Cvasistagnarea industriei__________________________________________________4

Controlul vest-european asupra economiei reasaza problemele aderarii__5

In domeniul energetic, economia libera este un basm______________________7
Pretul politic al gazelor rusesti_____________________________________________8
Importurile alimentare, in cursa cu factura energetica___________________10
Cat va tine pavaza Uniunii Europene?_____________________________________11
Profiturile bancare si echilibrele economice_______________________________13
Pecinginea parafiscalitatii________________________________________________15
O strategie postaderare: rosturi nule, suspiciuni cat carul________________16
Banca Nationala are ochi si pentru deficitul extern_______________________18
Incalificabilul si nesfarsitul capitalism de cadou__________________________19
Un loc pentru care nu merita sa ne bucuram______________________________21
UE: impozit unic pe profit impotriva relocalizarii ?_______________________22
Premiere care arata ca gluma se ingroasa________________________________24
"Baietii destepti" au de fapt patalama de la UE____________________________25
Impactul comercial extern_________________________________________________27
Gool... in propria poarta___________________________________________________29
Acompaniamentul social: esential in restructurarea agriculturii_________30
O situatie noua: industria fara forta de munca____________________________32
Impartirea roadelor globalizarii: un cerc vicios___________________________33
Romania, mai catolica decat Papa________________________________________35
O recunoastere tardiva, dar de mare onestitate___________________________36
Minunata inflatie a importurilor artificial ieftinite_______________________38
Cu bune si rele, la mana capitalului strain________________________________40
Componenta privata produce ingrijorari__________________________________42
Privatizarea CEC: incredibil cadou imobiliar pentru cumparator_________43
Romania trebuie sa dea curs avertismentelor presedintelui_______________44
BNR si-a pierdut sculele___________________________________________________45
O masina pentru bulevarde, si nu pentru urcusuri________________________46
Iesirea din scena a capitalului autohton ajuta la integrare ?______________48
Rasturnare de situatie pe piata fortei de munca___________________________49
Capusele sistemului energetic_____________________________________________50

1
Leul si salariile: o politica de dublu-standard_____________________________51
Talcuri norvegiene________________________________________________________52
Speculatiile au derapat pe panta ilegalitatilor____________________________53
Inflatie sau deficit extern ?________________________________________________55
Seceta scoate in relief jaful "baietilor destepti"____________________________56
Sustinere stranie a aprecierii leului________________________________________57

2
Cvasistagnarea industriei
1 Februarie 2005

Explicatia premierului Tariceanu pentru performantele sub previziuni ale economiei in

2005 a fost ca s-a resimtit nevoia ca aceasta sa fie pusa in ordine dupa dezechilibrele
acumulate in 2004 in urma politicilor de fortare a resurselor, promovate, indeosebi in

3
perspectiva electorala, de fosta guvernare pesedista. Domnia sa a mentionat in acest
sens cheltuielile efectuate sau promise fara bugetare si cresterile salariale fara acoperire
care au trebuit absorbite in anul urmator. Si, a adaugat premierul, dupa ce s-a pus
ordine in conturi in 2005, pulsul economiei poate redeveni alert - si o va face - din 2006.
Existenta unui respiro in evolutia economiei ar fi cea mai linistitoare varianta in
explicarea temperarii severe a cresterii economice in 2005. Si la case mai mari si, in
general, dupa o perioada de crestere sustinuta, economia isi trage sufletul si, de regula,
este bine s-o si faca, spre a-si potoli resursele tensionate.

Ramane insa de vazut daca in 2005 a fost vorba de un asemenea ragaz pentru o noua
relansare sau daca a fost vorba de altceva care sa anunte tendinte recesive. Raspunsul
este deocamdata greu de dat. Nu exista suficiente date pentru a formula un raspuns
adecvat. Apelul la indiciile pe care le ofera indicatorii economici nu prea foloseste la
mare lucru. Daca ar fi sa ne luam dupa acestia, vin vremuri proaste, caci, practic, toate
tintele stabilite au fost ratate. Cresterea economica este mult sub asteptari. Inflatia a
iesit din graficul stabilit. Deficitul extern este de-a dreptul apocaliptic. Iar consumul,
desi gatuit de masurile de restrangere a creditului, duduie in continuare, accentuand
riscurile pe care le comporta traiul peste plapuma proprie, si cascand mereu si mereu
dezechilibrul fata de productia interna slaba, neadecvata structural si, in plus, aflata pe
panta lancezelii. O infuzie externa de capital, o eventuala temperare a cresterii preturilor
administrate din economie pot asigura o configuratie din nou prospera tabloului
macroeconomic, cu o crestere mai sustinuta, cu o inflatie care sa-si reia tendinta de
scadere, ceea ce poate conferi o imagine de incredere in perspectivele economiei, mai
ales daca se ignora deficitul extern si pericolele acestuia.

De departe cele mai relevante indicii le ofera datele asupra productiei industriale.
Experienta la nivel mondial a evidentiat o corelatie puternica intre evolutia acesteia si
cea pe ansamblul economiei. Nu exista practic crestere a produsului brut fara o crestere
in industria prelucratoare. Nu se poate conta decat pasager si conjunctural pe parcursuri
economice care nu s-ar supune strict respectivei corelatii. Oricum, nu se poate spera in
cresteri economice sustinute fara cresteri semnificative in industrie, indeosebi in
industria prelucratoare.

Preliminarile statistice arata, din pacate, o crestere derizorie a industriei in 2005: doar
de circa 1,3%. Este vestea de departe cea mai proasta din evolutiile economice ale anului
trecut, in fata careia ratarea tintelor de inflatie sau de crestere economica pe ansamblu
paleste ca o ingrijorare doar de rangul doi.

De ce s-a produs aceasta cvasistagnare reprezinta marea problema si, implicit, marele
semn de intrebare asupra perspectivei. Ar fi bine sa fie vorba doar de un respiro pe care
industria si l-a luat - unii analisti vorbesc chiar de un fel de restructurare autoasumata -,
pentru ca, in acest caz, ar exista sanse de revigorare rapida. Se presupune ca actori mai
mari sau mai mici ai industriei au transformat 2005 intr-un an de asteptare, semnele de
intrebare privind sansele aderarii la Uniunea Europeana si directiile cadrului fiscal
jucand un rol determinant in acest sens.

Respectivii actori industriali ar fi acumulat bani pe care ii au pregatiti pentru investitii,

4
asteptand doar semnalul de a-i folosi. De aceea, analistii partizani ai acestei explicatii
leaga foarte mult soarta industriei in 2006 - deci a cresterii economice in general - de
verdictul asupra aderarii. Un verdict favorabil al Comisiei de la Bruxelles ar fi semnalul
de demarare a investitiilor in asteptare, un verdict de amanare putand insemna o frana
severa in investitii, care ar putea conduce spre o recesiune in industrie, cu consecinte
inevitabile asupra economiei in ansamblu.

S-ar putea insa ca lucrurile sa fie mai complicate. Nu s-a conturat deocamdata cu
claritate cu ce se va alege economia reala din Romania - si industria este economie reala
- de pe urma perspectivei de aderare la Uniunea Europeana. Cert este doar ca partea
preluata de investitori vest-europeni din economie va obtine profituri frumoase - pentru
ca altfel nici n-ar fi fost preluata - probabil cel putin cativa ani, fara noi investitii si cu
personal mai putin.

Restul economiei - care ramane cu capital autohton si care reprezinta o parte

majoritara, dar fara capacitate decizionala - nu se stie cum va evolua. Nu este deloc sigur
ca aceasta parte din economie a folosit anul 2005 pentru acumulari in vederea unor
investitii forte in 2006, pur si simplu intrucat nici nu are bani pe care sa-i fi pus in
asteptare. Evolutia industriei in 2006 reprezinta un semn de intrebare, pe care il induce
si in privinta intregii economii.

Controlul vest-european asupra economiei reasaza

problemele aderarii
16 Noiembrie 2005

Recentul Raport de tara al Comisiei de la Bruxelles asupra stadiului Romaniei pe

drumul aderarii la Uniunea Europeana reasaza spectaculos problemele integrarii. S-ar
putea spune ca, din acest punct de vedere, este pur si simplu o rasturnare de situatie fata
de cliseele pe care le ofereau anterioarele rapoarte de tara. Si se mai poate spune ca
reasezarea duce spre o ordine fireasca a lucrurilor. Motivul rasturnarii ierarhiei
problemelor aderarii nu-l constituie nici progresele Romaniei si nici chiar ritmurile
diferite pe domenii in asimilarea regulilor comunitare, ci preluarea controlului axei
majore a economiei de catre companii vest-europene.

In plan economic, agenda aderarii, asa cum rezulta din rapoartele de tara de pana acum,
era dominata de problemele capitolului concurenta (cu accent pe ajutoarele de stat) si
de problemele aflate din punct de vedere tehnic in arealul capitolului privind justitia,
dar avand resorturi economice (coruptie, conflicte de interese). In mod aproape
miraculos, Romania trece dintr-o data examenul la capitolul de concurenta, dupa cum
reiese din recentul raport de tara. Mai mult, Romania este scoasa de sub amenintarea
activarii clauzei de salvgardare la acest capitol.

Sa nu ignoram, desigur, masurile luate in plan legislativ, ca si demersurile Consiliului

Concurentei pentru conformarea la cerintele din domeniu ale apartenentei la Uniunea
Europeana. Sa mentionam abrogarea reglementarii cu privire la controversatele

5
esalonari la plata obligatiilor catre bugetele publice (esalonari care oricand puteau fi
asimilate ajutoarelor de stat), introducerea unui mecanism de notificare si avizare de
catre Consiliul Concurentei a ajutoarelor de stat, respingerea de catre aceasta institutie a
unor ajutoare de stat si cererile de returnare a fondurilor in cazurile in care acestea au
fost acordate fara respectarea normelor europene si alte asemenea masuri.
Dar sa nu ne amagim! Hotaratoare in schimbarea aprecierii din partea Comisiei de la
Bruxelles a fost trecerea, prin privatizare, a controlului distributiilor de gaze si
electricitate in mainile unor firme vest-europene. Acest transfer a fost considerat
fundamental pentru practicarea unor reguli de piata in cel mai important dintre
domeniile in care aceste reguli erau in Romania doar o nazuinta, din cauza neplatii
consumului de energie de catre intreprinderi de stat si societati private cu acoperire
politico-clientelara. Dupa cum a dovedit practica, se parea ca nu se va putea altfel decat
prin vanzarea distributiilor catre companii straine sa se puna capat acestor neplati, care
constituiau poate cea mai grava distorsionare a relatiilor de piata, a concurentei loiale
din Romania. La fel erau considerate creditele sub comanda politica sau potrivit unor
aranjamente clientelare acordate de bancile de stat. Preluarea in maini vest-europene a
distributiilor de gaze, electricitate si produse petroliere a golit de obiect principalele
critici la adresa concurentei neloiale promovate sau parohiate de autoritatile romane si
explica de ce capitolul concurenta iese practic de sub monitorizare. Pur si simplu pentru
ca nu numai se prezuma ca noii proprietari vest-europeni nu vor mai accepta rau-
platnici, in ultima instanta taindu-le aprovizionarea, dar si ca n-ar fi fost tocmai vreun
lucru potrivit de a se adresa critici unui domeniu controlat acum de vest-europeni, nu de
autoritatile romane.

Soarta capitolului concurenta o va avea, in curand, si capitolul coruptiei, indeosebi in ce

priveste marea coruptie. Unde de fapt s-a produs aceasta ? In achizitii publice, in
privatizari, in banci de stat, prin folosirea unor pozitii publice sau administrative
detinute pentru a se devaliza banul public. De acum, bancile de stat au iesit din discutie,
caci practic nu mai sunt, iar marile privatizari s-au cam incheiat. Mai raman achizitiile
publice. O simpla monitorizare a acestora si Comisia de la Bruxelles poate fi linistita.
Totul este sa pazeasca si firmele vest-europene sa nu dea spaga, adica sa nu mai faca
ceea ce acestea au facut pana acum.

Iesirea din vizor a capitolului concurenta, ca si disparitia fizica a principalelor obiecte in

jurul carora se teseau relatiile de coruptie aduc in prim-planul agendei privind aderarea
problemele realmente cele mai grele, pana acum desigur constientizate, dar aflate
undeva intr-un con de umbra. Este cazul, inainte de toate, al agriculturii, pe de o parte,
si al prezervarii mediului, pe de alta parte, domenii in care handicapul existent al
Romaniei este imens, fie dintr-o mostenire istorica greu de inlaturat, cum este in
agricultura, fie dintr-un dezinteres fata de problema pana in prezent, cum este cu
prezervarea mediului. Sunt domenii in care ceea ce Romania are de facut reprezinta
sarcini uriase, mai ales ca pana acum nu prea s-a intreprins mai nimic practic in directia
asigurarii macar a unui minim de compatibilitate cu standardele europene.

In domeniul energetic, economia libera este un basm

18 Ianuarie 2006

6
 Nu se uscase cerneala pe decizia Comisiei Uniunii Europene de a acorda Ucrainei
statutul de economie de piata, si Kievul i-a si facut acesteia dovada minunatelor sale
aptitudini, deschideri si abilitati in domeniu. Cand Rusia a taiat aprovizionarea Ucrainei
pentru ca aceasta nu acceptase preturile majorate pretinse, Kievul nu a ezitat o clipa: a
"intepat" conductele de tranzit spre Europa Occidentala - care plateste gazul rusesc la
preturile pretinse - si o scadere masiva, intre 25% si 40%, a livrarilor a fost resimtita
intr-o serie de tari central si vest-europene. O analiza a faptului daca Ucraina este sau
nu o economie de piata este mai putin importanta aici, pentru ca acordarea statutului a
fost mai mult ca sigur o decizie politica.
Moscova a tintit bine cand a ales 1 ianuarie ca moment al intreruperii
aprovizionarii cu gaze a Ucrainei. Era inceput de an si vacanta, iar Rusia prelua
presedintia prin rotatie a asa-numitului "Grup al celor 8", respectiv al celor mai
puternice, economic, tari din lume. Demersul era acoperit de argumente economice
(pretentiile se rezumau la plata unor preturi "europene", fara aparent vreo conotatie
politica). Degeaba - suna avertismentul Moscovei - incurajati Ucraina inclusiv
acordandu-i statutul de economie de piata, cand cheia este de fapt la noi. Mai mult, nu
doar ucrainenii, ci si voi, vest-europenii, depindeti de noi. S-a batut saua ucraineana
pentru a pricepe iapa vest-europeana. Nu va conformati, vedeti la ce va puteti astepta.
Mai direct spus, la preturi "europene" sau "neeuropene", depindeti de gazul rusesc - a
atras Moscova atentia europenilor mai de la Est sau mai de la Vest.
Cat de searbede si schioape sunt sentintele globaliste despre concurenta libera la
scara mondiala, preturile pietei si altele asemenea. Odata cu progresele tehnologice,
importanta materiilor prime in relatiile internationale a scazut, dar dictatul energetic
exista. Preturile internationale in domeniul energetic nu le determina concurenta, ci
pozitiile de putere, monopolurile naturale sau tehnologice detinute
In Europa, gigantul rusesc Gazprom a incalecat tot ce putea fi incalecat: singur,
direct sau in asociere, in diferite formule, cu firme in general germane. Genul de
intelegere la care s-a ajuns in cele din urma in conflictul ruso-ucrainean - intelegere
careia i se zice compromis - este, de fapt, tipic pentru aceasta incalecare. O companie
mosita de Gazprom - cu capital rusesc si austriac (?!) - preia intreaga aprovizionare a
Ucrainei. Compania cumpara pentru Ucraina gaze atat din Turkmenistan (se pare, cu 50
dolari mia de metri cubi), pe care in principiu le tranziteaza prin Rusia, precum si de la
Gazprom (cu preturi "europene", de circa 230 dolari mia de metri cubi). Apoi, gazele
sunt vandute Ucrainei la un mix de pret de 95 dolari mia de metri cubi. Acesta este cazul
Ucrainei. In cazul Armeniei sau Moldovei, distributiile de gaze au fost preluate direct de
catre Gazprom. In Romania, importurile de gaze de la Gazprom sunt facute de companii
create tot de Gazprom, principala fiind infiintata impreuna cu compania germana
Wintershall. Cum s-ar spune, cel putin intr-o parte a Europei, Gazprom centreaza si tot
Gazprom da cu capul. Gazprom produce, Gazprom exporta, Gazprom importa, Gazprom
distribuie.
Cu cateva exceptii in cazul carora aprovizionarea preponderenta cu gaze se face
din Marea Nodului, si tarile vest-europene depind sever, si intr-o proportie mereu mai
importanta, de gazul rusesc. Aceasta este ecuatia, cel putin pana cand hidrocarburile din
bazinul caspic si, eventual, gazul metan iranian vor ajunge - daca vor ajunge - in Europa,
cand dependenta s-ar putea "diversifica". In esenta, tarile vest-europene au platit cat a

7
cerut Rusia. Dar robinetul se poate, totusi, inchide oricand are interes Rusia. Este
motivul pentru care toate tarile Europei Occidentale se poarta cu manusi cu Rusia.
Ucraina are si ea arma sa: nu competitivitatea sau eficienta, ci conductele de tranzit.
Acestea oricand pot fi "intepate" pentru propria aprovizionare, in dauna clientilor carora
gazul rusesc le este destinat. De aceea Europa Occidentala se poarta cu manusi si cu
Ucraina. Germania a ales sa nu mai depinda si de Ucraina, ci doar de Rusia, legandu-se
prin conducta submarina de aceasta, in protestul Poloniei si al tarilor baltice, care se vad
nevoite sa infrunte vechile dependente neatinse.
Concurenta, liberalizarea sunt, in domeniul energetic, niste biete povesti. Pe piata
energiei, nu concurenta determina preturile, ci pozitiile de putere. Situatia descrisa este
cea dintr-o anumita zona a lumii: Europa. Peste tot este insa la fel, doar cu alti actori,
mai regionali sau mai globali, oricum mari producatori si mari consumatori.
Cererea si oferta la scara mondiala explica fluctuatiile, dar nu si "fondul" preturilor.
Relatiile de putere economica si interesele politice, geostrategice au fost si raman
determinante. Schimbarile in aceste domenii constituie tot atatia factori care scot
sectorul energetic din zona predictibilului pe termen lung. Singura certitudine pe
termen lung este cresterea preturilor, legata nu numai de caracterul limitat al resurselor
neregenerabile exploatate acum, ci si de interesele marilor consumatori - toti tari
dezvoltate industriale - de a impinge aceste preturi (pe care n-au probleme sa le suporte)
pana in punctul in care sa faca rentabila exploatarea resurselor regenerabile,
neconventionale, a caror valorificare sa le reduca realmente dependenta energetica de
altii.

Pretul politic al gazelor rusesti

25 Ianuarie 2006

O controversa asupra nivelului preturilor la importurile de gaze rusesti a iscat

aprecierile presedintelui Basescu, care a lasat sa se inteleaga cum ca influentele unor
grupuri de interese din jurul Ministerului Economiei - condus de un conservator - ar
explica de ce aceste preturi ar fi practic cele mai inalte din Europa.

Sa fie clar. Este foarte posibil ca in jurul Ministerului Economiei sa graviteze grupuri de
interese. Presedintele tarii, care, prin comparatie cu noi, oamenii de rand, are la
dispozitie si informatiile confidentiale din partea serviciilor secrete, stie mai multe si nu
poate fi contrazis in domeniu. Cel vizat, respectiv ministrul conservator al Economiei, a
respins insa acuzatiile si i-a cerut presedintelui probe.

Problema principala in legatura cu nivelul inalt al preturilor gazului importat din Rusia
se afla in alta parte. Din pacate, nu prea se vorbeste deschis despre aceasta problema,
probabil pentru ca nu-i convine de fapt nici unui politician roman. Nici unuia, indiferent
de tabara, intrucat, de ani si ani, problema transcende guvernarile, fiecare dintre acestea
fiind nevoita s-o infrunte fara alternativa.

Din cauza unei gestiuni nu prea fericite a relatiilor cu Rusia, dar si a unor inadmisibile
cumparari mai ieftine de gaze din Ucraina (gaze suspecte de a fi fost sustrase din gazele

8
rusesti tranzitand aceasta tara), fapt ce a suparat foarte rau Moscova, producatorul si
exportatorul Gazprom a decis sa nu mai incheie contracte de livrare directa catre
Romania, admitand sa-i furnizeze acesteia gaze numai prin intermediari agreati de el
insusi. Si sa nu ne amagim. Tot ceea ce este obtinut prin intermediari - deci si gazul
rusesc - costa mai scump. Deci sa nu ne miram daca platim gazul rusesc mai scump
decat altii, care au contracte directe cu Gazprom. Caci nici nu trebuie sa fie de vina
vreun oficial roman sau sa existe vreun grup de interese pentru preturi mai piperate,
intrucat acestea deriva nemijlocit din sistemul de aprovizionare prin intermediari. Ca
pot sa existe grupuri de interese care sa profite de pe urma sistemului, acest lucru este
posibil. Dar determinarea ultima a pretului inalt o constituie sistemul prin inter-
mediari.
Realitatea este ca Romania nu importa gaze de la Gazprom, cu toate ca foloseste gaz
rusesc. Nego-ciatorii romani pot fi geniali, darji si foarte patrioti, dar nu le foloseste la
nimic. Ei nu ajung sa negocieze cu Gazprom. Pana ca grupuri de interese sa impinga
preturile in sus, din care sa-si sustraga profitul pe seama consumatorilor, o fac inter-
mediarii. Care, sa nu ne ferim de a o spune pe sleau, reprezinta chiar Gazprom, adica
interese rusesti. Ca diferitele guvernari sau chiar diversi ministri din cadrul aceleiasi
guvernari pretind ca au obtinut preturi mai bune, asta este o poveste. Pe pietele
europene, in 2003 de pilda, preturile erau mai mici decat in 2005 la gazele rusesti.
Aceasta nu inseamna insa ca ministrii romani din 2003 au "obtinut" preturi mai bune in
2003 decat in 2005. Si, ca atare, nici nu se poate discuta in acesti termeni, desigur daca
vrei sa mentii un grad minim de seriozitate a discutiei.

Prea multe de facut Romaniei nu-i ramane. Gazul importat este rusesc. Dar
producatorul - Gazprom - nu-l vinde Romaniei, ci unor intermediari infiintati tot de
catre Gazprom, respectiv o companie integral ruseasca si una mixta germano-rusa (in
care partenerul rus este tot Gazprom). Si acest sistem, sa fie clar, opereaza de ani si ani.
Si mereu si mereu de la instituirea sistemului Romania a platit mai scump gazul. Pur si
simplu pentru ca, in cazul consumului romanesc din gazul rusesc, Gazprom este
producatorul, Gazprom este exportatorul, Gazprom este importatorul, iar distribuitorii
sunt, in momentul de fata, o companie germana si una franceza. Cum dracu' sa nu fie
gazul gatuitor de scump ?

De ce Romania a acceptat sistemul este o alta problema. Nimeni nu discuta deschis

despre acest lucru, probabil din cauza resorturilor si implicatiilor politice. Daca
observam insa cu atentie, sistemul - inaugurat si brevetat in Romania - a fost treptat-
treptat impus si altor tari si se incearca a fi generalizat. Partea romana ar trebui sa-si
asume politic sistemul - daca nu s-a impacat cu gandul, cu toate ca in practica s-a supus
de fapt acestuia fara cracnire - ca pret al apartenentei la NATO, ca pret al prezentei
bazelor americane pe teritoriul tarii, ca pret al aderarii la Uniunea Europeana, toate din
perspectiva unei tari mici aflate in coasta Rusiei. In orice caz, a discuta, in aceste
conditii, numai despre efectele sistemului - respectiv nivelul inalt al preturilor de
achizitie - este un exercitiu inutil.

Importurile alimentare, in cursa cu factura energetica

22 Februarie 2006

9
2005 a consemnat un nou record nu numai in ceea ce priveste agravarea balantei
comerciale si, prin implicatie, a deficitiului de cont curent extern, dar si in privinta im-
porturilor alimentare. Acestea au ajuns la circa 2 miliarde de euro, ceea ce echivaleaza
cu aproape o treime din contributia agriculturii la formarea PIB-ului romanesc,
respectiv din produsul celor aproape 40 de procente din forta de munca a tarii ocupata
in agricultura. Importurile alimentare au crescut in 2005 cam cu o cincime, punand in
continuare in umbra exporturile alimentare, care, trebuie sa recunoastem, s-au miscat
ceva mai bine decat in anii anteriori. Deficitul pe acest segment al comertului exterior s-
a extins insa pe mai departe, urcand la circa 1,3 miliarde euro.

Lucrurile marcheaza o deteriorare continua, in masura in care acum doi ani, in 2003,
fotografia la sfarsitul anului respectiv era in aceiasi parametri cifrici, dar in dolari. Acum
este in euro, deci la dimensiuni absolute mai mari, avand in vedere mentinerea
diferentei de curs dintre dolar si euro in momentul evaluarilor.
Factura alimentara la import este in continuare in cursa cu cea energetica. Iar in 2005,
daca nu ar fi fost cresterile fulminante de preturi la petrol si gaze naturale pe pietele
internationale, importurile alimentare nu ar fi fost departe, in cazul Romaniei, de cele
energetice.
Romania, importator net de produse alimentare, constituie o plasare sub semnul
neuzualului doar in raport cu o ipotetica pozitie a Romaniei in plan agricol
international, si nu in raport cu situatia reala a economiei romanesti. Privind la rece si
nu emotional, Romania nu este o exceptie, ci confirma o regula: tarile subdezvoltate (si
Romania este, ne place, nu ne place, o tara subdezvoltata) sunt, din motive de slaba
competitivitate a produselor agroalimentare, importatoare nete si nu exportatoare nete,
adica importa mai mult decat exporta astfel de produse.

Romania, nu de azi, de ieri, importa mai mult decat exporta produse alimentare. Odata
scoasa de sub clopotul izolarii si aruncata in competitia internationala prin liberalizarea
comertului exterior din 1990, era inexorabil ca agricultura romaneasca sa fi dat in nas,
mai devreme sau mai tarziu, din cauza lipsei de competitivitate. Liberalizarea
comertului exterior dupa 1990 era absolut normal sa produca o crestere abrupta si
masiva a importurilor la acele sortimente alimentare care nu se produc in general sau
sezonier in Romania (precum tropicale sau alte fructe), importuri interzise practic pana
atunci. In ce priveste insa restul alimentelor, ceea ce s-a intamplat in domeniul
importurilor s-a datorat aproape exclusiv diferentelor de competitivitate.
Agricultura romaneasca este profund ineficienta, atat din cauza faramitarii
exploatatiilor agricole, cat si din cauza costului extrem de ridicat a tot ceea ce reprezinta
aport al industriei in cadrul produselor agricole (ingrasaminte, lucrari agricole,
echipamente etc.). Doar costul infim al fortei de munca agricole in Romania mai face ca
unele produse agroalimentare romanesti sa tina pasul concurential cu produse straine.
Tragedia lipsei de competitivitate a produselor agroalimentare romanesti este pusa insa
in evidenta nu atat de tendintele la import, ci mai degraba de prabusirea exporturilor de
produse agroalimentare. Nivelul acestora este cu mult sub cel consemnat anual inainte
de 1989. Cea mai probabila explicatie este ca in trecut Romania reusea sa vanda sub
costuri respectivele produse - fapt greu evidentiabil in conditiile inconvertibilitatii

10
monedei nationale -, dar un asemenea lucru a devenit mereu mai dificil in conditiile
liberalizarii preturilor si comertului exterior, convertibilizarii leului si desprinderii din
devalmasie a producatorilor si comerciantilor cand au iesit la iveala treptat si n-au mai
putut fi ignorate raporturile pret-costuri, iar pierderile la export, daca existau, n-a mai
avut cine sa le finanteze.

Pozitia Romaniei de importator net de produse agroalimentare se va accentua in

contextul apartenentei la Uniunea Europeana. In majoritatea lor - dar, fara vreo
exagerare, in majoritatea lor - producatorii romani din indiferent ce domeniu al
culturilor agricole sau zootehniei, vor fi scosi din joc, inclusiv de pe propria piata. In
prezent, de exemplu, doar cateva procente din producatorii de mezeluri si lactate
lucreaza dupa norme europene, potrivit estimarilor Agentiei Veterinare pentru
Siguranta Alimentara. Si doar o mica parte din producatorii actuali cauta, prin investitii,
sa se pregateasca pentru a face fata conditiilor care vor veni, in timp ce circa 60% din
unitatile de prelucrare a laptelui si 80% din cele de procesare a carnii risca sa-si puna
lacat la poata la data intrarii Romaniei in Uniunea Europeana. In Cehia si Polonia, unde
situatia era de departe mai buna decat in Romania, rata de disparitie a fost, in contextul
intrarii in Uniunea Europeana, de cel putin 30%.

Cat va tine pavaza Uniunii Europene?

8 Martie 2006

O controversa a aparut in legatura cu implicatiile pentru perioada ce vine, indeosebi

pentru 2006, ale uriasului deficit comercial inregistrat in 2005: peste 10 miliarde de
euro la exporturi de numai 22 miliarde de euro. Ceea ce este incendiar, intrucat
inseamna ca la fiecare 3 euro consum de marfuri si servicii din strainatate doar 2 euro
au acoperire in finantare interna, iar unul trebuie sa gaseasca finantare in afara. Este un
dezechilibru prea mare pentru a nu fi periculos rau de tot. In echivalent PIB, deficitul de
cont curent extern a depasit 9% si merge spre 10%.

Unii analisti sustin, in esenta, ca pericolul nu este foarte mare atat timp cat Romania se
afla sub pavaza Uniunii Europene, fapt subliniat de perspectiva aderarii, ce ar urma sa
fie certificata in 2006. In aceasta interpretare, doar un verdict de amanare a aderarii ar
putea declansa probleme.

Alti analisti considera insa ca a importa de 32 miliarde de euro la exporturi de numai 22

miliarde de euro este o anomalie economica, ceva imposibil de sustinut si ca, daca
situatia nu se va schimba, se va sari in aer cu sau fara Uniunea Europeana la spate.
Care ar fi amenintarile deficitului extern ? Acesta ameninta din mai multe parti.
Aprinderea fitilului unui incendiu ar putea veni chiar din zona responsabila de
inflamarea importurilor: consumul privat. O explicatie pentru care cantitatea de valuta
in piata depaseste inca deficitul comercial este ca importurile au fost finantate in mare
masura in ultimul timp prin credite din strainatate. Intr-un singur an datoria externa a
crescut cu aproape 6 miliarde de euro si este vorba, in proportie majoritara, de datorie
privata. La primul semn de dificultati de rambursare in sistemul privat debitor,

11
mecanismul extern de retorsiune se declanseaza. Si pentru acest segment de datorie
rezervele valutare colectate de Banca Nationala, altfel substantiale, nu folosesc la prea
mare lucru. O valvataie ce se va intinde repede poate veni din insasi zona exporturilor.
Fiind doar in proportie de 40% exporturi nete, restul reprezentand de fapt importuri
incluse in livrari externe, exporturile romanesti sunt extrem de vulnerabile. De aceea
aprecierea leului pur si simplu le doboara. Aprinderea fitilului poate proveni insa si din
zonele cu contributie globala la alimentarea pietei. La o dare inapoi sau chiar numai la o
stagnare in remiterile catre tara ale romanilor aflati la munca in strainatate, piata
valutara isi va inversa rapid tendintele. Acelasi efect il poate determina o amanare a
aderarii la Uniunea Europeana, caci investitiile straine vor trece in asteptare, iar
capitalurile speculative nu numai ca nu vor mai cauta piata romaneasca, dar cele care au
plasamente aici le vor lichida urgent.

Pe piata interna din ce in ce mai multe importuri nu-si vor mai gasi astfel finantare. Iar
creditorii externi vor deveni reticenti. Toata lumea isi va aminti la un moment dat de
existenta unui deficit comercial de dimensiuni uriase, de fapt si de fapt nefinantabil pe
cai normale. Minunatia leului in ascensiune va apune. Aprecierea acestuia fata de euro
sau dolar se va transforma rapid in devalorizare. Marile rezerve valutare ale Bancii
Nationale ii vor incetini un timp caderea. Va reveni insa curand la cursuri care vor arata
de fapt cat ii poate pielea. Pielea pe care i-o poate oferi actuala economie din Romania.
Numai ca nefericirile provocate de aprecierea sa artificiala din perioada de abureala se
vor fi produs deja, cu efectele lor nefaste cu tot. Tocmai cand va fi vrut sa arate mai greu,
leul se va fasai. Inutil aproape de mentionat consecintele unei devalorizari pronuntate
asupra inflatiei interne.

Unde intervine pavaza Uniunii Europene si cat poate tine aceasta ? Uniunea Europeana,
prin asumarea admiterii Romaniei, ii ofera acesteia un fel de acoperire, astfel incat
deficitul poate sa creasca dincolo de cotele de alerta fara a fi sunata alarma pe plan
international.
Aceasta cota de alerta este considerata cea de 6% echivalent PIB, apreciindu-se ca,
dincolo de aceasta, exista riscul sa nu se mai poata face fata la extern platilor viitoare
implicate, cu toate consecintele grave ale ajungerii intr-o situatie de acest gen. De
regula, tari aflate intr-o asemenea situatie devin expuse unei penalizari internationale,
putand fi confruntate fie cu ezitari sau evitari din partea investitorilor, fie cu reticente
din partea celor care acorda credite, fie chiar cu scumpirea acestora din urma.
In perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, mediul economic international
primeste din partea acesteia din urma semnalul ca expunerea externa a Romaniei nu
este o problema intrucat aderarea ofera asigurari ca deficitul are finantare, inclusiv prin
fondurile alocate pentru sustinerea integrarii. Motivatia implicarii Uniunii Europene in
aceasta girare este simpla. De fapt prin parohierea deficitului de cont curent extern al
Romaniei Uniunea Europeana asimileaza Romania in piata proprie. Este insusi
mecanismul extinderii: se pompeaza bani tarilor mai slab dezvoltate aderente pentru a
le permite acestora sa cumpere produsele din tarile dezvoltate ale Uniunii, inlesnindu-le
acestora din urma sa iasa din saturatia pietei si deci din tendintele de stagnare.
Interesul Uniunii Europene in existenta unui deficit comercial al Romaniei ca tara
aderenta este evident. Si, ca atare, apar normale si asigurarile pe care le ofera mediului
economic international in legatura cu sustenabilitatea deficitului extern romanesc.

12
Problema este cat de mult si cat timp vor conta aceste asigurari, de fapt indirecte, in fata
investitorilor si creditorilor internationali, inclusiv din Uniunea Europeana, care sunt
entitati private, cu interese proprii specifice. Oricum, o amanare a aderarii, desi nu
schimba absolut nimic in gradul de pregatire al Romaniei pentru aderare si nici macar
in deficitul extern, poate fi, din pacate, perceputa ca retragere a unui gir, urmand ca
investitorii si creditorii externi sa descopere, asa ca dintr-o data, cat de mare si plin de
riscuri este imensul deficit extern al Romaniei.

Profiturile bancare si echilibrele economice

22 Martie 2006

O situatie bizara exista pe piata bancara din Romania. Dobanzile la credite au scazut
serios fata de anii precedenti, dar si dobanzile la depozite s-au redus, si inca sub rata
inflatiei. In mod absolut firesc depozitele scad, iar creditele cresc. Si profiturile bancilor
infloresc.
Intr-un fel, vechiul adagiu bancar "deposits make loans" (din depozite se constituie
sursele pentru credite) este aproape contrazis. In ciuda unor tentative din ultimele
saptamani, bancile isi permit, de fapt, sa nu stimuleze atragerea de depozite pentru a
avea resurse de creditare deoarece au bani din alte parti, deocamdata.
De fapt, piata bancara balteste de bani, care sunt banii ce intra in sistem din investitii
straine, din alocatii ale Uniunii Europene pentru sustinerea aderarii, din remiteri catre
tara din partea lucratorilor romani in strainatate si, nu in ultimul rand, ba dimpotriva,
din resurse puse de catre bancile-mama din strainatate la dispozitia filialelor si
sucursalelor lor din Romania spre a fi imprumutate. Acest din urma aspect a capatat in
importanta pe masura ce sistemul bancar din Romania a fost preluat de catre banci vest-
europene, capitalul autohton pierzand practic aproape toate pozitiile in sistem. In orice
caz, gradul redus de economisire din Romania (legat in principal de saracia unei mari
parti din populatie) face ca in sistemul bancar sumele globale din economisire sa fie
mici, iar interesul bancilor pentru captarea acestora sa fie pe potriva.
Aceasta ar fi una dintre explicatiile pentru care sistemul bancar din Romania
inregistreaza profituri mereu mai mari, aproape indiferent de ceea ce se intampla in
economie.
A doua explicatie, despre care Doamne pazeste sa vorbesti in fata reprezentantilor
bancilor (de acum, deja toate straine), este aceea ca bancile mai mult nu se concureaza
decat se concureaza in Romania. Acest fapt, din pacate, s-a consolidat o data cu intrarea
pe piata romaneasca a bancilor de renume international, toate cu baze in tarile vest-
europene.
Acestea au adus stabilitate si credibilitate intr-un sistem devastat, fizic si ca imagine, de
devalizari mai primitive sau mai sofisticate ale unor banci de stat ori private cu capital
romanesc. Dar aceste banci de renume nu au transferat din tarile lor de origine si grila
concurentiala, singura care poate elimina excesele in profiturile bancare. Profitand
sistematic, mai intai de inflatia inalta, apoi de reasezarea structurilor dupa primele
privatizari si, in sfarsit, de explozia creditului, bancile s-au inteles de minune intre ele sa
manevreze de o asemenea maniera lucrurile incat sa realizeze, aproape toate, profituri
ridicate. Degeaba a coborat inflatia, degeaba a aparut factorul in principiu concurential
al expansiunii creditului de consum si ipotecar, degeaba a facut Banca Nationala diferite

13
manevre, caci bancile s-au coalizat pentru a-si prezerva marja de profit pana intr-acolo
incat s-a ajuns in situatia ca masurile BNR de limitare drastica a creditului in valuta
pentru cresterea celui in lei sa coboare doar dobanzile la depozitele in lei, dar nu si pe
cele la creditele in lei, ceea ce pune in pericol economisirea. Marjele de profit ale
bancilor au ramas intacte. Probabil bancile straine au considerat si considera Romania
un teritoriu de la periferie, in care nu merita sa te implici decat la rate de profit
ametitoare. De fapt, pentru a fi mult mai precisi spre a se evita contrareplici, bancile
straine din sistem (si acum aproape toate sunt straine) se concureaza la credite, dar nu
si la depozite, pentru ca pot sa-si procure bani mai ieftini de la societatile-mama. Este
vorba practic de fonduri care, la gradul de satietate bancara din Occident, nu-si gasesc
acolo utilizare, putand fi date spre valorificare sucursalelor din Est, care in schimb
repatriaza profitul.

Ca aceasta situatie convine bancilor este sigur. Pentru economie, in ansamblu, este insa
rau. Desigur, aceasta nu intereseaza deloc bancile. Doar autoritatile romane ar trebui sa
fie preocupate de problema. Pentru ca, in esenta, economisirea in scadere este nici mai
mult, nici mai putin decat un dezastru pe termen lung, intrucat economisirea finanteaza,
atat cat poate, investitiile si dezvoltarea. In plus, ceea ce nu se duce in economisire are
toate sansele sa se indrepte mai degraba spre consum decat spre investitii, sporind traiul
peste plapuma proprie, cu toate riscurile implicate. De asemenea, creditarea peste
anumite limite impinge inevitabil spre dezechilibre, caci, nefacandu-se din bani
economisiti, inseamna ca se face din bani imprumutati. Or, consum pe bani
imprumutati este, dincolo de anumite limite, un fel de a-ti semna condamnarea la a sari
in aer. Consumul peste posibilitati inculca false senzatii de prosperitate, care pot fi din
greu platite cand cheltuielile facute fara acoperire isi vor spune cuvantul.
Autoritatile ar trebui sa faca ceva pentru contracararea acestor riscuri si pericole.
Admitand ca le sesizeaza si ca vor sa le evite, problema este daca mai pot sa faca ceva.
Pierzand controlul in axa majora a economiei nu prea mai detin parghii pentru a face
ceva. Banca Nationala, de pilda, nu poate restrange creditul in ciuda bancilor comerciale
care, toate straine fiind, pot ocoli constrangerile prin apel la fonduri de la societatile-
mama. Doar bancile straine pot intreprinde ceva, sesizand pericolul ca propria
prosperitate sa se blocheze daca dezechilibrele economice din Romania ajung la
incendiu. Iar decizia este numai la dispozitia lor.

Pecinginea parafiscalitatii
29 Martie 2006

Cineva a avut curiozitatea sa inventarieze impozitele si taxele ce trebuie platite in

Romania. Si cifra totala - de 225 - a facut renume, fiind invocata mereu si mereu ca o
expresie a birocratiei, complicatiilor si hatisului pe care il reprezinta fiscalitatea in
Romania. Era insa acum trei ani. Inventarul a fost refacut acum un an: se ajunsese la

14
380. Dupa estimatiile Ministerului de Finante ar fi, in prezent, vorba de 420 de impozite
si taxe. Iar, potrivit aprecierilor Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor
din Romania, cifra reala ar fi de aproape 500.

Controversa "aproape 500" - "doar 420" a aparut in cadrul discutiilor pe care

reprezentanti ai cercurilor de afaceri le au cu oficialitati in materie asupra fiscalitatii si
procedurilor fiscale din Romania. Diferite comisii si grupuri de lucru muncesc de zor
pentru a identifica si propune masuri de reducere a birocratiei si simplificare a
procedurilor in vederea imbunatatirii mediului de afaceri ca una din principalele
conditii ale aderarii la Uniunea Europeana. Se lucreaza practic si la Ministerul
Integrarii, si la Ministerul de Finante, si la cel de Justitie, toate cu responsabilitati
directe sau indirecte in domeniu.

Din pacate, dupa cum par sa se contureze lucrurile, activitatile depuse in domeniu risca
sa se soldeze cu rezultate alaturi de cele realmente necesare. Si aceasta pentru ca
preocuparile se focalizeaza pe probleme intr-adevar de fond, de altfel expres supuse
atentiei de catre Comisia de la Bruxelles, numai ca realitatile din Romania sunt de o
asemenea natura incat diavolul sta in detalii care sunt mai putin luate in vizor. Se
discuta, de pilda, de simplificarea si debirocratizarea inscrierii in piata a companiilor, ca
si a iesirilor din piata a acestora. De asemenea, dezbaterea asupra fiscalitatii se
centreaza pe impozitarea veniturilor si profiturilor, pe rolul impozitelor indirecte, pe o
noua menire a impozitelor pe avere, pe posibilitatile de scadere a contributiilor sociale,
pe necesitatea sporirii bazei de impozitare spre a se putea face fata exigentelor
apartenentei la Uniunea Europeana.

Toate acestea, insa, in timp ce o tendinta destabilizanta, extrem de nociva, se manifesta

in Romania: parafiscalitatea. Care inainteaza ca o pecingine si pune stapanire aproape
pe tot. Treptat, parafiscalitatea surclaseaza fiscalitatea si, de fapt, ia locul acesteia pe
masura ce, sub presiunea cercurilor de afaceri autohtone si straine, cea din urma mai da
cand si cand inapoi.

Cifrele anterior evocate arata fara echivoc ca, inaintand debordant, parafiscalitatea bate
deja fiscalitatea in Romania. La o analiza atenta, doar vreo 10 procente din cifra de
acum trei ani erau reprezentate de impozite propriu-zise, colectate de agentia unica
specializata de sub egida Ministerului de Finante. Sunt acele impozite despre care se tot
discuta si care fac, direct sau indirect, obiectul negocierilor cu Uniunea Europeana ori
FMI.
Aceste impozite au ramas nominal aceleasi. Numarul lor nu s-a schimbat. Astfel incat,
daca numarul total de impozite si taxe a ajuns aproape dublu intre timp, faptul se
datoreaza numai extinderii abracadabrante a impunerilor parafiscale. Care nu
reprezinta altceva decat taxe pentru aprobari, avize, autorizatii. Contravaloarea acestor
taxe nici nu ajunge de regula in bugetul de stat, ci la diverse agentii, autoritati, institutii
reale sau inventate. Cum apare o noua agentie guvernamentala sau o autoritate de
reglementare, aceasta introduce rapid, rapid niscai taxe. Mai rau, pentru a extrage niste
bani de la contribuabili persoane fizice si, ce sa mai vorbim, juridice, diferite ministere
nu numai ca pretind ele insele diverse taxe pentru autorizari sau aprobari, dar si

15
conditioneaza eliberarea acestora de avize din partea altor institutii, de cele mai multe
ori inventate doar pentru a mai percepe alti bani.

Aderarea la UE este, din pacate, un prilej minunat pentru ca parafiscalitatea sa ne

cotropeasca inca si mai si. Un noian de noi agentii, autoritati si institutii vor fi infiintate,
maldare de noi avize si aprobari administrative vor fi necesare chiar si pentru a te duce
pana la coltul strazii, fondurile ce mai scapasera neluate vor fi capturate cetateanului si
omului de afaceri.

In aceste conditii, reducerea birocratiei si simplificarea procedurilor in legatura cu

probleme de baza, precum intrari sau iesiri din piata ale firmelor, ori perceperea
impozitelor, devin biete exercitii de pierdut timpul, in masura in care parafiscalitatea
invadeaza totul, rapind vremea atat a individualilor, dar indeosebi a micilor oameni de
afaceri, care nu se mai pot ocupa de treburile lor, sfidand bunul-simt si golind
buzunarele persoanelor fizice si juridice. Iar daca sub palaria parafiscalitatii avem in
vedere si formularistica, pecinginea ne va manca complet, judecand dupa excrescenta
maladiva a formularisticii din ultimul timp, care pare sa arate ca de cand s-a inventat
computerul functionarimea gaseste o desfatare in a inventa noi si noi formulare tipizate,
netipizate, personalizate, nepersonalizate, spre disperarea generala.

O strategie postaderare: rosturi nule, suspiciuni cat

carul
5 Aprilie 2006

O idee pare sa castige teren in randurile oficialitatilor de la Bucuresti: elaborarea unor

strategii postaderare pentru Romania. Daca nu s-ar intreprinde si demersuri in acest
sens, s-ar putea zice ca este vorba despre o gluma. Vrea sa zica, Romania, care a parcurs
intreaga perioada postdecembrista intr-o improvizatie absolut remarcabila, fara a se fi
formulat macar tranzitie catre ce traverseaza, care n-a avut nici o strategie de preaderare
dupa ce Uniunea Europeana a invitat-o la negocieri si care, culmea absurditatii, nu s-a
gandit nici macar la un plan B in caz ca aderarea va fi ratata sau amanata (din cauze ce
depind sau nu de Romania), se gaseste acum sa proiecteze o strategie postaderare. Hai
ca-i tare!

Din punctul de vedere al unei strategii, perioada postdecembrista este plina de

invataminte. S-a mers improvizand, cu toate ca nu s-a dus lipsa de strategii. Dl Iliescu,
un adevarat campion al strategiilor pe hartie, a tot presat si presat pentru elaborarea
unor strategii de dezvoltare. Dar nici una din acestea n-a iesit din scripte, pentru ca nici
una n-a avut, din conceptie, acoperire cu resurse, fiind mai mult o simpla insiruire de
obiective, mai mult sau mai putin realiste, fara a fi prevazute si mijloacele de realizare.
In astfel de conditii, nici una din strategiile de pe hartie n-a fost implementata in
practica, cu toate ca statul roman avea pe mana tot ce trebuia pentru a le face
operationale.
A concepe si elabora strategii acum, in anul 2006, este insa o biata glumita. Cand au fost
instrainate cele mai importante si profitabile sectoare economice, cand intreaga axa

16
majora a economiei nu mai este sub control romanesc, cand capitalul autohton nu mai
are decizia (in unele cazuri nici macar reprezentare) in productia si distributia
petrolului, in distributia de gaze si electricitate, in productia de otel si ciment, in
telefonia fixa si mobila, in intregul sistem bancar, a te apuca sa faci strategii
guvernamentale este o pierdere de timp.

O strategie este o alegere intre variante. Iar pentru realizarea a ceea ce a fost ales dintre
variante este nevoie de imputernicire (pentru a lua decizii si pentru a folosi mijloace) si
de resurse de implementare. "Partea romana" (stat sau capital autohton) nu mai
dispune de asa ceva acum, nici de decizie, nici de mijloace, nici de resurse, cel putin intr-
o zona majora a economiei. "Partea romana" n-a reusit nici atunci cand dispunea de
toate acestea. Acum nici nu mai dispune si nu-i mai ramane decat sa-si ia seama si sa
considere strategiile guvernamentale capitol inchis. Nu este aici vreo lamentatie. Este
vorba doar despre faptul ca elaborarea de strategii la nivel guvernamental nu prea mai
are destinatar. Va urma cumva OMV strategii petroliere clocite pe la Palatul Cotroceni ?
Sau regele indiano-britanic al otelului mondial strategiile industriale desenate pe la
Palatul Victoria ? Ori bancile comerciale, care sunt toate sucursale sau filiale ale unor
banci straine cu retele internationale, se vor conforma cu strictete strategiilor concepute
pe la Banca Nationala ? Sa fim seriosi ! Toate aceste societati straine vor urma, dupa
cum este si firesc, strategiile formulate de centralele lor pe o baza globala, mai mult sau
mai putin fara vreo legatura cu ceea ce s-ar dori ori s-ar viza pe la Bucuresti. La ce
serveste, de altfel, faptul ca ne aflam sub incidenta unei mari strategii de dezvoltare
pana in 2025, pe care dl Iliescu a considerat necesar sa o lase mostenire la plecarea sa
din functia prezidentiala ? Cine urmeaza aceasta strategie ? Cine macar isi mai
aminteste de aceasta strategie ?

Apartenenta concreta la Uniunea Europeana va constitui un factor ce va reduce si mai

mult posibilitatile - si deci rosturile - elaborarii unor strategii, pentru ca, la actuala lipsa
de putere de decizie si de resurse in axa majora a economiei, se va adauga, in mod
obiectiv, transferul catre institutiile comunitare al unei parti din prerogativele de
suveranitate ale statului roman in domenii diverse: economice, politice, sociale.
Ce ar insemna practic, in asemenea conditii, o strategie postaderare ? Romania n-a avut
intelepciunea stabilirii unei strategii de preaderare si nici curajul unei strategii in caz de
esec al aderarii. S-ar putea ca, dincolo de neputinta, sa fi fost vorba si de teama de a nu
sugera cumva pe la Bruxelles ca Romania s-ar baza si pe altceva decat pe bunavointa
Uniunii Europene. Nestabilind insa un program de preaderare si neavand un plan B
pentru orice eventualitate in caz de neaderare, Romania abia n-ar face altceva, prin
elaborarea unei strategii de postaderare, decat sa dea de gandit cancelariilor vest-
europene cum ca de fapt nu mizeaza pe Uniunea Europeana.

Banca Nationala are ochi si pentru deficitul extern

12 Aprilie 2006

Dupa o recenta reuniune a Consiliului de Administratie, se pare destul de tensionata,

Banca Nationala a luat hotararea responsabila de a nu mari si mai mult dobanda de
interventie pe piata, deja ridicata de curand de la 7,5% la 8,5%. Este vorba despre

17
dobanda la care Banca Nationala face asa-numitele "sterilizari", respectiv acele maturari
ale pietei de disponibilitatile de lei considerate in exces, instrumentul inca principal in
combaterea inflatiei in masura in care piata, apreciata a fi inca intr-un stadiu imatur, nu
este extrem de sensibila la rata dobanzii.

Rolul acordat "sterilizarilor" sugereaza ca Banca Nationala ramane fixata in lupta

impotriva inflatiei, ceea ce a si permis BNR sa anunte ca va continua, cu toate
mijloacele, inducerea scaderii inflatiei intr-atat incat sa nu abandoneze ambitiosul
obiectiv al unei inflatii de 5%, cu o toleranta de +/- 1% in 2006.
Aceasta insa doar aparent. In fapt, masura BNR miroase mai degraba a contrariu. Aici
se gaseste si actul responsabil pe care il face. Banca Nationala a hotarat sa nu forteze
scaderea inflatiei peste ceea ce este posibil sau, si mai exact, sa nu faca un fixism din
dezinflatie, indiferent de pretul pe care l-ar implica politica pentru obtinerea acesteia.
Realitatile economice au aratat, fara echivoc, ca, in masura in care lupta impotriva
inflatiei s-a dus indeosebi cu mijloace monetare si nu prin restructurarea economiei,
scaderea inflatiei a fost obtinuta pe seama, pe baza si cu pretul cresterii deficitului
extern. Punctul in care s-a ajuns este unul critic. Coarda a fost intinsa la maximum.
Deficitul extern a depasit substantial cotele considerate de alerta pe plan international:
9-10% echivalent PIB, fata de 6% echivalent PIB. A merge mai departe, pur si simplu, pe
aceeasi linie comporta riscuri majore si implica grele responsabilitati. A vedea numai
tinta de inflatie fara a avea macar un ochi si la deficitul extern n-ar fi o politica
responsabila din partea Bancii Nationale, chiar daca obiectivul legal si asumat al
acesteia este doar tintirea inflatiei.

Guvernatorul BNR a ales sa fie prudent, optand sa nu forteze nota. Probabil si-a asumat
ratarea tintei de inflatie pentru 2006, considerand-o imposibila sau prea costisitoare.
Deja inflatia pe primele doua luni s-a situat la rate anualizate de 8-9%, iar tocmai in
miezul verii, cand inflatia coboara sezonier, guvernul are proiectate decavante cresteri
de accize nu doar la tutun sau alcool, ci la toti purtatorii de energie (carburanti, gaze,
electricitate), care intra in componenta tuturor produselor si serviciilor, urmand a avea
un efect inflationist distrugator. Asa ca dezinflatia poate ramane un obiectiv doar in
limita inregistrarii la sfarsitul anului a unei inflatii mai mici decat cea de anul trecut
(8,6%), si nu a aceleia complet nerealiste de circa 5%. O rata necrescuta a dobanzii de
interventie este congruenta cu aceste proiectii. Sunt de altfel avute in vedere masive
interventii pe piata pentru "sterilizari", inflatia putand fi ca atare tinuta in frau pe cat
posibil fara costuri mari in deficitul extern.

Perspectiva folosirii "sterilizarilor" poate spune foarte mult. Asta inseamna ca, destul de
explicit, cursul nu va fi lasat tocmai liber si, mai ales, ca nu va fi folosit pentru
combaterea inflatiei, ceea ce constituie o proiectie de bun augur pentru conturile externe
ale tarii. Caci strunit in menghina "sterilizarilor" - colectarea valutei in exces urmata de
ridicarea de pe piata la dispozitia BNR a contrapartidei in lei - cursul va evolua in
limitele impuse de productivitatea din economia reala si nu va mai contribui la
deteriorarea deficitului extern prin stimularea artificiala a importurilor si nefericita
scoatere din joc a exportatorilor care supravietuiesc pe muchie de cutit. A fi marit
dobanda de interventie in contextul proiectarii unor asemenea politici ar fi fost
contraproductiv, pentru ca s-ar fi majorat sensibil costul interventiilor pe piata.

18
Aprecierea doar modesta a leului impreuna cu restrangerea creditului - singurele parghii
la dispozitia Bancii Nationale in domeniu - nu sunt insa suficiente pentru temperarea
deficitului extern, care ar trebui sa constituie probabil prioritatea-prioritatilor in politica
economica a Romaniei in perioada actuala, avand in vedere amenintarea numarul unu
pe care o reprezinta deteriorarea continua a situatiei conturilor externe. Guvernatorul
BNR stie mai bine ca oricine acest lucru, luand in considerare faptul ca, de peste un an,
Banca Nationala este lasata singura de catre guvern sa infrunte deficitul extern. Pentru
prima data, insa, dl. Isarescu a vorbit acum mai raspicat in chestiune, cerand guvernului
sa-si faca si el treaba ce-i revine, prin politicile salariale si fiscale, in restrictionarea
cresterii cererii interne si deci a consumului din import.

Incalificabilul si nesfarsitul capitalism de cadou

19 Aprilie 2006

Dupa o acerba disputa in culise, lucrurile pareau sa se aseze pe un fagas cat de cat
normal in ce priveste asa-numitele SIF-uri (societati de investitii financiare), un fel de
fonduri de investitii si, s-ar putea spune, principali actori pe piata bursiera din Romania.
Fata de o disipare maxima (nici un posesor de titluri SIF nu putea detine mai mult de
0,1% din total) s-au facut presiuni pentru un prag mai inalt, de natura a atrage bani
proaspeti, in cuantumuri mai importante, care sa consolideze pozitiile pe piata ale SIF-
urilor si perspectivele lor. S-a vorbit de 1%, dar si de 5%, pana la urma parand a se cadea
de acord ca pragul de 1% ar fi un compromis satisfacator, mai ales in interpretarea ca
drept de vot. Cu alte cuvinte, sa se poata, individual, dobandi si mai mult decat 1%,
numai ca dreptul de vot s-ar fi limitat tot la 1%. Baronii SIF-urilor - caci si SIF-urile au
baronii lor - au intervenit, au amenintat ca vor fi folosite detinerile de 30% ale SIF-urilor
in BCR pentru a se pune bete in roate finalizarii efective a procesului de privatizare a
acesteia si Camera Deputatilor a votat cum au cam vrut baronii: un prag maxim de 1%,
nu numai ca drept de vot, ci si ca detinere in sine si in plus nu doar ca prag individual, ci
si ca prag pentru investitori care actioneaza concertat. Mai mult, cei care eventual au
cumparat titluri SIF peste limita de 1% vor trebui sa vanda diferenta. Dintr-o data
interesul investitorilor pentru SIF-uri a palit si cotatiile acestora in bursa au scazut.
Complicatii imense apar. Obligarea vanzarii unor proprietati (indiferent de natura lor)
este neconstitutionala. In plus, nu se precizeaza o procedura de vanzare daca
dobandirea a avut loc concertat. Unii detinatori cunoscuti in piata au si declarat ca nu
vor vinde.

Toate acestea constituie doar un episod - nici primul si, probabil, nici ultimul - din
istoria nefericita a acestei expresii de fals capitalism pe care au reprezentat-o inca de la
inceput SIF-urile. Ceea ce au constituit acestea prin conceptie si reguli nu a fost si nu
este capitalism. Ceea ce au incercat - si pana acum au reusit - sa impuna ca reglementari
in SIF-uri baronii acestora nu este capitalism, daca tara asta tot s-a decis sa treaca de la
comunismul colectivist la capitalism, de la devalmasie la proprietatea privata. Numai
capitalisti nu sunt baronii SIF-urilor, chiar daca nu-si mai incap in piele de cat de
capitalisti se dau. Chiar daca ai fost impotriva privatizarii BCR - cum este si cazul
semnatarului acestor randuri, din motive de pastrare a unor pozitii romanesti in

19
sistemul bancar -, nu poti sa fii de acord ca bete in roate in calea procesului respectiv de
privatizare, odata pornit, sa vina din partea unor structuri despre care nu se intelege clar
ce sunt si intersele cui le apara.

SIF-urile constituie expresia fara echivoc a faptului ca un lucru care porneste prost nu
poate merge bine. SIF-urile reprezinta subprodusul asa-numitei privatizari in masa,
proces neeconomic si populist, conform caruia 30% din capitalul privatizabil urmau sa
ajunga gratuit in posesia populatiei adulte a tarii. Pentru ca distributia de actiuni catre
actionarii individuali nu se putea face direct, s-a inventat constituirea a 5 institutii
numite Fonduri ale Proprietatii Private (FPP), care au primit sarcina de a gestiona
aceasta parte de 30% din capital pana la distribuirea propriu-zisa de actiuni. Daca
procesul de transformare in actionari propriu-zisi ar fi durat, sa spunem, sase luni, nu ar
fi fost nici o problema. Dar pentru ca legea in mod deliberat n-a prevazut vreo limita de
timp in acest domeniu, cei care s-au insurubat, pe criterii politice, pe la FPP au avut tot
interesul ca procesul sa dureze cat mai mult. Si timp de cinci ani, cat a durat de fapt
procesul, s-au si impiciorongat bine-bine pe acolo, si-au luat masini scumpe, si-au
construit sedii somptuoase, desigur pe banii populatiei si fara sa dea populatiei nici un
fel de dividend, la care aceasta avea dreptul, caci ea, populatie adulta, era de fapt
actionarul. Inca si mai rau. Cand procesul privatizarii in masa s-a terminat, aceste
structuri, care apareau in sfarsit inutile, desi de la bun inceput n-au fost de vreun folos,
s-au transformat in SIF-uri, dandu-se, nevoie mare, drept private. Adica cum private ?!
S-au constituit printr-un cadou de la stat, adica de la biata populatie, n-au dat nimic
populatiei si apoi cativa impiciorongati pe acolo s-au dat capitalisti. E rau de tot pentru
ca au devenit baronii SIF-urilor cu acte in regula.

SIF-urile constituie cea mai mare sfidare la adresa populatiei din Romania si rusinea
capitalismului din Romania. Capitalism prin cadou de la stat, acesta nu-i capitalism.
Mai rau decat in cazul structurilor private constituite prin furt, pentru ca macar cei care
au furat s-au ostenit cu ceva. SIF-urile nu s-au ostenit cu nimic. Exista atatea structuri
private, care abia daca mai rasufla, oprimate de legi neprietenoase si impozite
ruinatoare, si SIF-urile traiesc bine mersi, nu trebuie sa manifeste vreo capacitate
manageriala sau vreo abilitate in valorificarea conditiilor pietei. Pentru ca si-au creat
asemenea reglementari privind functionarea structurilor respective, incat le-au
transformat intr-un fel de cetati inchise, inexpugnabile, care doar mai trimit din cand in
cand cate o ghiulea brizanta in statul care le-a facut cadoul si in populatia care le
suporta. Arma principala a constituit-o santajul cu actiunile pe care le-au detinut la
banci si pe care le-au obtinut ca parte integranta a cadoului pe care l-au primit in urma
cu ani.

Opozitia acerba a baronilor SIF-urilor fata de o deschidere mai mare a acestor structuri
financiare catre investitori - respectiv fata de un prag mai inalt al detinerilor de titluri -
nu este expresia vreunei griji fata de cei multi, prin ale caror inocenta si credulitate s-au
constituit SIF-urile fepepiste, ci a unei sordide preocupari de a nu le lua cineva scaunul
pe care i-a asezat incalificabilul capitalism de cadou.

Ironia sortii este ca SIF-urile au ramas, cel putin in segmentul bursier, singurul vehicul

20
de anvergura cu capital romanesc in piata dupa ce statul roman a cedat capitalului strain
controlul axei majore a economiei. Faptul da intreaga masura a tragicomediei in care a
ajuns Romania, daca singurii ramasi sa mai reprezinte interesele economice romanesti
sunt baronii SIF-urilor, care au uitat de Romania chiar de cand au primit de la aceasta
cadouri pe tava.

Un loc pentru care nu merita sa ne bucuram

26 Aprilie 2006

Intr-un clasament al Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), Romania a ajuns intre

primii 30 importatori mondiali. Importurile romanesti nu au reprezentat decat 0,5% din
totalul mondial contabilizat de OMC in 2005 si, cu toate acestea, au ocupat locul 27 in
lume.
Explicatiile sunt in principal doua. Pe de-o parte, comertul mondial este foarte
concentrat: primii patru competitori (SUA, Uniunea Europeana, China, Japonia) detin
sensibil peste jumatate, astfel ajungand sa ocupe pozitii ierarhice relativ inalte si tari cu
ponderi scazute in total (cum este si cazul Romaniei). Pe de alta parte, exista o explicatie
care tine de particularitatile unora dintre statisticile OMC. Din punctul de vedere al
OMC, Uniunea Europeana este o entitate si, ca atare, comertul mondial are dimensiuni
mai mici (contabilizand numai schimburile comerciale ale Uniunii Europene cu restul
lumii si excluzandu-le pe cele intracomunitare care in Uniunea Europeana sunt
precumpanitoare), precum si mai putini competitori (prin reducerea la unul singur a
marilor exportatori/importatori vest-europeni, ca Germania, Franta, Marea Britanie,
Italia etc.). Odata intrata efectiv in Uniunea Europeana, Romania va fi inglobata in
aceasta entitate in respectivele statistici ale OMC. Deocamdata, insa, Romania, aflata in
afara acestei entitati, a ajuns in statisticile OMC intre primii 30 de importatori din lume,
desi in moneda de evaluare a OMC este vorba de numai 40 miliarde dolari la un total de
peste 8.000 miliarde dolari la nivel mondial.

Problema este insa alta. Cu toate ca in ce priveste exporturile conditiile in mentionatele

statistici ale OMC sunt evident aceleasi ca in cazul importurilor, Romania nu se mai
gaseste catusi de putin intre primii 30. Firesc, pentru ca exporturile romanesti nu au
reprezentat in 2005 decat vreo 0,34% din cele mondiale, si nu 0,5%, precum
importurile.
Pentru adevaratul loc al Romaniei in economia mondiala vorbeste mult mai semnificativ
pozitia in exporturile mondiale decat cea in importurile mondiale, chiar daca cea din
urma arata ca piata romaneasca nu este una de neglijat, aflandu-se in atentia
furnizorilor in cautare de debusee.

Situarea Romaniei printre primii 30 de importatori mondiali nu este un certificat de

mandrie tocmai pentru ca nu este dublata de o pozitie cvasisimilara in exporturile
mondiale, iar in spate se afla un abominabil dezechilibru comercial, cu atat mai grav cu
cat acesta este structural. Problema nu este nici existenta in sine a acestui deficit - intr-
un fel un lucru normal pentru o tara care doreste sa se dezvolte si sa recupereze decalaje
istorice substantiale - si nici chiar dimensiunile sale fabuloase (despre care cu o anumita
bunavointa s-ar putea eventual spune ca vor fi trecatoare), ci faptul ca provine din

21
comportamente si politici antieconomice care fac legea de ani si ani de zile si care se
perpetueaza cu inconstienta, lipsa de responsabilitate si cinism.

Mentinerea permanenta - si nu doar in ultimii ani, cand au existat intrari importante de

valuta, dar in toata perioada postdecembrista, cand s-a trait intr-o acuta penurie de
fonduri - a unui excedent artificial al cererii fata de oferta, prin politici salariale si
monetare, prin curs sau prin alte mijloace, a facut din Romania un rai al importatorilor.
Cand alte tari ale lumii nu mai stiau cum sa mai sprijine exporturile proprii, prin
eludarea reglementarilor internationale care se opun in domeniu, politicile economice
din Romania, cu exceptia celor dintr-o scurta perioada (2000-2002), au stimulat
importurile si, in mod incredibil, chiar au descurajat exporturile. Nu intamplator, toti
imbogatitii tranzitiei sunt importatori, in timp ce exportatorii trag din greu mata de
coada. Pentru guvernanti si pentru oamenii de afaceri "descurcareti" - acei "baieti
destepti" de care vorbea candva presedintele Basescu - importurile au devenit o
adevarata religie.

E drept, o religie de tip primitiv, cu fetisuri si chipuri cioplite, dar in care preotii si
baronii ei au toate motivele sa creada, pentru ca le-a adus opulenta. Ca este o opulenta
pe seama celor multi, pe cine mai intereseaza ?!

UE: impozit unic pe profit impotriva relocalizarii ?

3 Mai 2006

Potrivit unei hotarari recente, izvorand din cadrul Comisiei de la Bruxelles, ministrii de
finante ai celor 25 de tari membre ale Uniunii Europene vor discuta, in iunie, crearea
"unei baze comune consolidate pentru impozitul asupra companiilor". Acceptarea
acestei discutii este interpretata ca un posibil prim pas catre o armonizare pe plan
european a cotelor de impozitare a companiilor pana in anul 2008. Nu se stie
deocamdata daca aceasta armonizare va merge pana in punctul unei cote unice de
impozitare in sectorul corporatist pe piata de ansamblu a Uniunii Europene, pentru ca
ideea are si adversari, nu numai partizani, desi se pare ca pe dedesubt exista mult mai
multe sustineri decat reticente.

Demersul nu constituie cumva vreo surpriza. Mai degraba, s-ar putea spune ca era de
asteptat, fiind de presupus ca mai-marii Uniunii Europene, cei cu painea si cutitul in
club, nu vor sta cu mainile in san si vor reactiona, indeosebi in culise, daca nu si oficial,
in fata sfidarii pe care noile tari aderente, chiar de ei admise, au lansat-o in perspectiva
sau imediat ulterior intrarii efective in Uniunea Europeana. Mai multe dintre aceste tari,
printre care si Romania, profitand de faptul ca impozitele directe (pe profit, pe salarii)
nu fac, spre deosebire de cele indirecte (TVA, accize), obiect al reglementarilor
comunitare, au procedat la scaderi semnificative indeosebi ale impozitelor pe profit si
venit, stimuland atragerea in acest fel de investitii externe, in principal investitii din
tarile vechi membre ale Uniunii Europene. Mai mult, prin implicatie, s-a incurajat astfel
masiv, atat ca amploare, cat si ca dinamica, procesul care ar fi avut loc oricum in
conditiile extinderii Uniunii Europene, de deplasare catre Est a marilor companii cu

22
sedii in tarile vest-europene, proces numit de relocalizare. In tarile est-europene, o data
cu uniformizarea conditiilor de acces si operare, companiile vest-europene pot beneficia
de o forta de munca mai ieftina. Evident, prin scaderea mentionata a impozitarii se pot
bucura si de impuneri mai favorabile, cunoscute fiind nivelurile ridicate pe acest plan
din tarile vest-europene.

Mai-marii vest-europeni, aflati la mijloc intre interesele propriilor companii si cele ale
fortei de munca din tarile respective, au reactionat mai intai cu reprosuri la adresa
tarilor est-europene ca nu raspund cu "fairplay" la sprijinul, inclusiv financiar, de care s-
au bucurat pentru si la admiterea in Uniunea Europeana. In curand si-au dat seama ca
mult mai eficient este sa actioneze in plan economic, unele tari vest-europene, in frunte
cu Germania si Austria, coborand substantial cota de impozitare pe profit. Gheata, din
acest punct de vedere, a fost sparta. Deplasarea spre Est a capitalului vest-european este
inevitabila si irepresibila. Dar amploarea si ritmul relocalizarii ar fi mult temperate de o
armonizare a tratamentului fiscal aplicat companiilor in tarile membre ale UE, care
poate implica si o impozitare in cota comuna, ce ar avea si avantajul unei frane in calea
fraudelor si evaziunii fiscale.

Ramane de vazut care va fi insa pozitia companiilor transnationale vest-europene. O

armonizare in domeniu le-ar permite compensarea pierderilor suferite de filialele lor din
unele tari cu beneficiile inregistrate de filialele din alte tari, dar le-ar rapi si una din
marile lor resurse de profit: evidentierea contabila, prin asa-numitele "preturi de
transfer" intre filiale, a profiturilor in tarile unde impozitarea este mai mica.
In orice caz, cutia Pandorei a fost deschisa: va incepe introducerea de reglementari si in
domeniul impozitelor directe, domeniu lasat deocamdata sub jurisdictie nationala, si nu
sub jurisdictie comunitara, respectiv a Comisiei de la Bruxelles.

Daca o armonizare intervine in domeniu, diferentierile intre tarile UE in fiscalitatea

globala se vor muta in carca discrepantelor dintre nivelurile contributiilor sociale. In
aceasta privinta Romania porneste cu un mare handicap, respectivele contributii, desi
neindestulatoare pentru sarcinile lor in finantarea sectorului de pensii si al celui de
sanatate, fiind deja printre cele mai ridicate si mai descurajatoare din Europa.

Premiere care arata ca gluma se ingroasa

10 Mai 2006

Datele cu privire la situatia contului curent extern pe primele doua luni ale anului -
facute publice zilele trecute de Banca Nationala - sunt de natura sa-i ingrijoreze serios
pe cei ce se culcasera pe urechea ca si pe la case mai mari s-au produs explozii ale
deficitului extern in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, urmand ca
dezechilibrele si efectele lor nefavorabile sa fie absorbite in conditiile cresterii
economice prelungite.

Vestea rea din aceste date este aceea ca importurile au continuat nestavilit, in ciuda
restrictiilor puse creditului pentru populatie de catre Banca Nationala. Era de asteptat
ca aceste restrictii sa tempereze expansiunea consumului si, prin incidenta, sa slabeasca

23
cresterea importurilor, caci marirea cererii, determinata de sporirea creditelor, se
indreapta spre import din cauza insuficientelor globale si structurale ale productiei
interne. Datele par sa evidentieze faptul ca productia interna nu reactioneaza in nici un
fel la marirea cererii, astfel incat continuarea creditarii, prin ocolirea de catre banci a
restrictiilor impuse de Banca Nationala, orienteaza consumul suplimentar pe care il
provoaca tot catre import.

Cu mult mai rau este insa altceva. Pana acum, deficitul de cont curent extern - un fel de
consum net de resurse din strainatate - era mereu mai mic decat deficitul comercial,
adica decat depasirea exporturilor de catre importuri. Explicatia era ca, in balanta
transferurilor altele decat cele comerciale, se obtineau din strainatate incasari mai mari
decat cheltuielile facute in strainatate, ceea ce acoperea o parte din deficitul comercial.
Existau iesiri nete in contul dobanzilor la datoria externa si repatrierilor de profituri de
catre investitiile straine, precum si sub forma cheltuielilor turistilor romani in
strainatate. Toate acestea erau supracompensate de trimiterile de bani in tara din partea
romanilor aflati la munca in alte tari. Acum, insa, balanta globala a transferurilor
aproape s-a inversat. Si aici se tinde, ca si in sectorul comercial, sa se inregistreze un
deficit, desi in balanta turismului situatia s-a echilibrat, sold negativ ce mareste
amploarea si pericolul deficitului de cont curent extern. Motivele nu sunt deloc de
ignorat: transferurile in strainatate sub forma de repatrieri de profituri din investitii
externe au crescut serios si, mai ales, au scazut sever remiterile catre tara din partea
lucratorilor romani in strainatate.

Daca prima tendinta era de asteptat si trebuie luata in considerare ca manifestare

pregnanta pentru anii ce vin, a doua tendinta constituie intr-un fel o surpriza si oricum
un semnal de alarma, deoarece se conta pe continuarea si chiar amplificarea acestor
remiteri de fonduri catre tara. Restrictiile care au operat in cursul anului trecut si pana
de curand in ce priveste iesirile din tara si circulatia romanilor in spatiul Schengen pot
sa fi jucat un rol in scaderea respectivelor remiteri, situatia urmand eventual sa se
redreseze odata cu ridicarea de curand a restrictiilor. Dar, mult mai ingrijorator, ar
putea fi vorba de o plafonare "naturala" a remiterilor, astfel incat nu se va mai putea
miza pe compensari sporite din partea acestora a extravagantelor din importuri. Fapt
este ca, in premiera, trimiterile de bani in tara din partea romanilor aflati la munca in
strainatate au fost, in primele doua luni ale acestui an, mai mici decat cele din ianuarie-
februarie anul trecut.

In aceste conditii, deficitul de cont curent extern si-a accelerat puternic cresterea, cu
70% in ianuarie si chiar cu 120% in februarie, fata de situatia din lunile corespondente
din 2005, cu toate ca deficitul comercial si-a incetinit cresterea (75% in ianuarie si doar
55% in februarie fata de situatia din lunile corespondente din 2005). Pentru prima data,
in februarie, deficitul de cont curent extern (627 milioane euro) a fost mai mare decat
deficitul comercial (610 milioane euro), iar, cumulat in primele doua luni ale anului, a
depasit 1 miliard euro, fiind cu 80% mai ridicat decat cel din primele doua luni ale
anului trecut. Inutil aproape de mentionat ca, anul trecut, deficitul extern, de
aproximativ 7 miliarde euro, fusese cu circa 3 miliarde euro mai mic decat deficitul
comercial si ajunsese sa reprezinte 8,7% echivalent PIB, in depasire severa a cotei, de
6%, considerata de alerta pe plan international.

24
Dupa cum se vede, gluma se cam ingroasa. Si daca ianuarie-februarie 2006 nu vor fi fost
niste exceptii, inseamna ca explozia se precipita. Daca nu se va mai putea conta pe
cresteri ale remiterilor catre tara din partea romanilor aflati la munca in strainatate, in
timp ce este sigur ca repatrierile de profituri de catre investitiile straine in Romania se
vor majora, deficitul extern va spori considerabil, devenind in mod clar nesustenabil,
oricate noi investitii straine vor veni in tara.

"Baietii destepti" au de fapt patalama de la UE

14 iunie 2006

Ministrul Economiei, dl Codrut Seres, a anuntat, nu fara o anumita euforie, ce este iscata in
general de marile realizari, ca vor fi stopate vanzarile de energie electrica de la producatori de
stat catre consumatori de stat prin itermediari privati. O realizare poate ca ar fi, intrucat s-ar lua
de la gura "baietilor destepti" - cum ii numea odata, in vremuri imemoriale, dl Basescu, pe cei ce
cumpara electricitate ieftin si o vand scump - unul din ciolanele la care rodeau cu nesat.
Unii s-au repezit sa spuna ca astfel li s-ar veni de hac "baietilor destepti". Doamne pazeste!
Acestora nu le vine nimeni de hac! Orice comisii parlamentare si DNA-uri li s-ar pune pe cap! I-
a facut uitati si dl Basescu la scurt timp dupa ce se zborsise la ei de credeai ca-i va face ferfenita!
Baietii prospera intr-o veselie cu profituri de milioane si chiar zeci de milioane de dolari la
afaceri tot de milioane si zeci de milioane de dolari, adica, mai precis, cu rate de profit
ametitoare prin simple frecaturi de hartii din birouri, altminteri somptuoase.
Marea afacere a cumpararii de catre "baietii destepti" de energie electrica ieftina de la
producatori de stat (caci altii decat de stat nici nu exista) si a vanzarii acesteia la consumatori de
stat cu mult mai scump – afacere despre care o minte sanatoasa nici nu putea crede ca exista si
care, cel mai probabil, a fost inventata dupa interventia dlui Basescu, ca o dovada a cat de
patrunsi au fost "baietii destepti" de mustruluiala prezidentiala - era poate doar cea mai
scarboasa. Dar nu este nici singura si nici cea mai importanta dintre afacerile derulate de acestia.
Asa ca, si daca se reuseste oprirea acestei "afaceri" - urmand ca societatile proprietate de stat sa
incheie contracte directe cu producatorii, repetam, toti de stat -, "baietilor destepti" le raman
halcane imense din care sa se infrupte!

De fapt, "baietii destepti" actioneaza legal in virtutea unei aiureli inspaimantatoare, cu consecinte
dramatice pentru micul consumator roman, impuse de Uniunea Europeana si denumite insidios
"liberalizarea pietei energiei". Ce liberalizare ar putea exista pe o piata unde producatorii sunt
toti de stat si pe deasupra mai sunt si neomogeni prin determinari nu tehnologice, ci naturale ?!
Ce concurenta ar putea exista intre producatori termo care scot electricitatea la costuri de 50-90
dolari MW si producatori hidro care scot electricitatea la vreo 10-15 dolari MW, obtinand, din
ratiunea de a strange bani de investitii, autorizatia de a vinde la 20 dolari MW?! In conditiile in
care pentru acoperirea consumului este nevoie de intreaga energie electrica produsa - atat de cea
ieftina, indeosebi din surse hidro si nucleare, cat si de cea scumpa, din surse termo -, asa-numita
liberalizare a pietei energiei se transforma intr-o jalnica farsa, in care intermediari ("baieti
destepti") iau (desigur, pe hartie) electricitate din surse ieftine, indeosebi hidro, dar si de la unele

25
termocentrale ce o scot la costuri mai acatarii, si o vand scump la diferiti consumatori, asa-numiti
"eligibili", respectiv consumatori care, prin marime, au dreptul, potrivit reglementarilor stabilite,
sa-si aleaga furnizorul. Nu mai spunem ca unii iau energie electrica din surse hidro (la 20 dolari
MW) si o vand la export (cu 30-35 dolari MW), aceasta chemandu-se ca fac afaceri! In timp ce
consumatorii casnici - considerati deocamdata "captivi" (adica nu-si pot alege furnizorul) si care
vor ramane practic "captivi" si cand nu vor mai fi considerati teoretic asa - platesc deja peste 10
centi kW (respectiv peste 100 dolari MW) si-l vor plati mereu si mereu mai scump - atentie! - in
numele "acoperirii costurilor". Ale cui costuri? Cumva ale sistemului energetic per ansamblu?!
Pai, daca se fac socoteli "per ansamblu" in ce priveste costurile, de ce nu se procedeaza la fel si
in ce priveste preturile (adica tarifele la consumatori)?! Mai precis, de ce electricitatea produsa
mai ieftin, indeosebi din surse hidro, nu este contabilizata in intregime ca aport la ansamblul
sistemului pentru a se cobori pe cat posibil tarifele per ansamblu?! Cu atat mai mult cu cat
ieftinatatea electricitatii din aceste surse provine din conditii naturale lasate de Dumnezeu,
beneficiile trebuind sa apartina populatiei. Si sa nu uitam ca valorificarea acestor conditii
naturale s-a facut in urma unor investitii imense realizate prin eforturile tot ale populatiei!
In loc de toate acestea, se da posibilitate unor intermediari - care n-au nici o contributie si care n-
au depus nici un efort - sa preia, desigur pe hartie, cantitati masive de electricitate din surse
ieftine si s-o plaseze unor consumatori privilegiati, inghesuindu-si buzunarele cu bani nemunciti!
Este aproape neverosimil! In mod incredibil, acesti intermediari sunt considerati "piata" insasi in
sistemul impus de Uniunea Europeana! De aceea dl Basescu i-a facut uitati pe "baietii destepti".
Care, sa fie clar, oricat ar fi ei de rai, nici n-ar fi putut exista daca nu era impus sistemul numit
debusolant "liberalizarea pietei energiei", in loc sa i se spuna cu numele adevarat: jaf organizat
pe seama populatiei. Si la fel de clar: nu este mai putin jaf daca asa se petrec lucrurile si prin
Uniunea Europeana!

Problema este deci cu mult mai grava si mai profunda, si nu este doar aceea ca niste intermediari
privati au luat de la stat si au vandut la suprapret tot la stat. In Romania se va discuta la nesfarsit
doar despre acest ultim aspect, dar nu si despre problema in sine, pentru ca aceasta decurge dintr-
un sistem recomandat (sau impus) de la Bruxelles si aplicat in Romania in cel mai clientelar mod
posibil. Sistem in virtutea caruia vom plati in beneficiul unor privilegiati electricitatea mereu si
mereu mai scump.

Impactul comercial extern

19 iulie 2006

Cu toate ca grosul implicatiilor comerciale ale intrarii in Uniunea Europeana a fost deja
"decontat", impactul in plan comercial al aderarii efective, sa zicem si sa speram de la 1 ianuarie
2007, nu este unul deloc de neglijat. In mod eronat, nu prea se discuta despre acest lucru,
probabil tocmai pentru ca se considera ca marile probleme comerciale ale aderarii la UE au fost
deja absorbite.

Din punctul de vedere al taxelor vamale in relatiile cu tarile Uniunii Europene - problema intr-
adevar de mare impact - lucrurile sunt, intr-o masura importanta, depasite. In virtutea acordului
de asociere la Uniunea Europeana, care opereaza de la mijlocul anilor '90, Romania a asimilat
reglementarile comunitare in domeniu. Mai precis, taxele vamale in relatiile reciproce au fost

26
treptat reduse pana la desfiintare. Tinand cont de decalajele de dezvoltare, marfurile romanesti au
beneficiat la intrarea in UE de o viteza de reducere mai mare a taxelor vamale, iar cele din UE la
intrarea in Romania de o viteza de reducere mai mica. De acum insa, prin ajungerea la
desfiintarea taxelor vamale pe ambele fluxuri, Romania se afla deja intr-o zona de liber schimb
cu tarile Uniunii Europene (de dezarmare vamala reciproca). Urmare directa, schimburile externe
ale Romaniei s-au concentrat inspre si dinspre Uniunea Europeana, care detine grosul pozitiilor
atat in exporturile, cat si in importurile Romaniei. Din acest punct de vedere, evident nimic nou
nu se va intampla din momentul in care Romania va intra efectiv in Uniunea Europeana.
Totusi, trebuie tinut cont ca acordul de asociere nu se extindea si asupra produselor agricole,
astfel incat aderarea va aduce si preluarea reglementarilor de liber schimb si in respectivul
domeniu, cu mentiunea ca aici opereaza si un noian de reglementari paratarifare (sanitar-
veterinare sau fito-sanitare) specifice, care sunt adiacente celor strict comerciale. Impactul nu
este catusi de putin neglijabil. Exporturile agro-alimentare romanesti spre UE nu pierd mai
nimic, nu de alta, dar nici nu prea exista! Insa piata romaneasca va fi napadita de produse agro-
alimentare din alte tari ale UE, ceea ce va amplifica deficitul pe care Romania il inregistreaza in
comertul cu tarile din Uniunea Europeana.

De departe cel mai important impact il va produce alinierea la reglementarile decurgand din
faptul ca Uniunea Europeana este, din punct de vedere comercial, nu doar o zona de liber schimb
(dezarmare vamala intre tarile membre), ci o uniune vamala (dezarmare vamala intre tarile
membre, dar si un tarif vamal extern comun fata de terti).

Ca atare, tariful vamal comun al Uniunii Europene fata de terti urmeaza, odata cu aderarea
efectiva, sa fie aplicat si de Romania in relatiile cu toate tarile care nu fac parte din Uniunea
Europeana. Taxele vamale vor trebui schimbate in relatiile cu toate tarile care nu sunt membre
ale UE dupa grila aplicata in relatiile cu acestea de catre UE. In relatiile cu mai multe tari -
Turcia, Moldova, tarile care au mai ramas in CEFTA - se vor introduce din nou taxe vamale
dupa ce, prin acorduri bilaterale sau multilaterale anterioare, fusesera desfiintate prin incheierea
de acorduri de liber schimb. Dimpotriva, in raporturile comerciale cu alte state - indeosebi
africane, latino-americane si asiatice - care, in prelungirea unor relatii din perioada coloniala, au
acorduri speciale cu Uniunea Europeana, se vor aplica reglementarile si facilitatile convenite in
aceste acorduri.

Sa tinem cont in domeniu si de faptul ca Romania devine granita externa a Uniunii Europene si
deci poarta de intrare in intreaga Uniune Europeana pentru marfuri venind dinspre Est, din Rusia,
Ucraina si poate si din Orientul Mijlociu, zona caucaziana ori chiar Extremul Orient. Vama
romaneasca, in mod obiectiv, capata o alta importanta, ca si actele de intrare-iesire pe care le va
intocmi. Inschimb, incasarile din taxe vamale nu vor mai merge in bugetul Romaniei, ci direct in
cel comunitar, taxele vamale constituind una din sursele directe de finantare a acestuia din urma.
Romania devenind acelasi teritoriu vamal cu restul tarilor membre ale UE, nu se va mai beneficia
in relatiile intracomunitare de deduceri de TVA la "export" si nu se va mai taxa TVA la
"import". Repetam, in relatiile intracomunitare! In schimb, aceste operatiuni se executa in
relatiile extracomunitare, rolul vamilor UE la granitele cu tertii - deci si al vamilor romanesti -
fiind crucial.

Preluarea prin apartenenta la UE a unor parteneri comerciali noi, precum tari africane si latino-

27
americane, nu va avea practic nici o semnificatie pentru Romania, in actuala si previzibila
structura a comertului exterior romanesc. In schimb, va putea fi resimtita probabil negativ
pierderea indirecta in relatiile speciale cu Turcia si Orientul Mijlociu.

In relatiile cu Rusia, impactul intrarii in UE va fi ca si inexistent, chiar daca oficialii rusi au

declarat ca vor sa se pregateasca din timp pentru aceasta eventualitate, pentru a nu fi prinsi pe
picior gresit ca in cazul intrarii in UE a celorlalte tari foste in zona de influenta sovietica, cum
sunt, de pilda, Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia. Impactul slab decurge din actuala structura a
schimburilor dintre Romania si Rusia in care Romania nu mai exporta aproape nimic in Rusia,
iar Rusia nu mai livreaza nimic altceva in Romania decat hidrocarburi. In plan strict comercial,
intrarea Romaniei in UE va consemna probabil, ca bilant de ansamblu, o adancire a deficitului
comercial deja dramatic.

Exporturile s-ar putea sa inregistreze o aplatizare, chiar cu recul. Admitand ca se vor mentine
exporturile pe pietele tarilor membre ale UE, este foarte posibil insa sa se produca pierderi de
debusee pe piete extracomunitare. Sa nu uitam ca, prin aderarea la UE, Romania, ajungand sa fie
considerata ea insasi tara dezvoltata, pierde preferintele de tratament comercial de care se bucura
din partea unor tari industriale dezvoltate (in speta SUA si Japonia) in virtutea statutului de tara
in curs de dezvoltare pe care il avea. In schimb, importurile vor continua intr-o veselie si mai
mare, sub presiunea exportatorilor mondiali de succes, inclusiv americani, chinezi, japonezi,
coreeni, thailandezi, malaysieni, care vor incerca sa foloseasca Romania ca poarta de intrare pe
marea piata europeana.

Gool... in propria poarta

26 iulie 2006

Guvernul Tariceanu se incapataneaza parca sa faca rau economiei! Si-a inceput mandatul cu o
relaxare fiscala, pe cand economia "duduia", ceea ce s-a nimerit exact ca nuca-n perete, caci o
relaxare fiscala cand resursele sunt in principiu incordate la maximum de cresterea activitatilor
risca sa faca mai mult rau decat bine economiei. Aceasta, poate nu intamplator, si-a incetinit
sever cresterea si s-a degradat calitativ, bazandu-se nesanatos intr-o prea mare masura pe
sporirea consumului din import. Totusi, perspectiva aderarii la UE a adus investitii straine, care
au revitalizat din nou cresterea economiei. Si acum - exact intr-un moment in care cresterea
economica parea sa-si revina, desi nu in parametri prea sanatosi, si in care chiar pentru sanatatea
economiei era necesar, mai mult ca oricand, sa se lupte in acelasi timp impotriva inflatiei si
deficitului extern, ambele stimulate de sporirea consumului - s-a venit cu o masura ce se
potriveste, in contextul in care se gaseste economia, tot ca nuca-n perete: se mareste de circa

28
cinci ori, de la 0,5% echivalent PIB la 2,5% echivalent PIB, deficitul bugetar, masura care
inflameaza tocmai inflatia si deopotriva deficitul extern.

Sa precizam mai articulat contextul in care intervine o asemenea masura. Toata politica
economica a Guvernului s-a centrat pe introducerea cotei unice si, pentru ca lucrurile n-au iesit
cum se crezuse, totul a degenerat intr-o lupta disperata pentru ca nu cumva, prin majorarea
nivelului cotei unice sau al TVA, sa se ajunga la interpretari cu privire la un esec general al
demersului. Astfel, politica economica nu numai s-a focalizat pe cota unica, dar s-a si rezumat la
cota unica. Cu consecinte foarte negative pentru economie. Cota unica a fortat consumul, intr-o
perioada deja de tensionare a acestuia, conditii in care consumul, negasind productie interna, s-a
dus in import. Problemele grave ale Romaniei s-au mutat in deficitul extern. Pentru a nu mari
vreun impozit principal cu care sa combata inflamarea cererii interne, Guvernul a lasat singura
Banca Nationala, sa se lupte si cu inflatia, si cu deficitul extern, ceea ce, din punctul de vedere al
mijloacelor la dispozitia bancii centrale, presupune masuri opozite. Intr-un an si jumatate,
cresterea economica a devenit in mod disproportionat o crestere economica bazata pe import.
Daca tendintele proiectate de Comisia de la Bruxelles, precum si de banca centrala europeana se
vor adeveri, economia cu deficite bugetare si externe nefinantabile se poate indrepta spre o criza,
in ciuda cresterii economice ce pare sa se fi revigorat.

Continuarea dezinflatiei si reducerea deficitului extern sunt prioritatile absolute ale perioadei.
Aproape ca nu mai conteaza de ce procesul de dezinflatie a stagnat si de ce deficitul extern a
luat-o razna! Conteaza ce se mai poate face acum pentru a relua procesul de dezinflatie - caci
inflatia continua sa fie cea mai ridicata din regiune - si pentru a opri degradarea si mai grava a
deficitului extern.

Avand in vedere ca realizarea acestor obiective presupune masuri de sens contrar, ar fi poate util
sa se stabileasca o prioritate si intre aceste doua obiective. In mod normal, de inflatie n-a murit
nimeni, ba inflatia mai poate fi folosita temporar si ca o supapa pentru a se infrunta dezechilibre
economice si sociale carora cu greu li se poate face fata. In schimb, in deficitul extern, odata
ajuns nefinantabil, nu este loc de intors si se poate intra in incetare de plati cu consecinte de crah
economic.

Numai ca Romania nu mai poate ierarhiza astfel lucrurile, intrucat, o data cu liberalizarea de anul
trecut a contului de capital, nu mai poate trece inflatia pe locul doi intre obiective. O inflatie
sensibil mai mare decat in principalele tari exportatoare de capital inseamna dobanzi mai ridicate
si deci posibile invazii de capitaluri speculative din tarile respective pe piata proprie pentru
fructificarea acestui diferential de dobanzi. Asemenea invazii apreciaza in mod artificial moneda
nationala, ingreuneaza lupta bancii centrale impotriva inflatiei prin sterilizari monetare,
incurajeaza consumul si, prin implicatie, importurile si deficitul extern, cu alte cuvinte
accentueaza in cerc vicios atat inflatia, cat si deficitul extern. Asa ca numai o combinatie foarte
subtila intre masurile de reducere a inflatiei si cele contrare de comprimare a deficitului extern
poate constitui o reusita.

Banca Nationala cauta, cu mijloacele pe care le are la dispozitie, o asemenea combinatie.

Guvernul, prin masura luata, le-a rezolvat dintr-un foc pe amandoua, fara combinatii maiestrite,

29
clar si precis: marirea deficitului bugetar duce atat la inflamarea inflatiei, cat si la accentuarea
deficitului extern! Fara nuante si fara discriminari! Lovitura in plin. Numai ca in propria poarta.

Acompaniamentul social: esential in restructurarea

agriculturii
1 August 2006

In legatura cu integrarea agriculturii romanesti in cea europeana in anii de dupa aderare

- care, daca nu deschis, macar cu jumatate de gura, se recunoaste ca reprezinta
problema cea mai dificila, avand in vedere stadiul de la care se porneste si implicatiile de
ordin economic, social si cultural - sunt folosite o serie de eufemisme, precum
"lichidarea faramitarii proprietatilor asupra terenurilor", "comasarea exploatatiilor
agricole", "deplasarea de la agricultura de subzistenta la agricultura comerciala",
"adaptarea la standardele europene", "cresterea productivitatii muncii in agricultura",
"ridicarea eficientei sectorului agricol", "dezvoltarea rurala" si atatea altele asemenea.
Or, toate acestea nu sunt decat alte nume - mai pompoase, mai diplomatice sau mai
tehniciste - pentru acelasi proces care trebuie sa se desfasoare inevitabil astfel incat
agricultura sa atinga minime standarde europene de productivitate si eficienta:
scoaterea din joc a micilor sau prea micilor producatori actuali. In fond, scoaterea din
joc a micilor producatori inseamna si concentrarea pamanturilor, si lichidarea
faramitarii exploatatiilor agricole, si promovarea agriculturii comerciale, si cresterea
eficientei si productivitatii in sectorul agricol!

Inca si mai fara perdea, procesul poate fi denumit de ruinare a micilor producatori, desi
anumite nuante de diferentiere s-ar putea identifica, in sensul ca scoaterea din joc ar
putea evita sa fie doar o ruinare a micilor producatori daca aceasta din urma, de
neinlocuit din punct de vedere economic, are un acompaniament social solid.
Dupa cate s-au conturat pana in prezent, acompaniamentul social ar urma sa constea in
doua mari programe.

Unul apartine partii romane si este deja demarat: renta viagera. Cei ajunsi la varsta
pensionarii pot fi beneficiari din partea statului ai unei rente viagere (pana la sfarsitul
vietii) daca accepta sa renunte la folosinta pamantului pe care-l poseda vanzandu-l sau
arendandu-l. Daca-l vinde, primeste o renta viagera de 100 echivalent euro pe hectar
anual, daca il arendeaza suma fiind doar de 50 echivalent euro pe hectar anual. In acest
ultim caz, renta se adauga arendei primite. Despartirea de pamant este insa o problema.
O alta problema o constituie neincrederea. Dar poate cea mai mare problema o
reprezinta cuantumul mic al rentei, care nu asigura supravietuirea nici chiar in cazul
unui batran si nici chiar la tara, in masura in care pana in prezent traiul celui in cauza,
desi evident sub limitele decentei, era asigurat din autoconsum tocmai de exploatarea
pamantului la a carui folosinta, potrivit programului, trebuie sa renunte. Evident, o
renta mai mare bugetul romanesc nu prea poate sa aloce!

Al doilea program ar urma sa fie finantat din fonduri europene si ar urma sa fie derulat

30
dupa aderare. Este, de fapt, un program de retragere timpurie (pensionare anticipata).
Beneficiarii - varstnici de peste 55 de ani - care ar intra in program ar putea primi
maximum 150.000 de euro pe ansamblul a maximum 10 ani, in rate anuale de circa
15.000 de euro, daca accepta sa-si inceteze definitiv toate activitatile agricole
comerciale, iar utilizarea terenurilor lor sa fie transferata unor fermieri tineri.
Programul pare imbietor pentru beneficiari. Nu se stie insa, deocamdata, in mod clar
nici daca obligatia transferului pamanturilor inseamna instrainare prin vanzare-
cumparare si, mai ales, daca transferul este legat strict de gasirea unor "fermieri tineri"
(ce inseamna concret acest lucru si ce se intampla daca nu sunt gasiti niste "fermieri
tineri"). In plus, exista incertitudinea pentru beneficiari privind soarta lor dupa cei 10
ani de asistenta prevazuti in program.

Nu se stie daca beneficiarii unuia din programe sunt exclusi dintre beneficiarii celuilalt
program. Daca asa va fi, se vor crea probleme sociale, beneficiarii putand considera ca se
fac discriminari, desi programele au conditionari diferite. S-ar putea ca programul
privind renta viagera sa intervina in completare abia dupa consumarea celor 10 ani din
programul social finantat din fonduri europene (daca desigur acesta din urma nu
presupune imperativ instrainarea pamantului).

In tarile central-europene care au aderat la Uniunea Europeana programele de

pensionari anticipate nu au capatat o extindere prea mare, preluand de altfel sume putin
importante din finantarile europene pentru sustinerea integrarii in domeniul
agriculturii. Dar si situatia acelor tari era sensibil diferita de cea a Romaniei: populatia
ocupata in activitati agricole nu era atat de numeroasa si agricultura nu era atat de
ineficienta si cu o pondere atat de ridicata in formarea produsului brut. Cu alte cuvinte,
scoaterea din joc a micilor producatori agricoli avea (si are) proportii mai mici.
Asa ca programele sociale in restructurarea agriculturii din Romania s-ar putea sa
dobandeasca un alt rol, mult mai substantial. Dimensiunea acestui rol va depinde, de
fapt, de dimensiunea reusitei sau nereusitei in ce priveste asa-numita "dezvoltare
rurala", piesa centrala, in conceptia Uniunii Europene, in restructurarea sectorului
agricol in Romania, caci miza acestuia este gasirea (crearea) unor ocupatii neagricole
celor disponibilizati din agricultura, fara ca acestia sa paraseasca satele (caci oricum la
orase n-ar prea gasi ce sa faca!). Pentru tipul de problematica pe care o determina
restructurarea sectorului agricol din Romania, programele sociale sunt indispensabile
deoarece sunt singurele care ofera o solutie - chiar daca doar de supravietuire - unor
disponibilizati, fara ca acestia sa creeze probleme altor sectoare.

O situatie noua: industria fara forta de munca

9 August 2006

La redeschiderea, practic, a lucrarilor la Autostrada Brasov-Bors, compania

constructoare Bechtel a organizat, impreuna cu Ministerul Muncii, o licitatie pentru cele
circa 1.000 de locuri de munca puse la bataie. S-au prezentat vreo 4.000 de oameni. S-
ar putea zice ca acesta ar cam fi raportul intre cerere si oferta pe piata fortei de munca in

31
Romania actuala. De aici, somajul, salariile mici si buluceala la parasirea tarii in
cautarea unui loc de munca prin Vestul Europei.

Desi cam aceasta este perceptia generala asupra starilor de lucruri in domeniu, situatia
concreta nu este asta. Sau, mai precis spus, incepe sa nu mai fie asta si chiar deja nu mai
este! La licitatia organizata de Bechtel a fost o exceptie, determinata, cel mai probabil,
de conditii locale, pe fondul unor distinctivitati structurale poate mai generale. Sa fie
clar: la licitatia cu pricina nu s-au prezentat in general lucratori in constructii si cu atat
mai putin drumari, care ar fi in exces, ci probabil in principal locuitori de la sate, de prin
partea locului, care au gasit in angajarea la constructia autostrazii o posibilitate de a face
rost de un ban fara a lua calea bejeniei vest-europene. Si, important de subliniat, pentru
o munca deloc usoara, au dat una si mai grea, din agricultura, ce nu le aduce de fapt mai
nimic! Prin alte zone si chiar prin sate din zonele in discutie, insa, oamenii si-au luat
talpasita in masa, muncind acum legal si ilegal prin tarile Europei de Vest. In locurile de
origine, nici sa dai cu tunul si nu se mai gasesc brate de munca. Agricultura romaneasca
este facuta, intr-o mare proportie, de batrani, cu prioritate femei, in timp ce tinerii isi
cauta viitorul in strainatate. De fapt, Romania a inceput sa resimta o lipsa de forta de
munca. Deocamdata cel putin - pentru a fi cat mai exacti -, nu ca fenomen global, ci ca
un fenomen structural, dar deja de o amploare care o depaseste pe cea, sa-i zicem
normala, care apare firesc in timpul restructurarilor economice, cand oferta de forta de
munca, in general putin flexibila, nu mai intalneste structural cererea in schimbare de
forta de munca.

Ce este deja clar in Romania este absenta de forta de munca industriala. Nu se mai
gasesc muncitori industriali calificati, iar inginerii au ajuns la mare pret, pentru ca pur si
simplu nu se mai afla la colt de strada ca inainte. Si in constructii, antreprenorii se plang
sistematic ca nu mai gasesc muncitori calificati pentru lucrari de finisaj, si nu pustani
care sa care roabe si saci de ciment.

Mitul fortei de munca industriale calificate si abundente din Romania dispare incet, dar
sigur. Si sistemul de invatamant si pregatire profesionala este atat de demodat,
anchilozat si debusolat, incat nu pot exista decat slabe sperante de a raspunde
semnificativ cerintelor in schimbare ale pietei.

De mirare nu este insa ca mitul cu pricina - vehiculat in mod curent ca atu al Romaniei,
poate singurul, in atragerea de investitii - dispare! Dupa 17 ani in care industria a fost
ciuca bataii, vinovata nationala de toate relele, dupa ce sute de fabrici au fost inchise,
date la fier vechi sau transformate in depozite, dupa ce industria a pierdut 3,5 milioane,
daca nu chiar 4 milioane de locuri de munca, iar cei disponibilizati au fost nevoiti, in
lipsa de orice sansa, sa se faca vanzatori, comercianti, taximetristi sau agricultori si cate
altele, dupa ce sute de mii de specialisti, de la cei inalt pana la cei mediu calificati, au
luat calea pribegiei spre a-si valorifica macar putin cunostintele sau chiar pentru a spala
vasele altora, dar pe bani ceva mai buni, deci dupa toate acestea sa nu ne miram!
Se apropie un moment crucial. Romania pierde atuul fortei de munca bine calificate si
abundente (si, deci, ieftine). Salariile in industria din Romania ar trebui sa creasca din
chiar lipsa "fizica" de forta de munca specializata. De unde abia descoperisera El
Dorado-ul romanesc (gratie tocmai fortei de munca ieftine), investitiile straine s-ar

32
putea sa dea inapoi. Noua situatie devine de o mai mare complexitate si are nevoie de o
gestiune nationala care sa-i faca fata. Cine insa sa o gestioneze?!

Impartirea roadelor globalizarii: un cerc vicios

16 August 2006

Cu prilejul recentului Consiliu Ministerial al OCDE (Organizatia pentru Cooperare si

Dezvoltare Economica, ce reuneste tarile dezvoltate ale lumii), s-a putut auzi, din partea
chiar a celui ce detinuse pana la acest forum functia de secretar general al organizatiei,
dl Donald J. Johnston, o asertiune mai putin uzitata pe la reuniuni ale tarilor dezvoltate:
"Este momentul ca statele puternice sa nu se mai gandeasca doar la modul in care sa
traga toate foloasele de partea lor, ci la modul in care pot sa le imparta cu celelalte state
care contribuie la realizarea beneficiilor".

OCDE monitorizeaza politicile economice interne si comportamentele internationale ale

tarilor membre, efectueaza analize si formuleaza recomandari in atentia acestora si, pe
articulatia modelelor economice cu care opereaza, intocmeste previziuni care s-au
dovedit in timp extrem de congruente cu realitatile intervenite dupa aceea. Astfel incat
analizele, proiectiile si recomandarile OCDE au capatat o mare notorietate si greutate in
lumea economica globala, cu atat mai mult cu cat vizeaza aproape 60% din produsul
brut mondial, cam atat reprezentand ponderea tarilor membre in total.
Ca atare, cuvintele dlui Johnston nu ar putea fi chiar ignorate, desi evident ca acest
lucru se va petrece in practica. "Ne intelegem chiar foarte bine - se plangea, de altfel, dl
Johnston - atunci cand vine vorba despre identificarea obstacolelor si a principiilor care
trebuie implementate pentru inlaturarea acestor obstacole. Neintelegerile se produc
doar atunci cand vine vorba sa punem metodele in practica". Nimic mai clar!
Vasazica, OCDE, intr-un fel un templu al lumii dezvoltate, a identificat fara echivoc
problema: globalizarea genereaza beneficii, dar acestea sunt dezechilibrat si inechitabil
distribuite si, mai precis, tarile dezvoltate se straduiesc sa si le insuseasca unilateral,
celelalte tari ale lumii ramanand sa traga mai mult ponoase decat foloase, cel putin in
masura in care la acestea din urma nu mai ajung. Identificarea problemei este, desigur,
un pas, si inca unul important. Dar reprezinta mai nimic in masura in care se refuza din
partea celor avantajati sa se faca ceva pentru impartirea beneficiilor, chiar daca se stie ce
ar fi de facut! In mod semnificativ, nu mult dupa Consiliul Ministerial al OCDE, tarile
dezvoltate au facut "scapat" prilejul pe care asa-numita "runda Doha" de negocieri
comerciale multilaterale din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului il oferea de a se
imparti cat de cat avantajele liberalizarii comertului global. S-a vorbit despre faptul ca o
noua liberalizare a schimburilor comerciale mondiale, indeosebi in domeniul
agroalimentar, ar genera cresteri economice de cateva sute de miliarde de dolari la nivel
de ansamblu, de care ar putea beneficia tari in curs de dezvoltare daca pietele tarilor
dezvoltate s-ar deschide mai mult si gradul de protectie al acestora prin subventii ar
scadea. Tarile dezvoltate n-au fost insa de acord sa renunte la masurile protective, care
sunt de fapt in favoarea a numai 4% din agricultorii lumii, acceptand doar o reducere in
perspectiva a subventiilor agricole la export. Ca urmare, 96% din agricultorii lumii vor

33
ramane in continuare cu ochii in soare, iar "runda Doha", dupa ani si ani de negocieri,
este amenintata de un esec total.

Dezechilibrele in impartirea roadelor globalizarii in domeniul comercial reprezinta insa,

pur si simplu, un biet bebelus in comparatie cu cele antrenate de globalizarea in plan
financiar. Aceasta din urma este responsabila, direct si indirect, nu doar de insusirea
beneficiilor de catre tari dezvoltate in dauna celor in curs de dezvoltare, ci si de
transferuri imense de bogatie din cele din urma in celei dintai. Nu trebuie sa existe vreo
rautate anume a tarilor dezvoltate in domeniu. Este rezultatul nemijlocit al faptului ca,
in domeniul financiar, mai pregnant decat in toate celelalte domenii, tarile puternice
castiga si tarile vulnerabile pierd. Este si motivul pentru care tarile dezvoltate preseaza
sistematic asupra tarilor in curs de dezvoltare pentru deschiderea pietelor lor in plan
financiar. Desi acest lucru inseamna, pentru cele mai vulnerabile dintre ele, adevarate
ravagii.
Fructele globalizarii in plan financiar sunt atat de flagrant disproportionat impartite si
joaca un asemenea rol pe plan de ansamblu, incat decalajele economice internationale
n-au fost niciodata atat de profunde ca acum, cu toate ca nicicand altadata vectorii
dezvoltarii (banii si tehnologiile) n-au fost atat de accesibili, practic la indemana oricui,
precum in zilele noastre, in epoca telecomunicatiilor si computerelor. Par sa reuseasca a
reduce decalajele doar cei care au inteligenta si determinarea de a nu se aventura in
liberalizari financiare fara limita si de a rezista presiunilor celor puternici de a o face.
Chiar daca e identificata problema, sansele de corectare ale situatiei sunt minime. Nu s-
au vazut in istorie cazuri ca cineva sa cedeze din foloasele sale in favoarea altora, spre
binele general. Corectiile se fac doar prin rupturi de sistem, ce pot interveni numai in
anumite conditii istorice. Pana atunci insa, fructele globalizarii se vor imparti mereu mai
inechitabil, in cerc vicios.

Romania, mai catolica decat Papa

23 August 2006

Autoritatile de la Bucuresti si-au anuntat destul de explicit intentia continuarii

privatizarii in sistemul energetic cu productia de energie. Ceea ce, dupa instrainarea
distributiei de gaze si de electricitate, precum si a productiei si distributiei de petrol, va
insemna iesirea, probabil definitiva, a capitalului autohton din sistemul energetic
romanesc. Buna sau rea, tendinta este contrara celei - la fel, buna sau rea - existente pe
plan european si international, care, chiar si in lumea globala in care se spune ca traim,
promoveaza totusi mentinerea macar in parte a unui control national in domeniu.

34
Practic, capitalul autohton domina sistemele energetice ale tarilor si nu prea se dau
semne de deschidere catre controlul strain in acest sector vital al economiei. Cam peste
tot, capitalul public este preponderent si este chiar atoatestapanitor acolo unde capitalul
privat autohton nu are forta financiara sa ocupe pozitii in pretentiosul sector energetic.
Aceasta este situatia fara echivoc in practic toate tarile Europei Occidentale, catre care
Romania nazuieste sa se indrepte ca model si in al caror club vrea sa intre.
Tari mari si puternice, ca Franta, Italia, Spania, nu se rusineaza deloc ca, in energetica
in general si in productia de energie in special, capitalul public face legea si cu atat mai
putin se gandesc acum sa-si instraineze sectorul. Controlul german asupra sistemului
energetic german este asigurat de capitalul autohton prin structuri private doar pentru
ca acestea din urma au forta necesara in acest scop. Oricum, in Germania nimeni nu se
gandeste sa abandoneze acest control in favoarea strainilor, chiar daca vechi parteneri
din Uniunea Europeana.

Acelasi lucru in Italia sau Franta, unde tentative in acest sens au fost blocate prin
interventii guvernamentale taioase, chiar daca, si in aceste cazuri, a fost vorba tot de
incercari din partea unor parteneri din aceeasi Uniune Europeana.
Nu mai spunem ce arici au devenit vest-europenii cand a fost vorba de incercari de
preluari din sistemele lor energetice din partea companiilor rusesti, desi acestea
pretindeau respectivul acces in baza faptului ca, pe de o parte, era vorba de distributia
chiar a gazului rusesc, iar, pe de alta parte, vest-europenii insisi reclamau pentru ei
acces la exploatarea resurselor energetice din Rusia.

Cel putin Rusia joaca fara echivocuri in domeniu: resursele sunt ale Rusiei, nu le poate
controla exploatarea si distributia altcineva decat rusii! Scurt pe doi!
In Europa Centrala si de Est lucrurile au ajuns complicate rau. Dupa cum s-au
desfasurat acestea, nu trebuie sa fi fost cine stie ce analist pentru a fi constatat ca a
existat o presiune puternica din partea vest-europenilor in directia preluarii de catre ei a
controlului asupra sistemelor energetice din aceste tari si asupra economiilor lor in
general, in schimbul primirii lor in clubul vest-european, in speta in Uniunea
Europeana.
In cazul Romaniei acest targ a fost cel mai pregnant, probabil pentru ca, pe de o parte,
tara, spre deosebire de celelalte din regiune, mai detinea ceva resurse energetice proprii,
iar, pe de alta parte, avea si cele mai slabe performante care s-o califice pentru aderare,
presiunile fiind, ca atare, mult mai eficiente. Fapt este ca Romania a cedat capitalului
vest-european intreaga distributie atat la gaze, cat si la electricitate, precum si controlul
exploatarii tuturor resurselor proprii de petrol si a unei jumatati din cele de gaze
naturale. Ceea ce face din Romania un caz deja atipic in Europa! Cand toata Europa nu
stie ce sa mai faca sa depinda mai putin de aprovizionarea cu hidrocarburi rusesti,
Romania isi cedeaza controlul national asupra unor resurse pe care i le lasase
Dumnezeu si care, intr-o masura, ii asigurau o vulnerabilitate mai mica.
Cu toate ca aceste cedari s-au facut in numele privatizarii, in mod semnificativ pentru
situatia reala din energetica europeana acestea s-au realizat, de fapt, intr-o mare
proportie, catre alte state, si nu catre firme private: jumatate din distributia de gaze
catre statul francez (Gaz de France fiind o companie de stat), aproape jumatate din
distributia de electricitate catre statul italian (ENEL fiind o companie de stat) si o alta
bucatica din distributia de electricitate catre statul ceh (CEZ fiind o companie de stat). Si

35
compania OMV, care a preluat productia de petrol si jumatate din cea de gaze, este doar
cu numele o firma privata, in masura in care 35% din actiuni apartin statului austriac, ce
face de fapt jocurile atat timp cat 45% din actiuni sunt libere pe bursa si deci imposibil
de "coalizat" impotriva actionarului majoritar, chiar daca acesta nu are majoritatea
absoluta.
Indeosebi dupa aderarea la Uniunea Europeana, in tarile Europei Centrale si de Est s-a
inceput sa se scoata capul, incercandu-se sa se mai salveze ce mai poate fi salvat din
controlul national asupra sistemului energetic, avand in vedere vremurile tulburi care se
anunta. Cel mai explicit demers este cel al fratilor Kaczynski, care, in functiile de
presedinte, respectiv prim-ministru, conduc acum Polonia. Acestia au pus la punct o
lege care permite statului polonez sa nationalizeze companii considerate strategice
pentru siguranta nationala, daca oferte ostile se fac pentru preluarea lor (adica, mai
concret spus, daca firme straine puternice supraliciteaza cu banet serios pe masa pentru
preluari carora autoritatile poloneze li se opun).

Desi prin vestul Europei s-a strambat puternic un nas fata de o asemenea initiativa, n-ar
fi o mare deosebire fata de ceea ce a facut guvernul francez pentru a opri o preluare in
sistemul energetic national de catre "vecinii" italieni sau fata de ceea ce a facut guvernul
de la Londra pentru a bloca preluarea de catre Gazprom a celei mai importante
companii de distributie de gaze (Centrica) din Marea Britanie.

Numai Romania merge inainte cu "globalizarea". Este ceva aproape remarcabil! Pentru
ca, evident, este vorba doar de "globalizarea" ei de catre altii, nefiind in stare cumva sa
"globalizeze" si ea pe cineva!

O recunoastere tardiva, dar de mare onestitate

20 Septembrie 2006

In isteria desantata si sordida - intretinuta nici macar abil, ci doar jegos de tabloidele de
mare tiraj - ce a fost declansata in Marea Britanie impotriva acceptarii lucratorilor
romani si bulgari in perspectiva primirii tarilor lor in Uniunea Europeana, un ziar
serios, "The Guardian", care n-a crutat vreodata Romania si Bulgaria, a gasit cu cale sa
intreprinda o analiza solida, onesta si pe deplin pertinenta cu privire la situatia tarilor
din Est, cu accent tocmai pe Romania si Bulgaria, si originile fenomenului de migrare a
bratelor lor de munca.

Remarcabil in analiza din "The Guardian" este ca aceasta nu se mentine doar la

suprafata lucrurilor, nesfiindu-se sa patrunda in profunzimea lor, la originea
fenomenelor. Daca atunci cand au abandonat comunismul - spune analiza - tarile
respective ar fi aruncat nu doar apa din lighean, ci si copilul din acesta, alta ar fi fost
situatia. Fara echivocuri este analiza in ce priveste aruncarea copilului. Aceasta este
considerata integral opera politicilor asa-zis "antiinflationiste", impuse de FMI si mai
apoi chiar de Uniunea Europeana, care, incer-cand sa scoata raul, mai mult au stricat ce
era totusi bun.

36
De la caderea comunismului au trecut 16 ani - spune analiza -, dar oamenii din Est
pleaca in cautarea unor locuri de munca prin tarile occidentale nu pentru a scapa de
sechelele comunismului, ci de consecintele politicilor antiinflationiste. Acestea au
produs o polarizare so-ciala grava. O minoritate s-a imbogatit masiv, prin furturi si
coruptie, in timp ce zecile de milioane ale majoritatii se zbat in saracie. Prea putini
catadicsesc prin Occident - afirma "The Guardian" - sa faca o legatura intre rezultatele
reformelor si valul migrationist.

Nimeni nu prea vrea prin Occident sa recunoasca fara ezitari ca tinerii din Est castiga in
concursuri de angajare in fata candidatilor din Occident, ca ingineri romani sau
stomatologi unguri au de fapt cautare in Marea Britanie pentru ca sunt buni si pentru ca
aceasta tara are nevoie de ei, ca atatia estici sunt mai bine pregatiti deoarece, in ciuda
pierderilor vizibile din perioada de tranzitie, sistemele de educatie si alte sisteme sociale
din tarile foste comuniste sunt inca mai bune decat corespondentele lor din tari
occidentale.
Analiza nu are dubii in privinta beneficiarilor fenomenului de migratie. Acestia sunt
doar companiile occidentale, pentru ca muncitori-mea occidentala se afla printre
pierzatori. Si, nu intamplator, aceasta este inspaimantata de imigratie si este atat de
sensibila la propaganda impotriva unor imigranti precum romanii sau bulgarii, care de
fapt n-au nici o vina. Oricum, spune analiza, cei mai mari perdanti sunt insesi tarile de
origine ale migratiei, care sunt vaduvite de aportul celor mai dotati, talentati si harnici
dintre cetatenii lor, indeosebi si cu atat mai grav tineri! Concluzia analizei este
formulata net. Diferentele dintre Est si Vest si xenofobia care le insoteste vor disparea
doar atunci cand mostenirea comunista va fi privita onest si echidistant. Si daca se va
admite ca, in pofida absentei libertatilor politice, statele estice au avut si realizari solide.
Este reconfortant sa poti consemna o asemenea analiza intreprinsa de insasi una din
citadelele finantelor mondiale, despre un subiect atat de controversat, delicat si
complicat. Un semn ca mai exista oameni ce gandesc si nu sunt doar niste masini de
printat, oameni ce privesc realitatile cu profesionalism si onestitate, necantand doar in
struna unor companii ce se afla exclusiv in urmarirea profitului.

Problema insa s-a complicat atat de mult incat solutia sugerata nu prea mai poate servi
la ceva. Simpla recunoastere a realitatilor si erorilor - recunoastere de altfel tardiva - nu
poate rezolva lucrurile. Raul a fost facut. Nu se mai poate reveni. Consecintele nu mai
pot fi oprite sa se rostogoleasca. Migrantii nu mai pot fi stopati, ca si pierderile
ireparabile pentru tarile estice.

Pentru tarile occidentale, migratia din Est este o infuzie de sange proaspat care le va
scoate, pentru o perioada mai mult sau mai putin lunga, din satietatea pietei si
cvasistagnarea imbatranirii demografico-economice. Rolul migratiei fortei de munca
dintre Est spre Vest, ca o componenta intrinseca a procesului extinderii Uniunii
Europene dinspre Vest spre Est, este inteles de liderii politici occidentali. Muncitorimea
din Occident nu intelege rostul acestei migratii si, afectata fiind, nici nu vrea sa
inteleaga. Mai mult, o respinge, cu toate ca liderii vest-europeni vor face in asa fel, prin
politici publice, incat sa-i revina si ei un avantaj din acest lucru, fara ca toate profiturile
sa ramana doar la dispozitia capitalului. In mod inevitabil, insa, procesul va genera

37
contradictii si disensiuni, infruntari sociale, tensiuni economice si dispute politice.
Singurul perdant net - pentru ca vor fi, fara indoiala, si avantaje - il vor constitui tarile
est-europene. In acest domeniu, concluzia transanta a analizei din "The Guardian" nu
poate fi decat impartasita. Avantajele nu sunt putine, dar mai toate sunt pe termen
scurt: de la detensionari ale pietei autohtone ale fortei de munca la remiteri spre tara
din castigurile realizate de lucratorii estici in tarile occidentale. Prin comparatie, insa,
pierderile mentionate clar de "The Guardian" sunt incomparabil mai importante, cu atat
mai mult cu cat sunt pe termen lung si irecuperabile.

Minunata inflatie a importurilor artificial ieftinite

27 Septembrie 2006

Potrivit Institutului National de Statistica, august 2006 a fost prima luna din intreaga
perioada postdecembrista in care nu s-a inregistrat o crestere a preturilor pe ansamblul
produselor si serviciilor de consum, consemnandu-se, in premiera, chiar o usoara
deflatie, adica o scadere a acestora.

Fara a minimaliza cu nimic aceasta "realizare" a economiei romanesti, nu este catusi de

putin cazul sa se proclame cumva ruptura definitiva de epoca inflatiei inalte si intrarea,
atat de asteptata, a economiei intr-o alta etapa, de inflatie joasa, cand ratele anuale ale
acesteia devin, una peste alta, fostele rate lunare. Nu este cazul, pentru ca multe semne
de intrebare si preocupare exista in legatura cu inflatia din Romania.
Scaderea inflatiei in august nu este nicidecum un fenomen nou. Acesta a intervenit
aproape sistematic la sfarsitul fiecarei veri, chiar si in conditiile unor inflatii in general
inalte. De altfel, oficialii Bancii Nationale - care au in responsabilitate evolutia inflatiei -
mizeaza serios pe inflatiile scazute din perioada de vara, si in special de la sfarsitul verii,
in atingerea tintelor de inflatie pe ansamblul anului. Fenomenul se produce din cauza
scaderii preturilor la produsele de sezon de pe piata taraneasca neorganizata, singura
piata cu adevarat concurentiala din Romania. Oferta in excedent fata de cerere,
indeosebi la legume si fructe, dar si la oua si unele lactate, de pe aceasta piata coboara
preturile, influentand indicele general al acestora. Ceea ce a fost relativ nou a fost faptul
ca scaderea absolut uzuala a preturilor pe piata taraneasca a intervenit pe un fond
general de inflatie mai redusa in economie. Faptul a permis scaderii preturilor de pe
piata taraneasca sa influenteze statistic indicele general al preturilor intr-atat incat
acesta sa coboare fata de nivelul din luna precedenta.

Ceea ce, de asemenea, a contribuit la un astfel de efect a fost faptul ca august a fost nu
doar o luna de vara, cand factura la energie si caldura este prietenoasa, ci si o luna de
vara in care nu au fost introduse obisnuitele cresteri de vara ale tarifelor la energie si
caldura, la care se procedeaza uzual tocmai pentru ca, in conditiile consumului obiectiv
mai redus, acestea devin "mai comestibile" social. Respectivele scumpiri au fost
introduse de la 1 iulie, impactul lor a aparut statistic in iulie, in timp ce in buzunarele
oamenilor vor fi resimtite sever incepand din toamna. Este una dintre marile probleme
ale calcularii inflatiei: o scumpire, chiar daca masiva, intervenita in vara la energie, este

38
luata in considerare in statistici la momentul cu pricina, in timp ce nu mai influenteaza
indicele general al preturilor din statistici tocmai in iarna, cand ii arde la buzunare pe
consumatori. Aceasta problema, care nu este doar a statisticii romanesti, atarna insa
foarte greu in balanta in Romania din cauza cresterilor in cascada ale tarifelor in
furnizarea de energie, din motive obiective, dar si subiective, pe care nu le discutam
acum si aici.

Alte probleme sunt insa ale statisticii din Romania! Una este reprezentarea ridicol de
mica a cheltuielilor cu energia si caldura in cosul produselor si serviciilor pe baza
preturilor carora se calculeaza inflatia. In felul acesta, influenta cresterilor de tarife la
energie si caldura - care oricum au ramas cele mai mari din economie - apare mult
diminuata fata de ceea ce reprezinta in realitate asupra indicelui general al preturilor de
consum (inflatia).

Cazul facturii energetice este, de fapt, unul particular al problemei mai generale care
decurge din structura pe mediile urban si rural a populatiei si deci a consumului in
Romania, mai precis din ponderea masiva a populatiei din mediul rural. De altfel,
reprezentarea mica a facturii energetice in cosul de calcul al inflatiei este motivata oficial
de faptul ca jumatate din populatia tarii traieste in mediul rural, unde nu exista
aprovizionare cu gaze sau caldura centralizata. De fapt, pe un plan mai larg - din multe
motive obiective - mediile statistice la nivel national din Romania, inclusiv cele privind
cresterile de preturi, se obtin din inflatiile la nivel urban si cele la nivel rural, mult
inferioare din cauza masivitatii autoconsumului. Ca urmare, populatia urbana resimte -
tot obiectiv - aceste medii nationale ca nereflectand inflatia din buzunarele proprii. Sa
nu trecem cu vederea nici faptul ca in cosul de calcul al inflatiei nu sunt luate in
considerare, dar deloc, cheltuielile imobiliare (cu procurarea de locuinte), care au avut
in ultimii ani cresteri fabuloase, adica o "inflatie" debordanta, ce ar fi influentat puternic
indicele general al preturilor, oricat de mici le-ar fi fost ponderile atribuite in cosul de
calcul.
Inflatia este departe de a fi fost pusa la pamant in Romania. Structurile economice nu
permit inca ingenuncherea inflatiei, oricat de restrictive ar fi politicile monetare si
general-economice. Oricum, dincolo de faptul ca programul de crestere a tarifelor la
utilitati nu s-a incheiat - ceea ce va exercita mereu si mereu presiuni asupra preturilor
per ansamblu -, o scadere a inflatiei obtinuta, precum in ultimii ani, pe baza stimularii
importurilor ieftinite de o apreciere fara acoperire a monedei nationale este o inflatie
artificial coborata si cu potential exploziv de reinflamare.

Cu bune si rele, la mana capitalului strain

4 Octombrie 2006

Romania a ajuns sa traiasca din plin uzualele consecinte ale prezentei preponderente in
economie a capitalului strain. Nu exista nici o abatere de la scenariul standard in
domeniu. Oarecum atipic este doar faptul ca aceste consecinte sunt resimtite deja la o
intensitate maxima, dupa foarte putini ani de implicare notabila a capitalului strain in
economie.

39
Pana in anii 2000, practic pre-zenta capitalului strain in economie era derizorie, cel mai
probabil din cauza unei nefericite combinatii intre tergiversarea reformelor in tara si
absenta Romaniei din conul de interes politico-economico-strategic pentru capitalul
occidental. Abia din anul 2000, capitalul occidental a intrat pe un front larg in Romania,
ca expresie a noului interes politico-economico-strategic pentru regiune, pus in evidenta
si de deschiderea procesului de aderare a Romaniei la NATO si Uniunea Europeana.
Reformele au fost urgentate. Privatizarea a fost fortata la maximum. Intr-o perioada
istoriceste extrem de scurta - practic 2-3 ani - intreaga axa majora a economiei a fost
preluata de capitalul strain, indeosebi vest-european. Sub control strain se afla
productia si distributia petrolului, distributiile de gaze si de electricitate,
telecomunicatiile, productia de otel si ciment, intregul sistem bancar. Capitalul strain se
afla deja la comanda economiei, iar de acum, gratie fortei sale mult superioare celei a
capitalului autohton, isi extinde controlul in dreapta si stanga axei majore a economiei.
In aceste conditii, economia este intr-o proportie predominanta la mana capitalului
strain, cunoscand din plin consecintele implicarii acestuia. Nu s-ar putea sa despartim
de prezenta capitalului strain cresterea economica obtinuta in ultimii ani, cu mult mai
dinamica decat s-ar fi putut inregistra pe baza contributiei doar a capitalului autohton.
Nu s-ar putea sa nu recunoastem aportul capitalului strain la dez-voltarea sectorului
bancar-financiar din Romania, precum si a retelelor de consum, caracterul lor
performant si aspectul civilizat al acestora. Deosebit de important este impactul
capitalului strain in difuzarea in Romania a managementului performant si a unei
culturi si discipline a muncii pe baza carora se obtin reusitele economice si
productivitatea necesara in competitia economica. Si nu am putea sa ignoram
contributia capitalului strain la cresterea salariilor in Romania, in unitatile atator
multinationale care actioneaza si pe piata romaneasca practicandu-se salarii ridicate si
forme de promovare a valorilor.

Sunt insa si avataruri ale prezentei capitalului strain care n-ar putea fi trecute cu
vederea. Este vorba indeosebi de bine cunoscutele si arhistudiatele probleme negative
de balanta de plati pe care le produce expansiunea, in special una rapida, a capitalului
strain, bancar si industrial, intr-o tara. Probleme pe care capitalul strain nu le creeaza
dintr-o rautate anume, ci din insasi ratiunea pentru care opereaza: obtinerea de profit.
N-am putea sa nu remarcam ca desi PIB-ul si productia industriala cresc, in aceeasi
masura sporeste si deficitul de cont curent extern al tarii. In mod normal, cresterea PIB
si cea a productiei industriale ar trebui sa antreneze o scadere a deficitului de cont
curent extern - care nu este altceva decat un consum net de resurse din strainatate - sau,
cel putin, o incetinire semnificativa a sporirii acestuia. Cu atat mai mult cu cat
expansiunea creditului catre sectorul privat (care include si creditul de consum) arata
clar, potrivit datelor BNR, o incetinire vadita, semn ca restrictiile introduse de Banca
Nationala in domeniu ar fi dat rezultate. Era de asteptat deci, cu atat mai abitir, ca
importurile sa-si tempereze expansiunea, caci aceasta este finantata de fapt tocmai din
credite. Nu s-a intamplat asa probabil din doua motive, si ambele sunt legate de
prezenta predominanta a capitalului strain. Primul: bancile, toate straine, din Romania
au ocolit complet restrictiile Bancii Nationale in domeniul creditarii in valuta, pasand
solicitarile de imprumuturi catre bancile-mama din Occident. S-au comutat catre
acestea solicitari de credite in valoare de peste 3 miliarde de euro, dupa introducerea
restrictiilor de catre Banca Nationala.

40
In acest fel, desi creditul din Romania s-a temperat, imprumuturile contractate in valuta
de firme si particulari din Romania au continuat de fapt sa creasca, efectele unor
importuri fara limite fiind pe mai departe resimtite in economie. Ca urmare, deficitul
extern a crescut! Al doilea motiv este legat de investitiile straine. Chiar facand abstractie
de cele speculative (cum pot fi considerate nu doar cele de pe bursa, dar si cele din
imobiliar), investitiile straine in Romania sunt, in cea mai mare parte, nu investitii
realmente noi, ci transferuri intracompanie de active in operatiuni de relocalizare, cu
preluarea de aprovizionari cu componente si servicii de la societatile-mama sau de la
filiale ale acestora din alte tari. Ca atare, in situatia actuala a investitiilor straine, cu cat
acestea cresc cu atat cresc si importurile Romaniei si deci deficitul de cont curent extern
al tarii.

Avand in vedere viteza si inten-sitatea cu care asemenea fenomene - altminteri uzuale -

se manifesta, ramane o problema de interes nu numai teoretic, dar si practic, de ce se
petrec astfel lucrurile. Explicatia se afla probabil in structura economiei. Ponderea
masiva a sectorului agricol, practic neconectat la circuitele internationale si cu dinamici
aparte chiar si in cadrul economiei interne, precum si slabiciunile industriei, dupa ani
de cadere si dezarticulare, au creat vulnerabilitati excesive, hiperbolizand efectele -
repetam, altfel obisnuite - ale activitatii capitalului strain intr-o economie. Este posibil si
ca structura insasi a investitiilor straine sa joace un rol. In mod absolut disproportionat
de mult, acestea se indreapta catre sectoarele financiar si imobiliar, care asigura
profituri rapide.

Investitiile propriu-zis industriale sunt modeste si angrenate in esenta in activitati de tip

lohn. Se constata, fara indoiala, o deplasare a lohn-ului dinspre industria textila, inspre
industria componentelor auto. Ceea ce reprezinta neindoios un pas inainte pentru
economia romaneasca. Dar, din punctul de vedere al efectelor asupra balantei de plati,
aceasta deplasare este dezavantajoasa. Exista o componenta mult superioara de transfer
de mijloace fixe din afara care cantareste mult mai greu la import. S-ar putea ca prin
insasi o asemenea structura, investitiile straine sa aiba curand un impact negativ net
asupra balantei de plati, caci intrarile sub forma de noi investitii nu vor mai putea
compensa iesirile debordante sub forma de repatrieri de profituri.

Componenta privata produce ingrijorari

11 Octombrie 2006

Presedintele Basescu a revenit de curand asupra ideii lansate in urma cu cateva luni de a
se folosi, pe langa cele circa 30 miliarde de euro ce vor fi primite pana in 2013 din partea
UE pentru sustinerea integrarii, credite externe in valoare de inca 30 miliarde euro
pentru a face si mai substantial decolajul spre dezvoltare al Romaniei. Aceasta plecand
de la faptul ca poate in nici un alt domeniu, decat in cel al datoriei externe, Romania nu
se inscrie mai deplin in parametrii de principiu stabiliti de UE pentru tarile membre. In
timp ce respectivii parametri stabilesc, in ce priveste datoria externa, ca nivelul maxim
admisibil al acesteia poate fi de 60% echivalent PIB, nivelul datoriei externe actuale a

41
Romaniei se afla la jumatatea acestei cote maxime admisibile, ceea ce evidentiaza un
potential serios de recurgere la credite externe in continuare.

Intamplator sau nu, a aparut la scurt timp un studiu al Bancii Nationale care aduce in
atentie pericolele pe care le atrage indatorarea externa, care sunt prezentate a prinde
contur efectiv tocmai in contextul cresterii vertiginoase din ultimul timp a datoriei
externe. Aceasta bate deja spre 30 de miliarde de euro si are o componenta privata
zdrobitoare (circa doua treimi) care o face extrem de riscanta tocmai prin faptul ca nu
este public controlabila. Banca Nationala n-a fost niciodata un fan al indatorarii externe,
cunoscand, ca sa spunem asa, "dinauntru" problema si confruntandu-se direct, de-a
lungul vremurilor, cu avatarurile acesteia. In cel mai prost an economic postdecembrist
(1999), Romania a trecut de putin pe langa intrarea in incetare de plati externe din
cauza rambursarilor disproportionate carora trebuia sa le faca fata in contul datoriei
externe (altfel modeste) pe care o avea. Si doar o gestiune competenta din partea Bancii
Nationale, dublata poate si de o conjunctura norocoasa pe pietele de imprumut
internationale, a salvat Romania de la aceasta eventualitate! In orice caz, Banca
Nationala a devenit reticenta fata de excese in datoria externa, ajungand poate chiar sa
sufle si in iaurt! Dar, fara indoiala, ceea ce o nelinisteste in momentul de fata este tocmai
zdrobitoarea componenta privata a datoriei externe. Cea publica, cu care a avut de-a
face pana acum, inclusiv in 1999, este controlabila si parghiile la dispozitia guvernului si
bancii centrale pot fi folosite cu destul succes in stapanirea unor situatii-limita, in ultima
instanta scazandu-se nivelul de trai al populatiei pentru onorarea rambursarilor.
Aceste parghii sunt insa aproape neputincioase in cazul unor datorii private care, din
diferite motive, nu ajung a fi rambursate la timp si, intr-o piata de capital nematura si
nelichida precum cea romaneasca, riscurile sunt enorme, chiar si la niveluri de datorii
mult sub cotele maxim admisibile stabilite in UE. Mai pe sleau spus, Banca Nationala -
desi nu va recunoaste deschis acest lucru - se mefiaza nu de cuantumul datoriei externe
si nici de cresterea rapida a acesteia, ci de componenta ei privata. Si in special de faptul
ca sporirea in continuare a datoriei externe, daca va avea loc, se va produce tot pe seama
datoriei private.

Firmele private nu pot fi oprite sa se indatoreze in strainatate. In plus, pozitiile deja

dominante, de control in economie, ale capitalului strain, atat bancar, cat si industrial,
pot avea efecte strict incontrolabile din punctul de vedere al datoriei externe. Experienta
din ultimul timp a aratat ca bancile, toate straine, din Romania au ocolit restrictiile de
credit introduse de Banca Nationala tocmai comutand solicitarile interne de imprumut
catre bancile-mama din strainatate, deci convertind o potentiala datorie interna intr-o
efectiva datorie externa. De asemenea, filialele din Romania ale multinationalelor
industriale isi finanteaza expansiunea de aici prin transferuri de fonduri si chiar prin
transferuri de active propriu-zise de la societatile-mama din strainatate, sporind astfel
datoria externa a Romaniei atat direct, cat si indirect (caci transferurile de active
inseamna pentru Romania importuri platite prin credite). Nemaivorbind de faptul ca
apelul masiv la credite externe creeaza complicate probleme in stapanirea inflatiei si a
deficitului de cont curent extern. Orice credit extern, cand intra in tara, genereaza
contrapartida sa in lei, care se adauga masei monetare existente pe piata, punand
imediat Bancii Nationale problema "sterilizarii" acestei contrapartide in lei spre a nu se
duce in inflatie. Cat despre contributia creditelor la stimularea deficitului extern, aceasta

42
nu prea are nevoie de explicatii, caci nu reprezinta altceva decat a consuma dincolo de
cat iti permite buzunarul.

A forta insa folosirea "rezervei" de indatorare externa de catre statul insusi - in ciuda
atat a lipsei acestuia de parghii pentru a mai derula strategii de dezvoltare (in conditiile
cedarii axei majore a economiei catre capitalul strain), cat si a absentei capacitatii sale
institutionale de a cheltui si, mai ales, de a cheltui judicios banul public - ar fi pur si
simplu distrugator. Fondurile externe imprumutate ar risca sa se duca pe apa sambetei,
urmand sa umfle niscai buzunare private ale unor clienti politici, fara ca tara si
populatia sa se aleaga de fapt cu ceva, desi acestea vor plati rambursarea creditelor si
dobanzile aferente. Acelasi lucru s-ar intampla si daca statul ar indemna firmele private
sa apeleze la credite externe sau chiar le-ar facilita accesul la acestea prin acordarea de
garantii guvernamentale. Un caz clasic in care unii se infrupta si altii platesc!

Privatizarea CEC: incredibil cadou imobiliar pentru

cumparator
1 Noiembrie 2006

Jaful din privatizari continua intr-o veselie. Ceea ce este pur si simplu revoltator este
faptul ca, dupa sirul nefericit de devalizari ale banului si avutului public prin privatizari
subevaluate si nepotrivite, nici macar cele mai amare si mai aiuritoare dintre
experientele in domeniu - externalizarea pe daiboj a exploatarii si valorificarii resurselor
de petrol si a jumatate din cele de gaze (prin privatizarea Petrom) si scoaterea din joc a
capitalului autohton de pe piata bancara romaneasca (prin privatizarea BCR) - nu se
dovedesc a fi de ajuns pentru a opri extinctia avutului public prin privatizari incredibile.
JP Morgan, gigantica banca de afaceri de la Wall Street, a dat publicitatii mai zilele
trecute o estimatie asupra portofoliului imobiliar pe care il detine CEC si care, prin
apropiata privatizare a bancii, ar urma sa intre in posesia unuia din cei doi competitori
ramasi in cursa. Acest portofoliu imobiliar - constand in 1.500 de sucursale si agentii din
intreaga tara, din care 950 spatii proprii - a fost evaluat de JP Morgan la cel putin 200
milioane euro. Din estimari din piata, statul roman nu va obtine la privatizarea CEC mai
mult de 500 milioane de euro. Cu alte cuvinte, in caz de privatizare, afacerea CEC in sine
ar urma sa fie vanduta pe un nimic de 300 milioane de euro! Deci, ar urma ca, pur si
simplu tot pe nimic, sa se dea si ultima rasuflare de prezenta romaneasca de pe piata
cruciala a bancilor.

Actualul presedinte al CEC pare constient de acest lucru si, realist fiind, descrie fara
echivoc perspectiva: "Este foarte posibil - a declarat dl Eugen Radulescu pentru revista
Capital - ca noul proprietar sa vanda tot si apoi sa inchirieze o parte din aceste spatii.
Bancile nu traiesc din active imobiliare si, in general, vor sa le vanda pentru a-si
echilibra bilantul".

Ar fi pur si simplu caraghios sa-i incriminam pe potentialii cumparatori ai CEC pentru

43
ce ar putea face daca vor intra in posesia institutiei bancare respective. Este dreptul lor
de a face ce vor, inclusiv de a valorifica portofoliul imobiliar al CEC.

Problema este alta. Incriminarea trebuie adresata direct autoritatilor romane. Daca stiu
ce se va intampla - pentru ca, dupa cum afirma specialistii, institutiile financiare nu-si
blocheaza banii in active imobiliare, preferand lichiditatile care pot fi puse in miscare -,
de ce mai privatizeaza CEC!? De ce, sub o motivatie sau alta, nu opresc procesul de
privatizare?! De ce nu folosesc autoritatile actuala conjunctura imobiliara favorabila,
pentru a valorifica, in interesul statului-proprietar, portofoliul imobiliar al CEC?! De ce
sa nu ajunga foloasele la populatia romaneasca, si nu la straini, fara ca acestia sa depuna
vreun efort nici managerial si nici de marketing, primind doar un cadou?! Sta statul
roman in mizilicul de 300 milioane euro, care ar fi obtinute in mod net in schimbul
instrainarii CEC?! Isi poate permite statul roman ca, pentru niste firimituri de 300
milioane euro, sa piarda vectorul financiar pe care CEC-ul - si numai CEC-ul cu reteaua
sa unica in mediul rural - il poate reprezenta in necesara restructurare a agriculturii si a
satului romanesc? Si, in fond, ce este iuresul acesta aproape idiot de privatizari fara
noima?! Sau exista o noima si, daca exista vreuna, aceasta nu poate fi decat vreo spaga
babana pentru vreun grup de interese, in dauna bietului contribuabil roman!

Romania trebuie sa dea curs avertismentelor

presedintelui
8 Noiembrie 2006

Restrictiile pe care Marea Britanie le-a anuntat pentru intrarea fortei de munca din
Romania si Bulgaria dupa aderarea acestor tari la Uniunea Europeana erau strict
previzibile. O campanie antiimigrare - dirijata tintit impotriva romanilor si bulgarilor -
fusese montata aproape in mod isteric si nu putea prevesti nimic bun.
Problema nici nu este cea legata de imigrare. Daca pozitia fata de imigrare ar fi fost una
si aceeasi, indiferent de nationalitatea imigrantilor, s-ar fi discutat eventual despre
avantajele si dezavantajele fenomenului, pe fondul desigur al dreptului exclusiv al tarii-
gazda de a adopta politica pe care o crede de cuviinta. Problema este legata insa de
discriminarea romanilor si bulgarilor fata de cetatenii altor tari aderente la Uniunea
Europeana. Pentru cele 10 tari din anteriorul val de aderare din 2004, Marea Britanie s-
a erijat chiar in campionul portilor deschise! In fata romanilor si bulgarilor, aceeasi tara
pune acum bariere grele, urmand sa fie lasati sa treaca doar muncitorii necalificati din
agricultura.
Restrictiile erau de asteptat pentru ca demult Marea Britanie ii considera pe romani si
bulgari niste "europeni de mana a doua": pana acum in calitate de cetateni, acum in
calitate de brate de munca! Pentru Marea Britanie, Romania a fost buna doar sa i se
cumpere, la interventii inalte si cu ghilimelele de rigoare (caci a fost mai degraba pe
daiboj), uriasul combinat siderurgic de la Galati de catre magnatul britanic de origine
indiana Mittal si, in schimb, sa i se vanda la sume astronomice fregate britanice scoase
la fier vechi! In rest, ca expresie a dezinteresului fata de Romania, investitiile britanice

44
in Romania sunt minunate, dar aproape lipsesc cu desavarsire! Si, in prag de intrare a
Romaniei in Uniunea Europeana, Marea Britanie este singura tara care nu a ridicat
obligativitatea vizei pentru romani. Pai, sa ne ierte Dumnezeu, dar macar prin
comparatie, daca nu si in sine, unor tari precum Germania, Franta, Spania, Italia ar
trebui sa le ridicam osanale. Desi, evident, si aceste tari au interese care le-au ghidat
actiunile fata de Romania! Dar au si dat ceva romanilor! Macar libertatea de circulatie si
este imens!

A venit momentul unei replici pe potriva, chiar daca reciprocitatea la care Romania are
dreptul n-ar afecta in aceeasi masura Marea Britanie. In fond, este prilejul de a se da
curs avertismentelor presedintelui Basescu adresate tarilor care vor restrange
posibilitatea oferita romanilor de apartenenta la Uniunea Europeana de a lucra in tarile
membre sa nu conteze pe timiditatea Romaniei, intrucat aceasta va introduce restrictii
similare lucratorilor din tarile in discutie. Este nevoie de masuri macar si pentru a rupe
cercul vicios din relatia cu Marea Britanie, tara careia oficialii romani, indiferent de
culoarea politica, i-au tot lustruit asiduu pantofii in anii din urma si care s-a purtat cu
Romania exact precum cu un lustruitor de ghete!

BNR si-a pierdut sculele

29 Noiembrie 2006

Intr-o miscare neasteptata pentru politica promovata in ultimul timp, Banca Nationala a
decis mai zilele trecute sa elimine restrictiile impuse creditarii in valuta. Oficial, s-a
explicat ca, intrucat restrictiile si-au facut efectul si ponderea creditului in valuta a
scazut in totalul creditarii, se poate renunta la restrictiile asupra necesitatii carora, fie
vorba intre noi, se batuse serios toba. Mai oficios, s-a spus insa ca, intrucat de la 1
ianuarie 2007, o data cu intrarea in UE, se deschide piata bancara pentru oricare dintre
bancile europene ce doresc sa opereze pe piata romaneasca, restrictiile n-ar face altceva
decat sa dezavantajeze concurential "bancile romanesti" in fata competitiei cu "bancile
straine".
Pai sa vedem cum sta de fapt treaba! Bancile din Romania nu s-au prea sinchisit de
restrictiile BNR. Fiind toate filiale ale unor grupuri bancare cu extindere inter-nationala,
au pasat solicitarile de credit din tara catre bancile-mama din strainatate, care mustesc
de bani, carora abia asteapta sa le gaseasca un plasament. In statistici a aparut ca
restrictiile au dat rezultate, intrucat creditarea in valuta s-a incetinit, pierzand teren in
fata creditarii in lei. Asta insa numai in statistici, pentru ca in realitate creditarea n-a
mai fost in parte inregistrata in Romania, ci in strainatate. In schimb, efectele au fost
consemnate in Romania. Creditele in valuta din strainatate au fost folosite pentru a se
face importuri si mai mari, care au de-teriorat si mai periculos deficitul extern.
Cea mai gogonata este insa povestea cu "bancile romanesti" si "bancile straine". Care or
mai fi bancile romanesti in sistemul bancar din Romania?! Mai sunt vreo doua-trei intr-
adevar romanesti, ce nu depasesc insa impreuna minunata cota de 5% din piata. Poate
doar pentru acestea sa fi functionat restrictiile, caci pentru toate celelalte, care au pozitii
coplesitor dominante pe piata, restrictiile n-au contat, find eludate tocmai datorita
faptului ca sunt filiale sau sucursale ale unor banci straine.

45
Daca bancile ce opereaza in Romania ar fi fost intr-adevar romanesti, nimeni nu s-ar fi
sinchisit probabil si restrictiile cu pricina ar fi functionat bine mersi pe mai departe.
Numai ca este vorba de banci straine. Care si-au pus la bataie artileria grea pentru a nu
fi afectate de restrictii in fata altor banci straine, care, in baza deschiderii pietei, vor veni
de acum incolo sa opereze pe piata roma-neasca. Meciul restrictiilor nu are practic nici
un jucator roman. Doar terenul de joc se afla in Romania.

Faptul demonstreaza pierderea de catre Banca Nationala a pozitiilor de comanda in

sistemul bancar din Romania, asa cum se prefigura din momentul in care au fost
lichidate in cadrul acestuia aproape in totalitate pozitiile capitalului autohton. Banca
Nationala nu mai are in fata cui sa se impuna sau pe cine sa dirijeze, centrul de decizie
aflandu-se in afara jurisdictiei sale teritoriale. Dincolo de aceste probleme, Romania
ramane sa preia doar efectele. In cazul in speta, consecintele sunt - in situatia data -
extrem de grave. Chiar daca nu si-au atins scopurile, restrictiile mai tineau totusi cat de
cat in frau, macar ca idee, iuresul importurilor. Creditarea in valuta are acum toate
conditiile sa scape caii. Un nou val de importuri va veni. Si va fi tsunami pentru
echilibrele externe ale tarii.

O masina pentru bulevarde, si nu pentru urcusuri

13 Decembrie 2006

Economia, potrivit expresiei dlui Tariceanu, "duduie". Cresterea economica va fi

probabil de peste 7% in acest an. Problema, preluand chiar expresia folosita de premier,
este cat din aceasta "duduiala" constituie inaintare efectiva si cat zgomot de asurzit
urechi. Din pacate, economia din Romania - caci romaneasca nu i se mai poate spune - a
ajuns, prin "tuning"-ul administrat, o economie de fite.

Expresia poate cea mai ilustrativa a faptului ca economia ce se construieste acum in

Romania este una de fite si nu una temeinica, durabila, este discrepanta neta intre
infrastructura precara in toate domeniile si sectoarele - publica, sociala, industriala,
culturala - si opulenta unor segmente subtiri de economie privata fara functie sociala. Si
aceasta discrepanta creste mereu si mereu pe masura ce sporeste bombardamentul de
"tuning"-uri si se degradeaza prin stagnare inzestrarea infrastructurala a economiei,
singura care ar putea sa-i asigure fundamentele de dezvoltare durabila. Sa nu ne ferim a
afirma deschis ca roadele cresterii economice, cu care se mandreste Romania, nu numai
ca sunt culese de paturi subtiri de populatie, dar se si concentreaza in domenii
colaterale, chiar efemere, fara functie sociala.

In orasele tarii sunt astazi probabil mai multe firme de bodyguarzi decat societati de
desfacere a produselor alimentare, iar pe bulevardele bucurestene sunt mai multe
agentii bancare decat magazine de confectii si incaltaminte. Investitiile straine - care au
luat o alura semnificativa - n-au depasit in general conditia de lohn. Atata doar ca lohn-
ul, parasind textilele si confectiile, s-a mutat in domeniul pieselor auto si eventual in

46
diferite segmente ale industriei informatiei. Investitii masive se fac nu in facilitati
industriale sau in utilitati publice, ci in afaceri imobiliare, in constructii de birouri, de
vile si apartamente de lux, expresia polarizarii sociale debordante din "capitalismul de
cumetrie". Romania a devenit El Dorado pentru lanturile de supermarketuri si
hipermarketuri care vand in draci, dar, vai!, aproape deloc produse fabricate in
Romania. Mai degraba decat expresia inaintarii catre faza consumului de masa, faptul
reprezinta, mult mai prozaic, o reflectare a consumului fara acoperire, a economiei
artificiale bazate pe import ce se construieste in perioada actuala in Romania.
Expansiunea fulminanta a importurilor - in sine si prin comparatie cu extinderea doar
normala a exporturilor - este insa numai fateta la vedere a lucrurilor. Problema este ca
politicile economice promovate au propulsat importurile si au deprimat exporturile.
Impotriva inflatiei se lupta intr-o buna masura cu aprecierea leului, care incurajeaza
importurile si descurajeaza exporturile. Nu intamplator, imbogatitii tranzitiei sunt
aproape toti importatori.

In schimb, agricultura a ramas in bordeie si la propriu si la figurat. Nimic nu se face

practic pentru schimbarea reala a situatiei dramatice din domeniu. Industria - cealalta
piatra unghiulara a economiei reale - abia rasufla dupa ce a pierdut nu mai putin decat
3,5 milioane locuri de munca. Ramane o intrebare daca dezvoltarea necesara a
serviciilor in general si a celor financiar-bancare indeosebi poate avea loc fara o
dezvoltare solida a industriei si agriculturii, in special a industriei prelucratoare, care
este clientul si suportul serviciilor industriale, si daca o fortare a dezvoltarii serviciilor in
sine fara o asemenea baza nu face cumva mai mult rau decat bine.

Fara echivoc, trebuie spus ca, mentinand comparatiile din domeniul automobilismului,
cu masini "tunate" se circula pe bulevarde, putand impresiona eventual doar niscai
fotomodele, dar nu se pot ataca urcusuri si drumuri accidentate, de genul celor pe care
le are in fata economia din Romania.

Iesirea din scena a capitalului autohton ajuta la

integrare ?
3 Ianuarie 2007

Fara indoiala, 2006 a stat sub semnul aderarii tarii la Uniunea Europeana, eveniment
istoric de mare amplitudine pentru intreaga societate romaneasca si implicit pentru
economia din Romania. Ceea ce s-a intamplat in 2006 in plan economic s-a inscris in
mod inerent in contul aderarii. Cum anume Romania intra de la 1 ianuarie 2007 in UE,
ca stare generala si in domenii specifice, contabilizeaza, cu bune si rele, si rezultatele
economice din 2006.

47
Exista, pe de o parte, aspectul de suprafata al pregatirii pentru aderare: asumarea legilor
si regulilor comunitare si infiintarea institutiilor care sa le promoveze si sa le aplice. In
ciuda unor intarzieri si disfunctionalitati, Romania - una peste alta - s-a pregatit
legislativ si institutional pentru marea aventura a integrarii. Si, neindoios, 2006 a
marcat pasi seriosi inainte in aceasta privinta. Ca deficitul institutional romanesc - de
sorginte istorica - isi va spune cuvantul este o alta problema! Evident, asa cum trebuie sa
facem deosebirea intre aderare si integrare, asa va exista o diferenta intre crearea
institutiilor si functionarea acestora!

Este, pe de alta parte, vorba de ceea ce a insemnat 2006 in profunzime pentru

infruntarea integrarii. Aparentele vorbesc numai de bine: crestere economica solida,
dezinflatie pronuntata, moneda nationala intarita. In spatele aparentelor, lucrurile nu
stau deloc linistitor. Tendintele din 2006 arata ca mai multe lucruri s-au inrautatit decat
imbunatatit. Foarte multe lucruri, cu indiscutabil impact major, sunt de altfel extrem de
controversate din punctul de vedere al sensului acestui impact.

De departe cu impactul cel mai puternic, dar si cel mai controversat este preluarea de
catre capitalul strain a intregii axe majore, precum si a altor segmente vitale ale
economiei, proces care s-a extins si consolidat in 2006. Faptul a adus o performanta mai
mare in economie, fiind vorba de implicari in sectoare de profitabilitate maxima, dar,
desigur, si de un management de o mai inalta abilitate. Iesirea completa si definitiva a
capitalului autohton din miezul economiei, de la sectorul energetic la banci, este insa,
fara indoiala, un esec total al acestuia. Fiind vorba de o iesire din scena a capitalului
public, faptul duce la o slabire a statului, care s-a autodeposedat de parghii, ceea ce este
in contracurent cu cerintele unui stat puternic pe care le presupune apartenenta la UE.
Asa ca nu se poate spune daca procesul in discutie - desavarsit in 2006 - este de bun sau
de rau augur pentru integrare. Un fapt realmente pozitiv - inregistrat in 2006 - este
independentizarea de politic a economicului. Daca ar fi fost dupa debandada care a
existat in plan politic, economia ar fi trebuit s-o duca extrem de prost. Dimpotriva, insa,
economia a "duduit" dupa expresia dlui Tariceanu, cresterea economica fiind chiar
foarte ridicata si depasind cele mai optimiste previziuni. Reducerea vizibila a
dependentei economicului de politic este un fenomen pozitiv de mare semnificatie, cu
impact deosebit pe termen lung.

Nu aceleasi lucruri de bine se pot spune despre continutul cresterii economice

inregistrate, care s-a concentrat in segmente colaterale, chiar efemere, ale economiei,
ceea ce nu o poate face una durabila. Este un rezultat al implicarii investitiilor straine,
care au devenit semnificative, cantarind greu in balanta, dar care s-au orientat
disproportionat de mult catre sectoarele financiar-bancar si imobiliar (birouri, vile si
apartamente de lux), de profitabilitate rapida, cu impact minor din punctul de vedere al
ocuparii fortei de munca si cu functie sociala slaba. Ca urmare, roadele cresterii
economice, cu care se mandreste Romania, se indreapta catre paturi subtiri de
populatie, ceea ce nu constituie un atu pentru apartenenta la UE, al carei nucleu central
practica un model social cu o larga difuzare a prosperitatii de masa.

48
Rasturnare de situatie pe piata fortei de munca
10 Ianuarie 2007

Concentrandu-se in segmente colaterale, cu slaba functie sociala, ale economiei si dand

roade, prin structura sa, doar pentru paturi subtiri de populatie, cresterea economica de
genul celei obtinute in 2006, chiar daca puternica (vezi R.l. 03.01.2007), duce mai
degraba catre o economie de fite decat catre una temeinica, apta sa reziste la intemperii
si sa iasa din pozitia marginala la care o va trimite inevitabil, in conditiile apartenentei
la UE, nivelul ei actual.

Un element strict nou aparut in 2006 - dar cu implicatii profunde si severe pentru
viitorul in interiorul UE - l-a constituit rasturnarea situatiei de pe piata fortei de munca,
dupa numai trei-patru ani de la deschiderea pe care a reprezentat-o renuntarea de catre
tarile din spatiul Schengen la obligativitatea vizei pentru romani. In urma plecarii
cetatenilor ei cu milioanele la munca in strainatate, Romania, cu o mare viteza, a ramas
fara forta de munca de o anumita calificare, indeosebi in sectoare precum industria si
constructiile, dar si ocrotirea sanatatii si invatamantul. La o perioada scurta dupa grave
tensiuni create de surplusuri pe piata muncii, forta de munca abundenta si calificata a
ajuns deja de domeniul trecutului si nu mai constituie un atu pentru Romania. Optiunea
inevitabila este aducerea de forta de munca din tarile situate si mai la Est, astfel
Romania urmand a pierde investitiile vestice ce ar putea continua sa vina in tara.
Inca si mai si, pentru prima data dupa declansarea exodului masiv, trimiterile in tara de
bani de la romanii aflati la munca in strainatate au incetat sa mai creasca, ba au dat
chiar inapoi, contribuind oricum cu mult mai putin la acoperirea deficitului din platile
externe. Cu alte cuvinte, migratia romaneasca a devenit intr-o buna masura emigratie,
transformare probabil in legatura cu legalizarea imigrantilor indeosebi in Spania si
Italia. Cert este ca nu se mai putea conta pe aceste trimiteri in finantarea deficitului
comercial, pe care l-au compensat substantial respectivele tri-miteri in ultimii ani.
De departe cea mai grava mostenire a lui 2006 este deteriorarea abominabila a
deficitului extern. Acesta - avand la baza fabulosul deficit comercial, respectiv
surclasarea exporturilor, care s-au extins normal, de catre importuri, care au scapat
complet caii - a depasit cu 50% nivelul, si asa dincolo de cotele de alerta, al deficitului
din 2005. Acest deficit este expresia economiei vulnerabile ce se construieste acum in
Romania, economie bazata pe import, a carei lipsa de substanta si acoperire isi va cere,
mai devreme sau mai tarziu, pretul.

In vadita contradictie cu fabulosul deficit extern, dar in con-sonanta deplina cu

caracterul vulnerabil si netemeinic al economiei ce se construieste acum in Romania, al
economiei cu care tara intra in UE, este aprecierea absolut artificiala a leului.
Alimentata nefericit de intrari de capitaluri, multe strict speculative, aceasta apreciere
compromite exporturile si incura-jeaza importurile, constituind un factor major de
dezechilibru. Ajutand fals dezinflatia pe seama sporirii deficitului extern, aprecierea
leului exprima o acumulare exploziva de instabilitate. Leul a fost decretat pe plan
international ca "rege al monedelor" in 2006 in legatura cu inregistrarea de catre acesta
a celei mai inalte aprecieri fata de monedele reper de pe piata mondiala, indeosebi fata

49
de dolar. Neavand insa acoperire in cresteri corespondente de productivitate a muncii,
aprecierea leului in 2006 nu reprezinta decat expresia periculoasei aiureli pe care o
constituie o moneda nationala mai buna decat economia nationala. O aiureala care, mai
devreme sau mai mai tarziu, se razbuna!

Capusele sistemului energetic

14 Februarie 2007

Urmarind sa introduca transparenta in privinta controversatelor contracte de livrare de

energie electrica - acelea suspectate de atatea nereguli si a caror desecretizare a fost
ceruta de presedintele tarii si de CSAT -, noul ministru al Economiei, dl Varujan
Vosganian, a facut publica situatia pe 2006 a acestor livrari. Pe cat de revelatoare pe atat
de revoltatoare sunt cifrele reci exprimand aceasta situatie.

Jumatate din livrari catre consumatorii finali a fost facuta din maini private, adica de
catre firme private. S-ar zice ca este bine: economia de piata inainteaza chiar si in
sectorul energetic, sectorul privat tinde sa preia conducerea si in acest domeniu, pana
mai ieri dominat exclusiv de catre stat! Usurel, usurel, insa cu asemenea aprecieri! Pai,
cata productie de energie din unitati private exista?! Practic, zero! Singurul proprietar in
productia de energie, indiferent daca este vorba de energie din surse hidro, nucleare sau
termo, este statul. Toate unitatile de productie sunt de stat. Si atunci cum se face ca onor
consumatorii care, intr-adevar, sunt nu numai intreprinderi de stat, dar si private,
precum si individuali particulari au primit jumatate din aprovizionare de la firme
private?!
Foarte simplu. O ceata de intermediari, bineinteles toti privati, a confiscat jumatate din
livrarile de energie de la unitatile producatoare de stat si s-a transformat in furnizor
privat catre consumatori! Si, tot bineinteles, incasand profituri fabuloase prin
intermediere, desi nu au facut altceva decat sa invarta niste hartii! Nici n-au stocat
energia electrica (pentru ca nu se poate asa ceva la scara industriala), nici n-au
valorificat-o cumva: singura lor valoare adaugata este ca au plimbat niste hartii de colo,
colo!
Pai asta-i privatizare?! Mai mult seamana a jaf! Si, pentru a avea o imagine in problema,
este de ajuns a lua in considerare ca electricitatea este probabil cea mai mare afacere din
Romania, depasind-o in valoare si amploare pe cea privind petrolul sau pe cea privind
gazele naturale.

Sa ne amintim ca sistemul cu falsa privatizare a fost practicat pe larg in Romania

postdecembrista, iar, prin trasaturile sale clasicizante, a fost, s-ar putea spune, brevetat
la Sidex, combinatul de la Galati. Acolo a fost numit fara inconjur “incapusare”.
Statisticile de dinaintea privatizarii Sidex vorbeau de la sine despre chestiune. Desi
producatorii in siderurgie nu erau decat de stat, livrarile la export apareau in statistici a
fi facute in proportie de peste 60% de catre firme private. Erau “capusele” care sugeau
de vlaga combinatul! Cand acesta a fost privatizat, noul proprietar, pentru a obtine
profit imediat si fara vreo investitie, n-a avut decat sa se descotoroseasca de capuse.

50
Sistemul practicat de capusele de la Sidex a fost un caz clasic de privatizare a profiturilor
si de etatizare (sau socializare) a pierderilor - proces caracteristic al postcomunismului
(sau asa-numitului capitalism) romanesc. “Baietii destepti” - cum ii numea odata
presedintele Basescu - ce au incapusat sistemul energetic romanesc practica o varianta
mult mai vizibila a acestui proces: ei privatizeaza profiturile direct pe seama saracirii
consumatorilor de rand. Caci ei preiau numai si numai din energia produsa ieftin
(indeosebi din surse hidro si nucleare), vanzand-o scump consumatorilor mari, in timp
ce consumatorilor casnici nu le mai ramane sa cumpere decat energia produsa scump in
termocentrale. Si se tot intreaba de ce trebuie sa plateasca mereu si mereu mai mult
kWh-ul!

Leul si salariile: o politica de dublu-standard

21 Februarie 2007

Practic, in mai multe randuri in ultimul timp, guvernatorul BNR Mugur Isarescu a
avertizat asupra politicii salariale in 2007, de care a legat direct soarta inflatiei in acest
an. Soarta inflatiei - adica ceea ce-l intereseaza cel mai mult, intrucat, chiar si din
punctul de vedere al legislatiei in vigoare, stapanirea inflatiei, si nu vreun alt obiectiv
macroeconomic, se afla in sarcina Bancii Nationale. Guvernatorul a subliniat ca in
prognoza de inflatie pe 2007 cea mai mare incertitudine este data de cresterea salariilor,
care, daca nu va tine cont - insista domnia sa - de cresterea productivitatii muncii si a
profitabilitatii companiilor, poate afecta procesul de dezinflatie. Dezinflatie, pentru ca
tinta de inflatie stabilita de BNR pentru acest an este de 4% plus/minus 1%, adica sub
cele aproape 5 procente inregistrate in 2006.

In mod curios, oficialii Bancii Nationale nu sunt la fel de fermi in ce priveste alt fenomen
macroeconomic dependent strict de evolutia productivitatii in economie: cursul
monedei nationale. Desigur, acesta, poate mai mult decat inflatia, este influentat si de
evolutia altor agregate economice si monetare, de modificarile unor conditii interne si
externe, inclusiv de speculatii care este posibil sa nu aiba nici o legatura cu
fundamentele economice. Dar, oricum, mai devreme sau mai tarziu, cursul monedei
nationale, ca pret al tuturor preturilor, ajunge in relatie cu evolutia productivitatii
muncii in economie, prin comparatie cu evolutia acesteia in tarile cu monede-reper pe
plan international. Stagnarea sau, ce sa mai vorbim, o scadere a productivitatii muncii
in economie reclama inevitabil o devalorizare a monedei. O crestere a productivitatii
muncii ofera o acoperire pentru aprecieri ale monedei. Dar, atat direct, cat si indirect, o
apreciere a monedei peste cresterea productivitatii muncii reprezinta o acumulare de
instabilitate care impune, mai curand sau dupa o perioada, corectii de curs ce sunt cu
atat mai explozive si mai costisitoare cu cat intervin mai tarziu.
Este nefiresc ca Banca Nationala sa aiba atitudini dublu-standard fata de salarii si fata
de leu. De ce avertismentul asupra unor cresteri salariale peste cresterea productivitatii
muncii nu este insotit de un avertisment similar privind o apreciere a leului peste
cresterea productivitatii muncii?! O explicatie poate fi ca, in timp ce o crestere a
salariilor peste cresterea productivitatii muncii inflameaza inflatia si deci se opune

51
dezinflatiei, o apreciere a leului (evident, provocata de alte cauze) peste cresterea
productivitatii muncii in economie ajuta la dezinflatie!

Aceasta explicatie nu poate fi insa o motivatie. Aprecierea fara acoperire a leului nu este
deloc mai putin grava pentru economie decat o crestere fara acoperire a salariilor, chiar
daca inflatia este ajutata in primul caz si afectata in cel de-al doilea. Dimpotriva,
avatarurile pentru economie pot fi mult mai dramatice in cazul unei aprecieri artificiale
a monedei nationale. Aceasta duce la dezechilibrarea destabilizanta a conturilor externe
si pretul unei corectii in acestea - care poate merge pana la intrarea in incetare de plati -
este infinit mai mare decat al unei inflatii reinflamate. Din pacate, Banca Nationala nu
doar are o atitudine dublu-standard in domeniu, dar a transformat acest lucru in
promovarea unei politici de dublu-standard, deosebit de periculoasa in special pentru
segmentul care a mai ramas autohton din economia din Romania. Sa nu ne ferim a
spune deschis ca aceasta politica coboara inflatia pe seama cresterii deficitului extern
tocmai prin aprecierea artificiala a leului, care sufoca productia interna si exporturile si
incurajeaza consumul din import, pana cand balonul, chiar daca incrustat cu nestemate
de-ar fi, tot crapa!

Talcuri norvegiene
21 Martie 2007

Blagosloviti de Dumnezeu cu imense resurse de petrol si gaze in largul coastelor tarii,

norvegienii – un pumn de oameni – au avut si intelepciunea de a organiza in folosul lor
exploatarea acestui dar dumnezeiesc. In centrul celui mai mare du-te-vino multinational
si in sectorul in care cativa jucatori mondiali fac legea, controlul asupra resurselor
respective a ramas norvegian. Multinationalele exploateaza in zona, dar controlul nu a
plecat din Oslo. si Norvegia nu este nici Rusia, nici SUA in geopolitica prezentului sau
viitorului. Mai mult, un interesant sistem de folosire a castigurilor din exploatare
asigura si generatiilor viitoare de norvegieni o parte din roadele acestei exploatari, pe
cand rezervele se vor fi epuizat.

Talcurile experientei norvegiene pentru o tara ca Romania sunt multiple, desi nu prea
mai folosesc la nimic! Nu s-a luat aminte la acestea cand a trebuit. si Romania a fost
blagoslovita de Dumnezeu cu niscai resurse de petrol si gaze. Mult mai putine – mai ales
in raport cu o populatie mult mai mare –, dar, deci, cu atat mai valoroase! Dupa ce si-a
cam batut joc de ele cand le-a exploatat pe baze nationale, mai precis, dupa ce a permis
ca aceasta exploatare sa fie utilizata nu in folosul romanilor, ci pentru devalizarea
banului si avutului public in interesul catorva, Romania a gasit marea solutie: a cedat
unor straini controlul exploatarii celei mai mari parti a acestor resurse. Conditiile de
concesiune a exploatarii sunt de o asemenea natura incat romanii pierd dreptul de a se
bucura de roadele acestor resurse lasate lor de catre Dumnezeu practic chiar pana la
epuizarea respectivelor rezerve! Minunata treaba! O abordare nenorvegiana – roade
nenorvegiene!
Talcurile experientei norvegiene nu se opresc insa aici. si poate in legatura cu ceea ce a
mai intreprins de curand aceasta tara ar mai fi eventual ceva nu doar de invatat, dar

52
poate chiar si de facut! Societatea petroliera norvegiana "Statoil", de stat, a pus la bataie
nici mai mult, nici mai putin decat 23 miliarde de euro pentru a achizitiona grupul, tot
norvegian, din domeniul gazelor si aluminiului "Norsk Hydro", pentru a forma cea mai
mare companie mondiala producatoare de petrol si gaze naturale de pe platforme
marine, surclasand in materie grupul olandezo-german "Shell", compania braziliana
"Petrobras" si pe cea britanica "British Petroleum". Noua companie va fi controlata de
statul norvegian in proportie de 62,5%. "Industria se confrunta cu provocari din ce in ce
mai mari in peisajul international. Din acest motiv, o fuziune este foarte binevenita in
acest moment", au declarat in comun Jan Reinaas si Jannick Lindbaek, presedintii celor
doua companii participante la formarea noului grup.

Cu alte cuvinte, in fata concurentei mondiale, capitalurile nationale se unesc si, mai
mult, in cazul in care se dovedeste ca nu exista o componenta privata suficient de
puternica, capitalul public preia rolul de coagulator. Tendinta spre coagulare este
prezenta peste tot in lume. Aceleasi preluari, achizitii si fuziuni sunt regula in toate
sectoarele, cele din domeniul energetic producand doar mai multa valva prin
importanta, implicatiile si valoarea tranzactiilor.

Inutil aproape de semnalat ca in Romania tendinta nu este de coagulare, ci de dispersie,

ba chiar de fragmentare a structurilor ce mai exista. Asta, dupa ce marile structuri
integrate pe verticala, care puteau reprezenta ceva – precum regia gazelor naturale sau
regia de electricitate –, au fost deja dezmembrate. Nici nu mai conteaza la care dintre
strainii din cele patru colturi ale lumii au ajuns componentele foste integrate!

Speculatiile au derapat pe panta ilegalitatilor

4 Aprilie 2007

Dincolo de cauzele specifice pe seama carora au fost puse, recentele caderi bursiere pe
plan international au readus in atentie impactul speculatiilor care, mereu mai mult in
ultimii ani, au derapat pe panta ilegalitatilor. Deocamdata, nu se poate spune cu precizie
daca este vorba de o intensificare in ultimii ani a ilegalitatilor in zona speculatiilor sau
tendinta exista mai de mult si in ultimii ani doar s-a marit rata descoperirii lor, in urma
atentiei sporite acordate acestora din partea investigatorilor dupa rasunatoarele
falimente ale marilor companii americane Enron si WorldCom, in care componenta
malversatiunilor financiare speculative a fost copios reprezentata, si care au fost
insotite, de altfel, la scurt timp, de o inasprire severa a reglementarilor in domeniu.
Cea mai frecventa infractiune pare sa fie antedatarea contractelor de optiuni de actiuni.
Indeosebi firmele americane isi "rasplatesc" directorii prin stabilirea datei de cumparare
a unor actiuni la propria companie in mod retroactiv intr-o perioada in care actiunile
erau ieftine, ceea ce este un fel indirect de a li se acorda profituri pe seama altor
actionari, care nu beneficiaza de aceasta antedatare si deci sunt supusi imprevizibilitatii
pietei. Deci cum ar fi sa joci la loto numerele castigatoare dupa ce acestea au fost trase
din urna, dar sa se considere ca de jucat ai jucat inainte de extragere!
Realitatea este ca speculatiile au deraiat masiv in ultimul timp spre ilegalitati. SUA –

53
tara capitalismului cel mai avansat – este campioana in domeniu. Dar tendinta se
manifesta deja puternic si  peste Atlantic, si peste Pacific. Speculatiile financiare – care
tin de esenta capitalismului – au facut parte din domeniile reglementate in urma
invatamintelor trase din marea criza din 1929-1933, cea mai teribila infruntare
economica din istoria capitalismului. Aceste invataminte au dus la stabilirea unor reguli,
unele nescrise, altele codificate chiar in legi, pentru desalbaticirea si moralizarea
capitalului. Printre multe altele, a fost atacata si zona speculatiilor. Se poate spune ca
atunci a fost schimbata insasi conceptia speculatiei: i s-a refuzat acesteia rolul de a avea
ca scop, cum fusese pana atunci, scoaterea din joc a celor mici, impunandu-se,
dimpotriva, incurajarea acestora sa investeasca, folosirea contributiilor mici, dar multe
putandu-se dovedi mai profitabila. Au fost atunci infiintate institutii care sa
monitorizeze strict regulile jocului, inclusiv  in domeniul speculatiilor. Gratie moralizarii
capitalului, capitalismul si-a asigurat o  supravietuire de succes, a obtinut in multe tari
marea realizare a prosperitatii de masa, a reusit in competitia mondiala a productivitatii
muncii si inovatiei tehnologice si, in cele din  urma, a infrant zdrobitor comunismul ca
forma de organizare economico-sociala.

Toate aceste reguli au inceput sa fie insa tot mai des incalcate in ultimii ani. Sunt folosite
masiv informatii privilegiate din interiorul companiilor pentru montarea de tranzactii
cu actiuni, sunt masluite datele din contractele de cumparare/vanzare de actiuni, nu
sunt respectate normele minime de conflicte de interese in relatiile cu diferite instante
de control. Ca urmare, actionarii cei mici sunt furati cu sutele de milioane de dolari
chiar de catre cei imputerniciti sa gestioneze companiile, adesea in cardasie cu cei platiti
sa monitorizeze activitatea acestora.

O bresa severa pare sa se fi creat in sistem. si aceasta se poate oricand transforma intr-o
adevarata falie, in conditiile in care lumea afacerilor, indeosebi cea americana, s-a
deplasat periculos dinspre afacerile in economia reala inspre tranzactiile financiare
speculative. Intr-o saptamana, pe plan international isi schimba posesorul echivalentul
a circa 2.000 de miliarde de dolari, ceea ce sugereaza o miscare in tranzactiile globale de
peste 100.000 de  miliarde de dolari anual. Comertul mondial in dublu sens, in care
transferurile valutare sunt doar un mijlocitor, nu reprezinta decat vreo 10% din acest
total. Restul este speculatie! Transferuri pentru a specula diferentele de curs si de
dobanzi sau anticipatiile asupra acestora! Tranzactii in care materiile prime sunt
preturile in sine ale monedelor sau creditelor!

Inflatie sau deficit extern ?

18 Aprilie 2007

Decizia Bancii Nationale de a reduce dobanda de politica monetara, dupa ce cu numai o

luna inainte deja o scazuse simtitor – astfel incat aceasta a ajuns cu 1,25 puncte
procentuale mai jos –, i-a surprins pe multi. A surprins pe buna dreptate, daca se are in
vedere declarata preocupare numarul 1 a Bancii Nationale, care este inflatia. Oricat ar fi
scazut inflatia, nivelul acesteia, tinand cont nu numai de stadiul economiei, dar si de
conjunctura ei, nu poate fi considerat batut in cuie si cu atat mai putin ca indreptandu-
se de acum incolo doar in jos. Dimpotriva, inflatia se poate oricand reinflama.

54
Ca atare, ar aparea normal, daca numai inflatia este cea urmarita in obiectiv, ca haturile
ce o tin sa nu fie slabite. Or, in general, o reducere a dobanzilor nu ajuta la tinerea in
chingi a inflatiei. Dimpotriva!

Mai mult, in situatia specifica din economie in prezent, s-ar putea ca efectul inflationist
al reducerii dobanzilor sa fie sever, luand in considerare contributia masiva a aprecierii
leului la temperarea inflatiei.

Banca Nationala stie mai bine decat oricine ca dezinflatia din Romania a fost realizata in
ultimul timp, intr-o masura disproportionat de mare, pe seama aprecierii leului, cu
consecinta adancirii periculoase a deficitului extern, deci cu un pret imens, extrem de
costisitor pentru viitorul economiei.

Asa ca, surprinzatoare sau nu pentru unii, decizia BNR nu poate fi apreciata ca fiind
luata cumva in necunostinta de cauza sau eventual ca expresie a situatiei incurcate in
care se gaseste realmente Banca Nationala, cu atat mai mult cu cat de la executivul
guvernamental nu vine nici un ajutor, ci, dimpotriva, numai actiuni care complica rau
situatia.
Spre deosebire de alte pareri, decizia BNR nu reprezinta un fel de pierdere a busolei, ci
incearca atingerea unei tinte precise. si, tinand cont de natura acesteia, se dovedeste o
decizie responsabila.

Realitatea este ca, in conditiile aproape apocaliptice din deficitul extern, a venit vremea
unei alegeri intre inflatie si deficitul extern, cel putin in masura in care nu se mai poate
accepta, devenind deosebit de riscanta, realizarea pe mai departe a dezinflatiei pe seama
aprecierii leului si deci a adancirii in continuare a deficitului extern.

BNR pare sa se fi hotarat intr-o atare directie. si, daca este asa, bine face! BNR pastreaza
nivelul ridicat al rezervelor minime obligatorii si astfel tine cat de cat in chingi creditul,
pentru ca acesta sa nu inflameze si mai mult consumul si importurile. Caci, din cauza
costului rezervelor minime obligatorii, creditul va ramane inca scump. si BNR spera,
prin reducerea dobanzii de politica monetara, sa determine totusi o anumita scadere a
dobanzilor macar la depozite, ceea ce in principiu ar avea ca efect descurajarea intrarilor
de capitaluri speculative, atrase tocmai de remunerarile inalte de pe piata romaneasca.
Or, intrarile de capitaluri speculative sunt tocmai cele care, in ultima instanta, imping
leul in sus, in ciuda situatiei dezastruoase din contul curent extern, care ar trebui sa-l
traga in jos.

Jocul este insa pe muchie de cutit. Marja de manevra este ingusta si BNR are, din
pacate, numai adversari in domeniu. Bancile comerciale – toate straine – au interese
strict contrare strategiei Bancii Nationale. Iar capitalurile speculative straine mai au
destul loc de instabilizat leul. Cel mai mare adversar ramane insa guvernul, care nu are
un program pe care sa-l respecte, de cheltuire a banului public. Noroc cu Institutul
National de Statistica – singurul aliat al BNR – care, chiar si cand guvernul a cheltuit
intempestiv intr-o singura luna echivalentul a peste 3 miliarde euro, ceea ce ar trebui sa
reinflameze trendul inflationist, a "scos" o inflatie curata, curata, aproape in usor regres!
Unde nimeni nu poate insa face nimic este in materie de economisire interna. Aceasta va

55
primi o noua lovitura, prin foarte probabila scadere a dobanzilor la depozite. N-ar fi
prima data cand interese pe termen lung sunt sacrificate pentru interese pe termen
scurt. Macar insa ca, prin masurile adoptate, sa se puna o stavila aprecierii artificiale a
leului si deci degradarii provocate a deficitului extern!

Seceta scoate in relief jaful "baietilor destepti"

6 Iunie 2007

In conditiile secetei care s-a abatut asupra unei parti importante din teritoriul tarii, din
pacate tocmai partea cu contributie masiva la culturile cerealiere, premierul Tariceanu a
cerut ministrului Economiei si Finantelor, care are in parohie sistemul energetic, sa
opreasca, daca este nevoie, exporturile de la societatile de stat Hidroelectrica si
Nuclearelectrica pentru a exista electricitate in tara. Ba mai  mult, a solicitat aceluiasi sa
aiba in vedere aprovizionarea sistemelor de irigatii pentru producatorii agricoli timp de
3 luni pe an cu electricitate de la cele doua societati care produc cel mai ieftin din sistem.
Ambele masuri suna bine, indeosebi in contextul dat! Dar atat! Pentru ca, de fapt, nu
sunt operationale si, chiar daca ar fi, sunt tardive. Atat din punctul de vedere al
culturilor cerealiere vizate, cat si din punctul de vedere al starii sistemului energetic.
Chiar daca lipsa energiei ar fi cauza nefunctionarii retelelor de irigatie, pornirea
alimentarii abia de acum incolo ar veni cu totul si cu totul tarziu pentru culturile de grau
si orz. Raul s-a produs deja, iar, pentru a ajunge efectiv la plante, apei de la un sistem de
irigatii ce abia ar urma sa fie pus in functiune ii trebuie vreo trei saptamani. Dar nu lipsa
energiei a fost problema! si nu pentru ca energia ar fi existat din abundenta, ci pentru
ca, din lipsa banilor, producatorii agricoli nici n-au apelat la sistemele de irigatii.
Din punctul de vedere al sistemului energetic, lucrurile stau la fel de rau, daca nu si mai
rau, deoarece repercusiunile sunt pentru ansamblul economiei. Cum s-ar spune, restul
economiei ar trebui sa fie multumit ca producatorii agricoli, din lipsa de bani, n-au
apelat la irigatii, pentru ca nu se stie cum sistemul energetic ar fi putut face fata.
Seceta a pus in mod dramatic in evidenta tragedia pe care a reprezentat-o asa-numita
liberalizare a pietei, impusa fara sa existe premise de catre UE, precum si ravagiile
produse in sistem de "baietii destepti" in conditiile acestei liberalizari. Liberalizarea –
care, in absenta premiselor necesare, s-a rezumat doar la tranzactionarea fara noima a
energiei produse ieftin, indeosebit la Hidroelectrica – a adus rapid sistemul in grav
pericol. Seceta a scazut sever aportul nou de apa in lacurile de acumulare. In mod
normal, in astfel de situatii, productia in hidrocentrale este coborata si termocentralele
preiau sarcina. Acum nu s-a mai intamplat intocmai asa. Pentru a-si "onora" contractele
incheiate cu "baietii destepti" – intermediarii aparuti in virtutea posibilitatii date de
liberalizare –, Hidroelectrica a continuat exploatarea nemiloasa si cotele in lacurile de
acumulare au ajuns la limita dezastrului. S-a constatat ca onor contractele incheiate cu
"baietii destepti" nu au clauze de forta majora strict precizate, cum ar fi seceta, ceea ce a
sugerat cam ce spagi au luat semnatarii de la Hidroelectrica ai acestor contracte.
Oprirea, ceruta de dl Tariceanu, a exporturilor de energie – facute desigur tot de la
Hidroelectrica, pentru ca ce alta energie decat una ieftina sa ia strainii! – constituie o
biata glumita. Exporturile formeaza doar o particica din contractele "baietilor destepti"

56
si oprirea exporturilor (ale caror contracte probabil au automat clauze de forta majora)
n-ar rezolva mare lucru, in conditiile in care jaful energiei ieftine prin contractele in
derulare cu "baietii destepti" n-ar fi suspendate integral.

Daca nu va da Dumnezeu ploaie prelungita, sistemul energetic va capota! Oricum, in

jaful – sa subliniem, pe seama populatiei – care exista in sistemul energetic din
Romania, cu parafa de la UE si cu obladuirea autoritatilor de la Bucuresti, a se da ceva
energie ieftina agriculturii – si nu "baietilor destepti" sau strainilor – ar fi o blasfemie.
S-o consideram doar o pura propaganda!

Sustinere stranie a aprecierii leului

4 Iulie 2007

In urma unor avertismente mai articulate in ultimul timp asupra pericolelor pe care le
reprezinta degradarea grava a deficitului extern, mai multi oficiali, in frunte cu
guvernatorul Bancii Nationale, dar si cativa analisti economici si financiari de
notorietate au considerat probabil necesar sa intervina spre a linisti spiritele in legatura
cu riscurile declansarii unei devalorizari severe a leului. Ceea ce a iesit a fost un fel de
uniune in cuget si simtiri privind faptul ca, daca o corectie de curs nu este exclusa, nu ne
paste totusi catusi de putin riscul unei corectii catastrofale!

Ca o corectie, inevitabila, va interveni, asta este sigur! Mai ales dupa o indelungata
apreciere fara noima a leului. si cu atat mai mult cu cat stie bine si Grivei ca o asemenea
apreciere in raport cu monedele-ghid pe plan international nu se datoreaza cumva
faptului ca leul ar fi devenit mai breaz decat acestea, ci unor imprejurari pasagere care
se pot volatiliza tot asa cum au venit, facand rapid-rapid victime si din eroii cei mai
falnici. Nu poate dura un fenomen strict artificial - asa cum este actuala apreciere a
leului -, un fenomen pur financiar, de sens contrar celui reclamat de starea economiei
reale! Dar nu asta este problema! Cu totul alta este adevarata problema!
In loc ca – avand in vedere pagubele grave pe care le produce economiei reale
romanesti, precum si amenintarile pe care le reprezinta la adresa intereselor pe termen
lung ale tarii – aprecierea artificiala a leului sa aiba parte de impotrivirea cercurilor
politice si economice, aceasta s-a bucurat si se bucura de o aiuritoare sustinere. si,
trebuie sa subliniem, din interese sectoriale precise, extrem de daunatoare ansamblului.
Prin mediile guvernamentale, intru justificarea acestei sustineri se pretinde ca
aprecierea leului ar fi expresia prestigiului de care a ajuns sa se bucure moneda
nationala. Se argumenteaza, de asemenea, ca aprecierea leului contribuie la recuperarea
decalajelor de catre Romania, PIB-ul denominat in euro (moneda folosita pentru
comparatii internationale) devenind mai mare. Dar nu mai precizeaza nimeni ca acest
lucru are loc gratie unui joc valutar, si nu cresterii in substanta. De fapt, se pot afisa
cresteri economice in euro mai importante si, inca si mai rau, se poate obtine crestere
economica in modul cel mai facil, dar si cel mai periclitant pe termen lung, nu prin
munca proprie si adaos de substanta, ci pe baza de consum din import. Aprecierea leului
stimuleaza nefericit importurile si - avand in vedere ca aproape nu exista demnitar sau
functionar public care sa nu importe ceva in Romania de azi, daca se poate, desigur, pe

57
seama banului public - intelegem bine de unde vine sustinerea asta neconditionata
pentru aprecierea leului.

Banca Nationala - care prin politicile ei se dovedeste singura institutie responsabila din
tara - a cedat si ea, din pacate, tentatiei de sustinere a aprecierii leului, pentru ca pur si
simplu pe baza acesteia isi realizeaza tintele de inflatie, ceea ce conduce la situatia ca in
Romania dezinflatia are loc de fapt pe seama adancirii deficitului extern, acesta
transformandu-se intr-un rezervor de inflatie pe care, pana la explozie, o ascunde.
Strigatele exportatorilor - gatuiti literalmente de aprecierea leului - nu le mai aude
nimeni in aceste conditii, protestele mai vocale fiind chiar ridiculizate de corul
importatorilor, pentru care Romania a devenit rai. Toti imbogatitii tranzitiei sunt
importatori, intru sfidarea naivilor care mai trudesc in productie pentru piata interna
sau pentru export!

Stranie este sustinerea de care aprecierea leului s-a bucurat in randurile analistilor, pe
fond doar asocierea lor cu grupurile de interese ale importatorilor sau cu capitalul strain
putand constitui singura explicatie consistenta. In ultimul timp insa, cand gluma s-a
ingrosat rau de tot in deficitul extern, au aparut pozitii vadit mai nuantate din partea
acestora, in diferite formulari, de la necesitatea de a nu se miza doar pe o anumita
directie in evolutia cursului la faptul ca practica din tarile emergente a dovedit ca, dupa
perioade de cativa ani de apreciere a cursului monedei proprii, intervin miscari de sens
contrar.
Interventiile oficialilor au insa, spre deosebire de cele ale analistilor, un alt statut. Chiar
daca avertismentele lor cu privire la eventualitatea unor corectii mentin in mod
obligatoriu imprecizia in materie de amploare si timp, aceste avertismente pot avea un
impact pozitiv enorm, pentru ca pot induce in piata comportamente care scad presiunea
in directia aprecierii leului si deci a adancirii deficitului extern, scutind angajarea unor
politici fiscale si monetare in acest scop, ce sunt extrem de costisitoare. Din pacate,
mesaje cu un asemenea continut din partea oficialilor romani lipsesc. Dimpotriva, avem
de-a face cu prea multe mesaje cu continut opozit, care umfla si mai tare balonul de
sapun, expunand economia la riscuri si mai mari!

58