Creionul, Autor: Elia David

A fost odat un creion ce se simea foarte singur. Era bine ascuit, dar dintre toate creioanele din cutia lui, numai el nu putea s scrie. Nu reuea s lase nicio urm pe foaie. i copiii l ddeau de colo, colo, fiindc nu era bun de nimic. Odat, creionul nefolosit l ntreb pe cel cu vrful galben: - Cum este cnd desenezi, i place? Iar creionul galben i rspundea fericit: - Da, mi place mult. A desena toat ziua numai raze de soare... Apoi creionul nefolosit l ntreba pe cel rou: - Dar ie ce i place s desenezi? - Mie mi plac la nebunie inimioarele, petalele de flori i acoperiurile de case. Creionul albastru se luda cu cerul i cu marea pe care le colora ca nimeni altul. Cel maro ajuta la nlarea copacilor. i, fiindc era foarte bun prieten cu cel verde, l chema s-l ajute la frunze. Creionului portocaliu i plceau doar portocalele coapte, pe care le aga n toi merii, prunii i cireii, n vreme ce creionul negru venea din urm, apsat, ca un frate mai mare i fcea cte un contur de toat frumuseea acolo unde era nevoie de el. Numai creionul nefolosit nu-i gsea rostul i suferea zi de zi, vznd cum celelalte pleac la plimbare pe hrtia att de alb... ntr-o zi, ns, cnd sttea cu ochii nchii, numai ca s nu mai vad c e singur n cutie, se trezi c cineva l ridic i l strnge cu grij ntre degete. Era att de emoionat Aa c ls mna aceea de copil s fac ce vrea din el. Iar ea fcu, pe o foaie neagr, pe care celelalte culori nu se vedeau, mai nti un fulg, apoi un bulgre, apoi un om minunat, de zpad.