Transferul de căldură - Curs Cap.

3: Convecţia liberă în spaţii limitate

Curgerea în spaţii limitate

Convecţia liberă între două suprafeţe verticale

Se consideră două plăci plane aşezate vertical şi paralel la o distanţă

relativ mică una de cealaltă şi având temperaturi diferite dar, constante şi
uniforme pe fiecare placă. Fluidul dintre cele două plăci se mişcă numai datorită
gradientului de densitate pe verticală.

Ipoteze: t p1 < t p 2
wx = 0
∂t
=0
∂y

- Ecuaţia de continuitate:

∂ wx ∂ w y ∂ wy
+ =0 → =0
∂x ∂y ∂y

Fig. 3.27: Schiţa celor două plăcii verticale

Soluţia generală a câmpului de temperaturi de determină prin integrarea

ecuaţiei căldurii:

∂t ∂t ∂ 2t ∂ 2t
wx ⋅ + wy ⋅ = a⋅ → =0
∂x ∂y ∂ x2 ∂x 2

t = C1 ⋅ x + C 2

Soluţia particulară a câmpului de temperaturi rezultă din impunerea

condiţiilor la limită:

t p1 + t p 2
la x = 0 → t = =tf
2
la x = δ → t = t p 2
t p1 + t p 2
t x =0 = C 2 = =tf → C2 = t f
2

1  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Convecţia liberă în spaţii limitate

t p1 + t p 2 t p 2 − t p1
t x =δ = C1 ⋅ δ + = t p2 → C1 =
2 2δ

Rezultă că:

t p 2 − t p1
t = tf + ⋅x
2δ

Remarcă: Temperatura în stratul de fluid

are o variaţie liniară

Fig. 3.28: Distribuţia temperaturii

Soluţia generală a componentei verticale a vitezei, w y , rezultă din

integrarea ecuaţiei de mişcare pe direcţia y:
∂ wy ∂ wy ∂ 2wy
wx ⋅
∂x
+ wy ⋅
∂y
= g ⋅ β ⋅ t − t f +ν ⋅ ( )
∂ x2

∂ 2 wy g⋅β  t p 2 − t p1 
=−
g⋅β
ν
(
⋅ t −t f = −) ⋅  t f +
ν  2δ
⋅x−t f 

∂ x2 

∂ 2wy
2
=−
g⋅β
2δ ⋅ν
(
⋅ t p 2 − t p1 ⋅ x )
∂x

∂ wy
∂x
=−
g⋅β
4δ ⋅ν
( )
⋅ t p 2 − t p1 ⋅ x 2 + C1

wy = −
g⋅β
12δ ⋅ν
( )
⋅ t p 2 − t p1 ⋅ x 3 + C1 ⋅ x + C2

Soluţia particulară a componentei verticale a vitezei, w y , rezultă din

impunerea condiţiilor la limită:

la x = 0 → w y = 0
la x = δ → w y = 0

2  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Convecţia liberă în spaţii limitate

wy = C2 = 0 → C2 = 0
x =0

wy
x =δ
=−
g⋅β
12δ ⋅ν
( )
⋅ t p 2 − t p1 ⋅ δ 3 + C1 ⋅ δ = 0

C1 =
g⋅β
12ν
(
⋅ t p 2 − t p1 ⋅ δ )

wy = −
g⋅β
12δ ⋅ν
( )
⋅ t p 2 − t p1 ⋅ x 3 +
g ⋅ β ⋅δ
12ν
(
⋅ t p 2 − t p1 ⋅ x )

g ⋅ β ⋅δ 2  x  x 3 
wy =
12ν
( )
⋅ t p 2 − t p1 ⋅  −   
 δ  δ  

Fig. 3.29: Distribuţia vitezei

Relaţii empirice de calcul

În practica inginerească, coeficientul de convecţie, α , se determină cu

ajutorul criteriului Nusselt:
λ
α = Nu ⋅ [W/m2·K]
lc

Nu = C ⋅ (Gr ⋅ Pr )n = C ⋅ Ra n

unde coeficientul C şi exponentul n depind de regimul de curgere :

C , n = f (Ra )

Tab. 3.8: C şi n pentru suprafeţe verticale

Ra < 103 103 ...106 106 ...1010

C 1 0,105 0,4

n 0 0,3 0,2

3  Ghiaus A.-G.
Transferul de căldură - Curs Cap. 3: Convecţia liberă în spaţii limitate

Observaţie: Pentru calcule aproximative în intervalul 10 2 < Ra < 10 10 , se

pot folosi următoarele valori: C = 0 ,18 şi n = 0 ,25

- Lungimea caracteristică este distanţa dintre plăci.

lc = 2δ

- Temperatura de referinţă la care se determină proprietăţile fluidului este

temperatura medie a fluidului.

t p1 + t p 2
t ref = t f =
2

4  Ghiaus A.-G.