Sunteți pe pagina 1din 14

Egipt

Acum 4500 de ani, Egiptul era o ţară bogată, condusă de un faraon. Ţara Egiptului este numită de Herodot
"un dar al Nilului“. “Fără Nil, Egiptul nu ar fi decât un colţ din imensul pustiu al Saharei”. Înainte de anul
4000 î. Hr., fiecare trib era independent, având zei proprii, temple, preoţi, rituri şi credinţe specifice. După
unificare, fiecare trib a păstrat o oarecare autonomie religioasă. Au fost păstraţi zeii fiecărui trib,
formându-se un panteon, însă fiecare zeitate locală îşi avea cultul ei aparte. Credinţa în viaţa viitoare a
făcut ca pământul Egiptului să fie presărat cu monumente funerare ca nici o altă ţară din lume, egipteanul
antic considerând viaţa aceasta ca o simplă trecere spre viaţa cealaltă.
Pentru a li se păstra numele pentru vecie, faraonii au poruncit să se construiască mari piramide în care să
fie înmormântaţi. Pentru construcţia piramidelor,a fost nevoie de mii de sclavi care târau şi apoi clădeau
blocurile de piatră unul peste altul.
Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfăşurată în
alte sectoare-cheie din economia mondială . Turismul presupune, în primul rând, contacte
între oameni, atitudini, comportamente şi trăiri specifice. Prin acestea, el contribuie la
îmbunătăţirea experienţelor umane.
Un rol esential în dezvoltarea relatiilor dintre oameni la nivel global îl are turismul, care a
cunoscut o dezvoltare spectaculoasǎ în ultimile decenii, turistul de rând ajungând în cele mai
exotice si mai izolate locuri ale globului pǎmântesc Fenomenul turistic este extrem de greu de
delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar,
antrenând deopotrivă economişti , geografi, psihologi şi sociologi.

Turismul extern da o posibilitate unicǎ actualei generatii de a intra în contact cu celelalte tǎri
fie ele europene fie altele mai exotice şi mai pline de noutate. Fǎrǎ a ignora resursele naturale
autohtone, foarte bogate si divesrificate, aceastǎ prezentare încearcǎ sǎ vǎ convingǎ de faptul
cǎ pentru a ne cunoaşte cât mai bine propria tarǎ şi pentru a aprecia cum se cuvine resursele
pe care le detinem este nevoie sǎ intrǎm în contact cu celelalte culturi şi natiuni
Turismul extern – este o optiune pentru orice turist dornic de a cunoaşte locuri noi. Dacǎ
imaginile şi prezentarea nu vor fi suficiente pentru a vǎ convinge sa alegeti o destintie exoticǎ
convingeti-vǎ de minunǎtia acestor locuri vizitându-le.
Egiptul este o ţară arabă din nordul
Africii şi din Orientul Mijlociu, limitată
la nord de Marea Mediterană, la est de
Fâşia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba
(prin intermediul căruia are contact cu
Iordania şi cu Arabia Saudită) şi de
Marea Roşie, la sud de Sudan iar la vest
de Libia. Capitala sa este Cairo.
Nevoile şi avantajele căutate
Dintre turiştii care merg pe litoral, pentru unii este cel mai important lucru
sunt băile de soare şi de mare – aceştia vor alege probabil staţiunile mai
liniştite; alţii, deşi nu ocolesc plaja, sunt deosebit de interesaţi şi de
posibilităţile de distracţie ce li se oferă – aceştia vor prefera în genere
staţiunile cât mai “animate”. Un turist poate alege o excursie cu autocarul
datorită oportunităţii de a întâlni alţi oameni, altul datorită posibilităţii de a
călători fără stres, alţii datorită preţului mai redus. Şi pe piaţa turismului de
afaceri putem întâlni segmente diferite: unii oameni de afaceri pot avea
pretenţia să călătorească în condiţii luxoase, beneficiind de servicii
personalizate pe tot parcursul călătoriei, pentru alţii rapiditatea este cea mai
importantă, iar pentru alţii, economia la costuri.
Principalele avantaje utile pentru segmentarea pieţei turistice sunt:
relaxarea; sănătatea; distracţia; libertatea; aventura şi riscul; educaţia;
soarele; descoperirea; compania altor persoane, construirea de relaţii.
Segmentarea după avantaje căutate rafinează segmentarea după scopul
călătoriei, permitând o formulare şi adaptare mai precisă a produsului. Ea
pare a fi cea mai potrivită pentru filosofia de marketing, care spune: „vindeţi
clientului avantaje, nu caracteristici”. Promovarea avantajelor oferite de
produs este scopul logic al oricărui material publicitar
Selectarea grupului

În urma unui chestionat aplicat pentru un grup am Întalnire cu însoţitorul de grup


conceput produsul nostru pentru un grup de adulţi, la aeroportul Otopeni, ora
interesaţi de cunoaşterea culturii egiptene. 21:30. Plecare spre Cairo,
decolare la ora 23:40; sosire în
Cairo la ora 02:25 dimineaţa şi
transfer la hotel Grand
Selectia obiectivelor si itinerariul Pyramids 4*

Sfinxul Piramidele de pe platoul Giza

Ziua 2: Cairo După micul dejun se vizitează cele mai importante repere turistice ale metropolei egiptene: Muzeul
de Egiptologie, Sfinxul si Piramidele de pe platoul Giza .
Citadela cu Moschee Marele baraj de la Aswan

Ziua 4: Cairo - Aswan


Mic dejun. Opţional se poate vizita Citadela Ziua 6: Aswan - Kom Ombo
cu Moscheea de alabastru a lui Mohammed Mic dejun. Excursie la marele baraj de la
Ali si cartierul Coptic, unde se afla biserica Aswan (trezirea dimineaţa devreme),
suspendată şi cripta în care a locuit Fecioara realizare impresionantă a ingineriei
Maria moderne şi templul Philae situat pe o
insulă în mijlocul Nilului
Templul Edfu
Templul Karnak

Ziua 7: Edfu - Luxor Ziua 8: Luxor - Hurghada


Trezirea dimineaţa devreme. Mic dejun. Vizita a Trezirea dimineaţa devreme.După micul dejun se vizitează
templului Edfu, dedicat zeului Horus, unul dintre templele de pe malul estic al Nilului: templul Karnak, dedicat
cele mai bine păstrate temple din Egipt. Navigare zeului Amon-Ra, cel mai mare complex religios din Egipt,
către ecluza de la Esna. Prânz pe vasul de croaziera. templul Luxor şi monumentele antice de pe malul vestic al
Navigare către Luxor. Seara, petrecere galabia. Cină Nilului: mormintele faraonilor din Valea Regilor, săpate în
şi cazare pe vasul de croazieră stancă şi ascunse în dealurile Thebei.
Ziua 11 + 12: Hurghada - Cairo - Bucureşti
şi sosire în Bucureşti la ora 07:15 dimineaţa
Mic dejun. După amiază (aprox.ora 16:00) transfer
cu autocarul la Cairo (aprox.500 km, în convoi).
Sosire in Cairo la ora 23:00 şi transfer la aeroport.
Îmbarcare pe cursa Cairo-Bucureşti cu decolare la
ora 03:25.
S.C. CORVIN TOUR A.T.S.
ANALIZĂ DE PREŢ

Nr. crt. Articole de calculaţie Elemente de Elemente de calcul Valoarea  


cheltuieli
Pe turist Totală
 

1 CHELTUIELI DIRECTE Masă 35*12 zile 420 euro 4200 euro


2 Cazare 45*10 nopţi 450 euro 4500 euro
3 Transport 85 euro 85 euro 850euro
3* Culturale 45+10 55 euro 550 euro
3** Ghid si sofer 300 euro 300 euro 3000 euro
4 Alte cheltuieli

5 TOTAL CHELTUIELI DIRECTE 1310 euro 13100 euro


6 COMISION....%*10% 131 euro 1310 euro
7 TOTAL COSTURI + TVA 24,89euro 248,9 euro
8 ROTUNJIRI(+,-)

9 TOTAL PREŢ DE VÂNZARE 1465 euro 14658euro

Data 02.06.2009 (felul şi nr. 2541 documentului) 1. NOTA DE PLATĂ nr 524


Întocmit, (instructor turism) 2. CHITANŢA nr. 123
(VIRAMENT)
Verificat, (contabil şef)
Luat la cunoştinţă, Turcu Alexandra

TOTAL 1465 euro/pers


Bibliografie
Minciu Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, Bucuresti, 1999

Ministerul Turismului, Programul de marketing “Promovarea Romaniei ca destinatie de


vacante si calatorii pe piata turistica interna si internationala”, 2000, 2001, 2002.

Nistoreanu Puiu, Piata turistica romaneasca, Tribuna Economica nr. 39/2000.

Oscar Suak, Baron P., Neacsu N., Economia turismului, Editura Expert, Bucuresti,
2001.

Oscar Suak, Managementul serviciilor si calitatii, Academia Romana de Management,


Bucuresti, 2000.

http://onelion.files.wordpress.com/2008/12/751764740t3hh0mvimg_1013.jpg

http://www.aatravel.ro/oferte/circuit-egipt-croaziera-pe-nil.html

S-ar putea să vă placă și