III.

Tema istoriei și a criticii sociale

Istoria, evoluția omului în timp, creaţia şi contribuția lui socială l-au preocupat atât de mult pe
Eminescu, încât o mare parte din opera sa este alcătuită din poezii cu un profund caracter meditativ
pe această temă. Istoria este văzută în mai multe ipostaze (cele enumerate mai sus) şi se regăseşte în
mai multe poezii. În evocarea istoriei, atitudinea poetică a lui Eminescu apare sub două aspecte: unul
elegiac şi altul satiric.

Viziunea elegiacă apare în poeziile în care panorama civilizațiilor creează un puternic sentiment al
zădărniciei, determinat de ideea că totul se repetă în lume, că nimic nu este statornic şi nu rezistă în
timp. În poezia Memento mori întâlnim acest sentiment al zădărniciei, toate civilizațiile au fost
distruse de trecerea timpului, totul fiind trecător. În Scrisoarea III apare figura lui Mircea cel Bătrân și
tema istoriei; Mircea reprezintă geniul politic şi militar, conducătorul ideal [în prima parte a
poemului], iar tema istoriei este legată de prezentarea unor aspecte sociale, corupția, critica şi
inechitatea socială, în partea a doua a poemului, fragment ce sugerează o critică profundă a societății
contemporane care nu se ridică la nivelul perioadei lui Mircea.

Viziunea satirică nu apare numai în partea a doua a poemului Scrisoarea III, ci și în alte poezii. În Junii
corupți, Eminescu prezintă tineretul corupt, decăzut prin desfrâu, fără idealuri. În Ai noştri tineri
poetul critică tinerii ce studiau la Paris, dar nu făceau cinste poporului nostru. În poezia Împărat şi
proletar poetul pune problema inechității sociale şi a inutilității schimbării acestei lumi din care răul
nu poate fi scos, de asemenea apare şi ideea potrivit căreia hazardul domneşte în lume: „În veci
aceleaşi doruri mascate cu altă haină / Și-n toată omenirea în veci acelaşi om."