Sunteți pe pagina 1din 5

FUNDAŢIA PENTRU ŞTIINŢE ŞI ARTE

CONCURSUL ŞCOLAR NAŢIONAL DE COMPETENŢĂ ŞI PERFORMANŢĂ COMPER


EDIŢIA 2022-2023 / ETAPA a II-a – 21 aprilie 2023
COMPER – LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
CLASA a VII-a

Numele: .........................................................................................................................................................
Prenumele: .....................................................................................................................................................
Școala: .................................................................................................................. / Clasa: ............................
Codul C.I.C. (codul de identificare Comper) al elevului: ..........................................................................
Codul C.I.C. (codul de identificare Comper) al profesorului mentor:.....................................................

 Toate subiectele sunt obligatorii.


 Timpul efectiv de lucru este de 90 de minute.

Citește cu atenție textele care urmează, apoi bifează în grilă răspunsurile corecte la în-
trebările propuse.

A. „În procesul de învățare a unei limbi, cititul este o etapă fundamentală. Chiar și când e vorba
despre învățarea limbii materne și cu precădere atunci când vorbim despre copiii care trăiesc peste
hotare.
Ne dorim ca ei să învețe limba noastră, a părinților, ne dorim să își păstreze rădăcinile și să
se simtă români, dar nu este suficient să le vorbim în limba română și să mergem în vacanțe la
bunici în România o dată pe vară. La grădiniță, la școală, la locurile de joacă sau la cumpărături,
copiii trăiesc experiențele în limba țării care i-a adoptat și indiferent cât de determinați suntem noi
ca părinți să le păstrăm fluența în limba română, realizăm că vocabularul le este limitat.
Și atunci facem tot ce ne stă în putință să obținem cărți și să le insuflăm iubirea pentru citit.
Acum e mai ușor decât era în urmă cu 10 ani, serviciile de curierat și-au extins aria geografică de
livrare, sunt chiar și librării care livrează în afara țării, ne rugăm prietenii să ne facă pachete, de
câte ori mergem în țară sacrificăm câteva haine astfel încât să avem loc de cărți. Doar că toate
aceste soluții presupun efort și costuri mari și, de obicei, timpii de așteptare sunt mari. Așa că, unii
dintre noi au mers mai departe, au căutat și au găsit o soluție pe termen lung. O soluție veche de
când lumea: biblioteca. Biblioteci pentru copiii români din străinătate.” (Ana Engrth Răduleț)
Ana stă în Praga de 7 ani, e căsătorită cu un ceh și are doi copii mici de 1 și 5 ani. Vorbește
cu ei în limba română, vrea ca limba română să le fie limbă maternă și să o stăpânească. Și le
citește. În primul rând pentru dezvoltarea vocabularului și apoi pentru asocierea stării de bine pe
care ți-o oferă cititul cu limba română.
Ca mulți români plecați peste hotare, și Ana s-a confruntat cu dificultatea de a cumpăra
cărți, atât din punct de vedere logistic, cât și din punct de vedere financiar. A identificat nevoia asta
și la alți membri ai comunității de români din Praga și a decis să încerce să dea o mână de ajutor.
A creat o pagină de facebook Biblioteca Prichindeilor din Praga și un cont pe o aplicație care
îi permite să țină o evidență a cărților pe care le are și a împărtășit cu toți cei dornici de a citi în
limba română toate cărțile din biblioteca ei. [...]
Pentru că numărul de solicitări a crescut, a decis să abordeze editurile din România. Le-a
scris, a povestit despre ea și despre proiectul ei și a cerut susținere. A și primit. De la unele edituri
mai mult decât spera, a primit livrări recurente* de cărți pentru copii. De la altele a primit donații
punctuale cu pachete de cărți. Unele i-au oferit reduceri și condiții avantajoase la livrare. În felul
acesta a crescut într-un timp scurt portofoliul de cărți al bibliotecii, inclusiv cu ajutorul părinților
din comunitate. Editurile care sprijină proiectul: Arthur, Signatura, Katartis, Pandora M, Frontiera,
Humanitas Junior, Litera, Univers, Publica și Cartemma.

ComPer – Limba şi literatura română, Etapa a II-a – 2022-2023, Clasa a VII-a


1
FUNDAŢIA PENTRU ŞTIINŢE ŞI ARTE

Acum Ana are peste 700 de cărți în Biblioteca Prichindeilor din Praga, un spațiu închiriat
unde le ține pe toate și unde se întâlnește cu părinții și copiii din comunitate.
(Ancuța Stoian, Bibliotecile prichindeilor români din străinătate,
text preluat de pe https://readingiscool.ro)
* recurent: care revine.

B. Ne distram grozav cu prietenul nostru, anticarul, și sunt sigură că și el cu noi. Doar că el


stătea tot mai mult așezat și uneori părea, chiar și-așa, sleit de puteri, și-atunci ne ruga să plecăm
acasă. Eu îi vorbeam cu tu, că doar eram rude, iar pe-atunci toți oamenii erau tu pentru mine,
fratele meu îi spunea când tu, când dumneavoastră, iar Dina și Doru îi ziceau numai dumneavoas-
tră. Și-ntr-o zi, Dina, care se gândea la toate ca un om mare, a hotărât că trebuie să-i facem și noi
un cadou, de ziua lui. [...]
— Când e ziua dumneavoastră de naștere? a întrebat politicos verișoara mea. [...]
— E secret! [...]
Nu pot să vă spun cât am încercat să-i smulgem secretul, nu trecea zi să nu aducem vorba de
ziua lui și să-l implorăm să ne-o spună, că n-o să afle nimeni niciodată, rămânea între noi – și
făceam semnul dublei încuieri a gurii cu o cheie imaginară. Dar el o ținea pe-a lui, că aniversarea
lui e secretă, că n-o știe nimeni, că nu poate să ne-o spună. I-am întrebat și pe părinții noștri, dar ei
fie că nu știau prea multe despre această rudă, fie că nu voiau să ne spună nouă lucruri care ne
depășeau. Și-ntr-o zi – se apropia, din păcate, sfârșitul vacanței – , plictisit sau înmuiat, probabil,
de rugămințile noastre, unchiul anticar ne-a spus secretul după obiceiul lui ciudat, adică într-un fel
care-l făcea să fie și mai secret:
— Ziua mea n-o mai sărbătoresc de mult, fiindcă de ziua mea mi s-a întâmplat, cândva, o ma-
re nenorocire. [...] Dacă vreți s-o aflați, căutați-o aici, în anticariat. E la vedere, pe o carte.
E legată cumva de o femeie. Dacă descoperiți cartea, veți afla când e ziua mea de naștere și o s-o
sărbătorim împreună la anul, fiindcă anul ăsta a trecut deja. [...]
Am dat de o mulțime de titluri cu cifre Cinci săptămâni în balon, Ocolul pământului în optzeci
de zile, Douăzeci de mii de leghe sub mări, Capra cu trei iezi, Cei trei muschetari, După douăzeci de
ani, Cei patruzeci și cinci, iar despre cărțile cu nume de femei, ce să vă spun, erau nenumărate, în
română, în franceză, în engleză, în germană și numai numele meu, Ana, l-am găsit în vreo trei
titluri. Cu toate astea, n-am găsit vreo carte care să ne dezvăluie data secretă, nici eu, nici ceilalți.
(Ioana Pârvulescu, Inocenții)

C. — Uau, Natsuki, ce cărți grozave ai! se aude un glas de băiat.


— Vorbești serios? răspunde Rintarō, fără a întoarce capul spre ușă.
Băiatul privește rafturile: înălțându-se de la podea până în tavan, sunt pline cu un număr
impresionant de cărți, puse în ordine: Shakespeare, Wordsworth, Dumas, Stendhal, Faulkner,
Hemingway, Golding... Un șir nesfârșit de volume, capodopere ale literaturii universale, se uită
impunătoare și solemne în jos, la Rintarō. Toate sunt cărți la mâna a doua, peste care s-au așternut
anii, dar niciuna nu e prea zdrențuită sau uzată, datorită mâinilor grijulii și neobosite ale răposatu-
lui său bunic.
La picioarele lui, firele vechiului reșou pe gaz sunt atât de încinse, încât s-au făcut portocalii.
Reșoul duduie, însă frigul nu se lasă dus din anticariat. Rintarō știe că nu-i este frig doar din cauza
aerului rece din încăpere.
— Vreau să le cumpăr pe astea două. Cât costă?
Rintarō întoarce capul spre cărțile întinse sub ochii săi.
— Trei mii două sute de yeni, răspunde cu glas stins.
— Întotdeauna ai știut prețurile pe de rost... Ești tare!
Clientul e Akiba Ryōta, un coleg de liceu, cu un an mai mare decât el.

ComPer – Limba şi literatura română, Etapa a II-a – 2022-2023, Clasa a VII-a


2
FUNDAŢIA PENTRU ŞTIINŢE ŞI ARTE

E înalt, are ochi vioi, ageri, și e sigur pe el – asta îl face să fie un tip destul de popular la
școală. [...]
— Un adevărat chilipir! spune Akiba, punând pe tejghea, în dreptul casei de marcat, un teanc
de cinci-șase cărți.
Sportiv și cititor pasionat, Akiba e unul dintre clienții fideli ai anticariatului Natsuki.
— Știam eu că am să găsesc aici tot ce vreau... Grozav anticariat! zice Akiba pe un ton admi-
rativ.
— Mulțumesc! Nu te grăbi, caută încet tot ce vrei să cumperi. Sunt reducerile finale înainte
să închid anticariatul.
(Sōsuke Natsukawa, Motanul care voia să salveze cărțile)

STANDARD

1. Proiectul prezentat în textul A, „Biblioteca prichindeilor din Praga”, a luat naștere


deoarece inițiatoarea acestuia:
a. își petrecea vacanțele, alături de copii, în România;
b. s-a confruntat cu dificultatea de a cumpăra cărți;
c. se întâlnește cu părinții și copiii din comunitatea românilor din Praga;
d. a primit oferte de la edituri din România.

2. După cum reiese din textul A, numărul editurilor care susțin proiectul este:
a. nouă; b. zece; c. unsprezece; d. doisprezece.

3. Copilul care i se adresează numai cu „tu” anticarului din textul B este:


a. Ana; b. fratele Anei; c. Dina; d. Doru.

4. În anticariatul menționat în textul C, cărțile arată bine deoarece:


a. Rintarō le-a așezat în ordine;
b. sunt noi;
c. bunicul le-a îngrijit;
d. Akiba îl ajută pe Rintarō.

5. În secvența: Dar el o ținea pe-a lui, că aniversarea lui e secretă, că n-o știe nimeni, că nu
poate să ne-o spună. predicatele sunt, în ordine:
a. verbal, verbal, verbal, verbal, verbal;
b. verbal, nominal, nominal, verbal, verbal;
c. verbal, nominal, verbal, verbal, verbal;
d. nominal, nominal, verbal, verbal, verbal.

6. Verbele din secvența: La picioarele lui, firele vechiului reșou pe gaz sunt atât de încinse,
încât s-au făcut portocalii. au, în ordine, următoarele valori morfologice:
a. copulativ, predicativ;
b. predicativ, predicativ;
c. predicativ, copulativ;
d. copulativ, copulativ.

ComPer – Limba şi literatura română, Etapa a II-a – 2022-2023, Clasa a VII-a


3
FUNDAŢIA PENTRU ŞTIINŢE ŞI ARTE

7. Forma verbală nepersonală din secvența: Ana s-a confruntat cu dificultatea de a cumpăra
cărți [...] este corect analizată în varianta de răspuns:
a. infinitiv, complement prepozițional;
b. supin, atribut verbal;
c. infinitiv, atribut substantival prepozițional;
d. infinitiv, atribut verbal.

8. Verbul subliniat în secvența: Ne dorim ca ei să învețe limba noastră, a părinților [...] se află la
o formă nepersonală, cu funcția sintactică de circumstanțial de scop, în varianta de răspuns:
a. Și-a exprimat dorința de a învăța o limbă străină.
b. A rămas acasă, pentru a învăța mai mult, înaintea lucrării de control.
c. Are de învățat patru lecții într-o săptămână.
d. A mers la școală fără a învăța nimic.

9. Verbul la gerunziu din secvența: spune Akiba, punând pe tejghea, în dreptul casei de mar-
cat, un teanc de cinci-șase cărți. are funcția sintactică de:
a. complement direct;
b. atribut verbal;
c. circumstanțial de timp;
d. circumstanțial de cauză.

10. Substantivele subliniate în secvența: În procesul de învățare (1) a unei limbi, cititul este o
etapă (2) fundamentală. au, în ordine, funcția sintactică și cazul:
a. atribut substantival prepozițional, acuzativ (1); complement direct, acuzativ (2);
b. complement prepozițional, acuzativ (1); complement direct, acuzativ (2);
c. complement prepozițional, acuzativ (1); nume predicativ, nominativ (2);
d. atribut substantival prepozițional, acuzativ (1); nume predicativ, nominativ (2).

11. Pronumele subliniate în secvența: Le-a scris, a povestit despre ea și despre proiectul ei și a
cerut susținere. au, în ordine, funcția sintactică și cazul:
a. complement indirect, dativ; atribut pronominal genitival, genitiv;
b. complement indirect, dativ; complement indirect, dativ;
c. atribut pronominal genitival, genitiv; atribut pronominal genitival, genitiv;
d. atribut pronominal genitival, genitiv; complement indirect, dativ.

12. Structura subliniată în secvența următoare: A identificat nevoia asta și la alți membri ai
comunității de români din Praga și a decis să încerce să dea o mână de ajutor. reprezintă:
a. o locuțiune verbală, cu funcția sintactică de complement direct;
b. o locuțiune substantivală, cu funcția sintactică de complement direct;
c. o locuțiune verbală, cu funcția sintactică de predicat verbal;
d. o locuțiune substantivală, cu funcția sintactică de circumstanțial de mod.

13. Substantivul subliniat în secvența: Întotdeauna ai știut prețurile pe de rost... are altă func-
ție sintactică decât aceea din text în varianta de răspuns:
a. Încă nu am aflat prețurile caietelor.
b. Prețurile stabilite i-au entuziasmat pe toți.
c. A întrebat prețurile tuturor mărfurilor.
d. Magazinul afișează prețurile produselor.

ComPer – Limba şi literatura română, Etapa a II-a – 2022-2023, Clasa a VII-a


4
FUNDAŢIA PENTRU ŞTIINŢE ŞI ARTE

14. În secvența: I-am întrebat și pe părinții noștri [...], pronumele personal (formă clitică) și
substantivul comun au, în ordine, funcțiile sintactice:
a. complement indirect, complement direct;
b. complement direct, complement direct;
c. complement indirect, complement prepozițional;
d. complement indirect, complement indirect.

15. Secvența în care un personaj este caracterizat direct, de narator, apare în varianta de
răspuns:
a. Dar el o ținea pe-a lui, că aniversarea lui e secretă, că n-o știe nimeni, că nu poate să ne-o
spună.
b. Băiatul privește rafturile: înălțându-se de la podea până în tavan, sunt pline cu un număr
impresionant de cărți, puse în ordine [...];
c. E înalt, are ochi vioi, ageri, și e sigur pe el [...];
d. Nu te grăbi, caută încet tot ce vrei să cumperi.

16. Textul A transmite un mesaj despre:


a. importanța învățării unei limbi străine;
b. rolul cărților în viața unui om;
c. modul în care cărțile influențează viața omului;
d. importanța cărților în dezvoltarea abilităților lingvistice.

EXCELENȚĂ

17. Un aspect comun evidențiat în textele A, B și C este:


a. prietenia legată între oameni datorită cărților;
b. interesul pentru cărți;
c. pasiunea de a descoperi cărți noi;
d. atmosfera misterioasă pe care o creează cărțile dintr-un anticariat.

18. Următoarea afirmație este corectă:


a. Copiii din textul C se cunosc într-un anticariat.
b. Anticarul și copiii din textul B se simt bine împreună.
c. Copiii și părinții din textul A donează cărți pentru „Biblioteca prichindeilor din Praga”.
d. Rintarō vrea să păstreze anticariatul.

Itemii 1-16 se notează cu câte 5 puncte fiecare; itemii 17-18 se notează cu câte 10 puncte fiecare.
Total: 100 de puncte.

ComPer – Limba şi literatura română, Etapa a II-a – 2022-2023, Clasa a VII-a


5

S-ar putea să vă placă și