P. 1
Diagnoza Satului Romanesc

Diagnoza Satului Romanesc

|Views: 181|Likes:
Published by Alice Creanga

More info:

Published by: Alice Creanga on Jan 04, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/27/2015

pdf

text

original

6

Diagnoza satului contemporan românesc
Cercetarea satului românesc contemporan presupune stabilirea unor criterii care, transformate în indicatori, surprind evoluţiile sale în perioada tranziţiei.Criterii menţionate sunt următoarele: fizico-geografice; de echipare tehnică a localităţilor rurale; demografice; economice; sociale; de locuire; ecologice. Indicatori concreţi pe criterii: • fizico – geografice: formele de relief; principalele categorii de zone geografice; factori de risc ai zonelor cercetate

Sociologie economică rurală

• demografice: numărul de locuitori pe km2; analiza comparativă a evoluţiei populaţiei în perioadele ’66-’90 şi ’90 – ’97; rata medie a natalităţii, morbidităţii şi migraţiei nete; indicii de îmbătrânire a populaţiei şi cei de înnoire a forţei de muncă. • economice suprafaţa de teren agricol/locuitor; structura folosirii terenurilor agricole; încărcătura de animale la 100 ha; suprafaţa forestieră/locuitor; gradul de activitate turistică; gradul de prelucrare a producţiei agricole; suprafaţa medie a exploataţiei: individuale, de tip asociativ juridic şi asociaţii familiale; gradul de exploatare a terenurilor; ponderea proprietăţii private în totalul suprafeţei agricole; populaţia activă ocupată la 1000 de locuitori; populaţia activă la 100 ha teren agricol; ponderea populaţiei neagricole în totalul populaţiei agricole în zona respectivă. •de locuire: suprafaţa locuibilă /locuitor; ponderea locuinţelor din materiale durabile; ponderea locuinţelor realizate după 1970; ponderea locuinţelor construite în perioada 1990 – 1997; ponderea locuinţelor cu instalaţii de apă în interior. • de echipare tehnică a localităţilor rurale: apă potabilă distribuită consumatorilor în m3 pe locuitor şi pe an; gradul de electrificare a gospodăriilor de pe teritoriul comunei analizate; nivelul accesului la reţeaua rutieră şi feroviară. • social: numărul locuitorilor ce revin unui medic; numărul de elevi pentru un cadru didactic; număr de abonamente TV la 1000 de locuitori.

deltă. b) zone cu rezervaţii şi monumente ale naturii de interes naţional aproximativ 10% din teritoriul ţării. Zonele protejate au o densitate mai mare în zona montană carpatică şi subcarpatică. cu precădere. Există desigur mai puţini indicatori numerici pentru aceste zone. c) zone cu complexitate mare de resurse naturale.8% din suprafaţa ţării. În selectarea lor s-a urmărit relevanţa acestor criterii în redarea potenţialului natural al comunelor în condiţiile tranziţiei. Apartenenţa unor localităţi la aceste zone le influenţează dezvoltarea socio-economică. seismicitatea. . calitatea apei cu depăşirea nivelului admis de poluare. deal. dar cu valoare peisagistică – 15. Formele de relief au fost analizate prin marile unităţi de relief: munte. în regiunile de câmpie şi podiş. lipsa apei şi a precipitaţiilor naturale. impunând o intervenţie a statului în sprijinirea respectivelor unităţi rurale. unde prezenţa monumentelor naturii şi zonelor protejate e mai rară. d) zone dominant agricole situate. Zonele naturale protejate se află în cadrul formelor de relief cercetate: monumente sau rezervaţii naturale luate în calcul ca factor ce poate favoriza dezvoltarea economică a zonei. reprezentând 4% din suprafaţa ţării. luncă. Criteriile fizico – geografice vizează cadrul natural al comunităţilor rurale.Diagnoza satului contemporan românesc • ecologic: calitatea aerului cu depăşirea nivelului admis de poluare. formele de relief sunt suportul analizei criteriale a evoluţiei satului. podiş. devenind repere din perspectiva atractivităţii turistice a acestora. cu o densitate mai mică de elemente naturale protejate. solurile afectate de factorul de limitare a calităţii nivelului de deforestare sau de uscare a pădurilor din totalul suprafeţei forestiere a localităţii. S-au propus mai multe criterii care să releve zonele cu caracteristici omogene ale diverselor comunităţi susceptibile de analiză. Poziţionarea localităţilor rurale are un caracter orientativ pentru cercetare. dar legile votate în perioada tranziţiei au stabilit tipurile în care pot fi clasificate: a) rezervaţii ale biosferei şi parcuri naturale de interes naţional cu rol de integrare în patrimoniul mondial. Factorii de risc naturali pot fi definiţi ca: alunecări de teren cu frecvenţă şi intensitate mare. pentru a se sublinia potenţialul specific de dezvoltare al comunităţilor plasate în aceste zone.

întrucât sunt influenţate de: caracteristicile tradiţionale ale fenomenului geografic. Intensitatea procesului de depopulare. teritorii în care se cumulează acţiunile mai multora dintre ei şi care nu deţin elemente valoroase de cadru natural. unde prezenţa rezervaţiilor naturale şi a ariilor protejate nu este anulată de acţiunea factorilor de risc. Criteriul demografic este un factor esenţial în analizarea unui teritoriu pentru că reflectă sintetic condiţiile de viaţă ale populaţiei. în special. . nivelul dezvoltării socio-economice a localităţilor. Pentru caracterizarea studiului demografic al ruralului poate fi utilizat următorul criteriu: evoluţia populaţiei ce poate fi analizată comparativ pentru perioadele '66 – '90 şi '90 – '97. mărimea şi localizarea ariilor sale sunt diferite în teritoriu. Categoriile de zone delimitate au fost stabilite astfel: a) zone cu cadru natural valoros. Orice populaţie este concomitent un factor de acţiune şi un factor de consum. Din perspectiva acestei dualităţi. alunecările de teren se pot produce şi într-o zonă cu mare seismicitate sau fără resurse de apă. Cele mai mari cumulări de astfel de factori de risc sunt zonele subcarpatice şi de podiş. fenomen cuprinzând majoritatea absolută a localităţilor. în ultima perioadă existând o mare influenţă a schimbărilor socio–economice generate de tranziţie. Analizând indicatorul numit putem observa că în perioada 1966 – 1990 reducerea populaţiei rurale a fost de aproximativ 17%. caracterul migraţiei interne şi externe. relaţiile lor cu urbanul. c) zone cu cadru natural de favorabilitate medie cuprinzând teritorii cu largă răspândire. nivelul ei de dezvoltare economico-socială.Sociologie economică rurală Zonele cele mai expuse factorilor de risc pot fi considerate cele în care aceştia sunt cumulaţi. Diagnoza cadrului natural se finalizează printr-o tipologie a localităţilor rurale cu caracteristici relativ omogene ale factorilor fizicogeografici. ceea ce face ca aprecierea lor să fie mai dificilă decât în cazul zonelor omogene. b) zone cu factori de risc cuprinzând. Caracteristicile locale ale acestor zone sunt extrem de variate. unde factorii fizico-geografici nu se manifestă cu intensitate mare. analiza criteriului demografic poate fi structurată pentru evidenţierea potenţialului demografic al ruralităţii. situate în general în regiunile montane şi de litoral. 80% dintre comune.

6%. rata medie anuală fiind însă în scădere. după ultimele statistici. de la 11% (în 1990) la 87% (în 1997). Procentul reducerii populaţiei este situat. Pentru factorii de creştere a populaţiei pot fi utilizaţi trei indicatori: − rata natalităţii. rata natalităţii în Moldova continuă să fie de două ori mai mare decât cea din sud şi vest. de la 13% la 12. Distribuţia teritorială a comunelor cu acelaşi tip de evoluţie demografică implică o tendinţă de concentrare a populaţiei rurale. Transilvania şi Banatul şi regiunile de câmpie din sudul şi estul ţării. rata medie a natalităţii în rural a fost de 12. în special în jumătatea estică a Moldovei.9% mai mare decât cea din urban – 9. Diminuarea populaţiei în perioada 1990 – 1997 păstrează. în zonele montante şi submontane ale Carpaţilor Orientali şi de curbură. Variaţiile natalităţii în teritoriu indică o păstrare a modelului pronatalist în estul ţării. În condiţiile migraţiei spre urban. Pentru perioada 1990 – 1997. Poate fi remarcată totuşi o extindere a ariilor în care se manifestă unele creşteri de populaţie. După statistici. Cele mai frecvente creşteri ale populaţiei se întâlnesc în imediata apropiere a centrelor urbane mari: Iaşi. între 15 şi 30%. până în 1997. mai ales. Această scădere s-a manifestat în perioada 1990 – 1997 mai acut în urban. existente şi înainte. Nivelul mediu pe ţară al natalităţii a fost aproximativ 11%. scăderea populaţiei rurale a continuat după 1990. Bucureşti. Constanţa. − rata migraţiei nete. aceeaşi distribuţie teritorială ca cea din perioada 1966 – 1990. Acest fenomen indică faptul că în prezent există un anume proces de înnoire a populaţiei rurale. în special în zone cu natalitate ridicată.5%. pentru rural regresia fiind mult mai mică. de cele mai multe ori. în jurul valorii medii pe ţară.Diagnoza satului contemporan românesc Zonele cu cele mai accentuate reduceri de populaţie sunt. . Valoarea acestui indicator este dependentă de structura pe vârste a populaţiei active şi este influenţată de modelul comportamental demografic tradiţional. Rata natalităţii exprimată prin numărul mediu de născuţi vii la 1000 de locuitori este principalul indicator relevant în evoluţia capacităţii de regenerare naturală a populaţiei. creşterile de populaţie în perioada '66 – '90 au fost reduse. − rata mortalităţii. scădere explicabilă pe fondul reducerii generale a populaţiei totale şi a unei creşteri nesemnificative a populaţiei urbane. dar şi de condiţiile socio-economice. ele manifestându-se. în genere. potrivit statisticilor.

cu fenomenul de îmbătrânire şi. cele mai multe fiind grupate în vecinătatea centrelor urbane. în exces în cazul Moldovei care este un izvor de forţă de muncă pentru toată ţara. unde. o pondere de 35% din populaţia rurală românească înregistrează la acest . populaţia fiind deja îmbătrânită. Indicele de îmbătrânire a populaţiei din mediul rural este. se poate face previziunea că efectele migraţiei vor afecta puternic structurile demografiei existente.'90. Cluj. indirect. totuşi peste 80% din comune au continuat să piardă populaţie datorită migraţiei. Analizele statistice au arătat că nivelul mortalităţii înregistrează mari variaţii în teritoriu. migraţia populaţiei de la rural spre urban. cât şi perspectivele de evoluţie ale volumului şi structurii populaţiei acesteia. Soldul indică atractivitatea sau neatractivitatea respectivelor localităţi. cu natalitatea medie. Pentru perioada '90 . a continuat la o cotă de intensitate mult mai scăzută. în genere. fiind corelat. în cazul populaţiei vârstince. de 1. Rata cea mai înaltă a mortalităţii se înregistrează în vestul ţării şi în zonele de câmpie ale Olteniei şi Munteniei.22 ori mai mare decât în mediul urban.8%. dar situarea centrelor de atracţie în teritoriul rural este relativ dispersată. impusă intens în perioada '66 . Criteriul îmbătrânirii demografice este exprimat prin indicele de îmbătrânire al populaţiei. Rata migraţiei nete se exprimă prin soldul schimbărilor de domiciliu din perimetrul localităţilor rurale. după ultimele statistici. Un fapt semnificativ pentru această epocă este apariţia de atracţie în mediul rural. de 8. cât şi nivelului de îmbătrânire a acestei populaţii. aproape dublă faţă de cea înregistrată în mediul urban. Acest indice exprimă concomitent capacitatea de degenerare demografică a unei colectivităţi. atât datorită condiţiilor de viaţă. Plecările cele mai semnificative se înregistrează în zonele cu creştere demografică şi populaţie tânără.Sociologie economică rurală Rata mortalităţii – numărul de decese la 1000 de locuitori indică gradul de scădere naturală a populaţiei. O rată a mortalităţii sub medie s-a înregistrat în majoritatea comunelor din Moldova şi zonele montane ale Olteniei şi Munteniei. Scara de variaţie a nivelului oscilează între valori subunitare. adică raportul dintre populaţie de 60 ani şi peste această vârstă şi populaţia cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani. Pentru perioada 90 – 97 rata medie a mortalităţii în mediul rural a fost de 15%. cât şi în unele zone din Transilvania.'97. Alba. ce implică populaţia preponderent tânără şi supraunitare.

După ultimele analize. iar zonele cu densitate sub 30 locuitori/km2 sunt cele montane şi din Dobrogea de Nord. mai ales. de 39800 de locuitori. cu densitate în comune peste media din rural. Bistriţa-Năsăud. o reducere treptată a fenomenului de îmbătrânire a populaţiei rurale. dar şi a celor cu populaţie redusă. având indice de îmbătrânire peste 1. sunt frecvente în Moldova (excepţie judeţele Vaslui şi Vrancea) şi în centrul şi sud-estul Munteniei. au dimensiuni medii de 2000 – 5000 locuitori. sunt situate. Comunele mici şi foarte mici (sub 2000 locuitori) reprezintă 16. 28% din localităţile rurale au o densitate sub 100 de locuitori pe km2. în sudul Olteniei şi Munteniei. Zonele cele mai dens populate. Reducerea migraţiei spre urban poate avea ca efecte reechilibrarea structurii demografice şi.Diagnoza satului contemporan românesc indicator valori medii. Zonele în care se poate considera că populaţia este îmbătrânită.7 locuitori pe km2. Comunele mari şi foarte mari – 22% din total.8%. Cele mai multe comune – 62% –. de 94. putând fi identificat potenţialul uman al respectivelor localităţi.2% din totalul comunelor şi sunt situate mai ales în vestul ţării. fiind deci specifice zonelor de câmpie şi de podiş de mică altitudine. Constanţa. . sunt situate. cele mai mari concentrări regăsindu-se în regiunile subcarpatice din Moldova şi Muntenia şi în comunele din apropierea capitalei. în viitor. respectiv din judeţele: Suceava. Volumul populaţiei este exprimat prin numărul locuitorilor cu domiciliu stabil în localităţile rurale. de 10. Maramureş.5 ori mai mică decât populaţia medie în regiunile administrative care este. excluzând Bucureştiul. Pentru evaluarea resurselor demografice pot fi utilizaţi indicii volumului populaţiei şi al înnoirii forţei de muncă. în vestul Transilvaniei. fiind de circa 10 ori mai mică decât în mediul urban. Mărimea medie a unei comune în România este de 3782 locuitori. în România.5. cu precădere. Densitatea populaţiei este exprimată prin numărul de locuitori pe km2 şi permite identificarea zonelor de concentrare a populaţiei. Populaţia tânără are pondere în unele zone mai restrânse din rural. în afara arcului carpatic. unde sunt 484 locuitori/km2 şi jumătate din densitatea medie a populaţiei totale. Densitatea medie este 47. Densitatea sub 50 locuitori/km2 se întâlneşte în Transilvania şi Banat.

prin apelul la regiunile istorico-geografice: Ţara Oaşului. Moldova se distinge prin predominanţa tinerilor. realizându-se o tipologie a comunelor pe trei categorii de favorabilitate ale caracteristicilor demografice. c) zone cu diamism şi capacitate de regenerare medii. Zonele nu au o distribuţie teritorială compactă. Siretul Inferior şi Dobrogea de Sud. Astfel. în principal. Acest indice este relevant în estimarea evoluţiei pieţei rurale a forţei de muncă. Valoarea acestui indice diferă foarte mult în teritoriu. Aceste zone cuprind comune cu dinamism demografic şi capacitate de regenerare de intensităţi maxime şi medii. Bazinul Trotuşului. reprezentarea vizuală demonstrând că răspândirea lor este relativ compactă. Valorile indicilor agregaţi pot fi grupate pe trei intervale. sau arealelor. De la tipologia comunelor se poate trece la una a zonelor. ceea ce indică faptul că fenomenele demografice sunt ample în spaţiul rural românesc. Moldova de Nord. . Câmpiei Bărăganului şi centrul Transilvaniei. Sunt situate în estul ţării şi le putem desemna. b) zone afectate de declin demografic cu slabă capacitate endogenă de regenerare. Oltul Superior.44 ani. dar nu apar în grupuri omogene. care sunt destul de răspândite pe teritoriul ţării. din comune cu caracteristici demografice nefavorabile. Zonele respective sunt constituite. Aceste zone cuprind suprafeţe relativ întinse. cu caracteristici demografice relativ omogene: a) zone cu dinamism demografic şi capacitate mare de regenerare demografică. în genere. Rodna. Valoarea medie pe rural a indicelui de înnoire a forţei de muncă indică apariţia unui excedent de tineret ce poate constitui un potenţial necesar revitalizării ruralului după tranziţie. Diagnoza demografică a spaţiului rural s-a finalizat deci într-un indice complex rezultat din agregarea indicilor caracteristici ştiinţei demografice şi a potenţialului resurselor umane. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în câteva zone restrânse din partea centrală a Munteniei. Bărăgan.Sociologie economică rurală Înnoirea forţei de muncă este exprimată prin indicele de înnoire a ei. Depresiunea Caşinului. adică raportul dintre populaţia din grupa de vârstă 15 – 29 ani şi cea de 30 . Ele pot fi găsite mai ales în vestul Transilvaniei şi sudul ţării.

De aceea. elaborată de Consiliul Naţional de Statistică: a) Teren agricol pe locuitor. potenţialul de producţie agricolă. c) Încărcătura de animale la 100 ha se calculează prin raportarea numărului de animale. superior mediei naţionale. în cadrul acestuia.60 ha/locuitor. Gruparea comunelor după tipul de structură a folosinţei agricole indică o preponderenţă a celor de teren arabil de peste 50%. acest fapt impune imprimarea unui caracter intensiv producţiei agricole. de la . apreciată ca fiind redusă în raport cu media europeană. întregul efectiv al animalelor. atât în dezvoltare.ul – unitate de vită mare – este o unitate convenţională prin care se poate evalua. de evaluare. analiza economică va fi structurată în două etape de evidenţiere. la totalul terenurilor agricole pe comune. b) Structura folosinţei agricole – constă în gruparea terenurilor agricole pe categorii de folosinţă.1 Criteriile economice. terenurile arabile şi cele cultivabile cu vii şi livezi ocupă o suprafaţă însemnată. se propun următorii indicatori: 1. UVM . La nivel naţional. direcţiile de specializare. Potenţialul agricol ce poate fi nuanţat în trei indici. se apreciază că există o structură avantajoasă a fondului funciar.40 ha/locuitor. cât şi în identificarea factorilor cu rol important în dezvoltarea endogenă a zonelor. În prezent. Acest indicator oferă informaţii despre potenţialul agricol şi poate avea o funcţie de orientare a strategiei agricole a zonei. datorită ponderii de 62% a terenului agricol. Distribuirea teritorială relevă o strânsă dependenţă între condiţiile de relief şi ponderea terenului arabil. valoarea medie a indicelui de arealitate în rural este de 1. determinat prin raportul dintre suprafaţa agricolă a comunelor cercetate şi populaţia acestora. în genere. Pentru diagnoza economică a ruralului agrar. în linii generale. iar. Acest indice caracterizează. diversificare şi intensificare a agriculturii şi profilul general de producţie. indicatori aferenţi Identificarea punctelor de contact dintre strategia sectorială şi cea a dezvoltării rurale are. Un astfel de indice are variaţii? mari în teritoriu. calculaţi pe baza datelor din fişa localităţii. fiind determinat de condiţiile fizico-geografice şi de variaţiile densităţii populaţiei. exprimat în UVM.Diagnoza satului contemporan românesc 6. exprimat prin indice de arealitate. o dublă utilitate. a stării şi a potenţialului economic al zonei rurale. la nivel mondial. egală cu 0.

Timiş. evidenţiază un potenţial ridicat al comunelor în administrarea exploataţiilor forestiere. se poate apela la proiectul “Zone de interes turistic deosebit”. Acest indicator reflectă relaţia existentă între potenţialul agricol animal şi cel vegetal şi reprezintă aspectul cantitativ al sectorului zootehnic. . 3. Argeş. În urma analizelor.Sociologie economică rurală bovine până la păsări. unele judeţe din Transilvania şi Banat. de 55. − comune cu potenţial turistic. Tulcea. Nivelul optim al indicatorului “încărcătură de animale la 100 ha” este de 100 UVM/100 ha. După ultimele date furnizate de Consiliul Naţional de Statistică. − comune cu potenţial turistic mediu. prin transformare în indicatorul încărcătură la 100 ha. Dobrogea.3 UVM/100 ha. ceea ce indică un deficit general al sectorului zootehnic. Clasificarea comunelor după potenţialul turistic a evidenţiat patru categorii: − comune fără potenţial turistic. s-a constatat că peste jumătate din numărul comunelor româneşti dispun de potenţial turistic. Pentru date exacte. Pe teritoriul ţării. aproximativ 500. Suprafaţa forestieră include totalitatea zonelor împădurite destinate atât producţiei. media la nivel naţional a României este de 59 UVM/100 ha şi cea din mediul rural. a staţiunilor balneare de importanţă naţională sau locală şi a satelor incluse în circuitul turismului rural. litoral şi Deltă. 0. este un indicator construit prin însumarea informaţiilor privind prezenţa în teritoriul comunelor a zonelor protejate natural sau construite. Potenţialul forestier este evaluat prin suprafaţa forestieră pe locuitor. exprimat prin gradul de atractivitate turistică. 2. − comune cu potenţial turistic mare.28 ha pădure pe locuitor. valori optime ale gradului de încărcare cu animale la 100 ha se întâlnesc izolat doar în judeţele Suceava. Această încărcătură este foarte scăzută în comunele din Câmpia Română. având resurse mari şi foarte mari pentru dezvoltarea comunităţilor turistice. Potenţialul turistic. cât şi protecţiei mediului. Dâmboviţa. elaborat de URBANPROIECT '97 – '98. Alba şi Mureş. ceea de reprezintă o apropiere de nivelul mediu din spaţiul european. În plan teritorial pot fi evidenţiate comunele din zonele montane.60 ha/locuitor. În mediul rural. Distribuţia în teritoriu a potenţialului forestier arată că există o concentrare a acestuia în zonele montane şi submontane. Ilfov. media naţională este de 0. valoarea aproape dublă a indicelui mediu.

fiind preponderente în sudul şi sud-estul ţării.7% realizând o activitate comercială complexă ce implică prezenţa a cel puţin două ramuri de activitate industrială. exprimat sintetic prin relaţia existentă între potenţialul agricol al localităţii şi gradul de prelucrare a produselor sale. panificaţie) au o pondere de 21. b) Suprafaţa medie a exploataţiei de tip asociativ-juridic. 50. Zonele care se remarcă prin suprafeţe medii reduse în exploataţiile agricole sunt cele situate cu precădere în nordul Munteniei şi al Olteniei. suprafaţa medie a exploataţiei individuale de 2.Diagnoza satului contemporan românesc 4.3% în totalul acestora. Suprafaţa medie a acestui tip de asociaţie este de 134.2% dintre acestea neavând nici un potenţial industrial şi doar 8. Valoarea acestui indicator la nivelul comunelor indică o largă răspândire în teritoriu a exploataţiilor agricole cu suprafaţe apropiate de medie de 1 – 3 ha. 5.9 ha pe ansamblul ruralului reprezintă un nivel foarte redus comparativ cu suprafaţa medie a fermei comunitare.5% din totalul comunelor. . La nivelul întregului rural. în perioada de tranziţie. cu menţiunea că în jumătate din numărul de comune nu există exploataţie de acest tip. Potenţialul exploataţiei agricole poate fi analizat prin patru indicatori. Asociaţiile familiale sunt prezente în 39. potenţialul industrial al comunelor este destul de scăzut. Potenţial industrial. relevând structura activităţii de acest tip din mediul rural. indicator relevant pentru procesul de modelare al structurilor organizatorice de producţie din agricultură. valoarea medie a acestui indicator este de 431 ha pe asociaţie. După datele furnizate de Ministerul Industriilor şi Comerţului şi cel al Agriculturii şi Alimentaţiei. nu există cadru legal care să favorizeze spiritul antreprenorial. De aceea. plecând de la date furnizate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei: a) Suprafaţa medie a exploataţiei individuale – indicator relevant în caracterizarea structurilor organizatorice ale producţiei În contextul economic actual. poate fi exprimat prin doi indicatori: a) Gradul de complexitate a activităţii industriale.5 ha. Comunele cu exploataţie medie a suprafeţelor agricole mai mare de 5 ha au o pondere scăzută. cele mai multe exploataţii fiind prezente în zone de câmpie. de aproximativ 10% şi sunt plasate mai ales în zonele montane din Carpaţii Orientali şi Meridionali. comunele care au dezvoltată cel puţin o activitate industrială (morărit. c) Suprafaţa medie a exploataţiei de tip familial este un indicator relevant pentru comportamentul asociativ manifestat de producători. b) Gradul de prelucrare a produselor agricole.

2) populaţie în agricultură pe 100 ha teren 1) Primul indicator populaţia activă la 1000 locuitori este relevant în aprecierea dimensiunii cantitative a resurselor umane din rural. Ele sunt situate cu precădere în zonele de câmpie. În spaţiul rural revin. S-a constatat o preponderenţă a comunelor cu valori ale acestui indicator situate în jurul mediei de 300 – 500 persoane ocupate la 1000 locuitori.2 Indicii economici ai satului contemporan • Indicele structurilor de proprietate Pentru definirea structurilor de proprietate poate fi utilizat ca indicator ponderea suprafeţei agricole private în totalul suprafeţei agricole. Nivelul mediu de repartizare a terenului agricol din mediul rural este. dar lucrat în exploataţie de tip asociativ. după datele Consiliului Naţional de Statistică. în Transilvania şi în Dobrogea.Sociologie economică rurală d) Gradul de asociere în exploatarea terenurilor – exprimă proporţia terenului agricol aflat în proprietate privată. în medie. Valoarea medie a acestui indicator este de 403. Se calculează prin raportarea suprafeţei agricole lucrate în exploataţie de tip asociativ la totalul terenului agricol. de 62. gradul cel mai redus de ocupare a populaţiei se află în vest şi sud-vest. 2) Indicatorul populaţiei active la 100 ha este relevant pentru exprimarea presiunii populaţiei active asupra suprafeţei agricole. calculaţi pe baza datelor furnizate de Consiliul Naţional de Statistică '98: 1) populaţie activă la 1000 locuitori.5 persoane la 1000 locuitori. iar cele mai multe dintre acestea au ponderea suprafeţei private cuprinse între 50% şi 80%. Valoarea medie a gradului de asociere în exploatarea terenurilor atinge o pondere de 20%. zone ce au cunoscut cel mai ridicat grad de colectivizare de tip socialist. comunele ce au mai mult de 50% din suprafaţa agricolă privatizată reprezintă 86% din totalul comunelor.9%. 6. deal.4 persoane active la 100 ha. Acest indicator este relevant în surprinderea unor fenomene socio-economice specifice diverselor zone geografice ale ţării. Cel mai ridicat grad în exploatarea terenurilor caracterizează comunele din sudul şi sud-estul ţării. Exploatarea terenurilor agricole private în regim asociativ este prezent în 55% din totalul comunelor şi se întâlneşte mai frecvent în zonele de câmpie şi podiş. . 18. • Indicele gradului de ocupare a populaţiei este exprimat prin doi indicatori. În plan teritorial. podiş. potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în '99.

în consecinţă zonificarea teritorială pe criterii economice cuprinde câteva arii întinse. în zonele carpatice şi subcarpatice şi în zonele rurale limitrofe marilor oraşe. Diagnoza economică a mediului rural poate fi realizată printr-un indice complex constituit prin agregarea indicatorilor selectaţi pentru a caracteriza starea şi resursele economice potenţiale. având. gradul de industrializare.4 % înregistrând valori importante de peste 80 persoane active neagricole la 100 persoane active. Tipologia comunelor rezultată în urma evaluării indicelui complex evidenţiază trei categorii: a) comune cu stare economică bună sau medie şi resurse potenţiale într-o economie rurală diversificată. doar 14. b) comune cu stare economică medie sau slabă şi resurse potenţiale într-o economie medie diversificată. valoarea medie în rural era de 53. de 76. c) comune cu stare economică medie sau slabă şi resurse potenţiale predominant agricole.4 persoane active neagricole la 100 persoane active. adică mult mai puţin decât media pe ţară. extensiv). Teritoriile cu un grad mediu şi superior de diversificare a activităţii economice se află. de la recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1992. Distribuţia comunelor în teritoriu prezintă un caracter relativ compact pe zone foarte întinse. industria înregistrând valori situate sub 7 şi peste 60 persoane active la 100 ha. cu precădere.1 persoane active neagricole la 100 persoane active. deci cu condiţii economice considerate favorabile. în genere. În urma calculelor. gradul de asociere în agricultură şi tipul de agricultură practicat (intensiv. • Indicele de diversificare a activităţii economice poate fi evaluat prin indicatorul ponderii populaţiei active neagricole din totalul populaţiei active în rural.Diagnoza satului contemporan românesc În plan teritorial se înregistrează variaţii mari ale presiunii populaţiei active asupra terenurilor agricole. Gradul scăzut de diversificare a activităţii este caracteristic deci majorităţii comunelor din ţară. Comune cu presiuni moderate şi mari se înregistrează frecvent în Moldova. Acest indicator a fost calculat după datele statistice ale CNS. O presiune extrem de scăzută este caracteristică zonelor Transilvaniei. adică comune cu condiţii economice nefavorabile. Banatului şi Dobrogei. Gradul de diversificare a activităţii economice este într-o relaţie de cauzalitate cu structura utilizării terenurilor. aceleaşi .

Olt. Pentru prezentarea situaţiei satului românesc actual. în acea zonă casele fiind spaţioase. Situaţia este determinată de nivelul scăzut al veniturilor populaţiei. Explicaţia constă atât în modul de locuire tradiţional. puterea economică a populaţiei. pe locuitor şi 18 m.Sociologie economică rurală caracteristici economice. • Indicele criteriului de locuire – modul de locuire în spaţiul rural – prezintă diferenţieri importante în ansamblul teritoriului. c) zone rurale cu resurse potenţiale pentru o economie diversificată şi stare economică medie.p. plasate. b) zone rurale cu stare economică slabă sau medie şi resurse potenţiale predominant agricole. Botoşani.p. s-a utilizat ca sursă recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 1992. pot fi utilizaţi mai mulţi indicatori. până în 1999. în genere. . de lipsa materialelor de construcţie rezistente şi de structura demografică a gospodăriilor.58 m. calculată în metrii pătraţi. pe locuitor. plasate. suprafaţa locuibilă medie care revine pe locuitor este de 11. resursele localităţilor pentru materiale de construcţie.p. în regiuni de câmpie. În caracterizarea acestui criteriu.54 m. aproximativ 63%. poate fi remarcată o frecvenţă ridicată a comunelor cu suprafeţe locuibile pe locuitor peste medie în Banat şi în zonele sudice ale Transilvaniei.p. Vaslui. caracteristici socio-demografice. prelucrat de Consiliul Naţional de Statistică. mai mare de trei persoane pe gospodărie. În plan teritorial. valorile indicatorului sunt situate între 6 m.. care sunt zonele cele mai întinse. în regiuni montane şi submontane. modul de locuire este definibil prin mai mulţi factori de locuire. se înregistrează suprafeţe locuibile medii între 10 m. Ele se întâlnesc. predominant. şi evidenţele statisticilor anuale privind indicele de locuinţe în rural. de modelul tradiţional de realizare al locuinţelor.p. Teleorman. apropiindu-se sensibil de cea din mediul urban – 11. clasificate pe trei categorii: a) zone rurale cu stare economică medie şi resurse potenţiale pentru o economie diversificată. La ora actuală. pe locuitor. cu precădere. • Indicele suprafeţei locuibile este relevant pentru aprecierea confortului locuirii şi are ca indicator suprafaţa locuibilă pe locuitor. în mediul rural. pe locuitor.p. La nivelul comunelor. – se înregistrează în judeţele: Iaşi. în regiuni de câmpie.p. În majoritatea comunelor. cât şi în caracteristicile demografice specifice (număr mai mic de persoane pe gospodării şi natalitatea în scădere). ce cuprind aproximativ jumătate din numărul total al comunelor plasate mai puţin omogen în teritoriu. cel mai frecvent. şi 14 m. Constanţa. cum ar fi: modele culturale tradiţionale. Cele mai mici suprafeţe locuibile pe locuitor – sub 10 m.

Indicatorul este relevant în aprecierea gradului de confort al locuinţelor. mai mare de 60%. a clădirilor din materiale durabile este întâlnită în comunele situate în zonele Carpaţilor Meridionali şi Occidentali. • Indicele perioadei de construcţie a clădirilor a fost analizat prin indicatorul ponderea clădirilor de locuit realizate după 1970 din totalul locuinţe existente la sfârşitul anului 1992. construcţia de locuinţe în rural a fost extrem de scăzută. în raport cu totalul clădirilor de locuit din mediul rural. vestul Banatului. cărămidă. După 1989. unde resursele naturale de materiale pentru construcţii sunt bogate. Ponderea locuinţelor realizate după 1970 în mediul rural este de aproximativ 20%. faţă de 66. la valori mai mari de 60%. piatră. Datele pentru calculul acestuia au fost extrase din fişele statistice ale comunelor. .6% în mediul urban şi de 42. respectiv 37.3% la nivelul întregii ţări. În această perioadă. abia în 1992 înregistrându-se o reluare a activităţii de construcţii. de la valori sub 10%. Este de remarcat numărul mare (764) al comunelor în care ponderea construcţiilor de locuinţe realizate din materiale durabile este scăzută. • Indicele numărului de locuinţe noi este exprimat prin indicatorul număr de locuinţe construite în perioada 1992 – 1999 la 1000 locuitori. inundaţii). În profil teritorial pot fi remarcate totuşi ponderi ridicate ale construcţiilor noi în zonele montane şi submontane. precum şi în Câmpia Română (Bărăgan). construcţia de locuinţe în România a înregistrat o scădere accentuată. după mai multe decenii.7%. a rezistenţei clădirilor în timp sau la acţiunea unui factor de risc (cutremur. acesta fiind anul în care.Diagnoza satului contemporan românesc • Indicele materialelor de construcţie a clădirilor de locuit este exprimat prin indicatorul ponderea clădirilor de locuit realizate din materiale durabile de tip beton. Scala de variaţie a indicatorului calculată la nivelul comunelor este foarte largă. Podişul Bărăganului şi sud-estul Transilvaniei. Ponderea cea mai ridicată. s-au construit mai multe locuinţe în rural decât în urban. Valorile medii pe ţară ale indicatorului arată o pondere scăzută a construcţiilor din materiale durabile în mediul rural. Zonele cu cele mai scăzute ponderi de construcţii sunt în Câmpia de Vest. precum şi la aprecierea puterii economice a populaţiei din zonă. Crişana şi Dobrogea. Acest indicator este relevant în exprimarea puterii economice a localităţilor şi a atractivităţii unor zone rurale. estul şi sudul Munteniei. Situarea în teritorii a acestor comune cuprinde arii largi din estul şi sudul Moldovei. în Podişul Transilvaniei şi zonele subcarpatice ale Munteniei şi Olteniei. publicate anual de Consiliul Naţional de Statistică. faţă de 67% în municipii şi oraşe.

8 locuinţe noi la 1000 locuitori. pe criterii geografice şi cultural-tradiţionale. .9% în mediul urban. un număr de 80000 s-au construit în mediul rural. sub 2%. faţă de 86. Aceste zone pot fi delimitate. la sfârşitul anului 1992 numai 11. Cea mai bună dotare a locuinţelor cu instalaţii de apă se regăseşte în Transilvania şi Banat. puterea economică a gospodăriilor. În urma punctajului obţinut de comune se constată o predominanţă a comunelor cu condiţii medii şi slabe. Diagnoza finală privind modul de locuire s-a realizat prin agregarea indicatorilor analizaţi. zone caracterizate. revenind. O treime din totalul comunelor au o pondere a locuinţelor dotate cu instalaţii de apă extrem de scăzută. printr-un nivel de locuire tradiţional mai confortabil decât restul ţării. în medie. Olteniei.4% din numărul total de locuinţe fiind dotate cu instalaţii de apă în interior. Acest indicator este relevant în aprecierea gradului de confort şi igienă a locuirii frizând. faţă de 4. dar şi nivelul aspiraţiilor şi aşteptărilor. Muntenia.3 locuinţe la 1000 locuitori din municipii şi oraşe. Tipologia comunelor pe trei trepte de favorabilitate relevă o mare răspândire în teritoriu a comunelor cu calitatea locuirii medie şi slabă. comunele cu condiţii bune de locuit fiind în număr redus şi extrem de dispersate. comunele având acest nivel de dotare scăzut sunt situate cu precădere în Moldova. deşi acestea sunt caracterizate printr-un mod de locuire deficitar. Majoritatea comunelor. zonele centrale ale Munteniei. 7.Sociologie economică rurală Din cele 140000 de locuinţe noi realizate în perioada 1992 – 1999. Acest aspect sugerează faptul că în mediul rural există rezerve de vitalitate şi dorinţa de îmbunătăţire a standardelor de locuire. Oltenia. • Indicele dotării locuinţelor cu instalaţii de apă Este exprimat prin indicatorul ponderea locuinţelor dotate cu instalaţii cu apă în interior în raport cu numărul total de locuinţe surprins în recensământul din 1992. indicii despre existenţa reţelelor publice de alimentare cu apă. Tipologia zonării comunelor după criteriul de locuire diferenţiază trei zone cu caracteristici relativ omogene: a) zone cu starea relativ bună a locuirii. adică gradul de cultură şi civilizaţie în mediul rural. ce cuprind comunele cu condiţii de locuire medii şi superioare. în genere. Constatarea este susţinută şi de distribuţia teritorială a comunelor în care se înregistrează un volum mai mare de locuinţe noi. Distribuţia indică faptul că acestea se realizează în zonele cele mai dens populate din Moldova. în special. au un procent mai mic de 8% de locuinţe dotate cu instalaţii de apă în interior. reţeaua de alimentare cu apă potabilă în mediul rural era foarte puţin extinsă. În România. concomitent. peste 60%.

Cantitatea de apă distribuită în aceste comune a fost extrem de redusă. revenind. Situaţiile cele mai favorabile se află în judeţele Suceava. Constanţa. La baza determinării acestui indicator a stat un material elaborat de RENEL în anul 1997 privind situaţia alimentării cu energie a gospodăriilor săteşti. unde alimentarea cu apă în sistem centralizat este inexistentă sau foarte scăzută. Prahova. Comunele cu cele mai puţine gospodării racordate la reţeaua electrică sunt situate în zona munţilor Apuseni.c.5% în rural şi aproximativ 100% în urban. Argeş. cu medii sub media pe ansamblul ruralului. Brăila. O situaţie critică se înregistrează în judeţele din sudul ţării şi Moldova. alimentarea cu energie electrică este asigurată în pondere de 98. 38 m. Moldova Centrală. cu o distribuţie în teritoriu relativ compactă.Diagnoza satului contemporan românesc Ele cuprind arii relativ scăzute din regiuni montane şi submontane şi în teritorii limitrofe marilor oraşe. statistic. s-a utilizat indicatorul metru cub pe locuitor şi pe an de apă potabilă distribuit consumatorilor prin instalaţii publice '97. Numărul comunelor cu distribuţie de apă potabilă prin instalaţiile publice era de 1148. Cluj. sudice şi estice. exprimat prin ponderea numărului gospodăriilor racordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. 42. Dâmboviţa. fiind intitulate “Activităţi privind utilităţile publice de interes local în 1997”. b) zone cu stare slabă a locuirii. din numărul total de gospodării. Distribuţia teritorială prezintă variaţii mari. existând diferenţieri locale importante între regiunile vestice. Datele au fost preluate de la CNS. . fiind situate cu precădere în judeţele Timiş. Zonele unde se constată o mai bună alimentare cu apă potabilă sunt restrânse. pe locuitor pe timp de un an. Tulcea.7% din totalul comunelor. situate pe suprafeţe extrem de extinse. în mediul rural. c) zone cu stare medie a locuirii. Maramureş. • Indicele alimentării cu energie electrică – se utilizează indicatorul gradul de electrificare a gospodăriilor. Dolj. Arad. reprezentând. majoritatea comunelor (72%) având un grad de electrificare de 100%.c. Sibiu. Harghita. valori maxime înregistrându-se doar în aproximativ 23% din comune. • În ceea ce priveşte indicele dotării cu apă potabilă în sistem centralizat. Maramureş. La nivelul comunelor.1 – 50 m. Scala de variaţie a indicatorului privind cantitatea de apă distribuită este 0. comunele cu apă potabilă fiind extrem de dispersate. repartizate mai puţin omogen în teritoriu. în medie. ponderea gospodăriilor racordate la reţeaua electrică variază între 65% şi 100%./locuitor/an. Câmpia Bărăganului. În România. Dobrogea.

considerându-se că astfel există posibilitatea extinderii reţelei. o situaţie mai favorabilă este în zonele centrale ale Olteniei. Teritoriul cu situaţia cea mai favorabilă este cel din nord-vestul ţării şi. • Pentru indicele accesibilităţii căilor de transport indicatorul utilizat este cel al accesului la reţeaua majoră. racordul telefonic este realizat numai în satul de reşedinţă al comunei şi parţial în satele componente. Datele Romtelecom au relevat că. în general. Situarea în teritoriu a acestor comune este. Extinderile reţelelor de telefonie în sate necesită studii de fezabilitate pentru stabilirea undelor telefonice cele mai eficiente în raport cu reţeaua de telefonie. care nu au nevoie de reţele. O cauză a acestei situaţii este reprezentată de condiţiile dificile de instalare a reţelei în zonele montane. dar dimensiunile sunt încă restrânse. posibilităţile financiare. numărul de locuitori. în prezent. aproximativ 481 comune. Sursa datelor este publicaţia CNS “Activităţi privind utilităţile publice de interes local 1997”. În restul comunelor. Izolat. Banatului şi Maramureşului. ceea ce reprezintă doar a cincea parte din numărul total. sau 43% din numărul total. cu excepţia judeţului Mehedinţi. în centrul Transilvaniei. Indicatorul este relevant în aprecierea confortului locuirii în România şi a calităţii vieţii. în mediul rural. rutieră şi feroviară a localităţilor dintr-o comună. parţial. reprezentând ponderea satelor în ansamblul reţelei telefonice şi numărul de posturi din satele fiecărei comune. completată cu lista comunelor pentru care este aprobată extinderea reţelei de distribuţie din '97. s-au extins unele sisteme telefonice neconvenţionale. Situaţiile cele mai grave sunt caracteristice judeţelor Alba. Cluj. Hunedoara. . Argeş şi celor din Moldova. au satele racordate la reţeaua telefonică. Accesul la reţeaua telefonică este o cerinţă majoră a vieţii moderne a populaţiei. • Indicele racordării la reţeaua telefonică a implicat utilizarea indicatorului gradul de racordare a satelor la reţeaua telefonică. Transilvania şi judeţele sudice din Câmpia Română. Gorj. totuşi.Sociologie economică rurală • Indicele alimentării cu gaze naturale este exprimat prin indicatorul distribuţia de gaze naturale. Pentru acest indicator a fost luată în considerare prezenţa reţelei de distribuţie a gazelor în comune. în apropierea surselor de gaz metan. reţeaua de telefonie este destul de scăzută în mediul rural. respectiv 1157 comune. mai ales pentru stimularea activităţii economice şi sociale. Caraş-Severin. dar principala cauză este lipsa de mijloace financiare. Numărul comunelor în care există reţele de distribuţie a gazelor este foarte scăzut. Timiş. Sursa indicatorului au fost evidenţele din 1998 ale Romtelecom. În ultimii ani. pot fi semnalate resurse de gaze naturale în toate judeţele ţării. cu precădere.

din raţiuni metodologice. Zonificarea teritorială privind echiparea tehnică a mediului rural a fost concepută astfel: a) zone cu echipare relativ bună. Aceste zone sunt situate în câmpiile din sudul ţării şi în unele regiuni montane. cum ar fi Carpaţii Orientali. cunoaşterea infrastructurii sociale rurale şi a fenomenelor specifice impun. deficienţă majoră a spaţiului rural românesc. totalizând o populaţie de 6250000 de locuitori. de starea precară a majorităţii căilor de acces spre drumurile naţionale sau căile ferate. Grupând pe trei trepte valorile indicilor sintetici. Diagnoza echipării tehnice a satului românesc presupune deci evaluarea stării actuale a echipării. • Criteriile sociale (indicii). . acolo unde există. un indice sintetic. c) zone cu stare medie a echipamentelor. Dimensiunile sunt relativ restrânse şi. Aceste dificultăţi sunt determinate. s-a putut aprecia că nu există comune cu o stare bună a echipării. reprezentând 54. accesibilitatea populaţiei la acestea implică o serie de dificultăţi. se poate realiza o tipologie a comunelor care evidenţiază gradul lor de echipare tehnică. cele mai multe drumuri comunale fiind drumuri de pământ. decât în raport cu situaţia mediei pe ansamblul ruralului. Datorită nivelului general foarte scăzut al echipării tehnice. prezentând însă aspecte caracteristice locale foarte variate. care au cea mai mare întindere în teritoriu. sau spre satisfacerea unor servicii. respectiv 61% din populaţia rurală a ţării. Un acces direct la căile de transport majore şi cu o stare tehnică corespunzătoare asigură premise favorabile de dezvoltare a activităţii economice şi facilitează deplasarea populaţiei înspre locul de muncă. Numărul comunelor cu acces direct la reţeaua majoră de căi de transport este de 1462. b) zone cu dificultăţi grave în echiparea tehnică.Diagnoza satului contemporan românesc Accesibilitatea la căile de transport este un criteriu deosebit de important în aprecierea posibilităţilor de dezvoltare economico-socială a localităţilor. Acestea cuprind comune cu stare medie şi deficitară a echipării.4% din numărul total de comune. ele sunt în relaţie directă cu axele majore şi cu reţelele localităţilor urbane. Prin agregarea ponderată a indicatorilor s-a obţinut pentru fiecare comună. precum şi în Moldova. Gradul de dispersie a comunelor cu echipament tehnic relativ bun a făcut extrem de dificilă delimitarea acestor comune. Aprecierile privind calitatea echipării tehnice trebuie privite în mod relativ. în principal. Cu toate că numărul comunelor străbătute de reţele majore de transport este relativ ridicat. din lipsa unor date statistice. în genere. Nu au fost analizate elementele referitoare la calitatea drumurilor. învăţământul. comunicaţiile şi mortalitatea infantilă. utilizarea mai multor subcriterii: sănătatea.

Sursa datelor a fost fişa localităţii pentru anul 1976. caracterizat prin prezenţa în plus a şcolilor profesionale. În plan teritorial se remarcă o distribuţie dispersată a comunelor cu acelaşi grad de accesibilitate la serviciile medicale. caracterizat prin prezenţa scăzută a unităţilor de învăţământ de tipul grădiniţelor. O frecvenţă sporită a comunelor fără nici un medic se remarcă în Moldova – Podişul Central Moldovenesc. populaţia ce revine la un medic depăşeşte de 2. Aspectul calitativ al infrastructurii medicale nu este surprins de acest indicator. Valori ale indicatorului sub media pe ţară se înregistrează. Caracteristic pentru mediul rural este predominanţa şcolilor primare şi gimnaziale. în genere. Media naţională este de 565 locuitori pe medic. . c înalt.5%. caracterizat prin prezenţa liceelor sau a unor şcoli postliceale.Sociologie economică rurală − Pentru subcriteriul sănătăţii indicatorul utilizat pentru evaluarea serviciilor de sănătate este numărul de locuitori pe un medic. în zona Carpaţilor de Curbură şi în judeţul Tulcea. Categoriile în care se grupează valoarea indicatorului sunt rezultate în urma unei ierarhizări a unităţilor de învăţământ pe niveluri: a scăzut. b mediu.5% din totalul unităţilor de învăţământ din mediul rural. doar 6% din comune (sau 148) nu au nici un medic.7 ori populaţia pe un medic la nivel naţional şi de 4. Distribuţia indicatorului pe comune indică la peste 12% din ele o situaţie relativ satisfăcătoare. Este un indicator relevant pentru aprecierea cantitativă a infrastructurii medicale exprimând accesibilitatea populaţiei rurale la asistenţă medicală calificată. media urbană – 378 locuitori pe medic. care surprind prezenţa sau absenţa infrastructurii necesare pentru desfăşurarea procesului educaţional. şcolilor primare şi gimnaziale. iar valoarea mediei în rural depăşeşte de trei ori media urbană. elaborată de CNS. în zonele montane şi submontane ale Carpaţilor Meridionali şi Occidentali. Sursa datelor o constituie fişa localităţilor întocmită de CNS în 1976. − Pentru subcriteriul învăţământului s-a utilizat indicatorul gradul de complexitate al învăţământului. Pentru jumătate din comune. iar cele liceale şi postliceale. ceea ce este o valoare apropiată de cea a nivelului naţional. existând o pondere însemnată a medicilor care nu au rezidenţă în comune şi care nu pot asigura continuitatea actului medical. Şcolile profesionale reprezintă mai puţin de 1%. 6. reprezentând 92.1 ori valoarea pentru mediul urban. revenind mai puţin de 599 de locuitori la un medic. indicator structurat pe trei subcategorii.

fişa localităţii pe 1996. cunoştinţe de puericultură. Crişana şi partea centrală a Munteniei (Prahova). Datele au fost furnizate de CNS şi s-au calculat pentru perioada 1990-1997. o răspândire uniformă în teritoriu. din perspectiva acestui indicator. variaţia este foarte mare. Situaţii nesatisfăcătoare – sub 100 abonamente TV la 1000 locuitori − prezintă comunele din zonele montane şi submontane ale Carpaţilor Occidentali. tendinţele de grupare apar doar în Banat. existând unele zone în care mortalitatea infantilă se manifestă pe arii compacte. Comunele având un număr de abonamente relativ ridicat. la numărul născuţilor dintr-un an. Acest indicator caracterizează dimensiunea cantitativă a procesului de comunicaţii şi gradul de accesibilitate comunicaţională din mediul rural. În ultimii ani. În intervalul 1990 – 1996. de peste 20 decese la 1000 născuţi vii pe an. Majoritatea comunelor – 60% – au o mortalitate infantilă medie sau ridicată. din sudul Transilvaniei şi zona Carpaţilor Meridionali. Distribuţia comunelor. nivelul de instruire a populaţiei. cum ar fi: calitatea locuirii. − Subcriteriul mortalităţii infantile presupune. cuantificând efectul unor cauze multiple. mortalitatea infantilă a înregistrat totuşi o scădere. peste 200 abonamente TV la 1000 locuitori. sociale. culturale şi tradiţionale ale unei zone. este extrem de dispersată. reprezintă 24% din totalul comunelor. ca indicator.Diagnoza satului contemporan românesc Comunele având un nivel scăzut de dotare cu unităţi de învăţământ reprezintă aproximativ 93% din totul comunelor şi au. Mortalitatea infantilă este un indicator sintetic al caracteristicilor economice. condiţiile igienico-sanitare. mergând de la 0 la 40 decese la 1000 născuţi vii pe an. şi în acest caz. . Valoarea medie în rural a indicatorului este de 165. Nivelul mortalităţii infantile este cu 30-35% mai mare în rural decât în urban. Aceste zone cuprind teritorii întinse din Moldova şi Dobrogea şi unele zone restrânse din sudul Munteniei şi al Olteniei. Comunele cu nivel ridicat de dotare (6%) au o distribuţie teritorială extrem de dispersată. iar situarea lor este extrem de dispersată în teritoriu. Deosebirile dintre modul de viaţă în rural şi urban se reflectă în discrepanţa dintre nivelul mortalităţii în cele două medii. elaborată de CNS. mortalitatea infantilă. La nivelul comunelor. calculată prin raportarea numărului deceselor copiilor sub un an. situându-se în 1996 la jumătatea nivelului înregistrat în 1969. − Subcriteriul comunicaţiilor a presupus utilizarea indicatorului numărul abonamentelor TV la 1000 locuitori. în consecinţă.6 abonamente TV la 1000 locuitori. după 1996. mortalitatea infantilă în rural a marcat din nou o tendinţă de creştere. Sursa datelor a fost.

s-a întocmit o scală pe trei categorii de poluare. Situaţia actuală a factorilor de mediu impune măsuri imediate de redresare a calităţilor acestuia. Giurgiu. Turceni. Piteşti. în Moldova. Dezvoltarea rurală integrată impune interacţiunea dintre factorii de mediu şi cei sociali. Zonificarea teritorială a impus următoarea tipologie: a) zone rurale cu stare socială relativ bună. emisiile anuale raportate la numărul locuitorilor sunt apropiate de modelele europene la principalele substanţe. cuprinzând comune cu stare bună şi satisfăcătoare. se situează. în partea centrală a Munteniei şi în Dobrogea. Pentru determinarea stării ecologice a ruralului. Pentru aer. de dimensiuni variate. Pentru caracterizarea comunelor privind gradul de poluare. se intersecţionează cu zonele clasificate mai înainte. În genere. b) zone rurale cu stare socială deficitară. asigurând conservarea resurselor naturale pe termen lung. Slatina (ALRO). sau acelea care prelucrează substanţe organice: Brazi. cu excepţia dioxidului de carbon. Pe ansamblul ţării. Copşa-Mică. pădure. în Transilvania şi în nordul Olteniei şi al Munteniei. ce cuprind comune cu stare satisfăcătoare şi slabă. care sunt situate. în general. datorită caracterului său sintetic. • Criteriile ecologice ale ruralului. gradul de poluare atmosferică este mai mare în comunele situate în zonele adiacente centrelor urbane puternic . care implică cuantificarea frecvenţei depăşirii limitei maxim admisibile de substanţe poluante în atmosferă. apă.Sociologie economică rurală Diagnoza stării sociale a ruralului s-a finalizat prin agregarea celor patru indicatori analizaţi. Işalniţa. Borzeşti. Comunele cu poluare mare sau moderată sunt situate în zonele adiacente marilor combinate chimice şi metalurgice. culturali şi economici. Piatra Neamţ. aceste zone. semnalează o predominanţă de 46% a comunelor cu condiţii satisfăcătoare şi ponderi egale pentru cele cu stare socială deficitară şi relativ bună. de regulă. în cazul căruia valorile româneşti sunt inferioare. c) zone rurale cu stare socială satisfăcătoare. Săvineşti. Un grad ridicat de poluare a atmosferei au şi zonele adiacente centralelor de termoficare de la Rovinari. Tipologia comunelor. Zlatna. având însă o pondere mai mare indicatorul mortalităţii infantile. sol. Astfel s-a constatat că un procent important – 62% din totalul comunelor – are aer nepoluat. s-au analizat ponderile indicatorilor pentru aer. din perspectiva stării sociale. Indicatorul utilizat este calitatea aerului. Iaşi. extrem de dispersate. respectiv 27%. cum sunt: Baia-Mare.

care afectează. deci există o situaţie relativ bună. Neamţ. Astfel. raportate la lungimile totală a râurilor principale. în apele curgătoare. poluarea chimică etc. Sibiu. Sursa de date a fost Sinteza Regiei Autonome a Apelor Române din 1996. că o treime sunt situate pe cursuri de apă de categoria I şi o altă treime. Constanţa.5 milioane hectare de teren agricol. În urma analizei calităţii solului pe patru categorii de degradare (nedegradare. diversele forme . Cele mai intens poluate zone sunt în judeţele: Alba. 7 milioane hectare teren agricol şi manifestă tendinţă de creştere. Oltul. Prutul. indicatorul utilizat este calitatea solurilor. estimându-se. d) O agricultură durabilă şi eficientă se poate aplica doar pe 3. principalele cauze ale degradării în aceste zone. Ialomiţa. sărăturarea. precum şi funcţia sa ecologică. Caraş-Severin. c) Pe aproximativ 7. degradare moderată. solul are rezerve mici şi foarte mici de humus. Pentru aproximativ o treime din numărul comunelor. sunt Someşul. Comunele au fost grupate pe patru categorii. Sursa de date este Institutul de Cercetări de Pedologie şi Agrochimie. urmărind situarea lor pe cursuri de râu. solurile sunt afectate de factori cum sunt: eroziunea. în schimb. din cele 10 milioane hectare de terenuri arabile. ce cuantifică frecvenţa depăşirii limitei maxim admisibile a conţinutului de substanţe poluante. respectiv categoria I.7 milioane hectare. nu au putut fi obţinute date. Mureşul şi Siretul. b) Cea mai importantă problemă o constituie eroziunea solului. Hunedoara. degradare puternică şi foarte puternică) s-au relevat următoarele aspecte: a) Pe 12 milioane hectare de teren. din cele 16 milioane hectare de teren agricol. Pentru apă. determinat prin ponderea suprafeţelor afectate de factorul de limitare a calităţii. în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării. acidifierea. aproximativ. exces de umiditate determină rentabilitatea acestuia pentru folosinţe multiple. alcalinizare. influenţând valorificarea solului pentru diverse culturi vegetale. în total suprafaţă agricolă. după statistica Regiei Autonome a Apelor. înmlăştinarea. e) Comunele cu soluri degradate puternic şi foarte puternic reprezintă aproximativ 48% din totalul comunelor şi sunt situate. acidifiere. Pentru sol. şi categoria degradate.Diagnoza satului contemporan românesc industrializate. pe cursuri de apă de categoria a II-a. cu precădere. Bacău. III. indicatorul utilizat este calitatea apelor curgătoare. cu referirile pentru 1996. Bazinele hidrografice cu cele mai mari lungimi ale cursurilor de apă degradată. Bistriţa. Gradul de deteriorare a calităţii solului prin fenomenele de eroziune. II. în categoria degradate sunt incluse aproximativ 3% din totalul comunelor.

gradul de împădurire a terenurilor. 2 comune cu suprafeţe împădurite de la 1% la 49% din suprafaţa totală. comunele au fost grupate în cinci categorii: 1 comune cu suprafeţe împădurite sub 1% din suprafaţa lor totală. pentru anul 1996. situate în zonele adiacente centrelor urbane industrializate. o stare relativ bună. dar nepoluate. iar. şi. compactarea şi acidifierea. dar nepoluate. 3 comune cu suprafeţe împădurite de peste 50% din suprafaţa totală. indică o predominanţă a comunelor cu stare medie – 49. în genere. după starea ecologică. poluate. Pentru starea pădurilor indicatorul utilizat este suprafaţa împădurită neafectată sau afectată de poluare. 5 comune cu suprafeţe împădurite peste 50% din suprafaţa totală. nepoluate.Sociologie economică rurală de poluare. respectiv 39%. 72% din totalul comunelor. fenomenul de poluare a pădurilor. aproximativ. din totalul comunelor. pe de o parte.6% – şi bună – 46% –. corelat cu starea de sănătate a pădurilor. După gradul de împădurire. Un procent însemnat. reflectând. îndeosebi. în zonele montane ale Carpaţilor Orientali şi Meridionali. situate în teritoriile unde predomină comunele cu o stare ecologică bună. de 11%. într-o proporţie mai mică. înmlăştinarea. Diagnoza ecologică s-a finalizat printr-o zonificare teritorială. Datele au fost furnizate de Ministerul Mediului. poluarea având un caracter local. rezultă în urma activităţilor antropice de genul depozitării sau deversării reziduurilor industriale şi menajere. sărăturarea. dejecţiilor animale etc. din acţiunea unor factori ca: eroziunea. îl reprezintă comunele cu un grad de împădurire ridicat – peste 50% – neafectat de poluare. Tipologia comunelor. pe de alta. care reprezintă. îndeosebi zonele montane. cuprinzând comune cu stare ecologică slabă şi medie. care propune următoarele: 1 zone rurale cu o stare ecologică bună. Diagnoza ecologică a spaţiului rural relevă. 2 zone rurale cu o stare ecologică slabă. Analiza acestui indicator a relevat predominanţa comunelor cu un grad mediu de împădurire şi lipsă de poluare. ridicarea apelor freatice. 4 comune cu suprafeţe împădurite de la 1% la 49% din suprafaţa totală. Aceste comune sunt situate. poluate. .

ceea ce determină o dependenţă excesivă faţă de agricultură. zone în care predomină factori restrictivi ai dezvoltării. Caracteristicile principale ale acestor zone constau în prezenţa unei game relativ largi de resurse naturale. Având în vedere multitudinea problemelor de soluţionat în spaţiul rural. au fost identificate trei mari categorii de zone.Diagnoza satului contemporan românesc 3 zone rurale cu o stare ecologică medie. situate în regiuni de câmpie şi podiş. Activităţile agricole au o eficienţă foarte scăzută din cauza numărului mic de exploataţii viabile. . ele necesitând sprijin şi intervenţii urgente pentru evitarea deteriorării ireversibile. În aceste zone. forestiere. obţinându-se o imagine sintetică integrată a nivelului actual de dezvoltare a satului românesc. Aceste zone se caracterizează. a modului defectuos de exploatare a terenurilor şi de valorificare a fondurilor agricole. Existenţa unor similitudini de manifestare pe areale a permis conturarea unor zone cu caracteristici omogene. printr-un potenţial predominant agricol şi o lipsă de diversificare a activităţilor economice. echiparea tehnico-edilitară. prin eforturi relativ reduse. adică resurse agricole. În acest sens. zone în care predomină factori favorizanţi ai dezvoltării. trepte care permit o mai bună surprindere a intensităţilor intermediare ale fenomenelor cauzale. Scopul acestei zonificări finale este fundamentarea politicilor de dezvoltare integrală a zonelor rurale. Însumarea tuturor caracteristicilor şi indicatorilor prezentaţi permite o zonificare specifică a spaţiului rural. se semnalează şi alte aspecte negative referitoare la infrastructura socială. Pentru a realiza o caracterizare completă a fiecărei comune. Aceste zone pot deveni. în genere. slabei reprezentări a sectorului zootehnic. în funcţie de predominanţa factorilor care favorizau dezvoltarea endogenă: a. minerale şi elemente valoroase de cadru natural. forţe de antrenare a dezvoltării rurale regionale. în care sunt necesare sau posibile intervenţii prioritare. s-a procedat la agregarea tuturor informaţiilor furnizate de indicatori. cuprinzând teritorii întinse. caracterizate prin sate şi comune cu stare ecologică variată. la creşterea ponderii populaţiei active calificate şi a ofertei de locuri de muncă. Sinteza indicatorilor a permis ierarhizarea comunelor în cinci trepte ale nivelului de dezvoltare. care au condus la dezvoltarea unor activităţi economice diversificate. s-a procedat la valorificarea unor tipuri de zone. b.

c. ele reprezentând o slabă diversificare a activităţii economice şi un slab acces la infrastructura socială. se poate spune. pe baza cumulării indicatorilor stării satului românesc. că aceştia prezintă.Sociologie economică rurală accesibilitatea la reţeaua rutieră şi feroviară majoră. sudul Olteniei. centrul Moldovei. nordul şi sudul Dobrogei. repartizate neuniform în majoritatea regiunilor ţării. estul Munteniei. Au fost delimitate aproximativ 11 zone de acest tip în nordul. la începutul celui de al treilea mileniu. zone cu condiţii medii. . nord-vestul Transilvaniei. În principiu. unul din cele mai scăzute niveluri de dezvoltare a ruralului din Europa.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->