REMEDIUL PENTRU FRICA DE MOARTE

Iti este frica sa adormi noaptea? Toate gandurile tale, toate sentimentele si senzatiile, ideile, numele tau,
forma ta, lumea care te inconjoara, absolut ce stii despre tine insuti, toate cunostintele acumulate, toate
sperantele si visele, si absolut tot ce crezi de obicei ca te defineste, dispar fara urma. Cu toate astea,
acest lucru nu te inspaimanta, si, de multe ori, chiar iti doresti sa atingi starea asta. De ce se intampla
asta?
In afara de faptul ca somnul profund este odihnitor, in aceasta stare exista o usurare, pentru ca toate
aceste poveri pe care le cari inconstient clipa de clipa, dispar. Inainte sa adormi iti este frica, sau simti
groaza ca incetezi sa existi? Nu, pentru ca chiar daca corpul si mintea nu mai sunt active (practic nu mai
exista), tu nu incetezi sa existi. Stii asta foarte bine, pentru ca o repeti in fiecare noapte, sau de fiecare
data cand visele dispar. In tot acest timp tot ce ai carat cu tine in timpul zilei si tot ce te limita si te facea
sa te simti nelinistit dispare, lasandu-te linistit si nelimitat.
Ti-a fost frica vreodata de aceasta stare? Nu prea cred. Daca analizam ce este moartea in realitate,
lasand de-o parte senzatia de frica indusa de auzul acestui cuvant, ajungem la concluzia ca este la fel
ca aceasta stare. Daca nu ti-e frica sa ajungi in starea de somn profund, de ce sa-ti fie frica de moarte?
Ca si in somnul profund, moartea inseamna disparitia oricaror ganduri, credinte, convingeri, identificari,
nume, forme, sentimente si senzatii.
Principala cauza a fricii de moarte se datoreaza faptului ca ne temem de disparitia identitatii noastre.
Dar in ce consta aceasta identitate? Nu cumva ea este o adunatura de credinte, convingeri, concepte si
idei? Daca cercetam ce suntem in realitate, ajungem la concluzia ca toate astea sunt obiecte ale
perceptiei noastre. Si, mai mult de-atat, toate astea, inclusiv obiectele materiale, cum ar fi corpurile, nu
au nicio materialitate, de fapt. Materia este doar o aparenta, ca apa din mirajul din desert.
Asta inseamna ca identitatea pe care ne-am asumat-o este gresita, si nu consta in credintele,
convingerile, conceptele si obiectele care credem ca ne definesc. Identitatea noastra reala, fiinta
noastra de constiinta si existenta pura, s-a amestecat cu aceasta adunatura de ganduri si sentimente
intr-o asa de mare masura, incat nu se mai poate distinge separata de ele. Adica, in loc sa gandim:am
ganduri si sentimente, gandim; sunt ganduri si sentimente. In loc sa gandim si sa percepem ca
gandurile, sentimentele, senzatiile si perceptiile sunt lucruri pe care pe percepem temporar, disparand
ulterior, gandim: sunt aceasta colectie de ganduri, sentimente si senzatii numite corp/minte). Aceste
este motivul pentru care, atunci cand dispar (lucru care se intampla regulat) credem ca disparem si noi
odata cu ele.
Credem ca vom disparea, sau ca vom muri, deoarece ne-am identificat cu ele si toate aste dispar. Asta
este una din credintele fundamentale egoului, care se considera o entitate separata. O alta credinta
fundamentala a egoului este ca ii lipseste ceva, deoarece niciun obiect (si egoul este un obiect care se
schimba permanent) nu este complet. Deci, atata timp cat ne consideram pe noi insine ca fiind un
obiect, identificandu-ne cu el, nu numai ca vom simti frica de disparitie, dar ne vom simti si incompleti,
dorint permanent ceva despre care credem ca ne lipseste. Frica si dorinta sunt doua manifestari
esentiele ale egoului.
Sentimentul de separare se exprima prin frica de disparitie. Unele persoane percep un sentiment
launtric ca nu sunt ceea ce percep si o dorinta arzatoare de a-si cunoaste adevarata fiinta. In mai toate
cazurile, aceasta dorinta, care este de fapt dorinta sinelui real de-si gasi adevarata identitate, este mult
mai puternica decat frica de moarte. Aceste este motivul pentru care, cei care au ales caile gresite
pentru a se cunoaste pe sine, au infruntat fara frica moartea.
Remediul pentru aceasta frica, si toate fricile care deriva din ea, este cunoasterea adevaratei noastre
identitati. Trebuie sa intelegem ca existam in toate starile, chiar si in cele in care credem ca nu suntem
constienti (pentru a stii ca nu am fost constienti, trebuie sa fi fost prezenti pentru a fi cunoscut asta).
Aceasta constiinta a prezentei noastre nu ne-a parasit nicodata, chiar daca erau prezente obiecte sau
nu. Stim ca existam si in lipsa oricarui obiect (in somnul profund nu exista niciun obiect). Astfel trebuie
sa intelegem ca existam si dupa moarte, deoarece ea nu inseamna altceva decat disparitia unor
obiecte, lucru care se petrece permanent (obiectele pe care le observam dispar, dar noi, observatorul nu
disparem).

Aceasta constiinta care este constienta permanent de aparitia, schimbarea si disparitia obiectelor
suntem chiar noi. Am fost anteriori (nu din punct de vedere temporar, ci al posibilitatii de a observa)
aparitiei universului, si vom exista si dupa disparitia lui, pentru ca nimic nu exista daca nu este observat.
Aceasta simpla prezenta a cunoasterii ca existam, a constiintei propriei existente, sau senzatia de a fi,
este o constanta permanenta in viata noastra si nu a disparut niciodata, cunoscand toate schimbarile
ansamblului corp/minte. Daca amestecam aceasta existenta, cu gandurile, convingerile, credintele si
sentimentele in asa masura ca nu mai putem sa le distingem clar, vom simti frica de disparitie.
Remediul pentru aceasta frica este cunoasterea de sine. Cand simtim aceasta frica, sau oricare alta
frica, trebuie sa ne indreptam atentia catre noi insine si sa ne intrebam: La ce ma refer cand spun eu?
Cine este eu? Trebuie sa ne indreptam atentia catre gandul eu. Facand aceasta cercetare, ajungem
la concluzia ca eu sunt constient (percep) corpul, locul asta, cuvintele astea, monitorul de calculator pe
care sunt scrise, sentimentele pe care le am in acest moment, gandurile care imi trec perin minte si tot
ce pot percepe acum. De fapt toata viata consta din a fi constient de un lucru sau de altul (sunt
inalt/scund, sunt bogat/sarac, sunt sanator/bolnav). A fi constient, a cunoaste, patrunde intreaga
experienta de viata in aceasta lume, si fara acest principiu al cunoasterii (constiinta) nu ar exista nicio
lume si nicio experienta.
Orice experienta este formata din cel care este constient si obiectele de care este constient. In loc sa ne
indreptam atentia catre obiectele de care suntem constienti, sa ne-o indreptam catre cel care este
constient, adica sa schimbam directia atentiei. Asta inseamna sa lasam gandurile se dispara din atentie
si sa ne indreptam atentia catre cunoscatorul experientei si a obiectelor din ea, adica sa ne oprim la eu
sunt constient, fara sa continuam disiparea atentiei in eu sunt constient de.... Indiferent de ce suntem
constienti, aceasta constiinta nu ne paraseste niciodata, adica nu incetam niciodata sa fim constienti. In
loc sa ne directionam raza atentiei catre obiecte (ganduri, sentimente, senzatii), sa ne-o indreptam catre
noi insine, catre cel constient.
Aceasta experienta este chiar experienta linistii sinelui. Cu cat vom permite mai des sa se intample asta,
vechile noastre identitati, vechile noastre credinte si convingeri ca aceasta existenta constienta este
identica cu gramada de ganduri si sentimente, se vor curata treptat de aceste ganduri si sentimente. Nu
trebuie sa incercam sa scapam de ele sau sa le eliminam, pentru ca vom crea un alt gand cu care ne
vom identifica. Daca nu mai acordam atentie vechilor identificari, ele vor disparea ca rezultat al neglijarii,
deoarece nu vor mai fi in atentia noastra (nu mai suntem interesati de ele). Atunci cand ne acordam
atentie noua insine, celui care cunoaste, intelegem ca eu este cel care cunoaste atat experienta si
obiectele ei, cat si lipsa oricarei experiente sau obiect. Asta inseamna ca sunt constient atat de viata
(experienta), cat si de moarte (lipsa experientei). Daca nu imi este frica de experienta, de ce imi este
frica de lipsa ei?
Daca imi mentin atentia indreptata asupra celui care cunoaste, constiinta (sinele) va incepe sa apara din
fundal, ca o amintire a propriei existente permanente, a faptului ca nu numai ca sunt constient acum, ci
ca sunt permanent constient, si ca nu exist numai acum, ci ca exist permanent. Nu am experimentat
niciodata propria disparitie, ci numai disparitia unor experiente si a obiectelor din ele; nu am fost
niciodata nascut, nu m-am schimbat niciodata, nu am fost niciodata ranit, afectat sau influentat de nimic
din ce am cunoscut. Nu fac parte din experienta, ci sunt observatorul prezent cunoscator al fundalului
experientei in care apare manifestarea minte/corp/lume.Sunt cunoasterea care patrunde orice
experienta si care este una cu experientele, constituind substanta lor. Adopt forma tuturor experientelor
si a obiectelor din ele, asa cum spatiul adopta forma hologramelor care apar in el. Sunt cunoasterea
pura a oricarei experiente, care o strabate atat pe ea cat si obiectele din ea, asa cum spatiul strabata tot
universul si obiectele din el. Este o recunoastere a adevaratei mele naturi, de sine imposibil de perceput
prin simturile mintii, a identitatii mele reala care nu poate actiona, naste/muri si nici nu este afectata de
experientele care apar in ea.