abur
Substanţele dizolvate în apă, în condiţiile determinate de funcţionarea cazanului (presiune şi
temperatură) precipită sub formă de nămol sau se depun pe suprafeţele de transfer termic.
136
S.C. ARTOPROD S.R.L
Cu toate că în apa din cazan, aceste substanţe se află în concentraţii depărtate de starea de
saturaţie, totuşi apar depuneri.
Natura depunerilor depinde de cea a sărurilor care le provoacă.
Ordinea de depunere este în funcţie de diferenţa între temperatura de fierbere a apei şi a
soluţiei sării respective; cu cât diferenţa este mai mare cu atât tendinţa sării de a rămâne în
soluţie şi de a nu se depune este mai mare.
Cele mai frecvente sunt depunerile datorate durităţii şi în primul rând, durităţii temporare,
adică a bicarbonaţilor de calciu şi magneziu, prezenţi în orice apă naturală.
Aceştia suferă o descompunere termică, care începe la o temperatură sub 100 ᴼC.
Componentul principal al durităţii permanente, sulfatul de calciu, prezintă anomalia de a
avea solubilitatea invers proporţională cu creşterea temperaturii.
Sulfatul de calciu formează cruste dure şi foarte aderente, de preferinţă, în zonele mai calde
ale spaţiului de apă al cazanului.
Silicea, SiO2, un alt component din orice apă naturală se poate depune ca atare, sub formă
de gel, sau de compuşi complecşi cu calciul, magneziul şi cu fierul provenit din procesele de
coroziune.
Substanţele organice, pătrunse în apa de alimentare a cazanelor, cum ar fi: uleiurile,
zahărul, etc. formează depuneri spongioase.
În cazul pretratării, în vederea limpezirii apelor de suprafaţă cu sulfat de aluminiu, în apă
poate pătrunde aluminiul, care provoacă depuneri foarte periculoase.
Trebuie menţionat faptul că aluminiul nu este reţinut de instalaţiile de dedurizare a apei prin
schimbări de ioni, ceea ce face ca folosirea sulfatului de aluminiu la pretratarea apelor pentru
cazane să nu fie indicată.
Prima consecinţă a existenţei depunerilor în exploatarea cazanelor o constituie
conductivitatea termică redusă a acestora.
Datorită conductivităţii reduse a depunerilor, transferul de căldură este înrăutăţit, având
drept efect supraîncălzirea locală şi supraconsumul de combustibil.
2. Coroziunile
Reprezintă a doua grupă importantă de inconveniente care apar în exploatarea cazanelor
de abur şi apă fierbinte.
Ele au o arie foarte largă şi se manifestă în tot circuitul apă - abur - condensat al unei
centrale termice.
Deoarece în multe cazuri fenomenele de coroziune sunt legate şi de vicii ascunse în
structura metalului cazanelor, depistarea acestor fenomene este mult îngreunată.
În funcţie de fluid şi condiţii se deosebesc:
- coroziuni de natură electrochimică;
- coroziuni de natură chimică.
În cazul cazanelor de abur şi apă fierbinte, majoritatea proceselor de coroziune sunt de
natură electrochimică.
Temperatura agravează procesele de coroziune atât prin efect chimic asupra reacţiei de
dizolvare a metalului, cât şi prin faptul că distruge pelicula protectoare care acoperă suprafaţa
metalului.
Principalele forme de manifestare a coroziunilor în exploatarea cazanelor de abur şi apă
fierbinte sunt:
137
S.C. ARTOPROD S.R.L
• Coroziuni datorate substanţelor acide

Acizii pot proveni din: dizolvarea dioxidului de carbon, hidroliza sărurilor de magneziu sau
descompunerea termică a substanţelor organice (uleiuri, zahăr, etc.)
Coroziunile provocate de aceste substanţe sunt de tip electrochimic şi au aspectul unor
ciupituri sub formă de cratere, care pot merge până la perforarea peretelui ţevii.
• Coroziuni datorate gazelor dizolvate

Dintre gazele dizolvate, oxigenul se află pe primul loc în procesele de coroziune.
Coroziunea prin oxigen se manifestă în zonele de temperatură joasă a cazanelor şi care
conţin numai faza lichidă, respectiv în economizor.
De asemenea, coroziunea prin oxigenul dizolvat se manifestă pregnant în schimbătoarele
de căldură din sistemul regenerativ al cazanelor de abur şi în mod deosebit, la cazanele de
apă fierbinte.
Cu consecinţe deosebit de grave se manifestă coroziunea care se produce în timpul
stagnării cazanelor, când acestea sunt necorespunzător conservate.
Al doilea gaz important, dioxidul de carbon, este conţinut de toate apele naturale sub diferite
forme: liber sau în combinaţiile derivând de la acidul carbonic. Dioxidul de carbon acţionează
ca un agravant al coroziunii datorită oxigenului.
Coroziunea provocată de dioxidul de carbon se face observată, în special, în conductele de
alimentare a cazanelor, pompe, preîncălzitoare de apă şi în reţeaua de recuperare a
condensatului.
• Coroziunea datorată cuprului

Această formă de coroziune apare din cauza pătrunderii ionilor de cupru, ca urmare a
atacului schimbătoarelor construite din aliaje de cupru (alamă).
În special, ionii de cupru apar datorită coroziunii ţevilor de alamă din construcţia
condensatoarelor turbinelor de abur. Cuprul, pătruns în apa din cazan, se depune sub formă
de Cu metalic, care fiind mai electropozitiv decât fierul, devine catod, iar zonele limitrofe lui,
adică oţelul, anod solubil.
3. Impurificarea aburului
În cazul unei funcţionări corespunzătoare, aburul generat de cazan trebuie să fie cât mai
curat, lipsit de picături de apă antrenate din apa din cazan, care conţin săruri.
Obţinerea unui abur impurificat cu săruri se datorează următoarelor cauze:
- funcţionarea cazanului la un nivel peste nivelul maxim;
- funcţionarea în regim tranzitoriu cu variaţii bruşte de debit. Când se trece la un debit mai
mare, în mod brusc, în cazan apare o depresiune care duce la o vaporizare în masă,
favorizând antrenarea de către abur a picăturilor de apă;
- depăşirea indicilor apei din cazan referitori la alcalinitate şi salinitate.
De asemenea pătrunderea în cazan a substanţelor organice, uleiuri, cauzează o
spumegare accentuată. Spumegarea poate fi cauzată şi de adaosul prea mare de fosfat
trisodic.
Pentru preîntâmpinarea impurificării aburului se recomandă o funcţionare la nivel mediu al
apei şi un debit cât mai constant.
De asemenea în organizarea tamburului cazanelor trebuie să existe dispozitive adecvate de
separare a emulsiei apă-abur şi dispozitive de separarea picăturilor.
138
S.C. ARTOPROD S.R.L
Pentru caracterizarea purităţii aburului se măsoară conductivitatea electrică specifică

aburului. Pentru cazanele cu supraîncălzitor conductivitatea trebuie să fie sub 1μS/cm
(microsiemens pe centimetru - 1μS/cm = 0,46 mg CaCl / l).
Indici de calitate ai apei de alimentare şi ai apei din cazan

Regimul chimic într-o centrală cuprinde toate condiţiile impuse stării suprafeţelor
interioare generatoarelor de abur, precum şi calităţii apei de alimentare, apei din generator şi a
aburului, în scopul unei exploatări sigure şi economice a generatoarelor.
Suprafeţele interioare ale generatoarelor de abur şi apă fierbinte trebuie pregătite şi apoi
menţinute în stare curată şi protejate cu un strat aderent, compact şi rezistent de magnetită.
Eficienţa unui regim corect al apei într-o centrală se reflectă în alegerea unei scheme
judicioase pentru instalaţia de tratarea apei, în obţinerea apei de adaos la un preţ redus şi
practicarea unui cuantum minimal de purje.
Noţiuni privind balanţa apă – abur într-o instalaţie de cazane,

condiţii de calitate a apei de alimentare şi din cazan
Controlul indicilor din circuitul apă - abur - condensat

Controlul se efectuează asupra următoarelor fluide:
a) Apa de alimentare
Probele din apa de alimentare trebuie luate din locuri de unde apa nu mai suferă nici o
schimbare în compoziţia sa până la cazan. La instalaţiile unde există degazoare termice
probele din apa de alimentare se iau la ieşirea din degazor, pe aspiraţia pompei de alimentare.
Probele sunt răcite la temperatura mediului ≈ 25oC, folosind un dispozitiv de răcire. În aceste
probe se controlează următorii indici: duritatea, alcalinitatea m, oxigenul dizolvat, pH-ul,
conductivitatea.
b) Apa din cazan
Probele de apă din cazan se iau din spaţiul de apă al tamburului acestuia. La cazanele cu
ţevi de apă, care sunt dotate cu purje continuă, probele se vor lua de la purja continuă.
Conducta de prelevare şi serpentina dispozitivului de răcire vor fi confecţionate din oţel,
eventual oţel inoxidabil, în nici un caz cupru sau aliaje ale acestuia, deoarece apa alcalină din
cazan, atacă cuprul. În proba de apă din cazan se vor determina următorii indici: alcalinitatea
p, salinitatea, excesul de fosfaţi şi la cazanele cu presiuni peste 40 bar, conţinutul de silice.
c) Aburul saturat
Probele de abur saturat se iau din colectorul de abur saturat şi se determină:
conductivitatea, pH-ul, iar la cazanele cu presiuni peste 40 bar, care alimentează turbine cu
abur şi conţinutul de silice.
d) Aburul supraîncălzit
Probele de abur supraîncălzit se iau din colectorul de abur saturat şi se determină:
conductivitatea, pH-ul, iar la cazanele cu presiuni peste 40 bar, care alimentează turbine cu
abur şi conţinutul de silice.
Din compararea rezultatelor se pot trage concluzii asupra formării de depuneri în
supraîncălzitor.
Rezultatele determinărilor trebuie comparate cu indicii obligatori conform prescriptiei
aplicabile.
e) Condensul primar
139
S.C. ARTOPROD S.R.L
Condensul primar rezultat de la turbinele de abur şi din prima treaptă a vaporizatoarelor şi

transformatoarelor de abur, trebuie să aibă valori identice, cu cele ale indicilor aburului din care
provin. În acest scop, în probele de condensat se vor determina indicii stabiliţi pentru abur.
f) Condensatul secundar
Condensatul secundar provenit de la schimbătoarele de căldură din centrală trebuie să aibă
calitatea apei de alimentare pentru generatoarele respective.
g) Condensatul industrial
Condensatul industrial trebuie să îndeplinească indicii de calitate fixaţi de proiectantul
tehnologic.
Protecţia suprafeţelor interioare ale circuitului termic

Suprafeţele interioare ale circuitului, spălate de diferite fluide - apă de alimentare, apa din
cazan, aburul şi condensatul - trebuie protejate în mod corespunzător.
Înainte de punerea în funcţie, cazanul se supune unei spălări chimice. În mod
orientativ această spălare cuprinde următoarele faze: spălarea mecanică cu apă brută,
spălarea de degresare cu o soluţie alcalină (hidroxid şi fosfat de sodiu), decaparea 1 cu acid
mineral în prezenţa unui inhibator, decaparea a-2-a cu acizi organici (de obicei citrici),
pasivizarea cu agenţi reducători (hidrazină, azotat de sodiu). Între faze se aplică operaţii de
clătire pentru îndepărtarea excesului de reactivi.
Prin spălare chimică se obţine o acoperire cu un strat protector, compact şi aderent de
magnetită (Fe3O4).
a) Protecţia în timpul exploatării:
Stratul protector de magnetită trebuie întreţinut şi menţinut în timpul exploatării.
În acest scop, se vor respecta următoarele cerinţe:
- pe traseul apei de alimentare se va menţine un pH de 7,5 - 8,5 prin adaos de amoniac;
- în cazan se vor respecta indicii regimului chimic impus categoriei cazanului;
- în reţeaua de condensat se va menţine un pH mai mare de 8, obţinut prin adaos de
amoniac în apa de alimentare.
b) Protecţia în timpul stagnării:
Coroziunea în timpul stagnării cazanelor reprezintă cea mai gravă formă de coroziune a
acestora. Pentru evitarea coroziunii trebuie să se ia măsuri de conservare.
Conservarea, în funcţie de durata stagnării, se poate face în stare umedă sau în stare
uscată.
b.1) Conservarea umedă
Metoda constă în aducerea apei conţinute în cazan la un pH satisfăcător şi cu adaos în
exces de agent pentru legarea oxigenului.
Ca agenţi de legare a oxigenului se folosesc: hidrazina (N2H4*H2O) şi sulfitul de sodiu
(Na2SO3).
La conservarea umedă trebuie ca valoarea pH-ului în soluţia conținând hidrazină să fie
suficient de mare de min. 10.
Armăturile şi ventilele se vor închide perfect etanş, după umplerea generatorului cu
hidrazină şi se vor menţine în această stare în tot timpul conservării.
Dacă în timpul stagnării de durată excesul de hidrazină scade sub 50 mg / l, trebuie să se
mai introducă hidrazină. Printr-o recirculare adecvată a soluţiei se va asigura omogenizarea
soluţiei.
b.2) Conservarea uscată
140
S.C. ARTOPROD S.R.L
Conservarea uscată se aplică în principiu, numai la cazanele care nu pot forma pungi de
apă.
Ca să se obţină o golire perfectă a cazanului trebuie să nu existe pungi de umezeală în
sistemul de ţevi. După uscare pe cale termică se introduc în tambur cantităţi suficiente de
agenţi de uscare. Se folosesc: silicagelul, clorură de calciu (CaCl2), anhidră, şi var nestins
(CaO).
Agentul de uscare va prelua apa din toate elementele cazanului.
Silicagelul este cel mai simplu şi mai uşor de manipulat. El trebuie înlocuit, dacă s-a colorat
din albastru în roşu. Se poate reactiva printr-o încălzire prelungită la 180 - 200oC; se elimină
apa absorbită şi se colorează din nou în albastru.
La folosirea clorurii de calciu, trebuie să se aibă grijă ca soluţia concentrată, care se
formează prin absorbţia apei să nu vină în contact cu metalul cazanului şi să producă
coroziuni. În acest scop se folosesc ţevi din material plastic.
Noţiuni privind tratarea apei
Consideratii generale
Regimul chimic al cazanelor de abur, de apa calda si de apa fierbinte reprezenta totalitatea
condițiilor necesare pentru:
- obținerea de abur, de apa calda si de apa fierbinte conform cerințelor consumatorilor;
- evitarea apariției depunerilor sau coroziunilor pe suprafețele de transfer termic ale
cazanelor sau pe circuitele de apa calda sau de apa fierbinte.
Asigurarea unui regim chimic corespunzător implica îndeplinirea următoarelor
condiții:
- alimentarea cazanelor cu apa având indicii de calitate impuși de constructorul cazanului
sau prevăzuți in prescripția tehnica aplicabila;
- pregătirea corespunzătoare a suprafețelor de transfer termic ale cazanelor înainte de
punerea in funcțiune sau după efectuarea reparațiilor, atunci când acestea se executa;
- condiționarea corespunzătoare a apei de alimentare si a apei din cazan;
- conservarea corespunzătoare a cazanelor si a circuitelor "apa-abur-condensat", a
circuitelor de apa calda si de apa fierbinte in perioadele de oprire;
- controlul regimului chimic prin asigurarea de:
a) personal de deservire (laboranți-operatori pentru tratarea apei), autorizat in
conformitate cu prevederile prescripției tehnice aplicabile sau contract de service privind
asigurarea regimului chimic cu agenți economici autorizați de ISCIR;
b) laborator sau punct chimic dotat corespunzător;
c) aparatura de măsurare si control a indicilor de calitate ai fluidelor, după caz;
d) dispozitive pentru prelevarea probelor de apa tratata, apa de alimentare, apa din cazan,
abur saturat, abur supraîncălzit, condensat, apa din circuitul de apa calda sau de apa fierbinte,
prevăzute de constructorul cazanului si de proiectantul centralei termice.
Obligații si responsabilitati
Agenții economici care proiectează centrale termice, cei care dețin cazane, consumatorii de
abur, de apa calda si de apa fierbinte precum si agenții economici care efectuează lucrări de
spălare chimica, condiționare si service privind regimul chimic al instalațiilor au următoarele
obligații si responsabilitati:
141
S.C. ARTOPROD S.R.L
a) proiectantul centralei termice răspunde de:

- concepția corecta a proceselor tehnologice de tratare/condiționare alese, astfel incit sa se
asigure realizarea indicilor prevăzuți de constructorul cazanului sau a prescripției tehnice si a
condițiilor impuse de consumatori;
- prevederea, prin proiect, a modului de control al indicilor de calitate din circuitul "apa-
abur condensat", respectiv de apa fierbinte sau de apa calda;
- prevederea, prin proiect, a dotării corespunzătoare a laboratoarelor sau punctelor chimice
si a personalului laborant-operator pentru tratarea apei, autorizat si in număr necesar;
b) agentul economic detinator/utilizator răspunde de:
- respectarea indicilor de calitate si efectuarea analizelor cu frecventa necesara conform
datelor din avizul obligatoriu de instalare pe regim chimic, care se vor consemna in registru-
jurnal;
- examinarea in vederea prelungirii valabilității autorizației personalului laborant-operator
pentru tratarea apei si de deservire a instalațiilor de tratare/condiționare, după caz;
- funcționarea corespunzătoare a dispozitivelor pentru prelevarea probelor, a aparatelor de
măsurare si control a indicilor de calitate ai fluidelor din circuitul "apa-abur-condensat",
respectiv de apa calda si de apa fierbinte;
- asigurarea pregătirii si conservării corespunzătoare a suprafețelor interioare la punerea in
funcțiune si respectiv pe timpul opririlor, conform instrucțiunilor elaborate de unitățile de
proiectare sau constructoare a cazanelor;
- realizarea operațiilor de spălare chimica, condiționare si service tratare apa cu agenți
economici autorizați de ISCIR; in cazul in care proprietarul/utilizatorul cazanului
va efectua aceste operații cu agenți economici neautorizați de ISCIR, acesta poarta întreaga
responsabilitate si se va retrage autorizația de funcționare a cazanelor;
pentru obținerea autorizației de funcționare, cazanele vor fi examinate, verificate si
investigate tehnic cu un agent economic autorizat de ISCIR;
- unitatea detinatoare are obligația de a întocmi si afișa in sala cazanelor instrucțiuni tehnice
interne, care vor prevedea sarcinile care revin personalului de deservire a cazanului si
instalațiilor aferente, conforme cu documentațiile de însoțire; aceste instrucțiuni tehnice se vor
reactualiza ori de cate ori apar modificări in instalație;
c) agenții economici consumatori de abur, de apa calda sau de apa fierbinte au obligația de
a returna condensatul, respectiv apa calda si apa fierbinte, in cantitatea si la calitatea
stabilite prin proiectul instalațiilor de tratare, conform avizului obligatoriu de instalare;
d) agenții economici autorizați pentru efectuarea lucrărilor de spălare chimica, condiționare
si service privind regimul chimic al instalațiilor răspund de:
- mentinerea valorilor indicilor chimici in limitele impuse, conform avizului de instalare
obligatoriu;
- determinarea indicilor chimici, cu frecventa impusa de constructorul cazanului sau de
prescripția tehnica aplicabila, cu personal laborant-operator pentru tratarea apei propriu,
autorizat de ISCIR;
- utilizarea produselor chimice de conditionare nu trebuie sa influențeze negativ valorile
celorlalți indici chimici impuși sau valoarea purjei cazanului; se interzice utilizarea unor produse
care conduc la apariția unor depuneri de substanțe organice.
142
S.C. ARTOPROD S.R.L
Indici de calitate
Fluidele din circuitele centralelor termice vor satisface indicii chimici prevăzuți de
constructorul cazanelor si de proiectantul centralei termice.
In cazul in care aburul, apa calda sau apa fierbinte pot intra in contact cu alimente, persoane
sau obiecte de uz igienico-sanitar, pentru degazarea chimica a apei de alimentare, pentru
conservarea cazanelor sau in vederea condiționării este interzisa utilizarea substanțelor
care pot pune in pericol sănătatea persoanelor.
La cazanele de abur, de apa calda si de apa fierbinte se vor urmări indicii chimici de avarie,
impuși de constructorul cazanului, iar la depășirea acestora cazanul se oprește din funcțiune
(numai in cazul in care constructorul prevede acești indici).
Daca intr-o centrala termica sunt montate cazane de categorii diferite privind regimul chimic
si alimentarea se face din bara comuna, indicii de calitate ai apei de alimentare vor fi cei ai
cazanului cu regimul chimic cel mai restrictiv.
Supravegherea regimului chimic

Indicii de calitate ai fluidelor trebuie sa fie urmăriți in laboratoare sau puncte chimice proprii
sau prin contracte de service privind urmărirea regimului chimic cu agenți economici autorizați
de ISCIR. Indicii chimici determinați prin analize vor fi comparați cu indicii admiși, iar in cazul
depășirii indicilor admiși se vor lua masurile necesare.
In cazuri motivate, determinările efectuate cu aparatele de analiza si control automate ale
instalațiilor din centrala termica pot înlocui analizele de laborator, dar trebuie sa asigure
aceeași exactitate si frecventa.
Pentru instalațiile de tratare a apei, frecventa analizelor si valorile admise ale indicilor
chimici se vor stabili de către proiectantul centralei termice având in vedere cerințele
constructorului cazanului. Acestea vor fi precizate in instrucțiunile de exploatare întocmite si
afișate de către proprietar/utilizator.
Regimul chimic va fi supravegheat de personal cu pregătire corespunzătoare (laboranți-
operatori pentru tratarea apei) instruit si autorizat in conformitate cu prevederile prescripțeii
tehnice aplicabile.
La centralele termice unde debitul nominal al cazanelor in funcțiune nu depaseste 10 t/h si
nu sunt mai mult de doua cazane in funcțiune, având in vedere automatizarea si protecția
cazanelor si a instalațiilor anexe, fochistul poate îndeplini si sarcinile laborantului-operator
pentru tratarea apei, cu condiția sa fie autorizat de ISCIR si ca laborant-operator pentru
tratarea apei. Acest lucru se va preciza de către proiectantul centralei termice in documentația
de aviz obligatoriu de instalare pe regim chimic.
Personalul laborant-operator pentru tratarea apei face parte din personalul de exploatare-
deservire al centralei termice.
Obligațiile personalului laborant-operator pentru tratarea apei sunt:

a) sa cunoască instalația de tratare a apei, circuitul "apa-abur-condensat" al centralei
termice si instructiunile de exploatare;
b) sa asigure supravegherea indicilor de calitate ai fluidelor prin efectuarea analizelor in
conformitate cu standardele in vigoare si cu frecventa impusa;
c) sa cunoască implicațiile depășirii valorilor indicilor de calitate asupra funcționarii in condiții
de siguranta a cazanelor;
d) sa ia masurile necesare pentru încadrarea indicilor de calitate in valorile impuse;
143
S.C. ARTOPROD S.R.L
e) sa înscrie in registrul-jurnal de analize chimice valorile tuturor indicilor de calitate a

fluidelor, sa semneze pentru acestea si sa comunice sefului ierarhic superior orice abatere
constatata fata de indicii de calitate admiși;
f) sa predea si sa ia in primire schimbul verificând buna funcționare a instalației de tratare a
apei si indicii de calitate ai fluidelor; rezultatul predării-primirii schimbului se va consemna
obligatoriu in registrul de analize chimice.
Condiționarea chimica nu exclude determinarea indicilor de calitate, cu frecventa si la
valorile impuse de avizul obligatoriu de instalare pe regim chimic si conform prevederilor
prescripției tehnice aplicabile, de către laboranții-operatori pentru tratarea apei autorizați de
ISCIR.
Metodele de referința pentru determinarea indicilor chimici prevăzuți in prescripția tehnica
aplicabila vor fi cele stabilite de standardele in vigoare. Pentru controlul indicilor de calitate pot
fi folosite si alte metode sau aparate de măsurare si control, cu condiția ca rezultatele obținute
sa corespunda din punct de vedere al exactității cu rezultatele obținute prin metodele
standardizate.
La apariția in exploatare a unor deficiente (depuneri, coroziuni etc.) provocate de
nerespectarea regimului chimic, constatate cu ocazia controalelor efectuate, a unor accidente
tehnice sau la solicitarea detinatorului/utilizatorului, inspectorul care a făcut constatarea va
dispune masurile necesare in vederea readucerii instalațiilor la o stare normala de funcționare.
Atunci când in cadrul masurilor dispuse inspectorul de specialitate al ISCIR a admis si/sau a
recomandat efectuarea spalarii chimice de dezincrustare a suprafețelor interioare,
detinatorul/utilizatorul are obligația de a efectua operațiile respective numai cu unitati autorizate
de către ISCIR.
Atunci când spalarea chimica/condiționarea se considera finalizata se va solicita controlul
din partea persoanei autorizate pentru verificarea operației efectuate. La verificare va asista si
agentul economic care a efectuat spălarea chimica. Verificarea consta in efectuarea reviziei
interne a cazanului, verificarea existentei procedurii de spălare chimica, a documentelor
întocmite si a analizelor efectuate conform procedurii. Rezultatele si dispozițiile date vor fi
consemnate intr-un proces-verbal.
Se interzice efectuarea spalarilor chimice de către detinatorul/utilizatorul cazanului daca
acesta nu poseda autorizație SCIR.
Respectarea regimului chimic al cazanelor este obligaţia principală a tuturor celor ce

exploatează cazane de abur şi apă fierbinte (indiferent că sunt unităţi de stat sau particulare),
şi are ca scop prevenirea urmărilor negative arătate mai sus şi care se vor prezenta şi în
continuare.
Statisticile arată că funcţionarea neeconomică a cazanelor şi peste 50 % din reparaţiile
acestora(în special cele mai costisitoare, inclusiv cele premature), sunt consecinţe directe şi
inevitabile ale nerespectării regimului chimic al apei .
Responsabilitatea respectării regimului chimic al apei revine atât şefului de unitate
şi personalului de conducere din domeniul respectiv (mecanic şef, operator RSVTI), care
trebuie să controleze personalul din subordine, cât şi personalului de execuţie: laboranţi-
operatori fochişti.
Pentru respectarea regimului chimic al apei, fiecare centrală termică trebuie să aibă:
- Avizul obligatoriu de instalare al cazanelor, dat de organul ISCIR pe linie de regim chimic,
aviz care se obţine pe baza documentaţiei, conform prescripţiilor în vigoare, colecţia ISCIR;
144
S.C. ARTOPROD S.R.L
- Dotările şi materialele necesare pentru efectuarea analizelor apei;

- Laboranţi-operatori, trebuie să facă analizele apei, aburului şi condensului, la intervalele
prevăzute.
În funcţie de rezultatele obţinute, trebuie să facă (împreună cu fochiştii) regenerarea filtrelor,
deschiderea mai mult sau mai puţin a purjei continue. Deasemenea, trebuie să
comunice fochiştilor câte purje periodice să facă pe tură;
- Fochişti, care trebuie să facă purjările periodice conform programului comunicat de
laboranţii-operatori, şi, împreună cu aceştia, regenerarea filtrelor şi corectarea purjei continue.
La centralele termice cu cazane ignitubulare şi/sau cazane acvatubulare neecranate, în
perioada când nu există laborant-operator, fochiştii trebuie să urmărească şi să asigure
respectarea regimului chimic, făcând analiza la calitatea apei la ieşirea din filtru şi
regenerarea filtrelor, când rezultatele analizei o impun.
Trebuie reţinut că, apa şi aburul din cazan nu atacă oţelul, dacă suprafeţele interioare ale
acestuia sunt acoperite cu un strat protector de magnetită, obţinem prin pasivizarea cazanului,
atât la montarea ca nou, cât şi după fiecare reparaţie beneficiarul trebuie să controleze
dacă pasivizarea s-a efectuat corect, adică suprafeţele interioare au culoare negru-lucios.
Exemplu: O unitate anunţă la ISCIR avaria unui cazan tip locomotivă. Organul ISCIR
constată că tot peretele drept al cutiei de foc era mult burduşit interior, toate antretoazele fiind
rupte. Cauza: tot spaţiul dintre mantaua exterioară şi cutia de foc erau pline cu depuneri de
piatră, care, aveau grosimea 100 mm.
Şi la alte unităţi, în special cazane ignitubulare, tip Manotehnica, CTF 1, bloc abur, etc. s-au
casat, nemaiputând fi reparate, din cauza avariilor datorate punerilor de piatră. O parte din
aceste unităţi au avut şi laboranţi, care nu si-au făcut datoria, creând unităţilor mari greutăţi şi
pagube. Dacă fochiştii şi laboranţii şi-ar fi făcut datoria şi ar fi acordat importanţa cuvenită
respectării regimului chimic, aceste neajunsuri s-ar fi evitat.
Menţiune. În timp ce, la aproape toate cazanele industriale controlate, cu debite de 0,2 - 30t/h
s-au găsit depuneri de piatră (unele cu grosimi foarte mari), la cazanele mari energetice cu
debite de 50 - 525 t/h (care, deşi consumă cantităţi de apă de 10 - 2000 ori mai mari, dar la care
respectarea regimului chimic al apei este mult mai strictă) s-au găsit - toate - fără depuneri de
piatră.
145
S.C. ARTOPROD S.R.L
Controlul regimului chimic al cazanului de abur
Nerespectarea regimului chimic, conduce la o serie de neajunsuri în funcționarea cazanului

prezentate succint în tabelul de mai jos:
Nr. MARIMEA EFECTUL PRODUS CAUZELE

Crt. MASURATA
1. DURITATE Apariția depunerilor sub forma de • Funcționare
cruste, pe parte de apa, la sistemul defectuoasa instalație de
fierbător dedurizare
• Impurificare condensat
• Dozare redusa de Na3PO4
2. ALCALINITATE Fragilitate caustica • pH > 12

• Dozare excesiva de Na3PO4 în apa
de cazan
• Descompunerea NaHCO3 în cazan
cu creșterea valorii "p"
• Purja continua insuficienta
• Purjarea intermitenta prea rara
3. CLORURI, SULFATI Coroziuni, depuneri • Purja continua insuficienta
NITRATI • Filtre cationice nespălate după
regenerare, care scapă
cloruri în efluent
• Purjarea intermitenta prea rara
4. FIER IONIC Coroziuni, depuneri • Apa insuficient degazata
• pH prea mic (<8.3)
• CO2 nedegazat
5. CUPRU Coroziuni • Impurificare condensat
• Piese din cupru sau alama pe
traseele termomecanice
6. SILICE Depuneri de cruste • Purjare insuficienta
7. OXIGEN, (CO2) Coroziune • Degazare defectuoasa a apei de

alimentare
8. CONDUCTIVIT. Depuneri de cruste • Purjarea insuficientă a sistemului
MARE fierbător
Reglarea si mentinerea unui regim chimic corect al cazanului de abur

Reglarea si mentinerea unui regim chimic corect pentru cazan impune respectarea unor
condiții si anume:
• Existenta si funcționarea in bune condițiuni a instalației de dedurizare a apei de alimentare
cazan;
• Existenta unui degazor in centrala, pentru eliminarea gazelor dizolvate din apa de
alimentare cazan;
• Existenta unor instalații de dozare chimicale pentru corecția pH si oxigen dizolvat
• Asigurarea unui regim de purjare adecvat pentru corpul sub presiune al cazanului de abur
(in concordanta cu parametrii chimici urmăriți si analizele efectuate)
146
S.C. ARTOPROD S.R.L
Funcționarea in bune condiții a instalației de dedurizare

Instalația de dedurizare este esențiala in eliminarea ionilor de calciu si magneziu prezenți in
apa sub forma de săruri,aceștia fiind principalele elemente care duc la formarea crustelor de
piatra pe suprafețele schimbătoare de căldura ale cazanului. Pentru o funcționare corecta
instalația trebuie sa:
1. Utilizeze sursa de apa pentru care au fost dimensionate filtrele ionice. Schimbarea in timp
a calităţii apei brute are repercursiuni asupra parametrilor de funcționare ai instalației (debit de
lucru; capacitate de producție;timp de funcționare intre doua regenerări succesive).
2. Respecte unui nivel de regenerare corespunzător prin cantitatea si calitatea
regenerantului,a timpului de staționare in filtre la regenerare si a spalarii lente a masei
cationice;
3. Efectueze unei spalari rapide corecte pentru eliminarea in totalitate a clorurii de sodiu din
filtre, remanenta acesteia putând provoca coroziuni in cazan.
4. Respecte constantei presiunii apei brute la intrarea in filtre si a presiunii minime (1,7 bar)
care sa asigure funcționarea corecta a ejectorului de saramura in faza de regenerare.
5. Asigure o funcționare cit mai uniforma a instalației de dedurizare pentru evitarea scaparilor
de duritate in efluent prin efect contra-ionic ce poate apare la staționarea apei in filtre.
Funcționarea corecta a instalației de degazare

Pentru eliminarea gazelor dizolvate in apa de alimentare cazane,degazorul termo-chimic
trebuie sa aibă un regim termic corespunzător,regim reglat automat de către ansamblul
regulator direct-sonda temperatura-ejector difuzie abur (furnitura VALSTEAM).Pentru o buna
funcționare a instalației degazorului se vor respecta următoarele:
• Funcționarea in regim continuu a instalației degazorului
• Introducerea condensatului recuperat in doma,debit corelat cu nivelul apei in degazor.
Purjarea cazanului
Reglarea si mentinerea unui regim chimic corespunzător pentru cazan nu se poate realiza
decât printr- un regim de purja controlat. Purjarea are ca scop eliminarea nămolului care se
formează in cazan, precum si mentinerea constanta a concentrației sărurilor in apa sa, in
limitele precizate in prezentul material.
Prin eliminarea unei cantităţi controlate de apa din cazan se preîntâmpina depunerea de
săruri pe suprafețele calde ale acestuia (tub focar, țevi de fum),spumarea apei si antrenarea
sărurilor in abur. Purjarea cazanului se face continuu, periodic(intermitent) sau mixt
(continuu+periodic).
Purjarea continua
Purjarea continua reprezintă operația prin care se scade in special conținutul salin
(conductivitatea) apei din cazan. Datorita evaporării apei in cazan, conținutul sărurilor in apa
creste continuu, deoarece aburul produs dizolva (sau antrenează) o foarte mica cantitate
din sărurile dizolvate in apa. Pentru mentinerea unei concentrații prescrise de săruri in apa
din cazan, o parte din aceasta trebuie evacuata controlat, acest proces fiind cel de purjare. Prin
apa de alimentare se introduc săruri dar concentrația lor este mult mai mica.
Cel mai mare conținut salin il are apa in zona de vaporizare, mai precis la cca.100 mm sub
oglinda apei. Eliminarea unei cantităţi de apa din aceasta zona de face prin racordul de purja
147
S.C. ARTOPROD S.R.L
continua care colectează apa bogata in săruri printr-o conducta perforata orizontala continuata
in exteriorul cazanului cu un robinet special de reglaj cu ac care asigura eliminarea a max.7%
din debitul nominal al cazanului. Apa eliminata se destinde in expandorul de purja continua,
aburul rezultat fiind recuperat pentru încălzirea domei degazorului, restul apei rezultate fiind
recit la max. 50 ᴼC si eliminata la canalizare.
Cuantumul purjei continue se determina pe baza analizelor de conductivitate efectuate in
laboratorul chimic al centralei. Prin cuantumul purjei continue se poate controla concentrația
sărurilor din apa cazanului evitându-se formarea depunerilor aderente prin precipitarea
sărurilor.
Purjarea periodica (discontinua)

Purjarea discontinua are rolul de a elimina depunerile de nămol, șlam sau săruri neaderente
depuse la baza corpului cilindric al cazanului. Ea se face in timpul funcționarii cazanului prin
racordul dotat cu robinet cu sfera, care se deschide complet timp de 3-5 secunde. Este
recomandata manevra in deosebi atunci când se funcționează la sarcina parțiala cu cazanul
sau înainte de oprire ,moment in care majoritatea sărurilor se depun datorita scăderii turbulentei
produse de procesul de fierbere al apei. Intervalul intre doua seturi de purje poate fi cuprins
intre 30 minute si 2 ore funcție de regimul chimic al cazanului, respectiv de cantitatea de săruri
existente in suspensie.
La purjarea periodica se verifica starea conductei spre expandorul de purja discontinua situat
in interiorul Centralei. La prima deschidere a robinetului cu sfera de purja ,acesta se va
deschide lent pentru umplerea conductei de purja si încălzirea sa, închiderea robinetului
făcându-se brusc. Apoi se poate deschide brusc si închide brusc.
ATENTIE: Regimul de purjare al cazanului este foarte important,iar fochistul trebuie sa

consemneze in registrul jurnal de evidenta durata, data si ora purjării. Nu se vor purja in același
timp doua cazane care sunt racordate la o bara comuna de purjare.
In cazul in care robinetul de purjare prezintă scurgeri de apa, in cel mai scurt timp acesta va
fi înlocuit sau reparat la prima oprire a cazanului deoarece neasigurarea etanseitatii cazan-
expandor poate duce la pierderea nivelului de apa cazan (stare de avarie cazan) si întreruperea
funcționarii prin protecțiile de "nivel minim".
Aceasta manevra(purjarea) poate fi executata si automat, cazanul fiind dotat cu acest tip de
instalație.
RECOMANDARI FINALE
Dedurizarea si degazarea apei de alimentare prin care se elimina ionii de calciu si
magneziu ce produc cruste de săruri aderente, a oxigenului si bioxidului de carbon, care
favorizează fenomenele de coroziune, dozarea reactivilor chimici pentru corecția pH-ului
prin care fierul este menținut in domeniul de pasivitate electro-chimica si regimul de
purjare, prin care se asigura o concentrație a sărurilor din apa cazanului, sunt principalii factori
care asigura un regim chimic corect al generatorului de abur cu implicații directe asupra
duratei de viața a sistemului sub presiune si a costurilor de exploatare (durata intre revizii-
reparatii; spalari chimice pentru îndepărtarea depunerilor).
Pentru creșterea fiabilității si siguranței in exploatare,a duratei de viața a cazanului si
evitarea evenimentelor deosebite in exploatare, pe lângă cele expuse mai sus se recomanda:
• Asigurarea unui regim cit mai uniform al funcționarii tuturor utilajelor din Centrala
148
S.C. ARTOPROD S.R.L
Termica astfel incit parametrii funcționali sa atingă valori de echilibru optime, corecţiile
necesare urmând a se realiza cu consumuri specifice reduse.
• Utilizarea integrala a condensului recuperat, care prin calităţile sale apropiate de cele
ale aburului produs imbunatateste atât calitatea apei de alimentare cit şi regimul de lucru al
degazorului.
• La pornirea de la rece,se va asigura abur cu prioritate al degazor, si numai după ce
temperatura apei de alimentare a atins 95oC se va deschide calea spre ceilalți consumatori.
• Regimul de purjare continua si periodica, dozarea reactivilor pentru corecție
pH (soluție fosfat trisodic) si finisare degazare (soluție bisulfit de sodiu),se vor stabili
numai in baza analizelor chimice executate in laborator. Se interzice închiderea purjei
continue in timpul funcționarii cazanului pe motive de economie a energiei,de altfel
proiectantul Centralei luând masuri de recuperare a aburului rezidual rezultat din purja pentru
încălzirea domei degazorului.
• Pentru perioadele de staționare îndelungata a cazanului se vor aplica masurile
prevăzute in tehnologia de spălare chimica si conservare.
• Stabilirea unui regim chimic optim de lucru in Centrala se va face in baza unor
masuratori termo-chimice la principalele utilaje (cazan, degazor, instalație dedurizare apa)
coroborate cu limitele minime sau maxime impuse de către legislația tehnica actuala.
149
S.C. ARTOPROD S.R.L
6. EXPLOATAREA CAZANELOR
Măsuri pregătitoare ȋnainte de punerea ȋn functiune

Înainte de aprinderea focului la cazan, trebuie sa se verifice:
a) lipsa in focar si in canalele de fum a persoanelor sau a unor obiecte si scule uitate;
b) starea focarului si a canalelor de fum, a dispozitivelor de închidere, a clapetelor de
explozie etc.;
c) starea de funcţionare a aparatelor de măsurare, de control si de automatizare, a
armaturii de închidere, a dispozitivelor de alimentare, a instalaţiei de tratare a apei, a
instalaţiilor pentru arderea combustibilului, a ventilatoarelor de aer si de gaze de ardere,
precum si a eficacităţii tirajului natural;
d) daca exista flanşe oarbe înainte si după supapele de siguranţa, pe conductele de apa,
de abur sau de combustibil, de golire, de purjare etc.;
e) poziţia contragreutăţilor supapelor de siguranţa si, respectiv, existenta sigiliilor, conform
prevederilor din cartea cazanului.
Cazanul se va umple cu apa pana la nivelul minim, lăsându-se tot timpul deschise
robinetele de aerisire sau, in lipsa acestora, supapele de siguranţa de pe tambur, de pe
supraîncălzitor si de pe economizor.
La cazanele cu străbatere forţata, înainte de aprinderea focului se va realiza debitul minim
al apei de alimentare prevăzut de către constructorul cazanului.
Supraîncălzitoarele aflate permanent in drumul gazelor de ardere, fara posibilitatea de a fi
ocolite, trebuie sa fie umplute cu apa. Daca se dispune de o sursa sigura de abur,
supraîncălzitoarele pot fi racordate la aceasta sursa in loc sa fie umplute cu apa.
Se admite pornirea cazanelor si cu supraîncălzitoare uscate cu condiţia de a se lua
masurile necesare pentru evitarea arderii ţevilor, consemnate in instrucţiunile de exploatare.
In cazul economizoarelor de tip fierbător, care au legătura intre tambur si colectoarele
inferioare ale acestora, înainte de aprinderea focului se vor deschide robinetele de pe aceste
legături.
Înainte de aprinderea focului trebuie sa fie efectuata ventilarea focarului si a canalelor de
gaze de ardere pe durata de timp stabilita in instrucţiunile de exploatare (in funcţie de
construcţia cazanului), dar nu mai puţin de 10 minute, prin pornirea ventilatoarelor de gaze de
ardere si de aer, cu deschiderea maxima a clapetelor de reglare sau, in lipsa acestora, la
valoarea maxima disponibila a tirajului natural. Fac excepţie de la regula de mai sus cazanele
prevăzute cu preventilare automata sau preventilare controlata, la care se va asigura
evacuarea a cel puţin 5 volume de aer.
La cazanele care funcţionează cu combustibil lichid, temperatura combustibilului trebuie
sa fie adusa la valoarea stabilita in instrucţiunile de exploatare înainte de aprinderea focului,
in cazul in care injecţia combustibilului se realizează cu abur, conducta de aducţiune a
aburului trebuie sa fie încălzita in prealabil.
Verificarea generală a cazanului şi instalaţiilor anexe

Înainte de aprinderea focului la cazan se verifica starea tehnica a tuturor părţilor
componente ale cazanului şi instalaţiilor anexe; în special se verifica:
150
S.C. ARTOPROD S.R.L
- focarul;
- canalele de gaze arse ( de fum );
- armaturile de închidere;
- clapete de explozie;
- guri de vizitare, etc.;
- armaturile de siguranţă;
- instalaţia de ardere;
- ventilatoarele de aer şi gaze de ardere;
- instalaţia de tiraj;
- interiorul şi exteriorul tamburului ( la cazane cu tambur ). Se va urmări în special ca
acesta sa nu prezinte fisuri, coroziuni sau deformaţii, precum şi daca nu au fost uitate în
interior diferite scule sau corpuri străine;
- racordurile destinate sticlelor de nivel, aparatelor, supapelor de siguranţa, etc.;
- existenta etanşeităţilor corespunzătoare pentru evitarea pierderilor de căldură;
- instalaţia de automatizare, aparatele de măsura şi control, semnalizări, protecţii, etc.;
- daca exista flanşe oarbe ( blinduri ) înainte şi după supapele de siguranţa, pe conductele
de apa, abur, golire, purjare, etc.;
- poziţia contragreutăţilor supapelor de siguranţa şi existenţa sigiliilor conform cărţii
cazanului;
Pregătirea cazanului pentru umplerea cu apa

Daca în urma verificării generale a cazanului şi instalaţiilor anexe se constata ca starea
tehnica este corespunzătoare se vor executa operaţiile de pregătire a cazanului pentru
umplerea cu apa. Aceste operaţii sunt în principal următoarele:
- se verifica sa fie închise ventilele de golire şi purjare, ventilul principal de abur, ventilul
de ocolire al acestuia;
- se deschide robinetul de purjare al supraîncălzitorului, daca nu exista posibilitatea răcirii
supraîncălzitorului cu abur preluat de la un alt cazan sau cu apa recirculată;
- se deschide robinetul pentru intrarea apei în supraîncălzitor, daca răcirea acestuia cu
ocazia pornirii se face cu apa recirculată;
- se deschide robinetul dintre ECO şi tamburul superior, daca exista, închizându-se
robinetul de ocolire al ECO;
- se deschid robinetele de aerisire, inclusiv cele amplasate pe economizor, în cazul în care
acestea lipsesc se ridica şi se blochează pe deschis una sau ambele supape de siguranţă.
Acestea vor rămâne în poziţia deschis pe toata durata umplerii cu apa a cazanului;
- se pun în poziţie de funcţionare sticlele de nivel;
- se deschid robinetele de izolare ale manometrelor;
- se demontează flanşele oarbe ( blindurile ) care au asigurat izolarea cazanului faţă de
restul instalaţiei.
Umplerea cu apa a cazanului

Umplerea propriu-zisa cu apa a cazanului se face numai după ce au fost efectuate
operaţiile pregătitoare atât cele menţionate cit şi cele prescrise de furnizorul cazanului.
Umplerea cu apa se face cu condensat sau cu apa tratata chimic.
Umplerea cu apa se face prin ECO cu pompa de alimentare.
151
S.C. ARTOPROD S.R.L
In momentul apariţiei apei în indicatoarele de nivel se executa purjarea acestora,

verificându-se astfel buna lor funcţionare.
Operaţia de umplere cu apa a cazanului se considera încheiata în momentul când ea
ajunge la nivel minim. In acest moment se opreşte alimentarea cu apa şi se verifica
etanşeitatea ventilelor de golire, sticlele de nivel, etc.
In continuare, se verifica timp de jumătate de ora daca nivelul rămâne constant sau nu. în
cazul în care nivelul apei scade se depistează cauzele şi se elimina defecţiunea, după care se
umple din nou cazanul până la nivelul de pornire.
Ventilarea focarului şi a canalelor de gaze de ardere

In vederea ventilării corespunzătoare a focarului şi canalelor de gaze arse se executa
următoarele operaţii:
- la cazanele cu tiraj natural ( fără ventilator de aer şi gaze de ardere ) se deschid complet
clapetele de aer şi şibărul de gaze de ardere;
- la cazanele cu tiraj artificial se pun în funcţie ventilatoarele de aer şi gaze arse ( cu
clapetele de aer şi gaze închise ) apoi se deschid clapetele de aer şi sibarul de gaze arse
complet;
Timpul minim de ventilare al focarului şi canalelor de gaze de ardere este de (10-15) min.
Aprinderea focului
Aprinderea focului trebuie să fie conform instrucţiunilor întocmite de producătorul
cazanului şi/sau instrucţiunilor întocmite de proiectantul sălii cazanelor, dar nu mai puţin decât
cele stabilite în prescriptia tehnica ISCIR PT C1-2010. Aprinderea focului în cazan se face
numai în baza dispoziţiei responsabilului sălii cazanelor înscrisă în registrul de supraveghere,
iar personalul de deservire trebuie să fie anunţat din timp pentru a se asigura prezenţa
acestuia pe toată perioada executării manevrei.
La aprinderea manuală a focului se ţine seama de următoarele:
a) dispozitivul de aprindere trebuie să fie înlăturat din focar numai după obţinerea unei
flăcări stabile;
b) în cazul combustibilului gazos, la stingerea dispozitivului de aprindere se întrerupe
alimentarea cu combustibil, se ventilează cazanul, după care se trece din nou la aprinderea
arzătorului;
c) atunci când cazanul este echipat cu mai multe arzătoare, aprinderea acestora se face
succesiv conform instrucţiunilor de exploatare;
d) dacă se sting toate sau numai o parte din arzătoarele aprinse, se întrerupe imediat
alimentarea cu combustibil, se ventilează cazanul, după care aprinderea arzătoarelor se
repetă.
Aprinderea focului la cazanele prevăzute cu instalaţii de automatizare trebuie să se facă
în conformitate cu instrucţiunile de exploatare prevăzute în documentaţia tehnică, urmărindu-
se derularea şi realizarea corectă a secvenţelor automate de aprindere.
Încălzirea cazanului până la racordarea la conducta de abur se face conform
instrucţiunilor întocmite de producătorul cazanului, iar în lipsa acestora conform instrucţiunilor
întocmite de proiectantul sălii cazanelor.
Dacă în urma creşterii volumului apei din cazan se atinge nivelul maxim, se elimină apa
până la 100 mm deasupra nivelului minim, urmărindu-se închiderea etanşă a robinetelor de
152
S.C. ARTOPROD S.R.L
golire sau de purjare, în funcţie de construcţia cazanului.

În timpul încălzirii cazanului şuruburile armăturilor prevăzute cu garnituri de etanşare
trebuie să fie strânse numai cu chei normale, fără prelungitor, şi numai în prezenţa
responsabilului sălii cazanelor, astfel:
a) la cazanele cu o presiune nominală până la 64 bar inclusiv, atunci când presiunea din
cazan a atins cel mult 3 bar;
b) la cazanele cu o presiune nominală peste 64 bar, atunci când presiunea din cazan nu
depăşeşte 4 bar.
La cazanele prevăzute cu dispozitive de dilatare termică se urmăreşte în timpul încălzirii
dilatarea, conform indicatoarelor de deplasare (repere).
Dacă supraîncălzitoarele şi economizoarele sunt prevăzute cu canale de ocolire a gazelor
de ardere, clapetele pentru devierea acestor gaze trebuie să fie aşezate în poziţia
corespunzătoare, astfel încât gazele de ardere să ocolească aceste instalaţii.
Pornirea cazanului si supravegherea in timpul functionarii

Pornirea cazanului trebuie să se efectueze conform instrucţiunilor întocmite de
producătorul acestuia şi/sau instrucţiunilor întocmite de proiectantul sălii cazanelor dar nu mai
puţin decât cele stabilite în prezenta secţiune.
Supraîncălzitoarele umplute cu apă de răcire se golesc după ce presiunea din cazan este
conform celei stabilite în documentaţia tehnică de însoţire. După golire se face legătura între
supraîncălzitor şi spaţiul de abur al cazanului.
Supraîncălzitoarele prevăzute cu canale pentru ocolirea gazelor de ardere se introduc în
circuitul de funcţionare al cazanului prin manevrarea corespunzătoare a clapetelor, după ce s-
a atins presiunea nominală a cazanului.
Economizorul izolabil (pe partea de gaze) se pune în funcţiune imediat după alimentarea
cazanului cu apă prin manevrarea clapetelor de conducere a gazelor de ardere în poziţia
necesară.
Se controlează creşterea temperaturii apei în economizor până la atingerea stării normale
de funcţionare.
În cazul folosirii unor combustibili cu umiditate mare, în scopul evitării formării picăturilor
de apă pe ţevile economizorului, clapetele pentru conducerea gazelor de ardere se deschid
atunci când temperatura acestora a atins valoarea stabilită în instrucţiunile de exploatare.
În cazul economizoarelor cu recirculaţie, în timpul pornirii şi înainte de alimentarea
cazanului cu apă, recirculaţia se închide.
Conectarea cazanului la conducta de abur principală trebuie să se facă prin deschiderea
treptată a robinetului principal după golirea completă de apă condensată a circuitului şi după
încălzirea acestuia prin suflare cu abur.
În timpul încălzirii se urmăreşte atent starea generală a conductei, a compensatoarelor, a
reazemelor şi a suspensiilor, precum şi dilatarea uniformă a acesteia.
La apariţia vibraţiilor sau a şocurilor puternice trebuie să se întrerupă încălzirea până la
eliminarea cauzelor.
În cazul în care conectarea cazanului la conducta principală se face când aceasta se află
sub presiune, de exemplu când prin conductă circulă abur provenit de la alte surse, presiunea
în cazan trebuie să fie conform instrucţiunilor întocmite de către producător sau de către
proiectantul sălii cazanelor.
153
S.C. ARTOPROD S.R.L
În cazul în care conectarea cazanului cu supraîncălzitor la conducta principală se face în

condiţiile de mai sus, temperatura aburului supraîncălzit trebuie să fie conform instrucţiunilor
întocmite de către producător sau de către proiectantul sălii cazanelor.
Pe măsură ce se măreşte sarcina cazanului, eşaparea aburului în atmosferă se
micşorează conform prevederilor documentaţiei tehnice de însoţire şi/sau instrucţiunilor
elaborate de proiectantul centralei termice.
Funcţionarea cazanului si supravegherea in timpul functionarii

Funcţionarea cazanului trebuie să fie conform instrucţiunilor întocmite de producătorul
acestuia şi/sau instrucţiunilor întocmite de proiectantul sălii cazanului.
NOTĂ: În cazul cazanelor autorizate să funcţioneze în regim de exploatare fără
supraveghere permanentă, instrucţiunile de exploatare trebuie să detalieze prioritar
condiţionările speciale pentru această modalitate de funcţionare; funcţionarea în regim de
supraveghere periodică S1-Sp 24 sau S1-Sp 72 se specifică în procesul-verbal de verificare
tehnică.
În timpul funcţionării, personalul de deservire trebuie să supravegheze starea cazanului şi
a instalaţiilor auxiliare, a sistemului de automatizare, respectând cu stricteţe regimul de
exploatare stabilit pentru cazan.
În timpul funcţionării cazanului se acordă o atenţie deosebită:
a) menţinerii nivelului normal al apei printr-o alimentare uniformă a cazanului; nu se
admite scăderea sau creşterea nivelului sub nivelul minim, respectiv peste nivelul maxim;
b) menţinerii presiunii nominale a aburului;
c) menţinerii temperaturii nominale a aburului supraîncălzit şi a apei de alimentare;
d) funcţionării normale a arzătoarelor;
e) funcţionării normale a aparatelor de măsurare şi control, a instalaţiei de protecţie şi
reglare automată, a tuturor armăturilor şi altele asemenea;
f) menţinerii debitului de apă corespunzător cantităţii de combustibil şi debitului de abur
livrat (la cazanele cu străbatere forţată).
Verificarea bunei funcţionări a manometrelor şi purjarea tubului sifon se efectuează cel
puţin o dată pe schimb.
Verificarea bunei funcţionări a indicatoarelor de nivel se efectuează astfel:
a) la cazanele cu presiunea nominală până la 15 bar inclusiv, se efectuează cel puţin o
dată pe schimb;
b) la cazanele cu presiunea nominală peste 15 bar şi până la 40 bar inclusiv, se
efectuează cel puţin o dată la 24 de ore;
c) la cazanele cu presiunea nominală peste 40 bar, se efectuează la intervalele stabilite în
instrucţiunile de exploatare.
Compararea indicaţiilor indicatoarelor de nivel cu acţiune indirectă cu cele ale indicatoarelor
de nivel cu acţiune directă se face cel puţin o dată pe schimb.
Cauzele ce au determinat defectele constatate trebuie să fie înlăturate imediat, iar în
cazul în care acestea nu se pot înlătura trebuie să fie anunţat responsabilul sălii cazanelor
pentru luarea măsurilor necesare.
Verificarea funcţionării supapelor de siguranţă se efectuează prin suflare astfel:
a) la cazanele cu presiunea nominală până la 40 bar inclusiv, se efectuează cel puţin o dată
la 24 ore;
154
S.C. ARTOPROD S.R.L
b) la cazanele cu presiunea nominală peste 40 bar, se efectuează la intervalele stabilite în

instrucţiunile de exploatare a cazanului.
Verificarea funcţionării supapelor de siguranţă la cazanele cu presiune nominală peste 40
bar trebuie să fie efectuată în prezenţa responsabilului sălii cazanelor.
Orice defect constatat la supapele de siguranţă se aduce imediat la cunoştinţa
responsabilului sălii cazanelor sau RSVTI.
Nu se admite funcţionarea cazanelor cu supape de siguranţă defecte sau dereglate.
De asemenea, nu se admite blocarea sau încărcarea suplimentară a supapelor de
siguranţă.
În cazul înlocuirii supapei de siguranţă cu o alta, de aceeaşi tipodimensiune, operatorul
RSVTI trebuie să menţioneze acest lucru într-un proces-verbal care se ataşează la cartea
cazanului.
Verificarea bunei funcţionări a dispozitivelor de alimentare cu apă se face prin pornirea pe
timp scurt a fiecăruia dintre acestea.
La cazanele cu presiunea nominală până la 40 bar inclusiv, verificarea bunei funcţionări a
dispozitivelor de alimentare cu apă se face cel puţin o dată pe schimb, iar la cazanele cu
presiunea nominală peste 40 bar, la intervalele stabilite în instrucţiunile de exploatare.
Purjarea periodică a cazanului se face la intervalele şi cu durata stabilite în instrucţiunile de
exploatare. Se procedează astfel:
a) înainte de purjare se verifică buna funcţionare a indicatoarelor de nivel şi a dispozitivelor
de alimentare cu apă; nivelul apei în cazan trebuie să fie între nivelul normal şi nivelul maxim,
iar după purjare să nu scadă sub nivelul minim;
b) în timpul purjării se urmăreşte nivelul apei în cazan; la apariţia în reţeaua de purjare a
vibraţiilor puternice sau a şocurilor hidraulice, purjarea trebuie să fie întreruptă imediat;
c) după purjare se controlează dacă robinetul de purjare închide etanş.
Suflarea cenuşii şi a funinginii de pe suprafeţele de încălzire ale cazanului trebuie să se facă
la intervalele stabilite în instrucţiunile de exploatare. Aceasta se efectuează în sensul de
evacuare a gazelor de ardere, începând de la focar spre canalele de gaze, asigurându-se în
acest timp un tiraj mărit.
Aparatura de măsurare şi control, de protecţie, de monitorizare şi de reglare automată a
parametrilor de funcţionare trebuie să fie verificată la intervalele stabilite în instrucţiunile de
exploatare, ca de exemplu la cazanele care funcţionează în regim de supraveghere
nepermanentă, S1-Sp 24 sau S1-Sp 72, aceste verificări se suplimentează obligatoriu cu
autocontrolul elementelor sistemului de automatizare, cu autodiagnosticare şi cu profilaxie
automată pentru elementele sistemelor de protecţie automată, cu înregistrare automată a
evenimentelor şi parametrilor în perioadele de funcţionare cu supraveghere aflată exclusiv în
sarcina sistemului de automatizare.
Rezultatele verificărilor efectuate se înscriu în registrul de supraveghere al sălii cazanelor.
NOTĂ: În cazul sălii cazanului echipat cu cazane nesupravegheate permanent, sistemul de
automatizare trebuie să cuprindă cel puţin un subansamblu de înregistrare automată a tuturor
parametrilor şi verificărilor efectuate prin autocontrol periodic, a tuturor evenimentelor şi
intervenţiilor automate efectuate de sistemul de automatizare în perioadele autorizate de
funcţionare fără supraveghere cu operator pentru restabilirea funcţionării normale sau blocarea
în caz de avarie.
Fochistul este obligat să oprească imediat cazanul din funcţiune atunci când:
155
S.C. ARTOPROD S.R.L
a) nivelul apei a scăzut sub cel minim, fiind totuşi vizibil prin vizorul sticlei de nivel şi
continuă să scadă deşi cazanul este alimentat intens cu apă;
b) nivelul apei nu se mai vede prin vizorul sticlei de nivel şi nu reapare atunci când se
închide robinetul care face legătura cu spaţiul de abur al sticlei de nivel; în acest caz, nu este
admisă alimentarea cu apă;
c) debitul de apă de alimentare, la cazanele cu străbatere forţată, a scăzut sub limita
minimă de siguranţă prevăzută în instrucţiunile de exploatare;
d) toate dispozitivele de alimentare cu apă sunt defecte;
e) toate indicatoarele de nivel nu funcţionează;
f) nivelul apei a trecut peste marginea superioară a sticlei de nivel şi prin purjarea
cazanului nivelul apei nu scade;
g) la elementele cazanului, tambur, colectoare, camere de apă, ţevi, plăci tubulare, cutii de
foc şi altele asemenea au apărut deformaţii, cu excepţia deformaţiilor la ţevi care nu afectează
siguranţa în funcţionare, fisuri sau crăpături, cu excepţia fisurilor şi crăpăturilor la ţevi care nu
afectează siguranţa în funcţionare, scurgeri pe la îmbinările sudate şi încălzirea la roşu a unei
părţi din peretele metalic;
h) s-au produs crăpături care afectează siguranţa în funcţionare sau dărâmături la zidăria
focarului sau a cazanului;
i) s-a încălzit la roşu o porţiune din scheletul metalic de susţinere a cazanului;
j) combustibilul antrenat arde în canalele de gaze de ardere şi temperatura acestor gaze
creşte anormal;
k) sunt atinse limitele de declanşare prin protecţia automată a cazanului, dar instalaţia de
automatizare nu realizează declanşarea;
l) s-a produs o explozie de gaze în focarul cazanului;
m) a izbucnit un incendiu în sala cazanelor, care progresează rapid şi nu poate fi stins;
n) la stingerea accidentală a focului în camera de ardere.
Funcţie de particularităţile funcţionale ale cazanului, în instrucţiunile de exploatare se
stabilesc şi alte cazuri de oprire din funcţiune a cazanului.
Cazurile de oprire din funcţiune a cazanului trebuie să fie aduse la cunoştinţa
responsabilului sălii cazanelor şi RSVTI şi trebuie să fie înscrise în registrul de supraveghere,
iar atunci când se soldează cu avarii/accidente se comunică la ISCIR.
În acest caz, operatorul RSVTI şi responsabilul sălii cazanelor întocmesc un raport de avarie
cu situaţia tehnică a cazanului imediat după avarie, care poate include şi fotografii ale zonei
avariate, precum şi intervenţiile operate asupra zonei avariate pentru a se evita riscuri
suplimentare pe care avaria respectivă le poate genera.
La apariţia unor defecte, precum şi a curgerilor la îmbinările mandrinate, a diferitelor defecte
ale armăturii de control şi de siguranţă şi ale instalaţiilor auxiliare, personalul de deservire
anunţă imediat responsabilul sălii cazanului şi operatorul RSVTI; responsabilul sălii cazanului
dispune măsurile necesare în vederea eliminării defectelor respective.
Supraîncălzitorul cazanului se verifică în timpul funcţionării în ceea ce priveşte:
a) temperatura de supraîncălzire, care trebuie să fie menţinută şi la sarcina redusă a
cazanului;
b) starea generală şi etanşeitatea serpentinelor;
c) închiderea sigură a robinetului de umplere cu apă.
În timpul opririi din funcţiune a cazanului se verifică sistemul de susţinere a
supraîncălzitorului.
156
S.C. ARTOPROD S.R.L
La funcţionarea economizorului se urmăreşte ca:

a) alimentarea cu apă să se facă în mod continuu;
b) temperatura apei la ieşirea din economizorul de tip nefierbător să fie mai mică decât
temperatura de fierbere din cazan cu valoarea indicată prin proiect;
c) temperatura apei la intrarea în economizor să fie de cel puţin 40 ºC;
d) purjarea să fie efectuată periodic.
În cazul în care la economizor apare un defect care îl face impropriu funcţionării, se
procedează la izolarea acestuia şi la alimentarea cazanului prin conducta de ocolire.
În cazul economizoarelor neizolabile se opreşte cazanul din funcţiune, căutând să se
menţină nivelul normal al apei până la răcirea suficientă a cazanului.
Elementele cazanului (colectoarele, distribuitoarele, ţevile de legătură şi ţevile de
supraîncălzitor), care funcţionează la o temperatură a pereţilor de 450ºC şi mai mare, trebuie să
fie verificate în ceea ce priveşte deformaţiile şi modificările structurale.
Oprirea, răcirea şi golirea cazanului

Oprirea, răcirea şi golirea cazanului trebuie să fie conform instrucţiunilor întocmite de
producătorul acestuia şi/sau instrucţiunilor întocmite de proiectantul sălii cazanului care trebuie
să cuprindă cel puţin cerinţele din prezenta secţiune.
Înainte de oprirea cazanului din funcţiune se efectuează următoarele operaţii:
a) se alimentează cazanul cu apă până la un nivel puţin peste nivelul normal;
b) se reduce treptat arderea prin micşorarea cantităţii de combustibil şi de aer de ardere;
c) se ia măsuri pentru evitarea depăşirii temperaturii maxime admise în economizor (în
cazul economizoarelor izolabile).
Nu se admite stingerea focului cu apă, în afară de cazurile speciale prevăzute în
instrucţiunile de exploatare (stingerea unui incendiu), urmărindu-se ca jetul de apă să nu
pătrundă la pereţi şi la zidăria cazanului.
Decuplarea cazanului de la conducta principală de abur se face conform instrucţiunilor de
exploatare.
La oprirea din funcţiune a cazanului se asigură răcirea corespunzătoare a
supraîncălzitorului, conform instrucţiunilor de exploatare.
Răcirea cazanului înainte de golirea apei se face continuu și fără șocuri.
Timpul şi modul de răcire se precizează în instrucţiunile de exploatare, în funcţie de
specificul cazanului.
Golirea de apă a cazanului se executa conform instrucţiunilor de exploatare după ce
presiunea din cazan a scăzut complet, iar prin robinetul de aerisire sau, după caz, prin supapele
de siguranţă deschise în vederea aerisirii nu mai iese abur.
După golire se deschid toate capacele şi se demontează robinetele în scopul răcirii
cazanului şi prin aerisire.
Golirea cazanului şi a economizorului se face şi la opririle din funcţiune de scurtă durată,
dacă există pericol de îngheţ.
Supravegherea cazanelor
Supravegherea în regim permanent se efectuează de către:
a) fochişti, autorizaţi pentru clasele şi grupele de cazan deservite;
b) automatist pentru supraveghere şi întreţinere cazane, în cazul centralelor termice
echipate cu mai multe cazane, care au individual următoarele caracteristici: cazanele de abur
157
S.C. ARTOPROD S.R.L
având debitul de cel mult 10 t/h şi presiunea de 16 bar şi, respectiv, cazanele de apă fierbinte
având debitul de cel mult 5 Gcal/h;
c) laboranţi operatori centrale termice, pentru supravegherea regimului chimic al apei de
alimentare şi calităţii aburului.
Supravegherea în regim nepermanent se efectuează de către:
a) fochişti autorizaţi pentru clasele şi grupele de cazan deservite sau personal tehnic din
cadrul deţinătorului/utilizatorului, instruit de către persoana juridică ce efectuează punerea în
funcţiune, pe baza instrucţiunilor specifice emise de către producătorul cazanului, precum şi ale
celor referitoare la centrala termică emise de proiectantul centralei termice;
b) laboranţi operatori centrale termice, pentru supravegherea regimului chimic al apei de
alimentare şi calităţii aburului.
Într-o centrală termică pot funcţiona simultan maxim 3 cazane în regim de supraveghere
nepermanentă.
La sălile cazanelor unde debitul nominal al cazanelor în funcţiune nu depăşeşte 10 t/h
respectiv 5 Gcal/h şi nu sunt mai mult de 3 cazane în funcţiune, având în vedere automatizarea
şi protecţia cazanelor şi a instalaţiilor anexe, fochistul poate îndeplini şi sarcinile laborantului-
operator centrală termică, cu condiţia să fie autorizat de către ISCIR şi ca laborant-operator
centrală termică. Acest lucru se precizează de către proiectantul centralei termice în
documentaţia de aviz obligatoriu de instalare.
Supravegherea cazanelor din categoria E şi a cazanelor înglobate în linii tehnologice poate
fi şi nepermanentă, dacă producătorul prevede acest lucru în documentaţia tehnică de însoţire a
cazanului.
Organizarea sălii cazanelor

Accesul în sala cazanelor a persoanelor străine de exploatarea cazanelor şi a instalaţiilor
auxiliare ale acestora este interzis fără aprobarea, prealabilă, din partea conducerii
deţinătorului/utilizatorului.
Inspectorul de specialitate din cadrul ISCIR, precum şi personalul propriu de supraveghere
al deţinătorului/utilizatorului poate intra oricând în sala cazanelor pe baza legitimaţiei de serviciu
sau a delegaţiei speciale de control.
Nu se admite a se da sălii cazanelor altă întrebuinţare în afara celei de exploatare şi
întreţinere a cazanelor şi a instalaţiilor auxiliare.
Spaţiile de acces şi de deservire a diferitelor locuri de muncă din sala cazanelor precum şi
căile spre uşile sălii trebuie să fie întotdeauna libere. Uşile trebuie să fie descuiate tot timpul cât
sunt în funcţiune.
În sala cazanelor trebuie să existe telefon sau alte mijloace de semnalizare şi comunicare
rapidă cu exteriorul, în special cu conducerea deţinătorului/utilizatorului, cu locurile de consum a
aburului, cu sursa de gaze fierbinţi în cazul cazanelor recuperatoare şi altele asemenea, care
să evite deplasările personalului de deservire a cazanului şi părăsirea sălii cazanelor.
În sala cazanelor se afişează, la loc vizibil, instrucţiuni de exploatare, care să ţină seama de
specificul fiecărui cazan din sala cazanelor. De asemenea, se afişează instrucţiuni interne
privind atribuţiile personalului şi modul de deservire a cazanului, precum şi panouri cu
instrucţiuni de protecţia muncii.
În cazul instalaţiilor complexe, atunci când volumul acestor instrucţiuni nu permite afişarea
acestora, personalul de deservire trebuie să aibă individual, la dispoziţie în sala cazanelor sau
în camera de comandă, aceste instrucţiuni.
158
S.C. ARTOPROD S.R.L
Personalul de deservire şi organizarea muncii în centrala termică

Deţinătorul/utilizatorul, cei însărcinaţi în scris de către acesta, precum şi întreg personalul de
deservire sunt obligaţi să cunoască şi să respecte prevederile prescriptiilor tehnice,
instrucţiunile de utilizare a cazanelor precum şi instrucţiunile generale ale sălii cazanelor,
elaborate de către proiectantul acesteia, precum şi toate dispoziţiile actelor normative în vigoare
care reglementează exploatarea cazanelor.
Fochiştii, laboranţii operatori şi automatiştii pentru supraveghere şi întreţinere care
deservesc cazanele trebuie să fie autorizaţi/reautorizaţi în conformitate cu prevederile
prescripţiei tehnice aplicabile.
Deţinătorii/utilizatorii de săli cazane numesc responsabil sală cazane, fochişti şefi, fochişti,
ajutori fochişti, laboranţi operatori şi automatiştii pentru supraveghere şi întreţinere, după caz,
conform organizării muncii în sala cazanelor prevăzută în avizul obligatoriu de instalare.
Fochiştii şefi se numesc de către deţinător/utilizator numai dintre fochiştii autorizaţi.
Deţinătorul/utilizatorul poate încredinţa sala cazanelor unui responsabil cu pregătire tehnică
corespunzătoare.
În raport cu importanţa cazanelor, pot fi numiţi ca responsabili sală cazane:
a) ingineri sau subingineri de specialitate (specialitatea energetică sau mecanică);
b) tehnicieni sau maiştri de specialitate (specialitatea energetică sau mecanică) cu o
practică în exploatarea cazanelor de cel puţin 5 ani;
c) fochişti şefi cu o vechime în această atribuţie de cel puţin 5 ani.
În cazul sălilor mici de cazane dotate cu cazane de abur sau de apă fierbinte cu un debit
cumulat de cel mult 2 t/h, respectiv 1 Gcal/h, atribuţiile responsabilului sălii cazanelor pot fi
îndeplinite de o persoană competentă numită prin decizie de către deţinător/utilizator.
Personalul de deservire îndeplineşte în timpul funcţionării cazanului numai sarcinile legate
de exploatarea acestuia, conform instrucţiunilor de exploatare şi instrucţiunilor interne.
Obligaţiile şi responsabilităţile personalului de deservire

Responsabilul sălii cazanelor are următoarele obligaţii şi responsabilităţi:
a) întocmeşte instrucţiuni pentru exploatarea, întreţinerea şi revizia tehnică a cazanelor,
potrivit specificului acestora şi ţinând seama de instrucţiunile producătorului;
b) repartizează sarcinile personalului de deservire şi controlează modul cum acestea sunt
îndeplinite;
c) informează conducerea deţinătorului/utilizatorului asupra posibilităţii de exploatare a
cazanelor, ţinând seama de starea acestora şi de timpul de oprire pentru întreţinere, revizii
tehnice, lucrări de reparare şi verificări tehnice;
d) stabileşte ora pornirii şi opririi cazanelor în registrul de exploatare a cazanului;
e) controlează funcţionarea cazanelor şi ia, după caz, măsuri pentru înlăturarea defectelor;
f) ţine la zi registrul de evidenţă a intervenţiilor şi a lucrărilor de reparare;
g) urmăreşte realizarea indicilor de calitate ai apei de alimentare;
h) conduce reviziile tehnice curente şi participă la verificările tehnice efectuate;
i) răspunde de pregătirea cazanelor pentru verificările tehnice necesare;
j) organizează instruirea şi verifică anual, în comisia numită de deţinător/utilizator, nivelul
cunoştinţelor teoretice şi practice ale fochiştilor;
k) răspunde de respectarea atribuţiilor stabilite prin instrucţiunile interne.
159
S.C. ARTOPROD S.R.L
Fochistul şef are următoarele obligaţii şi responsabilităţi:

a) să cunoască cazanele din punct de vedere al deservirii;
b) să cunoască şi să aplice instrucţiunile de exploatare;
c) să ia toate măsurile necesare astfel ca pornirea şi oprirea cazanului să se facă în condiţii
de siguranţă;
d) să controleze funcţionarea armăturilor de siguranţă şi de control, a dispozitivelor de
alimentare şi altele asemenea, şi contrasemnează rezultatele în registrul de supraveghere;
e) să înscrie în registrul de supraveghere datele referitoare la funcţionarea cazanelor
prevăzute la art. 119;
f) să înlăture defectele semnalate de fochişti, iar în cazul în care nu se pot înlătura să
anunţe pe responsabilul sălii cazanelor;
g) să asiste la primirea-predarea serviciului de către fochişti şi să contrasemneze în
registrul de supraveghere.
Fochistul are următoarele obligaţii şi responsabilităţi:

a) să cunoască bine cazanul şi deservirea corectă a acestuia, urmărind continuu
funcţionarea normală a acestuia;
b) să cunoască şi să aplice instrucţiunile de exploatare;
c) să înscrie în registrul de supraveghere datele referitoare la funcţionarea cazanelor
prevăzute la art. 117;
d) să supravegheze direct şi permanent funcţionarea cazanului şi a instalaţiilor anexe şi să
înregistreze parametrii cazanului la intervalele stabilite prin instrucţiunile interne şi prezenta
prescripţie tehnică;
e) să comunice şefilor ierarhici defectele constatate şi să consemneze în registrul de
supraveghere;
f) să oprească din funcţiune cazanul în cazurile prevăzute la art. 156;
g) să predea şi să ia în primire serviciul numai după verificarea funcţionării corespunzătoare
a cazanului; rezultatul predării-primirii se consemnează în registrul de supraveghere sub
semnătura ambilor fochişti.
(2) Nu se admite predarea şi preluarea serviciului în timpul efectuării unor manevre pentru
înlăturarea unor situaţii de avarii în sala cazanelor.
Laborantul-operator centrală termică are următoarele obligaţii şi responsabilităţi:

a) să cunoască instalaţia de tratare a apei, circuitul apă-abur-condensat al centralei termice
şi instrucţiunile de exploatare;
b) să asigure supravegherea indicilor de calitate ai fluidelor prin efectuarea analizelor
chimice în conformitate cu standardele aplicabile în vigoare şi cu frecvenţa impusă prin avizul
obligatoriu de instalare;
c) să cunoască implicaţiile depăşirii valorilor indicilor de calitate asupra funcţionării în
condiţii de siguranţă a cazanelor;
d) să ia măsurile necesare pentru încadrarea indicilor de calitate în valorile impuse de
avizul obligatoriu de instalare;
e) să consemneze într-un registru de analize chimice valorile tuturor indicilor de calitate ai
fluidelor, să semneze pentru acestea şi să comunice şefului ierarhic superior orice abatere
constatată faţă de indicii de calitate admişi;
160
S.C. ARTOPROD S.R.L
f) să predea şi să preia schimbul verificând funcţionarea corespunzătoare a instalaţiei de

tratare a apei şi indicii de calitate ai fluidelor; rezultatul predării-primirii schimbului se
consemnează, obligatoriu, în registrul de analize chimice.
Evidenţa exploatării cazanelor

Pentru fiecare sală cazane trebuie să existe un registru de supraeghere cu evidenţa
funcţionării şi un registru de analize pentru circuitul apă-abur-condensat.
Registrele numerotate, sigilate şi semnate de conducerea deţinătorului/utilizatorului se
păstrează în condiţii bune în sala cazanelor sau a instalaţiei tehnologice.
Înscrierile în registre trebuie să fie vizibile, lizibile şi de neşters, nefiind permise corecturi
sau ştersături ci numai anulări contrasemnate de persoana care le-a efectuat.
În registrele de supraveghere pot face înscrieri fochistul, fochistul şef, laborantul-operator
centrală termică, responsabilul sălii cazanelor, RSVTI, factorii responsabili ai
deţinătorului/utilizatorului (conducerea deţinătorului/utilizatorului şi persoanele însărcinate în
scris de către aceasta), precum şi alte persoane din exploatare, conform atribuţiilor ce le revin
prin instrucţiunile interne (inclusiv prin specificaţiile rezultate din autorizarea de către ISCIR a
funcţionării cazanului în regim de supraveghere nepermanentă, dacă este cazul).
Fochistul înscrie în registrul de supraveghere următoarele:

a) constatările privind starea cazanului, a instalaţiilor auxiliare, a armăturilor, a sistemului de
automatizare şi altele asemenea, efectuate la preluarea serviciului;
b) ora la care efectuează operaţiile de verificare a armăturilor şi instalaţiilor auxiliare, a
elementelor principale ale instalaţiei de automatizare din sistemul de protecţie automată şi
operaţiile principale în funcţionarea cazanului, inclusiv constatările făcute;
c) ora la care s-au produs anumite defecţiuni sau fenomene anormale în exploatarea
cazanului, indicând locul şi felul defecţiunii, precum ora şi modul de remediere a acestora;
d) ora aprinderii şi stingerii focului.
Laborantul-operator centrală termică înscrie în registrul de analize:
a) indicii de calitate ai fluidelor cu frecvenţa impusă prin avizul obligatoriu de instalare;
b) operaţiile principale privind tratarea apei.
Responsabilul sălii cazanelor şi fochistul şef trebuie să înscrie în registrul de

supraveghere următoarele:
a) data şi ora la care trebuie să fie pus în funcţiune sau oprit cazanul;
b) constatările făcute cu ocazia controlului instalaţiei şi activităţii personalului de deservire,
precum şi dispoziţiile date;
c) orice alte dispoziţii referitoare la exploatarea, întreţinerea, revizia tehnică, repararea şi
verificarea tehnică a cazanelor şi instalaţiilor anexe, precum şi cele referitoare la organizarea
muncii în sala cazanelor.
Lucrările de reparare efectuate, inclusiv a curăţărilor de piatră, la instalaţia de cazane, se
menţionează în registrul de supraveghere.
Responsabilul sălii cazanelor înscrie în registrul de supraveghere data, locul, felul lucrării de
reparare şi operaţiile efectuate.
161
S.C. ARTOPROD S.R.L
162
S.C. ARTOPROD S.R.L
7. EXPLOATAREA ECONOMICĂ A CAZANELOR
a ) Generalităţi
Schema bloc reprezintă legătura directă cazan – turbină ce poate fi realizată fie monobloc
(cu un singur cazan pentru o turbină) fie cu două cazane la o turbină. Noţiunea de bloc se
extinde şi asupra părţii electrice a serviciilor interne şi chiar asupra unei părţi din instalaţiile de
răcire şi alimentare cu combustibil, astfel că centrala este construită din mai multe blocuri
energetice independente, care nu se influenţează reciproc în caz de avarie.
Soluţia cu două cazane pe bloc are următoarele avantaje: mărirea gradului de siguranţă în
exploatare a cazanelor care funcţionează pe combustibil inferior sarcina minimă a blocului,
determinată de debitul de abur minim al cazanului, se reduce la jumătate se exclude
posibilitatea de a porni al doilea cazan împreună cu turbina, ridicând presiunea şi temperatura
treptat.
Pornirea cu parametrii variabili oferă următoarele avantaje: încălzirea controlată a
instalaţiei, reducerea duratei de pornire şi consumul de combustibil necesar pornirii. In acest
caz, cel de-al doilea cazan trebuie adus la parametrii normali de funcţionare pentru a putea fi
pus în paralel cu restul instalaţiei.
Schema cu bară colectoare se realizează prin legarea comună a tuturor cazanelor cu
toate turbinele. In acest mod, cazanele funcţionează în paralel între ele, iar turbinele sunt
alimentate în paralel. Această variantă oferă o mai mare elasticitate în funcţionare. Pentru
asigurarea puterii nominale a centralei, chiar în cazul avariei unui cazan, se prevede un cazan
de rezervă în afara numărului strict necesar de cazane.
b ) Pornirea economica a cazanelor
Măsuri pregătitoare pentru pornirea economica a cazanelor.
Pornirea constituie operaţia cea mai delicată a exploatării cazanelor fiindcă în această
perioadă se pot produce cele mai frecvente avarii datorită unor greşeli de manevră sau
degradări ale instalaţiei datorită unor regimuri tranzitorii de încălzire necorespunzătoare.
Pornirea cazanului independent de tipul sau constructiv necesită un număr de operații
pregătitoare şi anume:
- asigurarea alimentării cu energie electrică a tuturor motoarelor;
- în cazul pornirii din stare rece, asigurarea unei surse externe de căldură sub formă de
abur de joasă presiune (7-10) bar;
- verificarea stării de funcţionare a tuturor instalaţiilor anexe, a ventilatoarelor de siguranţă
şi a aparaturii de control şi a protecţiei şi verificarea funcţionării instalaţiilor de alimentare cu
combustibil;
- pornirea de încercare a ventilatoarelor pentru ventilarea focarului cel puţin 10 min.
inainte, operaţiune obligatorie la cazanele cu combustibil gazos pentru ca să evite pericolul de
explozie datorat unor acumulări de gaze;
- umplerea cazanului cu apă caldă la temperatură moderată (60-90)°C în cazul când după
oprirea precedentă a fost golit; în timpul umplerii se deschid toate ventilele de aerisire ale
sistemului de apă al cazanului.
Cazanele cu combustibil solid pornesc de obicei cu combustibil lichid (păcură sau
motorină) şi mai rar cu gaze.
163
S.C. ARTOPROD S.R.L
Pornirea economica a cazanelor cu tambur

La toate cazanele cu tambur şi volum mare de apă alimentarea se opreşte după ce s-a
atins nivelul minim de apă.
Pentru limitarea temperaturii supraîncălzitorului în timpul pornirii în perioada când nu se
produce abur, la cazanele de medie presiune supraîncălzitorul se umple cu apă iar la cele de
înaltă presiune este răcit cu abur de la altă sursă. La unele cazane în prima etapă a pornirii se
face şi recircularea apei prin economizor. Urmează faza de aprindere a combustibilului şi
alimentarea focarului cu debit redus de combustibil pentru o încălzire lentă şi progresivă.
Viteza de ridicare a temperaturii este limitată de apariţia unor încălziri inegale în tambur,
partea superioară scăldată de abur, încălzindu-se mai repede. Aerisirile cazanului se menţin
deschise până în momentul cănd presiunea aburului creşte peste cea atmosferică. Din
momentul în care presiunea aburului depăşeşte 3 bar începe alimentarea cu apă şi livrarea de
abur. Concomitent cu începerea alimentării cu apă a cazanului se deschid şi ventilele de purjă
continuă.
Aburul produs în timpul încălzirii se evacuează iniţial în exterior, apoi se recuperează prin:
• instalaţie de condensare pentru pornire la instalaţiile cu bare colectoare de abur;
• expandare, răcire şi condensare în condensatorul turbinei la instalaţiile cu schemă bloc.
Răcirea supraîncălzitoarelor intermediare, în timpul pornirii se face cu abur de la
supraîncălzitorul principal, după trecerea printr-o instalaţie de reducere a presiunii şi de răcire.
Preîncălzitorul de aer rotativ se porneşte numai după ce temperatura gazelor la coş a
depăşit (70-80) °C. Diagrama pornirii unui cazan cu circulaţie naturală de înaltă presiune este
arătată în exemplul din figură Influenţa regimurilor de pornire a cazanului din stare rece şi
caldă asupra regimurilor de solicitări
Pornirea cazanului reprezintă faza de exploatare cu cele mai periculoase solicitări termice.
In consecinţă, trebuie acordată o atenţie deosebită următoarelor probleme:
- regimul de ardere corespunzător perioadei de pornire;
- viteza de ridicare a parametrilor aburului;
- viteza de încălzire a metalului tamburului (la cazanele cu tambur), a colectoarelor şi
conductelor;
- coordonarea proceselor specifice pornirii.
Astfel, distribuţia arzătoarelor (de gaze sau păcură) în funcţiune pentru cazane prevăzute
cu arzătoare dispuse frontal, trebuie să fie simetrică pentru a evita contopirea flacărilor,
precum şi vârfurile locale de temperatură.
Viteza de încălzire a tamburului se controlează prin măsurarea diferenţelor de
temperatură între partea superioară şi partea inferioară a acestuia, respectiv în peretele
tamburului.
Viteza de încălzire a metalului ţevilor, colectoarelor sau conductelor şi a metalului turbinei
trebuie să fie cât mai constantă şi apropiată de valoarea maximă admisă, condiţii realizabile
printr-un regim bine controlat al distribuţiei arzătoarelor în funcţiune şi debitul acestora.
c ) Principalii factori care influenţează stabilitatea parametrilor de funcţionare
Regimul de sarcină pe blocul sau grupul turbogenerator – poate fi constant sau variabil, în
condiţiile de exploatare ale sistemului energetic şi datorită unor factori specifici interni. In mod
obişnuit, grupurile şi blocurile energetice din CTE lucrează în regim de bază însă, datorită
unor condiţii specifice instantanee ale sistemului energetic se poate ajunge la funcţionarea lor
164
S.C. ARTOPROD S.R.L
în regimuri variabile sau chiar în regim de reglaj frecvenţă – putere. In aceste situaţie, datorită
modificării frecvente a puterii generatorului, se modifică şi debitul de abur al cazanului,
parametrii fiind astfel perturbaţi, putându-se ajunge în situaţia să nu mai poată fi controlaţi.
O altă cauză a funcţionării grupului în regim variabil o constituie discontinuităţile în
alimentarea cu combustibil solid a morilor sau pornirile frecvente de mori la cazanele care
funcţionează pe combustibil solid. Starea tehnică a agregatelor auxiliare aferente cazanului, şi
părţile electrice ale grupului sau blocului – cele care au influenţă directă asupra provocării de
eventuale perturbaţii de parametrii sunt ventilatoarele de aer, ventilatoarele de gaze arse,
morile (la cazanele care utilizează combustibil solid), pompele de spălare şi pompele tip
Bagger (pentru transport zgură). Natura combustibilului de bază şi calitatea acestuia – în
cazul cazanelor care ard păcură cu conţinut ridicat de sulf trebuie evitat punctul de rouă al
gazelor de ardere. Această condiţie conduce la temperaturi mai ridicate pentru aburul
supraîncălzit. Orice perturbaţie în funcţionarea cazanului generează valori instantanee ale
temperaturii mai ridicate.
Starea tehnică a elementelor instalaţiei de preparare a combustibilului solid. Starea
tehnică a ventilelor de pe circuitul de injecţie pentru reglajul temperaturii aburului supraîncălzit
şi al acţionărilor acestora – aceste ventile sunt supuse unui intens proces de eroziune, astfel
încât după o funcţionare mai îndelungată li se modifică sensibil caracteristica.
Modul de reglaj al temperaturii aburului prin comandă de la distanţă când regulatoarele
automate sunt defecte.
d ) Condiţiile de oprire şi răcire a cazanului

Solicitările termice în ţevile sistemului sub presiune sunt determinate de:
- menţinerea cazanului la debitul minim tehnic, Dmin , sau sub valoarea acestuia, pe o
perioadă nejustificat de mare (din diverse motive), la reducerea sarcinii pe cazan în cazul
opririlor planificate. In aceste condiţii nu se mai realizează răcirea corespunzătoare a ţevilor
din circuitul apă – abur.
- răcirea forţată a cazanului în condiţiile unei opriri de avarie, pentru a se putea efectua
reparaţii pentru a-l repune în funcţiune.
In acest caz, prin răcirea forţată (prin circulaţie intensă de aer în cazan cu ventilatoare de
aer şi gaze), între pereţii interiori şi exteriori ai ţevilor pot apare diferenţe mari de temperatură
care duc la un efort unitar mare în pereţii ţevilor, putând avea drept consecinţă fisurarea
acestora.
Pornirea turbinelor cu abur

Pentru acelaşi tip de turbină durata de pornire şi numărul de operaţii care trebuie
efectuate depind de starea caldă sau rece din care se face pornirea. Manevrele de pornire
implică următoarele elemente generale:
- controlul tuturor elementelor de care depinde buna funcţionare a turbinei (înainte de
pornire);
- încălzirea conductelor de abur şi punerea lor sub presiune (în cazul pornirii din stare
rece); pe parcursul acestei operaţii se pune în funcţiune circuitul de ulei, circuitul de răcire şi
condensaţie şi instalaţia de vid, se fac verificări ce pot fi executate fără a introduce abur în
turbină.
Când depresiunea în condensator atinge valori de 700 – 750 mbar se începe rotirea
165
S.C. ARTOPROD S.R.L
turbinei cu virorul.
- alimentarea cu abur a etanşărilor de pe arborele turbinei (p=1,5– 2 bar, t = 150 – 180 °C)
- introducerea aburului în carcasă (în zona ventilelor de admisie în turbină) pentru
încălzirea acesteia
- lansarea rotorului prin deschiderea ventilelor de ocolire ale ventilelor de linie. Durata de
pornire şi graficul de ridicare a turaţiei depind de parametrii nominali ai aburului, de puterea
nominală a turbinei şi de starea turbinei la pornire. Sub o anumită valoare a temperaturii
suprafeţei turbinei se consideră turbina rece, iar peste acesta se consideră în stare caldă.
In timpul încălzirii turbinei şi în timpul ridicării turaţiei se urmăresc indicaţiile privind
dilatările în instalaţie şi temperaturile în zonele de îmbinări pentru a nu depăşi limitele
prescrise.
Ridicarea turaţiei se face continuu sau cu paliere de turaţie constantă prescrise prin
instrucţiunile tehnice. La atingerea turaţiei nominale se verifică funcţionarea sistemului de
reglaj şi se menţine turaţia de funcţionare în gol.
Pornirea turbinei se poate face cu presiune constantă, nominală a aburului, sau cu
presiune alunecătoare.
La pornirea cu presiune alunecătoare se introduce abur cu presiune coborâtă (aproximativ
10 % din presiunea nominală), după care se trece la pornirea turbinei în paralel. Conectarea
generatorului la reţea se face atunci când tensiunea, frecvenţa şi faza curentului electric
produs de generator coincid cu cele din reţea. Tensiunea se reglează prin acţionarea excitaţiei
generatorului, iar frecvenţa şi concordanţa de fază se obţin prin acţionarea sincronizatorului.
După conectarea generatorului la reţea se face încărcarea turbinei, cu o viteză de încălzire
controlată şi paliere de sarcină constante pentru uniformizarea încălzirii.
Oprirea turbinelor cu abur

In mod principial, oprirea turbinelor cu abur implică următoarele operaţii:
- se reduce cu ajutorul sincronizatorului puterea produsă, închizându-se ventilele de
admisie, iar când se ajunge la funcţionarea în gol sau la o turaţie redusă se decuplează
generatorul de la reţea;
- se opreşte complet intrarea aburului în turbină, închizându-se ventilul de
închidere rapidă (sau declanşându-se manual regulatorul de siguranţă);
- se scoate treptat din funcţiune instalaţia de vid a condensatorului când turaţia atinge
jumătate din turaţia nominală;
Scoaterea din funcţiune a instalaţiei de vid se face astfel încât presiunea din condensator
să devină egală cu presiunea atmosferică în momentul în care turaţia rotorului a scăzut la 20
– 30 % din valoarea nominală.
- se pune în funcţiune pompa auxiliară de ulei, la atingerea unei turaţii egale cu o treime
din cea nominală;
- se întrerupe admisia aburului la labirinţi, când presiunea din condensator ajunge la
valoarea presiunii atmosferice;
- se scoate din funcţiune pompa de condensat şi pompa de circulaţie.
Solicitări la pornirea blocului cazan – turbină cu parametrii alunecători

Corelarea creşterii parametrilor aburului la cazan cu lansarea turbinei şi creşterea turaţiei
până la valoarea nominală trebuie realizată astfel încât după lansarea turbinei să fie evitată
166
S.C. ARTOPROD S.R.L
staţionarea valorii turaţiei acesteia la nivele critice, ca urmare a incapacităţii asigurării

presiunii şi temperaturii necesare a aburului viu.
După sincronizarea generatorului, ţinând seama de nivelul de încărcare al acesteia,
ventilele de reglaj se deschid treptat. Creşterea în continuare a puterii se asigură prin
creşterea parametrilor (temperatura aburului viu, a aburului supraîncălzit).
Randamentul cazanelor
Randamentul unui cazan reprezinta o marime de referinta privind performantele
constructive si de exploatare a cazanelor.
Randamentul cazanelor are drept punct de referinta puterea calorifica inferioara a
combustibilului utilizat, cu exceptia cazanelor ce lucreaza în regim de condensatie a vaporilor
de apa din gazele de ardere, Ia care referinta se face Ia puterea calorifica superioara a
combustibilului.
Dupa modul de determinare, randamentul se defineste ca determinat pe cale directa ( ŋ d)
sau pe cale indirecta (ŋ i). Randamentul pe cale directa se determina prin masurarea efectului
util (caldurii utile/realizat de cazan, iar randamentul pe cale indirecta prin masurarea
pierderilor procentuale de caldura.
Pentru cazanele de abur supralncalzit, caldura utila Qn cuprinde caldura transmisa în
economizor Qe, în vaporizator Qv, în supralncalzitor Qs, In supraihcalzitorul intermediar Qs,
si în apa de purja Qp.
Qn=Qe+Qv+Qs+Qsi+Qp, kW
Daca nu exista supralncalzire intermediara Qsi=0, daca productia cazanului este de abur
saturat si Qs==0. Purja, cu rolul de a reduce concentratia de saruri din vaporizator, cuprinde
de regula un debit de 32 ÷ 3%, din eel nominal, si reprezinta o pierdere de caldura din punct
de vedere termodinamic. Purja nu se poate realiza decat Ia cazanele cu tambur, cele cu
strabatere fortata neputand realiza aceasta operatiune.
Pentru cazanele de apa fierbinte caldura utila cuprinde caldura acumulata Ia lncalzirea
apei lntre temperatura de iesire si intrare în cazan.
Randamentul pe cale directa se determina pe baza urmatoarei relatii:
nd = Qu - Qa - Qc · 100.%
B · Hi
In care Qa este cantitatea de caldura adusa de aer în cazan, iar Qc cantitatea de

caldura adusa de combustibil în cazan (inclusiv prin prelncalzirea combustibililor lichizi), iar B
debitul de combustibil. Puterea calorifica inferioara a combustibilului Pc, s-a notat cu Hi.
Functionarea in regim automat
Automatizarea funcţionării cazanelor

Generalităţi
La cazanele mai noi, toate sau unele dintre sarcinile fochistului se realizează automat, prin
instalaţii de automatizare cu care este înzestrat cazanul , fochistului rămânându-i sarcina de a urmări
funcţionarea cazanului şi a instalaţiilor de automatizare - în special a nivelului apei în cazan - şi să
intervină în caz de avarie. Avaria provoacă oprirea automată a focului şi este semnalizată de instalaţia
de automatizare acustic – prin sonerie - şi optic - prin lămpi roşii pe panoul de automatizare.
167
S.C. ARTOPROD S.R.L
Alimentarea cu apă şi combustibil a cazanului se poate face de către instalaţia de automatizare,

prin reglare în unul din următoarele 3 moduri:
- tot – nimic;
- tot - puţin - nimic;
- continuu.
Instalaţia de automatizare diferă după tipul cazanului şi combustibilului folosit, sau chiar după anul
de fabricaţie al cazanului.
Părţile componente ale unei instalaţii de automatizare sunt:
1. Partea de comandă;
2. Partea de reglare;
3. Partea de semnalizare;
4. Partea de măsură;
5. Partea de protecţie.
Echipamentele instalaţiei de automatizare sunt montate în pupitrul de comandă (denumit şi panoul
de comandă sau de automatizare), pe cazan şi pe arzător.
Acestea sunt:
1. Echipamente din pupitrul de comandă:
- aparatele de măsură, control şi reglare (indicatoare, înregistratoare, contoare, regulatoare,
etc.)
- programatorul de pornire, care derulează secvenţele de pornire până la atingerea presiunii
stabilite;
- amplificatorul supraveghetorului de flacără;
- hupa (soneria);
- lămpi de semnalizare. Se menţionează că lămpile de culoare roşie trebuie montate numai
pentru semnalizările de avarie. Pentru toate celelalte semnalizări se folosesc lămpi de altă
culoare: albe, galbene, verzi, albastre;
- elemente de comandă: butoane, întreruptoare, comutatoare, selectoare, blocuri de
prescriere referinţă etc;
- elemente de comutaţie şi conectare: contactori, relee, temporizatoare, blocuri logice, cleme,
conectoare etc;
- elemente ale instalaţiei de alimentare electrică: transformatoare, filtre, redresoare, siguranţe.
Pupitrul de comandă este alimentat de la reţeaua de curent alternativ de 380/220 V printr-un
întreruptor şi este legat electric la pământ La acesta sosesc semnalele electrice de la echipamentele
montate pe cazan, pe arzătoare şi în restul instalaţiilor, iar de la el pleacă semnalele de comandă
pentru reglarea alimentării cu apă, reglarea arderii (combustibil şi aer), oprirea cazanului etc,
2. Servomotoare şi microîntreruptoare: sunt echipamente montate în instalaţie pentru comanda şi
controlul poziţiei, de exemplu clapeta de reglare a debitului de aer;
3. Nivostate (se vor descrie ulterior);
4. Supraveghetor de flacără: (numit şi cap vizare flacără, fotocelulă sau celulă fotoelectrică)
urmăreşte apariţia şi existenţa flăcării în focar. Comandă prin elementele din pupitrul de comandă -
declanşarea sistemului de protecţie şi semnalizare. Pentru a nu da semnale false, geamul de
protecţie trebuie reţinut curat . Poate fi cu raze ultraviolete sau infraroşii;
5. Presostate: sunt echipamente care transmit - prin închiderea sau deschiderea unor contacte
electrice în funcţie de presiunea din punctul în care sunt montate - la pupitrul de comandă, semnalele
necesare pentru realizarea secţiunilor de comandă şi protecţie. Se montează pe conductele
de combustibil Lichid sau / şi gazos, în tubulatura de aer, pe conductele de abur etc.
168
S.C. ARTOPROD S.R.L
6. Termostatele: sunt echipamente care transmit la pupitrul de comandă semnalele necesare pentru
menţinerea temperaturii unui fluid între anumite limite prestabilite, prin închiderea sau
deschiderea unor contacte electrice în funcţie de temperatura din punctul în care sunt montate.
7. Electroventilele (ventile electromagnetice) sunt robinete de închidere cu comandă electrică. Sunt
montate pe conducte de combustibil lichid sau gazos şi, în funcţie de comenzile pe care le primesc
de la pupitrul de comandă, permit sau opresc trecerea combustibilului prin ele.
8. Transformatorul de aprindere: generează tensiunea necesară producerii între electrozii de
aprindere a unei scântei puternice, pentru aprinderea combustibilului (ridică tensiunea de la 220 V la
cca. 4500 V, în cazul arderii combustibilului gazos şi la cca. 9500 V, în cazul arderii combustibilului
lichid). Electrozii trebuie curăţaţi periodic şi reglată distanţa dintre ei.
O instalaţie completă de automatizare a unui cazan se compune din armatoarele sisteme:

1. sistemul de alimentare cu apă;
2. sistemul de alimentare cu combustibil;
3. sistemul de reglare a aburului supraîncălzit;
4. sistemul de reglare a depresiunii în focar;
5. sistemul de automatizare al degazorului.
Instalaţiile de automatizare diferă după tipul cazanului şi combustibilului folosit, dar diferă la
acelaşi cazan în funcţie de anul de fabricaţie, întrucât instalaţia de automatizare s-a modificat şi
îmbunătăţit continuu.
Instalaţii de alimentare automată cu apă a cazanelor

Instalaţia are ca sarcină de bază evitarea rămânerii fără apă a cazanului în care scop:
– împiedică pornirea instalaţiei de ardere când nivelul apei în tambur este sub nivelul de
protecţie;
– asigură menţinerea permanentă a nivelului apei în tambur, între nivelul minim reglat şi
nivelul maxim
reglat;
– opreşte focul când nivelul apei în tambur a ajuns sub nivelul minim sau peste nivelul
maxim de protecţie.
– La cazanele cu Q >10 t / h, comandă deschiderea automată a robinetului de golire de
avarie în cazul în care nivelul apei în tambur este peste limita superioară de protecţie, respectiv
închide robinetul de golire când nivelul apei în tambur a ajuns sub limita superioară de
supraveghere preventivă.
Traductorul de nivel de protecţie trebuie să fie independent faţă de cel de reglare, inclusiv
racordurile la cazan.
a) Alimentarea automată cu apă cu traductoare de nivel (nivostate)

Unele cazane sunt prevăzute în scopul de mai sus, cu câte două traductoare de nivel:
- un nivostat de comandă (reglare) care dă comanda de pornire a pompei când nivelul apei
a ajuns la nivelul minim reglat (de pornire a pompei) şi de oprire a pompei când nivelul a ajuns
la nivelul maxim reglat (de oprire a pompei);
- un nivostat de protecţie, care intervine atunci când primul nivostat nu a acţionat şi nivelul
apei a ajuns la nivelul minim minimorum sau maxim maximorum declanşând sistemul de
protecţie.
169
S.C. ARTOPROD S.R.L
a) Regulator automat de nivel cu electrozi

Este un regulator cu relee electronice plasate în tabloul electric de comandă
Cazanele sosite din import nu sunt prevăzute cu nivostate pentru pornirea şi oprirea automată
a pompelor şi oprirea automată a cazanului, funcţie de nivelul apei din cazan, ci un regulator automat
de nivel, cu electrozi, cu conducţie electrică.
În rezervor - electrod A - comandă oprirea pompei - electrod B - comandă pornirea pompei.
În cazan - electrod C - primul dispozitiv de protecţie - electrod D - al doilea dispozitiv de protecţie.
Regulator de nivel cu electrozi
b) Sonda de nivel capacitivă

Se utilizează pentru măsura şi controlul nivelului apei în cazanele de abur până la 32 bar şi
temperatura maximă 239oC.
Împreună cu controlerul său, sonda realizează atât măsurarea nivelului de apă, cât şi comandă
semnalizarea la atingerea nivelelor de prag.
Corpul sondei şi carcasa sunt realizate din oţel inoxidabil, tip 316 iar electrozii din oţel inox tip 304
cu teacă din teflon. Etanşarea la presiune este realizată cu elastomer fluoro-carbon.
d) Alimentarea automată cu apă în regim continuu
Se realizează cu ajutorul unui semnal dat de nivelul apei în tambur, transmis la un traductor de
nivel ce indică nivelul şi la un regulator electronic proporţional, care comandă deschiderea unui
robinet de reglare.
Se realizează menţinerea unui nivel constant în tambur, la o valoare prestabilită.
e) Instalaţii de alimentare automată cu combustibil şi aer
Alimentarea automată cu combustibil şi aer se face cu ajutorul arzătoarelor care sunt de diferite
tipuri, funcţie de combustibilul folosit, şi anume:
- solid (sub formă de praf de cărbune);
- lichid (păcură, CLU, motorină, combustibil tip M);
- gaze;
- mixt (lichid + gaz, solid + lichid + gaze).
Arzătoarele, împreună cu instalaţia lor de automatizare asigură minim:
• aprinderea, funcţionarea, stingerea arzătoarelor în condiţii de siguranţă;
• împiedică aprinderea focului când nivelul apei în tambur este sub nivelul minim;
• face preventilarea şi post ventilarea focarului pentru evitarea exploziei de gaze în focar;
• reglează sarcina, menținând debitul de abur al cazanului între debitul minim (30-40%) şi
170
S.C. ARTOPROD S.R.L
debitul nominal (100%). Reglarea poate fi în regim tot - nimic, tot - puţin - nimic sau continuu.
• menţine presiunea în cazan cât mai aproape de presiunea maxim admisă;
•reglează arderea asigurând permanent o ardere completă a combustibilului prin
introducerea în focar a cantităţii de aer necesară arderii corespunzător cantităţii de combustibil
introdusă;
• semnalizează pe panoul de comandă optic şi acustic, funcţionarea normală, preventivă
sau de avarie a cazanului;
• opreşte automat focul - declanşare prin protecţie - pentru prevenirea avarierii cazanului în
următoarele situaţii:
– supraveghetorul de flacără nu mai vede flacăra;
– lipsă aer (cade ventilatorul de aer, etc.);
– nivelul apei din cazan a scăzut sub nivelul minim sau a depăşit nivelul maxim de
protecţie;
– neaprinderea focului sau stingerea lui în timpul funcţionării, după expirarea timpului de
siguranţă, ceea ce determină declanşarea prin protecţie a arzătoarelor;
În aceste situaţii oprirea focului este însoţită de aprinderea lămpii roşii şi sunarea hupei.
Repornirea se face manual, după înlăturarea de către automatist a cauzelor care au produs
oprirea. În afară de aceste cazuri, arzătoarele se mai pot opri automat din funcţie, dar fără
sunarea hupei şi aprinderea lămpii roşii, când:
– presiunea şi temperatura combustibilului nu sunt cele reglate;
– s-a atins presiunea maximă admisă în cazan.
Întreruperea alimentării cu energie electrică a supraveghetorului de flacără declanşează
oprirea normală sau prin protecţie a arzătorului, după cum a fost stabilit de proiectant.
Bucla de alimentare cu combustibil lichid

La cazanele de 0,2 - 1 t/h se foloseşte combustibil lichid uşor care se preîncălzeşte în
preîncălzitoare cu rezistenţă electrică până la 50 - 60°C. Cele de 0,4 - 1 t/h au arzătoare tip Amal sau
Amag.
La cazanele de 2 şi 4 t/h, obişnuit, se foloseşte păcură; în acest caz, pornirea trebuie făcută pe
combustibil lichid uşor, până când presiunea ajunge la 6 - 8 bar, pentru ca aburul să poată preîncălzi
păcura la 120 - 130°C, şi apoi se trece pe păcură. De asemenea, la oprire se trece un timp pe CLU,
pentru ca să nu rămână păcură congelată pe conductă, cea ce ar îngreuna mult repornirea.
Bucla de alimentare cu combustibil lichid se compune din:
- o pompă de combustibil cu roţi dinţate, care pompează combustibilul la presiunea de 15 - 16
bar (în cazul CLU) sau la 30 - 32 bar (în cazul păcurii), cu posibilitatea de retur a
combustibilului, în perioadele de pre şi postventilare şi când se funcţionează numai cu focul
mic;
- un ventilator pentru suflarea aerului în focar, cu o clapetă cu 2 poziţii (deschidere parţială
pentru focul mic şi completă pentru focul mare). Ventilatorul şi pompa de combustibil sunt, de
obicei, montate pe axul aceluiaşi motor;
- un transformator de aprindere, care ridică tensiunea de la 220 V la cea. 9500 V şi produce o
scânteie puternică între electrozii de aprindere;
- un supraveghetor de flacără (cap vizare flacără), care urmăreşte apariţia şi existenţa flăcării
în focar, declanşând protecţia la dispariţia acesteia;
- un filtru brut şi altul fin, înainte şi după pompa de combustibil;
171
S.C. ARTOPROD S.R.L
- un preîncălzitor de păcură cu abur, echipat cu termometru, care preîncălzeşte păcura până

la 120 - 130° C, pentru a fi fluidă şi uşor de pulverizat;
- 4 electroventile ce se închid şi deschid automat, comandate de echipamentele din pupitrul
de automatizare. în timpul pre şi postventilării, S1deschis, pentru recircularea păcurii;
- 2 presostate care comandă oprirea focului, unul când scade presiunea aerului, altul când
scade presiunea combustibilului sub valoarea reglată (primul, numai când ventilatorul nu este
pe acelaşi ax cu pompa de combustibil); .
- 3 presostate pe cazan, UI, U2 şi U3 al căror rol se va arăta mai jos;
- un termostat ce comandă oprirea focului, dacă temperatura combustibilului este sub cea
reglată;
- un pupitru de comandă ce conţine echipamentele de măsură, control, semnalizare şi
comandă.
Pornirea cazanului
La cazanele de 0,2 -1 t/h aprinderea combustibilului se face direct, fără flacără pilot .La cele
de 2 şi 4 t/h, aprinderea combustibilului se face cu flacără pilot alimentată de la o butelie de aragaz
sau cu gaze naturale.
Înainte de pornire, toate butoanele de pe panou (b1 = buton de pornire, b2= buton de alegere
pompe, b3 = buton de alegere combustibil) se trec pe poziţia 0.
Se pune panoul sub tensiune, prin manevrarea întreruptorului lateral al panoului din poziţia 0
în poziţia A.
Se duce maneta clapetei de aer pe poziţia maximă.
Se trece butonul b1 din poziţia 0 în poziţia V, timp de cca. 3 minute, pentru a face
preventilarea focarului, combustibilul fiind recirculat pe retur, după care se duce în poziţia A (automat).
Se trece butonul b2 din poziţia 0 în poziţia 1 sau 2, în funcţie de pompa de alimentare cu apă
pe care vrem să o avem în funcţiune. După ce nivelul apei în cazan a trecut de nivelul minim şi pe
panou s-a aprins lampa "permisie aprindere", din acest moment începe derularea secvenţei de
aprindere, astfel:
- se duce maneta de aer pe poziţia minim;
- porneşte ventilatorul şi pompa de combustibil;
- în secunda 60, se deschide electroventilul S4, iar transformatorul de "aprindere aprinde
flacăra pilot
După 3 minute, dispare scânteia electrică. Dacă nu s-a aprins flacăra pilot, supraveghetorul
de flacără declanşează oprirea cazanului;
- în secunda 68, se închide electroventilul S1şi se deschide S2 (foc mic), le aprinde flacăra de
foc mic de la flacăra pilot pe panou, se aprinde lampa de Semnalizare "foc mic";
- în secunda 73, presostatul UI dă comanda ca servomotorul să deschidă complet clapeta de
aer, se deschide e electroventilul S3 (foc mare). Pe panou, se stinge lampa de semnalizare
"foc mic" şi se aprinde cea de "foc mare";
- în secunda 78, programatorul din panoul de automatizare se opreşte şi injectorul rămâne în
funcţiune cu ambele focuri aprinse: focul mic şi focul mare;
- când s-a atins presiunea la care a fost reglat presostatul U2, acesta de comandă să se
închidă S3 (foc mare) şi cazanul rămâne în funcţiune numai cu focul mic.
In această situaţie sunt 2 posibilităţi:
- consumul este mare şi presiunea scade, S3 se deschide şi se reaprinde! focul mare până
când se atinge din nou presiunea la care a fost reglat presostatul U2. Situaţia se repetă ori de
172
S.C. ARTOPROD S.R.L
câte ori este cazul;

- consumul este mic şi chiar la funcţionarea cazanului pe foc mic, presiunea creşte în
continuare până ajunge la valoarea la care a fost reglat presostatul U3 (de protecţie). Acesta
comandă închiderea electroventilului S2, oprind cazanul. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă
presostatul U2 este defect
Dacă presostatul U3 este defect şi nu comandă oprirea focului, presiunea creşte în continuare
până la presiunea la care au fost reglate supapele de siguranţă, care se deschid şi elimină surplusul
de abur (presiune).
Valorile la care se reglează presostatele U2 (cuplare - decuplare) sunt:
- La cazanul BA 2 t/h şi 8 bar: 7,6 şi 8,4 bar;
- La cazanul BA 2 t/h şi 18 bar: 17,6 şi 18,4 bar;
- La cazanul BA 4 t/h şi 15 bar: 14,6 şi 15,4 bar.
Supapele de siguranţă sunt reglate de furnizor la valori superioare celor de mai sus, şi anume
la cele indicate în Cartea cazanului la fila Supape de siguranţă ultima coloană.
Dacă cazanul funcţionează pe păcură, trecerea de la combustibil lichid uşor (CLU) la păcură
se face de la tabloul de comandă şi prin manevrarea de către fochist a robinetului manual pentru
accesul combustibilului dorit. Trecere se face când presiunea în cazan a ajuns aproape de presiunea
nominală.
În prealabil, se recirculă păcura prin injector, pentru încălzirea conductelor în care scop, se
deschide robinetul manual cu cep ce uneşte turul (de la rezervor) cu returul (la rezervor), închizându-
se robinetul manual cu ventil dinspre retur păcură (la rezervor).
Această recirculare se face timp de 5 minute din momentul când temperatura ajunge la 120°
C cu ajutorul pompei de combustibil, făcându-se în acelaşi timp şi preventilarea. După terminarea
recirculării, robinetul manual si aduce în poziţia iniţială, după care se poate porni automat pe păcură.
Reglarea sarcinii, în timpul funcţionării se face automat, în sistemul "tot”(cca.100%), "puţin" (cca.
35%) sau "nimic", în funcţie de presiunea aburului din cazan.
Oprirea cazanului
Se face trecând butonul b1 din poziţia "A" în poziţia "0":
- se închide automat S2 şi S3 şi se deschide SI (care asigură recircularea combustibilului
lichid);
- ventilatorul mai rămâne în funcţiune 37 secunde (făcând postventilarea), iar pompa de apă
ridică nivelul până la nivelul maxim, după care se opreşte;
- se duce întreruptorul lateral al panoului din poziţia A în poziţia 0, scoţându-se panoul de sub
tensiune, iar butonul de alegere a pompei de lucru se duce în poziţia 0.
Bucla de alimentare cu combustibil gazos

În afara pupitrului de comandă, bucla de alimentare cu combustibil gazos se compune din
următoarele echipamente principale:
1. Un regulator de presiune a gazelor;
2. Patru electroventile, din care S3 (electroventilul de aerisire) este normal deschis (pentru ca,
dacă S2 are pierderi, în timpul opririlor, gazele scăpate să iasă în atmosferă, nu în focar sau în
sala de cazane), iar restul sunt normal închise. Funcţiunile acestora sunt:
- SI - electroventil principal;
- S2 - electroventil de blocare;
- S3 - electroventil de aerisire;
173
S.C. ARTOPROD S.R.L
- S4 - electroventil pentru flacără pilot (de aprindere).

3. Un programator cu came, care acţionează simultan clapetele de aer şi gaze, permiţând
reglarea sarcinii arzătorului. Acţionarea mecanismului se face automat sau manual, prin
intermediul unei pârghii prevăzute cu posibilitatea de blocare şi deblocare rapidă. Arzătorul
este prevăzut cu un sector gradat în 2 acţiuni de sarcină.
4. Transformatorul de aprindere, care ridică tensiunea de la 220V la 4500V.
5. Un presostat de minimă presiune montat pe conducta de gaze (care comandă închiderea
electroventilului S2 atunci când presiunea gazului scade sub valoarea de cca. 1400 mm
col.H20) şi 2 manometre, montate înainte şi după clapeta de gaze.
6. Supraveghetorul de flacără, care are acelaşi rol ca şi la bucla de combustibil lichid.
7. Un presostat montat pe tubulatura de aer, cu rol similar celui de la poz.1 dar pentru
presiunea de aer.
Pornirea cazanului
După ce butoanele de pe panou se aduc în poziţia 0, se pune panoul sub tensiune, prin
manevrarea corespunzătoare a întreruptorului lateral al panoului .
Se duce butonul de alegerea pompei, pe poziţia 1 sau 2, în funcţie de pompa pe care o
alegem să funcţioneze.
Se deschide complet clapeta de aer, după care se apasă pe butonul de pornire al
ventilatorului şi se face o preventilare de 3 minute. Pe panou se aprinde lampa de semnalizare
corespunzătoare.
Dacă condiţiile de pornire sunt îndeplinite (apa din cazan peste nivel minim şi ventilatorul în
funcţiune), se aprinde lampa "permisie aprindere" După o preventilare de 5 minute cu clapeta de aer
complet deschisă, se aduce clapeta de aer în poziţia de minim şi se apasă pe butonul de aprindere,
apariţia flăcării, pe panou se aprinde lampa "flacără aprinsă". Dacă flacăra nu se aprinde din prima
încercare(rateu), se aprinde lampa de avarie şi sună soneria. După remediere, se face din nou
preventilarea şi aprinderea ca mai înainte.
Secvenţele următoare sunt:
- se alimentează transformatorul de aprindere, între electrozii de aprinde apare scânteie;
- se deschide ventilul de blocare S2, se închide ventilul de aerisire S3 se deschide ventilul de
aprindere S4. Flacăra pilot se aprinde de la scânteia dintre electrozii de aprindere;
- supraveghetorul de flacără sesizează flacăra aprinzătorului, comandă deschiderea
electroventilului principal S1 şi se aprinde flacăra principală de la flacăra pilot Flacăra pilot se
stinge după 3 - 5 secunde.
Cazanul rămâne în funcţiune cu flacăra principală, care se poate mări micşora în timpul
funcţionării după necesităţi, de către fochist, prin poziţia manetei de comandă de la arzător
corespunzător sarcinii marcate pe sectorul gradat În mod normal, imediat după aprinderea focului,
maneta ce reglează aerul şi gazele, se duce pe sectorul gradat la 30°. După 10 minute, se duce 60°.
Apoi, în funcţie de debitul cazanului, pe baza experienţei fochistului, duce maneta în poziţia ce
asigură o cât mai bună menţinere a presiunii dorite.
Oprirea cazanului
- se apasă pe butonul de stingere flacără;
- după o postventilare de 5 minute se apasă pe butonul de oprire a ventilatorului;
- după atingerea nivelului maxim ai apei în cazan se opreşte automat pompa de alimentare
cu apa;
- se scoate panoul de sub tensiune.
Oprirea automată prin protecţie, cu blocarea programatorului.
174
S.C. ARTOPROD S.R.L
La următoarele situaţii, funcţionarea cazanului nu mai este posibilă decât după

deblocarea programatorului:
- când fotocelula au mai vede flacăra;
- la oprirea ventilatorului;
- la atingerea nivelului de apă minim minimorum sau maxim maximorum. In aceste cazuri se
aprinde lampa roşie de avarie şi sună hupa (soneria). Prin apăsarea butonului b3 se opreşte
hupa, confirmând faptul că fochistul a luat cunoştinţă de avarie. Repornirea nu se poate face
decât după înlăturarea cauzei care a provocat avaria. Lampa roşie rămâne aprinsă
până la deblocarea programatorului.
Oprirea automată prin protecţie, fără blocarea programatorului Se produce în următoarele
cazuri, fără ca hupa să sune şi fără ca lampa roşie de semnalizare '"avarie" să se aprindă:
- la creşterea presiunii aburului peste valoarea la care a fost reglat presostatul de protecţie
(U2);
- la scăderea presiunii combustibilului lichid sau gazos;
- la creşterea presiunii combustibilului gazos peste presiunea stabilită;
- la scăderea temperaturii păcurii sub valoarea stabilită;
- la căderea tensiunii de alimentare.
După oprirea focului, pompa de apă rămâne în funcţiune până la atingerea nivelului maxim,
cu excepţia opririi datorate căderii tensiunii de alimentare. Condiţiile de funcţionare normală sunt:
- presiune minimă aer: 25 mm col.H20;
- presiune minimă gaze: 1400 mm col.H20;
- presiune minimă păcură: 20 bar;
- temperatură minimă păcură: 110°C;
- presiune maximă tambur: Pn + 0,4 bar.
În cazul apariţiei unei defecţiune la instalaţia de automatizare, fochistul nu are voie să
intervină, fiind pericol de electrocutare. In astfel de cazuri se va face totdeauna apel la societatea de
scrvice, singura în drept să remedieze defecţiunile instalaţiei de automatizare.
Deşi alimentarea cu apă se face automat, fochistul este obligat să urmărească permanent
nivelul apei din cazan, să facă o dată pe tură verificarea nivostatelor şi sticlelor de nivel, fiind singurul
vinovat de rămânerea fără apă a cazanelor şi suportând toate consecinţele.
Cazanele bloc abur construite după 1980, au fost echipate cu arzătoare mixte: gaz - păcură.
Automatizarea cazanelor cu arzător mixt păcură – gaze

Arzătorul mixt păcură - gaze având schema compusă din arzătorul propriu-zis şi circuitele de
gaze, păcură şi aer.
Pe corpul arzătorului sunt montate: transformatorul de aprinderi supraveghetorul de flacără,
aprinzătorul gaz-electric, servomotorul cu pârghii de acţionare a clapetelor de aer şi gaze naturale.
Componentele circuitelor de gaze, păcură şi aer rezultă din schemă şi se aseamănă cu cele
descrise anterior, cu deosebirea că, pe circuitul de păcură sunt 2 preîncălzitoare de păcură: unul
electric, în 2 trepte şi altul cu abur.
Aprinderea se face cu aprinzătorul gaz-electric.
În cazul păcurii, aceasta trebuie să fie adusă la preîncălzitorul electric cu T = 60°C şi p = 0,5
bar. Din acesta, după ce păcura a fost încălzită la 110°C, începe recircularea păcurii prin injector, fără
injecţie în focar, timp de 5 minute, cu ventilatorul în funcţiune.
Când sunt îndeplinite condiţiile de aprindere: t = 120°C, şi apă în cazan, se roteşte
comutatorul pe poziţia A (automat) şi aprinzătorul gaz-electric, aprinde direct păcura, mai întâi pe foc
175
S.C. ARTOPROD S.R.L
mic, apoi pe foc mare. Când s-a ajuns la 8 bar, se opreşte preîncălzitorul electric şi se trece pe
preîncălzitorul cu abur, la care temperatura se reglează manual.
Pompa de păcură are înglobat un regulator de presiune, care permite reglarea presiunii pe
refulare. Modificarea presiunii reglate (la cca. 32 bar) se face urmărind indicaţia manometrului de pe
refulare, prin rotirea şurubului de reglaj cu o şurubelniţă, după ce, în prealabil, s-a demontat dopul de
protecţie al acestuia.
Regulatorul de presiune gaze se reglează astfel încât gazele să ajungă la arzător cu o
presiune de 1500 - 5000 mm, după care se sigilează.
Presiunea aburului din cazan se reglează automat în regim "tot" (100%), "puţin" (40%) sau
"nimic" (0%), în funcţie de sarcină.
Alimentarea cu apă se face automat, prin nivostate în regim "tot - nimic", cu anclanşarea
automată a pompei de rezervă.
Protecţiile şi semnalizările sunt ca şi cele descrise anterior la cazanele ABA de 2 - 4 t/h,
nemodernizate.
Instalaţia de automatizare a cazanului CR 16

Aceasta asigură următoarele funcţiuni:
a) comanda de la pupitru a pornirii şi opririi ventilatorului de aer, independent de pornirea
cazanului;
b) aprinderea focului în cazan, cu derularea secvenţelor de aprindere, după o preventilare
automată de cel puţin 4 - 6 minute;
c) supravegherea automată a flăcării şi a parametrilor care condiţionează buna funcţionare a
cazanului;
d) oprirea cazanului de la pupitru;
e) reglarea automată a sarcinii şi a alimentării cu apă.
Instalaţia de automatizare cuprinde:
1. Pupitru de comandă, care cuprinde întrerupătorul pentru alimentarea pupitrului,
supraveghetorul de flacără, programatorul cu came, regulatorul, contactoare, lămpi de
semnalizare, comutatoare, sonerie etc;
2. Aparatura locală (montată pe cazan);
3. Cablurile electrice de legătură între pupitru şi aparatura locală;
4. Un mecanism (servomotor) de reglare continuă a sarcinii. Instalaţiile de automatizare la
acest tip de cazan, ca de altfel şi la celelalte tipuri de cazane similare, diferă în funcţie de anul
de fabricaţie, prin îmbunătăţirile aduse continuu. Unele cazane sunt înzestrate cu instalaţii de
ardere pentru gaz metan, altele pentru păcură, iar altele au un arzător combinat gaze +
păcură.
În cele ce urmează vom descrie instalaţia de automatizare la cazanul CR 16 de 10 t, 8 şi 15
bar, arzător combinat gaze şi păcură.
Bucla pentru arderea combustibilului gazos

Se compune din:
- un robinet manual de închidere-deschidere;
- un manometru pentru presiunea gazului cu domeniul 0,4 -1 bar;
- un filtru;
176
S.C. ARTOPROD S.R.L
Cazan de abur tip CR 16 (10 t/h, Pn= 8 kgf/cm2)

Schema instalaţiei de ardere combustibil – gaze naturale
1,7,8,10,16 - robinete manuale; 2 - filtru de gaz; 3 - regulator de presiune de gaz; 4,5,11 - ventile electromagnetice
normal închise; 9 - ventil electromagnetic normal deschis; 6,15 - clapete reglare sarcină gaz-aer; 12 - ventilator de aer;
13 - servomotor electric; 14 - mecanismul de reglaj a sarcinii arzătorului; 17,18,20,21 - manometre; 19,22 - presostate
pentru gaz şi respectiv aer.
- un regulator de presiune (reductor de presiune);

- un manometru pentru presiunea gazului la ieşirea din regulator (cca. 2800 mm col.H20);
- două electroventile de blocare montate pe circuitul de alimentare cu gaz, normal închise, tip
AMC Otopeni, între care se racordează un electroventil normal deschis (de aerisire), care
evacuează în atmosferă gazul scăpat prin eventualele neetanşeităţi ale primului
electroventil, pentru a evita acumulările de gaze în focar (şi deci exploziile);
- un electroventil de aprindere, normal închis;
- un presostat diferenţial având prizele de presiune de o parte şi de alta a primului electroventil
de blocare;
- un presostat pentru comanda opririi focului, când presiunea gazului a scăzut sub valoarea la
care a fost reglat;
- o clapetă pentru reglarea debitului de gaz, acţionată printr-un mecanism simultan cu clapeta
de aer, în funcţie de presiunea din cazan.
Bucla pentru arderea păcurii:
Se compune din:
a) Circuitul de păcură - tur - pe care se găsesc:
- un robinet de închidere manual;
- un termometru;
- un termostat, care comandă oprirea focului când temperatura păcurii este sub limita admisă la care
a fost reglat (130°C);
- un filtru;
- un regulator de presiune păcură, care reduce presiunea de la 35 bar, cât este presiunea pe
refularea pompei de păcură, la 30 bar;
- un presostat care comandă oprirea focului când presiunea păcurii pe tur este sub 30 bar;
- un electroventil ce permite trecerea sau oprirea păcurii spre arzător;
177
S.C. ARTOPROD S.R.L
- arzătorul propriu-zis, care pulverizează păcura în focar.

b) Circuitul de păcură - retur - pe care se găsesc:
- un regulator de debit păcură, care măreşte sau micşorează debitul pe retur, deci şi debitul la
arzător, concomitent cu modificarea poziţiei clapetei de aer, prin intermediul unui mecanism de
reglare, în funcţie de presiunea din cazan;
- un robinet de închidere manual.
În prima fază, turul şi returul sunt conectate printr-un robinet de închidere manual, montat pe o
conductă de by-pass. Presiunea pe retur este de 3 bar.
Alimentarea cu aer
Atât pentru aprindere cât şi pentru ardere, aerul necesar este distribuit de un ventilator care,
după ce aerul a fost preîncălzit în preîncălzitor, îl trimite în focar. O clapetă de aer reglează debitul de
aer în funcţie de debitul de combustibil, cu ajutorul mecanismului de reglare.
La căderea ventilatorului (lipsă aer), un presostat comandă închiderea; combustibilului, deci
oprirea focului.
Exploatarea sistemelor de automatizare din centralele termice cuprinde următoarele

activitati:
a) operarea sistemului: se face de către operatorul (fochistul) autorizat al
echipamentului tehnologic;
b) supravegherea si întreținerea operativa: se face de către personal de specialitate
autorizat (ASI/personal al unei persoane juridice autorizatet de ISCIR);
c) verificările tehnice periodice: se efectuează de către:
- operatorul echipamentului tehnologic (fochist), zilnic, la intervalele stabilite prin
proiect si instrucțiunile de exploatare ale echipamentului tehnologic;
- ASI sau de persoane juridice autorizate de ISCIR, la intervalele stabilite prin
proiect si instrucțiunile de exploatare ale sistemului de automatizare;
- CNCIR ]n vederea autorizării funcţionării (la prima punere in funcțiune si la
termenele scadente). Detinatorul/utilizatorul final este responsabil de întreținerea
operativa a sistemului de automatizare aferent centralei termica aflate in
exploatare, fie prin personal propriu, automatist de supraveghere si întreținere
operativa (ASI) autorizat de către ISCIR, sau prin încheierea unor contracte de
service întreținere cu persoane juridice autorizate de ISCIR.
Observații:
Posesorul autorizației are obligația sa cunoască si sa aplice întocmai prevederile
prescripțiilor tehnice si ale instrucțiunilor referitoare la exploatarea instalațiilor respective.
Autorizația este personala, se va păstra permanent asupra posesorului in buna stare si
se va prezenta la cererea inspectorului de specialitate al ISCIR si a organelor împuternicite
ale detinatorului instalației.
Posesorul autorizației nu poate deservi decât instalații de tipul celor înscrise in
autorizație.
Este interzisa deservirea instalațiilor daca acestea nu sunt autorizate sa funcționeze,
exceptând cazurile in care se executa verificări si încercări in vederea punerii in funcțiune sau
omologării prototipurilor. Autorizata se poate retrage de către organele oficiale de verificare ale
detinatorului când posesorul este găsit sub influenta alcoolului in timpul serviciului sau când se
constata ca a savarsit abateri grave care periclitează securitatea instalației si a persoanelor.
178
S.C. ARTOPROD S.R.L
8. AVARII ŞI ACCIDENTE LA INSTALATIILE DE CAZANE
Generalităţi
Avariile sunt defecţiuni ivite la cazane sau la instalaţiile anexe, care impun oprirea
cazanului, remedierea făcându-se prin reparaţii accidentale.
Cazanul este o instalaţie care funcţionează în condiţii deosebit de grele, fiind supus
acţiunilor cumulative a:
- variaţiilor de presiune (inclusiv în timpul încercărilor la presiune), care provoacă şocuri
mecanice;
- variaţiilor mari de temperatură, provoacă şocuri termice, precum şi dilatări şi contractări
neuniforme, din cauza mărimii diferite a diverselor părţi ale cazanului (tambur, tub focar, ţevi,
colectoare etc.);
- temperaturile ridicate, peste 450 ᴼC, care provoacă fluajul.
Toate cele mai de sus provocată fenomenul de obosire a materialului.
La acestea se adaugă acţiunea agresivă a mediului în care lucrează cazanul:
- pe de o parte, apa, aburul şi sărurile acestora;
- pe de altă parte, focul şi gazele arse, mai ales dacă combustibilul nu arde complet şi
conţine sulf, vanadiu sau produce cenuşă zburătoare.
Toate acestea sunt la originea apariţiei avariilor ca: fisuri, deformări, coroziuni sub
tensiune.
Acestora li se adaugă defecţiunile de fabricaţie ale materialului, proiectarea, construirea şi
repararea necorespunzătoare.
În afară de acestea, cele mai multe avarii sunt cauzate de exploatarea
necorespunzătoare a cazanului şi sunt produse de:
- nerespectarea instrucţiunilor interne de pornire şi conservare a cazanului;
- nerespectarea parametrilor de funcţionare: debit, presiune, temperatură;
- neefectuarea, conform graficelor, a reviziilor periodice;
- dar cele mai multe avarii, se produc din cauza nerespectării regimului chimic al apei de
alimentare, al apei şi aburului din cazan şi a condesatorului.
Din cauza depunerilor de piatră se produc supraîncălziri şi arderi ale pereţilor ţevilor sau
tubul focar, urmate de burduşiri ale suprafeţelor de încălzire, urmate de burduşiri ale
suprafeţelor de încălzire, uneori atât de grave, încât nu se mai poate repara şi trebuie casat.
La cazanele acvatubulare, un strat de piatră mai mic de 1 mm produce arderea şi explozia
ţevilor de radiaţie.
Conducerea defectuasă a focului, arderea incompletă a combustibilului, duc la depuneri
de funingine sau păcură nearsă care are ca urmare supraîncălziri locale şi arderea
materialului.
La mai multe cazane CR, din cauza păcurii nearse, s-au înfundat ţevile preîncălzitorului
de aer, acestea a luat foc, iar de la el, acoperişul centralei termice.
Fucţionarea cazanului timp îndelungat, cu debit de abur sub debitul minim, reduce viteza
de circulaţie a apei în cazan şi provoacă arderea ţevilor.
Alimentarea cazanului cu apă rece în cantitate mare, intrarea de aer rece în focar,
provoacă curgerea ţevilor fisuri în puntiţele plăcilor tubulare, contractări la imbinările
179
S.C. ARTOPROD S.R.L
cazanului.
Alimentarea cazanului cu apă peste nivelul maxim face ca aburul să plece încărcat cu o
cantitate mare de picături de apă, care provoacă:
- lovituri hidraulice în conductele de abur, ce pot produce ruperea conductelor la flanşe;
- depuneri de săruri în ţevile supraîncălzitorului şi arderea lor;
- condesarea mai rapidă a aburului.
Oxigenul şi dioxidul de carbon din apa de alimentare, nealimentare prin degazarea
termică sau chimică, provoacă coroziuni care merg până la perforarea suprafeţelor de
încălzire.
În afară de acestea, cele mai multe avarii sunt cauzate de exploatarea
necorespunzătoare a cazanului şi sunt produse de:
– nerespectarea instrucţiunilor interne de pornire, funcţionare, oprire şi conservare a
cazanului;
– nerespectarea parametrilor de funcţionare: debit, presiune, temperatură;
– neefectuarea, conform graficelor, a reviziilor periodice;
– nerespectarea regimului chimic al apei de alimentare, al apei şi aburului din cazan şi a
condensatului.
b ) Rămânerea fără apă
Cele mai multe avarii se datorează rămânerii fără apă cazanului.
Se spune că un cazan "a rămas fără apă" atunci când fochistul nu mai vede apa în nici
una din cele două sticle de nivel ale cazanului.
Prima şi cea mai importantă sarcină a fochistului în timpul turelor de serviciu este de a
urmări permanent nivelul apei în sticlele de nivel, astfel ca aceasta să nu coboare niciodată
sub linia de nivel minim, inclusiv la cazanele automatizate.
S–a constatat că stratul de apă, cu o înălţime de 100 mm deasupra liniei de foc (unde
este montată placa de nivel minim), este necesar şi suficient pentru ca părţile cele mai de sus
atinse de foc şi gaze arse să nu se supraîncălzească.
Supraîncălzirea provoacă decarburarea oţelului şi poate atinge în adâncimea materialului,
câțiva mm. Temperatura dezvoltată în focar prin arderea combustibilului este de 1000–
1500ᴼC, iar temperatura apei din cazan este în funcţie de presiune de 120–374 ᴼC.
Se ştie că la oţel, ca de altfel la toate metalele, rezistenţa la deformare scade odată cu
creşterea temperaturii.
Stratul de apă de minim 100 mm deasupra liniei de foc face ca la majoritatea cazanelor,
temperatura pereţilor metalici ai focarului să nu depăşească mult peste 300 oC, diferenţa între
temperatura apei şi a peretelui focarului fiind de ≈ 40 oC. Peste această valoare rezistenţa la
deformare a oţelului scade foarte rapid, astfel încât o mică scădere a stratului de apă sub
valoarea minimă, are ca urmare deformarea, întinderea, subţierea şi în final ruperea
materialului.
180
S.C. ARTOPROD S.R.L
Efectele rămânerii fără apă depind de nivelul la care a scăzut apa

Dacă nivelul apei se mai vede în sticle, dar este mult sub nivelul minim şi fochistul
alimentează cazanul cu apă multă şi rece, se produce curgerea ţevilor.
Dacă nivelul apei nu se mai vede în sticle, se produce supraîncălzirea părţilor metalice
superioare ale cazanului care are ca urmare:
– la cazanele ignitubulare: curgerea depunerilor fuzibile şi a ţevilor de fum, iar în cazuri
mai grave, deformarea ţevilor de fum, a tubului focar sau a plafonului cutiei de foc.
– la cazanele acvatubulare: curgerea, deformarea ţevilor de apă.
La aceste cazane nivelul minim al apei este fixat deasupra primului rând de ţevi
coborâtoare.
Dacă nivelul apei scade sub racordurile din tambur al acestor ţevi, apa din acestea
nemaifiind în contact cu apa din tambur, se vaporizează repede şi ţevile rămân fără apă, se
supraîncălzeşte şi se deformează.
Dacă nivelul apei a scăzut foarte mult, la ambele tipuri de cazane, se produce înroşirea şi
deformarea pereţilor focarului.
În plus, la cazanele ignitubulare, alimentarea cu apă a cazanului când nivelul este foarte
scăzut, devine foarte periculoasă.
În acest caz, apa vine în contact direct cu pereţii înroşiţi ai focarului, producând avaria
cazanului.
– fie datorită creşterii presiunii prin vaporizarea bruscă a apei;
– fie datorită contractării şi fisurării pereţilor focarului -punând masa de apă fierbinte din
cazan în legătură cu presiunea atmosferică.
Prin scăderea bruscă a presiunii - de la presiunea din cazan la presiunea atmosferică - o
parte din apa din cazan se vaporizează instantaneu. Transformarea bruscă a acestei mase de
apă în abur, aceasta îşi măreşte volumul de ≈1700 de ori şi implicit presiunea - ducând la
explozia cazanului.
181
S.C. ARTOPROD S.R.L
Când fochistul nu mai vede apa în sticlele de nivel trebuie să ia imediat următoarele
măsuri:
– opreşte imediat focul (închide robinetul de combustibil);
– opreşte alimentarea cu apă (opreşte pompa);
– opreşte furnizarea de abur (închide robinetul principal de abur).
După aceasta verifică prin uşa focarului şi prin toate ochiurile de observare dacă se
constată curgeri ale dopurilor fuzibile (la cazanele ignitubulare), curgeri de ţevi, înroşiri sau
burduşiri ale pereţilor focarului.
Dacă nu constată nimic din toate acestea, închide robinetul de abur de la una din sticlele
de nivel şi dacă apare apa în sticlă, înseamnă că nivelul apei nu a scăzut sub ţeava de
legătură a sticlei de nivel cu spaţiul de apă.
Numai în acest caz fochistul va alimenta cazanul treptat cu apă, apoi îl va reporni. Dacă
apa nu apare în sticlă, este categoric interzisă alimentarea cu apă a cazanului, cazanul
rămâne oprit şi fochistul anunţă şefii ierarhici.
Cazanele ignitubulare, având dopuri fuzibile, teoretic nu ar trebui să se avarieze în urma
rămânerii fără apă, deoarece prin topirea dopurilor fuzibile (cele de import nu mai au dopuri
fuzibile), apa din cazan intră în focar cu zgomot, alarmând pe fochist.
Acesta, dacă este în faţa cazanului, conştient de ceea ce se întâmplă, ar trebui să ia
măsurile necesare pentru evitarea avariei. Totuşi în unele cazuri dopurile nu s–au topit şi
cazanul s–a avariat, deoarece:
–unităţile reparatoare şi chiar cele constructoare nu mai toarnă în dopurile fuzibile
compoziţia indicată la descrierea acestora, în care caz s–ar topi la 252 ᴼC, ci toarnă plumb
care se topeşte la 327 ᴼC, deci prea târziu pentru a salva cazanul;
– piatra depusă în partea superioară a dopurilor fuzibile poate avea o astfel de grosime,
aderenţă şi rezistenţă încât să împiedice curgerea apei.
Statistic, cele mai multe rămâneri fără apă s–au produs la cazanele care au funcţionat cu
o singură sticlă de nivel sau cu o singură pompă de alimentare cu apă şi de cele mai multe ori
noaptea.
În ultimul timp cele mai multe rămâneri fără apă s–au produs la cazanele la care
182
S.C. ARTOPROD S.R.L
alimentarea se face automat, din cauză că fochiştii, bazîndu–se pe instalaţia de automatizare,

nu au mai urmărit nivelul apei în sticlele de nivel şi nu au verificat nivostatele.
Pentru evitarea rămânerilor fără apă există o singură măsură: urmărirea permanentă, de
către fochist a nivelului apei în cazan.
De rămânerea fără apă a cazanului este răspunzător numai fochistul, chiar dacă
alimentarea cu apă a cazanului este automatizată, deoarece se consideră că nu a făcut
verificarea nivostatelor şi nu a urmărit nivelul apei. Fochistul suportă consecinţa pagubelor
produse, iar ISCIR–ul îşi retrage autorizaţia de fochist (pe timp limitat sau nelimitat).
Explozii la cazane
Sunt avariile cu cele mai grave consecinţe ce pot apare în exploatarea unui cazan. După
locul unde se produc, sunt de două feluri:
– explozii în spaţiul de apă–abur;
– explozii de gaze în focar sau drumurile de gaze arse;
Explozii în spaţiul de apă–abur

În cazul apariţiei unei spărturi mari în spaţiul apă–abur, presiunea scade brusc ajungând
la presiunea atmosferică.
În secţiunea spărturii, prin evacuarea cu viteză a unui debit important de apă şi abur,
apare o "forţă de reacţie" ce poate atinge zeci şi chiar sute de tone forţă, afectând structura
de fixare a cazanului.
Această forţă orientată în direcţie opusă spărturii, poate smulge cazanul de pe fundaţie şi
îl poate propulsa uneori asemenea unei rachete, la distanţe de ordinul zecilor şi chiar sutelor
de metri.
În funcţie de dimensiunea spărturii, energia termică înmagazinată în apa şi aburul din
cazan (proporţională cu presiunea şi volumul de apă din cazan) se transformă mai rapid sau
mai lent în energie mecanică.
Dacă spărtura este mare, aburul iese în cantitate mare prin aceasta, creând o forţă de
reacţie care poate smulge cazanul, sau părţi din acesta de pe fundaţie.
Dacă spărtura este mică (de exemplu la o ţeavă de cazan acvatubular) timpul în care se
descarcă energia acumulată în cazan este mare şi în consecinţă, efectele sunt reduse,
nemaifiind vorba de o explozie a cazanului, ci o explozie a ţevii.
183
S.C. ARTOPROD S.R.L
În schimb, în cazul cedării plăcii tubulare spate a unui cazan (situaţie întâlnită în practică,
datorită unei slabe consolidări a acesteia) suprafaţa prin care apa şi aburul din cazan se pun
în contact cu atmosfera este mare, rezultând o explozie puternică.
Cauzele şi efectele exploziilor în spaţiul apă–abur al cazanelor diferă după tipul cazanului,
după cum urmează:
• La cazanele ignitubulare (cu volum mare de apă) cauzele pot fi:
- cazanul a rămas fără apă şi fochistul a alimentat cazanul cu apă. Apa rece, venind în
contact cu tubul focar supraîncălzit, se transformă brusc într – o cantitate mare de abur,
mărind foarte mult presiunea din cazan.
- a cedat un element al suprafeţei de încălzire punând masa de apă fierbinte din cazan la
presiunea din acel moment -în legătură cu atmosfera.
În acest caz, presiunea scade brusc până la presiunea atmosferică, ceea ce face ca o
parte importantă din masa de apă fierbinte din cazan să se transforme instantaneu în abur.
• La cazanele acvatubulare (cu volum mic de apă) exploziile în spaţiul de apă–abur al
tamburului se produc foarte rar şi numai când a cedat pe o secţiune mare, mantaua sau
fundurile tamburului.
În schimb se produc explozii la ţevile de radiaţie, având ca urmare crăparea lor pe
lungime de 100-300 mm, cu marginile depărtate la 50–100 mm (după diametrul ţevii),
marginile ţevii prezentând subţieri din cauza întinderii materialului. Explozia ţevii se datorează
supraîncălzirii lor din cauza rămânerii fără apă, depunerilor de piatră, a circulaţiei lente a apei
în timpul funcţionării cu debit redus, a fluajului sau defectelor de material. Fochistul sesizează
explozia ţevii după zgomot (nu şuierat) după apariţia aburului în focar, după fumul la coş (care
devine alburiu) şi după scăderea rapidă a nivelului apei în sticlele de nivel.
În această situaţie, dacă fochistul nu poate menţine nivelul apei în cazan cu toate că mărit
la maxim debitul de apă cu care alimentează cazanul este necesar oprirea imediată a focului
şi închiderea robinetului de abur.
În concluzie rezultă că urmările unei explozii în spaţiul apă–abur sunt cu atât mai mari cu
cât volumul de apă al cazanului, presiunea şi secţiunea prin care interiorul cazanului este pus
în legătură cu atmosfera este mai mare.
184
S.C. ARTOPROD S.R.L
Explozia în spaţiul de gaze

În exploatarea cazanelor se pot produce răbufniri şi explozii de gaze în focar, în canalele
de fum sau coş. Explozia de gaze este o ardere instantanee a unui amestec combustibil
(combustibil şi aer în anumite proporţii) într–un spaţiu închis, deci o ardere în volum limitat.
Dacă volumul în care are loc arderea este limitat, apare o creştere bruscă de presiune
care acţionează asupra pereţilor ce delimitează volumul respectiv, cu urmări distrugătoare.
Efectele exploziilor din spaţiul de gaze sunt:
– avarierea cazanului sau chiar a clădirii;
– accidentarea personalului din zonă;
Cauzele acumulărilor de amestec combustibil sunt:
– neetanşeitatea robinetelor de închidere a gazelor;
– neetanşeitatea robinetului de închidere, la cazane ce consumă combustibil lichid,
acesta căzând în focarul încins, se gazeifică;
– ventilaţie deficitară sau exploatarea necorespunzătoare care permite acumularea de
volatile, suspensii de praf la cazanele care consumă cărbuni.
Cele mai multe explozii se produc la pornirea cazanului, în cazul în care nu s-a făcut o
preventilare suficientă a focarului şi drumurilor de gaze arse deoarece amestecul combustibil
se acumulează în timpul opririlor sau a pornirilor nereuşite.
Se produc explozii şi în timpul funcţionării, din următoarele cauze:
– presiunea combustibilului scade atât de mult încât flacăra se stinge;
– arderea are loc cu aer insuficient şi deci o parte din combustibil nu arde şi se
acumulează pe traseul de gaze arse unde se poate aprinde.
În acest caz se depune multă funingine pe suprafeţele de încălzire.
Nerespectarea regimului chimic conduce la depuneri de piatră în ţevile cazanului,
supraîncălzirea lor şi arderea pereţilor ţevii sau tubului focar, urmate de burduşiri ale
suprafeţelor de încălzire.
La cazanele acvatubulare un strat de piatră mai mic de 1 mm produce arderea şi explozia
185
S.C. ARTOPROD S.R.L
ţevilor de radiaţie.
Conducerea defectuoasă a focului, arderea incompletă de combustibil duc la depuneri de
funingine sau păcură nearsă care are ca urmare supraîncălziri locale şi arderea materialului.
Funcţionarea cazanului timp îndelungat cu debit de abur sub debitul minim, reduce viteza
de circulaţie a apei în cazan şi provoacă arderea ţevilor.
Alimentarea cazanului cu apă peste nivelul maxim face ca aburul să plece încărcat cu o
cantitate mare de picături de apă, care provoacă:
– lovituri hidraulice în conducta de abur, ce pot produce ruperea conductelor de flanşe;
– depuneri de săruri în ţevile supraîncălzite şi arderea lor;
– condensarea mai rapidă a aburului.
Din cele prezentate rezultă că funcţionarea îndelungată şi fără avarii a cazanului depinde
în cea mai mare măsură de felul cum fochistul cunoaşte şi respectă instrucţiunile de
exploatare ale cazanului.
Defecţiuni la cazane şi remedierea acestora

a) Coroziunile
Sunt defecţiunile cele mai des întâlnite pe suprafeţele de încălzire ale cazanelor: tambur,
tub focar, camere secţionale, ţevi, supraîncălzitor, economizor, preîncălzitor de aer.
Coroziunile se produc:
– pe partea de apă-abur a suprafeţelor de încălzire şi se datorează acţiunii corozive a O 2
şi CO2 din apa de alimentare, precum şi acţiunii unor acizi ce pot lua naştere în apa din
cazan.
– pe partea dinspre foc şi gazele arse, coroziunile se datorează în special acţiunii H2SO4
rezultat din dioxidul de sulf (produs din sulful din combustibil şi oxigenul din aer), combinat cu
vaporii de apă condensată la atingerea punctului de rouă, precum şi de CO 2 şi oxigenul din
gazele de ardere.
Coroziunea produsă de CO 2 - este uniformă, sub formă de plăgi, iar cea produsă de O 2
este localizată, sub formă de ciupituri punctiforme, care se dezvoltă în adâncime.
Apa şi aburul umed reprezintă un mediu corosiv pentru metale în raport cu aerul uscat
sau aburul uscat. În afară de factorii chimici de mai sus, coroziunea mai poate fi provocată de
factori mecanici:
• interni: coroziunea fisurantă prin oboseală (solicitări alternative), coroziunea fisurantă
sub tensiune
(solicitări statice) şi fragilizarea prin conţinut mare de hidrogen;
• externi: eroziune
Pentru evitarea acestora, se pot şi trebuie luate următoarele măsuri:
– alimentarea cazanului să se facă numai cu apă degazată (din care s-au eliminat CO 2 şi
O2);
– să se evite antrenarea de apă în aburul ce merge în supraîncălzitor, prin nedepăşirea
nivelelor apei la sticlele de nivel;
– să se facă conservarea cazanelor în timpul opririlor;
– să se evite scăderea temperaturii gazelor arse sub temperatura punctului de rouă;
– să se evite intrarea aerului, cu temperatură scăzută în priza de aer.
Remedieri: Coroziunile, cu suprafaţa de cel mult 300 cm 2 şi cu adâncimea de cel mult
25% din grosimea iniţială a vârstei, pot fi încărcate cu sudură electrică (cu excepţia zonelor de
186
S.C. ARTOPROD S.R.L
racordare şi de îmbinări sudate sau nituite), urmată de polizarea până la nivelul tablei.
Peste valorile de mai sus, se vor pune petice. Ambele feluri de reparaţii se vor face numai
de persoane juridice autorizate de ISCIR.
b) Fisuri şi crăpături
Se pot produce din cauza defectelor din material, tratamentului termic necorespunzător,
dilatărilor şi contractărilor bruşte.
Încazul apelor puternic alcaline (pH mare) hidrogenul gazos din mediul adiacent
penetrează în metal, producând cavităţi, care sub acţiunea presiunii, dau naştere la fisuri.
Se produc în special în găurile de nituri, în punţile plăcilor tubulare, tuburi focar, la
racorduri, etc.
Se remediază prin crăiţuire până la dispariţia fisurii şi încărcarea cu sudură electrică, de
unităţi autorizate de ISCIR.
Dacă adâncimea fisurii este mai mare de 3,5 mm se interzice sudarea.
c) Deformaţiile
Se pot produce la virole (tambur, tub focar) şi la ţevi din cauza defectelor de material, dar
mai ales, din cauza depunerilor de piatră, nămol şi funingine pe suprafeţele de încălzire, a
rămânerilor fără apă, etc. Tuburile focar se mai supraîncălzesc şi se deformează când
amprazura refractată din jurul arzătorului s-a degradat şi flacăra bate în tubul focar.
Se remediază prin punere de petice la virole, iar la ţevi, prin înlocuirea totală sau parţială
a acestora.
d) Defectarea supraîncălzitorului
Se produce din cauza depunerilor de piatră, aduse de apa antrenată de abur, în special
când cazanul funcţionează cu nivelul apei peste nivelul maxim. De asemenea când, în
perioada de pornire, supraîncălzitorul nu este protejat, ca şi în cazul când temperatura
gazelor este mai mare din cauza depunerilor de funingine pe ţevile ecran şi fierbătoare.
Se manifestă prin:
– ieşirea aburului prin gurile de observare;
– zgomotul produs de abur la ieşire;
– diferenţe între contoarele de apă şi abur. Se remediază prin înlocuire.
Suporţii ţevilor supraîncălzitorului se ard când nu mai au răcire suficientă. În astfel de
situaţii se vor înlocui.
e) Defectarea economizorului
Se manifestă prin:
– scăderea nivelului apei la indicatoarele de nivel;
– zgomot în zona economizorului .
Constă în:
– coroziune externe ce se produc de către H 2SO4 ce ia naştere la consumul de păcură cu
sulf;
– coroziuni interne, datorate apei nedegazate;
– depuneri de piatră, când apa de alimentare nu este tratată. Când ţevile economizorului
s-au perforat:
187
S.C. ARTOPROD S.R.L
– la cazanele cu ocolitor se trece alimentarea cu apă pe ocolitor, manipulându-se

corespunzător registrele de gaze;
– la cazanele fără ocolitor, se continuă funcţionarea cazanului cât este posibil, după care
se opreşte focul, dar continuând alimentarea cu apă la maxim.
f) Defecţiuni la preîncălzitorul de aer

Se manifestă prin:
– lipsa tirajului la cazan (înfundarea ţevilor);
– înroşirea pereţilor preîncălzit
Se datorează:
– cauzelor de mai sus;
– intrarea aerului în preîncălzitor cu temperatura sub 40 oC;
– arderii incomplete a combustibilului, ceea ce duce la depuneri de funingine şi cocs
nears în interiorul ţevilor, pe care le înfundă, putând chiar lua foc.
Se remediază prin înlocuirea ţevilor.
Pentru preîntâmpinarea înfundării ţevilor, interiorul acestora trebuie curăţat de depuneri,
de două ori pe an, în cazul arderii combustibilului lichid şi o dată pe an, la arderea
combustibilului gazos.
g) Defecţiuni şi reparaţii la ţevi

Se manifestă prin:
– curgeri la îmbinări, mandrinate sau sudate, datorate coroziunilor şi intrării de aer rece în
focar, pe care îl răceşte;
– deformării datorate depunerilor de piatră sau funingine, rămânerii fără apă, funcţionării
cazanului sub nivelul minim (când ţevile nu mai pot fi răcite suficient), înfundării ţevilor cu
corpuri străine sau cu păcură nearsă;
– spargerii de ţevi datorate defectelor de material, grosimii neuniforme, rămânerii fără
apă, supraîncălzirii locale datorate depunerilor de piatră, ce au ca urmare deformarea ţevii cu
săgeţi mari, până la rupere. Jetul de apă-abur din ţevile sparte deformează ţevile din jur.
Se semnalizează prin:
– curgeri la îmbinări, la capetele ţevilor din plăcile tubulare;
– zgomot şuierat;
– apariţia apei şi aburului în focar, sesizat prin ochiurile de observare;
– fum alb la coş;
– scăderea rapidă a nivelului apei în cazan. Măsuri:
Dacă defecţiunea nu este mare şi se poate menţine nivelul apei în cazan, aceasta va
rămâne în funcţiune un timp, fiind alimentat continuu cu apă şi urmărit cu deosebită atenţie.
Dacă nu se poate menţine nivelul apei în cazan, cazanul va fi oprit imediat (se opreşte
focul, se alimentează cazanul la maxim cu apă, se opreşte furnizarea de abur, tirajul nu se
reduce complet) şi se introduce în reparaţie.
În afară de defecţiunile de mai sus, ţevile se mai înlocuiesc şi când grosimea lor este mai
mică cu mai mult de 20% faţă de grosimea iniţială.
Ţevile neetanşe la îmbinările din plăcile tubulare sau din tambur, dacă sunt mandrinate,
se remediază de maximum 2 ori. Dacă nu s-a înlăturat neetanşeitatea, se dă un strat de
sudură de etanșeizare. Dacă sunt sudate se reface sudura.
188
S.C. ARTOPROD S.R.L
Ţevile neetanşe pe lungime (cu coroziuni sau fisuri), dacă sunt puţine, se blindează la
ambele capete (inclusiv în cazul exploziei unei ţevi de apă), iar dacă sunt mai multe se
înlocuiesc.
Ţevile de apă din focar, deformate (curbate) din cauza depunerilor de piatră, a rămânerii
fără apă sau a exploziei de gaze, după caz:
– se pot menţine un timp în funcţiune în această stare. Dacă sunt neetanşe la îmbinări se
dă un strat de sudură de etanşeizare;
– se izolează (blindează) la ambele capete;
– se înlocuiesc.
Ţevile nu se scot prin tăiere cu flacără, ci prin degajarea coordonatelor de sudură cu dalta
(manual sau cu ciocan pneumatic pentru crăiţuire). Scoaterea ţevilor se face prin dăltuire şi
polizare.
h) Defecţiuni la instalaţia de ardere:

La arderea combustibilului lichid se pot produce:
– defectarea pompei de combustibil;
– înfundarea duzelor şi a filtrelor;
– corpuri străine pe conducte de combustibil;
– temperatura combustibilului prea mică sau prea mare.
La arderea combustibilului gazos:
– arderea arzătorului;
– înfundarea orificiilor de gaze sau aer;
– presiunea combustibilului prea mare sau prea mică.
i) Defecţiuni la instalaţiile de tiraj

Se produc când:
– suprafeţele de încălzire sunt acoperite cu depuneri de funingine sau cocs (păcură
nearsă) şi care fac ca temperatura gazelor arse să fie mare;
– infiltrarea de aer fals prin zidăria cazanului sau când ţevile prizei de aer sunt perforate.
j) Defecţiuni la ventilatoarele de aer şi la exhaustor

– vibraţii şi bătăi produse de uzura paletelor, dezechilibrarea rotorului, uzura lagărelor;
– frecarea paletelor în carcasă;
– defecţiuni la motorul electric.
La ventilatoarele de gaze arse (exhaustor) aceste defecţiuni se întâlnesc mai des din
cauza condiţiilor mai grele în care lucrează (temperatură ridicată plus funingine).
În ambele cazuri, ventilatoarele se introduc în reparaţii.
k) Defecţiuni la conducte Se manifestă prin:

– vibraţii, lovituri hidraulice când conductele nu sunt bine fixate în suporţi, când nu s-a
golit condensatorul înainte de legarea cazanului la reţea şi a avut loc antrenarea de apă în
tambur;
– neetanşeităţi la îmbinări, datorate montării greşite a garniturilor, stării suprafeţelor de
contact, calităţii garniturilor.
189
S.C. ARTOPROD S.R.L
l) Defecţiuni la armături
Indicatoare de nivel pot prezenta:
– înfundarea robinetelor de apă sau abur cu depuneri de piatră sau alte materiale din apă;
– rotirea incompletă a robinetelor de izolare;
– în anumite cazuri nivelul apei indicat de sticle este mai mare:
• dacă este înfundat robinetul de abur, sticla se răceşte, aburul din cazan condensează,
produce depresiune şi presiunea din cazan împinge apa în sticlă;
• dacă este înfundat robinetul de apă din acelaşi motiv, aburul de deasupra se răceşte,
condensează treptat, mărind nivelul apei în sticlă.
Pentru a preveni aceste defecţiuni grave, la opririle mai mari, fochistul va desfunda
orificiile din corpul robineţilor cu o sârmă de Φ8 mm.
– neetanșeități la robinete sau presgarnituri.
Spargerea sticlei de nivel se produce din cauza variaţiilor bruşte de temperatură, când în
acestea se introduce apă supraîncălzită sau abur, sticla fiind rece. De asemenea, când
suprafeţele armăturilor se strâng pe suprafeţele denivelate.
Dacă ambele sticle de nivel sunt defecte se opreşte cazanul. Manometrele pot prezenta
următoarele defecţiuni:
– acul manometrului nu indică presiunea corectă din cauza înfundării orificiilor din
robinetul cu 2 sau 3 căi cu depuneri de piatră sau defectării manometrului;
– acul nu vine la poziţia zero când manometrul este pus în legătură cu atmosfera.
Dacă manometrul este defect se înlocuieşte. Cazanul nu poate funcţiona cu manometrul
defect. Supapele de siguranţă cu pârghie şi contragreutate pot prezenta următoarele
defecţiuni:
– neetanşeităţi, pierderi de abur pe la supape din cauza depunerilor de piatră între
supapă şi scaun. Se va roti ventilul pe scaun sau se demontează şi se repară.
Dacă se înlocuieşte cu altă supapă, aceasta trebuie reglata.
– înţepenirea pârghiei între ghidaje
Dacă la atingerea presiunii maxime, supapele nu declanşează, cauzele pot fi:
– depuneri mari de piatră între supapă şi scaun;
– deplasarea greutăţii spre capătul pârghiei;
– înţepenirea braţului în articulaţie.
Nu se admite funcţionarea cazanului cu supapele de siguranţă blocate.
190
S.C. ARTOPROD S.R.L
9. CURATAREA, REVIZIA, REPARAREA SI

VERIFICAREA TEHNICA OFICIALA
Curatarea interioara si exterioara a cazanului, revizii tehnice curente
În timpul funcţionării cazanului şi ori de câte ori acesta este oprit pentru curăţări sau spălări,
responsabilul sălii cazanelor sau RSVTI este obligat să examineze starea cazanului, efectuând
revizii exterioare, revizii interioare şi încercări la presiune hidraulică (la presiunea nominală).
Rezultatele acestor verificări şi încercări trebuie să fie înscrise în registrul de supraveghere a
cazanului.
Operatiunile de curătare, reviziile tehnice curente şi intervalul de timp necesar pentru
efectuarea verificărilor şi încercărilor la care trebuie sa fie supus cazanul, se precizează în
instrucţiunile de exploatare.
Dacă cu ocazia verificărilor şi încercărilor menţionate mai sus se constată deficienţe care ar
putea periclita siguranţa în funcţionare a cazanului, operatorul RSVTI dispune oprirea din
funcţionare a cazanului şi anunţă de îndată ISCIR.
Curăţarea cazanului se face imediat după răcire şi golire, pentru a se evita pietrificarea
nămolului din cazan, astfel încât suprafeţele metalice să rămână curate.
Uneltele folosite la curăţarea cazanului nu trebuie să aibă muchii ascuţite care să degradeze
suprafeţele metalice ale acestuia.
În afara suprafeţelor metalice ale cazanului, trebuie să fie bine curăţate legăturile armăturilor
cu cazanul, precum şi conductele de alimentare cu apă şi de golire.
Izolarea cazanului pe partea de abur, de apă, de purjare, de combustibil şi altele asemenea
se face prin flanşe oarbe dimensionate şi montate astfel încât să fie asigurată securitatea
persoanelor ce efectuează lucrări din prezenta secţiune, de regulă, în faţa robinetelor de
închidere pe partea cazanului oprit, cu excepţia robinetului de golire la care flanşa oarbă se
montează după acesta.
La cazanele care au conducte îmbinate prin sudare (fără flanşe), se admite ca izolarea să
se facă cu ajutorul a două robinete în serie, având între ele un robinet de drenaj în legătură cu
atmosfera. Cele două robinete, precum şi robinetul de drenaj, trebuie să fie blocate sigur (cu
lacăt), primele în poziţia închis, iar cel de drenaj, în poziţia deschis.
Pentru lucrările de curăţare şi revizii tehnice curente, iluminarea cazanului se face cu lămpi
electrice portative cu tensiunea maximă de 24 V. Bornele înfăşurării primare a transformatorului
trebuie să fie izolate.
Nu se admite folosirea lămpilor cu combustibil, precum cele cu acetilenă, benzină, petrol şi
altele asemenea, cu flacără deschisă şi a lămpilor electrice alimentate prin autotransformator.
În cazul folosirii de aparate electrice portative la lucrările de curăţare şi revizie tehnică
curentă, ca de exemplu scule electrice, ventilatoare pentru răcire şi altele asemenea, trebuie să
fie luate măsuri speciale de protecţia muncii împotriva electrocutării.
Înainte de a se intra în focar şi în canalele de aer şi de gaze de ardere, acestea trebuie să
fie bine aerisite, după care registrul de fum sau clapetele de aer se închid şi se blochează.
Pentru a permite curăţarea şi verificarea corespunzătoare a focarului şi a canalelor de gaze
de ardere, se prevăd, după caz, scări bine fixate, schele sau alte sisteme sigure.
Lucrările de curăţare şi de revizie tehnică curentă nu pot începe dacă temperatura în
interior este mai mare de 35ºC.
Pentru prevenirea unor eventuale accidente, lucrările de curăţare şi de revizie tehnică
191
S.C. ARTOPROD S.R.L
curentă a cazanului se efectuează de cel puţin două persoane.

Acolo unde îndepărtarea depunerilor pe cale mecanică prezintă dificultăţi din cauza
aderenţei acestora sau a imposibilităţii accesului la acestea, se efectuează o curăţare chimică a
cazanului cu respectarea prevederilor prezentei prescripţii tehnice.
Pe timpul opririi îndelungate din funcţiune, pentru evitarea deteriorării suprafeţelor
interioare, cazanul trebuie să fie conservat conform documentaţiei tehnice de însoţire sau a
documentaţiei tehnice întocmită de proiectantul sălii cazanului.
Conservarea cazanului se face în stare umedă sau uscată, în funcţie de perioadele de
repaus şi de existenţa pericolului de îngheţ.
Curatarea de piatra
Curatarea de piatra a spatiului de apa- abur se face pana la metal curat, cu razuire, ciocane
usoare, perii de sarma sau alte obiecte metalice dar care nu fac zgarieturi in peretii metalici ai
cazanului.
Recomandam curatarea de piatra sau funingine a interiorului tevilor cu ajutorul turbinei cu ax
flexibil.
Fochistul este scutit de munca grea a curatarii de piatra daca alimenteaza cazanul numai cu
apa tratata si face spalarea interioara imediat dupa oprire, asa cum s-a aratat mai sus.
Daca grosimea stratului de piatra depaseste 1 mm, la cazane ignitubulare si acvatubulare
neecranate, sau de 0,5 mm la cazanele acvatubulare ecranate, indepartarea pietrei se poate
face prin spalare chimica cu acid clorhidric, de catre persoane juridice autorizate de ISCIR.
Curatarea de funingine
Curatarea de funingine se face cu razuitoare si cu perii de sarma. Depunerile de funingine si
combustibil nears, in special pacura, vor fi minime daca fochistul se ingrijeste sa aiba o ardere
buna. Pacura nearsa, cocsificata pe tevi, se poate indeparta usor cu jet de apa fierbinte de la
degazor, luandu-se masurile de protectie corespunzatoare. Operatia este cu atat mai usoare cu
cat suflatoarele de funingine au fost folosite mai eficient (la cazanele care au astfel de instalatii).
Curatirea trebuie facuta pana la metal curat.
Inainte de a intra in focar si canalele de gaze arse, acestea vor fi aerisite, dupa care se
inchide si se blocheaza registrul de fum si clapele de aer.
Dupa curatirea de piatra si de funingine, cazanul va fi examinat foarte atent de operatorul
RSVTI, spre a se constata daca elementele sub presiune nu prezinta deformari, coroziuni,
fisuri.
Repararea
Repararea cazanelor se efectuează de către producătorul acestora, de către persoane
juridice autorizate de ISCIR sau de către persoane juridice autorizate de autorităţile competente
din statele membre. Persoanele juridice autorizate de autorităţile competente din statele
membre trebuie să fie înregistrate în Registrul ISCIR al persoanelor juridice autorizate.
Repararea cazanelor se face pe baza unei documentaţii tehnice preliminare de reparare
avizată de către RADTP.
Lucrările de reparare la cazane, planificate sau neplanificate, se verifică de către inspectorul
din cadrul ISCIR sau de către operatorul RSVTI al deţinătorului/utilizatorului împreună cu RSL al
reparatorului.
Înaintea începerii lucrărilor de reparare inspectorul de specialitate din cadrul ISCIR sau
192
S.C. ARTOPROD S.R.L
RSVTI întocmeşte procesul-verbal de constatare în vederea introducerii în reparare.

Se interzice începerea lucrărilor de reparare fără procesul-verbal de constatare.
Acceptarea lucrărilor de reparare:
a) înaintea începerii lucrărilor de reparare, persoana juridică autorizată, întocmeşte un
memoriu tehnic de prezentare a lucrărilor de reparare, care cuprinde documentaţia preliminară
de reparaţie, lucrările de reparare ce urmează a se efectua şi condiţiile tehnice de execuţie ale
acestora, precum şi programul de examinări, verificări şi încercări ce urmează a se efectua pe
parcursul şi la finalul lucrărilor de reparare;
b) memoriul tehnic, vizat de deţinător/utilizator, trebuie să fie înaintat la ISCIR în vederea
acceptării începerii lucrărilor de reparare;
ISCIR analizează documentele înaintate de deţinător/utilizator şi întocmeşte procesul-verbal
de acceptare. Se interzice începerea lucrărilor de reparare fără procesul-verbal de acceptare al
ISCIR.
Reparaţiile cazanului sunt de două feluri: reparaţii accidentale (RA) şi reparaţii
periodice(RP). Reparaţiile periodice sunt de trei feluri:
• revizii tehnice (RT);
• reparaţii curente (RC);
• reparaţii capitale (RK).
a) Revizia tehnică (RT)

Constă în verificarea, curăţarea, ungerea, înlocuirea unor piese uzate şi eliminarea unor
defecţiuni de mică amploare. Cu această ocazie se stabilesc lucrările ce urmează a se face la
următoarea reparaţie curentă,care este de amploare mai mare.
b) Reparaţia curentă(RC)
Cuprinde:
– spălarea şi curăţirea de piatră şi funingine până la metal curat;
– reparaţii la instalaţiile de ardere, inclusiv curăţirea duzelor şi a filtrelor de combustibil;
– reparaţii la instalaţia de alimentare cu apă;
– verificarea instalaţiei de automatizare;
– reparaţii la armături;
– remedierea neetanşeităţilor circuitelor de apă, abur, combustibil;
– înlocuirea garniturilor neetanşe;
– mandrinări de ţevi;
– revizia motoarelor electrice, spălarea lagărelor, înlocuirea uleiului (la pompe, ventilatoare,
exhaustoare). Se va urmări ca:
– la intervale de maxim 3 luni să se cureţe de funingine ţevile de fum, ţevile de apă, tubul
focar, etc.;
– la intervale de maxim 6 luni să se verifice şi cureţe de piatră spaţiul de apă.
c) Reparaţia capitală (RK)

Se efectuează în scopul de a aduce cazanul cât mai aproape de starea iniţială. Conform
normativelor tehnice în vigoare, reparaţiile capitale se efectuează după un anumit număr de ore
de funcţionare, stabilit pentru fiecare tip de cazan în parte.
Executarea RT, RC, RK în conformitate cu normativele asigură funcţionarea normală, în
siguranţă şi economică a cazanului, prevenind apariţia avariilor şi necesitatea reparaţiilor
193
S.C. ARTOPROD S.R.L
accidentale.
Prescripţia tehnică ISCIR, stabileşte unităţile care au dreptul să facă reparaţii la cazane şi
felul reparaţiilor, astfel:
Reparaţii ce se pot executa de beneficiari şi de unităţi care nu sunt autorizate de ISCIR:
– RT, RC şi RA;
– reparaţia tuturor instalaţiilor din sala de cazane (instalaţiile de alimentare cu apă, cu
combustibil, pompe, ventilatoare, exhaustoare, instalaţii de automatizare, înzidirea şi izolaţia
cazanului, armăturile cazanului);
– înlocuirea prin mandrinare sau sudură a ţevilor de fum, ţevilor fierbătoare sau de ecran, a
ţevilor schimbătoarelor de căldură şi a niturilor la cazane sau recipiente, într-o proporţie mai
mică de 1/3 din numărul total al acestora;
– înlocuirea tuturor ţevilor preîncălzitoarelor de aer.
Reparaţii ce se pot face numai de unităţile de specialitate, autorizate de ISCIR
– reparaţii capitale (RK);
– înlocuirea prin mandrinare sau sudură a mai mult de 1/3 din ţevi;
– înlocuirea de virole, funduri, plăci tubulare;
– înlocuirea supapelor de siguranţă;
– înlocuirea instalaţiilor de protecţie.
În toate aceste cazuri unitatea reparatoare trebuie să întocmească o documentaţie tehnică
de reparaţie.
d) Reparaţii efectuate de fochist

Între obligaţiile de serviciu ale fochistului se numără şi reparaţiile curente la cazan, şi
anume:
– înlocuirea sticlelor de nivel, manometrelor, termometrelor defecte;
– reparaţia robinetului de reţinere cu ventil;
– înlăturarea neetanşeităţilor de apă, abur şi combustibil;
– înlocuirea garniturilor defecte;
– stingerea şuruburilor, piuliţelor şi prezoanelor slăbite;
– întreţinerea lagărelor electromotoarelor, pompelor, ventilatoarelor, exhaustoarelor,
completarea sau
înlocuirea uleiului la acestea;
– curăţirea lunar a filtrelor de combustibil;
– spălarea cazanului şi curăţirea de piatră şi funingine;
– curăţirea arzătorului, inclusiv a duzelor;
– repararea izolaţiilor defecte la cazan;
– curăţirea cazanelor şi a sălii cazanelor;
– analiza calitativă a apei şi regenerarea filtrelor (împreună cu laborantul);
– alte lucrări prevăzute în instrucţiunile interne. Pregătirea pentru controlul oficial ISCIR.
Efectuarea lucrărilor de reparare se consemnează în registrul de supraveghere a sălii
cazanelor de către RSVTI al deţinătorului/utilizatorului.
Verificarea tehnica oficiala

Verificările tehnice periodice se efectuează de către:
a) personalul de specialitate din cadrul CNCIR, pentru cazanele de abur sau de apă
fierbinte cu debit mai mare de 2 t/h, respectiv 1 Gcal/h;
194
S.C. ARTOPROD S.R.L
b) personalul de specialitate din cadrul CNCIR sau de către operatorul RSVTI, pentru
cazanele de abur sau de apă fierbinte cu un debit de cel mult 2 t/h, respectiv 1 Gcal/h.
La sfârşitul duratei de viaţă fizică, precizată în documentaţia tehnică a cazanului sau după
expirarea duratei normale de funcţionare, prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004,
atunci când nu este prevăzută în mod explicit durata de viaţă în documentaţia tehnică,
verificarea tehnică periodică a cazanului se efectuează după efectuarea verificărilor tehnice în
utilizare pentru investigaţii/examinări cu caracter tehnic.
Cazanul nu trebuie să fie utilizat cu termenul de valabilitate al autorizării funcţionării depăşit.
În timpul utilizării, fiecare cazan trebuie să fie supus, la termenul stabilit în procesul-verbal
de verificare tehnică, verificărilor tehnice periodice, care constau în revizii interioare,
încercări la presiune hidraulică şi revizii exterioare. Cu această ocazie se verifică modul în
care se exploatează cazanul, starea tehnică a acestuia şi se acordă, după caz, autorizarea
funcţionării în continuare.
La data stabilită pentru efectuarea verificărilor şi încercărilor, deţinătorul/utilizatorul trebuie
să pregătească cazanul, având verificările şi încercările de casă efectuate cu rezultate
corespunzătoare şi menţionate într-un proces-verbal.
Încercările de casă constau, după caz, în încercare hidraulică la presiune nominală,
verificare funcţională a instalaţiei de alimentare combustibili, verificare canale aer inclusiv
ventilatoare, verificare canale de gaze de ardere inclusiv ventilatoare gaze ardere,
preîncălzitoare de aer, suporţi aferenţi construcţiei metalice de susţinere şi altele asemenea.
La verificarea tehnică periodică trebuie să participe operatorul RSVTI, fochistul cazanului şi
orice altă persoană cu atribuţii legate de exploatarea cazanului solicitată de inspector.
Deţinătorul/utilizatorul trebuie să asigure personalul auxiliar necesar efectuării verificării.
Dacă rezultatele verificării tehnice periodice corespund cu prevederile documentaţiei
tehnice a cazanului şi ale prescripţiei tehnice ISCIR aplicabile, inspectorul sau operatorul RSVTI
acordă autorizarea funcţionării în continuare, stabilind şi data (ziua, luna şi anul) următoarei
verificări tehnice periodice. Această dată (ziua, luna şi anul) se stabileşte în funcţie de
complexitatea, locul de instalare, condiţiile de mediu şi regimul de funcţionare, vechimea în
serviciu şi starea tehnică ale cazanului.
Dacă rezultatele verificării tehnice periodice sunt necorespunzătoare, neconformităţile se
consemnează în raportul de inspectie/procesul-verbal de verificare tehnică şi nu se acordă
scadenta/autorizarea funcţionării în continuare a cazanului.
Nu se acordă scadenta/autorizarea funcţionării în continuare cu condiţia înlăturării ulterioare
a unor deficienţe care afectează siguranţa în funcţionare a cazanului.
La cazanele cu funcţionare sezonieră, ca de exemplu cazanele de abur ale producătorilor de
zahăr, de conserve, de cărămidă şi altele asemenea, precum şi cazanele de apă fierbinte
pentru încălzire, reviziile interioare şi încercările la presiune hidraulică se efectuează înaintea
începerii sezonului de lucru, evitându-se programarea verificărilor şi încercărilor în timpul
acestuia.
Dacă la verificările tehnice periodice se constată defecţiuni vizibile care reduc siguranţa în
funcţionare a cazanului, în funcţie de natura, mărimea, tipul defectului, vechimea în serviciu a
cazanului sau condiţiile de exploatare a acestuia, se poate dispune efectuarea de
examinări/investigaţii cu caracter tehnic, în vederea evaluării tehnice a cazanului şi stabilirii
condiţiilor în care poate funcţiona cazanul în condiţii de siguranţă.
Dacă la verificările tehnice periodice se constată că instalaţia prezintă pericol în funcţionare
personalul de specialitate din cadrul CNCIR sau operatorul RSVTI, după caz, dispun oprirea
195
S.C. ARTOPROD S.R.L
instalaţiei.
Cu ocazia fiecărei verificări tehnice periodice, deţinătorul/utilizatorul are obligaţia de a
efectua verificarea instalaţiei de ardere şi de automatizare ale cazanului de către persoane
juridice autorizate conform prevederilor prescripţiei tehnice aplicabile.
Reacordarea autorizaţiei de funcţionare a cazanului, este condiţionată de prezentarea de
către deţinător/utilizator a raportului de verificări, încercări şi probe având drept concluzie
respectarea condiţiilor de funcţionare în siguranţă impuse de producătorul cazanului.
Valabilitatea acestui raport este de 30 de zile.
Supapele de siguranţă se verifică conform prevederilor prescripţiei tehnice care
reglementează dispozitivele de siguranţă (de regula anual).
Revizia interioară
Revizia interioară trebuie să fie efectuată cel puţin o dată la 4 ani. personalul din cadrul
CNCIR sau operatorul RSVTI poate stabili termene mai scurte în funcţie de starea tehnică şi
vechimea în serviciu a cazanului.
În cazurile în care datorită proiectarii cazanului verificarea interioară nu poate fi efectuată,
aceasta poate fi înlocuită cu o încercare la presiune hidraulică completată, sau după caz, cu
alte verificări tehnice (examinări nedistructive). Verificările respective, precum metoda, volumul,
criteriile de acceptare şi periodicitatea, trebuie precizate în instrucţiunile elaborate de
producător şi detaliate în instrucţiunile interne elaborate de deţinător/utilizator prin operatorul
RSVTI.
În afară de termenul scadent, revizia interioară trebuie să se efectueze şi în următoarele
cazuri:
a) după o întrerupere a funcţionării cazanului mai mare de un an, înainte de repunerea
acestuia în funcţiune;
b) după o nouă instalare/montare;
c) după efectuarea unor lucrări de reparare;
d) atunci când personalul de specialitate din cadrul CNCIR sau operatorul RSVTI are
motive temeinice să considere necesară o astfel de verificare;
e) atunci când este cerută, motivat, de către deţinătorul/utilizatorul cazanului.
În vederea efectuării reviziei interioare, cazanul trebuie să fie oprit din funcţiune, izolat de
celelalte cazane, răcit, bine curăţat de piatră, de funingine şi altele asemenea, atât la interior cât
şi la exterior, până la metal curat, iar pereţii cazanului nu trebuie să fie umezi sau unsuroşi.
La cazanele care nu au funcţionat cel puţin un an, deţinătorul/utilizatorul trebuie să prezinte
inspectorului un document din care să rezulte că în perioada nefuncţionării cazanul a fost
conservat corespunzător.
Cazanele ignitubulare cu fascicul de ţevi demontabil se supun reviziei interioare, în mod
obligatoriu, cu fasciculul de ţevi scos în afara corpului cazanului.
Pentru verificarea ţevilor din mijlocul fasciculului, precum şi a unor părţi dinspre manta, la
cazanele ignitubulare cu fascicul nedemontabil inspectorul poate solicita scoaterea unui număr
de ţevi care să permită verificarea stării interioare a cazanului.
Instalaţia interioară din tambur trebuie să fie demontată dacă împiedică examinarea.
Pentru examinarea cazanelor cu străbatere forţată, cât şi a altor cazane cu sisteme de ţevi
inaccesibile pentru revizia interioară, inspectorul poate solicita examinarea printr-o metodă
nedistructivă pentru stabilirea stării pereţilor. Atunci când starea pereţilor ţevilor nu se poate
stabili prin examinare nedistructivă, pot fi tăiate bucăţi de ţevi de cel puţin 200 mm lungime în
196
S.C. ARTOPROD S.R.L
vederea examinării. Repararea acestor zone se face conform prevederilor prezentei prescripţii
tehnice.
La cazanele cu focar, pentru a face posibilă examinarea tuturor părţilor componente precum
suprafeţele de încălzire, canalele de gaze şi altele asemenea, trebuie să fie efectuate
amenajări, ca de exemplu schele, scări bine fixate sau alte sisteme sigure, care să permită
inspectorului să efectueze verificările în condiţii de siguranţă.
La revizia interioară, o atenţie deosebită se acordă îmbinărilor sudate, precum şi
elementelor ambutisate.
Conductele de alimentare din interiorul cazanului trebuie să fie examinate în ceea ce
priveşte poziţia acestora faţă de nivelul minim al apei, precum şi dacă locul şi sensul de intrare
a apei în cazan nu împiedică buna circulaţie a apei în timpul funcţionării cazanului.
La camerele de apă se examinează, în principal:
a) starea puntiţelor dintre găurile ţevilor;
b) ovalizarea găurilor pentru ţevi;
c) ţevile de legătură cu tamburii.
La revizia interioară se urmăreşte existenţa coroziunilor, fisurilor, crăpăturilor, deformaţiilor
vizibile şi altele asemenea, precizându-se în procesul-verbal de verificare:
a) numărul, suprafaţa, adâncimea, orientarea şi poziţia coroziunilor;
b) poziţia, suprafaţa şi săgeata deformaţiilor;
c) natura şi mărimea fisurilor sau crăpăturilor.
La examinarea la exterior a suprafeţelor metalice din focar, a canalelor de gaze de ardere şi
altele asemenea, se urmăreşte existenţa unor eventuale defecte de genul celor menţionate la
camerele de apă.
Verificarea existenţei şi integrităţii plăcii de timbru; în cazul inexistenţei sau deteriorării plăcii
de timbru cazanul se retimbrează.
Personalul de specialitate din cadrul CNCIR poate solicita, înlăturarea unei părţi din zidăria
sau izolaţia cazanului pentru a examina anumite porţiuni ale cazanului.
Încercarea la presiune hidraulică

Încercarea la presiune hidraulică trebuie să fie efectuată cel puţin o dată la 8 ani. Încercarea
la presiune hidraulică se execută numai după efectuarea unei revizii interioare cu rezultate
corespunzătoare.
Încercarea la presiune hidraulică se efectuează cu apă sau alt lichid neutru.
Temperatura maximă a lichidului de încercare nu trebuie să depăşească 50 ºC, iar
temperatura minimă nu trebuie să fie mai scăzută de 5 ºC.
Încercarea la presiune hidraulică se efectuează în scopul verificării rezistenţei şi etanşeităţii
elementelor sub presiune ale cazanului şi pentru evidenţierea eventualelor defecte care nu au
putut fi depistate la revizia interioară. Încercarea se efectuează cu toate armăturile montate şi
izolate.
La cazanele cu debite mari, se recomandă ca înainte de efectuarea încercării la presiune
hidraulică acestea să fie supuse unei încercări cu aer comprimat a sistemului sub presiune
(încercare pneumatică). Aerul comprimat trebuie să aibă o presiune care să nu depăşească 5
bar.
Valoarea presiunii hidraulice de încercare şi durata încercării trebuie să fie conform
prevederilor documentaţiei tehnice de însoţire a cazanului.
În cazul în care durata încercării nu este prevăzută de producător aceasta nu trebuie să fie
197
S.C. ARTOPROD S.R.L
mai mică de 10 minute.

În timpul încercării de presiune hidraulică cazanul trebuie prevăzut cu un al doilea
manometru de control, în plus faţă de manometrul de încercare.
Clasa de precizie a manometrelor de control trebuie să aibă valoarea cel mult egală cu 2,5.
Manometrele trebuie verificate metrologic şi astfel alese încât valoarea presiunii de
încercare să se citească pe treimea mijlocie a scării gradate.
Încercarea de presiune hidraulică se execută astfel încât ridicarea şi coborârea presiunii să
se facă continuu şi fără şocuri.
Se recomandă ca în cazul cazanelor cu parametri ridicaţi presiune P> 40 bar, debit
Q>30t/h, temperatura T>250ºC presiunile să fie înregistrate pe toată durata încercării. Această
condiţie se precizează în documentaţia tehnică întocmită de proiectantul sălii cazanului.
În timpul umplerii cu lichidul de încercare trebuie luate măsuri pentru eliminarea completă a
aerului, astfel încât să nu se producă pungi de aer.
Debitul de alimentare cu lichid se stabileşte astfel încât evacuarea aerului să evite crearea
unei presiuni mai mari de 0,5 bar în cazan.
Examinarea suprafeţelor cazanului se face numai după reducerea presiunii de încercare la
valoarea presiunii maxime admisibile.
Deţinătorul/utilizatorul cazanului este singurul răspunzător de respectarea termenelor
scadente pentru efectuarea încercării la presiune hidraulică.
În afara termenului scadent, încercarea la presiune hidraulică trebuie să se fie efectuată şi în
următoarele cazuri:
a) după o întrerupere a funcţionării cazanului mai mare de un an, înainte de repunerea în
funcţiune a acestuia;
b) după o nouă montare;
c) în urma efectuării unor lucrări de reparare la sistemul sub presiune;
d) după o explozie de gaze în camera focarului sau în canalele de gaze de ardere;
e) atunci când se demolează zidăria sau învelişul izolant al cazanului;
f) atunci când personalul de specialitate din cadrul CNCIR sau operatorul RSVTI, după
caz, au motive să solicite efectuarea încercării;
g) atunci când este solicitată motivat de către deţinătorul/utilizatorul cazanului.
În funcţie de natura şi volumul lucrărilor de reparare, încercarea la presiune hidraulică poate
să nu se mai efectueze dacă acest lucru este prevăzut în documentaţia tehnică de reparare.
Cu ocazia efectuării încercării la presiune hidraulică, supapele de siguranţă trebuie blocate
pentru a nu permite pierderea apei prin acestea, ca urmare a creşterii presiunii peste presiunea
la care sunt reglate. Pe toată durata efectuării încercării nu se admit scurgeri.
Pentru creşterea presiunii în cazan pot fi folosite şi pompele de alimentare cu apă ale
cazanului, dacă debitul acestora poate fi reglat astfel încât creşterea presiunii să nu
depăşească valorile prevăzute în documentaţia tehnică a cazanului.
După terminarea încercării la presiune hidraulică trebuie să fie deblocate şi reglate supapele
de siguranţă. Datele şi elementele de reglare a supapelor de siguranţă trebuie să fie
consemnate în raportul de inspectie/procesul-verbal de verificare tehnică de către personalul
din cadrul CNCIR sau operatorul RSVTI, după caz. Dacă verificarea supapelor de siguranţă a
fost efectuată anterior încercării la presiune hidraulică, de către persoane juridice autorizate
conform prevederilor prescripţiei tehnice aplicabile, atunci reglarea nu mai este necesară.
Dacă după încercarea la presiune hidraulică sunt necesare remedieri, personalul din cadrul
CNCIR sau operatorul RSVTI hotărăşte dacă încercarea la presiune hidraulică trebuie să fie
198
S.C. ARTOPROD S.R.L
repetată după efectuarea remedierilor.

Înainte de verificare deţinătorul/utilizatorul trebuie să supună cazanul la o încercare la
presiunea nominală, în scopul înlăturării oricăror eventuale neetanşeităţi.
Încercarea la presiune hidraulică se consideră admisă în cazul în care, după expirarea
timpului de încercare stabilit, nu se constată pierderi de presiune, deformaţii remanente ale
elementelor sub presiune şi scurgeri.
Revizia exterioară
Revizia exterioară este o verificare tehnică care se efectuează în timpul funcţionării cazanului
şi constă în examinarea tuturor elementelor care contribuie la funcţionarea cazanului în condiţii
de siguranţă, şi anume:
a) sala cazanelor, asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească, ca de exemplu
spaţii de acces şi deservire, iluminare, curăţenie şi altele asemenea;
b) funcţionarea armăturilor de siguranţă şi control, precum şi a instalaţiei de automatizare;
c) personalul de deservire precum fochistul, laborantul-operator şi automatistul pentru
supraveghere şi întreţinere, în legătură cu existenţa şi valabilitatea autorizaţiilor deţinute şi
cunoaşterea instrucţiunilor de exploatare a cazanului;
d) respectarea parametrilor principali ai cazanului, ca de exemplu debit, presiune,
temperatură şi altele asemenea, variaţiile de sarcină cu perioadele de suprasarcină precizate
ca durată şi intensitate, precum şi consecinţele pe care le au acestea asupra cazanului;
e) starea părţilor vizibile şi accesibile ale cazanului, a zidăriei acestuia, precum şi a
instalaţiilor auxiliare;
f) starea tehnică a instalaţiei de ardere şi dezvoltarea flăcărilor faţă de pereţii suprafeţelor
de încălzire;
g) existenţa instrucţiunilor de exploatare în sala cazanelor;
h) existenţa registrelor de supraveghere a sălii cazanelor şi analizelor chimice, precum şi
modul în care se fac înscrierile zilnice în acesta;
i) respectarea regimului chimic al cazanului, urmărindu-se:
1) variaţia valorilor indicilor de calitate ai apei de alimentare, ai apei din cazan, ai aburului şi
ai condensatului şi compararea acestora cu valorile prevăzute în documentaţia tehnică
prezentată pentru obţinerea avizului obligatoriu de instalare a cazanului;
2) frecvenţa determinării indicilor chimici şi compararea acestora cu prevederile avizului
obligatoriu de instalare a cazanului;
3) funcţionarea instalaţiei de tratare a apei de adaos şi, după caz, a condensatului la
parametrii proiectaţi (debit şi indici);
4) funcţionarea corespunzătoare a dispozitivelor pentru luarea probelor şi a aparatelor de
măsurare şi control a indicilor aflate pe cazan, pe instalaţiile de tratare a apei, pe degazoare, pe
reţeaua de condensat şi în laborator, prevăzute în avizul obligatoriu de instalare a cazanului;
5) dotarea corespunzătoare a laboratorului, existenţa personalului autorizat şi corectitudinea
efectuării şi interpretării analizelor chimice.
Verificarea tehnică privind regimul chimic

Personalul CNCIR efectuează verificări tehnice neprogramate asupra modului în care
deţinătorii/utilizatorii cazanelor şi persoanele juridice autorizate de către ISCIR îndeplinesc
condiţiile privind regimul chimic, având în vedere următoarele:
199
S.C. ARTOPROD S.R.L
a) organizarea activităţii în centrala termică conform datelor din avizul obligatoriu de

instalare, prezentând autorizaţiile pentru personalul de deservire laborant-operator centrală
termică, autorizat conform prevederilor prescripţiei tehnice aplicabilă sau contract întreţinere
regim chimic la cazane;
b) variaţia valorilor indicilor de calitate ai apei de alimentare, ai apei din cazan, ai aburului şi
ai condensatului şi compararea acestora cu valorile prevăzute în documentaţia tehnică
prezentată pentru obţinerea avizului obligatoriu de instalare a cazanului;
c) frecvenţa determinării indicilor chimici şi compararea acestora cu prevederile avizului
obligatoriu de instalare a cazanului;
d) funcţionarea instalaţiei de tratare a apei de adaos şi, după caz, a condensatului la
parametrii proiectaţi (debit şi indici);
e) funcţionarea corespunzătoare a dispozitivelor pentru luarea probelor şi a aparatelor de
măsurare şi control a indicilor aflate pe cazan, pe instalaţiile de tratare a apei, pe degazoare, pe
reţeaua de condensat şi în laborator, prevăzute în avizului obligatoriu de instalare a cazanului;
f) dotarea corespunzătoare a laboratorului.
200
S.C. ARTOPROD S.R.L
10. MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE AVARIE/ACCIDENT,

STINGEREA INCENDIILOR, EVACUAREA LUCRĂTORILOR,
PERICOL GRAV ŞI IMINENT
Detinatorul/utilizatorul are următoarele obligaţii:

a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi
evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând
seama de alte persoane prezente; b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile
specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi
pompieri.
Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care
aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
Numărul lucrătorilor menţionaţi la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia
acestora trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice unităţii.
De asemeni, angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol
grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori
care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
b) să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească
lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz
de pericol grav şi iminent;
c) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi
iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o zonă
periculoasă nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe
negative şi nejustificate pentru aceştia.
Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria
securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat,
toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi
cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol.
Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute la alin. de mai sus, cu
excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă gravă.
Alte obligaţii ale angajatorilor
a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în
muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra
echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;
c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai
mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase,
precum şi a accidentelor de muncă;
d) să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale
rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
Prin ordin al ministrului muncii, în funcţie de natura activităţilor şi de mărimea
întreprinderilor, se vor stabili obligaţiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la
întocmirea documentelor.
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea
201
S.C. ARTOPROD S.R.L
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:

a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor
de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor
legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate
sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare,
organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător
condiţiilor de muncă specifice unităţii;
c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în
muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau
aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile
activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor
prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau
prin servicii externe;
g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor,
cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;
h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la
care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de
protecţie necesare;
i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia
specifică;
j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării
psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să
asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific;
l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a
aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a
substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul
controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de
control şi al cercetării evenimentelor;
o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la
efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv,
în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa
accidentaţilor şi a altor persoane;
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
r) să asigure echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al
pierderii calităţilor de protecţie.
202
S.C. ARTOPROD S.R.L
Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori

persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin
contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.
Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea
acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
Informarea lucrătorilor
Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri
corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în
conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind riscurile pentru securitate
şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul
întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei
funcţii;
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din
orice întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau în
unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire.
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau
reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor,
în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile legii, să aibă acces la:
a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie;
b) evidenţa şi rapoarte;
c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi
informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu.
Masuri pentru evitarea accidentelor
Pentru evitarea accidentelor de munca fochistul trebuie sa ia urmatoarele masuri :
 Inainte de a incepe orice lucrare ca de altfel orice muncitor se va gandi bine cum sa o faca
pentru ca sa nu se accidenteze;
 Sa vina la serviciu odihnit, sanatos si fara sa fi consumat bauturi alcoolice;
 Va mentine ordinea si curatenia in sala de cazane;
 Va asigura luminozitatea si ventilarea corespunzatoare in sala de cazane . In timpul
functionarii cazanelor o fereastra sau o usa va fi permanent deschisa
 Nu va permite intrarea si stationarea persoanelor straine in sala de cazane;
 Sculele si dispozitivele vor fi in perfecta stare;
 Sticlele de nivel rotunde vor avea in mod obligatoriu o aparatoare de sticla armata .Pompele
si ventilatoarele vor avea aparatori la cuplaje;
 Lampa de verificare va avea tensiunea de 24 V maner protejat si abajur de protectie.
Transformatorul de tensiune va fi asezat cat mai aproape de priza si nu se va introduce in
cazan;
 masinile si instalatiile electrice ( electromotoare, panouri de automatizare) vor fi legate la
pamant;
 Scarile, platformele , podelele vor fi solid construite, vor fi prevazute cu balustrada de 1 m.
Pe ele nu se vor depozita scule, materiale etc;
 Nu va intra si nu va permite intrarea cu tigara aprinsa in sala de cazane . In timpul opririlor
sau deschiderilor usilor va deschide si ferestre pentru aerisirea salii cazanelor si eliminarea
eventualelor gaze combustibile scapate;
 Nu va dormi, nu va fuma si nu va consuma bauturi alcoolice in timpul programului;
203
S.C. ARTOPROD S.R.L
 Nu va cauta sa remedieze defectiunile ivite la instalatiile electrice si de automatizare. Aceste

operatiuni se fac numai de personal de specialitate;
 Anual vor face vizita medicala;
 Inainte de aprinderea focului va face obligatoriu preventilarea focarului timp de 10 minute sau
cat prevad instructiunile interne;
 La aprinderea manuala a focului cu festila va introduce festila aprinsa in focar sub arzator
stand intr-o parte si cu mana dreapta va deschide treptat robinetul de combustibil lichid sau
gazos .Nu se va deschide robinetul de combustibil daca flacara nu este aprinsa in focar;
 Daca au loc rabufniri de gaze va inchide imediat robinetul de combustibil va face din nou
preventilarea apoi aprinderea focului ca mai sus;
 Ochiurile de observare a flacarii vor fi acoperite cu sticla pentru a nu intra aer fals si pentru a
nu produce accidente mai ales la cazanele cu suprapresiune in focar . In timpul obsevarii flacarii
nu se vor manevra arzatoarele, ventilatoarele suflatoarele de funingine;
 Stationarea nejustificata in fata arzatoarelor si a clapelor de explozie este interzisa.
 Este de asemenea interzisa privirea prin ochiurile de observare in timpul aprinderii focului.
 Remedierea neetanseitatilor la cazanele de apă caldă şi cazane de abur de joasă presiune
la conductele cazanului se va face cu chei fara prelungitor si stand intr-o parte, numai cand
presiunea este sub 3 bar.
 In timpul seviciului, fochistul va urmari permanent ca nivelul apei sa nu scada sub nivelul
minim. Daca la un moment dat nu mai vede apa in sticlele de nivel, va opri imediat focul,
alimentnarea cu apa si furnizarea de apa ; in niciun caz nu va face alimentarea cu apa,
deoarece este posibil ca apa rece introdusa in cazan peste tubul focar incins sa produca
explozia cazanului .
 Va controla, conform instructiunilor interne, functionarea armaturilor de siguranta si control
inclusiz nivostatele , si va face purjarea cazanului . In timpul verificarii, fochistul va sta intr-o
parte.
 Cazanele oprite pentru verificare si reparatii vor fi izolate de celelalte cazane cu flanse oarbe,
iar instalatia electrica scoasa de sub tensine . In timpul verificarilor nu se vor face niciun fel de
lucrari la cazane . Daca izolarea se face prin inchiderea robinetelor, rotile de manevra ale
acestora se vor demonta sau bloca cu lant si lacat, cheia pastrandu-se la responsabilul salii de
cazane . In timpul verificarilor pe cazane se vor pune placi avertizoare cu textul :«Cazan in
verificare–Nu manevrati – Se lucreaza «
 Intrarea in cazanele spalate chimic se va face numai dupa ce analiza efectuata de unitatea
care a facut spalarea chimica confirma lipsa pericolului .
 Intrarea in canalele de gaze se va face dupa aerisirea acestora , urmata de inchiderea
registrului .
 Curatarea de piatra si funingine se va face de 2 persoane dintre care una efetueaza lucrarea
iar cealalta il supravegheaza din exterior. Cel ce efectueaza lucrarea va fi legat printr-o franghie
sau cu centura de siguranta de cel care il supravegheaza, pentru a-l trage afara daca i s-a facut
rau . Cei doi se vor schimba intre ei dupa fiecare 20 de minute . Temperatura in interior nu va
depasi 35-400 C .
 La probele de presiune nu va participa decat pesonalul strict necesar.
 Responsabilul cu supravegherea tehnica a instalatiilor (operatorul RSVTI) al unitatii si seful
salii de cazane va cunoaste si va aplica prevederile din PT Colectia ISCIR privind masuri de
protectie a muncii in exploatarea cazanelor .
204
S.C. ARTOPROD S.R.L
 Conform legislatiei in vigoare operatorul RSVTI, trebuie sa intocmeasca si sa afiseze in sala

de cazane instructiuni de exploatare si masurile speciale de protectia muncii, tinand de
specificul local . Lunar se va face instructajul de protectie a muncii cu toti fochistii .
 In atributiile operatorului RSVTI intra si controlul respectarii normelor de protectie a muncii de
catre fochisti precum si acordarea echipamentului de protectie si de lucru, conform normativelor
in vigoare .
In fiecare sala de cazane se va gasi o trusa de prim ajutor dotata corespunzator conform
normelor in vigoare.
205
S.C. ARTOPROD S.R.L
11. LEGISLAŢIE, REGLEMENTARI, NORMATIVE, INSTRUCTIUNI
Capitolul acesta abordeaza problematica legislatiei in vigoare privind functionarea in

siguranta a instalatiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR.
La finalul cursului persoanele participante trebuie sa cunoasca legislatia aplicata si
aplicabila in domeniu, cerintele si responsabilitatile personalului de deservire-fochist, principiul
de functionare al cazanelor, masuri de siguranta in exploatare etc.
Legea 64/2008, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare
Legea stabileste cadrul legal pentru functionarea in conditii de siguranta a instalaţiilor sub
presiune, instalaţiilor de ridicat si a aparatelor consumatoare de combustibil.
In scopul functionarii in conditii de siguranta, instalaţiile sub presiune si instalaţiile de ridicat
clasice, aparatele consumatoare de combustibil si componentele acestora, prevazute in anexa nr.
2, precum si instalaţiile sub presiune, instalaţiile de ridicat, unele instalaţii din cadrul obiectivelor
nucleare, precum si componentele acestora, prevazute in anexa nr. 3, se supun regimului de
autorizare si de verificare tehnica, potrivit prevederilor Legii nr. 64/2008,republicată.
Introducerea pe piata, punerea in functiune si/sau utilizarea instalaţiilor si echipamentelor
prevazute la art. 2 sunt admise numai in conditiile stabilite de lege.
In situatia in care instalaţiile si echipamentele sunt reglementate prin directive europene, acestea
se supun regimului de autorizare si verificare tehnica daca prin aceasta cerinta nu se aduce
atingere directivelor europene aplicabile, transpuse prin reglementari tehnice.
Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalaţiilor de
Ridicat, denumita in continuare ISCIR, este organul de specialitate al administratiei centrale, cu
personalitate juridica, responsabil in numele statului pentru asigurarea masurilor de functionare in
conditii de siguranta a instalaţiilor si echipamentelor prevazute in anexele nr. 2 si 3, denumite in
continuare instalaţii/echipamente.
ISCIR exercita urmatoarele funcţii:
a) de autoritate in domeniul instalaţiilor/echipamentelor, care asigură controlul respectării
prevederilor referitoare la condiţiile de introducere pe piaţă şi punere în funcţiune a
instalaţiilor/echipamentelor, precum şi urmărirea şi controlul regimului de autorizare şi
verificarea tehnica a instalaţiilor/echipamentelor;
b) de reglementare, prin care se asigura elaborarea documentelor cu caracter normativ pentru
domeniul sau de activitate.
Legea stabileşte următorii termeni:

a) accident - evenimentul fortuit, care intrerupe functionarea normala a unei/unui
instalaţii/echipament, provocand avarii si/sau afectand viata sau sanatatea oamenilor ori
mediul;
206
S.C. ARTOPROD S.R.L
b) autorizare - activitatea de evaluare si atestare, efectuata de catre ISCIR, a competentei si

capabilitatii unei persoane fizice sau juridice de a desfasura una dintre activităţile prevăzute în
prezenta lege la art. 8 alin. (1);
c) aviz obligatoriu de instalare - acordul emis de ISCIR pentru detinatorii/utilizatorii de
instalaţii/echipamente, dupa caz, stabilit prin hotarare a Guvernului conform prevederilor art. 4
alin. (4), ca urmare a verificarii conditiilor de montare/instalare conform prescriptiilor tehnice, pe
baza caruia pot incepe lucrarile de montare/instalare;
"d) autorizare a functionarii - acordul emis de ISCIR pentru detinatorii/utilizatorii de
instalaţii/echipamente, dupa caz, stabilit prin hotarare a Guvernului conform prevederilor art. 4
alin. (4), in scopul atestarii faptului ca o/un instalaţie/echipament îndeplineşte toate conditiile si
cerintele pentru a fi pusa/pus in functiune in conditii de siguranta;"
e) construire - activitatea de imbinare a componentelor unei/unui instalaţii/echipament,
realizata conform documentatiei tehnice aferente acesteia;
f) detinator - persoana fizica sau juridica ce detine cu orice titlu o instalaţie/echipament in
exploatare;
g) documentatie tehnica - totalitatea documentelor si instructiunilor elaborate, conform
prevederilor prescriptiilor tehnice, de catre producator pentru construirea, montarea, instalarea,
punerea in functiune, realizarea reviziilor, reparatiilor si/sau pentru intretinerea
instalaţiilor/echipamentelor sau, respectiv, totalitatea documentelor intocmite de catre
persoanele fizice ori juridice autorizate pentru efectuarea acestor activitati in vederea realizarii
sarcinilor specifice ce le revin; documentatia tehnica include, dupa caz, descrierea generala a
instalaţiei/echipamentului, proiectele de executie, procesul de fabricatie, schemele si circuitele
pentru componentele instalaţiilor/echipamentelor, descrieri si explicatii necesare pentru
intelegerea acestor desene si scheme, rezultatele calculelor de proiectare, rapoartele
incercarilor si examinarilor si altele asemenea;
i) expertiza tehnica - investigatia/examinarea cu caracter tehnic a unei/unui
instalaţii/echipament;
j) instalare - activitatea de fixare/amplasare a unei/unui instalaţii/echipament la locul utilizarii
si/sau de conectare a acesteia/acestuia la alte instalaţii sau echipamente, in vederea asigurarii
conditiilor de functionare;
k) introducere pe piata - actiunea de a face disponibila/disponibil, pentru prima data, contra
cost sau gratuit, o/un instalaţie/echipament in vederea distribuirii si/sau utilizarii;
l) intretinere - totalitatea operatiunilor prin care se asigura mentinerea
instalaţiei/echipamentului in parametrii de functionare in conditii de siguranta;
m) montare - activitatea de imbinare a componentelor unei/unui instalaţii/echipament, conform
documentatiei tehnice, in vederea functionarii acesteia/acestuia;
n) omologare - totalitatea activitatilor desfasurate de catre o comisie, in legatura cu un anumit
tip de instalaţie/echipament, identificat corespunzator, in scopul determinarii parametrilor reali
de performanta si siguranta in functionare, in vederea atestarii indeplinirii conditiilor/cerintelor
aplicabile;
o) prescriptie tehnica - norma tehnica elaborata de catre ISCIR si aprobata prin ordin al
207
S.C. ARTOPROD S.R.L
ministrului economiei si finantelor, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, care

contine, pentru domenii clar definite, conditii si cerinte tehnice referitoare la
instalaţii/echipamente si la activitati specifice domeniului de activitate, prevazute la art. 8 alin.
(1), ce se realizeaza in legatura cu acestea, in vederea introducerii pe piata, punerii in functiune
si utilizarii instalaţiilor/echipamentelor respective in conditii de siguranta in functionare;
p) producator - persoana fizica sau juridica, responsabila pentru proiectarea si/sau realizarea
unei/unui instalaţii/echipament in scopul introducerii pe piata si/sau al punerii in functiune, in
numele sau, precum si orice persoana fizica sau juridica, care construieste, monteaza,
instaleaza, ambaleaza sau eticheteaza o/un instalaţie/echipament in vederea introducerii pe
piata si/sau punerii in functiune sub nume propriu;
q) punere in functiune - actiunea care are loc in momentul primei utilizari a unei/unui
instalaţii/echipament;
r) regim de autorizare si verificare tehnica - totalitatea conditiilor, cerintelor, examinarilor,
incercarilor si/sau evaluarilor la care este supusa/supus, cu caracter obligatoriu, o/un
instalaţie/echipament, pe parcursul realizarii si utilizarii, precum si deciziile luate in legatura cu
aceasta/acesta, in scopul de a se asigura functionarea in conditii de siguranta, conform
prescriptiilor tehnice;
s) reparare - ansamblul de lucrari si operatiuni ce se executa prin inlaturarea
neconformitatilor/defectiunilor constatate la o/un instalaţie/echipament, in scopul aducerii
acesteia/acestuia la parametrii initiali sau la alti parametri care asigura functionarea in conditii
de siguranta a acesteia, conform prescriptiilor tehnice;
u) revizie - activitatea, de regula planificata, ce consta in ansamblul operatiunilor ce se executa
asupra unei/unui instalaţii/echipament in scopul reglarii sau inlocuirii pieselor si aparatelor
inglobate de aceasta/acesta, conform prescriptiilor tehnice;
v) utilizator - persoana fizica sau juridica ce are in folosinta o/un instalaţie/echipament.
"w) verificare tehnica - ansamblul examinarilor si incercarilor efectuate in vederea autorizarii
functionarii instalaţiilor/echipamentelor ori realizate in timpul activitatilor de montare, instalare,
reparare sau revizie a instalaţiilor/echipamentelor, in conformitate cu cerintele din
documentatiile tehnice si/sau prevederile prescriptiilor tehnice;
x) verificare tehnica in utilizare - totalitatea examinarilor si incercarilor efectuate la o/un
instalaţie/echipament periodic si ori de cate ori se modifica configuratia acesteia/acestuia in
baza careia s- a acordat autorizarea functionarii, in scopul asigurarii conditiilor de functionare in
siguranta."
...................................
De asemenea, legea stabileşte că "se admit introducerea pe piata si/sau punerea in functiune a
instalaţiilor/echipamentelor care indeplinesc urmatoarele conditii, dupa caz:
a) sunt respectate conditiile si cerintele de functionare in conditii de siguranta;
b) sunt omologate;
c) sunt puse la dispozitia utilizatorilor, de catre producatori, instructiuni tehnice pentru utilizarea
instalaţiilor/echipamentelor in conditii normale, pentru intretinerea, realizarea reviziilor si a
reparatiilor instalaţiilor/echipamentelor, precum si, dupa caz, pentru pregatirea personalului de
208
S.C. ARTOPROD S.R.L
deservire;
d) au autorizarea functionarii emisa conform prevederilor prescriptiilor tehnice aplicabile;
e) exista, pentru utilizare, la fiecare loc de munca, instructiuni tehnice pentru utilizare in conditii
normale, precum si documente cuprinzand masurile ce trebuie luate in caz de avarii, intreruperi
si dereglari ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor in care aceasta/acesta este
inglobata/inglobat;
f) exista, pentru utilizare, personal de deservire autorizat."
Se admite mentinerea in utilizare numai a acelor instalaţii/echipamente care respecta conditiile
prevazute la art. 6 lit. a), d), e) si f), care sunt supuse verificarilor tehnice in utilizare si care sunt
reparate, intretinute si supuse la revizii potrivit prevederilor prescriptiilor tehnice si prezentei
legi."
Rezultatele verificarilor tehnice realizate pe parcursul activitatilor prevazute la alin. (1)
trebuie sa ateste existenta conditiilor de functionare in siguranta a instalaţiilor/echipamentelor la
data efectuarii verificarilor.
Activitatile de construire, montare, instalare, punere in functiune si control nedistructiv,
cele ce privesc supravegherea tehnica si, dupa caz, verificarile tehnice in vederea autorizarii
functionarii si verificarile tehnice in utilizare, precum si reviziile, reparatiile, lucrarile de
intretinere, operatiunile de sudare si deservire a instalaţiilor/echipamentelor se realizeaza de
catre persoane fizice sau juridice autorizate, in conditiile stabilite de prescriptiile tehnice si
prezenta lege."
Producatorii care presteaza activitati de construire, montare, instalare, punere in
functiune, revizie, reparatii si lucrari de intretinere pentru instalaţiile/echipamentele realizate de
catre ei fac exceptie de la cerinta de autorizare prevazuta la alin. (1).
Activitatile persoanelor autorizate, prevazute la alin. (1), se realizeaza in limita competentelor si
responsabilitatilor stabilite prin documentul de autorizare.
"Verificarile tehnice in vederea autorizarii functionarii si verificarile tehnice in utilizare
pentru instalaţiile si echipamentele prevazute in anexa nr. 3 se efectueaza de catre ISCIR.
Verificarile tehnice in vederea autorizarii functionarii si verificarile tehnice in utilizare
pentru instalaţiile si echipamentele prevazute in anexa nr. 2 se realizeaza de catre persoane
fizice si juridice autorizate in acest scop.
Responsabilitatile privind realizarea verificarilor tehnice in vederea autorizarii functionarii
si a verificarilor tehnice in utilizare, precum si corectitudinea rezultatelor aferente obtinute revin
ISCIR sau persoanelor autorizate prevazute la alin. (2), dupa caz."
Obligatiile si responsabilitatile produc ătorilor
Producatorii, cu exceptia celor care realizeaza instalaţii/echipamente conform
reglementarilor tehnice ce transpun directive europene care au prevederi specifice, inainte de
introducerea pe piata si/sau punerea in functiune a acestora, au urmatoarele obligatii si
responsabilitati:
a) sa se asigure ca instalaţia/echipamentul se realizeaza cu respectarea cerintelor de
functionare in conditii de siguranta, prevazute in prescriptiile tehnice aplicabile;
209
S.C. ARTOPROD S.R.L
b) sa intocmeasca documentaţia tehnică prevazută de prescriptiile tehnice si sa stabileasca prin

aceasta inclusiv examinarile si incercarile ce trebuie efectuate pe parcursul construirii, montarii
si instalarii, in scopul verificarii parametrilor de functionare in conditii de siguranta a
instalaţiei/echipamentului;
c) sa elaboreze instructiuni tehnice pentru montarea, instalarea, utilizarea in conditii normale,
intretinerea, realizarea reviziilor si repararea instalaţiei/echipamentului, documente cuprinzand
masurile ce trebuie luate in caz de avarii, intreruperi si dereglari ale instalaţiei/echipamentului
sau ale proceselor, precum si instructiuni pentru pregatirea personalului de deservire a
acesteia/acestuia, atunci cand prescriptiile tehnice prevad aceasta cerinta;
d) sa realizeze sau, dupa caz, sa asigure realizarea construirii si/sau a montarii
instalaţiei/echipamentului cu respectarea prevederilor art. 8 si ale prescriptiilor tehnice;
e) sa solicite si sa obtina omologarea instalaţiei/echipamentului;
f) sa asigure si sa foloseasca la construirea si la montarea instalaţiilor/echipamentelor, atunci
cand prescriptiile tehnice impun, tehnologii de sudare stabilite prin proceduri de sudare
aprobate de catre ISCIR, sudori autorizati ISCIR, precum si personal autorizat ISCIR, care
executa examinari prin mijloace sau metode nedistructive;
g) sa puna la dispozitia utilizatorilor documentele si instructiunile din documentatia tehnica
stabilite in conformitate cu prescriptiile tehnice aplicabile, precum si instructiunile tehnice
prevazute la lit. c).
Producatorii care realizeaza instalaţii/echipamente din categoria celor prevazute la art. 3 alin.
(2) au obligatiile si responsabilitatile prevazute in reglementarile tehnice ce transpun directivele
europene care stabilesc conditiile de introducere pe piata si/sau punere in functiune pentru
instalaţiile/echipamentele respective.
Obligatiile si responsabilitatile persoanelor fizice sau juridice autorizate
Persoanele fizice sau juridice autorizate conform prevederilor legii au urmatoarele
obligatii si responsabilitati, dupa caz:
a) sa presteze activitatile pentru care au fost autorizate, in limita competentelor si in conditiile
pentru care sunt autorizate;
c) sa foloseasca in lucrarile aferente activitatilor pentru care au fost autorizate, potrivit
prevederilor prescriptiilor tehnice, tehnologii de sudare stabilite prin proceduri de sudare
aprobate de ISCIR, sudori autorizati ISCIR, precum si personal autorizat ISCIR, care executa
examinari prin mijloace sau metode nedistructive;
d) sa intocmeasca documentatia prevazuta de prescriptiile tehnice si sa o puna la dispozitia
detinatorului/utilizatorului odata cu predarea/receptia instalaţiei/echipamentului;
"e) sa informeze producatorul sau detinatorul/utilizatorul despre neconformitatile constatate;
f) sa asigure realizarea activitatilor pentru care au fost autorizate, conform prescriptiilor si
documentatiei tehnice;".
g) sa monteze si/sau sa instaleze instalaţii/echipamente numai daca este emis si se respecta
avizul obligatoriu de instalare.
h) sa informeze de indata ISCIR despre situatiile in care instalaţiile nu mai respecta conditiile
210
S.C. ARTOPROD S.R.L
de autorizare, precum si despre existenta unui pericol iminent la acestea."

Obligatiile si responsabilitatile detinatorilor/utilizatorilor de instalaţii/echipamente
Persoana fizica sau juridica ce detine/utilizeaza o instalaţie/echipament are urmatoarele
obligatii si responsabilitati conform prescriptiilor tehnice:
"a) sa solicite si sa obtina avizul obligatoriu de instalare, dupa caz;
b) sa solicite si sa obtina autorizarea functionarii;
c) sa ia masurile necesare si sa se asigure ca instalaţia/echipamentul este utilizata/utilizat in
conditii de siguranta, prin efectuarea reviziilor, reparatiilor, intretinerii de catre persoane
autorizate, conform documentatiilor si prescriptiilor tehnice;".
d) sa asigure existenta, la fiecare loc de munca, a instructiunilor tehnice specifice pentru
utilizarea in conditii normale a instalaţiei/echipamentului si a documentelor cuprinzand masurile
ce trebuie luate in caz de avarii, intreruperi si dereglari ale instalaţiei/echipamentului sau ale
proceselor in care aceasta/acesta este inglobata/inglobat;
e) sa foloseasca pentru utilizarea instalaţiei/echipamentului numai personal de deservire
autorizat;
f) sa asigure supravegherea si verificarea tehnica in utilizare a instalaţiilor/echipamentelor.
“Persoana fizica sau juridica ce detine/utilizeaza instalaţiile/echipamentele prevazute in
anexa nr. 2 pct. 1- 4 si 9 si in anexa nr. 3 pct. 1- 3 si 8 are obligatia sa le inregistreze la ISCIR,
sa tina evidenta centralizata a acestora si sa comunice la ISCIR orice modificare intervenita in
situatia tehnica sau juridica a acestora, in conformitate cu prevederile prescriptiilor tehnice.
Persoana fizica sau juridica ce detine/utilizeaza instalaţiile/echipamentele prevazute la
alin. (1) are obligatia sa asigure un operator autorizat, responsabil cu supravegherea tehnica a
instalaţiilor/echipamentelor, denumit RSVTI, conform prescriptiilor tehnice."
Accidente, forta majora sau pericol iminent
Persoana fizica sau juridica ce detine/utilizeaza instalaţii/echipamente din domeniul
reglementat de ISCIR are obligatia, in cazul producerii oricarui accident la acestea, de a opri
din functionare instalaţiile/echipamentele si de a anunta de indata ISCIR despre producerea
evenimentului.
In cazuri justificate, de forta majora sau de pericol iminent, accesul reprezentantilor
ISCIR se poate efectua indiferent de zi/ora si neconditionat de participarea unui delegat din
partea detinatorului/utilizatorului. In aceste cazuri reprezentantii ISCIR pot dispune oprirea din
functiune sau impiedicarea punerii in functiune a instalaţiei/echipamentului prin aplicarea de
sigilii, dupa caz.
In cazurile in care reprezentantii ISCIR sunt impiedicati sa patrunda in locurile unde sunt
amplasate/detinute instalaţiile/echipamentele, acestia pot solicita sprijinul ofiterilor si agentilor
din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, care actioneaza in conformitate cu
prevederile legale incidente.
In aplicarea prevederilor prezentei legi, ISCIR, prin reprezentantii sai, are dreptul:
a) sa solicite informatii si documente de la persoanele fizice sau juridice ce construiesc,
211
S.C. ARTOPROD S.R.L
monteaza, instaleaza, pun in functiune, repara, intretin, asigura realizarea reviziilor, detin,
utilizeaza si/sau comercializeaza instalaţii/echipamente;
b) de acces, cu scopul efectuarii controalelor prevazute la art. 4 alin. (2), la sediul si/sau in locul
in care isi desfasoara activitatea persoanele fizice sau juridice ce construiesc, monteaza,
instaleaza, pun in functiune, repara, asigura realizarea reviziilor, intretin, comercializeaza, detin
si/sau utilizeaza instalaţii/echipamente, precum si in locurile in care sunt utilizate
instalaţii/echipamente, indiferent de forma de detinere a acestora.
Persoanele ce detin/utilizeaza instalaţii/echipamente, precum si cele care desfasoara
activitatile sub incidenţa ISCIR au obligatia sa permita accesul si sa puna la dispozitia
reprezentantilor ISCIR informatiile si documentele referitoare la instalaţii/echipamente, pe care
acestia le solicita.
"In situatia in care pentru anchetarea cauzelor producerii unui accident trebuie sa
participe si reprezentanti ai altor autoritati, acestia au obligatia sa nu modifice starea de fapt a
instalaţiei/echipamentului avariate/avariat si sa conserve locul pana la sosirea reprezentantilor
ISCIR, cand este cazul."
..........................................................
De asemenea, legea prevede la cap. 6 “Infracţiuni şi contravenţii” sancţiuni pentru încălcarea
prevederilor legii.
Având în vedere prevederile Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal, se modifică și se completează Legea nr. 64/2008, republicată, privind
funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a
aparatelor consumatoare de combustibil, după cum urmează:
ART. 21
Menţinerea sau repunerea în funcţionare a instalaţiilor ori echipamentelor, după ce a fost oprită
sau interzisă funcţionarea acestora, prin proces-verbal încheiat de către inspectorii de
specialitate din cadrul ISCIR, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani ori cu amendă.
ART. 22
(1) Efectuarea fără autorizaţie a activităţilor privitoare la instalarea, construcţia sau montajul
instalaţiilor ori echipamentelor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.
(2) Efectuarea fără autorizaţie a activităţilor privitoare la punerea în funcţiune, exploatarea sau
modificarea instalaţiilor ori echipamentelor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare
de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Tentativa se pedepseşte.
ART. 23
(1) Scoaterea neautorizată din funcţiune, în totalitate sau în parte, a dispozitivelor de siguranţă
şi control instalate în condiţiile legii la instalaţii/echipamente, fără a avea motive ce decurg din
cerinţele de securitate nucleară sau de radioprotecţie, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai
gravă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
212
S.C. ARTOPROD S.R.L
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită din culpă, se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la un an sau cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei.
De asemenea, legea prevede contravenţii.
..........................................................
ANEXA Nr. 1 - Instalaţii si echipamente exceptate de la prevederile legii
1. Recipientele pentru aer aferente instalaţiilor si echipamentelor de franare, basculare si
semnalizare, montate pe autovehicule
2. Instalaţiile si echipamentele sub presiune, instalaţiile si echipamentele de ridicat montate pe
nave
3. Conductele de gaze naturale de alimentare din amonte, conductele apartinand Sistemului
national de transport al gazelor naturale, precum si cele apartinand sistemelor de distributie si
instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale
ANEXA Nr. 2 - Instalaţii sub presiune si instalaţii de ridicat clasice, aparate consumatoare
de combustibil si componente ale acestora care se supun regimului de verificări tehnice
periodice
1. Cazane pentru abur, pentru apa calda sau fierbinte
2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari
3. Recipiente simple sub presiune mai mare de 0,5 bari
4. Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan
inclinat, poduri rulante si alte mecanisme de ridicat
5. Aparate de incalzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos
6. Arzatoare cu combustibil lichid sau gazos
7. Accesorii de securitate pentru instalaţiile, echipamentele si aparatele prevazute la pct. 1 si 3-
6
8. Aparatura si instalaţii de automatizare aferente instalaţiilor si echipamentelor prevazute la
pct. 1- 7
9. Instalaţii si echipamente destinate, montate si utilizate in cadrul parcurilor de distractii
ANEXA Nr. 3 - Instalaţii sub presiune, instalaţii de ridicat si unele instalaţii din cadrul
obiectivelor nucleare, precum si componente ale acestora care se verifică de către ISCIR
1. Generatoare si cazane de abur, de apa calda sau fierbinte, inclusiv corpul reactorului
2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari
3. Recipiente simple sub presiune mai mare de 0,5 bari
4. Conducte pentru lichide, vapori si gaze tehnice uscate sau umede
5. Suporturi ale elementelor sub presiune
6. Armaturi
7. Pompe
213
S.C. ARTOPROD S.R.L
8. Macarale, ascensoare, elevatoare, poduri rulante si alte mecanisme de ridicat

9. Accesorii de securitate pentru instalaţiile si echipamentele prevazute la pct. 1, 3, 4 si 8.
Reproducem mai jos prevederile art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a
instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 93/2011, care nu sunt încorporate în forma
republicată a Legii nr. 64/2008 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale actului
modificator:
"ART. II (1) Până la autorizarea persoanelor fizice şi juridice prevăzute la art. 9 alin. (2) din
Legea nr. 64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, verificările tehnice în vederea
autorizării funcţionării şi verificările tehnice în utilizare la instalaţiile şi echipamentele prevăzute
în anexa nr. 2 la această lege se efectuează de către Compania Naţională pentru Controlul
Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A., denumită în continuare
CNCIR, societate comercială pe acţiuni, de interes strategic naţional, cu acţionar unic statul
român, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de
Afaceri, înfiinţată ca urmare a reorganizării prin divizare a Inspecţiei de Stat pentru Controlul
Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR.
(1^1) CNCIR nu îşi poate schimba structura acţionariatului până la împlinirea termenului
prevăzut la alin. (4). (1^2) Tarifele percepute pentru activităţile cu caracter specific prestate de
CNCIR se propun de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, se avizează
de către Ministerul Finanţelor Publice şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Guvernul va

aproba prin hotărâre*) înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea CNCIR, precum şi modificarea şi
completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei
de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, cu
modificările şi completările ulterioare.
(3) Până la data înfiinţării CNCIR verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi
verificările tehnice în utilizare prevăzute la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 64/2008, cu modificările
şi completările ulterioare, se realizează de către ISCIR.
(4) Prescripţia tehnică pentru stabilirea condiţiilor şi cerinţelor tehnice de autorizare a

persoanelor fizice şi a persoanelor juridice ce efectuează verificări tehnice în vederea autorizării
funcţionării şi verificării tehnice în utilizare la instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr.
2 la Legea nr. 64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă prin ordin al
ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, în termen de 3 a (2) În termen de 60 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Guvernul va aproba prin hotărâre*)
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea CNCIR, precum şi modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru
Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, cu modificările şi
completările ulterioare.
214
S.C. ARTOPROD S.R.L
(5) În termen de 60 de zile de la data publicării ordinului prevăzut la alin. (4), CNCIR trebuie să
îndeplinească condiţiile şi cerinţele tehnice prevăzute în prescripţia tehnică şi să obţină
autorizarea conform prevederilor prezentei ordonanţe."
------------
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.139/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi

funcţionarea Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi
Recipientelor sub Presiune - S.A., precum şi modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului
nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor,
Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 779 din 22 noiembrie 2010.
**) Legea nr. 93/2011 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub
presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil a fost publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 9 iunie 2011.
Legea nr. 80/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2015 proroga
termenul prevăzut la alin. (4) al art. II din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea
și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub
presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil privind monopolul
CNCIR pana la 1 august 2018.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2018 stabileste că Termenul prevăzut la art. II alin.
(4) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008
privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a
aparatelor consumatoare de combustibil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
606 din 26 august 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 93/2011, cu
modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 februarie 2019.
Hotărârea Guvernului Nr. 1340/2001, cu modificările şi completările ulterioare privind
organizarea şi funcţionarea ISCIR
Hotarârea de Guvern stabileste ca Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor,

Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR, este
organul de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, a cărui
activitate principală este asigurarea, în numele statului, a măsurilor de funcţionare în condiţii
de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr.
64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de
ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare,
denumite în continuare instalaţii şi echipamente.
În cadrul ISCIR funcţionează cinci inspecţii teritoriale fără personalitate juridică.
Pentru realizarea obiectului de activitate, în domeniul său de competenţă, ISCIR
exercită următoarele funcţii:
215
S.C. ARTOPROD S.R.L
a) de autoritate, prin care asigură controlul respectării prevederilor reglementărilor în domeniu

şi a regimului de autorizare şi verificare tehnică;
b) de reglementare, prin care asigură elaborarea actelor cu caracter normativ;
c) de reprezentare, prin care asigură cooperarea şi schimbul de informaţii, pe plan intern şi
extern, în domeniul său de activitate, potrivit legislaţiei în vigoare.
De asemenea, stabileste atributiile ISCIR, si anume:
c) autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile
tehnice şi de Legea nr. 64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, persoane fizice sau
juridice care realizează, pentru instalaţii şi echipamente, verificări tehnice în vederea
autorizării funcţionării, verificări tehnice în utilizare, verificări tehnice în utilizare pentru
stabilirea duratei remanente de viaţă, activităţi de construire, montare, instalare, punere în
funcţiune, supraveghere tehnică, lucrări de revizie, reparaţii şi de întreţinere; pentru
instalaţiile/echipamentele din domeniul nuclear se vor respecta şi dispoziţiile Legii nr. 111/1996
privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare,
republicată, cu modificările ulterioare;
c^1) efectuează verificări tehnice în vederea autorizării şi verificări tehnice în utilizare la
instalaţii/echipamente, în condiţiile stabilite de Legea nr. 64/2008, cu modificările şi
completările ulterioare;
d) autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile
tehnice, funcţionarea instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexa nr. 1;
e) autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile
tehnice, persoanele fizice care practică ocupaţiile prevăzute în anexa nr. 1^1;
i) în cazuri justificate, de forţă majoră sau de pericol iminent, poate dispune oprirea din
funcţiune sau împiedicarea punerii în funcţiune a instalaţiilor şi echipamentelor şi aplică sigilii;
j) efectuează controale periodice şi inopinate la instalaţiile şi echipamentele aflate în funcţiune,
dispune măsuri şi aplică sancţiuni în condiţiile legii, atunci când constată că nu sunt
respectate cerinţele aplicabile acestora;
k) supraveghează, prin acţiuni periodice şi inopinate, persoanele fizice şi juridice pe care le-a
autorizat şi decide menţinerea, suspendarea sau retragerea autorizaţiilor emise;
n) participă, la solicitarea organelor de cercetare penală, la anchetarea cauzelor în care s-au
produs accidentele la instalaţiile şi echipamentele supuse controlului ISCIR, evaluează
efectele produse şi dispune măsurile ce se impun privind siguranţa în funcţionare a acestora,
după caz;
p) avizează, potrivit legii, furnizorii de formare profesională care organizează programe de
formare profesională pentru ocupaţiile prevăzute în anexa nr. 1^1; condiţiile şi cerinţele pentru
avizarea furnizorilor de formare profesională se stabilesc prin ordin al inspectorului de stat şef
al ISCIR, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
ISCIR îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite în responsabilitatea sa potrivit legislaţiei
în vigoare.
HOTĂRÂRE GUVERNULUI Nr. 1.139 din 17 noiembrie 2010 privind înfiintarea,

organizarea şi funcţionarea CNCIR-SA
Aceasta Hotarare de Guvern stabileşte, urmare a aprobarii Ordonantei nr. 22/2010 ca

se înfiinţează Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi
Recipientelor sub Presiune-S.A., denumită în continuare CNCIR, ca urmare a reorganizării
216
S.C. ARTOPROD S.R.L
prin divizare a Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi
Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR.
CNCIR are în structura sa 16 sucursale.
CNCIR are ca obiect principal de activitate realizarea de testări şi analize tehnice, cod
CAEN 7120-ed. rev. 2/2008, în scopul efectuării de verificări tehnice în vederea autorizării
funcţionării şi de verificări tehnice în utilizare, pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în
anexa nr. 2 la Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub
presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi
completările ulterioare.
In scopul realizării obiectului său de activitate, CNCIR desfăşoară, în principal,
următoarele activităţi:
a) efectuează verificări tehnice în utilizare la echipamentele/instalaţiile prevăzute în anexa nr.
2 la Legea nr. 64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile stabilite în
prescripţiile tehnice;
b) efectuează verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării instalaţiilor şi
echipamentelor prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului 1.340/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub
Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile
stabilite în prescripţiile tehnice, cu excepţia celor prevăzute la pct. 5 din aceeaşi anexă;
d) efectuează verificări tehnice în utilizare la instalaţiile şi echipamentele la care se solicită
stabilirea duratei remanente de viaţă, în condiţiile stabilite în prescripţiile tehnice;
e) evaluează documentaţii de reparaţii pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa
nr. 2 la Legea nr. 64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la cerinţele şi în
condiţiile stabilite în prescripţiile tehnice;
f) efectuează, în condiţiile legii şi cu respectarea cerinţelor stabilite în prescripţiile tehnice,
verificări tehnice în utilizare, după reparaţii şi propune Inspecţiei de Stat pentru Controlul
Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) data următoarei
verificări tehnice în utilizare;
g) efectuează, raportat la cerinţele din prescripţiile tehnice, evaluări de documentaţii pentru
obţinerea avizului obligatoriu de instalare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în
anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
h) efectuează analize şi examinări tehnice de laborator;
k) execută expertize tehnice, testări şi măsurători în domeniile specifice obiectului său de
activitate;
l) desfăşoară şi alte activităţi pentru realizarea scopului şi obiectului său de activitate.
PRESCRIPŢIA TEHNICĂ CR 8-2009, „Autorizarea personalului de deservire a

instalaţiilor/echipamentelor şi acceptarea personalului auxiliar de deservire”.
Personalul de deservire a instalaţiilor/echipamentelor, este examinat în vederea

autorizării de către ISCIR după absolvirea unui program de formare profesională.
217
S.C. ARTOPROD S.R.L
Programele de formare profesională în vederea autorizării personalului se organizează

de furnizori de formare profesională avizaţi şi autorizaţi.
Examenul constă dintr-o probă teoretică ce are ca scop evaluarea cunoştinţelor privind
aplicarea legislaţiei naţionale şi a prescripţiilor tehnice aplicabile, necesare pentru deservirea
instalaţiei/echipamentului.
În acest scop, solicitantul depune la ISCIR următoarele documente:
a) cerere din care să rezulte tipul şi parametrii maximi ai echipamentului care doreşte să-l
deservească;
b) copia actului de identitate/paşaport;
c) o copie a unui certificat medical sau document cu funcţie echivalentă emisă de
autorităţile competente în domeniu din statul membru de origine;
d) copia autorizaţiei eliberată de autoritatea competentă din statul membru.
Pe baza rezultatelor din procesul-verbal de examinare, ISCIR înscrie persoanele care au
promovat examenul în Registrul ISCIR.
Eliberarea autorizaţiei
Pe baza rezultatelor din procesul-verbal de examinare în vederea autorizării, ISCIR
eliberează candidaţilor care au promovat examenul o autorizaţie tip, însoţită de talonul
pentru vize anuale.
Valabilitatea autorizaţiei se confirmă anual, prin vizarea talonului pentru vize anuale de
către operatorul RSVTI al deţinătorului/utilizatorului.
Valabilitatea talonului pentru vize anuale este de 4 ani.
Lipsa vizei anuale la zi pe talonul care însoţeşte autorizaţia atrage suspendarea
dreptului de exercitare a activităţii pentru care a fost autorizat.
În cazul pierderii/deteriorării autorizaţiei şi/sau a talonului pentru vize anuale, pentru
eliberarea unui duplicat, solicitantul depune la ISCIR emitentă a autorizaţiei următoarele
documente:
 cererea pentru eliberarea duplicatului;
 copia actului de identitate;
 o fotografie color mărimea ¾;
 copia certificatului de absolvire/calificare a programului de formare profesională sau a
adeverinţei de participare la ultimul stagiul de instruire periodică;
 declaraţia pe propria răspundere privind pierderea/deteriorarea autorizaţiei şi/sau
talonului.
ISCIR emitentă eliberează duplicatul în termen de 30 de zile de la depunerea
documentelor.
Prelungirea valabilităţii autorizaţiilor eliberate personalului de deservire

Personalul de deservire a instalaţiilor/echipamentelor autorizat trebuie instruit periodic
şi examinat în vederea prelungirii valabilităţii autorizaţiei.
Instruirea şi examinarea anuală în perioada de valabilitate a talonului

În perioada de valabilitate a talonului, personalul de deservire trebuie instruit şi
examinat anual, pentru verificarea cunoştinţelor profesionale.
Instruirile se desfăşoară sub îndrumarea operatorului RSVTI care are obligaţia de a întocmi
procesul-verbal de instruire.
218
S.C. ARTOPROD S.R.L
Examinarea se efectuează de către o comisie internă a deţinătorului/utilizatorului din

care face parte în mod obligatoriu şi operatorul RSVTI.
Examinarea constă dintr-o probă teoretică şi o probă practică. Pentru a fi declarată
"admis" persoana examinată trebuie să promoveze atât proba teoretică cât şi proba practică.
Rezultatele examinării se consemnează de către operatorul RSVTI într-un proces-
verbal de examinare anuală..
Confirmarea valabilităţii autorizaţiei se face prin semnarea şi aplicarea ştampilei proprii de
către operatorul RSVTI, în rubrica "viză anuală" din talonul care însoţeşte autorizaţia.
Organizarea stagiului de instruire la expirarea perioadei de valabilitate a talonului

La expirarea perioadei de valabilitate a talonului/autorizaţiei eliberate până la intrarea în
vigoare a prezentei prescripţii tehnice, pentru obţinerea unui nou talon în vederea prelungirii
valabilităţii autorizaţiei, personalul de deservire trebuie să urmeze un stagiu de instruire.
Stagiul de instruire se organizează de persoane juridice avizate.
Avizarea persoanelor juridice se face de către ISCIR.
Programa analitică a stagiului de instruire este următoarea:
Numărul
Partea teoretică orelor de
predare
Legislaţie şi reglementări tehnice 2
Noi tipuri de instalaţii/echipamente 2
Deservirea eficientă şi în condiţii de siguranţă a instalaţiilor/echipamentelor 2
Avarii şi accidente 2
Pentru participarea la stagiul de instruire, solicitantul depune la organizator următoarele

documente:
a) cererea de participare la stagiul de instruire;
b) copia autorizaţiei şi a talonului pentru vize anuale care urmează a fi înlocuit.
La sfârșitul stagiului de instruire, persoana juridică avizată care a organizat stagiul de
instruire eliberează participanților:
- adeverință de participare la stagiul de instruire;
- talon pentru vize anuale, primit de la ISCIR, model prevăzut în Anexa nr.5.
Model de autorizaţie (faţă)
219
S.C. ARTOPROD S.R.L
Model de autorizaţie (verso)

Posesorul autorizaţiei are obligaţia să cunoască şi să aplice
întocmai prevederile prescripţiilor tehnice şi ale instrucţiunilor
specifice referitoare la deservirea instalaţiilor/echipamentelor.
Autorizaţia este personală , se p ăstrează în timpul serviciului
asupra posesorului în bună stare şi se prezintă la cererea
inspectorului de specialitate din cadrul ISCIR şi a persoanelor
împuternicite ale deţinătorului/utilizatorului
instalaţiei/echipamentului.
Posesorul autoriza ţiei nu poate deservi decât
instalaţii/echipamente de tipul celor înscrise în autorizaţie.
Este interzisă deservirea instalaţiilor/echipamentelor dacă
acestea nu sunt autorizate să funcţioneze, exceptând cazurile
în care se execută verificări şi încercări în vederea punerii în
funcţiune.
Operatorul RSVTI poate propune retragerea autorizaţiei de
către emitentul acesteia atunci când posesorul a săvârşit
abateri grave care periclitează siguranţa în funcţionare a
instalaţiei/echipamentului şi securitatea persoanelor.
Autorizaţia poate fi suspendată sau retrasă de către
inspectorul de specialitate din cadrul ISCIR, în condiţiile Legii
Model de talon pentru vize anuale (faţă)
1. Extinderea autorizatiei
2.
3.
4.
Model de talon pentru vize anuale (verso)
Talon pentru vize anuale seria...................

220
S.C. ARTOPROD S.R.L
Anexă la autorizaţia nr.: ..............................

..... ..... ..... .....
ANUL 20.. 20.. 20.. 20..
VIZA
ANUALĂ 5)
_______________
1. Hologramă.
2 Se înscrie clasa şi grupa, după caz, a instalaţiei/echipamentului pentru care se face extinderea autorizaţiei.
3 Se înscrie numărul şi data procesului-verbal de examinare.
4 Semnătura şi ştampila inspectorului de specialitate din cadrul ISCIR.
5 Semnătura şi ştampila operatorului RSVTI/inspectorului de specialitate din cadrul ISCIR.
Prescriptia tehnica PT C 1-2010, Cazane de abur, cazane de apă fierbinte,

supraîncălzitoare şi economizoare independente
Aceasta prescripţie tehnică stabileşte condiţiile şi cerinţele tehnice pentru instalarea, montarea,
punerea în funcţiune, autorizarea/admiterea funcţionării, supraveghere şi verificare tehnică în
utilizare, revizia, repararea şi lucrările de întreţinere pentru cazanele de abur, cazanele de apă
fierbinte, supraîncălzitoarele şi economizoarele independente.
Prevederile prescripţiei tehnice se aplică doar în măsura în care nu există alte dispoziţii
specifice (cu acelaşi obiectiv) în legislaţia comunitară de armonizare.
Prevederile prezentei prescripţii tehnice se aplică:
a) cazanelor de abur cu presiunea nominală a aburului (PS) mai mare de 0,05 MPa (0,5
bar);
b) cazanelor de apă fierbinte cu temperatura maximă a apei mai mare de 110 ºC;
c) supraîncălzitoarelor de abur şi economizoarelor independente.
Cazanele construite, introduse pe piaţă şi puse în funcţiune conform reglementărilor în vigoare
la data realizării lor pot fi reparate, întreţinute şi exploatate conform prevederilor prezentei
prescripţii tehnice.
Prevederile acestei prescripţii tehnice nu se aplică la:
a) cazanele montate pe nave, platforme marine fixe şi mobile;
b) schimbătoarele de căldură înglobate într-un proces tehnologic industrial şi a căror funcţie
este, în principal, răcirea diferitelor fluide (medii) între anumite limite impuse de procesul
tehnologic respectiv şi numai, în secundar, de a produce abur/apă fierbinte sau de a
supraîncălzi abur;
c) aparatele de vulcanizare cu foc direct;
221
S.C. ARTOPROD S.R.L
d) cazanele care au ca agent termic alt fluid decât apa, ca de exemplu difil, difenil, uleiuri
organice, soluţii amoniacale şi altele asemenea, pentru care prezenta prescripţie tehnică are
caracter de recomandare, iar condiţiile tehnice privind montarea/instalarea, punerea în
funcţiune, exploatarea, verificarea tehnică şi repararea se stabilesc prin documentaţia tehnică
aferentă acestora;
e) cazanele din componenţa obiectivelor nucleare.
Hotărârea Guvernului nr. 123/2015 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la

dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările
ulterioare
Aceasta hotărâre se aplică proiectării, fabricării şi evaluării conformităţii echipamentelor

sub presiune şi a ansamblurilor a căror presiune maximă admisibilă este mai mare de 0,5 bari.
Prevederile acestei hotărâri nu se aplică:
a) conductelor care au ţevi sau un ansamblu de ţevi destinate transportării oricărui fluid ori al
oricărei substanţe spre sau de la o instalaţie (terestră sau marină), începând cu şi incluzând
ultimul dispozitiv de închidere situat în perimetrul instalaţiei, precum şi tuturor echipamentelor
auxiliare care sunt în mod specific proiectate pentru aceste conducte. Această excludere nu
priveşte echipamentele sub presiune standard cum ar fi cele care pot să se găsească în staţiile
de reglare a presiunii sau în staţiile de compresoare;
b) reţelelor de alimentare, de distribuţie şi de evacuare a apei şi echipamentelor acestora,
precum şi aducţiunilor hidrocentralelor, cum ar fi conductele forţate, galeriile sub presiune,
puţurile forţate ale instalaţiilor hidroelectrice şi accesoriilor specifice ale acestora;
c) recipientelor simple sub presiune reglementate de Directiva 2014/29/UE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislaţiei statelor membre
referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a recipientelor simple sub presiune;
d) generatoarelor de aerosoli reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.094/2009 privind
condiţiile introducerii pe piaţă a generatoarelor de aerosoli, cu modificările şi completările
ulterioare;
e) echipamentelor destinate funcţionării vehiculelor definite de următoarele acte juridice:
.....................................................................
h) echipamentelor special proiectate pentru aplicaţii nucleare, a căror defectare poate duce
la emisii radioactive;
i) echipamentelor pentru controlul forajelor de explorare şi extracţie din industria petrolului, a
gazelor naturale sau din explorarea geotermală, precum şi pentru depozitarea subterană şi
destinate pentru menţinerea şi/ori reglarea presiunii la gurile de sondă; acestea cuprind
capetele de erupţie şi prevenitoare de erupţie (BOP), manifolduri, precum şi echipamentele
acestora montate în amonte;
j) echipamentelor care au carcase sau mecanisme în cazul cărora dimensionarea, alegerea
materialelor şi regulile de fabricaţie se bazează în principal pe criterii de rezistenţă mecanică,
de rigiditate şi de stabilitate pentru a se realiza efecte statice şi dinamice sau alte caracteristici
222
S.C. ARTOPROD S.R.L
funcţionale şi pentru care presiunea nu reprezintă un factor esenţial la proiectare; aceste

echipamente pot cuprinde:
k) furnalelor, inclusiv sistemelor de răcire, recuperatoarelor de căldură, separatoarelor de
praf ale acestora şi epuratoarelor de gaz pentru furnale, precum şi cuptoarelor cu reducere
directă, inclusiv sistemelor de răcire a acestora, convertizoarelor cu gaz şi oalelor de topire,
retopire, degazare şi de turnare pentru oţel, fier şi metale neferoase;
l) carcaselor echipamentelor electrice de înaltă tensiune, cum ar fi echipamentele de
comutare şi de control, transformatoarele şi maşinile rotative;
m) conductelor sub presiune pentru cămăşuirea sistemelor de transmisie, cum ar fi cablurile
electrice şi cablurile telefonice;
n) navelor, rachetelor, aeronavelor şi platformelor marine mobile, precum şi echipamentelor
special destinate pentru a fi montate la bordul acestora sau pentru propulsarea acestora;
o) echipamentelor sub presiune compuse dintr-un înveliş flexibil, de exemplu pneurile,
pernele de aer, mingile pentru activităţi sportive, ambarcaţiunile gonflabile şi alte echipamente
sub presiune similare;
p) amortizoarelor de zgomot pentru evacuare şi admisie;
q) sticlelor sau dozelor pentru băuturi gazoase destinate consumatorilor finali;
r) recipientelor destinate transportului şi distribuţiei băuturilor cu un PS · V care nu depăşeşte
500 bari · litru şi o presiune maxim admisibilă care nu depăşeşte 7 bari;
s) echipamentelor care fac obiectul HG nr. 1.326/2009 şi al Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 126/2011 şi echipamentelor care intră sub incidenţa Codului maritim internaţional
pentru transportul mărfurilor periculoase şi a Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională;
t) caloriferelor şi conductelor din sistemele de încălzire cu apă caldă;
u) recipientelor care trebuie să conţină lichide la care presiunea gazului aflat deasupra
lichidului nu depăşeşte 0,5 bari.
ORDINUL ISS nr. 130/2011, pentru aprobarea Metodologiei privind autorizarea
operatorului responsabil cu supravegherea tehnică a instalaţiilor/echipamentelor din
domeniul ISCIR - operator RSVTI, cu modificările şi completările ulterioare
În sensul acestui ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
- a) autorizare - activitatea de evaluare, efectuată de ISCIR, a competenţei şi capabilităţii
unei persoane fizice sau juridice de a desfăşura activităţile prevăzute de prezenta
metodologie;
- b) atestat - documentul eliberat de ISCIR, obţinut pe baza unei evaluări scrise;
- c) avizare - procedura de evaluare a persoanelor juridice de a presta o activitate de
formare profesională în domeniul reglementat de prezenta metodologie;
- d) deţinător - persoana fizică sau juridică ce deţine cu orice titlu o instalaţie/un
echipament în exploatare;
- e) examinare - procesul care are loc la finalizarea unui program de formare profesională
pentru evaluarea cunoştinţelor şi abilităţilor tehnice în vederea autorizării;
223
S.C. ARTOPROD S.R.L
- f) formator - persoana fizică atestată de către ISCIR potrivit dispoziţiilor legale;

- g) operator RSVTI - operatorul autorizat, responsabil cu supravegherea tehnică a
instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR;
- h) persoană juridică - orice entitate constituită potrivit legii naţionale, precum şi cele
constituite în temeiul dreptului altui stat membru al Uniunii Europene sau reglementat de
acesta;
- i) subdiviziuni ale persoanei juridice - sediile secundare ale persoanei juridice, respectiv
filiale, sucursale, agenţii, puncte de lucru, reprezentanţe sau alte asemenea sedii;
- j) supraveghere tehnică a instalaţiilor - totalitatea activităţilor desfăşurate pentru
respectarea prevederilor Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a
instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de
combustibil, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prescripţiilor tehnice aplicabile,
desfăşurate de către operatorul RSVTI în scopul funcţionării în condiţii de siguranţă a
instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR;
- k) utilizator - persoana fizică sau juridică ce are în folosinţă o instalaţie/un echipament.
Deţinătorii/Utilizatorii de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR, indiferent de forma
de constituire şi proprietate, au obligaţia să numească un operator RSVTI.
Activitatea de operator RSVTI poate fi prestată de persoane fizice sau juridice în baza
autorizaţiei emise de către ISCIR. ................................................................
În exercitarea activităţii sale, operatorul RSVTI - persoană fizică are următoarele
drepturi:
- a) de a păstra originalul autorizaţiei eliberate de către ISCIR, unitatea la care acesta este
angajat sau cu care are raporturi contractuale de altă natură neputând să le reţină;
- b) să primească toate informaţiile şi documentele solicitate cu privire la
instalaţiile/echipamentele pe care le are în evidenţă de la reprezentanţii unităţilor
deţinătoare/utilizatoare. ............................
Obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor fizice şi juridice autorizate ca operatori

RSVTI
În exercitarea activităţii, persoanele fizice şi juridice autorizate ca operator RSVTI au
obligaţia să supravegheze ca măsurile impuse de legislaţia în vigoare privind
funcţionarea, exploatarea, precum şi întreţinerea şi repararea instalaţiilor/echipamentelor
din domeniul ISCIR să fie efectuate în conformitate cu cerinţele prescripţiilor tehnice
aplicabile.
În acest sens, operatorul RSVTI - persoană fizică are următoarele obligaţii specifice:
- a) să identifice toate instalaţiile/echipamentele din domeniul ISCIR ale
deţinătorului/utilizatorului;
224
S.C. ARTOPROD S.R.L
- b) să permită numai funcţionarea echipamentelor/instalaţiilor autorizate şi înregistrate la

ISCIR;
- c) să solicite eliberarea avizului obligatoriu de instalare, pentru echipamentele/instalaţiile
pentru care prescripţiile tehnice prevăd acest lucru;
- d) să ia măsurile necesare şi să se asigure că instalaţia/echipamentul este
utilizată/utilizat în condiţii de siguranţă, prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi întreţinerii
de către persoane autorizate, conform instrucţiunilor tehnice ale acestora;
- e) să se asigure că utilizarea instalaţiei/echipamentului se face numai de către
personalul de deservire autorizat/instruit intern, în conformitate cu prevederile
prescripţiilor tehnice aplicabile şi ale instrucţiunilor de exploatare ale
instalaţiilor/echipamentelor;
- f) să anunţe de îndată ISCIR despre producerea unor avarii sau accidente la
echipamentele/instalaţiile pe care le au în evidenţă şi să asigure oprirea acestora din
funcţiune şi, dacă este posibil, izolarea acestora în vederea cercetării;
- g) să solicite în scris conducerii deţinătorului/utilizatorului oprirea unor instalaţii sau
echipamente ISCIR din cauza defecţiunilor apărute ori ca urmare a necesităţii efectuării
unor lucrări de întreţinere, verificare, revizii, înlocuiri de piese sau reparaţii capitale;
- h) să solicite autorizarea funcţionării numai a instalaţiilor/echipamentelor care
îndeplinesc condiţiile de introducere pe piaţă, conform legislaţiei în vigoare;
- i) să verifice existenţa documentelor însoţitoare ale instalaţiilor/echipamentelor din
domeniul ISCIR, conform actelor normative aplicabile;
- j) să întocmească şi să actualizeze evidenţa centralizată pentru toate
instalaţiile/echipamentele din domeniul ISCIR,
- k) să instruiască şi să examineze anual personalul de deservire, atât cel autorizat de
către ISCIR, cât şi cel instruit intern, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice
aplicabile şi ale instrucţiunilor de exploatare ale instalaţiilor/echipamentelor;
- l) să asigure existenţa la fiecare loc de muncă a instrucţiunilor tehnice specifice pentru
utilizarea în condiţii normale a instalaţiei/echipamentului şi a documentelor cuprinzând
măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale
instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor în care aceasta/acesta este
înglobată/înglobat;
- m) să solicite în scris deţinătorului/utilizatorului oprirea din funcţiune a
instalaţiilor/echipamentelor la expirarea scadenţei de funcţionare acordate cu ocazia
ultimei verificări tehnice în utilizare;
- n) să propună în scris conducerii deţinătorului/utilizatorului planul de verificări tehnice în
utilizare aferent anului următor, în vederea planificării condiţiilor de pregătire a
instalaţiilor/echipamentelor;
- o) să urmărească eliminarea neconformităţilor constatate cu ocazia efectuării verificărilor
tehnice în utilizare;
225
S.C. ARTOPROD S.R.L
- p) să verifice şi să vizeze registrele de evidenţă a funcţionării instalaţiilor/echipamentelor,

în termenele şi cu respectarea modalităţilor stabilite în prescripţiile tehnice aplicabile;
- q) să urmărească pregătirea instalaţiilor/echipamentelor pentru verificări tehnice în
utilizare;
- r) să participe la cercetarea avariilor sau accidentelor produse la
instalaţiile/echipamentele ISCIR pe care le are în evidenţă, în vederea furnizării tuturor
informaţiilor organelor de cercetare a evenimentelor;
- s) să informeze în scris ISCIR, în termen de 15 zile, despre datele de identificare ale
noului deţinător de instalaţii/echipamente, în cazul unui transfer de proprietate sau de
folosinţă asupra acestor bunuri;
- t) să anunţe ISCIR în vederea scoaterii din evidenţă a instalaţiilor/echipamentelor casate,
în cel mult 15 zile de la data casării;
- u) să anunţe ISCIR, în termen de 15 zile, despre oprirea din funcţiune a
instalaţiilor/echipamentelor care intră în conservare şi să urmărească realizarea lucrărilor
de conservare;
- v) să anunţe în scris ISCIR, în termen de cel mult 15 zile, încetarea raporturilor
contractuale cu deţinătorul/utilizatorul instalaţiei/echipamentului;
- w) să respecte prevederile prescripţiilor tehnice ISCIR şi celelalte dispoziţii legale în
domeniu.
În afara obligaţiilor prevăzute persoana juridică autorizată ca operator RSVTI are
următoarele obligaţii specifice:
- a) transmiterea către ISCIR a datelor de identificare ale operatorului/operatorilor RSVTI
desemnat/desemnaţi pentru fiecare deţinător/utilizator;
- b) verificarea ca operatorii RSVTI nominalizaţi să respecte obligaţiile prevăzute la alin.
(2) şi cele din prescripţiile tehnice aplicabile;
- c) informarea în scris a ISCIR, în termen de 15 zile, asupra oricăror modificări ale
condiţiilor care au stat la baza eliberării autorizaţiei;
- d) să nu permită desfăşurarea activităţii cu operatori care nu deţin la momentul efectuării
activităţii de supraveghere tehnică o autorizaţie valabilă.
Obligaţiile şi responsabilităţile unităţilor deţinătoare/utilizatoare de

instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR
În afara obligaţiilor prevăzute la cap. IV din Legea nr. 64/2008, cu modificările şi
completările ulterioare, unităţile deţinătoare/utilizatoare de instalaţii/echipamente din
domeniul ISCIR mai au şi următoarele obligaţii specifice:
- a) să numească prin decizie internă operatori RSVTI pentru toate
instalaţiile/echipamentele din domeniul ISCIR pe care le deţin/utilizează;
226
S.C. ARTOPROD S.R.L
- b) în cazul în care deţinătorul/utilizatorul are subdiviziuni/puncte de lucru ale persoanei

juridice care deţin instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR, în raza de competenţă
teritorială a mai multor inspecţii teritoriale ISCIR, să numească câte un operator RSVTI
corespunzător fiecărei inspecţii teritoriale ISCIR;
- c) să identifice şi să înregistreze, împreună cu operatorul RSVTI, toate
instalaţiile/echipamentele supuse autorizării ISCIR pe care le deţin;
- d) conducerea unităţii este obligată ca la normarea timpului de lucru al operatorului
RSVTI (angajat propriu) să ţină cont de numărul de instalaţii/echipamente, complexitatea
şi vechimea acestora, precum şi de amplasarea lor pe o anumită arie geografică;
- e) conducerea unităţii deţinătoare/utilizatoare este obligată să asigure operator RSVTI
pentru fiecare punct de lucru unde se desfăşoară activităţi cu instalaţii/echipamente din
domeniul ISCIR;
- f) conducerea unităţii poate să dispună înlocuirea/suplinirea personalului care
desfăşoară activitatea de operator RSVTI, dar asigurând derularea activităţii tot cu
personal autorizat RSVTI, conform dispoziţiilor legale în vigoare.
- În vederea înregistrării instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR pe care le deţine,
unitatea deţinătoare/utilizatoare va transmite la ISCIR următoarele documente:
- a) cerere scrisă prin care solicită luarea în evidenţă ca unitate ce beneficiază de
serviciile unui operator RSVTI;
- b) evidenţa centralizată, în original, semnată de conducătorul unităţii, a
instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR pe care le deţine;
- c) copia deciziei conducerii unităţii deţinătoare de instalaţii/echipamente din domeniul
ISCIR prin care a fost numit operatorul RSVTI sau copia documentelor care atestă
raporturile contractuale stabilite între operatorul RSVTI şi unitatea deţinătoare;
- d) copia autorizaţiei operatorului RSVTI.
Ordinul ISS nr. 225/2013 modifică şi completează prevederile Ordinului ISS
nr. 130/2011 şi anume în anexa 10 sunt prezentate instalaţiile/echipamentele care sunt
supravegheate de operatorul RSVTI pentru lucrările de instalare, montare, reparare şi
efectuare a investigaţiilor/examinărilor, aşa cum prevăd prescripţiile tehnice aplicabile
 PT C 1-2010 Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte
cu parametrii: Qmax ≤ 10 t/h sau Dmax ≤ 5 Gcal/h sau
Tmax ≤ 250 °C sau Pmax ≤ 16 bar
 PT C4-2010 Recipiente metalice stabile sub presiune
- pentru fluide de gr. 2 cf. Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, art. 12, având :
Vmax ≤ 50.000 sau Pmax ≤ 40 bar sau Tmax ≤ 440 °C
 PT C6-2010 Conducte pentru fluide sub presiune
- Pentru fluide de gr. 2 cf. HG nr. 584/2004, art. 12, având:
- Pmax ≤ 40 bar sau Tmax ≤ 440 °C
227
S.C. ARTOPROD S.R.L
 PT C9-2010 Cazane de apă caldă şi cazane de abur de joasă presiune:

- Pmax ≤ 6.000 kW sau Qmax ≤ 2 t/h
 PT C10-2010 Conducte de abur şi conducte de apă fierbinte:
- Pmax ≤ 40 bar sau Tmax ≤ 440 °C
 PT R 1-2010, Maşini de ridicat
- Macarale cu Sn ≤ 20 t
- Mecanisme de ridicat cu Sn ≤ 10 t
- Stivuitoare cu Sn ≤ 5 t
- Platforme autoridicătoare deplasabile/nedeplasabile, cu excepţia celor pentru
persoane cu dizabilităţi cu Sn ≤ 1 t
 PT R 2-2010, - Ascensoare, cu excepţia celor aferente instituţiilor publice, de interes
public sau care oferă servicii publice indiferent de sarcină
Ordinul ISS nr. 165/2011, pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea personalului
tehnic de specialitate în domeniul ISCIR, cu modificările şi completările ulterioare
Aceasta metodologie are ca scop formarea profesională a personalului tehnic de

specialitate în conformitate cu cerinţele specifice ale prescripţiilor tehnice privind siguranţa în
funcţionare a instalaţiilor/echipamentelor, în domeniul instalaţiilor sub presiune, al instalaţiilor de
ridicat şi al aparatelor consumatoare de combustibil.
Aceasta metodologie urmăreşte ca formarea profesională a personalului tehnic de
specialitate să se facă unitar de către persoane juridice avizate de către Inspecţia de Stat
pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), cu
formatori atestaţi de către ISCIR, pe baza unor programe care pun la dispoziţia participanţilor
informaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii.
În conţinutul acestei metodologii sunt folosite următoarele abrevieri:
a) RADTA - personal tehnic de specialitate responsabil cu avizarea documentaţiei
tehnice de automatizare;
b) RADTE - personal tehnic de specialitate responsabil cu avizarea documentaţiei
tehnice şi supravegherea lucrărilor de verificare tehnică în utilizare pentru
investigaţii/examinări cu caracter tehnic;
c) RADTI - personal tehnic de specialitate responsabil cu avizarea documentaţiei tehnice
de instalare;
d) RADTP - personal tehnic de specialitate responsabil cu avizarea documentaţiei
tehnice preliminare pentru montare/reparare;
e) RSL - personal tehnic de specialitate responsabil cu supravegherea lucrărilor;
f) RTS - personal tehnic de specialitate responsabil tehnic cu sudura;
g) RTEND - responsabil tehnic pentru examinări nedistructive;
h) RTED - responsabil tehnic pentru examinări distructive;
i) RVTA - personal tehnic de specialitate responsabil cu verificarea tehnică a
228
S.C. ARTOPROD S.R.L
ascensoarelor;
j) RVT - personal tehnic de specialitate responsabil cu verificarea tehnică.
LEGEA 319 / 2006 – privind sănătatea şi securitatea muncii

Prezenta lege stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale,
protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare.
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în
perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de
muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice;
b) angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu
lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;
c) accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice,
invaliditate ori deces;
d) boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau
profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă,
precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de
muncă;
e) echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă;
f) echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un
lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în
pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu
proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
g) loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii
şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are
acces în cadrul desfăşurării activităţii;
h) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte
doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment;
i) securitate şi sănătate în muncă - ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop
asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii,
integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de
muncă;
j) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul
tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui
echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a
afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost
posibil să producă pagube materiale;
Obligaţiile lucrătorilor
229
S.C. ARTOPROD S.R.L
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de

transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl
înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea
arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor,
instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă
despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele
suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru
a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi
inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi,
pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt
sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari
personal tehnic de specialitate, responsabil tehnic cu sudura.
230

Suport Curs Fochist Pentru Cazane de Abur Si Apa Fierbinte

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs Fochist Pentru Cazane de Abur Si Apa Fierbinte

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

S.C. ARTOPROD S.R.

FOCHIST PENTRU CAZANE DE ABUR SI APA FIERBINTE

COD COR 818204

PROGRAMA ANALITICĂ A PROGRAMULUI DE SPECIALIZARE

- indici pentru controlul exploatării economice

Ocupaţia de fochist se referă la totalitatea competenţelor tehnice şi organizatorice care permit

Pentru înţelegerea proceselor de ardere a combustibililor, a transmiterii căldurii, a circulaţiei

1.1. Noţiuni de bază

Transformări chimice - sunt transformările prin care se schimbă compoziţia chimică a

Principiul conservării materiei afirmă că, în toate transformările fizice şi chimice

din acel corp.

Segmentul OF reprezintă, la scară, mărimea, direcţia şi sensul forţei (fig. 1.1.).

Puterea - simbol P - este lucru mecanic efectuat în unitatea de timp.

Presiunea - simbol p - se defineşte ca raportul între dintre forţa F şi suprafaţa S pe care

Daca se ia ca unitate de măsura pentru forţa - N (newton) şi pentru suprafaţă - m 2,

Presiunea relativă - simbol pr - este presiunea care se măsoară cu manometre. Acestea

Presiunea atmosferică - simbol patm - se datorează greutăţii stratului de aer ce înconjoară

. Acţiunea presiunii atmosferice

Presiunea hidrostatică (simbol ph) - este presiunea exercitată de greutatea coloanei de

1.2. Notiuni de căldura

1.2.1. Definiţie, unităţi de măsură

Ce este totuşi căldura?

grade Celsius °C t°C t°C = T°K-273.15 t °C = 5/9 (t °F-32)

grade Farenheit t°F =

Relaţiile de transformare intre diverse scări de temperatura.

Oţel 47.6 Cărămidă roşie 1.16

Fontă 25 Cărămidă refractară 0.67

Cupru 384 Vată de zgură 0.04

1.2.6. Modificări ale corpurilor sub acţiunea căldurii

1.2.6.1. Dilatarea şi contractarea corpurilor

1.2.6.2. Modificări de stare

Transformările de stare ale corpurilor

1.2.7. Legile fierberii

Menţionăm că, prin transformarea apei în abur,

abur la presiunea atmosferică, ocupă un volum de 1673 dm3

Variaţia în funcţie de presiune a:

Pr Temp. Căldură Entalpie Entalpie Entalpia aburul (i") a aburului supraîncălzit la

bar °C kcal/kg kcal /kg kcal/kg kcal/kg kcal/kg kcal/kg kcal/kg

100 311 315 335 650 651 697 737 805

1.3. Apa caldă, apa fierbinte, aburul, precum şi proprietăţile lor

1.3.1. Caracteristicile principale ale apei şi aburului

Condensat - este apa provenită prin răcirea aburului.

Circulaţia fluidelor prin conducte - De regulă, fluidele (apa, aburul, condensatul,

1.4. Tehnologia materialelor

Materialele metalice folosite în construcţia, montarea şi repararea cazanelor, trebuie să

1.4.4. Cartea cazanului

1.4.5. Alte masuri

dintr-un proces tehnologic sau prin folosirea energiei electrice;

2.3. Clasificarea cazanelor

Indicele de clasificare se calculează cu relaţia:

Din punct de vedere al supravegherii cazanelor în timpul exploatării, acestea se clasifică

a) cazane cu supraveghere în regim permanent - notate S0;

Din punct de vedere al fluidului folosit:

Din punct de vedere al fluidului produs

După destinaţia agentului termic produs:

volum mare de apă;

2.4. Parametrii si principalele tipuri de cazane

2.4.1. Parametrii şi caracteristicile cazanelor

2.4.2. Principalele tipuri constructive de cazane

4. Cazane de apă fierbinte

5. Cazane rapide (speciale)

2.4.3. Descrierea principalelor tipuri constructive de cazane, Componente

Schema generală a unui cazan de abur