Gandacelul Zumzaila si Furnicuta Harnicuta

A fost odata ca niciodata o mare Padure, unde traiau o multime de animale si vietati, si unde
puteau fi intanite Bucuria si Tristetea. Dar toate faceau parte din viata Padurii.

La baza unui fir de iarba isi avea casa o furnicuta. Desi micuta, furnicuta ii uimea pe ceilalti prin
puterea si harnicia ei. Treburile erau atat de multe, si furnicuta atat de harnica, incat Jocul era
uitat in dulapior.

Intr-o zi furnicuta, pe cand mergea sa ia apa, a intalnit o creatura ciudata, ce semana cu un

gandacel.

- Eu sunt gandacelul Zumzaila, si sunt nou in Padure, incantat de cunostinta. Vrei sa vii cu
mine in casele oamenilor sa-i gadilam?

Furnicuta, socata de indrazneala, a refuzat cu demnitate, considerand ca este o vietate obraznica.

Gandacelul Zumzaila a placut-o insa pe Furnicuta si si-a facut adapostul pe acoperisul casei ei.
Isi petrecea timpul zumzaind si tachinand-o.

Furnicuta era in sinea ei, in secret, tot mai curioasa. Intr-o zi, Zumzaila i-a adus pulbere de zane
pe aripioare si i-a promis ca daca va veni cu el intr-un loc nemaivazut, nemaiauzit din inima
padurii, va avea si ea pulbere magica, se va putea juca cu zanele si va putea zbura.

Asa ca Furnicuta a pornit cu inimioara batandu-i tare tare intr-o aventura de necrezut pentru ea,
alaturi de gandacelul cel poznas.

Pana si in zilele noastre poate fi vazuta zburand si razand fericita. Si desi in continuare harnicuta,
nu uita niciodata sa viziteze Jocul din dulapior.