Povestea imparatiei ramasa fara gradinar

A fost odata ca nicodata o imparatie minunata, al carei imparat se numea "Imparatul cel Intelept". Se numea astfel pentru ca toti oamenii din imparatie erau foarte multumiti de felul in care imparatul gasea de fiecare data cea mai buna rezolvare pentru problemele lor. Imparatia era minunata pentru ca fiecare persoana se straduia sa faca cu placere munca pe care o avea de facut. Imparatul era mndru de supusii lui, in special de gradinarul de la palat, care era un adevarat magician. Toate florile din gradina palatului isi deschideau petalele cnd gradinarul le vorbea si le mngia frunzele. Iarba din aceasta imparatie era mai verde si mai proaspata parca, iar arborii mai puternici si mai vigurosi. Nu e de mirare ca o vrajitoare invidioasa pe frumusetea imparatiei si pe linistea ce domnea acolo s-a gndit sa faca o vraja pentru a strica echilibrul locurilor. Asa ca intr-o dimineata Imparatul cel Intelept, pe cnd se plimba prin minunata-i gradina a vazut ca gradinarul lui preaiubit era de negasit. In zadar l-a cautat in toate colturile palatului si apoi ale imparatiei: gradinarul intrase parca in pamnt. Intr-un trziu un batrn dintr-un sat indepartat a dat de veste cum, la rasaritul lunii, vrajitoarea l-a luat pe destoinicul gradinar pe matura sa si, dusi au fost... Imparatul cel Intelept si-a adunat sfetnicii si de indata au hotart sa porneasa cu oaste mare sa-l salveze pe gradinar. In zadar s-au straduit zile bune: vraja era prea puternica. Se parea ca alta e solutia ce avea sa rezolve problema. Dupa attea zile, insa, copacii, iarba si florile din imparatie incepusera sa se usuce, copacii isi aplecau crengile uscate, florile ofilite isi aplecau cu tristete capusoarele. Le trebuia de indata un gradinar. Si atunci imparatul a dat de veste in intreaga imparatie ca are mare nevoie de un gradinar. Toata lumea era, insa, pea ocupata cu meseriile lor importante si nu aveau vreme pentru un lucru att de neinsemnat ca a fi gradinar. Tuturor li se parea ca aceasta este o meserie fara de importanta si ca meseriile lor erau ceea ce intr-adevar era de folos imparatiei. Imparatul nostru era tot mai trist, pe masura ce minunata lui gradina intra in paragina si vraja nu putea fi rupta cu nici un chip. Ba mai mult, incet, incet toti oamenii din imparatie au devenit mai tristi: nu mai aveau copacii vigurosi care sa-i adaposteasca de soare, nu mai aveau florile gingase care sa le infrumuseteze parcurile, casele, gradinile. Iarba era uscata si multi scaieti si multe buruiene ii impiedicau sa mai stea pe iarba ca altadata. Erau asa de tristi inct nu mai reuseau sa-si faca cu placere meseriile lor importante. Intr-una din zile, un tnar ucenic de la un atelier de cizmarie i-a multumit profesorului sau pentru bunavointa si invataminte, si-a luat cteva lucruri in traista si a pornit spre palatul Imparatului Cel Intelept. Ajuns acolo s-a infatisat imparatului si i-a spus: - Imparate Luminate, te rog din inima sa ma lasi sa fiu gradinar! Nu stiu multe lucruri despre gradinarit, dar trag nadejde ca dragostea pentru semenii mei intristati de paragina in care se afla Imparatia si mai ales dragostea pentru natura ma vor ajuta sa fiu un gradinar destoinic. Du-ma de indata la atelierul preaiubitului gradinar sa incep munca! - Dar tu nu ai o meserie? De ce vrei sa te faci gradinar? l-a intrebat cu mirare imparatul.

-Luminate Imparate, eu cuget cu mintea mea de om simplu ca orice munca e importanta si frumoasa daca e facuta cu placere si cu responsabilitate. Multumit de raspunsul tnarului, Imparatul l-a dus de indata sa-i dea tot ce avea nevoie pentru a-si incepe munca. Dar mare le-a fost mirarea cnd, ajunsi la atelierul gradinarului, l-au gasit pe acesta acolo. "Fiecare meserie e importanta!" s-a auzit din nori vocea vrajitoarei. Am crezut ca nu o sa intelegeti niciodata lucrul acesta si ca vraja nu va fi rupta nicicnd! a mai spus ea, si s-a pierdut inspre apus. De indata cei doi, tnarul si gradinarul, s-au pus pe munca si in curnd toti oamenii din imparatie se puteau bucura din nou de frumusetile naturii. In plus, de data aceasta, stiau ca munca tuturor este importanta si utila si respectau fiecare meserie pe care o imbratisa cineva din imparatie.

In tara voastra care e meseria cea mai importanta?

Cum sa-ti faci prieteni

Fred Soricelul se bucura uneori ca traieste de unul singur: in special cand avea o farfurie de sandwich-uri cu paine prajita si branza, toata numai pentru el. Dar cateodata, soricelul se gandea ca i-ar placea sa aiba un prieten cu care sa se joace. Intr-o buna zi, preocupat de acest gand iesi afara si o lua spre drumul care ducea la golful unde obisnuia sa stea singur pe marginea debarcaderului si sa asculte clipocitul apei. Nici nu ajunse bine acolo cand delfinul Sleek-Fin isi scoase capul din apa si veni langa el, privindu-l cu ochii lui mari si sticlosi. - Buna Fred, il saluta el zambind. Ce faci aici? - Ma gandeam cum sa gasesc un prieten cu care sa ma joc. - Poti sa te joci cu mine, spuse Sleek-Fin. - Cum? Noi suntem atat de diferiti! spuse Fred. Tu esti delfin, eu sunt soricel. Tu traiesti in apa si eu pe pamant. - Ah, exclama delfinul cu o umbra de tristete. Apoi inviorandu-se adauga: - Poate exista o solutie. Daca tu te-ai aseza pe spatele meu si te-ai prinde de aripioara mea, te-as lua la o plimbare prin apa, fara sa te uzi... Ei, poate te-ai uda doar asa, putin. In timp ce Fred se bucura de plimbare impreuna cu Sleek-Fin se gandea ca a gasit o cale amuzanta de a-si face noi prieteni si anume de a face impreuna ceva care sa-i bucure pe amandoi. Ca si cand i-ar fi ghicit gandurile, Sleek-Fin spuse: - Ma gandeam si eu la acelasi lucru: cum sa-ti faci noi priteni? Stii, sunt o multime de lucruri pe care trebuie sa le eviti daca vrei sa-ti faci prieteni. - Il vezi pe Leaper? spuse el aratand cu nasul spre mare. Fred il vazuse deja pe Leaper cum asteptase valul cel mai mare pentru a face apoi un salt urias chiar peste varful lui.

- Nu-l ajuta sa iasa in evidenta in felul acesta. Leaper nu are prea multi prieteni deoarece crede ca este mult mai bun decat oricare dintre ei. De asemenea nu ajuta nici sa fii timid. Il vezi pe delfinul acela? Nu-l vei vedea iesind in evidenta precum Leaper. El intotdeauna inoata in spatele celorlalti si ii lasa pe ei sa faca primul pas si de aceea nu are multi prieteni.

Soricelul Fred incepu sa se intrebe in sinea lui: "Daca sunt atat de multe lucruri pe care trebuie sa le eviti, cum este posibil sa-ti mai faci prieteni?" Isi aduse aminte, insa, de intalnirea de la debarcader cu Sleek-Fin si isi aminti cat de bine s-a simtit cand delifinul ii zambise, se uitase in ochii lui si il intrebase ce face. Poate ca este important ca sa-ti faci prieteni sa fii interesat de ceilalti, se gandi Fred, sa-i intrebi cum se simt si ce gandesc. Cand Sleek-Fin a facut toate acestea, Fred s-a simtit important si special. Asa ca ce-ar putea face el Fred, astfel incat Sleek-Fin delfinul sa se simta la fel de special si de important? Nu era posibil sa-l invite la el acasa. Oare exista vreo solutie astfel incat delfinul sa se strecoare prin gaura mica din coltul casei? Daca Sleek-Fin ar putea sa faca asta, Fred l-ar invita la el si i-ar arata ca il place ca prieten. Dar pentru ca asta nu era posibil Fred s-a gandit ca ar putea sa-i spuna chiar acum delfinului ce anume i-a facut placere: - A fost frumos din partea ta sa-mi acorzi atentie cand stateam singur pe marginea debarcaderului, spuse Fred. - Pentru ce sunt prietenii? spuse Sleek-Fin si zambi. Prietenii sunt aceia care doresc sa stea cu tine atat la bine cat si la greu, cand esti vesel sau cand esti trist, continua el. - Ai facut mult mai mult, accentua Fred. Tu esti foarte amabil si grijuliu. Cand am fost la plimbare impreuna, tu nu ai uitat ca sunt pe spatele tau si ai avut grija sa nu ma ud. - Multumesc, spuse Sleek-Fin, acceptand complimentele lui Fred. Soricelul ramase surprins. El fusese invatat sa fie modest, sa nege cand cineva ii facea un compliment raspunzand de exemplu: "nu sunt chiar asa" sau "evident, nu ma cunosti indeajuns". Totusi Fred se simti bine cand Sleek-Fin i-a acceptat complimentul iar acesta parea ca se simte la fel. Chiar atunci Fred observa ceva la prietenul sau: "Stiai ca ai niste alge prinse de nasuc?" Fred se gandi ca nu observase aceasta in timp ce se plimbau prin apa.

- Da, am tot incercat sa scap de ele, raspunse Sleek-Fin. Am tusit, am stranutat dar degeaba, eu neavand brate, nu pot sa ajung la ele sa le inlatur. - Lasa-ma sa te ajut, spuse Fred. Si astfel Sleek-Fin sufla iar Fred, cu labutele lui, scoase toate algele afara. - Ai avut dreptate cand ai spus mai devreme ca suntem diferiti, remarca Sleek-Fin. Eu pot sa inot si tu nu poti, dar putem merge la plimbare daca suntem prieteni. - Iar eu pot sa-ti curat nasucul de algele marine, adauga Fred. Din ziua aceea, Fred stiu ca atunci cand va fi singur acasa si va dori sa fie impreuna cu cineva, va trebui sa mearga la debarcaderul din golf pentru a se intalni cu Sleek-Fin. Era adevarat ca ei doi erau atat de diferiti dar asta nu avea importanta atat timp cat puteau imparti o multime de lucruri. Un delfin si un soarece! - O relatie neobisnuita! spuse Sleek - Fin - Si o mare prietenie! adauga Fred.
Scrie mai jos primul gand pe care il ai dup ace ai citit povestea? Crezi ca povestea ar fi putut sa aiba un alt final? Daca da, care? Daca nu, de ce?

Gandurile creeaza emotii

Intr-o zi frumoasa si insorita, o fetita pe nume Katie sarea coarda in curtea din fata casei. Era fericita. Ii placea sa sara coarda si era atenta la fiecare saritura sa nu se impiedice si sa cada. In timp ce sarea si-a amintit ca bunica ii daruise coarda de Craciun. Bunica era saraca. Dar dorea sa-i cumpere ceva special. Inainte de Craciun au mers impreuna sa viziteze un magazin de jucarii. Lui Katie i-a placut coarda. Bunica a economisit banuti sa i-o cumpere de Craciun. Cand a desfacut cadoul, Katie a fost foarte incantata si s-a simtit iubita de bunica in mod special. In timp ce sarea coarda, un baiat s-a repezit alergand, i-a smuls coarda cea draga din maini si a fugit spre parc. Ce baiat ingrozitor! La inceput s-a simtit socata si suparata. Dar cand s-a gandit Mi-a furat coarda daruita de bunica de Craciun!, s-a infuriat. Apoi, gandindu-se ca si-a pierdut coarda pentru totdeauna, s-a simtit trista si ochii i s-au umplut de lacrimi. Fugind in parc dupa baiat, a vazut ca un copil cazuse intr-un bazin cu apa. Baiatul ii aruncase un capat al coardei. Gandindu-se ca acel copil s-ar putea ineca, a inceput sa se simta ingrijorata. In timp ce baiatul il tragea din apa, gandurile ei s-au schimbat. Va reusi sa-l salveze! a strigat si s-a simtit usurata. Cand copilul a ajuns la mal, in siguranta, baiatul s-a dus la Katie, i-a dat coarda inapoi si i-a spus: Imi pare rau daca te-am speriat mai devreme, dar trebuia sa-l ajut repede. Multumesc ca mi-ai imprumutat coarda. Gandindu-se ca e dragut din partea lui sa-si ceara scuze si sa-i inapoieze coarda, Katie s-a simtit multumita. Cand s-a intors acasa i-a povestit mamei cum coarda ei a salvat un copil de la inec. I-a spus si tatalui cand s-a intors de la serviciu. Ba chiar a sunat-o si pe bunica sa-i spuna. Cand se gandea cat de importanta a fost coarda ei pentru salvarea copilului, se simtea foarte mandra. Apoi s-a gandit: Nu coarda ma facea sa ma simt fericita, trista sau ingrijorata ci felul in care ma gandeam la coarda. Si acest gand o facu sa se simta si mai bine.
Scrie pe foaie doua exemple de emotii pozitive pe care le-ai trait in weekend. Scrie toate emotiile pe care le cunosti.