1)

Prin metafora E pardosita lumea cu lumina autorul

contureaza o imagine vizuala intruchipand Pamantul ca fiind
captusit cu lumina pretutindeni. Acest lucru evidentiaza perceptia
autorului ca oamenii sunt obisnuiti sa caute lumina, simbol al
cunoasterii si al divinitatii, intorcandu-si privirea spre cer, in timp
ce divinitatea se manifesta mult mai aproape de noi.
2)
Autorul construieste prin imaginea vizuala Pornira si
norii./Convoaie duc toamna-n mormant o metafora ce ilustreaza
sfarsitul toamnei care la inceput isi facuse prezenta simtita prin
intermediul norilor ce au ajuns acum sa o duca in mormant.
3)
Prin metafora in praesentia Pamantul e o moara desarte
accentuata ulterior in versul urmator de metafora Cu larve cersind
adapost este prezentata o imagine degradanta a lumii si lipsa de
control a oamenilor. Astfel Pamantul este o moara desarta, in
proces de deteriorare ce se misca haotic sub actiunea unui vant
incontrolabil de oameni care sunt prezentati ca niste larve, fiinte
dezagreabile lipsite de ajutor care cersesc adapost pentru a-si
continua viata lipsita de profunzime.
4)
Prin personificarea Norii lungi, in hore pure/ Trec si ei pe
calea lumii , autorul creaza o imagine vizuala descriptiva a
toamnei. Astfel si norii se supun principilor intalnite in intreaga
lume, formandu-se, traiandu-si durata si risipindu-se in cele din
urma. Periodicitatea acestul fenomen este data de ideea horei
pure, astfel ca odata cu terminarea procesului de existenta al unui
nor, incepe al altuia.
5)
Prin personificarea Norilor, copacii le urzesc brocarte
autorul formeaza o imagine vizuala pe verticala pornind de la nori
si indreptandu-se spre copaci, ce reprezinta un element
intermediar ce face legatura intre terestru si ceresc, reusind astfel
sa surprinda o ipostaza a toamnei.
6)
Prin metafora versurilor Oriunde capul cauta sa-si puie/
Locu-i spinos si iarba face cuie autorul foloseste natura ca mijloc
de corelatie cu intreaga lume care a devenit un loc al pierzaniei,
unde binele si-a pierdut existenta. De asemenea iese in evidenta

lipsa de odihna a personajului care este respins constant de lumea

din jurul sau.