Vasile Baciu

Intre dramele derulate pe scena satului ardelean,una aparte este aceea a lui Vasile Baciu,
om cu atare, care este surprinde initial in ipostaza de stapan al propriului destin. Prosesor
al unei mosii intinse, al unei gospodarii faloase, Vasile Baciu se afla in momentul de
apogeu al existentei sale, moment in care incepe destinul.

Biografia lui este reconstituita sumar de autor, in etapele esentiale. Urmarind-o, observam
ca Vasile Baciu este in esenta ''un Ion'' care si-a atins scopul. Pamanturile le obtinuse prin
casatoria cu o fata urata, dar bogata. Suficient de istet, intelege ca sotia lui e legatura cu
pamanturile pe care le iubeste si care ii asigura locul printre oamenii respectati ai satului.
Instarit, Baciu agoniseste trepta tot mai mult. Sufleteste el este inca sa
rac, mai ales ca dupa moartea sotiei ii ramasese doar Ana, asupra careia imprastie prea rar
mangaieri si prea des ocari. Patima bauturi si batranetea ii mai atenueaza forta de munca,
fara sa-i domoleasca insa dorinta de a-s pastra intacta mosia, pe care o iubeste mai presus
de Ana.

In spiritul traditional al satului, dar si din dorinta de a nu fii nevoit sa dea din pamantul
sau, el planueste casatoria Anei cu George Bulbuc, flacau instarit si fara pretenti mari de
zestre. Retinerea fetei, indragostita de ''sarantocul'' Ion, provoaca nemultumirea lui Baciu,
care isi simte averea amenintata. In sufletul lui prinde radacini o cumplita ura fata de Ion,
pe care si-o astampara uneori prin bataile aplicate Anei.

Prima lui aparitie in romaneste respingatoare: ''sosi....lalaind un cantec de betie, cu palaria

intr-o ureche, cu ochii inrositi si tulburati de bautura''. Prada unui conflict interior, ''dadea
intruna din maini, parca s-ar fii sfadit cu un dusman inchipuit''.
Nemultumirea si surprinderea ca fata lui se impotriveste casatoriei planuite ia forma unei
amenintari directe, ''cu dansul (George Bulbuc) ai sa-mi cununi fata dumneata, macar de-
as sti ca are sa-i crape inima dintr-insa''.

Dorinta de a-si recapata pamanturile il dezumanizeaza complet. Preotul Belciug il

aprostofeaza, ''Ba sa-ti fie rusine mai omule, sa mai umbli dupa avere, cand vad ca ai
ajuns de rasul satului cu betiile''. Decaderea morala a lui Vasile Baciu este determinata de
despartirea de pamanturi, el fiind ca si Ion o fire patimasa care nu poate exista fara ''a
avea''.
Fundamentala in caracterizarea sa este surprinderea gesturilor, a reactilor organice si a
nuantelor vocii in fiecare intalnire cu Ion, a carui prezenta activeaza latura brutala a
fiintei sale.

Nici in final, dupa moartea ginerului, pamantul nu-i va reveni, acesta intrand in posesia
bisericii, ca unica forma de a-l elibera de blestemul care l-a facut cauza a atator tragedii.

Preotul Belciug

Colectivitatea rurala transilvaneana isi are reprezentantii ei caracteristici, de la oloaga

satului, la taranii de diferite categorii sociale, la “intelighentia” bogat figuranta prin:
preoti, notari, invatori, profesori, judecatori, pretori si diversi alti functionari ramani,
maghiari si evrei. Aceasta categorie impresionanta de personaje este pusa in miscare dupa
un calendar de manifestari de mult instituite ca mod de existenta a satuluiromanesc a
carui monografie o realizeaza Rebreanu. Hora, nunta, botezul, inmormantarea,
incaierarile flacailor, intalnirile de la crasma, judecata, slujbele, probozirea din biserica,
practicile oculte precum descantecele, sunt tot atatea momente si aspecte din viata satului
care-si cer interpretii.

Bine individualizati, cei ce formeaza "albastreala satului", sunt surprinsi fie in viata de
familie cu felul particular de comportare, fie in viata de familie cu felul particular de
comportare, fie in cea in cea obteasca, drept eroi sau martori ai evenimentelor. Atatea
pagini ale operei se constituie ca document al vietii "domnilor", intre care figura lui Ion
Belciug, poreclit de sotia invatatorului: "pamatuful". Gratie unei tesaturi complicate de
planuri care cand se intersecteaza, cand se suprapun ori merg paralel, dupa modelul
prozelor lui Lev Tolstoi (de pilda: Anna Karenina), Rebreanu face ca animozitatilor
dintre Ion si Vasile Baciu, in lupta pentru pamant, sa le corespunda acelea dintre preot si
invatator, disputandu-si autoritatea in viata spirituala a satului.

De fapt, Belciug urmareste ca preot ceea ce urmareste Zaharia Herdelea ca dascal:

slujirea intereselor romanilor ardeleni. G.Calinescu vede in Belciug "un inamic de lucruri
marunte al lui Herdelea". Modalitatile de individualizare la care face apel Rebreanu sunt
la indemana, El impleteste schita biografica cu observarea comportarii personajului, a
faptelor si gesturilor sale, a limbajkului, a atitudinii unor personaje fata de celelalte.

Dduhovnic si educator, preotul isi cunoaste bine misiunea in satul pe care-l pastoreste. El
sfatuieste, indeamna sau mustra, dupa imprejurari, oamenii care-i cer ajutorul sau care se
abat de la normele morale. Lui Vasile Baciu, adesea beat, i se adreseaza cu cate o dojana
blanda de felul: "Rau faci, Vasile, ca nu te sfiesti macar de tineretul care te vede mereu
beat...".

Belciug este asemenea personajului lui Slavici, Popa Tanda, dar mai complex si cu totul
veridic, in afara oricarei intentii teziste. E surprins intr-o varietate de imprejurari:
rostindu-si slujba, supraveghind munca intr-o livada abisericii, ori inaltarea noului lacas
de cult, fierband de indignare pentru evenimentele neplacute in care sunt antrenati Ion si
George, in relatiile cu familia Herdelea, ori cu grija de a-si spori averea, chiar cu cele
sfinte pe buze.

E.Lovinescu afirma ca in "aprigul" Belciug "iubirea de biserica si neam se asociaza intim

cu atatea sentimente rele si cu atatea pasiuni lumesti".
In capitolul "Iubirea" autorul ii face preotului o schita de profil, cu economia de mijloace
lexicale care-l caracterizeaza: "Belciug ramasese vaduv din primul an de preotie. Era
bolnavicios si atat de jigarit ca, vazandu-l, te intrebai: cum de-si mai poate tinea
viata?...slab, galben, prapadit cum era, hranindu-se mai mult cu lapte si oua, traia si se
inversuna parca si-ar fi pus in gand sa ingroape el tot satul.
Vaduvia si strasnicia i-au dobandit faima de sfant.
Portretul lui se nuanteaza cand prin accente tari, cand prin aprecieri generoase in relatiile
dintre el si familia Herdelea pe care o hartuie indelung. Pentru ca, in final, intre fostii
adversari sa se instaleze buna intelegere. Cand preotul participa la licitarea unor bunuri
din casa invatatorului, Maria Herdelea se napusteste asupra fetei bisericesti cu o avalansa
de injurii: "Cum s-ar zice vii sa-mi furi lucrusoarele din casa?...Sa iesi afara de aici,
hotule, c-altfel iti sucesc gatul! Afara, ticalosule!...Nu ti-e rusine obrazului sa-ti fie! Asa-s
popii, porcule!...Pamatufule". Iar Titu Herdelea il considera drept un om uracios, "ciine la
suflet si viclean ca dracul".

Atunci cand familia invatatorului se impaca cu Belciug, acesta e apreciat ca "un preot
fara pereche, care nu umbla dupa blestematii, desi e inda destul de tanar si vaduv de atatia
ani." Si pentru ca Ghighi scapa vorba "Pamatuful", e dojenita de mama pentru ca: nu-i
frumos sa ocarasca o fata cuminte pe un slujitor al bisericii.

Cand inspectorul Horvat, reprezentant al autoritatii unguresti, isi exprima nemultumirea

ca nu aude la orele de religie "Tatal nostru" rostit in maghiara, Belciug raspunde "hotarat
si scurt, imbujorandu-se de mandrie: "Asta nu se poate" si este gata sa renunte la a mai
preda religia decat sa-si pangareasca constiinta si sa zapaceasca sentimentele
credinciosilor. El apara cu curaj si demnitate cauza conationalilor: "Macar atata drept s-
avm si noi in tara asta in care ne-am nasvut si s-au nascut parintii nostri si parintii
parintilor nostri!". Fara sa accepte compromisuri cu autoritatile unguresti, cerand
supunere totala a oamenilor in fata bisericii, preotul isi justifica statutul lui in Ardeal aflat
in preajma luptei decisive pentru implinirea idealului de unitate si libertate nationala.

Titu Herdelea

Acest personaj face parte din romanul „Ion” scris de Liviu Rebreanu.
Titu este fiul soţilor Herdelea (Maria şi Zaharia) mai având încă două surori: ce mică
Ghighi şi cea mare Laura.
El este „un tânăr de vreo 23 de ani, cu haine curăţele şi sărăcuţe, cu o cravată albastră
azurie la gulerul înalt şi ţeapăn, ras de mustăţi şi lung cât un par […] cu mănuşi de aţă
cenuşie”.
Titu Herdelea este un personaj foarte complex, îi place să studieze oamenii pentru a
vedea reacţiile lor fără a face însă rău cuiva. „Lui Titu, deopotrivă îi plăceau îngânările
beţivului şi nu ştia cum să-l zgândăre, fără să bage popa de seamă”. A avut pentru o
vreme o aventură cu Rosa Lang, soţia unui învăţător.
Scrie poezii şi citeşte foarte multe ziare şi cărţi de la preotul Belciug şi mai apoi de la un
notar la care lucrează pentru un timp îndemnat de părinţii lui ca să nu stea degeaba.
Notarul şi familia acestuia îl tratează cu respect pentru faptul că scrie versuri. În această
perioadă afecţiunea pentru Rosa Lang îi scade treptat ajungând să nu mai nimic pentru ea.
Stă un timp acasă, când îl ajută pe Victor Grofşorul în afaceri. Ne mai suportând să stea
acasă după ce tatăl său a votat pentru Bela Beck pleacă din nou să lucreze la notar unde
fiica acestuia se îndrăgosteşte de el, în timp ce el începe să simtă ceva pentru Virginia
Gherman.
Titu este un personaj rotund şi pozitiv. În economia romanului este unul principal. El este
un personaj autobiografic deoarece autorul recunoaşte că multe din caracteristicile lui
Titu le are şi el.
De la începutul romanului când apare la hora satului, până la sfârşitul acestuia când Titu
trece munţii în România, el şochează prin complexitatea comportamentului său.

Zaharia Herdelea

Intr-o arhitectonica impunatoare, complexa si moderna, romanul “ION” isi desfasoara

actiunea pe mai multe planuri, facand sa se perinde prin fata noastra o intreaga lume.
Avizati asupra faptului ca ION este epopeea vietii rurale din primele decenii ale secolului
al XX-lea, nu mai e putin evident faptul ca, paralel cu actiunea al carei protagonist este
Ion, autorul aduce in centrul atentiei familia invatatorului Zaharia Herdelea. Prin el,
Rebreanu dezvaluie cu “indiferenta obiectiva” ce-l caracterizeaza, conditia
intelectualitatii romane din Transilvania aflata sub jugul strain.

Tudor vianu vorbeste despre Zaharia Herdelea ca despre un om cu o “individualitate

simplista”, “cu suflet fara mandrie”, lipsit de discretie, cerand sprijin si plangandu-se
primului iesit in cale. Existenta lui e facuta din “umiliri, din saracie, din mediocritate, din
platitudini”

Situatia materiala modesta, conditia de slujitor aservit autoritatilor unguresti il determina

pe dascal la tot felul de compromisuri. Doamna Herdelea cu ambitii privind viitorul
fiicelor ei, Laura fata de maritat, a carei iesire in lume costa bani, Ghighi care ii va urma,
Titu cu aerele lui de scriitor, gasindu-si cu greu un rost, in cele din urma, in Regat, insasi
soarta invatatorului mereu nesigura, toate sunt motive care sa-l indemne pe Zaharia
Herdelea la prudenta.
Pentru ca este in joc destinul celor apropiati, invatatorul, dupa constatarea lui George
Calinescu “e muncit de ganduri, rusinat, instinctul ii spune sa fie patriot roman, datele
politicii imediate il indeamna la cumintenie”.

Pentru ca Rebreanu canta familia, dupa cum apreciaza de asemenea G.Calinescu,

“rostogolirea romanului e epopeica si prin evenimentele marunte din casa lui Zaharia
Herdelea”.

Iata-l pe invatator ros de indoieli cand inspectorul Cernatony, pe care-l onora din cand in
cand la Bistrita cu cate o “ladita de faguri ca zapada”, ii prpune sa fie invatator de stat.
Herdelea este constient ca “Romanul care trebuie sa invete pe copiii romani sa vorbeasca
numai ingureste nu mai e roman, ci renegat sadea”.

Framantarile lui se intensifica dupa ce, clatinandu-si o casa pe locul bisericii, cu invoirea
lui Belciug, simte primejdia care-i va transforma viata intr-un cosmar. Oricand el si
familia lui puteau fi aruncati pe drumuri, de aceea ura impotriva preotului “crestea fara
voia lor, din ce in ce mai putrenica, atatata parca de mana soartei”.

Atmosfera se incarca si mai mult in familie cand subinspectorul Horvat ii cere dasclului
sa sprijine alegerea “desavarsitului patriot ce este candidatul de deputat Beck”, pentru ca
apoi necazurile sa se tina lant. Va fi suspendat din serviciu in favoarea lui Nicolae
Zagreanu, veste care-i sfasie inima. Simuland nepasarea in fata foarte tanarului coleg, “in
gand isi zicea ca nici o meserie nu-i mai frumoasa pe pamant ca aceea de a desteleni
mintea tinerelor vlastare omenesti”. Se resemneaza totusi la gandul ca va reveni la scoala,
fapt care se si petrece dupa un timp, pentru ca apoisa i se impuna pensionarea de catre
acelasi Horvat, decizie a forurilor superioare pe care de aceasta data o primeste cu
deznadejde. Totusi, intre gand si fapta se interpun, in cazul dascalului, o lipsa de energie
pana la lasitate, timiditatea, labilitatea caracterului sau.

In final, totul se aliniaza in familia Herdelea unei dureroase planitudini. Doamna

Herdelea este cum nu se poate de multumita pentru menajul Laurei, Ghighi este in
persepctiva de a se casatori cu Zagreanu, Titu-si incropise un rost la Bucuresti, iar
Zaharia Herdelea si Belciug, dupa ce se hartuisera reciproc atata vreme, se impaca,
invatatorul laudandu-l “catre toti pe Belciug, care-i un popa fara pereche si un om cum nu
se mai poate”, in timp ce “Belciug de asemenea impuia urechile tuturor slavind pe
Herdelea, prieten nepretuit si roman vredni de stima obsteasca”.
Intre cei doi se restabileste armonia in numele cauzei romanilor pe care o apara fiecare in
felul sau.

Simetric fata de inceputul romanului, acelasi “grup de domni” se apropie, in finalul

operei, de casa vaduvei lui Maxim Oprea, unde satul petrece. Preotul si invatatorul merg
in mijlocul taranilor, pentru ca, spune Belciug: “- E de datoria noastra, Zaharie, sa purtam
de grija poporului!”.