1.

"Gorunul" de Lucian Blaga:

În opera "Gorunul", Lucian Blaga exprimă motivul comuniunii om-natură prin intermediul simbolului gorunului, care
devine un element central al poeziei. Gorunul este personificat și devine un intermediar între lumea umană și lumea
naturală. Prin gorun, poetul sugerează că există o conexiune profundă și spirituală între om și natură, iar această
comuniune transcende timpul și spațiul, reflectând o relație organică și eternă între ființa umană și mediul său
înconjurător.

2. "Miorița" de Vasile Alecsandri:

În "Miorița", motivul comuniunii om-natură este prezentat prin intermediul peisajului pastoral și al relației simbiotice
dintre cioban și natură. Ciobanul și natura sunt înglobați într-o armonie perfectă, iar natura devine un martor al
evenimentelor umane. Prin intermediul poeziei, se sugerează că omul și natura sunt legate într-o relație de
dependență reciprocă, iar moartea ciobanului este asimilată cu reîntoarcerea sa la natură.

3. "Cântec de primăvară" de Mihai Eminescu:

În această poezie, Mihai Eminescu explorează motivul comuniunii om-natură prin intermediul peisajului natural și al
elementelor primăverii. Primăvara este personificată și devine un partener al emoțiilor și al trăirilor umane. Prin
intermediul poeziei, Eminescu sugerează că natura și omul sunt unite într-o simbioză delicată, iar schimbările din
natură reflectă și schimbările interioare ale omului.

Piere in jocul luminilor

saltul de-amurg al delfinilor.

Valul acoperă numele

scrise-n nisipuri, și urmele.

Soarele, lacrima Domnului,

cade în mările somnului.

Ziua se curmă, și veștile.

Umbra mărește poveștile.

Steaua te-atinge cu genele

Mut tălmăcești toate semnele.

Ah, pentru cine sunt largile

vremi? Pentru cine catargele?

O, aventura, și apele!
Inimă, strînge pleoapele!

Blaga - ASFINȚIT MARIN - Comentariu

Tema poeziei „Asfințit marin”:

reprezintă trecerea timpului, o cadență care converge spre începuturi, o perpetuă întoarcere a lumii în orizontul de
taine din care s-a născut.

Face parte din :

Poezia „Asfințit marin”, care face parte din volumul „La curțile dorului” – 1938
Viziunea filozofico-lirică :
Poetul ne invită la o cunoaștere lirică a universului, ceea ce presupune sporirea gradului de mister al realității, față de
o descriere logică, fixă și seacă, fără emoție. Lucian Blaga construiește poezia filozofica a fiorului, a emoției și
ghidează trăirile eului liric în planul cosmic. Într-o astfel de lume, de aventură a cunoașterii ne cheamă poezia
"Asfințit marin".
Titlul poeziei :
Titlul este metafora reflectării realului, în oglinzile imaginarului, într-un spațiu etern. Marea trecere capătă o proiecție
universală prin mijloacele unui element cosmic, soarele, liantul dintre diurn și nocturn, dintre timpul profan și serafic
al veșniciei. Acuarela liniștitoare a spectacolului apei. Este aventura peste spațiile nemărginite ale mării, ritual de
trecere, dar și aventura cuvântului, atât de comună poeticii blagiene.

Figuri de stil :
Tablourile multiple prezentate sunt concentrate in distihuri de o sonoritate meditativa, se proiecteaza intr-o viziune
exotica asupra lumii neptunice, vazuta ca un taram de o ireala frumusete: Piere in jocul luminilor/ saltul de-amurg al
delfinilor. Numărul distihurilor este simbolic: 7 – cele 7 unități ale poeziei refac ceea ce numeau indienii cei 7 pași ai
lui Budha, pași care-l poartă pe acesta în centrul lumii cosmice. Misterele mitraice vorbesc și ele de o scară a lumii cu
7 trepte, fiecăreia corespunzându-i un metal diferit, sinonim unui cer planetar. Poetul va reface astfel acest scenariu
mitico-ritual prin parcurgerea acestor trepte inițiatice. Pentru el, centru lumii nu va fi Empireul dantesc, ci Steaua
Polară, nordul cosmic („Steaua te-atinge cu genele”).

Trecerea inevitabila e marcata de un paralelism subtil intre elemente ale efemerului si ale eternitatii, o stergere a
liniilor diurne sub semnele umbrei, ale noptii, cufundate treptat in marile somnului, in linistea cosmica, universala.

Metafora "lacrima Domnului" adaugă antiteza materie-divin terestru-cosmic. "Lacrima" prin transparenta ei
inseamna posibilitatea reflectarii luminii reale prin emotie, fapt ce duce la venerarea acesteia.

Soarele cade in marile somnului aluneca in imagina. Somul simbolizeaza posibilitatea de a trece in planul reveriei, el
avand rolul de a arata balanta dintre moarte in viata . Iesirea din contingent , profane in sacru se intermediaza prin
beatitudine.Aventura cunoasterii traverseaza dn planul real , efemer in hiperbola contopirii cu universal. Marea este
un spatiu mistic, sugerand o lume a tacerii. Opozitia zi-noapte/lumina-intuneric continua ideea trecerii si in al doilea
distih. Glasul zilei simbolizat de "vesti" I se opun "povestile inserarii" generatoare de fantastic.

Metafora vestilor continue ideea contingentului nedizolva de ratiune, acesta parand nesigur deoarece viziunea
poetica retine doar semnele existentei. Umbra ca sursa a magiei transfera semnele vietii, in plan metaforic, in planul
gandirii pentru a le invalui intr-un mister si mai mare, intr-o frumusete coplesitoare.Steaua ce te atinge "cu genele"
este ingerul somului cu gesture tandre si ocrotitoare. Lumina ei este un simbol al cunoasterii poetice care talmaceste
semnul vietii.

'Largile vremi' deschid o perspectivă a timpului cosmic, etern. Interogatia si invocatia retorica adresata inimii, implica
prezenta eului liric , aceasta facand-o palpabila si marind sentimental subiectivitatii. Interogatia retorica : "Pentru cine
ai catargele?"sugereaza marea aventura a cunoasterii dincolo de timpul individual, intr-un spatiu colectiv , etern.