Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
POSTURI DE TRANSFORMARE
2.1. Tipuri de posturi de transformare
1
b
c
Fig. 2.1. Tipuri constructive de posturi de transformare: a - în cabină de zidărie;
b - în dulapuri metalice; c -. montat pe un stâlp
a b c d
Fig. 2.2. Configuraţii ale celulelor sosire linii MT: a - cu separator( Q1A) de rupere în sarcină;
b - cu separator simplu (Q1B); c - pentru sistem dublu de bare; d - cu siguranţă şi separator.
Variantele cu un singur dispozitiv de separare a căilor de curent, fie acesta separator cu
rupere sub sarcină (Q1A), fie separator simplu (Q1B), sunt destinate unor sisteme simple de bare
WI (figura 2.2, a şi b). Când sistemul de bare este dublu, introducerea separatorului de bare Q2C
devine necesară.
3
Separatoarele de pământare (Q2A, Q2B şi Q3C) permit punerea capătului liniei LE la
pământ, atunci când sunt prevăzute lucrări de reparaţii, întreţinere sau revizii. Schema cu
siguranţă-separator, având eventual şi descărcător cu rezistenţă variabilă (F2D în fig. 2.2, d), se
întâlneşte la posturile de transformare cu o singură unitate, de puteri relativ mici (sub 250 kVA),
montate pe stâlp sau în construcţie metalică.
Celulele de bază ale posturilor de transformare sunt cele care conţin transformatoarele de
putere şi aparatura de protecţie, comutaţie şi măsură aferentă. În figura 2.3, este indicată o
structură generală a celulei transformator, cu prezentarea unor alternative pentru unele dintre
aparatele din schema de distribuţie. Aceasta evidenţiază faptul că aparatul de protecţie pe partea
de MT, marcat prin Q2 (figura 2.3), poate fi de unul din următoarele tipuri:
- întreruptor automat;
- separator cu rupere sub sarcină;
- siguranţă de MT.
Pe partea de JT, protecţia se asigură prin întreruptor automat (Q3 - figura 2.3) sau, la
posturile de transformare de puteri mai mici, prin siguranţă fuzibilă. Separatorul Q4 este
reprezentat în schema de bază ca pentru un sistem dublu de bare pe partea de JT, existând şi
alternativa (fig. 2.4, b), ca sistemul de bare să fie simplu. Cu linie întreruptă s-a redat în figură
conductorul de nul, prezent sistemul de bare WJ şi legat la pământ prin rezistenţa Ro a prizei de
pământ. Transformatoarele de măsură de curent TC1 şi TC2 furnizează aparatelor de măsură ca
ampermetre, voltmetre, contoare etc., semnale proporţionale cu curenţii din părţile de MT,
respectiv JT.
a b
Fig. 2.4. Structura generală a celulei transformator a - schema monofilară; b - variante de echipare.
4
Fig. 2.4. Celula măsură (MT)
a b c
Fig. 2.5. Sisteme de bare: a - simplu; b - dublu; c - secţionate.
În cazul unui sistem de bare secţionate (figura 2.5, a), o celulă poate fi conectată numai
la una dintre secţiuni, în timp ce în cazul unui sistem dublu de bare, majoritatea celulelor pot fi
racordate la oricare dintre sistemele de bare componente (figura 2.5, b).
Existenţa sistemelor de bare secţionate şi duble face necesară prevederea unor celulă de
cuplă, care să facă legătura între cele două sisteme de bare, componente. Schemele celulelor de
cuplă, prezentate în figura 2.6, sunt valabile atât în MT cât şi în JT; W1 şi W2 reprezintă două
sisteme de bare distincte, rezultate prin secţionare sau dublare. Cupla simplă (figura 2.6, a),
a b
Fig. 2.6. Schemele celulelor de cuplă: a - simplă; b - automată.
cuprinde un singur separator, Q1A, fără posibilitatea de comutare sub sarcină. Cupla automată
(figura 2.6, b) este mai dezvoltată, cuprinzând în afara întreruptorului automat Q2B şi
separatoarele de bare Q1B şi Q3B. Cupla longitudinală leagă secţiunile distincte ale unui sistem
de bare secţionate; cupla transversală leagă sistemul dublu de bare.
Cele mai dezvoltate, ca număr, sunt celulele plecărilor JT, datorită rolului de distribuţie
pe care îl joacă posturile de transformare, pe lângă cel de transformare a energiei electrice.
Acestea sunt destul de diverse, aşa cum se poate observa în figura 2.7, în raport cu puterile
transportate de liniile JT şi cu aparatura folosită. La curenţii mai mari, liniile JT se protejează
prin întreruptor automat (Q2A), ceea ce face necesară prevederea şi a unui separator de bare
(Q1A).
5
a b c d
Fig. 2.7. Configuraţii ale celulelor plecări JT: a - cu întreruptor automat;
b - cu separator şi siguranţă fuzibilă; c - cu separator unic pentru
mai multe linii JT; d - numai cu siguranţă fuzibilă.
Varianta separator-siguranţă, prevăzută şi cu măsură (fig. 2.7, b), acoperă o gamă largă de
plecări JT; din economie, există soluţia montării unui singur separator (Q1C) pentru câteva linii
JT (figura 2.7, c). Cea mai simplă şi frecvent utilizată schemă este cea cu protecţia asigurată prin
siguranţe fuzibile (figura 2.7, d); linia de JT, după ce s-a decuplat sarcina de la capătul acesteia,
poate fi separată de la sistemul de bare (WJ), prin extragerea patroanelor fuzibile, astfel că
siguranţele F1D joacă şi rol de separator, în caz de separaţii-revizii.
Compensarea centralizată, la posturile de transformare, a puterii reactive se realizează
prin prevederea unor celule de compensare, în JT sau MT. O configuraţie posibilă pentru aceste
celule este prezentată în figura 2.8, în opţiunea JT. Circuitul comun (coloana) se prevede cu
protecţie, comutaţie şi măsură, iar circuitele individuale ale treptelor bateriei de condensatoare se
prevăd cu protecţie şi comutaţie. De obicei, o treaptă (ex, C0) este fixă, iar celelalte sunt
comutabile, manual sau automat.
6
- stabilirea numărului de PT şi a puterilor cerute pe fiecare PT;
- determinarea locurilor de amplasare a PT;
- determinarea puterilor activă şi aparentă pe fiecare PT;
- stabilirea numărului şi a puterilor transformatoarelor dintr-un PT;
- organizarea regimului de funcţionare în paralel a transformatoarelor din fiecare PT.
A. Stabilirea numărului de PT
7
nx
∑S
j=1
cx j ⋅xj
xC = nx ; (2.1)
∑S j=1
cx j
ny
∑S cyk ⋅ yk
yC = k =1
ny , (2.2)
∑S k =1
cyk
Luând ca punct de referinţă determinarea puterilor cerute Pct şi Qct, din reţeaua de medie
tensiune (par. 1.4.1, metoda coeficienţilor de cerere), se pune problema determinării puterii
aparente, pe baza căreia să se aleagă puterea nominală a transformatoarelor din PT. Mai întâi, se
impune remarca referitoare la calculul puterii reactive, totale - Qct: la estimarea acestei mărimi,
puterea reactivă a mijloacelor de compensare ar trebui neglijată, Qbc= 0 (rel. 1.28), pentru a
conferi un nivel sporit de fiabilitate postului de transformare.
Deoarece echipamentele electrice, cum sunt şi transformatoarele, admit anumite regimuri
de suprasarcină, raţionamentul care se aplică la determinarea puterii de calcul, pentru alegerea
puterii nominale SnT a transformatoarelor este următorul: puterea cerută totală, cu semnificaţia
acesteia de putere maximă absorbită, să fie suportată de către transformatoarele electrice din PT
in regim de suprasarcină. În acest fel, transformatoarele nu se supradimensionează şi, din punct
de vedere economic, PT revine la un cost mai scăzut.
Notând cu α coeficientul care exprimă capacitatea totală de suprasarcină a
transformatoarelor, condiţia enunţată anterior se transpune pentru puterea activă sub forma
în care s-a notat cu PPT puterea activă, de calcul, a PT. Capacitatea de suprasarcină totală a
transformatoarelor rezultă datorită variaţiilor zilnice şi anuale a sarcinii, când, datorită
funcţionării unor intervale importante de timp la sarcini mai mici, regimul termic al
transformatoarelor este mai puţin solicitant şi deci fenomenul îmbătrânirii izolaţiei este
diminuat.
Suprasarcina admisă pe baza variaţiilor zilnice ale sarcinii, conform curbei de sarcină
zilnică, este definită prin regula celor trei procente, astfel: pentru fiecare 10% de reducere a
8
coeficientului de aplatizare KPM faţă de 100%, se admite o suprasarcină de 3%. Expresia analitică
a suprasarcinii relative admise, notată α 3, este în baza regulii enunţate:
3
α3 = (1 − K PM ) . (2.4)
10
Suprasarcina admisă pe baza variaţiilor anuale ale sarcinii, notată prin αp, se
defineşte pe baza regulii celor p procente, având următorul enunţ: pentru fiecare p% de
subîncărcare vara, se poate admite iarna o suprasarcină echivalentă ca mărime, dar nu mai mare
de 15%. Cu alte cuvinte, suprasarcina admisă iarna este egală cu subîncărcarea din timpul verii,
ceea ce se scrie analitic sub forma:
PPT − PMv P − PPT
αp = = Mi ; (2.5)
PPT PPT
Dacă se are în vedere faptul că, pentru consumatorul racordat la PT se cunoaşte factorul
de putere natural cosϕ , se calculează în continuare puterea aparentă, de calcul, a PT cu relaţia:
PPT
S PT = , (2.11)
cos ϕ
pe baza căreia se poate trece la determinarea puterii nominale a transformatoarelor din PT.
9
D. Stabilirea numărului şi a puterii nominale a transformatoarelor
se rezolvă cu recomandarea de a se utiliza, în acest caz, trei unităţi de transformator, ale căror
puteri nominale să satisfacă condiţiile:
S
S nT ≥ PT ;
3 (2.14)
ScI
S nT ≥ ;
2
nT= 3.
Pentru cazul în care consumatorul este alcătuit din receptoare de categoria a II-a,
condiţiile de determinare a transformatoarelor din PT sunt după cum urmează:
nT=2;
S
S nT ≥ PT . (2.15)
2
În sfârşit, dacă în compunerea consumatorului se află numai receptoare de categoria a III-
a, se prevede o singură unitate, determinată astfel:
nT=1;
S nT ≥ S PT . (2.16)
10
cu două sau chiar trei unităţi identice de transformare. În raport cu sarcina variabilă, tranzitată,
regimul economic al posturilor de transformare se consideră corespunzător pierderilor de putere
minime în transformatoarele conectate, deci randamentului maxim de transformare a energiei.
Conform datelor furnizate de către producători, pentru fiecare transformator cu puterea
nominală SnT se cunosc următoarele mărimi:
- pierderile active la mers în gol ∆ Po;
- pierderile active la mersul în scurtcircuit ∆Psc;
- curentul de mers în gol io%;
- tensiunea relativă de scurtcircuit usc%.
În tabelul 2.1 sunt indicate caracteristicile tehnice ale transformatoarelor de putere pentru
posturi de transformare, din fabricaţia Electroputere-Craiova. Pierderile de putere activă şi de
putere reactivă prezintă o variaţie specifică la funcţionarea individuală, în sarcină, a unui tip de
transformator, variaţie ilustrată în figura 2.10. Curba pierderilor de putere activă corespunde
relaţiei:
∆PT = ∆Po + k T2 ∆Psc , kW, (2.17)
în care ∆ Qo reprezintă pierderile de putere reactivă la mersul în gol, iar ∆Qsc - pierderile de
putere reactivă la mersul în scurtcircuit, date respectiv de relaţiile:
io %
∆Q o = S nT ; (2.19)
100
u sc %
∆Q sc = SnT . (2.20)
100
Pierderea totală de putere activă se echivalează cu relaţia
∆Pe = ∆PT + µe ⋅ ∆Q T , (2.21)
în care µ e reprezintă echivalentul energetic al puterii reactive la bara de racordare a
transformatorului, adică pierderea de putere activă ca urmare a creşterii cu o unitate a puterii
reactive tranzitate din sistem spre nodul amonte al postului de transformare (µ emed = 0,03
kW/kvar, informativ).
(Fig. 36 - pag. 89, PIEI)
11
( ∆P o1 + k Ti
2
∆Psci ) + µ e ( ∆Q o1 + k T2 1∆Q sc1 ) = ( ∆Po 2 + k T2 2 ∆Psc 2 ) + µ e ( ∆Q o 2 + k T2 2 ⋅ ∆Q sc 2 ) .
(2.23)
Separând termenii dependenţi de sarcină (în membrul stâng) de cei independenţi de
sarcină, relaţia devine
Sl =
( ∆Po 2 + µ e ∆Q o 2 ) − ( ∆P01 + µ e ∆Q 01 ) ,
∆Psc1 + µ e ∆Q sc1 ∆Psc 2 + µ e ∆Q sc 2 (2.26)
−
( SnT1 ) 2
( SnT 2 ) 2
Relaţia (2.26) poate fi particularizată pentru orice situaţie concretă, inclusiv prin
considerarea transformatorului 1 ca fiind un sistem de nT transformatoare identice, în paralel, iar
a transformatorului 2 ca fiind un sistem de (nT + 1) transformatoare identice, în paralel. Sarcina
limită la care se impune trecerea de la nT la (nT + 1) transformatoare se obţine explicitând
pierderile sistemelor de transformare considerate şi puterile nominale astfel:
∆P01 = nT∆P0; ∆Q01 = nT∆Q0
∆P02 = (nT + 1) ∆P0; ∆Q02 = (nT + 1)∆Q0 (2.27)
..............................................................
SnT1 = nTSnT; SnT2 = (nT + 1)SnT
Notând cu Sl (nT, nT +1) sarcina limită, se determină relaţia generală pentru aceasta sub
forma:
∆P0 + µe ∆Q 0
Sl ( n T , n T + 1) = S nT n T ( n T + 1) , (2.28)
∆Psc + µe ∆Q sc
∆P0
Sl ( n T , n T + 1) = S nT n T ( n T + 1) , (2.29)
∆Psc
12
care conduce la valori cu (8...10)% mai mici decât relaţia exactă.
13