Caius Iulius Caesar

(12/13.07.100 î.Hr. Roma – 15.03.44 î.Hr. Roma)

General şi om de stat roman celebru, cuceritorul Galliei (58-50 î.Hr.), victorios

în războiul civil din din 49-45 î.Hr. şi dictator (46-44 î.Hr.), care a lansat o serie de
reforme politice şi sociale înainte de a fi asasinat de un grup de aristocraţi în clădirea
Senatului la Idele lui Martie.

Caesar a schimbat decisiv şi ireversibil cursul istoriei în lumea Greco-romană,

deşi nu a fost şi nici nu este o personalitate îndrăgită. Generozitatea sa faţă de
adversarii învinşi, oricât de mare ar fi fost,nu i-a adus afecţiunea lor. A câştigat
devotamentul soldaţilor prin victoriile pe care le-a dus prin capacitatea sa intelectuală
aplicată în domeniul militar. Totuşi, chiar dacă nu a fost iubit, Caesar a fost şi este
atractiv şi fascinant. Relizările sale politice necesitau mari capacităţi, poate chiar geniu,
în mai multe domenii precum administraţia şi strategia militară, dar şi arta uneltirilor şi
propaganda. În toate acestea, Caesar era un adevărat virtuoz. Însă dacă nu ar fi fost
şi ceva mai mult decât atât, nu ar fi devenit marele om care a fost.

Caesar se afla foarte departe (şi uneori chiar în conflict cu) cerinţele ambiţiei sale
politice. A dovedit măreţie spiritual în generozitatea pe care le-a arătat-o adversarilor
săi înfrânţi, care au fost responsabili în parte de asasinarea lui.
 Alt domeniu în care geniul lui Caesar a depăşit mult necesităţile ambiţiei sale
politice este reprezentat de scrierile sale. Dintre acestea, discursurile, scrisorile şi
pamfletele sale s-au pierdut. Doar relatările sale( incomplete şi cu adăugiri făcute
de alte personae) despre războiul cu galii şi despre războiul civil care s-au păstrat.
Caesar a fost considerat un orator public excepţional într-o epocă în care se afla în
competiţie la început cu Hortensius şi mai apoi Cicero.

Toate discursurile şi scrierile lui Caesar, pierdute sau păstrat, au avut

scopuri politice. A transformat discursul funerar pentru soţia şi mătuşa sa în
propagandă politică. Relatările sale despre războaie reuşesc în mod subtil să-l facă pe
cititorul neştiutor să vadă faptele lui Caesar în lumina dorită de acesta. Ele sunt scrise
sub forma unor rapoarte succinte, seci, faptice, care par impersonale şi obiective, însă
fiecare fapt înregistrat a fost selectat şi prezentat cu grijă. În privinţa lucrării pierdute
,,Anticato”, o replică la elogiul făcut de Cicero adversarului mort al lui Caesar,
Marcus Cato, faptul că şi.a făcut timp să o scrie, în ciuda activităţilor militare,
administrative şi legislative copleşitoare, reprezintă o dovadă a gândirii politice a
acestui mare strateg roman. Şi-a dat seama de faptul că Marcus Cato, care-şi
dăduse viaţa pentru cauza lui, se transformase postum într-o forţă politică mult mai
puternică decât fusese în timpul vieţii. Caesar se considera astfel îndreptăţit să-l
denigreze pe Cato, însă nu a reuşit. În următorii 150 de ani, Cato martirul a continuat
să fie o problemă, uneori chiar o ameninţare pentru succesorii lui Caesar.

( Asasinarea lui Caesar)

 Semnul geniului lui Caesar din scrierile sale aste acela că, în ciuda faptului că au
fost elaborate în scop propagandist, au totuşi un merit literar de necontestat. Cititorul
care a văzut dincolo de scopul lor prozaic poate şi să le aprecieze ca opere
superbe de artă.
Caracteristica cea mai uimitoare a lui Caesar este energia sa, atât intelectuală,
cât şi fizică . Şi-a pregătit pentru publicare cele 7 cărţi despre războiul cu galii (
,,De bello galllico”) în anul 51 î.Hr., când încă se confrunta cu revolte serioase în Gallia;
de asemenea, şi-a scris cărţile despre războiul civil (,,De bello civili”) şi ,,Anticato” în
anii agitaţi dintre 49 şi 44 î.Hr. Energia sa fizică era din aceeaşi categorie. De exemplu,
în iarna 57-66 î.Hr. şi-a făcut timp să viziteze a treia sa provincie, Iliria şi Gallia
Cisalpină, iar în intervalul dintre campanile din 55 şi 54 î.Hr şi-a s-a ocupat de
probleme publice în Gallia Cisalpină şi a mers în Ilira pentru a încheia conturile cu un
trib turbulent de pe teritoriul actual al Albaniei. În 49 î.Hr. într-un singur sezon de
campanii, a mers de la Rubicon la Brundisium şi de la Brundisium în Spania. În
Alexandria, aflat la vârsta de 53 de ani, s-a salvat de la moarte datorită calităţilor sale
de înotător.
Aces om de geniu foarte raţional, cu o mare exuberanţă sexual, a schimbat cursul
istoriei la capătul vestic al Lumii Vechi. Lichidând conducerea scandaloasă şi
falimentară a nobilimii romane, a dat staului roman-şi civilizaţiei Greco-romane-o
păsuire care a durat peste 600 de ani în Orient şi peste 400 de ani în Occidentul rămas
relative în urmă. Caesar a substituit oligarhia romană cu o autocraţie care nu a mai
putut fi abolită niciodată. Dacă nu ar fi făcut acest lucru atunci, este posibil ca Roma şi
lumea greco-romană să fi capitulat, înainte de începutul erei creştine, în faţa
invadatorilor barbari în apus şi a Impreiului Part în Orient. Prelungirea duratei de viaţă a
civilizaţiei greco-romane a avut efecte istorice importante. Sub Imperiul Roman,
Orientul Apropiat a fost influenţat de elenism timp de încă şase sau şapte secole. Însă
elementul elenistic nu a fost sufficient de puternic încât să aibă un Impact decisiv
asupra creştinismului şi islamului. Şi Gallia s-ar fi adâncit şi mai mult în barbarism
atunci când a fost invadată de franci dacă nu ar fi fost asociată în lumea civilizată din
bazinul mediteranean timp de peste 500 de ani, ca rezultat al cuceririi ei de către
Caesar.
Se poate spune aşadar că Caesar, prin personalitatea sa puternică şi
binecunoscutul său geniu militar, nu doar că a influenţat direct lumea greco-romană,
dar influenţele sale au continuat de-a lungul istoriei chiar li postum, prin strălucitele
planuri militare şi strategii neaşteptate, ca rezultat al unui uimitor simţ anticipativ.

Bibliografie:
-Enciclopedia Universală Britannica vol. 3 Iwada Ana Maria
Cls. a X-a I