Sunteți pe pagina 1din 13

Ganduri despre alpinism

culese si selectate de Dinu Mititeanu

1. Alpinismul este poezie, filosofe, este ceva nedefinit care te


cheama,
te subjuga, te impinge in locuri incredibil de grele pe frig sau soare
torid, in ploaie sau vant...
Niculae Baticu
2. Alpinismul este inainte de toate o conceptie a relatiilor dintre
spirit si munte.
Pierre Bossus
3. Dorinta de a urca Everestul s-a nascut din imboldul primar de a urca
dealul invecinat.
Sir Francis Younghusband
4. De ce vreau sa urc Everestul? Pentru ca exista! (because it is
there!).
George Leight Mallory
5. Alpinismul e actiune si contemplare
Gaston Rebuffat
6. Prin coarda ce ne uneste se naste intre noi adanca prietenie a
altitudinii.
Gaston Rebuffat
7.Cuceritorii inutilului? Nu! Cuceritorii inaltului, ai noului, ai
neatinsului.
Lionel Terray
8.Pornesc in sus si toate nelinistile mele dispar.

Reinhold Messner
9.Ai izbutit, continua! N-ai izbutit, continua!

Fridtjof Nansen
10.Fara riscuri, nu e lupta. Fara lupta, nu e viata.
Fridtjof Nansen
11.Ascensiunea este o neasemuita si de nedescris bucurie a trupului
si spiritului.
Guido Rey
12. Nici o dificultate nu e de neinvins.
Auguste Piccard.
13.Esenta alpinismului nu consta in atingerea unui varf ci in lupta
pentru depasirea dificultatilor.
Albert Fred Mummery.
14. Vointa este unul dintre cele mai pretioase daruri ale Muntelui.
Andre Theuriet.
15. Alpinismul este intalnirea dintre o idee si muntele inalt.
Reinhold Messner
16. Muntii nu pot fi cuceriti ci doar urcati.
Heinrich Harrer
17. Alpinismul nu e doar un sport, dar el este si un sport.
Lionel Terray
Obs: "Suna bine" si invers: "Alpinismul e si un sport, dar nu doar un
sport!".
18. Alpinismul nu e doar un sport, este un drum al vietii.
Reinhold Messner
19. Una dintre frumusetile meseriei de ghid alpin este ca oferi
bucurie.
Lionel Terray
20. Acolo sus, in verticalitatea peretelui, participam la cele mai
frumoase momente ale vietii Muntelui.
Gaston Rebuffat
21. In munti rabdam deseori sete fizica, dar ne astamparam setea
morala.
Gaston Rebuffat
22. Nu e dorinta care ma duce mai departe in sus, e obisnuinta, ca si
cum urcatul ar fi o parte a vietii mele.
Reinhold Messner
23. Marile spatii, marile dificultati, marile verticale: coruptibile
tentatii.
Gaston Rebuffat
24. Saltul de la Matterhorn la K2 e mai mare decat saltul de la mine la
mine.
Reinhold Messner.
25. Am indragit clipa cand ajunsi acolo, sus, ne strangem mainile
frateste si imbratisam orizontul; am indragit asprimea elementelor
naturii, roseata apusurilor, modestia florilor alpine, marea de nori
culcata la picioarele noastre..
Ionel Coman
26. Fisuri, dale, hornuri, surplombe... Tanarul meu insotitor da tot ce
are mai bun in el pentru a le escalada, in timp ce in el urca o
fericire pe care nu o cunostea, dar careia ii simtea confuz nevoia;
soarele isi raspandeste tandretea, aerul e viu, sangele fierbe in
muschi, inima bate de emotie...
Gaston Rebuffat
27. Alpinismul meu corespunde unui fel de misticism: ma ajuta la o noua
relatie cu lumea, la intelegerea acestei lumi si a propriului meu Eu pe
care mi-l modelez in cadrul ei.
Reinhold Messner
28. Everestul nu are cuceritori; acolo nu exista adevarati cuceritori
ci cel mult supravietuitori.
Barry Bishop
29. Eu nu ma pot arunca la picioarele nimanui; dar nu-mi place nici
cand mi se arunca cineva la picioare; de aceea mi-e greu sa fiu
conducator de expeditii.
Reinhold Messner
30. Alpinistul e mereu in cautarea identitatii sale. Identitatea e
privilegiul aceluia ce o poseda. Nu prin invidie pe alte identitati iti
poti obtine propria identitate.

Alessandro
31. Un munte nu poate fi invins. El a fost si ramane la fel chiar si
dupa ce "victoriosii" au coborat si l-au parasit. Oamenii nu au invins
Muntele; ei au invins cel mult slabiciunea din ei, ridicandu-se pentru
o clipa la inaltimea muntilor.
???? ( R. Messner??)
32. Sa credem in destin? Sa punem tot ce se intampla pe seama lui si sa
ne spalam pe maini? Dar judecata? Cum trebuie sa judecam? Dar putem
oare, avem dreptul sa judecam noi, oamenii? Judecata muntelui e fara
apel!
Henry Troyat (in "Zapada in doliu")
33. Alpinism: curiozitate, modestie, entuziasm si incredere in sine.
Peter Schoenig
34. Oricat l-ar ocoli, riscul este mereu prezent in orice escalada,
insotindu-l pe alpinist ca si propria-i umbra.

Dorin Almasan
35. Alpinismul trebuie sorbit cu lingurita, nu cu polonicul.
Emilian Cristea
36. In alpinism, cel mai mare pericol este inconstienta tineretii.
Lionel Terray
37. Una din marile calitati ale unui bun alpinist este puterea/curajul
de
a renunta.
Walter Bonatti
38. Nu sunt un temerar. Vai de cei carora pe munte, frica le este
straina; asta inseamna ca sunt inconstienti.
Walter Bonatti
39. Urcand pe un optmiar, te simti uneori ca un purice care incearca sa
iasa dintr-o vana...
Michael Dacher
40. Daca ne-ar lipsi curajul, am putea considera expeditia incheiata.
Friedl Mutschlechner, in TB din Kanchenjunga, 1982
41.Imposibil e doar ceea ce nu ne incumetam sa abordam.
Frederic cel Mare
42. Un optmiar iti apartine cand ai ajuns inapoi in tabara de baza.
Pana
atunci ii apartii tu lui.
Kurt Diemberger
43. Acolo unde exista o vointa, exista si un drum.
Proverb german si englez
44. Alpinistii pe care i-am vazut in escalade dificile, sunt fiinte
atat
de aeriene, incat, dupa atingerea crestei iti pare ca ar fi in stare
sa-si continue ascensiunea insurubandu-se in azurul cerului.
Alexandru Balaci
45. Principala calitate pe care trebuie sa o aiba un alpinist in turele
de iarna este de <a sti sa citeasca zapada>.
Toma Boerescu
46. Exista o singura metoda sigura de a scapa dintr-o avalansa: sa n-o
cauti, sa n-o declansezi.
Emilian Cristea
47. Simpla catarare nu inseamna nimic daca nu ii dai intelesul
cunoasterii.
Ionel Coman
48. Alpinismul nu este decat un mijloc de a privi muntele din alte
unghiuri decat ceilalti montaniarzi.
Un alpinist francez ( ???)
49. Alpinismul ca si dragostea- se practica in doi si in singuratate.
Un alpinist francez
50. Sa nu te numeri printre aceia care nu mai vad Muntele din cauza
unui perete de stanca.
Luiz Trenker
51. Am cunoscut si excelenti cataratori care nu sunt si indragostiti
de munte; pentru mine acestia sunt doar acrobati care n-au mai incaput
sub cupola circului.
Emilian Cristea
52. Ma gandesc cu pietate la alpinistii cazuti pe munte, dar nu urasc
Muntele, nu el este vinovatul. Voi urca in continuare pe munte, caci
alpinismul e pasiunea si ratiunea vietii mele.
Walter Kargel
53. Batalia contra Everstului este numai una din multele forme in care
se exprima lupta spiritului cu materia. Omul si muntele se trag din
din
acelasi pamant si sunt prin urmare inruditi. Totusi muntele e treapta
mai joasa a materiei; omul e mai mare prin spirit, de aceea vrea sa
invinga muntele, cea mai inalta incarnatie a materiei.
Sir Francis Younghusband
54. Prin alpinism se intelege ascensiunea unui munte periculoasa prin
relief sau climat, dublata de tehnica elaborata de om pentru a dejuca
acest pericol.
Roger Frison- Roche
55.In Himalaya, vanturile cumplite, temperaturile ce coboara pana la
-40C si efectele altitudinii, reprezinta un coktail infernal.
Chris Bonnington
56. Valoarea unui alpinist este invers proportionala cu cantitatea de
materiale pe care o cara dupa el.
Reinhold Messner
57. Cei mai buni alpinisti sunt cei in viata.
Reinhod Messner
58. In anii '60 sexul era sigur si catararea periculoasa. Acum este
exactinvers.
Chuck Pratt
59. Alpinistul de azi isi poarta curajul in rucsac; incredera in
echipament a inlocuit increderea in propria persoana.

Reinhold Messner
60. Cine nu se teme de nimic e surprins de primejdie.
Confucius
61.Cine iti ascunde primejdia iti este dusman.
Goethe
62. Rapel, coarda, polet. Aceste cuvinte mi-au incantat tineretea si
m-au facut sa inteleg adevaratele dimensiuni ale curajului.
Walter Kargel
63. Daca a fost greu? Nu stiu, nu se aseamana cu nimic din ce stiam;
Probabil ca greu nu a fost, pentru ca nu pot spune ca n-as mai face
Asa ceva pentru nimic in lume. Dimpotriva, oricand.
Taina Dutescu- dupa intoarcerea de pe vf. Lucania, Canada
64. Turistii sunt nenumarati, performantele alpine sunt rezervate unei
elite.
Roger Frison- Roche
65. Alpinistul isi expune viata constient ( si din pacate din ce in ce
mai multi inconstient ), dominand pericolul prin inteligenta si forta.
Roger Frison Roche
66. Excelentul alpinist Gaston Rebuffat a fost primit in unanimitate in
celebra Companie a ghizilor din Chamonix in ciuda interdictiei pentru
ne-localnici din Statut si a originii sale "rusinoase": era nascut pe
malul marii ( DM: la Marsilia).
Lionel Terray
67. Alpinistul este asemenea unui artist: el creeaza frumusetea
propriilor sale impresii.
Ionel Coman
68. Un traseu alpin e numai o partitura; interpretarea, care din
catarare face muzica, apartine fiecaruia.
Ionel Coman
69. Alpinistii au facut ca teama pe care o inspirau muntii inalti sa
fie inlocuita treptat prin chemare.
Ionel Coman
70. Fericit ca am urcat muntele ( DM: Mont Ventoux in 1336!), mi-am
intors
privirea spre interior, in mine insumi si din acel moment nimeni nu m-a
auzit vorbind pana ce am ajuns in vale.
Petrarca
71. Cand peste varfurile muntilor a aparut din nori o piramida patrunsa
de o misterioasa lumina interna, atunci am fost siguri ca este Mont
Blanc-ul.
Goethe
72. Varful Mont Blanc pare ca apartine unor sfere mai inalte si de
aceea ne era greu in gandire sa ii legam iarasi radacinile de pamant.
Goethe
72. Si in tragedia din Grandes Jorasses ( febr.1971), legea muntelui
si-a spus cuvantul: cel mai tanar a murit ( Serge Gousseault -24 ani),
cel mai varstnic (Rene Desmaison -44 ani) a supravietuit (14 zile= 342
de ore!!, note DM).
Din revista Paris Match
73. Pentru multi dintre noi, alpinismul nu a fost un foc de paie, ci a
ramas o pasiune durabila, adaptata anilor, dar mereu atragatoare...
Ionel Coman
74. Stanca a devenit la un moment dat un "stadion pe verticala", unde
se zamislea un nou sport: catararea contra-cronometru. Alpinistii
adevarati au ramas insa crdiciosi Muntelui cel Mare, infruntand verticalele
aspre ale peretilor, gerurile si viscolele, intinzandu-si cortul pe luciul
zapezii...
Mircea Noaghi
75. La inceputul secolului XX s-a publicat o carte cu titlul "Oameni
mici, munti mari"; acum s-ar putea inversa adjectivele.
Gaston Rebuffat
76. Matterhornul e cel mai frumos munte din Europa, Mont Blanc-ul e cel
mai frumos masiv.
Gaston Rebuffat
77. Alpinismul este o nazuinta spre inaltimi, spre tot ceea ce este mai
bun si mai inaltator.
Evgheni Simonov
78. Nimic nu-l face pe om sa sovaie. Cu pioletul in mana, el porneste
sa ia cu asalt nemarginirea. Globule! Nu te impotrivi furnicii tale!
Victor Hugo
79. Copil fiind, cand ii priveam pe cei ce se intorceau de pe Mont
Blanc, vedeam in ochii lor arzand o flacara stranie.
Maurice Herzog
80. Esenta alpinismului nu consta in atingerea unui varf, ci in lupta
pentru depasirea dificultatilor.
Mummery
81. Nu este adevarat ca fericirea rezida in dorinta si nu in posesiune?
Lionel Terray
82. Pentru ca un alpinist sa moara de batranete, cel mai greu este sa
incheie cu bine primii 4-5 ani.
Lionel Terray
83. Coltii Morarului, troieniti numai pe o parte, par patru pinguini
incremeniti la tarmul oceanului sideral.
Eugen Barbu
84. Prefer sa urc un varf mic pe un traseu nou, decat un varf celebru
pe traseul devenit clasic ("la voie de tout le monde").
Jean Coste
86. ... Cand in sfarsit mi-a aparut in fata muntele, am simtit o
dorinta imperioasa de a mi-l apropia.
Alain Fourmier
87. Un alpinist/montaniard are pe retina o impresionanta colectie de
rasarituri de soare.
Henri Bordeaux
88. Ceea ce pentru unii alpinismul inseamna moarte, pentru altii e un
joc.
Emilio Comici
89. Cel mai important in alpinism este sa traiesti mult.
Luiz Trenker (DM: el a facut-o, a trait 97 de ani!)
90. Ascensiune in Caucaz: Esti un inotator cu piolet si ciocan-piolet
in maini, cu bocanci dubli si coltari in picioare, care tarasti printr-un
bazin de apa - departe de a fi orizontal- o coarda la al carui capat
este legat un prieten. Esti o rama sapand un culoar care in urma ta nu
mai exista...
Razvan Petcu
91. Un traseu mare este ca a doua viata.
Reinhold Messner
92. Prietenia ce se naste intre doi barbati legati in coarda e un dar
al vietii care trebuie primit in genunchi.
Alexandru Balaci
93.Varful! Marea bucurie a alpinistului, cea care il face sa zboare si
sa uite si greul si suferinta.
Razvan Petcu -dupa o premiera de 5B in Ullu Tau/Caucaz.
94. Alpinismul e o scoala barbateasca, un fel de lupta impotriva
spaimei cosmice. Ajuns in creasta sau varf, te simti parca mai aproape de
stele si ai asupra lumii o privire iradianta.
Alex. Balaci
95. ...Deodata, intreaga mea fiinta fu zguduita ca de un traznet: in
fata mea, inaltat ca un aisberg prodigios deasupra unui ocean de
verdeata, ansamblul sclipitor al crestelor masivului Himalaya era atat
de gigantic incat parea ireal.
Lionel Terray
96. Nici in visele mele cele mai fantastice nu mi-as fi putut imagina
pe acest pamant atata frumusete. Emotia ce m-a cuprins ( DM: vazand prima
data Himalaya, in apr. 1950), va ramane intiparita in mine pana la
ultima suflare, intocmai ca arsura unui fier inrosit.
Lionel Terray
97. Escalada unei creste este cel mai nobil traseu de alpinism; in
comparatie cu un horn sau chiar cu un perete, aici ai impresia ca
plutesti in vazduh, ca esti o pasare si incerci din plin fericirea de a
trai.
Ionel Coman
98. Louis Lachenal realiza escalade-record in mod foarte natural,
aproape fara sa vrea, pentru ca era atat de agil si indemanatic, incat se
catara ca fulgerul, manevra coarda cu mai multa precizie si siguranta ca
oricine si exercita asupra coechipierilor sai un fel de atractie
magnetica ce-i facea sa se intreaca pe sine...
Lionel Terray
99. A-ti asuma riscuri prea mari si prea dese, este un joc ce nu poate
dura mult timp. Sa risti, dar cu masura.
Lionel Terray
100. Ceea ce ne placea in escalada era senzatia de a domina forta
gravitatiei, de a dansa in vid, de a alerga pe verticala. Intocmai ca
aviatorul in vazduh, ca schiorul pe zapada, omul se simte atunci
descatusat si devine pentru scurt timp un semen al caprei negre, al
veveritei si poate chiar al pasarii.
Lionel Terray
101. Nimic nu reuseste unde nu exista putina vanitate.
Nietsche
102. Doar printr-o daruire totala se naste din sine navalnica forta.
Schiller
103. Muntele nu ne-a obosit niciodata. Ne-au obosit doar clipele lungi
de asteptare si incertitudine cand cercetam crestele din spatele carora
trebuia sa apara confratii din alte echipe.
Mircea Noaghiu
104. Alpinismul are reguli stricte, dar la 20 de ani cine tine seama de
toate regulile?
Lionel Terray
105. Atingerea unui varf nu este o cucerire, caci nu poti cuceri ceva
sau pe cineva care nu-ti e dusman. Da, ai dus pentru asta o lupta
fizica, dar si morala, caci este o lupta cu tine insuti.
Marcian Bleahu
106. Atinsesem acea "stare de vraja" acea frenezie afurisita care te
face sa uiti de primejdii, care dezlantuie forte nebanuite si face
posibile adevarate minuni...
Lionel Terray
107. Este absolut sigur ca atunci cand eram legat si printr-un
sentiment de prietenie de camaradul meu de coarda, turele imi pareau mai
agreabile,mai exaltante.
Lionel Terray
108. Ei dracie! Asta ( DM: Eigernordwandul) pare tot atat de neted ca
fundul meu! De l-ar vedea maica-mea!
Louis Lachenal
109. "Iesind" din Eigernordwand, nu incerc nici o emotie violenta, nici
bucurie, nici mandrie ci doar sentimentul primitiv de < a-mi fi salvat
pielea >.
Lionel Terray
110. Alpinismul e una dintre putinele usi pe care aventura le mai
deschide spre lumea moderna, unul din ultimele mijloace de evadare de
sub carapacea civilizatiei pentru care nu am fost facuti chiar toti.
Lionel Terray
111. Nu exista un singur fel de alpinism, ci o mie de feluri.
Guido Lammer
112. Repeziciunea cu care se desfasoara o escalada este cea care face
posibila aprecierea aproape exacta a gradului de maiestrie a celui
careo efectueaza.
Lionel Terray
113. . Alpinistii orgoliosi dispretuiesc traseele usoare; alpinistii
veritabili gasesc bucurie in orice ascensiune.
Emilian Cristea
114. E adevarat ca in munti exista pericole, dar cu prevedere si
intelepciune ele pot fi evitate.
Luiz Trenker
115. Eram niste copii mari, exaltati in jocul fantastic de a ajunge
panala cer cu forta mainilor. Ce recompensa putea fi mai mare pentru acest
efort, decat zambetul luminat de bucuria izbanzii al celui care,
emotionat a atins creasta ?
Lionel Terray
116. Linistea si singuratatea erau atat de depline, incat ne-am fi
putut crede dusi pe alta planeta. Ce minunat era sa ne lasam stapaniti de
acea pace adanca, simtindu-ne inca muschii frematand de efort.
Lionel Terray
117. Pentru ca aventura sa fie mereu alta, trebuie ca Muntele sa se
inalte pana la nivelul cuceritorilor sai.
Lionel Terray
118. Pe crestele stapanite de elementele naturii dezlantuite, trebuie
sa sorbi cu inghitituri rare din cupa inspumata a faptelor temerare ce
nu cunosc oprelisti.
Guido Lammer
119. Lachenal se catara atat de repede, deoarece fremata de vitalitate.
Dar cate din ascensiunile sale, incepute cu o viteza meteorica se
transformau apoi intr-o plimbare inceata de turist indragostit de
frumusetea peisajului.
Lionel Terray
120. Acela care in alpinism ar respecta intocmai toate regulile de
prudenta invatate din manuale, ar ramane in mod practic condamnat la
inactivitate.
Lionel Terray
121. Alpinistul viseaza la orele de lupta pe drumul spre varf si la
clipa cand ajuns sus, lumea ii sta la picioare, iar deasupra lui nu mai
este altceva decat infinitul.
Fritz Kasparek
122. Din pacate unii trebuie sa cada, pentru ca altii sa invete.
Hemingway
123. Daca admitem ca alpinismul e un sport, atunci trebuie adaugat ca
el este cel mai nobil dintre sporturi.
Un englez (??)
124. Un adevarat schior e acela care cauta mereu teren mai dificil;
pentru un alpinist fiecare tura trebuie sa-l incite la o alta mai
dificila, daca vrea sa-si pastreze entuziasmul nestirbit.
Lionel Terray
125. Cel care vrea sa aiba o lunga cariera in alpinism, acela trebuie
sa-si aminteasca mereu ca in munte, cuvantul-cheie este "prudenta".
Felix Germain
126. Alpinismul i-a dat prietenului Jean Couzy posibilitea de exprimare
originala si exaltanta a comorilor pe care le purta in el.
Marcel Schatz
127. Alpinismul solitar impune o schimbare radicala a intregului tau
Eu! Personal sunt incapabil sa ma catar singur in pasaje pe care le-as
Trece foarte usor daca as simti ca in spatele meu mai pulseaza o viata.
Prietenia in alpinism e un sentiment nepretuit.
Lionel Terray
128. Unii alpinisti, pe masura ce inainteaza in varsta, se multumesc cu
ture din ce in ce mai usoare si simplul contact cu muntele e suficient
sa-i faca fericiti.
Lionel Terray
129. Nu uita ca nimeni nu cade alpinist desavarsit din cer, dar ca
orice alpinist bun poate cadea de pe munte.
Luiz Trenker
130. Fiecare munte mic sau mare este pentru mine ceva minunat, plin de
viata, frumusete si vraja.
Karl Blodig
(DM: medic, primul om care a urcat toti cei 70 de patrumiari ai
Alpilor, ultimii doi -atunci recent declarati ca avand 4000 m- i-a urcat
singur,la 73 de ani! )
131. La Montanvert, unde se termina linia ferata si incepe ghetarul, se
afla granita dintre un mic regat de alpinisti si o mare republica de
turisti.
Guido Rey
132. Bucuria unui bivuac sub stele in munte e dublata de speranta unui
magnific rasarit de soare.
Guido Rey
133. Ignoranta si aroganta, care de cele mai multe ori fac pereche,
sunt oriunde reprobabile; in munte ele sunt impardonabile.
Felix Germain
134. Adevaratul alpinist ajunge la o comunicare cu natura, atribuind
viata stancii seci si vorbind cu aceasta prin degetele, prin palmele,
prin bratele si prin buzele cu care o atinge.
Alex. Bradut Serban- "Cuxi"
135. Dupa cativa ani de alpinism, mi-am dat seama ca nu ma luptam cu
alte echipe, cu Muntele, cu conditiile meteo, ci doar cu mine insumi;
ma cuceream, ma invingeam, nu ca persoana fizica, ci psihic; imi depaseam
propriile temeri si posibilitati, deschizand drum altora mai inalte.
Tavi Bortos
136. Fisura Albastra! Intorc capul si raman uluit! Spectacolul pe care
il am in fata nu l-am vazut niciodata la asemenea proportii. E
infiorator, e groaznic, e gigantic, e grandios. O verticala infinita ce
tasneste de undeva de prea jos ca sa apara ochiului si dispare sus,
mult mai sus, in ceatza.
Alex. Bradut Serban- "Cuxi"
137. Straveche este dorinta spre varf, spre o tinta care sa potoleasca
neastamparul sufletului si care sa dea macar pentru o clipa bucuria
implinirii.
Fritz Kasparek
138. O carare ingusta duce spre varf, unde este capatul si tinta
vietii noastre. Catre acel varf unde se afla fericirea, noi suntem
pelerini.
Petrarca
139. Muntele este o cetate mai mult sau mai putin aparata. Alpinistul e
un soldat mai mult sau mai putin instruit.
Eugene Rambert
140. Everestul a fost urcat de cativa oameni. Dar fiecare om are de
urcat un Everest.
Maurice Herzog
141. Asadar am cucerit varful Annapurna. Dar exista in viata si alte
Annapurne.
Maurice Herzog
142. Nici un munte nu valoreaza cat viata.
Walter Bonatti ( dupa o retragere din traseu)
143. Cine nu cunoaste frica, acela nu e inteligent si ca urmare devine
neprevazator.
Reinhold Messner
144. Eu traiesc pentru ca mi-a fost teama; pledez pentru curaj, dar nu
pentru grandomanie sau superficialitate. Reinhold Messner
145. Alpinismul si dragostea de munte nu sunt sinonime. Inainte de a
escalada Muntele, trebuie sa-l iubesti de departe si de jos. In acest
fel se poate spune ca alpinismul este punerea in practica a acestei
dragoste.
Charles Goss
146. Alpinismul s-a nascut din dorinta omului de a sti ce se vede
dincolo de dealul din fata lui.
???
147. O caldura domoala imi napadea fiinta; o bucurie mai putin
zgomotoasa, dar mai puternica decat oricare alta pe care o simtisem
vreodata inainte pe un varf de munte.
Edmund Hillary, pe Everest
148. O dificultate in traseu e o intrebare; gesturile pentru a o
depasi- un raspuns. Asa comunica alpinistul cu Muntele, cu maretia, cu
frumusetea sa, dar si direct cu materia sa, ca un artist cu lemnul,
piatra sau fierul.
Cornel Coman
150. Oare alpinistul iubeste doar peretii, fisurile, surplombele? Poate
unii da, dar cei mai multi au ochi si suflet pentru natura, chiar
modesta, insa mereu amintindu-ne ca facem parte din ea.
Ionel Coman
151. In muntii nostri, alpinismul incepe cand te prinde ploaia in
traseu.
Emilian Cristea
152. Daca te prinde ploaia in traseu si il termini - e maiestrie. Daca
incepi sa urci un traseu pe ploaie - e prostie.
Concluzia unui grup de cataratori la o alpiniada.
153. La alpinistu' place sa (se) chinuie!
Un prieten din Secuime
154. Alpinistul nu ocoleste dificultatile, ele chiar il bucura. In
constiinta fortei sale zace voluptatea cea mai inalta.
Sit Francis Younghusband
155. Turistul cauta in munte mai ales relaxarea si frumusetea;
alpinistul mai ales pericolele si dificultatile.
Roger Frison Roche
156. Alpinismul este placerea, pasiunea, tehnica de a urca muntii.
Cesare Maestri
157. Zgariat, jupuit, sfarsit de oboseala dupa ce a escaladat cateva
sute de metri de stanca desi acest timp putea fi folosit altfel mai
comod, poate mai frumos si sigur, mai lipsit de pericole- acesta este
alpinistul.
Georg von Kraus
158. De ce ne cataram pe stanci cand am putea ajunge sus si pe o poteca
comoda? Pentru ca ne place!
Walter Kargel
159. Alpinistul cauta dificultatile pe care nu le poate invinge vulgul.
Bucura Dumbrava
160. Un varf de munte urcat iti da sansa sa privesti departe in zare
dar si adanc in abisul propriu.
Constantin C. Paun
161. Sus, pe vf. Everest am trait un moment emotionant; acum, la
coborare imi inabus cu greu un sentiment de tristete la gandul ca totul
s-a terminat.
Edmund Hillary
162. "De cele mai multe ori, moartea pe munte nu e un act eroic, demn
de admiratie ci consecinta unei neglijente" -spunea un mare alpinist.
Walter Kargel
163. Muntele a fost pentru noi o arena naturala, unde luptand la
granita dintre viata si moarte, am descoperit acea libertate pe care o
cautam fara sa ne dam seama si de care avem nevoie ca de aer.
Maurice Herzog
164. Pe verticalele peretilor, deasupra ametitoarelor abisuri,
alpinistii isi folosec nu numai puterile trupului ci si nesecatele
forte ale sufletului, pentru a avea imensa stisfactie de explorator si
eventual de a fi primele fiinte umane ce calca pe acel pisc.
Alex. Balaci
165. Acolo unde se sfarsesc ceilalti munti - incepe Himalaya.
????
166. Cucerirea Everestului- cel de al 3-lea pol al Pamantului, ca si a
celorlalti doi, a izvorat din orgoliul unei omeniri ajunse pe piscurile
civilizatiei si ale spiritualitatii.
Mircea Bogdan
167. Alpinistii care au cucerit uriasii Himalayei au fost solii nostri,
ai tuturor, trimisi sa poarte cat mai sus stindardul unei umanitatti
ce-si gaseste implinirea numai in actiune.
Mircea Bogdan
168. Istoria cuceriri optmiarilor Terrei este un imn al tineretii,
vointei tenacitatii si altruismului; este unul din cantecele de
biruinta ale omului.
Marcian Bleahu
169. Era firesc ca acum, cand Omul isi inalta cu cutezanta si mandrie
capul spre bolta instelata in cautare de noi zari, sa fie cuceriti
aici,pe pamant "speldidele inutilitati" reprezentate de cele mai inalte
piscuri ale planetei, scop nobil, atins cu pasiune, curaj, abnegatie si
dezinteresare.
Gh. Epuran
170. Alpinismul nu este un sport atat de periculos cum o sustin
legendele tesute in jurul lui, dar e adevarat ca cel mai greu este sa
inchei cu bine primii 4-5 ani.
Lionel Terray
171. A oferi ca ghid unui om bucuria unei escalade pe care altfel n-ar
fi putut-o realiza, mi s-a parut intotdeauna o adevarata munca de
creatie, generand sentimente similare cu cele ale unui artist cand isi
finalizeaza opera visata.
Lionel Terray
172. Ca ghid in Alpi, foarte solicitat de clienti pentru renumele ce-l
aveam, mi s-a intamplat sa ajung la capatul puterilor si sa fiu salvat
de inrautatirea vremii intocmai ca un boxer de bataia gongului.
Lionel Terray
173. Am ajuns pe Makalu cu o surprinzatoare usurinta. Victorie, dar si
dezamagire. Mi-am zis apoi: Nebunule, bucura-te de clipa de fatza!
Lasa-te imbatat de bucurie, suspendat intre cer si pamant, dominand
intreaga lume. Doar cerul iti margineste privirile.
Lionel Terray
174. Eu m-as catara si daca nu ar fi de vazut nici un peisaj!
Mummery
175. Nu castigul ma face sa urc varfurile, ci pasiunea pentru Munte;
am considerat intotdeauna recompensa materiala ca ceva secundar in
activitatea mea de ghid.
Emile Rey
176. Simt ca plutesc deasupra orizontului; corpul meu de plumb devine
usor si mi se pare ca nu mai am pamantul sub picioare.
Reinhold Messner pe K2.
177. Cand ma uit spre varf mi se pare de necrezut ca am fost acolo.
Reinhold Messner
178. Pe cantarul tau turistic trebuie sa aiba aceeasi greutate atat
bucuria unei plimbari duminicale pe dealul invecinat ca si escaladarea
unui perete dificil.
Luiz Trenker
179. Chiar daca am urca toate varfurile si crestele, pe toate
itinerarele, nu vom sti niciodata totul, tot ce-i de facut, de vazut,
de
trait in aceasta lume - numita Munte- pe care o iubim.
Cornel Coman
180. Atractia altitudinii nu ar fi atat de mare, daca nu ar fi atractia
neunoscutului. Acolo unde locuitorii, apoi arborii, apoi iarba dispar,
ia nastere un regat steril, salbatic, mineral. Dar in saracia sa
extrema, in goliciunea sa totala, acest regat al linistiisi al luminii,
imprastie o bucurie ce nu are pret: fericirea ce o descoperim in ochii
celor ce il colinda.
Gaston Rebuffat
181. Chiar daca evolueza aproape de cer, alpinistii nu sunt ingeri, ci
raman mereu oameni, cu inima patata deseori de negriciunea lumii de
unde vin si unde se reintorc.
Lionel Terray
183. ...Si totusi, cata bucurie am simtit cand, in scarite, cu corzile
leganate de vant, din buza surplombei, am putut privi golul de sub
mine.
Emilian Cristea
184. In alpinism, curajul si prudenta trebuie sa fie ca o balanta macar
in echilibru, dar de preferat inclinata spre prudenta. Inclinand-o spre
curaj, o inclinam implicit spre accident. DM
185. De ce unii oamneni urca muntii? - Pentru ca cea mai mare parte
dintre ei nu-i urca!
Andrew Irving
186. Nu alpinismul in sine este peiculos, ci modul in care il practica
unii! DM
187. Un perete de calcar se inalta impunator cu surplombele lui
suspendate ca un gigant eliberat parca din stransoarea padurii, cu
frunte luminata indreptata spre cer.
Mircea Noaghiu
188. Sunt de ajuns 2000 m altitudine, ca sa devin fericit.
Henry Russel
189. Sa mai ramanem o clipa sus! E atat de minunat sa te odihnesti pe
varf, sa visezi printre nori...
Guido Rey
190. Dup marea zbuciumata, plecam sa regasim calmul in imobilitatea
Alpilor, preferand Marele Pustnic, Gigantul Tacut- Mont Blanc-ul.
Jules Michelet
191. Mont Blanc-ul se descoperi deodata privirilor noastre si noi
avuram in acel moment deplina senzatie a maretiei, a frumosului, a
sublimului...
Theoplile Gauthier
192. Privirea oamenilor care urca muntii, cauta totdeauna departe,
limpede, profund, ca privirea marinarilor spre vastele orizonturi.
Guido Rey
193. Dragostea de frumos; iata singura pasiune care urca la 3000 m.
Henry Russel
194. Salvamontistii si alpinistii il ascultau pe nonagenarul brasovean
Karl Lehmann ca niste invatacei, desi ei insisi puteau fi pofesori in
ale Muntelui pentru altii.
Ion Preda
195. Avalansa cea mai putin periculoasa este... cea care nu omoara pe
nimeni.
Toma Boerescu
196. Faptul ca cineva a murit intr-o avalansa mica, nu intr-una mare,
nu e o consolare pentru nimeni. DM
197. Lenesii se mira ca ne parasim scaunele confortabile si drumurile
sigure, pentru a urca muntii dificili si periculosi.
George Byron
198. Ajunsesem cu adevarat pe varful Everest? Usurare, uimire ca eu
sunt cel norocos, bucurie, o bucurie mai puternica decat oricare alta
pe un varf de munte... Edmund Hillary
199. In orice parte priveam ( DM: de pe Everest) vedeam sub noi
defileuri intunecate si varfuri de gheatza, ca o harta in relief,
inmarmurindu-ne mai ales uriasii Makalu si Kangchenjunga, prin aspectul
lor gigantic.
200. Eram sus pe Annapurna! De o parte si de alta abisuri fara sfarsit!
deasupra capetelor noastre doar cerul. Niciodata nu incercasem o
bucurie atat de curata.
Maurice Herzog
201. De fiecare data cand ma leg in coarda si incep sa urc, in mine se
petrece o transformare; cand mainile ating stanca, dispare orice
oboseala sau teama. O forta misterioasa imi infierbanta sangele si pe
masura ce urc ma simt mai puternic, iar trecerile devin mai usoare.
Emilio Comici
202. In materia mereu virgina a muntelui, fiecare alpinist poate dupa
plac, prin forta creatoare a spiritului, sa-si modeleze idealul pe
care-l urmareste.
Lionel Terray
203. Alpinismul e un sport stupid, care inseamna sa te cateri pe stanci
cu mainile, cu picioarele si cu dintii.
Mama adolescentuluii Lionel Terray, prima
frantzuzoaica ce a indraznit sa schieze in pantaloni!!
204. Trebuie sa fie cineva cretin ca sa se catere cu riscul de a-si
frange gatul, daca nu poate sa culeaga de pe varf macar o bancnota de
100 de franci.
Tatal lui Lionel Terray , pasionat schior!
205. Muntele nu este altceva decat un pustiu ingrat de stanci si
gheatza, fara alta valoare decat aceea pe care i-o acordam noi.
Lionel Terray
206. Omul nu a fost creat pentru a suferi infrangeri.
Hemingway
207. Alpii- cetate fantastica, lant de ziduri inaccesibile, turnuri
care se profileaza pe cer, aurite de soarele atator secole.
Guido Rey
208. Nici o aventura alpina nu e mai pitoreasca si mai romantica decat
o noapte petrecuta sub cerul liber (" a la belle etoile"). Eu ii gust
intotdeauna frumusetea aproape cu religiozitate.
Guido Rey
209. Teama pe care Alpii o inspirau candva, a fost inlocuita treptat
prin chemare.
Ionel Coman
210. De cate ori am stat dupa o ascensiune grea, asezat pe o culme, in
sacul umed, obosit si flamand, dar fericit! Acest sentiment, mereu
acelasi, ne cheama pe noi alpinistii sa patrundem in regiunile fara
viata ale marilor inaltimi, sa luam asupra-ne marile oboseli.
Hermann Buhl
211. Chiar daca am repetat de mai multe ori acelasi traseu, de fiecare
data am trait impresii diferite, caci Muntele si starea sufleteasca nu
sunt niciodata aceleasi.
Jaques Dieterlen
212. Nu se poate afirma unde sfarseste drumetia si unde incepe
alpinismul, daca este sport sau nu, daca alpinismul are sau nu
explicatii logice, important este ca el exista.
Ionel Coman
213. Probabil suna cam pompos, dar dupa ce am incercat mai multe
sporturi, de indata ce am atins peretele de stanca cu mainile mele, am
stiut ca aceasta era exact ceea ce cautam.
Jerzy Kukuczka
214. Am reusit toate aceste ascensiuni (DM: al 2-lea, dupa Messner cu
cei 14 optmiari), deoarece muntii ma iubesc si sunt ingaduitori cu
mine. Jerzy Kukuczka -( DM: in sept '87, caci a murit in 24 oct
'89,
215. Totul incepe cu cateva tunete, ploaie cu grindina, apoi fulgerele
lumineaza in noapte oraselele de pe Valea Prahovei. Grandoare- e un
cuvant omenesc, dar aici nimic nu e pe potriva omului, este Natura
risipindu-si energiile inconstienta de sine insasi.
Maria Meila Predoviciu, in Bivuacul 2 al Fisurii Albastre).
216. Ceea ce ii indeamna pe alpinisti sa urce mereu, este o chemare
irezistibila, ademenitoare ca zilele insorite, pura ca seninul cerului,
patrunzatoare ca viforul pe creste. La fel ca vazduhul si oceanele,
Muntele isi cheama prietenii. Fiecare isi indeplineste chemarea cu
curaj.
Ionel Coman
217. Incepand sa vorbesc despre Padina lui Calinet, imi dau seama ca nu
numai ei, ci Pietrei Craiului in intregime, trebuie sa-i aduca o
patimasa inchinare alpinistul devenit poet fara voie.
Ionel Coman
218. Pentru a-si satisface o dorinta fierbinte, unii oameni, chiar
bolnavi, raniti sau infirmi fiind, pot gasi in ei forte nebanuite.
Lionel Terray
219. Uneori, in munca mea de ghid, eram atat de obosit, incat pentru
a-mi salva onoarea, trebuia sa ma straduiesc sa rezist ceva mai mult
decat clientul meu.
Lionel Terray
220. In nici unul din cele mai fantastice visuri ale mele, nu mi-am
inchipuit atata maretie si frumusete! Cat valoreaza intreaga mea viata
banala si mediocra, alaturi de aceste ore de angajare totala si de
fericire deplina?
Lionel Terray, in tabara I de pe Annapurna in apr. 1950.
221. Daca ai indragit Muntele, nu cauti doar teluri deosebite si trasee
foarte grele. Acelasi pret pot avea zilele cand hoinar, acolo, sus,
incerci sa redevii o modesta particica din natura, echilibrat si
simplu, asimiland cu toate simturile armonia si linistea inconjuratoare.
Ionel Coman
222. Alpinismul se incepe prin mersul pe potecile muntelui si se
termina dupa un numar mai mic sau mai mare de ani pe aceleasi poteci
mult indragite.
Din "Codul de etica si siguranta alpina al CAR)

---000---

S-ar putea să vă placă și