2.

TRANSFORMATORUL ELECTRIC

Transformatorul electric este un caz limită de maşină electrică fără părţi în

mişcare, constituit din două sau mai multe înfăşurări parcurse de curent alternativ,
cuplate magnetic între ele, prin intermediul cărora se modifică valorile tensiunilor şi
curenţilor la frecvenţă constantă.
Transformatoarele electrice se realizează monofazat, trifazat şi polifazat.
În schemele electrice, transformatorul se reprezintă prin semnele convenţionale
din figura 2.1.

 6 kV
1000 kVA
50 Hz
400 ±5%
Y0 Dy0 - 5

a) b) c)
Fig. 2.1 Semne convenţionale pentru transformatorul electric:
a) monofazat; b) trifazat; c) trifazat cu trei înfăşurări.

2.1 Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare –

Mărimi nominale
Elementele constructive de bază ale unui transformator sunt: miezul, înfăşurările
şi cuva (pentru transformatoarele răcite în ulei).
a) Miezul feromagnetic se construieşte din tole de 0,35 mm grosime, izolate între ele
cu hârtie, lac sau oxizi. Strângerea tolelor se face prin buloane sau lacuri speciale.
Coloanele sunt părţile din miez pe care se dispun înfăşurările, celelalte porţiuni
din miezul feromagnetic se numesc juguri.
Miezul feromagnetic se poate construi în coloana (figura 2.2,a) sau în manta
(figura 2.2, b).
26 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2

înfăşurări miez jug coloană

a) Fig. 2.2 Tipuri constructive de miez: b)
a) în coloană; b) în manta.

b) Înfăşurările se realizează din cupru sau aluminiu, izolate cu bumbac sau hârtie la
transformatoare în ulei sau cu email la transformatoare răcite cu aer – denumite şi
transformatoare uscate.
Înfăşurările transformatoarelor se execută sub două forme: înfăşurări în
cilindru (figura 2.3,a) şi înfăşurări în galeţi (figura 2.3,b) sau în şaibe.

IT

JT

IT JT
a) b)
Fig. 2.3 Dispunerea înfăşurărilor:
a) cilindru, b)galeţi.

După nivelul tensiunii se disting: înfăşurare de înaltă tensiune (IT), înfăşurare de

joasă tensiune (JT) şi înfăşurare de medie tensiune (MT) la transformatorul cu trei
înfăşurări.
După sensul puterii se disting înfăşurare primară care primeşte putere electrică şi
înfăşurare secundară care cedează putere electrică.
c) Înfăşurările şi miezul se cufundă într-o cuvă cu ulei de transformator care are rol de
a asigura o rigiditate dielectrică mai mare decât a aerului şi ca agent de răcire necesar
răcirii transformatorului datorită pierderilor în fier şi în înfăşurări.
Funcţionarea transformatorului are la bază legea inducţiei electromagnetice
aplicată la două sau mai multe circuite electrice cuplate magnetic.
Înfăşurarea primară (1) este conectată la o sursă de tensiune alternativă U 1, iar
prin inducţie electromagnetică se stabileşte în înfăşurarea secundară (2) tensiunea U 20
la mersul în gol (figura 2.4). La mersul în gol, tensiunile la borne sunt practic egale cu
tensiunile induse:
 2.1 -Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare – Mărimi nominale 27

(2.1)

unde: , , N1, N2 sunt numerele de spire pentru

primar respectiv secundar.


U1 N1 N2 U 20

Fig. 2.4. Reprezentarea schematică a unui transformator monofazat.

În acest fel, se poate modifica tensiunea U 2 la o valoare necesară receptorilor

conectaţi la bornele înfăşurării secundare.
În funcţie de destinaţie, transformatoarele electrice se clasifică în două mari
categorii: transformatoare de putere – folosite în sistemele energetice pentru ridicarea
tensiunii şi transformatoare cu destinaţie specială – transformatoare cu trei înfăşurări
(pentru interconectarea a trei reţele de tensiune diferite), autotransformatoare (pentru
reglarea tensiunii), transformatoare de măsură (pentru curent şi tensiune),
transformatoare de sudură etc.
Mărimile nominale definite prin STAS 170-67 sunt înscrise pe plăcuţa
transformatorului şi ele caracterizează regimul nominal de funcţionare. Aceste mărimi
sunt următoarele:
 puterea nominală a transformatorului este puterea aparentă la bornele circuitului
secundar exprimată în VA, KVA sau MVA;
 tensiunile nominale de linie, pentru primar şi secundar exprimate în V sau KV;
 curenţii nominali de linie exprimaţi în A sau KA;
 frecvenţa nominală în Hz;
 schema şi grupa de conexiune;
 tensiunea nominală de scurtcircuit în %;
 regimul de funcţionare (continuu sau scurtă durată);
 felul răcirii (naturală sau forţată).
Înfăşurările de înaltă tensiune se notează cu litere mari (A, B, C, X, Y, Z) iar
înfăşurarea de joasă tensiune cu litere mici (a, b, c, x, y, z).
28 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2

2.2 Transformatorul monofazat

2.2.1 Ecuaţiile transformatorului monofazat

Se consideră un transformator monofazat cu două înfăşurări alimentat la o

tensiune sinusoidală .
Înfăşurarea primară este formată din N 1 spire de rezistenţă R1, iar înfăşurarea
secundară cu N2 spire şi rezistenţa R 2 (figura 2.5).La bornele secundare se conectează o
sarcină de impedanţă Z.
U

i1 i2

N1 N2
1  2 2 u2
R1 
u1 1 R2

Fig. 2.5 Modelul transformatorului monofazat.

Ecuaţiile transformatorului se obţin prin aplicarea legii inducţiei

electromagnetice pentru primar şi secundar ţinând cont de asocierea

sensurilor pozitive corespunzător receptorului în primar şi respectiv, sursei în secundar:

(2.2)

(2.3)
Fluxurile totale ψ1 şi ψ2 se compun din fluxurile utile ψ1u, ψ2u şi cele de dispersie
ψ1 şi ψ2:
(2.4)
(2.5)
Solenaţia rezultantă a celor două înfăşurări este:
(2.6)
Liniile de câmp determinată de această solenaţie, care se închide prin miez şi
înlănţuie ambele înfăşurări constituie câmpul magnetic util. Dacă se notează cu Ф u
 2.1 -Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare – Mărimi nominale 29
fluxul fascicular corespunzător liniilor de câmp util, atunci fluxurile utile care înlănţuie
cele N1 spire din primar şi N2 spire din secundar sunt: şi .
Liniile de câmp care înlănţuie înfăşurarea în cauză şi care se închid în parte prin
miez şi în parte prin aer constituie câmpul magnetic de dispersie. Fluxurile
corespunzătoare liniilor de câmp de dispersie sunt: ,
, unde , sunt inductivităţile de dispersie pentru
primar, respectiv secundar.
Tensiunea indusă în primar şi secundar este determinată de fluxul util
, .
Curenţii, tensiunile şi fluxurile au o variaţie sinusoidală şi ţinând seama de
precizările făcute pentru fluxul util şi de dispersie, ecuaţiile (2.2), (2.3) şi (2.6) scrise în
complex sunt:
(2.7)
(2.8)
(2.9)
La funcţionarea în gol a transformatorului (I2=0), solenaţia este
, iar la funcţionarea în sarcină şi
deoarece fluxul util este acelaşi, rezultă:
(2.10)
unde Rm este reluctanţa magnetică. Prin urmare, tensiunea indusă în înfăşurarea

primară este: , unde X1m reprezintă reactanţa de

magnetizare.
Dacă se ţine seama de pierderile în miezul feromagnetic a transformatorului,
expresia tensiunii induse în înfăşurarea primară devine:

(2.11)
unde R1m reprezintă rezistenţa echivalentă a pierderilor în fier.
Raportul de transformare se defineşte ca fiind raportul tensiunilor induse în
primar şi secundar:

(2.12)

În concluzie, sistemul de ecuaţii care definesc funcţionarea transformatorului

electric, va fi:

(2.13)
cu notaţiile:
- impedanţa înfăşurării primare;
- impedanţa înfăşurării secundare;
30 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2
- impedanţa de magnetizare;
- impedanţa de sarcină conectată la bornele secundarului.

2.2.2 Raportarea secundarului la primar

Pentru uşurarea calculelor la rezolvarea sistemului de ecuaţii (2.13), în locul

secundarului real se consideră un secundar echivalent având acelaşi număr de spire N 1.
Secundarul redus la primar este echivalent cu secundarul real din punct de vedere
energetic adică se conservă solenaţiile, pierderile în înfăşurarea secundară, energia
magnetică în câmpul de dispersie.
Raportarea secundarului la primar se obţine prin înmulţirea cu K a relaţiei:
(2.14)
sau:
(2.15)
unde:
(2.16)
Cu notaţiile:
; ; ;
sistemul de ecuaţii (2.13) devine:

(2.17)
şi reprezintă ecuaţiile transformatorului cu secundar redus la primar. Din acest sistem
de ecuaţii, tensiunea U1 la bornele primarului poate fi scrisă sub forma:

(2.18)

de unde rezultă schema electrică echivalentă în „T” a transformatorului prezentată în

figura 2.6.
Z1 Z '2
I1 I '2

U1 Z1m U '2 Z'

 2.1 -Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare – Mărimi nominale 31
Fig. 2.6. Schema electrică echivalentă în „T” a transformatorului.

Notând cu se poate obţine schema electrică echivalentă în „L” cu

circuitul de magnetizare Z1m scos la bornele primarului prezentată în figura 2.7.

(2.19)

C1 Z 1 C12 Z '
2
I1 I "2

I10

Z1 C12 Z '

U1 U "2

Z 1m

Fig. 2.7. Schema electrică echivalentă în „L” a transformatorului electric.

Constanta C1 pentru transformatoarele de putere se poate aproxima cu un număr

real C1=1,02÷1,06, sau C11 în anumite condiţii.
Diagrama fazorială se construieşte reprezentând în plan complex ecuaţiile
sistemului (2.17), în condiţiile în care se cunosc parametrii electrici ai
transformatorului, valoarea curentului prin sarcina şi natura sarcinii (defazajul
dintre şi ).
În cazul unei sarcini inductive, diagrama fazorială a transformatorului este
prezentată în figura 2.8.

jX1 I 1

U1

R1 I 1

U
e1
I1
1  I'2

I 10

U
I '2
2

U '2
U e1
' I'
R2 2

' '
jX I
2 2
32 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2

Fig. 2.8. Diagrama fazorială a transformatorului electric.

Datorită pierderilor în miezul feromagnetic al transformatorului, curentul I10 este

defazat faţă de fluxul util U cu unghiul de pierderi .
Impedanţa de magnetizare Z1m este de valoare mare şi prin urmare în schema
echivalentă în „T” se poate neglija, rezultând schema simplificată a transformatorului
electric, numită şi schema Kapp.
Diagrama fazorială corespunzătoare schemei electrice simplificate se
construieşte pe baza ecuaţiei:

(2.20)

şi este dată în figura 2.9.

U1

jX T I 1

2 1  U '2 RT I1

 I '2  I 1

Fig. 2.9. Diagrama fazorială simplificată a transformatorului electric.

Schema electrică echivalentă simplificată în cazul neglijării impedanţei Z1m este

prezentată în figura 2.10.

I1 I '2

U1 U '2
 2.1 -Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare – Mărimi nominale 33

Fig. 2.10. Schema electrică simplificată a transformatorului electric (Schema Kapp)

Impedanţa totală este determinată de relaţia:
unde: şi .
Deoarece în diagrama fazorială simplificată intervin reactanţele de dispersie se
poate considera 12.

2.3 Regimurile de funcţionare ale transformatorului electric

2.3.1 Regimul de mers în gol

La mersul în gol a transformatorului electric impedanţa de sarcină are o valoare

foarte mare şi prin urmare curentul din secundar este nul .
Ecuaţiile de funcţionare la mersul în gol se deduc din ecuaţiile prezentate la
funcţionarea în sarcină considerând I2=0:

(2.21)

Diagrama fazorială şi schema electrică echivalentă la mersul în gol sunt

prezentate în figura 2.11.

jX1 I 10
U1

Z1
R1 I 10 I 10

U e1
Z1m
U1
1 I
10
U

U 20

U e1
a) b)
34 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2

Fig. 2.11. Mersul în gol a transformatorului electric:

a) Diagrama fazorială; b) Schema electrică echivalentă.

Impedanţa echivalentă la mersul în gol este determinată de relaţia:

(2.22)
Prin faptul că I10 este un curent de valoare redusă (0,02÷0,1)I N pierderile în
înfăşurarea din primar sunt mult mai mici în sarcină nominală, rezultând:
P10PFe (2.23)
adică, puterea activă absorbită de transformator în gol este egală cu pierderile din
miezul feromagnetic.
Din datele măsurătorilor executate la mersul în gol se pot determina următorii
parametrii electrici:

(2.24)

unde R1 se măsoară cu ohmetrul.

Cum la mersul în gol U1Ue1 şi Ue2=U20, se poate determina raportul de

transformare .

În cazul transformatorului trifazat puterea absorbită la mersul în gol:

.

2.3.2 Regimul de scurtcircuit

Pentru încercarea la scurtcircuit bornele secundare sunt legate în scurtcircuit şi

prin urmare impedanţa de sarcină se consideră nulă (Z=0). În aceste condiţii tensiunea
din secundar , iar ecuaţiile de funcţionare se obţin din ecuaţiile (2.17) sub
forma:

(2.25)
Cum scurtcircuitul se realizează la o tensiune redusă (4÷10)%U N curentul
se poate neglija faţă de şi , adică . Rezultă, ecuaţia
transformatorului la scurtcircuit:
(2.26)
 2.1 -Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare – Mărimi nominale 35
Diagrama fazorială şi schema electrică echivalentă a transformatorului la
scurtcircuit sunt prezentate în figura 2.12.
I1SC
Z1 Z '2

U 1SC
jX1SC I1SC Z1SC
U 1SC

 SC

R1SC I1SC
a)
Fig. 2.12 Mersul în scurtcircuit a transformatorului electric:
a) Diagrama fazorială; b) Schema electrică echivalentă.

Transformatorul electric la scurtcircuit se comportă ca două bobine conectate în

serie fără miez feromagnetic.
Impedanţa echivalentă Z1sc numită impedanţă la scurtcircuit este formată din
rezistenţa la scurtcircuit şi reactanţa la scurtcircuit .
Puterea activă absorbită de transformator în regim de scurtcircuit acoperă
pierderile în înfăşurarea din primar şi secundar:

(2.27)
Din proba la scurtcircuit se pot determina următorii parametrii electrici:

(2.28)

În general, şi din (2.28) se pot determina reactanţele de dispersie a

primarului şi secundarului.
În concluzie, din proba la mersul în gol şi scurtcircuit se pot determina toţi
parametrii electrici ai transformatorului.

2.3.3 Regimul de sarcină

La funcţionarea în sarcină, în secundarul transformatorului se conectează o

impedanţă . Transformatorul absoarbe o putere din reţea necesară acoperirii
pierderilor în fier şi înfăşurări, iar restul o transmite sarcinii.
În cazul acesta, sunt importante două caracteristici:
a) Caracteristica externă la U1=ct şi cos2=ct;
36 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2
b) Caracteristica randamentului, la U1=ct şi cos2=ct.
Caracteristica externă
Determinarea variaţiei tensiunii la bornele secundare în funcţie de caracterul
sarcinii se poate face pe cale grafică sau analitică.
În cele ce urmează se va determina caracteristica externă pe cale analitică
pornind de la diagrama fazorială simplificată a transformatorului electric prezentată în
figura 2.9.
Considerând axa reală în şi se obţine:
(2.29)
La mersul în gol , de unde rezultă:
(2.30)
sau:
(2.31)
de unde rezultă căderea de tensiune în secundar:

(2.32)

Căderea de tensiune ΔU în mod normal se înscrie în plaja (5-8)%. În funcţie de

caracterul sarcinii, în figura 2.13 se prezintă caracteristica externă.
U2

2
Ucapacitiv
U 20

Uinductiv
1

I2N I2
Fig. 2.13. Caracteristica externă a transformatorului:
1 – receptor R, L; 2 – receptor R, C.

În cazul unui receptor rezistiv-inductiv , iar caracteristica

externă are o alură căzătoare. Dacă consumatorul este rezistiv-capacitiv şi
cum rezultă , adică alura caracteristici externe este uşor crescătoare.
Caracteristica randamentului
 2.1 -Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare – Mărimi nominale 37
Un criteriu pentru determinarea performanţelor unui transformator este
randamentul, care conform definiţiei se calculează cu relaţia:

(2.33)

unde reprezintă puterea primită, iar puterea

cedată consumatorului.
Considerând pierderile în miezul feromagnetic şi în înfăşurări, expresia
randamentului devine:

(2.34)

unde PFe reprezintă pierderile în fier care nu depind de sarcină şi se determină din proba
la mersul în gol, iar reprezintă pierderile în înfăşurările din primar şi
secundar, acestea fiind determinate la încercarea în scurtcircuit.
Randamentul maxim se obţine din , adică pentru PFe=Pb.

La transformatoarele actuale şi randamentul devine

maxim pentru .
În figura 2.14 se prezintă caracteristica randamentului luând în considerare ca
parametru caracterul sarcinii.

 max

cos  1

cos  0,8

PFe  Pb I2N I2

Fig. 2.14. Caracteristica randamentului pentru transformatorul electric.

La transformatoarele electrice de putere, randamentul ara valori mari, cuprinse

în intervalul (95÷99)%.

2.4 Transformatorul trifazat

38 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2
Transformatorul trifazat se poate considera ca fiind format din trei
transformatoare monofazate, corespunzătoare fiecărei faze. În cazul unei construcţii
simetrice a transformatorului trifazat care alimentează un consumator trifazat simetric
sunt valabile ecuaţiile transformatorului monofazat prezentate în relaţiile (2.17).
La nesimetrii constructive şi pentru sarcini nesimetrice comportarea
transformatorului trifazat depinde de construcţia sa. În cazul funcţionării în gol a
transformatorului trifazat trebuie ţinut cont de construcţia miezului feromagnetic şi de
conexiunile înfăşurărilor.
Din punct de vedere constructiv, transformatoarele trifazate se construiesc în
două variante (figura 2.15):
a) transformator trifazat simetric;
b) transformator trifazat cu trei coloane în acelaşi plan.

1 2 3

a) b)

Fig. 2.15. Construcţia transformatorului trifazat:

a) transformator trifazat simetric; b) transformator cu trei coloane.

Pentru un sistem simetric de curenţi , fluxul din miezul

feromagnetic formează un sistem simetric şi prin urmare, nu este
necesar o coloană suplimentară pentru închiderea câmpului magnetic.

2.4.1 Conexiunile transformatorului trifazat

Fazele transformatorului trifazat pot fi conectate în stea (Y), în triunghi (Δ) şi în

zig-zag (Z).
Pentru transformatoarele de înaltă tensiune (110/20 kV; 220/110kV) se foloseşte
conexiunea stea, iar pentru transformatoarele de distribuţie (20/0,4 kV) se foloseşte
conexiunea zig-zag, datorită faptului că anulează componenta omopolară (conexiunea
Z fiind formată din două conexiuni Y conectate în opoziţie).
 2.1 -Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare – Mărimi nominale 39
În figura 2.16 se prezintă conexiunile transformatorului trifazat şi tensiunile de
fază/linie corespunzătoare.

A B C A B C A B C
U AB

UA

UA U BC UA

U AB
U AB UB
U CA

UC UC
UB
a ) Y  b)   c) Z 
Fig.2.16. Conexiunile transformatoarelor trifazate:
a) stea; b) triunghi; c) zig-zag.

Pentru trasarea diagramei fazoriale a tensiunilor fazelor se consideră sensul

pozitiv de parcurgere a înfăşurărilor prezentat în figura 2.16.
Grupa de conexiune indică conexiunile transformatorului trifazat şi defazajul
dintre tensiunile omoloage de pe partea de înaltă tensiune şi joasă tensiune. Ca unitate
de măsură a unghiului de defazaj se consideră unghiul de 30 o.
De exemplu YZ0-11, precizează că, fazele pe înaltă tensiune sunt conectate în
stea, cele pe joasă tensiune în zig-zag cu nulul accesibil, iar defazajul între tensiunile
omoloage .
Din diagrama fazorială a Utensiunilor fazelor omoloage seI determină notaţia
A B C A
bornelor pentru înfăşurarea de joasă tensiune.
În figura 2.17 se prezintă construcţia şi verificarea grupei de conexiune Y Z-3
900
. Ua Ua

Ub  U III
UC UB
Ub UI U II
c a b
U III II

Construcţie

UA

Ua
300

U Ba
UB
UC

Verificare
40 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2

Fig.2.17. Schema electrică şi construcţia grupei YZ-3.

Pentru construcţia grupei de conexiune se observă că defazajul dintre UA şi Ua
este de 90o. Tensiunea Ua se obţine dacă se parcurge coloana II în sens pozitiv, iar
coloana III în sens negativ.
În felul acesta se determină notaţiile bornelor pe joasă tensiune.
Pentru verificarea grupei de conexiune se montează un voltmetru între bornele B
şi a care va indica tensiunea:

(2.35)

unde K este raportul de transformare.

Totalitatea schemelor de conexiune cu acelaşi număr de ordine formează grupa
de conexiune. Grupele de conexiune sunt foarte importante la conectarea în paralel a
transformatoarelor electrice, caz în care, trebuie să avem aceeaşi grupă de conexiune.

2.5 Funcţionarea în paralel a transformatoarelor

Funcţionarea în paralel a transformatoarelor este necesară când întreaga sarcină
cerută de consumator depăşeşte puterea unui singur transformator. Are avantajul că se
poate asigura continuitate în alimentare cu energie electrică în cazul defectării unui
transformator.
Pentru a determina condiţiile necesare funcţionării în paralel se consideră două
transformatoare electrice având schemele echivalente simplificate prezentate în figura
2.18.
I

U1 I 1I I1II

Z TI Z TII

U '2 Z'
 2.1 -Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare – Mărimi nominale 41

Fig. 2.18. Schema echivalentă simplificată a două transformatoare conectate în paralel.

Ecuaţiile care definesc comportarea în paralel a celor două transformatoare sunt:

(2.36)

Dacă tensiunile în secundar nu sunt egale apare un curent de circulaţie interioară,

încărcând inutil transformatoarele. Una din condiţiile de funcţionare în paralel este deci
ca rapoartele de transformare să fie egale.
Din sistemul de ecuaţii (2.36) în condiţiile în care K I=KII, rezultă curenţii din
cele două transformatoare:

; (2.37)

sau:

(2.38)

Dacă transformatoarele se încarcă în mod egal, vom avea acelaşi factor de

sarcină kSI=kSII . Prin urmare, din (2.38) rezultă că, căderile de tensiune pe

cele două transformatoare sunt egale, adică:

(2.39)
sau:

(2.40)

Egalitatea (2.40) poate fi îndeplinită dacă tensiunile de scurtcircuit sunt egale

şi avem acelaşi factor de scurtcircuit , adică .

42 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2

Cum raportul diferă la transformatoare care nu au aceeaşi putere, rezultă că

puterea nominală ale transformatoarelor trebuie să fie egală.

În concluzie, la funcţionarea în paralel se impun următoarele condiţii:
1. Rapoartele de transformare egale;
2. Grupe de conexiuni identice;
3. Aceleaşi tensiuni de scurtcircuit;
4. Puteri nominale egale.
În practică se admit abateri ale rapoartelor de transformare cu ±0,5%; tensiuni de
scurtcircuit cu ±10%, raportul dintre puterile nominale de maxim 3:1.
În timpul funcţionării, transformatoarele electrice se încarcă invers proporţional
cu valoarea tensiunii de scurtcircuit nominale.

2.6 Transformatoare speciale

2.6.1 Autotransformatorul

Autotransformatoarele sunt destinate în situaţii unde se cere o modificare a

tensiunii în raport de 2:1. Din punct de vedere constructiv înfăşurarea de joasă tensiune
reprezintă o parte din înfăşurarea de înaltă tensiune. Aceste transformatoare pot fi
monofazate sau trifazate şi se folosesc la interconectarea reţelelor electrice, pornirea
motoarelor de curent alternativ, în automatizări etc.
Schema electrică a unui autotransformator monofazat este prezentată în figura
2.19.

I1

I2

U1
N1

U2 Z

Fig. 2.19. Schema electrică a autotransformatorului.

Notăm cu - raportul de transformare.

 2.1 -Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare – Mărimi nominale 43
Impedanţa Z1 a unei faze a autotransformatorului este formată din impedanţa Z11
corespunzătoare curentului I1 şi impedanţa Z2 corespunzătoare curenţilor I1+I2
.
Cu aceste considerente, ecuaţiile de funcţionare a autotransformatorului se deduc
din ecuaţiile prezentate în (2.13) sub forma:

(2.41)

Dacă se neglijează curentul de magnetizare rezultă ecuaţia

care caracterizează schema echivalentă simplificată:

(2.42)

unde ZAT reprezintă impedanţa totală a autotransformatorului:

(2.43)

Transferul de putere din primar în secundar se face prin inducţie

electromagnetică (Pem) şi pe cale galvanică (Pe):

(2.44)

Din figura 2.19 se observă că:

(2.45)

sau:
(2.46)

Puterea electromagnetică determină dimensiunile miezului feromagnetic şi prin

urmare autotransformatorul este mai economic dacă K este mai aproape de 1.
Randamentul autotransformatorului este mai mare decât a transformatoarelor, dar
curenţii de scurtcircuit sunt mai mari de ori faţă de transformator.

2.6.2 Transformatoare electrice pentru sudură

Transformatorul electric pentru sudură funcţionează în regim de scurtcircuit.

Aceste transformatoare trebuie să asigure în secundar, în gol o tensiune de (60÷80)V
44 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2
pentru amorsarea arcului electric şi execuţia unei suduri de calitate, iar în timpul
sudării tensiunea trebuie să scadă la (20÷35)V.
Transformatoarele electrice pentru sudare se caracterizează printr-o impedanţă
de scurtcircuit ZSC mărită, astfel încât tensiunea de scurtcircuit U SC este mai mare cu
50% din tensiunea nominală.
Reactanţa mărită se poate realiza cu ajutorul unei inductivităţi secundare
variabile. O astfel de construcţie este prezentată în figura 2.20,a.

U2
M


U 20

Caracteristica
arcului

I1

U1
U2

I2 I2

a) b)

Fig.2.20. Transformatorul electric pentru sudare:

a) schema de principiu; b) Caracteristica exterioară.

Modificarea reluctanţei şi deci a reactanţei se obţine prin deplasarea piesei M,

ceea ce determină modificarea curentului de sudare I 2. Caracteristica exterioară
prezentată în figura 2.20,b are o alură rapid căzătoare pentru ca la variaţii ale
rezistenţei de sarcină, curentul I2 să se modifice cât mai puţin.
Datele iniţiale necesare pentru proiectarea unui transformator de sudură sunt:
U1 – tensiunea din primar;
U2 – tensiunea din secundar;
I2 – curentul din secundar;
U20 – tensiunea din secundar la mersul în gol (U 2070V).
Puterea de calcul se calculează cu formula P=U 2I2 de unde rezultă secţiunea
coloanei SC care se consideră egală cu secţiunea jugului SJ.
(2.47)
 2.1 -Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare – Mărimi nominale 45
Numărul de spire în primar la o inducţie B c=1,2 T, neglijând căderea de tensiune
pe înfăşurarea din primar, sunt:

(2.48)

Numărul de spire din secundar:

(2.49)

Curentul din primar:

(2.50)

Cunoscând curenţii din primar şi secundar se pot determina secţiunile.

conductoarele şi la J=5 A/mm2.

2.6.3 Transformatoare de măsură

Transformatorul de tensiune
Transformatorul de tensiune are un regim de funcţionare apropiat de regimul de
mers în gol. Se utilizează numai în scopul de măsurare a tensiunii şi comandă.
Pierderile în miezul feromagnetic trebuie să fie cât mai mici, motiv pentru care miezul
se execută din tole de cea mai bună calitate.
Schema de conectare a unui transformator de tensiune este prezentă în figura
2.21.

U1

N1

N2

V
Fig.2.21. Transformator de tensiune.

Determinarea tensiunii se face cu ajutorul raportului de transformare K u:

U1=KuU2 (2.51)
unde:
46 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2

Deoarece transformatoarele de tensiune funcţionează în gol este important a se

evita scurtcircuitarea bornelor secundare, fapt ce ar conduce la deteriorarea
transformatorului.

Transformatorul de curent
Transformatoarele de curent sunt destinate pentru măsurarea curenţilor de valori
mari, având înfăşurarea primară înseriată cu circuitul prin care trece curentul care se
măsoară, iar în înfăşurarea secundară se conectează un ampermetru.
Schema de conectare a unui transformator de curent este prezentată în figura
2.22.
N1
I 1

N2

I2
K

A
Fig.2.22. Transformatorul de curent.

Regimul de funcţionare al transformatorului de curent este în scurtcircuit. Din

acest motiv sunt necesare măsuri speciale pentru a evita întreruperea circuitului din
secundar cu ajutorul întrerupătorului K.
Înfăşurările din primar constă dintr-un singur conductor (bară) sau câteva spire
de secţiune mare. Înfăşurarea din secundar este formată din mai multe spire (N 2>>N1),
obţinându-se un curent în secundar de 5 A sau 1 A.
Prin urmare, curentul din primar este determinat de relaţia:
(2.52)

unde

În general, clasele de precizie a transformatoarelor de măsură sunt: 0,2; 0,5; 1; 3

ş 10, transformatoare cu precizie ridicată se folosesc în laborator.

2.7 Regimul tranzitoriu al transformatorului electric

Ecuaţiile în regim tranzitoriu a transformatorului monofazat cu două înfăşurări,
corespunzător receptorului în primar, respectiv sursei în secundar având secundarul
redus la primar, sunt:
 2.1 -Construcţie – Principiul de funcţionare – Clasificare – Mărimi nominale 47

(2.53)

(2.54)

unde fluxurile din primar şi secundar sunt determinate de relaţiile:

(2.55)
(2.56)
În relaţiile (2.55) şi (2.56), şi sunt inductivităţile de dispersie iar L11h
reprezintă inductivitatea principală.
La aceste ecuaţii se adaugă ecuaţia scrisă pentru secundar, corespunzătoare
sarcinii:

(2.57)

Prin urmare, sistemul de ecuaţii ce defineşte funcţionarea transformatorului în

regim tranzitoriu este:

(2.58)

Pentru un transformator cu puterea aparentă nominală S N=10 MVA şi tensiunile

nominale kV se dau următorii parametri electrici:

R1=0,612 Ω; L1σ=7,958·10-3 H; L11h=19, 42 H; R2́=0,613 Ω; L2σ́=7,144·10-3 H.

Transformatorul alimentează o sarcină având: Ŕ=5Ω; Ĺ=0,1 H şi Ć=10-4 F.

În figura 2.23 se prezintă variaţia în timp a curentului i 1 din primar şi a curentului

i2 din secundar în cazul conectării transformatorului la reţeaua de alimentare.
48 TRANSFORMATORUL ELECTRIC-2

Fig. 2.23. Variaţia în timp a curentului din primar şi secundar.

Vârful de curent din primar atinge valoarea de 772, 49 A de 7,42 ori mai mare
faţă de vârful de curent din regim permanent. Acest şoc de curent are loc la 0,0057
secunde de la conectare.
În secundarul transformatorului şocul de curent atinge o valoare de 4454 A de
8,56 ori mai mare decât valoarea de vârf a curentului din regim permanent.
Şocul de curent la conectare poate declanşa protecţia şi pentru a evita acestă
cauză, este necesar temporizarea protecţiei.