Maşini şi acţionări electrice

5. MAŞINA SINCRONĂ

5.1. GENERALITĂŢI. DEFINIŢII. CLASIFICĂRI.

Maşina sincronă este o maşină electrică rotativă, reversibilă a cărei

viteză de rotaţie se menţine într-un raport constant cu frecvenţa reţelei din
care este alimentată şi nu variază odată cu sarcina.

n1
 p. (5.1)
f1

Aşadar, la frecvenţă constantă, viteza de rotaţie a maşinii sincrone

este constantă, egală cu viteza de sincronism n1 , indiferent de regimul de
funcţionare sau de valoarea sarcinii.
Înfăşurarea statorică (în general trifazată) este înfăşurarea indusă şi
este conectată la reţeaua de curent alternativ în timp ce înfăşurarea rotorică
(inductoare sau de excitaţie) este alimentată la o sursă de tensiune continuă.
La maşinile sincrone de puteri mici, câmpul magnetic inductor este realizat
cu ajutorul magneţilor permanenţi.
Maşinile sincrone pot funcţiona atât în regim de generator cât şi în
regim de motor electric, regimul de generator fiind regimul cel mai
frecvent utilizat. După tipul maşinii de antrenare, generatoarele de puteri
mari (utilizate pentru producerea energiei electrice în sistemul energetic) se
clasifică în:
- turbogeneratoare, dacă maşina primară este o turbină cu aburi sau
gaze;
- hidrogeneratoare, dacă maşina de antrenare este o maşină
hidraulică.
Turbogeneratoarele au rotorul cu poli înecaţi (plini), sunt utilizate la
viteze de rotaţie ridicate ( n1  1000 rot/min) şi se construiesc pentru puteri
de până la 1500  2000 MVA.
Hidrogeneratoarele se construiesc pentru viteze de rotaţie mici, au un
număr mare de poli aparenţi, întrefierul  nu mai este constant de-a lungul
circumferinţei interioare statorice, iar puterea maximă atinsă este de 825
MVA la 90,9 rot/min ( p  33).
Utilizarea maşinii sincrone în regim de motor se recomandă în
acţionările în care sunt necesare puteri mari şi viteze de rotaţii constante

192
 5. Maşina sincronă

(pompe, compresoare, ventilatoare, laminoare) precum şi în instalaţiile

unde este necesară îmbunătăţirea factorului de putere (compensator).
Frecvenţa nominală a maşinilor sincrone de construcţie normală este
de 50 Hz în Europa şi 60 Hz în America şi în unele ţări din Asia.
Vitezele de sincronism – egale cu vitezele de rotaţie nominale –
corespund numărului de perechi de poli p , pentru care se utilizează
valorile: 1; 2; 3; 4; 5; 6; 8; 10; 12; 14; 16; 20; 24; 28; 32; 36; 40 şi 44.
Tensiunile utilizate la maşinile sincrone obişnuite variază între 400 V
şi 24 KV.
Alimentarea cu tensiune continuă a înfăşurării de excitaţie se poate
realiza în următoarele moduri :
- de la un generator de curent continuu cu excitaţie derivaţie având
axul comun cu al maşinii sincrone, numit excitatoare sau excitatrice
proprie;
- de la un convertor static (instalaţie de redresare);
- de la însăşi bornele generatorului sincron, prin intermediul unor
transformatoare de adaptare şi instalaţii de redresare cu diode sau cu
tiristoare (autoalimentare).

5.2 ELEMENTE CONSTRUCTIVE

Maşina sincronă (ca de altfel orice maşină rotativă) este alcătuită din
două subansamble principale : o parte fixă, statorul şi o parte mobilă rotorul
aşezat concentric în interiorul armăturii fixe.
La maşinile de construcţie normală rotorul are rolul de inductor, iar
statorul realizează funcţia de indus. Construcţia statorului maşinii sincrone
nu diferă de cea a maşinii asincrone (înfăşurarea trifazată distribuită, poli
înecaţi). Unul din scuturile frontale susţine portperiile şi periile de contact
(în număr de două) care calcă pe două inele de contact ale armăturii
rotorice şi prin care se asigură alimentarea înfăşurării de excitaţie (rotorice)
cu tensiune continuă.
Rotorul maşinii sincrone diferă substanţial însă de cel al maşinii
asincrone şi se construieşte în două variante :
- cu poli aparenţi (proeminenţi);
- cu poli înecaţi (plini),
în funcţie de viteza de rotaţie a acestuia.

193
 Maşini şi acţionări electrice

În figura 5.1a este prezentată o secţiune printr-o maşină sincronă cu

poli plini, iar în figura 5.1b secţiunea transversală printr-o maşină cu poli
aparenţi.
La maşina sincronă cu poli înecaţi, miezul feromagnetic al rotorului
este construit dintr-un cilindru masiv din oţel, solidar cu arborele rotoric. În
crestăturile longitudinale frezate în miez, este distribuită uniform
înfăşurarea de excitaţie astfel încât lăţimea întrefierului  dintre stator şi
rotor este practic constantă.
A
A

Y Z Y Z
Ie N
 Ie


C S
B C B

X X
a b

Fig. 5.1. Secţiune transversală printr-o maşină sincronă:

a – cu poli aparenţi; b – cu poli înecaţi.
Miezul rotoric cu poli aparenţi este format dintr-un număr par de poli
prevăzuţi cu piese polare, poli care sunt fixaţi de jugul rotorului prin
buloane sau pene. Pe aceşti poli sunt amplasate bobinele înfăşurării de
excitaţie (bobine concentrate) care sunt înseriate astfel încât să se asigure
alternanţa polilor N-S. Forma pieselor polare este realizată astfel încât să se
realizeze o repartiţie cât mai sinusoidală în spaţiu a câmpului magnetic din
întrefier.
Liniile de câmp magnetic produs de înfăşurarea de excitaţie se închid
prin jugul inductor, polii şi presele polare, întrefier şi circuitul magnetic
statoric. La maşina cu poli aparenţi, întrefierul nu mai este constant, având
o valoare redusă în dreptul polilor inductori şi mult mai mare în spaţiul
dintre poli.
În tălpile polare ale polilor aparenţi sunt prevăzute nişte crestături în
care se dispune o înfăşurare în colivie care permite pornirea în asincron a
motoarelor sincrone.

194
 5. Maşina sincronă

Pe axul rotorului sunt dispuse două inele de contact (izolate între ele
cât şi faţă de arbore) la care se conectează capetele înfăşurării de excitaţie
şi pe care calcă cele două perii colectoare ce aparţin armăturii statorice.
Prin intermediul contactului alunecător perii-inele se realizează legătura
dintre sursa exterioară de tensiune continuă
şi înfăşurarea de excitaţie.
Trebuie menţionat că puterea sursei
M.S
necesare excitaţiei reprezintă în general 3~
(15)% din puterea maşinii sincrone, iar G.S
tensiunea de alimentare este cuprinsă între
50V şi 300V.
În schemele electrice, maşinile electrice Fig. 5.2. Semne convenţionale
de construcţie normală se reprezintă printr- pentru maşina sincronă.
unul din semnele convenţionale prezentate
în fig. 5.2.

5.3. PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE

AL GENERATORULUI SINCRON

Pentru a funcţiona în regim de generator, înfăşurarea de excitaţie

(rotorică) a maşinii sincrone trifazate se va alimenta de la o sursă de
tensiune continuă U e , iar rotorul acesteia va fi antrenat de către o maşină
primară cu viteza de rotaţie n1 [rot/min]. Solenaţia determinată de curentul
de excitaţie Ie va determina un câmp magnetic (inductor) constant în timp,
dar cu o repartiţie aproximativ sinusoidală de-a lungul circumferinţei
interioare statorice. Prin antrenarea rotorului cu viteza n1 , câmpul
magnetic inductor devine un câmp magnetic învârtitor faţă de indus.
Valoarea inducţiei magnetice într-un punct de coordonată geometrică  , la
momentul t este dată de o relaţie de forma:

b0 ( , t )  B0 m  cos(t  p ) (5.2)

în care: B0 m - valoarea maximă a inducţiei magnetice;   p - pulsaţia;

p - numărul perechilor de poli;  - viteza unghiulară [rad/s].
Acestei inducţii magnetice, îi corespunde fluxul magnetic inductor:

 0   0 max cost , (5.3)

ale cărui linii se vor închide prin întrefier şi circuitul magnetic statoric,
înlănţuind astfel conductoarele înfăşurării trifazate statorice.

195
 Maşini şi acţionări electrice

Potrivit legii inducţiei electromagnetice, în fiecare din cele trei faze

statorice se va induce o tensiune electromotoare a cărei valoare efectivă
este:

E0  N  k S   0 max  4,44 f 1  N  k S   0 max (5.4)
2

unde: f1 - frecvenţa tensiunii electromotoare induse; N - numărul de spire

al înfăşurării unei faze statorice; k S - factor de înfăşurare;  0 max - valoarea
maximă a fluxului magnetic inductor.
Dacă la cele trei faze statorice se conectează impedanţe de sarcină
identice, va lua naştere un sistem trifazat simetric de curenţi. Aceşti curenţi
vor determina un câmp magnetic învârtitor de reacţie, care se va roti în
acelaşi sens şi cu aceeaşi viteză cu câmpul magnetic învârtitor inductor.
Valoarea instantanee a inducţiei magnetice de reacţie br în punctul  , la
momentul t este:

π
br ( , t )  Brm  cos(t  p  ) (5.5)
2

şi îi corespunde un flux magnetic de reacţie  r , care va determina o

tensiune electromotoare de reacţie, Er .
Prin compunerea solenaţiilor corespunzătoare înfăşurărilor
inductorului şi indusului, se obţine o solenaţie rezultantă care va determina
câmpul magnetic rezultant din întrefierul maşinii:

  0  r

B0 B  B0  Br ; (5.6)

E  E0  Er .

B În fig. 5.3. este prezentată diagrama

fazorială a inducţiilor magnetice pentru cazul
π unui consumator cu caracter inductiv.
 (  ) Unghiul de defazaj dintre inducţia
2
corespunzătoare fluxului magnetic inductor
B0 şi inducţia magnetică corespunzătoare
Br fluxului magnetic rezultant Br , notat în fig.
Fig. 5.3. Diagrama fazorială. 5.3 cu  , este denumit unghiul intern al
maşinii sincrone şi caracterizează regimul de
funcţionare în sarcină şi gradul de încărcare al maşinii. Acest unghi se

196
 5. Maşina sincronă

consideră pozitiv, dacă fazorul B 0 este defazat înaintea fazorului B , ceea

ce corespunde funcţionării maşinii în regim de generator.
În acest mod maşina sincronă funcţionează în regim de generator
sincron, transformând puterea mecanică primită pe la arbore în putere
electrică pe care o transmite receptorului pe la bornele indusului.

5.4. MODELUL MATEMATIC, SCHEMA

ECHIVALENTĂ ŞI DIAGRAMELE FAZORIALE
ALE GENERATORULUI SINCRON

Presupunând regimul sinusoidal şi neglijând saturaţia miezului

feromagnetic, modelul matematic în regim staţionar al generatorului
sincron este dat de relaţiile:

Ee  Re  I e , pentru circuitul de excitaţie; (5.7)

E  U  R I  jX  I , pentru circuitul indusului, (5.8)

la care se adaugă ecuaţia cuplurilor în echilibru static:

M2  M  M0. (5.9)

Semnificaţia mărimilor din relaţiile (5.7)  (5.9) este următoarea:

U e - tensiunea (continuă) de alimentare a înfăşurării de excitaţie; Re -
rezistenţa înfăşurării de excitaţie; I e - curentul prin înfăşurarea de
excitaţie; E - tensiunea electromotoare indusă rezultantă; U - tensiunea la
bornele indusului; R şi X  - rezistenţa, respectiv reactanţa de dispersie a
unei faze a înfăşurării induse; I - curentul prin indus; M 2 - momentul
cuplului util (la arbore); M - momentul cuplului electromagnetic; M 0 -
momentul cuplului la mersul în gol.
Deoarece:

E  E0  Er ,

d d 0 d r
e ; e0   ; er   , (5.10)
dt dt dt

se poate scrie:

E r   jX r I (5.11)

197
 Maşini şi acţionări electrice

în care: X r reprezintă reactanţa de reacţie (asociată fluxului magnetic de

reacţie  r ).
Înlocuind (5.11) şi (5.10) în relaţia (5.8) se obţine:

E 0  U  R I  jX  I  jX r I ;

E 0  U  R I  j( X   X r ) I . (5.12)

Notând: X   X r  X S (reactanţa sincronă), relaţia (5.12) devine:

E 0  U  R I  jX S I . (5.12’)

Modelului (5.12) care reprezintă modelul matematic staţionar al unei

faze statorice, i se poate asocia schema echivalentă prezentată în fig. 5.4 şi
diagrama fazorială din fig. 5.5.
Deoarece rezistenţa unei faze statorice R este mult mai mică decât
reactanţa sincronă X S ( R  X S ) şi X   R în numeroase aplicaţii se
consideră:

RI  0 şi X S  X r ,

E0
XS jXrI
I R
E
 jXSI
'
E0 R I jXσI
U 
U
I
Fig. 5.4. Schema echivalentă Fig. 5.5. Diagrama fazorială
a generatorului sincron. a generatorului sincron.

astfel încât relaţia (5.12’) devine:

E 0  U  jX S I (5.13)

Modelului (5.13) îi corespunde diagrama fazorială simplificată

prezentată în fig. 5.6.

5.5. CARACTERISTICILE DE FUNCŢIONARE

ALE GENERATORULUI SINCRON

198
 5. Maşina sincronă

Funcţionarea generatoarelor sincrone autonome (care alimentează un

singur consumator) poate fi descrisă în mod sugestiv de următoarele
caracteristici: caracteristica de funcţionare în gol, în sarcină, de funcţionare
în scurtcircuit trifazat, caracteristica externă şi caracteristica de reglare.
a) Caracteristica de funcţionare în gol exprimă dependenţa dintre
tensiunea electromotoare indusă E şi curentul de excitaţie I e în condiţiile
menţinerii la o valoare constantă a vitezei de rotaţie (deci a frecvenţei f ) şi
a curentului nul prin indus ( Z S  ) :

Ee  f ( I E ) ; la n  n1  ct ; I  0 .

Datorită magnetismului remanent, la curent de excitaţie zero,

tensiunea electromotoare indusă este diferită de zero ( Ee  Eerem ) . Cu
creşterea curentului de excitaţie, tensiunea indusă creşte până la o valoare
E S (de saturaţie) corespunzătoare unui curent de excitaţie I e S . La
reducerea curentului de excitaţie, se reduce şi valoarea tensiunii
electromotoare induse, dar reducerea se face după o curbă situată deasupra
ramurii ascendente (obţinute la creşterea curentului de excitaţie). Graficul
calitativ al caracteristicii de mers în gol este prezentat în fig. 5.7 şi
evidenţiază cele trei fenomene specifice caracteristicii de magnetizare:
saturaţia, histerezisul şi remanenţa.
Deseori se defineşte drept caracteristică de funcţionare în gol curba
obţinută prin medierea celor două ramuri ale caracteristicii (curba trasată
punctat în fig. 5.7) fără a se mai evidenţia fenomenul de histerezis.
Tensiunea electromotoare remanentă reprezintă procentual (510)%
din cea nominală:
E

ES
En

E0
jX S I
 U E
E rem


O I en I eS Ie
Fig. 5.6. Diagrama
fazorială simplificată Fig. 5.7. Caracteristica de funcţionare în gol
a generatorului sincron. a generatorului sincron.

199
 Maşini şi acţionări electrice

E rem  (5  10)%  En .

b) Caracteristica în sarcină evidenţiază modul în care se modifică

tensiunea la bornele generatorului sincron la modificarea curentului de
excitaţie în condiţiile menţinerii la valori constante a parametrilor: viteză
de rotaţie, curent de sarcină şi factor de putere:

U  f ( I e ) la n  ct ; I  ct ; cos   ct .

c) Caracteristica de scurtcircuit trifazat

Prin definiţie, caracteristica de scurtcircuit trifazat reprezintă
dependenţa dintre curentul de indus I şi curentul de excitaţie I e , cu
înfăşurarea indusului scurtcircuitată şi rotorul învârtit din exterior la viteza
de sincronism n1 :

I  f( I e ) ; n  n1  ct ; U  0 .

Caracteristica de scurtcircuit este o dreaptă, graficul calitativ al

acesteia fiind prezentat în fig. 5.8.
d) Caracteristica externă arată cum se modifică tensiunea U la
bornele indusului la modificarea curentului de sarcină I, U  f ( I ) la
parametrii n, Ie şi cos  constanţi.
La curent de sarcină nul (funcţionare în gol), tensiunea la borne este
egală cu tensiunea electromotoare indusă (U  E0 ) , iar la funcţionare în
sarcină (cu n, Ie şi cos  constante) se modifică astfel:
- pentru sarcini rezistive sau inductive, tensiunea la borne scade la
creşterea curentului de sarcină datorită creşterii căderilor de tensiune
pe impedanţele înfăşurării indusului;
- la sarcini capacitive, tensiunea la borne creşte cu creşterea
curentului de sarcină datorită efectului magnetizant al fluxului de
reacţie.
În fig. 5.9 sunt prezentate caracteristicile externe ale generatorului
sincron. La funcţionare în sarcină nominală ( I  I n ) , tensiunea la borne este
cea nominală ( U  U n ), iar la sarcini mai reduse ( I  I n ) tensiunea va creşte
sau va scădea faţă de U n , în funcţie de caracterul sarcinii.
I U
cos   0,8 (capacitiv)
E0
I n  I SC
Un cos  1 (rezistiv)
cos   0,8 (inductiv)
O I eSC Ie
O In I
200
Fig. 5.8. Caracteristica de mers Fig. 5.9. Caracteristicile externe
în scurtcircuit trifazat. ale generatorului sincron.
 5. Maşina sincronă

Căderea de tensiune de la funcţionarea în gol la funcţionarea în

sarcină nominală este dată de relaţia:

E0  U n
U n  , (5.14)
E0

şi este pozitivă la funcţionarea în sarcină rezistivă sau inductivă şi negativă

la funcţionarea în sarcină capacitivă.
e) Caracteristica de reglare evidenţiază modul în care trebuie
modificat curentul de excitaţie I e la modificarea curentului de sarcină I
(la cos  ct ) astfel încât tensiunea la bornele generatorului să rămână
constantă (U = ct), adică:

I e  f ( I ) ; cos   ct ; U  ct .

Caracteristicile de reglare (ca de altfel şi celelalte caracteristici) pot fi

determinate experimental sau analitic şi sunt dependente de caracterul
sarcinii. Graficele calitative ale acestor caracteristici sunt prezentate în fig.
5.10. Pentru sarcini rezistive sau inductive (când U scade la creşterea
curentului I ), menţinerea la o valoare constantă a tensiunii la borne
(U  U n  ct) se poate realiza prin creşterea curentului de excitaţie I E ,
compensând astfel efectul demagnetizant al fluxului de reacţie.
La sarcini capacitive, menţinerea constantă a tensiunii la borne se
realizează prin reducerea curentului Ie.

5.6. FUNCŢIONAREA ÎN PARALEL

A GENERATOARELOR SINCRONE

Funcţionarea maşinii sincrone în regim de generator sincron autonom

este destul de rar întâlnită în practică. Din motive economice şi de siguranţă
în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor se impune funcţionarea
în paralel a generatoarelor sincrone din centralele electrice.
Pentru eliminarea fenomenelor tranzitorii care ar perturba în mare
măsură funcţionarea maşinii, punerea în paralel cu reţeaua a unui generator
sincron se realizează cu respectarea strictă a următoarelor condiţii:

201
 Maşini şi acţionări electrice

- valoarea efectivă a tensiunii la bornele generatorului trebuie să fie

egală cu valoarea efectivă a tensiunii reţelei de alimentare;
- frecvenţa tensiunii generatorului să fie egală cu frecvenţa tensiunii
reţelei;
- succesiunea fazelor generatorului să fie aceeaşi cu succesiunea
fazelor reţelei;
- în momentul conectării la reţea, tensiunile generatorului şi reţelei
trebuie să fie în fază.
Modificarea tensiunii generatorului (în scopul egalizării acesteia cu
tensiunea reţelei) se realizează prin modificarea curentului de excitaţie, iar
egalitatea valorilor efective ale tensiunilor se verifică cu ajutorul unui
voltmetru care se conectează succesiv la bornele generatorului sincron,
respectiv la bornele reţelei.
R
Ie S
cos  0,8 (inductiv)
T
cos  1 (rezistiv)

I e0
cos  0,8 (capacitiv)

O In I G.S

Fig. 5.11. Conectarea unui generator sincron

Fig. 5.10. Caracteristicile de reglare la reţeaua trifazată
ale generatorului sincron. utilizând sincronoscopul cu lămpi.
Egalitatea frecvenţelor celor două tensiuni se poate obţine prin
modificarea vitezei de rotaţie a motorului de acţionare al generatorului
sincron.
Verificarea succesiunii fazelor şi a sinfazicităţii tensiunilor se
realizează cu ajutorul unor aparate speciale denumite sincronoscoape, care
se construiesc în mai multe variante. Schema de conexiuni a celui mai
simplu sincronoscop în montajul cu lămpi stinse este prezentată în fig.
5.11.
Dacă succesiunea fazelor este aceeaşi, lămpile sincronoscopului se
aprind şi se sting simultan. La o succesiune diferită a fazelor generatorului
şi reţelei, lămpile se aprind şi se sting succesiv. Pentru realizarea
succesiunii corecte se inversează între ele două faze ale generatorului.

202
 5. Maşina sincronă

Conectarea generatorului în paralel cu reţeaua se realizează când

lămpile sunt stinse, adică atunci când tensiunile generatorului sunt în fază
cu tensiunile omoloage ale reţelei.
În centralele electrice moderne sincronizarea se realizează cu ajutorul
unor aparate automate, care realizează cuplarea la reţea numai dacă sunt
îndeplinite condiţiile de punere în paralel.

5.7. PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE

AL MOTORULUI SINCRON

La funcţionarea în regim de motor, maşina sincronă primeşte energie

electromagnetică atât pe la bornele înfăşurării trifazate statorice (de la o
reţea trifazată de curent alternativ) cât şi pe la bornele înfăşurării de
excitaţie (alimentată de la o sursă de tensiune continuă) pe care o
transformă în energie mecanică transmisă maşinii de lucru acţionate.
Considerăm o maşină sincronă a cărui înfăşurare statorică se
alimentează cu un sistem trifazat simetric de tensiuni de pulsaţie 1 .
Va lua naştere un sistem trifazat simetric de curenţi de aceeaşi pulsaţie
şi un câmp magnetic învârtitor de inducţie B 1 , care se va roti

cu viteza unghiulară de sincronism 1  p1 , într-un sens determinat de
succesiunea fazelor.
Fie:

i1  I1max cos(1t   ) , (5.15)

valoarea instantanee a curentului stabilit printr-o fază a înfăşurării statorice.

Se alimentează înfăşurarea de excitaţie de la o sursă de tensiune

continuă şi presupunem că rotorul se roteşte cu viteza unghiulară  2  p2 ,
în acelaşi sens cu câmpul magnetic învârtitor statoric.
Apare astfel, un al doilea câmp magnetic învârtitor de inducţie B0,
căruia îi corespunde un flux magnetic fascicular:

 0   0 max cos  2t , (5.16)

şi un cuplu electromagnetic a cărui valoare instantanee este:

m  ki1 0  kI1max 0 max cos(1t   ) cos 2t . (5.17)

Prelucrând relaţia (5.17) se obţine:

203
 Maşini şi acţionări electrice

1
m kI1max 0 max   cos  1   2  t     cos  1   2  t    (5.18)
2

Valoarea medie pe o perioadă a momentului cuplului electromagnetic

instantaneu va fi:

1 k
0 m(t )dt M  2T  0 max I1max 0  cos 1   2  t     cos  1   2  t    dt
T T
M 
T
(5.19)

Dacă notăm cu:

I1   cos  1   2  t    dt
T
0
şi

I 2   cos  1   2  t    dt
T
0
,
E1
se pot trage următoarele concluzii:
E
 integrala I 2 este nulă pentru orice valori nenule
ale sumei 1   2 ;
 integrala I1 este nulă pentru orice valori 1   2 
şi prin urmare M  0 ,   1   2 ;
 integrala I1 este diferită de zero dacă şi numai E0
dacă 1   2 (sau 1   2 ) situaţie în care valoarea medie a momentului
cuplului este:

k
M   0 max I1max cos  . (5.20)
2

Aşadar, motorul sincron nu poate funcţiona decât la viteză constantă

1   2 şi nu are cuplu de pornire, deoarece în momentul pornirii  2 p  0 şi
1
1  (deci  2 p  1 ). Pentru a putea funcţiona în regim de motor,
p
rotorul maşinii sincrone trebuie adus prin mijloace speciale la viteza de
sincronism.

5.8. MODELUL MATEMATIC, SCHEMA

ECHIVALENTĂ ŞI DIAGRAMA FAZORIALĂ
A MOTORULUI SINCRON

Modelul matematic al unei faze statorice a motorului sincron se poate

obţine apelând la modelul matematic liniarizat al bobinei cu miez de fier
scris pentru o latură receptoare de circuit.

204
 5. Maşina sincronă

Astfel, dacă U este imaginea complexă a tensiunii de fază, I –

imaginea complexă a curentului de fază, R, X  - rezistenţa, respectiv
reactanţa de dispersie a unei faze statorice şi E – imaginea complexă a
tensiunii electromotoare induse, modelul matematic al respectivei faze
statorice se poate scrie:

U  RI  jX  I  E . (5.21)

Tensiunea electromotoare indusă E are două componente: E0 –

tensiunea indusă de câmpul magnetic inductor (de inducţie B0) şi E1 –
tensiunea electromotoare indusă de câmpul magnetic învârtitor statoric (de
inducţie B1).

E  E 0  E1 . (5.22)

Unghiul  format de tensiunile electromotoare E şi E0 este unghiul

intern al maşinii.
Considerând că tensiunii electromotoare E1 îi corespunde o reactanţă
X1, se poate scrie:

E 1   jX 1 I (5.23)

Înlocuind (5.22) şi (5.23) în (5.21) se obţine:

U  R I  j X   X 1  I  E 0 (5.24)

sau:

U  R I  jX S I  E 0 , (5.25)

în care: X S  X   X 1 este reactanţa sincronă a maşinii.

Modelului (5.25) îi corespunde schema echivalentă prezentată în fig.
5.12 şi diagrama fazorială din fig. 5.13.

XS U
I R
ZI -jXSI

E0 
U
 E0
I RI

Fig. 5.12. Schema echivalentă Fig. 5.13. Diagrama fazorială

a motorului sincron. a motorului sincron.

205
 Maşini şi acţionări electrice

C În multe situaţii se lucrează însă cu

diagrama fazorială simplificată, în care
B se neglijează căderea de tensiune RI
U  E  RI  0  şi se consideră X S  X 1  X   0 .
 jX S I
 În condiţiile de mai sus modelul (5.25)
O   E0 A devine:

I U  jX S I  E 0 , (5.26)
Fig. 5.14. Diagrama fazorială
simplificată a motorului sincron. iar diagrama fazorială simplificată este
prezentată în fig. 5.14.

5.9. MOMENTUL CUPLULUI ELECTROMAGNETIC

AL MOTORULUI SINCRON

Expresia momentul cuplului dezvoltat de motorul sincron se stabileşte

pornind de la relaţia cunoscută:
P
M  (5.27)
1

  
în care: P  3EI cos E , I 
  este puterea electromagnetică a motorului sincron;
1 2 πf1
1   - este viteza unghiulară de sincronism [rad/s].
p p
Deci,

  
3EI cos E , I 
   3UI cos  3 pUI cos
M 
1 2 πf1 2 πf1
. (5.28)
p

Din diagrama fazorială simplificată din fig. 2.14 rezultă:

206
 5. Maşina sincronă

AB  X S I cos  E0 sin  (5.29)

sau:

E0 sin 
I cos   . (5.30)
XS

Înlocuind (5.30) în (5.28) se obţine modelul:

3 pUE0
M  sin  . (5.31)
2 πf1 X S

Caracteristica M  f   ridicată în condiţiile U = ct, Ie = ct şi f1 = ct se

numeşte caracteristica internă a motorului sincron. Graficul calitativ al
acesteia este prezentat în fig. 5.15.
Zona OA a caracteristicii M  f   este o zonă de funcţionare stabilă,
deoarece la creşterea cuplului rezistent, unghiul  creşte, crescând astfel şi
M
n
M max A

n1

Regim sincron
Mn

O Mn M max M
B
O n π/2 π 
Fig. 5.15. Caracteristica internă (unghiulară)
a motorului sincron.
I 1
momentul cuplului electromagnetic dezvoltat de motor.
La depăşirea unui cuplu rezistent M r  M max (corespunzător unghiului
  π / 2 ) se trece pe porţiunea instabilă AB a caracteristicii, motorul iese din
sincronism şi se opreşte deoarece cuplul electromagnetic devine nul.
Cuplul M max se numeşte cuplu de răsturnare (sau de ieşire din
sincronism).
Motorul sincron are deci proprietatea că la o frecvenţă f1 dată, în
limitele 0  M  M max se roteşte cu o viteză de rotaţie constantă, egală cu
viteza de sincronism: n  n1  60 f1 / p , caracteristica mecanică a acestuia,
prezentată în fig. 5.16 fiind o caracteristică perfect rigidă. La depăşirea
cuplului de răsturnare Mmax motorul se “desprinde” (iese din sincronism) şi
se opreşte instantaneu.

207
 Maşini şi acţionări electrice

Modificarea vitezei de rotaţie a motorului sincron se poate realiza

numai prin schimbarea numărului de poli p (metodă foarte complicată) sau
prin alimentarea motorului sincron cu tensiune de frecvenţă f1 variabilă
(metodă costisitoare, având în vedere preţul ridicat al convertizoarelor
statice de frecvenţă).
Utilizarea maşinilor sincrone în regim de motor este de altfel limitată
de absenţa momentului cuplului la pornire şi de posibilităţile reduse şi
complicate de modificare a vitezei de rotaţie.

208
 5. Maşina sincronă

5.10. CARACTERISTICILE ÎN „V”.

REGIMUL DE COMPENSATOR SINCRON

Denumite astfel după forma pe care o au, caracteristicile în „V”

descriu comportarea motorului sincron la cuplu constant şi modificări ale
curentului de excitaţie. Ele evidenţiază deci, modul în care se modifică
curentul I absorbit de motor din reţea, la modificarea curentului de excitaţie
Ie, I  f  I e  la M = ct, U = ct şi f = ct.
În scopul realizării graficului calitativ al caracteristicii I  f  I e  , se au
în vedere relaţiile:

U  jX S I  E 0

3 pUE0
M  sin 
2 πf1 X S

şi diagrama fazorială simplificată a motorului sincron din fig. 5.14.

Din condiţiile M = ct, U = ct şi f = ct, rezultă E0 sin  = ct, astfel că la
modificarea curentului de excitaţie Ie se modifică şi tensiunea
electromotoare E0, dar păstrând produsul E0 sin  = AB = constant.

C
(d 2 ) UE jX s I 4
(d1 )
jX s I 1 jX s I 3
B - jX s I 2 A4
 E 04
I4 A3
 E 03
I3
4
D Cu
A2
 E 02
O 2 A1
 E 01
1 I2

I1

Fig. 5. 17. Diagrama fazorială explicativă

pentru construirea caracteristicii in „V”.
creşterea curentului de excitaţie Ie, tensiunea electromotoare E0 creşte, locul

209
 Maşini şi acţionări electrice

geometric al vârfurilor fazorilor E0 fiind o dreaptă (d1) paralelă cu OC,

situată la distanţa AB faţă de aceasta, aşa cum rezultă din fig. 5.17.
Cum însă E0 sin   X S I cos , rezultă că şi produsul I cos este
constant, locul geometric al vârfurilor fazorilor I deplasându-se pe o
dreaptă (d2) perpendiculară pe OC şi situată la distanţa OD de punctul O.
Când curentul de excitaţie creşte de la valoarea Ie1 la valoarea Ie2,
tensiunea electromotoare creşte de la E01 la E02 , curentul I scade de la I1
la I2,  scade şi cos  creşte. Există o valoare limită a curentului de
excitaţie, căruia îi spunem curent de excitaţie optim (Ieoptim) pentru care
curentul I absorbit de stator din reţea are valoarea minimă Imin şi pentru care
  0, cos   1 .
Mărind în continuare curentul de excitaţie, curentul I începe din nou
să crească, unghiul de defazaj  dintre tensiune şi curent creşte şi el (dar a
schimbat de semn), iar factorul de putere cos  scade.
Graficul calitativ al caracteristicii I  f  I e  ridicat în condiţiile
precizate este prezentat în fig. 5.18.
Pentru curent de excitaţie Ie<Ieoptim motorul se comportă ca un receptor
inductiv (curentul este defazat în urma tensiunii cu unghiul  ) absorbind
din I , cos  reţea
atât putere
activă cos    cât şi
putere 1 M4  M3
M3  M2
M 2  M1
M 1  ct

cos   f ( I e )
I min
supraexcitare
subexcitare
O I eoptim I en Ie
Fig. 5.18. Caracteristicile în „V” ale motorului sincron.
reactivă.
La Ieoptim motorul se comportă ca un receptor rezistiv (   0; cos  1 )
absorbind din reţea numai putere activă (Q = 0). Este punctul optim de
funcţionare al motorului sincron deoarece la o aceeaşi valoare a încărcării
motorul absoarbe din reţea un curent minim.

210
 5. Maşina sincronă

La Ie>Ieoptim (domeniul de supraexcitare) motorul sincron se comportă

ca un receptor capacitiv, absorbind putere activă şi debitând reţelei putere
reactivă ( cos   1 , capacitiv).
În fig. 5.18 a fost reprezentată şi caracteristica cos   f  I e  în
condiţiile: M = ct, U = ct şi f = ct. Cu creşterea curentului de excitaţie,
factorul de putere al circuitului ( cos  ) creşte, atingând valoarea maximă
 cos  1 la curentul de excitaţie Ieoptim. Crescând în continuare curentul de
excitaţie factorul de putere scade.
Alegând ca parametru momentul cuplului electromagnetic, în fig.
5.18 au fost reprezentate mai multe caracteristici în “V’. Cu linie întreruptă
a fost reprezentată curba locului geometric al punctelor pentru care
cos   1 , care evidenţiază faptul că motorul sincron poate lucra cu un
factor de putere unitar la orice valoare a încărcării.
Datorită capacităţii sale ca în domeniul de supraexcitare să genereze
putere reactivă, motorul sincron este folosit uneori pentru îmbunătăţirea
factorului de putere în instalaţiile electroenergetice (regimul de
compensator sincron). Trebuie remarcat faptul că odată cu creşterea
încărcării domeniul de supraexcitare se reduce considerabil, putând
dispărea complet la funcţionarea în sarcină nominală, motiv pentru care
regimul de compensator sincron este considerat a fi regimul de funcţionare
în gol al motorului sincron.

5.11. PORNIREA ŞI INVERSAREA SENSULUI

DE ROTAŢIE LA MOTORUL SINCRON

După cum s-a arătat în paragraful 5.7 motorul sincron nu are cuplu de
pornire. Pentru funcţionarea în regim de motor a unei maşini sincrone,
rotorul acesteia trebuie adus printr-un mijloc oarecare la viteza de
sincronism. Se utilizează în mod curent una din următoarele metode de
pornire:
a) Pornirea cu ajutorul unui motor auxiliar
Este o metodă care se utilizează doar în cazul pornirilor în gol şi
presupune utilizarea unui motor auxiliar care antrenează rotorul maşinii
sincrone până la viteza de sincronism, înfăşurarea de excitaţie fiind
alimentată de la o sursă de tensiune continuă. Maşina va funcţiona deci, în
regim de generator autonom şi atunci când sunt realizate condiţiile de
sincronizare cu reţeaua se realizează punerea în paralel şi ulterior
deconectarea motorului de antrenare. Din acest moment maşina sincronă va
trece să funcţioneze în regim de motor, transformând energia electrică

211
 Maşini şi acţionări electrice

absorbită pe la bornele celor două înfăşurări (statorică şi rotorică) în

energie mecanică transmisă maşinii de lucru acţionate.
Ca motor auxiliar se poate utiliza fie un motor de curent continuu, fie
un motor asincron cu rotorul bobinat (motoare care oferă posibilitatea
modificării vitezei de rotaţie).
b) Pornirea în asincron
Această metodă este cea mai utilizată metodă de pornire a motoarelor
sincrone şi constă în pornirea motorului sincron ca un motor asincron cu
rotorul în scurtcircuit. Acest lucru este posibil datorită prezenţei în rotorul
motorului sincron a unei colivii de pornire (similară motoarelor asincrone
cu rotorul în scurtcircuit) aşezată în tălpile polare ale polilor inductori.
Pornirea se realizează fie prin conectare directă la reţea a înfăşurării
trifazate statorice, fie prin metodele de pornire indirectă studiate la motorul
asincron cu rotorul în scurtcircuit (cu comutator stea-triunghi, cu
autotransformator sau cu bobine de reactanţă). Pe perioada pornirii în
asincron înfăşurarea de excitaţie este deconectată de la sursa de alimentare
de curent continuu şi conectată pe un reostat a cărui rezistenţă este de 510
ori mai mare decât rezistenţa înfăşurării de excitaţie. Înfăşurarea de
excitaţie nu se lasă în nici un caz deschisă, deoarece la pornire, în aceasta
s-ar induce tensiuni mari care ar putea străpunge izolaţia.
După pornirea în asincron, rotorul atinge o viteză de regim cu 2 4%
mai mică decât viteza de sincronism. Pentru sincronizarea motorului,
înfăşurarea de excitaţie se deconectează de la bornele rezistorului şi se
conectează la sursa de tensiune continuă, stabilindu-se curentul de excitaţie.
Urmează un proces tranzitoriu amortizat în care se produce
sincronizarea motorului cu reţeaua (intrarea în sincronism).
La funcţionarea în asincron, în regim permanent, cuplul rezistent este
echilibrat de cuplul electromagnetic asincron (cuplul sincron fiind nul), iar
după intrarea în sincronism cuplul rezistent este echilibrat de cuplul sincron
(cuplul asincron fiind nul).
Intrarea în sincronism se face cu atât mai uşor cu cât valoarea
alunecării si în momentul stabilirii curentului prin înfăşurarea de excitaţie
este mai mică ( si - alunecarea de intrare). Condiţiile cele mai favorabile
intrării în sincronism au loc la pornirea în gol, motiv pentru care se
urmăreşte ca pornirea în asincron a motorului sincron să se realizeze la un
cuplu rezistent cât mai mic. Dacă motorul nu intră în sincronism la prima
încercare, operaţia se repetă.
c) Pornirea prin intermediul frecvenţei este utilizabilă numai în
cazurile în care, între maşina sincronă şi reţeaua de alimentare se interpune
un convertizor static de frecvenţă, a cărui frecvenţă de ieşire se poate
modifica de la valoarea zero la frecvenţa nominală (50 Hz). Motorul este

212
 5. Maşina sincronă

conectat la ieşirea convertizorului de frecvenţă, care la pornire furnizează o

tensiune de frecvenţă nulă, pornind deci ca un motor de curent continuu.
Concomitent cu creşterea vitezei de rotaţie se măreşte atât frecvenţa cât şi
tensiunea până la atingerea valorii nominale.
Prezenţa convertizorului static prezintă avantajul că permite şi
modificarea vitezei de rotaţie a motorului sincron.
Inversarea sensului de rotaţie la motorul sincron se realizează ca şi la
motorul asincron prin inversarea alimentării a două faze statorice.
Pe lângă dezavantajele prezentate în paragraful 5.9 (absenţa cuplului
de pornire şi dificultatea modificării vitezei de rotaţie) motoarele sincrone
prezintă şi unele avantaje faţă de motoarele sincrone. Avantajele utilizării
motoarelor sincrone în acţionările electrice industriale sunt:
- îmbunătăţirea factorului de putere la funcţionarea lor în domeniul
de supraexcitare;
- fiabilitate crescută în funcţionare (în special la puteri mari şi viteze
de rotaţii reduse, datorită întrefierului mare);
- variaţia liniară a momentului cuplului cu tensiunea;
- randamentul mărit (peste 90%);
- posibilitatea funcţionării cu factor de putere unitar  cos  1 pentru
orice valoare a încărcării.
Avantajele prezentate mai sus, corelate cu reducerea preţului
elementelor semiconductoare comandate de putere (tiristoare) conduc la
ideea necesităţii extinderii utilizării motoarelor sincrone în acţionările
electrice.

213