Sunteți pe pagina 1din 66

Maşini şi acţionări electrice

2. TRANSFORMATORUL ELECTRIC

2.1. DEFINIŢIE. CLASIFICĂRI

Transformatorul electric este o maşină electrică statică de curent


alternativ, cu două sau mai multe înfăşurări cuplate magnetic, care reali-
zează transformarea energiei electromagnetice de anumiţi parametrii (U1,
I1) în energie electromagnetică de alţi parametrii (U2, I2), de regulă
frecvenţa rămânând neschimbată.
Există o mare diversitate de tipuri de transformatoare electrice, astfel:
a) După destinaţie şi puterile vehiculate distingem:
− transformatoare de putere;
− transformatoare speciale.
Cea mai mare parte a transformatoarelor de putere sunt utilizate în
transportul şi distribuţia energiei electrice, cunoscut fiind faptul că este
mult mai economic transportul energiei electrice la distanţe mari sub o
tensiune cât mai ridicată şi curent cât mai redus şi ţinând seama şi de
necesităţile consumatorilor. Există însă şi unele transformatoare de putere
utilizate în scopuri speciale: alimentarea cuptoarelor electrice din
metalurgie, a unor instalaţii de redresare de putere, a unor instalaţii pentru
sudare electrică etc.
În categoria transformatoarelor speciale intră:
- autotransformatoarele (monofazate sau trifazate) destinate
alimentării unor circuite cu tensiune reglabilă;
- transformatoare de măsură (reductoare de curent şi de tensiune)
destinate extinderii domeniilor de măsurare ale sistemelor de măsurare ale
tensiunii şi curentului;
- transformatoare de sudură, pentru sudarea cu arc electric de curent
alternativ;
- transformatoare de încercări cu ajutorul cărora se obţin tensiuni
înalte necesare încercării rezistenţelor de izolaţie;
- transformatoare de adaptare care în general sunt transformatoare
monofazate de puteri reduse utilizate în instalaţiile de redresare.

24
Maşini şi acţionări electrice

Tot în această categorie trebuiesc incluse şi transformatoarele


modificatoare de frecvenţă sau de număr de faze.
b) După numărul de faze:
− transformatoare monofazate;
− transformatoare polifazate (dintre acestea cele mai importante
şi mai răspândite sunt cele trifazate).
c) După forma circuitului magnetic:
− în coloane;
− în manta.
d) După forma înfăşurărilor:
− cu înfăşurări (bobine) concentrice;
− cu bobine alternante (în galeţi sau în şaibe).
e) După locul de amplasare:
− de interior (amplasate în interiorul clădirilor);
− de exterior, fixe sau mobile (electroalimentare).
f) După agentul de răcire:
− transformatoare uscate (agentul de răcire este aerul);
− transformatoare cu răcire în ulei.
Circulaţia agentului de răcire (aer sau ulei) poate fi naturală sau
forţată.

2.2. ELEMENTELE CONSTRUCTIVE


ALE TRANSFORMATOARELOR

Principalele subansamble constructive ale unui transformator sunt:


a) circuitul magnetic;
b) circuitul electric;
c) elementele de asamblare şi accesoriile.

a) Circuitul magnetic: Este realizat din tole subţiri (0,3; 0,35 sau 0,5
mm) din oţel electrotehnic, care este un oţel sărac în carbon, aliat cu siliciu
(2÷ 5%), izolate între ele cu hârtie, lacuri, oxizi sau straturi ceramice pentru
reducerea pierderilor prin curenţi turbionari (Foucault).
Reamintim faptul că pierderile în miezul feromagnetic, denumite scurt
pierderi în fier (pFe), constau în pierderi prin histerezis (pH) care reprezintă
circa 70÷ 80% din pierderile totale în fier şi pierderi prin curenţi turbionari,
pF = (20÷ 30%) ⋅ pFe. Ambele categorii de pierderi în fier sunt dependente
de frecvenţa f a tensiunii de alimentare şi de valoarea maximă a inducţiei
magnetice, B.

25
2. Transformatorul electric

p H = k H ⋅ f ⋅ Bα
(2.1)
pF = k F ⋅ f 2 ⋅ B 2

în care: pH, pF – pierderile în fier prin histerezis, respectiv curenţi


turbionari; kH, kf – constante ce se determină experimental, dependente de
material; α – exponent a cărui valoare depinde de B (α =1,5÷ 2).
Porţiunile de circuit magnetic pe care sunt amplasate înfăşurările se
numesc coloane, iar cele care fac legătura între coloane se numesc juguri.
După forma circuitului magnetic, transformatoarele se construiesc în
două variante: în coloană şi în manta. În fig. 2.1 este prezentată o vedere în
spaţiu (a) şi o secţiune prin planul median (b) al unui transformator
monofazat în coloană, iar în fig. 2.2 a şi b vederea în spaţiu şi secţiunea
mediană pentru transformatorul monofazat în manta.

Jug
Coloană Miez

Înfăşurare

Jug Înfăşurări

a b

Fig. 2.1. Transformator monofazat în coloană


a – vedere în spaţiu; b – secţiune în planul median.
La transformatoarele în coloană, secţiunile transversale ale coloanelor
se realizează sub o formă cât mai apropiată de cea circulară. Astfel, la
transformatoarele de puteri mai mici, se utilizează forma pătrată şi în cruce,
iar la transformatoarele de puteri mari şi foarte mari numărul treptelor
creşte (fig. 2.3).

26
Maşini şi acţionări electrice

Φ Φ Φ
2 2

a b
Fig. 2.2. Transformator monofazat în manta:
a – vedere în spaţiu; b – secţiune în planul median.

0,526 d

0,851 d

a b c

Fig. 2.3. Forme ale secţiunilor coloanelor: Fig. 2.4. Forme ale secţiunilor
a – în cruce; b – pătrată; c – în trepte. jugurilor.

Jugurile se realizează şi ele cu secţiunea în trepte de secţiune


corespunzătoare. În fig. 2.4. sunt prezentate diferite forme ale secţiunilor
jugurilor.
Îmbinarea jugului cu coloanele se poate realiza prin suprapunere, aşa
cum rezultă din fig. 2.5.a sau prin întreţesere ca în fig. 2.5.b,c,d.
b) Circuitul electric: Cuprinde înfăşurările transformatorului care sunt
realizate din conductor de cupru sau aluminiu, de secţiune circulară, pătrată
sau dreptunghiulară, izolate cu bumbac, email sau hârtie.
Transformatorul prezintă cel puţin două înfăşurări aşezate pe
coloanele circuitului magnetic: una dintre acestea se conectează la o sursă
de tensiune alternativă şi se numeşte înfăşurare primară. Ea este o
înfăşurare receptoare, absorbind energie electromagnetică de la reţeaua de

27
2. Transformatorul electric

alimentare, pe care o transmite circuitului secundar prin intermediul


câmpului electromagnetic. Prin urmare, regulile de asociere a sensurilor
pentru tensiunea la borne şi curent sunt cele valabile pentru laturile
receptoare de circuit. La bornele celeilalte înfăşurări numită înfăşurare
secundară se conectează circuitele receptoare, circuite pentru care
înfăşurarea secundară a transformatorului este o înfăşurare generatoare
(prin urmare, convenţia de asociere a sensurilor pentru tensiunea la borne şi

900 450 300 / 600

a b c d
Fig. 2.5.Moduri de îmbinare:
a – prin suprapunere; b, c, d – dinţat la 900, 450 şi 30/600.

curent este cea corespunzătoare laturilor generatoare).


Vom conveni să notăm cu indicele 1, toate mărimile aferente
înfăşurării primare şi cu indicele 2, toate mărimile caracteristice
înfăşurării secundare. Trebuie precizat faptul că fiecare din
înfăşurările transformatorului poate fi utilizată fie ca înfăşurare
primară, fie ca
înfăşurare secundară.
Din punctul de vedere al
formei înfăşurărilor, se
construiesc transformatoare cu
înfăşurări cilindrice,
concentrice (fig. 2.6.a) sau cu
înfăşurări în galeţi (sau în
şaibe) – fig. 2.6.b.
La înfăşurările cilindrice
concentrice, cele două
a b înfăşurări sunt aşezate
Fig. 2.6. Înfăşurările transformatoarelor suprapus pe aceeaşi coloană
a – cilindrice, concentrice; b – în galeţi. formând deci doi cilindri
coaxiali cu înălţimea ceva mai
mică decât înălţimea ferestrei miezului transformatorului. De regulă, lângă
miez se aşează înfăşurarea de joasă tensiune, iar in exterior cea de tensiune
“înaltă”.

28
Maşini şi acţionări electrice

La înfăşurările în galeţi, porţiuni din bobinele de tensiune înaltă


alternează în direcţie axială cu porţiuni din înfăşurarea de tensiune joasă.

c) Elemente de asamblare şi accesoriile.


La transformatoarele de puteri reduse elementele de asamblare şi
accesoriile se reduc la ansamblul pieselor de strângere, fixare şi rigidizare a
miezului şi a înfăşurărilor. Tolele jugurilor se strâng cu buloane (izolate
faţă de miezul feromagnetic), utilizându-se plăci de strângere din oţel
profilat L, U, I sau de alte forme. Agentul de răcire este aerul, cu circulaţie
naturală.
La puteri ce depăşesc 40 ÷ 50 KVA se utilizează transformatoare cu
răcire în ulei, corpul transformatorului fiind introdus într-o cuvă metalică
umplută cu ulei de transformator. Uleiul de transformator constituie un
mediu de răcire superior aerului, deoarece nu atacă suprafeţele metalice şi
are o rigiditate dielectrică mult mai mare decât aerul. Pentru a-şi păstra
calităţile, uleiul trebuie ferit de apă şi de aer, obiectiv care se realizează
prin utilizarea unui vas de expansiune numit conservator de ulei, amplasat
deasupra cuvei transformatorului şi care comunică, printr-o conductă de
legătură, cu partea superioară a cuvei pline cu ulei. Conservatorul, umplut
parţial cu ulei permite dilatarea uleiului din cuvă, reducând totodată
suprafaţa de contact cu aerul a acestuia. Comunicaţia conservatorului cu
atmosfera se face printr-un filtru de aer prevăzut cu substanţe
hidroabsorbante.
Pentru puteri mici cuva se execută cu pereţi netezi, iar pentru puteri
mai mari, în scopul intensificării cedării căldurii dezvoltate, se folosesc
următoarele mijloace:
- realizarea cuvei din tablă ondulată;
- utilizarea unor ţevi de răcire care leagă partea superioară cu partea
inferioară a cuvei;
- utilizarea unor radiatoare ( registre de ţevi );
- circulaţia forţată a uleiului în interiorul cuvei;
- circulaţia forţată a aerului pe suprafaţa exterioară a cuvei.
Pentru protecţia transformatoarelor de putere împotriva defecţiunilor
interioare ( scurtcircuite între spire, puneri la masă) pe conducta de legătură
dintre cuva transformatorului şi conservatorul de ulei se montează un releu
de gaze, denumit releu Bucholz. Acesta este prevăzut cu două perechi de
contacte şi două plutitoare ( fig. 2.7.). Plutitorul 1, sensibil la degajările de
gaze determinate de descompunerea uleiului din cuvă realizează
semnalizarea (optică şi acustică) a defectului, iar plutitorul 2 sensibil la
expulzarea rapidă a uleiului prin conducta de legătură, comandă

29
2. Transformatorul electric

întreruperea alimentării transformatorului la apariţia unor defecţiuni majore


în transformator.
Semnalizare Întreruptor

Fig. 2.7. Schita releului de gaze (Buchholz).


Legăturile de la înfăşu-rări la cele două reţele se reali-zează prin
intermediul unor izolatoare de trecere, fixate pe capacul cuvei.
În fig. 2.8. este prezen-tată o vedere de ansamblu a unui transformator
de putere încuvat.

Fig. 2.8. Transformator electric de putere.

2.3. PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE AL

30
Maşini şi acţionări electrice

TRANSFORMATORULUI ELECTRIC

Principiul de funcţionare al transformatorului electric are la bază legea


inducţiei electromagnetice şi a fost stabilit de M. Faraday în 1831, care a şi
construit de altfel primul transformator cu miez feromagnetic cu două
înfăşurări. Acest aparat a fost utilizat de fapt pentru punerea în evidenţă a
fenomenului inducţiei electromagnetice.
Considerăm un transformator monofazat constituit din două bobine
situate pe un miez feromagnetic comun, deci cuplate numai magnetic fără
legătură galvanică între ele. Bobina B1 cu N1 spire se alimentează de la o
sursă de tensiune alternativă sinusoidală de valoare instantanee u1 şi
frecvenţă f. Spirele acestei bobine, numită şi bobină primară sau primarul
transformatorului vor fi parcurse de un curent de valoare instantanee i10 şi
de aceeaşi frecvenţă f, defazat cu un unghi α 1 faţă de u1:

u1 = 2U1 sin ωt
(2.2)
i10 = 2 I1 sin( ωt −α1 )

unde: ω = 2 πf .
Solenaţia primară Θ10 = N1i10 va determina un câmp magnetic variabil
în timp (cu aceeaşi frecvenţă f ) ale cărui linii se vor închide ca în fig. 2.9,
în care:
ϕ u1 ϕu2

A i1 i2 a
B1 B2
u1 ue1 ϕσ 1 ϕσ 2 ue 2 u2 Z
N1 N2

X x

Fig. 2.9. Schema de principiu


a transformatorului monofazat.
ϕu1 - fluxul util fascicular produs de bobina B1; ϕσ1 - fluxul fascicular de
dispersie al bobinei 1; ϕu2 - fluxul util fascicular produs de bobina B2 (la
funcţionarea în sarcină); ϕσ 2 - reprezintă fluxul fascicular de dispersie al
bobinei B2.
Liniile câmpului magnetic util ϕu1 se vor închide prin circuitul
magnetic comun, înlănţuind cele N2 spire ale bobinei B2 (presupuse în gol).
Conform legii inducţiei electromagnetice, în această bobină se va induce o

31
2. Transformatorul electric

tensiune electromotoare (de transformare) ue' 2 care are valoarea


proporţională cu numărul de spire al înfăşurării (N2), iar frecvenţa egală cu
frecvenţa tensiunii la bornele primare.

dϕ u1
ue' 2 = − N 2 .
dt

Conectând la bornele înfăşurării secundare un receptor de impedanţă


Z (receptor pentru care înfăşurarea secundară constituie o sursă de energie),
aceasta va fi parcursă de un curent de valoare instantanee i2 de frecvenţă f
care va asigura o tensiune la borne de valoare u2.
Curentul i2 va determina o solenaţie secundară θ 2 = N 2i2 care va crea
un flux magnetic ale cărui linii se vor închide ca în fig. 2.9. Astfel, la
funcţionarea în sarcină, fluxul fascicular total (care se închide prin miezul
feromagnetic) ϕu va fi egal cu suma algebrică a celor două fluxuri
fasciculare ϕu1 şi ϕu2 :

ϕu = ϕu1 ± ϕu2 (2.3)

iar curentul i1 absorbit de primar se modifică în mod corespunzător cu


modificarea impedanţei de sarcină.
Aşadar, fluxul magnetic util ϕu este produs de solenaţia rezultantă a
ambelor înfăşurări:

θ = N1i1 ± N 2i2 ,

care este în acest caz solenaţia de magnetizare, iar tensiunile


electromotoare induse în cele două înfăşurări (sub acţiunea fluxului
rezultant ϕu ) vor fi:

dϕu
ue1 = −N1
dt
(2.4)
dϕu
ue 2 = −N 2
dt

Presupunând că fluxul ϕu are o variaţie sinusoidală în timp (


ϕu = ϕu max sin ωt ) şi având în vedere reprezentarea în complex simplificat a
mărimilor sinusoidale, putem scrie:

ϕu max
ϕu = ϕu max sin ωt  ϕu = e j⋅0 (2.5)
2

32
Maşini şi acţionări electrice

dϕu ϕu max
ue1 = −N1 U e1 = − jωN1 (2.6)
dt 2

dϕu ϕu max
ue 2 = − N 2 U e 2 = − jωN 2 (2.7)
dt 2

Valorile efective ale tensiunilor electromotoare induse Ue1 şi Ue2, vor


fi date de relaţiile:
2 πf
U e1 = N1 ⋅ϕu max ≅ 4,44 N1 fϕu max (2.6’)
2

2 πf
U e2 = N 2 ⋅ ϕu max ≅ 4,44 N 2 fϕu max (2.7’)
2

Împărţind membru cu membru ultimele două relaţii, obţinem:

U e1 4,44 N1 fϕu max N


ku = = = 1 (2.8)
U e 2 4,44 N 2 fϕu max N 2

în care: ku este raportul tensiunilor la borne şi este denumit raportul de


transformare al transformatorului.
Relaţia 2.8 evidenţiază faptul că raportul de transformare este egal cu
raportul numerelor de spire ale înfăşurărilor. După valorile raportului de
transformare, transformatoarele se împart în:
- transformatoare coborâtoare de tensiune, ku>1, (Ue1>Ue2);
- transformatoare ridicătoare de tensiune, ku<1, (Ue1<Ue2);
- transformatoare de separaţie, ku=1, (Ue1=Ue2).
După cum am precizat, transformatoarele de putere sunt utilizate cu
precădere în transportul şi distribuţia energiei electrice. O aceeaşi putere
electrică P = 3UI cos ϕ poate fi transportată de la sursă la consumator la
un curent de n ori mai mic şi o tensiune de n ori mai mare considerând cos
ϕ=constant :

I 
P = 3 ( nU )  cos ϕ = 3UI cos ϕ (2.9)
n

Punând condiţia ca pierderile prin efect Joule-Lenz ce au loc în


reţeaua de transport de rezistenţă Rl să fie aceleaşi în ambele cazuri, putem
scrie:

33
2. Transformatorul electric

2
I 
2
p j = 3Rl I = n Rl   2
(2.10)
n

Din analiza relaţiei 2.10 se poate observa că reducerea de n ori a


curentului (pe seama creşterii de acelaşi număr de ori a tensiunii) permite
vehicularea aceleiaşi puteri active P, cu aceleaşi pierderi folosind o linie cu
rezistenţa de n ori mai mare.
Având în vedere relaţia de calcul a rezistenţei unui conductor filiform:
l
Rl = ρ (2.11)
S

se mai poate scrie:

l ρl
n 2 Rl = n 2 ρ =
S S (2.12)
n2

Deci, pentru transportul aceleaşi puteri P, la aceeaşi distanţă l, printr-


un conductor de aceeaşi rezistivitate ρ , se produc aceleaşi pierderi pj,
utilizând un conductor cu secţiunea de n2 ori mai mică, ceea ce conduce la
reducerea considerabilă a consumului de material şi a preţului de cost la
realizarea liniei.
Din considerente determinate de rezistenţele de izolaţie şi de preţ,
sdaGG

Ig I1 Rl I
G Ug U1l U 2l U Z
~

Linie de transport
T1 de energie electrică T2
Transformator
Transformator
ridicător de
coborâtor de tensiune
tensiune
Fig. 2.10. Utilizarea transformatoarelor în transportul energiei electrice.
generatoarele sincrone din centrale electrice produc energia
electromagnetică la tensiuni de 3-6-10 kV. Pentru reducerea pierderilor de
putere şi a căderilor de tensiune se impune transportul energiei la tensiuni
cât mai înalte. (110; 220; 440 sau chiar 770 kV). La receptor, din motive de

34
Maşini şi acţionări electrice

electrosecuritate şi preţ de cost al motoarelor electrice (sau a altor


receptoare industriale), energia electromagnetică trebuie să fie distribuită la
tensiuni relativ scăzute (de regulă sub 6 kV).
De aici rezultă necesitatea amplasării unui transformator ridicător de
tensiune T1 (a unei staţii de transformare) în imediata vecinătate a
generatorului G şi a unui transformator coborâtor de tensiune T2 (staţii de
transformare) în apropierea consumatorului, aşa cum rezultă din fig. 2.10.

2.4. MODELUL MATEMATIC


AL TRANSFORMATORULUI MONOFAZAT.
SCHEME ECHIVALENTE.
DIAGRAME FAZORIALE

Pentru stabilirea modelului matematic al transformatorului monofazat


vom face următoarele ipoteze simplificatoare:
- se consideră circuitul magnetic liniar (permeabilitatea magnetică µ
a miezului este constantă);
- înfăşurările primară şi secundară au parametrii concentraţi şi
constanţi;
- se vor neglija pierderile în miezul feromagnetic (prin histerezis şi
curenţi turbionari);
- se neglijează influenţa curenţilor turbionari induşi în miezul
feromagnetic asupra fluxului magnetic inductor.
La scrierea modelului se adoptă următoarele reguli de asociere a
sensurilor pentru mărimile electrice:
• Pentru înfăşurarea primară (considerată latură receptoare de circuit),
sensul pozitiv al curentului i1 este astfel ales încât să formeze un sens de
circulaţie opus faţă de tensiunea la borne u1 în raport cu un sens de
parcurgere al ochiului ales arbitrar;
• Sensul pozitiv al curentului secundar i2 se alege astfel încât
solenaţia primară şi secundară să magnetizeze miezul feromagnetic în
acelaşi sens (cuplaj magnetic adiţional al celor două înfăşurări);
• Înfăşurarea secundară a transformatorului este considerată o latură
generatoare de circuit, astfel că sensul pozitiv al tensiunii u2 se alege astfel
încât să formeze un sens de circulaţie unic cu sensul pozitiv al curentului i2,
în raport cu un sens arbitrar de parcurgere a ochiului ce cuprinde această
înfăşurare.
Dacă N1 respectiv N2 reprezintă numerele de spire ale celor două
înfăşurări, iar R1 respectiv R2, rezistenţele acestora, prin aplicarea teoremei
a doua a lui Kirchhoff şi a legii inducţiei electromagnetice pe conturul

35
2. Transformatorul electric

închis format din fiecare înfăşurare şi curba tensiunii la borne aferentă,


ecuaţiile tensiunilor sunt date de:
d
i1R1 − u1 = −N1 (ϕσ 12 +ϕu ) - pentru înfăşurarea primară, (2.13)
dt

şi:
d
i2 R2 + u2 = −N 2 (ϕσ 21 + ϕu ) - pentru înfăşurarea secundară (2.14)
dt

în care: ϕu - este fluxul magnetic util rezultant, determinat de solenaţia


magnetică rezultantă a ambelor înfăşurări:
θµ = N1i1 + N 2i2 (2.15)

Dependenţa: ϕ =f (θµ) este denumită caracteristica magnetică a


transformatorului.
Deoarece:
1
ϕσ12 = Lσ12 i1 (2.16)
N1

1
ϕσ 21 = Lσ 21i2 (2.17)
N2

relaţiile 2.13 şi 2.14 se pot scrie astfel:

di1 dϕ
u1 = R1i1 + Lσ 12 + N1 u (2.10)
dt dt

di2 dϕ
− u2 = R2i2 + Lσ 21 + N2 u (2.11)
dt dt

Considerând impedanţa de sarcină (conectată la bornele înfăşurării


secundare), un circuit R, L, C serie se poate scrie:

di 2 1
dt C ∫
u 2 = Ri 2 + L + i 2 dt (2.20)

36
Maşini şi acţionări electrice

Ansamblul relaţiilor: 2.15, 2.18, 2.19, 2.20 la care se adaugă ecuaţia


neliniară: ϕ =f (θµ) reprezintă modelul matematic al transformatorului
electric monofazat cu parametrii concentraţi.
Pornind de la acest model se poate construi schema echivalentă a
transformatorului, prezentată în figura 2.11.
i1 R1 Lσ 1 Lσ 2 R2 i
ϕu 2
R

u1 u2 L
N1 N2
C

Fig. 2.11. Schema echivalentă a transformatorului electric monofazat.

Modelul matematic al transformatorului monofazat


în regim permanent sinusoidal

La funcţionarea transformatorului în regim armonic, tensiunea la


bornele înfăşurării primare variază după relaţia:

u1 = 2U1 sin ωt ;

şi având în vedere reprezentarea în complex simplificat a mărimilor


sinusoidale, relaţiile 2.15÷ 2.20 devin:
U 1 = R1 I 1 + jωLσ12 I 1 −U e1 (2.21)
−U 2 = R2 I 2 + jωLσ 21 I 2 −U e 2 (2.22)
1
U 2 = R I 2 + jωL I 2 + I2 (2.23)
jωC

θ µ = N1 I 1 + N 2 I 2 (2.24)

În relaţiile 2.21 şi 2.22 s-a notat cu U e1 respectiv U e12 , imaginile în


complex simplificat ale tensiunilor electromotoare induse în cele două
înfăşurări de fluxul rezultant:
1
U e1 = − jωN1ϕu (2.25)
2

37
2. Transformatorul electric

1
U e2 = − jωN 2 ϕu (2.26)
2

Cu notaţiile: X τ 12 = ωLτ12 ; X τ 21 = ωLτ 21 (reactanţele de dispersie ale


θ
celor două înfăşurări) şi I 10 = (curentul de magnetizare din primarul
N1
transformatorului), relaţiile 2.21÷ 2.26 se pot scrie sub forma:

U 1 = R1 I 1 + jX τ 12 I 1 − U e1 (2.27)

− U 2 = R2 I 2 + jX τ 21 I 2 − U e 2 (2.28)

U 2 = R I 2 + jX I 2 (2.29)

N1
I 10 = I 1 + I2 (2.30)
N2

1
U e1 = − jωN1ϕu (2.31)
2

1
U e2 = − jωN 2 ϕu (2.32)
2

Corespunzător modelului de mai sus se construieşte diagrama


fazorială reprezentată în figura 2.12 şi schema echivalentă prezentată în
figura 2.13. La construirea diagramei fazoriale se consideră I 2 ca pa-ra-
metru şi se presupune tensiunea U 2 cunoscută, ordinea reprezentării
fazorilor în diagramă fiind marcată cu litere majuscule ale alfabetului (A,
B, C, … , L, M).
M
jXσ 12 I 1
L
H R1 I 1

− U e1 I1 R1 X σ 12 X σ 21 R2 I 2
I1 G
ϕ1
F U
1 − U e1 − U e2 U2
ϕu
I2 ϕ2
A U2
R2 I 2 B
C
jX σ 12 I 2
D
38

Fig. 2.12. Diagrama fazorială Fig. 2.13. Schema echivalentă


a transformatorului monofazat a transformatorului monofazat.
în regim sinusoidal.
Maşini şi acţionări electrice

Raportarea înfăşurărilor. Modelul matematic


al transformatorului cu mărimile secundare raportate la primar

În scopul obţinerii unor scheme echivalente de tipul cuadripolilor,


scheme ce permit realizarea unei analize comparative a parametrilor
înfăşurărilor se utilizează deseori raportarea unei înfăşurări la cealaltă
înfăşurare. De cele mai multe ori se raportează înfăşurarea secundară la cea
primară, prin înlocuirea înfăşurării secundare cu o înfăşurare echivalentă
care are acelaşi număr de spire cu cel al înfăşurării primare, rămânând însă
neschimbate miezul feromagnetic şi volumele şi configuraţia înfăşurărilor.
Prin raportare se conservă solenaţiile, pierderile în înfăşurări şi în
miezul feromagnetic, puterea reactivă de magnetizare a miezului şi puterea
reactivă corespunzătoare câmpului magnetic de dispersie cât şi puterea
transmisă de transformator la circuitul receptor. Parametrii şi mărimile
obţinute prin raportarea secundarului la primar se vor nota cu exponentul
(′ ), iar condiţiile de conservare a puterilor se scriu:

U e' 2 I 2' =U e 2 I 2
R2' I 2'2 = R2 I 22 (2.33)
Xσ 21 I 2' 2
'
= Xσ 21 I 22

În acest fel, relaţiile de legătură dintre mărimile secundare raportate la


primar şi cele ale înfăşurării secundare sunt:

U e' 2 =U e1 =U e 2 k
1
I 2' = I2
k (2.34)
R2' = k 2 R2
Xσ' 21 = k 2 Xσ 21

unde: k = N1/N2 este raportul de transformare.

39
2. Transformatorul electric

Modelul matematic al transformatorului cu mărimile secundare


raportate la primar devine:
U 1 = R1 I 1 + jXσ12 I 1 −U e1

−U '2 = R2' I '2 + jXσ' 21 I '2 −U 'e 2

U e1 = U 'e 2 (2.35)

I 10 = I 1 + I '2

1
U e1 = − jωN1 φu
2

iar schema echivalentă a transformatorului, denumită schema în “ π ” este


prezentată în fig. 2.14.
Deoarece tensiunea la bornele a1-b1 este egală cu tensiunea la bornele
a2-b2, punctele a1 şi a2, respectiv b1 şi b2 pot fi legate împreună rezultând
schema echivalentă prezentată în fig. 2.15, denumită şi schema echivalentă
în ′ ′ T ′ ′ şi diagrama fazorială din fig. 2.16.

I1 R1 X σ 12 a a X σ' 21 R '2 I 2 ' U1


1 2 2
jX σ 12 I 1

U1 − U e1 − U e1 U '2 R1 I 1
'
b1 b2 − U e1 jX σ 21 I 2
Fig. 2.14. Schema echivalentă în “” '
a transformatorului “raportat”. R2' I 2

R '2 I 22 '
'
I1 R1 X σ 12 X σ' 21 U2

I 10 ϕ1 I 1
U1 − U e1 U '2 ϕ2 I '2
Zm
I 10 ϕ

Fig. 2.15. Schema echivalentă în “T”


Fig. 2.16. Diagrama de fazori
a transformatorului “raportat”.
a transformatorului “raportat”.

Modelul matematic simplificat.


Schema echivalentă şi diagrama Kapp

40
Maşini şi acţionări electrice

La funcţionarea în sarcină şi în scurtcircuit, curentul de magnetizare


I10 se poate neglija ( I10 ≅ 0 ) motiv pentru care se poate scrie:

I 1 ≅ I '2 ,

iar prin adunarea primelor două ecuaţii ale modelului (2.35), se obţine:
'
U 1 =U 2 + ( R1 + R2' ) I 1 + j( X σ12 + Xσ' 21 ) I 1 (2.36)

Notând cu:

R1e = R1sc = R1 + R2' şi (2.37)

X 1e = X 1sc = X σ12 + Xσ' 21

în care: R1e=R1sc – este rezistenţa echivalentă a transformatorului (denumită


şi rezistenţa de scurtcircuit); X1e = X1sc – reactanţa echivalentă (reactanţa de
scurtcircuit), relaţia (2.36) devine:
'
U 1 = U 2 + R1sc I 1 + jX 1sc I 1 (2.38)

Pornind de la această relaţie se construiesc schema echivalentă


simplificată prezentată în fig. 2.17 şi diagrama fazorială, denumită şi
diagrama Kapp, prezentată în fig. 2.18.

I 1 R1sc X 1sc jX 1sc I 1


U1
Z 1sc I 1 R1sc I 1
U1 U '2 '
U 2

I 1 = I '2
Fig. 2.17. Schema echivalentă
simplificată ϕu
a transformatorului monofazat.
Fig. 2.18 Diagrama Kapp.

În concluzie, în regimurile în care curentul de magnetizare este


neglijabil, transformatorul se comportă ca o impedanţă:

Z 1e = Z 1sc = R1sc + jX 1sc (2.39)

41
2. Transformatorul electric

denumită impedanţa echivalentă sau de scurtcircuit.

2.5. REGIMURILE LIMITĂ DE FUNCŢIONARE


ALE TRANSFORMATORULUI ELECTRIC

După valorile impedanţei de sarcină (conectate la bornele înfăşurării


secundare) transformatorul electric poate funcţiona în următoarele
regimuri:
a) Regimul de mers în gol (impedanţă secundară infinită; Z2→∞);
b) Regimul de funcţionare în sarcină (impedanţa secundară Z2, diferită
de zero şi de valoare finită);
c) Regimul de funcţionare în scurtcircuit (impedanţa secundară Z2,
nulă);
Regimul obişnuit de funcţionare al unui transformator este regimul de
funcţionare în sarcină b), regimurile a) şi c) fiind cunoscute şi sub
denumirea de regimuri limită de funcţionare.
Regimurile limită de funcţionare sunt folosite pentru determinarea pe
cale experimentală a unor mărimi funcţionale şi a unor parametri
caracteristici ai transformatoarelor electrice.
2.5.1. Regimul de funcţionare în gol

Este regimul ce se caracterizează prin absenţa impedanţei de sarcină


Z2 la bornele înfăşurării secundare (Z2→∞) în condiţiile în care înfăşurarea
primară este alimentată de la o sursă de tensiune alternativă sinusoidală,
care de regulă este cea nominală.
Evident că în condiţiile secundarului deschis, curentul I2=0 şi P2=0, iar
curentul absorbit de înfăşurarea primară (I10), numit curent de mers în gol,
are o valoare efectivă redusă (I10 = 1…6 % I1n).
Puterea activă absorbită de înfăşurarea primară P10, va avea de
asemenea o valoare redusă, ea acoperind pierderile produse în
transformator:
P10 =U 1 I10 cos ϕ0 = p j10 + p Fe (2.40)

în care: cos ϕ0 – factorul de putere al transformatorului la funcţionarea în


2
gol; p j10 = R1 I10 – pierderile prin efect Joule în înfăşurarea primară; pFe –
pierderile în miezul feromagnetic (pierderi în fier).
Datorită valorii reduse a curentului de mers în gol, pierderile produse
în înfăşurarea primară sunt neglijabile în raport cu pierderile nominale:
p j10 ≅ (0,1... 3%) p j1n astfel încât:

42
Maşini şi acţionări electrice

P10 = U 1 I10 cos ϕ0 ≅ p Fe , (2.41)

relaţie care arată că puterea activă absorbită de transformator la


funcţionarea în gol reprezintă practic pierderile din miezul feromagnetic.
Dacă tensiunea de alimentare a înfăşurării primare este cea nominală,
pierderile în Fe (PFe) vor fi şi ele aproximativ egale cu cele nominale
(pierderi constante) şi pot fi determinate prin conectarea unui wattmetru în
circuitul primarului.
Modelul matematic al transformatorului la funcţionarea în gol este
următorul:
U 1 = R1 I 10 + jX σ 12 I 10 −U e1 = Z 1 I 10 −U e1

− U 20 = U e 2 (2.42)

U e1 = −Z m I 10

N 2 U e1 = N1U e 2 (2.42)

43
2. Transformatorul electric

I 10 R1 X σ 12

U1 Z m U e1

Fig. 2.19. Schema echivalentă


a transformatorului
la funcţionarea în gol.

jXσ 12 I 1

U1 R1 I 10

− U e1
I 10

ϕu

'
U e1 = U e 2 = U 20

Fig. 2.20. Diagrama fazorială


a transformatorului
la funcţionarea în gol.
Schema echivalentă şi diagrama fazorială sunt prezentate în fig. 2.19
şi fig. 2.20.
Neglijând căderea de tensiune pe impedanţa înfăşurării primare
(Z1I10≅ 0), putem scrie:
U1 ≅U e1;
U 20 =U e 2
(2.43)

şi împărţind membru cu membru cele două relaţii vom obţine:

U 1 U e1 N1
≅ = =k (2.44)
U 20 U e 2 N 2

În concluzie, din încercarea în gol se determină şi raportul de


transformare al transformatorului.

44
Maşini şi acţionări electrice

Măsurând mărimile P10, U1 şi I10 se pot determina prin calcul factorul


de putere la mersul în gol cos ϕ0 , cât şi parametrii schemei echivalente:
impedanţa (Z10); rezistenţa (R10) şi reactanţa (X10) la mersul în gol:
U1
Z10 = ;
I10

P10
R10 = 2
; (2.45)
I 10

2 2
X 10 = Z10 − R10

Schema de montaj pentru încercarea în gol a unui transformator


monofazat este prezentată în fig. 2.21

I 10

U1 U 20

Fig. 2.21. Schema de montaj pentru încercarea


în gol a transformatorului monofazat.

2.5.2. Funcţionarea în scurtcircuit a transformatorului

Funcţionarea în scurtcircuit a unui transformator este regimul în care


bornele înfăşurării secundare sunt scurtcircuitate (Z2=0; U2=0), iar
înfăşurarea primară este alimentată de la o reţea de curent alternativ.
Trebuie precizat că există două tipuri de scurtcircuit:
– scurtcircuitul de exploatare;
– scurtcircuitul de probă.
Primul tip de scurtcircuit (numit şi scurtcircuit de avarie) survine la
funcţionarea în sarcină, când înfăşurarea primară este alimentată la
tensiunea nominală (U1=U1n) şi este deosebit de periculos, prin valorile
foarte mari ale curenţilor ce se stabilesc prin înfăşurări. Aceşti curenţi pot
conduce la distrugerea transformatorului dacă protecţia acestuia la
scurtcircuit nu acţionează eficient.

45
2. Transformatorul electric

Scurtcircuitul de probă este un regim impus transformatorului în


scopul determinării unor parametri funcţionali ai acestuia şi se realizează în
condiţiile alimentării înfăşurării primare cu o tensiune redusă, astfel încât
solicitările termice şi electrodinamice să nu depăşească valorile normale.
Tensiunea de alimentare a înfăşurării primare este tensiunea nominală
de scurtcircuit, Uscn care la transformatoarele de putere este înscrisă pe
plăcuţa cu date tehnice a transformatorului (exprimată în procente din
tensiunea nominală primară) şi care este acea valoare a tensiunii ce trebuie
aplicată înfăşurării primare care face ca prin înfăşurări să circule curenţi
nominali (evident, când bornele înfăşurării secundare sunt scurtcircuitate).
În acest regim, transformatorul electric va absorbi din reţea o putere
P1sc egală cu suma pierderilor din transformator:
P1sc = p j1 + pFe + p j 2 (2.46)

Deoarece:

p j1 = R1I12n ;
pFe ≅0; ,
p j 2 = R2 I 22n

relaţia (2.46) devine:

P1sc = R1I12n + R2 I 22n = Rsc I12sc (2.46′ )

Deci, un wattmetru conectat în circuitul primar va măsura pierderile


de putere în cele două înfăşurări la funcţionarea în sarcină nominală.
Modelul matematic ce descrie funcţionarea în scurtcircuit a
transformatorului este:
U 1sc = R1 I 1sc + jXσ 12 I1sc −U e1sc = Z 1 I 1sc −U e1sc (2.47)
' ' ' ' '
0 = R2' I 2 sc + jXσ' 21 I 2 sc −U e 2 sc = Z 2 I 2 sc

I 1sc + I '2 sc ≅ 0 ; U e1sc = U 'e 2 sc

Eliminând succesiv pe Ue1sc şi pe I 2' sc din modelul (2.47) se va obţine:

U1sc = ( R1 + R2' ) I 1sc + j( X σ12 + Xσ' 21 ) I 1sc

sau

46
Maşini şi acţionări electrice

U 1sc = Rsc I 1sc + jX sc I 1sc = Z sc I 1sc (2.48)

Schema echivalentă şi diagrama fazorială corespunzătoare modelului


(2.48) sunt prezentate în fig. 2.22.
I 1sc Rsc X sc

U1 jX sc I 1sc
U 1sc
I 1sc
Rsc I 1sc
Fig. 2.22. Schema echivalentă şi diagrama fazorială
la funcţionarea transformatorului în scurtcircuit.
Încercarea transformatorului la scurtcircuit se realizează cu ajutorul
schemei de montaj din fig. 2.23.

U1

Fig. 2.23. Schema de montaj


pentru încercarea transformatorului în scurtcircuit.

Cu ajutorul mărimilor direct măsurabile (U1, I1, P1, I2) se pot


determina parametrii de scurtcircuit:

U 1sc Psc
Z sc = ; Rsc = 2
;
I 1sc I1sc

2
X sc = Z sc 2
− Rsc (2.49)

Psc
cos ϕsc =
U1sc I1sc

2.6. FUNCŢIONAREA ÎN SARCINĂ


A TRANSFORMATORULUI ELECTRIC.
CARACTERISTICILE DE FUNCŢIONARE
ÎN SARCINĂ

47
2. Transformatorul electric

Regimul de funcţionare în sarcină este regimul normal de lucru al


oricărui transformator şi se caracterizează prin prezenţa la bornele
înfăşurării secundare a unei impedanţe de sarcină Z2, definită de zero şi de
valoarea finită, în condiţiile în care înfăşurarea primară este alimentată de
la o sursă de tensiune alternativă (de regulă tensiunea nominală). Modelele
matematice, schemele echivalente şi diagramele fazoriale corespunzătoare
funcţionării în sarcină a transformatorului monofazat au fost prezentate în
paragraful 2.4.
În plus, la funcţionarea în sarcină este necesar să mai cunoaştem:
– transmisia puterii electromagnetice şi circulaţia puterilor în
transformator;
– căderile de tensiune determinate de impedanţele înfăşurărilor;
– pierderile de putere şi randamentul transformatorului.
Din analiza modelului prezentat în paragraful 2.4 constatăm că
modificarea impedanţei de sarcină (Z2) atrage după sine, modificarea
tensiunii la bornele înfăşurării secundare, a curentului primar, a tensiunilor
induse, a pierderilor în înfăşurări şi implicit a randamentului
transformatorului.
Curbele care evidenţiază dependenţele diferitelor mărimi de valoarea
sarcinii transformatorului în condiţiile menţinerii la valori constante a
tensiunii primare (U1) şi a frecvenţei (f ) se numesc caracteristicile de
funcţionare în sarcină a transformatorului. Dintre acestea, cele mai
importante sunt:
– caracteristica externă: U2 = f(I2);
– caracteristica randamentului: η = f(P2).

a) Caracteristici de tensiune. Caracteristicile externe ale


transformatorului
D Dacă se notează cu U20, tensiunea la
C E bornele înfăşurării secundare la
funcţionarea în gol, şi cu U2 tensiunea
secundară la o sarcină arbitrară, putem
jX k I 1 defini variaţia de tensiune de la mersul în
F ϕ2 gol la sarcina respectivă prin relaţia:
A Rk I 1 (2.50)
U1 ∆U 2 = U 20 − U 21
'
−U 2 sau, prin raportare la primar:
(2.50′ )
γ '
I 1 = −I 2 ∆U 2' = U 1 − U 2'

ϕ2

O 48
Fig. 2.24. Explicativă
la stabilirea variaţiei de tensiune
la bornele secundarului.
Maşini şi acţionări electrice

Deoarece curentul de mers în gol este neglijabil în raport cu curentul


nominal (I10 <<< I1n), vom folosi schema echivalentă şi diagrama Kapp,
prezentată în figura 2.24.
Variaţia de tensiune la bornele înfăşurării secundare raportate la
primar, conform figurii 2.24. rezultă:

∆U 2' = AC = AD
(2.51)
∆U 2' ≅ AE = AF + FE

DE ≅ 0, deoarece unghiul γ este foarte mic. În aceste condiţii:

∆U 2' = Rk I1 cos ϕ2 + X k I1 cos ϕ2 (2.52)

unde: Rk şi Xk sunt rezistenţa şi reactanţa Kapp (din schema echivalentă


Kapp).
I
Notând cu β raportul: β = I , relaţia (2.52) devine:
1

1n

∆U 2' = β ⋅ ( Rk I1n cos ϕ2 + X k I1n sin ϕ2 ) (2.52’)

Împărţind relaţia de mai sus cu U 20 ≅ U 1 , rezultă:

∆U 2' ∆U 2'
⋅ 100 = ⋅ 100 = β (uan cosϕ 2 + urn sin ϕ 2 ) (2.53)
U 20' U1

în care: u an – căderea de tensiune reactivă la sarcină nominală; u rn –


căderea de tensiune inductivă la sarcină nominală.
Din analiza relaţiilor (2.52) şi (2.53) putem constata că ∆U 2' (şi
implicit ∆U 2 ) este pozitivă pentru sarcini rezistive şi inductive şi negativă,
la sarcină capacitivă (când ϕ2 < 0 ).
În cazul în care ∆U 2 > 0 , tensiunea la bornele înfăşurării secundare ale
transformatorului în sarcină, este mai mică decât la funcţionarea în gol (
U 2 < U 20 ), iar în cazul în care ∆U 2 < 0 , tensiunea la bornele secundare este
mai mare decât la funcţionarea în gol.
Modul în care se modifică tensiunea la bornele înfăşurării secundare a
transformatorului la modificarea curentului de sarcină (la U1 = ct, f = ct.)
este evidenţiat de caracteristicile externe ale transformatorului: U 2 = f ( I 2 )
prezentate în fig. 2.25.

49
2. Transformatorul electric

Trebuie menţionat faptul


U2 că în domeniul normal de
cos ϕ 2 < 1 (capacitiv) variaţie a curentului de
U 20 sarcină, variaţiile de ten-
cos ϕ 2 = 1 (rezistiv) siune la bornele secunda-
cos ϕ 2 > 1 (inductor) rului nu depăşesc 3÷ 5%
din tensiunea secundară
de mers în gol, transfor-
matorul asigurând deci
I2
consumatorilor o tensiune
Fig. 2.25. Caracteristicile externe puţin variabilă cu sarcina.
ale transformatorului.
b) Pierderi de
putere. Caracteristica randamentului transformatorului

Procesul de conversie a parametrilor energiei electromagnetice


realizat cu ajutorul transformatorului electric este însoţit de pierderi de
putere şi energie. Astfel, dacă P1 este puterea activă absorbită de
transformator pe la bornele înfăşurării primare, iar P2 – puterea activă
cedată sarcinii de secundarul transformatorului, diferenţa P1 − P2 reprezintă
P2
pierderile totale de putere (pt), iar raportul P1
– randamentul
transformatorului electric (η):

Deci: pt = P1 − P2

P2 P1 − pt P2
η= = = (2.54)
P1 P1 P2 + pt

Randamentul transformatorului se calculează în ipoteza că tensiunea


secundară este constantă şi egală cu valoarea nominală, iar curentul de
mers în gol este neglijabil ( I10 ≅ 0; I1 ≅ I 2' ).
Deoarece:

P2 = U 2 I 2 cos ϕ2 şi

pt = p j1 + p Fe + p j 2

50
Maşini şi acţionări electrice

relaţia (2.54) poate fi scrisă sub forma:

U 2 I 2 cos ϕ
η= (2.55)
U 2 I 2 cos ϕ2 + p j1 + pFe + p j 2

în care: p j1 = R1 I12 – reprezintă pierderile prin efect Joule în înfăşurarea


primară; p j 2 = R2 I 22 – reprezintă pierderile prin efect Joule în înfăşurarea
secundară şi p Fe – reprezintă pierderile în miezul feromagnetic (prin
histerezis, pH şi prin curenţi turbionari, pF ).
Dacă pierderile în fier nu variază cu sarcina (rămânând aproape
constante de la funcţionarea în gol la funcţionarea în sarcină nominală)
pierderile în înfăşurări sunt puternic dependente de valoarea sarcinii.
I I' I
Astfel, notând cu β raportul: β = 2 ≅ 2 ≅ 1 , pierderile în
I 2n I1n I1n
înfăşurări se pot scrie:

p j1 + p j 2 = R1 I12 + R2 I 22 = R12 I12 + R2' I 2' ≅ ( R1 + R2' ) I12

⇒ p j1 + p j 2 = ( R1 + R2' ) I 12n β 2 = p jn β 2 (2.56)

în care: p jn = ( R1 + R2' ) I12n . (2.57)

Dacă notăm: S 2n = U 2 I 2n – puterea aparentă nominală (secundară) a


transformatorului, relaţia (2.55) devine:

S 2 n β cos ϕ 2
η= (2.58)
S 2 n β cos ϕ 2 + ( β 2 p jn + pFe )

Caracteristica randamentului exprimă dependenţa dintre randamentul


transformatorului ηşi încărcarea acestuia β (sau puterea P2) în condiţiile:
U 1 = ct = U 1n şi cos ϕ2 = ct .

η = f ( β)

Ea evidenţiază modul în care se modifică randamentul transformato-


rului la modificarea încărcării în condiţiile precizate şi poate fi ridicată
analitic sau experimental.

51
2. Transformatorul electric

Randamentul transformatorului
este 0 la funcţionarea în gol (P2 = 0) şi
are o valoare maximă (ηmax ) pentru:

∂η
Fig. 2.26. Diagrama bilanţului =0 ,
∂β
de puteri.
adică

p Fe (2.59)
βm =
p jn

În fig. 2.26. este prezentată


diagrama bilanţului de puteri la
transformator, iar în fig. 2.27. un
grafic calitativ al caracteristicii
randamentului.

Fig. 2.27. Caracteristica randamentului


transformatorului. 2.7.
TRANSFORMATORUL
TRIFAZAT

Din considerente tehnico – economice, trans-portul şi distribuţia


energiei electrice se realizează în sistem trifazat, ceea ce necesită deci şi
transforma-toare electrice trifazate.
A B C N
I1 A I 1B I1C

X Y Z

I 2a x I 2b y z
I 2c
a b c n
Fig. 2.28. Grupul transformatoric.

52
Maşini şi acţionări electrice

Un transformator trifa-zat se poate obţine folosind trei transformatoare


mono-fazate identice – câte unul pentru fiecare fază – ale căror înfăşurări
primare şi secundare se conectează
în stea (Υ ), triunghi (∆ ), sau zig- A B C N
I1 A I I
zag (z), rezultând grupul 1B 1C

transformatoric prezentat în fig.


2.28.
În practică, se preferă însă o X Y Z
variantă mult mai economică, în x y z
care transformatorul trifazat se
realizează într–o construcţie I 2a I 2b I 2c
compactă, având un singur miez şi
de regulă 3 coloane, aşa cum se a b c n
vede din fig. 2.29.
Făcând abstracţie de curenţii Fig. 2.29. Construcţia trifazată compactă
a transformatorului trifazat.
de magnetizare, cele trei faze ale
transformatoarelor trifazate încărcate simetric (receptorul echilibrat) se
comportă ca înfăşurări ale unui transformator monofazat, motiv pentru care
studiul transformatoarelor trifazate se poate realiza cu ajutorul modelelor
matematice, schemelor echivalente şi diagramelor fazoriale prezentate în
paragraful 2.3.

Notaţii ale bornelor. Scheme de conexiuni

Notarea bornelor este standardizată şi se face astfel:


- se notează cu litere majuscule de la începutul alfabetului (A,B,C)
bornele înfăşurărilor pe partea de înaltă tensiune ( Î.T );
- se notează cu N borna punctului neutru al înfăşurării de înaltă
tensiune pentru conexiunea stea sau zig-zag;
- se notează cu litere mici de la începutul alfabetului (a,b,c) bornele
înfăşurărilor de joasă tensiune (J.T);
- se notează cu n borna punctului neutru al înfăşurărilor de joasă
tensiune în cazul conexiunilor stea sau zig-zag.
Vom conveni să notăm cu litere majuscule de la sfârşitul alfabetului
(X,Y,Z) celelalte trei capete ale înfăşurărilor de înaltă tensiune şi cu litere
mici (x,y,z) celelalte trei capete ale înfăşurărilor de joasă tensiune.
Înfăşurările primare şi secundare ale transformatoarelor trifazate se
pot conecta în stea, triunghi şi zig-zag.
Conexiunea stea: Se notează cu Y pentru înfăşurările de înaltă
tensiune şi cu y pentru înfăşurările de joasă tensiune şi se obţine conectând

53
2. Transformatorul electric

într-un punct comun numit punct neutru sau punct de nul (notat cu N sau n)
începuturile sau sfârşiturile înfăşurărilor de fază, aşa cum rezultă din fig.
2.30.a. Capetele rămase libere ale înfăşurărilor se leagă la bornele
transformatorului (sau la izolatoarele de trecere de pe capacul cuvei). Dacă
unele din înfăşurări (conectate în stea sau zig-zag) au nulul scos la cutia de
borne, la simbolul respectiv se adaugă indicele zero (Y0,y0, z0).
În cazul conexiunii stea, în regim armonic, valorile efective ale
tensiunilor de linie sunt de 3 ori mai mari decât valorile efective ale
tensiunilor de fază. (U AB = 3U AX ; U ab = 3U ax sau U l = 3U f ), iar
valorile efective ale curenţilor de linie sunt egale cu valorile efective ale
curenţilor de fază ( I l = I f ).
Conexiunea triunghi, are simbolul D pentru înfăşurările de înaltă
tensiune şi d pentru înfăşurările de joasă tensiune şi se realizează prin
conectarea sfârşitului unei faze cu începutul altei înfăşurări de fază (fig.
2.30.b. De remarcat că există două posibilităţi de realizare a conexiunii
triunghi: una obţinută prin efectuarea legăturilor A-Y; B-Z; C-X
(prezentată mai sus) şi alta prin efectuarea legăturilor: B-X; C-Y; A-Z.
a b c

C N A B C
A B

X Y Z x y z

X Y Z

n
a) b) c)
Fig. 2.30. Conexiuni ale înfăşurărilor
a – conexiune stea; b – conexiune triunghi; c – conexiune zig – zag.

La conexiunea triunghi, în regim armonic, între mărimile de linie şi


cele de fază se stabilesc relaţiile:
U l =U f ; I l = 3I f (2.60)

Conexiunea zig-zag cu simbolul z pentru joasă tensiune şi Z pentru


înaltă tensiune este prezentată în fig. 2.30.c şi se realizează prin împărţirea

54
Maşini şi acţionări electrice

fiecărei înfăşurări (aferente unei faze) în două părţi identice care se


amplasează pe coloane diferite şi care se înseriază astfel încât fluxurile prin
cele două jumătăţi să aibă sensuri contrare, iar trei dintre capetele
înfăşurării rămase libere se leagă între ele realizându-se punctul neutru care
poate fi accesibil sau izolat.
Ansamblul conexiunilor pe partea de înaltă tensiune şi de joasă
tensiune defineşte schema de conexiuni a transformatorului. În funcţie de
combinaţiile care se pot realiza rezultă următoarele scheme de conexiuni:
Yy, Yd, Dy, Yz, Dd, Dz. Dacă nulul conexiunii stea sau zig-zag este scos la
borne, conexiunii respective i se adaugă indicele zero (Y0,y0,z0).
Grupe de conexiuni. Grupa de conexiuni cuprinde totalitatea
conexiunilor posibile ale unui transformator trifazat care dau acelaşi unghi
de defazaj (α ) între tensiunile de linie omoloage primare şi secundare.
Unghiul de defazaj α (denumit deplasare unghiulară sau indice de cuplaj)
se măsoară între fazorul care reprezintă tensiunea de linie UAB şi fazorul
tensiunii de linie Uab şi depinde de schemele de conexiuni ale fazelor
primare şi secundare, de sensul de bobinare al înfăşurărilor şi de poziţia
capetelor fazelor.
UA
A B C
U CA U AB U AB

X Y Z
UC U BC UB
a b c 3300
a U ab
U ab
U ca b
x y z U bc
c
Fig. 2.31. Grupa de conexiuni Yd – 11.
π
Unitatea de unghi de defazaj este 6
, astfel încât există 12 grupe de
conexiuni, (deoarece 0 < α < 360 ) numerotate de la 1 la 12 (grupa n = 0 este
identică cu grupa n = 12).
Cele mai răspândite grupe de conexiuni sunt: Yy – 12; Yy – 6; Yd –11;
Yd – 5; Yzo – 5; Dy – 5.

55
2. Transformatorul electric

În fig. 2.31 este prezentată schema de conexiuni şi diagrama fazorială


11π
asociată a tensiunilor în cazul Yd – 11; (α = 6
= 330 0 ).

Rapoarte de transformare. La transformatorul trifazat se definesc:


- raportul de transformare al tensiunilor de fază, kf definit de relaţia:

U f1 U AX N
kf = = = 1 (2.61)
Uf2 U ax N2

- raportul de transformare al tensiunilor de linie definit astfel:

U l1 U AB
kl = = (2.62)
U l 2 U ab

Dacă raportul de transformare al tensiunilor de fază kf depinde doar de


numărul de spire al celor două înfăşurări, raportul de transformare al
tensiunilor de linie kl, depinde şi de schema de conexiuni a
transformatorului.
Astfel, pentru schema de conexiuni Yy:

U AB 3U AX
kl = = =kf (2.63)
U ab 3U ax

pentru schema de conexiuni Yd:

U AB 3U AX
kl = = = 3k f (2.64)
U ab U ax

iar pentru schema de conexiuni Dy:

U AB U 1
kl = = AX = kf (2.65)
U ab 3U ax 3

2.8. FUNCŢIONAREA ÎN PARALEL


A TRANSFORMATOARELOR

56
Maşini şi acţionări electrice

Necesitatea funcţionării în paralel a două sau mai multe


transformatoare este impusă în anumite situaţii de următoarele
considerente:
- creşterea în timp a numărului de consumatori şi / sau a puterii
cerute de consumatorii existenţi;
- asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie electrică a
consumatorilor la scoaterea din funcţiune a unui transformator în scopul
reviziei sau în cazul unor defecţiuni;
- creşterea siguranţei în funcţionare şi optimizarea funcţionării
sistemului în condiţiile unor variaţii periodice sau sezoniere ale sarcinii.
Schema electrică a două transformatoare monofazate conectate în
paralel (sau a fazelor omoloage a două transformatoare trifazate) este
prezentată în fig. 2.32.
U1 Pentru ca funcţionarea în
paralel a două sau mai multe
U1 U1 transformatoare să fie
A1 X 1 A2 X2
economică, trebuie să fie
îndeplinite următoarele condiţii:
a1 U 2 x1 a2 U 2 x2
U2 a) La funcţionarea în para-
lel în gol, curenţii prin înfăşură-
rile secundare să fie nuli;
Fig. 2.32. Transformatoare monofazate b) La funcţionarea în
conectate în paralel.
sarcină, încărcarea transforma-
toarelor în paralel să fie
proporţională cu puterea lor nominală, iar curenţii de sarcină ai
transformatoarelor să fie în fază.
Pentru satisfacerea primei condiţii este necesar ca:
- tensiunile nominale primare ale transformatoarelor să fie egale;
- transformatoarele să aibă aceeaşi grupă de conexiuni;
- transformatoarele în paralel să aibă acelaşi raport de transformare;
- curenţii de mers în gol să determine în înfăşurările primare căderi
de tensiune egale şi în fază.
Cea de-a doua condiţie este realizată dacă:
- tensiunile nominale de scurtcircuit ale transformatoarelor în paralel
sunt egale;
X
unghiul intern de scurtcircuit ϕsc = arctg R al transformatoarelor
sc
-
sc
este acelaşi.

57
2. Transformatorul electric

Standardele româneşti în vigoare admit drept limite ale abaterilor de


± 0,5% pentru raportul de transformare şi ± 10% pentru tensiunea nominală
de scurtcircuit. Raportul dintre puterile nominale ale celui mai mare şi celui
mai mic transformator trebuie să fie de cel mult 3:1.

2.9. AUTOTRANSFORMATORUL ELECTRIC

Autotransformatorul este un transformator monofazat sau trifazat de


construcţie specială la care, pe lângă cuplajul magnetic dintre înfăşurări,
există şi un cuplaj galvanic al acestora. El are un miez feromagnetic (de
regulă toroidal) şi o singură înfăşurare pe fază prevăzută cu una sau mai
multe prize şi este utilizat în domeniile în care se cere modificarea tensiunii
în limite reduse.
În fig. 2.33 este prezentată
A schema electrică a unui
I1 autotransformator monofazat
coborâtor de tensiune.
I2 a Înfăşurarea A-X cu N1 spire, este
U1 N1 înfăşurarea de înaltă tensiune, iar
N2 U înfăşurarea a-x, cu un număr N2
2 Z (variabil) de spire este înfăşurarea
IS secundară.
X x Când se alimentează pe la
bornele A-X transformatorul
Fig. 2.33. Schema electrică
a autotransformatorului monofazat. funcţionează ca transformator
coborâtor, iar când se alimentează pe
la bornele a-x, ca transformator
ridicător de tensiune, la cealaltă pereche de borne conectându-se circuitul
receptor.
Raportul de transformare al autotransformatorului este dat de relaţia:

U1 N1
k= = (2.66)
U 2 N2

Dacă notăm cu I S curentul prin porţiunea comună de înfăşurare a


autotransformatorului (prin cele N2 spire), aplicând legea circuitului
magnetic de-a lungul unei linii de câmp magnetic util, se obţine:

( N1 − N 2 ) I 1 − N 2 I S = 0 (2.67)

58
Maşini şi acţionări electrice

I1 N2 1
sau: = = (2.68)
I S N1 − N 2 k − 1

Dar, I1 + I S = I 2 ,

astfel încât
k −1 1
I S = ( k −1) I 1 = I 2 = (1 − ) I 2
k k
(2.69)

În concluzie, curentul prin secundarul unui autotransformator este mai


mic decât curentul prin secundarul unui transformator de aceeaşi putere.
Dacă se neglijează pierderile de putere în autotransformator, puterea
transferată dintr-o parte în alta este:

S = U 2 I 2 ≅ U1 I1 (2.70)

Din această putere, o parte este transferată pe cale electromagnetică:


k −1
Se = U 2 I S = S , (2.71)
k

iar diferenţa de putere:


1
S g = S − Se = S , (2.72)
k

reprezintă puterea transferată din primar în secundar pe cale galvanică.


Deoarece puterea electromagnetică este sensibil mai mică decât
puterea transferată, consumul de materiale (atât pentru realizarea miezului
cât şi a înfăşurărilor) este mai redus la autotransformator decât la un
transformator de aceeaşi putere.
Autotransformatoarele au un larg domeniu de aplicare în practică. Ele
se folosesc pentru:
- alimentarea diverselor receptoare din reţeaua de alimentare;
- interconectarea unor reţele de tensiuni diferite;
- pornirea motoarelor trifazate de curent alternativ (sincrone şi
asincrone).
Utilizarea lor este limitată totuşi de următoarele dezavantaje:
- nu realizează separarea galvanică a circuitelor primare şi
secundare;

59
2. Transformatorul electric

- creşterea pericolului de accidente prin electrocutare;


- izolaţia înfăşurării va corespunde tensiunii celei mai înalte.

2.10. TRANSFORMATOARE
PENTRU SUDAREA CU ARC ELECTRIC

Sunt transformatoare speciale coborâtoare de tensiune, în general


monofazate care furnizează curentul necesar pentru sudarea sau tăierea
pieselor.
Din motive de electro- U 2
securitate transformatoarele de
sudare trebuie să aibă o tensiune
de mers în gol redusă, dar U 20
suficient de mare pentru a U 2 = f (I 2 )
asigura amorsarea şi stabilitatea
arcului electric (U20 = 60 ÷ 80 P3
V). Caracteristica externă a P2
acestuia, U2 = f(I2), trebuie să fie P4
pronunţat căzătoare astfel încât P1 U a = f(I 2 )
curentul de sarcină I2 să se
I2
modifice cât mai puţin la
modificarea lungimii arcului de
sudare (deci a rezistenţei de
Fig. 2.34. Caracteristica externă
sarcină). Punctul de funcţionare a unui transformator de sudare.
al transformatorului de sudare
este dat de intersecţia
caracteristicii externe U2 = f(I2) a acestuia cu caracteristica voltamper a
arcului electric, aşa cum rezultă din fig. 2.34.
Caracteristici externe pronunţat căzătoare se obţin prin creşterea
impedanţei de scurtcircuit ZSC, creştere ce se obţine prin mărirea reactanţei
de scurtcircuit XSC (chiar dacă prin aceasta se reduce considerabil factorul
de putere cos ϕ ).
În funcţie de modul în care se realizează mărirea reactanţei XSC, se
disting mai multe tipuri de transformatoare pentru sudarea cu arc electric:
a) transformatoare de sudare cu bobină reglabilă pe miez separat;
b) transformatoare de sudare cu bobină pe miez comun;
c) transformatoare de sudare cu şunt magnetic.

a) Transformatoare de sudare cu bobină reglabilă pe miez separat

60
Maşini şi acţionări electrice

Aceste transformatoare de sudare se compun dintr-un transformator


monofazat cu dispersie normală care are conectată în serie cu înfăşurarea
secundară o bobină de reactanţă B cu inductivitatea variabilă (fig. 2.35).

I1 BI = I
δ 2 S
U1 N1 U2
N2 NB
Ua

Fig. 2.35. Schema electrică


a transformatorului de sudare cu bobină reglabilă.

Între înfăşurările transformatorului şi bobină nu există cuplaje


magnetice.
Reglarea regimului de sudare se poate realiza prin:
N2
- modificarea prin prize a raportului de transformare N ;
1
- modificarea reluctanţei magnetice Rm prin variaţia lungimii
întrefierului δ ;
- modificarea reactanţei bobinei B prin modificarea numărului de
spire a acesteia.

b) Transformatoare de sudare cu inductivitate variabilă pe miez


comun
Acest tip de transformator de sudare se obţine prin contopirea într-o
singură unitate a bobinei de reactanţă şi a transformatorului propriu-zis
prezentate în fig. 2.35. Transformatorul şi bobina de reactanţă sunt
conectate electric şi cuplate magnetic, pe un miez magnetic comun fiind
aşezate cele 3 înfăşurări: primară (1); secundară (2) şi de reacţie (3) aşa
cum rezultă din fig. 2.36.

61
2. Transformatorul electric

IS Bobina de reactanţă se execută


3 cu întrefier (δ) reglabil,
înfăşurarea fiind conectată adiţional
sau diferenţial cu înfăşurarea
δ U a secundară.
Prin mărirea întrefierului
creşte reluctanţa magnetică a
porţiunii respective de miez, astfel
I1 2 că fluxul principal se va închide în
1 cea mai mare parte prin miezul
U1 transformatorului propriu-zis.
Reglarea regimului de sudare se
Fig. 2.36. Transformator de sudare
face prin modificarea întrefierului.
cu inductivitate variabilă pe miez comun. Aceste tipuri de
transformatoare au avantajul unei
construcţii monobloc şi au o largă utilizare în tehnica sudării.

c) Transformatoare de sudare cu şunt magnetic

La transformatoarele de sudare
I1 IS cu şunt magnetic, un şunt magnetic
mobil SM, despărţit prin două
S .M .
U1 U2 întrefieruri de miezul propriu-zis,
determină modificarea reactanţelor
căilor de închidere a fluxului
magnetic şi prin aceasta creşterea
reactanţei ce caracterizează
Fig. 2.37. Transformator de sudare transformatorul. Deplasarea şuntului
cu şunt magnetic. magnetic poate fi o deplasare
unghiulară sau una liniară (în
direcţia perpendiculară pe planul desenului). Schema de principiu a unui
transformator de sudare cu şunt magnetic este prezentată în fig. 2.37.
Transformatoarele cu şunt magnetic sunt zgomotoase datorită
vibraţiilor şuntului.

62
Maşini şi acţionări electrice

2.11. TRANSFORMATOARE DE MĂSURĂ

Transformatoarele de măsură sunt transformatoare electrice speciale


de puteri reduse (15 – 20 VA) utilizate în instalaţiile electrice în scopul
extinderii domeniilor de măsurare ale aparatelor de măsurat, cât şi izolării
acestora faţă de circuitele de înaltă tensiune, periculoase pentru personalul
de deservire. Ele permit în acelaşi timp standardizarea aparatelor de
măsurat şi de protecţie pentru anumite valori, adoptate la fabricarea în serie
a acestora: 5A sau 1A pentru circuitele de curent şi 100V (uneori 110V)
pentru circuitele de tensiune.
După mărimea pe care o reduc, transformatoarele de măsură se împart
în transformatoare (“reductoare”) de curent şi în transformatoare
(“reductoare”) de tensiune.

a) Transformatoare de curent
Sunt transformatoare de puteri reduse, în general monofazate, alcătuite
dintr-un miez toroidal pe care sunt dispuse înfăşurarea primară cu un număr
redus (N1) de spire de secţiune mare (uneori o singură spiră) care se
înseriază în circuitul de forţă şi înfăşurarea secundară cu un număr N2 de
spire (mai mare şi de secţiune redusă) la bornele căreia se conectează
ampermetrele sau bobinele de tensiune ale wattmetrelor, varmetrelor,
contoarelor sau releelor.
Transformatoarele de curent se
construiesc pentru curenţi nominali
secundari standardizaţi: I2n = 5A sau U
1 Receptor
I2n = 1A. În fig. 2.37 este prezentată
I1 P1 P2
schema electrică de conectare a unui
transformator de curent.
În scopul conectării corecte în I 2 S1 S2
circuit, transformatoarele de curent A
au bornele primare marcate de
regulă cu literele P1 şi P2 (sau cu K
şi L), iar cele secundare cu S1 şi S2
Fig. 2.38. Schema electrică de conectare
(sau cu k şi l), borna P1 legându-se a transformatorului de curent.
spre sursă, iar borna S1 la bornele
polarizate ale aparatelor de măsurat (în cazul wattmetrelor, contoarelor,
etc.).

63
2. Transformatorul electric

Raportul valorilor efective ale curenţilor I1 şi I2 se numeşte raport real


de transformare şi se notează cu KI :

I1
KI = , (2.73)
I2

iar raportul curenţilor nominali I1n şi I 2 n se numeşte raport nominal de


transformare şi se notează cu K In :

I1n
K In = . (2.74)
I 2n

Dacă se neglijează solenaţia de mers în gol ( N1I 0 ≅ 0 ) şi luând


raportul curenţilor:

I1 N 2
KI = ≅ = ct , (2.75)
I 2 N1

rezultă că:

I1
K In ≅ K I = (2.76)
I2

relaţie pe care se bazează de altfel, utilizarea practică a transformatorului


de curent.
Astfel, dacă I2 este valoarea curentului citit la ampermetrul din
secundar, valoarea măsurată a curentului primar este dată de relaţia:

I1m = K In I 2 (2.77)
100
Simbolizarea transformatorului de curent: TC :
5
, cu semnificaţiile
următoare: TC – transformator de curent; 100 – curentul nominal primar
( I1n ) în A; 5 – curentul nominal secundar ( I 2 n ) în A.
Din punctul de vedere al valorii impedanţei secundare, funcţionarea
transformatorului de curent în regim normal este asemănătoare cu
funcţionarea transformatorului de forţă în regim de scurtcircuit (ZS →0),
funcţionarea în gol (cu secundarul deschis, ZS → ∞, I2 = 0) constituind un
regim de avarie. În acest caz, solenaţia magnetizantă creşte foarte mult,
creşte fluxul Φ , cresc pierderile în fier şi tensiunea E2 la bornele
secundarului. Datorită saturaţiei miezului, în intervale de timp foarte mici,
tensiunea e2 prezintă vârfuri ascuţite de valori mari, putând deveni

64
Maşini şi acţionări electrice

periculoasă atât pentru izolaţia înfăşurării secundare cât şi pentru


personalul de deservire.
Din aceste considerente este interzisă funcţionarea transformatorului
de curent cu secundarul deschis, iar înfăşurarea secundară se leagă la
pământ.
În proiectarea, construcţia şi utilizarea transformatoarelor de curent nu
se insistă asupra randamentului, ci asupra preciziei acestora.
Determinarea valorii curentului primar ( I1 ) este însoţită de două
categorii de erori:
- eroarea de curent, εI egală cu eroarea de raport de transformare
ε k I (determinată de faptul că în general K I ≠ K In );
- eroarea de unghi ε δ I care apare deoarece curenţii I1 şi I 2 nu sunt
în fază.
Transformatoarele de curent se construiesc fie ca transformatoare de
uz industrial (cu clasă de precizie 0.5; 5; 10) fie ca transformatoare de
laborator (cu clasa 0.2; 0.1 sau 0.05).
Cele de uz industrial se construiesc într-o gamă extrem de variată:
pentru montare în instalaţii interioare sau exterioare, de tip cleşte
(portabile), tip suport (fixe) sau tip bară (de trecere).

b) Transformatoare de tensiune
Transformatoarele (reduc-
toarele) de tensiune sunt
transformatoare de măsură desti-
nate reducerii valorilor tensiunii U1 I1 Receptor
în circuite cu tensiuni nominale
peste 100 V, la o tensiune secun- U1
dară standard de 100 V. P1 P2
Înfăşurarea primară a aces-
tora cu N1 spire se conectează în S1 U 2 S2
paralel în circuitul de forţă, iar la I2
V
bornele înfăşurării secundare
având N 2 spire, se conectează cir-
cuitele de tensiune ale aparatelor
de măsurat sau de protecţie ca în Fig. 2.39. Schema electrică de conectare
fig. 2. 39. a transformatorului de tensiune.
Regimul de funcţionare al
acestora este apropiat de regimul de funcţionare în gol al
transformatoarelor de forţă.

65
2. Transformatorul electric

Marcarea bornelor primare se face cu literele P1 şi P2 (sau A − X ),


iar a celor secundare cu S1 şi S 2 (sau a − x ), curentul prin secundar
închizându-se prin sarcină de la S1 la S 2 când curentul primar circulă de la
P1 la P2 .
Raportul valorilor efective ale tensiunilor U1 şi U 2 determină
raportul de transformare:

U1 E1 N1
Ku ≅ = = const. (2.78)
U 2 E2 N 2

iar raportul valorilor efective nominale ale celor două tensiuni, defineşte
raportul nominal de transformare a tensiunilor:
U1n
Kun = (2.79)
U 2n

Valoarea măsurată a tensiunii primare U1m se determină cu relaţia:

U1m = K u n U 2 (2.80)

6
Simbolizarea transformatoarelor de tensiune: TT :
0,1
în care: TT –
transformator de tensiune; 6 – tensiunea nominală primară (U1n) în KV; 0,1
– tensiunea nominală secundară (U2n) în KV.
Transformatoarele de tensiune se construiesc pentru clasele de
precizie 0,1 şi 0,2 ca transformatoare de laborator şi cu clasele 0,5; 1 şi 3 ca
transformatoare de uz industrial, erorile transformatorului de tensiune (
ε u = ε k u − de raport şi δu – de unghi), depinzând de tensiunea primară, de
frecvenţă şi de impedanţa secundară.
Pentru protejarea circuitelor secundare şi a personalului împotriva
eventualelor apariţii în secundar a tensiunii înalte, înfăşurările secundare
ale transformatoarelor se conectează la priza de pământ.

2.12.TRANSFORMATOARE DE ADAPTARE.
PARTICULARITĂŢI ALE
TRANSFORMATOARELOR UTILIZATE
PENTRU ALIMENTAREA MUTATOARELOR

66
Maşini şi acţionări electrice

Un domeniu larg de utilizare al transformatoarelor de puteri relativ


reduse îl constituie cel al instalaţiei de redresare. O astfel de instalaţie se
compune în general din:
- un transformator de adaptare (monofazat sau trifazat) – TA;
- redresorul propriu zis (comandat sau necomandat, monofazat sau
trifazat) – R;
- filtrul de netezire – FN ,
aşa cum rezultă din fig. 2.40.

u1 u2 u3 u4
t t t t

TA R FN
u1~ u 2~ u3− u 4−

Fig. 2.40. Structura unei instalaţii de redresare.


Rolul transformatorului de adaptare este de a “adapta” tensiunea
alternativă ce urmează a fi redresată la valoarea tensiunii continue necesară
alimentării diferitelor circuite electrice sau electronice.
Funcţionarea transformatoarelor în cadrul instalaţiilor de redresare
prezintă unele particularităţi cu efecte asupra comportării şi solicitării
electromagnetice a acestuia. În scopul stabilirii acestor particularităţi vom
analiza cazul concret al unui redresor trifazat monoalternanţă, necomandat,
a cărui schemă este prezentată în fig. 2.41.a.

Diodele Da, Db, Dc conduc succesiv câte o treime de perioadă (
3
),

mai concret, în intervalul de timp în care tensiunea fazei respective este mai
mare decât tensiunea celorlalte două faze, timp în care fiecare din curenţii
i2 a , i2b , i2c are valoarea constantă I (în afara acestui interval fiind nuli).
I
Aceşti curenţi de componentă continuă I 20 = , nu are corespondenţi
3
în fazele primare ale transformatorului şi determină o solenaţie secundară
(necompensată) N 2 I 20 .
În coloanele miezului apar fluxurile Φ0 , de aceeaşi valoare, constante
şi cu acelaşi sens în cele 3 coloane, fluxuri ce determină deformarea
sistemului principal de fluxuri din miez.
Pentru ca această deformare şi consecinţele ei să fie minime este
necesară reducerea valorilor fluxurilorΦ0 , deziderat care se realizează prin
alegerea adecvată a tipului de transformator. Nu sunt recomandate
transformatoarele cu miezuri separate, cu miez în cinci coloane sau în
manta, ci numai transformatoarele cu miez nesimetric în 3 coloane.

67
2. Transformatorul electric

Din cauza regimului deformant în care lucrează, puterea aparentă a


primarului transformatorului este mai mică decât cea a secundarului, astfel
încât transformatorul nu mai poate lucra în sarcină nominală ca în regim
sinusoidal.
a Da
A

B b Db
a
c Dc
C R

u2 a u 2c
u 2b
ωt
π b
O 2π

i
i2 a i1 A
I ωt c
O π 2π
Fig. 2.41. Redresor trifazat monoalternanţă
alimentat printr-un transformator trifazat YY.

Valoare medie a tensiunii redresate pe o treime de perioadă este:

3 5 π6 3 3U 2
U= ∫
2π 6π U 2 m sin ωtd (ωt) =

, (2.81)

Valoarea efectivă a curentului prin faza secundară va fi:

68
Maşini şi acţionări electrice

1 23π 2 I
I2 = ∫
2π 0
I d (ωt ) =
3
, (2.82)

iar puterea aparentă secundară rezultă:

2πU I 2
S 2 = 3U 2 I 2 = 3 = πPS (2.83)
3 3 3 3

în care: PS = UI – este puterea furnizată sarcinii.


Din ecuaţia solenaţiilor:

N1i1 A + N 2i2 a = N 2 I 20 (2.84)

rezultă:

N2 N I
i1 A = − (i2 a − I 20 ) = − 2 (i2 a − ) (2.85)
N1 N1 3

Curba de variaţie în timp a acestui curent este reprezentată în fig.


2.40.c cu linie întreruptă, iar valoarea efectivă a acestuia va fi:

1  3  2I   N2 2
2π 2 2
N 2π I 
I1 = 1 ∫   d (ωt ) + ∫2 π   d (ωt ) = I (2.86)
N2 2π  0  3  3 3  N1 3

Puterea aparentă primară se obţine din relaţia:

N2 N 3 2π 2π
S1 = U1I1 = 3 U2 2 I= UI = PS (2.87)
N1 N1 3 3 3 3 3

şi împărţind relaţia (2.87) la (2.83) se obţine:

S1 2π 3 2
= PS = (2.88)
S2 3 3 2πPS 3

sau:

2
S1 = S2 (2.89)
3

Instalaţiile de redresare în punte (monofazate sau trifazate) utilizate şi


ele în mod frecvent, pot fi studiate în mod asemănător. Ele sunt mai

69
2. Transformatorul electric

avantajoase faţă de situaţia analizată deoarece în secundar nu mai apare


componenta continuă I 20 , menţinându-se însă dezavantajul că S1<S2.
O altă particularitate a transformatoarelor utilizate în instalaţiile de
redresare o constituie forţele electrodinamice mult mai periculoase ce apar
în cazul străpungerii unei diode, de unde rezultă necesitatea unor
consolidări mecanice sporite comparativ cu transformatoarele cu alte
domenii de utilizare.

2.13. CALCULUL SIMPLIFICAT AL


TRANSFORMATOARELOR DE MICĂ PUTERE

Principalele date impuse prin tema de proiectare a unui transformator


sunt:
- puterea aparentă nominală secundară, S2n [VA];
- tensiunea primară nominală, U1n [V];
- tensiunea secundară nominală, U2n [V];
- frecvenţa reţelei de alimentare, f [Hz];
- factorul de putere nominal al sarcinii, cos ϕ2 n .

1. Determinarea curenţilor transformatorului


Curenţii nominali, prin cele două înfăşurări ale transformatorului se
calculează cu relaţiile:

S 2 n cos ϕ2 n
I1n = [A] , (2.90)
kU 1n ⋅η cos ϕ1n

respectiv:

S 2n
I 2n = [A] (2.91)
kU 2n

în care: S 2n − puterea aparentă η [%]


secundară nominală [VA]; cos ϕ2 n − 100
factorul de putere nominal al 80
sarcinii; k – factor dependent de
numărul de faze al 60
transformatorului; k = 1 pentru
40
transformatoare monofazate şi
k = 3 pentru cele trifazate; η − 20
randamentul transformatorului care P2 [ W]
0
100 200 300 400 500

70 Fig. 2.42. Caracteristica


a transformatorului electric.
Maşini şi acţionări electrice

se determină din caracteristica η = f( P2 ) , prezentată în fig. 2.41; cos ϕ1 −


factorul de putere al primarului (cuprins între 0,86 ÷ 0,92); U1n , U 2 n −
tensiunile nominale primară respectiv secundară [V].

2. Determinarea secţiunilor miezului


Secţiunea transversală activă a coloanei miezului se determină din:

S1n K G
S Fec = k S '
[cm 2 ] (2.92)
fBFec J

unde: kS – constanta secţiunii, dependentă de tipul transformatorului, tipul


bobinajului şi numărului de faze, conform tabelului 2.1; S1n = kU 1n I1n ;
f = f 0 = 50 Hz ; BFec − inducţia magnetică în coloană [T], care are valori
cuprinse între 1,1 şi 1,6 T (pentru frecvenţe apropiate de frecvenţa
industrială); J’ – densitatea de curent admisă în conductoarele înfăşurărilor,
[A/mm2], prezentată în funcţie de puterea aparentă de calcul în tabelul 2.2.

GFe J '2 ⋅103


KG = = β m2 ρcut 2
GCu B  (2.93)
PFeS 0  Fec  γ Cu
 B0 

P
relaţie în care: β m = P = 0,5 ÷ 0,75 reprezintă gradul de încărcare;
Fe

Cu

ρCut = ρCu 0 [1 + α (t − t0 )],

ρCut − rezistivitatea specifică a cuprului la temperatura de regim t; ρCu 0 −


rezistivitatea specifică a cuprului la temperatura etalon de 200 C, având
valoarea 1/58 [Ω⋅ mm2/m]; α − coeficientul de creştere a rezistivităţii cu
temperatura (pentru Cu are valoarea 0.004); J’ – densitatea de curent
[A/mm2].

Tabelul 2.1
Nr. faze k Tipul transformatorului Tipul bobinajului kS
cu coloane bobine circulare 4,75
1
în manta (blindat) bobine dreptunghiulare 5,70
bobine circulare 3,50
3 cu coloane
bobine dreptunghiulare 4,00

71
2. Transformatorul electric

Tabelul 2.2
Puterea de
VA <100 100-630 630-1000 1000-2500 2500 – 6300
calcul S
Densitatea A
2 2,5 - 4 2,0 -3,0 1,8 - 2,5 1,6 - 2,1 1,5 - 1,9
de curent J mm

B 
p FeS 0 ⋅  Fec  − pierderile specifice corectate pentru inducţia în coloană BFec (
 B0 
p Fe S 0 − sunt pierderile specifice determinate pentru inducţia etalon B0 = 1T
şi f 0 = 50 Hz ) exprimate în W/Kg; γ Cu = 8,9Kg/dm 3 − densitatea specifică a
cuprului.
Secţiunea transversală a jugului se determină cu relaţia:
S Fej = k jc S Fec (2.94)

în care constanta jug-coloană kjc, are valorile:


• 1÷ 1,2 pentru transformatorul în coloană;
• 0,5÷ 0,6 pentru transformatorul în manta.
Pentru a calcula secţiunile active ale coloanei şi jugului (mai mari
decât secţiunile totale determinate cu relaţiile 2.92 şi 2.94) trebuie să se ţină
seama de coeficientul de umplere a miezului kFe, ale cărui valori uzuale
sunt prezentate în tabelul 2.3, în funcţie de grosimea δFe a tolelor şi tipul
izolaţiei acestora.

Tabelul 2.3
Tipul izolaţiei kFe pentru diferite grosimi δFe a tolelor
tolelor 0,5 0,35 0,30 0,20 0,10
oxid 0,97 0,94 - - -
lac 0,93 0,91 0,88 0,76 0,65
hârtie 0,90 0,88 - - -

Cu precizările de mai sus, secţiunile transversale active ale coloanelor


şi jugului, vor fi:

S Fec S Fe j
SC = , respectiv: SJ = (2.95)
k Fe k Fe

72
Maşini şi acţionări electrice

hj=ac\2
bc bc
hj=ac

hj=ac\2 hf
hm
hm

hf

ac ac
ac bf ac 2 bf ac bf 2
hj=ac

lj lj

a b
Fig. 2.43. Miez de transformator.

O metodă mult mai rapidă pentru dimensionarea miezului de

transformator în formă de L închis cu L (cu coloane) sau E închis cu I

(blindat) presupune utilizarea relaţiilor:

ac =1,15 k c ; bc =1,25 k c ; b f =1,2k c ; h f = 2,25 k c

în care: ac , bc ,b f şi hf sunt dimensiunile în cm ale coloanelor respectiv


0, 25
ferestrelor (fig. 2.43); kc = S 2n − pentru transformatoarele monofazate;
kc = (0,66 S 2 n )0, 25 − pentru transformatoarele trifazate, S2n fiind puterea
aparentă de calcul exprimată în VA.
Cu notaţiile din fig. 2.43, secţiunea utilă a coloanei va fi:

S Fec = k Fe ac bc (2.96)

în care: k Fe = 0,85 ... 0,94 .


Secţiunea jugului se aproximează egală cu cea a coloanei pentru
miezul cu coloane, sau cu jumătate din secţiunea coloanei la miezul în
manta.
Înălţimea jugului va fi:
S Fe j
hj = . (2.97)
bc

73
2. Transformatorul electric

În funcţie de valorile dimensiunilor bc, ac şi hj (stabilite orientativ) din


anexa 2 se poate alege o tolă standardizată.

3. Determinarea numărului de spire al înfăşurărilor


În scopul determinării numărului de spire pentru cele două înfăşurări
este necesară cunoaşterea tensiunilor electromotoare induse care se
determină cu ajutorul relaţiilor:

1 ∆U1 U ∆U1r
E1 ≅ (U1 − ) = 1 (1 − ), (2.98)
k 2 k 2

respectiv:

1 ∆U 2 U ∆U 2r
E2 ≅ (U 2 − ) = 2 (1 − ), (2.99)
k 2 k 2

în care: k – este numărul fazelor; U1 ,U 2 − tensiunile nominale primară şi


secundară; ∆U1 , ∆U 2 − căderile de tensiune pe cele două înfăşurări;
∆U1 ∆U 2
∆U1r = , ∆U 2 r = − căderile de tensiune relative, exprimate în
U1 U2
procente din tensiunile U1, respectiv U2 şi deduse din caracteristica
prezentată în fig. 2.44.
ΔU1r [%]

40

20

0
100 200 300 400 500 P2 [ W]

Fig. 2.44. Caracteristica


a transformatorului
Calculul preliminar al numărului de spireelectric.
pentru cele două înfăşurări,
se face cu relaţiile:

E1
N1' = ; (2.100)
2πfBFec S Fec

74
Maşini şi acţionări electrice

E2
N 2' = N1' (2.101)
E1

Dacă J1' şi J 2' sunt densităţile de curent impuse, secţiunile


preliminare ale conductoarelor din cupru vor fi:

' I' ' I 2' j


SCu = 1' , respectiv SCu = (2.102)
1
J1 2
J 2' j

Pe baza secţiunilor preliminare determinate mai sus, se determină


diametrele preliminare dCu1 şi dCu2 pe baza cărora se aleg diametrele
normalizate din anexa 3, d1 şi d 2 . Cu acestea se recalculează secţiunile
(normalizate) SCu1 şi SCu2 şi densităţile de curent:

I1 I
J1 = , respectiv J 2 j = 2 j (2.103)
SCu 1 SCu 2 j

Este de preferat ca rezultatele calculelor prezentate mai sus să fie


concentrate în tabelul 2.4.

Tabelul 2.4
' Tipul
I J’ SC u SCu J dCu d S Clasa
Înfăşu- de
A A de izo-
rarea A mm2 mm2 mm mm mm2 izola-
mm 2 mm 2 laţie
ţie
Primară
Secun-
dară

În tabelul 2.4 s-a notat cu dCu diametrul secţiunii de cupru blanc, cu d


diametrul conductorului izolat (grosimile izolaţiei fiind prezentate în anexa
3), SCu – suprafaţa secţiunii de cupru blanc şi S suprafaţa secţiunii
conductorului izolat.
Alegerea corectă a diametrului ferestrei este extrem de importantă în
proiectarea unui transformator, forma acesteia influenţând atât valoarea
curentului de magnetizare cât şi consumul de materiale active şi condiţiile
de răcire a înfăşurărilor. Un raport optim pentru înălţimea ferestrei hf şi
lăţimea bf a acesteia, raport notat cu kf se situează în plaja 2,5 …3.
Dacă tola nu are un profil tipizat, pentru calculul înălţimii hf a ferestrei
se utilizează relaţia:

75
2. Transformatorul electric

kf
hf = ( SCu 1N1 + ∑SCu 2 j N 2 j ) (2.103)
kCu j

în care: kCu – este factorul de umplere al ferestrei, dependent în mare


măsură de izolaţia utilizată.
Lăţimea ferestrei va rezulta din relaţia:
hf
bf = (2.104)
kf

Dacă tola este tipizată şi a fost aleasă din anexa 1, este necesară
verificarea prealabilă a ferestrei acesteia. Ea va corespunde, dacă suprafaţa
ferestrei: S f = b f h f , satisface condiţia:
n
N1S Cu 1 + ∑ N 2 j S Cu 2 j
Sf ≥
j =1 (2.105)
k Cu

în care: SCu1, SCu2 sunt secţiunile transversale ale conductoarelor fără


izolaţie.
Dimensiunile ferestrei determinate mai sus sunt aproximative, urmând
a fi finalizate după calculul înfăşurărilor şi aşezarea acestora în fereastră.
Numărul spirelor pe strat pentru înfăşurarea primară este dat de
relaţia:
h f − 2(δ af + δ fc )
N S1 = − 1, (2.106)
d1

care se rotunjeşte la numărul întreg cel mai apropiat, iar numărul de straturi
al acesteia:

N1
n S1 = , (2.107)
N S1

se va rotunji la întregul imediat superior.


Pentru înfăşurările secundare, numărul de spire pe strat şi numărul de
straturi vor fi:
h f − 2(δ of + δ fc )
NS2 j = −1 , (2.108)
d2 j

76
Maşini şi acţionări electrice

respectiv:
N2 j
nS 2 j = . (2.109)
NS2 j

unde: δaf = 2... 4 mm – interstiţiu aer frontal; δ fc =1,5... 2 mm – grosime


flanşă carcasă.
Izolaţia dintre straturi (pentru oricare din înfăşurări) este necesară
numai dacă tensiunea de vârf U vf dintre două straturi alăturate, calculată
cu relaţia:
U vf = 2 N S Esp , (2.110)

depăşeşte 50 V.
În relaţia de mai sus, Esp reprezintă tensiunea electromotoare pe spiră
şi este dată de relaţia:

E1 E2
Esp = = (2.111)
N1 N 2

În fig. 2.45 este prezentată geometria ferestrei unui transformator


monofazat cu o înfăşurare primară în două straturi şi două înfăşurări
secundare fiecare cu câte două straturi.
bf d1 , d 2 j − diametrele conductoare-
δof

lor izolate; h f −înălţimea feres-


trei; δof = (2... 4) mm interstiţiu
aer frontal; δ fc = (1,5... 2) mm –
grosime flanşă carcasă;
δfc

δ oi = (0,2... 0,4) mm – interstiţiu


aer interior; δcc = (1,5... 3) mm –
grosime corp carcasă; δ11 −
hf

izolaţia interstraturi a înfăşurării


primare; δ1 = nS1d1 + ( nS1 − 1)δ11 −
δfc

grosimea radială a înfăşurării


primare; δ = (0,2... 0,5) mm –
δof

d1 d1 δ d21 d21 d22 d22 izolaţia dintre înfăşurarea


δ11 δ 221 δ 212 δ 222 primară şi cea secundară; δ 221 −
δ cc δ1 δ2 δ ie izolaţia inter-straturi a înfăşurării
δ oi δ oe
secundare 21; δ 212 − izolaţia
Fig. 2.45.Geometria ferestrei unui
dintre înfăşu-rările secundare;
transformator. δ 222 − izolaţia interstraturi a

77
2. Transformatorul electric

înfăşurării secundare 22; δ2 − grosimea radială a înfăşurărilor secundare;


δie = (0,5... 1) mm – grosimea izolaţiei exterioară; δeo = (2... 3) mm –
interstiţiu aer exterior.
Cu notaţiile din fig. 2.45, lăţimea ferestrei transformatorului cu
carcasa bobinei cilindrică va fi:
b f = δ c + δ oi + δ cc + δ1 + δ + δ 2 + δ ie + δ oe (2.112)

în care:

d c − ac a 2 + bc2 − ac
δc = = c , (2.113)
2 2

iar d c = ac2 + bc2 − este diagonala secţiunii transversale Sc a coloanei.


Dacă bobinele sunt bobinate pe carcase cu corp paralelipipedic de
secţiune pătrată sau dreptunghiulară, lăţimea b f a ferestrei se calculează
cu relaţia:
b f = k ov (δ oi + δ cc + δ1 + δ + δ 2 + δ ie ) + δ oe = bb + δ oe (2.114)

unde: kov −1,15 ... 1,35 este un coeficient de corecţie ce ţine seama de
ovalizarea bobinei în procesul de fabricaţie; bb − dimensiunea totală radială
a bobinei.
Pentru b f astfel determinat se verifică secţiunea ferestrei S f , cât şi
valoarea raportului k f = h f / b f .

4. Calculul masei cuprului şi al pierderilor prin efect Joule

Pentru a determina masa cuprului necesar realizării înfăşurărilor


transformatorului este necesară cunoaşterea lungimii medii a spirei, care se
calculează cu relaţia:

dc δ
l Nj = 2 π ⋅ rNj = 2 π( + ∑δ + jT ) = π(d c + 2∑δ + δ jT ) , (2.115)
2 j 2 j

pentru o bobină cilindrică şi:


δ jT
l Nj = 2[ kov ( ac + bc ) + π ⋅ rNj ] = 2[( kov ( ac + bc ) + π ⋅ ( ∑δ + )] (2.116)
j 2

pentru bobina pe carcasă paralelipipedică (fig. 2.46) în care:

78
Maşini şi acţionări electrice

l Nj −lungimea medie a spirei bobinei de rang j; ∑δ −suma grosimilor


radiale ale elementelor interpuse între corpul carcasei şi înfăşurarea de rang
j (fără a fi incluse şi înfăşurările); δ jT − grosimea radială a înfăşurării de
rang j.
Lungimile totale ale înfăşurărilor vor fi:

lCu 1 = N1l N 1 respectiv lCu 2 = N 2l N 2 , (2.117)

iar masele:

mCu 1 = S Cu 1lCu 1γ Cu

Fig. 2.46. Secţiuni transversale prin bobine.


mCu 2 = SCu 2lCu 2γ Cu (2.118)

mCu = mCu1 + mCu 2

Pierderile în înfăşurări, prin efect Joule vor fi:


eCuj eCuj
PCuj = R j I 2j = ρCut I 2j = ρCut I 2j S 2Cuj
SCuj SCuj

⇒ PCuj = ρCut eCuj SCuj I 2j (2.119)

79
2. Transformatorul electric

ρCut
sau: PCuj = m I 2, (2.120)
γ Cuj Cuj j

în care: ρCut − rezistivitatea de regim considerată aceeaşi pentru toate


înfăşurările (la temperatura de referinţă de 750).
Pierderile totale în înfăşurările transformatorului vor fi:

PCu = ∑PCuj
j
(2.121)

5. Masa miezului feromagnetic şi pierderile în fier


Masa fierului activ a unui transformator se poate determina din relaţia
generală:

mFe = VFeγ Fe = S Fe l Feγ Fe (2.122)

80
Maşini şi acţionări electrice

în care: γ Fe − este greutatea specifică a oţelului electrotehnic din care sunt


realizate tolele (vezi anexa 1).
În continuare, vor fi prezentate relaţiile de calcul particularizate pentru
fiecare din tipurile de transformatoare prezentate în fig. 2.47.

a) Transformator monofazat cu coloane, cu înfăşurările centrate pe


o singură coloană (fig. 2.47-a)
Masa miezului coloanei, mFec este:

mFec = S Fec hcγ Fe = ac bc hcγ Fe , (2.123)

iar a jugului:
mFej = S Fej l Fej γ Fe = a j bc ( 2l j + hc )γ Fe (2.124)

a b

c d

Fig. 2.47. Tipuri de transformatoare şi moduri de amplasare a înfăşurărilor.


în care: l Fej = 2l j + hc − reprezintă lungimea totală a jugului.

81
2. Transformatorul electric

Dacă a j = ac , S Fec = S Fej şi:


mFej = S Fec l Fej γ Fe = ac bc ( hc + 2l j )γ Fe (2.125)

şi cum: l j = b f + 2ac , rezultă:


mFej = ac bc ( hc + 4ac + 2b f )γ Fe (2.126)

b) Transformator monofazat cu coloane cu înfăşurările dispuse pe


ambele coloane (fig. 2.47-b)
Masele miezului activ vor fi:

mFec = 2 S Fec hcγ Fe = 2ac bc hcγ Fe

mFej = 2 S Fej l jγ Fe = 2a j bc l jγ Fe = 2a j bc (b f + 2ac )γ Fe (2.127)


mFe = mFec + mFej

c) Pentru transformatorul monofazat în manta (fig. 2.47-c) masele


coloanei (mFec ) , respectiv jugului (mFej ) sunt date de relaţiile:

mFec = S Fec hcγ Fe = ac bc hcγ Fe (2.128)


mFej = 2 S Fej l Fej γ Fe = 2a j bc l Fej γ Fe = 2a j bc (l j + hc )γ Fe

unde l Fej = l j + hc = hc + 2(b f + ac ) este lungimea totală a jugului.

d) La transformatorul trifazat (fig. 2.47-d) pentru calculul maselor


fierului activ se folosesc relaţiile:

mFec = 3S Fec hcγ Fe = 3acbc hcγ Fe

mFej = 2 S Fej l jγ Fe = 2a j bc (2b f + 3ac )γ Fe (2.129)

Pierderile în fierul coloanelor ( PFec ) sunt:


2 1,3
B   f 
PFec = PFeS 0 ⋅  Fec  ⋅   mFec , (2.130)
 B0   f0 

iar în fierul jugurilor ( PFej ) :

82
Maşini şi acţionări electrice

2 1,3
 BFej   f 
PFej = PFeS 0   ⋅   mFej . (2.131)
 B0   f0 

6. Calculul curentului de mers în gol

Neglijând componenta activă a curentului de mers în gol, a cărui


valoare depinde de pierderile în fier şi în înfăşurarea primară şi luând în
considerare doar componenta reactivă sau de magnetizare I µ , curentul de
mers în gol se determină aplicând legea circuitului magnetic pe un contur
închis Γ, reprezentat de o linie medie a câmpului magnetic. Se va obţine în
final:

δe
H Fecl Fec + H FejlFej + (nc BFec + n j BFej )
µ0 , (2.132)
I10 ≅ I µ =
2 N1

relaţie în care: H Fec şi H Fej − sunt intensităţile câmpului magnetic în


coloanele respectiv jugul transformatorului, determinate din caracteristica
B = f ( H ) ; l Fec , l Fej − sunt lungimile totale ale liniei medii de câmp
magnetic corespunzătoare coloanelor, respectiv jugului; nc , n j −reprezintă
numărul de întrefieruri străpunse de liniile de câmp magnetic (variabil de la
1 la 4 în funcţie de tipul tolelor utilizate); δe −este întrefierul echivalent (se
consideră acoperitoare valoarea 40μ); BFec / µo , BFej / µ0 − intensitatea
câmpului magnetic în întrefier, calculată în funcţie de inducţia magnetică
locală (fie BFec , fie BFej , după zona în care este plasat întrefierul);
µo = 4 π ⋅10 −7 H/m – permeabilitatea magnetică a vidului (aerului); N1 −
numărul de spire al înfăşurării primare.

7. Randamentul transformatorului

Randamentul transformatorului la funcţionarea în sarcină nominală


ηn , este dat de relaţia:

Sn cosϕ 2 n
ηn = (2.133)
S n cosϕ 2 n + PFe + PCu n

P
iar pentru o încărcare oarecare, β = P , de relaţia:
2
2n

83
2. Transformatorul electric

βS n cosϕ 2
η= (2.134)
βS n cosϕ 2 + PFe + β 2 PCun

în care:
PFe = PFec + PFej

PCu = PCu1 + PCu 2 (2.135)

8. Căderile de tensiune în înfăşurările transformatorului

Datorită rezistenţelor şi reactanţelor înfăşurărilor transformatorului, pe


acestea apar căderi de tensiune active şi reactive ale căror valori, în
exprimare procentuală sunt:

PCu 1 PCu 2
ua1 = ⋅100 [%] şi u a 2 = ⋅100 [%] (2.136)
kU 1I1 kU 2 I 2

lCu1 I1
u r 1 = π 2 fµ 0 δ S12 ⋅ 100
E1 [%]
hf
N1

lCu2 I 2
u r 2 = π 2 fµ 0 δ S12 ⋅ 100
E2 [%] (2.137)
hf
N2

în care: µ0 − permeabilitatea magnetică a vidului (aerului); lCu1 , lCu 2 −


lungimile totale ale celor două înfăşurări; I1 , I 2 −valorile efective
nominale ale curenţilor prin înfăşurări; E1 , E2 −valorile efective ale
tensiunilor induse; N1 , N 2 − numerele de spire ale celor două înfăşurări;
δ1 + δ 2
h f −înălţimea ferestrei circuitului magnetic; δ S12 = δ + , unde
3
δ , δ1 , δ2 au semnificaţiile din fig. 2.45.
Căderile de tensiune relative totale (activă si reactivă) vor fi:

ua [%] = u a1 + ua 2 , respectiv

ur [%] = ur1 + ur 2 (2.139)

iar variaţia relativă a tensiunii transformatorului la o încărcare β este:

84
Maşini şi acţionări electrice

∆U 2
[%] = ua β cos ϕ 2 + ur β sin ϕ 2 (2.140)
U 20

Rezistenţele înfăşurărilor primară şi secundară sunt:

PCu1
R1 = [Ω] (2.141)
k 2 I12

PCu 2
R2 = [Ω] , (2.140)
k 2 I 22

iar rezistenţa Kapp va fi:


2
' N 
Rk = R1 + R 2 = R1 +  1  R2 (2.143)
 N2 

Reactanţa de scurtcircuit, X k este:

u rU1
Xk = [Ω] (2.144)
100 ⋅ I1

impedanţa de scurtcircuit Z k este:

Z k = Rk2 + X k2 [Ω] (2.145)

iar tensiunea de scurtcircuit u k este:

Z k I1
uk = k ⋅100 [%] (2.146)
U1

9. Verificarea transformatorului la încălzire

Se realizează prin calculul temperaturii punctului cel mai cald,


temperatură ce se calculează cu relaţia:

PCu + PFe
θ a = θ m + θ e + ∆θ = θ m + + ∆θ (2.147)
αθ ( S M + S N )

în care: θm − temperatura mediului ambiant (standardizată, 400 C); θe −


temperatura locală; αθ − coeficientul de variaţie al rezistivităţii cu
temperatura (pentru cupru este 12⋅ 10-4 W/cm2⋅ 0C); ∆θ − căderea de

85
2. Transformatorul electric

temperatură internă radială (≅ 100C); S M , S N − suprafeţele exterioare ale


miezului, respectiv bobinei în contact nemijlocit cu aerul.
Este necesar ca temperatura absolută θa (a celui mai cald punct) să fie
mai mică decât temperatura limită standardizată impusă de clasa de
izolaţie. În tabelul 2.5 sunt date supratemperaturile admise pentru diferite
clase de izolaţie:

Tabelul 2.5
Clasa de Supratemperatura admisă în
izolaţie regim nominal, 00 C
Y 45
A 60
E 75
B 80
F 105
H 130

10. Construcţia transformatorului

a) Miezul magnetic este realizat din pachete de tole din tablă de oţel
electrotehnic. Se utilizează fie tablă laminată la cald, fie laminată la rece de
grosime redusă (o,5 mm sau 0,35 mm). Pentru transformatoarele de puteri
mici care funcţionează la frecvenţa industrială se utilizează tabla laminată
la cald (în a cărei compoziţie intră oţelul aliat cu siliciul şi un procent
determinat de carbon) de calitatea E-III-2,0 (vezi anexa 1) de grosime
δ Fe = 0,5 mm, pierderile specifice (la B = 1T şi f0 = 50 Hz) PFeS 0 = 2,0
W/Kg.
În scopul reducerii pierderilor în fier prin curenţi turbionari, tolele se
izolează între ele prin oxidare, lăcuire, sau prin folosirea unei izolaţii
ceramice sau pe bază de fosfaţi.
La transformatoarele de mică putere (monofazate sau trifazate)
miezurile feromagnetice se construiesc într-o mare diversitate de forme (E,
I, T, U, etc.) şi se pot executa fie prin îmbinarea prin suprapunere, fie prin
îmbinarea ţesută. Prima variantă oferă avantajul unei asamblări şi
demontări simple, coloanele şi jugurile fiind executate separat şi apoi
asamblate cu ajutorul unor elemente speciale: buloane, şaibe, piuliţe, etc.
Cea de-a doua variantă, la care tolele coloanelor şi jugurilor se petrec
unele peste altele într-o îmbinare ţesută, oferă avantajul reducerii curentului

86
Maşini şi acţionări electrice

de mers în gol şi pierderilor din îmbinări, cât şi cel al eliminării (parţiale


sau totale) a buloanelor de strângere din coloane.
La transformatoarele monofazate, miezul se poate confecţiona în
coloană sau manta, pentru puteri până la 630VA fiind preferat cel din
urmă.

b) Înfăşurările transformatorului.
În majoritatea cazurilor, materialul din care sunt realizate
conductoarele înfăşurărilor transformatoarelor de mică putere este cuprul
electrotehnic. Conductoarele de cupru pot avea secţiuni circulare sau
dreptunghiulare şi se caracterizează prin:
- rezistivitate electrică redusă;
- rezistenţă mecanică bună;
- rezistenţă la coroziune;
- maleabilitate şi plasticitate ridicate;
- sudare şi lipire uşoară.
Se poate afirma că pentru majoritatea transformatoarelor de mică
putere cu tensiuni şi curenţi nominali de valori curente, înfăşurările se
realizează cu conductoare de secţiune circulară izolate cu email.
Rezistivitatea cuprului variază cu temperatura după relaţia:

ρCut = ρCu 20 [1 + α ρ Cu (t − 20 0 )] (2.148)

mm 2
în care: ρCu 20 − rezistivitatea cuprului la 200 C, egală cu 0,01724 Ω ;
m
α ρ Cu − coeficientul de variaţie a rezistivităţii cu temperatura (egal cu
0,00393 /0C); t – temperatura de lucru.
Bobina transformatorului de mică putere (în afara înfăşurărilor
propriu-zise) mai conţine o carcasă pe care sunt dispuse înfăşurările.
Carcasele pot fi realizate cu pereţi laterali sau fără pereţi laterali, aşa cum
se poate vedea în fig. 2.48 a şi b.
Carcasele
transformatoa-relor se
confecţionează cel mai
adesea din preşpan, în
straturi multiple, până la
atingerea grosimii necesare.
Ele se mai pot executa din
textolit, micanită, etc.

a b
Fig. 2.48. Carcasă cu şi fără pereţi laterali.
87
2. Transformatorul electric

Sunt de preferat carcasele cu pereţi laterali, deoarece realizarea


bobinelor pe carcase fără pereţi laterali ridică probleme de ancorare a
spirelor marginale pentru evitarea dispersării capetelor de bobină.
Dimensiunile interioare ale corpului central al carcasei sunt impuse de
dimensiunile coloanei miezului.
Executarea înfăşurărilor se realizează în straturi, fie cu ajutorul unor
maşini specializate, fie prin bobinarea manuală sau semimecanizată. La
bobinarea în straturi, elementul care asigură dispunerea conductoarelor
spiră lângă spiră, realizează pe lângă tensionarea necesară a sârmei de
bobinaj şi o deplasare stânga – dreapta care se traduce prin bobinarea a
două straturi succesive în sensuri opuse, prima spiră a noului strat fiind
dispusă peste ultima spiră a stratului precedent.
Între straturile unei aceleaşi înfăşurări, dacă tensiunea de vârf pe strat
Uvf este mai mare de 50 V, se introduce hârtie de condensator, pentru
mărirea rigidităţii dielectrice şi evitarea străpungerii izolaţiei conductorului.
Între straturile aparţinând unor înfăşurări diferite se asigură o izolaţie
formată din carton electrotehnic (preşpan) de diferite grosimi (0,1÷ 1,0
mm), hârtie bachelitizată, hârtie de condensator, pertinax, hârtie
pergaminată, pânză sau hârtie uleiată, etc. Grosimea şi numărul straturilor
izolante sunt determinate de calitatea materialului izolant, puterea
transformatorului, tensiunile înfăşurărilor, solicitările mecanice şi termice
şi condiţiile de funcţionare ale transformatorului.
Bobina complet realizată este protejată la exterior cu ajutorul unui
bandaj din hârtie sau pânză uleiată sau din preşpan.
În scopul creşterii rigidităţii dielectrice, combaterii efectului
higroscopic asupra materialelor electroizolante, creşterii rezistenţei şi
îmbunătăţirii conductibilităţii termice a acestora se procedează la operaţia
de impregnare.
Impregnarea se face prin imersia într-o cuvă cu lac de impregnare sau
în autoclave sub vid după ce în prealabil transformatorul a fost supus
operaţiei de deshidratare.
După impregnare, transformatorul este supus unei uscări rapide
urmată uneori de lăcuirea exteriorului cu lac electroizolant prin procedeul
de şpriţuire cu pistolul de vopsit.

88
Maşini şi acţionări electrice

89