Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
http://atelieruldecarte.blogspot.com/search/label/carte%20obiect
Pe Răzvan Supuran îl cunoşti abia după ce deschizi uşa atelierului său de hârtie. Nu-i
place să vorbească mult. Deşi o grămadă de timp a fost ziarist şi meseria l-a forţat să
intre în contact cu o lume pestriţă. Nu-i place să piardă vremea fără ca măcar să iasă
ceva din visarea sa. Este într-o permanentă căutare. Aşa se face că, după mai bine de
şapte ani de lucrat în televiziune, după ce viaţa lui părea că este bine conturată,
bărbatul care avea vreo 29 de ani pe atunci şi-a spus că are nevoie de alte surse
capabile să-i genereze starea de bine.
Se întâmpla în urmă cu vreo patru-cinci ani. A renunţat la meseria sa şi, după trei luni
în care a stat închis în casă, a mâncat coji de pâine muiată în apă, a fumat chiştoace de
ţigări aruncate pe stradă, şi-a adus aminte de cele două luni în care tot foamea l-a
îndemnat să muncească în atelierul “unuia dintre cei mai buni hârtieri din lume,
Mathyas Laszlo din Cluj. Un coleg de facultate, pe vremea aia eram studinte la
Filozofie, mi-a zis că omul avea nevoie de ucenici. Eu am participat doar la o singură
etapă din tot procesul acela. Presam hârtia. La început nu am dat atenţie şi nici prin
minte nu mi-a trecut că asta o să fac la un moment dat. În lunile în care am stat acasă
am realizat că există o întreagă istorie în spatele foii de hârtie, care merită să fie
explorată”.
Cel care îşi doreşte ca Răzvan să-i facă hârtie trebuie musai să aibă răbdare să-i
povestească de-a fir a păr la ce-i foloseşte hârtia manuală şi mai cu seama cui îi este
destinat produsul lui. Răzvan ţine cu tot dinadinsul să facă obiecte unicat. Aşa că
ajunge să stea şi zile întregi până potriveşte reţeta cea mai bună pentru ca dorinţele
clienţilor să prindă contur aşa cum ei au visat.
Cântăreşte cu grijă care să fie densitatea hârtiei. “Dacă este folosită la scris, avem
nevoie de o suprafaţă lucioasă, puţin absorbantă, dacă vrem o hârtie pentru
împachetat, ea trebuie să fie mai dură”, ne explică Răzvan. Îi place să lucreze cu
răşină naturală de brad, pentru că rămâne elastică, este rezistentă la umiditate, dar, din
păcate, este foarte acidă, iar durata sa de viaţă nu este atât de îndelungată ca a hârtiei
cu ph neutru.
Ca materie primă foloseşte ba celuloza industrială – şi-mi arată, pe mesele din lemn,
teancuri de cartoane pe care le cumpără din comerţ -, ba hârtie reciclată sau chiar
celuloză făcută de el din “tot ce este vegetal, tulpini uscate de plante, de scoarţă de
copac, care se mărunţesc, se bat, se umezesc, şi tot aşa de câteva ori. Durează cam trei
zile, dacă tulpinile sunt deja uscate”, spune Răzvan şi se apucă să meşterească o coală
de hârtie.
În câteva lighene, hârtia mărunţită era pusă în apă, la macerat, de câteva zile. Cu un
soi de mixer le învârte bine până când bucăţile de hârtie se defibrilează şi se fac ca o
vată umedă. Compoziţia se toarnă într-o altă cadă plină cu apă şi, cu ajutorul unei site,
mai mică sau mai mare, în funcţie de cum a stabilit dimensiunile paginii, se vântură
un pic, până când tocătura din hârtie se aşază pe sită. Încă de când se formează pasta
de hârtie se pot adăuga şi alte elemente: petale, fire de mătase etc. Ele se pot pune şi
cu mâna de-ndată ce pasta s-a fixat pe suprafaţa sitei.
După ce sita s-a scurs bine, umplutura se răstoarnă pe o bucată de pânză pe care se
apasă bine până când apa iese din ea. Pânza este foarte importantă, pentru că textura
ei va fi şi textura viitoarei foi de hârtii. Răzvan îndepărtează sita, aşterne peste hârtie o
altă pânză şi răstoarnă o altă viitoare filă. Şi tot aşa până se formează un teanc.
Mormanul de coli se aşază apoi în presă, se apasă bine, până când nu mai este nici un
strop de apă în ele. Apoi se iau pe rând şi se pun la uscat ca rufele, agăţate pe o sârmă
cu cârlige din lemn.
I s-a întâmplat de câteva ori să întâlnească şi oameni care să-i ceară lucruri
nemaiîntâlnite. Răzvan a simţit provocarea meşteşugului pe care şi l-a ales de acum
să-i fie mod de viaţă. Aşa că nu a spus nu când un muşteriu i-a cerut să-i facă nişte
invitaţii pentru un concert hard-rock cu inserţii de pete roşii. Putea să facă o hârtie
albă şi să o coloreze, după cum ne spune, dar asta ar fi fost, chiar dacă doar pentru
mintea lui, o înşelătorie. Aşa că a renunţat la ideea compromisului şi vreo lună a
căutat neîncetat reţete, coloranţi, substanţe pe care să le insereze în hârtie şi care să-i
dea rezultatul mult aşteptat.
Soluţia a venit când “hârtierul”, cum îşi spune el, a vărsat în compoziţia sa, fără să
vrea, o vopsea aflată pe o bucată de scândură. În jurul uleiului s-a coagulat vopseaua
şi aşa au ieşit petele cerute de client, iar hârtia a devenit automat mai dură, aşa cum
trebuia. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, Răzvan a observat că hârtia aceasta se şi
spală. Poţi să desenezi pe ea, să o pătezi cu mâncare, nu-i bai! Cu puţină apă este ca
nouă. La fel de mândru este şi de hârtia pe care a realizat-o în urma discuţiei cu un
pictor umblat prin toată lumea. “A intrat la mine în atelier şi mi-a spus că, în urmă cu
mai bine de douăzeci de ani în cadrul unei expoziţii cu gravuri renascentiste de la
New York, a văzut o hârtie care i-a rămas în minte. Era gri şi de o fineţe cum nu mai
întâlnise niciodată. Mi-a povestit îndelung tot ce îşi mai amintea legat de acea hârtie,
ca să pot deduce compoziţia ei.” După ore întregi de zbucium, Răzvan şi-a spus,
radiind de bucurie, că numai praful de cenuşă ar putea să îi ofere culoarea gri, dar şi
acea delicateţe despre care îi vorbise pictorul. A avut dreptate.
Datorită realizărilor sale expuse peste tot prin ţară, Răzvan a fost invitat la Londra
pentru a susţine traininguri două săptămâni. A refuzat. Încă mai are de studiat, spune
el. Şi privirea sa albastră cade în pământ. Deocamdată, în fiecare miercuri îi învaţă pe
copii cum să obţină cea mai simplă hârtie. Şi-ar dori să existe printre ei tineri care să
dorească să muncească cot la cot cu el, care să vină cu entuziasm şi ingeniozitate şi să
creeze împreună fel de fel de tipuri de hârtie.
Munca este extrem de grea şi de migăloasă, iar banii vin foarte greu şi foarte rar. “De
la stat nu primim nici un ban. În Canada, ştiu că există un astfel de atelier, dar unde nu
se inovează nici pe jumătate din ceea ce facem noi. Statul alocă 12.000 sau 20.000
euro pe an, nu mai ştiu sigur suma, dar, oricum, bani foarte mulţi. Nouă nu ni se dă
nici un ban, suntem, cred, singurii din Europa care facem tipar, gravură şi legătorie
manuală, practic cartea manuală”, spune Răzvan şi dezamăgirea i se simte din voce.
“Mi-aş fi dorit să avem puterea să facem, pe de o parte, lucruri comerciale, cum sunt
invitaţiile de nuntă, broşuri etc., din care să câştigăm banii cu care să susţinem
proiecte ingenioase, îndrăzneţe, care nu s-au mai făcut. Din păcate, nu se poate. Eu
lucrez singur, şi este foarte greu cu doar câţiva voluntari care vin când şi când. Tot ce
am adus aici e pe banii mei. Acum lucrez la o casă din hârtie, de un metru şi ceva
înălţime şi 1,70 lungime. Stâlpii o să fie din hârtie presată. Trebuie să fac peste o sută,
iar casa trebuie să fie gata până în septembrie. Îmi doresc să creez o reţetă de hârtie
care să fie lucrată ca şi piatra. Am realizat mulaje din hârtie, am turnat hârtie pe pânză
de sac, hârtie cu inserţii pe plasă de sârmă, hârtie cu faţă dublă, hârtie portocalie cu
orez, cu alge, cu ghimbir pe care am numit-o «sushi paper», hârtie din foi de ceapă,
hârtie cu seminţe de flori, pe care, dacă o introduci în apă, după un timp răsar plantele,
statui din hârtie manuală”, enumeră Răzvan invenţiile sale. Doar o parte. Idei are
multe… Pentru el, hârtia a devenit un mod de a se elibera, un mod de a-şi imagina
lucrurile, un loc în care poate să îşi insereze visele.
SCHIMB PE SCHIMB
Colaborarea cu Muzeul Ţăranului Român a început acum trei ani, munca sa fiind
observată în cadrul diferitelor expoziţii la care a participat. În schimbul încăperii în
care Răzvan îşi desfăşoară activitatea, artistul susţine cursuri de hârtie manuală, de
legătorie şi de tipar manual şi participă la expoziţiile muzeului. Preţul pentru o hârtie
manuală depinde de grosime, suprafaţă, dar şi de materia primă folosită, unii aditivi
fiind foarte scumpi. De obicei, o coală A4 simplă costă un euro. “Din păcate, profit nu
există deocamdată, pentru că nu sunt foarte multe comenzi şi nu există un rulaj
financiar”, spune Răzvan, conştient că “nefiind o breaslă a hârtierilor, este mai greu să
explici oamenilor cât de important este să existe pe piaţă şi un alt fel de hârtie. Cea
manuală”.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/stire-special/povestea-hartiei-din-coji-de-ceapa-549124.html
Ion Georgescu este iniţiatorul conceptului moara de hârtie, ce îşi propune să formeze
în România o comunitate a iubitorilor de frumos, prin promovarea unor meşteşuguri şi
meserii care au fost odată şi fără de care umanitatea ar fi arătat cu totul altfel.
Pasionat de cărţi şi de tot ceea ce este vechi, în particular de hârtie manuală, legătorie
şi tipar, Ion încearcă prin ceea ce face să creeze o punte între trecut, prezent şi viitor,
aducând în realitatea contemporană meşteşuguri uitate sau pe cale de uitare. Arta
legătoriei a descoperit-o prin Dinu Bodiciu, în cadrul cursurilor de la Fundaţia Calea
Victoriei, continuând ulterior cercetarea şi documentarea amănunţită a domeniului.
În viaţa de toate zilele, Ion este trainer autorizat şi consultant certificat internaţional.
Experienţa de 11 ani în training şi consultanţă este concentrată pe zona de interfaţă
între administraţia publică şi societate, în cadrul a numeroase proiecte naţionale şi
internaţionale.
Atelier de bookbinding
Cursul derulat în sală va putea fi continuat, ulterior finalizării lui, în atelierul moara de
hârtie. Această parte este pentru cei interesaţi, pentru că vor vedea pe viu cum se
lucrează cu echipamente antice de legătorie, dar şi „curajoşi”, pentru că atelierul este
într-o hală industrială.
Teme:
Câte ceva despre istoria cărţilor şi a legătoriei de carte
Anatomia unei cărţi: despre hârtie, tipar şi legătorie
Legătorie clasică
Cărţi de citit şi cărţi-obiect
Cusături speciale – partea 1
Cusături speciale – partea 2
Cartea mea/noastră
Atelier de Mozaic
Mozaicul este un procedeu tehnic in care opera de arta este constituita din mici
fragmente cubice sau prismatice de materiale dure, divers colorate, fixate laolalta cu
ajutorul cimentului, masticului sau altui tip de adeziv.
Materialele folosite sunt marmura, piatra de rau, sticla de Murano, gresia, ceramica
smaltuita. Astazi se intrebuinteaza si travertinuri colorate, placi ceramice mari, sticla
groasa turnata special etc.
Foarte des mi-a fost dat sa cunosc persoane care nu stiu ce vor sa faca in viata, care
incep facultati, le termina si nu ajung niciodata prea departe, insa Aurora, o tanara de
19 ani, care desi e la inceputul inceputului, cum ne marturiseste chiar ea, si-a inteles
talentul si lucreaza cu un spor de invidiat.
Bookbinding
Aurora Boreala, este pseudonimul tinerei artiste, care are o rabdare vrednic de
admirat, incepand de la reciclarea hartiei pana la aranjarea ei in agende personalizate.
Se pregateste sa adauge pe langa Liceul de Arta si o facultate care sa-i satisfaca pofta
de istoria artelor. Istoria artelor e cea care o fascineaza, pe langa bookbinding.
Caiete handmade
Agende handmade
Ce este bookbinding-ul? Procesul de asamblare a unei carti (in cazul de fata a unei
agende manuale) din mai multe coli de hartie sau alte materiale. Aceste coli asamblate
se leaga intr-o coperta cusuta manual.
Invatati cum puteti obtine hartie reciclata in casa? Iata un tutorial realizat de Aurora:
Este un proces foarte simplu! Aveti nevoie de: blender, fier de calcat (va recomand sa
folositi electrocasnice uzate, de care nu mai aveti nevoie in viitor), un vas mare cu
apa, o rama de fotografie cu o panza fixata, doua prosoape, hartie de bucatarie, si…
maculatura!. Eu am folosit o agenda de care nu am fost prea multumita, si ceva hartie
verde pentru culoare. Bineinteles, puteti folosi reviste, oferte de la supermarket,
corespondenta…. ce va pica in mana.
Sa incepem!
http://lorette.ro/cum-sa-fabrici-singur-hartie-manuala/
http://auroraboreala.wordpress.com/
http://issuu.com/atelierul/docs/atelierulno1final
http://issuu.com/atelierul
http://moaradehartie.ro/
Ideea ne-a venit din pasiune pentru frumos, tradiţie, natural. Am descoperit ce minuni
pot ieşi din/cu/pe hârtie şi ne-am hotărât să nu le ţinem doar pentru noi.
Hârtia şi foile tipărite fac casă bună în cărţile şi agendele legate de noi.
Haideţi alături de noi să transformăm fiecare obiect din/pe/cu hârtie în cea mai
preţioasă şi sensibilă surpriză pentru noi şi pentru cei dragi! Călătoria de-abia începe!
Ce faci când te saturi de cuvinte? Înveți să faci hârtie care să vorbească singură despre
toată frumusețea din lume.
Ce faci când te saturi de cuvinte? Înveți să faci hârtie care să vorbească singură despre
toată frumusețea din lume.
Sute de coli puse la uscat ca rufele, pe sârmă, și alte câteva sute așezate în teancuri pe
rafturi de lemn; pereți acoperiți cu site de toate formele și mărimile; miros de carte
proaspăt ieșită din tipar, cafea și țigară. Acesta este, în imagini și arome, Atelierul de
Carte de la subsolul Muzeului Țăranului Român din București, unde un fost jurnalist
și o absolventă de Filologie s-au întors cu 1.800 de ani în urmă, pentru a face hârtie
migălit, așa cum o făceau, la începuturi, chinezi.
Din balcon la muzeu. Din primele minute îți dai seama că tânărul cu barbă de înțelept
și ochi mereu mijiți a zâmbet este din Ardeal: are vorba molcomă și nu se grăbește să
răspundă la întrebări. Răzvan Supuran (32 de ani) a venit în București la începutul
anilor 2000. Lăsase în urmă Clujul și, spera el, meseria de jurnalist (lucrase ca
reporter la un săptămânal local. Însă socoteala de la Cluj nu s-a potrivit cu cea din
București, Răzvan fiind nevoit să mai lucreze doi ani ca reporter, de această dată în
televiziune, în echipa lui Cristian Tabără, care făcea atunci „Te vezi la știrile PRO
TV“.
„Vreau să dau mai departe ceea ce am învățat“, mărturisește Supuran. „Asta pentru că,
pe de-o parte, e un meșteșug foarte rar și, pe de altă parte, pentru că aici facem lucruri
care nu s-au mai făcut până acum“, explică el.
Carmen Oprea (28 de ani) s-a lipit de Răzvan și hârtia lui manuală de prima dată când
a trecut pragul Atelierului de Carte, în martie anul acesta. Astfel, deși la început avea
un singur meșteșugar – pe Răzvan –, Atelierul are acum doi – adică și pe Carmen.
Faptul că ar mai fi nevoie de 200.000 de euro pentru ca atelierul să fie complet utilat
nu-i împiedică pe cei doi să fie creativi și să inventeze tipuri noi de hârtie – cu inserții
de flori, cafea, zahăr, mălai, nisip de mare etc. „Nimic nu se compară cu bucuria unei
zile în care descoperi ceva nou, reinventezi în stil propriu o lume care a fost inventată
cu mii de ani în urmă“, mărturisește Supuran.
Sămânță de business. Cei doi folosesc ca materie primă celuloza industrială – care nu
necesită tehnici speciale de prelucrare și e folosită, tocmai din acest motiv, pentru
crearea unor cantități mari de hârtie; celuloza făcută manual – cel mai dificil de
realizat, dar și cea mai prețioasă din punct de vedere estetic („Nu am apucat să aduc în
atelier un lan de bumbac ca să-l usuc și să-l transform în celuloză, dar dacă aș face
asta ar ieși cea mai bună hârtie din lume“, spune râzând Supuran); și, nu în ultimul
rând, deșeurile de hârtie – cel mai des folosite, pentru că se potrivesc pentru orice tip
de hârtie, sunt ușor de prelucrat, iar procesul de reciclare este sută la sută ecologic.
„În procesul ăsta de reciclare, spune Supuran, nu mai intervin substanțe care să
deterioreze, cum se-ntâmplă, spre exemplu, în fabrici, unde 90% din producție se face
prin procedee chimice“. Dacă celuloză industrială au folosit, în cinci ani, aproximativ
200 de kg, deșeuri consumă câte 100 de kg pe zi. Numai pentru îmbrăcarea cu hârtie a
cabinei de proiectat filme din curtea interioară a MȚR (un cub din carton „care arăta
ca dracu“, după cum spune Răzvan) au reciclat o tonă de hârtie. Și, oricât de stupid ar
părea, tocmai deșeurile sunt cele care fac să meargă producția atelierului, generând un
business „eficient“.
Se naște o piață. În plus, cei doi n-au cheltuit nici un ban pe promovare. Vorba despre
Atelier s-a dus din gură-n gură, astfel că în curând la poarta MȚR au apărut de la
artiști și librării (Cărturești, spre exemplu) până la oameni obișnuiți interesați de hârtia
manuală. Cele mai mari comenzi vin, neașteptat, de la fotografi. „Hârtia manuală e
produsul ce poate fi personalizat cel mai bine pentru fotografie“, explică Răzvan.
„Dacă îmi zice cineva că vrea o anumită concentrație de culoare, eu pot să gândesc o
rețetă de hârtie care, tehnic și chimic, să fie cea mai potrivită“, adaugă el.
Și deși sunt puțini clienți constanți – studioul de fotografie HeartMates e unul dintre ei
–, comenzile fotografilor le asigură jumătate din profit. Cea mai mare comandă a
atelierului este, spre exemplu, cea la care lucrează chiar acum: 200 de albume foto
pentru care trebuie să producă, într-o singură lună, 7.000 de coli, dintre care 6.000 vor
avea inserții de alte materiale. Ceea ce înseamnă că cei doi trebuie să lucreze de șapte
ori mai mult decât într-o zi obișnuită.
Clienții au fost surpriza plăcută; surpriza care ar trebui să-i pună pe gânduri este că tot
mai multe firme și ateliere individuale au început să producă și să vândă astfel de
hârtie, unii dintre meșteșugari fiind chiar foști ucenici ai Atelierului de Carte. Răzvan
și Carmen nu se îngrijorează, însă, pentru că e loc suficient, deocamdată, pe piață
(anul acesta, de altfel, Atelierul de Carte va primi patru artiști tineri care își vor
deschide aici laboratoare de desen, grafică și gravură). Marea bucurie vine, oricum,
din altă parte.
Pentru arte
Răzvan Supuran și Atelierul de Carte au fost implicați în mai multe proiecte artistice,
printre care:
3. Glossy. În martie 2009, Răzvan și Carmen au creat, pentru revista „Tabu“, 20.000
de coli de hârtie manuală în care au inserat semințe de flori ce puteau fi plantate ca
atare. Pentru acest proiect au lucrat timp de o lună împreună cu aproximativ 30 de
oameni (ucenici ai Atelierului de Carte).
http://moneyexpress.money.ro/articol_19567/reportaj_intr_o_lume_de_hartie__manu
ala.html
http://webshop.kreativfun.ro/?page=prod_list&sid=120
http://www.kreativfun.ro/?page=tutorial
De la filosofie la fabricat hârtie manuală şi carte unicat
de Titi Amzar
26 martie 2010, 01:28
Numar imagini: 3
Interviul cu prof. univ. dr. Ion Bănşoiu, directorul editurii Paideia şi, cu permisiunea
dumisale, „producător” de hârtie manuală şi artizan de carte unicat, este una dintre
acele ocazii unice de a interacţiona cu un univers paralel şi greu accesibil: spaţiul
cultural autentic în care arta şi meşteşugurile de mult uitate trasează conturul valorilor
veritabile, nealterate de pixelii modernităţii digitale. Bărbat trecut de prima tinereţe,
dar plin de energie şi jovialitate, profesorul Bănşoiu este acea reflexie a unui veac în
care cultura învârtea mersul istoriei.
Titi Amzăr: Domnule profesor, cum v-a venit ideea să treceţi de la filosofie la
fabricarea manuală a hârtiei şi la legătorie de artă?
Prof. univ. dr. Ion Bănşoiu: Pentru mine a fost aproape natural. Pentru că gestul acesta
pe care l-am făcut ţine de un anumit tip de reflexie cu privire la trecerea la un nou tip
de cultură, la felul cum vor evolua editurile - de la ceea ce înseamnă o editură la cum
va arăta cultura scrisă. În principiu este evident că, în zilele noastre, cartea va deveni
un mijloc de celebrare a ideilor sau textelor sacre şi oamenii vor păstra, în genere în
biblioteci, cărţi preţioase, cărţi obiect, cărţi care să-i bucure şi pe care să le poată lăsa
moştenire, cărţi care să fie o investiţie sufletească, o valoare oricând - bine schimbată.
Este evident că a trecut perioada iluministă, în care a explodat transmiterea culturii
prin carte către masele de oameni. Trăim o cu totul altă epocă.
Cei care sunt mai specializaţi în această direcţie discută deja despre o nouă realitate şi
despre trecerea la un nou tip de cultură. Cum înainte cărţile, de pildă, consemnau
ceva, fiind făcute de copişti, nu se putea vorbi despre o adevărată cultură scrisă, ci mai
cu seamă de una manuscriptică. Cărţile conţineau de multe ori texte sacre, foarte
preţioase - nu uitaţi că se sărută şi acum Evanghelia, ca obiect, în biserică! Există o
reverenţă - cartea, ca şi icoana, poartă însemne speciale. Sigur că intervenţia puternică
a ideologiei iluministe a schimbat radical viziunea cu privire la carte, iar industria
cărţii a făcut posibilă o bibliotecă în fiecare casă. Dar asta nu înseamnă că lucrurile
vor sta etern aşa. Eu chiar mă aştept ca odată cu schimbul acesta între generaţii pe
care-l trăim, să se producă şi o puternică renunţare la cartea scrisă.
Putem spune că am început să edităm biblioteci întregi - cu suport cu tot. Vă spun asta
pentru că o editură trebuie să fie în primul rând un prescriptor - trebuind să certifice
valorile pe care le împarte. Altfel rămânem doar la nivelul de intermediar între autor
şi cititor. De foarte multe ori, un intermediar neglijent, ţinând cont de faptul că de
foarte multe ori editurile nici nu fac o corectură temeinică a textelor autorilor. După
cum spuneam, în principiu, noi recomandăm anumite cărţi, lucrări excepţionale. Însă,
asta nu înseamnă că facem numai asemenea tipuri de carte. Avem în portofoliu toate
tipurile de carte. Problema noastră principală este că trebuie să reintroducem cartea în
orizontul lucrurilor frumoase care ne întâmpină. Pentru că este un obiect care merită
măcar admirat vizual... Din recunoştinţă şi din nostalgie. Altminteri, strict ca şi obiect
funcţional, cartea îşi va pierde din atribuţii în viitor.
Domnule profesor, puneţi mult suflet când vorbiţi despre frumuseţea cărţii tipărite.
Însă, nu trebuie să uităm că însăşi comunicarea, scrisă sau orală, suferă transformări
structurale. Tinerii citesc doar punctual şi au ajuns, din cauza Internetului, să
comunice păsăreşte, prescurtat.
Este o diferenţă evidentă între cartea „de duzină” şi cartea obiect. Bănuiesc că raportul
se păstrează şi în ceea ce priveşte preţul... Valoarea costă.
Evident, aceste cărţi nu sunt pentru orice buzunar. Numai acumulările de entuziasm
din tinereţe se fac pe burta goală!... Lucrurile frumoase şi de valoare s-au făcut, pe
parcursul întregii istorii, cu bani. Ne adresăm în general colecţionarilor şi oamenilor
care apreciază acest gen de carte document.
Aceste cărţi frumoase aveau nevoie de un anumit tip de hârtie care astăzi nu se mai
produce decât manual şi izolat. Fabricarea hârtiei este, după cum ştiţi, complet
industrială. Fabricăm manual nu un singur tip de hârtie, ci o colecţie întreagă, cu
texturi şi culori diferite, cu adaos de cânepă şi alte materiale, cu inserturi de foiţă de
argint. În fine, este o activitate manufacturieră destul de complicată. Un meşteşug şi o
artă...
Când aţi început să produceţi manual hârtie?
Acum patru ani. M-au impresionat meşteşugarii cehi de hârtie pe care i-am văzut la
lucru, într-o vizită. Cehii şi-au păstrat multe din vechile meşteşuguri pe care le fac şi
astăzi foarte bine, având şi o sensibilitate proprie faţă de artă. Şi am încercat să facem
şi noi acest lucru aici, cu oameni care au un mod de a fi, să-i spun aşa, foarte
rudimentar. Este nevoie, evident, şi de un spirit practic pentru a căpăta deprinderile
necesare acestei activităţi şi pot să spun că aceşti oameni au făcut paşi extraordinari.
Sunt oameni care nu dovedeau nicio înclinaţie artistică, dar care au ajuns să facă
astăzi lucruri foarte frumoase.
Cerere există pe piaţă, zic eu. Cea mai mare parte a hârtiei manuale se importă.
Este adevărat, însă trebuie să vă spun că marea parte a „hârtiei manuale” importate
este de fapt produsă semi-industrial. Este de fapt o imitaţie a hârtiei manuale. Sunt
foarte puţini cei care fabrică cu adevărat manual hârtie. Iar preţul acestei hârtii, făcută
exclusiv manual, este destul de piperat. Este şi normal, la cât chin este să o fabrici.
Noi facem hârtie manuală exact „la mână” şi, mai mult decât atât, facem cărţi din
această hârtie - lucru pe care nu ştiu câţi îl mai fac... Sper că toţi acei oameni sensibili
care au aplecare asupra acestor cărţi de valoare, să aprecieze în continuare efortul
nostru. Cultura adevărată este capital intensiv şi nu dă înapoi...
http://www.print-magazin.ro/revista-curenta/interviu/de-la-filosofie-la-fabricat-hartie-
manuala-si-carte-unicat.html
Pe urmele hârtiei fabricate manual
Un meşteşug vechi de 200 de ani, realizarea manuală a hârtiei, este ţinut în viaţă de
patru clujeni.
O hârtie aspră, dar elegantă, aşa cum erau probabil vremurile secolului XIX, este
fabricată la Cluj de patru pasionaţi. Semne de carte, mape, gravuri, cărţi de vizită sau
simple coli de hârtie sunt confecţionate după o tehnică unică. îngălbenite sau maro,
albe sau în culori combinate, colile de hârtie manuală te trimit, la prima atingere, în cu
totul alte timpuri.
Norocul le-a surâs şi au găsit atât vane de lemn vechi, funcţionale, cât şi de plastic,
moderne, dar în care se poate lucra hârtia. „Colegul nostru designer a readus a înviat,
practic, acest meşteşug. Suntem pasionaţi ai cărţii şi ai acestui tip de hârtie Nu l-am
gândit la început ca afacere, pentru că a mers greu, a fost dificil până ne-am pornit.
Acum, după doi ani, am început să fim pe linia de plutire”, povesteşte Bela Banffy,
unul din cei trei asociaţi. El spune că, deocamdată, nu se poate vorbi de un profit
mare, dar este important că,
„Facem hârtia din celuloză pe care o aducem de la Dej. Am auzit că sunt probleme
acolo, dar sperăm să se rezolve, pentru că ne-ar afecta şi pe noi. După ce a avut loc
Târgul Breslaşilor, am avut şi comenzi de la Castelul Banffy sau de la instituţii
publice. Cele mai de succes produse sunt pozele cu Clujul vechi pe care le imprimăm
pe hârtia noastră”, completează Istvan Agoston. Locul în care ia naştere hârtia cu
pricina este un beci întunecos, dar curat, un adevărat laborator, cu iz alchimic, plin de
recipiente, vane vechi de lemn, cu apă stătută şi celuloză.
„Materialul stă în cuvele cu apă două zile, apoi viitoarele foi de hârtie sunt aproape
gata. Urmează lucrul manual, să fie întinse şi aranjate la presele manuale. Apoi, în
funcţie de cerere lucrăm pe ele, facem coli şi tot restul produselor. Este o muncă de
migală, dar îmi place foarte tare, chiar dacă sunt nevoit să stau destul de mult în
pivniţă” a spus Istvan Agoston. El spune că în secolul XIX meşteşugul a început să
piardă teren din cauza procesului masiv de industrializare, iar la finalul secolului 20
aproape că a dispărut definiv. ”Nu se mai face hârtie manuală, pentru că procedul
solicită timp şi totul s-a digitalizat. Dar nouă ne place ce facem”, spune Istvan
Agoston.
Potrivit lui Agoston, pe piaţa clujeană mai există un producător de hârtie manuală,
Cezar Bolica, dar acesta nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei. ”Şi el face
ceva asemănător, pe cont propriu şi nici nu ştim cum să îl considerăm: un competitor
sau rival? Cert e că este şi el împătimit de acest tip de meşteşug”, a mai spus Istvan
Agoston.
Atelierul din strada Paris nr. 27 are o savoare aparte. Peste tot prese vechi, vrafuri cu
hârtie, albume vechi de artă după care se fac reproduceri. Doar un calculator şi o
imprimantă mai aduc aminte de faptul că era lui Gutenberg s-a sfârşit şi că revoluţia
digitală a pus stăpânire pe arta tipografică definitiv. Cu toate acestea, undeva în Cluj,
patru pasionaţi vor ca acest meşteşug al hârtiei medievale să nu intre definitiv în
istorie.
http://www.ziuadecj.ro/eveniment/pe-urmele-hartiei-fabricate-manual--29765.html
http://origamiromania.forumgratuit.ro/hartie-si-unelte-f10/hartie-manuala-t254.htm