Ion BARBU – Dan BARBILIAN = a fost un poet și matematician român.

(spatii barbiliene in
geometria neeuclidiana, geometria inelelor). Ca matematician este cunoscut sub numele Dan
Barbilian. Dupa razboi, a devenit profesor la University of California Santa Barbara, de unde s-a
pensionat abia in 1982 si unde, incepind cu 1957, a detinut pentru citiva ani pozitia de sef al
departamentului de matematici.
➢ În peisajul modernismului românesc, Ion Barbu aduce noutatea conceptului de ”poezie
pură”, respingand « poezia lenesa ».
➢ Alături de Lucian Blaga și Tudor Arghezi, Ion Barbu este un exponent al
modernismului interbelic
➢ Opera cea mai importantă a poetului Barbu o constituie volumul Joc secund, publicat în
anul 1930.
Conceptia poeziei lui Barbu – viziunea artistica
➢ Poeziile sunt dificil de înțeles, fiind o lirică ermetică cu limbaj abstract. În unele poezii,
autorul folosește concepții matematice, spre exemplu utilizează noțiunea de grup (o
mulțime cu structură matematică, ale cărei elemente se pot însuma conform unor legi
specifice)
➢ În concepția lui Ion Barbu poezia are mult în comun cu geometria: există undeva,
în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde aceasta se întâlnește cu
poezia. Ca și în geometrie înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru
reprezentarea formelor posibile de existență.
Această poezie inițiatică este un elogiu adus inteligenței ca valoare universală supremă.
Tema textului este POETUL – MAG ce transcende lumile prin poezie, proiectie astrala →
cunoașterea prin poezie. Cele două catrene prezintă simetric două concepții ale autorului- cu
privire la actul poetic ca sublimare a experientei existentiale și cu privire la rolul creatorului ca
mediator al magiei limbajului.
Idei poetice
1. Ideea poetică a transfigurării realității prin actul creator folosește ca pretext imaginea
unei cirezi transformată prin oglindirea în apă. Dacă la Platon Ideea inițială ( dumnezeul-
cunoaștere) se replica în universul uman în copii din ce în ce mai degradate , la Barbu
procesul este invers- copia , deși virtuală, reprezintă o apropiere de ideal a realității
oglindite.
➢ Poezia este un joc secund– și după Ion Barbu, jocul secund al poeziei este mai
apropiat de absolut decât realitatea spirituală care l-a generat. Secund- nu în sensul de
mai puțin important, ci în acela al producerii sale în al doilea plan, ideatic. Imaginea
este dedusă ”din ceas”, din contingent, din limitat către ilimitat, purificată și
permanentizată-”intrată prin oglindă în mântuit azur ”. Prin transformare, realitatea este
sacrificată, pentru a căpăta o nouă existență: ”Tăind pe înecarea cirezilor agreste,/… un
joc secund, mai pur.” Poezia este, de asemenea, un nadir latent, o reflectare interioară,
opusă, a punctului exterior maxim- zenit.
➢ După însăși mărturisirea poetului „poezia este lumea purificată în oglindă (deci
reflectare a figurii spiritului nostru) act clar de narcisism (de autoiubire deci de
autocunoaștere), semn al minții (deci act intelectual, un sentiment, afectivitate lirică)
2. A doua idee poetică dezvăluie rolul poetului și al artei sale . MAGUL
➢ Poetul are sarcina orfică de a ridica în paradoxal ”zbor invers” cântecul său , nu
către văzduh, ci într-o întoarcere către ”somnorosul noian originar”, către marea
primordială. Efortul este sacrificial-”și cântec istovește”. Imaginea finală-”ascuns,
cum numai marea/Meduzele când plimbă sub clopotele verzi” sugerează prin
ambiguitatea determinării-clopotele verzi ale meduzelor/clopotele verzi ale mării
jocul înșelător de transparențe al actului poetic ce ascunde sensuri multiplicate de
adâncime .
➢ Ideea fundamentală din acestă poezie este că arta e un joc secund, mai pur,
realitate sublimată, constituindu-se ca un univers secund, posibil. Acest
univers se ridică pe anularea, pe „înecarea” celuilalt, nu e, cu alte cuvinte, o
copie a lui, ci are un sens propriu, intern, care-l justifică. Dacă lumea reală există
sub zenit, în obiectivitate, poezia trăiește sub semnul nadirului, în reflectare. Poetul
transpune oglindirea din conștiința sa în melodia cuvintelor, ascunzând în ele
cântecul lui – creația, asemenea mării care își ascunde cântecul ei sub clopotele
verzi ale meduzelor.
Imaginarul poetic vizează naturalul și umanul, terestrul, acvaticul și cosmicul într-un tablou
compozit și atotcuprinzător. Repere fiecărui plan sunt creasta, apa, zenitul, nadirul, marea,
zborul. Se realizează prin asocierea cu:
➢ imagini vizuale ( ”adâncul acestei calme creste”, ” grupurile apei ”) și
➢ auditive (” harfe răsfirate”) o corespondență între expresie și idee , o echivalență între
material și spiritual.
Trecerea aparent aleatorie de la un plan la altul sporește ermetismul mesajului.
Lirismul este obiectiv, marcat prin dominanta pers a III – a sg. , pe tot parcursul textului si
serveste intru totul atitudinii detasate , contemplative specifica liricii barbiene .
Figura semanatică predilectă este metafora ce aparține în egală măsură planului concret și
planului abstract- ” calme creste”; ”mântuit azur”; ”ridică însumarea de harfe răsfirate”. Sensul
simbolic este nuanțat prin folosirea simultană a figurilor de stil, care sunt în același timp epitete,
inversiuni, metafore- ”adâncul acestei calme creste”, ”mântuit azur”, ceea ce dă ambiguitate
limbajului. De asemenea, în crearea tonalității solemne se folosesc asocieri de sonoritati
enigmatice : ” cirezi agreste”, ”joc secund”, ” nadir latent”, conform unui ritual ascuns, extatic, al
cuvântului.
Prozodic, poemul are ritm iambic, măsura de 13-14 silabe, rima încrucișată. Cadența versurilor
este constantă și dă gravitate gnomică discursului .
Titlul sugereaza viziunea poetului despre creatie ca joc liber al fantaziei , in vreme ce
epitetul ‘’ secund ‘’ plaseaza jocul in zona superioara a existentei ideale . Sensul titlului se
descifreaza insa abia in final , o lectura performanta a poeziei dezvaluind faptul ca primul joc
apartine divinului si inseamna chiar actul creator al lumii. Raportat la acesta , jocul poetului
(secund)este complementar presupunand inaltarea inapoi in absolut prin cuvantul poetic
transfigurator, purificator, si in ultuma instanta, mantuitor.
Structural , poezia este alcatuita din doua catrene cu o organizare metrica de o mare
simplitate, poetul urmarind o cadenta linistita mereu egala cu sine. Versurile sunt de 13 –
14silabe , iambul fiind unitatea metrica , iar rima este incrucisata .
Prima strofa :
➢ Pentru poetul matematician ,transfigurarea poetica inseamna deducere , iar oglindirea
realului in mintea poetului presupune in mod necesar inaltarea intelectului, apta sa
contemple atat armonia divinului inlucruri , cat si armonia cifrelor sugerata ‘’ prin
metafora «grupurile apei » .
➢ Creatia este si aici o forma de mantuire ,( metafora ‘’ mantuit azur ‘’ ) capabila sa
extragaesentele lumii din clipa trecatoare ( metafora ceasului ). Ceea ce vede poetul in
oricare din dimensiunile realului e doar profunzimea echilibrata si senina a esentelor (
metafora ‘’adanculacestei calme creste ‘’ ) .
➢ Pentru a intra in jocul poetic, dimensiunea degradata a lumii trebuie purificata sacrificial
(,,inecarea cirezilor agreste ‘’ ) .Puritatea actului creator , piatra de lemelie a viziunii
liricebarbiene , provine asadar din putearea poetului de a ridica lumea inapoi in esente
princuvant .
Strofa a doua :
➢ Invocatie retorica care am inteste de faimoasele invocatii clasice ale muzei . Aici insa
inspiratia isi duce existenta sub forma unui‘’ nadir latent ‘’ in interior, in eul absolut care
apartine tuturor fiintelor si lucrurilor in egala masura ,si pe care divinul l-a sadit in fiecare
➢ Daca revarsarea divinului in lume este vazuta de poet ca un joc de « harferasfirate »
(metafora cu referire evidenta la mitul orfic ), a caror cadere in materie
capatadimensiunile unui ‘’zbor invers’’ , menirea poetului este de a ridica inapoi in divin
esenta saascunsa, folosind instrumentele creatiei pana la ultimele consecinte ( ‘’cantec
istoveste’’ ) .
➢ Ultimele doua versuri sunt o originala metafora a ermetismului si in acelasi timp ocheie a
lecturii textului. Cantecul poetului barbian ramane ascuns , accesibil doar initiatilor
capabili sa patrunda in aparenta rasturnare a firescului, sugerata ingenios prin imaginea
plastica a marii care isi plimba meduzele sus clopote verzi de apa .

STILISTICA
➢ La nivel morfologic, se remarca folosirea de catre poet a unor cuvinte care exprima
efortul creatorului de a iesi din limitata lume senzoriala in abstract (infinitivele lungi
inecarea,insumarea ; adjectivele participiale : dedus, intrata) ; de asemenea, folosirea
verbelor la prezent sustine caracterul solemn al mesajului care astfel capata odata in
plus valoare deadevar incontestabil .
➢ La nivel sintactic, este de remarcat constructia strofelor dintr- o singura fraza , prima
fiind silipsita de predicat .
➢ La nivel lexical, se observa prezenta termenilor abstracti si neologici , alaturi de cei
stiintifici(dedus, nadir latent, insumare , grupuri), prin intermediul carora se obtine un
efect deosebitde imobilitate a elementelor intr-o lume ce se ofera contemplarii.
➢ La nivel stilistic, concizia si incifrarea limbajului poetic se sustine prin
abundentametaforelor, care se combina deseori si cu alte figuri de stil : epitete (calme
creste, mantuit azur, cirezile agreste, joc mai pur, harfe resfirate, zbor invers clopotele
verzi), deseori ininversiune, sau comparatii (cantec..ascuns, cum numai marea..)
Concluzie
Atat prin conceptie cat si prin limbaj, poezia Joc secund este o arta poeticaemblematica pentru
modernismul barbian de tip ermetic.