Str. Cărvunarilor nr. 2, sect. 6, Bucureşti e-mail: bisericabelvedere@yahoo.

com

Cuvânt pen ru suflet

Sâmbăta morţilor – Moşii de iarnă

“Fiecare cuvânt al rugăciunilor pentru cel răposat

este ca un strop de apă dat unui om însetat”

Ce anume putem face noi pentru cei răposaţi

Oricare dintre cei care vor să-şi manifeste iubirea pentru cei răposaţi şi să le fie de
un real folos, cel mai bine îşi pot împlini dorinţa rugându-se pentru ei, mai cu seama
pomenindu-i la Sfânta Liturghie, atunci când miridele scoase pentru vii şi pentru
adormiţi sunt lăsate să cadă în Sângele Domnului, iar preotul se roagă: „Curăţeşte, Doamne,
păcatele celor ce s-au pomenit acum, prin Preascump Sângele Tău, pentru rugăciunile
tuturor sfinţilor Tăi“.
Nu putem face nimic
mai bun sau mai de preţ
pentru răposaţi decât să ne
rugăm, pomenindu-i cu
prinoase la Sfânta Liturghie.
În veşnică nevoie
sunt ei de sprijin prin
rugăciune, şi mai cu seamă
în vremea celor patruzeci de
zile, când sufletul o
porneşte pe calea spre
sălaşurile de veci. Trupul
nu mai simte nimic
atunci: nu-i mai vede pe cei dragi adunaţi în jurul lui, nu mai simte mireasma florilor, nu
mai aude cântările de înmormântare. Dar sufletul simte rugăciunile rostite pentru el,
este mulţumitor celor care le săvârşesc şi, duhovniceşte, le este apropiat
acestora.
O, rude şi prieteni ai celui răposat! Faceţi pentru el ceea ce-i este de trebuinţă şi vă
stă tuturor în putere! Nu vă cheltuiţi banii cu împodobirea pe dinafară a sicriului şi a
mormântului, ci cheltuiţi-i spre ajutorarea celor aflaţi în nevoi, întru pomenirea celui drag,
care a răposat, cheltuiţi-i cu lucrarea Bisericii, care se poate îngriji de sufletul lui. Toţi avem
de urmat aceeaşi cale: şi noi vom avea trebuinţă, odată, să fim pomeniţi în
rugăciuni! Să fim deci noi înşine milostivi cu cel răposat.
Să ne îngrijim de cei care au plecat în lumea de dincolo înaintea noastră, ca să
putem face pentru ei tot ce ne stă în puteri, având în minte că „Fericiţi sunt cei milostivi,
că aceia se vor milui! “
– Părintele Seraphim Rose, “Sufletul după moarte”
 Pomenirea celor adormiţi
Având în centru învăţătura despre Învierea lui Hristos, garanţie a învierii tuturor,
Biserica nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului.
Omul este creat din nimic, dar este adus la existenţă pentru veşnicie. Omul are un
început, dar nu are un sfârşit. Moartea trupească, ca despărţire a sufletului de trup, nu
înseamnă trecerea în nefiinţă (cum spun unii oameni despre cei plecaţi dintre noi). Aşa cum
trupul nu piere, ci se descompune în cele din care este alcătuit, tot la fel şi sufletul se
întoarce la Dumnezeu.
Omul va redeveni întreg la învierea cea de
obşte, când trup şi suflet va participa la viaţa veşnică sau
la nefericire şi suferinţă veşnică – aceasta după felul în care
fiecare şi-a trăit duhovniceşte viaţa pe pământ.
Nimeni, în afară de Dumnezeu, nu cunoaşte până
unde se întinde iertarea păcătoşilor după moarte; Biserica
ne învaţă totuşi că se izbăvesc după moarte nu numai cei
plecaţi cu păcatele deplin iertate prin Taina Pocăinţei, ci şi
dintre cei care n-au avut acest prilej, pentru motive
binecuvântate, sălăşluiţi fiind în iad, până la Judecata de
Apoi.
Schimbarea într-o stare mai bună a sufletului unui adormit care nu a săvârşit
în timpul vieţii sale păcate prea grele sau de moarte, poate avea loc numai prin rugăciunile
şi milosteniile făcute de cei vii pentru el, fapte care mişcă mila lui Dumnezeu pentru acel
suflet.
După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, pe lângă parastasele care se săvârşesc în zilele
anume rânduite, multă uşurare şi bucurie pricinuieşte celor adormiţi pomenirea lor
la Sfânta Liturghie. De aceea este bine să aducem la Sfântul Altar pomelnic cu prescură
(sau alte prinoase) şi lumânare pentru a fi pomeniţi de către preot la fiecare Sfântă
Liturghie.
„Întru fericita adormire, veşnică odihnă dă, Doamne, sufletelor adormiţilor robilor
Tăi, celor ce s-au pomenit acum, şi le fă lor veşnică pomenire.” – este cererea din finalul
Ecteniei morţilor din cadrul Slujbei Sfintei Liturghii. Cerem veşnica pomenire a celor adormiţi
căci „a pomeni pe cineva înseamnă a-L ruga pe Dumnezeu pentru viaţa şi bucuria
veşnică. A pomeni în veci înseamnă a ţine veşnic în viaţă pe cel pomenit”.
Deci, schimbarea stării sufletului unui adormit se face numai prin mila lui Dumnezeu,
mişcată de rugăciune şi milostenie. De aceea, ca semne ale dragostei faţă de aproapele,
suntem datori să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cei adormiţi, rude şi prieteni, aşa
cum o făceam şi când erau vii, să păstrăm legătura cu ei, nădăjduind să ne întâlnim mai
apoi cu toţii “în sânul lui Avram”, în Împărăţia lui Dumnezeu. Amin.

Zilele în care nu se fac parastase

- Duminicile - pentru că duminica aminteşte de Ziua Învierii, e zi de bucurie, nu de
întristare. În practică, însă, se săvârşeşc uneori parastase şi duminica, atunci când coincide
cu zilele de hram ale bisericii sau cu zilele de prăznuire a unor sfinţi mai importanţi
(niciodată însă în duminicile dintre Paşti şi Rusalii, pentru a nu se întuneca bucuria
praznicului cel mare al Învierii);
- Perioada de la Crăciun la Bobotează;
- Perioada de la Lăsatul secului de carne (Duminica Înfricoşătoarei judecăţi)
până la sâmbăta întâi din Postul Mare (Sâmbăta Sfântului Teodor);
- Perioada de la Sâmbăta Floriilor până la Duminica Tomei;
- Sărbători împărăteşti.
 Zilele rânduite a se face parastase
- Ziua de sâmbătă a fiecărei săptămâni (cu excepţia celor în care se prevede
expres că nu se fac parastase) a fost rânduită de Sfinţii Părinţi ca zi pentru pomenirea celor
trecuţi la Domnul, pentru că această zi este cea în care Mântuitorul Hristos a stat cu trupul
în mormânt şi cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe cei adormiţi.

În afara zilelor de sâmbătă, există în cursul anului bisericesc şi anumite zile în care
cei adormiţi sunt comemoraţi în mod solemn:

- Sâmbăta Moşilor de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi

sau a Lăsatului sec de carne pentru Postul Sfintelor Paşti) când sunt pomeniţi „toţi cei din
veac adormiţi întru dreapta credinţă, în nădejdea învierii veşnice”.
În această sâmbătă premergătoare prăznuirii Celei de-a Doua Veniri a Domnului,
când va judeca lumea, se face mijlocire prin rugăciuni pentru toţi „moşii” noştri (adică toţi
înaintaşii noştri „din moşi-strămoşi”, toţi cei „din neamul lor cel adormit”) cerându-I lui
Dumnezeu să-i învrednicească pe cei adormiţi de milostivirea Sa, să-i judece cu blândeţe şi
să-i aşeze în ceata drepţilor. Biserica, prin preoţii săi, face aceste mijlociri pentru toţi acei
creştini care au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţa necesară, pentru
ca şi ei să se bucure de fericirea veşnică.

- Joia Mare (din Săptămâna Patimilor).

- Sâmbăta Moşilor de vară – rânduită în sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii

Sfântului Duh, pentru ca şi cei adormiţi să se bucure în ziua următoare împreună cu noi, cei
vii, de venirea Duhului Sfânt.

- Sâmbăta Moşilor de toamnă (prima sâmbătă din luna noiembrie).

- Ziua Înălţării Domnului, zi consacrată şi pomenirii eroilor, adică a tuturor celor

care şi-au dat viaţa pentru „apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea
neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră”; îi pomenim în această zi pentru ca şi
sufletele lor să se înalţe la Dumnezeu, în Slava Sa.

- Zilele de hram ale bisericilor, la care sunt pomeniţi în special ctitorii şi toţi
membrii comunităţii respective trecuţi la Domnul, realizându-se, astfel, comuniunea tuturor
membrilor comunităţii din toate timpurile.

- În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenirea specială a celor

adormiţi, săvârşind Slujba Liturghiei şi a Parastasului.

Tot în perioada Postului Mare există şi rânduiala Sărindarelor.

Sărindarele sunt pomelnice pe care credincioşii le aduc la biserică la începutul
Postului pentru a fi pomenite la slujbele săvârşite în această perioadă. Este bine ca
pomelnicele să fie însoţite de prinoase (grâu, ulei, vin, făină, zahăr) precum şi tămâie,
cărbune, chibrituri, lumânări – cele necesare pentru prepararea colivei şi pentru săvârşirea
Sfântei Liturghii.
Dezlegarea Sărindarelor se face în Sâmbăta lui Lazăr (dinaintea Duminicii Floriilor),
iar în Joia Mare, din grâul slujit pe perioada pomenirii, se pregăteşte o colivă care, după
Slujba Liturghiei şi a Parastasului, se împarte împreună cu alte daruri, ca milostenie.

La Sărindar, ca şi la Sfânta Liturghie, nu pot fi pomeniţi cei de altă credinţă, cei

care s-au sinucis şi pruncii avortaţi sau morţi nebotezaţi.
 POVEŢE DUHOVNICEŞTI ALE SFINŢILOR PĂRINŢI
Nu te lenevi să pomeneşti pe cei adormiţi!
“Nimeni să nu se lenevească a-și pomeni părinții; însă trebuie pomeniți și toți creștinii
ortodocși, și nu doar în această zi, ci la orice vreme și la oricare rugăciune. Și noi vom
ajunge unde sunt ei acum, și noi vom avea nevoie să fim pomeniți în rugăciunile
altora, așa cum cel sărman are nevoie de o bucată de pâine și o cană de apă.
Adu-ți aminte că rugăciunea pentru cei adormiți este puternică fiindcă e obștească –
fiindcă vine din partea întregii Biserici.
Biserica respiră prin rugăciune. Dar așa cum, potrivit rânduielii firești puterea
respirației mamei însărcinate trece și asupra fătului, potrivit rânduielii harice, Biserica
respiră prin rugăciunea obștească a tuturor, iar puterea rugăciunii se întinde și asupra
celor adormiți, aflați în sânul Bisericii, care este alcătuită din vii și morți, cei ce luptă și cei
care triumfă.
Deci, nu te lenevi să pomenești cu osârdie, în orice rugăciune, pe toți părinții și frații
noștri plecați de la noi. Aceasta va fi pentru ei milostenie din partea ta…”
- Sf. Teofan Zăvorâtul, „Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”

„Există
ceva anume
care le poate fi de folos sufletelor după moarte?“
„Sfânta Jertfă a lui Hristos, Jertfa ce ne mântuie, aduce mari
foloase sufletelor, chiar şi după moarte, cu condiţia ca păcatele lor să fie
dintr-acelea care se pot ierta şi în viaţa de apoi. Din această pricină, unele
suflete de răposaţi vin şi se roagă să fie pomenite la Sfânta Liturghie…
Bineînţeles că cel mai sigur lucru este să facem noi înşine, chiar
din timpul acestei vieţi, ceea ce ne-am dori să facă alţii pentru noi,
după ce vom muri. Mult mai uşor este să ieşi de aici liber, decât să-ţi
doreşti libertatea, după ce deja ai fost pus în lanţuri.
De aceea, ar trebui să defăimăm această lume din toată inima, ca şi cum toată slava
ei s-ar fi trecut deja, şi să ne aducem în fiecare zi prinosul de lacrimi Domnului, prin Jertfa
Sfântului Său Trup şi a Preacuratului Său Sânge. Această Jertfă are singură puterea
izbăvirii sufletului din moartea veşnică, pentru că în chip mistic ne dezvăluie, fiecăruia,
moartea Celui Unul-Născut Fiu al lui Dumnezeu”.
- Sfântul Grigorie cel Mare, “Dialoguri”

Istorioară: Importanţa pomenirii celor răposaţi la Sf. Liturghie

Înainte de a fi acoperite moaştele Sfântului Teodosie din Cernigov, ieromonahul care
săvârşea reînveştmântarea moaştelor, fiind ostenit şi aţipind acolo, lângă moaşte, îl văzu
înaintea lui pe sfânt, care îi spuse:
„Îţi mulţumesc pentru cât te trudeşti cu mine. Te mai rog însă ca, atunci când vei
săvârşi Sfânta Liturghie, să-i pomeneşti pe părinţii mei” – şi îi spuse numele lor (preotul
Nikita şi Maria).
„Dar cum se face că tocmai tu, o, sfinte, îmi ceri mie să mă rog, când tu însuţi te afli
înaintea Tronului ceresc şi mijloceşti oamenilor mila lui Dumnezeu?“, întrebă ieromonahul.
„Da, este adevărat“, răspunse Teodosie, „dar prinoasele aduse la Sfânta
Liturghie au mai multă putere decât rugăciunile mele.”

Preot Paroh Liviu Popa – tel. 0722 280 003 Pr. Dr. Mihail Popescu – tel. 0744 673 946
Contul bisericii: BCR, Sect. 4, PAROHIA BELVEDERE – RO41RNCB0069007665720001